Apelul ni se adresează în primul rând nouă, credincioşilor ortodocşi, iar Biserica Ortodoxă Română, prin administraţia bisericească, este chemată să se manifeste măcar minimal potrivit chemării sale.
Apelul ni se adresează în primul rând nouă, credincioşilor ortodocşi, iar Biserica Ortodoxă Română, prin administraţia bisericească, este chemată să se manifeste măcar minimal potrivit chemării sale.
Blocarea tuturor resurselor ortodoxe mai mult sau mai puțin vizibile din Ucraina anunţă un singur lucru: foarte curând autoritățile vor face următorul pas în direcţia interzicerii Bisericii.
Ca români, ne este de înțeles acțiunea Patriarhiei noastre de a înființa o structură bisericească pe un teritoriu de tradiție românească și cu o istorie bisericească în spate. Principiul etnic este recunoscut de canoane. Dar abia atunci când harul va face să treacă pe planul secund diferențele lumești, se vor găsi soluțiile cele mai bune pentru a rezolva conflictele acestea.
Până ieri/astăzi, nimeni nu a știut nimic ce s-a întâmplat cu vlădica Longhin și abia acum se cunoaște mai clar. Se pare că a fost lovit cu un ciomag de un necunoscut în ușă.
Pe 5 decembrie este o nouă înfățișare în procesul nedrept intentat Mitr. Longhin. Contează să-i fim alături și din România atât pentru cauza sa, cât și ca mărturisire personală în fața loviturilor pe care le primește Ortodoxia în ultima vreme.
În schimbul tăcerii BOR, Ucraina promite că vom primi Sfintele Moaște ale iubitei noastre Cuvioase Teodora de la Sihla.
Oare nu ne mustră conștiința: din mâinile cui primim noi aceste neprețuite odoare? Cine ni le oferă când știm cum a fost răpită Lavra Pecerska? Cu ce preț vrem să primim această mituire?
Să nu cumva să cadă sângele ortodocșilor martirizați în Ucraina asupra noastră!
Duminica trecută Mitr. Longhin era nerăbdător să fie eliberat din funcția de stareț al Mănăstirii Banceni, după cum mi-a spus mie personal din proprie inițiativă. Nu era un secret. Aceasta a venit ca urmare a deciziei Sfântului Sinod a doua zi, luni, de ziua Icoanei Maicii Domnului din Boian.
După ce a asuferit un AVC acum 3 săptămâni (în data de 23 iulie), IPS Longhin a stat internat în spital în toată această perioadă sub îngrijire medicală. S-a scris și foarte probabil a fost afectat...
Faptul că războiul din Ucraina nu este unul între ortodocși este tot mai vădit în ultima vreme în urma acțiunilor tot mai violente ale autorităților împotriva Bisericii Ortodoxe Locale canonice. Cu toate că miercuri nu au acaparat Lavra Peșterilor, după cum dăduseră ultimatum, presiunile fizice continuă îndeosebi asupra starețului.
După Patriarhul Georgiei și cel al Antiohiei, și Patriarhul Serbiei susține Biserica Ucraineană și cere susținerea din partea tuturor celorlalte Biserici Locale. Ierusalimul și Macedonia sunt alături de Mitropolitul Onufrie și resping pe schismatici.