Convocat în mod extraordinar, Sinodul cipriot a hotărât oprirea acestuia de la slujire pe o perioadă nedeterminată și i-a impus unele condiții precum alcătuirea unei Mărturisiri de credință, condamnarea „îngrădismului” și renunțarea la a recurge la instanțele civile.
Anul 2026 se anunță ca fiind anul eviscerării adevărului de funcția sa de ancorare și de orientare, de căință, grijă și de frică de Dumnezeu, adică de exact conținutul care face ca adevărul să fie Adevăr.
Chipurile acestea sunt mai grăitoare aşa şterse, inclusiv la nivel duhovnicesc, decât dacă fresca exterioară ar fi rămas neatinsă.
Îndrăznesc să afirm că această judecată păguboasă – a apărării Bisericii prin cauţionare absolută, reprezintă unul dintre principalele elementele cauzale ale căderilor ulterioare, mai important chiar decât presiunea politică sau judiciară.
Această defocalizare intenționată transformă populația într-un corp mobilizabil pentru represiune și complicitate la abuz, predispus la solidaritate negativă, în care coeziunea apare nu prin proiecte comune, ci prin împărtășirea amenințării comune.
Deși vizite ale Papei au fost făcute și în alte Biserici Locale, parcă la Constantinopol cutezanța spre gesturi de trădare a credinței este mai mare ca oriunde. Este trist să observăm că poporul este cel care mai pune frână vânzărilor de credință făcute de ierahie, dintre care fanarioții sunt cei mai lipsiți de credincioși și mai fără bariere.
Transfigurarea spirituală înseamnă şi reînnoirea râvnei, bucuria mărturisirii, pregustarea raiului, prietenia sfinţilor. Or, pentru fiecare troiţă am putea avea un hram de Sfânt prieten, un hram de Sfânt bunic, un hram de Sfânt deţinut, un hram de Sfânt erou, un hram de Sfânt Mucenic, în toate Sfinţenie aflând, iar nu politică, nu ideologie, nu partizanat. Suplini-vom astfel muţenia administraţiilor nu doar în privinţa troiţei, ci şi a canonizărilor.
Scrisoarea Papei Leon a ieșit în evidență înseosebi prin faptul că a citat Crezul niceo-constantinopolitan fără adaosul Filioque. Însă mai interesantă este perspectiva pe care o oferă asupra unirii preconizate a „Bisericilor”. Au mai existat indicii în acest sens într-un document catolic de anul trecut.
Analiza de față se raportează, așadar, la documentul elaborat sub coordonarea dlui Nicușor Dan fără a legitima pretenția acestuia de a fi Președinte în sens constituțional, dar recunoscând nevoia menținerii unui cadru minim de operabilitate administrativă.
Pentru credincioşii ortodocşi raportul este valoros prin faptul că ilustrează modalitatea în care elitele tehno-latre, aflate la vârful revoluţiei digitale, proiectează baza materială a transumanismului.
Canoanele tocmai pentru o bună orientare duhovnicească au fost date, nu sunt hotărâri abstracte și juridice desprinse de viața în Duh, chiar dacă pot fi folosite și instrumentate rău. Este necesară o stabilire cu discernământ a modului de a reacționa față de ecumenism și alte schisme, pentru că există, din păcate, exagerări.