Alegerea papei reprezintă un eveniment de importanţă globală, atât sub aspect religios cât şi geopolitic. Speculaţii vizând decesul papei Francisc au circulat începând cu îmbolnăvirea sa din luna martie, moment în care au şi apărut la suprafaţă indiciile unor pre-poziţionări ale candidaţilor la scaunul papal.
În esenţă, acestea se aliniază ideii de pendul între un papă gras urmat de un papă slab (Seguite sempre un papa grasso con sottile) cu referire la tendinţa istorică a conclavurilor papale de a contrabalansa succesiv orientările doctrinare şi politice ale papilor ridicaţi pe tron.
Astfel, consensul observatorilor descrie cu un grad mare de certitudine faptul că progresistul şi, dacă este permis, globalistul Francisc va fi urmat de un papă mai degrabă conservator, aceasta fiind o tradiţie verificată istoric a Vaticanului. Prin urmare, atenţia analiştilor se îndrepată către lista cardinalilor eligibili care sunt circumscrişi sferei conservatoare, atât prin poziţionările doctrinare anterioare dar, poate chiar mai important, conservatori prin natura sprijinului (geo)politic care le animă candidatura.
Al doilea element de pre-poziţionare a candidaturilor la tronul papal vizează aria geografică şi chiar rasială a candidaţilor, regula fiind şi de această dată a pendulării. În mediul ortodox a pătruns, probabil pe cale greco-catolică, încă de la alegerea papei Francisc ideea că următorul şi ultimul papă va fi un „Papă negru”, fie sub aspect rasial, fie pe criteriul influenţei iezuite (conducătorul ordinului iezuit era denumit informal „Papa Negru”). Este, prin urmare, puţin probabil, dar nu exclus, ca următorul papă să fie „negru” indiferent de semnificaţia acestui atribut.
Totodată, faţă de originea argentiniană a papei Francisc şi studiind lista concretă a papabililor din conclavul anului 2025, se preconizează cu mare probabilitate o revenire pe tron a unui papă european, chiar cu prioritate faţă de cardinalii americani ce ar putea valorifica politic noua orientare pro-creştină a administraţiei Trump. De altfel, zilele acestea doamna Pam Bondi, Procurorul General al Statelor Unite, a anunţat lansarea unui grup de lucru cu scopul de a combate judiciar prejudecăţile creştine reminiscente în sistemul federal tutelat până de curând de politicieni şi funcţionari democraţi. Aceste iniţiative, precum şi intenţia anunţată public de preşedintele Trump de a participa la funeralii, întăresc ideea interesului american în tutelarea alegerii noului papă.
De interes direct pentru România este faptul că în lista papabililor anului 2025 se distinge cardinalul Péter Erdő, cel care este din 2002 arhiepiscop al Arhiepiscopiei de Esztergom-Budapesta și primat al Ungariei. În anul 2003 a fost ridicat la treapta de cardinal, iar între anii 2006-2016 a deținut președinția Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa. Mai trebuie adăugat că acesta a fost considerat papabil pentru conclavul din 2013, fiind unul dintre puţinii cardinali papabili (doar 5 din 106) ridicaţi în treaptă de Papa Paul al II-lea, faţă de restul cardinalilor promovaţi de papa Benedicat al XVI-lea şi de papa Francisc.
Deşi numele acestuia nu figurează pe listele propuse de presa care îi enumeră pe principalii candidaţi, trebuie avut în vedere că această discreţie reprezintă un avantaj semnificativ mai degrabă decât un dezavantaj, dată fiind zicala răspândită în mediul catolic că cel ce intră în conclav papă, iese (rămâne) cardinal. Cu alte cuvinte, doar arareori noul papă a fost ales din rândul celor anunţaţi anterior ca favoriţi. Mai trebuie adăugat că în istoria confesiunii catolice au fost cazuri când pe tron au fost ridicaţi inclusiv papi care nu erau „papabili” din perspectiva îndeplinirii condiţiilor formale (link detalii).
Revenind la interesul românilor pentru alegerea noului papă şi faţă de şansa substanţială ca acesta să fie Primatul Ungariei, Péter Erdő, reamintim împrejurarea că statul vecin a adoptat în ultimii ani o politică manifest pro-creştină chiar cu preţul sacrificării relaţiilor cu Bruxelul, politică ce a presupus inclusiv modificări de ordin constituţional în sensul protejării convingerilor religioase şi a condamnării exceselor progresiste.
Dintre toate regimurile politice actuale, conducerea Ungariei se distinge net prin abordarea sa filo-catolică şi pacifistă ceea ce asigură un element de sprijin substanţial în promovarea publică a reputaţiei viitorului papă şi pentru a asigura legitimitatea spirituală a acestuia la nivel global. Amintim că regimul de la Budapesta a făcut presiuni la vedere asupra papei Francisc pentru a împiedica vizita acestuia în România în anul 2019, dovadă că elementul religios al catolicismului este instrumentat politic de Budapesta inclusiv în privinţa relaţiilor de vecinătate.
Nu trebuie ignorate nici relaţiile politice de deosebită apropiere cu regimul Trump, precum şi cu celelalte mari puteri cu influenţă la nivel mondial. Astfel, se poate argumenta că regimul Trump ar putea avea chiar mai multe de câştigat (cu siguranţă mai puţine de pierdut) de pe urma sprijinirii cardinalului maghiar decât dacă ar insista pentru desemnarea primului papă american, discuţia fiind una de profunzime, bine documentată de cartea a cărei copertă ilustrează acest articol.
Dar, nu putem sublinia îndeajuns împrejurarea că, pentru români, cântăreşte foarte greu originea etnică a cardinalului Péter Erdő, dat fiind că acesta se revendică a fi secui din Satu Mare (bunicul său a locuit în Bucureşti) şi, aspect deosebit de important, faptul că originea secuiască este motivul pentru care, la ridicarea sa la rangul de cardinal al Bisericii Romano-Catolice, a adoptat în stema sa de cardinal simbolurile heraldice ale Ținutului Secuiesc: soarele și luna în câmp albastru.
Amintindu-ne şi de episodul ambasadorului american Hans Klemm care s-a afişat în anul 2016 cu steagul secuiesc, împreună cu politicieni UDMR care militează explicit pentru autonomia Ţinutului Secuiesc (cu o miză geografică implicită mai mare), consider că este rezonabil să speculăm că asistăm la o viziune strategică pe termen lung implementată de conducerea statului vecin şi că alegerea viitorului papă va mobiliza întreaga fiinţă a naţiunii maghiare şi totalitatea energiilor disponibile acesteia, fie direct, fie prin sistemul său de alianţe cultivate în timp.
Este inutil de subliniat pericolul geopolitic deosebit ce ar fi reprezentat de alegerea unui papă maghiar a cărui identitate este centrată pe problematica Transilvaniei şi a Ţinutului Secuiesc, mai cu seamă prin prisma mutaţiilor geopolitice care sunt anunţate în anii următori dar şi a transformărilor politice interne pe care le-a suferit România în perioada recentă.
Follow-up după alegerea Papei Leon al IVX-lea
Alegerea primului papă american este una surprinzătoare (pentru mine), deși existau toate semnalele posibile că noul papă urma să fie ales cu implicarea la vedere a puterii americane.
În aceste condiții, până într-un punct, se putea spune că am fi avut un „papă american” indiferent de numele cardinalului ales de conclav, aceasta fiind ideea de fond a articolului.
De altfel, eu unul am interpretat fotografia papei-trump ca pe un semnal la vedere că rezultatul alegerii reflectă exclusiv alegerea lui Trump (ceea ce e posibil să fie adevărat) și că vom avea un proxy-pope (un papă prin procură).
Pentru ipoteza unui papă american prin procură, varianta maghiară era una dintre cele mai viabile și singura care îndeplinea jaloanele unui plan strategic de lungă durată. Vizita recentă la Budapesta a criminalului Netanyahu, de 4 zile, semnala o mobilizare intensă a politicii maghiare și în acest scop.
Ratarea acestui obiectiv amână orizontul așteptărilor maghiare pentru încă 15-20 de ani cel puțin, având în vederea vârsta noului papă.
Alegerea lui Prevost respectă superficial ciclicitatea geografică, acesta având o origine europeană (franco-italiană) vădită prin numele său a cărui pronunție angaja fonetica limbii franceze, nu pe cea a limbii engleze. Aceasta este singura concesie geopolitică făcută Europei la alegerea noului papă.
Dar pasajul esențial al articolului asupra căruia revin cu un comentariu suplimentar este următorul:
Era oarecum de la sine înțeles că la alegerea unui nou papă se urmărea evitarea candidaților cetățeni ai unei superputeri, despre care s-ar fi putut specula că integrează în aceeași demnitate cea mai importantă putere hard cu cea mai influentă putere soft a lumii.
De altfel, era cunoscută și vehiculată opinia unui cardinal american din trecut care afirma că primul papă american va putea fi ales abia după apusul puterii imperiale americane.
Cardinalul Prevost ocupa oricum una dintre cele mai importante funcții de putere din Vatican, în calitate de conducător al consistoriului catolic care gestionează problematica resurselor umane și a numirii clerului înalt. Controlul resurselor umane este o poziție cheie în orice organizație și ocuparea de către un american părea a fi o concesie maximală.
Apoi, Prevost fusese recent (2023) ridicat în treapta de cardinal de către papa Francisc, fiind astfel circumscris curentului progresist din interiorul catolicismului, așteptările largi fiind în sensul alegerii unui papă cu vederi mai conservatoare.
De altfel, după alegere, acesta a fost prezentat ca fiind moderat în raport de excesele progresiste, nu conservator cum l-a fi portretizat presa de stânga. Au existat inclusiv încercări de a-l prezenta ca adversar al regimului Trump, probabil pentru a dilua din șocul integrării puterii hard și soft despre care am amintit.
Mai trebuie amintită și istoria relațiilor americano-catolice, una zbuciumată. Puțini cunosc faptul că recunoașterea diplomatică a Vaticanului de către SUA este de dată recentă, din timpul președintelui Reagan (1984) justificată fiind de alianța anticomunistă.
Chiar și acum sunt voci care consideră neconstituțională recunoașterea unei autorități politice pentru religia catolică, aspect care ar reprezenta o încălcare a amendamentului constituțional vizând tratamentul egal al religiilor.
Este important de reținut că SUA s-au construit și dezvoltat pe un filon manifest anticatolic, catolicismul fiind nu doar interzis, dar și persecutat activ în majoritatea coloniilor americane.
În colonii, catolicismul nu se putea manifesta decât în privat, fiind interzisă cu severitate orice manifestare publică.
Abia după războiul de independență și în raport de sprijinul francez, SUA au extins toleranța religioasă și către catolici, chestiuni explicate în detaliu în cartea amintită.
Atitudinea manifest anticatolică a SUA s-a menținut vreme îndelungată, atât pe filieră protestantă cât și evreiască, singurii președinți americani afiliați religiei catolice fiind: John F. Kennedy și John Biden.
Nici dinspre Vatican nu a existat vreo deschidere deosebită, politica militară americană, cu multiplele sale incursiuni și campanii militare, fiind frecvent criticată și condamnată, aspect care ne așteptăm să continue.
Din aceste motive speculam că un papă maghiar ar fi fost cel mai „american” cu putință.
Finalmente, un cuvânt despre alegerea numelui noului papă. Prevost însuși a declarat că a avut în vedere corespondența revoluțiilor tehnologice, Leon al XIII-lea fiind autorul Enciclicei Rerum Novarum despre drepturile și îndatoririle capitalului și muncii în contextul industrializării.
Astfel, noul papă se angajează identitar în efortul de călăuzire a credincioșilor catolici în contextul post-umanist/trans-umanist al revoluției digitale și a noilor descoperiri tehnologice, menționând expres tematica Inteligenței Artificiale.
Este deci demn de consemnat împreunarea în persoana noului papă nu doar a funcțiilor de hard power și soft power, ci și cea de smart power, triumvirat care va beneficia de consacrarea reputațională a religiei catolice în deceniile ce urmează.