Biserica Ucraineană se detașează de Patriarhia Rusă

După întâlnirea de ieri dimineață dintre episcopii Bisericii Ucrainene cu reprezentanți clerici, monahi și mireni, s-a luat decizia întrunirii în sesiune extraordinară pe seară a Sfântului Sinod, care a luat o decizie oficială, al cărei conținut este redat în articolul de mai jos, din care sunt extrase și unele comentarii:

Imagine: Pravoslavie/en

Orthochristian.com: Sinodul BOU întărește independența BOU, ia în considerare să facă Sfântul Mir, își exprimă dezaprobarea față de Patriarh

[…] Hotărârile Sinodului complete sunt acestea:

1. Sinodul condamnă războiul ca o încălcare a poruncii lui Dumnezeu: Să nu ucizi! (Ieș. 20:13) și exprimă condoleanțe tuturor celor care au suferit în război.

2. Sinodul face apel la autoritățile din Ucraina și la autoritățile din Federația Rusă să continue procesul de negociere și căutare a unui cuvânt puternic și rezonabil care ar putea opri vărsarea de sânge.

3. Ne exprimăm dezacordul față de poziția Patriarhului Chiril al Moscovei și a toată Rusia cu privire la războiul din Ucraina.

4. Sinodul a adoptat amendamente și adaosuri relevante la Statutul despre administrarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care indică deplina autonomie și independență a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

5. Sinodul aprobă hotărârile Conciliilor Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene și deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene care s-au reunit în perioada de la ultimul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (8 iulie 2011). Sinodul aprobă activitățile Cancelariei și instituțiilor sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

6. Sinodul a luat în considerare restaurarea sfințirii Sfântului Mir în Biserica Ortodoxă Ucraineană.

7. În perioada legii marțiale, când relațiile dintre episcopi și conducerea centrală bisericească sunt complicate sau absente, Sinodul consideră oportun să acorde episcopilor din eparhii dreptul de a lua decizii în mod independent pe anumite chestiuni de viață eparhială car cad în competența Sfântului Sinod sau a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cu informarea ulterioară a ierarhiei când apare oportunitatea.

8. De curând, Biserica noastră a întâmpinat o nouă provocare pastorală. În timpul celor trei luni de război, mai mult de 6 milioane de cetățeni ucraineni au fost forțați să emigreze. Aceștia sunt în principal ucraineni din provinciile sudice, estice și centrale ale Ucrainei. O parte semnificativă a lor sunt credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Drept aceea, Mitropolia de Kiev a Bisericii Ortodoxe Ucrainene primește apeluri din diferite țări cu cereri de a deschide parohii ortodoxe ucrainene. Este evident că mulți dintre compatrioții noștri se vor întoarce în patria lor, dar mulți vor rămâne permanent peste graniță. În această privință, Sinodul își exprimă convingerea profundă că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu-și poate lăsa credincioșii fără îngrijire spirituală, trebuie să fie aproape de ei în încercările lor și să organizeze comunități bisericești în diaspora. Este necesar să dezvolte mai departe misiunea de peste granițe în rândul ucrainenilor ortodocși pentru a-și păstra credința, cultura, limba și identitatea ortodoxă.

9. Conștientizând responsabilitatea specială în fața lui Dumnezeu, Sinodul își exprimă regretul profund în privința lipsei de unitate din Ortodoxia ucraineană. Este dezamăgitor îndeosebi faptul că acțiunile recente ale Patriarhului de Constantinopol în Ucraina, care au dus la formarea „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” doar au adâncit neînțelegerile și au condus la confruntare fizică. Dar, chiar și în asemenea împrejurări critice, Sinodul nu-și pierde nădejdea pentru reluarea dialogului. Pentru a avea loc dialogul, reprezentanții BOaU trebuie să:

  • înceteze acapararea cu forța a bisericilor și transferul forțat al parohiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
  • realizeze că statutul lor canonic, după cum este precizat în „Statutul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, nu este de fapt autocefal și este semnificativ inferior libertăților și oportunităților de implementare a activităților bisericești prevăzute în Statutul de administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
  • rezolve chestiunea canonicității ierarhiei BOaU deoarece, pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană, ca și pentru majoritatea Bisericilor Ortodoxe Locale, este destul de evident că, pentru a recunoaște canonicitatea ierarhiei BOaU, este necesară restabilirea succesiunii apostolice a episcopilor ei.

Sinodul își exprimă convingerea profundă că succesul dialogului depinde nu doar de dorința de a restabili unitatea Bisericii, ci și de o dorință sinceră ca viața să fie construită pe principiile conștiinței creștine și pe curăția morală.

10. Rezumând rezultatele muncii depuse, Sinodul aduce rugăciune de mulțumire Domnului pentru prilejul comuniunii frățești și își exprimă nădejdea pentru un sfârșit al războiului și împăcarea părților beligerante. Potrivit Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, fie ca noi toți, în special frații și surorile noastre în Hristos cel înviat, să avem har… milă, pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și iubire (2In. 1:3).

În timp ce hotărârile nu specifică modul în care au fost amendate statutele BOU pentru a reflecta independența ei totală (§4), Preotul Nikolai Danilevici, Șeful adjunct al Departamentului BOU pentru Relații bisericești externe, comentează:

„BOU s-a detașat de Patriarhia Moscovei și și-a confirmat statutul independent și a făcut modificările potrivite la regulamentele sale.

Toate referințele la conexiunea BOU cu Biserica Ortodoxă Rusă au fost scoase din regulamente. De fapt, în conținutul său, regulamentele BOU sunt acum cele ale unei Biserici autocefale.”

Este neclar în ce măsură comentariile Pr. Nikolai pot fi luate literal. De amintit că, potrivit regulamentelor Bisericii Ortodoxe Ruse, doar un Sinod Local cu Biserica Rusă, care este constituit din episcopi plus reprezentanți clerici, monahi și mireni, poate oferi autocefalie unui corp bisericesc în interiorul Bisericii Ruse. Când Sfântul Sinod Ucrainean a decis mai devreme luna aceasta să țină o întâlnire a episcopilor, clericilor, monahilor și mirenilor, a specificat că „discuția despre această chestiune ar trebui să nu conducă la a merge dincolo de câmpul canonic și ar trebui să nu ducă la noi divizări în Biserica lui Hristos”.

În același timp, în tradiția rusă, o Biserică ce-și ace propriul Mir este unul din semnele importante ale autocefaliei, deși Sinodul BOU doar a discutat pe moment acea posibilitate.

RPE: BORu nu a primit nici un apel de la Biserica Ucraineană

[…] Vladimir Legoyda, Președintele Departamentului Sinodal pentru Relații bisericești cu Societatea și Presa al Patriarhiei Moscovei, a anunțat vineri, 27 mai:

„De vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă nu a primit nici un apel din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, nu putem răspunde la informațiile pe care le primim din presă și internet. Ne rugăm pentru păstrarea unității Bisericii Ortodoxe Ruse. Ne rugăm pentru o pace rapidă și un sfârșit al vărsării de sânge”, a spus Legoyda.

Potrivit lui, BOU este acum atât sub presiunea Kievului, cât și a schismaticilor, naționaliștilor și presei ucrainene. În acest ton, Legoyda a numit un potențial comentariu pe marginea deciziilor BOU de către BORu drept iresponsabil, relatează RIA Novosti. […]

Nota noastră: Ceea ce pare că urmărește Sinodul ucrainean este să declare și să dovedească o detașare de Moscova, să arate că nu este o sucursală a agresorului în teritoriul ucrainean. Deocamdată nu și-a declarat autocefalia, nu este clar ce statut va avea începând de aceste zile, dar se conformează situației de asediu din țara lor. Cel mai probabil și de dorit în împrejurările actuale, va urma o perioadă de instabilitate, care va fi reglementată abia după terminarea conflictului militar în noile condiții în care se va ajunge.

Evenimentele imediat ulterioare indică faptul că nu s-a produs o schimbare de esență prin decizia sinodală de ieri: Deocamdată se știe că nu există o modificare majoră a statutului BOU, de vreme ce Patriarhul Chiril al Moscovei este încă pomenit la slujbele săvârșite la Kiev, după cum relatează portalul Pravoslavie(en).
Practic, nu a intervenit nici o schimbare în funcționarea Bisericii Ucrainene. După cum a declarat Mitr. Ilarion, Președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ruse, „Ieri, a fost un Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. A confirmat statutul pe care această Biserică l-a avut din 1990, când a primit un tomos de auto-guvernare din partea Sanctității Sale, Patriarhul Alexei II al Moscovei și a toată Rusia. […] Prin deciziile de ieri, Biserica Ortodoxă Ucraineană a dat mărturie încă o dată că este pe deplin auto-guvernată, că centrul ei bisericesc nu este la Moscova, ci la Kiev și că nu depinde de Moscova administrativ, financiar sau în alt mod.
Unitatea dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă, ca și cu alte Biserici Ortodoxe Locale care nu au luat calea schismei este păstrată și vom continua să întărim această unitate, vom continua să ne rugăm pentru Biserica noastră sfântă Ortodoxă unită”.

Se preconizează expulzări ale monahilor „filo-ruși” din Sfântul Munte. Se adâncește ruptura între Fanar și Moscova

Βήμα Ορθοδοξίας: Se adâncește ruptura! Evoluții în Sfântul Munte – Se preconizează expulzări ale monahilor ruși

Se adâncește ruptura dintre Grecia și Rusia din pricina problemei ucrainene. După „schisma” diplomatică, acum este așteptată și cea bisericească, cu guvernul grec să treacă la expulzări în grup, la „propunerea” Patriarhului Bartolomeu, ale rușilor din Sfântul Munte, dar și ale monahilor „filoruși”, independent de naționalitate.

Temelia „a fost pregătită” de câteva săptămâni prin… bombardamentul scurgerilor în presa greacă, unde, nici mai mult nici mai puțin, Sfântul Munte este prezentat drept „viesparul spionilor lui Putin”.

Această impresie scenică este provocată de reproducerea acuzațiile pe seama Rusiei din partea mănăstirii care a fost caracterizată drept refugiul vechilor-calendariști „creștini-talibani”. Chiar și mai interesant a devenit scenariul din clipa în care hora „revelațiilor” a urmat-o și ziarul german Bild, care s-a mișcar pe aceeași lungime de undă de mai sus.

La toate acestea trebui să se adauge recunoașterea „Arhiepiscopiei de Ohrida”. Decizia lui Bartolomeu a provocat deja reacții mari într-o parte mare din Biserica Serbiei. Iar în Sfântul Munte, pe care este vorba să-l viziteze Patriarhul Ecumenic de pe 27 pe 29 mai, are destui monahi sârbi în diferite mănăstiri.

Expulzările

Deci, la nivelul „operațiunii-mătura” din Sfântul Munte, căreia, conform unor cercuri bisericești, i-a dat „undă verde” guvernul grec, în urma „cererii” lui Bartolomeu, este plănuiește să fie expulzați din Athos majoritatea monahilor ruși. Se apreciază că în mănăstirile rusești există în jur de două sute de călugări. Cei de origine rusă sunt socotiți la șaptezeci. Restul sunt ucraineni și de alte naționalități. Totuși expulzările din Sfântul Munte nu privesc numai persoanele de origine rusească, ci și toți care sunt caracterizați drept „filoruși”, indiferent de naționalitate.

„Cererea” lui Bartolomeu de începere a „operațiunii-mătura” în Athos, conform informațiilor, se pare că a fost depusă prim-ministrului grec pe parcursul vizitei sale în Turcia (13-14 martie 2022) cu scopul de a se întâlni cu Tagyip Erdogan.

Înlănțuirea faptelor

Atunci, cu prilejul războiului din Ucraina, Bartolomeu, adresându-se primului-ministru, i-a spus: „Întreaga noastră existență, gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de frații noștri ucraineni”. A mulțumit primului-ministru pentru armamentul pe care l-a trimis Ucrainei.

De remarcat că Patriarhul Ecumenic a acordat autocefalie Bisericii Ucrainei, pe care Patriarhia Moscovei a caracterizat-o „schismatică”, în timp ce au fost provocate reacții serioase în sânul Ortodoxiei internaționale, dar și în interiorul Bisericii Grecești. Moscova a lăsat vădit să se înțeleagă că această mișcare a lui Bartolomeu s-a produs în urma înțelegerii cu factorul american.

Interesant este că puțin după întâlnirea Mitsotakis-Bartolomeu, o parte din presa rusească a menționat că se pune la cale un plan de îndepărtare a călugărilor ruși din Sfântul Munte. Au urmat scurgeri conform cărora este consolidat „postul de poliție” în Sf. Munte și de este avansată dintr-o secție într-o Direcție. Aceasta înseamnă practic o mare consolidare în personal. La fel, că însăși conducerea Ministerului Apărării din guvern va fi cea care va „fi polițistul” în Sf. Munte. În sfârșit, „puzzle-ul” se completează în ultimele săptămâni cu barajul publicațiilor din presa greacă și străină despre „infiltrarea” Rusiei în Sf. Munte.

Ruptură totală?

Mișcarea eventuală de îndepărtare a monahilor ruși din Sfântul Munte va însemna o fisură mai adâncă în relațiile Atena-Moscova. După cum se știe, guvernul grec a decis să „demonteze” în esență toată conducerea ambasadei rusești de la Atena, dar și „capetele” (diplomații nr. 1 și nr. 2) ai consulatului rusesc de la Tesalonic. Conform informațiilor, în competențele consulatului este și Sfântul Munte. Aceasta înseamnă că „decapitarea” consulatului, pe lângă altele, a avut scopul direct evident și prezența rusească în Sfântul Munte.

După expulzarea a 12 ruși cu identitate diplomatică, Ministerul de Externe al Rusiei a menționat că această decizie echivalează în esență cu ruperea relațiilor diplomatice greco-rusești.

Totuși este important că, deși expulzările au fost comunicate în prima săptămână din aprilie, Moscova, în afară că a trecut mai mult de o lună, nu a comunicat încă „contramăsuri”, adică expulzările ale diplomaților greci. Cu toate acestea, se așteaptă așa ceva, după cum estimează cercurile diplomatice.

Desigur, în mod normal, deciziile trebuie să le ia Ministerul de Externe, dat fiind că Sfântul Munte se găsește în competența sa. Pe de altă parte, bisericește, Sf. Munte se găsește în competența Patriarhului Bartolomeu.

antinews.gr

Nota noastră: Implicarea Bisericii, a monahismului și mai ales a Sfântului Munte în scandaluri politice chiar de către reprezentanții bisericești nu este un lucru bun și acceptabil. Articolul din Bild, la care se face referire în text, conține o serie de acuzații prost documentate, care cu greu pot sta în picioare. Sunt doar o însăilare de fapte și ipoteze și acuzații care ar constitui un dosar secret. Foarte greu de crezut, spre exemplu, insinuările egumenului „oficial” Bartolomeu al Mănăstirii Esfigmenu, pus de Patriarh, dar care locuiește în capitala Kareia, la adresa viețuitorilor efectivi ai M-rii Esfigmenu că ar fi ruși și pro-ruși pentru că ar fi afișate acolo steaguri ale Imperiului Rus. Monahii de acolo sunt zelotiști vechi-calendariști și țin de structurile schismatice grecești; nici măcar cu Biserica Rusă din Exil nu au avut legături trainice.

În tot cazul, ținând cont de acțiunile schismatice ale Constantinopolului și de linia sa ecumenist-eretică, se pare că se conturează o sciziune tragică și profundă bisericească între Fanar și Moscova, între greci și ruși pe motive etnice. Din păcate, la nivelul credinței acestea par să se traducă printr-o trădare a tradiției ortodoxe de către greci și o îmbarcare la bordul unei corăbii străine de Biserică, pe vasul progresului lumesc și în ascultare de interesele geo-politice americane și mondialiste.

Biserica Ucraineană – persecutată, dar și păsuită de stat

Biserica în mijlocul războiului (Foto: TVR Moldova)

Deși nu cu mult timp în urmă au fost depuse în Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, două proiecte de lege prin care se urmărea desființarea practic a Bisericii canonice din Ucraina, am preferat să nu fie aduse în atenție acestea din mai multe motive. Pe de o parte, au mai existat astfel de propuneri și în anii precedenți, dar care nu au trecut de votul în plen, pe de altă parte, statutul Bisericii este vulnerabilizat de situația de război cu Rusia ca fiind o entitate aflată în legătură cu statul agresor, dar poziția sa viguroasă îi conferă avantajul de a nu fi desconsiderată. După cum sugerează însuși Președintele Radei Supreme, un atac la adresa Bisericii Ucrainene care ține de Patriarhia Moscovei ar destabiliza din interior rezistența țării. Nu trebuie uitat că foarte mulți soldați trimiși pe front sunt credincioși ai Bisericii canonice.

UJO: Președintele Radei Supreme: Nu se prevede interzicerea BOUkr în Parlament

Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk a menționat că proiectul de lege privind interzicerea BOUkr nu va fi obiectul unei dezbateri în viitorul apropiat. El a spus acest lucru în cadrul interviului pentru „RBC-Ucraina”.

„Discutăm de multă vreme această problemă în cadrul grupărilor noastre politice. Și, în ciuda faptului că undeva în interior fiecare își are propria decizie <…>, am convenit în felul următor: în timpul războiului nu avem dreptul să adoptăm nicio lege care să scindeze societatea ucraineană”, a spus Stefanciuk.

Reamintim că în luna martie 2022, în Rada Supremă au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care vizează interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autorul unuia dintre ele este Oksana Savciuk, un deputat din regiunea Ivano-Frankivsk, oraș – centru regional, în care astăzi funcționează un singur lăcaș de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.


A nu se înțelege că Biserica de sub Mitropolitul Onufrie este favorizată, ci că nu poate fi tratată cu dispreț datorită trăiniciei ei. Dimpotrivă, în această perioadă de conflict s-au intensificat acțiunile de acaparare a lăcașurilor de cult ale Bisericii canonice și de trecere la structura schismatică. Un exemplu este cel din acest articol sau din altul asemănător, situații în care comandanți militari au dat ordin sau vorbesc despre transferarea bisericilor.

În ce privește situația internă a Bisericii Ucrainene, s-a generalizat în toată ierarhia întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către episcopi și preoți. Mitropolitul Onufrie este singurul care-l pomenește, în calitate de Întâistătător, arătând prin aceasta ascultarea canonică neabătută față de centrul bisericesc de la Moscova. Într-un articol detaliat, situația este analizată din punct de vedere liturgic, istoric și canonic și se încearcă unele explicații cu privire la încetarea obiceiului din Bisericile slave de a pomeni la slujbe pe toți episcopii superiori pe linie ierarhică până la Patriarh și adoptarea obiceiului din celelalte Biserici autocefale de a menționa la Liturghie doar numele ierarhului direct superior. În felul acesta, nu se produce o întrerupere a pomenirii efective, fapt condamnat de canoanele 13-15 ale Sinodului I-II, ci doar o ajustare liturgică a situației. Chiar și Mitropolitul Onufrie al Kievului a modificat formula de pomenire, folosind doar apelativul de „stăpân”, fără cel de „părinte”, din formula consacrată de „stăpân și părinte”.

Cu toată acoperirea canonică a nepomenirii numelui Patriarhului Chiril, măsura luată în cadrul Bisericii Ucrainene nu este una simplu liturgică, ci reprezintă o poziționare pastorală față de situația din țară în urma agresiunii Federației Ruse: „Refuzul de a pomeni numele Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul sfintelor slujbe este dictat de durerea pentru poporul Ucrainei, precum și de dorința de a-și menține turma în Biserica canonică. Nu de frica de autorități (timp de 30 de ani ne-am obișnuit cumva cu presiuni constante din partea lor), ci din frica de a pierde sufletele credincioșilor.”

Acuzația de etnofiletism adusă „lumii ruse” pe fondul războiului din Ucraina. Influențele politice occidentale asupra teologiei ortodoxe

Biserică rusească de țară (Foto: Orthodox Christianity)

Deși în România nu s-a făcut mare caz de o Declarație privind învățătura „lumii ruse” (Russkii mir), totuși ea a fost semnată de o seamă de concetățeni de-ai noștri și conținutul ei este emblematic pentru războiul cultural la care este supusă Biserica Ortodoxă. Publicat pe un portal al Universității catolice Fordham (SUA) chiar în Duminica Ortodoxiei (pe 13 martie 2022), textul cu pricina este un manifest care se dorește ortodox, dar care nu reflectă decât o politică activistă de diabolizare a Bisericii Ruse în special și Ortodoxe în general.

După cum se precizează la final, Declarația este co-publicată împreună cu Academia de la Volos, care este de orientare vădit ecumenistă și mondialistă.

Deși s-ar fi așteptat o mare rigoare din partea unui document elaborat de o Universitate de prestigiu și cu mare vechime, acuzele aduse mentalității programatice anti-occidentale de natură religioasă sunt nefondate, nu sunt prezentate dovezi deloc, cu atât mai puțin concludente. Îndemnurile la încetarea războiului sunt patetic fundamentate cu citate biblice scoase din context și cu o retorică ce se dorește a izvorî dintr-un cuget sensibil ortodox, dar care ignoră tradiția bimilenară a Bisericii.

Lăsând la o parte mizele politice ale războiului din Ucraina, care sunt de natură politică, învinuirea adusă Bisericii Ruse conduse de Patriarhul Chiril că se face vinovată de erezia etnofiletistă pentru că ar susține agresiunea este neclară și neortodoxă. Se face o confuzie constantă între naționalism și trăirea în Hristos, care depășește barierele etnice. Ele nu se exclud reciproc, cum sugerează autorii.

Etnofiletismul

Declarația afirmă că „Principiul organizării etnice a Bisericii a fost condamnat la Conciliul de la Constantinopol din 1872” și că în asta ar consta etnofiletismul. Într-adevăr, așa spune sentința acelui Sinod, însă aceasta este discutabilă din cauza împrejurărilor în care s-a desfășurat și a evoluției ulterioare a lucrurilor.

Convocarea acelui Sinod a fost determinată de pretenția bulgarilor de a avea episcopi și clerici de-ai lor, nu greci. Asta după ce anterior bulgarii fuseseră organizați bisericește timp de vreo două sute de ani în Patriarhia de Târnovo, care a fost desființată de Constantinopol după ce teritoriile ei (Țaratul bulgar) au fost cucerite de turci. Fanarul a considerat cererea bulgarilor drept o insultă și ca fiind în contradicție cu prescripțiile bisericești și a formulat acuza de filetism asupra lor.

Patriarhul de Ierusalim de la acea dată, Chiril, nu a semnat hotărârea și a fost depus din scaun de Sinodul său, fiind întâmpinat cu ostilitate de conaționali, deși apărat de dragomanul rus de la Locurile Sfinte.

Mai important este că, până la urmă, chestiunea bulgară s-a rezolvat invers de cum a hotărât Sinodul din 1872, mai multe popoare obținându-și dreptul de a se organiza autocefal, printre care românii și sârbii. Practic, decizia a căzut în desuetitudine, mai ales că și schisma bulgară s-a rezolvat tot prin acordarea autocefaliei după câteva decenii (în 1945). În plus, așa după cum bine a fost remarcat într-un articol, nu au fost urmărite proceduri de primire din erezie. Mai mult, Biserica Rusă nu a privit-o niciodată drept schismă, ci ca pe niște doleanțe justificate. Practic, doar Bisericile grecești de la acea vreme (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim și Cipru) au luat parte la acel Sinod.

Dar cel mai important lucru este că există un canon, 34 apostolic, care dispune formarea de Biserici Locale pe principiul etnic (ἔθνος), care să aibă Sinod și Întâistătător propriu. Așadar condamnarea filetismului din 1872 este în contradicție cu rânduiala apostolică și, prin urmare, nulă cel puțin în forma în care a fost formulată. Ea doar relevă tendințele cu adevărat etno-filetiste ale grecilor, care nu acceptau existența altor neamuri în Biserica Ortodoxă și doreau să le domine total.

Biserica și conflictele armate

După cum am mai scris, Biserica nu exclude războiul și chiar consideră că uciderile din război nu sunt blamabile. Condiția este ca motivul pornirii la luptă să fie unul drept. Bineînțeles că este vorba de ciocnirile de natură politică, nu războaie religioase.

Pot fi aduse critici Patriarhului rus Chiril că a justificat războiul din Ucraina și s-a implicat destul de tare, vorbind în mai multe predici despre „operațiunea militară” dusă de Moscova. Însă nu există îndemnuri explicite la violență. Practic, nu putem vorbi de o doctrină concretă periculoasă rusească împotriva Occidentului. Nici măcar afirmațiile grave publice ale Mitropolitului Mitrofan de Murmansk, care îndeamnă clar la agresiune față de ucrainenii schismatici nu pot fi luate ca o doctrină a Patriarhiei Ruse, ci ca puncte de vedere personale absolut condamnabile.

Având în vedere că Patriarhia Rusă cuprinde și Ucraina și Belarus, este normal ca Patriarhul Chiril să aibă în vedere și pe credincioșii din aceste teritorii, fiind, în același timp, cetățean al Federației Ruse. Din această postură, dorește pacea și depășirea problemelor și disensiunilor. Ar fi fost de așteptat să dea dovadă de mai multă compasiune pentru ucraineni, mai ales pentru credincioșii din jurisdicția sa, și mai puțin pragmatism din postura sa de lider bisericesc, nu politic.

Din acestea rezultă că nu există o doctrină filetistă rusească concretă, ci dragoste de țară manifestată mai mult sau mai puțin corect.

Contextualizări greșite

Unele afirmații din Declarație par menite să configureze o imagine de propagandă, nu bazată pe realitate.

Ucrainenii sunt caracterizați drept un „popor de tradiție creștin ortodoxă”. Dar, în realitate, dușmănia a fost creată din trecut de încercarea de catolicizare a populației rusești de către polonezi. Și este vorba tocmai de cei din Vest, nu din teritoriile rusești alipite în secolul trecut, care se găsesc în Sud-Est. Pe lângă ascunderea acestui detaliu important, totuși conflictele politice nu sunt excluse între popoarele ortodoxe.

Paralela dintre invazia militară a Ucrainei și cea bisericească din Africa este imatură. Deși este un subiect delicat, despre care am mai scris anterior, este clar că intruziunea a venit inițial din partea Fanarului, apoi a Patriarhiei de Alexandria, care au format o structură bisericească nouă pe teritoriul Ucrainei, care aparține de Patriarhia Moscovei. Poate că există unele dubii la modul cum a fost creat Exarhatul Rus din Africa, dar în mod clar nu este o agresiune, ci o adeziune a preoților de acolo la ierarhia rusă și o desprindere de episcopii lor aflați în greșeală, care chiar îi persecută pentru aceasta.

Afirmația că „a face război este eșecul suprem al legii iubirii lui Hristos” prin invocarea unor învățături biblice și patristice care țin de relația dintre oameni, nu dintre state, este pur sentimentală. Țările creștine nu au cum să se lase efectiv cucerite doar pentru a întoarce obrazul drept, cu atât mai mult când le este atacată credința.

Propagandă anti-rusească și anti-ortodoxă

Textul Declarației nu este semnat de niște autori concreți, ci apare sub egida Centrului de studii creștine ortodoxe al Universității Fordham, care este una catolică-iezuită. Acesta are drept rol declarat întărirea relațiilor dintre ortodocși și romano-catolici.

Mai este de observat că și-au semnat adeziunea și diferite persoane publice din România, printre care: Pr. Roger Coresciuc, lector la Facultatea de Teologie din Iași, Teodor Baconschi, Adrian Tănăsescu-Vlas, Pr. Marcel Răduț Seliște, bizantinologul Petre Guran, dar și alte personalități din străinătate, precum: Diacon John Chryssavgis, Prof. Paul Gavrilyuk (care e de origine ucrainean), Arhim. Chiril Hovorun, Monahia Vassa Lerin, Sebastian Brock, Pr. Andrew Louth (Biserica Rusă din diaspora). Așadar se remarcă o adeziune serioasă, deși nu foarte consistentă a credincioșilor ortodocși, care sunt peste 1200. Mai bine spus, există un curent anti-rusesc, dar și neortodox chiar în Biserică.

Deși autorii anonimi declară că sunt „inspirați de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos și de Sfânta Tradiție a Trupului Său viu, Biserica Ortodoxă”, nu dau dovadă de acest lucru. Mai degrabă sunt tributari unei viziuni politice asupra religiei.

Ostilitatea care se vrea indusă este una artificială. Pe când ideile atribuite „lumii ruse” nu sunt asumate explicit de nici o instituție de la Moscova, cu atât mai puțin de Biserică, valorile libertine occidentale sunt promovate și împropriate de instituții „euro-atlantice” și de culte religioase eretice de factură creștină. Altfel spus, confruntarea este între convingerile bisericești îndătinate ale unor popoare (îndeosebi ale rușilor) și propaganda vestică, între licit și ilicit.

Ortodoxia între progresismul antihristic și naționalism

Peste toate, perspectiva rușilor că sunt ultima redută în fața Antihristului nu este chiar departe de adevăr și e normal să investească și emoțional. Potrivit Ierom. Serafim Rose, începuturile noii religii antihristice coboară la Francisc de Assisi, dar ea s-a impus prin Revoluția Franceză și apoi prin comunism în Europa de Est. O afirmație importantă este aceea că masoneria și illuminatti, două grupuri similare și paralele, au constituit „forța responsabilă pentru realizarea Revoluției prin concepția deistă”[1]. Tot el pune în lumină faptul că a existat și o opoziție considerabilă din partea conservatorilor de-a lungul timpului, reprezentați chiar de conducători de state, cum ar fi primul ministru al Austriei, Metternich, dar apoi acest rol a fost lăsat țarilor ruși. Deși conservatorismul nu reprezintă Ortodoxia și ea nu se poate identifica cu el, totuși el se împotrivește revoluției libertății.

„Lumea rusă” este un bastion în fața progresismului, dar Biserica nu se reduce la ea, cu atât mai puțin nu se poate ralia cu Occidentul. Este normal ca Patriarhia Rusă să sprijine pe soldații ruși, să se roage pentru ei și la fel de normal este să respingă valorile occidentale  contrare ei. Cel puțin până acum, nu s-au înregistrat devieri concrete de la canoanele și tradiția creștină. Cu atât mai mult acuzele aduse ei sunt departe de a fi serioase.

Ortodoxia are menirea să trăiască Evanghelia în condițiile acestei lumi fără a fi din lume, fără a fi redusă la politica și cultura vremii. Iar războiul din Ucraina ar trebui să rămână un subiect strict politic, deși cei care vor să implice și să lovească Biserica sunt americanii prin intermediul Fanarului și a schismaticilor ucraineni.


[1] Ieromonah Serafim Rose, Cursul de supraviețuire ortodoxă, p. 138.

Sinodul antiohian: deciziile ortodoxe trebuie luate în unanimitate de toate Bisericile Locale. Rugăciune pentru pace în Ucraina

Orthochristian.com: SINODUL ANTIOHIAN: TREBUIE SĂ NE ÎNTOARCEM LA PRINCIPIUL CONSENSULUI ȘI AL UNANIMITĂȚII BISERICILOR ORTODOXE

Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei s-a adunat în Balamand ieri (2 martie) sub președinția Preafericitului Patriarh Ioan X.

Patriarhul a fost invitat luna trecută să participe la o întâlnire a Întâistătătorilor a patru Patriarhii străvechi din Constantinopol, Antiohia, Alexandria și Ierusalim, plănuită de Constantinopol și Alexandria pentru a condamna crearea de către Biserica Rusă a unui Exarhat african pe teritoriul Patriarhiei de Alexandria. Patriarhia Antiohiei anunțase că Sinodul va fi cel care va decide cum să răspundă invitației. (…)

Au reiterat poziția Patriarhiei de Antiohia de a insista pe necesitatea întoarcerii la principiul consensului și unanimității tuturor Bisericilor Ortodoxe, a acelora recunoscute de familia de Biserici Locale în ceea ce are legătură cu acțiunea comună ortodoxă și cu eforturile de a găsi soluții la chestiunile controversate care provoacă lumea ortodoxă. Consensul și unanimitatea garantează unitatea Bisericii Ortodoxe.

Cu privire la invazia rusă în Ucraina, Sinodul declară:

Părinții sinodali urmăresc cu profundă durere și cu mare tristețe escaladarea îngrijorătoare din Ucraina și au înălțat rugăciuni fervente pentru pace în Ucraina și în întreaga lume și ca atotputernicul Dumnezeu să insufle pe decidenți să dea prioritate logicii de pace și să adopte limba dialogului pentru a cruța o distrugere pe mai departe, precum și pagubele umane și pierderile materiale induse de toate părțile.

În acest timp dificil pentru poporul ucrainean, Părinții își exprimă compătimirea față de păstorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie. Părinții nădăjduiesc că legăturile duhovnicești și istorice dintre popoarele rus și ucrainean, care au ieșit din aceeași cristelniță a botezului, vor contribui la rezolvarea conflictului, ajungându-se la împăcare și consolidând pacea.

(…) Sinodul a mai abordat chestiunea Mitropolitului Boulos (Paul) de Alepp și Youhanna Ibrahim din „Biserica” Siriacă, răpiți acum nouă ani. Sinodul condamnă tăcerea internațională pe temă și face apel la eliberarea imediată a Mitropoliților.

În final, ei au făcut apel la guvernul libanez să furnizeze cerințele de bază de trai pentru cetățenii săi și ca poporul să voteze înțelept la alegerile parlamentare viitoare; și să fie ridicate sancțiunile împotriva Siriei de către comunitatea internațională și la o soluție politică de găsit „prin luarea în considerare a aspirațiilor poporului sirian de a ajunge la împăcare națională și de a păstra unitatea statului sirian”.

Nota noastră: De primă importanță este decizia legată de consensul sinodal la care să participe toate Bisericile Locale, nu doar câteva, în speță Pentarhia, adică cele 5 Patriarhii vechi din care au rămas patru, fără Roma. Este inadmisibilă o astfel de perspectivă și atitudine de superioritate.

În chestiunea războiului din Ucraina, probabil că sirienii sunt îndatorați și recunoscători rușilor pentru ajutorul armat oferit acum puțini ani și nu condamnă explicit războiul declanșat. Insistă pe relația frățească dintre cele două popoare implicate, cumva spre iritarea ucrainenilor, care nu au o politică de apropiere de Rusia, cu atât mai puțin după declanșarea invaziei. Nu în ultimul rând, își exprimă sprijinul pentru Mitropolitul Onufrie, care ține de Patriarhia Rusă, spre deosebire de Biserica Greciei, care și-a arătat susținerea față de schismaticul Epifanie. Însă trebuie subliniat că grecii s-au exprimat prin gura Arhiepiscopului lor, nu prin vocea Sinodului. Evident că acest fapt scoate în evidență lipsa unei recunoașteri sinodale a autocefaliei ucrainene și dezacordul mai multor ierarhi.

Comunicatul sinodal atinge și alte puncte politice legate de situația din Siria și Liban. Cei doi Mitropoliți răpiți în Siria și ridicarea sancțiunilor asupra țării scot în evidență o situație disperată ignorată și chiar întreținută de comunitatea internațională. Referirile la libanezi țin tot de faptul că ei sunt cetățeni ai unei țări aflată în componența Patriarhiei Antiohiei.

Precizări ale Sinodului Bisericii Ruse referitoare la crearea Exarhatului din Africa

Tratative între Patriarhii Teodor și Chiril, însoțiți de suita lor, înainte de a intra în conflictul ucrainean (Foto: Hilarion)

Patriarchia.ru: Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 ianuarie 2022

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au citit Comunicatul Sfântului Sinod al Patriarhiei de Alexandria cu privire la întemeierea Exarhatului din Africa de către Biserica Ortodoxă Rusă, publicat pe 12 ianuarie 2022.

Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse consideră necesar să răspundă încercărilor făcute în acel document de a distorsiona adevăratele motive și împrejurările întemeierii Exarhatului.

Decizia Patriarhiei Moscovei este explicată în Comunicat ca decurgând „din faptul recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de către Preafericitul Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și a toată Africa”.

Afirmația de acest fel se întemeiază pe o poziție evident mincinoasă pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană, așa cum a existat, tot astfel urmează să existe până astăzi ca o parte autonomă în administrație a Bisericii Ortodoxe Ruse. Nu a cerut și nu a primit nici o autocefalie Biserica Ucraineană. Dimpotrivă, a respins categoric procedura de acordarea a așa-zisului Tomos de autocefalie impus ei din afară și prin susținerea conducătorilor politici de atunci ai țării și al schismaticilor. Acestea au fost menționate repetat și public în declarațiile oficiale ale Sinodului Ierarhiei și ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în cuvântările ierarhilor, ale clericilor, ale monahilor și ale mirenilor ei, a căror majoritate covârșitoare au dorit și doresc păstreze unitatea cu Patriarhia Moscovei.

Așa-zisa autocefalie a fost acordată de Patriarhia de Constantinopol nu Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice – cea mai mare confesiune din Ucraina, care numără 108 episcopi, 12.381 parohii, 12.513 clerici, 260 sfinte mănăstiri și 4.630 monahi – ci unei grupări de schismatici, care s-au rupt de ea și urmează să o războiască. Tocmai pe baza acestor indivizi, care nu dispun de hirotonie validă și de harul preoției, și a celor de un cuget cu ei, Patriarhia Constantinopolului a constituit prin încălcarea canoanelor o „biserică autocefală”. Tocmai această structură schismatică, care este lipsită de har, a primit-o în comuniune Preafericitul Patriarh Teodor al Alexandriei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei semnalează cu tristețe schimbarea ecleziologiei ortodoxe, care a fost manifestată prin materializarea scenariului așa-zisei autocefalii ucrainene. Totuși schimbarea aceasta nu a fost comisă de Biserica Rusă, cum susține Comunicatul Sinodului Bisericii Alexandriei. Se regăsește în acțiunile Patriarhiei de Constantinopol, care a comis o intruziune ilegală în Ucraina, precum și în declarațiile reprezentanților ei înalți. eforturile de desemnare a unui Întâistătător primat în diptice ca „primul fără egali” în Biserica Ortodoxă, care chipurile deține dreptul exclusiv după judecata lui să acorde și să ridice autocefalii, să rupă segmente din Bisericile Locale, să revoce unilateral documente istorice de mai bine de trei sute de ani, să anuleze abuziv decizii disciplinare ale Sfintelor Sinoade ale altor Biserici autocefale, să „repună” abuziv în preoție persoane care niciodată nu au avut-o, constituie o apostazie evidentă de la învățătura despre Biserică a Sfinților Părinți și de la tradiția ortodoxă străveche.

Membrii Sfântului Sinod își amintesc cuvântările Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe a Alexandriei pentru Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina în sânul Patriarhiei Moscovei, fiind cuprinse declarațiile Preafericitului Patriarh Teodor, pe care le-a susținut în mod repetat în trecut până de curând. După cum dădea mărturie Preafericirea Sa în 2016 în unul din interviurile sale, mereu a urmat o „asemenea poziție, că Biserica Ucraineană constituie o parte indivizibilă a Bisericii Ortodoxe Ruse”. În 2018, când a vizitat Odessa, Întâistătătorul Patriarhiei Alexandriei a îndemnat pe credincioși să rămână dedicați „Bisericii canonice a Ucrainei de sub Preafericitul Mitropolit Onufrie”.

Totuși, pe 8 noiembrie 2019, Preafericitul Patriarh Teodor brusc a declarat că recunoaște gruparea schismatică ucraineană, a început să-l pomenească pe conducătorul ei la sfintele slujbe și, pe 13 august 2021, la primit în comuniune euharistică directă.

După cum este cunoscut, recunoașterea structurii schismatice din Ucraina de către Preafericitul Patriarh Teodor nu a fost primită printre alții nici în propria Biserică Ortodoxă a Alexandriei. Mulți clerici ai ei s-au poziționat public pentru Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană, și-au declarat dezacordul față de decizia evident ilegală a Întâistătătorului lor și nu au dorit să se supună canonic aceluia care a urmat calea schismei.

Doi ani Biserica Rusă nu a răspuns cererilor clericilor africani pe care le-a primit, ci a așteptat cu răbdare ca Preafericitul Patriarh Teodor să-și schimbe decizia. Totuși, în perioada care a trecut, Preafericitul nu s-a mărginit numai la pomenirea în dipticele Întâistătătorilor ortodocși a căpeteniei uneia dintre grupările schismatice ucrainene, ci l-a primit în comuniune euharistică pe el și pe alți „ierarhi” ai acestei structuri. Aceste fapte grozave au convins Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse despre nevoia de a răspunde cererilor care i-au fost depuse și, în aceste condiții excepționale, să întemeieze Exarhatul Patriarhal în Africa.

Această decizie care nu este deloc ușoară, care a fost luată în regimul recunoașterii schismaticilor ucraineni de către Patriarhia Alexandriei în nici un chip nu constituie expresia unei revendicări a teritoriului canonic al Bisericii străvechi a Alexandriei, ci urmărește unicul scop de a oferi acoperire canonică acelor clerici ortodocși din Africa ce nu doresc să participe la legiferarea schismei.

Îndemnăm pe Preafericitul Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa și pe ierarhii Preasfintei Biserici a Alexandriei să ridice susținerea lor față de schismă și să revină la calea canonică pentru a păzi unitatea Sfintei Ortodoxii.

Precizările făcute de Sinodul Patriarhiei Ruse cu privire la formarea Exarhatului din Africa sunt bine-venite și corecte, lămuresc unele aspecte care ar fi trebuit clarificate chiar în decizia patriarhală de înființare a structurii în discuție, și anume: cauza discordiei rezidă într-o învățătură eretică, primatul papist, Exarhatul înființat are caracter temporar și condiționat și nu reprezintă o pretenție jurisdicțională, o intruziune permanentă, ci doar o formă de acoperire canonică pentru clericii din Africa, de apărare a învățăturii și ordinii ortodoxe.

Chiar și așa, persistă lipsa referirii la canoane sau rânduieli și temeiuri patristice concrete care permită această acțiune a rușilor, ce ar putea fi ușor interpretată drept o agresiune jurisdicțională. O justificare temeinică ar pune în discuție mai limpede atât abaterile grave doctrinare comise de Fanar și diviziunile din cadrul Bisericii Ortodoxe produse, cât și soluționarea lor prin convocarea unui Sinod Panortodox.

O abordare pertinentă a subiectului a fost realizată deja, cu rezerva că este părtinitoare pro-rusă și ascunde lacunele deciziei Moscovei în loc să le penalizeze. Extragem mai jos doar detaliile canonice și dogmatice ale problemei, cu toate că sunt foarte interesante și celelalte aspecte de politică bisericească tratate:

UJO: Exarhatul rus în Africa: religie și geopolitică

Ce spun canoanele

Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a încălcat sfintele canoane pășind pe teritoriul canonic al unei alte Biserici Autocefale și creând acolo o ierarhie paralelă? Susținătorii Fanarului/ BOaU/ Patriarhiei Alexandriei în publicațiile lor spun fără echivoc că da și, mai mult, a creat o schismă în Africa. Dar orice persoană de bun simț poate vedea că actul BORu este doar o reacție la schisma reală pe care Fanarul a creat-o în 2018 prin legalizarea schismaticilor ucraineni pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În același timp, la momentul invaziei Patriarhiei Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu se afla în schismă cu Biserica Ortodoxă, nu a fost acuzată de erezie și nu s-a întinat cu fapte sau decizii necuviincioase. Când ierarhia BORu a avertizat Fanarul că, intervenind în Ucraina, va deschide „cutia Pandorei”, nimeni nu a vrut să o asculte.

În cazul creării Exarhatului Rus în Africa, situația este fundamental diferită: Patriarhia Alexandriei, prin recunoașterea BOaU, a deviat în schismă. Hotărârea Sfântului Sinod al BORu din 29 decembrie 2021 spune: „Ca urmare a căderii în schismă a Patriarhului Teodor al Alexandriei, pomenirii la Sfânta Liturghie a conducătorului așa numitei „Biserici Ortodoxe a Ucrainei” la 8 noiembrie 2019 printre Întâistătătorii Bisericilor Autocefale, recunoașterii grupării schismatice menționate și coliturghisirea cu conducătorul acesteia la 13 august 2021, o parte a clerului Patriarhiei Alexandriei, după ce și-a declarat dezacordul cu poziția Întâistătătorului lor, s-a adresat Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii cu cererea să fie acceptați în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse”. Adică la momentul creării Exarhatului Patriarhal Rus în Africa, Patriarhia Alexandriei se afla deja în schismă.

Am putea spune că BORu a acționat absolut canonic în această situație, la fel ca clericii africani, care s-au desprins de comuniunea cu patriarhul lor pentru a se alătura BORu. Dar nu totul este atât de simplu și lipsit de ambiguitate.

Există Canonul 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, care prescrie ca clericii să se desprindă de episcopii lor în cazul în care aceștia din urmă deviază la erezie: „Dar cel care, din cauza unor erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau părinții Bisericii, se desparte de comuniunea cu Întâistătătorul său pentru că el predică public erezia și fățiș o mărturisește în Biserică, astfel de persoane nu numai că nu sunt supuse pedepsei canonice pentru că s-au îndepărtat de comuniunea cu așa-zisul episcop înainte de o clarificare sinodicală, dar ei vor fi considerați vrednici de cinstea cuvenită în rândul ortodocșilor. Căci ei nu au condamnat un episcop adevărat, dar episcopi mincinoși și învățători mincinoși și nu au fragmentat unitatea Bisericii prin schismă, ci de schisme și dezbinări au căutat cu stăruință să elibereaze Biserica”.

Acest canon a fost citat ca argument de către ierarhii și țarii ruși când, fără binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului, ei l-au ales în mod independent pe episcopul Iona de Reazan ca mitropolit al Kievului și al întregii Rusii la Sinodul Local din 1448 (de fapt, au proclamat autonomia Bisericii). Rușii au decis atunci să facă acest lucru deoarece Patriarhia Constantinopolului căzuse în erezie acceptând unitatea de la Florența în 1439.

Un detaliu istoric interesant – Mitropolitul Iona a devenit Întâistătătorul Bisericii nu numai în Cnezatul Moscovei, dar și în Mitropolia Kievului, care se afla sub stăpânirea Marelui Ducat al Lituaniei. Adică Biserica Rusă era atunci una în ambele state, dar a fost împărțită în două Mitropolii nu de Patriarhul Constantinopolului, ci… de Papa Calixt al III-lea la 15 octombrie 1458. Papa, conform Unirii de la Florența, se considera cap al Bisericii și credea că astfel de probleme țin tocmai de competența sa. Patriarhul uniat al Constantinopolului Grigorie al III-lea Mammas a crezut la fel și abia după decizia Papei l-a făcut pe Grigore Bulgarul „Mitropolit al Kievului, Lituaniei și Rusiei”.

Mai târziu, toată lumea a recunoscut această stare de lucruri, dar adevărul rămâne adevăr: Mitropolia Kievului a fost separată de cea Moscovei de un conducător absolut necanonic al Bisericii Catolice și a făcut parte din Patriarhia Constantinopolului până în 1686, când prin decizia Patriarhului Dionisie al IV-lea al Constantinopolului a fost realipită la Biserica Rusă, care la acel moment devenise deja patriarhie.

Totuși, aceasta este doar o remarcă istorică. Să revenim la aspectele canonice ale creării Exarhatului Rus în Africa.

Conform Canonului 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, clericii trebuie să întrerupă comuniunea cu episcopii lor dacă ei cad în erezie. Dar schisma și erezia nu sunt aceleași lucru. Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare spune următoarele în legătură cu aceasta: „Vechile autorități <…> foloseau nume de erezii, de schisme și de adunări ilegale. Prin erezii ei au înțeles oameni care erau cu totul îndepărtați și înstrăinați de dogmele adevăratei credințe; prin schisme erau caracterizate persoanele care se desprindeau din motive ecleziastice și cauze care puteau avea o soluție; adunările ilegale neautorizate erau ținute de prezbiteri sau episcopi caterisiți sau de mireni neinstruiți”. Adică schisma este o împărțire a opiniilor asupra problemelor care pot fi vindecate și, spre deosebire de erezie, nu justifică crearea unei ierarhii paralele.

Înseamnă că BORu a acționat necanonic? Din nou, totul nu este atât de simplu. Cert este că toate acțiunile Fanarului în Ucraina – recunoașterea schismaticilor, crearea BOaU, „desființarea” Bisericii Ortodoxe Ucrainene  – nu sunt doar acțiuni schismatice, dar și manifestări ale unei erezii reale – erezia papismului la Constantinopol. Și toți cei care sunt de acord cu acțiunile Fanarului sunt, în primul rând, susținători ai ereziei. Până la urmă, Biserica mărturisește de la bun început că numai Iisus Hristos este Capul Bisericii. El exercită această conducere în mod direct și nu are nevoie de  „adjuncți”, „vicari” sau alți „executori” aici pe pământ. Aceasta este o problemă de principiu și nu presupune niciun compromis. Dezacordul asupra acestei probleme nu poate fi vindecat numai prin respingerea doctrinei false a vreunui ierarh care este capul Bisericii pe pământ sau, ca să spunem mai diplomatic, are autoritate exclusivă. Se poate spune că erezia papismului de la Constantinopol nu a fost încă condamnată de vreun Sinod, dar orice erezie a fost respinsă și condamnată de ierarhi individuali sau de Bisericile Autocefale chiar înainte de condamnarea oficială la Sinoadele Ecumenice.

Papismul de la Constantinopol a fost de fapt condamnat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse în 2008. Deși cuvântul „erezie” nu a fost menționat la acel moment, ci a fost înlocuit diplomatic cu sintagma „noua concepție eclesiologică”, conținutul acestei erezii era deja formulat și s-a notat că Biserica Ortodoxă Rusă a respins-o.

Textul Rezoluției Speciale sună astfel: „Sinodul își exprimă profunda îngrijorare față de tendințele <…> manifestate în declarațiile unor reprezentanți ai Sfintei Biserici din Constantinopol. Plecând de la o interpretare a Canonului 28 al celui de-a IV-a Sinod Ecumenic, neîmpărtășit de plenitudinea Bisericii Ortodoxe, acești ierarhi și teologi dezvoltă o nouă concepție eclesiologică care devine o provocare pentru unitatea pan-ortodoxă. Conform acestei concepții: a) doar Biserica Autocefală care este în comuniune cu Scaunul Constantinopolului este considerată că aparține Ortodoxiei Universale; b) Patriarhia Constantinopolului are jurisdicție exclusivă în toate țările în care este răspândită credința ortodoxă; c) în aceste țări numai Patriarhia Constantinopolului reprezintă opiniile și interesele Bisericilor Autocefale în fața autorităților publice; d) orice arhiereu sau cleric care slujește în afara teritoriului canonic al Bisericii sale Autocefale se află sub jurisdicția ecleziastică a Constantinopolului, chiar dacă el însuși nu își dă seama; e) Patriarhia Constantinopolului stabilește limitele geografice ale Bisericilor și, dacă opinia sa nu coincide cu opinia unei anumite Biserici în această privință, își poate stabili propria jurisdicție pe teritoriul acelei Biserici. <…> Această viziune a Patriarhiei Constantinopolului asupra propriilor drepturi și împuterniciri intră în contradicție acută cu tradiția canonică multiseculară pe care se sprijină existența Bisericii Ortodoxe Ruse și a celorlalte Biserici Autocefale”.

De ce Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse nu i-a dat numele de erezie? Pentru că era anul 2008, încă nu a avut loc invazia Fanarului în Ucraina și mai exista speranța că ierarhii de la Constantinopol își vor veni în fire și vor înțelege că se mișcă în direcția greșită.

Însă Arhimandritul Sofronie (Saharov), un ascet ortodox rus, un cleric al Patriarhiei Constantinopolului și un ucenic al Sfântului Siluan din Athos, a fost mai liber în declarațiile sale. În 1950, el a scris următoarele: „În prezent, în sânul Sfintei noastre Biserici există un mare pericol de a devia de la învățătura dogmatică. <…> Vă puteți întreba: Prin ce putem cunoaște această denaturare în prezent? Răspundem: la Constantinopol neo-papismul, care încearcă rapid să treacă de la faza teoretică la cea practică. <…> Trebuie oare să menționăm că această formă de papism este o erezie eclesiologică ca și papismul roman?”.

Se poate presupune că erezia papismului de la Constantinopol va fi numită erezie și condamnată la viitorul Sinod Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2022, iar apoi în așa-numitul format Amman de către primații și reprezentanții Bisericilor Autocefale care au hotărât că nu sunt de acord cu această erezie sub forma recunoașterii BOaU.

Pe baza celor expuse mai sus, se poate argumenta că BORu, după ce a creat Exarhatul Patriarhal în Africa, a procedat corect atât în ​​privința canoanelor, cât și a diplomației bisericești, deoarece o astfel de decizie ar fi putut fi luată aproape imediat după recunoașterea BOaU de Patriarhul Teodor al Alexandriei. Cu toate acestea, BORu a așteptat mai bine de doi ani și se poate presupune că în această perioadă au avut loc contacte informale la diferite niveluri pentru a explica ierarhilor alexandrini caracterul necanonic și neconstructiv a poziției lor.

Vizita dezmințită a Patriarhului sârb și pretențiile papiste ale Fanarului

După ce a fost anunțată o vizită a Patriarhului Porfirie al Serbiei la Constantinopol chiar de către fanarioți, a apărut o dezmințire din partea reprezentanților Bisericii din Belgrad. Această întâmplare ciudată este posibil să aibă conotații mai profunde, după o analiză interesantă a faptelor.

Doi pretendenți la un primat asupra Bisericii: Papa și Patriarhul de Constantinopol (Foto: Pontapostagma)

Patriarhul Serbiei neagă primatul în Ortodoxie și nu merge la Fanar?

Este cunoscut faptul Patriarhia Serbiei a dezmințit printr-un comunicat știrile recente despre o vizită iminentă a Patriarhului Porfirie la Fanar.

Totuși știrile au apărut de pe pagina oficială a Patriarhiei Ecumenice și, mai concret, de la relatarea despre vizita Președintelui Parlamentului din Muntenegru. În mod concret, pagina de internet menționa: «Duminică, 16 ianuarie 2022, după dumnezeiasca Liturghie, Președintele Parlamentului din Muntenegru, Excelența sa  dl. Aleksa Bečić a vizitat oficial Patriarhia Ecumenică împreună cu o suită numeroasă. La discuție s-a făcut o referire amplă la Fericitul Mitropolit Amfilohie de Muntenegru și Litoral, coleg de facultate cu Patriarhul la Roma, după cum și la situația mai generală bisericească din Muntenegru la și după întronizarea Mitropolitului de acum Ioanichie. De asemenea, Patriarhul a spus înaltului oaspete că este așteptată la Fanar cu bucurie vizita irenică/pașnică a noului Patriarh Porfirie al Serbiei potrivit cutumei la nivel pannortodox».

Adică Patriarhul Bartolomeu consideră că, potrivit cutumei la nivel panortodox, toți Patriarhii și Întâistătătorii au drept cap pe cel al Constantinopolului. Drept urmare, și pentru Patriarhul Serbiei va trebui să fie în vigoare același lucru și, ca nou-ales Patriarh, are obligația să facă o vizită irenică/pașnică și să depună la Fanar omagiul său «capului» Ortodoxiei.

Această cerință despre recunoașterea Constantinopolului drept cap reiese și din faptul că ea a fost consemnată și oficial în Tomosul de autocefalie al Ucrainei, fără să i se fi dat importanța neobservată. La începutul paragrafului Tomosului de autocefalie al Ucrainei este consemnată prima mențiune oficială despre primat în Biserica Ortodoxă: «Mai insistăm asupra celor de mai sus că Biserica Autocefală a Ucrainei cunoaște drept cap al său pe Preasfântul și Apostolescul Tron Ecumenic, după cum fac și restul Patriarhilor și Întâistătătorilor».

În aceste împrejurări, refuzul Patriarhului Porfirie să meargă la Fanar nu este o simplă dezmințire a știrilor, ci ceva mult mai important. Poate să fie considerat ca o dezavuare a Bisericii Ortodoxe Sârbe de a urma logica Fanarului și să accepte învățătura eretică despre primat în Ortodoxie și prezidiul tronului de Constantinopol.

Nota noastră: Orice Patriarh sau Întâistătător al unei Biserici autocefale, după ce este proaspăt ales, trimite scrisori irenice de recunoaștere reciprocă celorlalte Biserici Locale. Este posibil ca Patriarhul Bartolomeu să nu se mulțumească doar cu acest gest, ci să aibă pretenția de a i se face o vizită în acest sens, prin care să i se confere un statut deosebit. În orice caz, termenul „vizită irenică” nu se poate referi decât la recunoașterea reciprocă sau unilaterală a noului Patriarh sârb.

Ar mai trebui menționat că, pe lângă refuzul indirect de a face o vizită la Fanar, Patriarhul Sârb a mai declarat public faptul că va continua să susțină pe Mitropolitul Onufrie și Biserica de sub conducerea sa.

Nevoia unor decizii neobișnuite și acoperirea canonică pentru Exarhatul rusesc din Africa

Mitropolitul Ilarion în Sinodul Bisericii Ruse (Foto: Orthodox Times)

După formarea unui Exarhat în Africa de către Patriarhia Rusă, au început să apară acuzele de schismă la adresa ei. Mutarea aceasta a fost una constrânsă de împrejurări și pentru a forța o soluționare a conflictului care roade Ortodoxia de mai bine de 3 ani prin schisma ucraineană. Asistăm la un război diplomatic și o tensionare a nervilor, un asalt al pretențiilor inovative fanariote asupra Bisericii, îndeosebi asupra Patriarhiei Moscovei. Problema este cum trebuie să sune un răspuns în duh ortodox și conform canoanelor pentru a aplana schisma și a rezolva disputa, nu pentru a o continua și, eventual, chiar adânci. Altfel spus, rușii trebuie să convingă de bunele lor intenții.

Un episod relevant, un instantaneu al controversei îl constituie interviul acordat pentru agenția RIA Novosti de Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei. Acesta a fost publicat pe 12 ianuarie, când a apărut decizia Sinodului alexandrin și la o zi după un Comunicat al Sinodului Patriarhiei Ecumenice.

Comunicatul emis pe data de 11 de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit într-o ședință permanentă pe luna ianuarie, este unul scurt, pe două puncte, al doilea făcând referire la înființarea Exarhatului din Africa:

„Făcându-se cercetare despre intruziunea anticanonică a Bisericii Ruse în jurisdicția străvechii Patriarhii de Alexandria, a fost exprimată unanim susținerea frățească față de ea a Tronului prim al Bisericii de Constantinopol, rezervându-și dreptul să facă tot ceea ce ține de el pentru restabilirea ordinii canonice pe continentul african.”

Răspunsul din partea Patriarhiei Ruse prin gura Mitr. Ilarion conține câteva precizări, care pot fi urmărite mai jos în traducere:

Înaltpreasfințite, cum puteți comenta declarațiile Patriarhiilor de Constantinopol și Alexandria, îndeosebi apelul de ‘a restabili ordinea canonică în Africa’?

– Patriarhia de Constantinopol trăiește într-o realitate paralelă pe care a creat-o prin acțiunile ei în Ucraina. Așteptăm să fie restabilită ordinea canonică în Ucraina și apoi va fi posibil să începem să discutăm restabilirea ordinii canonice în comunitatea din toată lumea ortodoxă. Felul cum a evoluat situația în Africa este o consecință directă a acțiunilor luate de Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol de a legaliza schisma ucraineană, de a „restabili în rang” persoane care nu au avut niciodată hirotonie canonică.

În comunitatea ortodoxă mondială, din cauza acțiunilor Patriarhului de Constantinopol, unilaterale și ostile față de Biserica Ortodoxă Rusă, s-a creat o situație de haos canonic. În această situație, până ce va fi restabilită ordinea canonică în comunitatea ortodoxă mondială, până când Constantinopolul refuză să aibă un dialog și continuă un monolog prin folosirea unor rezoluții în stilul Roma locuta, cusa finita (Roma a vorbit, cauza s-a încheiat), Bisericile Ortodoxe sunt nevoite să continue să ia decizii neobișnuite.

– De ce a decis Biserica Ortodoxă Rusă să creeze un Exarhat în Africa?

– Sfântul Sinod al Bisericii noastre a luat o decizie de a forma un Exarhat al Africii nu pentru a submina misiunea Patriarhiei de Alexandria sau pentru a îndepărta unele parohii de ea. Biserica Rusă nu are nevoie de asta și nu este interesată de așa ceva. Nu avem vreun simțământ ostil față de Patriarhul Teodor sau față de vreun ierarh al Patriarhiei de Alexandria.

Dimpotrivă, am apreciat mereu sprijinul Ortodoxiei canonice din Ucraina, care a fost dat constant de Patriarhul Teodor până în 2018. Am căutat să dăm tot ajutorul posibil Patriarhiei de Alexandria și nu am creat parohiile noastre în teritoriile ei, deși mulți credincioși de limbă rusă, care trăiesc în diferite țări din Africa ne-au cerut să facem asta. Dar, după ce Patriarhul Teodor a început pomenirea liturgică a liderului schismatic și a intrat în con-slujire cu schismaticii, o situație fără precedent a fost creată cu rezultatul că clericii africani au refuzat să urmeze pe Patriarhul lor în recunoașterea schismei și au apelat la Patriarhul Moscovei. Nu ne-am grăbit să luăm o decizie și am așteptat doi ani. Oricum, pentru că atitudinea Patriarhului Teodor nu s-a schimbat și nici unul din ierarhii Patriarhiei de Alexandria nu și-a exprimat dezacordul cu această atitudine, am considerat că nu mai putem refuza pe clericii care au cerut Patriarhiei Moscovei să-i accepte în jurisdicția Bisericii Ruse pentru un singur motiv – același pe care l-am avut de a rupe comuniunea cu Patriarhul de Alexandria.

– Care va fi răspunsul Bisericii Ruse la declarațiile Patriarhiilor de Alexandria și Constantinopol?

– Erau așteptate, dar, de vreme ce nimeni nu ne-a întrebat, nu este implicat un răspuns. În viziunea mea, calea de a schimba declarații este mai degrabă fără sens și nepromițătoare. Fie ar trebui să negociem regulile comportamentului la nivel inter-ortodox, fie va rămâne pe cont propriu fiecare Biserică Locală și să ia decizii independente.

Recent, nevoia pentru un astfel de dialog la nivel pan-ortodox a fost amintită de Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, care a dedicat mulți ani din viața sa misiunii pe continentul african. (…) Potrivit lui, ‘afirmația că nu există schismă în Ortodoxie, ci doar neînțelegeri îmi amintește de teoria că nu există coronavirus’. Arhiepiscopul Anastasie sugerează că ‘ar trebui să discutăm modalitatea vindecării și aplicării vaccinului prescris de tradiția apostolică: este vorba de pace și împăcare’.

– Cei din Biserica Rusă sunteți gata de dialog cu toate Bisericile Locale pe problema schismei?

– Suntem mereu gata de dialog. Pentru a preveni o evoluție periculoasă a evenimentelor, Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril, a mers la Istanbul în august 2018 pentru a se întâlni cu Patriarhul Bartolomeu. L-am avertizat de consecințele periculoase și catastrofale ale acțiunilor posibile de a legaliza schisma din Ucraina. În mod regretabil, nu a fost de ajutor. Pentru a discuta problemele la nivel inter-ortodox, Preafericitul Patriarh Teofil al Ierusalimului a convocat în februarie 2020 o conferință la Amman și Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril, a luat parte la ea.

– Care este, în viziunea voastră, ieșirea din această criză?

– Modalitatea de a restabili unitatea și a vindeca rănile produse stă în întoarcerea la situația care era până în toamna lui 2018 – la situația când Bisericile Ortodoxe se consultau împreună și când, potrivit canoanelor, ‘primul’ nu făcea nimic fără acordul restului, în timp ce restul, conduși de ‘primul între egali’, luau decizii sinodal. Acum a apărut printre noi ‘primul fără egali’, în timp ce monologul a devenit un mod de comunicare în locul dialogului. Consecințele acestei tactici greșite sunt evidente.

Nota noastră: Situația Bisericii Ruse și a clericilor din Africa este una încolțită, fără ieșire, cauzată de agresiunea și intruziunea necanonică a Patriarhiei de Constantinopol. Pentru un ochi neavizat și la o examinare superficială, explicațiile oferite atât de Fanar, cât și de ruși par a fi plauzibile, rezonabile. Însă lucrurile trebuie nuanțate mai bine.

Chiar dacă în mod evident fanarioții sunt cei în greșeală, care provoacă tulburare și pagubă, rezolvarea nu constă în a face dreptate rușilor, ci în a restabili pacea și buna-stare a Bisericii în ansamblul ei, adică în a aplica dreptatea lui Hristos, Capul și Stăpânul ei. Altfel spus, acțiunile Moscovei nu trebuie să fie răzbunătoare, să nu provoace altă schismă și noi probleme.

Deși cea mai numeroasă dintre Bisericile Locale, Moscova nu reușește să pună în discuție și să rezolve schisma creată de Constantinopol; celelalte Biserici nu sunt dispuse să întrunească un Sinod. De aceea, și clericii din Africa nu au vreo instanță superioară la care să facă apel în cauza lor. Ei nu doresc să accepte decizia patriarhală de a valida recunoașterea schismaticilor și nu au de la cine să ceară protecție și ajutor. Cea mai îndreptățită soluție a fost să se îndrepte spre ruși, care sunt direct implicați și singurii care au o poziție fermă și corectă pe chestiunea în discuție.

Dacă problema ar fi doar de ordin administrativ (schismă), nu s-ar justifica întreruperea pomenirii și comuniunii, conform canoanelor 13-15 I-II. Oricât ar părea de ciudat, în această situație ar trebui ca Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina pur și simplu să nu-i recunoască pe „autocefali”, ca și până acum, iar clericii africani să nu fie de acord cu decizia Patriarhiei lor și să-și exprime public opinia. Însă intervenția Fanarului are ca bază pretenții papiste, adică o viziune eretică despre Biserică, anti-sobornicească și anti-sinodală. De aceea este îndreptățită și chiar necesară reacția de rupere a comuniunii până la întrunirea unui Sinod Pan-Ortodox (conform canonului 31 apostolic, 15 I-II și 3 Sin III Ec.).

Dar înființarea unui Exarhat în Africa depășește aceste hotare, nu s-a rămas la ruperea comuniunii din partea preoților, ci aceștia au primit o protecție din partea Moscovei, fapt ce constituie o intruziune într-un teritoriu canonic străin. În situații de pace, aceste fapte sunt sancționate de o serie de canoane, cum ar fi: 35 apostolic, 6 Sin. I Ec., 2 Sin. II Ec., 8 Sin. III Ec., 19 Antiohia, 13 Cartagina și altele. Această acțiune este interzisă mai ales pentru că reprezintă o interferență într-o altă Patriarhie, adică la cel mai înalt nivel. Dacă ar fi fost vorba de un conflict între Episcopii din aceeași Patriarhie sau Mitropolie sau Biserică autocefală, rezolvarea ar fi fost mai ușoară pentru că ar fi fost Întâistătătorul lor (Patriarh, Arhiepiscop sau Mitropolit) care să facă dreptate. Însă acum nu există instanță mai înaltă decât Sinodul Pan-Ortodox sau Ecumenic.

Erezia papistă, în cazul acesta, când Bisericile refuză să o discute sinodal, ar fi putut fi tranșată de ruși prin convocarea unui Sinod la care să condamne definitiv și nominal Patriarhia Ecumenică și pe toți aderenții ei, ceea ce ar fi însemnat o nouă rupere nedorită, ca în 1054. O situație asemănătoare, când practic Sinodul unei Biserici Locale a fost considerat Sinod Ecumenic a avut loc pe vremea Sf. Maxim Mărturisitorul, la Lateran, în 649. Atunci au participat mulți episcopi apuseni și unul singur din Ierusalim, restul ierarhilor neparticipanți fiind monoteliți. Pe baza împărțirii clare între ortodocși și eretici monoteliți, acel Sinod a avut statut ecumenic. Însă, la intervenția imperială, papa Martin a fost arestat și exilat și decizia nu a putut fi aplicată, ci abia în 681 a fost proclamată învățătura ortodoxă la Sinodul VI Ecumenic.

În cazul în care nu există o hotărâre definitivă, adică Moscova nu a forțat separarea apelor printr-o condamnare definitivă, care ar fi împărțit Bisericile Locale între Fanar și ea, se pune problema cât de îndreptățită este intervenția ei în Africa.

În trecut, credincioșii din Constantinopol au apelat la Sf. Chiril al Alexandriei din cauza ereziei Patriarhului Nestorie, iar Sf. Vasile cel Mare chema în ajutor pe episcopii din Apus împotriva arienilor (ep. 90 și multe altele). Diferența față de situația de astăzi constă în faptul că acum sprijinul este acordat unor preoți, nu unor episcopi; în plus, ereticii de odinioară erau condamnați definitiv de Sinoade adunate împotriva lor, pe când acum există doar o sancționare prin ruperea comuniunii cu Patriarhul Teodor al Alexandriei de către Biserica Rusă.

Ca o paranteză importantă, este de remarcat că Mitr. Ilarion lasă de înțeles că dogmele Bisericii Ortodoxe și poziționarea Moscovei depind de atitudinea Constantinopolului și că, în lipsa ei, fiecare Biserică este forțată să acționeze independent. Sau vorbește chiar de o „negociere a comportamentului la nivel inter-ortodox”. Este surprinzătoare și înfricoșătoare ocolirea apărării cu orice preț a dreptei credințe. Totuși Biserica nu este o instituție lumească și cu reguli de funcționare negociabile.

Revenind, în cazul acestui vid legislativ, o sugestie ar fi ca Sinodul Bisericii Ruse să fi indicat precis motivele, condițiile și limitele acțiunii sale în Africa. Adică să indice și erezia papistă din pretențiile de primat ale Constantinopolului, care stau la baza schismei ucrainene, dar și caracterul provizoriu și regimul limitat al Exarhatului înființat în condiții de forță majoră pentru a oferi clericilor africani posibilitatea să-și trăiască nealterat credința ortodoxă și comunitățile lor să aibă continuitate prin eventuale hirotonii.

Așadar nu e vorba de decizii neobișnuite („non-standard”) pur și simplu, discreționare pe care să le ia Bisericile Locale, ci de conjunctură, pentru a conserva cât mai bine credința și viața bisericească acolo unde sunt amenințate. Oricum, situația este în dezbatere și ieșită din comun, dar și tragică prin lipsa de preocupare autentică față de valorile și principiile ortodoxe.

Crearea Exarhatului rusesc în Africa. Hotărârile Bisericilor Rusiei și Alexandriei și reacții aferente

Conflictul bisericesc dintre Patriarhia de Constantinopol și cea a Rusiei, creat prin recunoașterea schismaticilor ucraineni de către fanarioți, ia o amploare deosebită prin formarea de către Moscova a unui Exarhat în teritoriul canonic ce aparține de Patriarhia Alexandriei. Există semne că s-ar putea ajunge la o escaladare a situației în continuare, după decizia sinodală de ieri (12 ianuarie) a celor din Africa.

Înainte de hotărârea Patriarhiei Ruse de a înființa pe 29 decembrie Exarhatul african, exista o ruptură între ea și Alexandria. Aceasta fusese cauzată de recunoașterea schismaticilor ucraineni și pomenirea în diptice a Întâistătătorului lor, Epifanie Dumenko. Deocamdată doar Bisericile grecofone (Patriarhiile de Constantinopol și Alexandria, Biserica Greciei și cea a Ciprului) au recunoscut pe schismaticii ucraineni printr-o acțiune de solidarizare în jurul Fanarului.

Sediul Exarhatului de Sud din Johannesburg (Foto: UJO)

Romfea.gr: Exclusiv: Biserica Rusiei a creat un Exarhat Patriarhal al Africii:

În jurisdicția Bisericii Ortodoxe a Rusiei, au fost primiți astăzi, miercuri 29 decembrie 21, 102 clerici ai Patriarhiei Alexandriei din opt țări africane. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse și-a declarat neputința pe mai departe de lepădare a clericilor Patriarhiei Alexandriei, care depus cereri să fie primiți în Patriarhia Moscovei.

De asemenea, informațiile se referă la faptul că Biserica Rusiei a decis crearea unui Exarhat Patriarhal în Africa, având titlul „Klinski”. Mitropolit de Klin și Exarh Patriarhal de Africa a fost desemnat Arhiepiscopul Leonidas de Erevan și Armenia, până de curând reprezentant al Secției Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei.

UJO: În Biserica Ortodoxă Rusă a fost format Exarhatul Patriarhal în Africa

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a examinat raportul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Leonid al Erevanului și Armeniei cu privire la cererile numeroși clerici din întreaga Africa care resping recunoașterea schismaticilor ucraineni de către Patriarhul Teodor al Alexandriei și prin urmare, doresc să treacă în subordinea Bisericii Ruse.

Printre deciziile luate la 29 decembrie 2021, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât să primească 102 clerici africani în jurisdicția sa la cererea acestora, relatează Patriarchia.ru. (…)

După ce patriarhul Teodor a coliturghisit cu Dumenko în luna august, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât că nu mai poate ignora cererile preoților.

Reacția imediată a Alexandriei a survenit chiar a doua zi:

UJO: Biserica Alexandriei este „profund mâhnită” pentru Exarhatul BORu în Africa

 În comunicatul Sfântului Sinod al Alexandriei se arată următoarele: „Vechea Patriarhie a Alexandriei își exprimă cea mai profundă mâhnire cu privire la decizia sinodală a Patriarhiei Ruse de a înființa un Exarhat în limitele canonice ale jurisdicției Bisericii Patriarhale din Alexandria, hotărâre luată în perioada sărbătoririi Nașterii lui Hristos și a Botezului Domnului, când se arată Hristos, Regelui lumii”.

Patriarhia Alexandriei a asigurat că „își va îndeplini în continuare îndatoririle pastorale față de turma care i-a fost încredințată de Dumnezeu, călăuzindu-se de tezaurul duhovnicesc al marilor Părinți greci ai Bisericii care, potrivit teologului contemporan rus și regretatului părinte Gheorghe Florovski, a lăsat o amprentă de neșters în teologia Ortodoxă și Biserică”.

Documentul mai prevede că „decizia Patriarhiei Ruse va fi discutată la viitoarea ședință a Sinodului Patriarhiei Alexandriei, la care se vor lua decizii corespunzătoare”.

După această decizie, au apărut unele comentarii și clarificări pe tema ridicată.

UJO: Biserica Rusă vorbește despre motivele creării Exarhatului său în Africa

Mitropolitul Ilarion, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ruse, a „susținut că „Noi nu am fi intrat în Africa dacă nu ar fi fost cererile persistente ale clerului african care s-a adresat nouă la scurt timp după ce Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a alăturat schismei”. „Prima cerere de acest fel a fost făcută acum doi ani. Am așteptat cu răbdare. Am studiat apelurile clerului care a depus petițiile nouă. Am trimis diferite semnale Patriarhului Alexandriei că nu voiam să invadăm teritoriul Africii”. Și numai „când propunerile noastre au fost respinse, când Patriarhul de Alexandria a arătat că nu avea să-și schimbe poziția în privința Ucrainei, ce puteam face? De aceea, acum i-am acceptat pe aceia care au dorit să ni se afilieze”, a susținut șeful DECR ROC.

Foarte importante sunt discuțiile și perspectivele care se conturează în jurul acestei teme.

ΑΚΤΙΝΕΣ: Anastasie al Albaniei: Fisura din Ucraina în Africa

În continuare, africanii simpli vor fi chemați să vină la Ortodoxie de două Patriarhii Ortodoxe, fără să aibă comuniune sacramentală între ele. Sminteala și slăbirea mărturiei ortodoxe de la această acțiune dezbinătoare este evidentă. Este vorba despre o evoluție dureroasă. (…)

În noiembrie 2019 am trimis tuturor Întâistătătorilor ortodocși textul în care accentuam întâietatea absolută a datoriei de unitate, nevoia valorificarea dialogului, evitarea coalizărilor etnofiletiste, activarea urgentă a principiului sinodalității, pe care s-a bizuit mereu Biserica Ortodoxă. (…)

Această chemare îndurerată rămâne absolut actuală și astăzi.

Βήμα Ορθοδοξίας: Serafim de Pireu: Convocarea imediată a Sinodului Panortodox – Africa, Moscova și Fanarul!

Exarhatul Bisericii Ruse, care a fost anunțat anterior, se susține pe opinia greșită că Patriarhia Alexandriei a devenit schismatică prin pomenirea Mitropolitului Epifanie al Bisericii „Autocefale” a Ucrainei. (…) Prin urmare, acțiunea Bisericii Rusiei se susține pe o presupoziție greșită, pentru că nu poți să privești pe cineva și să-l declari schismatic fără constatarea și pedeapsa canonică pe care poate să o impună organul sinodal competent. (…)

Nu se pune în discuție dacă Patriarhia Ecumenică avea sau nu dreptul să acorde autocefalie Bisericii Ucrainei – desigur că avea acest drept – pentru că este Biserica primă ca scaun și până să fie decis alt mod de acordare a autocefaliei, Patriarhia Ecumenică are acest drept. Nu se pune problema dacă Patriarhia Ecumenică a dat bine sau rău autocefalia, ci subiectul este cui a dat-o, adică unui roi de oameni caterisiți, amăgitori, anatematizați, nehirotoniți. (…)

Se cere depășirea acestei crize imediat prin convocarea unui Sinod Panortodox.

La fel și Mitropolitul cipriot Isaia de Tamassos a vorbit despre necesitatea convocării unui Sinod Panortodox cu următoarea explicație: „Pe măsură ce evoluează această stare de confuzie și întrerupere a comuniunii între noi, ea distorsionează strident orice apărăm noi ca și creștini ortodocși și acum, dacă vom continua să mergem pe această cale, care nu duce nicăieri, vom transforma eventual Bisericile noastre în grupuri religioase închise”.

Chiar și în mediul rusesc sunt vehiculate teorii conform cărora Patriarhia Alexandriei a căzut din Biserică prin comuniunea cu schismaticii ucraineni, fapt ce justifică intervenția Moscovei în Africa.

Romfea.gr: Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei despre întemeierea Exarhatului African

Deja de doi ani, de la faptul recunoașterii de către Preafericitul Papă și Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa a Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, am primit prin surprindere atacul și intruziunea necanonice și neobișnuite ale Bisericii Ruse prin metode neconforme cu practica și tradiția bisericească pe care au respectat-o toți predecesorii cinstiți ai Patriarhului Chiril al Rusiei, spre cumpărarea clericilor băștinași ai Patriarhiei noastre ca o impunere imediată de sancțiuni în oglindă și de constrângere și răzbunare în prelungire față de noi.

După anunțul din 29 decembrie 2021 al Patriarhiei Moscovei, avem deja decizii oficiale și declarații ale Bisericii Rusiei și interviuri ale membrilor ei despre întemeierea total necanonică a unui «Exarhat» pe baza dispozițiilor ei «regulamentare» interne, nu canonice, în interiorul Patriarhiei noastre, constituită din clerici care s-au îndepărtat singuri, care fie se află sub canonisire și alții de proveniență necunoscută, care se autocaracterizează drept ortodocși, dar care nu au aparținut niciodată de Patriarhia Alexandriei.

Prin aceste acțiuni, se constată efortul de înstrăinare de ecleziologia ortodoxă în mulți parametri distincți ai ei, dar în principal în chestiunea granițelor articulării administrative a structurilor Bisericii lui Hristos, cu punct de plecare depărtat de tradiția ortodoxă. Cu durere înțelegem că toate acestea decurg din rațiuni pătimașe și infectate cu «virusul etnofiletismului», condamnat de Sinodul din 1872. (…)

Sinodul Tronului Alexandriei, cu uimire îndurerată, protestează față de Patriarhul Rusiei și Sinodul din jurul lui. Cu uimire pentru că pentru noi, «care urmăm Sfinților noștri Părinți», granițele fiecărei Biserici Locale sunt clare, geografice și cartografiate de Sinoadele Ecumenice și vrednice de respect. Demonstrăm că în practică niciodată nu ne-am implicat în hotarele oricărei Biserici Locale surori, cu atât mai mult în ale Bisericii Rusești. (…)

Considerăm că prin aceste metode este forțată grosolan încă o dată esența credinței noastre ortodoxe și în câmpul sensibil al Misiunii din Africa, care «este hrănită» de noi «ca un prunc cu lapte, și nu cu hrană teologică tare», după expresia paulină, care constituie pentru noi regula și măsura care urmează lucrarea noastră apostolică.

Față de aceasta s-a decis ca:

Α) Să fie informat cinstita Patriarhie Ecumenică și Bisericile Locale prin Întâistătătorii lor prin scrisori patriarhale care vor fi trimise, care vor descrie încurcătura «infecțioasă» care a căzut asupra «fiilor noștri născuți în Hristos», credincioșii africani, cu consecința unor acțiuni vădite și nevăzute ale unor persoane desemnate de Biserica Rusă și

Β) Aplicarea credincioasă și imediată a pedepselor prevăzute de sfintele canoane bisericești pentru delicvenți.

Orthodoxia Info: EXCLUSIV: Sinaxa Întâistătătorilor și caterisiri pentru intruziunea rusească

Conform unor informații exclusive ale orthodoxia.info, imediat va fi trimisă o delegație la Patriarhia Ecumenică căreia i se va încredința o scrisoare patriarhală și sinodală de către Biserica Alexandriei, care îi va cere convocarea Sinaxei Întâistătătorilor cu singura temă intruziunea rusească în Africa.

La acest Sinod vor participa numai Întâistătătorii Patriarhiilor străvechi (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim), precum și Arhiepiscopul Ciprului, adică Întâistătătorul singurei Biserici care a fost întemeiată de un Sinod Ecumenic în afară de Bisericile străvechi. (…)

Conform acelorași surse ale orthodoxia.info, decizia Sinodului privește caterisirea imediată a episcopului rus și a oricărui cleric ce intră și slujește în jurisdicția Patriarhiei Alexandriei, în timp ce sunt așteptate să existe și validări pe seama clericilor africani care nu se vor «repatria» în Biserica lor.

Nota noastră: Este absolut necesară convocarea unui Sinod Panortodox care să ia serios în discuție schisma aflată în desfășurare și care ia amploare. La acesta ar trebui să participe toate Bisericile Locale, nu doar unele selectiv, pe considerente exclusiviste.

Problema etnofiletismului domină acest conflict. Ea nu ține doar de conflictul intern din sânul Patriarhiei Ruse, care a provocat schisma ucraineană, ci se extinde la interferența grecească evidentă, formată ca un bloc compact din Bisericile elenofone.

Intervenția Patriarhiei Ruse în Africa mi se pare justificată, dar nu bine argumentată. Din această cauză, apar confuzii și chiar motivări greșite, cu caracter schismatic. Ar fi trebuit menționate canoanele care-i permit această mișcare și punctate limpede greșelile ce stau la baza recunoașterii schismaticilor ucraineni. Principalul argument ar trebui să fie acela că toată polemica pornește de la pretențiile papiste ale Constantinopolului, care sunt de factură eretică. Într-o situație disperată ca aceasta, Biserica Rusă este îndreptățită să ajute pe frații ortodocși din Africa să evite o erezie. Din nefericire, chiar și Mitropolitul Serafim de Pireu a ajuns acum să valideze pretențiile papale fanariote.

Mai trebuie menționat că dintotdeauna rușii au căutat o soluționare comună, sinodală, iar Constantinopolul a refuzat categoric orice dialog. Prin această mutare, nu prea mai există altă soluție decât o dezbatere panortodoxă, dar pe care se pare că Fanarul încearcă să o evite chiar și în aceste condiții.

Biserica Georgiană a fost îndemnată de către autoritățile ucrainene să recunoască autocefalia schismatică

Foto: Romfea.gr

Ρομφαία: Primul-Ministru al Ucrainei a propus Patriarhului Georgiei să recunoască BOaU

Informații cu privire la conținutul discuțiilor Primului Ministru al Ucrainei, Denis Smigal, cu Patriarhul Ilia al Georgiei în cadrul vizitei din 3 iunie la Tiflida au fost publicate pe pagina raskolam.net. Concret, în iunie, Primul-Ministru al Ucrainei a vizitat pe Patriarhul Catolicos Ilia al Georgiei, cu care a discutat un spectru larg de subiecte diferite.

Conform informațiilor pe care le invocă raskolam.net, conținutul real al întâlnirii a fost în final diferit și s-a referit la recunoașterea Bisericii Autocefale a Ucrainei. Primul-Ministru ucrainean a condus dezbaterea, făcând o incursiune istorică despre cele două țări, precum și conlucrări prevăzute la nivel internațional, în special întărirea pașilor comuni cu privire la grăbirea dobândirii integrării depline în UE și ΝΑΤΟ.

În continuare, dl. Smigal s-a referit la Biserica Autocefală a Ucrainei, spunând că a fost deja recunoscută de Patriarhia Alexandriei, de Biserica Greciei și de Biserica Ciprului. De asemenea, a oferit Patriarhului Georgiei și o scrisoare din partea Mitropolitului Epifanie, în care, în eventuala recunoaștere a BOaU va exista un vicariat georgian pentru diaspora Georgiei în Ucraina, după cum există deja o parohie românească.

Sursele raskolam.net menționează că Patriarhul Georgiei nu a părut să plece urechea la propunerile Prim-Ministrului ucrainean, ba nici nu a exprimat vreun interes.

Biserica Georgiei cunoaște caracterul fabricat al parohiei, precum și absența totală a comunităților georgiene și românești în interiorul Bisericii Autocefale a Ucrainei. În final, este de menționat că după întâlnirea pe care a avut-o Primul-Ministru ucrainean cu Patriarhul Ilia al Georgiei, Ministrul Culturii din Ucraina a declarat: „Întâlnirea a fost una importantă pentru recunoașterea BOaU de către Biserica Georgiei”.

Este de notat și faptul că Patriarhul Bartolomeu, la sfârșitul vizitei sale în Ucraina, a avut o întrevedere cu același Prim-Ministru Smigal, în cadrul căreia a accentuat importanța implementării „unor inițiative în care ambele părți sunt interesate”.

Translate page >>