Perspectiva Sf. Porfirie asupra Apocalipsei: Să fim una cu Hristos

Preocuparea pentru evenimentele apocaliptice pe care le trăim tinde să domine, să eclipseze și chiar să distorsioneze grija pentru faptele creștinești de zi cu zi. Există riscul ca Antihristul și mergătorii lui înainte să primească în inima credincioșilor ortodocși o poziție mai importantă decât Hristos. Poziția Părintelui Porfirie, departe de a fi diferită de cea a Cuviosului Paisie Aghioritul, pune mai mult în lumină legătura pe care trebuie să o avem cu Hristos. Frica de Antihrist nu ne poate aduce schimbarea cea bună a duhului, nu ne alipește de Domnul așa cum o face dragostea și teama de Dumnezeu.

Este necesară conștientizarea vremurilor în care trăim, să le citim, dar cel mai important este să reușim să-L găsim pe Hristos, să ne ținem de El. Așa cum puțin s-au găsit să-I fie ucenici când S-a întrupat, tot la fel, pentru acești puțini se desfășoară istoria mântuirii, a descoperirii împărăției cerești. În schimb, pentru cei mulți sunt valabile vai-urile și plăgile din Apocalipsă. Efortul cel mare este să ne găsim între cei puțini și credincioși.

Este foarte important modul în care Părintele Gheorghe Kavsokaliviotul scoate în evidență acționarea în duh de dragoste față de Dumnezeu în articolul de mai jos prin intermediul învățăturii Sfântului Porfirie.

Sf. Porfirie și Paisie. Foto: Another City

Bătrânul Porfirie: «Nu-mi place să proorocesc»

Într-o epocă în care tot mai multă lume simte nevoia, din cauza crizei foarte adânci care lovește omenirea, să se ocupe cu întâmplările eshatologice ca cele descrise în Apocalipsa Sf. Ioan Teologul, dar și după cum au fost descoperite prin harul lui Dumnezeu proorocilor, Părinților Bisericii, dar și sfinților bătrâni contemporani, precum Bătrânul Paisie, trebuie să ne așezăm îndeosebi pe poziția Bătrânului Porfirie și să descifrăm de ce un Sfânt așa de mare al epocii noastre, deși cunoștea cu exactitate și amănunțime toate cele pe care le trăim și care vin, cu toate acestea, evita să vorbească despre ele.

Trebuie să ne problematizeze îndeosebi de ce bătrânul nu a vorbit deloc despre cele viitoare, ci a descoperit numai cele neapărat necesare și anumitor oameni. Nucleul de bază al gândirii Bătrânului Porfirie a fost că este nevoie ca lumea să consolideze și să cultive dragostea față de Creatorul ei nu prin frica de cele viitoare, ci printr-o legătură dezinteresată, după cum o are tatăl iubitor față de copilul său. Pentru că unitatea, care era cea mai mare comoară încredințată de Hristos apostolilor, poate să fie întărită când copilul se unește cu tatăl mai întâi prin dragoste, și nu prin frică.

Bătrânul Porfirie asemăna în mod nimerit epoca pe care o trăim cu anii puțin înainte de a veni Hristos. Ce stăpânea atunci? O „pace” romanică în privința autorității, idolatria, un cler deviat de patima stăpânirii, fățarnic fără să fie nevoit, din contra, să îndepărteze lumea de Dumnezeu și, în sfârșit, exista o mică parte de oameni curați și buni. Toate acestea descriu ziua de astăzi în detaliu și reluarea aceleiași epoci trebuie să ne problematizeze intens.

Înainte de Hristos au existat proorocii despre venirea Lui, dar și avertismente spre pocăință pentru poporul lui Dumnezeu, ca în cazul lui Iona și Ninive. Cu toate acestea, aceste proorocii au fost trimise de la Dumnezeu pentru acei puțini oameni curați și buni din fiecare epocă, după cum am arătat înainte, pentru că aveau o dispoziție bună să primească mesajele și să cunoască ce să facă.

Cu acest gând lucra și Bătrânul Porfirie, chemându-i pe oameni să se apropie cu dragoste de Hristos și nu de frica unor întâmplări înfricoșătoare. Cunoștea, dar nu spunea. Vorbea laconic și codat și cunoștea că exista în epoca lui o mare prăpastie între duhovnicia oamenilor din Sfântul Munte și lumea din afară. Din acest motiv, a trimis un om să-l avertizeze pe Bătrânul Paisie să înceteze să mai vorbească despre Antihrist, însemnare, războaie iminente șamd. Nu pentru că erau greșite cele pe care le înștiința prin luminare de la Dumnezeu Bătrânul Paisie, ci pentru că măsurile duhovnicești ale lumii sunt la un asemenea nivel că frica nu avea nici un rezultat esențial și era necesară apropierea numai prin dragostea lui Hristos. Pentru că, dacă omul iubește pe Dumnezeu, atunci Dumnezeu, când oamenii se schimbă, schimbă și Acela istoria. Același lucru s-a întâmplat cu distrugerea iminentă a Ninivei.

Însuși Bătrânul Porfirie a accentuat în ultimele lui zile decăderea și nenorocirea morală pe care o traversăm ca popor și a accentuat fiilor săi duhovnicești să găsească versetul din Vechiul Testament care spune: „Ai haină, fii stăpânul nostru”. Acolo ne spunea că este descrisă situația de astăzi ilustrată. Aceleași situații ale „vechiului Israel” cu „noul Israel” și aceleași simptome. „Vechiul Israel” a pierdut unitatea lui cu Dumnezeu și „noul Israel” a pierdut acest drum precis al unității cu Hristos. Acesta era marele dor al Bătrânului și l-a lucrat la propriu până la ultima suflare.

Rugăciunea arhierească a lui Hristos „ca toți să fie una” era ceea ce a lucrat Bătrânul cât a trăit și cu aceasta a adormit pe buze. Pentru că știa că omenirea, dacă asigură unitatea cu Hristos, nu va avea niciodată de ce să se teamă nici de războaie, nici de Antihrist. Dimpotrivă, astăzi ne apropiem de rău și examinăm cele ce vin ca pe un rău inevitabil. Acolo pierdem toată esența. Războaiele, dezastrele și întâmplările iminente sunt ultimul leac pentru apostazia omului și de aceea Bătrânul Porfirie spunea: „Apocalipsa a fost scrisă ca să nu se întâmple”. Pentru că Apocalipsa are drept scop avertizarea și modul de a o evita este numai dacă lucrăm unitatea care ne-a lăsat-o Hristos ca comoară. Aceasta este educația tămăduitoare pentru boală, pentru că, dacă boala progresează, întâmplările din Apocalipsă vor fi amputarea pe care o provoacă medicul când lovește cangrena.

Spunea Bătrânul: „Epoca noastră este ca epoca lui Hristos. Și atunci lume ajunsese într-o stare nenorocită. Totuși pe Dumnezeu L-a durut de noi. Și acum nu trebuie să deznădăjduim. Văd din dezastru că se arată un om foarte important al lui Dumnezeu, care va ridica și va uni lumea la bine”. A fost una din foarte puținele ori când Bătrânul a vorbit despre cele pe care le trăim și care vin. A accentuat că dreptatea lui Dumnezeu se schimbă și starea noastră este nenorocită. Totuși vedea că mila lui Dumnezeu va vizita omenirea încă o dată. Același lucru îl spunea și Bătrânul Paisie când îl abordau vizitatorii cu o îngrijorare vădită cu privire la cele ce vor veni și când îl întrebau când va veni mânia lui Dumnezeu. Acela spunea: „Va trebui să căutăm să vină mila Lui, nu mânia Lui”. Omenirea are nevoie de ea și astfel trebuie să se apropie de cele pe care ni le-au spus Sfinții noștri. Cele pe care le-au proorocit despre zilele noastre se referă la acei puțini care, ca înainte de Hristos, au voință să lucreze unitatea în Hristos.

Broșurile, presa străină, canalele și presa electronică se preocupă sistematic cu ce a zis Bătrânul Paisie și alți bătrâni contemporani. Nu cunosc dacă fac asta din motive reportericești, comerciale șa. Totuși trebuie să ne problematizăm. Să ne problematizăm ca să căutăm esența în toate acestea.

În 2009, pe când vizitam Rusia în cadrul eforturilor de editare a scrisorilor primului șef de guvern al Greciei, Ioannis Kapodistrias, m-am întâlnit cu un înalt oficial al guvernului Federației Ruse. Am auzit cu uimire o întrebare care se referă la toate cele de mai sus. M-a întrebat:
– Părinte Gheorghe, părinții din Sfântul Munte spune că va fi război între Rusia și Turcia pentru Constantinopol. Ce spuneți despre aceasta?
I-am răspuns fără să mă gândesc cum cred că ar fi răspuns și Bătrânul Porfirie:

– Sfântul Cosma Etolul, care este un mare Sfânt al Ortodoxiei, a zis: «Vor căuta să o rezolve cu pixul, dar nu vor putea. De 99 de ori cu război și o dată cu pixul». „Totuși noi suntem cu pixul”, am adăugat. Grecii cred că au binecuvântarea să le trimită Dumnezeu o personalitate revelatoare ca Bătrânul Porfirie ca să ne arate modul și drumul să evităm dezastrele și dificultățile. Este la latitudinea noastră cum să manevrăm comoara pe care ne-a lăsat-o și să nu așteptăm corabia să se lovească de ghețar.

Dacă lucrăm fiecare individual și separați de Hristos, atunci este sigur că vom spune ceea ce a zis sfântul bătrân: „Totuși se poate, în planul lui Dumnezeu, să vină, să vină așa ca oamenii să să dobândească o conștientizare, să vadă haosul viu lângă ei, să spună: Ei! Cădem în haos, suntem pierduți! Toți înapoi, toți înapoi, întoarceți-vă înapoi, suntem pierduți. Și să venim iarăși la drumul lui Dumnezeu și să strălucească credința ortodoxă”.

Ultimele zile ale Bătrânului Porfirie au fost și cele mai revelatoare pentru fiii săi duhovnicești, dar și pentru toată omenirea. Bătrânul ne-a adunat la chilia sa din Kavsokalivia și ne-a zis: „Nu-mi place să proorocesc, dar vă voi spune o proorocie”. Bătrânul ne-a vorbit despre ce se va întâmpla în Grecia și care este viitorul ei. Era revelator (apocaliptic) despre viitorul Greciei. Toate acestea deja au început să se întâmple. Astăzi trăim toate pe care ni le-a zis și care au început să se întâmple cu precizie. Cea mai mare descoperire a lui Dumnezeu a fost în ultima seară a vieții sale, când aproape jumătate de oră s-a rugat cu rugăciunea arhierească a lui Iisus „Ca toți să fie una”. Însuși Duhul Sfânt S-a rugat prin Bătrânul Porfirie pentru unitatea în Hristos a tuturor creștinilor, dar și a tuturor oamenilor de pe pământ, ca să nu vină cele cumplite din Apocalipsă.

Această rugăciune este cea mai mare moștenire a lui Hristos pentru neamul omenesc. Să devină faptă unitatea omenirii cu Dumnezeu. Această moștenire astăzi, la 21 de ani după adormirea Bătrânului Porfirie, rămâne vie și imprimată într-o icoană. Maica Domnului Patriotissa «Ca toți să fie una­», o icoană profetică și eshatologică, pe care o cunoaște deja toată creștinătatea.

Această moștenire o lucrăm până astăzi fiii săi și nădăjduim în ea.

Ierom. Gheorghe Kavsokaliviotul,
Chilia Izvorului Tămăduirii, Schitul Sfintei Treimi, Kavsokalivia, Sfântul Munte

Postirea din prima săptămână a Postului Mare și importanța ei

Post ușor și cele trei zile la fel de ușoare să vă fie! Nădăjduiesc ca în acest Post să nu aveți multe treburi ca Să participați sufletește la Patima Domnului, ca să lucrați mai mult duhovnicește. Din clipa în care începe Triodul, trebuie ca fiecare să înceapă să călătorească spre Golgota. Și, dacă va pune în valoare duhovnicește această perioadă, când va muri, sufletul lui va călători spre cele cerești fără să fie împiedicat de vămi.

În fiecare an vin aceste zile, dar, odată cu fiecare an, mai pierdem un an; și aici este problema. L-am pus în valoare duhovnicește sau l-am risipit în cele materiale?

Odată cu toate celelalte prefaceri lumești ale vremii noastre, s-a pierdut și sensul celor trei zile, pentru că în fiecare săptămână mirenii au trei zile – vineri, sâmbătă și duminică – pe care le petrec lumește. Din fericire, în mănăstiri și în puține familii creștine din lume se mai păstrează adevăratul sens duhovnicesc al celor trei zile și astfel se mai ține lumea. Rugăciunea multă și postul care se fac în fiecare an în aceste trei zile de la începutul Postului Mare frânează lumea de la multe derapaje duhovnicești, care, de obicei, se fac în cele trei zile petrecute lumește.

– Gheronda, care este noima celor trei zile?

– Cele trei zile de la începutul Postului Mare au mai mult sensul de a-l obișnui pe creștin cu postul, cu înfrânarea. Apoi, când va mânca în fiecare zi la ceasul al nouălea (ora 3 după amiază), va considera aceasta prăznuire. În viața de obște, după cele trei zile mâncam o supă la ora 4 după amiază și consideram aceasta mare binecuvântare. După cele trei zile, ce mare binecuvântare era să mâncăm în fiecare zi!

Cele trei zile de la început au rolul de a ne ajuta să postim tot postul. Dacă cineva nu poate ține cele trei zile, să mănânce puțin posmag seara sau să mănânce la ceasul al nouălea. Este mai bine să se cruțe puțin pentru că, dacă îl ia amețeala și nu poate să mai facă nimic din cele duhovnicești, ce câștig duhovnicesc va avea după aceea? Într-o marți din prima săptămână a Postului Mare, bătrânul Varlaam de la Chilia Sfinților Varlaam și Ioasaf a mers la o altă chilie, unde abia se stabiliseră doi monahi tineri, cunoscuți de-ai lui. Bate la ușă. Nimic. Deschide și-i găsește pe amândoi întinși pe pat. „Ce se întâmplă cu voi? Sunteți bolnavi?” „Nu, ci postim cele trei zile”, au spus aceia. „Ia sculați-vă!”, le-a poruncit bătrânul. „Faceți un ceai, puneți două linguri de zahăr, mâncați și vreun posmag, ca să puteți rosti o rugăciune, să faceți un șirag de rugăciuni. Acesta este post? Ce câștig aveți din el?”

– Gheronda, cum voi putea să mă nevoiesc mai mult cu înfrânarea în Postul Mare?

– Acum, în Postul Mare, mirenii sunt mai cu luare aminte la înfrânare, însă noi, monahii, totdeauna trebuie să fim atenți la ea. Însă lucrul cel mai important la care trebuie să ia aminte cineva sunt patimile sufletești și apoi patimile trupești. Pentru că, dacă dă întâietate nevoinței trupești și nu se nevoiește să dezrădăcineze patimile sufletești, nimic nu face. Un mirean a mers odată la o mănăstire la începutul Postului Mare și un monah s-a purtat cu el cu asprime. Sărmanul mirean a pus gândul cel bun și l-a îndreptățit. După aceea a venit la mine și mi-a spus: „Nu l-am judecat, Părinte. Era așa din pricina celor trei zile”. Dacă, însă, ar fi petrecut duhovnicește cele trei zile, ar fi avut o dulceață duhovnicească și i-ar fi vorbit aceluia cu puțină bunătate. Însă el s-a zorit în chip egoist pe sine ca să țină cele trei zile și de aceea toate îl deranjau.

– Gheronda, ce să cuget în Postul Mare?

– La Patimă, la Jertfa lui Hristos să cugeți. Cu toate ca noi, monahii, trebuie să trăim în orice clipă Patima lui Hristos, pentru că la aceasta ne ajută diferitele tropare și slujbele din fiecare zi.

În Postul Mare ni se dă cea mai mare ocazie să ne nevoim și să participăm intens la Patima mântuitoare a Domnului nostru, cu pocăință și metanii, cu tăierea patimilor, prin împuținarea mâncării, din dragoste pentru Hristos.

Să punem în valoare, pe cât putem, acest stadiu duhovnicesc cu multele lui condiții și posibilități pe care ni le dă, ca să ne apropiem cât mai mult de Hristos cel Răstignit, ca să fim ajutați de El și să ne bucurăm de Sfânta Înviere preschimbați duhovnicește, de vreme ce am trăit mai duhovnicește Sfântul și Mrele Post.

Vă doresc să aveți putere multă în Postul Mare, ca să urcați pe Golgota lângă Hristos, împreună cu Maica Domnului și cu ocrotitorul vostru, Sfântul Ioan Teologul, și să vă faceți părtașe la înfricoșătoarea Patimă a Domnului nostru! Amin.


Din cartea Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești – VI, Despre rugăciune.

Problema noilor acte de identitate electronice din perspectivă creștină

După cum se știe deja, MAI român intenționează să modifice formatul cărților de identitate pentru a se alinia standardelor europene din august anul viitor, drept pentru care pune în dezbatere un proiect de lege în acest sens. Problema este una serioasă, mai ales după discuțiile și reacțiile din ultimul deceniu pe tema cipurilor. Deja purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a declarat că nu există relevanță spirituală și religioasă pentru vreo biserică (!?) de care să aibă cunoștință.

Așadar bisericește există o poziție publică a Patriarhiei, care sună astfel:

„Au fost voci din anumite cercuri monahale, dar niciodată poziția Bisericii nu a fost contrară unor asemenea lucruri. Răspunsul meu este că nu există o poziție contrară a Bisericii față de această problemă. Nu avem în vedere să trimitem (n.r. puncte de vedere la MAI). Pentru că e aceeași problemă ca și în cazul pașapoartelor. Nu se pune nicio problemă. Problema cipurilor nu e o problemă cu relevanță spirituală, religioasă, deci din această perspectivă nu există o poziție negativă a Bisericii. Adică nu am cunoștință ca vreo biserică din cele prezente să aibă vreo poziție critică.”

Nu este clar ce înseamnă expresia „biserică din cele prezente” din declarația domniei sale. În plus, Sfântul Sinod al BOR a admis că există o problemă legitimă de conștiință pentru diferiți credincioși existența unui cip în pașapoarte și a făcut demersuri să existe alternative, lucru de care ne buncurăm și astăzi.

Relevanța spirituală

Subiectul cipurilor, ca să-l definim scurt, este unul complex și foarte inflamat în ultima vreme. Pe această temă am subliniat deocamdată poziția Părintelui Dionisie de la Colciu, care ni se pare cea mai coerentă și cu discernământ. Există un pericol și o fărădelege care se lucrează, care ne va impune în cunoștință de cauză lepădarea de Hristos.

Deci declarația d-lui Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, este în contradicție cu învățătura părinților duhovnicești contemporani, fără a mai zice de tradiția de veacuri a Bisericii. Problema controlului populației prin acte electronice, a amprentării și scanării feței este una de natură spirituală și are conotații puternic religioase cu privire la implementarea unui sistem antihristic de pecetluire a populației. Amintim doar de reacțiile stârnite în principal de Părintele Iustin începând cu 2009, care iată că încă mai dau efecte benefice, cum ar fi alternativa la acte fără date biometrice.

Chiar în anul 2009, în urma reacțiilor masive declanșate de Părintele Iustin, Patriarhia a propus lăsarea unei alternative la pașapoarte fără cip, lucru pe care l-a luat în seamă MAI și rezultatul a fost că astăzi suntem printre puținele țări care au această posibilitate. Acest lucru este lăudabil și arată folosul unor astfel de demersuri, care ar trebui continuate. Pe de altă parte, dovedește ca fiind pripită declarația Patriarhiei, care nu este consecventă cu ea însăși și nici cu învățătura și spiritualitatea ortodoxe.

Pericolul asupra căruia atragem atenția este cel al înregimentării într-un sistem de urmărire generalizată, Big Brother. În nici un caz un astfel de regim nu poate fi considerat bun pentru că este prin sine dictatură și totalitarism care afectează puternic libertatea populației și dreptul la viața privată. Este vorba de o depreciere nepermisă a valorii omului, o depersonalizare cu efecte distructive în primul rând la nivel spiritual, dar și de ordin material. Orice sistem de guvernare are ca menire facilitarea bunei înțelegeri între oameni și buna funcționare a societății, nicidecum înrobirea și înregimentarea tuturor prin control total.

Există și riscul ca acest totalitarism să sfârșească într-un regim antihristic pentru că seamănă foarte mult cu cel descris în capitolul 13 din Apocalipsă (Descoperire), în care se vorbește despre pecetluirea tuturor încât să nu mai poată nimeni vinde sau cumpăra fără semnul fiarei. Așadar buletinele noi, actele cu cip, bar-code-urile, sistemele de sănătate centralizate, scoaterea treptată a banilor din uz, implantarea cipurilor sunt semne care trezesc suspiciuni puternice și justificate. Toate acestea enumerate reprezintă anomalii spirituale chiar și luate în ele însele, cu atât mai mult în perspectiva înscăunării lui Antihrist. Părintele Paisie Aghioritul a considerat necesar protestul față de actele noi de identitate încă din vremea lui, înainte de 1994. El nu considera a fi lepădare primirea actelor cu cip, dar cu siguranță o cădere. Atrăgea atenția asupra cifrei 666 că nu e normal să se găsească în vreun fel pe cărțile de identitate, cum era cazul în vremea sa. Astăzi nu avem indicii că ar exista acest număr în cipuri, dar ele sunt continuarea aceluiași demers care a pornit tocmai de la 666, număr care se găsește pe aproape toate produsele în codul de bare de tip EAN.

Semnalăm, totodată, că nu este bună impacientarea și panica și mai ales apelul la teoria conspirației, cum se întâmplă adeseori. Există o isterie nejustificată cum că CNP-ul și cipurile din orice act de identitate sau card bancar sau amprentarea cu izotopi ar fi lepădare de identitatea noastră creștină, mai ales în condițiile în care se întâmplă fără acordul nostru. Cu atât mai mult nu putem fi de acord cu fuga și izolarea în case depărtate, în păduri și pregătirea de a rezista pe cont propriu numai să nu acceptăm vreun document cu cip. Acest lucru va fi necesar abia când va fi vorba de Antihrist și de închinarea în fața lui prin primirea semnului lui pe mână sau pe frunte sau cum va fi. Pregătirea pentru acele vremuri, care nu știm când vor fi, deși le simțim aproape, trebuie să fie prin disponibilitatea spre mărturisire, nu spre fugă și izolare. În plus, pregătirea este la nivel duhovnicesc, nu trupesc. Problema nu este mâncarea și necesitățile fiziologice și materiale, ci buna așezare duhovnicească, răbdarea necazurilor, credința fermă în Dumnezeu, înțelepciunea și chibzuința. Prigoana antihristică nu urmărește să înfrângă trupul nostru, ci tocmai duhul din noi, libertatea noastră religioasă. Iar pregătirea nu presupune un antrenament de pe acum înspre o viață cât mai austeră și izolată, pentru că aceasta poate constitui o înșelare gravă. La fel cum asceza doar trupească, prin post, metanii și alte moduri de înfrânare nu este plăcută lui Dumnezeu și nici scutită de înșelări când este practicată fără discernământ duhovnicesc.

Având în vedere toate acestea, este necesar și folositor să reacționăm la avansul controlului biometric, să-l înțelegem ca o problemă spirituală și să acționăm în consecință, nu să fim pasivi sau chiar să considerăm că nu există pericole duhovnicești.

Discriminarea celor cu cărți simple de identitate

Faptul că este prevăzută în proiectul de lege în discuție optarea pentru cărți de identitate simple este un lucru îmbucurător. La nivel european ele nu vor fi recunoscute, dar totuși România le va permite pe teritoriul ei. Cred că nici nu putem cere mai mult. Nu putem impune la nivel european voința și convingerile noastre. Nu pentru că nu am putea sau că nu ar fi viabile, ci pentru că am pierdut trenul în această privință, pentru că nu am găsit resursele și abilitatea să facem aceasta până acum.

Deja proiectul de lege este în dezbatere pe o perioadă de 10 zile până pe 23 ianuarie și trebuie să fie exprimat și punctul de vedere anti-biometrie, lucru care ar fi trebuit să fie deja structurat și la îndemână.

Discuțiile sunt deschise și orice propunere este bine-venită în acest sens.

Punctul personal de vedere este că prevederile din proiectul de lege sunt avantajoase și trebuie militat să rămână în forma aceasta în viitoarea lege. Cu toate că există o discriminare la mijloc, prin care cei care vor deține cărți simple de identitate nu le vor putea folosi în spațiul european, putem apela la pașapoarte, așa cum a fost cazul dintotdeauna. Trebuie asumat acest statut diferențiat tocmai pentru a arăta că ținem la aceste aspecte și ne definesc și pentru că există pericole reale la care se expun cei care primesc buletinele electronice, pe care dorim să le evităm. Furtul informatic, accesul de la distanță la datele noastre private nu sunt lucruri de neglijat.

Încorporarea cardului de sănătate

Problema cardului de sănătate rămâne la același nivel ca până acum. La art. IV din Ordonanța cu privire la modificarea și completarea dispozițiilor cu privire la actele de identitate se spune, la pct. 5: „Cardul naţional îşi încetează valabilitatea la data la care titularului i s-a eliberat o carte electronică de identitate”. Așadar cine nu dorește cardul de sănătate se înțelege că poate opta în continuare pentru adeverința scrisă de la Casa de Asigurări sau cei care au card îl pot păstra dacă refuză buletinele electronice. Există doar pentru cei cu buletine biometrice facilitatea de a le folosi ca și carduri de sănătate.

Recomandarea noastră de moment este de a analiza cât mai bine propunerile legislative și a urmări să susținem o variantă pozitivă, nu doar să criticăm mersul societății. Viața în Hristos este mereu o alternativă salvatoare la lumea aceasta, cu toate pericolele ei materiale și spirituale, și trebuie să o trăim ca atare și să tragem un semnal de alarmă și celorlalți prin propriul nostru exemplu, dar și prin atenționarea asupra pericolelor concrete. Libertatea spirituală este un bun pe care îl putem pierde pe încetul, dar sigur și pentru care trebuie să luptăm constant și serios pentru că pur și simplu contează enorm. Deci este firesc și imperativ să avem și să ne exprimăm punctul nostru de vedere.

Este necesară conturarea unei viziuni bine documentate și argumentate atât juridic, cât și duhovnicesc.

Consfătuirea ortodoxă este adesea ruinată de duhul papal

Textul postat într-un comentariu recent reprezintă o radiografiere mișcătoare a situației actuale bisericești. De aceea am decis să-l punem mai bine în valoare într-un articol separat. Este vorba de cuvintele inspirate ca de obicei ale Cuviosului Paisie Aghioritul, care îndeamnă la răspundere și smerenie.

Conducerea în Biserică

Biserica Ortodoxă a funcţionat întotdeauna prin sinoade. Duhul ortodox cere ca în Biserică să funcţioneze Sinodul, iar în mănăstiri Sinaxa Bătrânilor. Arhiepiscopul şi Sinodul să hotărască împreună. Stareţul sau stareţa şi Consiliul mănăstiresc să hotărască împreună. Arhiepiscopul este primul dintre egali. Şi Patriarhul nu este Papă, ci are acelaşi grad cu ceilalţi ierarhi, stă împreună cu ceilalţi ierarhi şi aprobă. Şi un stareţ sau o stareţa în raport cu proiestamenii sunt tot primii între egali.

Arhiepiscopul sau un stareţ nu poate face ce vrea. Dumnezeu luminează pe un ierarh sau proiestamen într-o problemă, pe altul în alta. Vezi că şi cei patru evanghelişti se completează unul pe celălalt. Tot astfel şi aici, fiecare îşi spune părerea sa, iar atunci când există părere contrară, se scriu procese verbale. Pentru că, atunci când este vorba să se ia o hotărâre contrară poruncilor Evangheliei şi unul nu este de acord cu aceasta, dacă nu va cere să se scrie părerea lui, înseamnă că este de acord cu acea hotărâre. Dacă nu este de acord, dar semnează fără să se consemneze părerea lui, face rău şi este răspunzător pentru aceasta; este vinovat, în timp ce, dacă îşi spune părerea sa şi majoritatea este împotrivă, el este în regulă înaintea lui Dumnezeu. Dacă în Biserică Sinodul sau în Mănăstiri Sinaxa nu funcţionează corect, atunci, deşi vorbim de duh ortodox, îl avem totuşi pe cel papal. Duhul ortodox este ca fiecare să-şi spună şi să-şi scrie părerea sa, iar nu să tacă pentru că se teme sau să linguşească pentru a se pune bine cu arhiepiscopul sau cu stareţul.

Dar şi clericii care intră în conducere de tineri, deşi au calităţi pentru aceasta, se vatămă, se netrebnicesc. Intră în angrenaje, conducere, cancelarie etc., şi nu se ajută duhovniceşte, deşi au înclinaţii. Unii, dacă nu s-ar fi netrebnicit şi ar fi făcut lucrare duhovnicească în ei înşişi, ar fi ajuns mai târziu oameni de bază în Biserică. Atunci când omul nu se ocupă de sine în înţelesul cel bun, adică nu face lucrare în el însuşi, este ca negustorul care cumpără şi vinde şi nu ştie ce datorie are, sfârşind în cele din urmă în puşcărie.

Mult mă doare când aud de preoţi tineri că sunt la birou. Dacă ar fi rămas încă puţin afară de conducere, ar fi ajutat mai târziu mai mult. Din păcate, însă, adesea devin proiestameni preoţi tineri, şi nu cei experimentaţi, care ar fi putut face lucrare duhovnicească în turma lor, şi în felul acesta răul devine îndoit. Adică cei tineri îşi iau asupra lor responsabilităţi înainte de a face lucrare duhovnicească în ei înşişi şi se află în funcţii în care trebuie să dăruiască mai înainte de a dobândi bogăţia duhovnicească. Iar cei mai mari, neavând funcţii de răspundere, nu au posibilitatea să ofere experienţa lor preţioasă şi iluminarea lor dumnezeiască.

Cred că mesajul acestui text este acela că nici nu trebuie să impunem părerea noastră, dar nici să tăcem din frică și calcule lumești, păgubindu-ne pe noi duhovnicește, dar și pe alții. Avem nevoie de un Sinod adevărat pentru a rezolva problemele mari acumulate în Ortodoxie, dar și de duh sinodal, de consfătuire începând cu nivelul de jos, al înțelegerii și dezbaterii dintre noi ca și creștini simpli.

Din cartea Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol. 1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 343-345

Translate page >>