Pe teme doctrinare nu este permis un limbaj cu două înțelesuri, chiar dacă este exprimat în spațiul public, unde puțini înțeleg rigorile teologice. Pentru că cine se rușinează de Dumnezeu de ochii lumii va fi lepădat de la fața Lui înaintea îngerilor.
Părinții duhovnicești din ultimul veac au considerat că nu este o atitudine bisericească ruperea comuniunii pe considerentul calendarului. Deși au mai existat neconcordanțe între Alexandria și Roma în stabilirea Paștilor chiar și după Sinodul I Ecumenic, ele nu au dus la ruperea separarea ecleziastică, ci au fost rezolvate în timp prin aprofundarea subiectului și înțelegerea diferențelor.
Trebuie să fim precauți și să nu ne încredem în astfel de documente pentru a nu fi direcționați spre ținte false și să pierdem astfel din vedere adevăratele amenințări la adresa credinței și sufletului nostru. Amândoi Mitropoliții declară responsabil că niciodată nu au semnat cele ce se referă, cele care se opun credinței ortodoxe și conștiinței lor arhierești.
Stiliștii și zelotiștii deviază de la calea cea dreaptă prin diferite greșeli pe care le susțin. Pe lângă faptul adevărat și regretabil că nu trebuia schimbat calendarul liturgic decât cu acceptul tuturor Bisericilor Locale, aceștia au mai adus tot felul de teorii false cu privire la valoarea calendarului și la unele așa-zise condamnări sinodale asupra celor care vor accepta schimbarea.
Deși a avut un rol important, Conferința din 1923 nu a constituit o decizie autentică de îndreptare a calendarului, ci mai mult un pretext insuficient. Așa se face că, de fapt, miza calendarului a fost jucată în mod diferit de fiecare Patriarhie și Biserică autocefală în parte.
Ca un document istoric, articolul este uimitor în multe privințe. Poartă mărturia faptului că interpretarea modernă a „ținuturilor barbare” a canonului 28 era veche de doar doi ani când a fost scris – adică s-a dezvoltat sub stăpânirea lui Meletie. Arată o etapă timpurie în dezvoltarea pretenției Alexandriei la „toată Africa”.
Deciziile luate la Conferința din 1923 au produs confuzie și au fost punctul de pornire pentru schisma liturgică din sânul Bisericii Ortodoxe. Se pare că ele nu au fost aplicabile, însă au fost un pretext pentru implementarea corecturilor aduse calendarului iulian, care au fost decise de către Sinoadele Bisericilor Locale.
Nu știu care era pravila sa, nici cât de multe metanii făcea. Nu vorbea niciodată despre aceste lucruri. Era un om foarte retras. Însă eu și ceilalți care i-am fost apropiați știm că rostea Rugăciunea [lui Iisus] neîncetat și că, în ultimii săi ani, probabil a fost un isihast pe deplin.
Deși Sinodul I Ecumenic nu a adoptat pascalia după calendarul iulian, aceasta a fost legată de echinocțiul de pe 21 martie prin tradiția ulterioară. Poate fi validat acest obicei la nivel sinodal sau, oricum, acceptat în conștiința ortodoxă ca un fapt indiscutabil? Sau, dimpotrivă, poate fi el contestat pe baza observațiilor astronomice? Din păcate, nu avem încă un răspuns edificator pronunțat pe această temă.
Adeseori a fost adus argumentul că ar fi greșită îndreptarea calendarului pentru că ar duce la serbarea Paștilor înainte sau odată cu evreii, lucru interzis de canoane. Chiar și Episcopul Melchisedec Ștefănescu susținea această idee bazându-se pe cartea Constituțiile Apostolice. Totuși cercetarea efectivă a izvoarelor nu conduce la aceeași concluzie.