PF Părinte Patriarh Daniel în centru, Pr. Viorel Ioniță în stânga sa (Imagine: Ziarul Lumina)
Publicat atât de Ziarul Lumina, cât și de trustul Basilica, articolul scris de Pr. Prof. și Consilier onorific Viorel Ioniță pe tema schimbării Pascaliei cerute prin recenta și cunoscuta Petiție, reprezintă un punct de vedere oficial, poate mai veridic decât postările de pe FaceBook ale d-lui Bănescu. Fiind niște reflecţii, este evident că nu e vorba de un răspuns prin care se tranșează subiectul. Totuși, fiind atât de categorice și zdrobitoare la adresa demersului petiționar, în mod limpede cerințele d-lor Papahagi și Baconschi sunt trimise la plimbare.
Imaginea de ansamblu este aceea că asistăm la o dispută în interiorul Bisericii venită prin niște intelectuali, susținută și de unii ierarhi și guri progresiste, printre care la loc de cinste este chiar purtătorul de cuvânt, d-l Bănescu. Însă deocamdată revoluția nu prinde teren în BOR pe cât ar fi dorit. Cadența avangardistă (și ieșită în decor) a Patriarhiei Ecumenice nu are decât un ecou slab în România.
Partea bună a răspunsului Pr. Ioniță
Pr. Viorel Ioniță, din postura de consilier patriarhal onorific și de delegat până mai ieri al BOR în relațiile sale externe, reprezintă o voce reprezentativă pentru Patriarhia Română. Nu doar că articolul Sfinției Sale este preluat de canalele cele mai importante bisericești, dar el însuși are o greutate deosebită prin rolul pe care l-a jucat în trecut și poziția pe care și-o păstrează în prezent.
Respingerea argumentelor sociale invocate de Petiția inovatoare este corectă și necesară. Viața din diaspora nu este cum ne-o imaginăm noi, ci în funcție de realitățile trăite acolo. În consecință, separația dintre Paști și vacanța dată de stat este bine-venită. În Occident Învierea nu mai are nici pe departe greutatea din mediile ortodoxe, după cum constată un preot slujitor acolo.
Pe fond, este lăudabilă deschiderea unei dezbateri reale pe tema pascaliei, nu doar cu argumente emoționale sau în treacăt. Câteva idei importante:
1. Precizarea că Biserica Georgiei a condamnat cele două Biserici, Finlandeză și Estoniană, pentru schimbarea calendarului dovedește că cele două nu sunt decât excepții care trebuie să rămână așa, nu să dea tonul într-o direcție nedorită și perdantă.
2. Congresul din 1977 a concluzionat că propunerea stabilirii unei date fixe a Paștelui „fie în prima duminică din aprilie fie după a doua sâmbătă din aprilie, susținute de Biserica Romano-Catolică și de CEB, nu pot fi acceptate de ortodocși, căci nu respectă recomandările Sinodului I Ecumenic”.
3. Același Congres a „constatat caracterul eronat al criteriilor actuale de calculare a datei Paștilor (computul) folosite în prezent de Biserica Ortodoxă, pe baza calendarului iulian neîndreptat, anume calcularea echinocțiului de primăvară la 21 martie este întârziată cu 13 zile față de calendarul solar, iar tabele lunare din pascalie sunt întârziate cu 5 zile”.
4. Exactitatea datelor astronomice sunt de o importanță secundară față de cerințele de unitatea bisericească la nivel liturgic și canonic, iar deocamdată credincioșii nu sunt pregătiți pentru astfel de schimbări/adaptări.
5. Există o decizie recentă a tuturor Bisericilor Locale, la Sinaxa din ianuarie 2016 ca data comună a sărbătoririi Paștilor de către toți ortodocșii să nu fie modificată. Cu alte cuvinte, inclusiv Patriarhia Ecumenică trebuie să respecte această hotărâre.
6. Serbarea comună la nivel panortodox a Paștelui nu poate fi acuzată de naționalism religios, de afecte antioccidentale, de calcule politice, ci ea este o cale a „bunului simț” de a prăznui Învierea în unitate și înțelegere cu toți credincioșii ortodocși.
Subiectul esențial care a fost evitat
Tema apropierii dogmatice de lumea religioasă occidentală a fost ignorată de Părintele consilier, deși a fost atacată frontal de Petiția „pascală”. Fără să-i reproșez drastic acest aspect, îl pun pe seama calculelor de politică bisericească prin care să nu fie întinată imaginea Patriarhiei.
Partea dogmatică comportă două laturi, una banală și alta profundă și serioasă:
1. La modul simplist, este curios că Pr. Viorel Ioniță a diagnosticat „intenția de a pune sub presiune conducerea Bisericii Ortodoxe Române pentru a lua o hotărâre prin care să se separe de tradiția tuturor Bisericilor Ortodoxe” ca fiind fundamentată „doar pe motive de ordin social și cultural”. Este adevărat că se cerea ca BOR să caute „să sărbătorească Paștile cu catolicii și protestanții” și pe motive exterioare (sociale și politice), dar a fost prezentat acest demers ca urmărind a „face un pas important spre mult mai complicata reîntregire a Bisericii Lui Hristos, care comportă probleme dogmatice dificile”. În plus, tratarea celorlalte confesiuni ca fiind „Biserici” cu care să ne unim liturgic și dogmatic este o abordare nu doar la nivel exterior, ci profund teologică, cu implicații doctrinare clare.
Aici aș pune simpla întrebare retorică: BOR se definește și activează mai mult la nivel social și cultural decât pe plan dogmatic? Are conștiință teologică sau doar prezență în planul istoric trecător?
2. Toate Conferințele și întâlnirile oficiale inter-ortodoxe menționate, începând cu cea din 1923, au pornit de la tema calendarului și au sfârșit cu Sinodul din Creta (2016), unde a fost evitat subiectul și a fost oficializată doctrina ecumenistă.
Chiar Pr. Viorel Ioniță a scris o carte dedicată pregătirii Sinodului din Creta (Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009. Spre Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, 2013) în care prezintă parcursul de la Conferința din 1923 până spre documentele pregătitoare ale Sinodului. Cauza și nevoia convocării unui Sinod provine de la deciziile provocatoare de schimbare a calendarului. Însă trebuie adăugat că probabil au existat alte substraturi care au dus la o abordare ciudată în final.
Mai concret, deși Bisericile Locale trebuia să se adune laolaltă să rezolve problema complicată a calendarului și a schismei care s-a produs între ele prin adoptarea neunitară a noului calendar îndreptat, ele au abandonat fix acest subiect la Sinodul care s-a întrunit în final în Creta, 2016. Deși ar fi fost logic să fie măcar amânat, totuși Sinodul s-a ținut. Și nu doar atât, ci a luat una din cele mai importante decizii, anume de a valida doctrinar ecumenismul și participarea la mișcarea ecumenică de „restabilire a unității creștinilor”.
După cum se știe, Patriarhia Ecumenică urmărește în unirea cu lumea religioasă occidentală să fie stabilită întâi o dată comună a Paștelui, lucru ce ar favoriza apropierea dogmatică. Privind retrospectiv, este foarte posibil ca reformarea calendarului din 1923 să fi avut aceleași idealuri „mărețe”, chiar dacă nu au fost menționate atunci în mod expres. Dacă avem în vedere demersurile anterioare, chiar din 1902 și 1920 ale Patriarhiei Ecumenice de implicare a Ortodoxiei în apropierea și chiar unirea cu ereticii, schimbarea calendarului la inițiativa Patriarhului controversat Meletie Metaxakis se încadrează perfect în această perspectivă. Prin urmare, chiar deciziile din Creta (2016) ar reflecta scopurile reale urmărite.
Deci Patriarhia Română, prezentă și semnatară a documentelor acelui Sinod, este foarte implicată la nivel oficial în direcții ecumeniste. Acest lucru evită să îl abordeze Pr. Viorel Ioniță, ceea ce este bine, pe de o parte, pentru că este blocat în practică demersul acesta greșit, dar pe de altă parte, tinichelele rămân legate de coada Patriarhiei noastre și zornăie din când în când cu sunetul apostaziei de la Ortodoxie săvârșite în Creta, 2016 și nerezolvate.
Nu este mai ușor să avem o mărturisire de credință clară la nivel oficial, care să liniștească deplin conștiințele ortodoxe ale credincioșilor din BOR sau chiar din întreaga Biserică? Poate nu e chiar atât de ușor pentru unii și îi împovărează pe alții.
În încheiere, remarc ideea PS Petru Pruteanu, care mi-a fost semnalată, anume că în Biserică există trei autorități: canonică (episcopatul), duhovnicească (duhovnicii) și teologică și acestea ar trebui să colaboreze cel puțin, dacă nu chiar să fie întrupate în aceeași persoană. Este greu de acceptat că episcopii pot să conducă Biserica fără a avea măcar autoritate teologică, adică fără să-și cunoască credința, dar cel mai probabil acesta este nivelul. Însă autoritatea duhovnicească ar trebui să dea tonul în toate, căci atunci fidelitatea față de Evanghelie s-ar păstra prin conștiința trează, chiar și fără cunoștințe sau pârghii canonice foarte puternice.
Comentariu ulterior: Putem constata că este mai profund conflictul din interiorul BOR de la nivel oficial. Nu doar Teodor Baconschi, ci și Vasile Bănescu și-a manifestat reprobarea pe FB față de cele scrise de pr. Ioniță. Din păcate pentru dânsul, se folosește de multe minciuni sau în cel mai bun caz este ignorant. Hotărârea Conferinței din 1923 a vizat mai mult calendarul anual, nu pascalia, așa cum sugerează. Cel puțin doar noi, românii am ținut să schimbăm și pascalia, pe când ceilalți, adică grecii, nu au făcut asta. Iat Conferința de la Moscova din 1948, deși organizată sub auspicii comuniste, a hotărât ca măcar Paștile să fie serbat în mod unitar, făcând concesie Bisericilor care au îndreptat calendarul să-l utilizeze în continuare. Asta pentru că oricum aceasta era realitatea în teren: din anii ’30 nimeni nu mai ținea Învierea după calendarul îndreptat. Dacă ar fi să judecăm cum trebuie implementate hotărârile pascale de la Niceea, discuția nu este atât de simplă pe cât o prezintă purtătorul de cuvânt. În mod limpede Pr. Ioniță a prezentat mult mai bine problema. Cât privește așa-zisa ostilitate față de intelectualitatea „creștină” reproșată atât de d-l Baconchi, dar și de d-l Bănescu, ea nu are fundamente în textul Pr. Ioniță. Dimpotrivă, tocmai că Sfinția Sa a răspuns cu argumente suficient de pertinente și s-a adresat atât mirenilor, cât și clericilor. Însă, dacă dumnealor li se pare că Ortodoxia are nevoie de o mai mare și mai intelectuală „adecvare la realitate”, adică de aggiornamento, acest fapt constituie o problemă serioasă. Hristos este Același ieri și azi și în veci, spune Sf. Ap. Pavel (cf. Evr. 13: 8). Adaptarea pe care o dorește d-l Bănescu este una la filozofie și la curentele moderne, care tocmai sunt înfierate și condamnate de Biserică încă din vremea apostolică. Poate este crunt adevărul, dar dumnealui nu-și găsește locul în Biserică, darmite în postura de purtător de cuvânt al BOR. De fapt, conștientizăm că împărțirea din sânul Bisericii la care face referire d-l Baconschi nu este între pro-occidentali și pro-ruși, ci între credicioși ortodocși și falși credincioși.
Dacă Enciclica din 1902 a Patriarhiei Ecumenice marchează începutul oficial al ecumenismului în Ortodoxie, răspunsul Bisericii Române ar putea fi considerat normativ pentru relațiile cu ereticii. În plus, distanța dintre poziția de odinioară și cea de astăzi este evidentă. De aceea merită citit acest text vechi, de o simplitate care nu poate proveni decât din credința sinceră în Hristos.
Se dovedește a fi neîndoielnic faptul că scrisorile reciproce dintre Bisericile lui Dumnezeu, întăresc și cresc după Dumnezeu trupul Bisericii, legat laolaltă prin legături strânse și prin încheieturi cu Capul ei nevăzut, Care este Iisus Hristos. Fac aceasta prin aceea că păstrează unitatea dogmatică și canonică întemeiată pe învățătura Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, au drept bază credința neschimbată pe care ne-au lăsat-o dumnezeiescul nostru Învățător și sfinții Săi ucenici.
Atât din epistolele anterioare ale Sanctității Voastre, cât și din aceasta din urmă sub nr. 3636 din anul care s-a încheiat, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale Române, a avut prilejul să se încredințeze încă o dată în plus de dragostea evanghelică, de relațiile consolidate de frățietate sinceră a membrilor Bisericii Domnului.
Deci fie binecuvântat Domnul Dumnezeu Atotțiitorul, pe Care-L mărim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh și de la Care cerem cu ardoare, în toată clipa, pentru sănătatea, pacea și îndelungarea zilelor tuturor celor desemnați sub Voi spre chivernisirea comorii sfinte a învățăturii și credinței creștine și pe Care iarăși Îl rugăm acum cu evlavie să vă păzească pe Sanctitatea Voastră și tot Sfântul Sinod al Marii Biserici cu tărie îndestulătoare ca să lucreze cele ce sunt rânduite de Domnul spre slava Bisericii Sale, astfel încât să vadă cu bucurie vie roadele lucrării sale apostolice, să mărească pe Domnul din ceruri și să cânte în acord cu puterile nevăzute împreună cu noi toți: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.
În această ocupație duhovnicească aflându-se Sfânta Biserică Ortodoxă autocefală Română, a părut Duhului Sfânt și Sfântului Sinod, în privința chestiunilor la care cereți Sanctitatea Voastră opinia lui, să se refere imediat la dumnezeieștile Scripturi și la sfânta tradiție a Bisericii ca la izvorul pururea nesecat și curat pentru a găsi acolo ceea ce se cuvinte să credem și să mărturisim nu numai la punctele și chestiunile cele mai de esență, ci și la cele care vin în al doilea rând decât celelalte, fiind legate totuși cu primele prin legătură nedezlegată, care constituie ființa învățăturii noastre și, după ele, sub inspirația Sfântului Duh, Care precede în mod nevăzut deciziile ierarhilor Bisericii, în unanimitatea ei, Sfântul Sinod, fiind atașat cu smerenie și supunere de Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos,cere ca sfânta învățătură pe care ne-a dat-o nouă El, să fie păzită neîntinată, nealterată, neschimbată și mereu indicatoare a compoziției ei dumnezeiești originale, fiind totodată cu atenție ca să păzească după același mod neclintită învățătura Sfintei Biserici Ortodoxe pe care Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți au stabilit-o la Sinoadele Ecumenice.
Aceasta și nu alta fiind învățătura Bisericii Ortodoxe de Răsărit, cu ajutorul lui Dumnezeu și sub călăuzirea continuă a Sfântului Duh, se propovăduiește neîntrerupt și cu fierbințeală în toată Biserica lui Dumnezeu și, prin urmare, și în cea mai mică soră, Biserica Ortodoxă autocefală Română, ai cărei ierarhi, plini fiind de râvnă, o înmulțesc și o întăresc și prin ea luminează prin povețe pe cei care acum merg pe lângă cale, adevăr și viață ca să revină la această cale sfântă și dumnezeiască.
Mulțimea eterodocșilor, care ajung să fie primiți în sânul Bisericii noastre Ortodoxe prin hotărârile și slujbele reglementate de Biserică, sunt dovada bine-grăitoare că trupul Bisericii crește și se întărește numai pe temelia pusă, care este Iisus Hristos.
Aceasta este o dovadă că, deși multe și mari sunt vicisitudinile cu care se luptă Biserica Domnului provin de la duhul necredincios al acestui veac, care suflă pretutindeni, totuși Biserica nu suferă nici o vătămare cu privire la situația ei de astăzi. Nu poate să facă cândva întâmpinări palpabile, nu mai puțin, puțin câte puțin Biserica Domnului crește și va crește și se va întări mereu mai mult pentru că a fost așezată puternic de Întemeietorul ei dumnezeiesc, Care, în dumnezeiască Lui atotcunoaștere, străbătând veacurile viitoare, a spus că „nici porțile iadului nu o vor doborî”.
Deci unde este Păstorul adevărat, acolo este și va fi și turma Lui; și unde este Capul, acolo și nu altundeva va fi și trupul. Dar, iarăși, dacă, din cauza unei situații triste, unele din oile acestea cuvântătoare au fugit de Păstor și s-au dus aiurea, acestora, când vor flămânzi cu siguranță, li se va cere să se întoarcă la Păstorul lor, Singurul Care poate să le aducă la pășunea sufletească cea adevărată și bogată.
Este imposibil să rămână cineva afară de dreptarul adevărat care reglează mintea și simțurile spre viețuirea firească în împărăția lui Dumnezeu.
Puterea libertății și a harului, în care ne-a înfipt Stăpânul nostru dumnezeiesc, care a fost lăsată Bisericii Lui spre chivernisire, este chivernisită numai de Biserica ce păzește neîntinate credința și mărturisirea, fără creșteri și fără adaosuri meșteșugite. Și Biserica aceasta este Biserica de Răsărit.
Relațiile sociale, istorice și politice ale țărilor în care este înălțat în mod drept numele lui Dumnezeu demonstrează – pe parcursul lor firesc – că acelea pe care noi, cu mila lui Dumnezeu, le-am păzit și le păzim, din perspectiva învățăturii, răspund la învățătura liberă a Mântuitorului și a dumnezeieștilor Săi ucenici, prevăzând orice fel de nevoie a cetățenilor și le dizolvă prin legile statului și care sunt urmate în constituțiile lor: egalitatea, sfințenia și adevărul, recunosc că de la Dumnezeu au ieșit și chivernisesc prin bună-voința Lui sunt chivernisite în nevoile acestea vremelnice. Fără să uite să le lege pe acestea cu extinderile acelea veșnice: de fericirea deplină de care ne vom învrednici de la Domnul în ziua potrivită.
Cei care odinioară, dar și acum nu au ascultat glasul bunului Păstor ca să rămână în cereasca Lui turmă au pierdut și dreapta judecată a blândului Stăpân, și povățuirile Lui; și, de aceea, din perspectivă socială, istorică și politică, au multe nenorociri oriunde s-ar afla.
Cu toate acestea, Biserica Domnului, prin mii de glasuri care ies din gura sfinților slujitori ai sfântului altar, îi cheamă pe toți la unirea cu Sfânta Biserică sobornicească/catolică și apostolească. Îi cheamă și acum se îngrijește totuși să le spună că ea – Biserica – este păzitoarea neprihănită a învățăturii și orânduirii bisericești, lucruri care provin de la Domnul și noi le păzim cu grijă, îi primește pe toți care cu smerenie cu cuget modest și cu sinceritate fac mărturisire deplină a rătăcirilor lor în care au fost și au fost împresurați și a întunericului de care au fost înconjurați și cer cu o astfel de smerenie și bună-credință ca Domnul să-i cheme și pe ei la bucuria Lui cerească și, junghiind vițelul cel îngrășat, să mănânce și să se veselească împreună cu aceia care din veac au bine-plăcut Domnului, fiind înfipți tot timpul în clădirea Bisericii adevărate.
În general sunt cunoscute Sanctității Voastre și tuturor ierarhilor Bisericii Ortodoxe fazele prin care a trecut Biserica Domnului de când a fost luată în stăpânirea unui duh nesănătos, a început să crească și în final să se nască dezbinarea dintre Biserica de Răsărit și de Apus, dezbinare provocată de cea din urmă.
De asemenea, sunt cunoscute în general și fazele prin care a trecut biserica romano-catolică până ce a fost adusă în sânul ei dezbinarea în sec. al XVI-lea (protestantismul, n.n.) după care și una, și cealaltă din cele două vlăstare ale creștinismului și-au desemnat fiecare altă temelie, pe care au clădit și altă învățătură și altă orânduire bisericească diametral opusă față de Biserica Ortodoxă.
De atunci și până acum, extinderile lor au continuat să crească proporțional cu scopul pe care-l urmăresc și în special după scopul Bisericii Romano-Catolice – suveranitatea absolută și deplină a Bisericii Domnului, opusă evident atât celor pe care Însuși Domnul ne-a învățat și ne-a zis că între noi să nu ne numim domni și stăpâni, căci Unul este Domnul și Stăpânul nostru și Acesta este Iisus Hristos, cât și față de porunca Lui categorică: „dați înapoi Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu”.
Deci, mânați atât de aprecierea înaltă a învățăturii și orânduirii noastre ortodoxe canonice, cât și de înțelegerea dreaptă a modului de administrare bisericească pe care le urmăm cu grijă din cele mai vechi timpuri ale existenței noastre creștine, Sfânta Biserică Ortodoxă Română crede că este imposibil să afle puncte de întâlnire și confluență sau diferite cu aceste Biserici eterodoxe, care puncte să poată să fie trecute cu vederea; pentru că, după cum spune Fericitul Augustin, „suntem datori să avem același respect pentru fiecare silabă a Sfintei Scripturi, după cum și pentru fiecare parte a dumnezeieștii Euharistii”; așa stând lucrurile, ducând mai departe raționamentul Fericitului Augustin, spunem că urmează să avem un astfel de respect pentru fiecare silabă a Bisericii Ortodoxe și pentru deciziile Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți, care au dogmatizat la acele șapte Sinoade Ecumenice, încât nu putem să avem nici un punct de întâlnire sau de confluență în afara acestui sfânt cerc, nici să primim că pot fi trecute cu vederea unele diferențe; pentru că nu există nimic neesențial în compoziția învățăturii Bisericii Ortodoxe, ci dimpotrivă totul este atât de sfânt, atât de desăvârșit, atât de prețuit și atât de mare, încât noi nu putem să lăsăm să se piardă fără să ne asumăm mare răspundere și să stăm decăzuți de dreptul de a constitui o parte din cetățenia Marelui Împărat.
Calea Sfintei Biserici Ortodoxe este foarte netedă și fără nici o împiedicare. Nu este nevoie să o facă cineva mai curată decât este.
Dacă vor să intre pe această cale cele două vlăstare ale creștinismului, noi le-am arătat cumva cu mult timp înainte calea și iarăși le-o arătăm. Totuși nu primim propuneri cât privește chipul intrării; pentru că unul singur este modul intrării pe Calea, Adevărul și Viața și acesta este credința sinceră, neîntinată și statornică, după cum am primit-o de la Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și dogmatizată de sfinții Săi ucenici la acele șapte Sinoade Ecumenice, atât în perspectiva învățăturii, cât și în perspectiva orânduirii canonice bisericești.
„Dorința sufletului meu și cererea mea către Dumnezeu, a zis dumnezeiescul Pavel, sunt ca Israel să se mântuiască”. Dorința noastră este aceasta, ca toți eterodocșii să vină în sânul Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, singura care poate să le dea mântuirea.
Dar, dacă ei exprimă dorințe sub clauze după cum spuneți Sanctitatea Voastră, sub care este inacceptabilă înțelegerea și comuniunea dogmatică dorită, atunci, dezaprobând aceasta, nu ne rămâne altceva decât să mergem înainte și să ne sârguim și la aceasta cu aceeași râvnă și aceeași evlavie ca să păzim sfânta noastră învățătură ortodoxă și să o facem cunoscută – ca și până acum – celor ce însetează după dreptate și adevăr. Fiind cunoscut faptul că Dumnezeu este puternic să rânduiască astfel în sfaturile Sale neurmate și veșnice, ca, în locul fiilor îndreptățiți să aștepte moștenirea făgăduită, să intre alții prin dreapta credință la masa Mirelui ceresc și apoi, când toate sunt săvârșite spre slava Domnului, să deschidă și mintea și inima lor și cu smerenie să fie primiți în turma Marelui Păstor – după cum spune Însuși dumnezeiescul Apostol – împlinindu-se prin aceasta acelea pe care le-a poruncit Domnul pentru mântuirea noastră ca să fim sub un Singur Păstor, Care este Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
După cum din Sion va veni Mântuitorul și va întoarce necredința din casa lui Iacov, tot la fel din Sion, din Biserica Ortodoxă, Însuși Marele Păstor și dumnezeiescul Izbăvitor va întoarce la dreapta credință pe cei definiți și conturați de o credință și învățătură care nu este cea adevărată a lui Hristos și a ucenicilor Lui.
Cât privește a doua chestiune, la care face referire epistola Sanctității voastre, și despre creștinii romano-catolici care s-au depărtat de Biserica Romană și se numesc acum vechi-catolici, credem că unitatea lor cu Biserica Ortodoxă de Răsărit este la fel imposibilă dacă și ei pun înainte drept bază a unirii cu noi clauze și compromisuri, fiind cunoscut că, după cum s-a spus mai înainte, Biserica Ortodoxă nu are posibilitatea de nicăieri să fi făcut clauze și astfel de compromisuri și nici nu poate să le facă.
Credem cu adevărat că este imposibilă unirea acestora de vreme ce, după cum este cunoscut, din clipa depărtării lor de Biserica Romei, au introdus în comunitatea lor reforme dintre care unele sunt anularea spovedaniei și a posturilor, fac imposibilă orice apropiere.
Nu facem cuvânt mai departe și despre indecizia lor cu privire la care din Biserici vor să se alipească deoarece din vremea când au început să negocieze despre unire cu Biserica Ortodoxă, au făcut același lucru și cu acea anglicană. Și iarăși în sinoadele întrunite la Bonn în anii 1874 și 1875, precum și la Lucerne în 1892, au vrut să aibă cu ambele aceste Biserici «comuniune internațională» (intercommuniane), poziție pe care o reprezintă și teorie emisă la Berna, Elveția din anul 1893 și de atunci intitulată: «Teorie/contemplație internațională de teologie».
Biserica Ortodoxă, fără să recunoască teologii adaptate de la mărturisire la mărturisire, cunoaște o singură mărturisire. Aceasta, care cuprinde în ea adevărul dogmatic și moral, pe care și noi de la început o credem și o mărturisim și este crezută și mărturisită în toate Bisericile Domnului care țin laolaltă unitatea dogmatică și canonică.
Vechii catolici, constituind o comunitate mică, microscopică între Bisericile reformate și romano-catolice, se află sub influența lor. Când se vor schimba de sub influența aceasta și când vor cere cu statornicie să fie primiți în sânul Bisericii Ortodoxe, luând parte în toate la învățătura noastră, atât dogmatică, dar și canonică, vor vrea cu bucurie să fie primiți.
Cealaltă chestiune, asupra căreia cere Sanctitatea Voastră opinia noastră, este cea a calendarului.
Fără să ne referim la rezultatele oamenilor de știință, care au studiat chestiunea măsurării timpului, dintre care unii sunt familiarizați cu sistemul nostru calendaristic, iar alții sunt cu celălalt sistem, Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale a României consideră și cere să rămânem în cele în care ne găsim astăzi. Deoarece este imposibil să nu atingem dispozițiile canonice dacă vrem să ne gândim la o transformare sau reformare a calendarului iulian, cu care Biserica Ortodoxă trăiește de atâta timp sau chiar să nu simtă strâmtorare.
În afară de aceasta, nici cu degetul nu ni se permite să atingem deciziile învechite care constituie slava noastră bisericească.
Dumnezeu, Marele domn al veacurilor, vrea și din această perspectivă să definească voia Lui și să fie binecuvântat ce consideră El.
Totuși până acum nu a vorbit nici o dată prin aceia care au primit calendarul acesta în trecutul nostru străvechi bisericesc; dar, dacă va vrea iarăși altfel, vrea să ne lumineze cu siguranță prin Sfântul Duh ca să cunoaștem și în acest caz ce să vrem și ce să facem.
Unind mâinile la rugăciune cu smerenie către Marele Împărat, Preaînaltul nostru Stăpân, recunoaștem că mare a fost și este mila Lui asupra noastră din timpul când ne-a păzit și ne-a luminat cu harul Lui să stăm în sfânta Lui casă.
Fiind viguroasă cu putere credința noastră, neclintită și stabilă în dumnezeiasca Taină a mântuirii creștine, suntem ceea ce suntem cu harul lui Dumnezeu.
Dorind din suflet să fie tot omul în împărăția acestui har și lumini, binecuvântăm pe Domnul și Dumnezeu Atotțiitorul, Căruia ne închinăm și cu gura noastră Îl mărturisim Stăpân și Domn al veacurilor ca să apere cu brațul Său preaînalt tot sufletul creștinilor ortodocși, întărind asupra Bisericii, cu înțelepciunea Lui preaînaltă, pacea aceasta, pe care nu trebuie să o slăbim în nici un fel.
Lupta cea bună a credinței să ne luptăm și, având viața veșnică la care am fost chemați, facem mărturisirea cea bună înaintea multor martori.
Poruncind dumnezeiescul Pavel înaintea lui Dumnezeu, Care face vii pe toate, și înaintea lui Iisus Hristos, care a dat înaintea lui Ponțiu Pilat mărturia cea bună, să păstrăm nepătată și curată porunca până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Împăratul celor ce împărățesc și Domnul celor ce domnesc, Singurul care are nemurire și locuiește în lumină neapropiată, pe Care nimeni dintre oameni nu L-a văzut, nici nu poate să-L vadă, Căruia se cuvine cinstea și stăpânirea veșnică. Amin.
Rugând pe Acest Mare Împărat iarăși să păzească pe Sanctitatea Voastră și Sfântul Sinod al Marii Biserici în sănătate și bună dăruire spre tot lucrul bun, semnăm ai Sanctității Voastre foarte iubiți frați în Hristos și împreună-sluijtori.
†Iosif, Mitropolit Primat – † Partenie, Mitropolitul Moldovei și Sucevei – † Atanasie de Râmnic, noul Severin – † Gherasim al Romanului – † Dionisie al Buzăului – † Conon, episcop de Huși – † Gherasim al Argeșului, păstor al Dunării de Jos – † Valerian al Râmnicului – † Calistrat de Vurlați – † Meletie de Galați – † Calist I de Botoșani – † Sofronie al Craiovei – † Melchisedec de Pitești – † Ghenadie G. Bagheu
Anul acesta, 2021, din cauza faptului că Învierea a fost sărbătorită târziu, pe 2 mai, Postul Sfinților Apostoli a fost scurtat dramatic. În această situație, ar fi trebuit să existe doar o singură zi de post, lunea de după Duminica Tuturor Sfinților, care va fi urmată a doua zi de Praznicul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Pe baza faptului că în vechime acest post era de 7 zile și începea la două săptămâni după Cincizecime, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis în anul 2015 ca el să fie de cel puțin o săptămână. Cu alte cuvinte, când se ajunge în situația ca intervalul dintre lunea de după Duminica Tuturor Sfinților și 29 iunie, data sărbătoririi Sfinților Petru și Pavel, să fie mai mic de 7 zile, începutul postului să fie devansat, astfel încât să nu avem mai puțin de o săptămână de post. Această hotărâre este înțeleaptă în contextul actual al folosirii unui calendar îndreptat pentru sărbătorile fixe, dar cu data Paștelui stabilită după calendarul iulian neîndreptat.
Cu toate că săptămâna de după Rusalii ar trebui să fie cu harți (dezlegare la mâncare de frupt), soluția găsită de Sinodul nostru este una salutară. Dintre două rele, e preferabil cel mai mic. E mai bine să ținem postul minimal chiar dacă asta presupune să nu respectăm dezlegarea din săptămâna aceasta.
Problema aceasta a apărut după introducerea calendarului îndreptat în 1925. Hotărârea de la Conferința de la Constantinopol 1923 a decis practic introducerea deplină a calendarului îndreptat, inclusiv pascalia. De aceea au existat conflicte deosebite atunci când în anii 1926 și 1929 s-a încercat ținerea Paștelui după stilul nou, adică la o dată diferită de celelalte Biserici care erau pe vechi. Soluția a venit din partea grecilor ca Învierea să rămână stabilită după calendarul neîndreptat, la aceeași dată cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, după cerința Sinodului I Ecumenic. În felul acesta, Biserica Română a renunțat la ambiția de a da tonul la o schimbare a pascaliei. Ulterior, Conferința de la Moscova (1948) a statornicit această situație ca Paștile să fie sărbătorit de toți după calendarul iulian neîndreptat și fiecare Biserică să folosească sau nu în rest pe cel îndreptat pentru restul sărbătorilor, după cum a decis fiecare. Dar, în felul acesta, apare dezavantajul micșorării sau chiar al suprimării Postului Sfinților Apostoli. Deși nu este o problemă foarte gravă, ea vădește dezbinarea produsă de introducerea în mod greșit a unui calendar îndreptat, adică doar de către unele Biserici Ortodoxe Locale, nu în mod solidar de toate.
Încurcături concrete apar atunci când unele calendare tipărite pe anul acesta, dar mai ales cele de pe internet nu indică post săptămâna aceasta începând de marți, ci harți (dezlegare la toate).
Așadar Postul Sfinților Apostoli a început și trebuie ținut cu toată cuviința și atenția, fără a pune pretexte complicțiile date de schimbarea calendarului. Există o problemă, care ar trebui să mobilizeze conducerea Bisericii să o rezolve, însă aceasta nu este de ordin dogmatic, nu ne desparte de Dumnezeu și este mai bună și sănătoasă ascultarea.
Arhiepiscopul Iov de Telmessos, citind un referat în prezența cardinalului Kurt Koch. Foto: ChristianUnity
O știre preluată și în presa românească anunță că există șanse ca marea sărbătoare centrală a creștinilor, Paștile, să fie sărbătorită în comun de către catolici și ortodocși în viitorul apropiat (începând cu anul 2025) în urma unor sugestii avansate de către reprezentanți ai Romei catolice și Constantinopolului ortodox prin reprezentanții lor, cardinalul Kurt Koch, respectiv Arhiepiscopul Iov de Telmessos.
Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, Cardinalul Kurt Koch, şi-a arătat susţinerea faţă de ideea ca ortodocşii şi catolicii să lucreze la un acord asupra unei date comune pentru celebrarea Paştelui.
Un reprezentant al Patriarhiei de Constantinopol pe lângă Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) a declarat că o dată comună pentru Paşte ar putea fi un semn de „încurajare” pentru mişcarea ecumenică. Arhiepiscopul ortodox Job Getcha de Telmessos a sugerat că anul 2025, care va fi cea de-a 1700-a aniversare a primului Conciliu Ecumenic de la Niceea, ar fi un an bun pentru introducerea acestei reforme a calendarului.
Într-o discuţie avută cu agenţia de ştiri elveţiană Kath.ch, Cardinalul Kurt Koch a salutat propunerea, spunând că aniversarea Conciliului de la Niceea este „o bună ocazie” pentru această schimbare. Conciliul din 325 a decis ca Paştele să fie celebrat în prima duminică de după luna plină de la începutul primăverii, făcând cea mai timpurie dată posibilă pentru Paşte 22 martie şi cea mai târzie posibilă 25 aprilie, arată catholica.ro. Astăzi, creştinii ortodocşi folosesc calendarul iulian pentru a calcula data Paştelui în locul calendarului gregorian, care a fost introdus în 1582 şi este folosit de majoritatea lumii. Deoarece calendarul iulian calculează un an ceva mai lung, este în prezent cu 13 zile în spatele calendarului gregorian.
Cardinalul Koch a spus: „Prin urmare, salut decizia Arhiepiscopului Job de Telmessos” şi „sper că va avea un răspuns pozitiv”. „Nu va fi uşor să se cadă de acord asupra unei date comune a Paştelui, dar merită lucrat în acest sens”, a declarat el. „Această dorinţă este, de asemenea, foarte dragă Papei Francisc şi, de asemenea, Papei Tawadros al copţilor”. Arhiepiscopul Getcha a remarcat că încă din 1997 a avut loc o consultare de către CMB pentru a discuta despre o dată comună a Paştelui pentru catolici şi ortodocşi. La acea vreme s-a hotărât păstrarea normelor stabilite de Conciliul de la Niceea.
Observații: Sare în ochi menționarea anului 2025, avut în vedere și pentru întrunirea unui viitor Sinod la care să participe și să se unească ortodocșii și catolicii. Tot mai mult se pregătește terenul pentru un mare eveniment unionist inter-confesional.
În al doilea rând, introducerea calendarului a fost privită cu ochi neprietenoși de către ortodocși tocmai pentru că prin aceasta se strecura și apropierea de catolici. La Conferința din 1923 a fost evitată această greșeală, dar se pare că tocmai unirea și relativizarea credinței a fost avută în vedere. Iar planul de atunci nu a fost părăsit nici până astăzi. Problema calendarului a generat ideea întrunirii unui mare Sinod pan-ortodox, care s-a întrunit, până la urmă, în Creta în 2016, forțat și promovat mereu de Patriarhia Ecumenică. Scopul a fost mereu promovarea unei uniri între confesiuni, urmată de una între religii. Iată că acum pare să se închidă cercul, problema calendarului, punctul de plecare, fiind din nou adusă în prim plan ca încununare a planului dintru început.
Declarațiile conțin o eroare evidentă. Cu toate că la Sinodul I Ecumenic (325), aniversat în 2025, a fost stabilită și data Paștelui, această temă nu poate fi readusă în discuție acum într-un mod care urmărește unirea cu catolicii și cu monofiziții. În acest caz, mai bine este a rămâne la calendarul iulian inexact decât să suferim o deviere de la credință. Concepția dintotdeauna a Sfinților Părinți a fost că nu trebuie să urmărim o rigoare cu privire la zile și timpuri, ci în ce privește evlavia credinței și corectitudinea dogmatică.
