Iurie Roşca a primit interdicţie de intrare în România

Sursă imagine: Denigrarea ca armă

Un eveniment grav s-a petrecut astăzi la vama Albiţa cu Republica Moldova, acolo unde Iurie Roşca, jurnalist, fost politician şi cunoscut intelectual public, a aflat că a primit o interdicţie de intrare pe teritoriul ţării noastre.

Cine este Iurie Roşca?

A îndeplinit, vreme de mai mulți ani, funcția de președinte al Partidului Popular Creștin Democrat din Republica Moldova. A fost vicepreședinte al Parlamentul Republicii Moldova între 1998-2001 și 2005-2009; și viceprim-ministru al Republicii Moldova (iunie – septembrie 2009).

Cei care urmăresc scena politică de mai mulţi ani îl cunosc pe Iurie Roşca în calitatea sa de fost politician unionist, dar care astăzi este considerat „trădător” întrucât în anul 2005, împreună cu 10 deputaţi din gruparea sa politică, a votat pentru venirea la putere a lui Vladimir Voronin. A părăsit politica în anul 2009, rămânând activ în calitate de intelectual public.

De ce nu (ne?) place Iurie Roşca?

În anul 2017 a lansat la Bucureşti cărţile scrise de Alexandr Dughin, pe care le-a tradus şi publicat în Republica Moldova şi difuzat în România. Situl G4media îl numeşte „şeful de facto” al sputnik.md, iar situl podul.ro aparent aparţinând SRI, îi realizează un rechizitoriu necruţător şi, prin urmare, necredibil.

Printre rânduri, eu înţeleg că Iurie Roşca nu e atât „trădător” pentru că a asigurat un vot politic la un anumit moment al anului 2005 (sunt trădări mult mai grave în istoria politicii basarabene), cât pare că a trădat încrederea Serviciului Român de Informaţii, dezertând la ruşi; asta, dacă nu a fost la ruşi de la bun început, lucru pe care eu unul nu îl găsesc credibil, dar nici nu-l pot exclude.

De ce crede Iurie Roşca că a fost interzis?

Cert este că, dată fiind situaţia politică de pe ambele maluri ale Prutului, în care „afilierile” sunt subiect de paradă, este greu de crezut că un moment de „trădare” din anul 2005 a condus la declararea sa ca persona non-grata, acum. Nici faptul că l-a publicat pe Alexandr Dughin, un intelectual rus complet lipsit de flerul necesar pentru a se impune în atenţia publicului interesat, nu ar putea reprezenta un motiv suficient.

Nici argumentul lui Iurie Roşca însuşi, referitor la ultimul său volum „Interesul Naţional ca Modus Vivendi” apărut în anul 2020, volum ce reuneşte editoriale publicate în presa scrisă, nu pare a avea greutatea necesară să atragă acest tip de sancţiune. Dacă ar fi aşa, pentru identitate de raţiune, am interzice intrarea în România a jumătate de Ungarie.

Ce zice presa noastră?

Mai adăugăm faptul că presa română minte cu privire la motivul interdicţiei, susţinându-se la unison (aspect relevant în sine) faptul că Iurie Roşca „nu deţine documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere”, prevăzut la lit.E). Însă, din documentele publicate reiese clar că Refuzul a fost emis pentru motivul de la punctul H) Este o persoană care a fost dată în consemn în scopul refuzului intrării. O astfel de (lipsă de) motivare este ofensatoare în sine şi este ea însăşi o sancţiune.

Ce zic politicienii?

Până la momentul redactării acestui text, singurii care s-au pronunţat pe acest subiect au fost reprezentanţii partidului AUR, prin vocea vicepreşedinţilor Dorin Lulea şi a lui Valeriu Munteanu, ambii jubilând şi cerând ca interdicţia să fie pronunţată „pe vecie”. Însă această poziţie nu este una de noutate. Dacă unui român cu ale cărui convingeri nu sunt de acord sunt dispuşi să-i interzică dreptul de a intra în propria ţară, greu de preconizat ce măsuri va lua partidul AUR pentru integrarea deplină în noul stat român a moldovenilor de etnie rusă, ucraineană, găgăuză.

Este evident că politica românească nu are nici cea mai mică disponibilitate de a asigura un climat demn şi propice ideii de reunificare, mizând iarăşi pe conjunctura istorică şi pe caracterul convingător al argumentelor comunicate de forţele de ordine.

Totuşi, ce interzicem?

Cert este că Iurie Roşca are propriile sale convingeri despre neamul românesc, din care face parte! şi pe care îl serveşte după propria conştiinţă, convingeri care par că irită serviciile noastre de informaţii suficient de mult încât să accepte să procedeze precum comuniştii lui Ceauşescu, interzicând intrarea în ţară a unui intelectual care, deşi formal nu are cetăţenie românească, este unul dintre cei mai de seamă români.

Începând cu debutul pandemiei, Iurie Roşca s-a distins ca fiind singurul politician de limbă română care a negat temeiurile de fapt şi de drept ale politicilor sanitare, publicând constant şi consistent pe pagina sa de Facebook (suspendată zilele trecute) vloguri în care tratează chestiunea zilei fără a se feri să vorbească chiar şi despre cele mai cenzurate teze „conspiraţioniste”.

De ce interesează subiectul pe credincioşii ortodocşi?

Poziţia sa este una de factură ortodoxă, surprinzător de tradiţionalistă, mult dincolo de ceea ce găsim în blogosfera ortodoxă mainstream, ecumenistă. Nu se dă în lături a vorbi despre profeţiile părintelui Elpidie, despre cipuri, despre 5G, despre convingerile autentic satanice ale elitelor mondiale ş.a.m.d.

Sunt unele susţineri ale sale la care eu nu ader şi pe care le consider extrem de discutabile şi greu de susţinut, însă asta nu schimbă cu nimic împrejurarea că acestea sunt rostite şi asumate ca atare de către o personalitate din categoria lui Iurie Roşca, al cărui public a devenit din ce în ce mai consistent şi fidel, având vizualizări de ordinul sutelor de mii, pe mai multe platforme online pe care este prezent.

Este sancţionat influencer-ul sau opiniile sale?

De aceea, pare că interdicţia pusă asupra sa vine drept consecinţă nu doar a convingerilor sale politice, care au rămas în plan secund în ultima perioadă şi care ar fi presupus ca astfel de sancţiuni să apară în alte conjuncturi, ci pare că este sancţionat de către statul român un delict de opinie profesat de o personalitate retrasă din prim-planul politic, dar totuşi de prim rang. Iurie Roşca este la acest moment, probabil, cel mai cunoscut influencer creştin ortodox cu un profil unic: intelectual de calibru, politician de calibru, cu notorietate, cu discurs „conspiraţionist” asumat, cu un public consistent.

Ne solidarizăm cu omul sau cu opiniile sale?

Am susţinut cu sume simbolice canalul domnului Iurie Roşca, confesiunile unui optimist creştin. Este evident că sunt solidar cu domnul Iurie Roşca, nu doar împotriva sancţiunii pe care a primit-o ci, în primul rând, pentru activitatea sa de intelectual public. Totodată, pentru că am convingerea că politicienii nu trebuie schimbaţi, ci trebuie convertiţi. Iar primul pas spre ideea de convertire la ideile naţionale şi la ortodoxie, este libertatea convingerilor şi opiniilor proprii.

Or, pare că a fost dispusă o sancţiune pentru un delict de opinie, de convingere profesată public, structurat pe două paliere; paliere pe care ne regăsim întru totul. Primul este cel care contestă fundamentele politicilor cu pretext sanitar care au transformat violent societatea şi condiţia noastră de oameni liberi, iar al doilea este cel care vizează neamul românesc ca entitate distinctă de statul român. De altfel, înregistrarea video de mai sus, în care Iurie Roşca explică ce s-a întâmplat, poartă exact acest titlu: „Statul Român ca dușman al Neamului Românesc”.

Care este obiectul solidarizării?

Evenimentul pe care îl aducem în atenţie este relevant pentru noi întrucât este primul exemplu cunoscut, după anul 1989, când statul român interzice unui (etnic) român să intre pe teritoriul ţării sale. Lipsa cetăţeniei româneşti este complet irelevantă pentru subiectul nostru, dat fiind că acesta se revendică de la calitatea de etnic român şi că întreaga sa activitate şi-a desfăşurat-o în această calitate.

Că această revendicare este considerată inoportună sau dăunătoare de către puterea executivă de facto a statului român, de către serviciile secrete româneşti, aceasta este o chestiune separată. Ar fi şi mai grav dacă această interdicţie ar fi avut girul preşedintelui statului ori a prim-ministrului de la data emiterii interdicţiei, ambele persoane nefiind etnici români.

Prin urmare, obiectul solidarizării noastre constă în recunoaşterea calităţii sale de român şi a caracterului injust al sancţiunii primite.

De ce apare ca fiind injustă interdicţia?

Deşi lista drepturilor fundamentale şi principiilor ignorate/încălcate de stat a crescut exponenţial pe parcursul ultimului an, se pare că acest incident impune, suplimentar, să reafirmăm un (alt!) element fundamental pentru libertatea noastră: Acest teritoriu este doar administrat de statul român, nu îi aparţine.

Proprietatea publică, spaţiul public, nu sunt proprietatea statului român! Statul nu este ţara, statul nu este poporul! Statul român este doar o ficţiune organizatorică a cărei existenţă şi legitimitate este din ce în ce mai greu de justificat din punct de vedere juridic şi politic. Statul nu este curatorul convingerilor şi opiniilor naţionale şi nu are dreptul de a le cenzura sau combate, indiferent de conţinutul acestora. Ideile (dacă!) proaste sunt combătute cu idei bune, nu cu interdicţia de a veni acasă. Este mare păcat că prin această suită de acţiuni statul român se înscrie în tradiţia statului comunist care considera dizidenţa intelectuală o ameninţare la siguranţa naţională.

Un nou motiv de protest?

Invităm pe cei preocupaţi de acest subiect să reflecteze dacă este oportun să fie iniţiate acţiuni de protest, întrucât gravitatea situaţiei transcende persoana domnului Iurie Roşca şi ideile pe care acesta le vehiculează, indiferent de registrul intelectual de care aparţin. Rămâne de văzut ce ordin de prioritate primeşte protestul împotriva acestui nou tip de transgresiune şi cât va cântări acest eveniment în istoria eforturilor noastre pentru reîntregirea ţării.

Întrucât domnul Iurie Roşca este cenzurat, acesta poate fi urmărit pe platforma anti-cenzură Telegram: https://t.me/iurierosca

Cenzura din Biserica Greciei este un semn că urmează o trădare mai gravă?

Cenzură bisericească! Tentativă de a li se închide gura tuturor!

de Panaghiotis Katramados, teolog

A fost bulversată total situația bisericească! Nu numai că sunt luate decizii care constituie o răsturnare a sfintei tradiții, dar este justificată și «pocnirea» oricărei voci contrare. Inițial, cei 12 ierarhi care constituie Sfântul Sinod Permanent, au interzis celorlalți 70 de Mitropoliți să aibă opinii și păreri în public despre pecetluirea sfintelor biserici (o dată oprirea Sfintei Liturghii, altă dată interzicerea participării credincioșilor, altă dată închiderea bisericilor șamd)! Recent, au început persecuțiile împotriva clerului, nu numai simpli preoți, ci și arhierei! Acum a devenit cunoscut că cei 12 ierarhi din SSP au certat printr-un document doi arhierei din altă Biserică: pe Întâistătătorul Bisericii Ciprului, precum și pe Preasfințitul Mitropolit de Morfu! Iată ce menționează «philenews.com» pe 9 iunie 2021:

«Prin scrisoarea sa, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei își exprimă durerea că Neofit de Morfu afectează pliroma creștină din Grecia prin cuvântările și predicile sale, nu numai prin proorociile lui, ci și pe tema vaccinării împotriva coronavirusului. A cerut să se facă recomandări Mitropolitului de Morfu… a fost exprimată, de asemenea, și durerea pentru referirile Preafericitului Hrisostom despre măsurile care au fost luate în biserici în perioada Paștelui și concret pentru referirea sa la Biserica Greciei despre slujba Învierii la ora 9 p.m.».

Cu ce drept trimit cei 12 o scrisoare către altă Biserica fără să întrebe pe ceilalți 70? De ce nu dau publicității scrisoarea? Cum susțin că pot să judece situația altor arhierei, în timp ce ei înșiși nu primesc vreo critică? În ce fel au găsit aceste acuzații nefondate despre «interferență», după cum menționează mai departe reportajul canalului TV RΙC? Cum este posibil să afecteze Mitropolitul de Morfu pliroma Greciei, și nu de exemplu Arhiepiscopul Atenei sau oricare Mitropolit care apare în mass-media care are anvergură peste toată Grecia? Pe de altă parte, cum susține SSP că vaccinarea nu este o chestiune bisericească, dar acum se gândește nu cumva predicile sale să afecteze ritmul vaccinării? De ce nu se face nici o mențiune nici în comunicatul SSP, nici în cel al Sinodului Ciprului?

Răspunsul îl dau indirect două fapte. Întâi, a doua zi după ce a fost făcută cunoscută scrisoarea, Arhiepiscopul Atenei s-a deplasat în Insula Mare (Cipru) ca să sfințească împreună cu cel al Ciprului o nouă catedrală. De vreme ce au relații amicale, concluzia logică este că ținta scrisorii a fost Mitr. de Morfu.

În al doilea rând, cunoscuți «Hercule» ai Fanarului, de ex. A. Vavuskos, PS Chiril (Katerelos), acum titular al inexistentei Mitropolii de Krinis și fost Episcop al inexistentei Episcopii de Avidos ș.a. nu s-au ocupat de cazul de față, deși abia cu puține zile înainte cel dintâi publicase un studiu ca să semnaleze o «neregulă» a SSP cu privire la cazul Preasfințiților de Kithire și de Etolia, ca să-și depună dorința să fie desemnat imediat drept procuror. Acum nu au fost deranjați de nici o «neregulă»? Evident că ajunge, pentru că a fost luat la țintă Mitr. de Morfu.

Fiecare Episcop mustră chiar și Sinodul!

«Potrivit sfintelor canoane și ecleziologiei ortodoxe, Episcopul are responsabilități și competențe nu numai pentru eparhia pe care o păstorește, ci și pentru întreaga Biserică Locală de care aparține, ba chiar și pentru toată Biserica Ortodoxă când e vorba de subiecte generale… Toate acestea decurg nemijlocit din vrednicia episcopală sunt interconectate cu ea, provin din «dreptul divin». Tocmai de aceea nu Sinodul Ierarhiei, ba nici Sinodul Ecumenic nu pot să-i anuleze sau să-i îngrădească drepturile… ar fi putut să-i zică Mitropolitului… îți interzic să predici?» (Articole – Studii – Scrisori, vol. 3, p. 82-83).

Acestea le-a scris fericitul părinte Epifanie Teodoropulos, cunoscător neîntrecut al tradiției bisericești! Prin urmare, fiecare Episcop are responsabilitate față de întreaga Biserică și nu să-l lipsească nimeni de ea! Martor nemincinnos este Sf. Gură de Aur, care scrie: «Pentru că întâi-stătătorul Bisericii nu trebuie să se îngrijească numai de aceea care i-a fost încredințată de Duhul, ci și de toată [Biserica] întinsă în lume» (Cuvânt către «Eustatie al Antiihiei»).

Din această autoritate «de drept divin» a arhieriei lui poate nu numai să exprime o opinie, ci și să-i mustre pe episcopii împreună cu el chiar pe teme mai mici , precum, de ex., reiese din canonul 21 de la Sardica: «…dacă fiecare dintre noi… episcopii, când ar vedea un episcop, ar întreba pricina călătoriei…».

Totuși are dreptul să judece și întregul Sinod! Sf. Teodor Studitul, deși simplu monah(!), nu numai că a mustrat foarte ascuțit SINODUL din 809 din vremea Patriarhului Nichifor mai ales pe motive canonice, nu dogmatice, ba l-a îndemnat fierbinte pe Papa Leon al Romei (Epistolele 33-34) să convoace un antisinod, astfel încât: «aflând doritorii în SINODUL ADULTERIN o trambulină a fărădelegii, să nu alunece ușor în păcat… așa-zisa la ei ICONOMIE a Satanei se va numi trădare antihristică…».

Ierarhii sinodali sunt datori să sesizeze că deciziile lor nu sunt mai puternice deoarece s-au adunat mai mulți și, prin urmare, adăugăm arhieria fiecăruia și concluzionăm la puterea a 12 «arhierii»! Una este arhieria aceasta a Domnului! Oricine se împărtășește de ea săvârșește adevărul, nu mulțimea! Fiecare episcop poate și este dator să judece pe toți și chiar Sinoade deoarece el însuși, purtând arhieria pe care o poartă toți episcopii împreună cu el, se supune tuturor celor scrise de Sfânta Evanghelie și pe care le-au decis Sinoadele Ecumenice, și nu celor pe care le decide un SP cu puțini membri cu acordul Cezarului! Epistola Sinodală a Patriarhiei Ecumenice din 1895 este clară în această privință: «Fiecare Episcop este cap și președinte al Bisericii lui parțiale, fiind supus numai dispozițiilor și deciziilor sinodale ale întregii Biserici ca fiind singurele infailibile».

Îi deranjează ca peștii pe Sultan

Mitropoliții care au judecat în perioada anterioară deciziile celor 12 membri ai SSP aveau nu numai dreptul, ci și obligația să o facă. Atunci de ce a reacțiomat SSP? De ce este pentru clericii cu o VINOVĂȚIE de orice grad o inerție absolută, dar prigonesc pe cei care își exprimă opinia? A fost o chestiune de onoare pentru că… a fost atinsă? A văzut cineva pe Arhiepiscopul Ieronim al Atenei să fie atât de atins, încât să nu se deplaseze în Cipru?

Trebuie să fie ațintită privirea spre viitor, având cunoașterea trecutului, ca să primească răspuns. Niciodată nu a fost plăcută centrelor de putere critica, de aceea recent ierarhii care s-au ridicat au fost trimiși în «exil» (Augustin Kandiotis la Florina, Nicodim al Atticii a fost scos din scaun, cel din N. Ierseas a fost mutat, cel din Calcedon a fost decăzut șamd). Ca atare, diferența față de trecutul recent este că în ultimii ani este se observă tentativa unei garantări INSTITUȚIONALIZATE a interzicerii cuvântului: La Colimbari au fost dezavuați «fundamentaliștii» de orice natură deoarece reacționau, Sinodul desemnat al Fanarului a dat epitimie pentru Episcopul de Irinupole și pentru Secretarul suprem al Sfintei Chinotite deoarece l-au judecat pe Arhiepiscopul de Australia, SSP a interzis episcopilor să facă declarații publice și «îl vânează» până și pe PS de Morfu ș.a.

Ce concluzie să tragă cineva din toate acestea? Se urmărește să fie pusă o «botniță sinodală», așa încât să fie fără îndoială de vreme ce provine de la… Sinod! În deceniile precedente, deoarece situația ecumenismului, adică a căii dictatoriale spre unire, era la începuturile ei, a atras argumentări false de orice fel ca să ascundă cele ce urmează (de ex., dăm mărturie ortodoxă papistașilor ș.a.). Au mai fost păstrate argumentele pentru că situația a ajuns în impas. Neavând alte argumente plăsmuite, ca să ascundă arbitrariul, care «e viu și împărățește», mai vin cu altele la mijloc: înfricoșarea cu caterisirea, amenințarea cu darea jos din scaun, adică VIOLENȚA!

Nu este prima dată când se întâmplă în cei 2.000 de ani de istorie bisericească. Dacă se cercetează când au intervenit unele ca acestea, se va încredința că lucrurile au luat o astfel de întorsătură ori de câte ori se pregătea o tentativă de unire forțată a ortodocșilor cu ereticii. «Resursele» vechi ale diavolului rămân aceleași și astfel din fericire le mai recunoaștem. Deci doresc tăcerea oricărui opozant pentru că ne aflăm în pragul unei dictaturi politice mondiale și a unei uniri religioase… Totuși «cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă» și mai ales în epoca noastră, când încă este garantată libertatea cuvântului.

Sursa: Presa Ortodoxă (Ορθόδοξος Τύπος)

Cenzura şi spaţiul de informare ortodoxă în vreme de COVID19. Confruntare şi facilitare

Situl Activenews publică astăzi un articol cu titlul „Clopotul lui Klaus și trăgătorii de sfori” în care este preluat un mesaj polemic prin care se reproşează autorităţilor, şi acelui domn ce locuieşte acum la Cotroceni, faptul că promovează mesaje care sporesc teama populaţiei, teamă pe care ar urmări să o speculeze, prin intervenţii paternaliste sau despotice, în folosul electoral al Partidului Naţional Liberal.

Elementul central al mesajului este reprezentat de o diagramă olografă, o reprezentare grafică intitulată „Curba lui Klaus” despre evoluţia procentului de infestare cu Covid-19 în luna aprilie. Se îmbină aşadar un text polemic, de opinie, cu o imagine simplă prin care se încearcă, de o manieră suverană, să se facă proba unei realităţi care îndreptăţeşte tonul revoltat al mesajului.

Însă date fiind împrejurările şi locul pe care Activenews îl ocupă în mediul online ortodox, considerăm că ar fi fost oportună preluarea unui material de tipul celui publicat pe situl ncase.me, pe care îl sugerăm cu titlu de exemplu în fereastra de mai jos. Acest articol, în limba engleză dar care poate fi tradus în română de cei interesaţi urmând instrucţiunile publicate pe GitHub, prezintă într-o modalitate limpede şi convingătoare, furnizând şi grafice dinamice de tip sandbox, elementele de sănătate publică avute în vedere de autorităţi şi de experţi atunci când propun măsurile pentru combaterea Covid19.

Îi îndemnăm pe cititorii de limbă engleză să acceseze situl pentru a putea verifica toate funcţionalităţile de calcul, inclusiv graficul corespunzător celui propus de Activenews.

Publicul poate înţelege astfel cu uşurinţă, fără a degrada acurateţea ştiinţifică şi rigoarea informării, toată paleta de concepte şi elemente de interes pentru a putea formula o critică susţinută, de tipul celor publicate şi preluate pe situl Contramundum.ro, atât cu privire la proporţionalitatea măsurilor luate de autorităţi, la necesitatea sau oportunitatea acestora cât şi cu privire la caracterul previzibil al efectelor acestor măsuri.

Dacă mediul ortodox ar avea astfel de surse de informare care să asigure din punnt de vedere al cunoaşterii o hrană tare, mesajele (polemice) ar avea o cu totul altfel de consistenţă şi ar educa, în mod indirect, un anumit tip de atitudine faţă de modalitatea insultătoare în care statul român îi tratează pe credincioşii ortodocşi, atât în planul libertăţilor şi drepturilor individuale dar şi a celor colective.


Respectivul articol ne dă prilej să propunem câteva observaţii despre modalitatea în care unii credincioşi ortodocşi se informează online şi despre sursele de informare. O butadă cunoscută spune că „Să informezi înseamnă să influenţezi” iar în arealul digital ortodox există unele surse de informare cu o notorietate crescută, care influenţează opinia credincioşilor prin simplul fapt al poziţionărilor anterioare pe teme de interes. Bineînţeles că notorietatea nu echivalează credibilitate, dar credibilitatea în mediul ortodox este, din păcate, deseori substituită de loialitate, mai ales în condiţiile actuale de prigonire a ortodocşilor de către cei din afara şi dinăuntrul Bisericii.  

Pentru un anumit segment al publicului ortodox, poziţionarea sitului/blogului privitor la anumite subiecte reprezintă principalul criteriu de evaluare a credibilităţii. Acesta este şi unul din motivele pentru care există o aşa mare fărâmițare a publicului ortodox, la pachet cu unele loialităţi bine înrădăcinate. Se mai poate observa că diferenţele de viziune sunt asumate oarecum identitar, nu reprezintă simple opinii diferite, ci dimpotrivă, chiar şi în plan civic par esenţiale: nu au loc la aceeaşi masă ecumenişti cu ortodocşi, pomenitori cu cei care nu mai pomenesc pe ierarhi, vaccinişti cu antivaccinişti, procip-anticip, pro/neutru 5G cu anti5G, iar asta fără a menţiona afilierile sau preferinţele politice.

Totodată, avem în mediul digital ortodox surse de informare care şi-au asumat un conţinut informaţional necorelat cu mass-media consacrată, situri şi bloguri care promovează informaţii aşa-zis antisistem, nefiltrate politic sau din punctul de vedere al corectitudinii politice. De multe ori, nici măcar din punctul de vedere al corectitudinii factuale. Sunt surse care fac rabat de la o anumită aşezare a subiectelor şi modului de tratare, indiferent că vorbim de formă sau de conţinutul ideilor pe care le promovează.

În peisajul media din România, în afară de basilica.ro (exclusiv furnizor de informaţii specializate), nu există sursă ortodoxă de informare profesionistă şi credibilă, recunoscută ca atare de parteneri media consacraţi. Atunci când comunică publicului general chiar şi basilica.ro o face doar ca reacție, prin comunicat de presă sau drept la replică.

Jurnalismul independent ortodox pare că lipseşte cu desăvârşire şi nu ar avea capacitatea de a promova subiecte care să orienteze atenţia publică. Siteurile de opinie sunt reactive, nu își propun să ceară explicaţii din partea factorilor de putere, nici măcar din partea autorităţilor bisericeşti, puţine spre zero îndrăznesc să promoveze idei proprii cu deschidere către public.

Atitudinea generală este una reacţionară, fără orizont, intoxicată de produse informaţionale de (foarte) slabă calitate, fără nicio valoare acţionabilă. Apoi, grija noii securităţi de a controla atent laicatul ortodox a produs o serie de personaje publice imobile pe scena publică, vectori de influenţă a căror menire principală pare a fi să ocupe şi să consume atenţia şi energia civică ortodoxă. 

Modalitatea incorectă şi vădit părtinitoare în care media consacrată tratează teme care sunt de interes direct pentru credincioşi a educat publicul ortodox să accepte, din loialitate, produse informaţionale care nu sunt de cea mai bună calitate. Totodată, dacă la începuturile internetului românesc temele conspiraţioniste erau promovate de situri de factură ezoteric/sectar-neortodoxă, cultura antisistem promovată în ultimul deceniu a produs o consecinţă ciudată, aceea că ortodoxia sau sursele media asociate simbolic cu ortodoxia devin vectori de difuzare a unor teorii în general etichetate ca fiind de factură conspiraţionistă.

Astfel, adevăruri parţiale, teze de mare plauzibilitate, opinii care se impun cu necesitate a fi discutate, sunt catalogate ca fiind false sau controversate, aruncând în derizoriu teme civice şi politice de importanţă crucială pentru publicul ortodox. Pasivitatea clericilor ortodocşi cu privire la compromiterea şi îngroparea unor teme şi subiecte esenţiale în viaţa cetăţii educă un tip butaforic de participare civică sau animă reacţii excesive din partea mirenilor.   

Atitudinea necinstită a presei faţă de ortodoxie este mai departe multiplicată de autorităţi şi de politicieni, lucru care consolidează ethosul antisistem al informării ortodoxe din spaţiul online. În aceste condiţii, opiniile exprimate inițial ca reacție alunecă uşor spre polemică, batjocură sau tulburare, toate fără legătură cu duhul pe care ar trebui să-l cultivăm.

Or, în acest punct de auto-compromitere intervine statul prin măsuri de cenzură care, într-o formulare cunoscută, aruncă şi copilul din copaie, nu doar apa, speculând slăbiciuni pe care ni le cultivăm singuri, pe fond resentimentar. Din punctul de vedere al libertăţii de exprimare, cenzurează brutal, prin suprimarea accesului general nu doar la un material punctual, dezminţit în prealabil şi amplu motivat în susţinerea deciziei de cenzurare, ci la întreaga prezenţă şi deschidere către cititori a publicaţiilor digitale.  

Este nevoie, în acest punct, să subliniem dezgustul nostru explicit faţă de modalitatea în care autorităţile şi persoanele care ocupă funcţii relevante au înţeles să restrângă atât libertatea religioasă cât şi libertatea de expresie, (despre care recunoaştem că nu sunt absolute!) sub pretextul combaterii infecţiei cu Covid19. Opinia noastră este că măsurile de cenzură dispuse pentru siturile justitiarul.ro, ortodoxinfo.ro şi blogul https://danielvla.wordpress.com sunt lipsite de proporţionalitate, sunt insuficient şi necorespunzător motivate, nu iau în considerare temeiurile relevante care ar trebui să justifice astfel de măsuri, nu sunt fundamentate obiectiv, nu sunt necesare în contextul unei societăţi democratice, sunt inadecvate faţă de scopul pentru care au fost luate, sunt imprevizibile prin efectul retroactiv al aplicării, sunt definitive şi ireparabile prin atingerea demnităţii persoanelor cenzurate pe considerente de oportunitate a exprimării ideilor către public iar temeiul juridic folosit reprezintă, în opinia noastră, un (vădit?) abuz de drept prin interpretarea neloială a dispoziţiilor constituţionale şi a legislaţiei în vigoare.

Formulăm aceste aprecieri fiind în cunoştinţă de cauză despre fenomenul fakenews şi credem că autorităţile îl folosesc străveziu drept scuză mincinoasă pentru justificarea unor măsuri intenţionat vătămătoare faţă de care se impune angajarea unor forme de răspundere juridică. Înţelegem că în condiţii de criză şi de stare de urgenţă interesul public prevalează drepturilor şi libertăţilor individuale sau colective, dar opinia noastră este că, în fapt, cenzura operează în baza unor criterii subiective care nu par a avea la bază nicio evaluare tehnică ce ia în calcul criteriile descrise de normele de recomandare antifake. Aidoma, considerăm că restrângerea drepturilor religioase nu are la bază temeiuri obiective, cuantificabile, măsurabile, proporţionale şi credem că este vorba despre acte nelegitime de impunere despotică a voinţei administrativ birocratice a statului.    

În atare condiţii, autorul acestor rânduri se simte pe deplin îndreptăţit să îşi reconsidere loialitatea cetăţenească datorată statului şi autorităţilor care au provocat restrângerea acestor drepturi. Am în vedere faptul că, din considerente strict economice, mii de cetăţeni români au părăsit România lucrând în beneficiul altor state, fără a-şi renega dragostea de neam, ţară şi credinţă şi consider mult mai întemeiată această atitudine raportat la restrângerea arbitrară a  libertăţilor fundamentale, precum cea religioasă şi cea de liberă exprimare. Cunoaştem că doctrina juridică este unanimă în descrierea acestor drepturi ca fiind relative, la fel cum cunoaştem şi desconsiderarea pe care Sfinţii Închisorilor au avut-o faţă de statul comunist şi faţă de metodele revalorificate astăzi de a aduce şi a impune pacea socială şi binele colectiv(izat), atitudine a Sfinţilor pe care noi o primim drept model de conduită civică.

Atitudine antisistem sau de confruntare şi facilitare?

În condiţiile în care statul român manifestă o atitudine vădit antiortodoxă, prin aceea că nu este dispus să ia în considerare interesele noastre legitime şi/sau le atribuie un criteriu valoric în ordinea juridică şi civică ce nu corespunde nici stării de urgenţă, nici criteriilor statului de drept şi lămurit nici garanţiilor constituţionale, este necesară, printre altele, abandonarea de către publicul ortodox a atitudinii anti-sistem.

Antisistem înseamnă astăzi o împotrivire generică, nedeterminată, fără niciun fel de impact practic dar dăunătoare atât din punct de vedere intelectual, social, cultural cât, mai ales, duhovnicesc. Atitudinea antisistem cultivă o spiritualitate neortodoxă, vătămătoare! Atunci când se exprimă public, atitudinea antisistem apelează la elemente împrumutate din teoriile conspiraţioniste, elemente care nu permit verificare factuală, care se compromit prin asociere cu elemente false, raţionamente greşite şi aşa mai departe. Credincioşii ortodocşi sunt împinşi spre o atitudine de înfruntare a statului fără a avea vreo posibilitate de a evita marginalizarea sau ostracizarea. Asta înseamnă antisistem – este o înfruntare seacă, fără rod, fără rost, resentimentară, una care nu zideşte. Rezultă o atitudine nejustificată de frică şi de deznădejde.

Spre deosebire de înfruntare (atitudine antisitem) noi propunem o atitudine de confruntare:

CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. 1. Tranz. A pune în față două sau mai multe persoane pentru a verifica adevărul spuselor lor. 2. Tranz. A pune față în față obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face față unei situații, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.

Cf. Dexonline.ro

Verificarea adevărului poate fi făcută astăzi cu mijloacele aflate la dispoziţia oricărui credincios, în măsura şi cu resursele disponibile fiecăruia. Deşi efortul pare descumpănitor la prima vedere, un demers colaborativ descentralizat este apt să infirme printr-o examinare relativ simplă cea mai mare parte din tezele vehiculate de puternicii zilei. Trăim într-un spaţiu colmatat de minciuni şi neadevăruri, foarte multe generate de sus în jos, care, totuşi, pot fi lesne demontate cu informaţiile disponibile în surse deschise, recunoscute chiar de cei care le invocă în susţinere, informaţii care ne sunt disponibile nouă.

Mai avem nevoie de iniţierea unor forme de dialog şi de un efort de chibzuire, de judecată şi de apreciere a informaţiilor care să fie vizibil şi făcut în folosul publicului.    

Atitudinea pe care o propunem mediului ortodox este aşadar este una de bună-credinţă, de a avea încredere în autorităţi doar în măsura în care nu le putem verifica din lipsă de resurse (umane, materiale sau de alt fel). Însă acolo unde este posibil (în foarte multe privinţe!) suntem datori să confruntăm „adevărurile” statului cu ceea ce ne este disponibil şi recunoscut nouă, întrucât, din punctul nostru de vedere, statul a făcut dovada că nu este demn de crezare şi nici vrednic de încredere sau de loialitatea creştinilor ortodocşi. Pentru orice alt element pe care nu îl putem verifica, propunem să facem ascultare, astfel cum este tradiţia ortodoxă de a ne supune. Este la fel de probabil să ne regăsim în situaţia de a recunoaşte temeinicia unor măsuri luate de stat sau o neputinţă justificabilă, sau alte elemente care să ne înţelepţească spre noi forme de înţelegere.

Este mare nevoie de participarea clericilor la viaţa cetăţii, fie prin forma de clericalism pe care am propus-o noi (Clericalism XVIII) fie chiar direct, astfel cum avem multiple exemple în vieţile sfinţilor. E nevoie să se înţeleagă de către părinţii ierarhi că nu mai poate fi cultivată o ortodoxie marginalizată în interiorul ortodoxiei! Faptul că produse informaţionale, precum sunt unele preluate de situl ortodoxinfo.ro de pildă, stârnesc repulsia clericilor cu vizibilitate publică, nu îi absolvă pe aceştia de datoria de a prelua temele vizate şi de a le trata corespunzător, după puterea fiecăruia, însă cu inimă bună şi cu sinceritate, aşa încât să nu existe acest proces continuu de auto-ghetoizare digitală în grupuscule de factură ortodoxă.

Sunt subiecte cu un grad foarte mare de infestare, de compromitere, care au fost aruncate în mijlocul curţii noastre şi care fac parte astăzi din cultura digitală antisistem pe care o împărtăşesc mulţi ortodocşi. Dar pasivitatea clericilor de a se îngriji, de a veghea la acest câmp de cunoaştere în care se formează astăzi credincioşii, încurajează perpetuarea unor atitudini dăunătoare atât în plan lumesc cât şi în plan spiritual. Oare dacă ne preocupă soarta parohiilor mici, cu câteva zeci de credincioşi, oare nu cu atât mai mult ar trebui să ne preocupe comunităţi online de 50 000 de credincioşi sau poate mai mult?

Comunitatea ortodoxă are nevoie nu atât de lideri cât de facilitatori, persoane care să contribuie la un obiectiv comun general acceptat. La acest moment şi în împrejurările actuale, credem că este de primă utilitate orice demers de confruntare a statului şi a altor autorităţi sau organisme din aceeaşi categorie folosindu-ne de instrumentele pe care chiar aceste entităţi ni le recunosc ca fiind valabile.

Dacă nu vom şti să ne angajăm în dialog vom continua să dezvoltăm naraţiuni paralele, să trăim în lumi diferite, să perpetuăm o cultură antisistem care ne este atât de dăunătoare şi despre care noi îndrăznim să credem că este incompatibilă cu ortodoxia.

Dialogul cu statul presupune contactul cu persoanele aflate în funcţie de conducere sau execuţie, prin audienţe, petiţii, cereri, plângeri, memorii, efectuarea de stagii de practică, voluntariat etc. Trebuie să cerem iar şi iar explicaţii şi lămuriri astfel încât să înţelegem motivele avute în vedere la luarea măsurilor şi să putem pricepe logica internă a deciziilor prin care sunt implementate politicile publice.

Suntem încrezători că această activitate este accesibilă credincioşilor ortodocşi care au o cultură şi o educaţie de nivel mediu, dar care şi-au cultivat inima bună şi judecata sănătoasă şi, mai ales, care ştiu să-şi recunoască limitele şi să caute ajutor, rămânând senini şi înţelepţi. Suntem datori Bisericii să procedăm astfel, cunoscând că nu putem sluji la doi stăpâni, căci doar pe Unul îl putem iubi. În aceste zile statul a făcut proba nedreptăţii sale, dar nu avem deschisă nici calea resentimentului care ne orbeşte duhovniceşte şi nici pe cea a împotrivirii (declarative) care ne duce la deznădejde.

Cu siguranţă că vom avea necazuri, dar ştim că şi acestea au rostul lor.

Translate page >>