Ca răspuns la unele afirmații publice recente, care vorbesc despre refuzul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu ca Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei să participe la discuții cu restul Întâistătătorilor celorlalte Biserici Ortodoxe în legătură cu subiectul Ucraina deoarece nu exprimă opiniile Patriarhiei Ecumenice, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, care are și inițiativa acestor întâlniri, arată următoarele:

„Nu am primit o astfel de poruncă sau recomandare de la Patriarhul Ecumenic Bartolomeu despre neparticiparea Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei la întâlnirile cu restul Întâistătătorilor pe tema ucraineană.

Nu numai că nu am primit o astfel de poruncă sau recomandare, ci eu însumi personal l-am ținut continuu la curent pe Arhiepiscopul Albaniei despre toate întâlnirile mele de până acum cu Întâistătătorii din Orientul Mijlociu, cu care m-am întâlnit până acum, ba chiar și însuși Arhiepiscopul Albaniei a comunicat telefonic cu cei trei Întâistătători ai Patriarhiilor străvechi din Orientul Mijlociu după întâlnirea noastră din Cipru.

În următoarele zile voi călători, cu voia lui Dumnezeu, în Serbia, Bulgaria și Grecia, unde voi avea întâlniri cu Întâistătătorii Bisericilor lor, despre care lucru este deplin informat Arhiepiscopul Albaniei.

În încheiere, arăt că astfel de declarații publice nu folosesc și, dacă unii sunt interesați real de binele Patriarhiei Ecumenice și iubesc cu adevărat pe Patriarhul Ecumenic, sunt datori să abordeze temele acestea cu o atenție deosebită.

Să-i lase nestingheriți pe Ierarhii conducători să ne ducem la bun sfârșit lucrul pe care ni l-am asumat cu știința și acordul Patriarhului Ecumenic, lucru care nădăjduim că va aduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, un rezultat pozitiv spre binele Ortodoxiei și spre slava lui Dumnezeu. Recomandăm tuturor să dea dovadă de respect și să nu răspândească informații de senzație fără temei.”

Traducere după: orthodoxianewsagency.gr