Trădarea credinței se lucrează astăzi îndeosebi prin conducătorii bisericești, iar oamenilor de rând li se blochează contra-reacția, ei trebuie doar să fie înrolați. Însă există și preoți care consolidează direcția oficială prin discursul la firul ierbii, în termeni colocviali, pentru credinciosul de rând. Unul din ei este Părintele Calistrat (Chifan), care promovează o credință indiferentă și confuză, băbească sub masca respectării și păstrării tradiției, descrisă ca Ceaslov, Psaltire, Liturghier, rânduială.
Dar credința dreaptă a fost păstrată prin trăire curată și vigilentă și prin apărarea mărturisirii ortodoxe cu acrivie. A fost nevoie de precizări și distincții dogmatice, de formule clare, dezbateri și controverse pentru a păstra adevărul curat de orice infestare. Nu merge să luăm lucrurile în ușor. De aceea îmi propun să formulez aici câteva răspunsuri la cele afirmate de Părintele Calistrat într-o filmare recentă în direct cu titlul Un răspuns clar la toate acuzele legate de cip-uri, ecumenism, masonerie și multe altele, care o emisiune dintr-un ciclu regulat, săptămânal.
După cum reiese și din titlu, s-a dorit a fi dat un răspuns clar celor care îl acuză, fără a fi precizați cine sunt respectivii. În această situație ar fi trebuit să lămurească problematicile, nu doar să intre într-o polemică fără interlocutor. Problematica nepomenirii și a cipurilor este destul de complexă, s-a scris mult despre asta, s-au dezbătut aspecte importante și, de aceea, s-ar fi cuvenit o replică pe măsură, clară. Din păcate, nu pare să fi fost vorba despre așa ceva.
Subiectul întreruperii pomenirii
În primul rând, trebuie precizat că prin „nepomenire” se înțelege întreruperea pomenirii. Nu e ca și cum ne rupem arbitrar de episcop sau nu mai pomenim pe nimeni la slujbe, ci se rupe comuniunea liturgică cu arhiereul locului pentru erezia ecumenistă pe care o propovăduiește.
Părintele afirmă pe acest subiect: „Spune Pavel clar: cei ce vă despart de Biserică sau vă rup de ierarhie sunt ai demonului. Că nu există ierarhie fără Biserică și unde este Biserica este și Hristos și unde este Hristos este și episcopul, unde este episcopul este și chipul văzut al lui Hristos… spun ce spune Hristos: Legea pune arhierei oameni nevrednici” (min. 17:30).
În primul rând, Apostolul Pavel nu a susținut așa ceva. Există în Scriptură multe alte citate care spun chiar contrariul. Spre exemplu, Sf. Pavel spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13:7). Deci ascultarea se bazează pe corectitudinea credinței lor. Chiar și Mântuitorul ne cere să luăm aminte la proorocii și hristoșii mincinoși (Mc. 13:22), să ne păzim de ei. Toți apostolii au îndemnat să fugim de cei care au învățături străine.
În al doilea rând, nimeni nu îndeamnă să ieșim din Biserică, ci să nu acceptăm în sânul ei o erezie, anume ecumenismul. Distanțare de preoții care o propovăduiesc este bună și nu înseamnă rupere de Biserică. Da, există unele exagerări ale celor care nu vor să meargă la slujbele unde este pomenit episcopul, chiar dacă preotul este bun; aceștia fac un mare deserviciu și dau apă la moară unor astfel de acuze. Totuși aceste atitudini nu reprezintă principiul nepomenirii, care ar fi trebuit avut în vedere.
Cât despre argumentarea că unde este episcopul, acolo este și chipul văzut al lui Hristos, este foarte precară. Domnul este în Biserica Ortodoxă, dar nu lucrează pur și simplu spre mântuire prin orice cleric. Nu e vorba de Taine, ci de a da îndrumări corecte.
În fine, nicăieri în Scriptură nu se spune că Legea pune arhierei oameni nevrednici, cu atât mai puțin Hristos nu afirmă asta. Apostolul Pavel spune că „orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni… El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi” (Evr. 5: 1-2). Nicidecum asta nu înseamnă că putem urma pe arhiereii netrebnici și să fim fără de vină.
Sinodul din Creta
Oamenii au fost învățați că de la Creta s-au vândut toate dogmele, s-au vândut toate adevărurile… tot circul ăsta a pornit de aici: că s-a folosit termenul de biserici. Nu există biserici, există culte sau confesiuni. Una singură este sfântă, sobornicească și apostolească Biserică… Noi nu stăm să jignim celelalte confesiuni pentru că ele sunt realități ale spațiului aparent (min. 18:35) Acolo, la ședințele de la Sinodul din Creta, s-a spus că „celelalte biserici”. Termenul este greșit a folosi mai multe biserici sub ce formă, că Hristos n-a întemeiat o mie de biserici, a întemeiat o singură Biserică la Crucea Învierii Sale, când a curs sânge și apă, Euharistie și Botez. (min. 36:05) La Sinodul de la Creta s-au discutat probleme administrative, nicidecum dogmatice sau canonice, nimeni n-a schimbat Crezul, n-a schimbat Liturghia. (min. 38:15)
La acel Sinod tâlhăresc a existat o abordare dogmatică în cel puțin un document, cel legat de relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Așadar, în ciuda pretențiilor că nu au fost atinse subiecte dogmatice, problematica ecleziologiei a fost pusă în discuție. Iar aici este vorba de un punct din Crez, cel legat de Biserica una, sfântă.
Implicațiile recunoașterii false că celelalte erezii formează Biserica lui Hristos sunt imense. Se produce o bulversare a adevărului de credință, a crezului ortodox. Așa că, în termenii credinciosului de rând, se poate spune că „s-au vândut toate dogmele”, nu e nici o exagerare.
Pe de o parte, chiar Părintele Calistrat recunoaște că e greșit faptul că a fost folosit termenul de biserici, dar îl apără spunând că „nu stăm să jignim celelalte confesiuni”. A spune adevărul despre noi ca Biserică nu este nici o jignire, cu atât mai puțin la adresa altora. Chiar și a-i numi eretici nu e un lucru rău, ci necesar. Așa au procedat Apostolii și toți Sfinții Părinți. Nu se poate renunța la această regulă sfântă din politețe. Altfel ajunge la contradicție, echivoc și confuzie.
Trădarea episcopilor în Creta
Eu n-am văzut vreun episcop să spună că există un alt adevăr de credință decât cel lăsat de Hristos. Că s-au angajat în acest Consiliu Ecumenic, trebuie să facă așa cum a făcut acel episcop de laudă, de cinste și demnitate, Mitropolitul Craiovei, a scris foarte frumos în procesul verbal: Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică (Ortodoxă) și a semnat. A arătat că păstrează adevărul de credință chiar dacă a fost prezent la acea întrunire administrativă sau ce a fost ea. (min. 39:05)
Este adevărat că majoritatea episcopilor români nu s-au dezis de învățătura dogmatică ortodoxă deschis. Însă recunosc și Sinodul din Creta drept bun, ceea ce este o contradicție. Care este crezul lor? În plus de asta, există multe situații în care BOR a participat la manifestări ecumeniste sau a făcut declarații de factură ecumenistă. Există suficiente exemple la care Sinodul nostru nu a reacționat, nu s-a dezis de ele. Nu degeaba există temerea că se trădează credința, ci pentru că există multe fapte, nu doar documente scrise. Textele din Creta sunt doar pecetluirea demersurilor practice. Cât privește semnătura IPS Irineu, ea nu transmite un mesaj clar, ci mai mult o îngrijorare, care tocmai trădează carențele acelei semnături puse pe un text neortodox.
Ecumenismul și CMB
Acest ecumenism a apărut ca un fel de mișcare mondială. Și, bineînțeles, cel care a sesizat periculozitatea a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală (care s-a întâlnit la Adunările ecumeniste cu papa Ioan Paul al II-lea)… La început acest Consiliu (al „Bisericilor”) a avut ideea de a nu se omorî (jigni) oamenii între ei… (min. 33:35)
A spune că cel care a sesizat răul ecumenismului a fost tocmai Mitropolitul Antonie Plămădeală denotă cel puțin ignoranță. Cum să fie trecut cu vederea Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Părintele Stăniloae și mulți alți Părinți contemporani? Asta pe lângă faptul că Mitropolitul în cauză chiar nu a luptat cu această erezie frontal.
Ecumenismul nu a apărut pentru a se înțelege oamenii între ei, ci pentru a uni credințele protestante. De la început a avut o idee malefică, de relativizare și chiar un scop politic. CMB nu este o organizație indiferentă, ci nocivă, întemeiată pe idei neortodoxe. Adunările sale periodice sunt un sincretism total religios. Nu putem fi indiferenți că suntem membri în acest Consiliu eretic.
Căsătoriile mixte
O problemă în care trebuie mai multă acrivie este problematica căsătoriilor mixte, unde la Sf. Ioan Gură de Aur scrie clar că mirii trebuie să fie de aceeași confesiune. … Tu, ca femeie, dacă ți-ai luat bărbat de altă confesiune, asumă-ți riscul și ascultă de bărbatul tău, cum spune Scriptura, și fii supusă bărbatului tău; dacă te lasă să-ți păstrezi religia e foarte bine. Iar dacă ți-ai luat soț ortodox tu, femeie de altă religie, la fel asumă-ți răspunderea și femeia să te asculte pe tine și să țină dreapta credință pentru că ești cap al femeii. (min. 40:00) În rest, când vii să-mi spui că eu trebuie să te cunun pe tine… Du-te și fă-ți cununia civilă și să ai actul de stat ca să ai copii legitimi… păstrați-vă religia dacă nu puteți renunța, iar dacă veți ajunge la bătrânețe la o concluzie, veți vedea voi, fie de-a stânga, fie de-a dreapta. Și atunci, la nevoie, veți face și cununia religioasă. Sau, dacă n-ați putut-o face, cel puțin trăiți în curățenie, ca să intrați curați în împărăția lui Dumnezeu și fiecare în rândul cetei sale, în religia în care crede el că i-a fost perfecțiunea pe care a păstrat-o și a menținut-o. Dar nu mă obliga pe mine să te cunun eu mixt. (min. 41:15)
Deși trebuie, într-adevăr, acrivie pe acest subiect, tocmai aceasta lipsește spusele Părintelui. Rigoarea ar cere atenție deosebită la cununiile mixte, nu relativizarea de mai sus.
Scriptura nu spune nicăieri ca cel sau cea care și-a luat soț de altă religie să-și asume riscul și să asculte de partea necredincioasă orice ar fi. Dimpotrivă, Apostolul Pavel dă un sfat personal, recunoaște că nu e o poruncă de la Domnul, ci îndeamnă: „Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase” (1Cor. 7:12). Însă aceasta nu se referă la cei necăsătoriți și credincioși, ci la un om care s-a convertit la creștinism fiind deja căsătorit, după cum lasă să se înțeleagă asta câteva versete mai jos: „aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble” (1Cor. 7: 17). Această interpretare este întărită și de canonul 72 trulan, care interzice căsătoria cu eretici și chiar poruncește să fie desfăcută o astfel de cununie dacă s-ar fi făcut.
Este bine că nu acceptă cununiile mixte religioase, dar afirmația că se poate intra în împărăția lui Dumnezeu trăind în curățenie într-o căsătorie mixtă civilă este cel puțin riscantă. Alegerea soțului nu este o banalitate și nici credința pe care se întemeiază o astfel de uniune. Biserica nu forțează pe nimeni, dar nici nu poate face pe placul tuturor, admițând să legalizeze necredința cuiva.
Rigoarea mântuirii în Biserica Ortodoxă
Nu sunt ecumenist, nu susțin ecumenismul, nu voi blama niciodată problemele de genul acesta (Sinodul din Creta), nu le-am organizat eu, dar pe credincioșii mei i-am învățat un singur lucru: fraților, țineți-vă de duhovnic, de altar, de Biserica Ortodoxă, de Scriptură, Psaltire și Ceaslov, nu umblați aiurea. (min. 43:45) Prefer să fiu înșelat în ograda Bisericii, și nu pe coclauri cu talibanii care caută Biserică fără ierarhie, fără ascultare, fără rânduială, fără disciplină. (min. 52:30) Frate, ce-a spus Hristos? Porțile iadului nu vor birui Biserica în veacul veacului; căutați împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă. Restul sunt povești… nu voi ieși din Biserica lui Hristos. (min. 56:20)
Viziunea aceasta triumfalistă nu este proprie Ortodoxiei. Ea nu dăinuie și nu biruiește porțile iadului de la sine, ci cu jertfă, cu atenție, cu osteneală. Nu are valoare prin formalismul ei, prin ziduri, slujbe, cărți, ritualuri, ci prin duhul și credința care le animă. Cei care caută adevărul nu sunt talibani, ci credincioși autentici, devotați lui Hristos. Biserica este stâlp și temelie a adevărului (1Tim. 3:15), este trup viu al lui Hristos, nu organizație moartă. Este o amăgire să credem că ne mântuim prin simpla apartenență indiferentă la Ortodoxie, că nu suntem în primejdie să ne pierdem sufletul chiar și în Biserică. Pur și simplu acesta nu este duhul evanghelic, ci cel mult o literă moartă, care ucide sufletește (2Cor. 3:6).
Închinarea în spațiile altor confesiuni
Întrebare: Sunt ortodox, dar mă simt mai bine când mă închin într-o biserică catolică. Răspuns: Depinde la ce se închină; dacă se închină la o icoană a Maicii Domnului nu e nici un păcat; dacă se închină la o icoană a Mântuitorului nu e nici un păcat; dacă zice un Paraclis nu e nici un păcat, dacă-și face crucea dreaptă, ortodoxă, nu e nici un păcat; dacă stă acolo și meditează în casa Domnului, nu e nici un păcat. Dar, dacă se duce și se spovedește la ei și se împărtășește la ei, atunci să vorbească cu cardinalul de acolo și să se țină de „Biserica” Catolică… Și eu m-am închinat în diverse biserici catolice și toate sunt închinate lui Dumnezeu, Care nu este catolic; Dumnezeu este Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului. Chiar și într-o moschee e valabil același lucru. (min. 1:15:30)
Aceste cuvinte sunt dezarmante. Aproape că nu mai merită comentarii. Cum să fie bisericile catolice închinate lui Dumnezeu în sensul adevărat al cuvântului? Sau moscheile musulmane. Nu putem folosi simboluri și elemente de cult străine pentru a ne închina lui Dumnezeu în mod ortodox, curat. Pentru a evita orice dubiu, canonul 65 apostolic interzice rugăciunea în sinagogi sau în lăcașurile ereticilor.
Curajul mărturisirii pus sub semnul întrebării
Eu, înainte de a lua o decizie (a întreruperii pomenirii), aș face așa: Doamne, dă-mi un semn din cer dacă-i bine ce gândesc eu. (min. 57:20)
Nu toți avem măsura aceasta să primim semne de la Dumnezeu. În plus, nu asta ne cere Domnul, ci să împlinim legea Lui. Cel necredincios nu e convins nici dacă ar învia morții, după cum face referire chiar și Părintele Calistrat în această emisiune la pilda bogatului nemilostiv. Important este a păzi poruncile lui Dumnezeu și legea bisericească. În acest sens, nu avem nevoie neapărată de descoperiri din cer, ci să citim corect. Ei bine, în emisiunea în discuție nu a fost nici o referire la canonul 15 I-II, care permite și laudă întreruperea pomenirii. Atunci cum să fie corectă ridicarea așa de sus a exigențelor, încât să avem nevoie de semne de sus, când ignorăm canoanele și nu vedem abaterile evidente ecumeniste?
Problema cipurilor
Povestea cu cipurile este un curent al Mănăstirii Petru Vodă în vremea când Părintele Iustin trăia, spre finalul vieții lui. (min. 2:50)
Adevărul este că s-a discutat acest subiect cu mult înainte chiar și de Părintele Iustin. Ultimii săi ani din viață au constituit apogeul cu ocazia introducerii pașapoartelor cu cip. Însă a fost și Sf. Paisie Aghioritul unul din cei care s-au luptat mult pe această temă. Există multe hotărâri sinodale ale Bisericilor Locale pe subiectul cipurilor. Deci nu este o noutate și nici ceva de ignorat.
Nu am găsit menționată în Sfânta Scriptură problema cipurilor, cuvântul cip nu l-am găsit. (min. 3:20)
Problema cipurilor este diferită de cuvântul cip. Ea se găsește în Scriptură, în Apocalipsă, dar nu și termenul în sine. Pecetea antihristică aduce foarte mult cu cipurile de astăzi. Nimeni nu a spus serios că cipurile sunt pecetea, dar există o problematizare în jurul lor pentru că reprezintă o intruziune gravă în libertatea individuală. Trebuie să fim în stare să discernem „semnele vremurilor” (Mt. 16:3), iar îndosarierea electronică este sau cel puțin pare a fi unul din acestea. Sunt prea multe implicații morale, religioase, sociale în controlul digital pentru a fi ignorate.
Pe de altă parte, este adevărat că așa trebuie să fie și lepădarea de Hristos: Te lepezi de Hristos, de harul Duhului Sfânt și de toată lucrarea Lui? Nu mă lepăd… Restul sunt povești (min. 10:28).
Observații generale. Contradicții
Dincolo de afirmațiile punctuale, o carență importantă este folosirea unor referințe exacte, care ar trebui și precizate. Cu toate că acuză pe ăștia care dau tot timpul citate din Sfinții Părinți fără nume, fără pagină, fără capitol… (min. 31:50), Părintele însuși face trimiteri imprecise și chiar greșite, după cum s-a văzut mai sus. Seriozitatea este o provocare care ar trebui asumată, să fie dezbătut subiectul nepomenirii, ecumenismului și al cipurilor în mod corespunzător, clar și cu argumente solide.
Se remarcă o predilecție spre Sfânta Scriptură și ignorarea scrierilor patristice și a canoanelor bisericești care aduce mult cu doctrina protestantă sola Scriptura. Nu poate fi catalogată drept greșită întreruperea pomenirii pentru că nu este menționată în Biblie, spre exemplu.
Iar un alt dubiu este ridicat de faptul că există multe contradicții în afirmațiile făcute în interviu. Pe de o parte Biserica este una, pe de alta nu-i jignim pe eretici, ci îi numim biserici. Sinodul a greșit, dar nu este rău. Se inflamează asupra mirenilor care-l apostrofează obraznic, dar le răspunde în doi peri și chiar zeflemitor. Această dublă măsură nu poate convinge cu adevărat.
Concluzie
Poziția Părintelui Calistrat este tipică pentru majoritatea conducătorilor bisericești români de astăzi. Se caracterizează prin lipsa de angajare într-un dialog real, cu provocările care intervin, pledează pentru o Biserică pur formală, în care credincioșii să se țină de ierarhie pur și simplu, indiferent de onestitatea acesteia. Se adresează oamenilor simpli, fără cunoștințe teologice de bază, care pot fi păcăliți de forma discursului, dar fără să-și dea seama de lipsa pe fond a argumentelor.
Adevărata provocare este cea în fața morții și a iadului, care caută să înghită Biserica, nu în fața celor care dărâmă zidurile ei. Poate n-or fi mulți cei care au preocupări serioase despre aceste subiecte și care nu se mulțumesc cu discursuri lozincarde, dar poate se găsește câte cineva care să înțeleagă profunzimea acestor probleme. Și poate chiar poate avea loc o discuție și o problematizare serioasă pe aceste teme fierbinți.
Paguba produsă prin confuziile în materie de credință nu este de ignorat, de aceea scopul este de a cultiva și câștiga inimi credincioase sau care măcar se tem de pierderea propriului lor suflet și sunt interesate să-l mântuiască.
E foarte categoric părintele în tot ce exprimă. Nu prea lasă loc de dubiu nici acolo unde ar trebui, chiar şi când se smereşte o face cu.. autoritate. Or, subiectele despre care titlul emisiunii ne spune că ţine să le lămurească nu se pretează la o tratare aşa, ca a părintelui. Pare că nici nu respiră părintele până pe la minutul 25, aşa debit verbal are..
Chiar dacă reţinem că explicaţiile sunt orale, formulate în stilul cunoscut, totuşi ele nu angajează pe fond nici unul dintre subiecte. Înţeleg că atunci când vorbim pe nepregătite nu putem avea coerenţa exprimării în scris dar aici părintele doar reconfirmă, doar reconsolidează o linie de lozinci care resping subiectul în sine, fără a-l trata de fapt.
Nimic din ce spune părintele nu întâlneşte argumentele de la articolul Rostul întreruperii pomenirii sau de la textele Despre întreruperea pomenirii şi întreruperea comuniunii.
Prin urmare, avem de-a face cu o simplă extindere a părerii de sine a părintelui Calistrat cu privire la toate aşa-zis subiectele prin care ne plimbă. Pur şi simplu aminteşte de acestea, fără să le discute, deşi, după cum aţi arătat deja, despre problematica actelor electronice avem inclusiv un mare sfânt, pe Cuviosul Paisie Aghioritul care a fost implicat în această chestiune. Bine, Cuviosul Paisie a întrerupt şi pomenirea..
În fine, ceea ce vreau să spun este că prin modul în care părintele tratează despre aceste subiecte în fapt transmite altă opinie, care ar fi trebuit exprimată explicit: cu aceste subiecte (cipuri/biometrie, nepomenire etc) nu trebuie să ne batem capul! Pentru că practic, acesta este mesajul părintelui, unul foarte superficial, care doar tatonează nu tratează. Dacă ar fi pornit de la această idee, nouă ne-ar fi fost uşor să argumentăm de ce sunt importante aceste subiecte, chiar şi dacă ne ţinem doar de ceaslov, psaltire, liturghier, şi atunci am fi ajuns şi la problemele de fond, poate că am fi avut o conversaţie.
Aşa, părintele consideră că ceea ce cunoaşte deja îi este suficient pentru mântuire, se înrădăcinează în părerea sa şi aduce confuzie în rândul celor care înţeleg totuşi altfel decât sfinţia sa îndemnurile părinţilor contemporani. Un semn evident ar fi faptul că citeşte greşit textele pe care le citează, însă întotdeauna în sensul părerii deja formate. Americanii au o expresie: cherry picking, adică îşi alege cu grijă doar argumentele în susţinere, ignorând flagrant alte elemente de discurs care împreună constituie fondul relevant al subiectului. Dar dacă nu vorbim despre ceea ce în mod obiectiv reprezintă chestiunile relevante vom eşua într-o falsă lămurire care produce confuzie.
De aceea zic că o abordare de genul: nu trebuie să ne batem capul! sau că sunt problemele celor care umblă prin păduri, fără episcop ori că subiectul este perimat, neimportant, dăunător dacă tratat e mai sinceră, mai corectă dpdv argumentativ.
În caz contrar, se exprimă categoric pe un subiect pe care totuşi nu îl abordează, lăsând impresia că a spus tot ce e de zis în această privinţă, dar mergând împotriva învăţăturii aceloraşi sfinţi părinţi pe care îi invocă în susţinere. Bine ar fi dacă părintele şi-ar lua un pic răgaz să se gândească mai bine la ce spune, nu doar să se lase în inerţia părerii de sine, convins că e în duhul cel bun. Nu ţine nimeni să-l ruşineze, să-l prindă în cuvânt, dar lucrurile grave nu pot fi tratate aşa, după ureche, decât dacă insişti să susţii că nu sunt importante.
Pe de altă parte, dacă tot am zis de cherry picking ar trebui spus şi de strawman, adică de argumentarea împotriva unui om de paie. Nepomenitorii care au fugit prin păduri, care s-au rupt de Biserică sau mai ştiu eu ce, nu sunt relevanţi pentru subiect. Înţeleg să fie daţi ca un contra-exemplu, ar fi un argument de o anumită greutate pe care l-ar putea folosi părintele Calistrat sau altcineva, dar aceştia nu pot fi aduşi la statutul de subiect întreg decât dacă facem o fraudă de argumentare.
Dacă vorbeşti despre cei care „au fugit în pădure” onest este să vorbeşti şi despre cei care nu au fugit, care nu s-au rupt de Biserică, care invocă anumite temeiuri canonice, care sunt şi mai mulţi şi mai activi pe acest subiect şi cei pe care, de fapt, ţii să îi combaţi indirect. Acestora le poţi invoca argumentul alunecării în extreme, al pericolului de schismă, dar nu e corect să îi respingi ca fiind schisma toată. În fine, argumentativ vorbind, erorile sunt evidente.
Aceasta e o poziţie în care sunt blocaţi mulţi părinţi de la noi, mulţi ierarhi. Dar această poziţie poate fi descompusă, destructurată dacă vom continua să întrebăm: mai există erezii astăzi? Este ecumenismul erezie? Este ecumenismul lucid erezie? Cine este îndreptăţit să le combată? Cum le combatem? Ce este dialogul interreligios şi ce este erezia ecumenistă? Când este dăunător dialogul interreligios? Cum găsim demarcaţia corectă între aceste chestiuni? Care sunt limitele ascultării? şi aşa mai departe. Extinzând discuţia, ar fi nevoiţi să trateze mai pe larg aceste subiecte, dar poate că şi mai aplicat, mai punctual, şi şi-ar putea înţelege amorţirea părerii de sine, ar putea începe să recunoască măcar o urmă de adevăr în spusele interlocutorilor.
Dacă însă se va continua aşa, vor rămâne cu „în Creta nu s-a schimbat nimic” şi pur şi simplu nu vor avea curaj să discute niciodată pe îndelete şi lămuritor subiectul acesta. Şi nici celelalte subiecte complementare, care tot vor apărea, dat fiind că sunt lucrarea aceluiaşi duh..
Parintele bate campii cam ca de obicei, iertati-mi exprimarea foarte directa si nepoliticoasa.
Despre actele cu cip – mitropolitul Bartolomeu Anania a facut sinod mitropolitan si s-a declarat impotriva.
Despre casatoriile mixte – mai bine le trimitem in iad pe femeile ortodoxe, important e sa se impace cu barbatul neortodox – superrr!!!! Credinta a devenit un ritual si un set de filozofii care nu conteaza prea mult in viata omului. Viata vesnica? Vindecarea, unirea cu Hristos? Nu au nici o importanta se pare, in viziunea parintelui.
Despre icoanele catolicilor – uita parintele de energiile necreate? Desigur ca da.
De la un preot care se doreste mare indrumator de suflete ar trebui sa cerem mai mult.
Cred totuşi că părintele este, în mod obiectiv, mare(cantitativ) îndrumător de suflete, doar că în privinţa unor subiecte nu prea le îndrumă în direcţia potrivită.
Prin simplul fapt că are o asemenea audienţă, construită în mod organic, mult peste ce are oricare alt cleric din România, părintele Calistrat ajunge în atenţia multor credincioşi care nu prea au reperele în credinţă prea bine stabilite.
De aceea consider că e bine că părintele macină înainte cu ceaslov, psaltire, liturghier şi rânduială, pentru că dacă cineva ca părintele Calistrat ar întrerupe pomenirea, abia credincioşii care îl urmăresc pe sfinţia sa ar ajunge în pădure sau în alte bălării duhovniceşti. Pur şi simplu este mult prea lipsit de repere părintele Calistrat, la acest moment, ca să apuce pe un astfel de drum. Probabil pentru că intuieşte cursul unei astfel de iniţiative se ţine aproape de ierarhie, chiar dacă le vede (şi le şi cauţionează) scăderile.
Tind să cred că e mai bine să procedeze cum o face acum, cu îndemnuri pentru rânduială, deşi alte îndemnuri ale sfinţiei sale sunt efectiv în răspăr cu ortodoxia. Partea cu rugatul la catolici şi în moscheie e… Eu le pun pe seama faptului că părintele se lasă purtat de gând, nu cântăreşte, nu cumpăneşte ce spune.
Cert e că sunt mulţi români care s-au apropiat de credinţă ascultând zicerile părintelui, iar acest lucru nu este deloc puţin. Ca să nu mai spunem că părintele Calistrat nu este totuşi tutelat strâns de patriarhie/mitropolie, cum e cazul altor părinţi cu notorietate de pe la noi. Dimpotrivă, cred că mulţi de la patriarhie sunt foarte iritaţi de autonomia părintelui Calistrat. Este păcat totuşi că nu are puterea de a intra cu adevărat în subiectele despre care are impresia că vorbeşte şi că le ţine pe toate la un nivel foarte superficial.
E un paradox aici, acela că relativizează multe chestiuni esenţiale părând că reduce lucrurile la esenţă.
Nu e prima oara cand Par Calistrat face asa. Atitudinea sa este una de atotstiutor, de multe ori, asa cum zicea si Par Lavrentie, este zeflemitor, si nu accepta dialogul si critica. Seamana un pic cu Par Necula, showman. Dar asta sunt vremurile, si trebuie sa fim vigilenti duhovniceste! Cu astfel de oameni si nici nu are rost sa-ti bati capul, ii lasi in plata lor. Pacat ca sunt foarte multi oameni care sunt sedusi de astfel de duhovnici si preoti, Par Calistrat, Par Necula, si altii, care nu fac decat : „orb pe orb sa calauzeasca si vor cadea amandoi in groapa”. Doamne iarta-ne si ne lumineaza!
Nu vreau să fiu avocatul părintelui Calistrat de aceea nici nu vreau să insist în această direcţie. Dar, părerea mea este că, la cum arată societatea românescă, fără părintele Calistrat sau părintele Necula, Biserica ar fi într-o stare şi mai de plâns.
Tocmai pentru că au multă vizibilitate le găsim mari răspunderi, dar dacă ar fi tăcuţi, invizibili, nu cred că am avea alţi părinţi care să îndrume în direcţia bună.
Asta cred acum, deşi admit că s-ar putea să greşesc grav. Dar eu găsesc mai multă vină celor care sunt tăcuţi şi confortabili în locuşorul lor decât celor care sunt vizibili şi care se şi lovesc de toate piedicile. Mi se pare că tocmai în rodaj cu duhul acesta lumesc ajung să susţină, uneori, greşelile pe care le cunoaştem.
Să nu uităm că niciun episcop nu are audienţa sau prezenţa părinţilor Calistrat sau Necula, or asta nu mi se pare ok. Asta cred. Iertaţi!
Vin si eu sa va intreb asa pur si simplu daca predica acestui Parinte se compara cu predicile sau „luarile de pozitie” ale p. Necula sau p. Calistrat care au ințesat internetul cu toate cuvintarile lor? (Nu tin neaparat sa aflu raspunsul decit daca veti considera ca vreti sa il dati)….iertati va rog!
Predica acestui Părinte a fost cenzurată! Nu este timp de tăcut, sunt lucruri care trebuiesc spuse!
https://www.youtube.com/watch?v=22cMfdXkAJk&feature=youtu.be
Pffff ce predică!! E predică kamikaze.. înţeleg de ce a fost cenzurată.
Nuş cine e părintele dar o să-l caute cineva sigur la cum a vorbit despre evrei. Nu ştiu sigur dacă vrem să auzim aşa predici de la altare, spuse cu năduf şi cu.. patimă(!?) Pare mai mult o izbucnire decât o mărturisire. Chiar nuş ce să zic în privinţa asta.. Sper să nu-i greşesc acestui părinte, că şi despre părintele Calciu când s-a apucat de predicat, cam tot în răspăr total cu mersul lumii a fost. Mă rog, predicile părintelui Calciu erau mult, mult mai duhovniceşti, aveau un cu totul alt mesaj.
Încă nu ştiu ce să spun despre această predică, altceva că e în mod sigur inedită 🙂
Vă mulţumesc pentru semnalare.
Poate daca va considera Parintele nostru sa evalueze daca e patima/asprime din partea predicatorului, dar nu neaparat, ajunge cu „caldicel”…„oupsss..sa nu supar ca instig sau nu stiu ce mai fac la adresa altor natii”…pina cind noi in tara noastra ne mai jenam sa spunem adevarul?
Cert este că eu nu aș putea spune așa ceva într-o predică. Și pe mine nu m-a convins ce anume ar trebui făcut. E prea puțin duh și prea multă „politică” în cuvântarea aceasta.
Nu e cazul să dăm prea mare atenție.
Daca asa spuneti DVS, inseamna ca asa e, sa ma iertati, multumim pentru clarificari!
Are dreptate părintele. Așa predica și Sf Ioan Gură de Aur. Evreii nu-l au pe Dumnezeu de Tată. Tatăl lor e diavolul. (Ioan cap.44)
Dacă vorbim de sinagoga evreilor și de cultul mozaic atunci da, se închină diavolului. Dar dacă vorbim despre evrei la modul general lucrurile se complică foarte mult, din multe puncte de vedere. Să nu uităm că noi pe evrei îi așteptăm la ortodoxie, acesta fiind un semn al vremurilor de pe urmă. În fine, subiectul e offtopic și mie îmi provoacă o mare lehamite. Numai despre evrei n-aș vrea să discutăm la acest articol! Mulțumesc! 🙂
https://youtu.be/3GeaRP8ugCE
Doamne ajută! Fără a dori nici eu a fi avocatul cuiva…
Eu nu i-aș pune deloc în aceiași „oală” pe cei doi părinți! Cu toate erorile sale, Părintele Calistrat este într-un duh cu mult mai ortodox decât Părintele Necula…
Dar m-aș lasă duhovnicește pe mâna sa? Nu prea…
Sunt de acord. Aveam în vedere notorietatea acestor părinți. Mai sunt și alți părinți foarte cunoscuți pe facebook dar cred că observațiile rămân valabile. Și pr. Necula are publicul său care, nominal, este ortodox. Nu e de ajuns dar acestea sunt vremurile. Ortodocșii lipsesc.
Asa este!
Mulțumim pt analiză. Bună ar fi de parcurs de către admiratorii necondiționați ai Păr. Calistrat. Primesc si eu de la diverși cunoscuți postări de-ale părintelui care, așa cum s-a demonstrat în articol și la comentarii, conțin aprecieri superficiale și cu erori mici și mari în multe puncte.
Părintele Calistrat pare, prin stil și debit verbal, ca un misionar care se ocupă de catehizarea rapidă a unor chemați la credință. Să afle chematul rapid câte ceva, în mare, că de rigoare s-o ocupa el însuși mai încolo. O fi bine sau nu, se va vedea.
Mi-am zis sa ascult interviul asta, dar am inchis si deschis de multe ori…Vai cum mai „toaca” la „moara lui logoreica” la un loc si „grâul curat” si „neghina”….(M-am simtit ca in copilarie cind ma obligau parintii sa inghit lingurita cu untura de peste….nu mai tin minte pentru ce era buna)….
Intelepciunea populara spune ca „vorba multa saracia omului”…(parca transmite si o nervozitate atunci cind vorbeste)…uitati ce pastori si Domnul sa se milostiveasca El de „turma” lui!
Da… trebuie sa recunosc ca il mai ascultam pe Parintele Calistrat din cand in cand. Si eram putin intrigat si contrariat de atitudinea sfintiei sale, ma refer la siguranta cu care isi expunea predicile si sfaturile. Acum inteleg ca ceea ce simteam era faptul ca modul in care sfintia sa predica intr-un duh nu tocmai ortodox. Va sunt recunoscator pt clarificarile aduse.
Doamne ajuta!
Dar uite ce zice Mitr. Teofan:
„Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”. În acest document se afirmă că:
Biserica Ortodoxă este „Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 1);
b. „ (…) bisericile și confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21);
c. Există o „criză profundă prin care trece mișcarea ecumenică” (art. 7);
d. „Biserica Ortodoxă, (…) participând la organismul CMB, nu acceptă nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional” (art. 18);
e. „Din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19).
Puteti sa faceti o analiza ortodoxa asupra acestui fragment?
Explicati ecumenismul adunarii din Creta!
Astea sunt justificările aduse de IPS Teofan la documentele din Creta, dar a negat și ecumenismul mai înainte, în același comunicat de unde este luat acest fragment.
Însă, strict din acest fragment, despre care am mai scris, se vede că Mitropolitul ori nu știe ce a scris, ori vrea să prostească pe alții.
a. Citatul dat este corect, dar în document nu se spune că BO este Biserica una, ci că, fiind Biserica una, consideră că ocupă un loc important în mișcarea ecumenică de unitatea dogmatică a creștinilor. Altfel spus, deși BO este deplin Biserica lui Hristos, unitatea dogmatică ține și de erezii, ceea ce înseamnă că și ele fac parte din Biserică, dar nu așa de deplin ca noi. Pe scurt, citatul este trunchiat și manipulator.
b. A fost bine introdus această afirmație.
c. Nu cred că există o criză profundă, ci e eronată mișcarea, dar merge duduind înainte.
d. Ca participantă la CMB, care urmărește, chipurile, refacerea unității, BO nu vede această unitate ca un compromis interconfesional. Dar despre care Biserică este vorba? Despre cea Ortodoxă? Nu, pentru că nici nu s-ar pune în discuție compromisul interconfesional, ci una care include și restul ereziilor. Deci nu e o afirmație ortodoxă, ci otrăvită, care pare bună, dar nu este așa.
e. Este bună afirmația aceasta, dar pe jumătate. Pentru că, în realitate, din includerea în Consiliu rezultă că fiecare trebuie să le privească pe celelalte culte ca pe biserici cel puțin nedepline, care au elemente ale Bisericii adevărate (nu intru aici în amănunte din regulamentele CMB care afirmă asta).
În Creta probabil că s-a dorit mai mult, dar s-a făcut un pas important. Practic, acolo s-a hotărât că rugăciunile împreună cu ereticii sunt permise, ereziile sunt și ele biserici din Biserica lui Hristos, cu care nu avem comuniune încă, dar va trebui să o avem. Urmează pașii următori de unire concretă, însă deocamdată s-a trecut de linia roșie dogmatică, adică ereziile nu mai sunt considerate excluse din Biserică, nu mai sunt vrăjmașe ale lui Hristos, ci părtașe la lucrarea Lui în lume.