Muţenia parlamentarilor noştri cu privire la caracterul terorist al politicii israeliene, la genocidul continuu şi la crimele împotriva umanităţii la care sunt supuşi palestinienii reprezintă (încă) o ruşine pentru Parlamentul României.
Propaganda românească este liberă acum să susțină pe toate vocile că rușii ne sunt inamici dintotdeauna, deși nu mai avem granițe comune. Nu mai poate folosi vechile motive decât în retrospective istorice, doar repetă șabloanele euroatlantice și pe cele valabile pentru toată lumea și pentru toate războaiele.
România este treptat atrasă în evenimente ce se apropie de punctul din care nu mai există cale de întoarcere. Când și-a propus integrarea în spațiul euroatlantic, discursul general era că intrăm într-un spațiu al securității și stabilității. Așa a fost la început. S-a dovedit curând că Alianța Nord-Atlantică generează confruntare pentru a justifica extinderea, direct proporțional cu noile spații asumate.
Principala provocare politică a naţiunii româneşti în secolul 21 va fi să găsească modalitatea şi instrumentele adecvate pentru explusia americanilor din ţără, pentru insularizarea politicii naţionale de acţiunea geopolitică şi militară americană, fără a se produce o decuplare a României de la civilizaţia occidentală.
Opinez că războiul a pornit dintr-un calcul greşit al Rusiei care a vrut să pedepsească un calcul greşit al Ucrainei. Spre deosebire de situaţia celor două ţări, România este împinsă în război cu bună-ştiinţă şi cu cinism.
Chiar şi aşa, consider că acest conflict militar (chiar nuclear) este complet subsidiar asaltului dat asupra libertăţii indivizilor şi popoarelor din partea elitei mondiale.
În cele ce urmează suplinesc o carenţă acută a online-ului românesc, din care lipseşte o lucrare esenţială a lui Aleksandr Soljeniţîn, scrisă în iulie 1990, în perioada în care Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (P.C.U.S.) pierdea alegerile organizate în republicile unionale, care se pregăteau să-şi declare independenţa, cu consecinţa desfiinţării U.R.S.S.. Lucrarea se numeşte „Cum să reîntemeiem Rusia?” şi cuprinde viziunea lui Aleksandr Soljeniţîn despre viitorul postsovietic al Rusiei.
În esenţă, propun ca Unirea cu Republica Moldova să pornească nu de la Bucureşti ci dinspre Iaşi către Chişnău, prin a)formularea, b)afirmarea şi c)promovarea unui moldovenism românesc ca proiect naţional al tuturor românilor.
Era foarte târziu, de aceea oficialii epocii au evitat să le mai menţioneze drept „compensaţii”. Dintr-o problemă politică, compensaţiile deveneau rapid o chestiune contabilă. Iaşul pierduse o generaţie, traversase trei decenii de stagnare şi se afundase într-o stare de depresie colectivă şi atmosferă provincială.
În cultura politică valahă, centralistă, care încet-încet devine canon naţional, acuza de „separatism” a fost utilizată nedrept, inadecvat şi acuzator, desemnând acţiunile, mişcările ori pe oamenii politici moldoveni care au îndrăznit să se atingă şi să ridice problema intereselor regionale. Un instrument de construire a acestei versiuni a istoriei a fost şi încă este etichetarea sancţionatorie.