Deja ne-am obișnuit ca Biserica să funcționeze ca o instituție, formal, emițând hotărâri care de multe ori sunt contrare Evangheliei sau transmit mesaje glaciale, fără duh. Însă o lovitură cruntă este dată când chiar reprezentanții ei mai tradiționaliști abandonează duhul isihast, de rugăciune, dogmatic și-l adaptează la un crez diferit, străin, cum este cel al imperativului vaccinării contra covid. Un astfel de caz este IPS Ierotheos, de altfel un teolog remarcabil, dar cu ieșiri foarte diferite în ultima vreme. Dar trebuie să fie probată, chiar pusă greu la încercare credința multora.
În Grecia se duce o campanie de promovare a vaccinării și a măsurilor de protecție împotriva coronavirului foarte intensă. Este implicată și Biserica. Însuși Sinodul Permanent a emis o decizie prin care îndeamnă la aceasta, deși nu impune. Mulți ar fi dorit obligativitatea, dar a rămas doar recomandarea „călduroasă” să ne încredem în onestitatea științei medicale. Pe de altă parte, există câțiva episcopi care se opun, au un discurs contrar, nu respectă toate regulile de protecție sau le evită, nu au făcut slujba Învierii seara la 9 în loc de miezul nopții. Nu sunt mulți aceștia, dar există. Din nefericire, se găsesc și ierarhi mărturisitori până nu demult, precum IPS Serafim de Pireu și IPS Ierotheos Vlachos, care să se înregimenteze în corul „apologeților plandemiei”. Nu doar că s-au vaccinat, ci chiar fac o apologie a diferitelor instrucțiuni oficiale, chiar dacă sunt străine și contrare duhului ortodox.
Ultimul text al IPS Ierotheos, o Enciclică adresată eparhiei pe care o conduce, intitulată Măsuri de protecție față de pandemia de coronavirus, manipulează câteva aspecte corecte pentru a le prezenta greșit. Toți avem, mai mult sau mai puțin, acces la informații, dar rolul major al ierarhilor ca păstori de suflete ar trebui să fie acela de a adapta și interpreta corect regulile bisericești la situațiile concrete. Nu e suficient să avem o cârmă (Pidalion), ci și un cârmaci iscusit sau care măcar să nu răstălmăcească învățăturile și să ducă în eroare.
Ideile expuse de Mitropolitul Ierotheos sunt de conformare cu discursul oficial al supunerii la regulile sanitare deoarece „patria noastră și toată lumea sunt chinuite de mai mult de un an și jumătate de criza așa-numită sanitară, virusul sars-cov-2”. „Printre măsurile preventive a infecției și a bolii și poate dintre cele mai importante este și vaccinul, după cum se întâmplă și cu multe alte boli.” Apoi face referire la decizia sinodală din 13 ianuarie, prin care este recomandată vaccinarea, printre altele pentru că nu ar necesita „folosirea unor linii de culturi celulare” și la cea din 14 iulie. Prin urmare, „deoarece nu suntem un trup dezordonat, ci o „luptă (ostășire) bună” (1Tim. 1: 18) și trebuie să ascultăm de deciziile Sfântului Sinod”, trebuie să ne conformăm.
Concret, „trebuie să facem uz și de vaccin, în afară dacă doctorul decide altfel pentru noi”. „Totuși consider că este inacceptabil să fie abordat vaccinul împotriva coronavirusului cu argumente parateologice, oportunități politice și mentalități conspiraționiste. Una este dialogul științific și compararea științifică pentru îmbunătățirea mijloacelor de până acum de înfruntare a virusului prin organismele științifice, care este un lucru indicat, și alta este abordarea vaccinării cu opinii parateologice și conspiraționiste, care, din păcate, se transmit foarte rapid pe internet și creează confuzie printre creștini.” „Din nefericire, cele care se tipăresc uneori de către cercurile acestea fundamentaliste protestante (și orientale) în America sunt aduse și la oamenii Bisericii Ortodoxe fără să sesizeze ei că toate acestea sunt lipsite de bază teologică și conștiință bisericească. Este trist că mulți care au mentalitate anti-vaccinistă se disting prin lipsă de gândire teologică serioasă, conștiință bisericească și, în sfârșit, de argumente științifice serioase. Citesc cele ce se scriu contra vaccinurilor și mă uimesc de confuzia de gândire și scris… Și, după cum spun teologii experimentați, este ușor să se rătăcească cineva, dar dificil să scape de rătăcire.”
„Clericii suntem obligați să respectăm măsurile sanitare ca să nu fim cauză și prilej să se contamineze creștinii. Aș vrea să semnalez că Sf. Nicodim Aghioritul s-a pronunțat cel puțin de două ori, din câte cunosc, despre faptul că, dacă în vreme de pandemie creștinul nu ia aminte și devine cauză de moarte pentru ceilalți, va trebui să fie canonisit ca ucigaș. Concret, în Pidalion la nota de la canonul 86 apostolic (n.tr.: chiar dacă în edițiile românești nu există, versiunea grecească originală conține această referință) și în Exomologhitarion (Carte pentru mărturisire) despre porunca a șasea.” Sf. Nicodim scrie: „ca un ucigaș este condamnat și acel om care, în vreme de ciumă, după ce a aflat că este contaminat, se duce în case și în public și contamintează și pe alții și devine cauză de multe ucideri”. „Rețineți seriozitatea subiectului. Oricine, în vreme de pandemie, cum se întâmplă în epoca noastră, nu ia aminte și contaminează și pe alții este judecat cu certarea pentru ucidere! Un mijloc de bază pentru a ne proteja pe noi și pe alții este vaccinarea.”
La acest text, portalul Romfea.gr a publicat și un răspuns al unui teolog, Gheorghios Pavlidis, în care sunt puse șase întrebări retorice contra-argumentative, dar pe care nu le reluăm aici.
Se poate spune că sunt foarte juste aceste recomandări și insistențe cu amenințări voalate și denigrări la adresa opozanților, dar în vreme de pandemie autentică. Aplicarea la covid este cel puțin discutabilă dacă nu rău-voitoare din mai multe motive.
1. Nu se compară bolile molipsitoare cunoscute cu coronavirusul de astăzi, care este o răceală banală, dar care, este adevărat, poate degenera la unii și să aibă efecte grave asupra sănătății.
2. Nu trebuie să alunecăm într-o manie de a ne da peste cap ca să știm dacă suntem infectați ca să putem ieși sau nu în public. Este evident că oricine se îmbolnăvește, chiar și de o gripă banală, ar trebui să-i protejeze pe ceilalți, mai ales pe cei vulnerabili. Dar aceasta în limitele posibilităților. Canoanele bisericești înfierează indiferența și reaua intenție, nu infectările involuntare.
3. Recomandarea vaccinării este făcută cu o asemenea insistență, încât se deosebește foarte puțin de impunere și agresare. Asta în condițiile în care vaccinul nu produce imunizare și, evident, cel care se vaccinează și devine neatent poate fi chiar mai vinovat.
4. Există conspirații și exagerări pe marginea controlului mental cu ajutorul vaccinării, dar nu este onest să fie aruncate la coș toate observațiile de bun simț verificate științific care atestă faptul că există probleme serioase medicale care intervin în urma acestui proces. Atitudinea aceasta a oficialilor de la noi și de pretutindeni dă cel puțin de gândit și induce o reticență îndreptățită. Pentru că, pe lângă observațiile și studiile științifice, se vede cu ochiul liber că vaccinarea nu funcționează, ci dă roade contrare în țările cu cea mai mare acoperire, cum sunt Israel, Anglia și SUA. În plus, chiar argumentele expuse de autorități sunt contra-argumente.
5. Conștiința bisericească autentică nu înseamnă a ne încadra pur și simplu ca niște oi fără minte în limitele care ni se impun, ci să fim treji, veghetori și să păstrăm cugetul autentic al Bisericii mai ales în vremuri de cernere ca cele de acum. Au mai existat rătăciți și chiar Sinoade tâlhărești; nu putem să ne încredem pur și simplu în autoritățile formale bisericești. Ascultarea de superiori trebuie să se facă în duhul Evangheliei și pentru Hristos, nu ca față de un Cezar lumesc. Cu atât mai mult când cârmuitorii duhovnicești fac greșeli flagrante și cer supunere orbească, ce duce în groapă.
Pericolul cel mai mare îl constituie nu doar afectarea sănătății unora, ci ingineria socială și controlul maselor care se realizează prin vaccinare și impunerea unor pașapoarte verzi pentru libera circulație. Spectrul unei dictaturi tot mai profunde este vizibil și de netăgăduit. Nu numai libertatea trupului este îngrădită, ci se exercită și o presiune la nivel cultural și chiar religios. Concesii rușinoase a mai făcut Biserica la nivel oficial, dar, când sunt folosite vocile cu reputație duhovnicească, se ajunge la o dărâmare interioară. E nevoie de vigilență sporită și tărie de caracter/credință.
P.S.: Probabil că trimiterea unor astfel de Pastorale/Enciclice de către ierarhi, nu doar una generală din partea Sfântului Sinod, este un imperativ și o modă prin care se personalizează capt(ur)area atenției.
Hristos răstignit a doua oară de activismul gay (Foto: Patheos.com)
„Fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră.” (1Pt. 2: 15)
Organizarea la Cluj a unei parade gay, dar mai ales a uneia, peste scurt timp, la Iași constituie lovituri de imagine, dar și teren ce se dorește a fi câștigat. Capitala este un loc în care se concentrează toate, dar provincia poate să rămână impasibilă. Însă, atunci când evenimentele se mută chiar și la Iași, situația se agravează. Se ridică întrebări și îngrijorări serioase.
Bine deghizată sub masca unui demers de apărare a unor pretinse drepturi, homosexualitatea dă un asalt asupra societății civilizate și în mare parte o cucerește. Normalitatea care a prins rădăcini în special prin acțiunea benefică a creștinismului ar trebui apărată îndeosebi de către Biserică, dar și de oamenii de rând care beneficiază de această tradiție sănătoasă.
Poate părea paradoxal să vorbim de o tradiție a normalului, dar nu este deloc o idee ieșită din comun. Deși firea ne învață binele, răul este cel care predomină prin vicii și patimi mai pronunțate sau mai subtile. De aceea orice obicei corect statornicit este o minune, o lucrare a lui Dumnezeu, fără de Care nu putem face nimic bun. Apostolul Pavel descrie lămuritor acest aspect: „Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi, precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine” (Rom. 1: 26-28).
În societatea păgână de odinioară homosexualitatea era considerată acceptabilă. Atât romanii, cât și grecii antici, chiar dacă nu în majoritate, erau dominați de acest păcat. Iar aceste deprinderi pătrund în lumea de astăzi tocmai pentru că există o întoarcere de la Dumnezeu la păgânism, la idolatrie, la diferite spiritualități care pot fi contracarate doar de Biserică, de credința adevărată. Aici intervine rolul ei, fiind vorba chiar de un atac asupra creștinismului. Răul trebuie vindecat, nu ignorat, pentru că se extinde și se amplifică.
Chiar dacă se maschează într-o mișcare civică de apărare a drepturilor lor împotriva agresiunii la care sunt supuși, LGBTQ-ul este de factură spirituală, propune o nouă viziune, greu de digerat, despre sexualitate, despre om. Nu este vorba despre lucruri comune, banale. Nu e ca și cum și-ar apăra drepturi uzuale, cum ar fi cel de a se deplasa sau de a fi angajați, ci promovează niște orientări care contrazic firea și bulversează societatea. Introduc tot mai intruziv un comportament care nu demult era condamnat ca fiind sub incidența codului penal și care era considerat de psihologie drept deviant. Nonșalanța cu care vin în fața societății sau sunt prezentați de alții (vezi Remus Cernea, care nu se declara homosexual, ci normal) este vădită oricărui om așezat, este șocantă și percepută drept agresivă asupra minții și înțelegerii omenești de rând. Dar e și paralizantă, pentru că forța care împinge înainte această campanie de „recunoaștere” a LGBTQ este una ce depășește cadrele pământești. Nu poate fi decât demonic să propui și să impui drept normal ceea ce este evident contra firii.
În acest sens, sunt de înțeles reacțiile de indignare și chiar revoltă ale unora. E firesc să-i scoată din minți. Dimpotrivă, este de neînțeles pasivitatea și acceptarea din partea unora. Împotrivirea chiar furioasă are justificările ei pentru că nivelul obișnuit de educare a oamenilor, creștini sau nu, atât le permite. Însă, din păcate, acesta este un nivel insuficient, pe care îl iau în calcul activiștii LGBTQ și pe care îl erodează și îl înfrâng prin toate pârghiile de care dispun: financiare, politice, de lobby, tactici sumarizate în manuale.
Bineînțeles că puterile pro din spate sunt uriașe. După cum se poate ușor observa, mai toate guvernele țărilor puternice, ambasadele lor, corporațiile și organizațiile internaționale sunt aliniate și contribuie în direcția impunerii „drepturilor” homosexuale. Însă și terenul pe care își propun să-l cucerească este mare și ținta este ridicată. Să accepte toată omenirea anormalul nu este un lucru chiar ușor de întreprins. Trebuie înfrântă toată tradiția și cultura anterioară. Valorile intrate deja în fibra societății trebuie destructurate și renormate. Conștiința din om trebuie pervertită, bunul simț trebuie anihilat… Și, dincolo de toate, trebuie înfrântă credința creștină, care susține o viață de familie curată și sănătoasă duhovnicește atât pentru soți, cât și pentru copii. Nu doar în perspectiva pământească, ci pentru veșnicie. Pentru că, dincolo de instituția Bisericii, există Dumnezeu, Care pedepsește și respinge perversiunea.
De aceea, Biserica Ortodoxă nu poate rămâne impasibilă la un asemenea asalt. Nu e vorba doar de păcate curente care să trebuiască înfierate, ci de unul uriaș, care tinde să afecteze toată libertatea spirituală din orice țară, din lume, care îi privește direct pe credincioși. Ea singură poate face față, cu mijloacele specifice acestui flagel. Pentru că este nevoie de rugăciune, răbdare, credință, luminarea minții, gând curat și atenție. Împotriva atacurilor camuflate obositoare este nevoie de o atenție sporită de natură duhovnicească, să fie sesizat și lovit precis punctul slab, în așa fel încât să nu se transforme acțiunile de contracarare în avantajul planificat al adversarului.
Concret, homosexualitatea este o mișcare a unei minorități ce înfruntă o largă majoritate. Ea se folosește de mijloace specifice pentru a atrage atenția, a intra în discuție și a fi validată după ce se prezintă ca fiind agreabilă. În schimb, Biserica nu poate reacționa cu aceleași mijloace pentru că s-ar descalifica. Ea nu are și nu apără o credință obscură, marginală, ci una îndătinată. Pe de altă parte, normalitatea pe care o susține are rădăcini spirituale, nu trupești, grosiere. Valorile creștine sunt de biserică, de slujbă, nu de stradă și paradă. Ele pot fi manifestate în piață, dar cu procesiuni cu un caracter sobru. Jertfa și credința ar trebui să se manifestă diferit de exhibițiile homosexuale pentru a nu fi confundate și comparate, puse pe același plan.
Reacțiile din anii trecuți sau recente ale credincioșilor din Serbia, Georgia și Rusia, când au alungat și destrămat paradele homosexuale au avut un efect bun, chiar dacă nu au înfrânt elanul acelora și tentativele de a ieși în față. Însă acestea au avut loc în contextul unei majorități hotărâte și active. Pe când la ora actuală există o pasivitate asurzitoare.
Contextul mai larg este foarte important. Credincioșii singuri nu pot contracara cu brio paradele gay și intruziunile lor în sfera drepturilor civile. Este necesară implicarea ierarhiei, a preoțimii prin mesaje clare de condamnare a păcatului sodomiei și de explicare a normalității sexuale. Este necesară o astfel de explicare?, ar spune unii. În toată vremea Biserica trebuie să facă asta, să-și catehizeze credincioșii, să-i învețe și să-i formeze. Trăirea creștină presupune o exersare continuă, o luptă cu sine și cu păcatul, o conștientizare a răului și o împlinire a faptelor bune. Așa cum legile civile au menirea să mențină un climat de ordine și pace, la fel poruncile dumnezeiești și activitatea Bisericii au drept scop consolidarea unei vieți plăcute lui Dumnezeu. Este necesară o râvnă și o prezență mereu vie în această direcție.
Foarte probabil, avântul LGBTQ+ a venit pe fondul slăbirii creștinătății în Occident, dar și la noi. Rătăcirea și delăsarea fac loc răului. De aceea trebuie întărit acest front, care este asaltat. Multe mișcări ale Patriarhiei Române au avut un efect bun, cum a fost cea legată de predarea Religiei în școli. Ele trebuie continuate și susținute mai departe.
Un aspect foarte important este acela că Biserica nu atacă și nu respinge pe homosexuali, ci îi primește și îi ajută. Ea înfruntă și combate păcatul homosexualității, fie că acesta lovește în unii slabi, dar care se luptă să se pocăiască de faptele lor, fie că se manifestă prin unii care devin promotori nerușinați ai fărădelegii. Învățătura creștină nu acceptă homosexualitatea, dar nici nu urmărește să-i izoleze social pe cei supuși ei. Biserica doar își apără și ferește credincioșii de această plagă. Nu cu ură împotriva celor ce o promovează, ci cu dezgust și ură față de păcat. Este gata mereu să dea răspuns în fața provocărilor la adresa credinței sale.
De aceea avem nevoie de o Biserică la nivel instituțional mai vie, mai activă, mai energică împotriva răului, mai convinsă de misiunea ei. Nu doar în această privință, pentru că n-ar fi suficient, nu ar avea greutate. Totuși este impardonabilă lipsa de reacție a Patriarhiei față de organizarea paradei gay de anul acesta pe 14 august, în ajunul Adormirii Maicii Domnului. În acest fel, este justificată diferența dintre noi și Georgia, unde Biserica a înfierat clar manifestarea „Tbilisi Pride”. Măcar la noi a existat o reacție față de înlocuirea „sex”-ului din buletine cu „genul”.
În absența sau așteptarea reacției oficiale a BOR, credincioșii de rând își exprimă opoziția la nivelul lor, care este binevenită și necesară. Măcar câinii să apere stâna, dacă ciobanii dorm. Nu e același lucru, același rezultat, dar mai bun decât nimic. Nu ne răzvrătim împotriva păstorilor noștri duhovnicești dacă nu-și fac datoria, dar nu ignorăm acest fapt important, care lipsește din peisaj de ani de zile.
După cum am scris la început, marșul gay din Iași aduce o provocare și în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Nu știm încă detaliile de organizare, dar, chiar și așa, mănușa este aruncată. Moldovenii sunt pro-gay sau partea mai ortodoxă a țării?
Așteptăm o reacție mai incisivă a Patriarhiei și pe tema rubricii „gen” din buletinele care vor fi emise în curând. Este un subiect cu implicații majore. Nu este decizia Bisericii, dar este o temă care o vizează.
Subiectul LGBTQ+ este unul major pentru că este un indiciu al descreștinării societății (și a Bisericii?) și al venirii unor vremuri tot mai antihristice. Răul își face loc prin înlăturarea lui Hristos, a prezenței noastre vii. Ca și creștini, avem datoria să fim pe poziție cum se cuvine de la vlădică la opincă.
Mitropoliții Cosma de Etolia și Serafim de Kithire (Foto: Δόγμα)
În cadrul ședinței Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei pe luna august, au fost luate mai multe hotărâri, printre care cea mai așteptată este cea legată de Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia, care au protestat față de devansarea slujbei pascale de anul acesta, dar și față de hotărârile cu privire la recunoașterea schismaticilor ucraineni.
„Luând sub observație referatul Comisiei Sinodale pentru chestiuni dogmatice și canonice cu privire la epistolele și celelalte acțiuni ale Înaltpreasfințiților Mitropoliți Cosma de Etolia și Akarnania și Serafim de Kithire și Antikithire și în urma deciziei ei din 15 iulie a.c., a primit pe Arhiereii în cauză pentru a prezenta explicații verbale cu referire la epistolele și celelalte acțiuni ale lor prin care au manifestat nesupunere și lipsă de respect față de decizia unanimă a organului colectiv de conducere al Bisericii Greciei cu privire la procedura extraordinară de săvârșire a sfintelor slujbe din cauza restricțiilor sanitare.
După ascultarea lor, a considerat insuficiente explicațiile prezentate și a cerut actualizarea din partea lor a făgăduințelor de la hirotonia în episcop și confirmarea lor pentru conformarea lor cu deciziile sinodale dintotdeauna.
După acestea, pentru că Înaltpreasfințiții Mitropoliți au refuzat să accepte propunerea SSP, a desemnat unanim – în baza art. 143 din Legea 5383/1932 «Despre tribunalele bisericești și procedura în fața lor» – drept anchetatori pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Ignatie de Dimitriada și Almiros pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Cosma de Etolia și Acarnania și pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Antim de Alexandrupoli pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kithire și Antikithire.”
Practic, cei doi Mitropoliți vor fi cercetați mai departe de către alți doi, stabiliți prin decizie sinodală, pentru a fi demarată procedura anchetării lor în cadrul tribunalului bisericesc. Merită menționat faptul că unul dintre investigatori, Mitropolitul Ignatie de Dimitriada a trimis o circulară în eparhia sa, prin care adresează preoților „o chemare părintească și un îndemn ca cei care nu s-au vaccinat să o facă”. Pe de altă parte, deși nu îi obligă spre aceasta, îi pune pe cei nevaccinați să-și facă săptămânal un test rapid, al cărui rezultat să-l trimită vinerea pe mailul Mitropoliei pentru verificare. Așadar în mod vădit cenzorii celor „neascultători” au fost desemnați cei mai înfierbântați vacciniști. Asistăm la o punere la punct a „dezertorilor”, cărora li se amintește că făgăduința de la hirotonia întru arhiereu este de a se supune fără crâcnire deciziilor sinodale. Bineînțeles că nu este menționat faptul că acelea trebuie să fie conforme cu tradiția și învățătura ortodoxă de veacuri. Așadar chiar Sinodul este acaparat de un cerc de putere, care evident că nu poate fi imparțial măcar.
Dacă așa procedează cu cei de sus care ies din rând, ce va fi cu turma de jos? „Rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său” (Mt. 9: 38), că „toți s-au abătut împreună…” (Ps. 13: 3).
Informații cu privire la conținutul discuțiilor Primului Ministru al Ucrainei, Denis Smigal, cu Patriarhul Ilia al Georgiei în cadrul vizitei din 3 iunie la Tiflida au fost publicate pe pagina raskolam.net. Concret, în iunie, Primul-Ministru al Ucrainei a vizitat pe Patriarhul Catolicos Ilia al Georgiei, cu care a discutat un spectru larg de subiecte diferite.
Conform informațiilor pe care le invocă raskolam.net, conținutul real al întâlnirii a fost în final diferit și s-a referit la recunoașterea Bisericii Autocefale a Ucrainei. Primul-Ministru ucrainean a condus dezbaterea, făcând o incursiune istorică despre cele două țări, precum și conlucrări prevăzute la nivel internațional, în special întărirea pașilor comuni cu privire la grăbirea dobândirii integrării depline în UE și ΝΑΤΟ.
În continuare, dl. Smigal s-a referit la Biserica Autocefală a Ucrainei, spunând că a fost deja recunoscută de Patriarhia Alexandriei, de Biserica Greciei și de Biserica Ciprului. De asemenea, a oferit Patriarhului Georgiei și o scrisoare din partea Mitropolitului Epifanie, în care, în eventuala recunoaștere a BOaU va exista un vicariat georgian pentru diaspora Georgiei în Ucraina, după cum există deja o parohie românească.
Sursele raskolam.net menționează că Patriarhul Georgiei nu a părut să plece urechea la propunerile Prim-Ministrului ucrainean, ba nici nu a exprimat vreun interes.
Biserica Georgiei cunoaște caracterul fabricat al parohiei, precum și absența totală a comunităților georgiene și românești în interiorul Bisericii Autocefale a Ucrainei. În final, este de menționat că după întâlnirea pe care a avut-o Primul-Ministru ucrainean cu Patriarhul Ilia al Georgiei, Ministrul Culturii din Ucraina a declarat: „Întâlnirea a fost una importantă pentru recunoașterea BOaU de către Biserica Georgiei”.
Este de notat și faptul că Patriarhul Bartolomeu, la sfârșitul vizitei sale în Ucraina, a avut o întrevedere cu același Prim-Ministru Smigal, în cadrul căreia a accentuat importanța implementării „unor inițiative în care ambele părți sunt interesate”.
Nu doar starea de rugăciune a credincioșilor ca semn de protest față de prezența și acțiunile Patriarhului Bartolomeu în Ucraina au fost semnificative, ci și mesajul transmis de aceștia. O privire realistă asupra realității bisericești a fost înfățișată într-un Tomos simbolic oferit public (pe 21 august) Întâistătătorului fanariot.
Ați pășit pe povârnișurile Kievului, unde Sfântul Apostol Andrei Cel Întâi Chemat a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, îndeplinind porunca Mântuitorului Domnului nostru Iisus Hristos: „mergeți să învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și Fiul și Duhul Sfânt” (Matei 28, 9). Pentru a îndeplini această poruncă, sfântul cneaz de la Kiev Vladimir a botezat Rusia în urmă cu 1033 de ani. Pentru a îndeplini această poruncă, predecesorul Vostru, patriarhul Nicolae al II-lea Hrisoverg (sec. al X-lea), a trimis un episcop și presbiteri în țara noastră pentru a boteza și ilumina poporul.
Patriarhia Constantinopolului a adus credința ortodoxă în Țara Rusiei. Frații din Tesalonic deopotrivă cu apostolii Chiril și Metodiu au dăruit popoarelor slave Evanghelia în limba lor maternă. Mitropolitii greci din Kiev au purtat nevoințele apostolice și au adus închinare adevărata lui Dumnezeu în țara noastră. Sfântul Munte Athos l-a format pe strămoșul monahismului rus, cuviosul Antonie al Peșterilor, de la care au provenit toate mănăstirile din Ucraina contemporană, Rusia, Belarus și alte țări. Un alt predecesor al Vostru, Patriarhul Atanasie al III-lea Patellarius (sec. al XVII-lea), odihnește cu sfintele moaște în Harkov și este cunoscut la noi ca făcătorul de minuni Atanasie cel așezat în Lubensk. Sunt de nenumărat darurile duhovnicești pe care țara noastră le-a primit de la Constantinopol, pentru care poporul nostru va fi în vecie recunoscător poporului grec.
Dar ce ați adus Dumneavoastră personal în țara noastră, în Ucraina? I-ați recunoscut pe schismaticii excomunicați din Biserică și i-ați acceptat fără pocăință! Ați coliturgisit la Sfânta Liturghie cu persoane fără sfânta hirotonie! Le-ați acordat schismaticilor un Tomos de autocefalie defectă, pe care poporul ortodox din Ucraina nu l-au cerut! Ați adus dușmănie, ură și violență în țara noastră! În numele Vostru, militanții cu cruzime acaparează biserici, alungă familiile de preoți din casele parohiale, îi bat pe credincioși și săvârșesc alte nelegiuiri! Ucraina se spală cu lacrimi și sânge din cauza acțiunilor Dvs. în țara noastră!
Dar cel mai rău este că faceți toate acestea în cadrul afirmării noii erezii pe care Patriarhia Constantinopolului o răspândește în prezent. Este erezia papismului de la Constantinopol. V-ați declarat drept cap pământesc al Bisericii, „primul fără egali”, primat cu puteri speciale și exclusive. Și îi conduceți pe toți adepții Dvs. la unirea cu catolicii, așa cum ați declarat în repetate rânduri. Mulți dintre predecesorii Dvs. au luptat împotriva ereziei papismului atunci când Roma a fost infectată cu ea. Patriarhul Mihail I Cerularie (sec. XI) i-a excomunicat pe legații romani și în persoana lor, pe toți cei bolnavi de această erezie. Cuviosul Marcu al Efesului (sec. XV) ne-a învățat să nu facem compromisuri și să nu fim de acord cu erezia papismului. Mulți sfinți ierarhi și cuvioși, atât greci cât și slavi, prin viața și propovăduirea lor au mărturisit necesitatea păstrării purității credinței ortodoxe, pentru că fără aceasta nu poate exista mântuirea sufletului.
Deci, deoarece evlavioasă și ocrotita de Dumnezeu țara noastră Ucraina este întărită în Ortodoxie și este învățată să rămână credincioasă Evangheliei, noi respingem pretenția Dvs. de a fi capul pământesc al Bisericii și mărturisim că doar „Hristos este capul Bisericii, și El este Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23). Respingem posibilitatea unității cu Roma fără pocăința catolicilor de toate rătăcirile lor eretice.
Ați „desființat” Biserica Ortodoxă Ucraineană, noi îi rămânem credincioși! L-ați respins pe Preafericitul Onufrie, noi îl recunoaștem ca primat și arhipăstor al nostru! Mulțumită vouă, 144 de biserici au fost confiscate cu forța în țara noastră, dar construim altele noi alături de ele! Depunem mărturie în fața întregii lumi că Biserica Ortodoxă Ucraineană și Întâistătătorul ei, Preafericitul Mitropolit Onufrie, în pofida deciziilor Dvs., își îndeplinesc misiunea mântuitoare pe pământul nostru.
Și vă chemăm la pocăință pentru atentatul la conducerea Bisericii, care aparține numai Domnului nostru Iisus Hristos, pentru dorința de a vă uni cu catolicii, pentru recunoașterea schismaticilor ucraineni, pentru acapararea bisericilor noastre, pentru agresiunea credincioșilor, pentru dușmănia și ura pe care le-ați semănat pe pământul nostru!
Dar în cazul în care veți aduce o pocăință publică pentru toate acestea, noi, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, suntem gata să vă onorăm în continuare ca primat al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol, primul în cinste printre primații egali, ca moștenitor al sfinților ierarhi care au strălucit pe tronul Constantinopolului și ca arhiereu al lui Dumnezeu.
Astfel, pentru păstrare permanentă, vă înmânăm acest Tomos, scris și oferit în orașul Kiev, mântuit de Dumnezeu, pentru îndreptarea și pocăința Voastră.
Credincioși ucraineni care au întâmpinat cu rugăciune prezența nedorită a Patriarhului Bartolomeu (Foto: UJO)
Conflictul intern dureros din sânul Bisericii Ortodoxe produs de Constantinopolul ruină tinde să ajungă la apogeu. Folosind un prilej politic, anume aniversarea a 30 de ani de la independența Ucrainei, Patriarhul Bartolomeu face zilele acestea o vizită „prietenoasă” prin care vrea să confirme pe schismaticii lui Epifanie, dar reușește să sfideze pe ortodocșii autentici din această țară.
Chiar dacă abia pe 24 august are loc evenimentul la care a fost invitat de autoritățile statului, slujba ținută duminică (22 august) a fost un moment important. Slujirea împreună cu schismaticii și neglijarea ierarhiei canonice din acest teritoriu arată un comportament total opus unui păstor adevărat. În loc să îngrijească grâul, a favorizat neghina, spinii și mărăcinii; în locul înțelegerii, păcii și adevărului, a fost aleasă sfidarea, dezbinarea și violența. Atunci când Patriarhul se face că nu vede agresiunile asupra bisericilor și credincioșilor ortodocși comise de către schismatici, ba chiar îi sprijină pe cei din urmă, când refuză dialogul și impune propriile falsuri, când întregul său comportament este unul diplomatic, nu pastoral, nu putem decât să iubim și să apreciem mai mult credința martirică a ortodocșilor ucraineni.
Contrastul dintre impozanța lumească a fanarioților și răbdarea miilor de credincioși care își manifestă indignarea pentru trădările de care au parte a fost ilustrat de jurnaliștii ortodocși, care au relatat evenimentele.
În predica ținută la finalul slujbei, Patriarhul Ecumenic a exprimat același punct de vedere papist ca până acum. Ba chiar discursul de până acum a fost îmbogățit cu o nouă ideea, anume că niciodată ucrainenii nu au acceptat să fie integrați în Biserica Rusă și să se desprindă de cea a Constantinopolului. Iar Patriarhia Ecumenică nu a avut decât să „nădăjduiască în tăcere și cu rugăciune din inimă la îndreptarea lucrurilor”.
Dispoziția spre dialog cu Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană nedreptățită de el este condiționată de recunoașterea acțiunilor și a privilegiilor sale pretinse. „Suntem gata, ca Biserică Mamă, să ascultăm problemele, să odihnim gândurile, să tămăduim neliniștile, să cicatrizăm rănile fiecăruia dintre fiii noștri, cu harul lui Dumnezeu, totuși mereu în limitele tradiției bisericești sfințite (așa cum sunt văzute din Fanar)”. Practic, dialogul este acceptat doar în stare de înfrângere, când nu ar mai fi nevoie de el; este echivalat în mod samavolnic cu supunerea. Bineînțeles că presiunile sale nu s-au limitat doar la ucraineni, ci au vizat și Bisericile autocefale, care nu ar putea merge pe alt drum spre unitate.
Acesta a mai afirmat că Fanarul „a fost la început un paznic de încredere pentru binele Bisericii și, deși în vremea lui de înflorire și putere numerică ar fi putut introduce și stabili o formă piramidală în structura Bisericii Ortodoxe de Răsărit, a respins această idee cu dezgust și nu s-a abătut nici de la ecleziologia transmisă până la el, nici de la sistemul Pentarhiei stabilit și sfințit de Sinoade”.
În acest timp, Patriarhul Ecumenic a avut inițiativa să organizeze o întâlnire cu capul greco-catolicilor, Sviatoslav Șevciuc. Acesta și-a exprimat impresia că Patriarhul „nu a venit numai pentru ortodocși, ci pentru toți, indiferent de etnie și credință”. Ca răspuns pentru gestul Patriarhului fanariot de a-i oferi un engolpion, reprezentatnul greco-catolic a comentat: „Pentru mine personal, este un semn că Biserica Mamă își întâmpină fiica sa cu atenție și noi întâmpinăm Biserica Mamă cu respect. Să iei un engolpion din mâinile Patriarhului este un semn de recunoaștere a vredniciei episcopale nu doar pentru mine, ci pentru Biserica noastră”. De cealaltă parte, Patriarhul Bartolomeu a afirmat că „dialogul este un mijloc prin care suntem chemați să ne rezolvăm diferențele, să promovăm rezistența (resilience), să luptăm împotriva violenței și intoleranței, să construim pacea și armonia, solidaritatea și cooperarea… Această mișcare de apropiere și împăcare în lumea noastră este clar confirmată de implicarea creștinilor în dialogul ecumenic… Noi credem ferm în puterea unui dialog autentic, în care nu există perdanți”.
Se poate spune că vizita Patriarhului în Ucraina a arătat un asalt politic, o prezență ecumenistă neortodoxă, anticanonică, ce și-a dori să înfrângă credința majoritară a unui popor prin mijloace politice. Deocamdată nici măcar conducătorii oficiali ucraineni nu au fost convinși să se alieze public unui asemenea demers.
Către poporul credincios al Sfintei Mitropolii de Kithire și Antikithire
Iubiții mei frați și împreună-slujitori, Frații mei creștini, fiii mei iubiți în domnul Post binecuvântat!
Cu aproape o lună în urmă, a ajuns la cunoștința voastră rechizitoriul împovărător cu (6) acuzații grave, care au fost redactate chipurile de către Comisia Sinodală pe probleme canonice și dogmatice pe seama mea, Mitropolitul vostru, și a PS Mitropolit Cosma de Etolia și Akarnania, cu prilejul sărbătorii anuale a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Rechizitoriul care conține acuzațiile:
1. răspândirea de știri false, 2. instigarea la nesupunerea credincioșilor față de indicațiile Bisericii și ale statului la nivel penal și de primejduire a sănătății publice, 3. rătăcire teologică, 4. desconsiderarea conducerii bisericești superioare, 5. nesupunere, 6. scandalizarea foarte gravă a credincioșilor
este mincinos și inexistent. Prin documentul meu nr. 222/08-07-2021 către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, am cerut de la Secretarul Prim al Sfântului sinod să ne informeze despre autenticitatea sau nu a acestei publicări, dacă provine sau nu de la Comisia Sinodală pe probleme canonice și de dogmă. Sfântul Sinod, în urma cercetării dispuse, ne-a trimis documentul său de mai jos sub nr. 1475/3004/21-7-2021 prin care consideră publicarea în cauză drept străină și fără legătură cu Comisia Sinodală pe probleme canonice și dogmatice.
(În esență, documentul sinodal de răspuns afirmă: „…vă facem cunoscut că Sfântul Sinod în ședința sa menționată a decis să vă aducă la cunoștință că fragmentul în cauză publicat nu a fost pus niciodată în vederea Sfântului Sinod sau oficiului Secretarului Prim al ei, niciodată nu a fost înscris un astfel de text din partea oricărei Comisii de lucru. O copie exactă a referatului cu nr. N.K. 464/23.6.2021 al Comisiei Sinodale pe probleme de canoane și dogme ați primit deja prin documentul sinodal cu nr. 3184/1474/21.7.2021”. În continuare, se afirmă că a fost investigată scurgerea aceasta de informații și nu a fost găsit nici un vinovat.)
Și, deoarece anumiți cititori ai acestei publicări, care aparțin de turma Sfintei noastre Mitropolii de Kithire și Antikithire, sau și alții din afara Sfintei Mitropolii, ar fi influențați eventual de acest rechizitoriu împovărător și și-ar forma impresia despre mine de nesupunere și lipsă de respect față de Conducerea bisericească cea mai înaltă, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei (acuzație gravă care ar putea să influențeze pe tineri sau pe alți concetățeni ai noștri, dându-le un exemplu de nesupunere și lipsă de respect din partea Episcopului lor), de aceea în continuare este publicat referatul meu apologetic cu nr. 176/24-5-2021 către Sfântul Sinod Permanent, unde sunt date explicații suficiente cu privire la învinuirile atribuite pe seama mea. Evident, pe 25 august a.c. voi fi prezent cu respect în fața Sfântului Sinod Permanent ca să dau explicațiile verbale cerute.
Cu dorințe de bine,
† Mitropolitul Serafim al Kithirelor și Antikithirelor
Scrisoarea către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei:
Kithire, 24 mai 2021
Preafericite Președinte, Preasfințiți sinodali,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Cu adâncă durere sufletească am citit documentul Vostru cu nr. 1781/930/17-5-2021, aceasta pentru că, după cincizeci de ani ai mei de smerită slujire bisericească împliniți în anul curent (1971-2021), am devenit pricinuitorul involuntar al unei «mâhniri foarte adânci și nu de oricare» pentru voi pentru că mi se impută că «poziționarea Înaltpreasfinției Voastre arătată față de deciziile sinodale se dovedește a fi ο continuitate, de vreme ce în trecut a dat dovadă de lipsă de respect și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale Ierarhiei, fapt care susține nesupunerea manifestată, care nu este potrivită unui Ierarh încărunțit…».
Durerea adâncă a inimii mele se datorează nu atât faptului că «deja este înmuiată penița deciziei» prin dispoziția cu privire la «întocmirea unui dosar», ci deoarece considerați că prin faptele mele «a fost lovită unitatea trupului Cinstitei Ierarhii și a pliromei ortodoxe a Bisericii în general». Totuși așa stau lucrurile în realitate, Preafericite și sfinți frați Arhierei?
Să-mi fie permis să fac o mărturisire de suflet cu «toată buna conștiință» și cu absolută sinceritate despre revizuirea și contestarea acestor grave acuze pe seama mea pentru că eu consider cu smerenie că nu corespund cu realitatea.
1. Documentul sinodal în cauză se referă în primul rând la epistola comună a PS Mitropolit Cosma de Etolia și Akarnania și a mea, cel mai mic, către voi, care privește mutarea orei slujbei de Înviere de la miezul nopții din Sâmbăta Mare (spre Duminică) la ora 9 p.m. din Sâmbăta Mare. În epistola noastră comună către SSP, care se adresează «cu respect și foarte reverențios», de vreme ce ne-am exprimat mulțumirile noastre că anul acesta toate sfintele biserici vor rămâne deschise pentru credincioși pentru toate sfintele slujbe ale Sfintei și Marii Săptămâni și a Sfintelor Paști, am depus o «rugăminte fierbinte pentru revizuirea și redefinirea celor care stabilesc ora săvârșirii Învierii și în continuare a dumnezeieștii Liturghii de Paști», care au fost stabilite pentru ora 9 p.m. din Marea Sâmbătă prin Enciclica Sinodală cu nr. 3041/21-4-2021 (în continuare). Nu am cerut, nici nu am pretins, ci am rugat fierbinte și am insistat în rugămintea noastră ca să cereți de la stat respectarea acestor slujbe sfinte de Înviere la ora lor canonică, crezând cu smerenie și accentuând că nu încape nici o iconomie în cele privitoare la «această noapte luminată», singura din tot anul. Nu am forțat, nici nu am amenințat, ci am implorat, ca Episcopi ai Sfintei noastre Biserici, fierbinte și insistent să fie ascultată cererea noastră, care era o cerere și a pliromei creștine, după cum s-a dovedit mai apoi. Același lucru l-am fi făcut dacă, conform Constituției Bisericii Greciei (Ν.590/1977, cap. 2, nr. 4, paragr. 4, Despre Sfântul Sinod al Ierahiei), s-ar fi cerut opinia noastră ca membri ai SSI pentru iconomia cu privire la acest subiect de trei ori important. Și am menționat motivele serioase (canonice, evanghelice și dogmatice) care pledează pentru aceasta, la care se adaugă și faptul că creștinii noștri în majoritatea lor, după obiceiul rău fixat, când aud «Hristos a înviat!» ies la casele lor și se așează la masa comună, care, în condițiile existente de anul acesta, deși ar fi pascală, s-ar face la o oră din Marea Sâmbătă din cel mai sfânt post din anul bisericesc. Această inițiativă a noastră este considerată drept impietate și nesupunere față de SSP?
2. Mi se impută mie, celui mai mic, că «poziționarea arătată de Preasfinția Voastră față de deciziile sinodale se dovedește a fi ο continuitate, de vreme ce în trecut a dat dovadă de lipsă de respect și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale Ierarhiei, fapt care susține nesupunerea manifestată, care nu este potrivită unui Ierarh încărunțit…».
Deoarece mă lasă consternat această acuzare, vă rog fierbinte să mi se facă cunoscut concret împotriva căror decizii sinodale se dovedește a fi o continuitate poziționarea mea arătată și față de care alte decizii ale SSP și ale însăși Ierarhiei am arătat lipsă de respect, prin care se consideră că se manifestă nesupunerea mea. Dacă înțelegeți luarea mea de poziție împotriva chestiunii spinoase ucrainene, păstrez poziționarea cunoscută înaintea acestei chestiuni foarte serioase canonice, ecleziologice și dogmatice, pentru că în tradiția ortodoxă de veacuri fiecare Episcop al Bisericii celei una, sfinte, sobornicești/catolice și apostolești, care merge conform cu glasul conștiinței sale episcopale, are un cuvânt pe teme de credință ortodoxă, dogmatice și ecleziologice din toată Biserica Ortodoxă Sobornicească/Catolică Ecumenică de la o margine până la alta, ca membru al unui potențial Sinod Ecumenic viitor.
Dacă parcurgeți documentul nostru către voi, anexat sub nr. 256/28-4-2020, cu tema: «Ridicarea dispozițiilor restrictive și a interzicerii Sfintelor Slujbe în sfintele biserici pentru pliroma creștină a Sfintei noastre Biserici», vă veți încredința de inventarierea detaliată a tuturor deciziilor SSP din februarie anul 2020 până în aprilie același an și de protestul meu energic față de modul cum le-a contestat și le-a anulat statul grec pe toate acestea prin ordine de ministru. Și, dacă va urmări cineva predicile televizate din duminici după Vecernie și Paraclisul Maicii Domnului Mirtidiotissa din Catedrala din Kithire, se va încredința de faptul că am susținut acțiunile SSP în fața guvernului pentru cultul neîmpiedicat, în timp ce este accentuată intervenția crudă și nevoalată uneori a statului în cele ale Bisericii prin depășirea normelor despre cultul liber și neîmpiedicat din statutul Bisericii noastre și din Constituție.
Și în emisiunea televizată «Rețeaua elenismului» de duminică (24-1-2021), care a durat aproape 6 ore, va descoperi oricine referința din intervenția mea personală la închidere la intervențiile scrise ale SSP către guvern din lunile noiembrie și decembrie 2020 și la întâlnirile Preafericitului Arhiepiscop Ieronim cu Primul Ministru K. Mitsotakis al țării noastre, dar și la recursul Sfântului Sinod, al Sfintei Arhiepiscopii de Atena și a tuturor Sfintelor Mitropolii ale Bisericii Greciei făcut la Consiliul de Stat în 5 ianuarie a.c. pentru eliminarea de la slujbe a pliromei creștine la marele praznic împărătesc al Teofaniei, dar și a tuturor excluderilor precedente de la viața liturgică a Bisericii.
Deci cum autorul sau autorii scrisorii în discuție a Sfântului nostru Sinod îmi impută «lipsa de respect față de deciziile sinodale și față de alte decizii atât ale Sfântului Sinod Permanent, cât și ale înseși cinstitei Ierarhii…»? Nu se impune să fie numite precis?
Și, pentru certificarea prin cuvânt, vă anexez copia documentului cu nr. 5687/2431/23-12-2020 al Sfântului nostru Sinod, în care, de vreme ce sunt pomenite patru (4) documente ale smereniei mele către SSP, Sfântul nostru Sinod «a ținut să exprime către Preasfinția Voastră considerațiile lui mulțumitoare pentru interesul neîmpărțit, pentru susținerea activă și pentru contribuția voastră prețioasă la reglementarea chestiunii în discuție» și
3. În documentul sinodal pe temă trimis mie se face mențiuni despre «amărăciune intensă și durere sufletească pentru toți membrii Sfântului Sinod», care au fost provocate de citirea scrisorii mele din 7 mai a.c. și mă întristez sincer pentru acest lucru, care nu a fost intenția mea. Cele pe care le-am scris acolo nu necuviincios și exagerat, ci cu priceperea și îndrăzneala episcopale necesare au ecou în tradiția sfântă a Bisericii noastre Ortodoxe sobornicești/catolice și nu este din născocirea noastră. Este «ceea ce a fost crezut mereu, pretutindeni și de către toți» și privește dogma preaînaltă, de sus și insurmontabilă a Învierii Domnului și Dumnezeului nostru.
Cât despre documentele noastre menționate anterior, care au fost comunicate de îndată prin trimiterea lor (potrivit tacticii mele perseverente, precum scrieți) și către presa scrisă și electronică înainte de cercetarea lor în fața SSP, vreau să știți că, atunci când se întâmplă asta, nu se produce deliberat și pentru motive de atacare și paradă din partea mea, ci cu scopul susținerii și întăririi conștiinței pliromei creștine. Credincioșii sunt bombardați zilnic de mass-media cu cele spuse și petrecute cu Biserica și cu cele bisericești și cu măsurile de siguranță exagerat de severe uneori pentru ea și poporul creștin. Și, deoarece mulțimea mare de creștini consideră că Biserica primește toate fără protest din partea statului și nu sunt de acord cu măsurile exagerate uneori pe care le primesc (excluderea credincioșilor din sfintele biserici sau unul la 25 mp în interiorul bisericii sau cu măști duble șamd), caută sprijin duhovnicesc. Nu vă imaginați, Preafericite, câți mi-au telefonat din toată Grecia și din diaspora ca să mă felicite că aud în mijlocul confuziei și tulburării puține voci de ierarhi care apără drepturile Sfintei noastre Biserici și a poporului lui Dumnezeu.
S-a scris în documentul sinodal că «documentele mele comunicate și publicate conduc clerici individuali, precum și creștini mireni din statul grec la nesupunere și nerespectarea deciziei unanime din 20 aprilie a.c. a SSP». Totuși, Preafericite, o căutare va dovedi că aproape în toată Greci au fost făcute mai multe Liturghii de Înviere «dimineața devreme» potrivit tradiției străvechi și altele la miezul nopții, fără să fie influențate de mine. Nu este posibil ca ierarhi încărunțiți, ca de exemplu episcopii de Ilias, Mantinia și alții, 15 la număr, care sunt numiți pe internet, să fi fost influențați de mine și să nu se fi gândit că se pot face sfintele slujbe și Liturghia de Înviere foarte de dimineață fără să fie forțați de măsurile statului (începerea circulației de la ora 5 a.m.).
Preafericite și Preasfințite Președinte,
Preasfințiți Părinți Sinodali,
Înainte de expedierea acestei scrisori, consider că este obligația mea să mă refer și la Enciclica voastră către noi cu nr. 3042/17-5-2021, care are următorul subiect: «Despre luarea de măsuri disciplinare indicate pentru cazurile observate ale clericilor care nu au respectat deciziile din Enciclica cu nr. 3041/21.4.2021 a Sfântului Sinod Permanent».
După cum v-am menționat deja în scrisoarea cu nr. 171/7.5.2021, «toți preoții din Biserica noastră Locală, de la cel mai nou până la cel mai vechi în preoție, care au primit cuvântul, și-au arătat problema lor de conștiință să oficieze slujba de Înviere la ora 9 p.m. în Marea Sâmbătă (când mulțimea poporului va pleca pentru masa pascală, ca de obicei, și va fi dezlegat postul cel mai aspru al Marii Sâmbete înainte de miezul nopții) și în continuare, fără slujba Utreniei Învierii, să săvârșească Sfânta Liturghie pascală și să încheie toate la ora 10 p.m., momentul de interdicție a circulației pentru cetățeni pentru restul nopții…
În Episcopia noastră de Dumnezeu păzită s-au săvârșit toate (slujba și Sfânta Liturghie de Înviere) de la ora 5 dimineață până la ora 9 a.m. în pace și cu participarea mulțimii credincioșilor la parohii, unde a slujit preotul. De altfel, săvârșirea lipită a slujbei și a Sfintei Liturghii de Înviere (la și după miezul nopții, din cauza măsurilor severe de îngrădire a circulației), singura soluție a săvârșirii Sfintei Liturghii de Înviere a fost la ora 5 dimineață și după aceea». Toți preoții noștri, înscriși în Comunicatul Sinaxei Preoțești, de vreme ce au declarat că au o problemă de conștiință să facă slujba la ora 9 p.m. și în continuare Sfânta Liturghie de Înviere, fără alt gând (să judece sau să valideze ordinul dat), au fost de acord cu săvârșirea dimineață devreme a slujbelor de mai sus, lucru spus în cele de mai sus.
Și, deoarece ceea ce s-a făcut nu s-a produs din motive de neascultare și nesupunere, ci din râvnă sfântă și din conștiința răspunderilor și datoriilor preoțești, ați primit rugămintea mea fierbinte, Preafericite Stăpâne, să nu impuneți măsuri disciplinare clerului nostru sfințit pentru că au făcut ce au făcut fără viclenie și cu frica lui Dumnezeu. Ar fi de dorit să «întăriți dragostea» (cf. 2Cor. 2: 8) în tot clerul sfințit al Bisericii Greciei pentru pacea pliromei creștine a Preasfintei noastre Biserici, de vreme ce au slujit cu conștiința preoțească și nu din duh potrivnic în noaptea aceea purtătoare de lumină și singura întrutotluminată a Învierii Mântuitorului nostru după predania străveche în aproape tot pământul grecesc.
Printr-un comunicat oficial, M-rea Vatopedi din Sfântul Munte Athos, s-a delimitat de afirmațiile Arhim. Nil, fost ucenic al Bătrânului Iosif Vatopedinul. Acesta a declarat, într-un interviu video publicat de Eparhia Odessei în data de 16 august, că Mitropolitul Onufrie al Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei este un dar de la Dumnezeu și om providențial. De asemenea, a criticat intervenția Fanarului, cu toate că el însuși activează ca profesor de drept canonic în Italia sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Observațiile sale pe acest subiect sunt foarte tranșante și punctează forțarea notei pentru a obține acordul tuturor Bisericilor Locale, lucru ce a dus la acțiuni papiste pe alocuri, cum este cazul în Cipru.
Comunicatul Mănăstirii Vatopedi este unul corect politic, de afirmare a supunerii față de autoritatea lor ierarhică de la Constantinopol, ceea ce dovedește că interesele pământești primează în fața celor duhovnicești. Este mai important să se pună bine cu stăpânii fanarioți decât cu Stăpânul Hristos. De aceea condamnă declarațiile Arhim. Nil, deși nu era implicată Mănăstirea în mod vădit. În felul acesta, după multe alte atitudini mai puțin concludente, Vatopedi se raliază formal și total de partea cauzei schismatice din Ucraina.
În plus, acest mesaj public vine în contextul vizitei Patriarhului Bartolomeu în Ucraina zilele acestea, probabil pentru a-i oferi un sprijin în contextul puternicei contestări de care are parte din partea poporului ucrainean, care suferă atacuri violente asupra lăcașurilor de cult din partea schismaticilor sprijiniți de Fanar.
„Prin prezenta Sfânta Preamare Mănăstire Vatopedi face cunoscut faptul că de o bună vreme monahul (de fapt, Arhimandrit, n.n.) Nil (în lume Gheorghe Barone) a fost șters din condica monahală a ei și, drept consecință, nu trebuie să folosească apelativul «Vatopedinul».
Declarațiile sale recente în cauză în presă, pe care le condamnăm, nu rezonează nicidecum cu opiniile și pozițiile Sfintei Mănăstiri, care funcționează, de altminteri, sub supravegherea duhovnicească a Sfântului Sinod al Cinstitei Patriarhii Ecumenice și sprijină și respectă întâietatea și acțiunile ei, regimul Bisericii Mamă a Constantinopolului și venerabila Persoană a SS Bartolomeu, Patriarh Ecumenic.
DIN PARTEA SFINTEI PREAMARII MĂNĂSTIRI VATOPEDI (18-8-2021)
Din nefericire, pe foarte multe subiecte contează mai mult faima bisericească decât corectitudinea canonică și așezarea duhovnicească. Însă aceste poziționări vatopedine îi discreditează profund și e bine să avem ochii deschiși ca să distingem pe adevărații învățători ai credinței de cei falși.
Cămașa Maicii Domnului este confundată de mulți cu cinstitul veșmânt al Născătoarei de Dumnezeu, care se păstrează la Vlaherne. Această neînțelegere se clarifică prin faptul că Veșmântul era un acoperământ, nu cămașă (haină).
În ce privește cămașa Maicii Domnului, informațiile spun că este vorba probabil despre a doua îmbrăcăminte a Maicii Domnului, care era cămașa (haina), pe care a dăruit-o înainte de adormirea ei.
Astfel, se adeverește și informația tradiției despre două haine. Fotografia este de la îmbrăcămintea (rochia-φόρεμα) Doamnei Născătoarei de Dumnezeu, necunoscută pentru mulți, care se găsește depozitată în muzeul de stat al orașului Zugdidi din Georgia.
De la stăpânirea romană, a fost găsită în Georgia, în perioada iconoclasmului (sec. al VIII-lea) sau, conform cu alte surse, imediat după cucerirea Constantinopolului.
Despre existența cămășii Maicii Domnului în țara aceasta dau mărturie Patriarhul Macarie al Antiohiei (1641-1688), ambasadorii Rusiei, Fenton Eltsin și Pavel Zahariev, precum și istorisiri străine din timpurile medievale.
Cămașa Maicii Domnului, de dimensiuni 1,80 x 1,50, a fost vopsită, dar cu timpul culoarea s-a spălăcit. Cămașa Preacuratei este așezată într-un chivot de lemn special alcătuit și constituie un izvor deosebit de binecuvântare și sfințire pentru poporul mult-pătimitor georgian și nu numai.
Există multe semne apocaliptice, de apropiere a unei dominații antihristice. Trebuie să avem ochi să le vedem, dar prin lentila credinței ortodoxe, cu minte curată, nu prin teorii care se abat de la învățătura evanghelică sănătoasă. Esența este surprinsă de cuvintele Mântuitorului: „Luați seama să nu vă speriați” (Mt. 24: 6). Orice panică nu este de la Dumnezeu, ci de la un duh rău.
Pentru exemplificare, poate fi luată în colimator învățătura Pr. Elpidie din Grecia despre venirea lui Antihrist, care este foarte la modă și răspândită. Foarte mulți oameni împărtășesc ideile sale despre modificarea ADN-ului uman și a extirparea liberului arbitru prin tehnologie. Este versiunea ortodoxă a teoriilor conspiraționiste din alte medii. Interesant este că au un punct comun: opun și propun drept opoziție la domnia antihristică o nouă religie, o spiritualitate a păcii și înțelegerii.
Concepția că omul poate fi deprivat de liberul arbitru, așa cum s-a întâmplat cu îngerii răi, cu Satana, este una neortodoxă. În primul rând, în cartea lui Iov se spune limpede că diavolul nu se poate atinge de sufletul (Iov 2: 6, traducerea ad-literam a pasajului este „suflet”) omului, nu-i dă voie Dumnezeu. Iar în tradiția ortodoxă există întâmplarea din viața Sf. Antonie cel Mare cu diavolul care a ispitit să vadă dacă există pocăință pentru el, dar s-a dovedit că nu dorește să se smerească. Aceasta dovedește, printre alte multe dovezi, că și diavolul are liber arbitru și se poate întoarce, dar nu vrea. Deci ideile Pr. Elpidie sunt străine de cugetul ortodox. În plus, Însuși Mântuitorul a spus că lumea va primi pe Antihrist de bună voie, chiar dacă din amăgire: „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi” (In. 5: 43).
Iar concepția despre schimbarea ADN-ului până la modificarea sufletului este pură speculație, fără o bază științifică și contrară spiritualității ortodoxe. Sufletul omenesc, fiind nevăzut și nematerial, nu poate fi alterat prin mijloace pământești. Nu există vreo tehnică prin care să poată fi alterat în sensul de a-și pierde capacitatea de a gândi și alege. Doar amăgirea de bună voie îl poate distorsiona, dar nu modifica genetic.
Ar fi suficiente aceste indicii pentru a vedea că avem de-a face cu o gândire deviată de la Ortodoxie, de la învățătura sănătoasă. Însă este interesant de observat că Pr. Elpidie vorbește despre o revigorare duhovnicească ce va urma după Marea Resetare. Iar aceasta nu pare să fie în termeni ortodocși, ci new age-iști. Concret, vorbește despre o „sclipire”, o întoarcere a tuturor la Dumnezeu, o ieșire din cadrele greșite actuale ale Bisericii. Atât ortodocșii, cât și catolicii, probabil și alții, vor reveni la o trăire mai bună, la „origini”. Viziunea aceasta este una hiliastă, cu nuanțe ecumeniste. Greșelile pe care le vede el inacceptabile în Biserică nu sunt abaterea de la dogmele corecte, ci respectarea restricțiilor pandemice. Nu ecumenismul și nici schisma din Ucraina nu sunt principalele probleme, ci pandemia. Desigur că este și aceasta o problemă, dar nu neapărat cea mai mare, ci poate cea mai actuală pe moment (și nu în Ucraina, spre exemplu). Mai mult, unirea dintre ortodocși și catolici pare a fi o depășire a spiritualității ortodoxe, ajungerea la o altă religie.
Este foarte posibil ca aceste idei să le fi adaptat din mediul neortodox, de la David Icke, Q-anon și alte mișcări similare. Sau, și mai plauzibil, din păcate, să fie insuflat de același duh străin, pentru că vorbește despre vedenii pe care le-a avut în acest sens. O fi vreo lucrare concertată antihristică demonică pe mai multe planuri, așa cum anticipa Pr. Serafim Rose în cartea Ortodoxia și religia viitorului? Foarte posibil, dar e mai cuminte și mai bine a nu intra în speculații, ci doar a observa și a ne păzi, a fi în gardă și vigilenți să nu cădem în amăgire.
Update: Există o descriere a evenimentelor dinainte de venirea Antihristului a Pr. Efrem din Arizona. Diferența care-l face pe Pr. Elpidie să alunece spre ecumenism și new age (hiliasm, care nu înseamnă doar o perioadă de prosperitate duhovnicească pe pământ, ci și o stare de slavă) este că el vorbește despre o revigorare spirituală deosebită, când Duhul Sfânt va fi în toți, când și ortodocșii vor deveni mai buni, când va fi o întoarcere așa-zisă spre timpurile din început. Pe când Sf. Paisie și Pr. Efrem vorbesc despre o pace oarecum lumească, o înflorire a credinței, dar nu o elevare a Ortodoxiei spre altceva.
Din păcate, pe lângă frontul tare oficial de impunere a unei noi ordini imorale și totalitare, există și un curent subteran, care cultivă o spiritualitate deviantă care țintește tot spre o așezare antihristică a lumii. „Iisus Hristos ieri și azi și în veci Același este” (Evr. 13: 8). Altfel spus, legea creștină nu se schimbă și nu se demodează niciodată, ci doar provocările se rafinează.
Subiectul teoriilor antihristice este mai larg, se învârte în jurul marcării cu 666, care este foarte vag descrisă în Apocalipsă în cap. 13, îndeosebi versetul 16, dar și în alte pasaje, cum ar fi cap. 20: 4 sau 17 și 19: 19-20. Însă păzirea de Antihrist nu se face descifrând venirea lui și însemnarea/marcarea (ar fi termenul mai corect pentru că în Apocalipsă se vorbește despre însemnarea/amprentarea făcută de fiară și pecetluirea făcută de Hristos (9:4)) pe care o va face, ci trăind în duhul lui Hristos în Biserica Lui. Pentru că scopul celui rău este să ne despartă de Mântuitorul în primul rând.
