Dreapta credință este atacată în vremurile noastre prin mai multe erezii, chiar dacă au fost condamnate. Multe dintre acestea sunt organizate ca „Biserici” și împrăștie multă rătăcire. Drept aceea, înnoirea anatematizării lor solemne în cadrul Sinodiconului Ortodoxiei este o lucrare necesară de contracarare a influenței lor în sânul Bisericii Ortodoxe.

Însă, pe lângă ereziile vechi și vădite, există și altele care apar de-a lungul timpului și tulbură conștiința Bisericii. În acest sens, este de bun augur delimitarea și înfierarea lor pentru a atrage atenția poporului credincios asupra pericolelor reprezentate de ele. Așa a procedat Sinodul Bisericii Ruse din Afara Granițelor (ROCOR), care a formulate o anatemă asupra ecumenismului. Aceeași practică de a introduce noi anateme s-a răspândit ca modalitate de exprimare a cugetului ortodox și la nivel mai mic, în parohii și episcopii individuale, fără a avea o valoare mai mare decât un semnal de alarmă care să trezească atenția și să îndemne la reacții pe măsură din partea unor foruri mai înalte asupra învățăturilor greșite semnalate.

O astfel de listă detaliată a rătăcirilor din trecut și actuale a fost alcătuită și citită în cadrul liturgic de Părintele Protoprezbiter Matei Vulcănescu în parohia sa din cadrul Episcopiei de Pireu, Grecia. Ca notă distinctivă, este de remarcat respingerea ecumenismului sub diferite forme, dar și a concepției eretice cu privire la primatul de factură papală, promovată îndeosebi de Patriarhia Ecumenică și cu aplicarea concretă în apariția formațiunii schismatico-eretice a așa-zisei Biserici din Ucraina.

Mărturisirea părintelui a fost remarcată și în Ucraina și apreciată de către cei drept credincioși.

Ortodoxia Catholică: Anatema pseudo sinodului din Creta și lui Epifanie Dumenko. Anateme ce se rostesc în Duminica Ortodoxiei în Biserica Panaghia Odighitria, Pireu, 8-03-2020

1. Lui Arie, primul luptător împotriva lui Dumnezeu: Anatema!

2. Lui Wulfila semiarianul, lui Nestorie, lui Macedonie care spun că Sfânta Treime a suferit şi Ualentin: Anatema!

3. Lui Petru Gnafens, cel ce spunea : «Sfinte fără de moarte cel ce te-ai răstignit pentru noi»: Anatema!

4. Lui Pavel al Samosatei şi Teodotion: Anatema!

5. Lui Petros Dileos numit şi Liko Petru, lui Eutihie şi lui Sabelie: Anatema!

6. Lui Iacob Armeanul, lui Dioscor al Alexandriei şi lui Sever, lui Serghie, Pavel şi Pir, împreună cu Serghie, ucenicul lui Liko Petru: Anatema!

7. Origeniştilor şi celor dimpreună cu ei: Anatema!

8. Căzuţilor şi anticanonicilor patriarhi ce neagă Sinodul al IV-lea Ecumenic,  Karekin al II-lea al Armeniei,  Theodoros al II-lea al Egiptului, patriarhul Copţilor,  Pavel al Etiopiei, Ignatius Efrem al II-lea al siroiacobitilor,  Baselios Toma al malabarienilor – indieni, care în mod greşit se numesc pe sine «ortodocşi» şi celor ce sunt în comuniune cu ei: Anatema!

9. Celor ce neagă Sfintele Sinoade Ecumenice, al IV-lea, al V-lea şi al VI-lea, monofiziţilor, monoteliţilor şi monoenergiștilor: Anatema!

10. Eutihianiștilor, Iacobiţilor şi Argivuriții: Anatema!

11. Adunării înfricoşătoare împotriva cinstitelor icoane: Anatema!

12. Celor ce neagă Sfântul al VII-lea Sinod Ecumenic, celor ce nu se închină Domnului nostru Iisus Hristos, în icoana descrisă după firea omenească: Anatema!

13. Lui Varlaam de Calabria, Grigorie Achindin, Prohor al Kidoniei, Nikifor Grigoras, Gherghios Lapithis şi urmaşilor lor: Anatema!

14. Cei ce învaţă erezia neo-varlaamistă: Anatema!

15. Hulitorului de Hristos, Francisc de Assisi  împreună cu toţi minciuno-sfinţii papistaşi: Anatema!

16. Cel după Canoane căzut şi fără temelie ereziarh Papa al Romei celei Vechi, Francisc I şi celor ce sunt în comuniune cu el: Anatema!

17. Celor ce învaţa că Biserica Ortodoxă ar fi «Biserica Soră» cu adunarea romano-catholică şi cu alte erezii: Anatema!

18. Lui Martin Luther, Jean Calvin, Urlich Zwigli, Henric al VIII-lea, lipsitului de evlavie împărat, şi celor adunaţi împreună cu ei şi tuturor ramurilor protestante: Anatema!

19. Ereziarhului adunării religioase a Anglicanismului,  Justin Welby,  şi celor ce sunt în comuniune cu el: Anatema!

20. Celor care neagă şi defăimează pe Maica Domnului, Treimea cea de o fiinţă şi nedespărţită, rabini ai iudaismului, islamişti şi membrii societăţii ”Turnul de Veghe” a pseudo Martorilor lui Yehova: Anatema!

21. Celor care defăimează Sfintele Taine ale Bisericii, baptişti, adventişti şi penticostali şi tuturor ramurilor neoprotestante: Anatema!

22. Celor care predică şi învaţă panerezia ecumenistă intercreștină şi interreligioasă: Anatema!

23. Celor care predică şi învaţă erezia postpatristică şi post-canonică, cum că învăţăturile Sfinţilor Părinţi ar fi perimate: Anatema!

24. Celor care neagă Sinoadele al VIII-lea şi al IX-lea Ecumenice, de pe timpul Sfântului Fotie cel Mare şi Sfântului Grigorie Palama, papo-filioqviștilor: Anatema!

25. Aşa zisului „Consiliu Mondial al Bisericilor” (al ereziilor) ce învaţă că fiecare ramură protestantă este o parte din Biserica lui Hristos şi celor ce participă la rugăciuni în comun la blasfemica şi călcătoarea de canoane, aşa-zisa „Săptămână de Rugăciune pentru unitatea creștinilor din Ianuarie” considerându-i pe eretici „fraţi în Hristos”: Anatema!

26. Declaraţiei de la Toronto (1950), Acordurilor de la Balamand(1993) şi Chambesy (1994) în care anticalcedonienii în mod mincinos sunt recunoscuţi ca ortodocşi, textelor de la Porto Alegre (1997) şi Busan (2013): Anatema!

27. Celor ce învaţă că Biserica ar cuprinde toate confesiunile despărţite de Ea numindu-le „biserici nedepline” şi celor care spun că există Sfinte Taine, Har mântuitor şi sfinţenie înafara Bisericii Ortodoxe, celei Una, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti: Anatema!

28. Celor care învaţă că patriarhul ecumenic este «primus sine paribus», adică primul fără de egal: Anatema!

29. Textelor celor eretice ale ecumenistului pseudo-sinod din Creta din iunie 2016, numit «Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe» şi celor ce le primesc şi le pun în practică, texte care:
       – consfinţesc aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de biserici pentru eretici;
       – consfinţesc Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii – minimalismul dogmatic;
      -consfinţesc Declaraţia de la Toronto care afirmă că există membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodoxe şi că Biserica lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte;
     -consfinţesc căsătoriile mixte (cu eretici) printr-o falsă iconomie;
     -consfințesc conceptul lui Ionannis Ziziulas despre «persoana umană»:
Anatema!

30.   Teosofilor, mormonilor, masonilor, rosicrucienilor, scientologilor, serghianistilor, gnosticilor, neo-marxistilor:  Anatema!

31.  Ereziei primatului papal și oricărei forme de papism sau semi-papism introdus în sistemul colegialității sinodale ortodoxe (care își are originea în modul în care apostolii s-au adunat frățește în Sinodul de la Ierusalim), erezie proliferată astăzi în special de Patriarhia de Constantinopol,  Anatema!

32. Teologiei eretice  „Primus sine paribus„  exprimate în anticanonicul „Tomos de Autocefalie” acordat de către Patriarhia Constantinopolului constructului ucrainean schismatic a lui Epifanie Dumenko și pseudo-sinodului lui, Anatema!  Tomosului de Autocefalie, Anatema! Lui Epifanie Dumenko si pseudo-sinodului lui, Anatema!

32. Tuturor ereticilor: Anatema!

0
Am vrea să-ţi ştim părerea, scrie-ne!x
()
x