Închinarea cu folos la icoane în timpul slujbelor la biserică, fără a deranja pe alții

Închinarea la icoane când intrăm în biserică, pe cât este de banală, pe atât de mult o poate complica neștiința fiecăruia. E un subiect simplu, dar puțin abordat.

Dogma.gr: Cum și în ce ordine ne închinăm la icoane în sfânta biserică

Nedumerirea prezentă „liturgică” nu ține de cadrul teologiei școlastice, deși pare că se mișcă într-acolo. Totuși produce o impresie nu prea plăcută să observi întipăririle multicolore ale buzelor unor doamne pe sfintele icoane sau, chiar mai rău, în timpul Sfintei Liturghii sau a sfintelor slujbe, să se perinde creștinii „închinători” și să sărute icoanele de la catapeteasma sfintei biserici tocmai în momentul când preotul slujitor tămâiază în fața lor sau, Doamne, miluiește!, citește Sfânta Evanghelie.

Este adevărat ca noi, masa credincioșilor, suntem necatehizați/neînvățați. Oricine se mișcă după cum îi place și, de multe ori, chiar din „evlavie” prisositoare, creăm probleme în plus sau aducem o încruntare celor care doresc să se roage și să se dăruiască în întregime Sfintei Liturghii.

Noi, credincioșii, nu ne perindăm prin sfânta biserică. Și mai ales când se săvârșește o slujbă sau Sfânta Liturghie. Ne închinăm cu respect (fără vociferări și înghionteli) la icoanele care există în pronaos (prima parte a bisericii), adică ne închinăm la icoanele de pe iconostase pe care le întâlnim când intrăm în biserică. Atenție! Nu sărutăm pe față pe Sfântul pictat. Niciodată! Totdeauna cu respect, sărutăm mâna sau piciorul Sfântului. Iar ordinea pe care trebuie și se cuvine să o urmăm este mai întâi icoana Domnului Iisus Hristos, apoi a Doamnei Născătoare de Dumnezeu și, în continuare, a Sfântului ocrotitor al bisericii și a Sfântului care este prăznuit în ziua în care mergem la sfânta biserică. Toate aceste icoane pe care le-am menționat, mereu și în toate sfintele biserici, se găsesc la început, în pronaos, adică le întâlnim abia ce intrăm în sfânta biserică.

Obiceiul de a se închina mirenii la icoanele de pe catepeteasmă, adică acolo unde se desparte în principal biserica sau soleea de sfântul altar, este greșit. Mirenii nu se închină la icoanele de pe catapeteasmă. Acest lucru îl face doar Episcopul care conduce slujba în timpul Utreniei și preoții care se pregătesc de slujbă (iau „vremea”) și spun ruhăciuni speciale la începutul slujbei Utreniei. De altfel, există icoane mai mici pe solee ca dubluri depline cu acelea ale catapetesmei, la care pot să se închine credincioșii, totuși niciodată în timpul sfintelor slujbe pentru că atunci se provoacă vânzoleală și este dată în spate coerența liturgică a masei credincioșilor. În alt caz, credincioșii pot să se închine și la icoanele de pe catapeteasmă, dar nu în timpul sfintelor slujbe.

Mai rog dragostea oricărui cititor, a cititoarelor: nu vă închinați prin sărutare cu buzele rujate la icoanele din biserică! Ține de respect pentru Sfânt/Sfântă, mai întâi, și apoi e chestiune de bun simț pentru oricine se închină la aceeași icoană după noi…!

Să ne gândim la sfințenia și calitatea specială a locului în care intrăm. Nu este întâmplător că Părinții noștri și multe exemple de sfinți bătrâni pe care sfânta noastră tradiție i-a moștenit intrau în sfânta biserică pășind pe vârfurile degetelor lor, temându-se nu cumva să tulbure chiar și cea mai mică zarvă a lor continuitatea liturgică binecuvântată și liniștită! Să-i imităm pe ei!

Autor: P. Licudis, teolog


Completarea noastră: Tipicul bisericesc prevede o rânduială simplă de închinare pentru monahii care trăiesc în mănăstiri de obște, care nu poate fi urmată întocmai de mireni. Însă îndrumările din articol sunt o aplicare pentru ei.

Mult mai folositor este ca cei care ajung în timpul Sfintei Liturghii să nu se mai închine la icoanele din fața, ba nici la cele din spate pentru a nu deranja slujba. Cel târziu până la căntarea fericirilor (antifonul 3) se pot lăsa pomelnice la preot la altar, dar nicidecum când se citește Evanghelia sau după cântarea heruvimică (vohodul mare). Cine ajunge mai târziu poate lăsa pomelnicele la pangar sau să înțeleagă să vină mai din timp sau să le dea la sfârșitul slujbei.

Un alt lucru important este a nu ieși din biserică, mai ales după Evanghelie și heruvic, când începe Liturghia credincioșilor. Acest lucru îl interzice și Pravila de la Govora pe baza canonului 9 apostolic.

Închinarea la icoane este un semn de respect și cinstire față de Dumnezeu când ne apropiem de El în biserică. Prin aceasta prima dată intrăm cum se cuvine în atmosfera slujbei, apoi participăm la rugăciunea din biserică.

Foarte mulți creștini se vor închina lui Antihrist pentru că nu vor avea privegherea cea în Hristos (P. Atanasie Mitilineos)

P. Atanasie Mitilineos – 97% dintre creștini se vor închina lui Antihrist

Iubiților, vorbim că trebuie să fim deștepți. «Deștept» vrea să spună treaz, trezit, nu doarme nimeni. Vă amintiți e câte ori a spus Hristos verbul «privegheați». Și l-a spus metaforic. Nu înțelegea să nu dormiți, să nu mergeți pe patul vostru să dormiți. «Privegheați», «a priveghea» vrea să zică rămân treaz. Unde? În atenție. Iau aminte. Sunt treaz. Ceea ce spunem cuiva, dormi pe tine, te-am prins la furat. Nu. Voi fi un om deșteptat, adică treaz… Pentru că celălalt pe care-l spunem astăzi, «deștept», este un cuvânt pentru inteligent. În timp ce privegheați înseamnă să fiu în priveghere, să iau aminte. Poate să nu am multă inteligență, să am puțină, dar să iau aminte.

Astfel este scris, iubiților. Când va veni Antihrist, foarte mulți creștini dintre noi… acum nu vorbim în procente, să zicem 95%, 97% (vă voi spune de unde îl scoatem), se vor închina lui Antihrist. Și clerici, și patriarhi, episcopi și popor, și savanți și cercetători și cei vestiți.

De ce?

Pentru că nu vor avea privegherea cea în Hristos.

V-am spus de unde am scos asta, da? Acum reiau. În Apocalipsă sunt scrise următoarele. V-am spus adesea și adesea. Spune îngerul lui Ioan. Îi dă o trestie și îi spune: Măsoară! Măsoară templul! Lungimea reală a templului era aproape 30 – 33 măsuri. Nu era mare templul lui Solomon, care ați remarcat că nu exista în epoca în care a văzut acestea în vedenie Evanghelistul. Templul istoric fusese dărâmat. L-au dărâmat romanii. Și în afara porții templului, puține măsuri, puține, 5-6-7 măsuri, foarte aproape, era altarul mare al arderilor de tot. Și îi spune: Măsoară templul câte trestii sunt. Măsoară și altarul. Oprește-te, îi spune. Toate celelalte… care celelalte? Ceea ce era dincolo pe dealul Sion. Erau multe clădiri pe dealul Sion și toată cetatea Ierusalim, vor fi călcate de neamuri trei ani și jumătate.

Toți Părinții spun că Ierusalimul este o icoană a Bisericii. Dar mult mai mult dealul Sion. Dar și mai mult templul lui Solomon. Dar cetatea întreagă și toate celelalte clădiri de pe dealul Sion vor fi călcate de neamuri. Adică ce vrea să spună asta? Neamurile sunt necreștinii. Va fi Antihrist cel care va impune voia lui. Asta se va întâmpla trei ani jumătate, cât e împărăția lui Antihrist. Comparativ acum, luați cetatea topografic… luați și templul; sunt aceia care nu se vor închina lui Antihrist. Aceasta reprezintă ceea ce a fost măsurat. De ce? Pentru că ceea ce este măsurat aparține de cunoașterea lui Dumnezeu, aparține de pomenirea lui Dumnezeu. Ceea ce nu este măsurat nu aparține pomenirii lui Dumnezeu. Este ceea ce spune Dumnezeu: nu te voi pomeni. Să nu fie! Nu te voi pomeni pe tine. Nu te recunosc. Deci luați comparativ o cantitate și cealaltă cantitate. Toată cetatea cu o mică parte deasupra pe dealul Sion. De aceea v-am spus că de acolo înțelegem mai mult sau mai puțin că puțini vor fi aceia care se vor mântui.

Cu un înțeles bun. Doriți să vă mântuiți? Dacă da, trebuie să avem priveghere. Și spunem acestea pentru că nu știm ce vine mâine. Nu la uși, a intrat înăuntru vrăjmașul. Nu spun numai despre erezii. Nu spun una sau alta. Nu spun multe. Voi spune numai un lucru: ecumenismul. Care ecumenism are în clipa aceasta transmițători patriarhi, arhiepiscopi, episcopi și așa mai departe.

Ați auzit? Ecumenismul are transmițătorii lui, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi și așa mai departe. Ați înțeles asta? Deci cum va lua o întorsătură mintea noastră când mâine ne vor spune că se înțelege «succesiv», prin metoda salamului puțin câte puțin…

NU VOM REACȚIONA? VOM FI PRINȘI ÎN SOMN? VAI ACELUIA CARE NU VA REACȚIONA!

Chiar dacă vor fi puțini aceia care vor fi rămas drepți… nu știu, totuși nu se vor închina, totuși nu vor primi… Poate glasul lor nu va fi auzit, poate mii, poate să avem mucenicie, după cum am avut mucenicia, dar nu vor accepta. NU VOR ACCEPTA. Vă rog să luați aminte. Acest lucru este foarte important. De aceea spune Înțelepciunea lui Sirah: Vai celor pierduți cu inima! Zice: Și ce vor face când îi va vizita Domnul? Inima am zis că vrea să însemne mintea, și mintea. Textul are răbdare, dar Părinții citesc în loc de răbdare cuvântul inimă. Este în Filocalie, îl găsiți mai ales în primul volum l-am găsit.

Vai acelora care și-au pierdut, zice, inima lor, mintea lor. Și, când îi va vizita Domnul, ce vor face?

Și când îi va vizita Domnul?

Mai apoi decât toate acestea va veni Domnul. Și moartea personală a fiecăruia, dar și când va veni Domnul, ce vom face dacă ne-am pierdut mintea și nu am priceput și ne-am amăgit?

De aceea într-adevăr, după cum spune Înțelepciunea lui Sirah, vă citesc traducerea, nu va fi povățuit și nu va fi format după Dumnezeu oricine nu este treaz și destoinic în practică. Nu va fi povățuit. Nu va putea să fie povățuit.

Textul Părintelui Atanasie Mitilineos este o traducere după transcrierea cuvântării care poate fi ascultată în limba greacă în filmulețul de mai sus.

Mai trebuie subliniat faptul că privegherea la care se face referire nu este o simplă atenție sau concentrare omenească, ci o luare aminte în Hristos, prin trezvia minții care se dobândește prin eliberarea sau măcar prin lupta cu patimile. Slăbiciunile și viciile fac mintea greoaie și neputincioasă să vadă, să recunoască pericolele reale duhovnicești care pândesc în diferite situații și cu atât mai puțin să se păzească de ele. Acest lucru nu trebuie să genereze deznădejde, ci problematizare bună, pregătire de a nu fi amăgiți de cursele diavolului și ale lumii.

Ortodoxia dăinuie prin mărturisire și trezvie. Câteva răspunsuri la confuziile perpetuate de Părintele Calistrat (Chifan)

Trădarea credinței se lucrează astăzi îndeosebi prin conducătorii bisericești, iar oamenilor de rând li se blochează contra-reacția, ei trebuie doar să fie înrolați. Însă există și preoți care consolidează direcția oficială prin discursul la firul ierbii, în termeni colocviali, pentru credinciosul de rând. Unul din ei este Părintele Calistrat (Chifan), care promovează o credință indiferentă și confuză, băbească sub masca respectării și păstrării tradiției, descrisă ca Ceaslov, Psaltire, Liturghier, rânduială.

Dar credința dreaptă a fost păstrată prin trăire curată și vigilentă și prin apărarea mărturisirii ortodoxe cu acrivie. A fost nevoie de precizări și distincții dogmatice, de formule clare, dezbateri și controverse pentru a păstra adevărul curat de orice infestare. Nu merge să luăm lucrurile în ușor. De aceea îmi propun să formulez aici câteva răspunsuri la cele afirmate de Părintele Calistrat într-o filmare recentă în direct cu titlul Un răspuns clar la toate acuzele legate de cip-uri, ecumenism, masonerie și multe altele, care o emisiune dintr-un ciclu regulat, săptămânal.

După cum reiese și din titlu, s-a dorit a fi dat un răspuns clar celor care îl acuză, fără a fi precizați cine sunt respectivii. În această situație ar fi trebuit să lămurească problematicile, nu doar să intre într-o polemică fără interlocutor. Problematica nepomenirii și a cipurilor este destul de complexă, s-a scris mult despre asta, s-au dezbătut aspecte importante și, de aceea, s-ar fi cuvenit o replică pe măsură, clară. Din păcate, nu pare să fi fost vorba despre așa ceva.

Subiectul întreruperii pomenirii

În primul rând, trebuie precizat că prin „nepomenire” se înțelege întreruperea pomenirii. Nu e ca și cum ne rupem arbitrar de episcop sau nu mai pomenim pe nimeni la slujbe, ci se rupe comuniunea liturgică cu arhiereul locului pentru erezia ecumenistă pe care o propovăduiește.

Părintele afirmă pe acest subiect: „Spune Pavel clar: cei ce vă despart de Biserică sau vă rup de ierarhie sunt ai demonului. Că nu există ierarhie fără Biserică și unde este Biserica este și Hristos și unde este Hristos este și episcopul, unde este episcopul este și chipul văzut al lui Hristos… spun ce spune Hristos: Legea pune arhierei oameni nevrednici” (min. 17:30).

În primul rând, Apostolul Pavel nu a susținut așa ceva. Există în Scriptură multe alte citate care spun chiar contrariul. Spre exemplu, Sf. Pavel spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13:7). Deci ascultarea se bazează pe corectitudinea credinței lor. Chiar și Mântuitorul ne cere să luăm aminte la proorocii și hristoșii mincinoși (Mc. 13:22), să ne păzim de ei. Toți apostolii au îndemnat să fugim de cei care au învățături străine.

În al doilea rând, nimeni nu îndeamnă să ieșim din Biserică, ci să nu acceptăm în sânul ei o erezie, anume ecumenismul. Distanțare de preoții care o propovăduiesc este bună și nu înseamnă rupere de Biserică. Da, există unele exagerări ale celor care nu vor să meargă la slujbele unde este pomenit episcopul, chiar dacă preotul este bun; aceștia fac un mare deserviciu și dau apă la moară unor astfel de acuze. Totuși aceste atitudini nu reprezintă principiul nepomenirii, care ar fi trebuit avut în vedere.

Cât despre argumentarea că unde este episcopul, acolo este și chipul văzut al lui Hristos, este foarte precară. Domnul este în Biserica Ortodoxă, dar nu lucrează pur și simplu spre mântuire prin orice cleric. Nu e vorba de Taine, ci de a da îndrumări corecte.

În fine, nicăieri în Scriptură nu se spune că Legea pune arhierei oameni nevrednici, cu atât mai puțin Hristos nu afirmă asta. Apostolul Pavel spune că „orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni… El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi” (Evr. 5: 1-2). Nicidecum asta nu înseamnă că putem urma pe arhiereii netrebnici și să fim fără de vină.

Sinodul din Creta

Oamenii au fost învățați că de la Creta s-au vândut toate dogmele, s-au vândut toate adevărurile… tot circul ăsta a pornit de aici: că s-a folosit termenul de biserici. Nu există biserici, există culte sau confesiuni. Una singură este sfântă, sobornicească și apostolească Biserică… Noi nu stăm să jignim celelalte confesiuni pentru că ele sunt realități ale spațiului aparent (min. 18:35) Acolo, la ședințele de la Sinodul din Creta, s-a spus că „celelalte biserici”. Termenul este greșit a folosi mai multe biserici sub ce formă, că Hristos n-a întemeiat o mie de biserici, a întemeiat o singură Biserică la Crucea Învierii Sale, când a curs sânge și apă, Euharistie și Botez. (min. 36:05) La Sinodul de la Creta s-au discutat probleme administrative, nicidecum dogmatice sau canonice, nimeni n-a schimbat Crezul, n-a schimbat Liturghia. (min. 38:15)

La acel Sinod tâlhăresc a existat o abordare dogmatică în cel puțin un document, cel legat de relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Așadar, în ciuda pretențiilor că nu au fost atinse subiecte dogmatice, problematica ecleziologiei a fost pusă în discuție. Iar aici este vorba de un punct din Crez, cel legat de Biserica una, sfântă.

Implicațiile recunoașterii false că celelalte erezii formează Biserica lui Hristos sunt imense. Se produce o bulversare a adevărului de credință, a crezului ortodox. Așa că, în termenii credinciosului de rând, se poate spune că „s-au vândut toate dogmele”, nu e nici o exagerare.

Pe de o parte, chiar Părintele Calistrat recunoaște că e greșit faptul că a fost folosit termenul de biserici, dar îl apără spunând că „nu stăm să jignim celelalte confesiuni”. A spune adevărul despre noi ca Biserică nu este nici o jignire, cu atât mai puțin la adresa altora. Chiar și a-i numi eretici nu e un lucru rău, ci necesar. Așa au procedat Apostolii și toți Sfinții Părinți. Nu se poate renunța la această regulă sfântă din politețe. Altfel ajunge la contradicție, echivoc și confuzie.

Trădarea episcopilor în Creta

Eu n-am văzut vreun episcop să spună că există un alt adevăr de credință decât cel lăsat de Hristos. Că s-au angajat în acest Consiliu Ecumenic, trebuie să facă așa cum a făcut acel episcop de laudă, de cinste și demnitate, Mitropolitul Craiovei, a scris foarte frumos în procesul verbal: Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică (Ortodoxă) și a semnat. A arătat că păstrează adevărul de credință chiar dacă a fost prezent la acea întrunire administrativă sau ce a fost ea. (min. 39:05)

Este adevărat că majoritatea episcopilor români nu s-au dezis de învățătura dogmatică ortodoxă deschis. Însă recunosc și Sinodul din Creta drept bun, ceea ce este o contradicție. Care este crezul lor? În plus de asta, există multe situații în care BOR a participat la manifestări ecumeniste sau a făcut declarații de factură ecumenistă. Există suficiente exemple la care Sinodul nostru nu a reacționat, nu s-a dezis de ele. Nu degeaba există temerea că se trădează credința, ci pentru că există multe fapte, nu doar documente scrise. Textele din Creta sunt doar pecetluirea demersurilor practice. Cât privește semnătura IPS Irineu, ea nu transmite un mesaj clar, ci mai mult o îngrijorare, care tocmai trădează carențele acelei semnături puse pe un text neortodox.

Ecumenismul și CMB

Acest ecumenism a apărut ca un fel de mișcare mondială. Și, bineînțeles, cel care a sesizat periculozitatea a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală (care s-a întâlnit la Adunările ecumeniste cu papa Ioan Paul al II-lea)… La început acest Consiliu (al „Bisericilor”) a avut ideea de a nu se omorî (jigni) oamenii între ei… (min. 33:35)

A spune că cel care a sesizat răul ecumenismului a fost tocmai Mitropolitul Antonie Plămădeală denotă cel puțin ignoranță. Cum să fie trecut cu vederea Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Părintele Stăniloae și mulți alți Părinți contemporani? Asta pe lângă faptul că Mitropolitul în cauză chiar nu a luptat cu această erezie frontal.

Ecumenismul nu a apărut pentru a se înțelege oamenii între ei, ci pentru a uni credințele protestante. De la început a avut o idee malefică, de relativizare și chiar un scop politic. CMB nu este o organizație indiferentă, ci nocivă, întemeiată pe idei neortodoxe. Adunările sale periodice sunt un sincretism total religios. Nu putem fi indiferenți că suntem membri în acest Consiliu eretic.

Căsătoriile mixte

O problemă în care trebuie mai multă acrivie este problematica căsătoriilor mixte, unde la Sf. Ioan Gură de Aur scrie clar că mirii trebuie să fie de aceeași confesiune. … Tu, ca femeie, dacă ți-ai luat bărbat de altă confesiune, asumă-ți riscul și ascultă de bărbatul tău, cum spune Scriptura, și fii supusă bărbatului tău; dacă te lasă să-ți păstrezi religia e foarte bine. Iar dacă ți-ai luat soț ortodox tu, femeie de altă religie, la fel asumă-ți răspunderea și femeia să te asculte pe tine și să țină dreapta credință pentru că ești cap al femeii. (min. 40:00) În rest, când vii să-mi spui că eu trebuie să te cunun pe tine… Du-te și fă-ți cununia civilă și să ai actul de stat ca să ai copii legitimi… păstrați-vă religia dacă nu puteți renunța, iar dacă veți ajunge la bătrânețe la o concluzie, veți vedea voi, fie de-a stânga, fie de-a dreapta. Și atunci, la nevoie, veți face și cununia religioasă. Sau, dacă n-ați putut-o face, cel puțin trăiți în curățenie, ca să intrați curați în împărăția lui Dumnezeu și fiecare în rândul cetei sale, în religia în care crede el că i-a fost perfecțiunea pe care a păstrat-o și a menținut-o. Dar nu mă obliga pe mine să te cunun eu mixt. (min. 41:15)

Deși trebuie, într-adevăr, acrivie pe acest subiect, tocmai aceasta lipsește spusele Părintelui. Rigoarea ar cere atenție deosebită la cununiile mixte, nu relativizarea de mai sus.

Scriptura nu spune nicăieri ca cel sau cea care și-a luat soț de altă religie să-și asume riscul și să asculte de partea necredincioasă orice ar fi. Dimpotrivă, Apostolul Pavel dă un sfat personal, recunoaște că nu e o poruncă de la Domnul, ci îndeamnă: „Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase” (1Cor. 7:12). Însă aceasta nu se referă la cei necăsătoriți și credincioși, ci la un om care s-a convertit la creștinism fiind deja căsătorit, după cum lasă să se înțeleagă asta câteva versete mai jos: „aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble” (1Cor. 7: 17). Această interpretare este întărită și de canonul 72 trulan, care interzice căsătoria cu eretici și chiar poruncește să fie desfăcută o astfel de cununie dacă s-ar fi făcut.

Este bine că nu acceptă cununiile mixte religioase, dar afirmația că se poate intra în împărăția lui Dumnezeu trăind în curățenie într-o căsătorie mixtă civilă este cel puțin riscantă. Alegerea soțului nu este o banalitate și nici credința pe care se întemeiază o astfel de uniune. Biserica nu forțează pe nimeni, dar nici nu poate face pe placul tuturor, admițând să legalizeze necredința cuiva.

Rigoarea mântuirii în Biserica Ortodoxă

Nu sunt ecumenist, nu susțin ecumenismul, nu voi blama niciodată problemele de genul acesta (Sinodul din Creta), nu le-am organizat eu, dar pe credincioșii mei i-am învățat un singur lucru: fraților, țineți-vă de duhovnic, de altar, de Biserica Ortodoxă, de Scriptură, Psaltire și Ceaslov, nu umblați aiurea. (min. 43:45) Prefer să fiu înșelat în ograda Bisericii, și nu pe coclauri cu talibanii care caută Biserică fără ierarhie, fără ascultare, fără rânduială, fără disciplină. (min. 52:30) Frate, ce-a spus Hristos? Porțile iadului nu vor birui Biserica în veacul veacului; căutați împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă. Restul sunt povești… nu voi ieși din Biserica lui Hristos. (min. 56:20)

Viziunea aceasta triumfalistă nu este proprie Ortodoxiei. Ea nu dăinuie și nu biruiește porțile iadului de la sine, ci cu jertfă, cu atenție, cu osteneală. Nu are valoare prin formalismul ei, prin ziduri, slujbe, cărți, ritualuri, ci prin duhul și credința care le animă. Cei care caută adevărul nu sunt talibani, ci credincioși autentici, devotați lui Hristos. Biserica este stâlp și temelie a adevărului (1Tim. 3:15), este trup viu al lui Hristos, nu organizație moartă. Este o amăgire să credem că ne mântuim prin simpla apartenență indiferentă la Ortodoxie, că nu suntem în primejdie să ne pierdem sufletul chiar și în Biserică. Pur și simplu acesta nu este duhul evanghelic, ci cel mult o literă moartă, care ucide sufletește (2Cor. 3:6).

Închinarea în spațiile altor confesiuni

Întrebare: Sunt ortodox, dar mă simt mai bine când mă închin într-o biserică catolică. Răspuns: Depinde la ce se închină; dacă se închină la o icoană a Maicii Domnului nu e nici un păcat; dacă se închină la o icoană a Mântuitorului nu e nici un păcat; dacă zice un Paraclis nu e nici un păcat, dacă-și face crucea dreaptă, ortodoxă, nu e nici un păcat; dacă stă acolo și meditează în casa Domnului, nu e nici un păcat. Dar, dacă se duce și se spovedește la ei și se împărtășește la ei, atunci să vorbească cu cardinalul de acolo și să se țină de „Biserica” Catolică… Și eu m-am închinat în diverse biserici catolice și toate sunt închinate lui Dumnezeu, Care nu este catolic; Dumnezeu este Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului. Chiar și într-o moschee e valabil același lucru. (min. 1:15:30)

Aceste cuvinte sunt dezarmante. Aproape că nu mai merită comentarii. Cum să fie bisericile catolice închinate lui Dumnezeu în sensul adevărat al cuvântului? Sau moscheile musulmane. Nu putem folosi simboluri și elemente de cult străine pentru a ne închina lui Dumnezeu în mod ortodox, curat. Pentru a evita orice dubiu, canonul 65 apostolic interzice rugăciunea în sinagogi sau în lăcașurile ereticilor.

Curajul mărturisirii pus sub semnul întrebării

Eu, înainte de a lua o decizie (a întreruperii pomenirii), aș face așa: Doamne, dă-mi un semn din cer dacă-i bine ce gândesc eu. (min. 57:20)

Nu toți avem măsura aceasta să primim semne de la Dumnezeu. În plus, nu asta ne cere Domnul, ci să împlinim legea Lui. Cel necredincios nu e convins nici dacă ar învia morții, după cum face referire chiar și Părintele Calistrat în această emisiune la pilda bogatului nemilostiv. Important este a păzi poruncile lui Dumnezeu și legea bisericească. În acest sens, nu avem nevoie neapărată de descoperiri din cer, ci să citim corect. Ei bine, în emisiunea în discuție nu a fost nici o referire la canonul 15 I-II, care permite și laudă întreruperea pomenirii. Atunci cum să fie corectă ridicarea așa de sus a exigențelor, încât să avem nevoie de semne de sus, când ignorăm canoanele și nu vedem abaterile evidente ecumeniste?

Problema cipurilor

Povestea cu cipurile este un curent al Mănăstirii Petru Vodă în vremea când Părintele Iustin trăia, spre finalul vieții lui. (min. 2:50)

Adevărul este că s-a discutat acest subiect cu mult înainte chiar și de Părintele Iustin. Ultimii săi ani din viață au constituit apogeul cu ocazia introducerii pașapoartelor cu cip. Însă a fost și Sf. Paisie Aghioritul unul din cei care s-au luptat mult pe această temă. Există multe hotărâri sinodale ale Bisericilor Locale pe subiectul cipurilor. Deci nu este o noutate și nici ceva de ignorat.

Nu am găsit menționată în Sfânta Scriptură problema cipurilor, cuvântul cip nu l-am găsit. (min. 3:20)

Problema cipurilor este diferită de cuvântul cip. Ea se găsește în Scriptură, în Apocalipsă, dar nu și termenul în sine. Pecetea antihristică aduce foarte mult cu cipurile de astăzi. Nimeni nu a spus serios că cipurile sunt pecetea, dar există o problematizare în jurul lor pentru că reprezintă o intruziune gravă în libertatea individuală. Trebuie să fim în stare să discernem „semnele vremurilor” (Mt. 16:3), iar îndosarierea electronică este sau cel puțin pare a fi unul din acestea. Sunt prea multe implicații morale, religioase, sociale în controlul digital pentru a fi ignorate.

Pe de altă parte, este adevărat că așa trebuie să fie și lepădarea de Hristos: Te lepezi de Hristos, de harul Duhului Sfânt și de toată lucrarea Lui? Nu mă lepăd… Restul sunt povești (min. 10:28).

Observații generale. Contradicții

Dincolo de afirmațiile punctuale, o carență importantă este folosirea unor referințe exacte, care ar trebui și precizate. Cu toate că acuză pe ăștia care dau tot timpul citate din Sfinții Părinți fără nume, fără pagină, fără capitol… (min. 31:50), Părintele însuși face trimiteri imprecise și chiar greșite, după cum s-a văzut mai sus. Seriozitatea este o provocare care ar trebui asumată, să fie dezbătut subiectul nepomenirii, ecumenismului și al cipurilor în mod corespunzător, clar și cu argumente solide.

Se remarcă o predilecție spre Sfânta Scriptură și ignorarea scrierilor patristice și a canoanelor bisericești care aduce mult cu doctrina protestantă sola Scriptura. Nu poate fi catalogată drept greșită întreruperea pomenirii pentru că nu este menționată în Biblie, spre exemplu.

Iar un alt dubiu este ridicat de faptul că există multe contradicții în afirmațiile făcute în interviu. Pe de o parte Biserica este una, pe de alta nu-i jignim pe eretici, ci îi numim biserici. Sinodul a greșit, dar nu este rău. Se inflamează asupra mirenilor care-l apostrofează obraznic, dar le răspunde în doi peri și chiar zeflemitor. Această dublă măsură nu poate convinge cu adevărat.

Concluzie

Poziția Părintelui Calistrat este tipică pentru majoritatea conducătorilor bisericești români de astăzi. Se caracterizează prin lipsa de angajare într-un dialog real, cu provocările care intervin, pledează pentru o Biserică pur formală, în care credincioșii să se țină de ierarhie pur și simplu, indiferent de onestitatea acesteia. Se adresează oamenilor simpli, fără cunoștințe teologice de bază, care pot fi păcăliți de forma discursului, dar fără să-și dea seama de lipsa pe fond a argumentelor.

Adevărata provocare este cea în fața morții și a iadului, care caută să înghită Biserica, nu în fața celor care dărâmă zidurile ei. Poate n-or fi mulți cei care au preocupări serioase despre aceste subiecte și care nu se mulțumesc cu discursuri lozincarde, dar poate se găsește câte cineva care să înțeleagă profunzimea acestor probleme. Și poate chiar poate avea loc o discuție și o problematizare serioasă pe aceste teme fierbinți.

Paguba produsă prin confuziile în materie de credință nu este de ignorat, de aceea scopul este de a cultiva și câștiga inimi credincioase sau care măcar se tem de pierderea propriului lor suflet și sunt interesate să-l mântuiască.

https://youtu.be/GTtEiRXK5sI
Translate page >>