Acest articol dezbate chestiuni care privesc rezultatele de la vârful politicii româneşti, însă procentele care vizează interesele ortodocşilor sunt cele exprimate la nivel unitar şi sub-unitar, în coada clasamentului.
În primele șapte veacuri Biserica putea săvârși dumnezeieștile Liturghii și fără antimise! Folosirea antimisului arhiereului locului este bine să fie păzită, totuși fără să devină dogmă. Este suficient ca acela care l-a sfințit să nu fi căzut în rătăcire eretică.
Scandaluri ca acesta ar trebui ignorate și marginalizate ca derapaje nedorite. Scopul nostru nu este și nu trebuie să fie acela de a alimenta și extinde focul deja aprins, dar ar trebui stins cum se cuvine și în toată anvergura lui, nu doar printr-o spălare pe mâini.
Îndrăznim să susţinem în continuare că subiectul actelor biometrice, al „cipurilor” astfel cum popular este cunoscut în rândul credincioşilor, este în mod obiectiv într-atât de important încât nu mai poate fi primită scuza delimitării de sminteli şi de mocirlă.
Nu este vorba despre romanticizarea unor personaje istorice colective, nici despre mitologii de genul celor ce se cer demistificate, ci despre un tipar practic de vieţuire despre care susţinem cu tărie că este confirmat, în mod direct, de opera Sfântului Neagoe Basarab, de Învăţăturile sale către fiul Theodosie.
Dar, în acelaşi timp, românul pro-american trebuie să-şi asume faptul că se lipseşte de elementele necesare pentru a ajunge la un consens cu românul naţionalist, acela care nu este pregătit să-şi suspende simţul critic în astfel de cazuri şi care are nevoie să parcurgă un traseu al judecăţilor morale împreună cu românul pro-american, pentru a ajunge la unitatea şi consensul mult dorit.
Politicianul ortodox din viitor nu va fi doar persoana angrenată în jocul politic de putere şi de reprezentare simbolică a ortodoxiei, nu va fi doar demnitarul înarmat cu temele şi revendicările electoratului ortodox distilate în forme acţionabile de politici publice (eng. policies) ci, mai ales, politicianul ortodox va fi acea persoană care îşi va manifesta în mod transparent intuiţia şi simţul politic pentru avansarea chestiunilor valoroase pentru ortodoxie.
În acest moment, dezbaterea între orientările federaliste sau interguvernamentale care au animat atâta vreme scena europeană au căzut într-un plan secund, cheia evoluţiei uniunii fiind înţeleasă ca o confruntare între latura globalistă şi cea naţionalistă. În fapt, noua civilizaţie europeană se va construi nu (doar) prin sacrificarea statelor naţiune, ci mai ales prin sacrificarea formulelor naţionale de civilizaţie în favoarea celei europene.