După ce Patriarhul Georgiei și cel al Antiohiei au adresat mesaje de susținere publice, după cum am scris, lor li se alătură și Patriarhul sârb Porfirie în sprijinirea credincioșilor ucraineni din Biserica Ortodoxă canonică în persecuția pe care o suportă din partea autorităților de stat prin alungarea din Lavra Pecerska. Acesta a scris oficial că se așteaptă ca „toate Bisericile și comunitățile religioase, precum și toate instituțiile pentru care contează pacea, adevărul și ordinea, să condamne amenințarea la adresa libertăților religioase și încălcarea drepturilor de proprietate”. Cam în același ton s-a poziționat și Patriarhia Ierusalimului printr-un ierarh al său. Biserica Macedoniei refuză sinodal comuniunea cu schismaticii ucraineni ai lui Epifanie Dumenko.
Pe 28 martie 2023, Biserica Ortodoxă Sârbă a publicat un apel în legătură cu teroarea de stat desfășurată împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, transmite site-ul Patriarhiei Sârbe.
Patriarhul sârb Porfirie, în numele ierarhilor Bisericii Sârbe, a declarat că Biserica Ortodoxă Ucraineană este „singura Biserică Ortodoxă canonică și legală din Ucraina și, în același timp, cea mai mare organizație religioasă din această țară”.
El a subliniat că „ea este recunoscută de toate Bisericile Ortodoxe ale lumii, precum și de toate confesiunile și bisericile necreștine”. În același timp, în document se notează că „structura necanonică, schismatică, care deși se numește Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU), dar nu are nici măcar cele mai elementare atribute de biserică, este recunoscută doar de patru Biserici Ortodoxe, care, din punct de vedere al numărului credincioşilor lor, constituie un procent foarte neînsemnat în lumea Ortodoxă”.
„Desigur, chiar dacă disproporția numerică ar fi fost în favoarea structurii necanonice, adică în defavoarea Bisericii canonice, acest lucru nu ar fi schimbat nimic la nivel ontologic: Biserica este Biserică, și parasinagoga ilegală poate deveni Biserică numai prin pocăință și prin urmarea unei proceduri canonice, nu printr-o semnătură de condei”, se spune în adresare.
În Patriarhia Sârbă s-a subliniat că „Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este „o parte beligerantă”, ci o Biserică a lui Dumnezeu vie și activă, aflată în unitate de credință și comuniune liturgică cu Biserica Ortodoxă Rusă și cu Bisericile Ortodoxe în general”.
„Războaiele, drepte și nedrepte, sunt purtate de state, nu de Biserici. Însăși tratarea Bisericii ca dușman este de o natură monstruoasă, dat fiind faptul că membrii părților aflate întru-n conflict tragic, dacă sunt credincioși, sunt credincioși ai aceleiași Biserici”.
„Biserica este întotdeauna pentru pace, se roagă permanent pentru pace și face tot posibilul pentru ca vrăjmășia și ura dintre oameni și popoare să fie transformate în prietenie și iubire. Biserica nu împarte oamenii în „ai săi” și „străini”, ea încearcă în numele Dumnezeului iubirii să-i iubească pe toți și să aibă o grijă pastorală de mântuirea sufletelor și a vieților tuturor celor care au nevoie de iubire și ajutor frățesc”, se spune în document.
Potrivit Patriarhului Sârb, „cel mai bun exemplu al unei astfel de atitudini și comportament ne este oferit de Biserica Ortodoxă Ucraineană – de Întâistătătorul ei Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și al întregii Ucraine, episcopatul ei, clerul, călugării și credincioșii acesteia”.
Din acest motiv, Biserica Ortodoxă Sârbă „se uită cu profundă îngrijorare, tristețe și dragoste frățească la „suferințele sfinților” (Apoc. 14:12; cit. 1, 9) din Ucraina, la oprimarea, violența și persecuția pe care actualul guvern ucrainean o desfășoară împotriva Bisericii canonice și, prin urmare, împotriva majorității propriilor cetățeni, căci Biserica Ortodoxă Ucraineană este cea mai mare comunitate religioasă din țară”.
„S-a anunțat și următorul vârf al terorii, o repetare exactă a persecuției sovietice asupra Bisericii – alungarea a două sute cincizeci de călugări și a sute de profesori și studenți de teologie din Lavra Peșterilor de la Kiev, izvor duhovnicesc vechi de secole și Centrul Sfintei Rusii, izvorul creștinismului și Ortodoxiei slave de est pe teritoriul Ucrainei contemporane, Rusiei și Republicii Belarusul”.
Potrivit Patriarhului Sârb, „moștenirea duhovnicească și culturală a Lavrei este un element constitutiv extrem de important și vizibil nu doar al patrimoniului ucrainean și rus, dar și al patrimoniului cultural mondial”.
„În lumina acestor fapte, decizia actualei conduceri a Ucrainei de a-l expulza pe Mitropolitul Onufrie, obștea monahală și Academia Teologică (KDAiS) din Lavră nu este altceva decât un act asemănător cu groaznica teroare a statului împotriva Bisericii, precum și o încălcare monstruoasă a drepturilor sale fundamentale, a libertății religioase și a libertății de conștiință în general”, crede Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Potrivit Patriarhului, „comportamentul conducerii statului ucrainean denotă faptul că scopul său real, și poate final, este de a șterge memoria istorică și toate urmele Ortodoxiei originare din Ucraina, pentru a schimba codul și identitatea istorică pe care Biserica le-a construit cu minuțiozitate și păstrat de-a lungul secolelor, de la sfântul cneaz Vladimir până în zilele noastre”.
„Simțind și știind că singura Biserică Ortodoxă care există în Ucraina, în frunte cu Mitropolitul Onufrie al Kievului, își poartă cu curaj și liniște crucea și se înalță cu nădejde în Hristos pe Golgota, suntem convinși că Domnul cel răstignit și înviat, datorită profundei credințe, iertării și dragostei pentru toată făptura, chiar și pentru vrăjmași, va da putere Bisericii Sale să poarte toată suferința pe care trebuie să o îndure”, scrie Patriarhul Porfirie.
„În același timp, ne ridicăm cu tărie vocea împotriva groaznicei nedreptăți, împotriva terorii de stat îndreptate asupra Bisericii din Ucraina, care „strigă la cer”, a spus Primatul Bisericii Ortodoxe Sârbe.
Patriarhul Sârb și-a exprimat nădejdea că „bisericile și comunitățile religioase, precum și instituțiile și organizațiile cărora le pasă de pace, dreptate și cel puțin o anumită ordine în lume, vor condamna încălcarea flagrantă a drepturilor și libertăților religioase din Ucraina”.
„Rugându-ne fierbinte lui Dumnezeu pentru sfârșirea războiului fratricid din Ucraina și instaurarea rapidă a păcii pline de har în ea, noi cu credință, nădejde și dragoste așteptăm triumful Crucii și Învierea lui Hristos asupra puterilor întunericul, răului și morții. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfânta Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”, a încheiat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe Patriarhul Porfirie.
Biserica Macedoneană nu va consluji cu BOaU până ce statutul ei va fi stabilit la nivelul Ortodoxiei mondiale.
Pe data de 28 martie 2023, Sfântul Sinod al Ierarhiei Bisericii Ortodoxe Macedonene, la o ședință permanentă, a dezbătut posibilitatea conslujirii liturgice cu BOaU, consemnează m-p-c.org. După o discuție lungă, s-a decis să nu se slujească împreună cu „ierarhia” BOaU până la stabilirea finală a chestiunii statutului ei la nivelul întregii lumi ortodoxe.
Dumenko voia „comuniunea” cu Biserica Macedoneană.
Pe lângă cele două Biserici de mai sus, este de notat că și Mitropolitul și clerul din Muntenegru în apărarea Lavrei Peșterilor din Kiev. Deși este o Biserică autonomă din cadrul Patriarhiei Sârbe, poziția lor este importantă și subliniază faptul că intenția de a evacua obștea monahilor din Lavra Pecerska pare incredibilă și atât de absurdă, încât e greu de crezut. Mitr. Ioanichie și credincioșii muntenegreni aduc rugăciunile lor către Dumnezeu pentru frații din Ucraina.
Atrag atenția în sens bun și reacțiile publice a alți doi ierarhi din Ierusalim și Ceho-Slovacia.
Arhiepiscopul Teodosie de Sebastia a făcut o serie de declarații legate de situația bisericească din Ucraina în cadrul unei întâlniri cu una din delegații bisericești pe 27 martie 2023. Deci poate fi considerată ca fiind poziția oficială a Patriarhiei Ierusalimului. Acesta a declarat: „Condamnăm fără ocoliș persecuțiile sistematice și prigonirile care au fost organizate împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către guvernul de la Kiev, care, după cum știm, materializează programe occidentale, care sunt dușmane pentru întreaga Biserică Ortodoxă. Se ciocnesc cu valorile și misiunea ei, amenință însăși prezența ei”.
De asemenea, a mai semnalat: „Abordăm persecuțiile împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene ca persecuții împotriva întregii Biserici, pentru că în clipa de față se observă amenințarea cu scoaterea ierarhilor, preoților și monahilor din Lavra din Kiev, o mănăstire istorică veche, care este bine cunoscută ca una din cele mai mari mănăstiri din Biserica Ortodoxă Ucraineană”.
Ierarhul a subliniat: „Din partea noastră, cerem acțiuni imediate de la toată opinia publică ortodoxă pentru oprirea acestor prigoniri nemiloase…”.
Arhiepiscopul Teodosie și-a exprimat părerea că astfel de declarații împotriva persecuției din Ucraina, cum au făcut diferiți conducători duhovnicești, „vor constitui un pas puternic de împiedicare pentru guvernul de la Kiev, care acționează cu dușmănie împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene…”.
„Declarăm că nu recunoaștem legitimitatea oricărei alte organizații care a fost creată în Ucraina spre confruntarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice și chemăm toată lumea creștină și civilizată să depună toată orice strădanie posibilă spre oprirea persecuțiilor sistematice împotriva ei”, a conchis el.
Poporul ortodox martiric al Ucrainei și Biserica Ortodoxă canonică a ei de sub Mitropolitul Onufrie și cinstitul Sinod al Ierarhiei din jurul său sunt prigoniți cu asprime și în mod nemilos de către conducerea anticanonică a „Ierarhiei” cu „tăișul” autorității statale ucrainene. (…)
În urmă cu 17 ani, la prima mea slujire ca membru sinodal (2005-2006), am avut binecuvântarea să reprezint Biserica Greciei la manifestările sărbătorești în cinstea Preafericitului de atunci Mitropolit Vladimir la împlinirea a 40 de ani de preoție și arhipăstărire. Atunci mi s-a dat prilejul și binecuvântarea să mă închin la sfintele odoare și moaște ale Lavrei din Kiev. (…) «Ierarhia» statală cu puterea și impunerea puterii de stat a conlucrat să fie izgoniți până la termenul zilei de mâine (29 martie) monahii în cauză din Mănăstirea lor de metanie. Tânguire și durere se potrivește acestei situații de necaz și îndurerată.
Îmi exprim urarea arzătoare și am bune nădejdi că atât Sfântul nostru sinod al Bisericii Greciei, cât și restul Bisericilor Ortodoxe Autocefale vor lua poziția îndatorată și vor dezavua puternic această acțiune necuvioasă neduhovnicească și nesfântă pe seama sufletelor cuvioase și afierosite.
Pentru a mai adăuga o piesă la tabloul general al reacțiilor publice pe acest subiect, pe lângă poziția de mai sus a Mitropolitului Serafim din cadrul unei Biserici care a intrat deja în comuniune cu schismaticii din Ucraina, mai remarcăm un ierarh. Este vorba de scrisoarea de protest a unui ierarh din Biserica Cehiei și Slovaciei, Arhiepiscopul Mihail de Praga, care stă alături de monahii prigoniți din Lavra Pecerska și de credincioșii ortodocși ucraineni.
Amestecușul confuz pe care-l crează PS Lucian cu ereticii în biserică, de care ar trebui să scăpăm (Imagine: Diocesis Timisoarensis)
În mod neașteptat, „Săptămâna de rugăciune ecumenică” de anul acesta produce victime ale mâniei ecumeniste a unui episcop român. Este vorba despre Lucian al Caransebeșului, care a decis să-l suspende din slujire pe Pr. Laurențiu Iacob pentru că a refuzat să participe la rugăciunile în comun cu ereticii la invitația Protopopului. Aceste fapte sunt dovedite prin două acte oficiale care circulă în spațiul public:
Așadar este vorba despre o scrisoare din partea Pr. Laurențiu prin care-și justifică neparticiparea la acele rugăciuni ecumeniste, datată în 27 ianuarie a.c., și de Decizia de chemare în Consistoriu din partea Episcopului din 17 martie a.c. Ar fi interesant de știut ce cuprinde și Raportul 718 pe baza căruia a fost luată decizia ierarhului.
Refuzul respectuos și ferm al Pr. Laurențiu este fără cusur. Fără injurii și ofense, reușește să stârnească prigonirea din partea episcopului său, lucru care dovedește rătăcirea în care se află cel din urmă.
Reacția episcopului, care nu este atât de neașteptată dacă avem în vedere faptul că este cam singurul ierarh român care a participat cu entuziasm la manifestări ecumeniste, este total deplasată și fără temei canonic. Poate doar orbirea lui după țelurile „nobile” ale iubirismului ecumenist pot justifica râvna sa dincolo chiar și de prescripțiile recente ale Sinodului BOR.
Mai concret, din acuzațiile invocate în citația de mai sus, cele doctrinare nu-și au locul. Schisma, definită în paragraful citat ca fiind „despărțirea de Biserică”, nu doar o simplă luare de poziție, pur și simplu nu a avut loc. Nici sperjurul sau nerespectarea jurământului de fidelitate față de arhiereu. Ci este vorba doar despre neascultarea față de autoritățile superioare (episcop și protopop), care și aceasta este mai mult decât îndreptățită și lăudabilă. Însuși Părintele afirmă în scris că va fi ascultător în orice altceva de Biserică și ierarhul său.
Întrebarea care se ridică este dacă Sinodul BOR va reacționa la abuzul Episcopului Lucian Mic și dacă noi, ceilalți drept-credincioși, suntem alături de Părintele Laurențiu. Dacă nu va fi îndreptată situația canonic, atunci avem un nou caz Nicolae Corneanu și Sofronie Drincec, de data aceasta soluționat mult mai în defavoarea ortodoxiei și cu o obișnuire neobișnuită cu abuzurile eretice (ecumeniste) ale ierarhiei. Implicațiile nu sunt doar între cei doi clerici sau doar la nivelul Episcopiei de Caransebeș, ci cel puțin la nivelul BOR.
Miza disputei este însăși doctrina ortodoxă. Este normal și canonic să se săvârșească rugăciuni cu ereticii în cadrul „Octavei de rugăciune” sau în afara ei de către clerul ortodox? Mai sunt valabile și respectate canoanele Bisericii și chiar hotărârile Sinodului BOR de după scandalul „Corneanu” din 2008?!?
Mulți tot vorbesc că nu s-a făcut o unire cu ereticii și suntem ortodocși în continuare, în ciuda diferitelor abateri canonice ale unor clerici. Dar credința sănătoasă nu este strâmbată doar prin unirea cu ereticii, ci și prin acceptarea unor concepte și practici deviate de la adevărul dogmatic. Ecumenismul, care îi privește pe eretici drept membri ai Bisericii și frați în Hristos, cu care trebuie să ne unim și să ne rugăm împreună, este erezie (de natură ecleziologică) precum toate ereziile de peste veacuri. Odinioară Părinții și credincioșii s-au opus abaterilor doctrinare; este și rândul nostru astăzi.
Desigur că e greu de ridicat crucea aceasta a mărturisirii în contextul manipulărilor, injuriilor și invectivelor care se ridică împotrivă, dar totuși apare întrebarea: Mai există credincioși și clerici care țin și prețuiesc cu toată viața lor dreapta credință ortodoxă și o apără public în fața hulelor, dar și în taina inimii lor în fața lui Dumnezeu? Se mai manifestă Biserica în toată plenitudinea ei, credincioși și ierarhie laolaltă ca mădulare vii, fără a aștepta să scoată altul cărbunele din foc cu mâna lui?
Patriarhul Catolicos Ilia II al Georgiei a trimis o scrisoare Patriarhului Ecumenic cu privire la situația care domnește în Ucraina pe subiectul Lavrei Peșterilor din Kiev.
Între altele, el menționează că „guvernul Ucrainei, care se află în stare de război, are propria lui poziție și ia în considerare problemele religioase la un nivel mai mic”. Cu prilejul acestei situații, Patriarhul Ilia II cere de la Patriarhul Ecumenic să ajute spre dezamorsare.
De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Georgiei subliniază faptul că „Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a aflat într-o situație foarte dificilă din multe privințe”, spunând că una din ele este Lavra Peșterilor, precum și acapararea sfintelor biserici.
„Este îndeosebi important faptul că Mitropolitul Onufrie, prin hotărâre sinodală, a ieșit din Biserica Rusiei și a făcut unii pași spre negocieri. Din păcate, lumea ortodoxă se confruntă astăzi cu o serie de provocări serioase și orice pas pozitiv la acest nivel va fi evaluat în particular…” – încheie Patriarhul Georgiei.
În încheiere, Patriarhul accentuează: „am dori să ne exprimăm încă o dată marea noastră durere pentru războoul ruso-ucrainean, care ridică vieți ale aoldaților și a mii de oameni nevinovați care-și apără patria. Am trecut prin astfel de încercări și cunoaștem foarte bine seriozitatea situației. Pentru cele de mai sus, ne doare pentru situația actuală din Biserica Ortosoxă Ucraineană”.
„Cu bucurie combinată cu tristețea, vă îmbrățișăm în Hristos în aceste zile ale Postului Mare, când ne pregătim pentru moartea și Învierea Domnului și Mântuitorului nostru. Vă scriem în această perioadă grea pentru istoria respectatei Biserici Ortodoxe Ucrainene, timp în care ne amintim de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „În toate pătimind necaz, dar nefiind striviţi; lipsiţi fiind, dar nu deznădăjduiţi, prigoniţi fiind, dar nu părăsiţi; doborâţi, dar nu nimiciţi” (2 Cor. 4:8-9) se spune în mesaj.
Patriarhul Ioan notează că deși Biserica Antiohiei este departe în plan geografic, toți credincioșii întind o mână de ajutor Bisericii Ortodoxe Ucrainene în această perioadă dificilă.
„Ne rugăm neîncetat pentru Dumneavoastră și pentruai păstorii voștri, ne rugăm lui Dumnezeu să oprească în curând acest război teribil și să distrugă toate amenințările cu care se confruntă sfânta voastră Biserică. Dumnezeu să vă dea înțelepciune, putere și capacitatea de a îndura, căci „cine va răbda până la sfârșit acela se va mântui”, a scris Întâistătătorul Bisericii Antiohiei.
Patriarhul Ioan al Antiohiei a scris o epistolă și Patriarhului Chiril, în care deplânge „cu veșincă durere” situația din Ucraina, de unde vin vești proaste despre persecuția Bisericii. Acesta notează: „auzim astăzi de persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene și despre acele monumente istorice care formează inima Patriarhiei Moscovei și a restului Rusiei istorice”.
Biserica Bulgară și-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia conducerii Rezervației Naționale „Lavra Peșterilor de la Kiev” conform căreia călugării trebuie să părăsească sfânta mănăstire înainte de 29 martie 2023.
„Lavra Peșterilor de la Kiev este prima mănăstire a Rusiei Kievene, întemeiată în secolul al XI-lea de primii asceți ai monahismului vechi rusesc, Preacuvioșii Antonie și Teodosie ai Peșterilor. A fost amenajată de călugării ortodocși și de poporul Rusiei Kievene, iar apoi al Imperiului Rus, sute de sfinți au strălucit în mănăstire, sfinți care sunt cinstiți pretutindeni în Biserica Ortodoxă”, se menționează în adresare.
„În ultimii treizeci de ani, cu prețul unor eforturi incredibile, clerul mănăstirii, cu ajutorul poporului ortodox din Ucraina, precum și pelerinii din toată lumea ortodoxă au ridicat sfânta mănăstire literalmente din ruină și pustiire”, au adăugat în Biserica Ortodoxă Bulgară.
Potrivit ierarhului bulgar, această lovitură adusă Lavrei este o lovitură împotriva celei mai mari confesiuni din Ucraina, „o lovitură împotriva poporului ortodox ucrainean și întreagii Biserici Ortodoxe, o lovitură în Trupul viu al lui Hristos”.
Biserica Bulgară și-a exprimat sprijinul deplin pentru călugării din Lavra Peșterilor de la Kiev și a făcut apel către autoritățile Ucrainei, îndemnându-le să nu se amestece în treburile bisericești. „Facem apel către autoritățile de stat din Ucraina să nu se amestece în treburile bisericești, să respecte principiul separării statului de Biserică. Îndemnăm la păstrarea Lavrei Peșterilor de la Kiev cu singura și unica destinație – ca loc de închinare și de viețuire a nevoitorilor din Biserica canonică”, se arată în apel.
„Astăzi peste 200 de călugări și novici trăiesc în Lavra Peșterilor de la Kiev. În ultimii treizeci de ani, ei au ridicat din ruine sfântă mănăstire moștenită de la regimul ateist, și au înălțat multe biserici în ea, prin muncă dezinteresată și cu sprijinul poporului evlavios. Ei nu trebuie să fie lipsiți de un loc de pocăință și rugăciune. Rugăciunile lor sunt un sprijin pentru noi toți în aceste încercări grele. În Lavră se află Academia Teologică și Seminarul din Kiev, unde studiază mulți studenți și seminariști. Aceștia sunt viitori clerici și slujitori ai Bisericii”, se notează în încheierea adresării.
Apelul a fost semnat de: Episcopul Mihail al Konstantiei, starețul mănăstirii Cekotinsky împreună cu călugării;
Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Sfântul Teodor Tiron din Praveș împreună cu obștea;
Arhimandritul Nazariie starețul mănăstirii Sfânta Treime din Aprilți, împreună cu obștea;
Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Ciprovsk în cinstea Sfântului Ioan de Râlsk;
Arhimandritul Nifon, starețul mănăstirii Lopușansk în cinstea Sfântului Ioan Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului.
Ieromonahul Emil Yakimov, starețul mănăstirii Sfânta Treime din Etropol;
Maica Cassiana, stareța mănăstirii Vracensk în cinstea celor Patruzeci de Mucenici, împreună cu maicile din mănăstire.
Nu în ultimul rând, s-au strâns foarte mulți astăzi la Pecerska mulți credincioși pentru a-și apăra Biserica și credința persecutată, după cum relatează Orthochristian, dar și diverse filmări în direct.
Așadar doar două Biserici au luat poziție față de persecuția din Ucraina, Georgiană și Antiohiană. Mai există și alți ierarhi și clerici din Bulgaria și Serbia care s-au exprimat public. Din nefericire, Patriarhia Română rămăne surdă la durerea de dincolo de graniță, deși ar fi cea mai îndreptățită să reacționeze pentru că avem o comunitate substanțială de români minoritari acolo.
Nu rămâne decât să ne rugăm noi, credincioșii, și să cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru frații noștri de credință, dar și pentru a nu ajunge în aceeași situație ca ei dacă nu luăm poziție acum.
Sfârșitul anului trecut și începutul anului acesta au marcat, după cum am mai scris, și debutul persecuției fățișe a Bisericii Ucrainene de către stat. La începutul lui finalul lui decembrie și începutul lui ianuarie două mari catedrale din Lavra Pecerska au fost luate de la BOU canonică și chiar date spre slujire schismaticilor. În plus, au fost expluzați din țară mai mulți ierarhi și clerici și percheziționate diferite mănăstiri. Acum se trece la o nouă etapă intermediară spre scoaterea definitivă în afara legii a Bisericii canonice; este vorba de expulzarea definitivă din Lavra Peșterilor, sediul Mitropolitului Onufrie.
Persecuția statului ucrainean asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice de sub Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina continuă cu toată puterea.
Guvernul ucrainean a moștenit proprietatea Lavrei Peșterilor din Kiev de la Uniunea Sovietică și „Rezervația Națională”, după cum o numește statul, este împărțită în Lavra de sus și cea de jos. Biserica a fost deja aruncată afară din Lavra de sus, care include catedrala Adormirea Maicii Domnului și biserica trapezei Sf. Antonie și Teodosie la sfârșitul anului trecut. (…)
Nota de expulzare menționează: ‘Rezervația Națională „Lavra Peșterilor din Kiev” și Lavra Peșterilor din Kiev-Adormirea Maicii Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene au semnat acordul nr. 2 din 19 iulie 2013 pentru folosirea liberă de către o organizație religioasă a clădirilor religioase și a celorlalte proprietăți care sunt proprietate a statului.
Potrivit decretului președintelui Ucrainei , rezoluția Cabinetului de Miniștri al Ucrainei din 23 decembrie 2022 a stabilit un grup de lucru interdepartamental pentru a pregăti propuneri și recomandări pentru organizarea implementării unor sarcini cu privire la activitățile organizațiilor religioase din Ucraina, care, pe durata lucrului, au descoperit că mănăstirea a încălcat termenii contractului de utilizare a proprietății de stat…’
În ziua de 12 martie 2023, mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-au adunat la Sfânta Liturghie în Lavra Peșterilor de la Kiev, de sărbătoarea Soborului Cuvioșilor Părinți ai Lavrei Peșterilor din Kiev, transmite canalul Telegram al Bisericii Ortodoxe Ucrainene .
„Mii de oameni s-au adunat la Liturghie în ziua pomenirii Soborului Cuvioșilor Părinți ai Lavrei Peșterilor din Kiev, și cu o inimă și un cuget au cântat Simbolul Credinței”, se arată în comunicat.
„Toți acești oameni sunt amenințați cu izgonirea din Lavră. Nu sunt ei poporul ucrainean? Nu se duce nimeni la o fântână secată după apă!”, a scris pe Facebook Victor Kușnir, un enoriaș al Lavrei Peșterilor din Kiev.
Un îndemn de a rămâne demni în credință a fost adresat ortodocșilor ucraineni și de Mitropolitul Teodosie de Cerkasy și Kaniv: „Depinde doar de noi cum vom rezista acestei perioade. În genunchi, sau vom accepta minciunile care ni se impun. Ei ne spun: „Fie vă uniți cu BOaU, fie mergeți la locuințele voastre, în cerdacuri, mansarde, subsoluri și vă rugați acolo, ca în perioada sovietică”. Nu ne dau posibilitatea de a alege. Totul depinde de noi înșine, dacă ne vom frânge sau vom trece cu demnitate prin această perioadă”.
În orice caz, credincioșii din Ucraina, dintre care face parte și minoritatea română din Cernăuți, se pregătesc pentru vremurile grele de persecuție și mărturisire care se profilează, după cum dă mărturie și Mitropolitul Longhin:
Cu prilejul ultimelor postări pe internet, Biserica Albaniei clarifică faptul că nu este vorba să fie prinsă de procedeul contrazicerilor, combaterilor, atacurilor, inexactităților și blamărilor, după cum sunt întreprinse de mireni incompetenți pe pagini de internet.
Deci Biserica Ortodoxă din Albania declară în tot chipul că nu este dispusă să trâmbițeze pe internet și în general pe mijloacele de informare în masă opiniile și judecățile ei referitoare la poziția și comportamentul altor Biserici Ortodoxe Locale și ale Întâistătătorilor lor.
Problemele bisericești dureroase care s-au ivit în ultimii ani și recent în Africa, care au drept consecință falii clare în relațiile Bisericilor Ortodoxe Locale și neliniștea răspândită a creștinilor ortodocși, nu sunt soluționate prin metoda represaliilor în lanț din partea unor Biserici anume și prin colectarea încuviințărilor din partea celorlalte prin mijloacele de informare în masă.
Opinia responsabilă a Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei este expusă în corespondența bisericească oficială, în informări ale Secretariatului și imediat va fi depusă organului competent, Sinodul sau Sinaxa Panortodoxă, care, conform principiului sinodalității, este singurul(a) capabilă să soluționeze problemele de bază și să asigure unitatea și pacea Bisericii Ortodoxe din lume.
După cum se intensifică dezastrul fără precedent al Ortodoxiei în Ucraina și durerea nespusă a credincioșilor culminează, se impune o abordare panortodoxă cât mai curând posibil.
Sinodul Panortodox, după cum se știe, este convocat de Patriarhul Ecumenic, se adună și funcționează, chiar dacă unele Biserici Locale absentează, după cum s-a întâmplat și cu Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe în Creta, 2016.
Tirana, 11 martie 2023 Din partea Secretariatului Sfântului Sinod
Observațiile noastre: Cel mai probabil reacția albaneză vine în urma apelului recent al Patriarhului Teodor de Alexandria către celelalte Biserici Locale de a condamna acțiunile și „teoriile” Bisericii Ruse prin care a pătruns în teritoriul său canonic. Bineînțeles, acesta a trecut cu vederea actul său necanonic de a-i recunoaște pe schismaticii ucraineni cu care a slujit împreună (6 martie).
Pe lângă faptul că dorește convocarea unui Sinod Panortodox de către Patriarhul Bartolomeu, albanezii îl înfruntă pe acesta și nu recunosc pe schismaticii ucraineni și nici drepturile de putere pretinse de Fanar. Aceasta poate însemna că lucrurile vor rămâne în același făgaș conflictual ireconciliabil după cum dă impresia Patriarhia Ecumenică de a nu fi dispusă la o întrunire panortodoxă decât în termeni favorabili. Singurul format convenabil ar fi fost unul restrâns la Patriarhiile străvechi, dar și acest proiect este sortit eșecului.
Nu în ultimul rând, menționarea Sinodului din Creta drept reper este curioasă. Pe de o parte nu poate fi numit Panortodox pentru simplul fapt că nu au participat și nu au recunoscut deciziile lui toate Bisericile Locale, iar pe de altă parte nu a rezolvat, ci a complicat problemele. Un alt Sinod asemănător nu ar face decât să agraveze situația. Nu îndeplinirea unor condiții formale prin abuz de putere se ajunge la unitatea Bisericii, ci prin adunarea în Duhul lui Dumnezeu, cu smerenie și dragoste de adevăr.
De aceea nu este indicat să fie pur și simplu convocat un Sinod, ci prima dată să existe dragoste și supunere față de adevărul de credință în Hristos.
Papa Francisc și Patriarhul Bartolomeu, doi frați în rătăcire (Imagine: UJO)
Printr-un recent Comunicat oficial despre repunerea în treaptă a cinci clerici caterisiți de Biserica Lituaniană, Patriarhia Ecumenică revendică în mod clar dreptul de primat de putere în întreaga lume ortodoxă. Dacă în cazul autocefaliei ucrainene ar mai fi existat dubii asupra pretențiilor ei papiste, puse în umbră de celelalte probleme legate de validitatea hirotoniilor și apartenența jurisdicțională a Ucrainei, acestea sunt spulberate în momentul de față. În mod limpede avem de-a face cu o răsturnare a ordinii canonice prin anularea sobornicității și înlocuirea ei cu o dominație de tip papist.
Cu câteva luni în urmă, s-au adresat prin scrisori SS Arhiepiscopului Bartolomeu al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic Preacucernicii Protoprezbiteri din Lituania Vladimiras Seliavko și Vitalijus Mockus și prezbiterii Vitalis Dauparas, Gintaras Sungaila și Georgy Ananiev, supuși pedepsei de caterisire de la preoție de către Patriarhia Moscovei și au pus în aplicare, după cum au dreptul, apelul în recurs înaintea Sa.
Patriarhul nostru, având în mod exclusiv și responsabilitatea apelului din dumnezeieștile și sfintele canoane (9 și 17 ale Sinodului IV Ecumenic) și din practica consfințită a Bisericii, a primit cererile depuse.
După studierea îndelungată a cazurilor în judecare, s-a încredințat pe de o parte că acestea au fost judecate în ultimă instanță în fața conducerii lor bisericești care se impunea, pe de altă parte că motivele pentru care au fost impuse pedepsele nu provin nicidecum din criterii bisericești, ci din împotrivirea dreaptă a clericilor menționați față de războiul din Ucraina.
Drept aceea și Sanctitatea Sa, judecând irevocabil apelurile acestea în recurs, a prezentat Sfântului Sinod din jurul său ridicarea caterisirii din preoție impusă asupra lor și restabilirea lor în rangul bisericesc pe care-l dețineau, ceea ce s-a și decis în unanimitate.
Față de acestea și după restabilirea făcută astfel, Patriarhul Ecumenic a primit, în urma cererii lor sub cinstitul său omofor pe clericii receptați, având în vedere cele predanisite despre Tronul său, după cum sunt consemnate de altfel relevant și în explicația lui Teodor Balsamon al Antiohiei la canoanele 17 și 18 ale Sinodului trulan, dar și la al 10-lea al Sinodului VII Ecumenic («Din prezentul canon să fie semnalat expres că numai Patriarhului de Constantinopol i se permite să primească clerici străini și fără scrisoare de eliberare a celui care i-a hirotonit»).
Reședința Patriarhală, 17 februarie 2023
Din partea Secretarului General al Sfântului Sinod
Temeiurile canonice ale așa-zisului primat al Constantinopolului
Sunt arhi-cunoscute de acum pretențiile bazate pe invocarea canoanelor 9 și 17 de la Sinodul IV Ecumenic. Există deja multe dezbateri și studii pe tema lor. Prima dată au fost aduse în discuție la începutul anilor ’20 de Patriarhul Meletie Metaxakis pentru a-și subordona diaspora. A reușit să ocupe doar pe cea grecească din America și Europa, deși este vizat orice alt teritoriu de la toate celelalte nații.
Canoanele sună astfel în traducere românească revizuită:
Canonul 9 IV Ecumenic:
Dacă vreun cleric are un lucru cu alt cleric, să nu lase pe episcopul propriu şi să nu alerge la tribunale lumeşti, ci mai întâi să se investigheze chestiunea de către episcopul propriu sau, cu știrea episcopului său, de către aceia pe care i-ar voi amândouă părţile să se instituie cele ale dreptăţii; iar dacă cineva ar face împotriva acestora, să se supună certărilor canonice.
Iar dacă vreun cleric are un lucru cu episcopul propriu sau chiar cu un altul, să se judece de către sinodul provinciei (eparhiei). Iar dacă un episcop sau cleric ar avea neînţelegere cu mitropolitul acelei provincii (eparhii), să fie luat exarhul diecezei sau scaunul împărăteştii cetăţi a Constantinopolului şi să se judece de către acesta.
Canonul 17 IV Ecumenic:
Parohiile cele de la ţară sau de prin sate să rămână neclintite la episcopii care le deţin şi mai ales dacă au iconomisit să le dețină fără silă timp de treizeci de ani. Iar dacă în cei treizeci de ani s-a întâmplat sau s-ar întâmpla vreo dispută asupra lor, să fie îngăduit celor ce spun că sunt nedreptăţiți să meargă pentru acestea la sinodul eparhiei/regiunii. Iar dacă cineva s-ar nedreptăţi de către mitropolitul său propriu, să se judece de către exarhul diecezei sau de către scaunul Constantinopolului, după cum s-a zis mai înainte (can. 9 IV). Iar dacă vreo cetate s-ar fi înnoit prin puterea împărătească sau dacă s-ar înnoi iarăși, atunci rânduiala/ordinea parohiilor/teritoriilor bisericeşti să urmeze și ea modelelor/tipurilor politice şi sociale.
După cum se poate observa, aceste două canoane pun pe plan de egalitate pe Patriarhul de Constantinopol cu exarhul diecezei, nu deasupra lui.
Dacă e să examinăm mai cu atenție canoanele Sinodului IV, în special cele două de mai sus, se poate observa că ierarhia bisericească era următoarea: episcopii erau sub mitropoliții de provincie (eparhie), iar deasupra lor erau mitropoliții de dioceze, peste care era Patriarhul de Constantinopol. Dar acesta nu era superiorul tuturor diecezelor, ci al Pontului, Asiei și Traciei, potrivit canonului 28 al acestui Sinod. Practic, se subînțelege din contextul mai larg al tuturor canoanelor de la Sinodul IV Ecumenic că Patriarhul de Constantinopol era egal cu exarhii celor trei dieceze și coordonator al lor, după cum Patriarhii de astăzi au în subordine o Mitropolie, dar și întreaga Patriarhie.
Mult mai de încredere în interpretarea acestor canoane este Sf. Nicodim Aghioritul, care, într-o notă explicativă din Pidalion, arată că Patriarhul de Constantinopol nu este judecător absolut asupra altor Patriarhii, cum vor unii să spună. Acest lucru ar fi împotriva celorlalte canoane de la toate Sinoadele Ecumenice, care stabilesc clar jurisdicțiile Patriarhiilor, dar și contrar legilor împărătești din acea vreme, care erau conforme cu realitatea bisericească și nu stabileau astfel de privilegii absolute pentru episcopul din capitala bizantină.
Ca o paranteză, cele trei dioceze menționate de canonul 28 aveau teritorii bisericești care aparținuseră cândva imperiului, dar acum erau stăpânite de barbari. Episcopii din acele regiuni era direct subordonați Patriarhului, nu din orice loc, cum este cazul diasporei de astăzi.
Cazul preoților lituanieni
În ce privește pe cei cinci preoți lituanieni, Biserica Ortodoxă Lituaniană a publicat deja un răspuns prin care respinge acțiunea Constantinopolului pe teritoriul său canonic. În comunicatul lor oficial se precizează că aceștia nu aveau cum să fie caterisiți pe motiv că s-ar fi opus războiului dus de Rusia în Ucraina pentru că aceasta este poziția publică exprimată de însuși Mitropolitul primat de Vilnius. Dimpotrivă, ei au fost depuși din treaptă pentru că au încercat să lucreze la formarea unei structuri bisericești desprinse de Moscova și supusă Fanarului, adică pentru activitate schismatică prin care era tulburată ordinea canonică a Bisericii Locale.
Era de așteptat cumva ca Patriarhul Bartolomeu să-și apere uneltele sale, dar modul cum o face produce o rană mare în Ortodoxie și îl arată a fi un factor de subminare a Bisericii, nu de stabilitate.
În urma deciziei de a recunoaște autocefalia Bisericii din Macedonia de Nord, Patriarhia noastră a simțit nevoia să aducă unele precizări, probabil pentru a mai îmbuna orgoliile rănite ale Fanarului și în general ale grecilor. Deși nu este semnată Precizarea-Comunicat de mai jos, care ar trebui să fie a Sinodului și care a apărut pe portalul oficial Basilica, aceasta ar trebui să liniștească pe moment îngrijorările că în Biserica Română s-ar putea strecura o nouă erezie, cea a primatului papist fanariot:
În data de 9 februarie 2023, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat recunoașterea autocefaliei acordată Bisericii Ortodoxe din Republica Macedonia de Nord de către Patriarhia Serbiei prin tomosul sinodal emis în data de 5 iunie 2022.
În cadrul ședinței sinodale, a fost luată în considerare decizia Patriarhiei Ecumenice din data de 9 mai 2022 de restabilire a comuniunii canonice și euharistice cu Biserica Ortodoxă din Republica Macedonia de Nord, condusă de Arhiepiscopul Ștefan. De asemenea, Patriarhia Ecumenică a încredințat Bisericii Serbiei reglementarea aspectelor administrative care privesc organizarea noii Biserici din Macedonia de Nord.
Un alt subiect luat în considerare de ierarhii români a fost tema autocefaliei și a modului său de acordare și recunoaștere, care a fost analizată pe parcursul a mai multor întâlniri de lucru ale Comisiei interortodoxe de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
Punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Române privitor la autocefalie, care a fost prezentat și la Întâlnirea Comisiei de pregătire a Sfântului și Marelui Sinod de la Chambesy (2011), este următorul:
„Sfântul Sinod al Bisericii-mamă este autoritatea canonică ce poate acorda autocefalia unei Biserici-fiică printr-un tomos sinodal semnat de Întâistătătorul Bisericii-mamă împreună cu toți episcopii acelui Sfânt Sinod. Recunoașterea noii autocefalii aparține întregii Biserici Ortodoxe, realizată printr-un tomos de recunoaștere al autocefaliei semnat, fără nicio distincție, de toți Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe autocefale, în ordinea Dipticelor, în cadrul Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe”.
Date fiind aceste informații, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a respectat hotărârile Patriarhiei Ecumenice de a primi în comuniune euharistică ierarhii, clericii, monahii și credincioșii păstoriți de Arhiepiscopul Ștefan și de a lăsa în seama Patriarhiei Serbiei să reglementeze aspectele administrative dintre cele două Biserici.
După ce a recunoscut tomosul sinodal inițial, emis în data de 5 iunie 2022 de Patriarhia Serbiei, privind acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Republica Macedonia de Nord, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române așteaptă ca Patriarhia Ecumenică să inițieze (consultări) și să emită un Tomos final de autocefalie pentru a exprima un consens panortodox pe această temă a recunoașterii autocefaliei.
Propunerea părții române cu privire la acordarea autocefaliei la Comisia de la Chambesy
Pentru a înțelege și mai bine contextul, este util de știut că, potrivit unor relatări indirecte ale IPS Ierotheos Vlachos, la Comisia de la Chambesy din 2009 (înainte de cea din 2011, care este invocată în precizarea de pe Basilica), PS Ciprian Câmpineanul, reprezentantul de atunci al Bisericii Române, a avut o propunere distinctă despre modul acordării autocefaliei. Ea a fost a treia după cea a Constantinopolului și a rușilor. Aceasta a fost similară în mare parte cu cea a Moscovei, dar a stârnit și dezbateri ample.
Fanarul, prin Mitropolitul Ioannis Ziziulas, a susținut că Patriarhia Ecumenică este cea care emite un Tomos de autocefalie, pe care îl semnează singură după ce s-a asigurat de consensul celorlalte Biserici Locale. Biserica Rusă, prin Mitropolitul Ilarion de Volokalamsk, s-a opus, cerând ca Tomosul să fie semnat de toate Bisericile. Iar românii au cerut „să fie adăugat un paragraf care să prevadă posibilitatea ca o Biserică să facă apel la o organizație pan-ortodoxă în cazul unui ‘refuz nejustificat’ din partea Bisericii-mamă de a consimți la acordarea autocefaliei”.
Dezbaterile care au urmat au fost ample pe ambele chestiuni. Rușii au fost dispuși să dea înapoi și să nu ceară să fie semnat Tomosul de toate Bisericile, ci măcar de Biserica-mamă pe lângă Patriarhia Ecumenică. Pe de altă parte, tot ei s-au opus prin veto propunerii românești ca o viitoare Biserică să-și poată dobândi autocefalia fără acordul celei din care se desprinde. Discuțiile nu au fost finalizate și, drept urmare, tema a fost retrasă chiar și de pe lista subiectelor abordate la Sinodul din Creta de mai târziu.
Ca o observație personală, propunerea reprezentantului român mi se pare cea mai corectă. Bineînțeles că interesele fiecărei Biserici influențează și se reflectă în propunerile lor, dar realitatea ne arată că trebuie luate în calcul mai multe situații și variabile. Spre exemplu, rușii nu doresc să permită ucrainenilor să se desprindă de ei, dar în situația de astăzi aceștia ar trebui să aibă această posibilitate reală nu în mod arbitrar, ci prin acordul tuturor celorlalte Biserici. În felul acesta, sobornicitatea ar fi exprimată în modul cel mai deplin. Dacă stăpânirea unei Biserici (Constantinopolul) duce la erezia primatului de tip papal, dominația samavolnică asupra celor din subordine (cum ar fi a Moscovei asupra Kievului sau Chișinăului sau în orice altă situație) erodează duhul ecumenic/sobornicesc/catolic autentic.
a) Tomosul să fie semnat de Patriarhul Ecumenic, care să adauge cu mâna lui cuvântul „declară” și apoi de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe, care adaugă cuvântul „declară de asemenea”; b) Tomosul să fie semnat ca mai sus cu adaosul care are un sens identic cu termenul „declară de asemenea” sau fără adaos; c) Tomosul să fie semnat ca mai sus, dar adăugând o declarație în document cu privire la egala considerație a tuturor Întâistătătorilor; d) Tomosul să fie semnat de Patriarhul Ecumenic, care să adauge la ea c propria mână cuvintele „declară cu toți Întâistătătorii Preasfintelor Biserici Ortodoxe”.
Reacția publicațiilor grecești la precizările Patriarhiei Române
Revenind la Comunicatul oficial al Patriarhiei noastre de zilele trecute, el a fost luat în discuție de presa greacă. După ce au criticat decizia de recunoaștere a autocefaliei Bisericii din Macedonia de Nord, cei de la OrthodoxTimes se arată mulțumiți, de data aceasta, și declară că noua informare de la București schimbă clima din jurul discuțiilor despre autocefalie. Ei trag concluzia că Biserica Română „așteaptă de la Patriarhia Ecumenică să emită Tomosul de autocefalie Arhiepiscopiei de Ahrida”. Totodată consideră că ea „este singura – din cele care au recunoscut până acum ‘autocefalia’ Arhiepiscopiei de Ahrida – care recunoaște că ultimul cuvânt pentru începerea consultărilor îl are Patriarhia Ecumenică”. Adică „Patriarhia Ecumenică are competența să cerceteze în ce măsură cererea de acordare a autocefaliei unei Biserici îndeplinește condițiile (dacă această Biserică poate să fie autarhică/autosuficientă, să aibă Sfânt Sinod cu cel puțin 12 membri, să aibă nevoi pastorale ca să justifice autocefalia șamd) și în continuare să cheme pe Întâistătători și să declare că acordă Tomosul autocefaliei”.
Aceeași poziție de apărare a pretențiilor fanariote a fost exprimată și de revista tipărită „Chivotul Ortodoxiei”, în care este criticată în plus Biserica Cehiei și Slovaciei că desconsideră deciziile Patriarhiei Ecumenice și folosește termenul «Macedonia de Nord» în denumirea noii Biserici.
Înțelegerea corectă a comunicatului românesc și contextualizarea lui
O mult mai bună înțelegere a precizărilor Patriarhiei Române a arătat-o portalul Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși din Ucraina, în stilul deja consacrat.
Mai întâi este descrisă pe scurt istoria bisericească a teritoriului macedonean, care a existat din sec. al XI-lea până în al XVIII-lea în cadrul Arhiepiscopiei de Ohrida, iar în secolul trecut a făcut parte alternativ din Patriarhiile Sârbă și Bulgară. Apoi este subliniată diferența importantă dintre schisma provocată de ierarhia macedoneană în 1967, când s-a declarat unilateral autocefală, și cea ucraineană, anume canonicitatea hirotoniilor. Mai precis, înainte de a primi de la sârbi acordul pentru autocefalie, s-au împăcat cu ei și au fost reintegrați oficial în sânul Ortodoxiei canonice.
Patriarhia Română, deși vorbește despre un Tomos final emis la inițiativa Constantinopolului, nu anulează pe cel emis de sârbi deja, ci îl consideră primul pas în procesul de acordare a autocefaliei. El ar trebui urmat de alți doi, anume de inițiativa Fanarului de a consulta toate Bisericile Locale și a ajunge la un consens pan-ortodox, încheiată cu semnarea finală „fără nicio distincție” a autocefaliei.
Un punct important este rolul Constantinopolului. Este unul de primat al puterii, decizional, sau doar onorific și coordonator? Sugestia românească tinde spre a doua variantă. În această situație, notează UJO, Fanarul poate fi eludat și procesul de acordare a autocefaliei să meargă înainte fără implicarea sa. practic, Tomosul final va fi constituit de adeziunea în parte a Bisericilor Locale la decizia sârbilor de a ridica la nivel de autocefalie Biserica Macedoneană.
Demn de remarcat este faptul că jurnaliștii ucraineni tratează expres subiectul autocefaliei drept unul secundar față de pericolul unirii cu catolicii prognozată în 2025. Cei care vor rămâne în dreapta credință vor rezolva mult mai ușor toate celelalte disensiuni.
Patriarhia Georgiei intră în comuniune cu macedonenii, iar Biserica Cehiei și Slovaciei le recunoaște și autocefalia
În ședințele sinodale periodice de primăvară, și alte Biserici au luat poziție față de noua structură din Macedonia de Nord.
Sinodul georgian a decis că „Biserica Georgiei ar trebui să intre în unitate euharistică cu Biserica Ortodoxă din Macedonia de Nord, condusă de Preafericirea Sa, Arhiepiscopul Ștefan”. Aceasta după ce a fost dezbătută comunicarea din partea Bisericii Sârbe despre încetarea schismei de decenii cu BOM și despre ridicarea ei la statutul de autocefalie.
Biserica Cehiei și Slovaciei a hotărât sinodal să ia act de scrisorile primite de la Patriarhia Ecumenică și de la cea a Serbiei prin care sunt informați de către prima despre restabilirea comuniunii euharistice și de a doua despre reintegrarea „Bisericii Ortodoxe din Macedonia de Nord” și acordarea autocefaliei. „Aceste decizii canonice ale Bisericilor Ortodoxe surori au fost adoptate cu mulțumiri către Dumnezeu pentru înlăturarea schismei îndelungate.”
Autocefalia macedonenilor – un exercițiu al sobornicității
Dintre toate poziționările de până acum, cea mai corectă pare a fi decizia din toamna anului trecut a Bisericii Antiohiei, care a intrat în comuniune cu macedonenii și și-a exprimat așteptarea ca statutul și denumirea lor să întrunească un consens general ortodox cât de curând posibil.
Celelalte Biserici Locale care au recunoscut statutul de autonomie și au trecut în diptice deja pe Arhiepiscopul Ștefan (Rusia, Ucraina, Polonia, Bulgaria, România și Cehia-Slovacia, pe lângă Serbia) au acționat forțând puțin nota înainte de un consens pan-ortodox. Această acțiune este justificată dacă se are în vedere opoziția neîntemeiată a „ecumenicilor din Istanbul” și devine, din păcate, o obișnuință, pentru că tot la fel s-a procedat și în cazul altor autocefalii recente (poloneză, ceho-slovacă, albaneză).
Pretenția Fanarului de a dicta singur termenii autocefaliei, sprijinit de greci, nu consider că se înscrie în tradiția ortodoxă.
Mai sunt așteptate deciziile sinodale ale Ierusalimului, care a intrat neoficial cu macedonenii în comuniune euharistică, și ale Alexandriei, Ciprului și Albaniei, care nu s-au pronunțat încă în nici un fel.
Desigur că problema denumirii, ridicată de greci și bulgari, este una justă, numai să fie însoțită de disponibilitatea sinceră spre o dezbatere și o soluție acceptabilă.
La întrunirea Sinodului BOR din această primăvară, pe lângă deciziile strict administrative, două subiecte mai importante au fost atinse, anume recunoașterea autocefaliei macedonenilor și afirmarea susținerii față de românii ortodocși persecutați în Ucraina. Primul are un impact internațional, pe când al doilea mai mult local, deși ar fi trebuit să fie de anvergură mult mai mare.
Textul sinodal punctează următoarele cu referire la temele menționate:
„5. Aprobarea recunoașterii autocefaliei acordată Bisericii din Republica Macedonia de Nord cu numele de „Arhiepiscopia de Ohrida și a Macedoniei de Nord, cu sediul la Skopje”, de către Patriarhia Serbiei prin Tomosul sinodal emis în data de 5 iunie 2022. Întâistătătorul ei va fi pomenit cu titulatura „Preafericitul Părinte Ștefan, Arhiepiscopul Ohridei, Skopjei și Macedoniei de Nord”; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În legătură cu situația parohiilor ortodoxe românești din zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române își menține ferm poziția favorabilă respectării drepturilor și libertăților comunităților românești din toată Ucraina, după cum sunt respectați ucrainenii din toată România.”
Sprijinirea comunităților românești din Ucraina
După cum promisese IPS Teodosie anterior, a fost luată în discuție situația românilor din Ucraina, care sunt persecutați sub diverse forme, printre care și sub aspect religios. Hotărârea finală este mult prea rece față de situația fierbinte de peste graniță în care se găsesc conaționali de-ai noștri, dar și alți frați de credință, chiar dacă de etnii diferite, localnici care sunt majoritatea ucraineni și ruși ortodocși.
Totuși este lăudabil faptul că a fost menționată problema și a fost exprimată o poziționare în favoarea respectării drepturilor, se înțelege că religioase, minorității românești din Ucraina. Recomandarea din 21.02.2019 este reluată acum, după 4 ani, făcându-se apel la „respectarea libertății administrativ-pastorale a clerului şi credincioșilor din această țară (inclusiv dreptul la autocefalie)”.
Din păcate, această luare de poziție nu a avut ecou nici măcar în presa bisericească din străinătate, care s-a concentrat mai mult pe recunoașterea autocefaliei macedonenilor. Însă cel mai important este ca autoritățile ucrainene să înceteze persecuția și, în caz că nu se va întâmpla asta, să apară reacții de susținere mai hotărâte din partea Bisericilor Locale și ale forurilor politice competente.
Autocefalia macedoneană
Autocefalia acordată de curând (5 iunie 2022) de către sârbi macedonenilor după vindecarea unei schisme prelungite a fost recunoscută și de Sinodul român. Hotărârea vine să confirme actul Patriarhiei Sârbe după ce alte 4-5 Biserici Locale au făcut aceasta până acum, după cum face o trecere în revistă portalul Orthochristian. Deja Rusia, Polonia, Ucraina și Bulgaria au recunoscut autocefalia, iar Antiohia este foarte deschisă spre aceasta. În plus, majoritatea celorlalte Biserici autocefale au intrat în comuniune cu macedonenii, dar există și neînțelegeri legate de acordarea autocefaliei. Astfel, doar Alexandria, Cipru, Georgia și Albania nu au conslujit și nici nu și-au exprimat încă un punct de vedere.
Biserica Greciei respinge autocefalia macenoneană pe motiv că nu ar putea fi dată decât de Constantinopol. Pe lângă aceasta, ca și Fanarul, refuză existența termenului de „Macedonia” sau derivate în titulatura noii Biserici. Din acest considerent, au apărut unele comentarii incisive în preaa greacă. Ortthodox Times scrie că prin această decizie Bucureștiul părăsește poziția de neutralitate în chestiunea schismei ucrainene și chiar produce mai multă confuzie. Aceasta din cauza faptului că este pus la îndoială așa-zisul drept exclusiv al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalii și pentru că include în titulatura Arhiepiscopului macedonean Ștefan și denumirea de Macedonia de Nord. Formula de pomenire adoptată de români este altfel decât a tuturor celorlalți, care la rândul lor sunt diferite între ele.
Finalizarea procesului de acordare a autocefaliei este în desfășurare și practic fiecare Biserică Locală își face cunoscută poziția până la un consens pan-ortodox. Acesta va fi atins când se va rezolva chestiunea cu privire la cine are dreptul de a da autocefalie, Constantinopolul (cu pretenția la primat de putere) sau orice Biserică mamă (din care se desprinde cea nouă), și când va fi depășită problematica denumirii. Grecii nu acceptă termenul de Macedonia, iar bulgarii pe cel de Ohrida (sau Ahrida).
Recomandăm acest șir de patru predici ale Pr. Dan Popovici, care urmăresc eliberarea credinciosului ortodox de duhul rău al ecumenismului. Documentate și aplicate, sunt binevenite pentru oricine este interesat să-și păstreze sufletul curat în dreapta credință cu trăire ortodoxă. Părintele Dan este slujitor și duhovnic la Mănăstirea Someșul Cald și bine face că are această mărturisire ziditoare pe tema fierbinte a ereziei ecumenismului.
Credincioși bucovineni care-și apără biserica să nu fie acaparată de schismatici (Imagine: Gândeste.org)
„Nu-L cunosc pe omul Acesta” pare a zice încă din prima propoziție Comunicatul Patriarhiei noastre despre românii din Ucraina enunțat prin gura d-lui Bănescu: „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română”. Întregul text, preluat fragmentar de mai toate portalurile, este acesta:
„Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / BOR, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă. Există și o structură ecleziastică ortodoxă care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală. Patriarhia Moscovei nu a recunoscut ieșirea de sub jurisdicția ei a Bisericii din Ucraina, deci persistă încă la nivel local o ambiguitate care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului. Sperăm ca acesta să devină posibil cât mai curând în condițiile împlinirii dreptății, întrucât pacea presupune dreptatea.
BOR a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina (păstrarea identității lingvistice, religioase și culturale). Realitatea din diaspora și din comunitățile românești din jurul granițelor este însă pretutindeni una care evoluează în funcție de mulți factori locali și socio-culturali. Esențială este păstrarea și cultivarea conștiinței creștine, fidelitatea față de adevărul de credință și de valorile morale rodite de acesta.
Situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată și agresată militar de aproape un an, a creat o realitate tragică, inclusiv în plan local bisericesc, o realitate socială la care românii de acolo, inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist. Păstrându-și curată conștiința morală, patriotică și religioasă.
Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei. Culmea cea mai înaltă a răului fiind crima”.
Mesajul transmis, dacă ar fi să fie descifrat din formulările contorsionate și corecte politic, ar fi că Patriarhia Română se delimitează de credincioșii etnici români din Ucraina pentru că ei „rămân” în comuniune cu rușii năvălitori. De fapt, ar trebui să se adecveze la „situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată” și să nu fie de partea celor care justifică războiul inclusiv prin argumente religioase, adică de partea rușilor.
În realitate, d-l Bănescu comite o serie de confuzii:
1. Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este singura rămasă în comuniune cu BO Rusă, ci chiar și schismaticii din „structură ecleziastică ortodoxă care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală” îl pomenesc în diptice, adică sunt în comuniune cu Patriarhul Chiril al Moscovei.
2. Nu doar structura condusă de Epifanie s-a delimitat de Biserica Rusă, ci și Mitropolia autonomă de sub PF Onufrie. Primii au făcut-o în mod schismatic, iar ceilalți și-au declarat independența în mod legitim în vara anului trecut, așteptând limpezirea tensiunilor pentru a fi puse toate aspectele în ordine.
3. Evanghelia nu se opune războiului din principiu și nu-l condamnă la modul absolut. Intrarea și motivațiile războiului țin de factorii politici și Biserica nu binecuvintează crimele, dar nici nu interzice înrolarea în armată. Amintim că există o pleiadă de Sfinți Mucenici care au făcut parte chiar din armata romană păgână, cum ar fi Sf. Gheorghe, Sfinții 40 de Mucenici, Sf. Teodor Stratilat și Teodor Tiron și mulți, mulți alții. Este adevărat că Patriarhul Chiril al Moscovei a făcut o serie de îndemnuri „jihadiste” incompatibile cu duhul ortodox, dar acestea nu pot fi puse pe seama întregii Biserici Ruse (pentru că nu sunt hotărâri sinodale, ci predici personale), cu atât mai puțin în cârca românilor noștri bucovineni.
Așadar îndemnul adresat românilor de acolo de a se „adecva” la realitatea războiului din Ucraina prin dezicerea de ruși este, de fapt, un reproș umilitor și nedrept. Aluzia ar fi că ei sunt în greșeală, fiind parte dintr-o structură care pactizează (este în comuniune) cu rușii, și ar trebui să îndrepte acest partizanat. Însă realitatea este că Biserica Ucraineană canonică nu-i susține pe ruși în nici un fel, ci cultivă simțul național de apărare a țării lor. Cu adevărat, putem spune că d-l Bănescu nu-i cunoaște la propriu pe românii noștri ortodocși din Ucraina, dar e grabnic să dea lecții și să se distanțeze de durerile și greutățile lor. Bineînțeles, condamnând sentențios războiul, dar nefiind alături de cei care suferă de pe urma lui.
Rămân și alte aluzii bulversante strecurate în comunicatul d-lui Bănescu. În primul paragraf, acesta își afirmă speranța că ambiguitatea jurisdicțională bisericească din Ucraina se va limpezi „cât mai curând în condițiile împlinirii dreptății”, adică prin recunoașterea celor care s-au desprins de ruși. În fapt, el justifică prin aceasta schisma pe care Patriarhia noastră încă nu a recunoscut-o. E de notat că nici portalul Basilica nu a păstrat în textul comunicatului această propoziție.
În aceste condiții, afirmarea seacă a faptului că „BOR a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina” trece neobservată și nu produce nici un efect. De altfel, în condițiile presiunilor la care sunt supuși românii din Bucovina, este de neînțeles cum poate susține Patriarhia „firesc”, iar nu vehement și cu durere și compătimire creștine pe frații de dincolo de granița noastră politică. Este adevărat că Patriarhia precizează separat, la finalul articolul dedicat pe temă, că „este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român”, însă aceste deziderate sunt neclare în contextul bisericesc confuz din Ucraina, nepractice.
Unii, cum ar fi partidul AUR, vin cu un îndemn pompos: „Veniți, fraților, acasă! România este și casă voastră! Patriarhia Română trebuie să vă fie pavăză și voi trebuie să va înscrieți și să țineți de Patriarhia Română, dacă slujiți în ritul creștin ortodox!”. Oricât de frumos sună această chemare, ea este goală de conținut și vădește ignorarea normelor bisericești. Această „venire” nu poate interveni de la sine din inițiativa minorității române în momentul de față. Este adevărat că Patriarhia noastră are tot dreptul să revendice teritoriile bisericești din Basarabia și Cernăuți, dar pretențiile acestea trebuie susținute și promovate în mod înțelept, demn și calculat, nu provocator și samavolnic. Deocamdată, după cum se vede și din Comunicatul discutat, nici statul român, nici Biserica noastră nu-și manifestă atenția și interesul real față de aceste comunități.
De fapt, Patriarhia se spală pe mâini și se dezice de românii din Bucovina din cauza criticilor pe care le-a primit de la vlădica Longhin, Mitropolitul din Bănceni și stareț al Mănăstirii de acolo, care este vocea comunității noastre de pe acele meleaguri. Orgoliul rănit de mustrările față de trădările făcute la Sinodul din Creta îndeosebi nu sună bine în urechile fine ale BOR-ului care se aliniază altei politici decât a Stăpânului real al Bisericii, Care este Hristos. În logica lor, echilibristica politică este preferabilă mărturisirii drepte și curajoase a Evangheliei. Chiar dacă ar fi să fie strâmbat cuvântul Domnului, nu se va da înapoi nici de la aceasta purtătorul de cuvânt al Patriarhiei noastre. Ba chiar va lansa în culise și acuze false la adresa Mitr. Longhin că ar fi rus și omul rușilor, deși este român și apărătorul cel mai de seamă al comunității românești din zonă.
Dar, cu toate că tonul Patriarhiei este unul politic, discordant cu Evanghelia pentru a nu se pune rău cu puternicii pământului, consider că adevărații credincioși, pătrunși de adevărul sfânt de credință, vor susține în rugăciune și cu orice le stă lor în putere și din suflete curate pe frații noștri români din Bucovina ucraineană. Situația lor este surprinsă bine de cuvintele înțelepte alte Mitropolitului Longhin din interviul de mai jos, deși foarte probabil durerile lor sunt mai multe decât poate cineva să le exprime în câteva minute:
