Sf. Ciprian despre Botezul ereticilor și schismaticilor și cel făcut prin stropire pentru bolnavi

de Ierom. Lavrentie | 13 sept. 2024 | Texte patristice | 7 comentarii

Teologia Sf. Ciprian al Cartaginei este una de mare valoare nu doar pentru că a fost un mare Sfânt al Bisericii, dar și pentru că a fost unul providențial. El a trecut prin două faze de persecuții, fiind martirizat în anul 258, la 14 septembrie, dar prăznuit în vechime fie pe 13, 15 sau 16 septembrie. Din descoperire și poruncă de la Dumnezeu, a fugit din calea persecuției lui Deciu din 250 pentru a fi un sprijin în viață Bisericii pentru problemele prin care avea să treacă, anume disputa lapșilor (cei care au jertfit idolilor) și cea despre validitatea botezului ereticilor. Așadar poziția sa cel puțin pe aceste teme este validată prin descoperire de la Dumnezeu, nu este o simplă atitudine omenească pe probleme bisericești.

În scrisoarea de mai jos sunt tratate două subiecte la fel de acutale, anume acceptarea sau nu a botezului ereticilor și validitatea celui săvârșit prin stropire. Ulterior a existat o dezvoltare a practicii bisericești în aceste privințe, dar fără a contrazice viziunea Sfântului Ciprian. Bunăoară, Biserica a admis primirea ereticilor și schismaticilor prin mirungere sau prin pocăință, dar ca forme de pogorământ sau iconomie, așa cum sunt menționate în canoanele Sinoadelor Ecumenice și Locale, dar și la Părinți precum Sf. Vasile cel Mare. În ce privește botezul prin stropire, acesta este menționat chiar de cartea Didahia Apostolilor, care a fost multă vreme pusă între cărțile Noului Testament, dar în condiții de forță majoră, nu ca o practică alternativă curentă.

SCRISOAREA LXIX

Ciprian salută pe fiul său, Magnus

1.1 Pe măsura râvnei tale pline de credință, m-ai întrebat, fi­ule preaiubit, în cumpătarea mea, dacă între ceilalţi eretici, cei care vin de la Novaţian, după îmbăierea[1] în afara legii din partea acestuia, trebuie botezați şi sfinţiţi în Biserica Universală, întru legiuitul şi adevăratul şi unul Botez al Bisericii. În privinţa aces­tui lucru, după cum arată înţelesul credinţei noastre şi sfinţenia şi adevărul Sfintelor Scripturi, spunem că de-a valma toţi ereticii şi schismaticii nu au nici o putere şi nici un drept. Pentru aceas­ta, nici nu trebuie şi nici nu se poate îngădui ca Novaţian, aflat în afara Bisericii şi lucrând împotriva păcii şi iubirii lui Hristos, să nu fie el însuşi socotit printre potrivnici şi antihrişti.

2. Căci nici Domnul nostru Iisus Hristos, când mărturiseşte, în Evanghelia Sa, că duşmanii Săi sunt aceia care nu erau cu El, nu a desemnat o erezie anume, ci a arătat că, de-a valma, toţi cei care nu erau cu El şi, neadunând, risipeau turma Lui, îi sunt duş­mani, când a spus:

Cel care nu este cu Mine este împotriva Mea şi cel care nu adu­nă cu Mine risipeşte[2].

De asemenea, nici chiar Fericitul Apostol Ioan nu a deosebit o anumită erezie ori schismă, nici nu a pus deoparte pe unii în chip deosebit, ci pe toţi care ieşiseră din Biserică şi care lucrau împotriva Bisericii i-a numit antihrişti, căci spunea:

Aţi auzit că vine Antihrist, însă acum s-au arătat mulţi anti­hrişti. De aici cunoaştem că este ceasul cel de pe urmă. Dintre noi au ieşit, dar n-au fost de-ai noştri. Căci, de-ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi.^[3]

De aici se vădeşte că potrivnici ai Domnului şi antihrişti sunt toţi cei despre care se ştie că s-au îndepărtat de dragostea şi de unitatea Bisericii Universale.

4. Dar chiar Domnul adaugă şi spune în Evanghelia Sa: Însă, dacă va dispreţui şi Biserica, să-ţi fie ţie ca un păgân şi un vameş[4].

Dacă însă cei care dispreţuiesc Biserica sunt socotiţi păgâni şi vameşi, cu atât mai mult trebuie socotiţi între păgâni şi vameşi, ca răzvrătiţi şi duşmani, cei care plăsmuiesc altare mincinoase şi episcopate în afara legii şi jertfe spurcate şi nume furate^[5], de vre­me ce unii care au păcate mai mici, doar că dispreţuiesc Biserica, sunt socotiţi, prin judecata Domnului, păgâni şi vameşi.

II.1. Că Biserica este Una o spune Sfântul Duh în Cântarea Cântărilor, spunând din partea lui Hristos:

Una este porumbiţa mea, desăvârşita mea, una singură este la mama ei, aleasă la născătoarea ei^[6]

despre care, de asemenea, spune iarăşi:

Eşti grădină încuiată, sora mea, mireasă, fântână pecetluită, puţ de apă vie^[7].

Dacă însă mireasa lui Hristos, care este Biserica, este grădi­nă încuiată, un lucru închis nu poate fi deschis străinilor şi ce­lor dinafară. Iar dacă fântâna e pecetluită, nu poate bea de acolo, nici nu poate fi pecetluit^[8] cel ce, aflat afară, nu are intrare la fân­tână. Iar puţul de apă vie, de vreme ce este unul singur, acela care este înăuntru, chiar de este scos afară, nu se poate da viaţă şi nu se poate sfinţi de la apa aceea, pe care numai celor care sunt înă­untru le este îngăduit să o folosească întru totul şi să o bea.

2. Acest lucru l-a adăugat şi Petru, arătând că Biserica este Una singură şi că numai cei care sunt în Biserică pot fi botezaţi, şi a spus:

În arca lui Noe puţine, adică opt suflete de oameni s-au mântu­it prin apă, precum şi pe voi, la fel, Botezul vă va mântui[9],

dovedind şi dând mărturie că una singură, arca lui Noe, era preînchipuirea Unei singure Biserici. Dacă ar fi fost cu putin­ţă atunci, în acel botez al lumii spăşite şi curăţite, să fie mântuit prin apă cel care nu a fost în arca lui Noe, poate ar putea fi făcut viu şi acum, prin Botez, cel care nu este în Biserică, singura căre­ia i-a fost îngăduit Botezul.

3. Dar şi Pavel, arătând acelaşi lucru, încă mai deschis şi mai lămurit, scrie efesenilor şi zice:

Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe El Însuşi pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o prin baia apei.

Pentru că, dacă una este Biserica cea iubită de Hristos şi nu­mai ea este curăţită prin baia Lui, în ce fel cel care nu este în Bi­serică poate fi iubit de Hristos ori spălat şi curăţit în baia Lui?

III.1. Pentru aceea, cum numai Biserica are apa vieţii şi pu­terea de a boteza şi de a spăla pe om, cel care zice că cineva poate fi botezat şi sfinţit de Novaţian să arate mai întâi şi să dovedeas­că faptul că Novaţian este în Biserică ori că stă în fruntea Biseri­cii. Căci Biserica este una singură şi, fiind una singură, nu poate fi atât înăuntru, cât şi în afară.

2. Prin urmare, dacă este la Novaţian, nu a fost la Corneliu. Dacă însă a fost la Corneliu, care a urmat Episcopului Fabian, prin alegere după rânduială, şi pe care, pe lângă rangul episco­patului, chiar Domnul l-a cinstit cu martiriul, Novaţian nu este în Biserică şi nici nu poate fi socotit episcop el, care, dispreţuind învăţătura Evangheliei şi a Apostolilor, neurmând nimănui, s-a ivit de la sine. Căci în nici un chip nu poate avea sau conduce Bi­serica cel ce nu este rânduit în Biserică.

IV.1. Că Biserica nu este în afară şi nici nu poate fi potrivni­că sieşi sau dezbinată, ci păstrează unitatea unei case de nedezbi­nat şi de neîmpărţit, o arată limpede credinţa Sfintei Scripturi, atunci când, despre Taina Paştelui şi a mielului, care miel îl arăta pe Hristos, s-a scris:

Să se mănânce într-o singură casă, să nu aruncaţi carnea în afara casei[10].

Acelaşi lucru îl vedem cu privire la Rahav, care însăşi purta pe­cetea prefigurată a Bisericii şi căreia i se porunceşte şi i se spune:

Pe tatăl tău şi pe mama ta şi pe fraţii tăi şi toată casa tatălui tău să-i aduni la tine însăţi, în casa ta, şi tot cel care va ieşi afară pe uşa casei tale vinovat va fi sieşi[11].

2. Prin această taină se dezvăluie că cei ce urmează să izbân­dească şi să scape de pieirea lumii trebuie să se adune într-o sin­gură casă, adică în Biserică, însă oricine din cei adunaţi va ieşi afară, adică dacă cineva, după ce va fi dobândit harul în Biserică, se va depărta şi va ieşi din Biserică, va fi vinovat, adică trebuie să se învinuiască pe sine însuşi că piere. Acest lucru îl lămureşte Apostolul Pavel, când ne învaţă şi ne povăţuieşte:

Ereticul trebuie ocolit ca un stricat şi păcătos şi osândit de el însuşi^[12].

Căci acesta se va învinovăţi pe sine însuşi, nu izgonit de epis­cop, ci fugar de bună voie din Biserică, osândit de el însuşi, din pricina prejudecăţii eretice.

V.l. Şi de aceea, Domnul, sădind în noi unitatea care vine din puterea dumnezeiască, adaugă şi spune:

Eu şi Tatăl una suntem[13].

Îndreptând spre această unitate Biserica Sa, spune din nou:

Şi va fi o turmă şi un păstor.^[14]

Iar dacă una este turma, în ce fel se poate alătura turmei cel ce nu este în mulţimea turmei sau în ce fel poate fi socotit păstor cel care, în vreme ce adevăratul păstor stăruieşte şi cârmuieşte în Biserica lui Dumnezeu după o înscăunare legiuită, nu urmează nimănui, ci, făcând el însuşi începutul, devine străin şi în afara Bisericii, duşman al păcii Domnului şi al sfintei unităţi, căci nu locuieşete în casa lui Dumnezeu, adică în Biserica lui Dumne­zeu, în care nu locuiesc decât cei ce sunt şi gândesc într-un duh, precum grăieşte în Psalmi şi spune Sfântul Duh:

Dumnezeu, Care face pe cei într-un duh să locuiască în casă^[15]?

2. În sfârşit, chiar jertfele Domnului mărturisesc unirea în cuget a creştinilor, legată între ei de o dragoste statornică şi nedespărţită. Căci, atunci când Domnul numeşte trupul Său pâine alcătuită din unirea multor boabe de grâu^[16], arată poporul nos­tru unit, pe care-l reprezenta; şi, atunci când numeşte Sângele Său vin stors din ciorchini de struguri şi din foarte multe boabe şi strâns la un loc, la fel, arată turma noastră, legată prin ameste­carea unei mulţimi unite. Dacă Novaţian a fost unit cu această pâine a Domnului, dacă şi el a fost amestecat în Potirul lui Hristos, se va putea vedea că poate avea şi harul unicului Botez al Bi­sericii, de se va dovedi că păstrează unitatea Bisericii.

VI.1. În sfârşit, cât de puternică este taina unităţii şi cât de fară nădejde sunt şi câtă pieire dobândesc pentru ei înşişi, din supărarea lui Dumnezeu, cei ce aduc dezbinare şi, părăsindu-şi episcopul, îşi rânduiesc alt pseudoepiscop din afară, o spune limpede Sfânta Scriptură în Cărţile Regilor, unde zece seminţii s-au rupt de seminţia lui Iuda şi Veniamin şi, părăsindu-şi regele, îşi rânduiesc alt rege din afară:

Şi S-a mâniat, zice, Domnul pe toată seminţia lui Israel și i-a îndepărtat şi i-a lăsat pradă jafului până i-a lepădat de la faţa Sa, fiindcă Israel s-a risipit de la casa lui David şi şi-au rânduit rege pe Ieroboam, fiul lui Nabat[17].

A spus că Domnul S-a mâniat şi că i-a dat pierzării pentru că se rupseseră de unitate şi-şi rânduiseră alt rege.

2. Şi atât de mare a fost mânia Domnului împotriva celor ca­re făcuseră dezbinarea, încât, şi atunci când a fost trimis la Ie­roboam un om al lui Dumnezeu, ca să-l mustre pentru păcate­le sale şi să-i vestească răzbunarea viitoare, era oprit să mănânce chiar şi pâine şi să bea apă la ei. Deoarece nu a păzit acest lucru şi a prânzit împotriva poruncii lui Dumnezeu, îndată a fost lovit de asprimea judecăţii lui Dumnezeu, căci, întorcându-se de aco­lo, a fost ucis în cale de lovitura şi muşcătura unui leu. Şi cutează cineva dintre voi a spune că apa izbăvitoare a Botezului şi harul ceresc pot fi împărtăşite cu schismaticii, cu care nici hrana pă­mântească, nici băutura lumească nu trebuie să fie împărtăşite?

3. Şi mai adaugă Domnul în Evanghelia Sa şi arată limpede, într-o mai mare lumină a înţelegerii, că aceiaşi care se rupseseră atunci de tribul lui Iuda şi Veniamin şi, părăsind Ierusalimul, se retrăseseră în Samaria, erau socotiţi între nelegiuţi^[18] şi păgâni. Căci, îndată ce a trimis pe ucenicii Săi întru slujirea mântuirii, a poruncit şi a zis:

În calea păgânilor să nu mergeţi și în vreo cetate a samarinenilor să nu intraţi^[19].

Trimiţându-i mai întâi la iudei, mai porunceşte ca păgânii^[20] să fie ocoliţi; adăugând însă că şi cetatea samarinenilor, unde erau schismatici, trebuie ocolită, arată că schismaticii sunt deopotri­vă cu păgânii.

VII.1. Iar dacă cineva se împotriveşte şi spune că Novaţian ţi­ne aceeaşi lege pe care o ţine Biserica Universală, că botează cu acelaşi Simbol ca şi noi, că recunoaşte Acelaşi Dumnezeu-Tatăl, Acelaşi Fiu Hristos, Acelaşi Sfânt Duh şi că, pentru aceasta, el îşi poate însuşi puterea de a boteza, fiindcă pare a nu se deosebi de noi în întrebarea de la Botez, oricine socoteşte să ne pună înain­te acest lucru să ştie în primul rând că noi nu avem una şi aceeaşi lege a Simbolului^[21] şi nici aceeaşi întrebare cu schismaticii.

2. Căci, atunci când ei spun: „crezi în iertarea şi viaţa veşni­că în Sfânta Biserică?” mint prin întrebare, de vreme ce nu au Biserică. Apoi atunci, prin propriul lor glas, ei mărturisesc că iertarea păcatelor nu poate fi dată decât prin Sfânta Biserică: neavând-o pe aceasta, arată că păcatele nu pot fi iertate acolo, la ei.

VIII.1. Iar faptul că sunt socotiţi a recunoaşte Acelaşi Dumnezeu-Tatăl, Acelaşi Fiu Hristos, Acelaşi Duh Sfânt ca şi noi, nici acest lucru nu-i poate ajuta pe unii ca aceştia. Căci şi Core şi Datan şi Abiron^[22] cunoscuseră pe Acelaşi Dumnezeu împreună cu preotul Aaron şi cu Moise, şi, trăind în aceeaşi lege şi credinţă, chemau pe Singurul şi adevăratul Dumnezeu, Care trebuia cin­stit şi chemat. Totuşi, trecând dincolo de slujirea rangului lor, împotriva preotului Aaron, care primise preoţia legiuită prin bunăvoinţa lui Dumnezeu şi rânduiala Domnului, şi-au luat în­găduinţa de a jertfi şi, loviţi de puterea dumnezeiască, au plătit îndată cu pedepse pentru pornirile neîngăduite şi nu au putut fi nici primite, nici folositoare jertfele aduse fără de cuviinţă şi ne­îngăduite, potrivnice legii sfintei rânduieli.

2. Chiar şi cădelniţele, în care se adusese în chip neîngăduit ardere de tămâie, ca să nu fie din nou în folosinţa preoţilor, ci mai degrabă să arate, spre îndreptarea urmaşilor, amintirea mâ­niei şi răzbunării lui Dumnezeu, topite şi curăţite prin foc din porunca lui Dumnezeu, sunt alungite în foiţe subţiri şi prinse pe jertfelnic, după cum spune Sfânta Scriptură:

Ca să fie spre amintire fiilor lui Israel, ca nimeni din alt neam, care nu este din seminţia lui Aaron, să nu se apropie să aducă tă­mâiere înaintea Domnului, ca să nu fie precum Core[23].

3. Şi totuşi, aceia nu făcuseră dezbinare, nu se răzvrătiseră cu neruşinare şi duşmănie împotriva preoţilor lui Dumnezeu, ieşind în afară, ceea ce acum aceştia, sfâşiind Biserica, încearcă şi, răzvrătiţi împotriva păcii şi unităţii lui Hristos, încearcă să-şi rânduiască un scaun [episcopal] şi să dobândească întâietatea şi să ceară libertatea de a boteza şi de a aduce jertfe. În ce fel pot săvârşi cele ce fac ori a dobândi ceva de la Dumnezeu prin încer­cări nelegiuite cei care cutează împotriva lui Dumnezeu ceea ce nu le e îngăduit? De aceea, cei care-l apără pe Novaţian sau pe ceilalţi schismatici de felul acesta în zadar susţin că cineva poa­te fi botezat şi sfinţit cu Botezul mântuitor acolo la ei, unde este limpede că cel ce botează nu are îngăduinţa de a boteza.

IX.1. Şi, ca să se poată înţelege mai bine care este asprimea lui Dumnezeu împotriva unei astfel de cutezanţe, găsim că, într-o ticăloşie de felul acesta, sunt sortiţi pedepselor nu numai capii şi făptuitorii, ci şi părtaşii, de nu se vor rupe de legătura cu cei răi, deoarece Domnul porunceşte şi spune prin Moise:

Feriţi-vâ de corturile acestor oameni netrebnici şi nu vă atingeţi de toate ce sunt ale lor, ca să nu pierţi împreună în păcatul lor.^[24]

Şi Domnul a împlinit ceea ce ameninţase prin Moise, astfel încât cel care nu s-a depărtat de Core şi Nathan şi Abiron a plă­tit îndată cu pedepse pentru legătura nelegiuită.

2. Prin această pildă se arată şi se dovedeşte că vor fi vinovaţi şi pedepsiţi toţi cei care s-au amestecat cu nesocotinţă lipsită de credinţă cu schismaticii, împotriva întăistătătorilor şi preoţilor. După cum, chiar prin profetul Osea, Sfântul Duh dă mărturie şi spune:

Jertfele lor sunt ca o pâine de jale; toţi care mănâncă din ea vor fi necuraţi[25],

învăţând de bună seamă şi arătând că întru totul sunt legaţi în caznă cu făptuitorii toţi cei care se vor fi pângărit de la păca­tul acestora.

X.l. Prin urmare, ce merite pot avea înaintea lui Dumnezeu aceştia, pentru care, prin voinţa lui Dumnezeu, sunt hotărâte chinuri? Sau în ce fel pot îndrepta şi sfinţi pe cei botezaţi ase­menea oameni care, fiind vrăjmaşi ai episcopilor, se străduiesc a uzurpa lucruri străine lor şi împotriva rânduielii şi care nu le-au fost îngăduite prin nici o lege? Totuşi nu ne mirăm că tocmai ei se îndărătnicesc în strâmbătatea lor. Este dat fiecăruia să ia asu­pra sa ceea ce face, dar, înfrânţi fiind, nu se învoiesc uşor să cadă, deşi ştiu că ceea ce fac nu este îngăduit.

2. Trebuie să ne mire un fapt, ba mai degrabă trebuie să ne supere şi să ne îndurereze, anume că creştinii se alătură antihriştilor şi că înşelătorii credinţei şi trădătorii Bisericii stau^[26] înăuntru, chiar în Biserică, împotriva Bisericii. Aceştia, cu toate că sunt în­dărătnici ori chiar nesupuşi, mărturisesc totuşi că nici unii, fie eretici, fie schismatici, nu-L au pe Sfântul Duh şi, de aceea, chiar de pot boteza, nu pot da Duh Sfânt. Tocmai în acest lucru sunt prinşi de noi şi le arătăm că nu pot în nici un chip boteza, ca unii care nu au Sfântul Duh.

XI.1. Căci, de vreme ce prin Botez îi sunt iertate fiecăruia pă­catele, Domnul arată şi spune desluşit în Evanghelia Sa că păca­tele pot fi iertate numai prin cei care au Duh Sfânt. Într-adevăr, după învierea sa, trimiţând pe ucenicii Săi, grăieşte şi le spune:

Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi.

După ce a spus aceasta, a suflat asupra lor şi le spune:

Luaţi Duh Sfânt, de veţi ierta păcatele cuiva, aceia vor fi ier­taţi; de le veţi ţine pe ale cuiva, vor fi ţinute[27].

Arată aici că numai acela care are Duh Sfânt poate boteza şi da iertarea păcatelor.

2. În sfârşit, Ioan, care avea să-L boteze pe Însuşi Domnul nostru Hristos, a primit înainte Duh Sfânt, în timp ce se afla în pântecele mamei sale, astfel încât era neîndoielnic şi limpede că nu pot boteza decât cei care au Duhul Sfânt. Aşa că cei care-i apără pe eretici sau schismatici să ne răspundă nouă dacă au ori nu Duh Sfânt.

3. Dacă au, din ce pricină celor botezaţi acolo, la ei, când vin la noi, le este pusă mâna deasupra creştetului^[28] spre a primi Duh, de vreme ce tot astfel ar fi fost primit acolo, unde li s-ar fi pu­tut da, dacă ar fi existat? Dacă însă nici un eretic şi schismatic din afară nu dă Duh Sfânt şi de aceea le este pusă la noi mâna pe creştet, ca să se primească aici ceea ce acolo nu este şi nu li se poa­te da, este limpede că nici iertarea păcatelor nu poate fi dată prin cei care, vădit lucru, nu au Duh Sfânt. Şi de aceea, ca să poată dobândi iertarea păcatelor şi să fie sfinţiţi şi să devină temple ale lui Dumnezeu după rânduiala dumnezeiască şi adevărul Evangheli­ei, trebuie fără de greş botezaţi cu Botezul Bisericii toţi cei care vin de la potrivnici şi antihrişti la Biserica lui Hristos.

XII.l. Ai întrebat chiar, preaiubite fiu, ce părere am cu privi­re la cei care dobândesc harul lui Dumnezeu în neputinţă şi boa­lă, dacă ei trebuie socotiţi creştini adevăraţi, pentru că nu au fost scăldaţi în apa mântuitoare, ci doar stropiţi. În această privin­ţă, după buna cuviinţă şi smerenia noastră, nu hotărâm dinainte pentru nimeni, astfel încât fiecare să gândească după cum socoate şi să facă după cum a socotit.

2. Noi, pe cât pricepem în smerenia noastră, socotim că bine­facerile dumnezeieşti nu pot fi întru nimic ciuntite şi slăbite şi nici nu poate fi vreo scădere acolo unde, cu deplină şi desăvârşită credinţă a celui ce dă şi a celui ce ia, este primit ceea ce se revar­să din Sfintele Daruri. Căci, într-adevăr, nu la fel sunt spălate în taina mântuitoare atingerile păcatelor precum murdăriile pielii şi trupului la îmbăierea trupescă şi lumească, încât să fie nevoie de spumă de salpetru şi chiar alte adaosuri, şi de scăldătoare, şi de piscină, în care trupul firav să poată fi spălat şi curăţat. Într-un fel se spală pieptul^[29] credinciosului şi în alt fel se curăţă mintea omului prin vrednicia credinţei. În tainele mântuitoare, dacă ne apasă nevoia şi dacă Dumnezeu ne dăruieşte milostivirea Sa, sfintele căi, chiar scurtate, oferă totul credincioşilor.

3. Şi nu trebuie să supere pe nimeni faptul că bolnavii sunt doar stropiţi sau udaţi, când dobândesc harul Domnului, de vreme ce Sfânta Scriptură vorbeşte şi spune prin prorocul Iezechiel:

Şi voi stropi peste voi apă curată şi vă veţi curăţi de toate întinăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Şi vă voi curăţi şi vă voi da inimă nouă şi duh nou voi pune în voi[30].

La fel, în Numerii:

Şi omul, care va fi fost necurat până seara, acesta se va curăţi în a treia şi în a şaptea zi şi va fi curat. Dacă însă nu se va fi curăţit în a treia şi în a şaptea zi, nu va fi curat şi omul acela se va stârpi din Israel, fiindcă apa stropirii nu s-a stropit peste el[31].

Si din nou:

Şi a grăit Domnul către Moise, spunând „Ia pe leviţi din mijlo­cul fiilor lui Israel şi-i vei curăţi pe ei. Şi astfel vei face curăţirea lor. Vei stropi de jur-împrejurul lor apa curăţirii”^[32].

Si iarăşi:

„Apa de stropire este de curăţire.^[33]

Se vădeşte de aici că însăşi stropirea cu apă capătă puterea îm­băierii mântuitoare, iar atunci când acestea se fac în Biserică, un­de credinţa este deplină, atât a celui care primeşte, cât şi a celui care dă, toate sunt în putere şi pot fi împlinite şi desăvârşite prin înalta putere a Domnului şi adevărul credinţei.

XIII.l. Acum însă, dacă unii numesc nu creştini, ci clinici[34] pe cei care au dobândit harul lui Hristos prin apa mântuitoare şi credinţa adevărată, eu nu ştiu de unde iau ei acest nume; doar dacă cei care au citit lucruri mai multe şi mai ascunse i-au aflat pe clinicii aceştia la Hipocrate ori Soranus^[35].

2. Căci eu, care cunosc clinicul din Evanghelie, ştiu că acelui paralitic şi slăbănog, care a zăcut întins în patul său de-a lungul vieţii, slăbiciunea nu i-a stat împotrivă să ajungă la deplina sănă­tate cerească şi nu numai că, prin mila Domnului, s-a sculat din pat, ci că el însuşi şi-a luat patul său, redobândite şi înviorate fiindu-i puterile.

3. Şi de aceea, pe cât ne este dat nouă să pricepem şi să simţim prin credinţă, părerea mea este aceasta, că un creştin adevărat es­te socotit oricine a fost în Biserică, dobândind harul dumneze­iesc după rânduiala şi legea credinţei. Iar dacă cineva socoteşte că ei n-au dobândit nimic acolo, pentru că au fost doar udaţi de apa mântuitoare, dacă sunt goi şi deşerţi, să nu se amăgească că, de se vor boteza, vor scăpa de neajunsul bolii şi se vor înzdrăveni. Dacă însă nu pot fi botezaţi cei care au mai fost sfinţiţi prin Bo­tezul Bisericii, pentru ce se îndoiesc de credinţa lor şi de bunăta­tea Domnului? Oare au dobândit cu adevărat harul Domnului, dar într-o măsură mai puţină şi mai mică a darului dumnezeiesc şi a Duhului Sfânt, astfel încât, deşi sunt socotiţi creştini, totuşi nu pot fi egali celorlalţi ?

XIV.l. Numai că Sfântul Duh nu este dat cu măsură, ci este revărsat cu totul asupra credinciosului. Căci, dacă ziua se iveş­te în mod egal pentru toţi şi dacă soarele se revarsă cu lumină egală şi asemenea peste toţi, cu atât mai mult Hristos, soare şi zi adevărată în Biserica Sa, dăruieşte în egală măsură lumina vieţii veşnice. Vedem că taina acestei egalităţi este pomenită în Ieşirea, când din cer se revărsa mana şi, prin preînchipuirea celor viitoa­re, arăta hrana pâinii cereşti şi mâncarea lui Hristos, Care avea să vină. Într-adevăr, acolo, fără deosebire de sex ori de vârstă, era cules pentru fiecare câte un gomor[36].

2. De aici se vădeşte că bunătatea lui Hristos și harul ceresc, care avea să vină mai apoi, se împart în mod egal tuturor, fară deosebire de sex, de ani, fară părtinire de persoană. Darul haru­lui duhovnicesc este revărsat peste tot poporul lui Dumnezeu, în chip desluşit acelaşi har duhovnicesc, care este primit în mod egal de credincioşi prin Botez, prin purtarea şi lucrarea noastră este mai apoi fie micşorat, fie sporit, după cum, în Evanghelie, sămânţa Domnului este la fel semănată, dar, din pricina pămân­tului deosebit, una este nimicită, alta sporeşte felurit în bogăţie, fie în număr de treizeci, fie de şaizeci, fie de o sută, rodul fiind îmbelşugat. Astfel că, dacă fiecare este chemat pentru un dinar^[37], pentru ce să se micşoreze prin lucrare omenească ceea ce este egal împărţit de Dumnezeu?

XV.1. Iar dacă cineva se supără pentru că unii din cei ce se botezau, bolnavi fiind, erau încercaţi încă de duhuri necura­te, să ştie că ticăloşia îndărătnică a diavolului are putere până la apa mântuitoare, însă la Botez pierde tot veninul ticăloşi­ei lui. Acest exemplu îl vedem la regele Faraon, care, împotrivindu-se îndelung şi stăruind în viclenia sa, s-a putut ţine şi a putut avea putere până să ajungă la apă: după ce a ajuns la ea, a fost învins şi nimicit. Că acea mare^[38] a fost în fapt Taina Bo­tezului o mărturiseşte limpede Fericitul Apostol Pavel, când spune:

Căci nu voiesc, fraţilor, ca voi să nu ştiţi că părinţii noştri au fost toţi sub nor şi că toţi au trecut prin mare şi toţi întru Moise au fost botezaţi şi în nor şi în mare.

Şi a adăugat, spunând:

Însă toate acestea au fost pilde pentru noi[39].

2. Acest lucru se întâmplă chiar şi astăzi, ca prin exorcişti dia­volul să fie biciuit, şi ars, şi chinuit cu cuvântul omenesc şi cu puterea lui Dumnezeu şi, chiar de spune adesea că iese şi că pă­răseşte pe oamenii lui Dumnezeu, el totuşi înşală în cele spuse şi, fapt ce s-a întâmplat mai înainte prin Faraon, lucrează cu aceeaşi minciună a îndărătniciei şi înşelăciunii. Totuşi, când se ajunge la apa mântuitoare şi la sfinţirea prin Botez, trebuie să ştim şi să avem încredere că acolo diavolul este înăbuşit, iar omul dăruit lui Dumnezeu se izbăveşte prin mila Lui. Căci, dacă scorpionii şi şerpii, care au putere pe uscat, chiar de sunt aruncaţi în apă, pot avea putere sau îşi pot păstra veninul, de bună seamă şi duhurile rele, care sunt numite scorpioni şi şerpi şi sunt călcate în picioa­re prin noi de puterea dată de Domnul, mai pot totuşi rămâne în trupul omului, în care, după ce a fost botezat şi sfinţit, începe a locui Sfântul Duh.

XVI.l. De altfel, noi cunoaştem acest lucru chiar din fapte, că cei botezaţi de nevoie, în boală fiind şi dobândind harul, sunt scăpaţi de duhul necurat de care erau tulburaţi mai înainte şi tră­iesc în Biserică vrednici de laudă si demni de crezare și în fiece zi înaintează tot mai mult în sporirea harului ceresc şi în creşterea credinţei, precum adesea, dimpotrivă, unii dintre cei care se bo­tează, sănătoşi fiind, dacă vor începe mai apoi a păcătui, sunt lo­viţi de duhul necurat, care se întoarce la ei: astfel încât se vădeşte că diavolul, deşi este alungat la Botez prin credinţa credinciosu­lui, se întoarce, dacă mai apoi va lipsi credinţa.

2. Numai că, unora li se pare drept ca aceia care sunt murdă­riţi de apa nelegiuită din afara Bisericii, la potrivnici şi antihrişti, să fie socotiți ca botezati, dar ca aceştia^[40], care se botează în Biserică, să pară a dobândi mai puţin din mila şi harul lui Dumnezeu şi atât de mare cinstire să se arate ereticilor, încât cei care vin de la ei să nu fie întrebaţi de sunt scăldaţi sau stropiţi, de sunt clinici sau peripatetici^[41]; dar astfel nouă ni se scade din adevărul întreg al cre­dinţei, iar Botezului Bisericii îi sunt încălcate măreţia şi sfinţenia.

XVII. Am dat răspuns scris, preaiubite fiu, scrisorii tale, pe măsura firavei noastre smerenii şi am arătat, pe cât am putut, ce simţim noi, neîmpiedicând pe nimeni să hotărască după cum socoate, căci fiecare întâistătător urmează să dea Domnului so­coteală pentru faptele sale, potrivit cu ceea ce scrie şi spune Feri­citul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani:

Şi fiecare dintre noi va da seama pentru sine. Aşadar, să nu ne judecăm unii pe alţii^[42].

Îţi doresc, fiule preaiubit, să fii întotdeauna bine sănătos.

[1] Îmbăierea de către un eretic este în fond doar un simulacru, surogat, fară valoare, al Tainei Sfântului Botez.

[2] Luca XI, 23.

^[3] Ioan 11,18-19.

[4] Matei XVIII, 17.

^[5] Nume furate, căci novaţienii se autodenumeau καθαροί, „cei curaţi, puri”.

^[6] Cântarea Cântărilor VI, 9.

^[7] Cântarea Cântărilor IV, 12.

^[8] Pecetluit cu întâia mirungere după Botez.

[9] I Petru III, 20-21.

[10] Ieșirea XII, 46.

[11] Iosua (Navi) II, 18-19; cu finalul deosebit la Sf. Ciprian: qui exierit os tium domus tuae foras, reus sibi erit, faţă de Vulgata (Ieronim):… sanguis ipsius erit in caput eius, dar, desigur, cu acelaşi sens.

^[12] Tit X, 11.

[13] Ioan X, 30.

^[14] Ioan XX, 16.

^[15] Psalmi LXVII, 6; într-un duh,  unianimes (μονοτρόπους) e redat în ediţia română prin „singuratici”, după unius mori ori solitarios, din variantele lati­neşti după Septuaginta, respectiv Hebraica.

^[16] Didahia celor XII Apostoli, Διδαχή των δώδεκα άποστόλων, IX, 4: „Pre­cum această pâine farâmată, împrăştiată odinioară prin munţi, s-a unit pen­tru a fi una singură, tot astfel să se unească de la marginile pământului în îm­părăţia Ta…”

[17] IV Regi XVII, 20-21.

^[18] Am redat prin „între nelegiuiţi şi păgâni” pe inter profanos et gentiles.

^[19] Matei X, 5.

^[20] Păgânii, redat în acest pasaj prin doi termeni: nationes şi gentiles, ambii corespunzând grecului ἐθνικοί, „neamurile” (ebr.goyim).

^[21] Simbolul Apostolic al credinţei, consacrat şi de sinoadele niceean şi constantinopolitan, Crezul.

^[22] Core, Datan şi Abiron, din seminţia lui Ruben, răzvrătiţi împotriva lui Moise şi Aaron, cf. Numerii XVI.

[23] Numerii XVI, 26.

^[24] Numerii XVI, 26.

[25] Osea IX, 4.

^[26] A sta în picioare, a se ridica (împotrivă) este sensul deplin al lui stare.

[27] Ioan XX, 21-23.

^[28] Gestul ritual al binecuvântării şi transmiterii Duhului Sfânt.

^[29] Pieptul, ca parte a trupului. Aici în opoziţie: pieptul şi mintea, trupul şi sufletul.

[30] Iezechiel XXXVI, 25-26.

[31] Numerii XIX, 12-13.

^[32] Numerii VIII, 5-7.

^[33] Numerii XIX, 9.

[34] Clinici, după grecescul κλινικός, „căzut la pat (bolnav)”, de la κλινή „pat, targă”.

^[35] Hipocrate, vestit medic grec al secolului al V-lea î.Hr., iar Soranus, me­dic roman din vremea lui Traian, în secolele I-al II-lea d. Hr.

[36] Gomor (ebr. omer), unitate de măsură la vechii evrei, echivalând cu circa trei litre (o litră, din libra, circa 300 grame).

^[37] Dinar, monedă de argint, ce apare în secolul al III-lea, echivalând cu 2,5 aşi (un as, circa 273 g de bronz).

^[38] Marea Roşie.

[39] I Corinteni X, 1-2, 6.

^[40] Cei bolnavi, clinici, care primesc Sfântul Botez pe patul morţii.

^[41] Peripatetici, oameni care umblă (sănătoşi), după grecul περιπατείν, în opoziţie cu cei ce zac la pat, clinici.

^[42] Romani XIV, 12-13.

Text preluat din cartea Sf. Ciprian, Episcopul Cartaginei, Scrisori, Editura Sofia, 2011.