Deși s-a încetățenit ideea că la Sinodul I Ecumenic a fost stabilit modul cum se calculează data Paștilor, după cum am arătat într-un articol anterior de aici, nu există un canon emis în această privință la Niceea. Subiectul este atins doar de două canoane, unul apostolic și altul de la Sinodul din Antiohia. În rest, există alte surse bisericești care oferă informații în acest sens. Mai jos va fi prezentată o trecere în revistă a referințelor din unele surse pe care le-am avut la dispoziție:
* Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească (cartea a șaptea, cap. XX): „În afară de epistolele amintite, Dionisie a mai compus în timpul acela și câteva epistole care s-au păstrat până astăzi. În ele autorul vorbește cu grai sărbătoresc despre praznicul Paștilor. Dintre aceste epistole pe una o adresează lui Flaviu, alta lui Dometie și Didim. În aceasta din urmă ele expune o regulă de calculare pentru o perioadă de opt ani a datei Paștilor, arătând cum se cade să se calculeze serbarea Paștilor, anume numai după echinocțiul de primăvară”.
* Socrate, Istoria bisericească (cartea 1, cap. 8): „…disputa cu privire la Paști, care era purtată doar în regiunile din Răsărit. Aceasta s-a ridicat de la unii care doreau să țină Paștile mai mult în conformitate cu obiceiul evreilor, în timp ce alții preferau modul de prăznuire al creștinilor generalizat în lume.”
(cartea 5, cap. 22): „Drept aceea, în timp ce unii în Asia Mică țineau ziua menționată anterior (14 nissan, n.n.), alții în Răsărit țineau sâmbăta, dar se diferențiau cu privire la lună. Unii spuneau că trebuie urmați iudeii, deși nu păstrează exactitatea, iar alții țineau Paștile după echinocțiu, refuzând să sărbătorească împreună cu iudeii, spunând că ‘trebuie să fie prăznuit Paștile mereu când soarele este în Aries, în luna Xanticos de la antiohieni și aprilie la romani’. Erau convinși să facă așa nu cu iudeii cei de acum, care sunt rătăciți în toate, ci cu cei din vechime și cu Iosif, după cum zice acela în a treia carte a Antichităților iudaice. Aceștia erau în dezacord unii cu alții astfel, iar toți ceilalți până în părțile de Apus și până la ocean se află făcând Paștile după echinocțiu după o predanie veche. Căci toți aceștia, lucrând în acest mod, niciodată nu au fost în dezacord cu ei, nu cum tot spun unii că Sinodul din vremea lui Constantin ar fi schimbat această sărbătoare”.
* Eusebiu, Viața lui Constantin cel Mare (cartea a treia, 5): „Mai era însă şi altă boală – mai veche şi necruţătoare – care de multă vreme iscase neînţelegeri în Biserică , anume sfada privitoare la sărbătorirea Paştelui. Unii susţineau că se cuveneau păstrate rânduielile iudeilor, în vreme ce alţii cereau să fie respectată data exactă, şi să nu ne luăm după rătăcirea unor oameni şi aşa aflaţi în afara binecuvântării evanghelice. 2. Or, de vreme ce şi în privinţa aceasta mulţimile de pretutindeni ajunseseră de multă vreme să nu se mai poată înţelege, încurând Dumnezeieştile Scripturi în aşa fel încât nimeni nu le mai putea descurca (fiindcă la vremea unuia şi aceluiaşi praznic, datorită deosebirilor de dată, prăznuitorii îi aduceau cinstire în chipuri foarte deosebite: în timp ce unii se mai nevoiau în post şi asceză, ceilalţi îşi şi aflaseră limanul de linişte), nimeni nu se mai dovedea în stare să afle acestui rău leacul; părţile învrăjbite păreau deopotrivă de puternice”.
* Casiodor, Istoria bisericească tripartită (cartea I, cap. XX, după Sozomen): „Suporta cu greu când auzea că unii se ridicau împotriva tuturor în privința stabilirii sărbătorii Paștelui. Căci atunci în orașele din Răsărit cei care erau dezbinați din acest motiv, fără să fie separați între ei în lăuntrul societății (fără să fi rupt comuniunea, n.n.), totuși sărbătoreau duminica după obiceiul iudeilor și, cum e de obicei, întinau strălucirea adunării printr-o asemenea deosebire”.
* Canonul 7 apostolic:
Dacă un episcop sau prezbiter sau diacon ar săvârși sfânta zi a Paștelui înainte de echinocțiul de primăvară cu iudeii, să se caterisească.
* Canonul 1 Antiohia:
Toți care cutează să dezlege hotărârea despre praznicul Paștilor mântuitoare a Sfântului și Marelui Sinod adunat în Niceea în prezența binecinstitorului împărat iubit de Dumnezeu Constantin, să fie excomunicați și scoși din Biserică dacă stăruie a se împotrivi din poftă de ceartă celor bine hotărâte, şi acestea să fie zise pentru laici. Iar dacă vreunul dintre proestoşii Bisericii, episcop ori prezbiter ori diacon, va cuteza după hotărârea aceasta să se osebească spre zăpăcirea popoarelor şi spre tulburarea Bisericilor şi să serbeze Paștile cu evreii, Sfântul Sinod a judecat ca acela să fie străin de Biserică de acum înainte, ca unul ce că şi-a îngrămădit păcate nu numai sieşi, ci s-a făcut multora pricină de stricăciune şi de zăpăcire; şi nu numai pe aceştia îi cateriseşte de la Liturghie, ci şi pe cei ce vor cuteza să se împărtăşească cu aceştia după caterisire. Iar cei caterisiţi să se lipsească şi de cinstea exterioară, de care i-a făcut părtaşi sfântul canon şi preoţia lui Dumnezeu.
* Teodoret al Cirului, Istoria bisericească, (cartea I, cap. 9 și 10):
9. Scrisoare sinodală către Biserica alexandrinilor (din partea Părinților adunați la Sinodul din Niceea):
„…12. Vă vestim şi despre înţelegerea în legătură cu Sfintele noastre Paşti, că adică, după dorinţele voastre, s-a rezolvat şi această problemă, încât toţi fraţii din Răsărit, care mai înainte nu sărbătoreau Paştele odată cu romanii şi cu voi şi cu toţi care ţin Paştele de la început, să-l serbeze de acum înainte cu voi…”
10. Scrisoarea împăratului Constantin (cel Mare) către episcopii care au lipsit de la Sinodul de la Niceea, despre cele hotărâte aici
1. Constantin Augustul către Biserici.
Căpătând obişnuinţă din buna orânduire a treburilor obşteşti, după câte a fost darul puterii divine, am socotit că, înainte de toate, năzuinţa mea trebuie să fie ca să se păzească de către preafericitul popor al Bisericii soborniceşti o singură credinţă şi o dragoste curată şi aceeaşi evlavie față de atotputernicul Dumnezeu.
2. Dar nu era posibil să se ajungă altfel la un aranjament durabil și sigur decât dacă, adunându-se la un loc episcopii de pretutindeni sau cei mai mulţi dintre ei, să se facă judecata fiecăruia dintre cei ce aparţin preasfintei religii (creştine). Apoi, după ce s-a strâns un număr cât mai mare (și eu însumi ca unul dintre voi am fost de faţă, căci nu aş putea să tăgăduiesc ceea ce mă bucură foarte mult, că adică am devenit împreună slujitor al vostru), au fost toate până într-atâta supuse unei cercetări cuviincioase, încât părerea (definiţia) plăcută lui Dumnezeu, Care veghează asupra tuturor, a ieşit la lumină spre acordul unităţii (unirii), ca să nu rămână încă ceva spre neînţelegere sau spre discutare a credinţei.
3. Tot acolo în Sinod, discutându-se şi despre sfânta zi a Paştilor, s-a părut, prin consimţământul general, că este bine ca toţi creştinii de pretutindeni să serbeze în aceeaşi zi. Căci ce va putea fi mai frumos pentru noi, ce va putea fi mai măreţ decât ca această sărbătoare, prin care am dobândit nădejdea nemuririi, să fie ţinută fără abatere de către tot creştinii după o singură rânduială şi o socoteală clară?
Mai întâi s-a părut că e lucru necuviincios ca această preasfântă sărbătoare să o săvârșim folosind obiceiul iudeilor, care şi-au mânjit mâinile cu o crimă nelegiuită şi, fiind murdăriţi, pe bună dreptate şi-au orbit sufletele.
Se cuvine acum ca, după ce a fost înlocuit obiceiul acestora printr-o orânduire mai dreaptă pe care ara păstrat-o din prima zi a Patimilor până azi, să se continue observarea ei şi în veacurile viitoare. 4. Să nu avem nimic comun cu neamul duşmănos al iudeilor, căci am primit (învăţat) de la Mântuitorul o altă cale. În faţa noastră se deschide un drum al prea sfintei noastre religii, drum după lege şi strălucit. Pe acesta apucând, în bună înţelegere, să ne îndepărtăm de acel cuget întinat, prea cinstiţi fraţi. 5. Căci este ceva cu adevărat de râs ca aceştia (iudeii) să se laude că, fără rânduiala lor, noi n-am fi în stare să respectăm Paştile.
Cum vor putea să gândească corect aceia care, după acea ucidere a Domnului (deicid), rătăcind cu mintea, sânt conduşi nu de o judecată sănătoasă, ci de o pornire neînfrânată acolo unde îi împinge turbarea lor înăscută. De aci se întâmplă că unii, chiar dacă nu văd adevărul de partea aceasta, (a iudeilor) greşind ca întotdeauna cât mai mult, să săvârşească Paştile a doua oară în acelaşi an, contrar îndreptării convenite. 6. De ce, dar, să urmăm acelora, care dovedesc că suferă de o înfricoşătoare rătăcire, căci nu vom îngădui niciodată ca să se serbeze de două ori Paștele în acelaşi an? Şi, chiar dacă acestea nu erau publicate, trebuia ca înţelepciunea voastră să se străduiască şi să se roage întotdeauna ca, în nici un chip, ceea ce este curat în sufletele voastre să nu aibă legătură cu obiceiurile oamenilor foarte răi.
7. Afară de acestea, trebuie să ne gândim şi la faptul că nu este îngăduit ca să existe deosebire în astfel de probleme şi în legătură cu sărbătoarea unei astfel de religii (creştine). 8. Mântuitorul ne-a hărăzit o singură zi a dezrobirii noastre, adică cea a prea Sfintei Patimi. El a voit ca una să fie Biserica Lui cea sobornicească, ale cărei mădulare, chiar dacă foarte adesea sunt răspândite în multe şi diferite locuri, se încălzesc, totuşi, într-un singur duh, adică în voinţa lui Dumnezeu.
9. Să judece acum cugetul sfinţiei voastre cât de înspăimântător şi urât este ca în aceleaşi zile unii să petreacă timpul cu post şi alţii să pregătească ospeţe, iar după zilele Paştilor, unii să petreacă în sărbători şi odihnă, iar alţii să se dedea posturilor rânduite. De aceea Providenţa divină vrea să se ajungă la îndreptarea cuvenită şi ca Paştile să fie săvârşit într-un singur fel, precum şi eu socotesc că toţi sunt de aceeaşi părere.
10. Din această cauză a trebuit ca să se rânduiască astfel acest lucru, încât noi să nu mai avem nimic comun cu paricizii şi deicizii aceia. Şi este o rânduială folositoare pe care o respectă toate Bisericile din părţile de Apus şi de Miazăzi şi de Miazănoapte ale lumii creştine. Şi chiar unii din părţile Răsăritului, despre care acum toţi au fost de părere că procedează bine. Şi eu însumi am susţinut că şi înţelepciunii voastre are să-i placă şi că ceea ce se respectă printr-o singură şi unanimă consimţire în oraşul romanilor, în Italia şi toată Africa, în Egipt, Spania, Galia, Britania, Libia, în toată Grecia, în dioceza Asiei şi a Pontului şi în Cilicia, are să primească cu bucurie şi înţelepciunea voastră, socotind că nu numai că este mai mare numărul Bisericilor din locurile amintite, ci mai ales că toţi, în general, voiesc acest lucru prea drept şi cuviincios. Şi raţiunea sănătoasă cere ca să nu mai fie nici o legătură cu sperjurul iudeilor. 11. Şi, ca să spun pe scurt, toţi au aprobat ca sfânta sărbătoare a Paştilor să se ţină în una şi aceeaşi zi. Nu trebuie să fie nici o deosebire pentru o zi aşa de sfântă, ci e mai bine să se urmeze aceleaşi hotărâri în care să nu fie nici un amestec de greşeli sau de păcate.
Urmând astfel celor de mai sus, primiţi cu mulţumire harul cel ceresc, într-adevăr, ca o poruncă divină. 12. Căci tot ce se face în sfintele adunări ale episcopilor are legătură cu voinţa divină. De aceea, după ce am înfăţişat, prea iubiţilor noştri fraţi, cele scrise mai înainte, imediat trebuie să primiţi si să aplicaţi hotărârea amintită mai sus şi observarea acestei sfinte zile (a Paştilor) ca, atunci când am să vin pentru a vedea mult dorita faţă a înţelepciunii voastre, să pot să săvârșesc această sfântă sărbătoare în una şi aceeaşi zi cu voi.
Pentru toate mă voi bucura cu voi, văzând răutatea diavolească alungată de către puterea divină prin măsurile noastre şi în acelaşi timp cum crește peste tot credinţa, pacea şi înţelegerea noastră. Dumnezeu să vă păzească, prea iubiţi fraţi!
* Capitolul 17 din Constituțiile Sfinților Apostoli (în traducerea pr. Ică jr. din vol. Canonul Ortodoxiei I, revizuită pe alocuri) poruncește următoarele:
„Cum anume trebuie să se facă Paștele și când și că nu trebuie prăznuit împreună cu evreii Așadar, fraților, voi, care ați fost răscumpărați cu scumpul Sânge al lui Hristos (1Pt. 1, 19), trebuie să țineți în mod exact zilele Paștelui cu toată grija după echinocțiu, ca nu cumva să faceți de două ori pe an pomenirea singurei Pătimiri, ci o singură dată pe Cel ce a murit o singură dată, nepăzind însă prăznuirea lui împreună cu iudeii. Fiindcă acum nu e nici o comuniune între noi și ei (2Cor. 6, 14-15), căci au rătăcit în însăși hotărârea privitoare la ce cred că săvârșesc, cum rătăciți și departe de adevăr sunt din toate părțile. Voi însă păziți strict echinocțiul de primăvară, care are loc în ziua a 22-a a lunii a 12-a, care e dystros; ținând-o până în ziua a 21-a a (fazei, n.n.) lunii, pentru ca ziua a 14-a (a fazei lunii, n.n.) să nu cadă în altă săptămână și din neștiință să săvârșim Paștele de două ori pe an sau să prăznuim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos în altă zi decât numai în Ziua Domnului (Duminica).”
* Sf. Epifanie de Salamina, Panarion (cartea 3, cap. 1), Despre audieni: „Conexiunea Paștelui a fost stabilită din trei lucruri: din parcursul solar pentru duminică și pentru lună din parcursul selenar (al lunii) pentru cel după Lege, pentru că Paștile se junghie în ziua a paisprezecea a fazei lunii, după cum a zis Legea. Deci nu poate veni dacă nu a trecut echinocțiul,, care nu este păzit de iudei, nici nu vor să săvârșească acest lucru cu precizie; căci a căzut la ei și sunt rătăcite toate” (traducere după textul grecesc din PG 42).
Observații: Oricine poate trage concluzii pe baza textelor bisericești de mai sus, ba chiar poate adăuga în ecuație altele care au fost eventual omise de mine. Concluziile personale pe care le trag din citirea materialelor sunt următoarele:
Pentru Apostoli și Părinții Bisericii era importantă corelarea dintre mersul astrelor (soare și lună, echinocțiu și luna plină) și nu doreau să se lase influențați de datinile și ritualurile evreiești din vremea lor. Data Paștelui trebuie să fie în raport corect cu momentul calendaristic al Răstignirii și Învierii Mântuitorului, mai exact imediat după luna plină de primăvară, adică cea de după echinocțiu.
În primele zile ale creștinismului erau în uz calendare lunare, asemănătoare celui evreiesc. De aceea era la îndemână calcularea lunii pline după alte repere. Momentele echinocțiului și lunii pline trebuie transpuse în orice tip de calendar. Acest rol l-au avut inițial preponderent Patriarhii de Alexandria chiar înainte de Sinodul I de la Niceea, iar aceștia foloseau calendarul egiptean, nu pe cel iulian.
Chiar dacă cele trei metode de calculare a datei Paștelui nu produceau rupere de comuniune, Sinodul I Ecumenic a stabilit o singură formulă pentru a se ajunge la unitate. El nu a formulat-o, ci a adoptat-o pe cea majoritară în acea vreme și care era corectă și acceptată de cei mai mulți. Singurul lucru clar care răzbate din decizia Sinodului este că nu trebuie ținut cont de datinile iudaice în stabilirea sărbătorilor creștine. Această idee se regăsește și în canonul 7 apostolic, și în 1 Antiohia.
Diferențe pe această temă au continuat să fie chiar și după Sinodul de la Niceea. Cunoscute sunt cele între Roma și Alexandria. Au existat și Sfinți care au avut păreri greșite, cum ar fi Sf. Columban din Marea Britanie, care s-a corectat până spre sfârșitul vieții și s-a conformat cu Roma, după ce s-a convins de corectitudinea observațiilor.
Schisma calendaristică din sânul Ortodoxiei între Bisericile Locale este o rană nevindecată, ce duce la tot mai multe probleme. Unitatea de cult este importantă, dar nu cu lumea profană sau cu celelalte confesiuni eretice, ci cea internă, formată în Duhul lui Dumnezeu. Aceasta nu ține doar de uniformitate și de consensul liturgic, ci de înțelegerea elementelor de forță ale cultului sacramental. Este vorba de respectarea tradițiilor patristice referitoare la ținerea reperelor temporale (zile, săptămâni și luni) și păstrarea duhului de sfințenie, închinare înaintea lui Dumnezeu și întâlnirea în unitate a credincioșilor. Astfel se poate evita atât profan(iz)area ritualului și credinței ortodoxe prin subjugarea lor față de știință, cât și alunecarea în zona superstiției, a unui cult magic și fixist, prin ridicarea calendarului la nivel de dogmă și neînțelegerea lui.
Tema calendarului bisericesc este complexă și anevoioasă de studiat și priceput, cu atât mai mult cu cât au apărut și încordări fundamentaliste care încețoșează înțelegerea. De aceea este nevoie de răbdare și echilibru sufletesc în abordarea acestui subiect.
Adeseori a fost scos în față argumentul că ar fi greșită îndreptarea calendarului pentru că ar duce la o anomalie, anume serbarea Paștilor înainte sau odată cu evreii, lucru interzis de canoane. Este de înțeles această atitudine deoarece, așa cum s-a văzut, acest lucru era crezut de majoritatea credincioșilor și chiar argumentat de unii Părinți, printre care Patriarhul Meletie Pigas. Chiar și Episcopul Melchisedec Ștefănescu susținea această idee bazându-se pe cartea Constituțiile Apostolice. Totuși cercetarea efectivă a izvoarelor nu conduce la aceeași concluzie.
Capitolul 17 din Constituțiile Sfinților Apostoli (în traducerea pr. Ică jr. din vol. Canonul Ortodoxiei I, revizuită pe alocuri) poruncește următoarele:
„Cum anume trebuie să se facă Paștele și când și că nu trebuie prăznuit împreună cu evreii Așadar, fraților, voi, care ați fost răscumpărați cu scumpul Sânge al lui Hristos (1Pt. 1, 19), trebuie să țineți în mod exact zilele Paștelui cu toată grija după echinocțiu, ca nu cumva să faceți de două ori pe an pomenirea singurei Pătimiri, ci o singură dată pe Cel ce a murit o singură dată, nepăzind însă prăznuirea lui împreună cu iudeii. Fiindcă acum nu e nici o comuniune între noi și ei (2Cor. 6, 14-15), căci au rătăcit în însăși hotărârea privitoare la ce cred că săvârșesc, cum rătăciți și departe de adevăr sunt din toate părțile. Voi însă păziți strict echinocțiul de primăvară, care are loc în ziua a 22-a a lunii a 12-a, care e dystros; ținând-o până în ziua a 21-a a (fazei, n.n.) lunii, pentru ca ziua a 14-a (a fazei lunii, n.n.) să nu cadă în altă săptămână și din neștiință să săvârșim Paștele de două ori pe an sau să prăznuim Învierea Domnului nostru Iisus Hristos în altă zi decât numai în Ziua Domnului (Duminica).”
Deși această scriere nu este de încredere (potrivit canonului 2 trulan) pentru că a fost alterată încă din vechime și nu se mai știe ce anume este bun și ce este stricat, totuși este un reper important și general valabil.
Se poate observa că: 1) Echinocțiul trebuia verificat cu rigurozitate și era observat după un calendar în care cădea în luna a 12-a, numită „dystros”, pe data de 22, care corespundea lunii februarie, după calendarul macedonian. În vremea Sinodului I echinocțiu era pe data de 21. Iar perioada în care trebuia sărbătorit Paștile era între zilele 15 (după 14) până pe 21 ale fazei lunare. Așadar trebuie să fie după ziua a 14-a din faza lunară, nu 14 nissan din calendarul evreiesc, deși acestea ar trebui să coincidă. 2) Este interzisă prăznuirea de două ori pe an a Paștelui, demarcarea începutului de an fiind echinocțiul. 3) Toți credincioșii trebuie să prăznuiască la aceeași dată, să nu se ia după iudeii din vremea aceea, care erau împărțiți și sărbătoreau la date diferite, unii înainte, iar alții după echinocțiu. 4) Paștile trebuie ținut duminica.
Trebuie remarcat că este vehiculată o versiune diferită de către unii: „…după Pasha Iudeilor, deoarece întâi să se facă închipuirea adică junghierea Mielului și apoi să urmeze ceea ce se închipuia, adică moartea Domnului și învierea: încă și alta, să nu o serbăm în alt zi a săptămânii, după cum serbează Iudeii, ci totdeauna Duminica”. Este evident că nu aceasta este varianta corectă pentru că și Pidalionul menționeză data de 21 a echinocțiului ca fiind precizată de opera în cauză și nici Sf. Nicodim Aghioritul nu-și bazează argumentația că Paștile ar trebui să fie după cel iudaic decât pe canonul 7 apostolic. La fel, nici Meletie Pigas nu a făcut vreo referire în acest sens la Constituțiile apostolilor.
Se pare că aceste prescripții nu au fost aplicate peste tot și Sinodul I Ecumenic a trebuit să reimpună practic aceleași reguli, de data aceasta sinodal și la un nivel mai înalt. Deși nu s-au păstrat în scris normele acestea, e sigur că ele au fost emise pentru că acest fapt este confirmat de canonul 1 Antiohia, dar care nu dă informații concludente asupra conținutului lor. Se păstrează, însă, o scrisoare a împăratului Constantin de la Sinod către episcopii de pretutindeni pe această temă, așa cum a fost reprodusă în prima parte a acestui material de Episcopul Melchisedec Ștefănescu și cum se găsește și în Istoria bisericească a Fericitului Teodoret al Cyrului (PSB 44). Ceea ce se urmărea era unitatea și uniformitatea liturgică a tuturor creștinilor, care era tulburată de faptul că, neexistând o regulă internă precisă, credincioșii se luau după evrei în ținerea Paștilor. Cum iudeii erau împărțiți și unii prăznuiau înainte de echinocțiu, alții după, aceeași neînțelegere era preluată în Biserici. Astfel că a trebuit reglementată acestă situație prin decizia de a nu mai fi luați evreii ca reper.
Câteva idei importante se găsesc în cartea The Church of the Ancient Councils: The Disciplinary Work of the First Four Ecumenical Councils, capitolul “The Council of Nicea”. Paștile iudaic era în strânsă dependență de semănat și recoltat, însă alungarea evreilor din teritoriul palestinian a făcut să fie pierdut acest reper. Așa că au trebuit să se orienteze după alte criterii, printre care este echionocțiul de primăvară. Tot mai mulți creștini, după modelul episcopului Anatolie din Laodiceea, foloseau ciclul de 19 ani descoperit de astronomul Meto în 432 î.H. pentru a afla data Paștelui, care era totdeauna după echinocțiu. Totuși nu toți urmau această metodă și, astfel, exista o lipsă de unitate, care a fost îndreptată de Sinodul I Ecumenic. În acest scop, se pare că împăratul Constantin l-a trimis, potrivit istoricului Sozomen, pe episcopul Osie de Cordoba la Alexandria pentru a cerceta metoda de calcul, care era diferită de Roma.
Nu se păstrează de la Sinodul de la Niceea alte documente decât Crezul, cele 12 canoane și lista incompletă a participanților și o scrisoare sinodală adresată Bisericii din Alexandria. Scrisoarea pe care a folosit-o Ioan Scolasticul, pe care unele autorități o identifică drept decretul Părinților de la Niceea, nu este un fals, ci doar o compilație după documente autentice. Însă ea nu spune prea multe decât că toți trebuie să serbeze Paștile în aceeași zi, după regulile de la Roma și Alexandria.
Din mărturiile ulterioare, se poate forma o imagine. Sf. Epifanie scrie: „Pe vremea Sinodului, au emis câteva reglementări bisericești; dar, în același timp, cu privire la Paști, au prescris să existe unitate și înțelegere despre sfânta și cinstita zi a Domnului”. Pare limpede că nu a existat un decret concret. Scrisoarea enciclică a împăratului Constantin indică cel mai clar soluția la care s-a ajuns la Sinod.
De la Sf. Atanasie există o indicație că în Cilicia data Paștilor era calculată după iudei. Iar istoricul Socrate spune că în acea regiune existau, de fapt, mai multe practici. Sf. Epifanie, în alt loc, în care combate erezia audienilor, amintește trei principii în stabilirea Paștilor: (1) luna plină, (2) echinocțiul și (3) duminica. (Din păcate, nu am la dispoziție trimiterile concrete la opera Sfântului, n.m.)
Puțin câte puțin, se pare că s-a statornicit ideea că Părinții de la Niceea au reglementat regula ciclului de 19 ani. Această tradiție e posibil să fi început încă de pe timpul Sf. Ambrozie (sfârșitul sec. IV). La începutul sec. VI, Dionisie Exiguul a afirmat explicit acest lucru. Un secol mai târziu, autorul operei Chronicon Pascale susținea că acest ciclu a fost adoptat la primul Sinod sub inspirație divină.
Pe de altă parte, deși inițial interdicția de sărbători „cu iudeii” însemna să nu fie luată în seamă metoda de datare a evreilor, nu să nu coincidă Paștile cu Pesah-ul lor. Canonistul Zonnara a fost cel care, în comentarea canonului 7 apostolic, a spus că Pesah-ul iudaic trebuie să fie întâi, apoi Paștele creștin. Apoi Matei Vlastare a indicat una din norme să nu coincidă cele două sărbători.
Pentru că într-un an s-a întâmplat un decalaj mare între Pesah și Paștile creștin, pe baza calculelor astronomice, Sf. Ioan Gură de Aur, pe atunci preot, a rostit o cuvântare importantă pe tema sărbătoririi acestui mare praznic, din care au rămas cunoscute aceste afirmațiiUpdate: Sfântul Ioan Gură de Aur a vorbit într-o omilie (a 3-a împotriva evreilor) despre cei care nu se supuneau hotărârii Sinodului I Ecumenic și încă țineau cont de data la care prăznuiau evreii Pesah-ul lor. Din cuvântare rezultă limpede că nu trebuie săvârșit Paștile după iudei, ci indiferent de sărbătoarea lor pentru că oricum nu este respectat fix timpul prăznuirii din cauza decalajului de câteva zile până duminică, în care trebuie să fie ținută Învierea. Cine nu respecta aceste prescripții se făcea vinovat de schismă. Altfel spus, în Biserică nu contează foarte tare precizia temporală: „Nici să mai ţinem (cu stricteţe) zilele, timpurile şi anii, ci să urmăm cu sârguinţă totdeauna şi în orice împrejurare Biserica, punând mai presus de toate dragostea şi pacea. Chiar dacă ar greşi Biserica, totuşi n-ar fi o faptă atât de mare prăznuirea Paştilor exact la vremea când a avut loc, cât păcat şi câtă pagubă avem de pe urma împărţirii şi dezbinării acesteia”.
Pe lângă aceste explicații, o dezbatere a subiectului utilă o face Părintele Andrew Stephen Damick, fost preot paroh dintr-o jurisdicție antiohiană din SUA, de la care am preluat în traducere partea care descrie modul cum a ajuns să fie interpretat greșit canonul 7 apostolic cu privire la serbarea Paștelui:
În această perioadă a anului (de Paști), diferite articole și imagini încep să calculeze, să dea explicații de ce sărbătorirea Paștelui Ortodox este de obicei o săptămână sau mai mult după cel apusean. Cei mai mulți vor menționa ceva despre calendarul iulian și cum echinocțiul său de primăvară este diferit de cel din calendarul gregorian. Formula îndătinată pentru data Paștilor (pascalia) este aceasta: Trebuie prăznuit în prima duminică după prima lună plină de după echinocțiul de primăvară.
Dar o explicație care apare destul de des este aceasta:
Legenda urbană #1: Sărbătorirea Paștelui ortodox trebuie să vină după Pesah-ul iudaic și acesta este motivul pentru care Paștele apusean este diferit de Paștele ortodox.
Tocmai am citit un articol astăzi care emitea această pretenție. Acest lucru se repetă destul e des. Dar este doar o legendă urbană, oameni buni.
Luați seama, este o legendă urbană foarte veche, cel puțin din secolul al XII-lea, când canonistul Ioan Zonara a observat că, la vremea lui, Paștele părea să urmeze mereu după prima zi a trecerii (Pesah). Dar, după ce a fost decisă formula la Niceea, Paștele, de fapt, coincidea adesea cu Pesah. Totuși părea să nu știe acest lucru.
Decizia Sinodului de la Niceea cu privire la Paști a fost că ar trebui să fie calculat independent de orice calcule rabinice: astfel, pascalia care este consecventă principiilor niceene nu poate avea nici o dependență de calendarul iudaic. Cu toate acestea, de vreme ce din secolul XII cel puțin exista credința răspândită că Paștele creștin trebuie să urmeze mereu și să nu coincidă niciodată cu prima zi de Pesah, care era sărbătorită atunci pe 15 nissan din calendarul iudaic (adică în seara zilei a 14-a a lunii lunare). Cam în secolul XII, erorile cu privire la data echinocțiului din calendarul iulian și vârsta lunii s-au acumulat într-o asemenea măsură, că Pștele urma mereu realmente 15 nissan iudaic. Această stare de lucruri continuă și în ziua de astăzi, deși calendarul iudaic a suferit o derivă ușoară solară, deoarece erorile ale calendarului iulian se acumulează mai repede decât în calendarul iudaic.
Canonistul Ioan Zonara din secolul al XII-lea pare să fi fost primul care a declarat principiul că Paștele trebuie să urmeze după 15 nissan, așa încât principiul este numit „clauza lui Zonara” după el. La o cercetare, pare că Zonara a extras regula lui dintr-o interpretare greșită a canonului 7 apostolic, care este după cum urmează: „Dacă vreun episcop sau preot sau diacon ar sărbători sfânta zi de Paști înainte de echinocțiul de primăvară cu iudeii, să fie caterisit”. Zonara a găsit două interdicții în această singură afirmație: prima, că Paștele trebuie sărbătorit după echinocțiul de primăvară și a doua, că Paștele trebuie să nu coincidă vreodată cu sărbătoarea iudaică de Pesah. Deși a doua interdicție a lui Zonara nu are nici o bază în contextul secolului al IV-lea sau în înțelesul gramatical al propoziției, pare că al patrulea principiu niceean (implicit) să fie destul foarte aproape să fie confundat cu el. adică, regula ca creștinii să nu meargă împreună „cu iudeii” la stabilirea datei Paștelui a fost confundată cu teama ca, dacă Pesah-ul se întâmplă să coincidă cu un Paști stabilit independent, creștinii s-ar ruga greșit „cu iudeii” doar pentru că se roagă ambii în aceeași zi.
De fapt, Zonara greșea. Și nu pare, de asemenea, să-și amintească faptul că Pesah ține mai mult decât o zi. Nu e ca și cum sărbătoarea iudaică se termină după prima zi. Astfel, dacă Paștele trebuie să urmeze Pesah-ul, sigur o face în mod greșit. În 2014, de exemplu, Paștele a fost pe 20 aprilie, în timp ce Pesah-ul a fost pe 14 aprilie (seara) până pe 22 aprilie (dimineața). În 2011, Paștele a fost pe 24 aprilie, în timp ce Pesah-ul a fost pe 18-26 aprilie. Același lucru este adevărat în esență pentru 2001, 2004, 2005, 2007, 2008, 2010 și 2017. (A se vedea această listă de date pentru a verifica singuri).
Acum, ați putea spune că Paștele trebuie să urmeze doar după prima zi de Pesah. Bine, dar ce se întâmplă cu 2002, 2003, 2006, 2009, 2012, 2013, 2015, 2018, 2019, 2020 și 2021? Ei bine, aceștia sunt toți ani recenți și viitori în care Paștele apusean urmează după prima zi de Pesah și totuși Paștele ortodox încă este cu cel puțin o săptămână mai târziu. (Din nou, a se vedea această listă de date pentru a verifica singuri).
Din articolul „Paști” de pe Wikipedia
Mai profund de
atât, oricum, trebuie să punem această întrebare: De ce ar trebui ca cea mai
mare dintre sărbătorile creștine să depindă de ziua de sărbătoare a unei alte
religii? Și cum este cu multele situații în istorie când diferiți iudei au
sărbătorit Pesah-ul pe date diferite unii de alții? Care Pesah iudaic alegem?
Și ce se întâmplă dacă iudeii devin toți creștini? Ar trebui să calculăm un
praznic pentru o religie care nu mai are adepți?
Datarea
Paștelui este evident corelată cu
Pesah în sensul că formula pune Paștele aproape în aceeași vreme, dar, de la
primul Sinod de la Niceea, nu mai depinde de el. Și cu siguranță există o
legătură mare teologică și istorică între cele două sărbători. Dar nu despre
aceasta este acest articol. Acest articol este despre cum trebuie să fie
calculate datele de fapt.
Dacă aveți
nevoie de răspunsul la întrebarea „De ce este Paștele ortodox la o dată
diferită de cel catolic sau protestant?”, vă recomand cu deosebire articolul foarte bun de pe OrthodoxWiki
despre pascalie. Pe scurt, este complicat. Dacă aveți nevoie de un răspuns
rapid, iată cum pun problema:
Se presupune că este în prima duminică
după prima lună plină după echinocțiul de primăvară. Dar, cu multe secole în
urmă, am inventat cicluri matematice predictive care preconizau când ar fi
echinocțiul și luna plină. Erau foarte precise, dar, în timp, aceste previziuni
s-au abătut de la ceea ce era pe cer. Nu am actualizat niciodată tabelele
noastre. În secolul al XVI-lea, Apusul a făcut asta.
Sunt relevante
și precizările ulterioare făcute de autorul acestui articol, în urma reacțiilor
cu care a avut de-a face:
Update: Aș dori să clarific de la început că:
1. Nu pledez pentru vreo schimbare în dogma sau practica ortodoxă.
2. Încerc să descriu care este în realitate practica.
3. Nu cred că aceasta este o chestiune de dogmă, așa că ar putea fi teoretic modificată de autoritățile competente.
4. Nu am o opinie puternică dacă autoritățile competente ar trebui să schimbe asta. Aș continua bucuros să fac orice mi-ar spune episcopul să fac.
5. Orice schimbare pe care asemenea autorități competente ar putea să o aleagă, în opinia mea (care contează puțin), ar trebui să fie despre fidelitatea față de tradiția sinodală ortodoxă, fie că asemenea schimbări se întâmplă să se alinieze cu ceea ce s-ar întâmpla să facă alți creștini.
6. Chiar dacă ar fi să se întâmple să ne aliniem Paștele nostru cu acela al altor creștini, nu cred că ar fi un pas important înainte spre unitatea cu ei. Avem un subiect mai important de dezbătut – un subiect dogmatic.
Am primit unele mesaje de la unii care vor să știe de ce vreau să schimb Ortodoxia, de ce urăsc învățăturile Bisericii atât de mult etc. Iertați-mă, dar asta e absurd. Încerc să descriu care este realmente practica ortodoxă, nu să pledez pentru vreo schimbare în ea.
Oamenii se fixează asupra lucrurilor care le dau un soi de identitate. De aceea asta este în aparență o amenințare – unora li s-a spus asta toată viața. Cum contracarează cineva o legendă urbană de peste 800 de ani?
Marchez asta ca un catehism rău. Creștinii ortodocși ar trebui să-și găsească identitatea lor în Hristos și în dogmele mântuitoare proclamate despre El general în tradiția ortodoxă. Cum calculăm Paștele (care nu a fost stabilit de Apostoli) nu este unul din acele lucruri.
În orice eventualitate, vă rog să citiți cu atenție înainte de a sări la concluzii! Mulțumesc!
* * *
Ca o observație în plus la cele de până acum, condiția ca Paștele ortodox să cadă după cel evreiesc (prima zi) este absurdă pentru că oricum este stabilit după luna plină, nu în acea zi, în care serbează iudeii Pesah-ul lor. Deci, în mod normal, cade ulterior oricum ar sta lucrurile. Altfel spus, condiția să fie după lună plină conține și faptul de a nu fi odată sau înainte de serbarea iudaică.
Dacă ar fi să fie dezvoltat mai mult acest subiect, ar trebui făcută o cercetare asupra calendarului și computului pascal evreiesc, care a suferit diferite adaptări în decursul istoriei. Dacă nu ar fi fost modificat calendarul lor și s-ar fi decalat mult spre iarnă sau spre vară data de 14 nisan, oare cum ar fi trebuit țină cont Biserica de acest aspect? Dar asta nu ar face decât să fie complicată inutil problema după ce a fost simplificată la primul Sinod Ecumenic.
Ideea de bază este că Ortodoxia nu este dependentă și nici nu face ceva în cultul său din împotrivire față de alte religii, cum ar fi evreii. Își ține sărbătorile neabătut, fie că ele coincid sau nu cu ale iudeilor sau ale altor religii sau credințe.
