Mitropolitul Longhin înfruntă cu rugăciune restricțiile militar-religioase din Ucraina și mustră pe Președinte pentru abuzurile autorităților

Imagine: UJO

În ziua de prăznuire a icoanei făcătoare de minuni din Boian a Maicii Domnului, Mitropolitul Longhin a decis să treacă peste restricțiile impuse de Administrația Militară Regională din Cernăuți și a organizat procesiunea religioasă îndătinată cu această ocazie. Au participat numeroși credincioși care au răspuns la apelul său în ciuda piedicilor din partea oficialilor.

Filmarea procesiunii și încercarea autorităților de a o opri (min. 4):

Potrivit comunicatului Poliției din Cernăuți, procesiunea religioasă din 24 septembrie a încălcat interdicția din 12 august a.c. a Consiliului Apărării din Regiunea Cernăuți. Drept urmare, a fost întocmit un raport împotriva organizatorului, care este Mitropolitul Longhin de Bănceni.

Din fericire, au apărut și susținători ai Mitropolitului, printre care Victoria Kohanovska, avocat și președinta unei Organizații de surori ucrainene din Kiev. Aceasta a promis sprijinul ei în instanțe și în orice alte situații.

Însă nici reacția Vlădicăi Longhin nu a fost mai prejos. În predica pe care a ținut-o la Liturghia de a doua zi, în cadrul sărbătorii, a transmis un mesaj public adresat direct Președintelui în care îi cere să protejeze pe credincioșii ucraineni ai Bisericii canonice de raidurile BOaU și de abuzurile autorităților locale.

Sfânta Liturghie și predica (prima parte în românește de la min. 2:42:00):

Președintelui Zelensky i s-a amintit că, în vreme ce țara este în război, năvălitorii din BOaU schismatică „ne iau bisericile, taie ușile bisericilor cu flexurile, le sfărâmă cu baroasele și îi umilesc pe preoți”. Dar „nu oprim pe nimeni să se roage. Poporul nostru ortodox nu ia de la nimeni biserica, nu-i bat pe oameni și pe preoți”. În schimb, cei care acaparează bisericile sunt urmașii comuniștilor și ateiștilor, „nu sunt patrioți ai Ucrainei… au omorât tot ce e sfânt în această țară”.

Despre faptul că este tras în proces pentru că a organizat o procesiune cu o zi înainte, a spus cu ironie: „Acum câteva zile era o așa de mare teroare în casa mea – autoritățile noastre veneau să-mi ‘atragă atenția’ puțin. Ieri am devenit dușmanul statului, au deschis un proces împotriva mea ca infractor”. A mai zis că mamele ai căror copii apără Ucraina pe front acum mergeau în procesiune de rugăciune pentru a se îndrepta spre Domnul și credincioșii nu pot fi persecutați pentru asta. „Domnule Președinte, am avut ieri dreptul să fiu cu toți oamenii sau nu?”

„Noi ajutăm cât putem mai bine (în spitale, în case de îngrijire, orfelinate, primirea refugiaților, care sunt peste 15.000 de la începerea războiului din 2014). Așa că de ce am devenit dușmani ai acestui stat? Ajutați-ne ca un garant al Constituției statului nostru, vă cer ca un om, vă rog! Știu că sunteți o persoană foarte bună; aveți multă bunătate în suflet… Ajutați-ne ca mamele noastre și preoții noștri să nu mai fie bătuți și bisericile noastre acaparate”, a mai îndemnat Mitropolitul.

Situația Bisericii canonice din Ucraina

Pentru a contura mai bine tabloul situației bisericești din Ucraina, sunt de ajutor chiar și unele declarații recente ale oficialilor, care ar putea marca o schimbare de raportare. Acestea au fost făcute la conferință organizată de Universitatea Catolică Ucraineană Uniată și Academia Movilă din Kiev, care nu sunt nicidecum prietene cu Biserica Ortodoxă canonică.

La întrebarea: „Unde să fie scoși preoții Moscovei?”, prima dată fostul preot al BOU George Kovalenko a punctat involuntar: „Cum vă imaginați asta? Se va evapora ca roua în soare? Ce ar trebui să se întâmple cu ea (BOU)?”. Adică e greu de rezolvat problema BOU din perspectiva Constituției ucrainene.

Dar declarațiile surprinzătoare au venit de la Olena Bogdan, șefa Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertatea de Conștiință. Acestea au fost rostite nu ca opinie personală, ci ca reprezentând Ministerul Culturii, din care face parte compartimentul pe care-l conduce ea. Cel mai probabil realitatea din teren îi forțează să aibă o abordare foarte nuanțată și să accepte că nu pot înlocui ușor o Biserică Ucraineană cu o tradiție de mai bine de un mileniu cu o structură artificială schismatică.

Ideile principale pe care le-a punctat au fost că:

1. Realitatea nu este reflectată corect în mass media, anume nu se spune că credincioșii BOU luptă pe front, Biserica este angajată în acțiuni caritabile și bisericile ei sunt pline de oameni. Dar totul rămâne „în spatele scenei”. Bineînțeles că, de fapt, există și multe minciuni despre „banii Moscovei”, „arme în biserici” și „colaboratori în rasă”. Olena Bogdan a mai punctat și faptul că nu există nici o mențiune în statutul bisericesc despre subordonarea față de Rusia, îndeosebi după Sinodul recent de la Kiev.

2. BOU este cea mai mare comunitate religioasă din Ucraina. Deși ea vorbește de doar 2 milioane de credincioși, această cifră probabil este mult mai mare dacă sunt luate în vedere aprecierile ei că bisericile sunt pline, sunt mai multe, la fel și numărul clericilor este cel puțin dublu față de schismatici.

3. Marile Lavre nu pot fi transferat către BOaU pentru aceasta nu are nici monahi, nici parohieni. În Kiev aceasta are cel mult 50 de călugări față de 200 numai în Lavra Pecerska ai BOU. Pe lângă asta, participanții mireni la slujbele Bisericii canonice sunt foarte numeroși pe când la cele ale BOaU sunt infimi.

4. Bisericile acaparate de BOaU rămân goale. După preluarea lor, credincioșii sunt alungați și nu vine nimeni dintre adepții schismaticilor la slujbe. Bogdan a confirmat că cele mai bine de 100 de biserici acaparate stau goale.

5. Încercările de redenumire a BOU destabilizează Ucraina pe plan internațional, dar și în inima propriilor cetățeni. În această situație, s-ar valida acuzațiile Moscovei cu privire la opresiunea asupra credincioșilor.

Așadar încercările statului de bloca procesiunile organizate de Biserica Ortodoxă canonică urmăresc să o aducă în situația schismaticilor, care nu au credincioși pentru a face ceva similar, ba nici care să vină la slujbe. Dar există ortodocși ai BOU care au înfruntat toate vitregiile celor care doreau să-i împiedice pentru a duce până la capăt procesiunea de 250 km. Au fost nevoiți să meargă și pe câmpuri și căi ocolite pentru a ajunge la final 7.000 de oameni la bastionul Ortodoxiei din inima Ucrainei, care este M-rea Poceaiv.

Pr. Teodor Zisis critică serbarea Sfinților din Thasos sub patronaj schismatic

Pr. Teodor Zisis (Imagine: Κατάνυξη.gr)

Κατανύξη.gr: Organizează serbări schismatice-antiortodoxe sub pretextul Sfinților din Thasos

1. Insula verde și Patriarhul «verde»

Thasos, frumoasa insulă din Egeea de Nord, insulă verde la propriu vorbind, va primi la începutul lui septembrie pe Patriarhul „verde” între ghilimele Bartolomeu, care este unul dintre protagoniștii de pe mapamond ai Noii Ordini Mondiale alături de elita celor puternici ai pământului, pentru a idolatriza protejarea mediului înconjurător prin mișcarea ecologică foarte renumită. Au uitat sau au pus pe planul doi «atotputernicii» neputincioși pe Creatorul și Proniatorul a toate, Care poate El Singur într-o fracțiune de secundă să mântuiască sau să întoarcă la planul Său mântuitor creația.

De aceea, ar fi fost un lucru de așteptat lumește, nu duhovnicește, dacă Mitropolitul Ștefan de Filipi l-ar fi chemat pe Patriarhul „verde” în insula verde pentru a-l cinsti pentru cele pe care le spune și le face pentru protejarea mediului natural. Totuși am scris și am spus de multe ori[1] că lucrul principal al tuturor clericilor, dar și al credincioșilor este întâi protejarea mediului duhovnicesc de murdărie și de întinarea răului și a păcatului în toate manifestările lor: de la ateism și idolatrie, de la erezii și schisme până la devierile trupești și restul păcatelor trupești și sufletești, de la ceea ce constituie abaterea de la dogma ortodoxă și morala ortodoxă.

Lumea, zidirea nu are existență și valoare independente. A fost creată de Dumnezeu ca să slujească pe om în feluritele lui nevoi. Mântuirea omului, și nu a lumii este scopul final al iconomiei divine. Atribuirea unei valori lumii fără legătură cu Dumnezeu, Care a creat-o „bună foarte”, și cu omul, pentru care a fost creată, conduce la un nou fel de idolatrie. Prin urmare, cei care se îngrijesc de mântuirea lumii în aceeași clipă în care Dumnezeu Creatorul și nevoile duhovnicești ale omului sunt marginalizate sau ignorate total, vin în contradicție flagrantă cu învățătura lui Hristos potrivit căreia omul nu se folosește deloc „dacă va câștiga lumea toată și-și va păgubi sufletul” (Mc. 8, 36) și cad sub judecata Apostolului Pavel față de idolatri, care „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și au cinstit și au slujit zidirii în locul Ziditorului» (Rom. 1, 25).

Există o legătură directă între starea duhovnicească a omului și starea lumii. Lumea este influențată de comportamentul omului, pe care îl urmează pe urmele lui, adaptându-se la alegerile lui. Supusă și ascultătoare în fața oamenilor virtuoși și sfinți, se opune oamenilor atei, pătimași și răi, care au pierdut starea bună duhovnicească și echilibrul. Problema ecologică este o problemă duhovnicească. Dezastrul mediului natural se datorează dezastrului sufletului omului, depărtării de Dumnezeu și încălcării poruncilor Lui. Deteriorarea și întinarea sunt consecințe ale întinării și deteriorării duhovnicești.

2. Ce aduc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul și cei împreună cu el? – O altă Evanghelie

Această întinare și deteriorare duhovnicească o iau și o duc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Ieronim și, întâi de toate, mitropolitul schismatico-eretic Epifanie al Kievului, evident chemați de păstorul regiunii, Mitropolitul Ștefan de Filipi, Neapole și Thasos, provocând indignarea îndreptățită și sminteala părții sănătoase a turmei ortodoxe, care cere să fie anulate aceste manifestări, având susținere aghiorită și panelenă. Păstorii, în loc să păstorească turma, o expun la primejdii pe care ei înșiși le provoacă. Și, deoarece credincioșii rămân nepăstoriți, se păstoresc singuri ca oi cuvântătoare și se străduiesc în mod lăudabil să-i trezească pe păstori prin scrisori, proteste și semnături. Mai mult îi păstorește turma pe păstori, lucru desigur greu realizabil, dar cel puțin se salvează de uneltirile pastorale. Păstorii sunt nepăstoriți.

Ce aduc cu ei Patriarhul Bartolomeu și suita lui în locurile sfințite din Filipi, a primei Biserici creștine din Europa, pe care a întemeiat-o Apostolul Pavel, și în Thasos a celor șase Sfinți? Dacă m-aș fi apucat să compar cele spuse și făcute de vizitatori cu învățătura, ostenelile și mucenicia Apostolului Pavel, aș fi scris o carte întreagă. Urmașii de astăzi doar cu numele ai Apostolului Pavel nu au lăsat nimic vertical din cele pe care le-au predat Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. S-ar potrivi absolut pentru filipenii, kavalioții și thasioții de astăzi și în principal pentru conducerea lor duhovnicească ceea ce scrie Apostolul Pavel către galateni. Le scrie: „Mă minunez cât de repede ați trecut de la Evanghelia lui Hristos la o altă Evanghelie, urmând pe unii care denaturează Evanghelia. Dar, chiar dacă eu însumi sau un înger din cer vă propovăduiește altă Evanghelie, diferită de ceea ce v-am propovăduit, să ie anatema. Și consideră atât de primejdioasă această schimbare a învățăturii evanghelice, încât reia anatematizarea a doua oară[2].

a) Au dat ereziilor caracter bisericesc

Este nevoie de mult timp și spațiu pentru a prezenta această altă Evanghelie pe care o propovăduiesc astăzi cei cu panerezia ecumenismului cu fruntașul Patriarh Ecumenic. Vom menționa revelator cele mai importante inovații. Evanghelia și predania patristică condamnă ereziile și schismele și Biserica Ortodoxă a făcut aceasta de veacuri, cuprinzând în erezii și papismul și protestantismul. Pseudo-Sinodul din Colimbari, Creta (2016), cu care se fălește și se autoadmiră Patriarhul Bartolomeu, fiind de acord și Arhiepiscopul Ieronim, a numit și a făcut ereziile biserici[3]. Nici măcar o dată în textele pretinsului «Sfânt și Mare Sinod» nu există cuvântul erezie. Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească a Simbolului de credință nu mai este delimitată în granițele Bisericii Ortodoxe, ci cuprinde și ereziile. Cei care au primit botezul creștin, de oricine ar aparține, sunt membri ai Bisericii, potrivit teologiei baptismale a Mitropolitului Ioannis Ziziulas de Pergam. De aceea au anulat și anatemele pe care le citeam în Duminica Ortodoxiei împotriva ereticilor.

b) Vor să consolideze schisma ucraineană

Deși nădăjduiam că la Pseudo-Sinod va fi tămăduită schisma vechiului calendar, care împarte, dezbină și rănește până astăzi unitatea credincioșilor, provocată și aceasta de Fanar prin Patriarhul mason Meletie Metaxakis, a fost tăiată neașteptat dintre temele Sinodului și a rămas netămăduită ca să urmeze imediat după aceea schisma a doua mai rea, cea ucraineană, iarăși cu răspunderea Fanarului și a promotorului Patriarh Bartolomeu. Constantinopolul a intervenit, fără să aibă dreptul și competența canonică, în granițele altei jurisdicții bisericești, a săvârșit fapta grea canonică și nepermisă de a pătrunde într-un teritoriu străin, în teritoriul bisericesc al Bisericii Rusiei, a ignorat pe Mitropolitul canonic cuviincios Onufrie al Kievului și a acordat autocefalie Pseudo-Mitropolitului Epifanie Dumenko, schismatic condamnat de Biserica Rusiei și pentru mulți nehirotonit, cel pe care aduce cu sine Bartolomeu, pe care l-a invitat în Kavala și Thasos Mitropolitul Ștefan cel supus Patriarhului.

Nu ne vom lungi mult cu schisma ucraineană pentru că am scris o carte aparte[4], care este ascunsă bibliografic de trestiile patriarhale aranjate, precum și cartea excelentă a părintelui Anastasios Gotsopulos[5], care face un tablou istoric și canonic foarte precis despre cui aparține bisericește Ucraina, precum și despre proveniența schismaticilor lui Epifanie, care brusc apare drept Întâistătător al unei Biserici Locale, unde există alt Întâistătător pentru că astfel voia papa Răsăritului, Patriarhul Bartolomeu, care nu mai este «primul între egali» (primus inter pares) cu care trebuie să decidă sinodal potrivit tradiției evanghelice și patristice de veacuri, ci «primul fără egal» (primus sine paribus), după noua ecleziologie a Fanarului, după cum a exprimat-o Arhiepiscopul din Americii Elpidofor din Bursa (oraș turcesc, n.n.). El însuși a trecut și mai departe de papa în consolidarea primatului Patriarhului, pentru că, în timp ce papistașii îndreptățesc primatul sprijinindu-se pe faptul că este urmaș al lui Petru, primul dintre Apostoli, Elpidofor ridică primatul la Sfânta Treime, la monarhia Tatălui[6], lucru care i-a uimit chiar și pe papistași prin obrăznicia lui teologică.

c) Au lărgit schisma ucraineană. Din locală la devenit panortodoxă

Recunoașterea și înălțarea lui Epifanie necanonice ilicite, antisinodale și neortodoxe ca Întâistătător al Bisericii Ucrainei în loc să tămăduiască schisma, după cum socotea Patriarhul Bartolomeu, a întărit-o cu persecuțiile pe care le exercită Epifanie împotriva Bisericii canonice a lui Onufrie prin concursul conducătorilor statali[7]. Dar a și lărgit-o și lățit-o pentru că a făcut-o panortodoxă din locală. Deja Biserica Rusă a întrerupt comuniunea cu patru Biserici din paisprezece, care au recunoscut pe Epifanie, cu Constantinopol, Alexandria, Cipru, Grecia, care sunt, din păcate, toate grecofone. Ca să susțină pe Patriarhul grec, pe Patriarhul neamului, au căzut în erezia condamnată în 1872 a etnofiletismului și au devenit stâlpi ai schismei ucrainene din stâlpi ai ortodoxiei. De ce se plânge Patriarhul Alexandriei de intruziunea Moscovei în Africa, de vreme ce el însuși a îndreptățit intruziunea Constantinopolului în Ucraina și a recunoscut pe Epifanie în ciuda jurămintelor cu lacrimi și a asigurărilor de iubire pe care le făcuse puțin înainte către Onufrie? Totuși majoritatea covârșitoare a ortodocșilor ca populație și ca număr de Biserici, nu au recunoscut pe Epifanie și se întreabă în final cum să fie reglementată noua schismă pe care a provocat-o Fanarul la instigarea americanilor pe motive geopolitice. Nici una din cele zece Biserici Ortodoxe nu va chema pe schismaticul Epifanie Întâistătător de Biserică la rugăciunile și la slujbele în comun, nici Antiohia, nici Ierusalimul, nici Rusia, nici Serbia, nici România, nici Bulgaria, nici Georgia, nici Polonia, nici Albania lui Anastasie, care a scăpat de etnofiletismul celorlalți grecofoni, nici Cehia și Slovacia. Și desigur că nici nu vor trimite nici un reprezentant la manifestările festive din Kavala și Thasos ca să slujească împreună cu Epifanie. Acesta este și motivul pentru care nu au fost chemați reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe. Dacă Filipi voia cu adevărat să cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, a căror adunare este prăznuită pentru prima dată, după cum scrie în program, de ce nu au chemat reprezentanți cel puțin dintre Bisericile Ortodoxe vecine, Serbia, Bulgaria, România, Albania, ci numai pe schismaticul Epifanie din îndepărtata Ucraină? Pentru că a cunoscut că pur și simplu nu vor veni dacă participă Epifanie, deoarece nu-i cinstește, ci-i necinstește pe Sfinți prin participarea schismaticilor.

d) Pentru care motive a fost chemat schismaticul Epifanie în Kavala și Thasos

Și oare de ce a fost chemat Epifanie la aceste manifestări festive, și nu alți reprezentanți ortodocși? Deja am expus primul motiv, care ar fi trebuit să fie valabil și pentru Mitropolitul de Filipi. Pentru că pur și simplu ceilalți ortodocși ar respinge în față chemarea deoarece comuniunea cu schismaticii și excomunicații îl face, potrivit sfintelor canoane, excomunicat și pe cel care are comuniune cu schismaticii. Nu știe asta Patriarhul, Arhiepiscopul și Mitropolitul local? Desigur că știu, dar nu mai iau în calcul sfintele canoane, care au fost valabile, potrivit lor, în alte epoci, după cum socotește din primii săi ani de arhierie Patriarhul Bartolomeu și după cum se străduiește de ceva ani să ne convingă «Academia de Studii Teologice» din Sfânta Mitropolie a Dimitriadei, iubită de Patriarh și de Arhiepiscop, prin dezvoltarea «teologiei post-patristice» hulitoare. Al doilea motiv constă în faptul că împlinesc o misiune stabilită de dinainte, pe care nu știm din ce motive s-au legat să o ducă la final, uitând că mai presus de toate este Dumnezeu cel atoatevăzător, Care zdrobește pe cei puternici cu braț puternic. Cu îndrumarea mai concludentă a Ministerului de Externe al Americii[8], acești noi cruciați ai Occidentului plănuiesc și împlinesc nu numai desprinderea politică a Ucrainei de Rusia, ci și pe cea bisericească pentru ca Biserica puternică a Rusiei să fie slăbită prin autocefalia ucrainenilor de sub Epifanie, lucru care slujește și Fanarului, care înfruntă rău și fără motiv antagonic Moscova, fiind influențat de calomniile apusene, care urmăresc în final prin dezbinări și schisme dintre ortodocși să slăbească Ortodoxia, adică adevărata Biserică a lui Hristos, care constituie singurul scop al Satanei și al organelor lui. Deci, deoarece ai noștri au acceptat acest plan occidental, care nu merge cum au vrut pentru că majoritatea zdrobitoare a Bisericilor Locale autocefale, zece din paisprezece, după cum am menționat mai sus, nu au recunoscut pe Epifanie, caută să găsească prilejuri să evidențieze și să legalizeze schisma ucraineană și un astfel de prilej l-au plăsmuit și pregătit prin manifestările din Kavala și Thasos, ca liderii politici neinformați și indiferenți față de cele bisericești și poporul neinstruit, sub pretextul cinstirii Sfinților din Thasos, să-l cinstească pe schismaticul «Mitropolit» Epifanie al Kievului, excomunicat pentru aproape toți ortodocșii. Și al treilea motiv, la fel de important, care l-a îmboldit pe Patriarhul Bartolomeu spre crearea și promovarea «autocefalului» Epifanie este aplicarea și acceptarea în practică nu a primatului de onoare, pe care toți îl recunosc, ci al primatului inacceptabil de putere, după modelul papal, pe baza căruia și contrar sfintelor canoane și tradiției sinodale neîntrerupte, nu poate intervină ca un monarh absolut în afara granițelor jurisdicției lui în jurisdicții străine și ale altora, ca să restabilească pe schismaticii pe care i-au condamnat alții și să repartizeze autocefalii în mod arbitrar și tiranic. Cunosc acestea conducătorii noștri politici și președintele Republicii, care vor încadra manifestările festive nu ca să-i cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, ci pe schismaticul Epifanie, rod al acțiunilor antisinodale, monarhice, dictatoriale ale Patriarhului Bartolomeu? Regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe, întemeiat de la Dumnezeu, a completat regimul democratic al străvechii Atene.

e) Acceptarea vădită și izbitoare a altei Evanghelii. Anulează pe Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc

Acceptarea cea mai izbitoare și foarte nimerită a altei Evanghelii, pe care o vom dezvolta mai pe larg într-un viitor articol, este abordarea tăcută și resemnată din partea celor doi Întâistătători, Bartolomeu și Ieronim, ceea ce înseamnă concesie, a lucrurilor nemaiauzite și hulitoare pe care le-au spus și le-au săvârșit doi colaboratori ai lor apropiați despre homosexualitate, păcatul extrem și cel mai degradant după Sfânta Scriptură și Părinții Bisericii.  Ne referim la Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, care a trâmbițat festiv căsătoria a doi homosexuali, „familia a doi bărbați lumești, pe ai căror copii înfiați de la o mamă surogat i-a botezat în Sfânta Mitropolie de Vulas și Vuliagmeni, ca să ne aducă din America «civilizată» în Grecia subdezvoltată gunoaiele duhovnicești pe care papistașii și protestanții nu doar că nu le-au curățat, ci le-au și băgat în curtea lor. Nu ignorăm faptul că aceasta se petrece acum și în curtea noastră. Patriarhul Bartolomeu nu numai că nu a făcut un tribunal sinodal, cum ar fi trebuit să fi făcut sau cel puțin să ceară explicații și iertare din partea lui Elpidofor, ci l-a admirat ca membru al suitei patriarhale la conslujirea patriarhală din Sfânta Mănăstire istorică a Maicii Domnului Sumela, pe  15 august, în Pontul martiric de neuitat. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru cele făptuite de colaboratorul apropiat al Arhiepiscopului Ieronim, Mitropolitul Gavriil de Nea Ionia, care au provocat o mulțime de proteste și reacții, parte din care le-am publicat în penultimul număr din «Theodromia»[9].

[…]

Deoarece este vorba despre Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc în Kavala, deși îi anulează învățătura sau nu o apără, vom prezenta numai cele pe care le spune în primul capitol din epistola Către Romani ca să arate limpede printre altele și faptul că într-adevăr Întâistătătorii aduc cu ei în Kavala o altă Evanghelie. Întemeietorul Bisericii din Filipi, cerescul Apostol, apreciază că propagarea homosexualității printre idolatri se datorează faptului că, deși susțineau că sunt înțelepți, s-au întunecat și au devenit fără de minte. Pentru că, în timp ce Dumnezeu Și-a făcut simțită prezența și era cunoscut din minunile creației, ei au schimbat slava lui Dumnezeu cu slujirea oamenilor morți, a păsărilor, patrupedelor și târâtoarelor. De aceea a și permis Dumnezeu să fie robiți de poftele lor și de patimile necurate ca să-și necinstească prin ele trupurile. Femeile au înlocuit legătura naturală cu cea împotriva firii. Același lucru și bărbații, au lăsat legătura naturală cu femeia și s-au aprins de o patimă violentă unul față de altul. Bărbați cu bărbați săvârșesc necuviința și astfel, din cauza acestei amăgiri, primesc răsplata potrivită, necinstindu-și trupurile lor: «De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor inimilor lor spre necurăție ca să-și necinstească trupurile între ei. Unii au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna și au venerat și au slujit zidirii în locul Ziditorului, Care este binecuvântat în veci, amin. De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor de necinste, căci femeile au schimbat trebuința firească în cea peste fire, la fel și bărbații, lăsând trebuința firească a părții femeiești, s-au aprins de poftele lor între ei, bărbat cu bărbat săvârșind necuviința și primindu-și răsplata cuvenită în ei pentru amăgirea lor» (Rom. 1, 18-27).

Epilog

Printre cei șase Sfinți din Thasos este cuprins și Sfântul Nou Mucenic Ioan, care a mucenicit în Constantinopol pe 20 decembrie în anul 1652. Provenea din Maries, Thasos. A mers în Cetate în vârstă de paisprezece ani ca să învețe croitoria la un meșteșugar creștin și a primit mucenicia anul următor, tânăr copil, în vârstă de cincisprezece ani. De ce a mucenicit și și-a dat viața la o vârstă așa de tânără? Pentru că a refuzat să devină musulman, deoarece credea drept și astfel credem toți drept că numai Hristos mântuiește, în timp ce în celelalte religii, erezii și schisme nu există mântuire. Acum au schimbat și această Evanghelie. A schimbat-o Patriarhul Atenagora, a validat-o Patriarhul Bartolomeu în multe cazuri, împărțind «sfântul­­­­» Coran ca dar și recomandând copiilor evrei să rămână în credința lor pentru că chipurile cele trei religii monoteiste, creștinismul, iudaismul și islamul credem în Același Dumnezeu. A pregătit mai ales în anul 2000 Patriarhia Ecumenică pentru începerea mileniului trei ca o perioadă de pan-religie, ecumenism inter-creștin și inter-religios, un timbru pe cheltuiala statului grec pe care sunt înfățișați șezând în jurul unei mese, după modelul Sfintei Treimi la găzduirea lui Avraam, un cleric creștin, un evreu și un hoge musulman, având în mâini cele trei cărți «sfinte», Biblia ebraică, Evanghelia creștină și Coranul, pe care le etalează la el pe masă inspiratorul timbrului de hulire a Treimii[10].

Prin urmare, au fost fără de minte și fanatici toți Sfinții Noi Mucenici, care s-au exprimat de cele mai multe ori foarte depreciator față de Mohamed și învățătura lui pentru că credeau că numai Hristos mântuiește? Ne-a amintit toate acestea pentru că sunt fără de minte cei care cred în exclusivitatea mântuirii prin Hristos și iarăși Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, continuator al noii teologii a noului Fanar, care nu are nici o legătură cu Marea cu adevărat Biserică a Constantinopolului, care a mărit Ortodoxia până în secolul al XIX-lea. A zis Elpidofor: «Cnd înalți o religie peste toate celelalte, este ca și cum ai decide că există numai o cărare care conduce spre vârful muntelui. Dar adevărul este că nu poți să vezi miile de cărări care conduc în aceeași direcție pentru că te înconjori de stânci de prejudecată care îți împiedică vederea»…!!![11]

Cum să nu pună cineva multe semne de mirare când citește această poziție a unui creștin și mai ales ierarh «ortodox»? Minte Hristos, Care învață că El Singur este lumina lumii, adevărul și viața[12], «lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume», după Evanghelistul Ioan (1, 9)? Minte Biserica atunci când cântă la fiecare Liturghie: «am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne»? Au avut preconcepții cei doi Apostoli iudei, Petru și Ioan, printr-o vedere duhovnicească problematică când, în fața liderilor care îi prigoneau, de o altă religie, iudaică, când au răspuns cu îndrăzneală că nu există alte cărări care conduc la Adevăr și la mântuire decât numai calea lui Hristos? «Și nu este mântuirea în altcineva; căci nu este alt nume sub cer dat oamenilor prin care trebuie să ne mântuim» (Fapte 4, 12). Să recitească minunata cuvântare a Întâiului Mucenic Ștefan, al cărui nume îl poartă Mitropolitul de Filipi, toți cei ce țin la ecumenismul inter-religios ca să perceapă faptul că Sfântul Ștefan a fost omorât cu pietre pentru că nu a urmat cărarea iudaismului și a mustrat cu minunată cutezanță preoțimea iudaică, la fel ca și toți Sfinții Mucenici și Noi Mucenici ai Bisericii și tot corul Sfinților și, printre alții, și cei șase Sfinți din Thasos și, înainte de toate, Apostolul Pavel, pe care chipurile îi cinstește Sfânta Mitropolie de Filipi prin prezența Patriarhului Bartolomeu, ocrotitorul și patronul Arhiepiscopului Elpidofor și al schismaticului Epifanie, precum și prin prezența Arhiepiscopului Ieronim, ocrotitorul și patronul Mitropolitului Gavriile de N. Ionia.

Totuși, chiar dacă va permite Dumnezeu să aibă loc sărbătorile antiortodoxe, cu prezențe ecumeniste, neoidolatre, schismatice, inter-religioase și de alt fel, bogăția Apostolului Pavel și a celor șase Sfinți din Thasos va rămâne neatinsă. Pe noi toți, care reacționăm, următori ai Sfinților Părinți, ne definește absolut versul din sinaxarul scurt al Noului Mucenic Ioan din Thasos:

Devine solemn acum Thasosul, patria dragă, îmbogățindu-se cu un mucenic; o, bogăție străină![13]

Manifestările festive nu îmbogățesc nici Kavala, nici Thasosul pentru că sunt opuse vieții și învățăturii Apostolului Pavel, celor șase Sfinți din Thasos, dar și tuturor Sfinților. Au fost organizate cu pretext pentru a promova pe Mitropolitul schismatic Epifanie, pe care nu-l recunoaște majoritatea covârșitoare a ortodocșilor, ca să pregătească prin el și prin uniții din Ucraina unirea noastră cu papa. Trebuie să-l vedem ca să ne obișnuim cu el.


[1] Vezi de ex.: Protoprezbiter Teodor Zisis, Ortodoxie și Ecologie, Θεσσαλονίκη 1994, Σειρά «Καιρός». Același lucru și în cartea noastră, Capete morale, Θεσσαλονίκη 20142, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον», pag. 25-37. În aceeași carte studiile noastre: «Răul natural și moral în legătură cu problema ecologică», pag. 13-23 și «Oligarhia simplă. Răspuns grec-ortodox la criza socială și ecologică», pag. 39-57.

[2] Gal. 1, 6-9: „Mă minunez că așa degrab ați trecut de la Cel Care v-a chemat pe voi prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie, care nu este alta decât că sunt unii care vă tulbură și vor să răstălmăcească Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă eu sau înger din cer vă bine-vestește altceva decât v-am bine-vestit, să fie anatema. După cum v-am zis înainte, vă spun iarăși: dacă vă bine-vestește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema”.

[3] Despre mulțimea reacțiilor și a problemelor pe care le-a provocat Pseudo-Sinodul am publicat o mulțime de studii ale clericilor, monahilor și mirenilor în două numere duble ale periodicului Theodromia din 1-2 (ianuarie-iunie 2016), p. 1-352 și 3-4 (iulie-decembrie 2016), p. 353-704. Studiile noastre corespondente le-am publicat în cărțile: Sfântul și Marele Sinod. Trebuie să nădăjduim sau să deznădăjduim?, Tesalonic, 2016, Editura «Τό Παλίμψηστον», și După «sinodul» din Creta. Întreruperea pomenirii și prigonirea mea judiciară, Tesalonic 2017, Editura «Τό Παλίμψηστον».

[4] Πρωτοπρεσβύτερος Θόδωρος Ζήσης, Τό Οὐκρανικό Αὐτοκέφαλο. Ἀντικανονική καί διαιρετική εἰσπήδηση τῆς Κωνσταντινούπολης, Θεσσαλονίκη 2018, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον». A fost tradusă în rusește și bulgărește (și urmează să fie publicată și în românește).

[5] Πρωτοπρεσβύτερος Αναστάσιος Γκοτσόπουλος, Οὐκρανικό Αὐτοκέφαλο. Συμβολή στόν Διάλογο, Θεσσαλονίκη 2019, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον».

[6] Vezi mai mult la: Μοναχός Σεραφείμ Ζήσης, «Ἡ ἐνδοτριακή μοναρχία τοῦ Πατρός καί ὁ καινοφανής μονάρχης τῆς φαναριωτικῆς ἐκκλησιολογίας», Θεοδρομία 21 (2019) 313-368. În acest număr dublu sunt publicate referatele Simpozionului care a avut loc la Tesalonic (sâmbătă, 22 iunie 2019) cu tema generală «Autocefalia ucraineană și noua ecleziologie a Fanarului».

[7] Πρωθιερέας Ολεχ Τοτσίνσκυ, «Ἡ δίωξη τῆς Οὐκρανικῆς Ὀρθόδοξης Ἐκκλησίας μετά τήν ἐκχώρηση τοῦ “Τόμου Αὐτοκεφαλίας” στούς σχισματικούς», Θεοδρομία 21(2019), 220-228.

[8] Vezi: Haralambos Minaoglu, «Fanarul ca pion al politicii americane: Consecințe geopolitice ale schismei ucrainene», Referat la Simpozionul de la nota 8, Θεοδρομία 21 (2019) 369-377. În același număr al nostru este textul nostru mic (p. 165-167) cu titlul: «Δυτικοί Σταυροφόροι ἐναντίον τῆς Ὀρθόδοξης Ρωσίας. Μέ συμμάχους Ὀρθοδόξους». Un text mai nou și mai extins ne-a fost publicat recent pe internet cu titlul: «„Cruciații” occidentali împotriva Rusiei ortodoxe. Aceiași au dizolvat și Bizanțul ortodox. Scopul este Biserica Ortodoxă» și în Θεοδρομία 24 (2022) 5-17. A se vedea, de asemenea: Monahul Serafim Zisis, «Patriarhul Atenagora I, politica SUA și Ucraina de astăzi», Θεοδρομία 20 (2018) 454-499. De asemenea:Pavel Serafim, Patriarhia Ecumenică în vâltoarea războiului rece. Alegerea Patriarhului Atenagora (1948), Editura Μπαρμπουνάκη, Θεσσαλονίκη 2017.

[9] Θεοδρομία 24 (2022) 39-66.

[10] A se vedea mai multe la: Protoprezbiter Teodor Zisis, Întâlniri inter-religioase. Tăgăduirea Evangheliei și atacarea Sfinților Mucenici, Θεσσαλονίκη 2003, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον».

[11] A se vedea paginile de internet ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ (26-7-2022) și ΑΚΤΙΝΕΣ (28-7-2022).

[12] In. 8, 12: «Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții». In. 14, 6: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine».

[13] A se vedea Sinaxarul Noilor Mucenici, Ἐκδόσεις «Ὀρθόδοξος Κυψέλη», Θεσσαλονίκη 1989, p. 193-194 șiCuv. Nicodim Aghioritul, Noul Martirologiu, Editura Οἶκος «Ἀστήρ», Ἀλ. καί Ε. Παπαδημητρίου, Ἀθῆναι 1961, p. 71-72.

Părinții athoniți protestează față de venirea schismaticului Epifanie în Grecia

Numeroși monahi din Sfântul Munte își exprimă, printr-o scrisoare deschisă, dezaprobarea față de venirea în Grecia a „Mitropolitului” schismatic Epifanie de Kiev. Mai trebuie scos în evidență faptul că zilele trecute a mai apărut o scrisoare din partea unor monahi atoniți, care nu și-au dat numele, în care este înfierată implicarea Muntelui Athos și validarea vizitei lui Epifanie Dumenko prin trimiterea icoanei „Axion Estin” la manifestările bisericești care vor avea loc în Kavala. Din păcate, decizia trimiterii acestei icoane sfinte a fost luată doar de Sf. Epistasie, dar fără încuviințarea Sf. Chinotite, care este organismul de conducere suprem.

Arhiep. Ieronim al Atenei, Patr. Ec. Bartolomeu și „Mitropolitul” Epifanie (Foto: Ακτινες)

Epistolă deschisă a unor Părinți aghioriți despre venirea în curând a schismatico-ereticului Epifanie al Ucrainei la manifestările bisericești programate de Sf. Mitr. de Filipi, Neapole & Tassos, 3-6 septembrie 2022

Sfântul Munte, 29.7/11.8.2022

de Sf. Calinic

Am citit cu mare uimire, adânc necaz și cu o sfântă indignare comunicatul Sf. Mitropolii de Filipi, Neapole și Tassos, care vestește patru zile de «manifestări bisericești și politice» («de pe 3 până pe 6 septembrie 2022»), la care va domina împreună-slujirea Patriarhului Bartolomeu și a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei cu schismatico-ereticul «Mitropolit» Epifanie de Kiev! Sunt chemați toți fără de rușine – Mitropoliți, Președintele statului și conducătorii locali, cler și popor – așa-zicând pentru a cinsti pe Apostolul Pavel, întemeietorul Bisericii Locale, și pe Sfinții locali!

În textul nostru mai vechi[1] am arătat minuțios, pe baza sfintelor canoane, caracterul schismatic al «mitropolitului» de Kiev și al «bisericii» lui, dar și consecințele soteriologice serioase pentru cei care au comuniune sacramentală cu ei. În continuare, cei ce participă la asemenea slujbe comune lipsite de sfințenie își primejduiesc mântuirea lor și nu cinstesc, ci necăjesc și necinstesc pe Sfinți și pe Apostolul Pavel, a cărui învățătură cu privire la erezii și schisme este foarte severă.

Un bătrân respectabil a avertizat cu o instrucțiune dumnezeiască despre neamul nostru (în cazul că nu este anulată conslujirea în cauză), făcând o paralelă cu slujba cu latinii din Sfânta Sofia cu puțin înainte de căderea Constantinopolului (12 decembrie 1452), pe care a decretat-o drept cauza principală a abandonării alianței de mai sus și a căderii Cetății.

În plus, considerăm că onorurile nedrepte și vrednice de râs care sunt acordate schismatico-ereticului Epifanie [în program există și proclamarea lui ca cetățean de onoare al statului grec], premiază delictele lui și recomandă trădarea Bisericii canonice a Ucrainei sacrificate și a majorității zdrobitoare a poporului ucrainean, care aparține ei și ne expune iremediabil în ochii lor și ca Biserică grecească, și ca stat grec: cu mult mai mult înaintea lui Dumnezeu.

De aceea,

1. Chemăm la mobilizare spre rugăciune pentru intervenția dumnezeiască și zădărnicirea celor rău programate spre evitarea consecințelor-intereselor lor duhovnicești și naționale.

2. Dacă îngăduie Dumnezeu, să nu fie!, să nu fie zădărnicite, chemăm pe toți cu rugăminte (Mitropoliți și restul clerului și poporului) să se abțină, ba și mai potrivit să-și manifeste dezacordul și distanțarea[2]; de asemenea, și neparticiparea la conslujirea lor în viitor cu cei care vor lua parte la această conslujire lipsită de sfințenie spre vădirea protestului.

Exprimându-ne durerea, indignarea sfântă și agonia tuturor Părinților aghioriți bine-credincioși,

SEMNATARII:

– Bătrânul Gavriil Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Sfântului Hristodul;

– Bătrânul Arsenie Ieromonahul și sinodia lui, Sf. Chilie cutlumușianită «Panaguda»;

– Bătrânul Pantelimon Ieromonahul, Sihăstria Sf. Ioan Teologul, Katunakia;

– Bătrânul Cosma Ieromonahul, Sf. Colibă a Sf. Atanasie, Schitul de la Cutlumuș;

– Bătrânul Teofil Ierodiaconul și sinodia lui, Sf. Chilie grigoriată a Sfinților fără de arginți (Pahomei);

– Bătrânul Nicolae Monahul, Sf. Chhilie hilandarită a Sf. Dimitrie;

– Bătrânul Damian Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Intrării în Biserică a Maicii Domnului;

– Bătrânul Nicodim Monahul, Sf. Chilie stavronichitită a Sf. Nectarie;

– Bătrânul Eufrosin Monahul și sinodia lui, Sf. Chilie cutlumușianită a Cinstitului Înaintemergător;

– Bătrânul Paisie Monahul și sinodia lui, Sf. Chilie hilandarită a Sfinților Arhangheli;

– Bătrânul Ioan Monahul, Sf. Chilie a Intrării Maicii Domnului în Biserică, Vigla;

– Bătrânul Mihail Monahul, Sf. Chilie filoteită a Sf. Gheorghe;

– Dositei Monahul, Sf. Chilie cutlumușianită a Sf. Hristodul (a lui Nicandru);

– Vlasie Monahul, Xirocalivia, Vigla;

– Paisie Monahul, Sf. Chilie a Sf. Arhangheli (Savei);

– Agathon Monahul, Sf. Chilie a Sf. Arhangheli (Savei);

– Ilarion Monahul, Careia;

………………………………………………………………………


[1] «Epistolă către Sfânta Chinotită despre autoceafalia ucraineană» (17-3-2019). A se vedea, de asemenea, și textile aferente, mult mai amănunțite ale Arhiepiscopului Atanasie al Albaniei, Mitropolitului Serafim de Pireu, Mitropolitului Nichior de Kikkos, Protoprezbiterului Teodor Zisis, Protoprezbiterului Anastasie Gotsopulos, Profesorului Dimitrie Tselenghidis ș.a.

[2] Această manifestație oportună se va săvârși spre degradarea manifestărilor și, foarte probabil, spre suspendarea lor.

Credința mântuitoare nu face casă cu slava deșartă. Credincioșii greci îi resping pe schismaticii ucraineni, pe când ierarhia este înclinată spre compromis

Romea.gr: Scrisoare de protest a 407 creștini ortodocși către Sf. Mitr. de Filipi despre Epifanie

Către Înaltpreasfințitul Mitropolit Ștefan  de Filipi din Neapole și Tasos

Mitr. Ștefan de Filipi (Foto: Romfea.gr)

Notificare:

Către Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu (prin Biroul reprezentanței Patriarhiei Ecumenice din Grecia, care are sediul în Atena)

Către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia

Către membrii Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei

KAVALA 6-8-2022

Înaltpreasfințite, Vă sărutăm dreapta!

Toți cei care am semnat prezenta scrisoare suntem fii ai Sfintei Mitropolii de Filipi de Neapole și Tasos și, în consecință, fii duhovnicești ai Voștri.

Am fost informați cu bucurie că, în urma referatului Vostru, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a dedicat luna Septembrie să fie sărbătorită Sinaxa Sfinților din insula Tasos. De asemenea, am fost informați că la prima sărbătorire a acestei sinaxe se va afla atât Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cât și Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia.

Totuși bucuria aceasta s-a schimbat cu puține zile în urmă în întristare, când au apărut știri care menționau că la prăznuirea aceasta se va afla pseudo-episcopul schismatic Epifanie al Kievului, care este un mirean cu odăjdii, care, împreună cu uniații, autohirotoniții, caterisiții și schismaticii, constituie «așa-zisa Biserică Autocefală a Ucrainei», o biserică pe care 10 din 14 Biserici Ortodoxe nu au recunoscut-o, nici nu au comuniune cu mitropolitul schismatic Epianie și cu așa-zișii clerici dimpreună cu el caterisiți și nehirotoniți.

Din păcate, știrile acestea nu doar că nu le-ați negat, ci, dimpotrivă, le-ați adeverit prin comunicatul din partea Mitropoliei de Filipi de Neapole și Tasos cu programul vizitei înalților Voștri invitați și al așa-zisului episcop Epifanie de Kiev, cu rezultatul că ne-ați strâmtorat foarte tare prin alegerile Voastre.

Ca fii duhovnicești, vă întrebăm cu îndrăzneală cu dragoste îndurerată: veți sluji împreună cu el și cu așa-zișii clerici care sunt mireni cu rasă? Astfel, nu vă prejudiciați arhieria pe care v-a dăruit-o Dumnezeu cel adevărat întreit și unitar?

Ce prevăd sfintele canoane pentru asemenea acțiuni bisericești? Am întrebat pe teologi și ne-au menționat că o astfel de conjunctură bisericească a Mitropolitului atrage consecințe grave asupra arhieriei lui. Sfintele canoane 10 apostolic și 2 al Sinodului din Antiohia sunt foarte clare: „Cel ce are comuniune cu cel excomunicat să fie excomunicat».

Merită să vă prejudiciați arhieria și să-i smintiți pe credincioși pentru aspirații și ambițiile altora (de ex., a unor oameni politici, diplomatici și bisericești)? Aveți succesiune apostolică, săvârșiți Tainele Bisericii noastre ca urmaș al Sfinților Apostoli (concret, al Apostolilor Pavel, Luca Timotei și Sila) și sunteți chipul și în locul lui Hristos și treceți la conslujirea cu schismatici uniați și autohirotoniți care nu au nici succesiune apostolică, nici nu sunt ortodocși. luați în considerare că o astfel de acțiune Îl insultă atât pe Dumnezeu cel adevărat întreit și unitar, cât și pe Înaltpreasfinția Voastră ca Arhiereu și pe noi ca credincioși.

Și, după cum spunea și Sfântul Paisie, funcționează și legile duhovnicești, care au funcționat și în istoria bisericească adeseori, Înaltpreasfințite. Cu dragoste, durere sufletească, ca fii care-l văd pe părintele lor că se pregătește să treacă la fapte necanonice, vă chemăm să stați împotrivă tuturor celor care au plănuit această conslujire inacceptabilă. Să știți că o astfel de faptă nobilă din partea Voastră va fi bine-plăcută Domnului nostru Iisus Hristos și ne va face să simțim că avem un Arhiereu care rezistă la orice interese mitropolitane ale conducătorilor care vin și pleacă.

Nu-i trece prin cap nici unui credincios ortodox (cleric și mirean) să se afle la conslujirea care forțează sfintele canoane pe care Sfinții Părinți purtători de Dumnezeu le-au legiferat ca să delimiteze hotarele dintre Adevăr și Minciună.

Vă urmăm bună luminare ca să luați decizii ortodoxe și Dumnezeu cel întreit să vă dea putere, luminare și curaj în lucrarea Voastră!

Urmează semnăturile credincioșilor care protestează pe drept din Mitropolia Voastră.

Strângerea semnăturilor va continua până la anularea invitării lui Epifanie.


În contrapartidă, apare atitudinea recentă a Episcopului Isaia de Tamassos, un ierarh cipriot care a fost constant un opozant al recunoașterii schismaticilor ucraineni, dar care recent a făcut o vizită neoficială la Constantinopol pentru a strânge legăturile cu Patriarhul Bartolomeu.

Mitr. Isaia alături de Patr. Bartolomeu (Imagine: Romfea.gr)

Într-un interviu extins acordat agenției Filenews, preluat și de portalul bisericesc cel mai cunoscut din Grecia, Romfea.gr, Mitropolitul Isaia a oferit detalii legate de vizita de la Fanar, dar și de cea precedentă la Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului. Pe bună dreptate, reporterul care l-a intervievat a dorit să afle intențiile de acestuia de a ajunge Arhiepiscop după moartea celui actual, care se pare că este grăbită de boala grea de care suferă.

Din nefericire, explicațiile date confirmă destul de clar faptul că este dispus să renunțe la poziția inițială pe problema ucraineană pentru a fi ales ca Întâistătător al Bisericii Ciprului. Deși a făcut studii la Moscova cu binecuvântarea Mitropolitului Nichifor de Kikkos, acum este în poziția de a se întoarce împotriva rușilor din oportunism.

Vizita la Fanar a nu a țintit „curățarea” numelui său de diferite interpretări, ci a venit „din respect față de Sanctitatea Sa, Patriarhul Ecumenic”. „Această vizită a constituit încă o încredințare a relațiilor admirabile dintre noi, dar și o continuare a conlucrării noastre”, a declarat Mitropolitul Isaia, pentru că el „cunoaște din experiență dragostea părintească și înțelepciunea Sanctității Sale”.

Vizita la Arhiepiscopul Ciprului a fost la fel de prietenească. I-a sărutat mâna și l-a încredințat „sincer” că este „la dispoziția lui ca om și ca Episcop”.

Ceea ce este cel mai important, în decursul vizitei la Constantinopol, a primit mărturii detaliate despre argumentele Patriarhiei de a recunoaște pe ucrainenii schismatici, pe care le va studia cu atenție. Concret, a primit „suficiente răspunsuri prin dizertații nomo-canonice și istorice”, fapt ce consideră că va „lămuri și va arunca lumină abundentă asupra chestiunii ucrainene”.

Punctul cel mai spinos a fost explicarea schimbării de atitudine, de la refuzarea conslujirii cu Arhiepiscopul până la deplina ascultare față de acesta. Bineînțeles că nu a constituit o dilemă foarte mare. Practic, acum Mitropolitul Isaia declară că opoziția sa nu s-a datorat greșelii canonice, ci „modului în care au fost luate deciziile și procedurile”.

Pe marginea acestor două atitudini, se ridică întrebarea: Vor reuși credincioșii simpli să-și păstreze credința curată spre mântuirea lor și slava lui Dumnezeu atât pe subiectul schismei ucrainene, cât și pe orice alte teme bisericești arzătoare de astăzi? Aceasta cu atât mai mult cu cât păstrătorii credinței ar trebui să fie episcopii, nu cei de jos din Biserică.

Biserica Ucraineană se detașează de Patriarhia Rusă

După întâlnirea de ieri dimineață dintre episcopii Bisericii Ucrainene cu reprezentanți clerici, monahi și mireni, s-a luat decizia întrunirii în sesiune extraordinară pe seară a Sfântului Sinod, care a luat o decizie oficială, al cărei conținut este redat în articolul de mai jos, din care sunt extrase și unele comentarii:

Imagine: Pravoslavie/en

Orthochristian.com: Sinodul BOU întărește independența BOU, ia în considerare să facă Sfântul Mir, își exprimă dezaprobarea față de Patriarh

[…] Hotărârile Sinodului complete sunt acestea:

1. Sinodul condamnă războiul ca o încălcare a poruncii lui Dumnezeu: Să nu ucizi! (Ieș. 20:13) și exprimă condoleanțe tuturor celor care au suferit în război.

2. Sinodul face apel la autoritățile din Ucraina și la autoritățile din Federația Rusă să continue procesul de negociere și căutare a unui cuvânt puternic și rezonabil care ar putea opri vărsarea de sânge.

3. Ne exprimăm dezacordul față de poziția Patriarhului Chiril al Moscovei și a toată Rusia cu privire la războiul din Ucraina.

4. Sinodul a adoptat amendamente și adaosuri relevante la Statutul despre administrarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care indică deplina autonomie și independență a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

5. Sinodul aprobă hotărârile Conciliilor Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene și deciziile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene care s-au reunit în perioada de la ultimul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (8 iulie 2011). Sinodul aprobă activitățile Cancelariei și instituțiilor sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

6. Sinodul a luat în considerare restaurarea sfințirii Sfântului Mir în Biserica Ortodoxă Ucraineană.

7. În perioada legii marțiale, când relațiile dintre episcopi și conducerea centrală bisericească sunt complicate sau absente, Sinodul consideră oportun să acorde episcopilor din eparhii dreptul de a lua decizii în mod independent pe anumite chestiuni de viață eparhială car cad în competența Sfântului Sinod sau a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene, cu informarea ulterioară a ierarhiei când apare oportunitatea.

8. De curând, Biserica noastră a întâmpinat o nouă provocare pastorală. În timpul celor trei luni de război, mai mult de 6 milioane de cetățeni ucraineni au fost forțați să emigreze. Aceștia sunt în principal ucraineni din provinciile sudice, estice și centrale ale Ucrainei. O parte semnificativă a lor sunt credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Drept aceea, Mitropolia de Kiev a Bisericii Ortodoxe Ucrainene primește apeluri din diferite țări cu cereri de a deschide parohii ortodoxe ucrainene. Este evident că mulți dintre compatrioții noștri se vor întoarce în patria lor, dar mulți vor rămâne permanent peste graniță. În această privință, Sinodul își exprimă convingerea profundă că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu-și poate lăsa credincioșii fără îngrijire spirituală, trebuie să fie aproape de ei în încercările lor și să organizeze comunități bisericești în diaspora. Este necesar să dezvolte mai departe misiunea de peste granițe în rândul ucrainenilor ortodocși pentru a-și păstra credința, cultura, limba și identitatea ortodoxă.

9. Conștientizând responsabilitatea specială în fața lui Dumnezeu, Sinodul își exprimă regretul profund în privința lipsei de unitate din Ortodoxia ucraineană. Este dezamăgitor îndeosebi faptul că acțiunile recente ale Patriarhului de Constantinopol în Ucraina, care au dus la formarea „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” doar au adâncit neînțelegerile și au condus la confruntare fizică. Dar, chiar și în asemenea împrejurări critice, Sinodul nu-și pierde nădejdea pentru reluarea dialogului. Pentru a avea loc dialogul, reprezentanții BOaU trebuie să:

  • înceteze acapararea cu forța a bisericilor și transferul forțat al parohiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
  • realizeze că statutul lor canonic, după cum este precizat în „Statutul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei”, nu este de fapt autocefal și este semnificativ inferior libertăților și oportunităților de implementare a activităților bisericești prevăzute în Statutul de administrare a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
  • rezolve chestiunea canonicității ierarhiei BOaU deoarece, pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană, ca și pentru majoritatea Bisericilor Ortodoxe Locale, este destul de evident că, pentru a recunoaște canonicitatea ierarhiei BOaU, este necesară restabilirea succesiunii apostolice a episcopilor ei.

Sinodul își exprimă convingerea profundă că succesul dialogului depinde nu doar de dorința de a restabili unitatea Bisericii, ci și de o dorință sinceră ca viața să fie construită pe principiile conștiinței creștine și pe curăția morală.

10. Rezumând rezultatele muncii depuse, Sinodul aduce rugăciune de mulțumire Domnului pentru prilejul comuniunii frățești și își exprimă nădejdea pentru un sfârșit al războiului și împăcarea părților beligerante. Potrivit Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, fie ca noi toți, în special frații și surorile noastre în Hristos cel înviat, să avem har… milă, pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Domnul Iisus Hristos, Fiul Tatălui, în adevăr și iubire (2In. 1:3).

În timp ce hotărârile nu specifică modul în care au fost amendate statutele BOU pentru a reflecta independența ei totală (§4), Preotul Nikolai Danilevici, Șeful adjunct al Departamentului BOU pentru Relații bisericești externe, comentează:

„BOU s-a detașat de Patriarhia Moscovei și și-a confirmat statutul independent și a făcut modificările potrivite la regulamentele sale.

Toate referințele la conexiunea BOU cu Biserica Ortodoxă Rusă au fost scoase din regulamente. De fapt, în conținutul său, regulamentele BOU sunt acum cele ale unei Biserici autocefale.”

Este neclar în ce măsură comentariile Pr. Nikolai pot fi luate literal. De amintit că, potrivit regulamentelor Bisericii Ortodoxe Ruse, doar un Sinod Local cu Biserica Rusă, care este constituit din episcopi plus reprezentanți clerici, monahi și mireni, poate oferi autocefalie unui corp bisericesc în interiorul Bisericii Ruse. Când Sfântul Sinod Ucrainean a decis mai devreme luna aceasta să țină o întâlnire a episcopilor, clericilor, monahilor și mirenilor, a specificat că „discuția despre această chestiune ar trebui să nu conducă la a merge dincolo de câmpul canonic și ar trebui să nu ducă la noi divizări în Biserica lui Hristos”.

În același timp, în tradiția rusă, o Biserică ce-și ace propriul Mir este unul din semnele importante ale autocefaliei, deși Sinodul BOU doar a discutat pe moment acea posibilitate.

RPE: BORu nu a primit nici un apel de la Biserica Ucraineană

[…] Vladimir Legoyda, Președintele Departamentului Sinodal pentru Relații bisericești cu Societatea și Presa al Patriarhiei Moscovei, a anunțat vineri, 27 mai:

„De vreme ce Biserica Ortodoxă Rusă nu a primit nici un apel din partea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, nu putem răspunde la informațiile pe care le primim din presă și internet. Ne rugăm pentru păstrarea unității Bisericii Ortodoxe Ruse. Ne rugăm pentru o pace rapidă și un sfârșit al vărsării de sânge”, a spus Legoyda.

Potrivit lui, BOU este acum atât sub presiunea Kievului, cât și a schismaticilor, naționaliștilor și presei ucrainene. În acest ton, Legoyda a numit un potențial comentariu pe marginea deciziilor BOU de către BORu drept iresponsabil, relatează RIA Novosti. […]

Nota noastră: Ceea ce pare că urmărește Sinodul ucrainean este să declare și să dovedească o detașare de Moscova, să arate că nu este o sucursală a agresorului în teritoriul ucrainean. Deocamdată nu și-a declarat autocefalia, nu este clar ce statut va avea începând de aceste zile, dar se conformează situației de asediu din țara lor. Cel mai probabil și de dorit în împrejurările actuale, va urma o perioadă de instabilitate, care va fi reglementată abia după terminarea conflictului militar în noile condiții în care se va ajunge.

Evenimentele imediat ulterioare indică faptul că nu s-a produs o schimbare de esență prin decizia sinodală de ieri: Deocamdată se știe că nu există o modificare majoră a statutului BOU, de vreme ce Patriarhul Chiril al Moscovei este încă pomenit la slujbele săvârșite la Kiev, după cum relatează portalul Pravoslavie(en).
Practic, nu a intervenit nici o schimbare în funcționarea Bisericii Ucrainene. După cum a declarat Mitr. Ilarion, Președintele Departamentului de Relații Externe al Bisericii Ruse, „Ieri, a fost un Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. A confirmat statutul pe care această Biserică l-a avut din 1990, când a primit un tomos de auto-guvernare din partea Sanctității Sale, Patriarhul Alexei II al Moscovei și a toată Rusia. […] Prin deciziile de ieri, Biserica Ortodoxă Ucraineană a dat mărturie încă o dată că este pe deplin auto-guvernată, că centrul ei bisericesc nu este la Moscova, ci la Kiev și că nu depinde de Moscova administrativ, financiar sau în alt mod.
Unitatea dintre Biserica Ortodoxă Ucraineană și Biserica Ortodoxă Rusă, ca și cu alte Biserici Ortodoxe Locale care nu au luat calea schismei este păstrată și vom continua să întărim această unitate, vom continua să ne rugăm pentru Biserica noastră sfântă Ortodoxă unită”.

Se preconizează expulzări ale monahilor „filo-ruși” din Sfântul Munte. Se adâncește ruptura între Fanar și Moscova

Βήμα Ορθοδοξίας: Se adâncește ruptura! Evoluții în Sfântul Munte – Se preconizează expulzări ale monahilor ruși

Se adâncește ruptura dintre Grecia și Rusia din pricina problemei ucrainene. După „schisma” diplomatică, acum este așteptată și cea bisericească, cu guvernul grec să treacă la expulzări în grup, la „propunerea” Patriarhului Bartolomeu, ale rușilor din Sfântul Munte, dar și ale monahilor „filoruși”, independent de naționalitate.

Temelia „a fost pregătită” de câteva săptămâni prin… bombardamentul scurgerilor în presa greacă, unde, nici mai mult nici mai puțin, Sfântul Munte este prezentat drept „viesparul spionilor lui Putin”.

Această impresie scenică este provocată de reproducerea acuzațiile pe seama Rusiei din partea mănăstirii care a fost caracterizată drept refugiul vechilor-calendariști „creștini-talibani”. Chiar și mai interesant a devenit scenariul din clipa în care hora „revelațiilor” a urmat-o și ziarul german Bild, care s-a mișcar pe aceeași lungime de undă de mai sus.

La toate acestea trebui să se adauge recunoașterea „Arhiepiscopiei de Ohrida”. Decizia lui Bartolomeu a provocat deja reacții mari într-o parte mare din Biserica Serbiei. Iar în Sfântul Munte, pe care este vorba să-l viziteze Patriarhul Ecumenic de pe 27 pe 29 mai, are destui monahi sârbi în diferite mănăstiri.

Expulzările

Deci, la nivelul „operațiunii-mătura” din Sfântul Munte, căreia, conform unor cercuri bisericești, i-a dat „undă verde” guvernul grec, în urma „cererii” lui Bartolomeu, este plănuiește să fie expulzați din Athos majoritatea monahilor ruși. Se apreciază că în mănăstirile rusești există în jur de două sute de călugări. Cei de origine rusă sunt socotiți la șaptezeci. Restul sunt ucraineni și de alte naționalități. Totuși expulzările din Sfântul Munte nu privesc numai persoanele de origine rusească, ci și toți care sunt caracterizați drept „filoruși”, indiferent de naționalitate.

„Cererea” lui Bartolomeu de începere a „operațiunii-mătura” în Athos, conform informațiilor, se pare că a fost depusă prim-ministrului grec pe parcursul vizitei sale în Turcia (13-14 martie 2022) cu scopul de a se întâlni cu Tagyip Erdogan.

Înlănțuirea faptelor

Atunci, cu prilejul războiului din Ucraina, Bartolomeu, adresându-se primului-ministru, i-a spus: „Întreaga noastră existență, gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de frații noștri ucraineni”. A mulțumit primului-ministru pentru armamentul pe care l-a trimis Ucrainei.

De remarcat că Patriarhul Ecumenic a acordat autocefalie Bisericii Ucrainei, pe care Patriarhia Moscovei a caracterizat-o „schismatică”, în timp ce au fost provocate reacții serioase în sânul Ortodoxiei internaționale, dar și în interiorul Bisericii Grecești. Moscova a lăsat vădit să se înțeleagă că această mișcare a lui Bartolomeu s-a produs în urma înțelegerii cu factorul american.

Interesant este că puțin după întâlnirea Mitsotakis-Bartolomeu, o parte din presa rusească a menționat că se pune la cale un plan de îndepărtare a călugărilor ruși din Sfântul Munte. Au urmat scurgeri conform cărora este consolidat „postul de poliție” în Sf. Munte și de este avansată dintr-o secție într-o Direcție. Aceasta înseamnă practic o mare consolidare în personal. La fel, că însăși conducerea Ministerului Apărării din guvern va fi cea care va „fi polițistul” în Sf. Munte. În sfârșit, „puzzle-ul” se completează în ultimele săptămâni cu barajul publicațiilor din presa greacă și străină despre „infiltrarea” Rusiei în Sf. Munte.

Ruptură totală?

Mișcarea eventuală de îndepărtare a monahilor ruși din Sfântul Munte va însemna o fisură mai adâncă în relațiile Atena-Moscova. După cum se știe, guvernul grec a decis să „demonteze” în esență toată conducerea ambasadei rusești de la Atena, dar și „capetele” (diplomații nr. 1 și nr. 2) ai consulatului rusesc de la Tesalonic. Conform informațiilor, în competențele consulatului este și Sfântul Munte. Aceasta înseamnă că „decapitarea” consulatului, pe lângă altele, a avut scopul direct evident și prezența rusească în Sfântul Munte.

După expulzarea a 12 ruși cu identitate diplomatică, Ministerul de Externe al Rusiei a menționat că această decizie echivalează în esență cu ruperea relațiilor diplomatice greco-rusești.

Totuși este important că, deși expulzările au fost comunicate în prima săptămână din aprilie, Moscova, în afară că a trecut mai mult de o lună, nu a comunicat încă „contramăsuri”, adică expulzările ale diplomaților greci. Cu toate acestea, se așteaptă așa ceva, după cum estimează cercurile diplomatice.

Desigur, în mod normal, deciziile trebuie să le ia Ministerul de Externe, dat fiind că Sfântul Munte se găsește în competența sa. Pe de altă parte, bisericește, Sf. Munte se găsește în competența Patriarhului Bartolomeu.

antinews.gr

Nota noastră: Implicarea Bisericii, a monahismului și mai ales a Sfântului Munte în scandaluri politice chiar de către reprezentanții bisericești nu este un lucru bun și acceptabil. Articolul din Bild, la care se face referire în text, conține o serie de acuzații prost documentate, care cu greu pot sta în picioare. Sunt doar o însăilare de fapte și ipoteze și acuzații care ar constitui un dosar secret. Foarte greu de crezut, spre exemplu, insinuările egumenului „oficial” Bartolomeu al Mănăstirii Esfigmenu, pus de Patriarh, dar care locuiește în capitala Kareia, la adresa viețuitorilor efectivi ai M-rii Esfigmenu că ar fi ruși și pro-ruși pentru că ar fi afișate acolo steaguri ale Imperiului Rus. Monahii de acolo sunt zelotiști vechi-calendariști și țin de structurile schismatice grecești; nici măcar cu Biserica Rusă din Exil nu au avut legături trainice.

În tot cazul, ținând cont de acțiunile schismatice ale Constantinopolului și de linia sa ecumenist-eretică, se pare că se conturează o sciziune tragică și profundă bisericească între Fanar și Moscova, între greci și ruși pe motive etnice. Din păcate, la nivelul credinței acestea par să se traducă printr-o trădare a tradiției ortodoxe de către greci și o îmbarcare la bordul unei corăbii străine de Biserică, pe vasul progresului lumesc și în ascultare de interesele geo-politice americane și mondialiste.

Biserica Ucraineană – persecutată, dar și păsuită de stat

Biserica în mijlocul războiului (Foto: TVR Moldova)

Deși nu cu mult timp în urmă au fost depuse în Rada Supremă, Parlamentul ucrainean, două proiecte de lege prin care se urmărea desființarea practic a Bisericii canonice din Ucraina, am preferat să nu fie aduse în atenție acestea din mai multe motive. Pe de o parte, au mai existat astfel de propuneri și în anii precedenți, dar care nu au trecut de votul în plen, pe de altă parte, statutul Bisericii este vulnerabilizat de situația de război cu Rusia ca fiind o entitate aflată în legătură cu statul agresor, dar poziția sa viguroasă îi conferă avantajul de a nu fi desconsiderată. După cum sugerează însuși Președintele Radei Supreme, un atac la adresa Bisericii Ucrainene care ține de Patriarhia Moscovei ar destabiliza din interior rezistența țării. Nu trebuie uitat că foarte mulți soldați trimiși pe front sunt credincioși ai Bisericii canonice.

UJO: Președintele Radei Supreme: Nu se prevede interzicerea BOUkr în Parlament

Președintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanchuk a menționat că proiectul de lege privind interzicerea BOUkr nu va fi obiectul unei dezbateri în viitorul apropiat. El a spus acest lucru în cadrul interviului pentru „RBC-Ucraina”.

„Discutăm de multă vreme această problemă în cadrul grupărilor noastre politice. Și, în ciuda faptului că undeva în interior fiecare își are propria decizie <…>, am convenit în felul următor: în timpul războiului nu avem dreptul să adoptăm nicio lege care să scindeze societatea ucraineană”, a spus Stefanciuk.

Reamintim că în luna martie 2022, în Rada Supremă au fost înregistrate mai multe proiecte de lege care vizează interzicerea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Autorul unuia dintre ele este Oksana Savciuk, un deputat din regiunea Ivano-Frankivsk, oraș – centru regional, în care astăzi funcționează un singur lăcaș de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.


A nu se înțelege că Biserica de sub Mitropolitul Onufrie este favorizată, ci că nu poate fi tratată cu dispreț datorită trăiniciei ei. Dimpotrivă, în această perioadă de conflict s-au intensificat acțiunile de acaparare a lăcașurilor de cult ale Bisericii canonice și de trecere la structura schismatică. Un exemplu este cel din acest articol sau din altul asemănător, situații în care comandanți militari au dat ordin sau vorbesc despre transferarea bisericilor.

În ce privește situația internă a Bisericii Ucrainene, s-a generalizat în toată ierarhia întreruperea pomenirii Patriarhului Chiril la slujbe de către episcopi și preoți. Mitropolitul Onufrie este singurul care-l pomenește, în calitate de Întâistătător, arătând prin aceasta ascultarea canonică neabătută față de centrul bisericesc de la Moscova. Într-un articol detaliat, situația este analizată din punct de vedere liturgic, istoric și canonic și se încearcă unele explicații cu privire la încetarea obiceiului din Bisericile slave de a pomeni la slujbe pe toți episcopii superiori pe linie ierarhică până la Patriarh și adoptarea obiceiului din celelalte Biserici autocefale de a menționa la Liturghie doar numele ierarhului direct superior. În felul acesta, nu se produce o întrerupere a pomenirii efective, fapt condamnat de canoanele 13-15 ale Sinodului I-II, ci doar o ajustare liturgică a situației. Chiar și Mitropolitul Onufrie al Kievului a modificat formula de pomenire, folosind doar apelativul de „stăpân”, fără cel de „părinte”, din formula consacrată de „stăpân și părinte”.

Cu toată acoperirea canonică a nepomenirii numelui Patriarhului Chiril, măsura luată în cadrul Bisericii Ucrainene nu este una simplu liturgică, ci reprezintă o poziționare pastorală față de situația din țară în urma agresiunii Federației Ruse: „Refuzul de a pomeni numele Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ruse în timpul sfintelor slujbe este dictat de durerea pentru poporul Ucrainei, precum și de dorința de a-și menține turma în Biserica canonică. Nu de frica de autorități (timp de 30 de ani ne-am obișnuit cumva cu presiuni constante din partea lor), ci din frica de a pierde sufletele credincioșilor.”

Acuzația de etnofiletism adusă „lumii ruse” pe fondul războiului din Ucraina. Influențele politice occidentale asupra teologiei ortodoxe

Biserică rusească de țară (Foto: Orthodox Christianity)

Deși în România nu s-a făcut mare caz de o Declarație privind învățătura „lumii ruse” (Russkii mir), totuși ea a fost semnată de o seamă de concetățeni de-ai noștri și conținutul ei este emblematic pentru războiul cultural la care este supusă Biserica Ortodoxă. Publicat pe un portal al Universității catolice Fordham (SUA) chiar în Duminica Ortodoxiei (pe 13 martie 2022), textul cu pricina este un manifest care se dorește ortodox, dar care nu reflectă decât o politică activistă de diabolizare a Bisericii Ruse în special și Ortodoxe în general.

După cum se precizează la final, Declarația este co-publicată împreună cu Academia de la Volos, care este de orientare vădit ecumenistă și mondialistă.

Deși s-ar fi așteptat o mare rigoare din partea unui document elaborat de o Universitate de prestigiu și cu mare vechime, acuzele aduse mentalității programatice anti-occidentale de natură religioasă sunt nefondate, nu sunt prezentate dovezi deloc, cu atât mai puțin concludente. Îndemnurile la încetarea războiului sunt patetic fundamentate cu citate biblice scoase din context și cu o retorică ce se dorește a izvorî dintr-un cuget sensibil ortodox, dar care ignoră tradiția bimilenară a Bisericii.

Lăsând la o parte mizele politice ale războiului din Ucraina, care sunt de natură politică, învinuirea adusă Bisericii Ruse conduse de Patriarhul Chiril că se face vinovată de erezia etnofiletistă pentru că ar susține agresiunea este neclară și neortodoxă. Se face o confuzie constantă între naționalism și trăirea în Hristos, care depășește barierele etnice. Ele nu se exclud reciproc, cum sugerează autorii.

Etnofiletismul

Declarația afirmă că „Principiul organizării etnice a Bisericii a fost condamnat la Conciliul de la Constantinopol din 1872” și că în asta ar consta etnofiletismul. Într-adevăr, așa spune sentința acelui Sinod, însă aceasta este discutabilă din cauza împrejurărilor în care s-a desfășurat și a evoluției ulterioare a lucrurilor.

Convocarea acelui Sinod a fost determinată de pretenția bulgarilor de a avea episcopi și clerici de-ai lor, nu greci. Asta după ce anterior bulgarii fuseseră organizați bisericește timp de vreo două sute de ani în Patriarhia de Târnovo, care a fost desființată de Constantinopol după ce teritoriile ei (Țaratul bulgar) au fost cucerite de turci. Fanarul a considerat cererea bulgarilor drept o insultă și ca fiind în contradicție cu prescripțiile bisericești și a formulat acuza de filetism asupra lor.

Patriarhul de Ierusalim de la acea dată, Chiril, nu a semnat hotărârea și a fost depus din scaun de Sinodul său, fiind întâmpinat cu ostilitate de conaționali, deși apărat de dragomanul rus de la Locurile Sfinte.

Mai important este că, până la urmă, chestiunea bulgară s-a rezolvat invers de cum a hotărât Sinodul din 1872, mai multe popoare obținându-și dreptul de a se organiza autocefal, printre care românii și sârbii. Practic, decizia a căzut în desuetitudine, mai ales că și schisma bulgară s-a rezolvat tot prin acordarea autocefaliei după câteva decenii (în 1945). În plus, așa după cum bine a fost remarcat într-un articol, nu au fost urmărite proceduri de primire din erezie. Mai mult, Biserica Rusă nu a privit-o niciodată drept schismă, ci ca pe niște doleanțe justificate. Practic, doar Bisericile grecești de la acea vreme (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim și Cipru) au luat parte la acel Sinod.

Dar cel mai important lucru este că există un canon, 34 apostolic, care dispune formarea de Biserici Locale pe principiul etnic (ἔθνος), care să aibă Sinod și Întâistătător propriu. Așadar condamnarea filetismului din 1872 este în contradicție cu rânduiala apostolică și, prin urmare, nulă cel puțin în forma în care a fost formulată. Ea doar relevă tendințele cu adevărat etno-filetiste ale grecilor, care nu acceptau existența altor neamuri în Biserica Ortodoxă și doreau să le domine total.

Biserica și conflictele armate

După cum am mai scris, Biserica nu exclude războiul și chiar consideră că uciderile din război nu sunt blamabile. Condiția este ca motivul pornirii la luptă să fie unul drept. Bineînțeles că este vorba de ciocnirile de natură politică, nu războaie religioase.

Pot fi aduse critici Patriarhului rus Chiril că a justificat războiul din Ucraina și s-a implicat destul de tare, vorbind în mai multe predici despre „operațiunea militară” dusă de Moscova. Însă nu există îndemnuri explicite la violență. Practic, nu putem vorbi de o doctrină concretă periculoasă rusească împotriva Occidentului. Nici măcar afirmațiile grave publice ale Mitropolitului Mitrofan de Murmansk, care îndeamnă clar la agresiune față de ucrainenii schismatici nu pot fi luate ca o doctrină a Patriarhiei Ruse, ci ca puncte de vedere personale absolut condamnabile.

Având în vedere că Patriarhia Rusă cuprinde și Ucraina și Belarus, este normal ca Patriarhul Chiril să aibă în vedere și pe credincioșii din aceste teritorii, fiind, în același timp, cetățean al Federației Ruse. Din această postură, dorește pacea și depășirea problemelor și disensiunilor. Ar fi fost de așteptat să dea dovadă de mai multă compasiune pentru ucraineni, mai ales pentru credincioșii din jurisdicția sa, și mai puțin pragmatism din postura sa de lider bisericesc, nu politic.

Din acestea rezultă că nu există o doctrină filetistă rusească concretă, ci dragoste de țară manifestată mai mult sau mai puțin corect.

Contextualizări greșite

Unele afirmații din Declarație par menite să configureze o imagine de propagandă, nu bazată pe realitate.

Ucrainenii sunt caracterizați drept un „popor de tradiție creștin ortodoxă”. Dar, în realitate, dușmănia a fost creată din trecut de încercarea de catolicizare a populației rusești de către polonezi. Și este vorba tocmai de cei din Vest, nu din teritoriile rusești alipite în secolul trecut, care se găsesc în Sud-Est. Pe lângă ascunderea acestui detaliu important, totuși conflictele politice nu sunt excluse între popoarele ortodoxe.

Paralela dintre invazia militară a Ucrainei și cea bisericească din Africa este imatură. Deși este un subiect delicat, despre care am mai scris anterior, este clar că intruziunea a venit inițial din partea Fanarului, apoi a Patriarhiei de Alexandria, care au format o structură bisericească nouă pe teritoriul Ucrainei, care aparține de Patriarhia Moscovei. Poate că există unele dubii la modul cum a fost creat Exarhatul Rus din Africa, dar în mod clar nu este o agresiune, ci o adeziune a preoților de acolo la ierarhia rusă și o desprindere de episcopii lor aflați în greșeală, care chiar îi persecută pentru aceasta.

Afirmația că „a face război este eșecul suprem al legii iubirii lui Hristos” prin invocarea unor învățături biblice și patristice care țin de relația dintre oameni, nu dintre state, este pur sentimentală. Țările creștine nu au cum să se lase efectiv cucerite doar pentru a întoarce obrazul drept, cu atât mai mult când le este atacată credința.

Propagandă anti-rusească și anti-ortodoxă

Textul Declarației nu este semnat de niște autori concreți, ci apare sub egida Centrului de studii creștine ortodoxe al Universității Fordham, care este una catolică-iezuită. Acesta are drept rol declarat întărirea relațiilor dintre ortodocși și romano-catolici.

Mai este de observat că și-au semnat adeziunea și diferite persoane publice din România, printre care: Pr. Roger Coresciuc, lector la Facultatea de Teologie din Iași, Teodor Baconschi, Adrian Tănăsescu-Vlas, Pr. Marcel Răduț Seliște, bizantinologul Petre Guran, dar și alte personalități din străinătate, precum: Diacon John Chryssavgis, Prof. Paul Gavrilyuk (care e de origine ucrainean), Arhim. Chiril Hovorun, Monahia Vassa Lerin, Sebastian Brock, Pr. Andrew Louth (Biserica Rusă din diaspora). Așadar se remarcă o adeziune serioasă, deși nu foarte consistentă a credincioșilor ortodocși, care sunt peste 1200. Mai bine spus, există un curent anti-rusesc, dar și neortodox chiar în Biserică.

Deși autorii anonimi declară că sunt „inspirați de Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos și de Sfânta Tradiție a Trupului Său viu, Biserica Ortodoxă”, nu dau dovadă de acest lucru. Mai degrabă sunt tributari unei viziuni politice asupra religiei.

Ostilitatea care se vrea indusă este una artificială. Pe când ideile atribuite „lumii ruse” nu sunt asumate explicit de nici o instituție de la Moscova, cu atât mai puțin de Biserică, valorile libertine occidentale sunt promovate și împropriate de instituții „euro-atlantice” și de culte religioase eretice de factură creștină. Altfel spus, confruntarea este între convingerile bisericești îndătinate ale unor popoare (îndeosebi ale rușilor) și propaganda vestică, între licit și ilicit.

Ortodoxia între progresismul antihristic și naționalism

Peste toate, perspectiva rușilor că sunt ultima redută în fața Antihristului nu este chiar departe de adevăr și e normal să investească și emoțional. Potrivit Ierom. Serafim Rose, începuturile noii religii antihristice coboară la Francisc de Assisi, dar ea s-a impus prin Revoluția Franceză și apoi prin comunism în Europa de Est. O afirmație importantă este aceea că masoneria și illuminatti, două grupuri similare și paralele, au constituit „forța responsabilă pentru realizarea Revoluției prin concepția deistă”[1]. Tot el pune în lumină faptul că a existat și o opoziție considerabilă din partea conservatorilor de-a lungul timpului, reprezentați chiar de conducători de state, cum ar fi primul ministru al Austriei, Metternich, dar apoi acest rol a fost lăsat țarilor ruși. Deși conservatorismul nu reprezintă Ortodoxia și ea nu se poate identifica cu el, totuși el se împotrivește revoluției libertății.

„Lumea rusă” este un bastion în fața progresismului, dar Biserica nu se reduce la ea, cu atât mai puțin nu se poate ralia cu Occidentul. Este normal ca Patriarhia Rusă să sprijine pe soldații ruși, să se roage pentru ei și la fel de normal este să respingă valorile occidentale  contrare ei. Cel puțin până acum, nu s-au înregistrat devieri concrete de la canoanele și tradiția creștină. Cu atât mai mult acuzele aduse ei sunt departe de a fi serioase.

Ortodoxia are menirea să trăiască Evanghelia în condițiile acestei lumi fără a fi din lume, fără a fi redusă la politica și cultura vremii. Iar războiul din Ucraina ar trebui să rămână un subiect strict politic, deși cei care vor să implice și să lovească Biserica sunt americanii prin intermediul Fanarului și a schismaticilor ucraineni.


[1] Ieromonah Serafim Rose, Cursul de supraviețuire ortodoxă, p. 138.

Sinodul antiohian: deciziile ortodoxe trebuie luate în unanimitate de toate Bisericile Locale. Rugăciune pentru pace în Ucraina

Orthochristian.com: SINODUL ANTIOHIAN: TREBUIE SĂ NE ÎNTOARCEM LA PRINCIPIUL CONSENSULUI ȘI AL UNANIMITĂȚII BISERICILOR ORTODOXE

Sfântul Sinod al Patriarhiei Antiohiei s-a adunat în Balamand ieri (2 martie) sub președinția Preafericitului Patriarh Ioan X.

Patriarhul a fost invitat luna trecută să participe la o întâlnire a Întâistătătorilor a patru Patriarhii străvechi din Constantinopol, Antiohia, Alexandria și Ierusalim, plănuită de Constantinopol și Alexandria pentru a condamna crearea de către Biserica Rusă a unui Exarhat african pe teritoriul Patriarhiei de Alexandria. Patriarhia Antiohiei anunțase că Sinodul va fi cel care va decide cum să răspundă invitației. (…)

Au reiterat poziția Patriarhiei de Antiohia de a insista pe necesitatea întoarcerii la principiul consensului și unanimității tuturor Bisericilor Ortodoxe, a acelora recunoscute de familia de Biserici Locale în ceea ce are legătură cu acțiunea comună ortodoxă și cu eforturile de a găsi soluții la chestiunile controversate care provoacă lumea ortodoxă. Consensul și unanimitatea garantează unitatea Bisericii Ortodoxe.

Cu privire la invazia rusă în Ucraina, Sinodul declară:

Părinții sinodali urmăresc cu profundă durere și cu mare tristețe escaladarea îngrijorătoare din Ucraina și au înălțat rugăciuni fervente pentru pace în Ucraina și în întreaga lume și ca atotputernicul Dumnezeu să insufle pe decidenți să dea prioritate logicii de pace și să adopte limba dialogului pentru a cruța o distrugere pe mai departe, precum și pagubele umane și pierderile materiale induse de toate părțile.

În acest timp dificil pentru poporul ucrainean, Părinții își exprimă compătimirea față de păstorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie. Părinții nădăjduiesc că legăturile duhovnicești și istorice dintre popoarele rus și ucrainean, care au ieșit din aceeași cristelniță a botezului, vor contribui la rezolvarea conflictului, ajungându-se la împăcare și consolidând pacea.

(…) Sinodul a mai abordat chestiunea Mitropolitului Boulos (Paul) de Alepp și Youhanna Ibrahim din „Biserica” Siriacă, răpiți acum nouă ani. Sinodul condamnă tăcerea internațională pe temă și face apel la eliberarea imediată a Mitropoliților.

În final, ei au făcut apel la guvernul libanez să furnizeze cerințele de bază de trai pentru cetățenii săi și ca poporul să voteze înțelept la alegerile parlamentare viitoare; și să fie ridicate sancțiunile împotriva Siriei de către comunitatea internațională și la o soluție politică de găsit „prin luarea în considerare a aspirațiilor poporului sirian de a ajunge la împăcare națională și de a păstra unitatea statului sirian”.

Nota noastră: De primă importanță este decizia legată de consensul sinodal la care să participe toate Bisericile Locale, nu doar câteva, în speță Pentarhia, adică cele 5 Patriarhii vechi din care au rămas patru, fără Roma. Este inadmisibilă o astfel de perspectivă și atitudine de superioritate.

În chestiunea războiului din Ucraina, probabil că sirienii sunt îndatorați și recunoscători rușilor pentru ajutorul armat oferit acum puțini ani și nu condamnă explicit războiul declanșat. Insistă pe relația frățească dintre cele două popoare implicate, cumva spre iritarea ucrainenilor, care nu au o politică de apropiere de Rusia, cu atât mai puțin după declanșarea invaziei. Nu în ultimul rând, își exprimă sprijinul pentru Mitropolitul Onufrie, care ține de Patriarhia Rusă, spre deosebire de Biserica Greciei, care și-a arătat susținerea față de schismaticul Epifanie. Însă trebuie subliniat că grecii s-au exprimat prin gura Arhiepiscopului lor, nu prin vocea Sinodului. Evident că acest fapt scoate în evidență lipsa unei recunoașteri sinodale a autocefaliei ucrainene și dezacordul mai multor ierarhi.

Comunicatul sinodal atinge și alte puncte politice legate de situația din Siria și Liban. Cei doi Mitropoliți răpiți în Siria și ridicarea sancțiunilor asupra țării scot în evidență o situație disperată ignorată și chiar întreținută de comunitatea internațională. Referirile la libanezi țin tot de faptul că ei sunt cetățeni ai unei țări aflată în componența Patriarhiei Antiohiei.

Precizări ale Sinodului Bisericii Ruse referitoare la crearea Exarhatului din Africa

Tratative între Patriarhii Teodor și Chiril, însoțiți de suita lor, înainte de a intra în conflictul ucrainean (Foto: Hilarion)

Patriarchia.ru: Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 ianuarie 2022

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au citit Comunicatul Sfântului Sinod al Patriarhiei de Alexandria cu privire la întemeierea Exarhatului din Africa de către Biserica Ortodoxă Rusă, publicat pe 12 ianuarie 2022.

Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse consideră necesar să răspundă încercărilor făcute în acel document de a distorsiona adevăratele motive și împrejurările întemeierii Exarhatului.

Decizia Patriarhiei Moscovei este explicată în Comunicat ca decurgând „din faptul recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de către Preafericitul Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și a toată Africa”.

Afirmația de acest fel se întemeiază pe o poziție evident mincinoasă pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană, așa cum a existat, tot astfel urmează să existe până astăzi ca o parte autonomă în administrație a Bisericii Ortodoxe Ruse. Nu a cerut și nu a primit nici o autocefalie Biserica Ucraineană. Dimpotrivă, a respins categoric procedura de acordarea a așa-zisului Tomos de autocefalie impus ei din afară și prin susținerea conducătorilor politici de atunci ai țării și al schismaticilor. Acestea au fost menționate repetat și public în declarațiile oficiale ale Sinodului Ierarhiei și ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în cuvântările ierarhilor, ale clericilor, ale monahilor și ale mirenilor ei, a căror majoritate covârșitoare au dorit și doresc păstreze unitatea cu Patriarhia Moscovei.

Așa-zisa autocefalie a fost acordată de Patriarhia de Constantinopol nu Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice – cea mai mare confesiune din Ucraina, care numără 108 episcopi, 12.381 parohii, 12.513 clerici, 260 sfinte mănăstiri și 4.630 monahi – ci unei grupări de schismatici, care s-au rupt de ea și urmează să o războiască. Tocmai pe baza acestor indivizi, care nu dispun de hirotonie validă și de harul preoției, și a celor de un cuget cu ei, Patriarhia Constantinopolului a constituit prin încălcarea canoanelor o „biserică autocefală”. Tocmai această structură schismatică, care este lipsită de har, a primit-o în comuniune Preafericitul Patriarh Teodor al Alexandriei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei semnalează cu tristețe schimbarea ecleziologiei ortodoxe, care a fost manifestată prin materializarea scenariului așa-zisei autocefalii ucrainene. Totuși schimbarea aceasta nu a fost comisă de Biserica Rusă, cum susține Comunicatul Sinodului Bisericii Alexandriei. Se regăsește în acțiunile Patriarhiei de Constantinopol, care a comis o intruziune ilegală în Ucraina, precum și în declarațiile reprezentanților ei înalți. eforturile de desemnare a unui Întâistătător primat în diptice ca „primul fără egali” în Biserica Ortodoxă, care chipurile deține dreptul exclusiv după judecata lui să acorde și să ridice autocefalii, să rupă segmente din Bisericile Locale, să revoce unilateral documente istorice de mai bine de trei sute de ani, să anuleze abuziv decizii disciplinare ale Sfintelor Sinoade ale altor Biserici autocefale, să „repună” abuziv în preoție persoane care niciodată nu au avut-o, constituie o apostazie evidentă de la învățătura despre Biserică a Sfinților Părinți și de la tradiția ortodoxă străveche.

Membrii Sfântului Sinod își amintesc cuvântările Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe a Alexandriei pentru Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina în sânul Patriarhiei Moscovei, fiind cuprinse declarațiile Preafericitului Patriarh Teodor, pe care le-a susținut în mod repetat în trecut până de curând. După cum dădea mărturie Preafericirea Sa în 2016 în unul din interviurile sale, mereu a urmat o „asemenea poziție, că Biserica Ucraineană constituie o parte indivizibilă a Bisericii Ortodoxe Ruse”. În 2018, când a vizitat Odessa, Întâistătătorul Patriarhiei Alexandriei a îndemnat pe credincioși să rămână dedicați „Bisericii canonice a Ucrainei de sub Preafericitul Mitropolit Onufrie”.

Totuși, pe 8 noiembrie 2019, Preafericitul Patriarh Teodor brusc a declarat că recunoaște gruparea schismatică ucraineană, a început să-l pomenească pe conducătorul ei la sfintele slujbe și, pe 13 august 2021, la primit în comuniune euharistică directă.

După cum este cunoscut, recunoașterea structurii schismatice din Ucraina de către Preafericitul Patriarh Teodor nu a fost primită printre alții nici în propria Biserică Ortodoxă a Alexandriei. Mulți clerici ai ei s-au poziționat public pentru Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană, și-au declarat dezacordul față de decizia evident ilegală a Întâistătătorului lor și nu au dorit să se supună canonic aceluia care a urmat calea schismei.

Doi ani Biserica Rusă nu a răspuns cererilor clericilor africani pe care le-a primit, ci a așteptat cu răbdare ca Preafericitul Patriarh Teodor să-și schimbe decizia. Totuși, în perioada care a trecut, Preafericitul nu s-a mărginit numai la pomenirea în dipticele Întâistătătorilor ortodocși a căpeteniei uneia dintre grupările schismatice ucrainene, ci l-a primit în comuniune euharistică pe el și pe alți „ierarhi” ai acestei structuri. Aceste fapte grozave au convins Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse despre nevoia de a răspunde cererilor care i-au fost depuse și, în aceste condiții excepționale, să întemeieze Exarhatul Patriarhal în Africa.

Această decizie care nu este deloc ușoară, care a fost luată în regimul recunoașterii schismaticilor ucraineni de către Patriarhia Alexandriei în nici un chip nu constituie expresia unei revendicări a teritoriului canonic al Bisericii străvechi a Alexandriei, ci urmărește unicul scop de a oferi acoperire canonică acelor clerici ortodocși din Africa ce nu doresc să participe la legiferarea schismei.

Îndemnăm pe Preafericitul Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa și pe ierarhii Preasfintei Biserici a Alexandriei să ridice susținerea lor față de schismă și să revină la calea canonică pentru a păzi unitatea Sfintei Ortodoxii.

Precizările făcute de Sinodul Patriarhiei Ruse cu privire la formarea Exarhatului din Africa sunt bine-venite și corecte, lămuresc unele aspecte care ar fi trebuit clarificate chiar în decizia patriarhală de înființare a structurii în discuție, și anume: cauza discordiei rezidă într-o învățătură eretică, primatul papist, Exarhatul înființat are caracter temporar și condiționat și nu reprezintă o pretenție jurisdicțională, o intruziune permanentă, ci doar o formă de acoperire canonică pentru clericii din Africa, de apărare a învățăturii și ordinii ortodoxe.

Chiar și așa, persistă lipsa referirii la canoane sau rânduieli și temeiuri patristice concrete care permită această acțiune a rușilor, ce ar putea fi ușor interpretată drept o agresiune jurisdicțională. O justificare temeinică ar pune în discuție mai limpede atât abaterile grave doctrinare comise de Fanar și diviziunile din cadrul Bisericii Ortodoxe produse, cât și soluționarea lor prin convocarea unui Sinod Panortodox.

O abordare pertinentă a subiectului a fost realizată deja, cu rezerva că este părtinitoare pro-rusă și ascunde lacunele deciziei Moscovei în loc să le penalizeze. Extragem mai jos doar detaliile canonice și dogmatice ale problemei, cu toate că sunt foarte interesante și celelalte aspecte de politică bisericească tratate:

UJO: Exarhatul rus în Africa: religie și geopolitică

Ce spun canoanele

Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a încălcat sfintele canoane pășind pe teritoriul canonic al unei alte Biserici Autocefale și creând acolo o ierarhie paralelă? Susținătorii Fanarului/ BOaU/ Patriarhiei Alexandriei în publicațiile lor spun fără echivoc că da și, mai mult, a creat o schismă în Africa. Dar orice persoană de bun simț poate vedea că actul BORu este doar o reacție la schisma reală pe care Fanarul a creat-o în 2018 prin legalizarea schismaticilor ucraineni pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În același timp, la momentul invaziei Patriarhiei Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu se afla în schismă cu Biserica Ortodoxă, nu a fost acuzată de erezie și nu s-a întinat cu fapte sau decizii necuviincioase. Când ierarhia BORu a avertizat Fanarul că, intervenind în Ucraina, va deschide „cutia Pandorei”, nimeni nu a vrut să o asculte.

În cazul creării Exarhatului Rus în Africa, situația este fundamental diferită: Patriarhia Alexandriei, prin recunoașterea BOaU, a deviat în schismă. Hotărârea Sfântului Sinod al BORu din 29 decembrie 2021 spune: „Ca urmare a căderii în schismă a Patriarhului Teodor al Alexandriei, pomenirii la Sfânta Liturghie a conducătorului așa numitei „Biserici Ortodoxe a Ucrainei” la 8 noiembrie 2019 printre Întâistătătorii Bisericilor Autocefale, recunoașterii grupării schismatice menționate și coliturghisirea cu conducătorul acesteia la 13 august 2021, o parte a clerului Patriarhiei Alexandriei, după ce și-a declarat dezacordul cu poziția Întâistătătorului lor, s-a adresat Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii cu cererea să fie acceptați în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse”. Adică la momentul creării Exarhatului Patriarhal Rus în Africa, Patriarhia Alexandriei se afla deja în schismă.

Am putea spune că BORu a acționat absolut canonic în această situație, la fel ca clericii africani, care s-au desprins de comuniunea cu patriarhul lor pentru a se alătura BORu. Dar nu totul este atât de simplu și lipsit de ambiguitate.

Există Canonul 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, care prescrie ca clericii să se desprindă de episcopii lor în cazul în care aceștia din urmă deviază la erezie: „Dar cel care, din cauza unor erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau părinții Bisericii, se desparte de comuniunea cu Întâistătătorul său pentru că el predică public erezia și fățiș o mărturisește în Biserică, astfel de persoane nu numai că nu sunt supuse pedepsei canonice pentru că s-au îndepărtat de comuniunea cu așa-zisul episcop înainte de o clarificare sinodicală, dar ei vor fi considerați vrednici de cinstea cuvenită în rândul ortodocșilor. Căci ei nu au condamnat un episcop adevărat, dar episcopi mincinoși și învățători mincinoși și nu au fragmentat unitatea Bisericii prin schismă, ci de schisme și dezbinări au căutat cu stăruință să elibereaze Biserica”.

Acest canon a fost citat ca argument de către ierarhii și țarii ruși când, fără binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului, ei l-au ales în mod independent pe episcopul Iona de Reazan ca mitropolit al Kievului și al întregii Rusii la Sinodul Local din 1448 (de fapt, au proclamat autonomia Bisericii). Rușii au decis atunci să facă acest lucru deoarece Patriarhia Constantinopolului căzuse în erezie acceptând unitatea de la Florența în 1439.

Un detaliu istoric interesant – Mitropolitul Iona a devenit Întâistătătorul Bisericii nu numai în Cnezatul Moscovei, dar și în Mitropolia Kievului, care se afla sub stăpânirea Marelui Ducat al Lituaniei. Adică Biserica Rusă era atunci una în ambele state, dar a fost împărțită în două Mitropolii nu de Patriarhul Constantinopolului, ci… de Papa Calixt al III-lea la 15 octombrie 1458. Papa, conform Unirii de la Florența, se considera cap al Bisericii și credea că astfel de probleme țin tocmai de competența sa. Patriarhul uniat al Constantinopolului Grigorie al III-lea Mammas a crezut la fel și abia după decizia Papei l-a făcut pe Grigore Bulgarul „Mitropolit al Kievului, Lituaniei și Rusiei”.

Mai târziu, toată lumea a recunoscut această stare de lucruri, dar adevărul rămâne adevăr: Mitropolia Kievului a fost separată de cea Moscovei de un conducător absolut necanonic al Bisericii Catolice și a făcut parte din Patriarhia Constantinopolului până în 1686, când prin decizia Patriarhului Dionisie al IV-lea al Constantinopolului a fost realipită la Biserica Rusă, care la acel moment devenise deja patriarhie.

Totuși, aceasta este doar o remarcă istorică. Să revenim la aspectele canonice ale creării Exarhatului Rus în Africa.

Conform Canonului 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, clericii trebuie să întrerupă comuniunea cu episcopii lor dacă ei cad în erezie. Dar schisma și erezia nu sunt aceleași lucru. Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare spune următoarele în legătură cu aceasta: „Vechile autorități <…> foloseau nume de erezii, de schisme și de adunări ilegale. Prin erezii ei au înțeles oameni care erau cu totul îndepărtați și înstrăinați de dogmele adevăratei credințe; prin schisme erau caracterizate persoanele care se desprindeau din motive ecleziastice și cauze care puteau avea o soluție; adunările ilegale neautorizate erau ținute de prezbiteri sau episcopi caterisiți sau de mireni neinstruiți”. Adică schisma este o împărțire a opiniilor asupra problemelor care pot fi vindecate și, spre deosebire de erezie, nu justifică crearea unei ierarhii paralele.

Înseamnă că BORu a acționat necanonic? Din nou, totul nu este atât de simplu. Cert este că toate acțiunile Fanarului în Ucraina – recunoașterea schismaticilor, crearea BOaU, „desființarea” Bisericii Ortodoxe Ucrainene  – nu sunt doar acțiuni schismatice, dar și manifestări ale unei erezii reale – erezia papismului la Constantinopol. Și toți cei care sunt de acord cu acțiunile Fanarului sunt, în primul rând, susținători ai ereziei. Până la urmă, Biserica mărturisește de la bun început că numai Iisus Hristos este Capul Bisericii. El exercită această conducere în mod direct și nu are nevoie de  „adjuncți”, „vicari” sau alți „executori” aici pe pământ. Aceasta este o problemă de principiu și nu presupune niciun compromis. Dezacordul asupra acestei probleme nu poate fi vindecat numai prin respingerea doctrinei false a vreunui ierarh care este capul Bisericii pe pământ sau, ca să spunem mai diplomatic, are autoritate exclusivă. Se poate spune că erezia papismului de la Constantinopol nu a fost încă condamnată de vreun Sinod, dar orice erezie a fost respinsă și condamnată de ierarhi individuali sau de Bisericile Autocefale chiar înainte de condamnarea oficială la Sinoadele Ecumenice.

Papismul de la Constantinopol a fost de fapt condamnat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse în 2008. Deși cuvântul „erezie” nu a fost menționat la acel moment, ci a fost înlocuit diplomatic cu sintagma „noua concepție eclesiologică”, conținutul acestei erezii era deja formulat și s-a notat că Biserica Ortodoxă Rusă a respins-o.

Textul Rezoluției Speciale sună astfel: „Sinodul își exprimă profunda îngrijorare față de tendințele <…> manifestate în declarațiile unor reprezentanți ai Sfintei Biserici din Constantinopol. Plecând de la o interpretare a Canonului 28 al celui de-a IV-a Sinod Ecumenic, neîmpărtășit de plenitudinea Bisericii Ortodoxe, acești ierarhi și teologi dezvoltă o nouă concepție eclesiologică care devine o provocare pentru unitatea pan-ortodoxă. Conform acestei concepții: a) doar Biserica Autocefală care este în comuniune cu Scaunul Constantinopolului este considerată că aparține Ortodoxiei Universale; b) Patriarhia Constantinopolului are jurisdicție exclusivă în toate țările în care este răspândită credința ortodoxă; c) în aceste țări numai Patriarhia Constantinopolului reprezintă opiniile și interesele Bisericilor Autocefale în fața autorităților publice; d) orice arhiereu sau cleric care slujește în afara teritoriului canonic al Bisericii sale Autocefale se află sub jurisdicția ecleziastică a Constantinopolului, chiar dacă el însuși nu își dă seama; e) Patriarhia Constantinopolului stabilește limitele geografice ale Bisericilor și, dacă opinia sa nu coincide cu opinia unei anumite Biserici în această privință, își poate stabili propria jurisdicție pe teritoriul acelei Biserici. <…> Această viziune a Patriarhiei Constantinopolului asupra propriilor drepturi și împuterniciri intră în contradicție acută cu tradiția canonică multiseculară pe care se sprijină existența Bisericii Ortodoxe Ruse și a celorlalte Biserici Autocefale”.

De ce Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse nu i-a dat numele de erezie? Pentru că era anul 2008, încă nu a avut loc invazia Fanarului în Ucraina și mai exista speranța că ierarhii de la Constantinopol își vor veni în fire și vor înțelege că se mișcă în direcția greșită.

Însă Arhimandritul Sofronie (Saharov), un ascet ortodox rus, un cleric al Patriarhiei Constantinopolului și un ucenic al Sfântului Siluan din Athos, a fost mai liber în declarațiile sale. În 1950, el a scris următoarele: „În prezent, în sânul Sfintei noastre Biserici există un mare pericol de a devia de la învățătura dogmatică. <…> Vă puteți întreba: Prin ce putem cunoaște această denaturare în prezent? Răspundem: la Constantinopol neo-papismul, care încearcă rapid să treacă de la faza teoretică la cea practică. <…> Trebuie oare să menționăm că această formă de papism este o erezie eclesiologică ca și papismul roman?”.

Se poate presupune că erezia papismului de la Constantinopol va fi numită erezie și condamnată la viitorul Sinod Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2022, iar apoi în așa-numitul format Amman de către primații și reprezentanții Bisericilor Autocefale care au hotărât că nu sunt de acord cu această erezie sub forma recunoașterii BOaU.

Pe baza celor expuse mai sus, se poate argumenta că BORu, după ce a creat Exarhatul Patriarhal în Africa, a procedat corect atât în ​​privința canoanelor, cât și a diplomației bisericești, deoarece o astfel de decizie ar fi putut fi luată aproape imediat după recunoașterea BOaU de Patriarhul Teodor al Alexandriei. Cu toate acestea, BORu a așteptat mai bine de doi ani și se poate presupune că în această perioadă au avut loc contacte informale la diferite niveluri pentru a explica ierarhilor alexandrini caracterul necanonic și neconstructiv a poziției lor.

Translate page >>