După cum a fost relatat și în presa românească, anumite declarații ale Mitropolitului cipriot Neofit de Morfu au stârnit acuzații din partea activiștilor homosexuali de „discurs al urii”. În spațiul grecesc au apărut diverse reacții de apărare a sa, dintre care redăm mai jos în traducere una, în care se face și o prezentare a subiectului. Menționăm că și o serie de oameni de știință (34) iau partea Mitropolitului printr-o scrisoare deschisă.

Conform declarațiilor oficiale ale Mitropoliei de Morfu, Înaltpreasfințitul se abține de la comentarii pe subiectul în vogă și lasă decizia în seama Poliției.

Evident că ne declarăm de partea Mitropolitului Neofit, de altfel o figură duhovnicească remarcabilă și apărător al valorilor duhovnicești ortodoxe. Acesta s-a evidențiat și prin opoziția față de documentele parafate la Sinodul din Creta, pe care a refuzat să le semneze ca participant la eveniment.

Scrisoare de susținere pentru Preasfințitul Mitropolit de Morfu

Grupul editorial al «Farului grec-ortodox». Membru al Confederației Asociațiilor patriotice și ortodoxe.

Mitropolitul Neofit de Morfu

Cu privire la cuvântarea Mitropolitului Neofit de Morfu al Bisericii Ciprului „Aprinzând bricheta Sfinților”, la întrebările la această cuvântare și la alte nedumeriri ale celor prezenți, ne vom strădui să vedem:

1. Ce a zis Mitropolitul?
2. Dacă se validează științific.
3. De ce a zis asta?
4. Dacă a zis ceva blamabil.

1. Să vedem totuși la început ce a zis Mitropolitul, înainte de a comenta…

A mers un tânăr la un om al lui Dumnezeu. Omul lui Dumnezeu era monah și prieten al Mitropolitului.

Monahul a zis tânărului să nu mai meargă cu alți bărbați (trupește), tânărul a fost nedumerit și s-a mirat cum de cunoștea asta monahul.

Începe un dialog între monah-tânăr și, la răspunsul monahului că homosexualitatea „miroase” duhovnicește, tânărul a fost zguduit, a venit harul lui Hristos, tânărul s-a căit.

Monahul îl ajută pe tânăr la pocăință, cheamă și îi pune pe părinți și pe fratele lui să-l ajute pe tânăr, explică părinților că ei au fost responsabili de patima homosexualității  fiului lor, s-a mărturisit toată familia și pocăința și rugăciunea a dat tămăduirea bolii (duhovnicești).

Încep o viață duhovnicească toți în familie și rugăciune pentru ajutorarea tânărului, tânărul se pocăiește cu fapta și se roagă cu adevărat, îl umbrește harul lui Hristos și îl îndeamnă să se roage mai mult Și pentru oamenii cu care a interferat în trecut pentru că rugăciunea lui a devenit bine-plăcută lui Hristos și poate să ajute și pe alții pentru această patimă a homosexualității.

La întrebări: Cum se transmite homosexualitatea la embrion și apoi la tânăr-tânără, de ce are pofte către același sex? (homosexualitate)…

Răspunde Mitropolitul că Sfântul Porfirie dă răspuns că de obicei o dau părinții în clipa practicilor erotice sau în perioada sarcinii când soțul vine în contact NU FIRESC (în afara firii), adică „pe rect” șamd și când îi place femeii, este creată o dorință, se transmite la embrion. Cum se împărtășesc carismele/talentele, așa și patimile.

Înainte de a face o analiză sau comentariu, să menționăm că cele ce sunt scrise aici NU ÎI PRIVESC pe oamenii care au ca singur temei să păteze orice lucru gândit sănătos, redactat democratic și scris fără egoism și patimă. Această scrisoare îi privește pe toți care vor citi și vor judeca cele scrise fără ochelari de cal.

2. Să vedem dacă se validează științific cele spuse de Mitropolit.

a. Om al lui Dumnezeu și monah.

b. Străvederea monahului, care discerne homosexualitatea tânărului pe motiv de miros al păcatului.

c. Pocăință, rugăciune sinceră a tânărului și a casnicilor.

d. Tânărul se pocăiește, se roagă, trăiește duhovnicește, se izbăvește de patima homosexualității și ajută în paralel cu rugăciunea lui și pe alții care au patima.

e. Contact în afara firii al părinților. Plăcerea și dorința se transmit embrionului și apoi creează în tânăr pornirea spre același sex.

Punctele a, b, c și d sunt subiecte de credință personală (unde fiecare este liber să creadă ce vrea) și de viețuire ortodoxă.

Subiectul e) este cel care a inflamat toate mecanismele Noii Ordini, ateismului, așa-zișilor liberali, opozanților și războinicilor împotriva Ortodoxiei… totuși, iarăși, dacă cineva lucrează fără ochelari de cal și ură cu dispoziția „de a cerceta”, ușor va înțelege adevărul.

Deci fiecare creștin ortodox care se luptă, dar și fiecare om care este de bună voință, cu simț ascuțit al dreptății, vor fi întâlnit în calea vieții lor un om drept, harismatic și cu atât mai mult monah sau preot. Oameni care și-au călcat ego-ul lor, oameni care se leapădă de comoditățile lumii și se dedică „aproapelui” lor, oameni preoți sau monahi care văd în ochii camarazilor lor pe Hristos Însuși… oameni vrednici, luptători dezinteresați, Sfinți ai zilelor noastre precum Sf. Paisie, Sf. Porfirie, Sf. Iacov Tsalikis șa și câți alți camarazi de-ai noștri, eroi neștiuți ai ofrandei… desigur putem să ne gândim că există cei cu două fețe, amăgitori, fățarnici… DA, DESIGUR EXISTĂ și nu-i îndreptățim… DAR… noi, dacă suntem albine, vom merge la oameni sfinți sau, dacă suntem muște, ne vom alipi de resturi.

Deci un astfel de monah, om al lui Dumnezeu, „a simțit”, i s-a descoperit patima homosexualității tânărului ca o duhoare, pentru ajutorarea tânărului, altfel Hristos nu ar fi îngăduit… Am mirosit moaște ale Sfinților, mir din icoane sau din moaștele Sfinților care se descoperă oamenilor (nu mereu tuturor) din nevoia să fie întărită neputința noastră și nu din necesitatea să credem… (pentru că credința vine din luminarea minții noastre de harul lui Hristos și nu din convingerea că suntem „credincioși și vrednici”)… Acestui monah i-a fost descoperit păcatul acesta ca o duhoare… (vezi „Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos”, „Un Episcop ascet”- Sf. Nifon șa). Apoi tânărul s-a pocăit sincer (vezi Cuvioasa Maria Egipteanca) și a aflat prin călăuzirea monahului virtuos izbăvire și îndrăzneală în ochii lui Hristos precum și putința să ajute pe alții în această patimă.

Toate cele de mai sus constituie o parte a libertății fiecărui om să creadă sau nu în Hristos și în Sfinții Lui sau să creadă orice altceva. „Este democrație!…”

Totuși să vedem dacă stă în picioare științific subiectul e.

“… Revoluția în vechile percepții vine din partea Geneticii.

Ramura nouă contemporană a Epigeneticii s-a îndepărtat cu totul de vechea percepție a suveranității absolute a genelor și deja primește faptul că mediul mamei, adică gândurile, simțămintele, trăirile mamei și ale tatălui, dar și sunetele, chipurile, muzica șamd alimentația și viața firească a mamei predomină în formarea sănătății, a caracterului, al proprietăților, capacităților, talentelor copilului care se va naște și celui major, în care copilul acesta se va forma, pentru că și mediul, nu numai genele definesc constituirea naturală și psiho-duhovnicească a copilului.

De când să începem creșterea copilului? De când să ne îngrijim de sănătatea lui, de bunul lui caracter, de deșteptăciunea lui, de întipărirea în al a optimismului, bucuriei și Valorilor Vieții?

– Nouă luni înainte de nașterea lui… răspunde Socrate… dar și știința contemporană!

După naștere este deja târziu! Copilul, cu toate organele lui, este configurat…

Copilul care se naște este deja de nouă luni!

Chinezii măsoară vârsta de la zămislire!

Ginecologul Μichel Odent, mare cercetător și scriitor al epocii noastre, întărește: «Nu există prioritate mai importantă decât creșterea dreaptă și buna dispoziție sufletească a celei însărcinate». Cercetătorii au arătat că embrionul este o existență conștientă rațională deja de la prima fecundare a ovarului de către spermatozoid…

Are simțiri… simțăminte… memorie…

Toate cele pe care le gândește, simte și primește în sine mama și prin ea tatăl și mediul înconjurător, embrionul le simte și le trăiește în aceeași clipă cu ea!

(Μ. Α. Βertin, «Educație firească înainte de naștere, o speranță pentru copil, familie, societate»).

Psihologia mamei devine biologie în embrion (dr. A. Masson).

Și aceasta pentru că trupul și psihicul sunt legate unele de altele…

Și biologul englez sir Frederick Truby King a spus politicienilor din țara sa:

«Dacă vreți să îmbunătățiți sănătatea poporului, ocupați-vă de cele 9 luni dinainte de naștere și de 9 luni de după ea.»

Știința epigeneticii ne-a dat recent (2009) dovezi puternice că experiențele care creează trăiri psihice puternice provoacă o secreție de hormoni, hormoni care nu schimbă singuri „exprimarea” genetică, ci, prin mecanismul epigeneticii, expunerea la acești hormoni se înscrie în genom ca un fapt memorat și urmează să fie suportat și după trecerea trăirii lui.

În vechea Grecie, pionieră și aici, prima grijă a conducerii politice era să îndrume pe soți la generarea unor urmași sănătoși și frumoși.

«Tinerii, înainte de toate, în perioada copilăriei, trebuie să ia aminte să nu săvârșească nimic care să vatăme sănătatea lor, nimic, la fel, forțat sau nedrept… pentru că acestea se întipăresc în trupurile și sufletele copiilor lor» (Platon, Legile, VI).

«Cele însărcinate nu trebuie să trăiască în patimi și întristări, ci cu cinste, bucurie, blândețe și așezare sufletească bună» (Platon, Legile, V).

«Gândirea lor trebuie să fie calmă, pentru că, după sarcină, copiii absorb viața de la cea însărcinată, precum plantele din pământ»(Aristotel, Politica).

«Educația copilului începe din pântecele maicii și mai ales de la faza zămislirii» (Părintele Porfirie)

«În China, cu o mie de ani înainte, cele însărcinate se retrăgeau în ținuturi frumoase și trăiau acolo sarcina lor în natură, în creație, în convorbiri edificatoare… copiii pe care-i nășteau purtau în ei această armonie, în trup și în suflet.» (tradiția chineză)

«Pruncii se formează la zămislire după imaginația femeii», învăța Empedocle (filozof presocratic).
«Pruncii se formează după atașamentul celei ce zămislește», învățau stoicii.

Deci vedem că a existat din cele mai vechi timpuri educația prenatală și că știința Geneticii vine să întărească teza pe care a luat-o Mitropolitul de Morfu prin părerea Sfântului Porfirie, că adică este transmisă pruncului zămislit fiecare sentiment, senzație, plăcere, dor, experiență traumatică și cu atât mai mult fumatul, alcoolul, caracterul și foarte multe altele… evident, există totuși și educație după naștere, însă… A PREVENI ESTE MAI BINE DECÂT A TĂMĂDUI». (Hipocrate din Kos, 460 – 370 î.H.)

3-4. Al treilea și al patrulea subiect sunt de ce a spus Mitropolitul asta și dacă a spus ceva blamabil…

Întrebare:… a fost batjocorit cineva?

Întrebare:… a fost stigmatizat cineva?

Întrebare:… a osândit sau s-a legat de vreun om de rând?

Întrebare:… a acuzat, a existat viclenie?

Foarte clar nu…

Primul răspuns este că a fost poziția Sfântului Porfirie ceea ce a spus și al doilea răspuns este că a relatat o istorioară-fapt folositoare ca răspuns la întrebarea care i-a fost pusă despre homosexualitate și dacă se moștenește.

Într-adevăr… câte zoofilii în numele libertății, legitimări pentru „casele de toleranță” ale Europei (animale arse, oameni sărmani) sub acoperirea guvernelor?

Câte denaturări, căsătorii ale oamenilor cu câini și necuvântătoare se petrec „la liber”, mă rog?

De ce nu vorbiți când Iranu îi spânzură pe homosexuali în locuri publice ca „pedeapsă”?

De ce nu vorbiți când islamul proclamă homosexualitatea ca păcat de moarte? Și reacționați când Preasfințitul Mitropolit Neofit de Morfu a răspuns cu multă dragoste la o întrebare concretă și că pot să fie ajutați acești oameni?

Dacă ai căuta să găsești în dicționar ce vă caracterizează, cu greu există o caracterizare a acuzațiilor și practicilor voastre pângărite și rușinoase la adresa persoanei luptătorului Mitropolit.

Ne poziționăm în favoarea Preasfințitului Mitropolit de Mofu pentru că este drept, drept este și ceea ce vrea Hristos și… pentru că nu tăcem când suntem datori să vorbim.

Grupul editorial al «Farului grec-ortodox».

Membru al Confederației asociațiilor patriotice și ortodoxe.