Nu este suficient subliniat sentimentul deosebit pe care românii din alte regiuni istorice îl trăiesc atunci când vin în Moldova, cei mai mulţi dintre aceştia atestând faptul că aici credinţa se trăieşte un pic altfel. Nu pretindem vreo superioritate de vreun fel, ci doar un specific de care românii din alte regiuni sunt mai conştienţi decât sunt chiar moldovenii înşişi.
Categorie: Religie
Poziționări timpurii după recunoașterea „autocefaliei” ucrainene de către greci
Arhiepiscopul Ciprului propune neutralitatea în problema ucraineană, pe când o serie de ierarhi greci se pregătesc să-și exprime punctul lor diferit de vedere, care nu a fost consemnat în declarația finală a Sinodului grec.
Pași repezi spre un nou 1054! Sau mai rău?
Îndrăznim să spunem că ambele schisme, de atunci și de acum, au ceva în comun și sunt o continuitate: ele sunt o erodare a credinței, o lucrare a tainei fărădelegii, o îndreptare spre apostazie generală. Vor fi prompți oamenii chibzuiți să dreagă rana și să o vindece înainte de a fi prea târziu? Sau își vor permite luxul de a se amuza, alimentând sentimentele de dușmănie, punând lumea ortodoxă pe jar și trăgând-o spre o catastrofă?
Dezbateri aprinse în Sinodul Greciei. Înfierbântarea sângelui grec a alungat limpezimea păcii în Hristos
Presiunile insuportabile și amenințările demnitarilor de vârf ai Bisericii Rusiei împotriva ierarhilor Bisericii Greciei s-au întors ca un «bumerang», după cum s-a dovedit din decizia de astăzi a Sinodului extraordinar al Ierarhiei, care s-a încheiat la amiază. […] În final, Mitropolitul de Kezariana nu a ascuns fricile lui despre o nouă chestiune vechi-calendaristă în sânul Bisericii Greciei, spunând semnificativ: «mă tem că semănăm o nouă dihonie».
Comunicatul oficial al Sinodului Ierarhiei Greciei pentru Ucraina
Ierarhia a decis că a fost acceptată decizia Sinodului permanent trecut și referatul Arhiepiscopului, adică recunoaște «dreptul canonic al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalia, precum și prerogativa Întâstătătorului Bisericii Greciei de a se ocupa mai departe de chestiunea recunoașteriiBisericii Ucrainei», deși șapte Mitropoliți au cerut amânarea luării unei decizii.
Exclusiv: Biserica Greciei a recunoscut „autocefalia” ucraineană
Aceleași informații menționează că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată prin vot de către corpul Ierarhiei. „În spiritul acesta, prezint recunoașterea de către Biserica noastră a autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” – a menționat în încheiere prezentarea Preafericitului.
Frământări în ierarhia Greciei pe tema ucraineană
Prezentăm luarea de poziție publică de ieri a unui ierarh mai puțin cunoscut, dar cu atât mai elocventă, în cadrul oficial sinodal. Este vorba de Mitropolitul Simeon de Nea Smirni, care a adresat o scrisoare în care-și exprimă neliniștile și îngrijorarea în fața Arhiepiscopului și a tuturor sinodalilor.
Pecetluirea antihristică se va face prin acordul propriu (Pr. Dionisie de la Colciu)
Eu socotesc că înaintea lui Dumnezeu așa este… Dacă tu nu ești de acord și ei ți-au pus pecetea fără să vrei, tu nu ai nici o vinovăție înaintea lui Dumnezeu. Dacă ți-a pus-o fără să-ți spună, fără să declari: „Da, vreau buletinul care are numărul 666, care-i pecetea lui Antihrist, vreau, că am nevoie”, n-ai vină.
Dreapta credință în viețile Sfinților. (5) Sf. Varsanufie cel Mare
Părinţii n-au cerut decât dreapta mărturisire a credinţei. Dacă, deci, cineva se arată hulind cu adevărat pe Hristos cu gura lui, trăind în afara Lui, acesta trebuie ocolit şi nu trebuie să te apropii de el. Dar trebuie să privim şi inima lui. Căci tot cel ce nu păzeşte poruncile lui Hristos este eretic. Şi, dacă omul nu crede în inima lui, cuvintele nu-i folosesc la nimic.
Constantinopolul nu-și respectă nici propriile decizii în problema ucraineană
Din «Mesaj» reies două chestiuni serioase. Întâi că schismaticii din Ucraina treceau sau amenințau să treacă la violențe și ocuparea sfintelor mănăstiri și biserici ale Bisericii canonice și, de asemenea, cel mai important, Întâistătătorii priveau drept soluție întoarcerea cu pocăință a schismaticilor la comuniunea cu Biserica cea canonică.