Moartea lui Ion Iliescu este prilejul constatării continuității de lungă durată a acestui Război anti-românesc, ce provoacă incă martiri și deținuți politici cu filiație ideologică și biologică explicită în multiple generații.
Încălcarea acestor îndatoriri reprezintă un fapt ilicit internaţional iar evaluarea delictuală se face în raport de standardul „cea mai înaltă ambiţie” (highest ambition) în protejarea mediului şi în asigurarea unui mediu înconjurător „intact”.
Dacă am avea dispoziția de a judeca și îndrepta problemele mult mai clare și mai grave de ordin dogmatic, atunci cu siguranță am avea mai mult câștig de cauză și am înțelege mai bine și atitudinea Mitropolitului Longhin față de Biserica Română și jurisdicțiile bisericești.
Acest studiu oferă o diagnoză rece și metodică a modului în care România a fost deposedată, în doar trei decenii, de capacitatea sa de a-și controla și valorifica suveran energia. Sub pretextul liberalizării și al integrării în „piața comună energetică europeană”, sistemul românesc a fost restructurat în favoarea unor interese externe și a unei rețele de intermediere internă, care extrage valoare din resursele publice fără să ofere nimic în schimb.
O traducere în engleză din rusește a capitolului despre Sinodul IV Ecumenic dintr-o carte dedicată tuturor Sinoadelor prezintă pe larg evoluția și condamnarea ereziei monofizite. Conform precizării de la final, acest text se bazează pe scrieri ale Sf. Dimitrie al Rostovului. Deși nu pomenește de minunea Sfintei Mucenițe Eufimia, descrierea de mai jos conține foarte multe informații importante.
Criteriile de departajare între Deţinuţii Politici şi Deţinuţii de drept comun sunt următoarele:
1. Natura faptei incriminate;
2. Atitudinea faţă de regimul politic;
3. Motivaţia represiunii;
4. Caracterul strategic al represiunii;
5. Distorsionarea procedurilor judiciare;
6. Regim de detenţie şi comportament de detenţie;
7. Recunoaşterea publică naţională şi internaţională.
Polemica în jurul schismei din Ucraina rămâne aprinsă. Declarațiile Patriarhului Daniil al Bisericii Ortodoxe Bulgare au fost criticate de un monah aghiorit într-un articol scris în engleză. Aceleași argumente false sunt reluate și de unii suporteri din România ai cauzei ucrainene.
Ar fi trebuit ca Patriarhul să întrebe Sinoadele din 867, 879, 1009, 1054, 1341, 1347, 1351, 1440, 1441, 1443, 1450, 1484, 1722, 1727, 1838, 1848, 1895, să-i întrebe pe Sfinții Părinți și pe înțelepții Dascăli ai Biserici, Sinoadele Ecumenice și, dacă toți aceștia ar fi validat pașii săi, declarațiile sale, rugăciunile lui împreună, comportamentele lui în general, atunci foarte bine!
Este bine să se aducă critici extremismelor bisericești, însă ecumeniștii pare că nu sunt în stare să facă aceasta și propun cealaltă extremă, laxismul și amatorismul în ale credinței. În felul acesta, nu este criticat fundamentalismul religios, ci religiozitatea însăși și este subminată credința sub pretextul moderației și discernământului.
Răspunsul recent al Patriarhiei Române la apelul ambasadorului ucrainean de a recunoaște așa-zisa Biserică autocefală a Ucrainei este unul categoric și apăsat. Poate că o poziționare fără reproș ar fi trebuit să conțină condamnarea acțiunilor fanariote și a structurii din Ucraina.