Autor: Ierom. Lavrentie

Teodor M. Popescu: Tabloul complet al schismei de la 1054

Textul de mai jos prezintă doar actele care au marcat despărțirea formală, sub aspect politic, nu și pe cea duhovnicească. Totuși este cel mai complet tablou pe care l-am întâlnit și merită făcut cunoscut mai departe. Ruptura își are rădăcinile în vremea Sf. Fotie (sec. IX) și s-a accentuat și după anatemele reciproce din 1054, care nu au fost reconsiderate, ci acceptate și adâncite.

citește mai mult

Reacții față de deciziile confuze ale sinodalilor greci pe tema autocefaliei ucrainene

Biserica Rusă a reacționat prin purtătorul ei de cuvânt, Vladimir Legoida. Acesta acuză presiunea care se pune pe această chestiune, într-o declarație pe canalul Telegram. Și în Grecia sunt exprimate indignări: Spiridon Zorbalas, membru al Comisiei antieretice al Mitropoliei din Patra și Licurgos Nanis punctează aspectele discutabile.

citește mai mult

Autocefalia ucraineană amânată pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă

Astăzi, a treia zi de dezbateri a Sinodului permanent (lunar), a fost aprobată doar pe jumătate autocefalia acordată schismaticilor ucraineni, adică dreptul Patriarhului Ecumenic de a întemeia noi Biserici autocefale. Totuși recunoașterea autocefaliei ucrainenilor a fost amânată, se pare, pentru Sinodul mare (Ierarhia) din toamnă.

citește mai mult

Studiu: Autocefalia Moscovei (1448). A treia Romă?

Mitropolitul Ierotheos a scris un articol în care acuză Moscova că susține o teorie filetistă, anume „a treia Romă”, care în esența ei este definită ca pan-slavism. Prin aceasta justifică acțiunile Patriarhului Ecumenic. Folosim prilejul pentru a prezenta un studiu realizat de prof. Teodor M. Popescu referitor la modul cum a devenit Moscova autocefală în 1448.

citește mai mult

Mitropolitul Ierotheos trece la etapa a doua: acceptarea hirotoniilor schismaticilor

Mitropolitul Ierotheos de Nafpaktos face o prezentare a modului cum au fost tratate hirotoniile celor din afara Bisericii. Bineînțeles că ne așteptăm să găsească o metodă de a valida atitudinea Constantinopolului și a dezvinovăți acțiunile necanonice întreprinse. Pericolul schismei este văzut de la Moscova, care a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Ecumenică.

citește mai mult

Mitropolitul Neofit între ceilalți sinodali ciprioți

Sfântul Sinod este probabil să ia în colimator și cele ce le-a lăsat în urma sa agitația cu referirile publice ale Mitropolitului de Morfu despre homosexualitate și homosexuali. În ce măsură vor pune pe tapet subiectul în cauză va depinde de evoluția întregului subiect, public, a spus o sursă din Sfântul Sinod lui «Κ». Membrii Sfântului Sinod vor dezbate eventual tot subiectul și va exista o poziționare publică a ierarhilor.

citește mai mult

Reacții de sprijin în favoarea opiniilor Mitropolitului Neofit despre educația prenatală

Au apărut în mediul grecesc multe reacții de apărare a Mitropolitului Neofit de Morfu, care a exprimat unele opinii ce au stârnit acuzații de „discurs al urii”. Ca o modalitate de sprijinire din partea noastră, redăm traducerea unei scrisori deschise relevantă pe subiect. Înclinațiile părinților se transmit copiilor zămisliți în pântece?

citește mai mult

PF Ieronim al Atenei continuă demersurile pentru îngrijirea fostului Patriarh Irineu al Ierusalimului în Grecia

Preafericitul Ieronim a trimis o Epistolă către Preafericitul Teofil al Ierusalimului cu privire la chestiunea sănătății fostului Patriarh de Ierusalim, Irineu. A primit în Arhiepiscopia din Atena vizita Ministrului de Externe, competent pe teme de emigrație grecească, dl. Antonis Diamataris.

citește mai mult

Au apărut deja anul acesta șerpișorii Maicii Domnului

Primul șerpișor al Maicii Domnului s-a arătat luni seara în ajunul [sărbătorii] Mântuitorului – după cum stabilește datina – la biserica Maicii Domnului din Laguvarda din Marcopulo. Cu câteva ore mai devreme doi șerpișori ai Maicii Domnului s-au arătat la Arghinia. După cum menționează kefaloniapress, locuitorii satului au localizat șerpișorii în locul unde se arată de fiecare dată aici și de zeci de ani.

citește mai mult

Noutăţi:

Categorii

Arhive

Translate page >>