Enciclica Patriarhală din 1902: zorii ecumenismului în Ortodoxie. Răspunsul Bisericilor Ortodoxe de atunci, inclusiv al celei Române

Schimbul de opinii între Bisericile autocefale inițiat de Patriarhia Ecumenică pe tema ecumenismului vădește nu doar reticența față de subiectul fals al unității creștine, dar și impunerea lui de către Fanar. Nu doar Enciclica din 1902 este importantă, ci și răspunsul celorlalte Biserici și concluzia ultimă forțată a Patriarhiei Ecumenice. Demn de laudă este răspunsul Bisericii Române, poate cel mai corect dintre toate.

Pentru traducerea textului m-am folosit și versiunea lui în engleză, pe lângă ediția oficială în grecește.

Ecumenismul caraghios cu oi neascultătoare (Imagine: Ecclesio)

Enciclică Patriarhală și Sinodală (1902)

Preafericiților și Preasfințiților Patriarhi ai Alexandriei și Ierusalimului și ai Preasfintelor Biserici autocefale surori în Hristos care sunt în Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia și Muntenegru.

În cinstitele scrisori irenice pe care ni le-au trimis ca răspuns Preasfințiții Întâistătători ai cinstitelor Biserici Ortodoxe autocefale la anunțul nostru despre alegerea noastră cu bună-voința lui Dumnezeu și ridicarea pe Tronul Ecumenic preasfânt, apostolic și patriarhal am văzut bucuroși legătura duhovnicească străveche și nesfărâmată, care se manifestă cu toată sârguința și cu deplină căldură, cuvintele de dragoste evanghelică exprimate cu foarte mare ardoare și rugăciunile fierbinți înălțate către Dumnezeu pentru această străveche Sfântă și Mare Biserică a lui Hristos, soră a lor foarte sârguincioasă în credință și dragoste.

Această înfățișare armonioasă ca într-un horă sfântă a fraților în Hristos care se roagă împreună, care a străpuns sufletul nostru, ne-a încălzit și mai tare spre o comuniune efectivă mai continuă și a trezit în noi nădejdi mai bune pentru o cultivare mai productivă a relațiilor reciproce dintre Bisericile de aceeași credință pentru o rodire cucernică mai strălucitoare și mai abundentă. Am primit și am strâns la piept ca fiind pline de intenții bune asigurările frățești pure ale Preasfintelor Biserici, între care este preasfânta soră care deține întâietatea printre Bisericile din statele ortodoxe, spunem despre Biserica Ortodoxă a toată Rusia, ne-a umplut de multă mângâiere când ne-a adresat și ne-a încredințat acestea:
„Apelul vostru la pace și dragoste frățească și la comuniune vie reciprocă, adresat nouă și celorlalte Biserici autocefale, va găsi ecou și simpatie în inimile tuturor creștinilor ortodocși, care sunt dedicați sincer maicii lor, Biserica. Sfintele Biserici Locale ale lui Dumnezeu, despărțite prin istoria și diferențele de limbă și etnie, vor găsi unitatea lor în dragostea reciprocă, iar în comuniunea strânsă întreolaltă vor găsi curaj și extrag putere pentru propășirea în credință și cunoașterea lui Dumnezeu, resping metodele ostilității și propovăduiesc universalitatea Evangheliei.” – Acest duh de dragoste frățească și de unitate, care se revarsă din izvorul dumnezeiesc al Evangheliei, respiră viu prin cuvintele și înțelesurile asemănătoare din cinstitele scrisori ale tuturor celorlalte Biserici surori, transmițându-ne cu adevărat curaj și putere și ne oferă prilejuri binecuvântate, după obiceiul din vechime de bun augur al saluturilor de dragoste și frățietate, să cerem de fiecare dată și opinia lor experimentată pentru unele chestiuni asupra cărora studiul și judecata în comun ar putea fi considerate nimerite de către Biserici, dar totodată și completarea lucrurilor bune spre folosul comun al Bisericii întregi și a celor în parte, al căror cap este Hristos.

Așadar, întăriți de acest sprijin frățesc și având în minte îndemnul Apostolului Pavel către corinteni și către toți care au crezut în Hristos din toate veacurile: «Vă îndemn, fraților, în numele Domnului nostru Iisus Hristos să vorbiți toți același lucru și să nu fie între voi schisme, să fiți împliniți în același gând și în aceeași părere» , am socotit să propunem Sfântului Sinod din jurul vostru spre cercetare un studiu pe care noi l-am judecat a fi cuviincios și sfânt, vrednic de atenție și seriozitate, dacă se arată așa. Sfânta noastră mare Biserică a lui Hristos consideră oportun să ceară un schimb de opinii cu Preasfintele Patriarhii și cu Preasfințiții președinți ai Bisericilor autocefale asupra unor subiecte de esență și calitate religioasă, general vorbind, de mare însemnătate și importanță, a căror rezumat, pentru o expunere mai clară și o studiere mai facilă l-am făcut cunoscut fraților sinodali în Hristos preacinstiți și preadoriți care sunt în jurul nostru.

Așadar, după studiul și cercetarea făcute cu atenție, au fost de acord, având rezoluția unanimă sinodală a fraților sfinți arhierei foarte iubiți și preadoriți care sunt în jurul nostru în Duhul Sfânt, dar conformându-se și obiceiului care stăpânește în Biserica străveche, potrivit căruia episcopii care erau în fruntea Bisericii cu iubire de Dumnezeu își împărtășeau unii altora nedumeririle și soluționările acestora prin gramate/scrisori, luând aminte cu grijă și cu iubire frățească să caute o cugetare comună în cuvinte și fapte, purcedem la descrierea întrebărilor validate sinodal, fără să ridicăm chestiuni noi, ci punând înainte pe cele supuse studierii comune de ceva timp spre luminarea reciprocă a Sfintelor Biserici Ortodoxe Locale ale lui Dumnezeu. Acestea, având în tot cazul dispoziții asemănătoare pentru folosul comun, suntem încredințați, vor accepta cu plăcere și vor judeca să găsească oportun ciclul de comunicare duhovnicească spre cercetarea care se vădește nu numai în cursul lucrurilor, ci care este impusă și de chemarea cu care am fost chemați toți în Hristos, care, cu bună-voința și harul lui Dumnezeu, suntem rânduiți spre cârmuirea Sfintelor Lui Biserici pentru a lua seama de ele și a ne îngriji după datorie de mântuirea tuturor. Căci este o necesitate, într-adevăr, pentru cei rânduiți de sus spre chivernisirea duhovnicească a credincioșilor și un mare folos pentru pliroma creștină îngrijirea ca cel mai de preț capitol al dragostei să fie întărit ca să aducă mai multe roade după voia sfântă a Domnului. De aceea ne-am gândit ce pare venerabililor întâi-stătători ai Preasfintelor Biserici autocefale că ar trebui cercetat mai întâi, ce ar fi fost de folos să se facă, dar nu s-a făcut și ce este de cuviință și posibil să se facă de acum pentru întrunirea popoarelor ortodoxe în unitatea credinței și în dragostea și gândirea comună unii față de alții și ce trebuie făcut după acestea spre întărirea sfintei și ortodoxei noastre credințe și spre apărarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici împotriva duhului acestui veac, care se ridică împotrivă.

Lucru plăcut lui Dumnezeu și evanghelic mai este și faptul de a cerceta părerile Preasfintelor Biserici autocefale despre relațiile noastre din prezent și viitor cu cele două mari vlăstare ale creștinismului, adică Biserica Apuseană și a protestanților. Și este cunoscut că unirea lor și a tuturor celor ce cred în Hristos cu noi în credința ortodoxă constituie subiect de rugăciune și cerere constante în Biserica noastră și dorința bine-credincioasă și din inimă a oricărui creștin autentic care se ține de învățătura evanghelică a unității. Dar nu ignorăm totodată faptul că această dorință se lovește de persistența neclintită a acestor Biserici în doctrine pe care stând ca pe o bază solidificată cu trecerea timpului, par să nu fie deloc dispuși spre calea unității, lucruri care sunt arătate de adevărul evanghelic și istoric, sau manifestă ardoare, dar în termeni și pe baze pe care înțelegerea și comuniunea dogmatică dorită se dovedesc a fi inacceptabile pentru noi. De asemenea, este de prisos a spune pentru cei cunoscători că Biserica sfântă, sobornicească/catolică și apostolească, cea întemeiată pe temelia Apostolilor și întărită de dumnezeieștii și purtătorii de Dumnezeu Părinți la Sinoadele Ecumenice, care are cap pe Însuși Arhipăstorul Hristos și care este stâlp și temelie a adevărului și trup al lui Hristos, potrivit Apostolului de Dumnezeu inspirat și urcat la cer, Biserica sfântă menționată este una în faptă prin identitatea credinței și prin similitudinea valorilor morale și a obiceiurilor la unison (sinodal) prin deciziile celor șapte Sinoade Ecumenice și este datoare să fie una, nu multe și diferite între ele în privința dogmelor și a normelor fundamentale de guvernare bisericească. Dar dacă, precum în orice lucru cu neputință la oameni, dar cu putință la Dumnezeu, încă nu se poate nădăjdui la unirea tuturor ca fiind posibilă cândva, când venirea dumnezeiescului har conlucrează și oamenii sunt îndreptați pe cărările dragostei și păcii evanghelice, prin urmare trebuie luată în considerare și avută preocuparea, pe cât este posibil, cum ar fi cu putință să netezim calea acum colțuroasă care duce la un astfel de final și să găsim puncte de întâlnire și de contact sau chiar și unele atitudini permise de a trece cu vederea până la finalizarea în timp a întregului fapt, prin care se va împlini spre bucuria și folosul comun cuvântul Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos despre o turmă și un Păstor. De aceea, presupunând că va fi bine-primită preasfinților frați propunerea unei astfel de examinări, punem înainte cu curaj această întrebare frățească: dacă este judecată a fi oportună acum o sondare preliminară despre aceasta pentru a pregăti un teren neted pentru apropierea reciprocă prietenească și să se determine bazele, măsurile și mijloacele judecate drept cele mai bune de comun acord între membrii Bisericii noastre Ortodoxe generale.

În conexiune cu unitatea creștină sunt puse înainte și cele despre creștinii occidentali care s-au detașat nu demult de Biserica Romană, care și-au luat denumirea de vechi-catolici și spun că acceptă cele dogmatizate de Biserica nedespărțită de până aproape în secolul al IX-lea și rânduielile celor șapte Sfinte și cinstite Sinoade Ecumenice și se proclamă pe ei înșiși ca fiind deja în Biserica Ortodoxă generală și cer unirea și comuniunea cu ea ca pe un lucru rămas pentru o reglare formală. Și este lăudabil cu totul zelul fierbinte al acestor creștini iubitori de Dumnezeu pentru adevărul creștin și pentru dragostea evanghelică de care se arată că sunt plini în lupta lor bună. Sunt cunoscute lumii creștine decretele și actele conferințelor lor, precum și învățătura dogmatică și liturgică din cărțile lor reprezentative.

Dar încă nu prevalează în opinia noastră ceva clar și general despre mărturisirea lor de credință proferată, ci sunt judecate diferit cele despre aceasta de către bărbații noștri bisericești, fie care cunosc starea lor de aproape, fie care le-au studiat de departe. Unii dintre ei se pronunță despre această mărturisire că este încă departe în esență în punctele dogmatice de ortodoxia deplină, iar alții, dimpotrivă, o judecă drept neavând diferențe esențiale care împiedică unitatea credinței și comuniunea bisericească, numai cât nu conține acceptarea a toată învățătura și tradiția ortodoxă sănătoasă. Am socotit a fi bine să cerem opinia bine-credincioasă și iubitoare de frați a Preasfintelor Biserici de aceeași credință și despre această preocupare importantă, dacă li s-ar părea oportun și în ce mod ar da un sfat bun și acceptabil să fie facilitată realizarea dorinței de unire deplină cu noi a creștinilor despre care este vorba ca o pârgă de bun augur pentru unitatea nădăjduită și dorită a creștinătății mondiale.

Socotim că sunt vrednice de nu mai puțină atenție cele spuse și scrise deja de ceva timp despre calendarul comun, printre care îndeosebi sistemele propuse de reformare a calendarului iulian, care domnește în Biserica Ortodoxă, sau acceptarea celui gregorian, acela fiind mai defectuos științific, iar acesta mai precis, luând noi în calcul și mutarea pascaliei noastre bisericești ca o consecință necesară. Vedem că și în studiile pe acest subiect sunt împărțite opiniile care domnesc la ortodocșii noștri care au făcut investigații de specialitate. Unii dintre ei consideră că ceea ce ni s-a predat de demult este singurul lucru potrivit în Biserică pentru că este predanie patristică și ceva validat bisericește de la început/de sus și mai puțin necesară reformarea lui, ba chiar cred că trebuie mai degrabă evitată din motive pe care le detaliază. Alții se dovedesc apărători ai calendarului occidentalilor și ai introducerii lui la noi, punând înainte precizia măsurării timpului cât mai deplină cu putință sau chiar și folosirea nouă a unuia similar. Pledează pentru ei, după cum se pare, și cei din Biserica de Apus probabil în așteptarea foloaselor religioase admisibile după perspectiva lor proprie. Astfel, fiind intensificată dezbaterea în zilele noastre, sunt propuse cu perseverență de ambele părți susțineri felurite și vrednice de considerație, care se referă la știință și la religie în același timp, prin care în unele din țările ortodoxe se vădește o înclinație spre acceptarea opiniei despre schimbarea calendarului nostru sau o reformare a lui. Ni se pare util, de asemenea, pentru că această chestiune are o semnificație bisericească evidentă împreună cu forma științifică, să facă schimb Sfintele Biserici Ortodoxe între ele de comunicate aferente ca să se formeze în ele și despre acest subiect un cuget comun, o opinie și o decizie a Bisericii Ortodoxe generale, căreia i s-a pus deoparte atributul de a judeca și a găsirea, la nevoie, un mod de a combina pe cât posibil precizia științifică aferentă căutată cu păzirea dorită a limitelor bisericești consacrate.

Așadar Marea noastră Biserică a lui Hristos, judecând că acest schimb de percepții despre punctele expuse mai înainte este o manifestare palpabilă a comuniunii duhovnicești și practice și o păzire cuprinzătoare a unității în toate chestiunile comune cu cea mai mare eficacitate, nutrește nădejdi bune că grija frățească a ei și îndemnul care împinge la un final cuvios și evanghelic vor avea ecou de simpatie în inimile venerabililor frați în Hristos și va găsi o iubire de frați aprobatoare din partea lor pentru a comunica opinia fiecăruia dintre cei care conduc cu iubire de Dumnezeu Bisericile. Mai cugetăm că, dimpreună cu folosul comun nădăjduit din comunicările reciproce, se va da din nou lumii o mărturie despre puterea morală viguroasă care există în Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos, al cărei izvor este adevărul care a fost transmis în mod neschimbat și al cărei reazem tare este unitatea nezdruncinată a Bisericilor Locale între ele. Cu astfel de speranțe și încredere, pe care le sprijinim pe râvna dumnezeiască pentru reputația și starea bună a Sfintelor lui Dumnezeu Biserici din partea venerabililor întâistătători care le conduc și a Preasfintelor Sinoade, ne rugăm din străfundul inimii către Domnul să mântuiască și să acopere sub scutul Său tot ansamblul/pliroma credincioșilor ortodocși și să dăruiască viață fericită, sănătate și zile îndelungate Preafericirii și Preasfinției Voastre, care sunteți mult iubit și mult îndrăgit de noi.

12 iunie 1902

†Ioachim de Constantinopol

Ioachim de Efes
Natanael de Prusa
Alexandru de Neocesareea
Vasile de Smirna
Constantin de Hios
Policarp de Varna
Ioachim de Xanti
Nicodim de Vodena
Nichifor de Litița
Tarasie de Heliupolis
Ieronim de Kalliupoli


Răspunsul a venit din partea mai multor Biserici autocefale (Patriarhia de Ierusalim, Biserica Rusiei, Biserica Greciei, Biserica României, Biserica Serbiei, Biserica Muntenegrului), din care facem un rezumat pentru fiecare:

Patriarhia Ierusalimului (5 iunie 193): Consideră că nu este o necesitate dialogul cu creștinii occidentali și există la mijloc pericolul prozelitismului. Oricât s-ar strădui teologii eretici spre unire, s-ar ruga și ar visa-o, nu o vor atinge. Dar „este posibil ca Bisericile despărțite prin dogme și norme bisericești să petreacă în dragoste creștină și în respect reciproc și în apreciere una ață de alta până când va veni plinirea vremurilor și va răsări ziua dorită a unirii, în care toți se vor veseli și se vor bucura, doar că și acest fapt este pus la îndoială prozelitismul, această mare sminteală din creștinism”. Păstorii Bisericilor își doresc și se roagă să se unească Bisericile despărțite, dar nu se vor depărta de păzirea dogmelor și așezămintelor lor.

Pe lângă vechii catolici, și anglicanii prezintă interes de a avea un dialog cu ei. Însă trebuie știut că, la o examinare atentă, există diferențe mari care ne despart. Apropierea și chiar unirea cu ei sunt posibile, ba chiar necesare, iar acest lucru ar putea fi ușurat de formarea unor comisii de teologi din toate Bisericile Ortodoxe care să pună bazele corecte unei asemenea uniri. Aceștia ar putea redacta o mărturisire ortodoxă de credință mai desăvârșită și să emită o soluționare a problemei canonicității ierarhiei anglicanilor.

În ce privește calendarul, o reformare a lui ar fi spre vătămarea Ortodoxiei pentru că există un atac al prozelitismului catolic și protestant. Dacă popoarele apusene ar conștientiza sminteala prozelitismului și ar renunța la ea, atunci s-ar putea apela la un calendar mai precis. Totuși ar exista impedimentul să fie încălcat canonul apostolic care interzice sărbătorirea Paștelui „cu iudeii înainte de echinocțiul de primăvară”. Însă, dacă motivele morale care au impus această măsură ar fi nu ar mai fi în vigoare, atunci nu ar exista nici un impediment dogmatic să fie pus în rânduială calendarul cu măsurătorile științifice.


Biserica Rusiei (28 februarie 19003): În privința relațiilor cu cele două „vlăstare ale creștinismului”, se fac rugăciuni ca ei să vină la cunoștința adevărului și „să se întoarcă în sânul Sfintei Biserici sobornicești și apostolice la Păstorul lor unic”. Pe temeiul sincerității credinței lor în Sfânta Treime, este acceptat botezul lor și clericii latini sunt primiți în rangul lor, cinstind succesiunea apostolică a ierarhiei lor, ca și pe copți, armeni, nestorieni. Totuși grija mare nu este atât pentru înlesnirea unirii cu ei, cât mai ales pentru apărarea ortodocșilor de atacurile și momelile latinilor și protestanților. Cea mai afectată este aristocrația rusă. Prozelitismul față de ruși este visul de veacuri al papismului. Oricât de seducătoare ar fi cuvintele pașnice de unire, catolicii nu trebuie crezuți și nici trecute cu vederea toate eforturile și cheltuielile și ordinele pe care le folosesc pentru a subjuga credința rușilor. Pe de altă parte, protestanții au concepție foarte exterioară despre viața bisericească și urmăresc în tot chipul să slăbească credința ortodocșilor ruși în sfințenia Bisericii mai rău decât latinii. Anglicanii sunt dați ca exemplu diferit, fiind sinceri în raportarea lor, fără dușmănie, dar departe de dreapta credință. În plus, dorința lor de unire ar trebui împărtășită de toți, nu doar de o parte dintre ei (High Church). Vechii catolici au o râvnă bună pentru adevăr și există o cooperare cu ei, fiind înființată o comisie în Petrupolis. Dar o unire reală a fost contant amânată și noua generație a pierdut viața bisericească, este lumească și greu se pot stabili legături concrete. Aceștia trebuie convinși că doar Biserica Ortodoxă este depozitarul adevărului și, dacă vor să se mântuiască, trebuie să vină la ea.

Calendarul este studiat de o comisie specială din ordinul țarului, formată din specialiști din multe discipline, care nu au ajuns deocamdată la o concluzie. Introducerea calendarului nou doar la nivelul societății nu este socotită de bun augur pentru că ar trebui alcătuite calendare care să indice sărbătorile bisericești pe vechi, cum se întâmplă în Japonia. Mai mult, învățații ruși consideră că este mai practic calendarul iulian decât cel gregorian, ceea ce-i face rezervați și pe conducătorii bisericești față de schimbarea pascaliei și a tuturor sărbătorilor bisericești.

În final, este semnalat faptul că există alte comunități de creștini care sunt mai dispuși să vină la credința ortodoxă, cum sunt copții, nestorienii, copții ș.a.


Biserica Greciei (14 iulie 1903): Chestiunea unirii generale a Bisericilor este nepotrivită în circumstanțele prezentului de atunci pentru că au fost multe încercări care s-au lovit de impedimente de netrecut și au dus la mai mare tulburare decât pace. În ce privește pe cei autodenumiți vechi catolici, aceștia nu doar că au diferențe majore în dogme față de ortodocși, dar nici între ei nu au unitate și același cuget.

Adaptarea calendarului depinde mult de condițiile naționale și sociale. Este o chestiune care ține mai mult de astronomi, iar bisericește contează sărbătorile. Drept aceea, „dacă toate Bisericile Locale de Răsărit sunt convinse că împrejurările națiilor diferitelor Biserici Ortodoxe sunt potrivite pentru reformarea calendarului fără tulburarea conștiințelor religioase ale celor mai simpli, care nu pot să discearnă dogme și chestiunile liturgice de chestiunile astronomice, acestea pot să întreprindă reformarea calendarului de acum prin consens între ele și cu guvernul fiecăreia…”.


Biserica României: Biserica este datoare să păzească adevărul de credință, dar și toate învățăturile secundare. Ea îi povățuiește și pe cei rătăciți să revină la calea adevărată. Întoarcerea lor este dovada că Biserica crește și se întărește doar pe temelia pusă, care este Hristos. „Deci unde este Păstorul adevărat, acolo este și va fi și turma Lui; și unde este Capul, acolo și nu în altă parte va fi și trupul.” Cei care nu au ascultat glasul Păstorului să rămână în turma Lui au pierdut dreapta judecată a blândului Stăpân și au parte de multe nenorociri, dar Biserica îi cheamă înapoi, ea fiind păstrătoarea învățăturii adevărate. Este cunoscută istoria până la dezbinarea dintre Biserica de Răsărit și cea de Apus, provocată de cea din urmă. La fel, sunt știute și fazele prin care a trecut „biserica romano-catolică” până ce s-au scindat protestanții și și-au pus fiecare o altă temelie, diferită de cea ortodoxă. De atunci fiecare din aceștia urmăresc să stăpânească Biserica Domnului (Ortodoxă). Drept urmare, noi nu putem să trecem cu vederea nici măcar o silabă din învățătura de credință, nici nu avem vreun punct de întâlnire cu ei. „Calea Sfintei Biserici Ortodoxe este foarte netedă și fără nici o împiedicare. Nu este nevoie să o facă cineva mai curată decât este.” Dacă vrea cineva să vină pe această cale, noi le-o arătăm, dar „nu primim propuneri cât privește modul de intrare, pentru că ea este credința sinceră” primită de la Domnul Iisus prin ucenicii Lui și dogmatizată în cele șapte Sinoade. Dacă eterodocșii pun condiții cum să fie primiți, atunci trebuie să ne apărăm credința, știind că Domnul este puternic să bage pe alții în împărăție în locul fiilor nevrednici de masa Mirelui ceresc și apoi să le deschidă și lor mintea și inima ca să fie primiți cu smerenie în turma Păstorului.

Vechii catolici nu pot fi primiți prin concesii, ci prin pocăință. Ei, după despărțirea de Biserica Romei, și-au introdus reforme inacceptabile, cum ar fi anularea spovedaniei și a posturilor. Au făcut și tot felul de acorduri cu anglicanii la Bonn în 1874 și 1875 și la Lucerne în 1892 și negociază credința. Ortodoxia nu recunoaște nici o mărturisire schimbătoare în afară de cea care conține adevărul ei dogmatic și moral.

Calendarul ar trebui să rămână neschimbat pentru că nu se poate să nu se aducă atingere rânduielilor canonice. Dacă Dumnezeu vrea altceva, ne luminează prin Sfântul Duh ce să vrem și ce să facem.


Biserica Serbiei (6 iunie 1903): Biserica Ortodoxă nu este răspunzătoare pentru împărțirea Bisericii întemeiată de Mântuitorul, ci este suficient să se îngrijească să oprească fenomenelor smintitoare. Unul este Izbăvitorul neamului omenesc și una este Biserica Lui, iar cei care au introdus dogma Filioque au deschis o fâșie mare spre tot mai multe rătăciri la mijlocul sec. al IX-lea și deplin în sec. al XI-lea. Pe vechii catolici care se întorc trebuie să-i primim cu o dragoste care să nu fie mai mare decât cea față de Domnul Iisus Hristos. Trebuie să păzim neatinse toate dogmele pe care le-am ținut până acum. Nu putem să le cerem să lepede toate obiceiurile lor bisericești care nu vatămă învățătura dreaptă, dar să fie primiți prin acceptul sinodal al tuturor Bisericilor autocefale.

Calendarul iulian și cel gregorian sunt deficitare și cel mai bun este cel propus de Maxim Terpkovici atât în ce privește calcularea anului, cât și pe partea religioasă.


Biserica Muntenegrului (23 aprilie 1902?): Ar trebui convocat un Sinod general al episcopilor ortodocși pentru o mai bună relație între ei, dar separările statale sunt o piedică de netrecut. Dar sunt folositoare aceste comunicări. Biserica Muntenegrului, împreună cu toate celelalte Biserici Ortodoxe, se roagă pentru întoarcerea celor ce au fost cândva fii ai sfintei Biserici și oi duhovnicești și să ajungă la cunoașterea adevărului și să revină sub aripile Bisericii sobornicești. Este recunoscut botezul unora și al altora pe baza sincerității credinței lor, dar și succesiunea apostolică a latinilor. La fel procedează cu toți copții, armenii și nestorienii și care nu au pierdut succesiunea apostolică. În ciuda acestei dispoziții îngăduitoare, este nevoie mai ales de multă vigilență la atacurile latinilor și protestanților. Este știută din istorie dorința latinilor de a subjuga Ortodoxia chiar și în Serbia, Bosnia și Herțegovina prin înființarea de școli, misiuni și ordine monahale prozelitiste. Oricât de dulci ar fi cuvintele lor, trebuie avută mare grijă la vătămarea pe care o pot produce. La fel, și protestanții îi consideră idolatri și rătăciți pe ortodocși și produc pagubă prin învățăturile lor, de care trebuie ferită turma credincioșilor cu mare atenție. Cu totul altfel sunt anglicanii; drept urmare, trebuie manifestată deschidere față de ei și să li se arate dogmele păstrate curat doar în Biserica Ortodoxă. Vechilor catolici trebuie să li se arate că adevărul este doar în Biserica Ortodoxă ca ei, în căutarea lor îndreptată spre cele trei mari direcții creștine, să aleagă dreapta credință și să vină în turma cea adevărată.

În privința îndreptării calendarului, e un subiect dezbătut în toate țările ortodoxe și Mitropolitul Mihail al Serbiei a făcut deja o propunere Patriarhului Ecumenic. La fel, există și în Rusia o comisie pe această temă. Dar nu este ușor de ajuns la o concluzie finală acceptabilă pentru că este sensibilă schimbarea pascaliei și a praznicelor mișcătoare. Istoria arată că diferitele schimbări au provocat neplăceri. De aceea rămâne opinia că este mai bun calendarul iulian.


Răspunsul final al Patriarhiei Ecumenice (16 mai 1904): Mulțumiri pentru răspunsul Bisericilor autocefale din Ierusalim, Rusia, Grecia, România, Serbia, dar și Bisericii din Muntenegru. Alexandria, Antiohia și Ciprul nu au trimis o scrisoare de răspuns din cauza condițiilor vitrege.

Bisericile Ortodoxe se află sub asaltul unei ideologii lumești și se dorește fărâmițarea și dezbinarea lor și îndepărtarea lor de tradiția și canoanele apostolice. Acest duh străin amenință pacea Bisericii și este pământesc. Cum să nu fie drept să fie păstrate tradițiile ecumenice și patristice, puse pe temelia apostolică și păstrate cu sânge mucenicesc? Trebuie evitată orice abatere și să nu se apeleze la metode care distrug tradiția de veacuri.

Având în vedere dezbinările produse de erezii, este adevărat că trebuie multă vigilență în păzirea turmei ortodoxe, dar și rugăciune pentru unirea tuturor celor depărtați, gândindu-ne că ei cred în numele Domnului Iisus Hristos și nădăjduiesc să se mântuiască prin harul lui Dumnezeu. Nu ar păcătui cineva dacă vorbește cineva de apropierea creștinilor din Apus de Biserica Ortodoxă, în ciuda diferențelor de învățătură. Pentru a nu fi indiferenți față de eterodocși (vechii catolici), ci urmărind unirea bisericească, nu trebuie să-i nedreptățim, judecându-i după zvonuri; ar trebui să li se ceară o mărturisire clară oficială, emisă de episcopi și sinod. La fel trebuie tratați cu bună dispoziție și anglicanii.

Există diferențe de abordare față de botez și preoție în Bisericile Ortodoxe și trebuie curățat cugetul comun potrivit rânduielilor Bisericii Ecumenice. acest aspect ar trebui comunicat și studiat în răstimp de trei ani, apoi să se adune laolaltă teologi trimiși de Sfintele Biserici și să fie comunicată tuturor rezoluția.

În privința calendarului, avem predania de a prăznui Învierea în prima duminică după lună plină de după echinocțiul de primăvară. Dar calendarul sărbătorilor mișcătoare este bine să fie mai în acord cu anul tropic.

Va fi discutată mai departe la nivel inter-ortodox schisma ucraineană? Apel al Patriarhului Ierusalimului la un an după întâlnirea de la Amman

Scrisoare deschisă din partea Patriarhului Teofil III

Patriarhia Ierusalimului

Dragi frați, deopotrivă Întâistătători și împreună-slujitori în Domnul Iisus Hristos,
Acum un an, săptămâna aceasta, ne-am adunat în Regatul Hașemit al Iordaniei pentru a construi tovărășia noastră comună în vederea unui dialog al dragostei de dragul unității Bisericilor Ortodoxe Locale. După două zile de rugăciune și discuție frățească, am ieșit cu o determinare mai mare să continuăm mai profund comuniunea și să abordăm împreună provocările noastre.
Nici unul dintre noi nu ne-am imaginat că ne întâlneam pe buza unei catastrofe globale a cărei amploare nu a mai fost văzută în timpul nostru. Ne amintim înaintea lui Dumnezeu de răposatul frate Patriarh Irineu al Serbiei, care a fost cu noi în Iordania și care a adormit acum în Domnul. Ne rugăm ca Dumnezeu să-i dăruiască odihnă cu Sfinții în loc de tihnă și pace. Ne rugăm zilnic, pomenindu-vă pe fiecare dintre voi, aducând lauda noastră, mulțumirile și mijlocirile și știind că harul lui este de ajuns pentru noi, a cărui putere se desăvârșește în slăbiciunea noastră (cf. 2Cor. 12:9).
Această pandemie a necesitat ca noi toți să ne vedem de propriile noastre comunități, cele pe care Dumnezeu ne-a chemat să le slujim, să le ridicăm inimile din disperare și să le întoarcem spre Domnul, Care ne dă nădejde. Pentru că știm că, încă pe când eram păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Cu mult mai mult acum, că am fost îndreptați prin sângele Său, vom fi mântuiți prin El de urgia lui Dumnezeu (Rom. 5:8-9).
Aici, în propria noastră Sfântă Cetate a Ierusalimului, am fost întăriți și sprijiniți de rugăciunile voastre. După cum a fost în toată lumea, semenii noștri din Pământul Sfânt au suferit dificultăți în timpul pandemiei. Vă rugăm să continuați rugăciunea pentru noi, după cum și noi ne rugăm continuu pentru voi din Mormântul dătător de viață al Domnului nostru Iisus Hristos.
Dumnezeu este milostiv și a dat creaturilor sale cunoașterea și dibăcia să dezvolte medicamente și vaccinuri pentru a sfârși această pandemie mortală. Pentru că privim înainte spre zile mai luminate anul acesta, ni se reamintește de angajamentul comun de a ne aduna pentru rugăciune și comuniune. Ne rugăm ca acest lucru să fie posibil mai târziu anul acesta.
Să continuăm să ne sprijinim unii pe alții în rugăciune și să căutăm modalități prin care Bisericile noastre Ortodoxe Locale ar putea aduce nădejde, binecuvântare și bucurie întreolaltă. Pentru Sfântul Pavel spune: Purtați sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos (Gal. 6:2). De asemenea, ne alăturăm împreună în rugăciune pentru fratele nostru, Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartolomeu, și tovarășii noștri Întâistătători ortodocși și așteptăm să ducem mai departe unitatea comuniunii noastre.
Când începem pregătirea dinaintea Postului Mare pentru marea sărbătoare a Paștilor, ascultăm aceste cuvinte ale imnografului din Triod:
Fraților, să nu ne rugăm ca fariseul: pentru că cine se înalță pe sine va fi smerit. Să ne smerim pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu și să strigăm tare cu postire ca vameșul: Dumnezeule, milostiv fii nouă, păcătoșilor!
(Vecernia Duminicii Vameșului și Fariseului)
cu dragoste frățească în Hristos,

TEOFIL III
Patriarh al Ierusalimului
Sfânta Cetate a Ierusalimului
Miercuri, 24 februarie 2021

Nota noastră: Îndemnul formulat de Patriarhul Ierusalimului la continuarea dialogului pentru rezolvarea schismei ucrainene și întărirea unității Bisericii este destul de timid și pe ocolite, dar măcar dă dovadă că nu a fost dată uitării chestiunea în cauză. Sunt așteptate și reacțiile celorlalte Patriarhii.

În perioada acestui an care a trecut de la întâlnirea de la Amman, a existat o evoluție notabilă prin recunoașterea schismaticilor de către Biserica Ciprului și prin persistența cu care Patriarhia Ecumenică își susține pretențiile la o întâietate față de restul Bisericilor Locale. Așadar era necesară o contracarare pe măsură. Pandemia a blocat discutarea și întâlnirea la nivel inter-ortodox, dar demersurile ar trebui continuate dacă se dorește consolidarea unității în Ortodoxie și rezolvarea dilemelor ecleziologice puse de Patriarhia Ecumenică.

Între timp, în Ucraina încă se mai înregistrează scandaluri și acaparări de biserici de către schismatici.

Climatul conflictual în care se găsesc Bisericile Ortodoxe nu face decât să alimenteze și atacurile din exterior la adresa credinței pe un fundal de destabilizare. Viața în Hristos și credința în Dumnezeu se dezvoltă și prind putere doar prin convingeri clare și mărturisire fără echivoc, care alungă negura demonică a minciunilor și amăgirilor provocate de schisme și erezii. De aceea, este bine-venită această atitudine a Patriarhului Teofil, dar trebuie preluată și de celelalte Biserici.

Doar 6 Biserici Locale din 14 vor participa la întâlnirea de la Amman; Patriarhia Antiohiei este absența de ultima oră

Patriarhul Ioan X al Antiohiei

Romfea.gr: Patriarhia Antiohiei nu va participa la Amman

Comunicatul Patriarhiei din Antiohia din 22 februarie:

„La invitația amabilă pe care a primit-o anterior Preafericitul Patriarh Ioan X din partea Preafericitului Patriarh Teofil III al Ierusalimului de a participa la întâlnirea de consfătuire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Amman – Iordania pe 25 a lunii curente, Biserica Antiohiei declară că nu va participa la întâlnirea în cauză.

Biserica Antiohiei percepe îngrijorarea Întâistătătorilor de Biserici și inițiativele lor la orice ar putea contribui la găsirea de soluții pentru criza gravă cu care se confruntă Biserica Ortodoxă astăzi. În orice caz, a decis să nu participe la această întâlnire pe baza informațiilor care au fost furnizate și a atenției ei de a evita orice crește divergența dintre frați și izolarea lor. Poziția ei nu înseamnă că nu este dispusă să aplice grabnic soluțiile necesare pentru motivele care au condus la întreruperea comuniunii dintre Biserica Antiohiei și Biserica Ierusalimului, chiar și după ce Biserica Antiohiei a arătat disponibilitate pentru orice facilitează aceste soluții.

Cu acest prilej, Biserica Antiohiei reia poziția ei fermă că «consensul unanim» dintre Biserici, întemeiat pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, este norma de bază în Biserica Ortodoxă în ce privește deciziile generale la nivel universal, precum și la soluționarea chestiunilor ieșite din comun. Își afirmă, de asemenea, efortul ei, prin comunicarea continuă cu Bisericile, în ceea ce produce o atmosferă de dragoste și o întoarcere la consultări reciproe, astfel încât să fie astfel fidelă mesajului de bucurie, pace și unitate, pe care Domnul nostru îl dorește de la Biserica Lui.

Biserica Antiohiei cheamă pe toți fiii ei să se alăture la rugăciune și lucru pentru pacea în Biserică și în toată lumea.”

*        *        *

Nota theodosie.ro: Din cele spuse se înțelege că motivul real al absentării Bisericii de Antiohia este conflictul cu Patriarhia Sionului. Probabil că mesajul împăciuitor al Patriarhului Teofil al Ierusalimului nu oferă suficiente garanții. Promisiunile exprimate pot ascunde, de fapt, amânări ce duc la nerezolvarea disputei asupra Qatarului. Este un conflict care durează de ceva vreme și provoacă indignări care, iată, duc la blocarea cooperării pe alte probleme stringente. De asemenea, reiese că sprijină demersurile Bisericii Ruse, deși nu va fi prezentă la discuțiile de la Amman.

Așa se face că Bisericile Ortodoxe Locale participante vor fi în număr de 6: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă, Sârbă, Română, Poloneză și a Cehiei și Slovaciei. Dar, ca și pondere a credincioșilor, acestea reprezintă o mare majoritate. O serie de 5 Biserici de factură greacă au făcut bloc comun în a boicota întâlnirea: Patriarhia Ecumenică, principala vinovată pentru conflictul care se dorește discutat la Amman, Biserica Greciei, a Albaniei, a Ciprului și Patriarhia Alexandriei. La acestea se adaugă Patriarhia Georgiei, care probabil că nu dorește să se alieze cu Moscova din cauza disputelor jurisdicționale, Antiohiei și a Bulgariei. Dintre toate acestea, absența bulgarilor este destul de surprinzătoare pentru că au afinitate cu slavii (ruși și ucraineni) și sunt mai tradiționaliști, nu urmează linia ecumenistă feroce a Constantinopolului.

Detalii organizatorice ale întâlnirii de la Amman; Antiohia duce tratative; Biserica Bulgară nu va participa

Patriarhul Teofil al Ierusalimului a trimis o a doua scrisoare de invitație Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale, în care sunt specificate și câteva detalii cu privire la programul întâlnirii de la Amman.

Unele din lucrurile punctate în scrisoare este faptul că întrunirea de la Amman nu va fi o Sinaxă oficială, ci „o întâlnire frățească ce va înnoi dialogul despre provocările pe care le întâmpină comunitatea ortodoxă în această epocă critică”. Scopul avut în vedere este „să fie cercetată metodologia pentru atingerea scopului comun al dialogului și împăcării cu scopul de a fi păzită unitatea comunității noastre ortodoxe și, chiar dacă această întrunire va conduce la dezbateri pe mai departe în viitor, această întrunire va putea să compună de una singură o bază de lucru pregătitoare”. Cei prezenți nu vor sluji împreună, ci vor participa în duh de frățietate la o conlucrare și rugăciune în comun. Invitații vor fi întâmpinați la Amman pe 25, vor participa la întrunire pe 26 și vor pleca pe 27 februarie. Patriarhia Ierusalimului îi va găzdui pe invitați la hotelul Fairmont pe toată durata șederii lor. Va avea loc și o întâlnire cu Majestatea Sa, regele Abdulah II al Iordaniei.

ΒήμαΟρθοδοξίας: IERUSALIM: Ce a spus Teofil în Sfântul Sinod – «Alianța» cu Patriarhul Antiohiei

În Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, care a fost întrunit astăzi, vineri, 21 februarie, de către Preafericitul Patriarh al Ierusalimului, kir Teofil, au fost dezbătute diferite chestiuni, fiind cuprins și subiectul aflat în suspensie cu Patriarhia Antiohiei cu privire la Qatar. A fost menționat faptul că, de când cei doi Întâistătători s-au întâlnit la mijlocul anului trecut în Cipru, se derulează un dialog între cele două Patriarhii cu referire la subiect.

Patriarhul Teofil a informat pe membrii Sinodului că în ultimele săptămâni s-a reușit formularea câtorva perspective comune cu Antiohia pentru rezolvarea chestiunii, în timp ce a fost exprimată speranța că vor exista dezbateri mai departe și că se vor încheia cu o soluționare finală.

Preafericitul a spus că Patriarhia Ierusalimului privește la întâlnirea iminentă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe de săptămâna viitoare la Amman, în Iordania, cu aspirația că dialogul va fi continuat în scopul unității frățești. Este demn de remarcat că, după cum a ajuns în mediile de informare, anumite Biserici vor trimite delegați la întâlnirea în cauză.

UOJ: Sinodul Bisericii Bulgare refuză să participe la Sinaxa Întâistătătorilor

Pe 21 februarie 2020, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a publicat pe pagina sa de internet un refuz oficial de a participa la Sinaxa Întâistătătorilor din Iordania.

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare anunță că se abține de a veni la întâlnirea de mai sus și, în consecință, nu va trimite reprezentanți la Amman, capitala Iordaniei”, sună mesajul Sinodului. „Sfântul Sinod își exprimă dragostea frățească pentru Preafericitul Patriarh Teofil III al Ierusalimului și respectul său adânc față de Patriarhia Ierusalimului, apărătorul de milenii al Mormântului Domnului”.

*        *        *

Așadar se preconizează că vor participa jumătate din Bisericile Locale: Ierusalim, Moscova, Serbia, România, Cehia și Slovacia, Polonia, iar Antiohia cu probabilitate. Vor fi absente cu siguranță Bisericile de Constantinopol, de Alexandria, Georgiană, Greacă, Bulgară, a Ciprului și Albaneză. Această situație ilustrează criza prin care trece astăzi chiar și la nivel oficial Ortodoxia, încât nici măcar dialog pe temele de maximă importanță nu se poate purta cu ușurință. Totuși nădăjduim și ne rugăm să apară și roade bune și să existe mai degrabă o abordare frontală și fără compromisuri de credință decât o pace lipsită de Duhul lui Hristos.

Mitropolitul Irineu de Baska critică papismul fanriot; Patriarhul Bartolomeu este indignat de acțiunile Ierusalimului

Βημα Ορθοδοξιας: Mitr. Irineu de Baska: Ce nu recunoaștem Patriarhiei Ecumenice

Întrebat despre problema ucraineană, Mitropolitul sârb Irineu de Baska a răspuns următoarele într-un interviu acordat ziarului Печат în data de 27.12.2019:

«Nădăjduiesc cel puțin să nu țină mult timp… Poziția oficială a Bisericii noastre cu referire la toate acestea este cunoscută la scară largă. Marea Biserică a lui Hristos din Constantinopol o recunoaștem ca Biserică Ortodoxă prima ca tron și pe cinstitul ei Întâistătător ca primul episcop ortodox pe baza primatului de onoare. Suntem înțelegători cu dragoste și bunăvoință că tocmai această Biserică mărturisitoare ne-a luminat cu lumina Evangheliei lui Hristos, că prin Sfântul Munte ne-a fost întors Rașko Nemanici ca Sfântul Sava și că în epoca aceea, cu opt veacuri înainte, prin el ni s-a dat autocefalia (Referire la aluziile Patriarhului Ecumenic de ingratitudine a Bisericii Sârbe față de Fanar).

În același timp, recunoaștem toate competențele Patriarhiei Ecumenice conforme cu rânduiala canonică de veacuri a Bisericii Ortodoxe și prin ecleziologia ei. Nu recunoaștem, totuși, «drepturile deosebite» înscrise ulterior, competențele și prerogativele abătute de la cadrul canoanelor. Organizarea Bisericii Ortodoxe este întemeiată pe sinodalitate, și nu pe primatul exclusiv absolut, fapt pe care îl arată ispita papismului.

Există primul în rang, dar în Sinodul tuturor, niciodată în afara sau deasupra Sinodului. În cele exprimate este înțeleasă poziția noastră cât privește chestiunea Bisericii Ucrainei.»


Între timp, Patriarhia Ecumenică se pare că va răspunde tăios inițiativei Ierusalimului de a convoca o consfătuire panortodoxă pe tema schismei ucrainene din Ortodoxie, anunță deocamdată Lumina Fanarului, fără a da detalii. Există doar așteptarea unui răspuns oficial.

Comentariu adăugat: După cum relatează agenția Romfea.gr, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a primit pe 4 ianuarie într-o întâlnire privată la sediul său din Fanar, iar a doua zi în mod oficial o delegație a schismaticilor ucraineni formată din 6 membri, doi episcopi, doi preoți, primarul și vice-primarul din Lvov.
În discursul pe care l-a ținut, Patriarhul și-a exprimat supărarea pentru inițiativa Patriarhului Teofil al Ierusalimului de a convoca o consfătuire panortodoxă. Menționez doar câteva argumente aduse, care denotă în ce mod sfruntat de deformat poate prezenta situația și minți oficial.
În toate situațiile în care Biserica Mamă (adică Fanarul) a acordat autocefalie, a făcut-o pe criterii bisericești, nu politice sau din interese ascunse. Acuzațiile care i se aduc sunt, de aceea, false, nu s-a supus niciodată unor centre de putere lumești. Dimpotrivă, cei care aduc aceste acuzații „sunt cei care schimbă Biserica într-un regim lumesc, abordând problemele bisericești cu criterii străine, lipsite de cuget ortodox și de o ecleziologie sănătoasă”. Așadar, continuă el, Patriarhia Ecumenică își duce crucea proprie, după cuvintele prof. H. Iannaras.
A mulțumit Patriarhului de Alexandria și Arhiepiscopului de Atena că au recunoscut tomosul de autocefalie al ucrainenilor.
Înfierează inițiativa Patriarhului Teofil al Ierusalimului de a convoca o consfătuire panortodoxă în februarie drept o măsură „lipsită de canonicitate și fără temei ecleziologic”. Mai departe, afirmă că păzirea unității, la care îndeamnă Ierusalimul, se referă la Patriarhul Moscovei, care a rupt comuniunea cu trei Biserici, după cum se știe. Așadar, după logica fanariotă, cei vinovați de ruperea unității sunt tocmai Patriarhii Ierusalimului și Moscovei, care nu au momentan comuniune cu alte Biserici Locale.
După discursul Patriarhului Ecumenic, „Mitropolitul” de Lvov a continuat pe aceeași linie, denunțând faptul că se spun multe minciuni despre ierarhia noii structuri ucrainene. El afirmă că sunt false acuzațiile că nu ar avea hirotonie și poate demonstra acest lucru prin actele de hirotonie pe care le au fiecare episcop (fără să pună mai departe problema autenticității hirotoniilor lor). A mai adus un argument, cum că ei erau primiți de fostul Mitropolit Vladimir de Kiev fără hirotonie din nou, numai să renege Patriarhia Ecumenică (un fapt pe care nu îl cunosc, dar oricum este marginal, caracterul schismei fiind prea vădit ca să mai conteze unele detalii nesemnificative).

Un Mitropolit, exarh în Cipru al Sfântului Mormânt, justifică o convocare a Întâistătătorilor la Ierusalim prin faptul că nu ar fi prima de acest fel

Timotei, Mitropolit de Vostra, exarh al Sfântului Mormânt în Cipru, aduce câteva argumente pentru întrunirea conducătorilor bisericești în Ierusalim. Pe lângă istoria bisericească și statutul actual al Sfintei Cetăți, mai există cel puțin un precedent răsunător în această privință.

De ce nu o întrunire a Întâistătătorilor la Ierusalim?

Patriarhii de Alexandria, Antiohia și Ierusalim nu sunt la prima întâlnire în Sfânta Cetate pe teme de cea mai înaltă însemnătate pentru Biserică! După Sinodul Ferrara-Florența, s-au întâlnit cei trei Întâistătători în Ierusalim și au condamnat semnarea Unirii.

Să nu uităm că Biserica Ierusalimului a fost centrul la care se întorceau Apostolii de la evanghelizare popoarelor pentru a dezbate subiectele care se iveau între neamuri și acolo, în Ierusalim, decideau despre ce e de făcut.

Desigur că istoric centrul s-a mutat acolo unde a fost stăpânirea politică. Mai întâi la Roma, apoi la Constantinopol, de aceea și Moscova astăzi revendică o astfel de poziție. Totuși Sfânta Cetate a rămas în conștiința creștinilor «Scaunul Împăratului Hristos», după cum a fost întipărit și în procesele verbale (practicalele) Sinoadelor Ecumenice, și Biserica Sionului, a beneficiat de respectul tuturor Bisericilor și a înseși Tronurilor dintâi ca fiind incontestabil «Maică a tuturor Bisericilor».

Bisericile fiice astăzi, având în vedere impasul care a fost creat în Ortodoxie din cauza problemei ucrainene și care trăiesc deja o schismă groaznică, dacă sunt interesate în realitate de unitatea BSERICII, care este CEA MAI MARE (temă) în viața și activitatea urmașilor apostolilor, «ca să fie una», vor trebui să dea de-o parte interesele și prerogativele de proveniență lumească și, îmbrăcând haina smereniei și a împăcării, să se întrunească cu prilejul referatului Preafericitului Patriarh Teofil al Ierusalimului, după multă rugăciune, și să se consulte în Duhul Sfânt în vederea găsirii unei soluții la problema care dezbină Biserica lui Hristos, astfel încât să fie restabilită unitatea ortodocșilor.

Nota noastră: Desigur că îndemnurile la smerenie și împăcare sună bine, totuși situația actuală este dominată de orgolii foarte puternice, la care greu vor renunța atât fanarioții, cât și rușii. Aceste orgolii au fost puse deja în discuție de această propunere a Mitropolitului Timotei și probabil va fi greu să aibă un ecou favorabil, deși ar fi necesar să se reunească un Sinod chiar fără să existe astfel de voci și îndemnuri. Deja mai toată suflarea ortodoxă își dorește o dezbatere deschisă a problemelor tot mai fierbinți care macină Biserica. Patriarhia de Constantinopol este cea care le provoacă, ieșind tot mai mult în decor atât prin ecumenismul său feorce, cât și prin intervenția schismatică în Ucraina, trăgând după sine câteva Biserici loiale (Alexandria și Grecia) prin pârghii politice. Deja sunt semne tot mai clare că până și Sfântul Munte alunecă pe această pantă periculoasă.

Orgoliile la care fac referire sunt pretențiile rușilor de centru politic principal în lumea ortodoxă, care reclamă o poziție mai importantă pentru Moscova, și prerogativa Constantinopolului de a avea inițiativa măcar în problemele cele mai arzătoare. Ambele ar trebui să fie de importanță secundară pentru că Evanghelia nu este dependentă de lumea aceasta materială, ci izvorăște din lumina cea neînserată, din harul Duhului Sfânt (din smerenie, dreptate, dragoste nefățarnică și credință blândă și nezdruncinată).

Articolul Mitropolitului de Vostra conține în fotocopie și dovada întrunirii unui Sinod la Ierusalim (1443) la care a fost condamnată semnarea unirii de la Ferrara-Florența (1439) și depunerea Patriarhului de Constantinopol.

Amintim că Patriarhul Ierusalimului a propus în cursul vizitei la Moscova întrunirea unei întrevederi a tuturor Întâistătorilor de Biserici în Iordania, la care Arhiepiscopul Ieronim al Atenei a răspuns cu un refuz pe motiv că doar Patriarhul Constantinopolului are dreptul de a face astfel de convocări.

Controverse ridicate de situația Patriarhului Irineu al Ierusalimului

Știrile referitoare la starea și evoluția lucrurilor în jurul ex-Patriarhului Irineu al Ierusalimului se pare că au atins orgolii în Ierusalim. Fără să dea detalii în ce fel a reacționat Patriarhia, Agenția Romfea publică un articol polemic, pe care îl redăm mai jos în traducere.

Romfea.gr: Patriarhia Ierusalimului acuză Romfea.gr de practică «ciudată» și de publicarea unor evenimente «inexistente».

Omenește doar – și acesta ar trebui să fie cel mai mare lucru pentru toate părțile implicate – de un șir de ani, chinuiesc un om despre care, până de curând, nici nu recunoșteau că a deservit ca Întâistătător al Patriarhiei istorice, cu toate că l-au ales canonic în 2001.

Deci să mergem la faptele pe care, cât ar dori unii, nu pot să le schimbe și să vorbim despre morală:

Romfea.gr a publicat epistola publică pe care a semnează ex-Patriarhul Irineu, care a fost trimisă Întâistătătorilor Bisericilor și forurilor politice ale Greciei, Iordaniei, Israelului și Palestinei, care descrie situația lui de astăzi.

Aceeași scrisoare, dincolo de celelalte lucruri, invocă și trimite la sentința judecătorească a statului Israel. Pe aceasta o consideră Secretariatul Patriarhiei Ierrusalimului «inexistentă» și «ciudată/imorală»?

Orice poziție contrară, cu argumente și documente, am fi publicat-o cu mulțumire, dar în Patriarhie aleg doar tăcerea pe subiect.

Totuși, în loc de aceasta, Secretariatul Patriarhiei Ierusalimului sau mandatatul ei, au ales să atace Romfea.gr fără să trimită cea mai mică scrisoare sau dovadă, dacă ar fi avut-o, despre cele «inexistente» pe care susțin că le-am publicat.

Alegația problematică despre exploatarea așa-zisă din partea Romfea.gr a sănătății Patriarhului Irineu este ea însăși «ciudată». […]

Starea deplorabilă din imaginea Patriarhului Irineu, a cărui sănătate «se înrăutățește de la o zi la alta», oglindește, după judecata noastră, aceeași imagine a Patriarhiei. Oare din milostivire (?), puțin înainte de a muri, fără primejdie de acum, i-ați dăruit titlul de „ex/fost”?

Sau faceți aceasta, cu puține ore după predarea scrisorii lui conducerilor politice și bisericești și după publicarea de pe Romfea.gr?

Aici se potrivește expresia din popor: în casa spânzuratului nu vorbim de funie.

Pentru aceasta, în mod cuvenit, punem două întrebări:

1. Ce a făcut, de când s-a îmbolnăvit Patriarhul Irineu până astăzi, Frăția Aghiotafită (a Sfântului Mormânt) pentru restabilirea sănătății Patriarhului?

Dincolo de ducerea lui la spitalul la care ar fi dus pe orice aghiotafit dacă s-ar fi îmbolnăvit.

2. Dumneavoastră, Sfințite Secretar sau Frăție Aghiotafită, l-ați fi dus pe Patriarhul Teofil, dacă s-ar fi îmbolnăvit, ceea ce să nu fie!, în mijlocul verii, cu arșița cunoscută din Orientul Mijlociu, în pustiul Ierihonului, pentru tratament?

Mai ales când este necesară măcar o oră, după ce vine ambulanța, să-l transporte din Ierihon până la spitalul din Ierusalim?

L-ați fi dus la spitalul francez, și nu la cel evreiesc mai bun, Hadassah, ca să nu coste scump?

Acolo l-ați dus când a căzut leșinat în biserica Sf. Constantin, a fost informată ridicarea recunoașterii ca Patriarh de la Cabinetul ministerial al Iordanei?

Romfea.gr se abține să-și susțină mai departe poziția, îndeosebi când se străduiesc să lovească validitatea și morala ei pentru ca să ascundă strategii personale și aspirații străine.

În scrisoarea redactată de Patriarhul Irineu, este cerut ajutorul noului Prim Ministru grec, invocând și prietenia cu tatăl acestuia, pentru a intra în posesia pașaportului care îi este reținut la Patriarhia Ierusalimului, pentru a reveni în Grecia, eventual la noul Centru de Gerontologie deschis de curând de Arhiepiscopul Atenei. Dorința și-o motivează pentru a putea fi tratat de boala dobândită pe perioada închiderii forțate în Patriarhie timp de mai bine de 11 ani în urma detronării sale „anticanonice și ilegale prin acuzații nedemonstrate”. Condamnarea sa a survenit în urma unui proces civil în care s-a retras recunoașterea ca Patriarh. Pricina sentinței a fost faptul că nu a validat unele tranzacții care fuseseră parafate de administrația Patriarhiei. Își susține afirmațiile cu un citat dintr-o hotărâre dintr-o Decizie a Tribunalului Eparhial al Ierusalimului din oct. 2013. În încheiere menționează că Patriarhul actual, Teofil, nu l-a vizitat niciodată în perioada sa de recluziune forțată și i-a interzis să iasă sau să intre sau să fie vizitat în toată această perioadă. Semnează ca Patriarh al Ierusalimului.

Ulterior, articolul cu privire la repunerea în treapta arhieriei a fost actualizat cu textul deciziei, care este următorul:

Sfântul Sinod al Patriarhiei de Ierusalim, prezidat de PF Părintele nostru și Patriarh al Ierusalimului, Teofil, în Ședința sa 101 din 12/25 iulie 2019, a ridicat în consens caterisirea monahului Irineu și l-a repus în rangul arhieresc, pe care l-a dobândit înainte și în treapta de fost-Patriarh al Ierusalimului, dându-i deplina cinstire datorată acestui rang al lui.

Sfântul Sinod a ajuns la această decizie pentru motivele care sunt menționate în textul de mai jos:

«Plan cu privire la decizia ridicării caterisirii monahului Irineu.

Deoarece rânduiala care este păstrată mereu în Biserică, hotărâtă după canoane, zidește și aduce pacea, în care Se odihnește Duhul lui Dumnezeu, «Care instituie toată așezarea Bisericii», și deoarece sfintele canoane au fost apărate de dumnezeieștii Părinți «pentru tratarea patimilor și pentru tămăduirea sufletelor», prin urmare și pentru rezolvarea oricărei lucrări pătimașe și în interes propriu, care se oștește împotriva unității corpului bisericesc, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, aliniindu-se responsabil la normele canonice, în duhul principiilor canonice pomenite mai sus, a ajuns, înainte cu treisprezece ani, cu mare necaz, la decizia de caterisire a predecesorului nostru Irineu, trecându-l de atunci în tagma monahilor. Pe lângă acestea, Sfântul Sinod nu a încetat niciodată, cu multă răbdare, să arate interes viu pentru fratele nostru menționat, de aceea a și trimis neîncetat rugăciuni de cerere stătuitoare către Dumnezeu pentru el.

Deoarece situația sănătății fratelui nostru în Hristos se înrăutățește de la zi la zi, Sfântul Sinod, deliberând după poruncile lui Dumnezeu și lucrând cu iubire de oameni, după autoritatea pe care o are «cel ce slujește știința medicală în Duhul», decide în consens ridicarea caterisirii impuse fratelui nostru Irineu, rugându-se stăruitor către «Domnul a toată stăpânirea și autoritatea» ca să dea cu belșug harul preasfântului și de viață dătătorului Mormânt lui și nouă tuturor».

Sfântul Sinod a pus pe Prim Secretarul IPS Arhiepiscop Aristarh al Constantinei și Secretarul Sfântului Sinod IPS Arhiepiscop Dimitrie al Lidei să comunice decizia aceasta ex-Patriarhului Irineu, care primește îngrijiri medicale zilele acestea prin purtarea de grijă a Patriarhiei la Spitalul Francez din Ierusalim Avva Gherasim de la Iordan.

Din partea Secretariatului

Nota Theodosie.ro: Cazul Patriarhului Irineu este unul cu multe necunoscute. Cel puțin oficial, nu există informații suficiente pentru a înțelege și a ne forma o opinie clară pe subiect. Evenimentele din ultima vreme aduc o lumină și dau impresia că se va face și mai multă lumină pe viitor, odată cu ieșirea sa în „libertate”. Deocamdată nu avem posibilitatea să oferim alte detalii decât cele traduse mai sus.

Cât privește caterisirea și reabilitarea lui, cel puțin cea din urmă este foarte ciudată. Ori a fost vinovat și i se pot oferi îngrijiri medicale speciale, ca unui fost Patriarh, din iubire de oameni, ori nu a fost vinovat și trebuie repus în treaptă. Argumentarea din decizia sinodală practic este inexistentă; nu oferă nici un motiv concret, nici o trimitere la vreun canon, nimic. Se poate înțelege că depunerea lui nu a fost pe motive bisericești, drept pentru care acum Patriarhia îl recunoaște ca nevinovat. Dar aceasta ar însemna cinism și aduce atingere corectitudinii cu care a fost înscăunat Patriarhul acutal, Teofil. Oricum, reabilitarea aceasta aruncă mai multă îndoială asupra caterisirii deoarece intervine într-un moement delicat; pare mai mult o soluție de oportunitate. Cert este că totul rămâne deocamdată în ape tulburi și așteptăm mai multe clarificări, dacă va îngădui Dumnezeu.

Translate page >>