Calendarul bisericesc. (4) Dezbinarea indusă de Conferința din 1923 de la Constantinopol
Schisma calendaristică din sânul Ortodoxiei între Bisericile Locale este o rană nevindecată, ce duce la tot mai multe probleme. Unitatea de cult este importantă, dar nu cu lumea profană sau cu celelalte confesiuni eretice, ci cea internă, formată în Duhul lui Dumnezeu. Aceasta nu ține doar de uniformitate și de consensul liturgic, ci de înțelegerea elementelor de forță ale cultului sacramental. Este vorba de respectarea tradițiilor patristice referitoare la ținerea reperelor temporale (zile, săptămâni și luni) și păstrarea duhului de sfințenie, închinare înaintea lui Dumnezeu și întâlnirea în unitate a credincioșilor. Astfel se poate evita atât profan(iz)area ritualului și credinței ortodoxe prin subjugarea lor față de știință, cât și alunecarea în zona superstiției, a unui cult magic și fixist, prin ridicarea calendarului la nivel de dogmă și neînțelegerea lui.
Articolele anterioare pot fi citite aici:
– Calendarul bisericesc. (1) Primele încercări de schimbare în România din sec. XIX;
– Calendarul bisericesc. (2) Paștile trebuie să fie după Pesah-ul evreiesc?
– Calendarul bisericesc. (3) Corelația îndătinată dintre Pascalie și calendarul iulian.
Unul din punctele pe care a insistat Sinodul I Ecumenic în privința serbării marelui praznic al Învierii a fost acela că toți creștinii de pretutindeni trebuie să țină Postul Mare ca pregătire și să prăznuiască Paștile la aceeași dată, în unitate. În zilele noastre, în urma Conferinței ținută în Constantinopol în 1923, a fost emis îndemnul ca Bisericile Locale să adopte fiecare în parte îndreptarea calendarului iulian, ceea ce înseamnă modificarea datei de prăznuire a sărbătorilor fixe. Aceasta a dus la o schismă calendaristică, liturgică serioasă în sânul Ortodoxiei, care persistă până astăzi și care ar fi putut duce la un și mai gravă prin ținerea chiar și a Paștelui la date diferite.
Diferența dintre cele două decizii este stridentă. Sinodul de la Niceea a urmărit unitatea, pe când o simplă Conferință a produs dezbinarea calendaristică. Pe lângă faptul că ar fi de la sine înțeles că unitatea creștină în ținerea Paștelui implică același lucru la nivelul tuturor sărbătorilor, chiar și bunul simț liturgic ar spune asta oricărei conștiințe ortodoxe. Și totuși cum s-a ajuns la o astfel de anomalie care durează de aproape 100 de ani?
Conferința în cauză a fost convocată de Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea Metaxakis, a cărui personalitate este picantată cu detalii smintitoare asupra cărora nu voi insista aici. În plus, au participat prin reprezentanți doar 5 Biserici (Constantinopol, Serbia, Cipru, Grecia și România), iar celelalte au lipsit, printre care Patriarhiile Ierusalimului, Alexandriei, Antiohiei și Rusiei. Trebuie precizat că au fost prezenți pentru câteva sesiuni de Arhiepiscopul Anastasie de Chișinău (ulterior Președintele Sinodului Bisericii Ruse din Afara Granițelor) și de Arhiepiscopul Alexandru din SUA (care era deja caterisit de Sinodul rus), dar care nu au semnat deciziile finale. Biserica Română a fost reprezentată de Dragomir Demetrescu, Arhim. Iuliu Scriban și Petre Drăghici, dintre care doar al doilea a semnat hotărârile finale.
Procesele verbale ale acestui Congres au fost publicate la Atena în 1982 și au fost traduse și în limba română. Deși inițial a fost întrunit ca o Comisie, participanții au dorit să-i dea greutate mai mare și l-au denumit „Congres inter-ortodox”. Au mai participat și un „episcop” anglican, Charles Gore, care a ținut un cuvânt, și pastorul Adolf Küry din partea vechilor catolici. În timpul ședințelor, un grup de opozanți ai Patriarhului Meletie au încercat să-l înlăture din scaun și să blocheze discuțiile, dar nu au reușit. Deși au fost în total 7 decizii controversate, doar primele două atingeau tema calendarului. Deși inițial s-a pus problema adaptării calendarului bisericesc la cel civil, delegația română a prezentat un raport pentru introducerea unui calendar pe termen lung. Probabil că se dorea evitarea împroprierii calendarului gregorian prin elaborarea unuia îndreptat. Iar cea de-a doua hotărâre se referea la preocuparea formării unui calendar fix promovată de Liga Calendarului Internațional Fix, idee preluată de Camera Internațională de Comerț din Londra și propusă Ligii Națiunilor în 1921[1].
Textul hotărârilor care ne interesează sunt acestea:
1. Congresul pan-ortodox din Constantinopol, întrunit sub președinția S.S Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea,
după ce a recunoscut că anularea diferenţei dintre calendarele religios şi cel civil este o necesitate inevitabilă şi că nu există nici un impediment canonic pentru îndreptarea calendarului bisericesc în uz potrivit datelor ştiinţei astronomice, decide în unanimitate îndreptarea calendarului iulian după cum urmează:
1) Sunt eliminate cele 13 zile din calendarul iulian, care constituie diferenţa lui în legătură cu anii solari de la primul Sinod Ecumenic de la Niceea până în astăzi. Astfel: 1 octombrie 1923 va fi considerat 14 octombrie 1923.
2) Sărbătorile din zilele eliminate vor fi prăznuite fie toate laolaltă pe 14 octombrie 1923, fie precum doreşte să hotărască acest lucru episcopul eparhiei.
3) Toate lunile anului îşi vor păstra acelaşi număr de zile pe care îl au astăzi. În anii bisecţi, luna februarie va avea, ca astăzi, 29 zile.
4) Vor exista, ca până astăzi, două feluri de ani: cei comuni, de 365 zile, şi cei bisecţi, de 366 de zile. Anii bisecţi sunt anii fără rest prin împărțirea la 4, precum a fost până astăzi. Numai anii seculari sunt exceptaţi, pentru care se va aplica regula de mai jos.
5) Anii seculari (adică cei care se termină cu două zerouri) vor fi ani bisecţi numai atunci când numărul secolelor împărţit la 9 dă rest 2 sau 6. Toţi ceilalţi ani seculari vor fi ani comuni. Prin urmare, între anii seculari notaţi mai jos, vor fi ani bisecţi cei subliniaţi. Astfel:
2000 2100 2200 2300
2400 2500 2600 2700 2800
2900 3000 3100 3200
3300 3400 3500 3600 3700
Potrivit acestei reglementări, lungimea medie a anului civil va fi de 365 zile, 5 ore, 48 minute şi 48 secunde, în acord deplin cu lungimea medie a anului tropic.
6) Praznicele fixe vor avea datele pe care le-au avut până astăzi.
7) Praznicele mobile vor fi stabilite după praznicul Paştilor. Potrivit dispozițiilor canonice, care sunt respectată fără atingere, Paştele va fi prăznuit în duminica ce urmează după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.
8) Determinarea lunii pline pascale se va face pe baza calculelor astronomice, fiind luate în vedere întotdeauna progresele realizate de ştiinţă, iar determinarea datei Paştelui se va face potrivit timpului sfintei cetăţi a Ierusalimului.
9) Patriarhia Ecumenică va cere observatoarelor sau departamentelor de mecanică a cerului ale Universităţilor din Atena, Belgrad, București şi Pulkovo (Petrograd) să alcătuiască tabele pascale pe termen lung, pe care le vor comunica tuturor Bisericilor Ortodoxe.
10) Prezenta reformă a calendarului iulian nu poate constitui un obstacol pentru modificarea ulterioară a lui, pe care doresc să o accepte toate Bisericile creştine.
Observații:
La § 5. Noul calendar este mai exact decât cel gregorian, a cărui lungime medie a anului diferă cu 24 sau 26 de secunde de lungimea medie a anului tropic. Diferenţa dintre lungimea anilor civili al noului calendar şi cea a celui gregorian este atât de mică, încât numai după 877 ani se va observa o diferenţă între calendare. În fapt, între următorii ani seculari, anii subliniaţi vor fi ani bisecţi în calendarul gregorian: 2000, 2100, 2200, 2300, 2400, 2500, 2600, 2700, 2800. Deci divergența va fi prezentă în anul 2800.
La § 8. Deoarece ziua este socotită de la miezul nopţii la miezul nopţii, data civilă a primei opoziții a lunii (opposition de la lune) după echinocţiul de primăvară vrea să fie determinată pe baza timpului meridianului care traversează prin Biserica Sfântului Mormânt. Prima duminică după această dată este ziua Paştelui, adică, dacă această dată cade duminica, Paştile va fi prăznuit în duminica următoare.
La Patriarhie, 5 iunie 1923
† MELETIE al Constantinopolului
† Calinic de Cizic
† Arhiepiscopul Alexandru de America de Nord
† Mitropolitul Gavriil de Muntenegru şi Litoral
† Vasile de Niceea
† Iacov de Dyrrachion
Arhimandrit Iuliu Scriban
V. Antoniades
Dr. M. Milankovici, profesor al Universității din Belgrad
† Arhimandrit Gherman, Secretar şef al Sfântului Sinod
2. Congresul pan-ortodox din Constantinopol, întrunit sub președinția S.S. Patriarhul Ecumenic Meletie al IV-lea,
şi deliberând în sesiunile din 23 mai şi 5 iunie 1923 cu privire la limitele în care ar putea Biserica Ortodoxă să participe la conferinţele care au în vedere găsirea unui calendar nou mai complet ştiinţific şi practic, decide în unanimitate:
1) Roagă Patriarhia Ecumenică, după înțelegerea prealabilă cu restul Bisericilor Ortodoxe, să declare Ligii Naţiunilor că Biserica Ortodoxă doreşte cu entuziasm să accepte în viitor să fie găsit un nou calendar, pe cât ar dori toate Bisericile creştine ca acest lucru să fie acceptat. Iar dacă Liga Naţiunilor consideră că nu este de competenţa ei să primească această declaraţie a Patriarhiei Ecumenice, ține de ea să facă declaraţia de mai sus în orice alt mod ar considera potrivit.
2) Biserica Ortodoxă preferă un calendar care păstrează continuitatea săptămânii, totuși nu este legată de acest punct de vedere în cazul în care celelalte Biserici sunt de acord cu acceptarea unui calendar nou, care necesită întreruperea continuității săptămânii.
3) Atât cât va avea loc un consimțământ comun al Bisericilor creştine, Biserica Ortodoxă este dornică să se declare în favoarea unei fixări a praznicului Paştelui întotdeauna într-o zi de duminică.
4) Exprimă urarea ca o asemenea duminică fixă a Paştelui să corespundă cu duminica reală a Învierii Domnului, care va fi determinată prin metodologie ştiinţifică.
La Patriarhie, 5 iunie 1923
Concret, Congresul a emis o hotărâre de îndreptare a calendarului, care cuprindea și reformarea pascaliei, adică prăznuirea Paștelui după noile referințe. Pe această bază, mai multe Biserici Locale, printre care și cea Română, au trecut la schimbarea calendarului. Măcar celelalte decizii greșite (3-5) nu au avut efect canonic în lumea ortodoxă.
Premiza de la care se pornește, adică faptul că „anularea diferenţei dintre calendarele religios şi cel civil este o necesitate inevitabilă”, este falsă. Nu doar că multe Biserici trăiau deja cu această diferență, dar și viitorul a demonstrat că nu există un impediment serios în a ține sărbătorile religioase la date diferite decât cele din calendarul civil. Desigur că Biserica se confruntă cu o provocare dacă ține pasul și cum se raportează la observațiile științifice, însă nicidecum aceasta nu poate fi numită stringență, necesitate. Pe de altă parte, această exprimare are avantajul că evită punerea în discuție a calendarului gregorian sau chiar o conformare cu reforma catolică. Altfel spus, reforma aceasta calendaristică nu este o aliniere religioasă cu papistașii, ci cu știința modernă.
Modificările propuse sunt corecte, chiar și schimbarea pascaliei, dar, deși reprezintă o hotărâre a Congresului, nu se precizează cum și de cine vor fi aplicate. Pe lângă faptul că un Congres nu are puterea de a lua astfel de decizii, el nici măcar nu a fost pan-ortodox, așa cum se autointitulează. Așadar o hotărâre care ar trebui implementată în comun de toate Bisericile nu putea fi determinată de un for local și izolat. Patriarhiile absente nu aveau nici o obligație să se conformeze, ceea ce a și dus la o schismă calendaristică între Bisericile Locale. Este adevărat că cea de-a 6-a decizie viza sărbătorirea în 1925 a 1600 de ani de la Sinodul I Ecumenic și propunea convocarea unui Sinod pan-ortodox care să se ocupe de rezolvarea tuturor problemelor, dar printre acestea evident că nu se număra și implementarea primei decizii în discuție, care trebuia să fie aplicată în 1923, cu doi ani mai devreme.
În ce privește cea de-a doua decizie, legată de elaborarea unui calendar mai fix, aceasta este cu totul neavenită. Nu existau nici presiuni, nici cereri din partea vreunor foruri laice ca Biserica Ortodoxă să accepte un nou tip de calendar, cu o alcătuire mai simetrică, proporțională. Cel puțin nu sunt indicate astfel de solicitări, ci pur și simplu conferința se alătură din proprie inițiativă demersurilor din acea perioadă, străine de preocupările bisericești.
Într-adevăr, Liga Națiunilor s-a implicat în căutările vremii interbelice de a fi găsit un calendar care să răspundă mai bine nevoilor economice, care să fie simetric și să permită ciclicitatea zilelor, săptămânilor și lunilor, astfel încât să poată fi făcute comparații între perioadele similare din ani diferiți sau din luni diferite. Faptul că duminica și week-end-ul cad în momente diferite ale anului și că lunile au zile diferite nu permite ca activitatea să fie planificată proporțional sau să fie făcute comparații economice, financiare și sociale. O lună cu patru duminici diferă de una cu cinci. În plus, Paștele determină cicluri de vacanțe, vânzări și, în general, are un impact puternic asupra populației, iar mobilitatea lui încurcă așa-zicând strategiile de piață, producție, concedii și alte domenii sociale. Totuși este absolut nefiresc ca Biserica să țină cont de astfel de cerințe în stabilirea celei mai importante sărbători.
Pentru a înțelege mai bine acest aspect, Paștile este prăznuit la data la care s-a petrecut. Însă acest moment poate fi privit după diferite calendare și, în consecință, sărbătorit potrivit lor. Dar, deoarece Învierea Mântuitorului a fost în legătură strânsă cu Paștile evreiesc, trebuie păstrate aceste coordonate, care sunt date de calendarul evreiesc, anume luna plină de 14 nisan. Am putea-o prăznui pe data de 18 aprilie, presupusă a fi ziua în care a înviat Hristos după calendarul iulian, doar dacă am ignora conjunctura în care s-a petrecut, ceea ce este inacceptabil. Cel puțin nu din considerente mercantile. Liturgic, nu poate fi sărbătorit acest mare praznic în data la care s-a petrecut, ci de principiu a doua zi după Pesah-ul iudaic, dar duminica. Rememorăm faptele petrecute prin a ține cont de tot contextul în care s-au întâmplat. Așadar „duminica reală” nu poate fi una fixă.
Pentru a contextualiza acest subiect, trebuie menționat că ea a fost pusă Vaticanului, Patriarhului Ecumenic și „Arhiepiscopului” de Canterbury (anglicanilor) de Liga Națiunilor la 2 noiembrie 1923 și apoi la 9 septembrie 1931. Instituții mari cereau fixarea acestei date în a doua duminică din aprilie. Căile ferate din Germania, Franța, Spania, guvernele mai multor țări, precum Germania, Danemarca, Spania, Estonia, Finlanda, Franța, Canada, Grecia, India, Noua Zeelandă, Țările de Jos, România, Suedia, Ungaria, Cehoslovacia, Belgia erau implicate în această chestiune.
Vaticanul a răspuns prin „Episcopul” de la Berna a fost că problema nu este una dogmatică, dar ține de tradiții vechi și ea poate fi studiată, dar nu adoptată fără acordul unui conciliu ecumenic. Patriarhul Ecumenic Meletie a făcut trimitere la decizia Conferinței din 1923 ca Bisericile Ortodoxe ar fi de acord cu stabilizarea datei Paștelui sub rezerva unui acord comun al bisericilor creștine. Iar anglicanii au exprimat în scris (25 aprilie 1925) că sunt împotrivă, chiar dacă nu este o problemă dogmatică și nu va consimți dacă această modificare nu va fi acceptată și de celelalte comunități creștine.
Sfântul Sinod al BOR a cerut, prin adresa 1308 din 9 septembrie 1931, un răspuns de la profesorul Vasile Gheorghiu la problemele ridicate de Societatea Națiunilor, publicată la Geneva în broșura Quatrieme Conference Generale des Communications et du Tranzit, vol. I: Reforme du calendrier. Acesta a criticat atitudinea Patriarhului Ecumenic și a arătat că „Biserica nu poate să renunțe nici pe viitor ca să-și serbeze Paștile în altă duminică decât numai în duminica întâi de după lună plină, de după echinocțiul de primăvară” și orice desfacere de marii luminători, soarele și luna, reprezintă un „atentat la, am putea zice, de-a dreptul criminal la adresa sfintei noastre Biserici”[2]. El chiar a precizat că „Biserica Ortodoxă Română are îndatorirea sfântă ca să corecteze punctul de vedere al Patriarhului Ecumenic”.
Concluzionând asupra deciziilor luate la Conferința din 1923, acestea au produs confuzie și au fost punctul de pornire pentru schisma liturgică din sânul Bisericii Ortodoxe, care dăinuie până astăzi, prin implementarea doar în unele jurisdicții ortodoxe a calendarului îndreptat. Se pare că atunci nu a fost luată o hotărâre aplicabilă, însă a fost un pretext, o scânteie care a aprins focul latent care mocnea în diferite teritorii ortodoxe. Implementarea corecturilor aduse calendarului iulian au fost decise de către Sinoadele Bisericilor Locale, care au invocat și au folosit reglementările din 1923, figura importantă fiind Patriarhul controversat Meletie Metaxakis.
O altă Conferință importantă a fost cea de la Moscova (1948), care a unificat pascalia la nivel ortodox, dar care a consfințit practic scindarea în privința sărbătorilor fixe „până la elaborarea și ratificarea celui mai perfecționat calendar”.
[1] Pr. Prof. Dr. Viorel Ioniță, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923 până în 2009: spre Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, Basilica, București, 2013, p. 19-21.
[2] Pr. Vasile Florin Florescu, Preotul Profesor Vasile Gheorghiu – Viața și opera, Ed. Doxologia, Iași, 2019, p. 442-458.
Continuarea articolelor poate fi citită aici:
– Calendarul bisericesc. (5) Adoptarea noului stil în unele Biserici autocefale; Conferința de la Moscova (1948)
– Calendarul bisericesc. (6) Falsul Sigilion și alte amăgiri promovate de stiliști
– Calendarul bisericesc. (7) Observații generale