Sf. Paisie Velicikovski s-a confruntat cu trei rătăciri majore din vremea lui: uniația, rascolnicii și cei ce huleau rugăciunea minții. Din modul cum a înfruntat aceste amăgiri reiese limpede cum socotea că trebuie înfruntate ereziile condamnate și rătăcirile încă neosândite de Biserică potrivit învățăturilor patristice, pe care le cunoștea foarte bine. Aceste aspecte sunt folositoare în zilele de acum și în confruntarea cu provocările ecumeniste.
Tainele clericilor ortodocși nesăvârșite după rânduială sunt valide
Răspunsul șase Către niște râvnitori robi ai lui Dumnezeu din Rusia (din cartea Sf. Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 1, ed. Doxologia, p. 140-141):
Asemenea preoți (care mărturisesc, cunună și botează după Molitfelnicul vechi rascolnic) mai mult slujitori de oameni, cărora Dumnezeu le va risipi oasele ca unor părtinitori ai schismei fac păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu. Pentru că acei ce îngăduie samavolnicia oamenilor și îngăduie schisma împotriva rânduielilor bisericești, împotrivindu-se poruncii Sfintei Biserici, îndrăznesc să săvârșească Sfintele Taine după Trebnicul (Moltfelnicul) vechi, unii ca aceia, dacă din toată inima înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta nu se vor pocăi și de la o asemenea lucrare a lor potrivnică Sfintei Biserici nu se vor dezice, în ziua înfricoșătoarei judecăți a lui Dumnezeu vor fi rușinați și Dumnezeu îi va urgisi pe ei. Deci, dacă mai sus-zișii preoți sunt adevărați creștini și de arhiereu ortodox hirotonisiți și cărțile bisericești îndreptate cu credință și dragoste le primesc, atunci, dacă ei pentru mai sus arătata pricină, adică plăcerea samavolniciei omenești și altele, săvârșesc Tainele după Trebnicul vechi, atunci Sfintele Taine sunt Taine desăvârșite și întru aceasta nu aveți de ce să vă îndoiți. Iar acei ce ca niște ispititori ai multor suflete creștinești, de nu se vor pocăi, vor fi vinovați la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu. Iar dacă cineva, după cuvintele Domnului, va sminti pe vreunul dintre cei mai mici ce cred în El mai bine îi va fi lui să-și spânzure o piatră de moară de grumazul lui și să se arunce în adâncul mării (Mt. 18, 6). Iar cei ce smintesc pe mulți creștini ortodocși nu vor ajunge oare cu atât mai vârtos la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu?
Se cuvine, dar, unor asemenea preoți, care de Sfânta Biserică sunt puși ca păstori și învățători ai turmei cuvântătoare a lui Hristos, care este poporul ortodox creștin, să i se supună întru totul ca adevăratei maicii lor pentru săvârșirea Sfintelor Taine, întrebuințând Trebnicul îndreptat, dar a nu săvârși Sfintele Taine, spre marea mâhnire și ispită a poporului creștin împotriva Bisericii, după Trebnicul vechi, care a fost lepădat de Biserică cu alte cărți vechi pentru nenumăratele greșeli din ele. …
Doar Patriarhul și episcopii pot blestema/excomunica pe eretici, nu și restul credincioșilor
Cap. 9 din Răspunsul Starețului Paisie către Starețul Atanasie (din cartea Sf. Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, II, Ed. Tipografia Centrală, p. 65-66):
Când a venit la Careia ucenicul tău Gherasim și s-a întâlnit cu Visarion și a început a-l năpăstui pe dânsul, grăind așa: „că tu mie mi-ai zis că grecii sunt rătăciți și nu știu ce fac”, Visarion, văzând o năpastă ca aceasta, de care nici în somn n-a visat, s-a însemnat cu semnul Crucii și a început a se îndrepta. Dar Gherasim, curmând cuvintele lui, a început, ca un ieșit din mintea sa, înfricoșat a-l afurisi pe Visarion și anatemei a-l da. Dar Visarion, văzând această nebunie a lui, a început către dânsul a grăi așa: „Nu, frate Gherasim, nu așa. Dacă ai fi și știut în mine sau în altul oarecare oarece eresuri noi, care până acuma n-au fost, dar însă până nu va fi de aceasta sobornicească întrebare, tu, fiind monah prost (simplu), nu ai putere pe unii ca aceștia noi eretici a-i afurisi fără de Patriarh și fără de vlădică. Iar dacă Patriarhul și vlădica, ispitindu-i pe acești noi eretici și, după întrebare, dacă vor petrece tot întru a lor neplecare și îi vor afurisi pe unii ca aceștia noi eretici, atunci fiind afurisiți de la Patriarhul și de la vlădica, se cuvine și fiecărui drept credincios creștin a-i afurisi”. Așa a zis fratele Visarion ucenicului tău Gherasim, dar nu așa precum el a clevetit ce a vru și încă a adăugat multe dintru al său cap deșert ce a vrut singur, care este aievea minciună. … Și iată așa iar v-ați sculat asupra noastră fără de nici o pricină.
Botezul uniaților (greco-catolicilor) nu este valid
Viața Cuviosului Stareț Paisie de Mitrofan, cap. 20 (din cartea Paisie de la Neamț, Autobiografia și Viețile unui stareț, Ed. Deisis, p. 263):
Pravoslavnica noastră Biserică cea mare a Răsăritului, cunoscând desăvârșit cum că papistașii cu totul au stricat Tainele Sfintei Biserici și mai vârtos a Botezului și a Preoției și acum urmează nevoia ca pe cei ce vin de subt stăpânirea Papii către pravoslavnica Biserică a Răsăritului nu cu Sfântul Mir, ca mai înainte, să-i primească, ci desăvârșit ca pe niște cu totul nebotezați să-i boteze. Deci, înștiințându-se de acest lucru și toți părinții Soborului și fiind cei mai mulți din Ardeal și din Țara Leșească (Polonia) și cunoscându-se pre sine și cum că au trebuință de Sfântul Botez, multă supărare îi făceau preacuviosului ca să-i boteze.
Iară el, știind că este multă vrăjmășie asupra pravoslavnicei Biserici pentru aceasta, de vreme ce ea ține întru sine piatra cea scumpă și neprețuită, amanetul pe care l-a luat de la Domnul nostru Iisus Hristos și îl păzește nestricat și integru, iară celelalte l-au pierdut și au rămas goale și sărace de o bogăție neprețuită ca aceasta și de aceea o zavistuiesc (căci darul bun totdeauna este zavistuit) și totdeauna se sârguiesc ca de-ar putea să o jefuiască și pre dânsa de acesta, întârzia a-i boteza. Însă mai pe urmă, încredințându-se desăvârșit cum că de nicăieri nu-i va veni nici o supărare pentru aceasta, a început a-i boteza. Dar foarte se necăjea cu aceia care au luat hirotonie, căci unii dintre dânșii cereau numai ca să se ungă cu Sfântul Mir, zicând că sunt botezați. Din care unii și până acum se află (zice părintele Isaac Dascălul) care pentru cinstea și slava vremelnică, ah, nenorocire, se lipsesc de cea veșnică. Pentru că turnarea niciodată nu se poate numi Botez. Și de aceea foarte tare greșesc împotriva canoanelor sfintelor pravile, împotriva dogmelor pravoslavnice și a Bisericii celei mari a Răsăritului toți cei ce se reazemă numai pe a lor socotință și nu primesc să se boteze ca să nu se scape de oareșicare cinstiri vremelnice. Și cu aceasta, după cum zice Sfântul Apostol Pavel, se lipsesc de slava cea dumnezeiască (Rom. 3, 23).
Deci Preacuviosul, după ce vedea că nici cu un fel de sfătuire nu se pleacă a se boteza vreunii din acei ce luaseră asupră-și hirotonii, apoi nu-i ocăra, nu-i prihănea, ci, alegându-le averea ce aduseseră pe lume ei și dăduseră obștii, după așezămintele Sfinților Părinți, le-o da înapoi și apoi, deacă voiau, mai ședeau în sobor, iară deacă nu, se duceau unde voiau. Iară preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de subt stăpânirea Papei săvârșea această mare Taină a Botezului fără de nici o împiedicare sau îndoire ca pre o prea de nevoie mântuire a omului.
Concluzii
Din situațiile de mai sus se înțelege că Sfântul Paisie considera:
1. că sunt valide Tainele bisericești săvârșite incorect de preoții ortodocși, dar spre paguba poporului și îndeosebi spre pierzarea lor la judecata lui Dumnezeu. Ele sunt lucrătoare pentru că slujitorii sunt membri deplini ai Bisericii Ortodoxe;
2. că nu pot fi condamnați de oricine cei ce născocesc erezii noi decât numai de ierarhie. Cei aflați în greșeală trebuie cercetați în Sinod și condamnați dacă se adeverește că au concepții greșite dogmatic și stăruie în ele;
3. că Tainele săvârșite de ereticii papistași, printre care sunt și uniații greco-catolici, sunt nule și cei ce vin la Ortodoxie din rândurile lor trebuie botezați pentru că sunt nesfințiți.
Aplicând aceste principii la erezia ecumenistă de astăzi, putem spune că Tainele săvârșite de clericii ortodocși cu mentalitate ecumenistă sunt valide, dar ei smintesc pe credincioșii care îi urmează și merg împreună spre pierzarea sufletească. Această situație trebuie îndreptată printr-un Sinod ortodox care să condamne învățătura greșită și să depună pe cei care stăruie în ea. Clericii simpli și credincioșii nu pot condamna ei singuri sau considera nelucrătoare Tainele preoților ecumeniști. Cel mult pot să se delimiteze de aceia prin întreruperea pomenirii sau altă modalitate eficientă pentru a ajuta la îndreptarea situației. Ereticii condamnați, inclusiv catolicii, nu au har și lucrare sfințitoare și nu trebuie avut comuniune de nici un fel cu ei.
Problema principală este aceea că deciziile sunt luate despotic, fără o consultare reală, fără argumente concludente și fără a permite contestații, cu atât mai puțin să fie respinsă întemeiat orice obiecție. Sistemul de organizare al Bisericii Ortodoxe pune preț pe ierarhie, dar și pe sinodalitate, care ar trebui să ia în calcul nu doar opinia ierarhilor și clericilor, ci și a tuturor credincioșilor drept-slăvitori. Practic, cugetul ortodox ar trebui să fie vădit de unanimitatea și claritatea deciziilor luate mai ales pe teme dogmatice, dar și pe orice alt subiect administrativ. Întrebarea este dacă împotrivirea arhiereilor ciprioți poate constitui un început al restabilirii rânduielii firești statornicite din vremea apostolilor și ieșirea din papismul și despotismul care cuprinde tot mai mult Ortodoxia.
Ne exprimăm cu mult respect necazul nostru pentru referirea pe care ați făcut-o la noi, că dezacordul nostru cu decizia Preafericitului Întâistătător al Preasfintei Biserici a Ciprului cu privire la autocefalia Bisericii Ucrainei «descoperă nu sensibilitatea noastră față de ecleziologie, rânduiala canonică și unitatea Ortodoxiei, ci mai degrabă indiferența noastră față de ea din cauza altor oportunități».
Sanctitatea Voastră, ne exprimăm nedumerirea dacă avem în final acest drept, ca membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale a Ciprului, să ne expunem părerile liber și fără teamă, fie și dacă sunt chiar diametral opuse opiniilor altor frați ai noștri. Este drept și în acord cu tezaurul regimului sfânt sinodal, prin care sunt administrate toate Bisericile Ortodoxe Locale, dacă unii arhierei sinodali sunt în dezacord, să primească ocări și hărțuieli și exprimări provocatoare deoarece au alt punct de vedere pe un subiect față de Întâistătătorul lor? Sau, iarăși, este drept ca Sfântul Sinod să decidă în unanimitate absolută ceva pe o temă serioasă și deodată Întâistătătorul să desconsidere și să desființeze tot Sfântul Sinod și să acționeze cu totul diferit?
Unde stă atunci canonul 34 al sfinților apostoli, care spune: «Episcopii fiecărei nații trebuie să știe pe cel dintâi dintre ei și să-l considere drept cap și să nu facă nimic mai mult fără opinia aceluia… Dar nici acela (Întâistătătorul) să nu facă nimic fără opinia tuturor; căci așa va fi înțelegerea și va fi slăvit Dumnezeu prin Domnul în Sfântul Duh, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh».
Cât despre alte scopuri, pe care poate le slujim în cunoștință de cauză, considerăm că prezența și slujirea noastră de până acum în Preasfânta noastră Biserică ne dau mărturie despre calitatea slujirii noastre și conduita noastră fără cusur.
Referirea voastră că: «Autocefalia ucraineană constituie un fapt bisericesc încheiat și singura stare consecventă ecleziologic este recunoașterea și din partea celorlalți Întâistătători ortodocși, precum s-a întâmplat cu autocefalia tuturor celorlalte Biserici Ortodoxe surori mai noi de la aceea a Bisericii Rusiei și mai departe» nu ne găsește în acord, de vreme ce nici unul dintre Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale nu a fost prezent la întronizarea lui Epifanie, ci chiar până astăzi l-au recunoscut numai două Biserici Locale. Oricum, și recunoașterea lui din partea Arhiepiscopului Ciprului constituie o faptă arbitrară și anticanonică.
Patriarhul Ecumenic de Constantinopol de oricând, ca Întâistătător al Primului Tron al Bisericii Ortodoxe Catolice/Sobornicești, este «primul între egali» (primus inter pares), o întâietate/primat care nu este «întâietate de autoritate/putere», ci «întâietate de răspundere și slujire» pentru unitatea, dreapta credință și dragostea Bisericii.
Patriarhul Ecumenic este și trebuie să fie mereu păzitorul de-a lungul timpului și garantul atât al rânduielii canonice, cât și al funcționării autentice a sistemului sinodal și ierarhic ortodox. Lucrarea proprie lui este întărirea Bisericilor Ortodoxe pe subiecte critice de interes inter-ortodox.
Am scris cele de mai sus cu responsabilitatea conștiinței noastre arhierești și a respectului nostru cuvenit față de cinstita noastră Patriarhie Ecumenică.
Mitropolitul Atanasie de Limassol Mitropolitul Nichifor de Kikkos și Tiliria Mitropolitul Isaia de Tamassos și Orini Episcopul Nicolae al Amatundei
În data de 28 octombrie Mitropolitul Neofit de Morfu a răspuns la mai multe întrebări adresate de credincioși în cadrul celei de-a 11-a Sinaxe duhovnicești de dialog cu IPS Sa. Subiectul cel mai arzător al momentului este problema ucraineană, după ce Arhiepiscopul Ciprului a pomenit pe Epifanie ca Întâistătător canonic al Bisericii Ucrainene autocefale. Pe lângă aceasta, Mitropolitul a făcut și câteva remarci severe cu privire la situația generală din Ortodoxie, acuzând Sinodul din Creta ca fiind pricina tuturor relelor actuale.
În opinia sa, tulburările din lume (probleme politice, de mediu, sociale, divorțuri, droguri, boli incurabile, accidente, probleme psihiatrice și războaie pe alocuri, ba chiar și multe probleme interne bisericești) au o cauză și un prilej. Cauza este diavolul, care este urâtor de oameni și vrea să răzvrătească toate, să provoace credință puțină și să războiască viețuirea ortodoxă, dar mai există și un prilej puternic, care este reprezentat de „noi, arhiereii”, ca să intre duhul de răzvrătire, de îndoială și suspiciune. Folosindu-se de un citat dintr-o carte a sa editată de curând, Mitropolitul a adăugat: „În 2016 a fost Sinodul din Creta, în Colimbari, și de atunci plutim (colimbume) printre deciziile greșite de la Colimbari. Acolo, la Colimbari, care a fost decizia mare greșită? Că există și biserici neortodoxe, care sunt biserici…!! Nu credem în Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească, așa cum spunem în Crez.”. Apoi este redat un citat de la Părintele Ioannis Romanidis, în care este înfierată credința episcopilor, care nu este interesată de nevoință și pocăință, de tămăduirea patimilor, ci de amăgirile acestei lumi. Este interesantă și afirmația sa că „cei care au absentat, rușii și antiohienii și cei care au mai absentat, ar fi spus aceleași lucruri dacă ar fi fost prezenți. Motivele absenței lor nu au fost dogmatice. Când există apostazie, când există credință rea în episcopi, atunci există efecte în toți. Iar când există sfințenie chiar și într-un episcop sau patriarh, se sfințește tot locul”.
Pe tema ucraineană, Mitropolitul Neofit s-a exprimat la fel de clar. „În fiecare cetate există un episcop. Asta o spun sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Nu pot exista doi episcopi într-o cetate precum nu pot exista doi tați într-o casă. … Mitropolitul canonic al Kievului, după părerea mea ca Mitropolit de Morfu, este, a fost și sper că va fi Onufrie. Pe el l-au recunoscut toate Bisericile Locale. … Se pare că, atunci când se amestecă politicienii în cele bisericești, conduc la Bisericile Locale la tulburări mari, dar și la schisme. Personal, cred că este o problemă greu de soluționat din moment ce Patriarhia Ecumenică, pentru motive clar geo-strategice, geo-politice la nivelul noii ordini mondiale, a recunoscut ca nou Întâistătător, deși până de curând l-a recunoscut pe Onufrie, care Onufrie aparține de Sinodul rusesc ortodox, l-a recunoscut pe altul, care provine dintr-o grupare schismatică, dintre care mulți sunt nehirotoniți, care înseamnă fără Duh Sfânt, adică pe Epifanie. Noi, Biserica Ciprului, am avut o neutralitate abilă în ultimul an. … Noi, ca Sinod, nu am luat poziție nici pentru unii, nici pentru alții, și am ales o neutralitate. Personal am spus că e mai bine să continuăm să spunem că Mitropolitul canonic este Onufrie; nu putem spune neutralitate, trebuie să existe un episcop.” La ultima ședință sinodală am hotărât să păstrăm o poziție de neutralitate, să fie evitate extremele. La ultima Liturghie, Arhiepiscopul a decis, pentru motive pe care le știe el, să pomenească deodată, spun unii, dar nu a fost chiar dintr-o dată, fără o decizie a Sinodului. „Acum ce să facem? Unii spun să facem din nou Sinod, dar oricum se va face unul cândva, fie extraordinar, fie permanent. Și ce se va întâmpla? Dacă Arhiepiscopul va găsi o majoritate, înseamnă că, dintr-o dată, Epifanie a devenit episcop canonic deoarece a găsit o majoritate prielnică de moment în Biserica Ciprului? Sau Întâistătătorul pomenește pe oricine vrea, fără să întrebe Sinodul. Ortodoxia nu a fost obișnuită cu acest papism. Regimul ei este sinodalitatea.” Cu această mentalitate, că Întâistătătorul face orice vrea, ajungem ca următorul Arhiepiscop să recunoască pe Onufrie; astăzi este așa, mâine invers. Conform proorociilor, după război se va face pace și atunci se va întruni un Sinod Ecumenic care va rezolva toate. „Așteptarea mea personală este că problemele mari nu se rezolvă în Sinoade Locale, prin decizii individuale ale Întâistătătorilor, nici prin majorități prielnice, ci se soluționează prin Sinoade Panortodoxe Ecumenice, unde Duhul Sfânt va lumina pe unii Părinți purtători de Dumnezeu”, iar restul se vor baza pe tradiția sfântă patristică a Bisericii.
Așadar, după opinia Mitr. Neofit, problemele în Biserică sunt adânci, nu pot fi rezolvate în clipa de față, dar va veni și vremea potrivită la un viitor Sinod autentic. Însă trebuie completat că binele nu vine de la sine, ci în măsura în care îl lucrăm, îl sădim ca să ajungem și la roade. Altfel cădem în apocatastază, concepție care spune că toți se vor mântui, vor fi aduși la bine într-un final.
Pentru întregirea contextului, trebuie menționat că, în afară de scrisoarea celor patru Mitropoliți ciprioți, aceștia au mai făcut diferite afirmații, chiar referindu-se la o stare de schismă în interiorul Bisericii lor, nu doar între cele Locale. Arhiepiscopul Ciprului a trimis o scrisoare oficială Patriarhului Ecumenic prin care îl înștiințează despre decizia sa de a recunoaște pe Epifanie și structura sa bisericească, iar Patriarhia Rusă a adus în atenție poziția Întâistătătorului cipriot nu cu mult timp în urmă, contrară celei de acum. Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu există nici o contradicție și a pledat pentru „înființarea unui Exarhat la Kiev care să aparțină de Moscova sau chiar crearea unei insule care să aparțină de Biserica Rusă, ca să le amintească rădăcinile lor rusești”.
Imediat după emiterea hotărârii CNSU nr. 47/06.10.2020, fiind prezent într-o emisiune la DIGI TV, domnul doctor Raed Arafat arăta că interzicerea pelerinajelor religioase s-a luat cu bună credinţă şi după o analiză foarte serioasă:
Întrebat dacă autoritățile ar putea reveni asupra deciziei prin care au fost interzise pelerinajele, Raed Arafat a spus: „Numai dacă decizia va fi una politică, și nu tehnică. Nu din punct de vedere medical, știu părerea colegilor mei, nu avem cum să revenim asupra unei astfel de decizii, care e luată cu bună credință și în baza unei analize foarte serioase”.
Am arătat în partea finală a articolului anterior că interzicerea pelerinajelor este vădit ilegală întrucât este lipsită de bază legală şi că temeiurile menţionate în Hotărea CNSU nr. 47/06.10.2020 nu au legătură dreptul la libertate religioasăcare, potrivit cadrului legal în vigoare, nu poate fi limitat prin niciun fel de dispoziție CNSU.
În esenţă, am arătat că art. 45 alin.(1) din Legea nr. 55/2020 reprezintă dispoziţia legală incidentă în materie, iar aceasta dispune că, pe durata stării de alertă, activitatea cultelor religioase se exercită liber, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară stabilite prin Ordinul nr. 1103/95/2020. Hotărârea CNSU nr.47/06.10.2020 invocă dispoziţiile art. 5 alin.(1) pct.3) lit.a) din Legea nr. 55/202020 care se referă la activităţile cu caracter religios care se desfăşoară în spaţii închise cu privire la activităţi din domeniul economic (capitolul II, Secţiunea 1 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19).
Prin urmare, afirmaţia domnului Raed Arafat cum că măsurile dispuse au fost luate „cu bună-credinţă” şi în urma unei analize „foarte serioase” nu poate fi adevărată aşa încât, încercând să verificăm împrejurările de fapt şi de drept avute în vedere de autorităţi atunci când au interzis pelerinajul cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, am solicitat autorităţilor să pună la dispoziţie baza documentară avută în vedere la luarea acestei măsuri.
Deşi am cerut aceste documente prin Departamentul de relaţii cu publicul al D.S.U., organismul care asigură secretariatul tehnic al CNSU, răspunsul ce ne-a parvenit este semnat de domnul doctor Raed Arafat, personal, şi este unul incomplet, ca să folosesc o exprimare elegantă. În cuprinsul răspunsului ce ne-a fost emis, ni se face o prezentare succintă a cadrului legal în care a fost emisă respectiva hotărâre, fără a fi pusă la dispoziţie şi baza documentară concretă care a stat la baza emiterii hotărârii indicate. Întrucât vorbim despre un act administrativ cu caracter normativ emis sub semnătura primului-ministru, act care este unul vădit ilegal, este de interes a se face cunoscut mecanismul birocratic propriu-zis care a condus la emiterea sa, răspunderea juridică fiind una individuală.
Răspunsul emis de domnul doctor Raed Arafat descrie, în esenţă, calitatea sa de membru al Plenului CNSU şi arată că decizia propriu-zisă a fost luată de prim-ministrul Ludovic Orban, în baza unor dispoziţii legale. În subtext, ni se comunică faptul că răspunderea pentru acest act vădit ilegal este asumată de primul ministru.
Se impune a se observa că, deşi vorbim despre un act vădit ilegal (un act emis fără bază legală prin care se restrâng drepturi civile) discuţia despre subiectul restrângerii dreptului la libertate religioasă este purtată în termeni de oportunitate politică, deşi o analiză „de bună-credinţă” şi care este „foarte serioasă” nu poate fi purtată în acest mod. Dispoziţiile legale sunt foarte clare, legea privind măsurile de combatere a pandemiei de Covid-19 prevede în mod mai mult decât mulţumitor şi principiile care guvernează corecta aducere la îndeplinire a dispoziţiilor legii.
Or, ceea ce am văzut în practică este cu totul străin de spiritul şi litera legii. Baza legală fiind aceea a art. 45 alin.(1) din Legea nr. 55/2020 şi a Ordinului nr. 1103/95/2020, am ajuns să constatăm în fapt măsuri de limitare fizică a dreptului de acces în curtea ansamblului mitropolitan, obligarea la anumite demersuri evident discriminatorii, restrângerea dreptului la liberă circulaţie prin instituirea unor filtre rutiere la intrarea în municipiul Iaşi şi în judeţele limitrofe şi altele asemenea. Nimic din toate acestea nu este nici legal, nici corect, nici justificat şi nici măcar cu rost!
Gravitatea acestor acte de împiedicare a exercitării dreptului la libertate religioasă nu poate fi subliniată îndestul. Deşi naraţiunea mediatică găseşte argumente strâmbe pentru orice abuz al statului totuşi, ştiinţele juridice au instrumente clare şi eficiente de a aduce discuţia pe făgaşul său corect, în limitele democratice şi ale statului de drept.
Or, ceea ce am putut observa în măsurile recente este caracterul esenţialmente arbitrar şi abuziv al reglementării. Hotărârile luate de autorităţi nu respectă nici dreptul material şi nici măcar principiile generale ale dreptului, sunt efectiv acte de dispoziţie fără justificare legală emise sub ceaţa unor argumente de natură sanitar medicală care nu suferă critică.
În aceste împrejurări Biserica Ortodoxă Română trădează prin împreună-lucrare şi justificare a abuzurilor autorităţilor, prin aceea că aduce la îndeplinire, cu un entuziasm de neînţeles, măsuri care sunt incompatibile cu ritualurile sale, fără a pune în discuţie, aşa cum este de aşteptat, temeinicia, legalitatea şi oportunitatea acestor măsuri.
În niciun alt domeniu al vieţii sociale nu există o asemenea mutilare a fondului relaţiilor sociale protejate de lege. Nu există măsuri „sanitare” care să aducă atingere substanţei dreptului propriu-zis în niciun alt domeniu al societăţii deşi, în afara dreptului la viaţă, niciun alt drept constituţional nu beneficiază de o reglementare atât de generoasă şi de clară aşa cum o are libertatea religioasă. Nu vedem nici în sectorul administrativ, nici în cel economic-comercial, culoare de garduri metalice ale jandarmilor, filtre rutiere în judeţ şi în afara judeţelor, dispoziţii care să maimuţărească efectiv rutina socială individuală şi colectivă.
Oare ce echivalent în viaţa de zi cu zi ar avea îmbrăcarea raclei cu Sfintele Moaşte în plexiglas, deliminatată de culoare de garduri metalice păzite de jandarmi, apoi sărutarea raclei cu masca trasă pe faţă, după care dezinfectarea promptă de către clerici şi voluntari? Cum ar arăta aceleaşi măsuri dacă ar trebui să fie aplicate sectorului comercial?
Nu avem termeni potriviţi în care să ne exprimăm indignarea faţă de slugărnicia cu care ierarhii noştri aduc la îndeplinire măsuri anume menite să umilească şi să lezeze sensibilitatea religioasă a credincioşilor ortodocşi, măsuri care nu pot fi justificate în mod obiectiv prin argumente de natură medicală. Aşa cum reiese şi din răspunsul domnului doctor Raed Arafat, analizele „foarte serioase” nu sunt întemeiate obiectiv din punct de vedere epidemiologic, ci au pronunțat caracter subiectiv. Plecând de la sursele indicate în răspunsul său, în mod rezonabil și cu bună credință, orice alt specialist poate ajunge la concluzii contrare.
Suntem martorii unei pervertiri fără precedent a ritualului creştin, anulării de facto a drepturilor esenţiale ce permit trăirea religioasă iar Biserica nu pune în discuţie, prin niciun instrument recunoscut ei, caracterul loial şi echitabil al dispoziţiilor. Mai mult, participă fără niciun fel de justificare rezonabilă la propria umilire şi aservire. Avem nenumăraţi clerici care şi-au descoperit vocaţia de tartori în aplicarea „dispoziţiilor sanitare” în dispreţul oricărui bun-simţ şi oricărei urme de judecăţi sănătoase. Avem un alt număr semnificativ de clerici şi credincioşi care consideră că orice ilegalitate este permisă câtă vreme virusul există şi se manifestă. În afară de chestiunea existenţei virusului, deşi măsurile sanitare interzic substanțial cultul ortodox public, Biserica nu doreşte să pună în discuţie nicio altă măsură „sanitară” ce afectează esenţa misiunii sale.
Răspunsul remis de doctorul Raed Arafat arată, fără urmă şi posibilitate de tăgadă, că dispoziţiile autorităţilor prin care ni se interzice participarea la Înviere, la cele mai mari pelerinaje religioase şi, în curând, la sărbătoarea Naşterii Domnului, sunt luate fără bază legală, fără argumente obiective, prin proceduri butaforice îmbrăcate în forma unor decizii politice. Acest lucru este de nepermis.
În aceeași zi în care Arhiepiscopul Ciprului a pomenit samavolnic, fără acordul Sinodului, pe schismaticul Epifanie, patru episcopi ciprioți, Nichifor de Kikkos, Atanasie de Limassol, Isaia de Tamassos și Nicolae al Amatundei, au luat atitudine, trimițând un
Cu multă neliniște, dar și cu adânc necaz, am fost informați despre pomenirea lui Epifanie ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» de către PF Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2020, în timpul dumnezeieștii Liturghii în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Hrisoriatisa, unde s-a făcut și hirotonia în episcop a Preasfințitului Episcop Pangratie de Arsinoe.
1. Fapta în cauză a Arhiepiscopului constituie o încălcare flagrantă a regimului sinodal, colectiv și democratic al Bisericii noastre Ortodoxe și a funcționării Bisericii Ortodoxe a Ciprului pe baza acestui sistem.
2. Subiectul acesta a fost pus de Preafericitul la recenta ședință a Sfântului Sinod și a fost luată atunci decizia să fie cercetat la altă ședință a lui cu scopul de a fi ascultate opiniile și pozițiile tuturor membrilor Sfântului Sinod și să fie luată o decizie sinodală pe această temă.
3. Promovarea lui Epifanie ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» de către Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care s-a și făcut de curând (9 septembrie 2020 – probabil 6 ian. 2019, n.n.), a provocat trosnituri în unitatea Bisericii Ortodoxe și până astăzi numai Biserica Greciei și Patriarhia Alexandriei, pentru motive pe care le lăsăm acum, au recunoscut-o. Toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale țin o poziție negativă pe subiect. [De semnalat aici că la «hirotonia» numitului Epifanie nu a fost prezent nici un delegat al Bisericilor Ortodoxe Locale, orice poate să însemne asta.]
4. Cel proclamat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu drept «Întâistătător» al Bisericii Ucrainei nu are nicidecum hirotonie canonică și aceasta pentru că provine din grupări schismatice ale Bisericii Ucrainene. Dacă Patriarhul Ecumenic ar fi vrut cu adevărat să urmeze rânduiala canonică pentru acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainei, atunci trebuia să se îndrepte spre Mitropolitul canonic Onufrie al Kievului și să aibă pentru asta și acordul Patriarhiei Moscovei, de care aparține, precum și acordul celorlalți Întâistătători ortodocși locali.
5. Fapta Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de a acorda «autocefalie» unor structuri schismatice din Biserica Ucraineană constituie o acțiune solitară, anticanonică și antibisericească în sensul că Biserica Ucrainei aparține de jurisdicția Patriarhiei Moscovei și constituie, după cum am menționat, o intervenție în jurisdicția Patriarhiei în cauză. Din cauza acestui fapt, Biserica Rusiei, ca reacție, a întrerupt comuniunea bisericească în mod îndreptățit cu Patriarhia Ecumenică, precum și cu Bisericile Greciei și Alexandriei.
6. Acordarea autocefaliei are noimă și putere, conform sfintelor canoane și practicii Bisericii noastre, numai dacă întrunește validarea Întâistătătorilor dinainte ai Bisericilor Ortodoxe Locale. În cazul de față, Patriarhul Ecumenic, în ciuda celor cuprinse în sfintele canoane și în tradiția bisericească și în contradicție cu declarațiile lui mai vechi, a lucrat în această privință solitar și unilateral. Și, din păcate, exemplul acesta l-a urmat și Întâistătătorul Bisericii Ciprului, desconsiderând și trecând cu vederea Sfântul Sinod din jurul lui.
7. Decizia Arhiepiscopului Ciprului de a pomeni ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» pe Epifanie vine să îngreuneze și mai tare situația tensionată dintre Bisericile Ortodoxe, să întărească schisma care amenință Ortodoxia mondială și să integreze în mod nesăbuit și Biserica Ciprului în această atmosferă.
8. Facem apel la Preafericitul să treacă imediat la revocarea acestei fapte anticanonice și nevalide și, în același timp, îi rugăm pe toți Episcopii împreună cu noi ai Bisericii Ciprului ca să cerem convocarea extraordinară a Sfântului nostru Sinod pentru ca să fie luată o decizie potrivită pe această temă.
9. În final, suntem datori să accentuăm și momentul neprielnic al acestei fapte a Întâistătătorului nostru, având în vedere mai ales vremurile critice pe care le traversăm în ce privește subiectul nostru etnic, dar și acțiunile amenințătoare la care a trecut pofta expansivă turcească, amenințând cu exterminarea nației noastre.
Cele de mai sus le depunem cu bună credință, având încuviințarea conștiinței noastre arhierești și a nevoii noastre sfinte de a păzi rânduiala canonică și unitatea Bisericii pentru a evita păcatul de moarte al schismei, de vreme ce, după Sf. Ioan Gură de Aur, «nici sângele mucenicesc nu poate șterge acest păcat».
Nicosia, 24 octombrie 2020
Tot astăzi, Mitropolitul Antonie Pakanici, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a comentat cu precauție cele petrecute în Cipru: „Presa grecească a relatat că Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a pomenit pe Epifanie Dumenko, capul BOaU, la slujbă. Astfel, organizația religioasă sus-zisă se pare că a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Cipriotă.
În primul rând, este necesar să așteptăm confirmarea oficială sau respingerea informațiilor împrăștiate în mass-media. În al doilea rând, dacă, totuși informația aceasta corespunde realității, atunci ar trebui să fie subliniat faptul că ceea ce s-a întâmplat nu este poziția întregii Biserici Ortodoxe q Ciprului, care este reprezentată de Sinodul ei, ci doar de decizia unei persoane. Chiar dacă este vorba de Întâistătătorul ei, care eate înveatit cu putere.
În al treilea rând, este necesar să așteptăm răspunsul altor ierarhi ai Bisericii Cipriote la ceea ce s-a întâmplat și abia pe baza acestei reacții să facem o judecată relevantă a evenimentului.
În al patrulea rând, ar trebui remarcat că interesele politice și geopolitice continuă să interfereze în problemele Bisericii. Din păcate, victima unui asemenea proces este atât unitatea Ortodoxiei mondiale, cât și Biserici Ortodoxe individuale. Peste toate, unele decizii, fiind luate la dictarea puternicilor acestei lumi și a factorilor depărtați de credința în Dumnezeu, nu conduc la vindecarea schismei. Dimpotrivă, ele provoacă doar noi așchii. Dar asta va avea consecințe extrem de grave. Penteu că, așa cum a spus Sf. Ioan Gură de Aur, ‘a provoca scindări în Biserică nu e mai puțin rău decât a cădea în erezii…’”
Tot un reprezentant al Patriarhiei Ruse, de data aceasta direct de la Moscova, Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului de Relații Externe, a declarat mult mai tranșant pentru Agenția RIA NOVOSTI: «Ne pare foarte rău pentru acest fapt trist. Decizia o va lua Sfântul Sinod al Patriarhiei noastre». Mitropolitul consideră că, după toată probabilitatea, va fi oprită pomenirea Arhiepiscopului Ciprului de către Patriarhia Moscovei până vor fi lămurite toate aspectele. «A făcut-o la propria lui inițiativă sau cu co aimțământul Sfântului Sinod? Media grecească scrie că nu a existat conaimțământ…».
De dincolo de ocean, de la Arhiepiscopul Elpidoforos al Americii, care ține de Costantinopol, vine singura reacție de apreciere, fără mare valoare, de altfel. Acesta a scris: „O zi istorică în Biserica Ciprului, singura Biserică Autocefală a Sinoadelor Ecumenice. PF Arhiepiscop Hrisostom recunoaște Biseeica Ortodoxă a Ucrainei și-l pomenește pe PF Mitropolit Epifanie. Continuă slujirea Bisericii de către Patriarhia Ecumenică”.
Ca o remarcă proprie, Dumnezeu îi face pe cei potrivnici să acționeze clar necanonic pentru a putea înțelege oricine fărădelegea din spate. Chiar dacă au putere multă, trădarea se lucrează cu infatuare și sfidarea oricăror principii, parcă pentru a desconsidera dinadins. Însă fiecare va acționa în funcție de ce se teme: de lume sau de Dumnezeu.
La slujba de astăzi, când a fost hirotonit noul Episcop de Arsinoe, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a pomenit pe Epifanie, recunoscând astfel autocefalia schismaticilor din Ucraina. Gestul acesta a fost făcut fără aprobarea prealabilă a Sinodului cipriot, cum ar fi fost neapărat necesar.
Ca reacție, Mitropolitul Atanasie de Limassol a părăsit slujba cu puțin înainte să se încheie hirotonia. Mitropolitul „nu și-a crezut urechilor când a auzit pe diacon pomenind în diptice pe Epifanie de Kiev. Fără să treacă multe minute, Atanasie a părăsit biserica înainte să se încheie hirotonia noului episcop, ca dovadă a protestului față de decizia personală a Preafericitului. Potrivit anturajului Mitropolitului, Înaltpreasfințitul nu a știut nimic până la acea oră despre decizia în cauză. Un Mitropolit al Bisericii Ciprului, comentând faptul pentru Romfea.gr, a făcut referire la sistemul papal, subliniind că noi nu vom recunoaște fapta Preafericitului”.
Astăzi a spus: «Am pomenit pe Epifanie, noul Întâistătător. De anul trecut am făcut cunoscut Patriarhului Ecumenic că noi vom ține o neutralitate și ne-am oferit să slujim Ortodoxia printre Întâistătătorii diferitelor Biserici autocefale». A vizitat pe Sanctitatea Sa în afara sediului său împreună cu Arhiepiscopul Albaniei și i-a cerut voie să viziteze pe Întâistătători și să le spună deciziile lui pentru că este și el însuși unul dintre Întâistătătorii care au reprezentat Biserica Ciprului la întrunirile pan-ortodoxe și cunoaște foarte mult mai bine decât alții situația.
Noi, a zis Preafericitul, am urmat mai mult de jumătate de veac toate negocierile astfel încât Ortodoxia să fie prezentată unitară în lumea noastră creștină, semnalând că cunoaște foarte bine cum să mânuiască toată tema. Întâistătătorul Bisericii Ciprului a amintit că, atunci când s-a ivit chestiunea, s-a oferit să mijlocească pentru că propunerea lui era să rămână neutru în confruntarea în cauză. A făcut câteva vizite cu capii Bisericilor Ortodoxe cu voia și a Patriarhului Ecumenic, totuși problemele pe care le-a avut cu piciorul și cu șira spinării l-au țintuit și nu a putut să continue aceste contacte.
Trebuia să iau poziție, a continuat, deși Sinodul nu a fost de acord cu el însuși, în timp ce a recunoscut că membrii Sinodului nu știau despre decizia de astăzi de a pomeni pe Epifanie al Ucrainei. Unui dintre sinodali a plecat spre finalul slujbei, a spus, menționând că, dacă era la poziția lui, ar fi plecat din clipa când a auzit pe Arhiepiscop, adică pe el însuși, că pomenește.
A mai spus că s-a mirat de răbdarea lui că nu a plecat în clipa aceea. Arhiepiscopul Ciprului a menționat că lucrarea aceasta a lui slujește mai întâi Ortodoxia și apoi Biserica Ciprului. A exprimat aprecierea că toți Întâistătătorii, fără să facă excepție Chiril, mărturisesc în sinea lor că este corect. A adăugat că, dacă vreun membru al Sinodului va cere să fie dezbătută toată chestiunea la nivelul sistemului statutar, va convoca Sinodul pentru că a trimis o scrisoare Patriarhului (Ecumenic) să o studieze, pe care o va analiza Sinodul.
A exprimat aprecierea că, dacă nu în unanimitate, cel puțin în majoritate, Sinodul va accepta cuprinsul epistolei către Patriarhul Ecumenic. Pentru că, așa cum a explicat, poziția lui slujește Biserica. Poate că nu slujește indivizi, dar slujește Biserica.
Preafericitul a menționat că nu a cerut votul poporului ca să devină Arhiepiscop ca să-și satisfacă o ambiție personală, adăugând că a ajuns la Arhiepiscopie ca să lucreze cinstit și să intervină în treburile Bisericii”.
Nota noastră: Gestul Arhiepiscopului cipriot vine în contextul disputei stârnite de Patriarhia Ecumenică, după ce a ridicat în mod unilateral și necanonic pe schismaticii din Ucraina la rang de Biserică autocefală. Aceasta a produs multă vâlvă în Ortodoxie, iar Patriarhia Rusă a răspuns prin întreruperea comuniunii cu Fanarul. De partea Patriarhiei Ecumenice s-au raliat două Biserici Locale până acum, cea Greacă și Alexandria, cu care a rupt relațiile Moscova ulterior.
De fiecare dată au existat probleme în recunoașterea autocefaliei controversate. Arhiepiscopul Ieronim a pomenit cu de la sine putere pe Epifanie, apoi Sinodul grec nici până acum nu a votat hotărârea și există destui ierarhi care se opun; practic, există o decizie ilicită. Patriarhul Alexandriei a pomenit pe Epifanie tot fără acordul Sinodului african.
Acum, Arhiepiscopul Ciprului face același gest, dar are încredere în susținerea sinodalilor. Probabil că nu întâmplător a fost ales momentul, la hirotonia unui nou episcop, care marchează înclinarea balanței în favoarea lui. Au rămas cel puțin doi Mitropoliți potrivnici, Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu, dintre care a reacționat doar primul până acum. Alt Mitropolit Isaia de Tamassos a contestat și el cândva recunoașterea „autocefalilor”, dar nu se știe cât de consecvent este pe această linie. Convingerile sale sunt ecumeniste, adept și susținător al Sinodului din Creta, deci nu are la bază o credință curată, dârză.
Este un moment de cumpănă pentru ierarhi ortodocși, mai ales cei din Cipru menționați, dar și pentru cei din restul Bisericilor Locale. Vor accepta decizia și comuniunea mai departe, așa cum au făcut ierarhii contestatari greci? Sau vor reacționa așa cum se cuvine, prin atitudine drastică și îndreptățită, neacceptând să rămână în comuniune cu cei ce trădează Ortodoxia?
Dincolo de aceste aspecte importante, este de remarcat și atitudinea cameleonică a Arhiepiscopului Ciprului, care a mimat neutralitatea, a încercat să-i influențeze și pe ceilalți Patriarhi, pentru ca mai apoi să-și dea arama pe față fără să clipească. Mai și justifică gestul său ca fiind în folosul Bisericii, când el este clar necanonic, dăunător și dezbinător. Jocurile acestea politice nu sunt în duhul lui Hristos, este clar asta.
„Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului l-a pomenit cu câteva minute în urmă (față de ora 9:30) pe Epifanie al Ucrainei. Arhiepiscopul Hrisostom l-a pomenit pentru prima dată pe Epifanie al Ucrainei în cursul hirotoniei noului Episcop de Arsinoe la Mănăstirea Hrisoraghitisi.
Biserica Ciprului devine de astăzi a treia care recunoaște Tomosul de autocefalie al Bisericii Ucrainei. Informații ale Romfea.gr menționează că Arhiepiscopul Ciprului a trecut la această mișcare fără acordul Sfântului Sinod.”
* * *
Este foarte surprinzătoare această schimbare a Arhiepiscopului după ce la început a fost inițiatorul unor dialoguri cu alți trei Întâistătători pe problema ucraineană. În decursul timpului, atitudinea sa a devenit tot mai clară în favoarea Patriarhiei de Constantinopol. Totuși în Cipru există câțiva ierarhi care se opun acestei recunoașteri a autocefaliei, printre care IPS Atanasie de Limassol, Isaia de Tamassos și Neofit de Morfu. Sunt așteptate reacțiile sinodalilor ciprioți, cum vor contracara această extindere a schismei și în țara lor.
Nu este de trecut nici acest aspect: faptul s-a consumat la hirotonia unui nou episcop, ceea ce înseamnă că au fost prezenți și alți ierarhi. Cine au fost aceia și cum au reacționat?
Pe de altă parte, este interesantă alegerea acestui moment, când peisajul religios este destul de tulburat cu alte probleme de factură ecumenistă, cu rugăciuni sincretiste, dar și de provocările aduse de restricțiile pe tema virusului corona.
Trădarea credinței se lucrează astăzi îndeosebi prin conducătorii bisericești, iar oamenilor de rând li se blochează contra-reacția, ei trebuie doar să fie înrolați. Însă există și preoți care consolidează direcția oficială prin discursul la firul ierbii, în termeni colocviali, pentru credinciosul de rând. Unul din ei este Părintele Calistrat (Chifan), care promovează o credință indiferentă și confuză, băbească sub masca respectării și păstrării tradiției, descrisă ca Ceaslov, Psaltire, Liturghier, rânduială.
Dar credința dreaptă a fost păstrată prin trăire curată și vigilentă și prin apărarea mărturisirii ortodoxe cu acrivie. A fost nevoie de precizări și distincții dogmatice, de formule clare, dezbateri și controverse pentru a păstra adevărul curat de orice infestare. Nu merge să luăm lucrurile în ușor. De aceea îmi propun să formulez aici câteva răspunsuri la cele afirmate de Părintele Calistrat într-o filmare recentă în direct cu titlul Un răspuns clar la toate acuzele legate de cip-uri, ecumenism, masonerie și multe altele, care o emisiune dintr-un ciclu regulat, săptămânal.
După cum reiese și din titlu, s-a dorit a fi dat un răspuns clar celor care îl acuză, fără a fi precizați cine sunt respectivii. În această situație ar fi trebuit să lămurească problematicile, nu doar să intre într-o polemică fără interlocutor. Problematica nepomenirii și a cipurilor este destul de complexă, s-a scris mult despre asta, s-au dezbătut aspecte importante și, de aceea, s-ar fi cuvenit o replică pe măsură, clară. Din păcate, nu pare să fi fost vorba despre așa ceva.
Subiectul întreruperii pomenirii
În primul rând, trebuie precizat că prin „nepomenire” se înțelege întreruperea pomenirii. Nu e ca și cum ne rupem arbitrar de episcop sau nu mai pomenim pe nimeni la slujbe, ci se rupe comuniunea liturgică cu arhiereul locului pentru erezia ecumenistă pe care o propovăduiește.
Părintele afirmă pe acest subiect: „Spune Pavel clar: cei ce vă despart de Biserică sau vă rup de ierarhie sunt ai demonului. Că nu există ierarhie fără Biserică și unde este Biserica este și Hristos și unde este Hristos este și episcopul, unde este episcopul este și chipul văzut al lui Hristos… spun ce spune Hristos: Legea pune arhierei oameni nevrednici” (min. 17:30).
În primul rând, Apostolul Pavel nu a susținut așa ceva. Există în Scriptură multe alte citate care spun chiar contrariul. Spre exemplu, Sf. Pavel spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13:7). Deci ascultarea se bazează pe corectitudinea credinței lor. Chiar și Mântuitorul ne cere să luăm aminte la proorocii și hristoșii mincinoși (Mc. 13:22), să ne păzim de ei. Toți apostolii au îndemnat să fugim de cei care au învățături străine.
În al doilea rând, nimeni nu îndeamnă să ieșim din Biserică, ci să nu acceptăm în sânul ei o erezie, anume ecumenismul. Distanțare de preoții care o propovăduiesc este bună și nu înseamnă rupere de Biserică. Da, există unele exagerări ale celor care nu vor să meargă la slujbele unde este pomenit episcopul, chiar dacă preotul este bun; aceștia fac un mare deserviciu și dau apă la moară unor astfel de acuze. Totuși aceste atitudini nu reprezintă principiul nepomenirii, care ar fi trebuit avut în vedere.
Cât despre argumentarea că unde este episcopul, acolo este și chipul văzut al lui Hristos, este foarte precară. Domnul este în Biserica Ortodoxă, dar nu lucrează pur și simplu spre mântuire prin orice cleric. Nu e vorba de Taine, ci de a da îndrumări corecte.
În fine, nicăieri în Scriptură nu se spune că Legea pune arhierei oameni nevrednici, cu atât mai puțin Hristos nu afirmă asta. Apostolul Pavel spune că „orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni… El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi” (Evr. 5: 1-2). Nicidecum asta nu înseamnă că putem urma pe arhiereii netrebnici și să fim fără de vină.
Sinodul din Creta
Oamenii au fost învățați că de la Creta s-au vândut toate dogmele, s-au vândut toate adevărurile… tot circul ăsta a pornit de aici: că s-a folosit termenul de biserici. Nu există biserici, există culte sau confesiuni. Una singură este sfântă, sobornicească și apostolească Biserică… Noi nu stăm să jignim celelalte confesiuni pentru că ele sunt realități ale spațiului aparent (min. 18:35) Acolo, la ședințele de la Sinodul din Creta, s-a spus că „celelalte biserici”. Termenul este greșit a folosi mai multe biserici sub ce formă, că Hristos n-a întemeiat o mie de biserici, a întemeiat o singură Biserică la Crucea Învierii Sale, când a curs sânge și apă, Euharistie și Botez. (min. 36:05) La Sinodul de la Creta s-au discutat probleme administrative, nicidecum dogmatice sau canonice, nimeni n-a schimbat Crezul, n-a schimbat Liturghia. (min. 38:15)
La acel Sinod tâlhăresc a existat o abordare dogmatică în cel puțin un document, cel legat de relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Așadar, în ciuda pretențiilor că nu au fost atinse subiecte dogmatice, problematica ecleziologiei a fost pusă în discuție. Iar aici este vorba de un punct din Crez, cel legat de Biserica una, sfântă.
Implicațiile recunoașterii false că celelalte erezii formează Biserica lui Hristos sunt imense. Se produce o bulversare a adevărului de credință, a crezului ortodox. Așa că, în termenii credinciosului de rând, se poate spune că „s-au vândut toate dogmele”, nu e nici o exagerare.
Pe de o parte, chiar Părintele Calistrat recunoaște că e greșit faptul că a fost folosit termenul de biserici, dar îl apără spunând că „nu stăm să jignim celelalte confesiuni”. A spune adevărul despre noi ca Biserică nu este nici o jignire, cu atât mai puțin la adresa altora. Chiar și a-i numi eretici nu e un lucru rău, ci necesar. Așa au procedat Apostolii și toți Sfinții Părinți. Nu se poate renunța la această regulă sfântă din politețe. Altfel ajunge la contradicție, echivoc și confuzie.
Trădarea episcopilor în Creta
Eu n-am văzut vreun episcop să spună că există un alt adevăr de credință decât cel lăsat de Hristos. Că s-au angajat în acest Consiliu Ecumenic, trebuie să facă așa cum a făcut acel episcop de laudă, de cinste și demnitate, Mitropolitul Craiovei, a scris foarte frumos în procesul verbal: Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică (Ortodoxă) și a semnat. A arătat că păstrează adevărul de credință chiar dacă a fost prezent la acea întrunire administrativă sau ce a fost ea. (min. 39:05)
Este adevărat că majoritatea episcopilor români nu s-au dezis de învățătura dogmatică ortodoxă deschis. Însă recunosc și Sinodul din Creta drept bun, ceea ce este o contradicție. Care este crezul lor? În plus de asta, există multe situații în care BOR a participat la manifestări ecumeniste sau a făcut declarații de factură ecumenistă. Există suficiente exemple la care Sinodul nostru nu a reacționat, nu s-a dezis de ele. Nu degeaba există temerea că se trădează credința, ci pentru că există multe fapte, nu doar documente scrise. Textele din Creta sunt doar pecetluirea demersurilor practice. Cât privește semnătura IPS Irineu, ea nu transmite un mesaj clar, ci mai mult o îngrijorare, care tocmai trădează carențele acelei semnături puse pe un text neortodox.
Ecumenismul și CMB
Acest ecumenism a apărut ca un fel de mișcare mondială. Și, bineînțeles, cel care a sesizat periculozitatea a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală (care s-a întâlnit la Adunările ecumeniste cu papa Ioan Paul al II-lea)… La început acest Consiliu (al „Bisericilor”) a avut ideea de a nu se omorî (jigni) oamenii între ei… (min. 33:35)
A spune că cel care a sesizat răul ecumenismului a fost tocmai Mitropolitul Antonie Plămădeală denotă cel puțin ignoranță. Cum să fie trecut cu vederea Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Părintele Stăniloae și mulți alți Părinți contemporani? Asta pe lângă faptul că Mitropolitul în cauză chiar nu a luptat cu această erezie frontal.
Ecumenismul nu a apărut pentru a se înțelege oamenii între ei, ci pentru a uni credințele protestante. De la început a avut o idee malefică, de relativizare și chiar un scop politic. CMB nu este o organizație indiferentă, ci nocivă, întemeiată pe idei neortodoxe. Adunările sale periodice sunt un sincretism total religios. Nu putem fi indiferenți că suntem membri în acest Consiliu eretic.
Căsătoriile mixte
O problemă în care trebuie mai multă acrivie este problematica căsătoriilor mixte, unde la Sf. Ioan Gură de Aur scrie clar că mirii trebuie să fie de aceeași confesiune. … Tu, ca femeie, dacă ți-ai luat bărbat de altă confesiune, asumă-ți riscul și ascultă de bărbatul tău, cum spune Scriptura, și fii supusă bărbatului tău; dacă te lasă să-ți păstrezi religia e foarte bine. Iar dacă ți-ai luat soț ortodox tu, femeie de altă religie, la fel asumă-ți răspunderea și femeia să te asculte pe tine și să țină dreapta credință pentru că ești cap al femeii. (min. 40:00) În rest, când vii să-mi spui că eu trebuie să te cunun pe tine… Du-te și fă-ți cununia civilă și să ai actul de stat ca să ai copii legitimi… păstrați-vă religia dacă nu puteți renunța, iar dacă veți ajunge la bătrânețe la o concluzie, veți vedea voi, fie de-a stânga, fie de-a dreapta. Și atunci, la nevoie, veți face și cununia religioasă. Sau, dacă n-ați putut-o face, cel puțin trăiți în curățenie, ca să intrați curați în împărăția lui Dumnezeu și fiecare în rândul cetei sale, în religia în care crede el că i-a fost perfecțiunea pe care a păstrat-o și a menținut-o. Dar nu mă obliga pe mine să te cunun eu mixt. (min. 41:15)
Deși trebuie, într-adevăr, acrivie pe acest subiect, tocmai aceasta lipsește spusele Părintelui. Rigoarea ar cere atenție deosebită la cununiile mixte, nu relativizarea de mai sus.
Scriptura nu spune nicăieri ca cel sau cea care și-a luat soț de altă religie să-și asume riscul și să asculte de partea necredincioasă orice ar fi. Dimpotrivă, Apostolul Pavel dă un sfat personal, recunoaște că nu e o poruncă de la Domnul, ci îndeamnă: „Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase” (1Cor. 7:12). Însă aceasta nu se referă la cei necăsătoriți și credincioși, ci la un om care s-a convertit la creștinism fiind deja căsătorit, după cum lasă să se înțeleagă asta câteva versete mai jos: „aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble” (1Cor. 7: 17). Această interpretare este întărită și de canonul 72 trulan, care interzice căsătoria cu eretici și chiar poruncește să fie desfăcută o astfel de cununie dacă s-ar fi făcut.
Este bine că nu acceptă cununiile mixte religioase, dar afirmația că se poate intra în împărăția lui Dumnezeu trăind în curățenie într-o căsătorie mixtă civilă este cel puțin riscantă. Alegerea soțului nu este o banalitate și nici credința pe care se întemeiază o astfel de uniune. Biserica nu forțează pe nimeni, dar nici nu poate face pe placul tuturor, admițând să legalizeze necredința cuiva.
Rigoarea mântuirii în Biserica Ortodoxă
Nu sunt ecumenist, nu susțin ecumenismul, nu voi blama niciodată problemele de genul acesta (Sinodul din Creta), nu le-am organizat eu, dar pe credincioșii mei i-am învățat un singur lucru: fraților, țineți-vă de duhovnic, de altar, de Biserica Ortodoxă, de Scriptură, Psaltire și Ceaslov, nu umblați aiurea. (min. 43:45) Prefer să fiu înșelat în ograda Bisericii, și nu pe coclauri cu talibanii care caută Biserică fără ierarhie, fără ascultare, fără rânduială, fără disciplină. (min. 52:30) Frate, ce-a spus Hristos? Porțile iadului nu vor birui Biserica în veacul veacului; căutați împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă. Restul sunt povești… nu voi ieși din Biserica lui Hristos. (min. 56:20)
Viziunea aceasta triumfalistă nu este proprie Ortodoxiei. Ea nu dăinuie și nu biruiește porțile iadului de la sine, ci cu jertfă, cu atenție, cu osteneală. Nu are valoare prin formalismul ei, prin ziduri, slujbe, cărți, ritualuri, ci prin duhul și credința care le animă. Cei care caută adevărul nu sunt talibani, ci credincioși autentici, devotați lui Hristos. Biserica este stâlp și temelie a adevărului (1Tim. 3:15), este trup viu al lui Hristos, nu organizație moartă. Este o amăgire să credem că ne mântuim prin simpla apartenență indiferentă la Ortodoxie, că nu suntem în primejdie să ne pierdem sufletul chiar și în Biserică. Pur și simplu acesta nu este duhul evanghelic, ci cel mult o literă moartă, care ucide sufletește (2Cor. 3:6).
Închinarea în spațiile altor confesiuni
Întrebare: Sunt ortodox, dar mă simt mai bine când mă închin într-o biserică catolică. Răspuns: Depinde la ce se închină; dacă se închină la o icoană a Maicii Domnului nu e nici un păcat; dacă se închină la o icoană a Mântuitorului nu e nici un păcat; dacă zice un Paraclis nu e nici un păcat, dacă-și face crucea dreaptă, ortodoxă, nu e nici un păcat; dacă stă acolo și meditează în casa Domnului, nu e nici un păcat. Dar, dacă se duce și se spovedește la ei și se împărtășește la ei, atunci să vorbească cu cardinalul de acolo și să se țină de „Biserica” Catolică… Și eu m-am închinat în diverse biserici catolice și toate sunt închinate lui Dumnezeu, Care nu este catolic; Dumnezeu este Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului. Chiar și într-o moschee e valabil același lucru. (min. 1:15:30)
Aceste cuvinte sunt dezarmante. Aproape că nu mai merită comentarii. Cum să fie bisericile catolice închinate lui Dumnezeu în sensul adevărat al cuvântului? Sau moscheile musulmane. Nu putem folosi simboluri și elemente de cult străine pentru a ne închina lui Dumnezeu în mod ortodox, curat. Pentru a evita orice dubiu, canonul 65 apostolic interzice rugăciunea în sinagogi sau în lăcașurile ereticilor.
Curajul mărturisirii pus sub semnul întrebării
Eu, înainte de a lua o decizie (a întreruperii pomenirii), aș face așa: Doamne, dă-mi un semn din cer dacă-i bine ce gândesc eu. (min. 57:20)
Nu toți avem măsura aceasta să primim semne de la Dumnezeu. În plus, nu asta ne cere Domnul, ci să împlinim legea Lui. Cel necredincios nu e convins nici dacă ar învia morții, după cum face referire chiar și Părintele Calistrat în această emisiune la pilda bogatului nemilostiv. Important este a păzi poruncile lui Dumnezeu și legea bisericească. În acest sens, nu avem nevoie neapărată de descoperiri din cer, ci să citim corect. Ei bine, în emisiunea în discuție nu a fost nici o referire la canonul 15 I-II, care permite și laudă întreruperea pomenirii. Atunci cum să fie corectă ridicarea așa de sus a exigențelor, încât să avem nevoie de semne de sus, când ignorăm canoanele și nu vedem abaterile evidente ecumeniste?
Problema cipurilor
Povestea cu cipurile este un curent al Mănăstirii Petru Vodă în vremea când Părintele Iustin trăia, spre finalul vieții lui. (min. 2:50)
Adevărul este că s-a discutat acest subiect cu mult înainte chiar și de Părintele Iustin. Ultimii săi ani din viață au constituit apogeul cu ocazia introducerii pașapoartelor cu cip. Însă a fost și Sf. Paisie Aghioritul unul din cei care s-au luptat mult pe această temă. Există multe hotărâri sinodale ale Bisericilor Locale pe subiectul cipurilor. Deci nu este o noutate și nici ceva de ignorat.
Nu am găsit menționată în Sfânta Scriptură problema cipurilor, cuvântul cip nu l-am găsit. (min. 3:20)
Problema cipurilor este diferită de cuvântul cip. Ea se găsește în Scriptură, în Apocalipsă, dar nu și termenul în sine. Pecetea antihristică aduce foarte mult cu cipurile de astăzi. Nimeni nu a spus serios că cipurile sunt pecetea, dar există o problematizare în jurul lor pentru că reprezintă o intruziune gravă în libertatea individuală. Trebuie să fim în stare să discernem „semnele vremurilor” (Mt. 16:3), iar îndosarierea electronică este sau cel puțin pare a fi unul din acestea. Sunt prea multe implicații morale, religioase, sociale în controlul digital pentru a fi ignorate.
Pe de altă parte, este adevărat că așa trebuie să fie și lepădarea de Hristos: Te lepezi de Hristos, de harul Duhului Sfânt și de toată lucrarea Lui? Nu mă lepăd… Restul sunt povești (min. 10:28).
Observații generale. Contradicții
Dincolo de afirmațiile punctuale, o carență importantă este folosirea unor referințe exacte, care ar trebui și precizate. Cu toate că acuză pe ăștia care dau tot timpul citate din Sfinții Părinți fără nume, fără pagină, fără capitol… (min. 31:50), Părintele însuși face trimiteri imprecise și chiar greșite, după cum s-a văzut mai sus. Seriozitatea este o provocare care ar trebui asumată, să fie dezbătut subiectul nepomenirii, ecumenismului și al cipurilor în mod corespunzător, clar și cu argumente solide.
Se remarcă o predilecție spre Sfânta Scriptură și ignorarea scrierilor patristice și a canoanelor bisericești care aduce mult cu doctrina protestantă sola Scriptura. Nu poate fi catalogată drept greșită întreruperea pomenirii pentru că nu este menționată în Biblie, spre exemplu.
Iar un alt dubiu este ridicat de faptul că există multe contradicții în afirmațiile făcute în interviu. Pe de o parte Biserica este una, pe de alta nu-i jignim pe eretici, ci îi numim biserici. Sinodul a greșit, dar nu este rău. Se inflamează asupra mirenilor care-l apostrofează obraznic, dar le răspunde în doi peri și chiar zeflemitor. Această dublă măsură nu poate convinge cu adevărat.
Concluzie
Poziția Părintelui Calistrat este tipică pentru majoritatea conducătorilor bisericești români de astăzi. Se caracterizează prin lipsa de angajare într-un dialog real, cu provocările care intervin, pledează pentru o Biserică pur formală, în care credincioșii să se țină de ierarhie pur și simplu, indiferent de onestitatea acesteia. Se adresează oamenilor simpli, fără cunoștințe teologice de bază, care pot fi păcăliți de forma discursului, dar fără să-și dea seama de lipsa pe fond a argumentelor.
Adevărata provocare este cea în fața morții și a iadului, care caută să înghită Biserica, nu în fața celor care dărâmă zidurile ei. Poate n-or fi mulți cei care au preocupări serioase despre aceste subiecte și care nu se mulțumesc cu discursuri lozincarde, dar poate se găsește câte cineva care să înțeleagă profunzimea acestor probleme. Și poate chiar poate avea loc o discuție și o problematizare serioasă pe aceste teme fierbinți.
Paguba produsă prin confuziile în materie de credință nu este de ignorat, de aceea scopul este de a cultiva și câștiga inimi credincioase sau care măcar se tem de pierderea propriului lor suflet și sunt interesate să-l mântuiască.
Anul acesta, în plină falsă (exagerată) pandemie, sărbătorirea Cuvioasei Parascheva la Iași a avut darul să scoată la lumină situația tragică a Bisericii Ortodoxe în România. Autoritățile intervin abuziv, Biserica le mulțumește și se supără și îi critică pe credincioșii care au protestat și au forțat intrarea tuturor oamenilor să se închine. Iar peste toate, restricțiile au fost impuse din nou seara pentru a bloca accesul celor veniți de departe pentru ca sfidarea să fie răspicat exprimată și transmisă.
Totul a pornit de la deciziile controversate și vădit ilegale de interzicere a accesului celor din afara municipiului Iași să se închine la moaștele Sfintei. Chiar și PF Patriarh Daniel a denunțat acest aspect de la începutul pelerinajului într-un comunicat oficial, în care a afirmat: „Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu”. Însă s-a mulțumit să-și „exprime speranța… că se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași”, fără să întreprindă acțiuni clare de contestare publică a lor. Mitropolitul Teofan nici măcar acest lucru nu l-a făcut, ci doar a îndemnat „cu durere peste durere” la rugăciune, post și săvârșirea Sfintei Liturghii de departe, în contradicție evidentă cu sfaturile Sfântului Evanghelist Ioan: „Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela” (1In. 5: 16). Altfel spus, pe lângă rugăciune este nevoie și de acțiune pentru că păcatele mari nu pot fi vindecate doar prin atingerea harului, ci prin mustrare și atitudine clară.
Deși mulți credincioși și preoți s-au adunat să protesteze împotriva măsurilor abuzive vineri seara, 9 octombrie, în fața Mitropoliei, nu au primit sprijinul acesteia, ci chiar au fost criticați și descurajați. Aceasta în condițiile în care manifestarea nemulțumirii în stradă rămăsese ultima soluție.
De ziua Cuvioasei, pe 14 octombrie, Sfânta Liturghie a fost ținută în afara incintei mitropolitane, cu participarea restrânsă a 500 de oameni, dar cu numeroși credincioși adunați pe lângă perimetrul desemnat de Jandarmerie. Dintre cei de pe margine au început să apară huiduieli la sfârșitul slujbei, când Mitropolitul a anunțat că nu se poate împărtăși nimeni dintre cei prezenți. Acest moment a fost surprins și de televiziuni:
Momentul a fost folosit de către un grup de oameni mai înfierbântați, care au început să strige împotriva ierarhilor, a Sinodului din Creta, a purtării măștilor și restricțiilor. Aceștia s-au manifestat chiar și înainte de a începe slujba și susțineau că sunt „împreună cu Pompiliu Diplan și (iero)monahul Teodot Rogojină din Arhiepiscopia Tomisului”. Cel puțin domnul Diplan s-a dezis de modul lor de a se exprima și momentul ales. Din relatări ale celor prezenți, se pare că Ierom. Teodot (care nu este nepomenitor) a încurajat această situație. Cert este că nu a existat un grup de nepomenitori care să fi organizat acest moment, cel mult dacă ar fi fost câțiva printre cei prezenți.
În orice caz, oamenii din jur s-au delimitat de scandalagii și au încercat să fie atenți la slujbă. Abia după aceea au început protestele în toată amploarea lor, când au fost forțate intrările la racla Cuvioasei și cordonul de jandarmi a fost spart:
La minutul 7:00 din filmarea de mai sus se vede clar cum a fost forțată intrarea, iar jandarmii nu au opus o rezistență foarte îndârjită.
Cu toate că forțarea cordonului de jandarmi nu este o soluție reală pentru ca să poată ajunge să se închine și cei din afara orașului Iași, totuși a fost o manifestare bună, fără urmări, fără violențe ulterioare, fără tulburări. Când reprezentanții laici și bisericești nu acționează potrivit obligațiilor lor și sfidează drepturile cetățenești și ale credincioșilor unii prin abuzuri, iar ceilalți tacit, atunci Dumnezeu a lucrat în modul acesta limitat, dar binevenit.
Mulți și-au manifestat indignarea pentru modul cum a fost gestionată această situație. După ce s-a anunțat în media că accesul este permis tuturor, au venit numeroși oameni din afară pentru a se închina, dar la fața locului nu s-a mai putut. Corect ar fi fost măcar să fie anunțată din timp reintroducerea restricțiilor ca să fie evitată această situație.
Parcă pentru a salva imaginea și a păstra discursul oficial că Biserica acceptă toate restricțiile (chiar dacă nu-i convin), vinovații de serviciu pentru așa-zisele tulburări au fost găsiți nepomenitorii, după cum relatează Activenews. În articolul lor se afirmă că „Sfânta Liturghie a fost întinată de un grup de agitatori, așa numiții „nepomenitori”…”, iar „acestui grup organizat li s-au adăugat câțiva protestatari sinceri…”. Pe lângă faptul că informațiile nu au acoperire în realitate, sunt introduse multe alte idei securiste. Chipurile, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și mitropolitul ei, IPS Teofan, sunt ținta unor atacuri ale „serviciilor speciale moldovenești, ucrainene, respectiv rusești”. Altfel spus, acum s-a încercat discreditarea Mitropolitului prin manipulări, nu faptele lui sunt cele care-l acuză.
Culmea este că afirmațiile acestea sunt reluate și întărite pe baza unor declarații ale Pr. C-tin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei. Acesta a spus: „Vorbim de niște provocări ale unor oameni, care, repet, unii s-au desprins de Biserica Ortodoxă Română sau, unii care nu s-au desprins, dar care, prin maniera în care se manifestă arată că nu înțeleg ce înseamnă o sfântă slujbă”.
Însă există și dovezi că nu nepomenitorii au fost cei care au scandat în timpul slujbei, ci relatările celor de la Astradrom, menționate mai sus, sunt adevărate:
Mai trebuie menționat că agitațiile din timpul Liturghiei au fost nesemnificative. Protestele care au urmat după aceea sunt cele care au generat anularea restricțiilor pentru cetățeni din afara orașului. Cei mai mulți au respectat momentul liturgic.
Așadar oricine iese din frontul oficial al BOR este catalogat drept extremist, asociat cu nepomenitorii ca odinioară cu legionarii și exclus. Preoții trebuie să știe de frică și să nu se „rupă” de ierarhie, chiar dacă aceasta se desparte de Hristos, capul Bisericii. Chiar și cei care mai au tresăriri de conștiință trebuie să nu mărturisească, să se alinieze, să asculte mai mult de oameni decât de Dumnezeu, fie că e vorba de Cezar, fie de arhiereii fără cuget drept-credincios.
Mai există atitudini îndrăznețe, dar care împrumută chiar din stilul corect politic și docil al ierarhiei. Complicitatea și fatalismul ierarhiei sunt înfierate, dar cu delimitarea de nepomenitori: „nu îndemn la haiducisme, nici măcar la nesupunere civică (deși asta ar fi o opțiune legitimă, după părerea mea), nici nu justific „nepomenirea”, ci la un lucru simplu, elementar: NU MAI FACEȚI VOI, PĂSTORII, TREABA PERSECUTORULU”. Păi, este fix ce au făcut și episcopii în cazul pelerinajului de Sf. Parascheva, adică au vociferat, dar au înghițit. Articolul de mai sus induce fix aceeași atitudine de acceptare tacită prin denunțare, dar fără hotărâre, cu docilitate, supunere mai degrabă față de prigonitori decât față de Hristos.
Câteva precizări despre nepomenitori: Termenul se referă, de fapt, la clericii care au întrerupt comuniunea prin nepomenirea ierarhului superior, nu și la credincioși, pentru că cei din urmă nu au cum efectiv să oprească pomenirea. Dar sunt și ei asociați pentru că-i sprijină pe preoții care au recurs la această măsură. Atitudinea aceasta se bazează îndeosebi pe canonul 15 I-II, dar și pe cele anterioare, adică 13 și 14. În canonul 13 sunt menționați monahii și mirenii care îi urmează pe cei care au rupt comuniunea cu episcopii. Deci este limpede că nepomenitorii nu aveau cum să fie prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de ierarhii români.
Ar trebui să fie limpede că doar măsuri drastice precum întreruperea pomenirii sunt eficiente în aceste momente. Orice delăsare și compromis nu fac decât să sprijine linia desacralizantă și apostată pe care o urmează conducătorii bisericești, care urmăresc marginalizarea ortodocșilor în cadrul BOR. Nu putem sluji la doi stăpâni, și lui Hristos, și lui Veliar.
PS: Au fost formulate unele observații cu privire la crucea folosită la Sfânta Liturghie din ziua Cuvioasei. Deși nu este o greșeală relevantă, clară, totuși e de bun simț să nu fi fost utilizat un obiect cu încărcături negative, parcă sfidând sensibilitățile unora. Există cruci mult mai în spirit ortodox care ar fi putut să fie folosite.
Chiar din vremea apostolilor un accent deosebit a fost pus pe păstrarea și înțelegerea dreaptă a credinței. Fără aceasta, chiar și faptele fără cuget sănătos și credință curată în Dumnezeu nu duc la mântuire, ci devin doar acțiuni strict pământești, sociale, neplăcute în ochii lui Hristos. Aceasta pentru că închinarea adusă lui Dumnezeu trebuie să fie pe placul Lui, nu după mintea și impresiile personale ale noastre.
Un dialog ce s-a dorit spontan și liber pe această temă poate fi urmărit în video-ul de mai jos.
Multe mulțumiri aduse asociației „Sarmisegetuza Regia” pentru eforturile depuse la realizarea interviului și a întregii serii de dialoguri, care pot fi urmărite pe canalul youtube SFV.
