Documentul cel mai controversat al Sinodului din Creta, cel legat de Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine, a fost alcătuit în cea mai mare parte la Conferința Presinodală din 2015 prin îmbinarea a două texte anterioare pe această temă de la Conferința din 1986. Modificările aduse chiar în plenul Sinodului (2016) sunt de mică importanță, nu schimbă concepția generală.
De aceea, pentru o justă interpretare, dezbaterile care au stat la baza lui, dar și cronologia lui sunt importante, scot la iveală în mare parte duhul și ideile din spate. La fel cum sunt importante și dezbaterile Conferinței din 1986, reliefate de Mitr. Ierotheos de Nafpaktos.
Încadrare cronologică: După ce problema dialogului cu ereticii a fost ridicată încă din 1902 de Patriarhia Ecumenică și după ce a apărut necesitatea convocării unui Sinod Panortodox pentru rezolvarea problemei apărută prin revizuirea calendarului (1923), au tot existat discuții oficiale și delegații la manifestații și organisme ecumeniste de-a lungul secolului trecut. Primele texte oficiale pe subiect au fost elaborate de Conferința Presinodală din 1986. Acestea două au fost contopite în unul singur la Conferința din oct. 2015, cu mai puțin de un an înainte de întrunirea stabilită a Sinodului din Creta.
Procesele verbale ale dezbaterilor (în limba neo-greacă, nu și în franceză) ajută mult la înțelegerea cadrului general al textului. Am făcut un rezumat doar al ideilor care mi s-au părut mie interesante pe plan dogmatic, adică pe subiectul definirii implicării Ortodoxiei în mișcarea ecumenică. Au fost discuții întinse provocate de delegația Bisericii Ruse (Ilarion Alfeyev) despre posibilitatea refuzului de a participa la dialoguri cu acele Confesiuni protestante care au legiferat cununiile sau hirotonia homosexualilor, dar pe acestea nu le-am avut în vedere aici.
Contopirea documentelor anterioare (din 1986) nu a fost realizată de membrii Conferinței, ci ei doar au discutat documentul rezultat deja probabil de la o echipă specială de teologi.
După rezumatul de mai jos am făcut unele comentarii generale.
Dezbaterea se deschide prin propunerea sârbilor de a exista un text premergător despre crezul ortodox cu privire la ecleziologie, poate chiar făcut la Sinod dacă nu este posibil în perioada premergătoare. Dar se trece la discutarea pe paragrafe fără acest cadru dogmatic bine conturat.
1. Propunere a Bisericii Poloniei de schimbare: „Biserica Ortodoxă… primește un loc principal în lucrarea de întoarcere a tuturor celor ce se află în afara ei”.
Emanuel (Constantinopol): aceasta ar însemna să fie pierdut tot efortul depus în acești ani în mișcarea ecumenică.
Ilarion (Rusia): Trebuie acceptată propunerea poloneză pentru că exprimă noima cu care s-a angajat și Biserica Rusă în CMB în 1961 în mod declarat, să-i aducă înapoi pe eterodocși. Propune ca Biserica Sârbă să alcătuiască un preambul despre crezul ortodox ecleziologic care să fie discutat în cadrul Conferinței.
Irineu (Serbia): Nu poate fi alcătuit un prolog, ci un text întreg, fapt imposibil în acel moment. Propunerea de modificare: „ocupă un loc principal/central în chestiunea promovării unității creștinilor la general și a restabilirii comuniunii cu ea de către Bisericile și Confesiunile care nu au comuniune cu ea până acum”.
Hrisostom de Peristeriou (Grecia): „Când vorbim în cadrul CMB, îi chemăm pe protestanți să se unească nu cu noi, ci să se unească cu Biserica primelor opt veacuri, cu care se identifică Biserica Ortodoxă, care are această conștiință. Mai mult, dacă acceptăm propunerea Bisericii soră a Poloniei, consider că puțin cumva ne romano-catolicizăm, ne prezentăm mai mult că avem și noi acest duh catolic să-i unim sub aripile noastre. Biserica Ortodoxă a fost mereu deschisă și cheamă pe creștini să se unească cu Biserica creștină primară. De altfel, aceasta a fost și proclamația Bisericilor Ortodoxe la Toronto, unde a fost dată întâietate Bisericii străvechi nedivizate a primelor opt veacuri. La această chemare generală îi chemăm noi, ortodocșii, să revină toți și să se unească. Acum, indiferent, noi ne identificăm desigur cu Biserica nedivizată și constituim continuarea ontologică a ei până astăzi. Deci să le chemăm pe Bisericile Surori și întreaga lume creștină să accepte să se unească cu Biserica primelor opt veacuri și atunci nu ne vom satisface egoismul nostru ca ortodocși, ci numai rugăciunea și porunca Domnului nostru Iisus Hristos, Care spune: „ca toți să fie una”.
Prof. Vlasios Feidas: Noi suntem Biserica cea una, sfântă și, prin urmare, nu putem fi indiferenți față de unitatea lumii creștine. Chemarea Bisericii Ortodoxe chiar și către catolici este: Veniți la starea pe care ați avut-o în primul mileniu și ne veți găsi și pe noi.
Amfilohie de Muntenegru: Propune o intercalare în text: „… în conștiința ei eclesială de sine profundă, dă mărturie că, în afara ei, ca trup al lui Hristos Dumnezeu-Omul, nu este mântuire și că ea deține un loc principal…”
Hrisostom de Peristeriou: Noi, ortodocșii, ne facem o autocritică în fața protestanților și catolicilor: Dacă avem ceva ce nu a existat în tradiție, să cercetăm. Faceți și voi aceeași autocritică.
Arhim. Nicolaos Ioannidis: propune ca modificarea sârbilor să fie în modul indicat anterior de cineva: „în promovarea comuniunii creștinilor în duhul Bisericii străvechi, nedespărțite”. Mitr. Irineu acceptă în numele sârbilor această propunere.
Mitr. Andreas de Gori propune un adaos: „Biserica Ortodoxă fiind ea singură una…” Președintele Conferinței oprește propunerea pe motiv că trebuie cercetată fiecare propunere în parte, după cum a tot insistat, nu să se vină cu alte propuneri până nu sunt terminate discuțiile pe fiecare propunere.
Președintele, Mitr. Ioannis Zizioulas, propune ca fiecare paragraf să fie supus aprobării și, numai dacă sunt împotriviri, să fie discutat. Se aduce în discuție și faptul că textul a fost elaborat de profesori și specialiști și chiar de mulți din cei prezenți și este de neînțeles cum de mai pot apărea modificări. În final, după tensionarea atmosferei, se aprobă faptul că vor fi discutate doar propunerile formulate de Biserici, nu cele personale ale delegaților. În felul acesta, punctul 1 trece cu o singură schimbare, anume înlocuirea „locului central” cu „principal”.
2. Biserica Rusă propune adăugarea unui cuvânt, „a propovădui”, pe lângă a transmite adevărul din Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. Mitr. Irineu de Baska propune o modificare ce nu fusese trimisă anterior în scris, fără a insista: „fundamentează unitatea ei pe firea dumnezeiesc-omenească a ei ca trup al lui Hristos”. Deoarece Mitr. Dimitrie de Arghirokatro consideră că nu adaugă ceva nou, propunerea aceasta este respinsă pe considerentul că nu există unanimitate asupra ei.
Arhiep. Aristarh de Constantini (Ierusalim) întreabă dacă Biserica Ortodoxă fundamentează unitatea Bisericii sau a ei. Prof. Vlasios Feidas răspunde că e vorba de unitatea Bisericii la general, nu a ei proprii.
În acest moment intervine o discuție despre procedură, în speță dacă să fie discutate amendamentele care nu au fost trimise oficial către Secretariat de Bisericile Locale pentru că unii reprezentanți au propuneri din partea Sinodului lor, însă nu fuseseră trimise în timp util. Mitr. Andreas de Gori (Georgia) se plânge de faptul că observațiile făcute de Biserica sa și lăsate Mitr. Irineu (Serbia) la Sinaxa din 2014, nu se regăsesc în documentele aflate în dezbatere. Secretarul nu le-a primit deoarece nu au fost primite la categoria cerută. Scrisoarea primită de la Patriarhul Georgiei cu o zi înainte de începerea Conferinței conține doar observații generale, nu concrete la fiecare articol. Dl. Gheorghios Gantor (Antiohia) sugerează ca discuția să fie reluată a doua zi pentru că nici propunerile Bisericii Antiohiei nu au fost incluse în documentele de lucru. Președintele nu acceptă acest lucru pe motiv că nu au fost respectate termenele cerute și, în consecință, propunerile primite ieri (cu o zi înainte) nu intră în discuție.
Mitr. Amfilohie de Muntenegru susține că nu există în discuție teme dogmatice, ci doar practice și teologice, drept urmare nu este necesară o scrupulozitate foarte mare și-i somează pe toți că discuțiile trebuie continuate ca să fie finalizate în timp util. Chiar cere să nu fie permise multe intervenții pentru că de dimineață a fost analizat doar un singur paragraf. De altfel, Președintele mereu a insistat pe faptul că trebuie să nu fie lungite dezbaterile, ci terminate.
4. Biserica Rusă a propus să nu se vorbească de o poziție de frunte în căutarea contemporană a restabilirii unității, ci de participare la această căutare. În special Mitr. Hrisostom de Mesinia a susținut textul nemodificat, iar prof. Ghe. Tsetsis a subliniat că istoric Patriarhia Ecumenică a fost printre primele care a vorbit despre această căutare prin Enciclicele din 1902 și 1920. A mai existat și o propunere să fie tăiată mențiunea „contemporană”, dar nu a fost acceptată.
Delegația georgiană cere să facă propuneri, deși nu au fost depuse în termen, altfel amenință că părăsesc ședința la care nu au dreptul să-și spună părerea. Se supune la vot dacă se urmează procedura de a fi discutate doar propunerile deja trimise sau nu. Votează 9 Biserici în favoare (printre care și românii), 2 împotrivă (Georgia și Antiohia) și se abțin 4. Așadar cele 2/3 pentru ratificare nu au fost obținute. Apoi un reprezentant al Georgiei face observația că Regulamentul nu vorbește despre faptul că observațiile trebuiau trimise în scris sau nu și că două treimi se socotesc din total, incluzând abținerile.
În ziua următoare, ședința este prezidată de Mitr. Emanuel, Mitr. Ioannis Zizioulas fiind obosit. Discuțiile sunt reluate de la paragraful 5, fiind acceptate observații făcute și pe moment, nu doar cele trimise în scris anterior.
5. Biserica Georgiei propune o formulare total schimbată, care sună astfel: „Dialogurile teologice contemporane bilaterale ale Bisericii Ortodoxe, precum și participarea ei la Mișcarea pentru restabilirea unității creștinilor se bazează pe conștiința ei că numai Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească, unde există succesiune apostolică și sunt săvârșite toate Tainele, Botezul și toate celelalte Taine ale Bisericii creștine și, din această privință, are drept scop căutarea unității pierdute a creștinilor pe baza credinței și celor șapte Sinoade Ecumenice.
Mitr. Hrisostom de Messinia este împotriva acestei modificări pe considerentul că afirmațiile acestea se regăsesc la punctul 1 și ulterior la punctul 6. Deși Mitr. Ilarion (Rusia) susține pe georgieni, totuși, pentru a nu se lungi timpul și deoarece există obiecții, se trece la următorul paragraf.
6. Textul de la care pornesc discuțiile este următorul: Biserica Ortodoxă, recunoaște existența istorică a celorlalte Biserici și Confesiuni creștine care nu se află în comuniune cu ea, însă crede că relațiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea de către ele cât mai rapid și mai obiectiv cu putință a întregii teme eclesiologice și îndeosebi a învățăturii lor generale despre Taine, har, preoție și succesiune apostolică. Astfel, a fost dispusă binevoitor și pozitiv, atât pentru motive teologice, cât și pastorale, la dialog teologic cu diferitele Biserici și Confesiuni creștine și la participarea mai generală la Mișcarea Ecumenică a timpurilor mai noi, cu convingerea că, prin dialog, dă o mărturie puternică a deplinătății adevărului în Hristos și a comorilor ei duhovnicești celor din afara ei cu scopul obiectiv de a netezi calea ce conduce la unitate.
Biserica Georgiei vine cu propunerea de a introduce o modificare în text ce conține două expresii separate și urmează a fi traduse în grecește pentru a fi discutate.
În toiul discuțiilor, Mitr. Irineu de Baska propune adăugarea termenului de eterodoxe sau neortodoxe pentru Biserici și Confesiuni. Argumentează că și Sf. Marcu Evghenicul s-a adresat Papei ca unui Părinte și că trebuie să facem diferența între existența istorică și cea dogmatică. În felul acesta, sunt catalogate drept rupte și alte Biserici schismatice, precum cea macedoneană, ucraineană și cele vechi-calendariste.
Pr. Viorel Ioniță face observația că în dialogurile ecumenice s-a lovit de problema termenului de Biserică și s-a procedat așa pentru că ei înșiși se numesc astfel. Pe de altă parte, trebuie făcută distincția că noi, ortodocșii, îi numim pe unii Biserici și pe alții Confesiuni.
Prima expresie propusă de Biserica Georgiei este tradusă și e citită: „Potrivit firii sale ontologice, unitatea Bisericii nu poate fi tulburată. Și totuși…”. Apar sugestii ca acest adaos să fie pus după „succesiune apostolică”.
La inserarea în text, este interesant că prof. Varnava Iankos face o observație: „Nu «a ei», ci «a Bisericii Ortodoxe», la care Secretarul răspunde astfel: „Da. «Potrivit firii ontologice a Bisericii, unitatea ei nu poate fi tulburată…»”, adică nu schimbă nimic.
A doua propunere a georgienilor: „netezirea căii ce duce la unitatea în sânul Bisericii celei una și nedivizate”.
Intenția georgienilor (Mitr. Andreas de Gori) este de a introduce în text o frază care să exprime convingerea că doar în Biserica Ortodoxă există mântuirea. De multe ori, în dialogurile ecumeniste, ortodocșii au fost luați drept Confesiune. Așadar textul trebuie să exprime adevărul despre Biserica Ortodoxă ca unica Biserică și să existe un răspuns în fața creștinilor ortodocși de acasă cum se caracterizează pe sine Biserica Ortodoxă.
Ca observație din cum au decurs luările de poziție, ei au folosit primul prilej ce le-a venit în cale. Deoarece discutarea primelor paragrafe s-a făcut fără o dezbatere reală, abia acum au avut această oportunitate.
Mitr. Hrisostom de Messinia consideră nepotrivită a doua expresie propusă de georgieni pentru că ar produce confuzia că și Biserica Ortodoxă ar trebuie să se întoarcă în sânul Bisericii nedivizate.
Mitr. Gherman de Zugdidi (Georgia) reformulează: „în sânul Bisericii unitare”.
Replica Mitr. Hrisostom este că unitatea se realizează pe două planuri, în adevărul Evangheliei și sacramental, și propune: „conduce la unitatea în adevărul Evangheliei și în Taine”. În final, și georgienii acceptă această variantă.
După intervenția Mitr. Ioan de Koritsa (Albania) cum că textul conține toate elementele necesare și nu necesită modificări, a doua expresie propusă de georgieni este abandonată și nu se permite discutarea ei mai departe, spre uimirea georgienilor, care nu înțeleg dacă este respinsă propunerea lor în întregime sau doar expresia de final. Motivul opririi dezbaterii este că există opoziție. Fără a fi clar de ce și cum, în textul final a ajuns doar prima expresie din propunerea georgienilor, deși opoziția a fost exprimată la toată intervenția lor.
8. Biserica Rusă propune introducerea unui cuvânt și este schimbat textul din „Biserica Ortodoxă… ia în considerare (dificultățile) din calea spre tradiția comună a Bisericii străvechi…” și devine: „ia în considerare (dificultățile) din calea înțelegerii tradiției…”.
Deși au fost dezbateri întinse și asupra retragerii unor Biserici din cadrul dialogurilor, trec peste ele ca fiind de importanță secundară.
12. Biserica Rusă propune să fie șters întregul paragraf 12 pentru că nu toate dialogurile au ca scop propus unitatea și nu este mereu un deziderat realist. Adeseori subiectele comune sunt de natură morală, ecologică sau de alt fel. Însă paragraful rămâne neschimbat în textul final.
17. Este acceptată modificarea propusă de Mitr. Irineu de Baska din „Bisericile Ortodoxe… participă și contribuie la… mărturisirea adevărului și la promovarea unității Bisericii…” în „promovarea unității creștinilor” deoarece „Biserica nu poate fi divizată ontologic și este mereu una și unitară”.
18. Este modificată expresia „unitatea credinței păstrată și trăită în Biserica Ortodoxă în Taină” cu finalul „în Taine”. Propunerea Mitr. Emanuel de a fi schimbată sintagma „unitatea Bisericii” cu „unitatea creștinilor” este respinsă scurt de Președinte (Ioannis Zizioulas).
19. Este adăugat în text motivul pentru care Declarația de la Toronto este de importanță capitală, adică pentru „participarea la CMB”, expresie ce nu exista inițial. Mai este adăugat faptul că credința în Sfânta Treime trebuie să fie conformă cu „Crezul Niceo-Constantinopolitan”.
Biserica Poloniei propune un adaos final prin care să fie respinse rugăciunile în comun ca fiind interzise de canoanele 10 și 45 apostolice. Președintele consideră acest adaos inadecvat în acest articol și-l vede doar ca un articol separat.
Pe subiectul rugăciunilor împreună cu ereticii răspunde prof. Vlasios Feidas că nu este suficientă referința la canoanele invocate, ci ar trebui pus în discuție și canonul 9 al lui Timotei al Alexandriei. Mai face referire că și la întâlnirea de la Tesalonic (menționată în articolul 17) s-au luat decizii pe acest subiect.
Prof. Teodor Iankos aduce în discuție faptul că și creștinarea rușilor a pornit de la o rugăciune împreună (trimitere la delegații ruși care au fost impresionați de Liturghia de la Constantinopol și au ales convertirea la Ortodoxie, nu la papism).
Mitr. Hrisostom propune alcătuirea unui paragraf care să justifice rugăciunile în comun, însă Președintele consideră că acest lucru necesită o contribuție mai mare și nu e posibilă în cadrul Conferinței, așadar nu ar trebui acceptată nici o adăugire nici în sensul condamnării, nici al validării.
Protopr. Ghe. Tsetsis susține pe acest subiect că, deși credincioșii se pot sminti de manifestările de la Adunările Generale ale CMB, totuși întreprinderea de a restabili unitatea cere să fie spus măcar un „Tatăl nostru” pentru a avea pe Dumnezeu în ajutor.
Mitr. Nifon de Târgoviște face diferența între slujire sacramentală și rugăciune. Prima este exclusă, dar simpla rugăciune în comun ar fi primită.
Prof. Vlasios Feidas revine cu prezentarea canonului 9 al lui Timotei al Alexandriei pentru odihna conștiințelor celor prezenți. El deduce că terminologia veche înțelegea prin rugăciune doar Sfânta Liturghie. Când diaconul cheamă afară pe cei ce nu sunt în comuniune, ereticii pot rămâne dacă făgăduiesc că se pocăiesc și fug de erezie.
În final, o poziție de acceptare a rugăciunilor în comun exprimă și Mitr. Irineu de Baska, el însuși fiind pus în astfel de situații. El spune că nu contează dacă la întâlnirile comune chiar cu musulmani fiecare își spune rugăciunea sa. Singurul lucru inacceptabil este gestul de provocare, ca un cleric ortodox să meargă să se împărtășească de la eretici ca sfidare.
Observații: În primul rând, se disting în mod limpede poziții și conștiințe neortodoxe, ecumeniste printre participanții la discuții. Dar și presiunile pe care le pun ei pentru a trece documentul în forma favorabilă lor sub pretextul că nu au timp mult la dispoziție. Se remarcă și dualitatea sârbilor, care trec de la o linie pur ortodoxă la una de compromis și delăsare.
Paradigma dogmatică a textului este limpede, anume că participarea la mișcarea ecumenică urmărește să-i aducă pe eretici la așa-zisa Biserică primară, nu la Ortodoxie. Noi ne identificăm cu acea Biserică nedivizată, dar nu în exclusivitate, este refuzată specificația „doar” sau „ea singură (Biserica Ortodoxă”. Nu este specificat explicit statutul ereticilor, dacă priviți ca fiind în afara Bisericii lui Hristos sau ca parte, măcar în mod nedeplin, a ei. Însă apartenența lor la Biserica cea una se deduce din faptul că se urmărește restabilirea unității Bisericii generale. Așadar, dacă ei ar fi fost în afară, nu s-ar fi vorbit de această refacere a unității, care nu ar fi depins de cineva din exterior.
O formulă adecvată pentru implicarea eventuală a Bisericii Ortodoxe ar fi, parafrazând un cuvânt al Mântuitorului: Dacă am spune că nu avem adevărul Evangheliei și că nu suntem doar noi Biserica lui Hristos și că ereziile nu sunt rupte de e ea și dăunătoare mântuirii, am fi mincinoși asemenea tuturor ereticilor și adevărul mântuitor nu ar fi în noi (cf. In. 8:55). Smerenia constă în a-i chema pe ceilalți la Hristos, nu la noi, pentru mântuire, nu pentru avantaje personale.
Pozițiile exprimate despre rugăciunile în comun sunt defăimătoare la adresa regimului canonic ortodox. Nu se poate face trimitere la canonul 9 al lui Timotei ca și cum din el ar rezulta că doar participarea ereticilor la Liturghie este interzisă, pe când canonul 10 apostolic prescrie explicit că până și rugăciunile făcute în casă sunt condamnate. Și, oare, o astfel de temă importantă nu ar fi necesitat întrunirea unei noi Conferințe sau, oricum, alcătuirea unui document satisfăcător, care să atingă și acest subiect? Timpul contează mai mult decât fidelitatea față de credință?
Uimitoare este poziția Mitr. Amfilohie de Muntenegru, care inițial a susținut definirea Ortodoxiei ca unică Biserică, iar apoi să preseze grăbirea dezbaterilor pentru că oricum subiectul nu ar fi unul de natură dogmatică. Tocmai că, așa cum spunea delegația sârbă la început, tema ține de crezul ortodox despre natura Bisericii și asta înseamnă dogmă.
De remarcat cum amendamentul georgienilor a ajuns să nu mai exprime intenția lor originală prin respingerea celei de-a doua expresii a lor și reformularea primeia încât să nu schimbe sensul ecumenist al paragrafului. Pe de altă parte, se remarcă lipsa de atitudine teologică a delegaților georgieni fie din cauza presiunilor, fie din alte motive.
Unii participanți la dezbatere cunosc în detaliu prevederile Declarației de la Toronto, hotărârile finale ale Comisiei de la Tesalonic și Regulamentul CMB, dar alții este limpede că nu le știu și nu pun în discuție implicațiile ecleziologice decisive și de conduită (rugăciuni în comun…).
În general, se poate spune cu convingere că avem de-a face cu un document ce exprimă o direcție ecumenistă cât mai voalat cu putință pentru a scăpa atenției celor ortodocși și pentru a valida mersul și participarea la mișcarea ecumenică. În cuvintele Mitr. Emanuel (Constantinopol), dacă vorbim de întoarcerea tuturor celor aflați în afara Bisericii Ortodoxe, se pierde tot efortul depus în acești ani.
