Deocamdată este bine că a fost respinsă cerința unei date comune, dar acest refuz seamănă cu o diluare a discuției și poziției ferme ortodoxe pe această temă.
Importanța acestui act constă în aceea că nu este condamnat noul calendar, ci doar combătut. Nu există anatematisme nici cu privire la Pascalie, nici la Minei (lunile calendaristice).
Reflexiile Pr. Viorel Ioniță fiind atât de zdrobitoare la adresa petiției d-lor Papahagi și Baconschi, în mod limpede cerințele lor sunt trimise la plimbare. Totuși atârnă mai departe greu chiar și în discuțiile calendaristice devierile ecumeniste în care s-a angajat BOR.
De fapt, pregătirea terenului pentru Sinodul sincretist anunțat pentru 2025 a intrat în linie dreaptă și mai este puțin timp. Petiția legată de Pascalie are menirea de a promova acest proiect străin de credința dreaptă al Patriarhiei Ecumenice în rândul și în cugetul poporului credincios.
Deși s-a încetățenit ideea că la Sinodul I Ecumenic a fost stabilit modul cum se calculează data Paștilor, nu există un canon emis în această privință la Niceea. Subiectul este atins doar de două canoane, unul apostolic și altul de la Sinodul din Antiohia. În rest, există alte surse bisericești care oferă informații în acest sens.
Cu toate că la Sinodul I Ecumenic (325), aniversat în 2025, a fost stabilită și data Paștelui, această temă nu poate fi readusă în discuție acum într-un mod care urmărește unirea cu catolicii și cu monofiziții. În acest caz, mai bine este a rămâne la calendarul iulian inexact decât să suferim o deviere de la credință.
Părinții duhovnicești din ultimul veac au considerat că nu este o atitudine bisericească ruperea comuniunii pe considerentul calendarului. Deși au mai existat neconcordanțe între Alexandria și Roma în stabilirea Paștilor chiar și după Sinodul I Ecumenic, ele nu au dus la ruperea separarea ecleziastică, ci au fost rezolvate în timp prin aprofundarea subiectului și înțelegerea diferențelor.
Stiliștii și zelotiștii deviază de la calea cea dreaptă prin diferite greșeli pe care le susțin. Pe lângă faptul adevărat și regretabil că nu trebuia schimbat calendarul liturgic decât cu acceptul tuturor Bisericilor Locale, aceștia au mai adus tot felul de teorii false cu privire la valoarea calendarului și la unele așa-zise condamnări sinodale asupra celor care vor accepta schimbarea.
Deși a avut un rol important, Conferința din 1923 nu a constituit o decizie autentică de îndreptare a calendarului, ci mai mult un pretext insuficient. Așa se face că, de fapt, miza calendarului a fost jucată în mod diferit de fiecare Patriarhie și Biserică autocefală în parte.
Deciziile luate la Conferința din 1923 au produs confuzie și au fost punctul de pornire pentru schisma liturgică din sânul Bisericii Ortodoxe. Se pare că ele nu au fost aplicabile, însă au fost un pretext pentru implementarea corecturilor aduse calendarului iulian, care au fost decise de către Sinoadele Bisericilor Locale.