Dacă este să prăznuim cum se cuvine pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, aceasta o facem prin lupta împotriva ereziilor și neregulilor din ziua de astăzi precum au făcut aceia. Păstrarea credinței primite de la ei presupune și fuga de neghina pierzătoare a ereziilor și păcatelor ce subminează unitatea și sfințenia Bisericii.
Platformele încurajează exprimarea, activismul, opinia – dar în mod calculat. Actul de protest este absorbit, administrat, monetizat. Hashtagurile devin tendințe, dar nu duc la schimbare reală. Algoritmii amplifică doar ce nu amenință sistemul.
În loc de rezistență, avem spectacolul criticii fără impact. Vocea indignată este clasificată, arhivată și vândută către agenți de publicitate. Se creează impresia de participare – dar este de fapt o simulare care consolidează structura de dominare.
Mărturisirea Mitropolitului Tihic și poziția pe care o va lua este un moment important, dar și o devoalare a duhului prigonitor al ierarhiei. Iar încercarea nu este doar pentru el, ci se dorește un pumn în gură oricărui cleric sau mirean care se va opune ecumenismului.
Oficial, riscul politic este un efect. Neoficial, este o armă. Este justificarea modernă a intervenției. Pretextul prin care investitorii se retrag strategic, statele sunt forțate să „reformeze”, iar guvernele care nu se conformează devin „probleme geopolitice”.
Propaganda acționează asupra acestui spațiu ca un operator de frecvență: modulând ce se aude, ce se repetă, ce dispare în tăcere. Ea nu introduce doar idei. Introduce raporturi de forță între idei. Decide ce e central și ce e marginal. Ce e „evident” și ce e „dubios”. Ce e „responsabil” și ce e „extremist”.
Mai degrabă se cuvine a înţelege problematica de ansamblu, motiv pentru care propun un clip mai dens care parcurge o carte care discută temele esenţiale şi pe baza căreia putem înainta cu discuţia fără a ne înmlăştini în discuţiile despre evrei şi ocultă.
Proiectul propus de USR reia ideea occidentală a anulării și a deplatformării vocilor incomode, a protejării paternaliste a cetățenilor prezumați incapabili, obligând Disidența la eforturi disproporționate pentru a se menține în atenția publică.
Am fi avut alegeri prezidenţiale autentice dacă exista libertatea candidaturilor, libertatea campaniei electorale şi libertatea emulaţiei electorale. Dar nu am avut alegeri prezidenţiale ci am primit în schimb o procedură electorală naţională care a falsificat prin preselecţie nelegală, prin cenzură selectivă şi prin spaima incertitudinii politice şi economice, alegerea Preşedintelui României.
Ori, ceea ce lumea înțelege astăzi prin „trezirea în conștiință” este cu totul altfel experiat și prezentat în mediul suveranist, departe de sensul autentic și de destinul hristic al omului. Cum ar putea cineva să fie „trezit în conștiință” dacă nu urmează Evangheliei lui Hristos, sau nu împlinește poruncile lui Dumnezeu și nu trăiește viața Bisericii?
Un exemplu grăitor, între altele, ar fi neluarea în discuţie, deloc, a subiectului bancar faţă de care statul a cedat cea mai importantă componentă a suveranităţii sale. Banii sunt o resursă instrumentală primară, alături de populaţie, de tehnologie, de hrană, apă şi energie.