Problema spinoasă a digitalizării documentelor și formării unui sistem de monitorizare a vieții de către guverne este tratată într-un duh sănătos de mai multe Mănăstiri grecești (33), dintre care patru din Sfântul Munte Athos. Adresarea lor publică se împarte în două documente, unul prin care este deschis subiectul și al doilea care conține argumentele și ideile de bază.
Într-un duh patristic și ascetic, vigilența credincioșilor este trezită la realitate în fața mediului distopic ce se conturează tot mai pronunțat în fața ochilor noștri. Fără a cădea în extrema confundării documentelor cu cip în pecetea antihristică, pericolul real și tot mai insidios este identificat corect și punctat cu alarmare benefică.
Am tradus deocamdată doar preambulul referatului (dat publicității sâmbătă, 30 august 2025), urmând să apară și grosul documentului cât de curând deoarece tema biometriei este la fel de stringentă și în România ca și în Grecia, chiar dacă există nuanțe diferite. La ei introducerea Numărului Personal este un pas înaintea celor ce se implementează în prezent la noi.
Lămurire preliminară necesară – delimitare de răspundere: Am fost informați că luni, 18 august 2025, un text care constituia ciornă de lucru pentru sfătuirea între semnatari a fost publicat pe internet foarte inoportun. Îndeosebi, spre finalul acestui text, au fost puse semnături cu totul samavolnic, fără să fi fost întrebați semnatarii. Informăm pe cititori că singurul text pe care-l recunoaștem drept valid este cel de față (care constă în introducerea de față împreună cu comunicatul extins atașat), pe care-l și semnăm.
Prin prezentul Comunicat, care constituie continuarea celui precedent (23-12-2023), Sfintele Mănăstiri și Sfintele Sihăstrii din patria noastră dorim să facem clar faptul că
Refuzăm să primim Numărul Personal și cartea de identitate electronică.
Motivele sunt explicate pe larg în textul atașat (vezi la finalul prezentului text).
Mai întâi, nu suntem de acord cu dosarul electronic și cu sclavia electronică. Fiecare drept pe care-l cedăm astăzi nu-l vom primi înapoi, am scris în primul nostru text. Pentru că aceasta este ceea ce va reieși mai târziu din primirea în parte a numerelor personale ale cetățenilor. Nu încuviințăm chinezificarea vieții noastre. Prin primirea numărului personal intrăm fără posibilitate de întoarcere într-un mediu distopic. Unificarea tuturor bazelor de date va crea un profil, totuși conform cu modelele validate de guvernările de odinioară. Când cunoaștem că suntem urmăriți la fiecare mișcare a noastră, devenim spontan mai încarcerați – de voie sau fără de voie – și nu vom lua atitudine fără frică și liber – chiar și în viața noastră duhovnicească – îndeosebi dacă știm că ceea ce ne urmărește nu este de acord cu alegerile noastre și are puterea să creeze piedici în viața noastră. Deci, primind numărul personal, ne vindem de voie libertatea, ne sinucidem duhovnicește și în acest fel se îndepărtează posibilitatea mântuirii noastre.
În plus, după cum accentuează textul atașat, să fie de la sine înțeles că există preînchipuiri ale lui Antihrist în fiecare epocă. Există sisteme ante-mergătoare ale lui Antihrist care pregătesc edificiul pentru Antihristul final. În final, pentru că au existat, există și eventual vor exista mulți înainte-mergători ai lui Antihrist. Apostolul Ioan, Evanghelistul dragostei, avertizează peste veacuri: „Copiilor, este ceasul de pe urmă și, după cum ați auzit că vine Antihrist și acum sunt mulți antihriști; de unde cunoaștem că este ceasul de pe urmă” (1In. 1: 2, 18). Ar fi nechibzuit să ignorăm semnele prevestitoare pe care le arată Sfântul Duh prin gura sau penița Sfinților, care au drept scop să ne protejeze și să ne pregătească, încât să ne ținem veghetori și nu trândavi. Va veni Mirele în mijlocul nopții și vor intra cu El numai cei treji și priveghetori.
Respingând tocmai de la început orice critică rău-voitoare, declarăm că NU susținem că numărul personal iminent este însemnul din Apocalipsă. Pe de altă parte, ar fi nepotrivit să nu recunoaștem că aducerea numărului personal și închisoarea digitală în care el va închide viața noastră ne introduce într-un mediu distopic din care ușor poate să derive așezarea apostaziei finale, care este proorocită de Apocalipsă și de Sfinți.
Deși guvernul „bine-vestește” introducerea numărului personal (NP) ca pe un sabie a lui Alexandru cel Mare care taie nodul gordian al birocrației grecești, adevărul este departe de aceasta. NP numai slujește numai guvernului în planurile sale și deloc cetățeanului. „Slujește” pe cetățean numai în adâncul pe care el va continua să trăiască un cotidian cu beneficii sociale de la sine înțelese (până astăzi), cu destinderi digitale și eventual materiale – dacă le-a avut și pe acestea până acum.
Conform aspirația și programarea guvernului, oricine nu va avea numărul personal va fi exclus treptat din societate, cum a fost, de exemplu, perioada sumbră a coronavirusului. Situația sufocantă pe care am trăit-o atunci din perspectiva măsurilor împotriva cetățenilor a fost o pregustare a distopiei care va urma prin aplicarea NP în viața noastră.
Guvernul nu ne inspiră încredere din cauza faptelor sau a lipsei lor: eventual: căsătorie între homosexuali-înfiere, memorandumuri, imigrație ilegală necontrolată, dictatură coronavirus, incendii care ard de la un capăt la altul patria noastră, instalarea necontrolată a eolienelor, ciocniri de trenuri, Agenția de control grecească, „apele liniștite” în Egeea, „partea corectă a istoriei” cu Ucraina, Galeria Națională „Vraja Ciudatului» șamd. Insistența lui de a impune obligatoriu un nou mijloc – de ușurare așa-zicând a vieții noastre – trădează intențiile lui și ne face extrem de rezervați.
Deci noi ce suntem chemați să facem? „Nouă ni s-a dăruit nu numai să credem în Hristos, ci și să pătimim pentru El” (Flp. 1: 29). Noi toți creștinii ortodocși care ne luptăm suntem chemați să cultivăm continuu în viața noastră cugetul mucenicesc și nevoitor al Bisericii noastre. Să ne amintim că „nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe cea viitoare” (Evr. 13: 14). Aceasta nu înseamnă că vom părăsi fără luptă viața și libertatea noastră în mâinile oricărei stăpâniri, mai ales când acestea constituie o minoritate slabă în raport cu poporul iubitor de Hristos și democrat al patriei noastre. Nu. Ci ne vom lupta, mărturisind pe „Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit” (1Cor. 1: 22). În lepădarea de sine în și jertfirea de voie a confortului și comodității noastre care trebuie să ne caracterizeze ca creștini ortodocși se încadrează și rezistența la orice ușurare suspectă pe care stăpânirea de stat o promovează „cu iubire de oameni” prin tehnologia, precum numărul personal.
„Aici este răbdarea și credința Sfinților” (Apoc. 13: 10).
Să nu uităm că scopul vieții fiecărui creștin ortodox este agonisirea Sfântului Duh, după cum a spus Sfântul bucuriei Învierii, Serafim de Sarov. Noi, mergând pe urmele tuturor Sfinților din veac, să navigăm pe marea acestei vieți cu încredere în Dumnezeu și având mereu ancoră neclintită învățătura de peste timp a Bisericii, precum se arată în viața și învățătura Sfinților noștri. Lupta cea bună [dorim] nouă tuturor, Hristos și Maica Domnului să fie cu noi!
Semnături ale stareților:
Starețul Sfintei Mănăstiri Xiropotamu Arhimandritul Iosif și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Dochiaru Arhimandritul Amfilohie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Caracalu Arhimandritul Filothei și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Filotheu Arhimandritul Nicodim și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Constamonitu Arhimandritul Haralambie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Maica Domnului Molivdoskepastou din Konitsa Arhimandritul Arsenie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, Ghiromeri Thesprotia Arhimandritul Metodie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Schimbarea la Față, Driovunou Kozani Arhimandritul Ștefan și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Schimbarea la Față Sohou Lancada Arhimandritul Evloghie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Nașterea Maicii Domnului, Kalipetra Veria Arhimandritul Palama și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfântul Nicodim Aghioritul Pirghetou Larisa Arhimandritul Irineu și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Sihăstrii Cuviosul Arsenie Capadocianul, Ormilia Halchidiki, Arhimandritul Sinesie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Sihăstrii Sfântul Ioan Rusul, Pevkohoriou Halchidiki Arhimandritul Grigorie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfânta Treime, Gatzea Volos, Arhimandritul Grigorie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Chinovii Sfântul Nicodim Aghioritul, Peonia Kilkis, Arhimandritul Hrisostom și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfântul Gheorghe, Lancada Paros, Arhimandritul Meletie și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Izvorul Tămăduirii, Longobardia Paros, Arhimandritul Nicodim și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfântul Nicolae Androu Arhimandritul Dorotei și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfântul Atanasie Eratira, Arhimandritul Nichifor și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Sfânta Parasheva, Vahlia Gortina Arhimandritul Ieronim și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Starețul Sfintei Mănăstiri Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, Valtesinikou Gortina Monahul Daniil și frații cei împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Maica Domnului, Mirtiotisa Thapsane Parou, Monahia Macrina și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Proiestoasa Sfintei Mănăstiri Cinstitul Înaintemergător Pirghetou Larisa, Metoc al Sfintei Mănăstiri Sfântul Nicodim, Monahia Hristonimfi și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Intrarea în biserică a Maicii Domnului, Osi Lancada, Monahia Galini și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Sfântul Lavrentie Piliou, Monahia Maria și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Sihăstrii Sfintei Sihăstrii «Maica Domnului Axion Estin», Oreokastro de mijloc Monahia Eufimia și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Sihăstrii Sfânta Treime–Sfântul Nectarie de Eghina Monahia Timoteea și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Sihăstrii Cinstita Cruce Mapsou Corintia Monahia Ilaria și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Sfânta Treime Edesa Monahia Porfiria și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
Stareța Sfintei Mănăstiri Izvorul Tămăduirii (Clivoka) Gortina Monahia Serafimia și surorile cele împreună cu mine întru Hristos
După cum semnalează portalul rusesc Pravoslavie, varianta în limba engleză, subiectul vaccinurilor anti-covid a fost tratat la o masă rotundă la Academia Duhovnicească Sretensky, pe 20 mai a.c., în cadrul unui seminar intitulat „Vaccinarea: probleme etice în lumina credinței ortodoxe”. Din păcate, rezoluția finală este foarte apropiată de poziția Bisericii Greciei tot de anul acesta, admițând în definitiv folosirea culturilor de celule de embrioni avortați.
Spre deosebire de Sinodul grecilor, participanții din Rusia, printre care au fost și ierarhi de seamă (membri ai Sinodului Permanent al Patriarhiei Ruse), au menționat și unele critici la adresa folosirii celulelor de fetuși. În acest sens, a fost citată o prevedere din Fundamentele Concepției Sociale a BORu, care consideră inacceptabilă „prelevarea și folosirea de țesuturi și organe de embrioni umani, avortați la diferite stadii de dezvoltare, pentru tentativa de a trata felurite boli” (XII.7). Cu toate acestea, verdictul final este în contradicție cu principiul enunțat mai sus. Concret, „participanții la masa rotundă, după ce au stabilit această chestiune, consideră că ar trebui ca industria farmaceutică să caute o posibilitate să folosească tehnologii care exclud utilizarea culturilor celulare menționate. Luând în considerare cele de mai sus, participanții la masa rotundă cred că în prezent, în absența unei alternative viabile, având în vedere amenințarea sănătății și a vieții oamenilor de către infecția cu virusul covid-19, o persoană ortodoxă care folosește un vaccin împotriva acestei boli, creat sau testat prin folosirea unei culturi celulare de embrioni, nu este implicată în păcatul avortului, în urma căruia a fost creată această cultură celulară. Dată fiind alegerea dintre un astfel de vaccin și un vaccin dezvoltat fără folosirea unei culturi celulare umane de embrioni, participanții la masa rotundă sunt în favoarea folosirii vaccinului din urmă ca fiind mai acceptabil din punct de vedere etic”. La acestea adaugă apelul la o atitudine de respect față de alegerile oamenilor, atât în favoarea folosirii vaccinurilor în discuție, cât și împotrivă. În fine, discuția despre aspectele morale cu privire la folosirea culturilor crescute din celule de embrioni umani trebuie continuată.
În cadrul discuțiilor, a fost amintit faptul că Biserica nu este împotriva vaccinurilor, ci chiar a sprijinit vaccinarea împotriva variolei în 1804. De asemenea, a fost subliniată libertatea de alegere a fiecărui individ în parte pe baza „credințelor, înțelegerii și experienței de viață personale”. De aceea, este necesară o „discuție largă specializată și publică pe aceste chestiuni și o examinare corectă a medicamentelor folosite pentru posibile efecte adverse, inclusiv cele pe termen lung, ca și o autentificare a acestor medicamente. Este la fel de important să fie informați deplin și cuprinzător oamenii care iau propriile decizii cu privire la vaccinare în privința gradului de necesitate și a posibilelor consecințe”. Trebuie avut în vedere că nu intră în sarcina și competența Bisericii să stabilească riscul efectelor adverse ale medicamentelor.
Este de remarcat și faptul că „infecția cu virusul covid-19 a luat viața a mulți oameni și a adus o dezordine semnificativă în viețile oamenilor”. Din această cauză, merită respect efortul oamenilor de știință și al medicilor care au depus eforturi să fie depășită boala și prevenită.
Concepția că vaccinarea echivalează cu „acceptarea însemnării lui Antihrist” este una eronată, ca și teoriile conspiraționiste despre ciparea oamenilor în secret prin vaccinuri.
Nota noastră: Este superioară dezbaterea din Rusia față de cea realizată de Comisia sinodală din Grecia. Totuși nu pot fi trecute cu vederea contradicțiile evidente legate îndeosebi de etica folosirii celulelor de fetuși avortați în fabricarea vaccinurilor. Chiar dacă mai multe alte medicamente apelează la aceste proceduri, ele nu pot fi justificate de nici un fel de către Biserică. Atâta vreme cât este inacceptabilă folosirea celulelor sau organelor provenite de la fetuși, este de neînțeles cum nu este implicat cineva în păcatul avortului. Evident că nu este același lucru cu avortarea în sine, dar are nuanțe și implicații înfricoșătoare. Participarea la un păcat nu constă doar în săvârșirea lui, ci și în încurajarea și cauționarea lui. Atunci când este cultivat avortul, el este săvârșit la o scară mare, cu efecte devastatoare greu de imaginat. Desigur că nu poate fi dezvinovățit total cel care-și face vaccinul dezvoltat prin folosirea celulelor de fetuși. Dar mai ales cei care fac declarații publice, îndeosebi din partea Bisericii și pe probleme de natură etică, au o responsabilitate mult mai mare.
Ar trebui insistat asupra faptului că evaluarea morală a vaccinurilor anti-covid ar trebui făcută mai mult dintr-o perspectivă a păcătuirii, nu utilitaristă. Chiar dacă ar câștiga omul lumea toată sau numai sănătatea proprie, ce-i folosește dacă-și pierde sufletul prin păcate? Este mai de folos în fața lui Dumnezeu a fi măturat de interesele cinice ale societății decât ros de conștiință. Mai ales că virusul corona nu este atât de fatal încât să impună decizii radicale. Discuția ar trebui purtată mai ales pe raportul dintre efectele negative ale restricțiilor excesive în viața omenirii și cele generate de boală. În termeni ortodocși, este necesară o evaluare cu adevărat morală, neinfluențată de presiunea industriei farmaceutice, ci în frica lui Dumnezeu.
Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că există și episcopi ortodocși care nu sunt de acord cu vaccinul tocmai pe motivele în discuție. Printre aceștia, se numără Mitropolitul cipriot Neofit de Morfu și Mitropolitul grec Serafim de Kithire.
Trădarea credinței se lucrează astăzi îndeosebi prin conducătorii bisericești, iar oamenilor de rând li se blochează contra-reacția, ei trebuie doar să fie înrolați. Însă există și preoți care consolidează direcția oficială prin discursul la firul ierbii, în termeni colocviali, pentru credinciosul de rând. Unul din ei este Părintele Calistrat (Chifan), care promovează o credință indiferentă și confuză, băbească sub masca respectării și păstrării tradiției, descrisă ca Ceaslov, Psaltire, Liturghier, rânduială.
Dar credința dreaptă a fost păstrată prin trăire curată și vigilentă și prin apărarea mărturisirii ortodoxe cu acrivie. A fost nevoie de precizări și distincții dogmatice, de formule clare, dezbateri și controverse pentru a păstra adevărul curat de orice infestare. Nu merge să luăm lucrurile în ușor. De aceea îmi propun să formulez aici câteva răspunsuri la cele afirmate de Părintele Calistrat într-o filmare recentă în direct cu titlul Un răspuns clar la toate acuzele legate de cip-uri, ecumenism, masonerie și multe altele, care o emisiune dintr-un ciclu regulat, săptămânal.
După cum reiese și din titlu, s-a dorit a fi dat un răspuns clar celor care îl acuză, fără a fi precizați cine sunt respectivii. În această situație ar fi trebuit să lămurească problematicile, nu doar să intre într-o polemică fără interlocutor. Problematica nepomenirii și a cipurilor este destul de complexă, s-a scris mult despre asta, s-au dezbătut aspecte importante și, de aceea, s-ar fi cuvenit o replică pe măsură, clară. Din păcate, nu pare să fi fost vorba despre așa ceva.
Subiectul întreruperii pomenirii
În primul rând, trebuie precizat că prin „nepomenire” se înțelege întreruperea pomenirii. Nu e ca și cum ne rupem arbitrar de episcop sau nu mai pomenim pe nimeni la slujbe, ci se rupe comuniunea liturgică cu arhiereul locului pentru erezia ecumenistă pe care o propovăduiește.
Părintele afirmă pe acest subiect: „Spune Pavel clar: cei ce vă despart de Biserică sau vă rup de ierarhie sunt ai demonului. Că nu există ierarhie fără Biserică și unde este Biserica este și Hristos și unde este Hristos este și episcopul, unde este episcopul este și chipul văzut al lui Hristos… spun ce spune Hristos: Legea pune arhierei oameni nevrednici” (min. 17:30).
În primul rând, Apostolul Pavel nu a susținut așa ceva. Există în Scriptură multe alte citate care spun chiar contrariul. Spre exemplu, Sf. Pavel spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13:7). Deci ascultarea se bazează pe corectitudinea credinței lor. Chiar și Mântuitorul ne cere să luăm aminte la proorocii și hristoșii mincinoși (Mc. 13:22), să ne păzim de ei. Toți apostolii au îndemnat să fugim de cei care au învățături străine.
În al doilea rând, nimeni nu îndeamnă să ieșim din Biserică, ci să nu acceptăm în sânul ei o erezie, anume ecumenismul. Distanțare de preoții care o propovăduiesc este bună și nu înseamnă rupere de Biserică. Da, există unele exagerări ale celor care nu vor să meargă la slujbele unde este pomenit episcopul, chiar dacă preotul este bun; aceștia fac un mare deserviciu și dau apă la moară unor astfel de acuze. Totuși aceste atitudini nu reprezintă principiul nepomenirii, care ar fi trebuit avut în vedere.
Cât despre argumentarea că unde este episcopul, acolo este și chipul văzut al lui Hristos, este foarte precară. Domnul este în Biserica Ortodoxă, dar nu lucrează pur și simplu spre mântuire prin orice cleric. Nu e vorba de Taine, ci de a da îndrumări corecte.
În fine, nicăieri în Scriptură nu se spune că Legea pune arhierei oameni nevrednici, cu atât mai puțin Hristos nu afirmă asta. Apostolul Pavel spune că „orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni… El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi” (Evr. 5: 1-2). Nicidecum asta nu înseamnă că putem urma pe arhiereii netrebnici și să fim fără de vină.
Sinodul din Creta
Oamenii au fost învățați că de la Creta s-au vândut toate dogmele, s-au vândut toate adevărurile… tot circul ăsta a pornit de aici: că s-a folosit termenul de biserici. Nu există biserici, există culte sau confesiuni. Una singură este sfântă, sobornicească și apostolească Biserică… Noi nu stăm să jignim celelalte confesiuni pentru că ele sunt realități ale spațiului aparent (min. 18:35) Acolo, la ședințele de la Sinodul din Creta, s-a spus că „celelalte biserici”. Termenul este greșit a folosi mai multe biserici sub ce formă, că Hristos n-a întemeiat o mie de biserici, a întemeiat o singură Biserică la Crucea Învierii Sale, când a curs sânge și apă, Euharistie și Botez. (min. 36:05) La Sinodul de la Creta s-au discutat probleme administrative, nicidecum dogmatice sau canonice, nimeni n-a schimbat Crezul, n-a schimbat Liturghia. (min. 38:15)
La acel Sinod tâlhăresc a existat o abordare dogmatică în cel puțin un document, cel legat de relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Așadar, în ciuda pretențiilor că nu au fost atinse subiecte dogmatice, problematica ecleziologiei a fost pusă în discuție. Iar aici este vorba de un punct din Crez, cel legat de Biserica una, sfântă.
Implicațiile recunoașterii false că celelalte erezii formează Biserica lui Hristos sunt imense. Se produce o bulversare a adevărului de credință, a crezului ortodox. Așa că, în termenii credinciosului de rând, se poate spune că „s-au vândut toate dogmele”, nu e nici o exagerare.
Pe de o parte, chiar Părintele Calistrat recunoaște că e greșit faptul că a fost folosit termenul de biserici, dar îl apără spunând că „nu stăm să jignim celelalte confesiuni”. A spune adevărul despre noi ca Biserică nu este nici o jignire, cu atât mai puțin la adresa altora. Chiar și a-i numi eretici nu e un lucru rău, ci necesar. Așa au procedat Apostolii și toți Sfinții Părinți. Nu se poate renunța la această regulă sfântă din politețe. Altfel ajunge la contradicție, echivoc și confuzie.
Trădarea episcopilor în Creta
Eu n-am văzut vreun episcop să spună că există un alt adevăr de credință decât cel lăsat de Hristos. Că s-au angajat în acest Consiliu Ecumenic, trebuie să facă așa cum a făcut acel episcop de laudă, de cinste și demnitate, Mitropolitul Craiovei, a scris foarte frumos în procesul verbal: Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică (Ortodoxă) și a semnat. A arătat că păstrează adevărul de credință chiar dacă a fost prezent la acea întrunire administrativă sau ce a fost ea. (min. 39:05)
Este adevărat că majoritatea episcopilor români nu s-au dezis de învățătura dogmatică ortodoxă deschis. Însă recunosc și Sinodul din Creta drept bun, ceea ce este o contradicție. Care este crezul lor? În plus de asta, există multe situații în care BOR a participat la manifestări ecumeniste sau a făcut declarații de factură ecumenistă. Există suficiente exemple la care Sinodul nostru nu a reacționat, nu s-a dezis de ele. Nu degeaba există temerea că se trădează credința, ci pentru că există multe fapte, nu doar documente scrise. Textele din Creta sunt doar pecetluirea demersurilor practice. Cât privește semnătura IPS Irineu, ea nu transmite un mesaj clar, ci mai mult o îngrijorare, care tocmai trădează carențele acelei semnături puse pe un text neortodox.
Ecumenismul și CMB
Acest ecumenism a apărut ca un fel de mișcare mondială. Și, bineînțeles, cel care a sesizat periculozitatea a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală (care s-a întâlnit la Adunările ecumeniste cu papa Ioan Paul al II-lea)… La început acest Consiliu (al „Bisericilor”) a avut ideea de a nu se omorî (jigni) oamenii între ei… (min. 33:35)
A spune că cel care a sesizat răul ecumenismului a fost tocmai Mitropolitul Antonie Plămădeală denotă cel puțin ignoranță. Cum să fie trecut cu vederea Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Părintele Stăniloae și mulți alți Părinți contemporani? Asta pe lângă faptul că Mitropolitul în cauză chiar nu a luptat cu această erezie frontal.
Ecumenismul nu a apărut pentru a se înțelege oamenii între ei, ci pentru a uni credințele protestante. De la început a avut o idee malefică, de relativizare și chiar un scop politic. CMB nu este o organizație indiferentă, ci nocivă, întemeiată pe idei neortodoxe. Adunările sale periodice sunt un sincretism total religios. Nu putem fi indiferenți că suntem membri în acest Consiliu eretic.
Căsătoriile mixte
O problemă în care trebuie mai multă acrivie este problematica căsătoriilor mixte, unde la Sf. Ioan Gură de Aur scrie clar că mirii trebuie să fie de aceeași confesiune. … Tu, ca femeie, dacă ți-ai luat bărbat de altă confesiune, asumă-ți riscul și ascultă de bărbatul tău, cum spune Scriptura, și fii supusă bărbatului tău; dacă te lasă să-ți păstrezi religia e foarte bine. Iar dacă ți-ai luat soț ortodox tu, femeie de altă religie, la fel asumă-ți răspunderea și femeia să te asculte pe tine și să țină dreapta credință pentru că ești cap al femeii. (min. 40:00) În rest, când vii să-mi spui că eu trebuie să te cunun pe tine… Du-te și fă-ți cununia civilă și să ai actul de stat ca să ai copii legitimi… păstrați-vă religia dacă nu puteți renunța, iar dacă veți ajunge la bătrânețe la o concluzie, veți vedea voi, fie de-a stânga, fie de-a dreapta. Și atunci, la nevoie, veți face și cununia religioasă. Sau, dacă n-ați putut-o face, cel puțin trăiți în curățenie, ca să intrați curați în împărăția lui Dumnezeu și fiecare în rândul cetei sale, în religia în care crede el că i-a fost perfecțiunea pe care a păstrat-o și a menținut-o. Dar nu mă obliga pe mine să te cunun eu mixt. (min. 41:15)
Deși trebuie, într-adevăr, acrivie pe acest subiect, tocmai aceasta lipsește spusele Părintelui. Rigoarea ar cere atenție deosebită la cununiile mixte, nu relativizarea de mai sus.
Scriptura nu spune nicăieri ca cel sau cea care și-a luat soț de altă religie să-și asume riscul și să asculte de partea necredincioasă orice ar fi. Dimpotrivă, Apostolul Pavel dă un sfat personal, recunoaște că nu e o poruncă de la Domnul, ci îndeamnă: „Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase” (1Cor. 7:12). Însă aceasta nu se referă la cei necăsătoriți și credincioși, ci la un om care s-a convertit la creștinism fiind deja căsătorit, după cum lasă să se înțeleagă asta câteva versete mai jos: „aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble” (1Cor. 7: 17). Această interpretare este întărită și de canonul 72 trulan, care interzice căsătoria cu eretici și chiar poruncește să fie desfăcută o astfel de cununie dacă s-ar fi făcut.
Este bine că nu acceptă cununiile mixte religioase, dar afirmația că se poate intra în împărăția lui Dumnezeu trăind în curățenie într-o căsătorie mixtă civilă este cel puțin riscantă. Alegerea soțului nu este o banalitate și nici credința pe care se întemeiază o astfel de uniune. Biserica nu forțează pe nimeni, dar nici nu poate face pe placul tuturor, admițând să legalizeze necredința cuiva.
Rigoarea mântuirii în Biserica Ortodoxă
Nu sunt ecumenist, nu susțin ecumenismul, nu voi blama niciodată problemele de genul acesta (Sinodul din Creta), nu le-am organizat eu, dar pe credincioșii mei i-am învățat un singur lucru: fraților, țineți-vă de duhovnic, de altar, de Biserica Ortodoxă, de Scriptură, Psaltire și Ceaslov, nu umblați aiurea. (min. 43:45) Prefer să fiu înșelat în ograda Bisericii, și nu pe coclauri cu talibanii care caută Biserică fără ierarhie, fără ascultare, fără rânduială, fără disciplină. (min. 52:30) Frate, ce-a spus Hristos? Porțile iadului nu vor birui Biserica în veacul veacului; căutați împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă. Restul sunt povești… nu voi ieși din Biserica lui Hristos. (min. 56:20)
Viziunea aceasta triumfalistă nu este proprie Ortodoxiei. Ea nu dăinuie și nu biruiește porțile iadului de la sine, ci cu jertfă, cu atenție, cu osteneală. Nu are valoare prin formalismul ei, prin ziduri, slujbe, cărți, ritualuri, ci prin duhul și credința care le animă. Cei care caută adevărul nu sunt talibani, ci credincioși autentici, devotați lui Hristos. Biserica este stâlp și temelie a adevărului (1Tim. 3:15), este trup viu al lui Hristos, nu organizație moartă. Este o amăgire să credem că ne mântuim prin simpla apartenență indiferentă la Ortodoxie, că nu suntem în primejdie să ne pierdem sufletul chiar și în Biserică. Pur și simplu acesta nu este duhul evanghelic, ci cel mult o literă moartă, care ucide sufletește (2Cor. 3:6).
Închinarea în spațiile altor confesiuni
Întrebare: Sunt ortodox, dar mă simt mai bine când mă închin într-o biserică catolică. Răspuns: Depinde la ce se închină; dacă se închină la o icoană a Maicii Domnului nu e nici un păcat; dacă se închină la o icoană a Mântuitorului nu e nici un păcat; dacă zice un Paraclis nu e nici un păcat, dacă-și face crucea dreaptă, ortodoxă, nu e nici un păcat; dacă stă acolo și meditează în casa Domnului, nu e nici un păcat. Dar, dacă se duce și se spovedește la ei și se împărtășește la ei, atunci să vorbească cu cardinalul de acolo și să se țină de „Biserica” Catolică… Și eu m-am închinat în diverse biserici catolice și toate sunt închinate lui Dumnezeu, Care nu este catolic; Dumnezeu este Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului. Chiar și într-o moschee e valabil același lucru. (min. 1:15:30)
Aceste cuvinte sunt dezarmante. Aproape că nu mai merită comentarii. Cum să fie bisericile catolice închinate lui Dumnezeu în sensul adevărat al cuvântului? Sau moscheile musulmane. Nu putem folosi simboluri și elemente de cult străine pentru a ne închina lui Dumnezeu în mod ortodox, curat. Pentru a evita orice dubiu, canonul 65 apostolic interzice rugăciunea în sinagogi sau în lăcașurile ereticilor.
Curajul mărturisirii pus sub semnul întrebării
Eu, înainte de a lua o decizie (a întreruperii pomenirii), aș face așa: Doamne, dă-mi un semn din cer dacă-i bine ce gândesc eu. (min. 57:20)
Nu toți avem măsura aceasta să primim semne de la Dumnezeu. În plus, nu asta ne cere Domnul, ci să împlinim legea Lui. Cel necredincios nu e convins nici dacă ar învia morții, după cum face referire chiar și Părintele Calistrat în această emisiune la pilda bogatului nemilostiv. Important este a păzi poruncile lui Dumnezeu și legea bisericească. În acest sens, nu avem nevoie neapărată de descoperiri din cer, ci să citim corect. Ei bine, în emisiunea în discuție nu a fost nici o referire la canonul 15 I-II, care permite și laudă întreruperea pomenirii. Atunci cum să fie corectă ridicarea așa de sus a exigențelor, încât să avem nevoie de semne de sus, când ignorăm canoanele și nu vedem abaterile evidente ecumeniste?
Problema cipurilor
Povestea cu cipurile este un curent al Mănăstirii Petru Vodă în vremea când Părintele Iustin trăia, spre finalul vieții lui. (min. 2:50)
Adevărul este că s-a discutat acest subiect cu mult înainte chiar și de Părintele Iustin. Ultimii săi ani din viață au constituit apogeul cu ocazia introducerii pașapoartelor cu cip. Însă a fost și Sf. Paisie Aghioritul unul din cei care s-au luptat mult pe această temă. Există multe hotărâri sinodale ale Bisericilor Locale pe subiectul cipurilor. Deci nu este o noutate și nici ceva de ignorat.
Nu am găsit menționată în Sfânta Scriptură problema cipurilor, cuvântul cip nu l-am găsit. (min. 3:20)
Problema cipurilor este diferită de cuvântul cip. Ea se găsește în Scriptură, în Apocalipsă, dar nu și termenul în sine. Pecetea antihristică aduce foarte mult cu cipurile de astăzi. Nimeni nu a spus serios că cipurile sunt pecetea, dar există o problematizare în jurul lor pentru că reprezintă o intruziune gravă în libertatea individuală. Trebuie să fim în stare să discernem „semnele vremurilor” (Mt. 16:3), iar îndosarierea electronică este sau cel puțin pare a fi unul din acestea. Sunt prea multe implicații morale, religioase, sociale în controlul digital pentru a fi ignorate.
Pe de altă parte, este adevărat că așa trebuie să fie și lepădarea de Hristos: Te lepezi de Hristos, de harul Duhului Sfânt și de toată lucrarea Lui? Nu mă lepăd… Restul sunt povești (min. 10:28).
Observații generale. Contradicții
Dincolo de afirmațiile punctuale, o carență importantă este folosirea unor referințe exacte, care ar trebui și precizate. Cu toate că acuză pe ăștia care dau tot timpul citate din Sfinții Părinți fără nume, fără pagină, fără capitol… (min. 31:50), Părintele însuși face trimiteri imprecise și chiar greșite, după cum s-a văzut mai sus. Seriozitatea este o provocare care ar trebui asumată, să fie dezbătut subiectul nepomenirii, ecumenismului și al cipurilor în mod corespunzător, clar și cu argumente solide.
Se remarcă o predilecție spre Sfânta Scriptură și ignorarea scrierilor patristice și a canoanelor bisericești care aduce mult cu doctrina protestantă sola Scriptura. Nu poate fi catalogată drept greșită întreruperea pomenirii pentru că nu este menționată în Biblie, spre exemplu.
Iar un alt dubiu este ridicat de faptul că există multe contradicții în afirmațiile făcute în interviu. Pe de o parte Biserica este una, pe de alta nu-i jignim pe eretici, ci îi numim biserici. Sinodul a greșit, dar nu este rău. Se inflamează asupra mirenilor care-l apostrofează obraznic, dar le răspunde în doi peri și chiar zeflemitor. Această dublă măsură nu poate convinge cu adevărat.
Concluzie
Poziția Părintelui Calistrat este tipică pentru majoritatea conducătorilor bisericești români de astăzi. Se caracterizează prin lipsa de angajare într-un dialog real, cu provocările care intervin, pledează pentru o Biserică pur formală, în care credincioșii să se țină de ierarhie pur și simplu, indiferent de onestitatea acesteia. Se adresează oamenilor simpli, fără cunoștințe teologice de bază, care pot fi păcăliți de forma discursului, dar fără să-și dea seama de lipsa pe fond a argumentelor.
Adevărata provocare este cea în fața morții și a iadului, care caută să înghită Biserica, nu în fața celor care dărâmă zidurile ei. Poate n-or fi mulți cei care au preocupări serioase despre aceste subiecte și care nu se mulțumesc cu discursuri lozincarde, dar poate se găsește câte cineva care să înțeleagă profunzimea acestor probleme. Și poate chiar poate avea loc o discuție și o problematizare serioasă pe aceste teme fierbinți.
Paguba produsă prin confuziile în materie de credință nu este de ignorat, de aceea scopul este de a cultiva și câștiga inimi credincioase sau care măcar se tem de pierderea propriului lor suflet și sunt interesate să-l mântuiască.
Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii a fost adoptată astăzi de Consiliul Uniunii Europene, cu majoritate clară, singurele ţări opozante fiind Cehia şi Slovacia. Marea Britanie s-a abţinut.
Regulamentul european care prevede introducerea cărţilor de identitate biometrice, fără a prevedea excepţii pentru cetăţenii care invocă rezerve de conştiinţă sau religioase, a fost votat de 25 de membri ai Uniunii Europene, cumulând 83% din populaţia europeană.
Potrivit procedurii ordinare de legiferare, propunerea de regulament a fost adoptată în primă lectură de Consiliul Uniunii Europene şi va fi trimisă spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Textul regulamentului adoptat astăzi prevede obligativitatea cărţilor de identitate biometrice, modelul ID-1, standardul OACI : 9303, model care permite să se opteze pentru a nu fi afişat genul persoanei.
Cărțile de identitate includ un suport de stocare de înaltă securitate, care conține o imagine facială a titularului cărții și două amprente digitale, în modele digitale interoperabile. Pentru colectarea elementelor biometrice de identificare, statele membre aplică specificațiile tehnice stabilite prin Decizia C(2018)7767 a Comisiei.
Copiii sub 12 ani pot fi exonerați de obligația de a se supune amprentării digitale. Copiii sub 6 ani sunt exonerați de obligația de a se supune amprentării digitale. Persoanele pentru care prelevarea amprentelor digitale este fizic imposibilă sunt exonerate de obligația de a se supune amprentării digitale.
Cărțile de identitate au o perioadă minimă de valabilitate de cinci ani și o perioadă maximă de valabilitate de zece ani. Prin derogare, statele membre pot prevedea o perioadă de valabilitate: (a) de mai puțin de cinci ani, pentru cărțile de identitate eliberate minorilor; (b) în cazuri excepționale, de mai puțin de cinci ani, pentru cărțile de identitate eliberate persoanelor aflate în circumstanțe speciale și limitate și dacă perioada de valabilitate a acestora este limitată în conformitate cu dreptul Uniunii și cu dreptul intern; (c) de mai mult de 10 ani, pentru cărțile de identitate eliberate persoanelor cu vârsta de 70 de ani sau mai mult. (3) Statele membre eliberează o carte de identitate cu o perioadă de valabilitate de cel mult 12 luni atunci când prelevarea amprentelor de la oricare degete este fizic imposibilă temporar.
Cărțile de identitate care nu îndeplinesc cerințele prevăzute în regulament încetează să fie valabile la data expirării lor sau în termen de [zece ani de la data aplicării prezentului regulament], oricare dintre aceste date survine mai întâi. Prin derogare: (a) cărțile de identitate care nu îndeplinesc standardele minime de securitate stabilite în partea 2 a documentului OACI 9303 sau care nu includ un MRZ funcțional (zonă de citire optică – nota theodosie.ro), își încetează valabilitatea la expirarea lor sau în termen de [cinci ani de la data aplicării prezentului regulament], oricare dintre acestea survine mai întâi; (b) cărțile de identitate ale persoanelor în vârstă de 70 de ani și peste la [data aplicării prezentului regulament], care îndeplinesc standardele minime de securitate stabilite în partea 2 din documentul OACI 9303 și care au un MRZ funcțional, astfel cum este definită la alineatul (3), își încetează valabilitatea la expirarea lor.
În urma semnării de către președintele Parlamentului European și de către președintele Consiliului, actul legislativ se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. După publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, regulamentul se aplică în mod direct şi obligatoriu în toate ţările membre ale Uniunii.
Actualizare ora 19:15
Textul Regulamentului votat astăzi este disponibil AICI. Dintr-o eroare de tehnoredactare linkul iniţial spre textul regulamentului făcea trimitere către un document provizoriu, identic în conţinut cu varianta adoptată astăzi.
