Conform părții a doua a canonului 15, întreruperea pomenirii este o osândire sau admonestare a ierarhului, deși a existat și concepția exprimată de studiți că prin comuniunea cu el apare întinarea de rătăcirea lui și că acesta e lipsit automat de harul sacramental.
Deși inițial am dorit să scriu o replică mai scurtă față de criticile pe care mi le aduce Mihai Silviu Chirilă, am decis să o redactez totuși ca un articol cu caracter de comment pentru că s-au adunat mai multe idei importante în ce am a spune. Revin acum pentru că nu am apucat să vizionez și să răspund chiar în duminica dinaintea începerii Postului Mare.
Unitatea în cuget este necesară, dar nu se obține prin dispute sterile și răutăcioase. „Dacă învaţă cineva neavând puterea, cuvântul lui nu e convingător, ci neroditor. Deci, dacă nu aduci nici un folos, ce trebuinţă e să vorbeşti?”
Anul ce se încheie marchează cel mai limpede răgaz ce ni s-a dat până acum, prilej de risipire a multor iluzii, moment de difuzare a unor mari adevăruri, episod de pregătire a viitorului într-o claritate istorică cum nu s-a mai întâlnit în lume.
Patriarhia Română invocă abuziv canonul 15 I-II pentru a justifica atragerea credincioșilor din jurisdicția Rusiei în cea a României. După ce a fost negat dreptul opririi pomenirii în anii trecuți celor care s-au opus ereziei ecumenismului semnată în Creta (2016), acum este instrumentat în scopuri politice și lumești.
Provita Iaşi a lansat recent un apel de recrutare de noi voluntari care să sprijine activitatea pro-familie şi pro-natalistă, atât în mediul online cât şi offline.
Sinodul Bisericii Ciprului a luat o poziție oficială pe tema noilor amendamente la legile care interzic împiedicarea conversiilor sexuale. Cine sfătuiește sau ajută în vreun fel să nu fie dusă la capăt sau să fie schimbată decizia de de schimbare de sex riscă pedepsirea penală, închisoare.
Societatea românească are vădita dificultate de a înţelege şi accepta caracterul paradoxal al realităţii: am trăit simultan un circ grotesc şi un genocid de o cruzime nemaiîntâlnită.
Textul d-lui Bănescu este unul foarte manierat-contondent la adresa credinciosului pravoslavnic și promovează o viziune doctă, rasată, civilizată, adaptată la „relieful cultural al omului de azi”. Totuși se nasc două întrebări: Cât de conformă este această atitudine cu Ortodoxia? Și cât de pasivi putem fi față de această plagă infiltrată prin canale oficiale?