Completul format din trei membri ai Tribunalului din Patra a decis unanim achitarea Pr. Anastasios Gotsopoulos pentru Sfânta Liturghie pe care a săvârșit-o pe 25 martie 2020, în ziua prăznuirii Bunei Vestiri în biserica Sf. Nicolae din Patra.
Demn de remarcat este faptul că Procurorul a fost de acord cu susținerile avocaților G. Iatrou și I. Hatzinantoniou cu privire la neconstituționalitatea legii care interzicea săvârșirea oricărei slujbe timp de 20 de zile în perioada coronavirusului. Judecătorii au fost de acord total cu propunerea procurorului, totuși s-au bazat și pe conflictul de îndatoriri. La comunicarea deciziei, audiența a izbucnit în aplauze prelungite.
La Tribunalul din Patra s-a aflat o mulțime de credincioși, clerici, monahi și mireni ca să-și exprime susținerea lor față de clericul Mitropoliei de Patra.
În apărarea sa, Pr. Anastasie a accentuat că nu poate să accepte interzicerea deplină a săvârșirii Sfintei Liturghii ca creștin ortodox, ca cleric ortodox și ca cetățean grec, după cum fusese decis pentru aproape 20 de zile în pandemie. Concret, a semnalat: „Nu poate fi acceptată în nici un fel și din nici un motiv interzicerea săvârșirii Sfintei Liturghii chiar și pentru o zi. Anularea Sfintei Liturghii chiar și temporară, chiar și pentru o zi, înseamnă anularea Bisericii înseși. O dispoziție legală asemănătoare de interzicere completă a sfintelor slujbe, adică de penalizare a săvârșirii Sfintei Liturghii a fost implementată în Europa până în 311 d.H. (moartea lui Dioclețian) și în Albania lui Enver Hodja (1967-1990)! Nici Mahomed Cuceritorul, nici Lenin, nici Stalin nu au cutezat un astfel de sacrilegiu împotriva nucleului cel mai intim al Bisericii, împotriva Tainei Sfintei Euharistii, cum a cutezat Republica Greacă!”. Și-a încheiat apărarea cu următoarele cuvinte: „Dacă aceasta este vina, îmi asum răspunderea. Dacă conștiința și percepția dumneavoastră despre drept mă consideră vinovat, condamnați-mă! Accept această cinste, mare cinste a condamnării deoarece am săvârșit îndatorirea mea de preot ortodox”.
Mai înainte, preotul și doctorul Evanghelos Papanicolau, care s-a înfățișat ca martor, a menționat că preotul care nu slujește la praznicul Bunei Vestiri nu este preot. A adăugat că și în Camerun, unde activează ca cleric, niciodată nu a fost anulată Sfânta Liturghie în ciuda faptului că acolo sunt multe epidemii în toi.
Astăzi Justiția Greacă m-a lipsit de cea mai înaltă cinste care poate fi acordată unui preot: să fie condamnat deoarece a săvârșit îndatorirea lui preoțească și parohială ca să fie consecvent la nivel elementar cu conștiința lui față de parohieni și față de Dumnezeu.
Totuși, în același timp, Justiția Greacă și-a păstrat prestigiul și a apărat Republica și societatea grecească de ocara și rușinea de a condamna un părinte grec deoarece a „cutezat” să slujească în ziua Bunei Vestiri.
Justiția Greacă, prin decizia de achitare a persoanei mele, a refuzat să aplice legea (2867/Υ1/16.3.20) inutilă, irațională, ineficientă, neconstituțională și, în principal, necredincioasă și antihristică ce interzicea nu adunarea poporului în biserici în toată țara, ci chiar și săvârșirea Sfintei Liturghii (chiar și în Mănăstiri și în Sfântul Munte!), în perioada critică din perspectivă liturgică a Postului Mare din 2020! A refuzat să aplice dispoziția legală de interzicere completă a Sfintei Liturghii, care a fost în vigoare în Europa până în 311 d.H. (moartea lui Dioclețian) și în Albania lui Ever Hodja (1967-1990)! Nici Mahomed Cuceritorul, nici Lenin, nici Stalin nu au cutezat o asemenea necuviință împotriva nucleului cel mai intim al Bisericii, Taina Sfintei Liturghii, cum a cutezat Guvernul Grec în anul 2020!
Sunt dator să clarific deplin că:
– ca credincios ortodox, nu voi putea să accept interzicerea săvârșirii Sfintei Liturghii de către puterea statală,
– ca cleric ortodox, am fost îndatorat, cu harul și mila lui Dumnezeu, să slujesc, făcând ascultare de Capul Bisericii, care poruncește: «aceasta să fie făcută întru pomenirea Mea», fără să cer voie de la Cezar,
– în final, ca cetățean grec, am fost și sunt îndatorat după măsura posibilităților mele să apăr Constituția Greacă și nu numai să nu permit cuiva să o dizolve, ci nici să nu sufere aceasta.
Interzicerea săvârșirii Sfintei Liturghii constituie dizolvare a articolelor fundamentale 3 (relațiile Biserică-stat) și 13 (libertatea religioasă) a Constituției Greciei, precum și a Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 9.2), care protejează dreptul la cultul religios.
Prim-Procurorul a acceptat cu deosebită emfază susținerile independente ale acuzatului despre neconstituționalitatea decretelor ministeriale. Justiția Greacă s-a arătat în final că nu face nici o infracțiune preotul care, acționând conform conștiinței, nu respectă deciziile de guvern care vin în contradicție cu tradiția noastră bisericească și liturgică. Cu alte cuvinte, îndatorirea preotului de a lucra conform cu rânduiala bisericească precumpănește în fața trebuinței de conformare cu hotărârile de guvern, mai ales când acestea se află în afara limitelor legalității constituționale.
Datorez mulțumiri avocaților mei, dl. G. Iatrou și dl. I. Hagiantoniou, pentru că au pulverizat cu argumentație legală neclintită acuzația și au demonstrat că legea care interzicea Sfânta Liturghie nu era posibil să fie aplicată de clericii ortodocși.
Mulțumiri speciale adresez Protoprezbiterului și doctorului poporului pr. Evanghelos Papanicolau, care s-a înfățișat ca martor pentru că prin depoziția lui dovedită științific a arătat că nu s-a ivit din săvârșirea Sfintei Liturghii și a Sfintei Împărtășanii a credincioșilor, nici nu este posibil să se ivească nici cel mai mic pericol pentru sănătatea publică și, în consecință, afirmațiile martorului acuzării, ziaristul K. Flamis, sunt lipsite de seriozitate.
Mulțumesc mult și clericilor, monahilor și mirenilor care s-au aflat astăzi la Tribunal din diferite părți ale Greciei pentru a-și exprima susținerea față de persoana mea, dar și zecilor oameni din toată țara sau mai degrabă din întreaga lume, care mi-au fost alături.
În final, sunt dator să-mi exprim mulțumirile și singurului meu acuzator, ziaristul K. Flami, folosind cuvintele din Lysias: «Nu puțină bucurie trebuie să am, senatule, pentru acuzator, pentru că mi-a pregătit această luptă». Totuși aceasta, care pentru mine, ca preot, este cea mai mare cinste, nu știu cum poate să fie evaluată pentru un jurnalist… Totuși aceasta este problema d-lui Flami…
Noi, copiii orfani din marea familie a Mitropolitului Longhin Jar (Jar Mihail Vasilievici), dorim să ne adresăm Dumneavoastră ca unei mame, care cel mai bine ne poate înțelege. Fiecare dintre noi, abandonat de părinții care ne-au născut în lumea aceasta, a fost luat în grija tatălui nostru – Mitropolitul Longhin: unii imediat după naștere sau la vârste mici, de trei, patru luni, alții la vârste mai mari.
Familia noastră mare și frumoasă, cu 508 copii, îngrijiți de tata, a fost cea mai fericită până acum trei ani. În toate greutățile și încercările vieții noastre am simțit purtarea de grijă și marea dragoste a tatălui nostru (Mitropolitul Longhin), care acum este hărțuit, urmărit și judecat, tatăl ce ne-a crescut și ne-a educat. Însă în urmă cu trei ani de zile a început o mare prigoană împotriva tatălui. S-a sfârșit armonia casei noastre și în loc de bucuria cu care ne întâlnea tata, am rămas numai cu lacrimi, cu multă durere și cu chinurile pe care tata le suferea în timpul proceselor din instanțele statului ucrainean. Noi trăim cu cea mai mare frică, pentru că nu dorim și nu vrem nici să ne închipuim că putem rămâne din nou orfani și singuri, fără tata.
Judecata la care e supus nu este dreaptă, ci este falsificată, este comandată de mai marii veacului trecător, are un caracter politic. La ședința de judecată din 30.10.2024 tatălui nostru i s-a făcut foarte rău și a cerut o pauză sau amânarea judecății până a doua zi, dar a fost refuzat și peste puțin timp a fost chemată salvarea și dus la reanimare. El e judecat pe nedrept sub art. 161 a CPU, căci este nevinovat, dar așa s-a dat ordin, să fie judecat. Noi, stimată doamnă Elena Volodimirovna, am fost la ședința de azi, 31.10.2024, fără tata, căci el este încă la reanimare. Am fost ca să cerem adevăr și dreptate, ca să ne dea răspuns pentru ce-l judecă și-l chinuie pe tata, dar am fost ignorați, neluați în seamă, au râs de noi și ne-au trimis acasă.
Acum noi, toți cei 508 copii ai Mitropolitului Longhin, fiecare de acolo de unde ne aflăm, atât cei mari, care sunt căsătoriți, la casele lor, cât și cei încă minori și cei 180 de invalizi cu diverse probleme de sănătate, Vă rugăm ca pe o mamă, care cunoaște bucuria de a-și întâlni copiii acasă, de a-i încălzi la sân și de a-i cuprinde în brațe, de a-i avea aproape, Vă rugăm să auziți și strigătul îndurerat al inimilor noastre! Pentru noi toți și pentru fiecare în parte tata și-a dat viața și sănătatea, a trecut prin multe greutăți și încercări, a suferit numeroase operații și nouă tare ne este teamă că vom rămâne fără el, ai nimănui. Tata își iubește mult țara în care s-a născut, Ucraina, și a sădit și în noi dragostea de țară și neam. De la începutul războiului din 2014 Mănăstirea noastră a găzduit refugiați – pe primii veniți în 2014 din cele mai afectate zone i-a ținut trei ani. Apoi din nou, începând cu 24 februarie 2022, Mănăstirea a început a primi refugiați și până în prezent pe la noi au trecut peste 20.000 de oameni, din care circa 600 sunt găzduiți și azi la mănăstire, de aproape trei ani. Un întreg orfelinat din Kramatorsk cu circa 100 de copii s-a mutat pe teritoriul mănăstirii noastre cu traiul.
Multe ajutoare au fost trimise cu tirurile în zonele cele mai afectate de război – peste 1500 tone de produse alimentare.
Trei mașini cu medicamente au fost trimise pe front pentru soldați, printre care se află și 10 tineri crescuți la noi, frații noștri, care luptă pentru apărarea Ucrainei. Trei au fost deja aduși acasă invalizi, pentru care mult suferim și purtăm în inimă și-n suflet durerea întregului nostru popor.
Chiar acum, când tata se află în reanimare, a primit o veste grea și dureroasă, că unul din copiii săi (fratele nostru), care era pe front în prima linie, a fost rănit foarte grav la ambele picioare și este și el la reanimare.
În loc de ajutor sau mulțumire, autoritățile statului au desființat Centrul de reabilitare pentru invalizi „Vera, Nadejda, Liubovi” și Centrul de tratament al copiilor cu HIV/SIDA. Amândouă au fost închise într-o singură zi, în urma vizitei de câteva minute a doamnei ministru, care, fără să vadă invalizii, fără să cerceteze condițiile lor de viață și tratament, a comunicat decizia de lichidare, prin care toți medicii și asistentele au fost concediați și toată susținerea din partea statului a fost retrasă. Dar tatăl nostru nu a fost de acord și a păstrat toți copiii, luându-și pe umeri plata personalului medical și toate costurile de întreținere a Centrelor, la care până atunci contribuia și statul.
Toate prin nădejdea în mila și bunătatea lui Dumnezeu, Care niciodată nu ne-a lăsat!
Și astăzi, când tata trebuie să poarte grijă de atâția copii, el e hărțuit prin judecăți, de trei ani nu e lăsat liniștit, fără a se ține cont că în trecut statul ucrainean i-a recunoscut meritele de slujire a Patriei și l-a decorat cu mai multe medalii: «Erou al Ucrainei», «Patriot al Ucrainei», «Merite pentru Patrie», «Crucea Sfântului Pantelimon», «Cavaler al Legii». Nu mai pomenim de multele decorații bisericești primite de tata.
Astăzi nu suntem văzuți și auziți de nimeni! Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu ca în inima Voastră de mamă să pună puțină dragoste și pentru noi, orfanii de aici, de la Bănceni și Vă rugăm să ne ajutați să-l salvăm pe tata de la aceste „fiare flămânde” ce doresc să rămânem iarăși orfani pe drumuri. Și cât de greu este, mai ales pentru cei bolnavi, fără mâini, fără picioare, fără auz sau paralizați sau cu alte deficiențe.
Avem nădejde în Domnul și în Dumneavoastră că ne veți ajuta!
Rugăm pe Domnul în aceste clipe grele și cerem putere și ajutor să învingeți orice greu și dorim întregii Dumneavoastră familii pace, sănătate, fericire și binecuvântare de la Dumnezeu!
Am scris cu multă durere în suflete și în inimi, cu ultima nădejde în Bunul Dumnezeu și-n Dumneavoastră, că ne va fi auzită și ascultată durerea noastră de orfani și credem cu tărie că lacrimile orfanilor nu vor cădea pe pământ, ci în mâna lui Dumnezeu!
Cu multă dragoste și respect,
Copiii orfani din marea familie a Mitropolitului Longhin ( Jar )
Cuvintele de mai sus sunt grăitoare de la sine. Dar, pentru a completa tabloul realității descrise de copiii adoptați de Mitr. Longhin, trebuie subliniat că mulți dintre aceștia sunt mari și la casele lor și foarte probabil ei au alcătuit scrisoarea de mai sus. Evenimentele la care se face referire sunt de notorietate și sunt bine înțelese chiar și de copii. Desigur că există și alte nedreptăți, care nu au fost menționate, dar acestea ar trebui să fie suficiente pentru oricine ca să-și facă o părere pertinentă despre situația de prigonire asupra Vlădicăi Longhin.
Ca o dovadă în plus, din video-ul de mai jos se poate constata abuzul la care au fost martori copiii, când, deși i s-a făcut rău, nu i s-a îngăduit Mitropolitului să părăsească sala de judecată. În prezent starea sa de sănătate este tot deteriorată, dar sub observație.
Acuzele de natură politică sunt ascunse sub pretextul incitării la ură religioasă, deși este bine-știut faptul că nu Mitropolitul Longhin este cel care agresează credința altora.
Cu titlu prealabil, pentru cei aflați în necunoștință, informăm că domnul Iurie Roșca a fost luat în cătarea sistemului de (in)justiție din Republica Moldova într-un dosar penal inițiat în timpul regimului Plahotniuc (2017) ținut vreme îndelungată la dospire și reactivat la începutul acestui an, după o rețetă întâlnită și maturizată și în România. Mesajul:
Să-l pomenim și noi frați și surori creștini la rugăciune pe fratele Iurie, care este o voce puternică și incomodă pentru Noua Ordine Mondiala și căruia i se înscenează din nou un „dosar” pentru reducerea lui la tăcere, prin întemnițare.
Iurie (Gheorghe) este un om hotărât, puternic prin adevărul pe care îl mărturisește constant punând accent pe închinarea Dumnezeului celui adevărat decât pe sentimentul, rațiunea și cultura acestei lumi, noțiuni cu care operează în mod frecvent, fiind un profund jurnalist și analist al lumii contemporane, însă și cei „tari” sunt uneori „slabi” și se bucură, se întăresc, au nevoie de rugăciunile noastre ca expresie a unității noastre în primul rând pe verticală față de Dumnezeu și în același timp pe orizontală față de noi oamenii.
Măcar atât să facem dragilor, să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu sa-i dea sănătate și înțelepciune fratelui Iurie care se simte acum foarte „încercat”, să-l ocrotească și întărească în mărturisirea pe mai departe doar a Adevărului, căci spunea cineva că atunci când te rogi pentru cineva cu adevărat este ca atunci când îți dai sângele și viața pentru el.
Domnul să-l aibă în paza și mila Sa, iar nouă dacă cel puțin ne-au plăcut anumite atitudini pe care le-am văzut la fratele Iurie în decursul timpului, să ne aducem acum fiecare și noi la măsura noastră obolul și rugăciunea noastră pentru ca fratele Iurie să depășească „învingător” și aceasta nouă încercare care s-a abătut asupra lui. 🙏
Doamne, ajută!
Nota noastră: Nu este deloc puțin lucru ce ni se cere și la care ne îndeamnă fratele Liviu. Sunt nedreptăți săvârșite de oameni pe care doar Domnul le poate înlătura, răutăți față de care armele politice și civice sunt și rămân fără efect.
Din nefericire pentru domnul Iurie Roșca jaloanele contextului politic, intern dar și extern, împing pe cei cu degetul pe trăgaciul judiciar spre o decizie care nu o să surprindă, din nefericire, pe nimeni.
Republica Moldova se pregătește pentru un Referendum pentru aprobarea aderării la Uniunea Europeană, despre care noi cei din România nu știm cum să îi prevenim mai degrabă pe frații basarabeni care habar nu au ce vor încuviința și ce vor primi sub masca europenizării. Urmează alegeri prezidențiale cu o miză similară, de încuviințare a unui traseu mincinos, alegeri ce se vor desfășura printr-o farsă electorală similară fraudei comasaților români. Nu în ultimul rând, războiul din Ucraina obligă impunerea unei singure linii de comunicare, elaborată pe o succesiune de erori și neadevăruri ce se vor de necontestat. Față de aceste prime realități domnul Iurie Roșca în libertate este complet incompatibil.
Suplimentar, activitatea domnului Iurie Roșca a vizat în ultimii ani un plan mai înalt celui al politicii obișnuite, anume coordonarea unui efort internațional de a scoate la lumină actorii, cauzele și mecanismele ascunse ale dezordinii mondiale și ale împingerii omenirii în prăpastia unui viitor distrugător cum puțini îl pot înțelege limpede, dar pe care cei mai mulți dintre noi îl pot închipui. Față de activitatea întreprinsă în acest scop, domnul Iurie Roșca în viață este din nefericire, cu un mare grad de probabilitate, similar de incompatibil.
Fără a aluneca pe panta patetismului sau a exagerărilor insuficient explicate, atragem atenția că situația este chiar mai gravă decât lăsăm să se înțeleagă și că, cel puțin până în data de 8 iulie 2024, rugăciunile fierbinți pentru Iurie Roșca sunt de cea mai mare trebuință.
Vă rog să găsiți milă, râvnă și mărinimie, fiecare în cămara sa, neștiut de nimeni.
Mulți preoți și enoriași din zonă au venit la porțile Mănăstirii când s-a auzit că este înconjurată de militari înarmați cu mitraliere. Se poate vedea acest lucru din filmările de la fața locului:
Însă, înainte de aceasta, Mitropolitul Longhin a fost cel care întâmpinat pe invadatori cu curaj și cu durerea că tocmai oficialitățile țării nu veghează la respectarea ordinii în aceste momente grele de război în care se găsește Ucraina, ci urmăresc să provoace mai multă dezbinare și instabilitate:
Pe lângă reacția poporului, a existat și o relatare în direct în România la Televiziunea RealitateaTV. Moment anunțat insistent în avans ca fiind un scandal într-o mănăstire românească, invazia trupelor înarmate a fost relatată și filmată în direct.
În mod curios, pentru că nu au mai relatat nimic în ultimul timp despre situația grea a românilor din Bucovina din partea ucraineană, chiar și Antena3 a inclus în programul de știri informații despre evenimentele de acum:
Cum-necum, ofițerii au ddat ordin să fie părăsită Mănăstirea după ce începuseră să percheziționeze mai multe locașuri mănăstirești, nu doar centrul de călugări din Bănceni. Este vorba de Mănăstirea Sf. Xenia, centrul pentru copii de la Molnița din apropiere și restul clădirilor anexe, spital, hotel pentru pelerini și gospodării. Dintr-o dată, însă, au părăsit planurile inițiale și au plecat, spunând că nu vor decât să apere Mănăstirea și să se asigure că nu există elemente care ar putea-o pune în pericol. Bineînțeles, cu astfel de minciuni nu-și pot ascunde intențiile reale rău-voitoare.
Ca să fie învederat faptul că această incursiune a forțelor ucrainene este una de intimidare și necinstită, conducătorul lor nu s-a legitimat și nici nu a putut să arate un mandat de percheziție. Totul a fost orchestrat noaptea ca hoții în sfidarea legii și ordinii. Ei, care ar trebui să asigure ordinea, dau dovada că statul prigonește pe nedrept credința și Biserica Ortodoxă. Nu se încurcă în hârtii și justificări când nedreptatea trebuie să-și facă norma.
Bineînțeles că această acțiune vine pe fondul procesului intentat Mitropolitului Longhin, întemeietorul și capul acestor așezăminte monahale și sociale, care este o scamatorie copiată după procesele Tribunalului Poporului din comunism.
Desigur că o Biserică ce-și are o istorie de mai bine de un mileniu nu poate fi dărâmată atât de ușor, dar guvernul asta se silește. Ceea ce s-a petrecut ieri la Bănceni este doar un episod din filmul acaparării locașurilor de cult de către schismaticii ucraineni. În Bucovina nu le-a mers, cum nu le-a mers în mai multe locuri. S-au împiedicat de solidaritatea oamenilor și românilor din zonă și din țară.
Este mare lucru că s-au adunat atâția oameni în contextul în care foarte mulți stau ascunși pentru a nu fi luați pe front, când mulți sunt speriați, când patrulele de recrutarea umblă pe ulițe și prin sate. Pe de altă parte, este firesc să-și apere Mitropolitul care-și pune sufletul pentru comunitate.
Nu legea îi poate ocroti pe cei din Bănceni, ci credința lor și unitatea, cât mai sunt și acestea, care ar trebuie să crească în aceste vremuri de prigoană.
Nu în ultimul rând, ar trebui să tragem un semnal de alarmă la Patriarhie și la guvernul nostru român: Nici măcar suferințele co-naționalilor noștri din Ucraina nu ne deschid ochii asupra fărădelegilor, persecuțiilor și abaterilor bisericești pe care le îndură Biserica Ucraineană canonică? Vânzarea credinței și a neamului va avea la noi vreo limită? Există un punct în care să putem spune: Stop!? Interesele noastre sunt mai presus de ale Occidentului apostat și secularizat și lipsit de identitate. Sufletul nostru nu poate fi ținut numai cu promisiuni mincinoase și secătuit de Dumnezeu și de unitatea națională.
În final, rămâne mesajul îndurerat de mai jos al Mitr. Longhin pentru situația în care se găsește el alături de atâtea suflete și mare parte din comunitatea românească de pe plaiurile bucovinene:
Deși soarta întregii Biserici Ucrainene este amenințată de autoritățile ucrainene, este luat aminte și la suferința românilor etnici din țara vecină, din regiunea Bucovina.
După valul de știri din primele luni ale anului despre vitregiile prin care trec românii, iată că există și materiale în mass-media românească prin care se pune la îndoială veridicitatea suferințelor povestite. Un reportaj realizat de PrimaTV în Săptămâna Mare neagă cele relatate de IPS Longhin și-l acuză că face jocul rușilor, de la care ar fi primit bani până la începutul războiului. Bineînțeles, din păcate, doar vorbe aruncate în vânt.
Vlădica Longhin a mustrat pe acel jurnalist român chiar într-o predică și a respins toate minciunile din reportaj. Episcopii din Ucraina sunt prigoniți cu adevărat, închiși, alungați din țară, bătuți. Bisericile sunt acaparate și chiar arse. Clădirile din cuprinsul Mănăstirii nu sunt hoteluri, cum fals s-a spus, ci un arhondaric mare pentru a primi gratuit pe închinători, un spital și un orfelinat pentru copii cu handicap grav, toate întreținute pe cheltuiala proprie. În mod categoric nu sunt dovadă a traiului bun neafectat de persecuția statului ucrainean.
În ce privește afirmațiile din reportaj că etnicii români nu sunt împiedicați să vorbească în limba lor la biserici și la școală, acest lucru este contrazis de situația din teren. S-a tot vorbit în trecut cu dovezi clare că Ucraina vrea să interzică limbile minoritare pe teritoriul său, că sunt afectate drepturile minorității române.
Din păcate, situația actuală este tot mai gravă și din cauza faptului că România nu a știut să apere interesele minorității sale din țara vecină. Semnalăm două apeluri ale fraților noștri de peste graniță:
Unul dintre cei mai importanţi lideri ai comunităţii româneşti din Ucraina, fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, cere autorităţilor române să se implice mai mult în apărarea intereselor populaţiei de etnie română din regiunea Cernăuţi, notează Agerpres.
Nandriş şi-a manifestat îngrijorarea faţă de aplicarea noii Legi a învăţământului, care prevede restrângerea drepturilor minorităţilor în şcoli. Actul normativ impune şcolilor cu predare în limba minorităţilor, inclusiv în limba română, să introducă, treptat, ore în limba ucraineană.
„Eu cred că Guvernul României ar trebui să se implice mai insistent în apărarea limbii noastre române, pentru că noi o pierdem şi nouă ne pare foarte rău. Noi iubim limba noastră, noi ne zbatem pentru limba noastră, noi o preţuim mai mult decât voi acolo. Noi am spus totdeauna: vrem să vorbim, vrem să cântăm şi să ne rugăm în limba noastră. Noi vorbim în limba strămoşilor noştri de ani de zile. Astăzi sunt 551 de ani de când suntem români. Şi acum, în câţiva ani, distrugem totul. Ne doare foarte mult. Mulţi din România nu înţeleg asta. E durere când îţi pierzi limba. Noi aici nu avem putere să facem ceva. Legea merge mai departe. Nu au cedat nicio literă din lege”, a afirmat Nandriş.
(…)
Legea învățământului a fost modificată în 2017, determinând, în primă etapă, ca şcolile cu predare în limba rusă să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învățământ în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2020.
Ulterior, la finalul lui 2022, președintele Zelenski a promulgat o lege a minorităților naționale. Legea a fost criticată de guvernele României și Ungariei. MAE de la București a declarat că este „regretabil” modul în care a fost adoptată legea și a cerut Ucrainei consultări cu Comisia de la Veneția și reprezentanții minorității române din această țară.
Până și în Parlamentul României a fost citit un apel al unui preot român din Ucraina:
https://youtu.be/0LFKC5DGAQ8
Pe lângă prigonirea minorităților, se intensifică zilele acestea și atacul la adresa Bisericii majoritară din zona Cernăuți. Fiind regiunea care nu are nici o biserică cedată schismaticilor, a fost luată în vizor de autorități și de radicalii naționaliști. Aceștia urmăresc desproprietărirea parohiilor pentru a le fi luate terenurile și clădirile în care-și desfășoară viața religioasă. Astfel, Consiliul Local a votat ridicarea dreptului de a folosi permanent lotul de pământ alocat pentru 24 de parohii și mănăstiri. Aceasta în ciuda faptului că instituția în cauză nu are aceste atribuții, ci doar un tribunal poate decide această desproprietărire în anumite circumstanțe.
Un exemplu de violență la adresa comunității ortodoxe canonice din regiunea Cernăuți este incendierea unei biserici din satul Milieve cu hramul Sf. Iov de Poceaev. La acest gest Mitropolia a răspuns cu o întrebare retorică: „Ce fel de binecuvântare căutăm de la Dumnezeu pentru pământul nostru?”.
Nu ca și cum s-ar fi slăbit vreo clipă prigonirea celor care au întrerupt pomenirea, dar plângerea penală care i s-a făcut recent este un episod care reliefează bine situația din teren.
Mesajul Părintelui legat de atacul pe care l-a primit:
„Către Protopopiatul Urziceni, ESC
Hristos a înviat!
Mă bucură nespus faptul că vă îngrijiți de buna rânduială în Biserică lui Hristos, însă deplâng faptul că ați ales să o slujiți după chipul și asemănarea lumii acesteia. Ați apelat la autoritățile statului și mi-ați făcut plângere penală pentru că mi-am îngropat creștinește un fiu duhovnicesc aflat pe calea îngrădirii de erezia ecumenismului. Întreaga familie a ales această cale a nepomenirii și nu există niciun regret în alegerea făcută. Cum credeți că puteți să-i constrângeți pe credincioșii îngrădiți de erezie după minciuno-sinodul din Creta să vă urmeze, să vă pomenească la Sfânta Liturghie, când se vede limpede lucrarea voastră de trădare a credinței?! Nici măcar legile statului nu le cunoașteți, ce să mai spunem de cele bisericești! Oare nu ați citit în Constituția României că libertatea credinței nu poate fi îngrădită în niciun chip? ,,Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale” (Constituția României, Art. 29, 1). Eu ar trebui să vă fac plângere penală, dar nu mă cobor la nivelul vostru, folosindu-mă de legile omenești. Sunteți vrednici de milă și vă iert din toată inima! Nu voi mai deschide Pidalionul, la Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol, pentru a vă arată că voi, propovăduitorii ereziei ecumeniste, faceți schismă în Biserică. L-am deschis degeaba la Consistoriul bisericesc, fiindcă ați ales capetele de acuzare după voia stăpânului „Învinge”! Este trist faptul că pe teritoriul județelor Sloboziei și Călărașilor, singura instituție care își judecă propria cauză este „Sfânta” Episcopie! Nu ai șanse de câștig în instanța bisericească, chiar dacă probele pe care le prezinți sunt de netăgăduit. Episcopul, devenit pseudoepiscop, își judecă propria cauză! Protopopiatele se supun orbește pentru a duce nedreptatea și sfidarea mai departe, spre vătămarea celor docili și manipulați. Vă compătimesc și vă spun sincer, cu durere, că mă îngrijorează drumul pe care ați ales să mergeți. Eu rămân fiu al Bisericii Ortodoxe Române, chiar dacă voi spuneți că am ieșit din Biserică. Credeți-mă că nicicând nu am stat mai bine altoit pe Trupul Bisericii lui Hristos, întru mărturisirea Adevărului. Treziți-vă și veniți la Ortodoxie, întru adevărul lui Hristos!”
Reflecțiile noastre: Ar trebui să existe o reflectare mai profundă asupra prigonirii constante asupra celor care combat ecumenismul la modul relevant. Coroborat cu faptul că există mișcări oficiale de inducere a unirii și recunoașterii celorlalte „Biserici”, cine mai poate afirma că ceea ce s-a semnat în Creta este doar un foc de paie, nu o erezie în toată regula?
În loc de combateri dogmatice și canonice, este ciudat că mereu conducătorii Bisericii apelează la subterfugii și utilizarea forței autorităților civile acolo unde sunt epuizate silniciile intra-bisericești. Este adevărat că nepomenitorii îi deranjează, însă cei care au provocat dezbinarea sunt chiar ierarhii.
Foarte posibil că nici episcopii să nu fie ecumeniști convinși. Totuși ei se fac instrumente ale parcursului ecumenist actual. Sunt la mijloc între directivele mondialiste și credincioșii ortodocși, dar fac jocul celor dintâi atunci când sunt puși să aleagă.
Fără să încalce el vreo lege, nu este normal să se înregistreze acest atac asupra Pr. Claudiu. După toate celelalte procese bisericești nedrepte, acțiunea de acum mai trasează un contur nefast portretului trădător al ierarhiei.
Nepomenirea ca reacție față de Sinodul din Creta poate părea o cauză deranjantă și irelevantă, după cum insinua aseară Pr. Dan Bădulescu. Vina ar fi doar a ierarhilor și responsabilitatea noastră ar fi una insignifiantă, care ar trebui redusă la simpla păstrare la nivel personal a dreptei credințe pentru că nu ni s-a impus nimic. Este adevărat acest lucru pentru cei mai puțin intăriți credință și mai nefamiliarizați cu dogmele și canoanele, dar nu este o limită obligatorie pentru toți. Deși s-ar fi impus o condamnare la nivel oficial a ecumenismului și a Sinodului din Creta care l-a legiferat, este lăudabilă reacția celor de rând în contextul paraliziei conștiinței ierarhiei. Cugetul ortodox autentic nu poate să rămână impasibil la toate aceste trădări fără să devină sterp, rațional sau mort și apostat. Dimpotrivă, ar trebui ca și credincioșii de rând să-i sprijine pe cei care au ales să dea lupta cea bună. Bine, asta în tot iureșul care s-a creat.
Și totuși Sinodul din Creta nu este un subiect ca celelalte pentru că reprezintă o depășire a liniei roșii, o abatere de la credință. Spre exemplu, cazul Corneanu din 2008 a fost unul punctual și personal, nu unul dogmatic, nu a implicat doctrina Bisericii. La fel, restricțiile din pandemie nu au atins esența Bisericii, până la urmă, precum nici propunerile recente de revizuire a calendarului. Cu totul altceva este ecumenismul semnat în Creta, care reprezintă o lovitură încă nevindecată pentru că nu există o retractare și nu poate rămâne așa.
La întrunirea Sinodului BOR din această primăvară, pe lângă deciziile strict administrative, două subiecte mai importante au fost atinse, anume recunoașterea autocefaliei macedonenilor și afirmarea susținerii față de românii ortodocși persecutați în Ucraina. Primul are un impact internațional, pe când al doilea mai mult local, deși ar fi trebuit să fie de anvergură mult mai mare.
Textul sinodal punctează următoarele cu referire la temele menționate:
„5. Aprobarea recunoașterii autocefaliei acordată Bisericii din Republica Macedonia de Nord cu numele de „Arhiepiscopia de Ohrida și a Macedoniei de Nord, cu sediul la Skopje”, de către Patriarhia Serbiei prin Tomosul sinodal emis în data de 5 iunie 2022. Întâistătătorul ei va fi pomenit cu titulatura „Preafericitul Părinte Ștefan, Arhiepiscopul Ohridei, Skopjei și Macedoniei de Nord”; . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În legătură cu situația parohiilor ortodoxe românești din zona Bucovinei de Nord, aflate în jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române își menține ferm poziția favorabilă respectării drepturilor și libertăților comunităților românești din toată Ucraina, după cum sunt respectați ucrainenii din toată România.”
Sprijinirea comunităților românești din Ucraina
După cum promisese IPS Teodosie anterior, a fost luată în discuție situația românilor din Ucraina, care sunt persecutați sub diverse forme, printre care și sub aspect religios. Hotărârea finală este mult prea rece față de situația fierbinte de peste graniță în care se găsesc conaționali de-ai noștri, dar și alți frați de credință, chiar dacă de etnii diferite, localnici care sunt majoritatea ucraineni și ruși ortodocși.
Totuși este lăudabil faptul că a fost menționată problema și a fost exprimată o poziționare în favoarea respectării drepturilor, se înțelege că religioase, minorității românești din Ucraina. Recomandarea din 21.02.2019 este reluată acum, după 4 ani, făcându-se apel la „respectarea libertății administrativ-pastorale a clerului şi credincioșilor din această țară (inclusiv dreptul la autocefalie)”.
Din păcate, această luare de poziție nu a avut ecou nici măcar în presa bisericească din străinătate, care s-a concentrat mai mult pe recunoașterea autocefaliei macedonenilor. Însă cel mai important este ca autoritățile ucrainene să înceteze persecuția și, în caz că nu se va întâmpla asta, să apară reacții de susținere mai hotărâte din partea Bisericilor Locale și ale forurilor politice competente.
Autocefalia macedoneană
Autocefalia acordată de curând (5 iunie 2022) de către sârbi macedonenilor după vindecarea unei schisme prelungite a fost recunoscută și de Sinodul român. Hotărârea vine să confirme actul Patriarhiei Sârbe după ce alte 4-5 Biserici Locale au făcut aceasta până acum, după cum face o trecere în revistă portalul Orthochristian. Deja Rusia, Polonia, Ucraina și Bulgaria au recunoscut autocefalia, iar Antiohia este foarte deschisă spre aceasta. În plus, majoritatea celorlalte Biserici autocefale au intrat în comuniune cu macedonenii, dar există și neînțelegeri legate de acordarea autocefaliei. Astfel, doar Alexandria, Cipru, Georgia și Albania nu au conslujit și nici nu și-au exprimat încă un punct de vedere.
Biserica Greciei respinge autocefalia macenoneană pe motiv că nu ar putea fi dată decât de Constantinopol. Pe lângă aceasta, ca și Fanarul, refuză existența termenului de „Macedonia” sau derivate în titulatura noii Biserici. Din acest considerent, au apărut unele comentarii incisive în preaa greacă. Ortthodox Times scrie că prin această decizie Bucureștiul părăsește poziția de neutralitate în chestiunea schismei ucrainene și chiar produce mai multă confuzie. Aceasta din cauza faptului că este pus la îndoială așa-zisul drept exclusiv al Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalii și pentru că include în titulatura Arhiepiscopului macedonean Ștefan și denumirea de Macedonia de Nord. Formula de pomenire adoptată de români este altfel decât a tuturor celorlalți, care la rândul lor sunt diferite între ele.
Finalizarea procesului de acordare a autocefaliei este în desfășurare și practic fiecare Biserică Locală își face cunoscută poziția până la un consens pan-ortodox. Acesta va fi atins când se va rezolva chestiunea cu privire la cine are dreptul de a da autocefalie, Constantinopolul (cu pretenția la primat de putere) sau orice Biserică mamă (din care se desprinde cea nouă), și când va fi depășită problematica denumirii. Grecii nu acceptă termenul de Macedonia, iar bulgarii pe cel de Ohrida (sau Ahrida).
Credincioși bucovineni care-și apără biserica să nu fie acaparată de schismatici (Imagine: Gândeste.org)
„Nu-L cunosc pe omul Acesta” pare a zice încă din prima propoziție Comunicatul Patriarhiei noastre despre românii din Ucraina enunțat prin gura d-lui Bănescu: „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română”. Întregul text, preluat fragmentar de mai toate portalurile, este acesta:
„Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / BOR, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă. Există și o structură ecleziastică ortodoxă care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală. Patriarhia Moscovei nu a recunoscut ieșirea de sub jurisdicția ei a Bisericii din Ucraina, deci persistă încă la nivel local o ambiguitate care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului. Sperăm ca acesta să devină posibil cât mai curând în condițiile împlinirii dreptății, întrucât pacea presupune dreptatea.
BOR a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina (păstrarea identității lingvistice, religioase și culturale). Realitatea din diaspora și din comunitățile românești din jurul granițelor este însă pretutindeni una care evoluează în funcție de mulți factori locali și socio-culturali. Esențială este păstrarea și cultivarea conștiinței creștine, fidelitatea față de adevărul de credință și de valorile morale rodite de acesta.
Situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată și agresată militar de aproape un an, a creat o realitate tragică, inclusiv în plan local bisericesc, o realitate socială la care românii de acolo, inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist. Păstrându-și curată conștiința morală, patriotică și religioasă.
Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei. Culmea cea mai înaltă a răului fiind crima”.
Mesajul transmis, dacă ar fi să fie descifrat din formulările contorsionate și corecte politic, ar fi că Patriarhia Română se delimitează de credincioșii etnici români din Ucraina pentru că ei „rămân” în comuniune cu rușii năvălitori. De fapt, ar trebui să se adecveze la „situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată” și să nu fie de partea celor care justifică războiul inclusiv prin argumente religioase, adică de partea rușilor.
În realitate, d-l Bănescu comite o serie de confuzii:
1. Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este singura rămasă în comuniune cu BO Rusă, ci chiar și schismaticii din „structură ecleziastică ortodoxă care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală” îl pomenesc în diptice, adică sunt în comuniune cu Patriarhul Chiril al Moscovei.
2. Nu doar structura condusă de Epifanie s-a delimitat de Biserica Rusă, ci și Mitropolia autonomă de sub PF Onufrie. Primii au făcut-o în mod schismatic, iar ceilalți și-au declarat independența în mod legitim în vara anului trecut, așteptând limpezirea tensiunilor pentru a fi puse toate aspectele în ordine.
3. Evanghelia nu se opune războiului din principiu și nu-l condamnă la modul absolut. Intrarea și motivațiile războiului țin de factorii politici și Biserica nu binecuvintează crimele, dar nici nu interzice înrolarea în armată. Amintim că există o pleiadă de Sfinți Mucenici care au făcut parte chiar din armata romană păgână, cum ar fi Sf. Gheorghe, Sfinții 40 de Mucenici, Sf. Teodor Stratilat și Teodor Tiron și mulți, mulți alții. Este adevărat că Patriarhul Chiril al Moscovei a făcut o serie de îndemnuri „jihadiste” incompatibile cu duhul ortodox, dar acestea nu pot fi puse pe seama întregii Biserici Ruse (pentru că nu sunt hotărâri sinodale, ci predici personale), cu atât mai puțin în cârca românilor noștri bucovineni.
Așadar îndemnul adresat românilor de acolo de a se „adecva” la realitatea războiului din Ucraina prin dezicerea de ruși este, de fapt, un reproș umilitor și nedrept. Aluzia ar fi că ei sunt în greșeală, fiind parte dintr-o structură care pactizează (este în comuniune) cu rușii, și ar trebui să îndrepte acest partizanat. Însă realitatea este că Biserica Ucraineană canonică nu-i susține pe ruși în nici un fel, ci cultivă simțul național de apărare a țării lor. Cu adevărat, putem spune că d-l Bănescu nu-i cunoaște la propriu pe românii noștri ortodocși din Ucraina, dar e grabnic să dea lecții și să se distanțeze de durerile și greutățile lor. Bineînțeles, condamnând sentențios războiul, dar nefiind alături de cei care suferă de pe urma lui.
Rămân și alte aluzii bulversante strecurate în comunicatul d-lui Bănescu. În primul paragraf, acesta își afirmă speranța că ambiguitatea jurisdicțională bisericească din Ucraina se va limpezi „cât mai curând în condițiile împlinirii dreptății”, adică prin recunoașterea celor care s-au desprins de ruși. În fapt, el justifică prin aceasta schisma pe care Patriarhia noastră încă nu a recunoscut-o. E de notat că nici portalul Basilica nu a păstrat în textul comunicatului această propoziție.
În aceste condiții, afirmarea seacă a faptului că „BOR a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina” trece neobservată și nu produce nici un efect. De altfel, în condițiile presiunilor la care sunt supuși românii din Bucovina, este de neînțeles cum poate susține Patriarhia „firesc”, iar nu vehement și cu durere și compătimire creștine pe frații de dincolo de granița noastră politică. Este adevărat că Patriarhia precizează separat, la finalul articolul dedicat pe temă, că „este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român”, însă aceste deziderate sunt neclare în contextul bisericesc confuz din Ucraina, nepractice.
Unii, cum ar fi partidul AUR, vin cu un îndemn pompos: „Veniți, fraților, acasă! România este și casă voastră! Patriarhia Română trebuie să vă fie pavăză și voi trebuie să va înscrieți și să țineți de Patriarhia Română, dacă slujiți în ritul creștin ortodox!”. Oricât de frumos sună această chemare, ea este goală de conținut și vădește ignorarea normelor bisericești. Această „venire” nu poate interveni de la sine din inițiativa minorității române în momentul de față. Este adevărat că Patriarhia noastră are tot dreptul să revendice teritoriile bisericești din Basarabia și Cernăuți, dar pretențiile acestea trebuie susținute și promovate în mod înțelept, demn și calculat, nu provocator și samavolnic. Deocamdată, după cum se vede și din Comunicatul discutat, nici statul român, nici Biserica noastră nu-și manifestă atenția și interesul real față de aceste comunități.
De fapt, Patriarhia se spală pe mâini și se dezice de românii din Bucovina din cauza criticilor pe care le-a primit de la vlădica Longhin, Mitropolitul din Bănceni și stareț al Mănăstirii de acolo, care este vocea comunității noastre de pe acele meleaguri. Orgoliul rănit de mustrările față de trădările făcute la Sinodul din Creta îndeosebi nu sună bine în urechile fine ale BOR-ului care se aliniază altei politici decât a Stăpânului real al Bisericii, Care este Hristos. În logica lor, echilibristica politică este preferabilă mărturisirii drepte și curajoase a Evangheliei. Chiar dacă ar fi să fie strâmbat cuvântul Domnului, nu se va da înapoi nici de la aceasta purtătorul de cuvânt al Patriarhiei noastre. Ba chiar va lansa în culise și acuze false la adresa Mitr. Longhin că ar fi rus și omul rușilor, deși este român și apărătorul cel mai de seamă al comunității românești din zonă.
Dar, cu toate că tonul Patriarhiei este unul politic, discordant cu Evanghelia pentru a nu se pune rău cu puternicii pământului, consider că adevărații credincioși, pătrunși de adevărul sfânt de credință, vor susține în rugăciune și cu orice le stă lor în putere și din suflete curate pe frații noștri români din Bucovina ucraineană. Situația lor este surprinsă bine de cuvintele înțelepte alte Mitropolitului Longhin din interviul de mai jos, deși foarte probabil durerile lor sunt mai multe decât poate cineva să le exprime în câteva minute:
Rusia a cerut prin reprezentantul ei permanent la NU, Vasili Nebenzia, o întâlnire specială a Consiliului de Securitate a NU pentru a discuta persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice.
„În această țară, prin concursul Occidentului colectiv, regimul Zelensky s-a transformat într-o dictatură autoritară, care este un obstacol important în sine pentru pace. Recent, persecuția dizidenților și a liderilor din opoziție a fost suplimentată cu dorința de distrugere a singurei Biserici canonice din Ucraina – Biserica Ortodoxă Ucraineană” relatează RIA-Novosti că a spus Nebeznia.
„Credem că această situație merită atenția deosebită a membrilor Consiliului de Securitate”, a spus reprexentantul Rusiei, avertizând asupra consecințelor serioase pentru pacea și securitatea regionale.
Nebenzia a mai spus despre Consiliul de Securitate că plănuiește să vorbească despre cum au supraviețuit civilii din Donbas sub bombardament din 2014 și care sunt speranțele și țelurile lor.
În orice caz, Biserica Ortodoxă Ucraineană, care s-a separat de Patriarhia Moscovei în mai, este nemulțumită de un asemenea apel care vine din partea Rusiei.
Departmentul pentru Relații Externe Bisericești al BOU a declarat ieri:
„A ajuns cunoscut din mass-media că reprezentantul permanent al Federației Ruse la NU, V. A. Nebenzia, a făcut un apel la o întâlnire separată a Consiliului de Securitate al NU pentru 17 ianuarie 2023 pentru aituația din jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
În această privință, vă informăm că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a trimis nici unui stat vreo cerere de asistență pentru protejarea drepturilor ei și, mai mult, unui stat care a comis un atac armat perfid asupra țării noastre. De asemenea, nu am autorizat pe nimeni din BORu-PM să vorbească din partea noastră la NU. Suntem îngrijorați că subiectul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este ridicat de structuri care nu au nimic de-a face cu noi. Facem apel la autoritățile rusești să nu vorbească pe seama Bisericii noastre pe platforme internaționale și să nu folosească factorul religios pentru scopurile lor politice.
În același timp, cerem autoritătilor noastre ucrainene să ducă o politică religioasă echilibrată, să asigure drepturi egale penteu toate organizațiile religioase, așa încât să nu dea statului agresor vreun motiv să folosească politica religioasă a statului nostru în propriile lor interese.
Instituțiile sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în limita competenței și capacităților lor disponibile, desfășoară activități în mod sistematic care urmăresc protejarea drepturilor și libertăților credincioșilor și organizațiilor religioase ale BOU, atât la nivel național, cât și internațional.”
Nota noastră: Biserica Ortodoxă Ucraineană are nevoie de atenția și protecția forurilor internaționale pentru că, la nivel intern, este discriminată și persecutată de autoritățile naționale. Dar ajutorul trebuie să fie în termenii respectării libertății religioase, fără conotații politice. Cu atât mai mult conotațiile pro-rusești, ale țării agresoare față de Ucraina, sunt străine de intențiile sale. Litigiul este de natura religioasă, nu politică, și așa trebuie asumat.
Credincioșii sunt ucraineni, chiar dacă fac parte din Patriarhia Rusă prin istoria comună bisericească. Pacea urmărită nu este una de factură politică, ci de bună rânduială duhovnicească. În acest sens, se pare că, cel puțin la momentul acesta, BOU se desprinde tot mai tare de Biserica Rusă și se afirmă tot mai mult ca fiind autocefală sau cu o autonomie lărgită, mai mare decât cea acordată de principiile actuale bisericești. Un exemplu de depășire a acestor delimitări este faptul că Mitropolitul Onufrie nu-l mai pomenește doar pe Patriarhul rus, ci pe toți ceilalți Întâistătători de Biserici. S-ar putea adăuga și alte aspecte, cum ar fi acela că Mitr. Onufrie cel mai probabil nu va mai participa la Sinodul patriarhal.
Foarte probabil atitudinea Patriarhului Rusiei a contribuit mult la această distanțare a Bisericii Ucrainene de o Moscovă care își vede doar interesele sale politice și pe front, nu și suferințele fraților lor din Ucraina. Greșeala implicării Întâistătătorului rus în politică nu trebuie repetată și de ucraineni.
Mare lucru este să fie dusă și păstrată mărturisirea de credință la nivel bisericesc, ferită de influența lumească a politicului de orice fel.
Privită ca o entitate străină în interiorul Ucrainei, prin care își exercită rușii influența, Biserica Ortodoxă din această țară a devenit ținta unei prigoane tot mai fățișe. Mai întâi a venit înființarea unei structuri bisericești de către Patriarhia Ecumenică la directivele SUA, compusă din schismaticii deja existenți. Deoarece nu au făcut o concurență reală și nu au reușit să atragă pe credincioși de partea lor nici cu forța, se trece la măsuri de exterminare a Bisericii canonice.
Dacă din ianuarie 2019, de la înființarea așa-zisei Biserici autocefale de către Fanar, nu s-a găsit suficientă susținere politică pentru proiectele de lege de desființare a Bisericii canonice, după declanșarea conflictului militar de anul trecut aceasta a devenit tot mai vulnerabilă. Măsurile prin care este lovită Biserica sunt luate de acum nu doar de către diferite autorități locale, ci tot mai mult de la centru.
Deposedarea Lavrei Peșterilor
La trecerea spre 2023, după ce președintele Zelenski a dat undă verde pentru demararea procesului de elaborare a unei legi de „redenumire” a BOU, prima lovitură a venit la cumpăna dintre ani, când Lavra Pecerska a fost luată la 1 ianuarie de către stat, care nu a mai prelungit contractul de concesionare.
Clădirile ei principale, partea de sus, se găsesc în administrarea statului, ca moștenire de la sovieticii care le-au confiscat în anii trecuți. Până acum, ele au fost date în folosință Bisericii, iar Lavra de jos, unde se găsesc peșterile, a fost cedată ei definitiv deja. Folosindu-se de această conjunctură și de contextul dat de război, autoritățile practic au luat Lavra.
Mai mult decât atât, schismaticii au anunțat prin conducătorul lor, Epifanie Dumenko, că vor sluji pe 7 ianuarie în biserica principală, de Nașterea Domnului pe stil vechi, cu toate că deja făcuse aceasta pe stil nou. Deși se părea că nu vor primi aprobare din partea statului, aceasta a venit în penultima zi, pe 5 ianuarie.
În mod evident, această slujire a schismaticilor este una simbolică, o victorie și acaparare a unui loc important, reședința Mitropolitului Onufrie. Deși oficialii statului vorbesc de o slujire prin rotație de acum încolo, monopolul Bisericii canonice să fie împărțit cu cea „ucraineană/națională”, este greu de crezut că va fi acceptabilă această variantă sau de găsit o soluție convenabilă după profanarea altarului de către schismatici (în mod repetat). Spre deosebire de locașurile din Țara Sfântă, unde slujesc în unele biserici alternativ ortodocșii cu ereticii, aici s-ar petrece acest lucru chiar pe același altar.
Mesajul președintelui din Ajunul Crăciunului
Într-un video postat pe Youtube pe 6 ianuarie, președintele Zelenski i-a felicitat pe ucraineni în Seara de Ajun și de Nașterea Domnului. Mesajul transmis este acela de unitate a familiei poporului ucrainean spre o victorie unică. Tradițiile cazacilor trebuie păstrate în ciuda condițiilor grele de luptă cu ocupanții. De aceea, urmând credința strămoșilor că în această zi se deschid cerurile și rugăciunea în acest moment către „puterile superioare” ajută la îndeplinirea visului de armonie, prosperitate, victorie și pace milenară.
Deși nu a participat la slujba din Lavra Pecerska, președintele și-a manifestat bucuria pentru prezența ucrainenilor la slujbă, „mulți oameni și mulți dintre soldați”. În plus, apreciază că a fost și va fi auzită o rugăciune sinceră pentru Ucraina în Lavră astăzi și că „nimeni nu-i va mai înstrăina pe ucraineni în Lavră”. Această afirmație împreună cu referința la realizarea unei dreptăți istorice duce cu gândul la eliminarea pe viitor a Bisericii canonice din Lavra Peșterilor cel puțin, deși schismaticii nu au personal bisericesc suficient care să o deservească.
Explulzarea unor înalți clerici din Ucraina
O altă măsură importantă împotriva Bisericii a fost retragerea cetățeniei mai multor clerici importanți, foarte mulți ierarhi.
A fost făcută publică pe surse o listă de 13 clerici, marea majoritate ierarhi, cărora li s-a luat cetățenia ucraineană prin decretul președintelui nr. 898 din 28 dec. 2022. Este de la sine înțeles că aceștia nu vor mai putea activa în funcțiile lor:
Anatoly Yeletskikh – Mitropolit Ionatan de Tulcin și Bratslav;
Sergiy Anitsoy – Vicar al Eparhiei de Tulcin, Episcop Serghie de Ladyzhyn;
Volodymyr Vinichenko – Arhiepiscopul Varsanufie de Novoazovsk (eparhia Donețk);
Viktor Hradomsky – Protoiereu Viktor, paroh al Bisericii Alexander Nevsky (Eparhia Odesa);
Mykolai Donenko – Episcop Vicar, Episcopul Nestor de Yalta;
Valentyn Yehorenko – Mitropolitul Meletie de Cernăuți și Bucovina;
Oleksiy Maslennikov – Mitropolit Iosif de Romny și Buryn (eparhia Romny);
Ivan Seredny – Mitropolit Irineu de Dnipropetrovsk și Pavlohrad;
Andriy Skobiola – Arhiepiscop Ambrozie de Volnovaha, vicar al eparhiei Donețk;
Oleksandr Taranov – Arhiepiscop Arcadie de Rovenky și Sverdlovsk;
Rostyslav Shvets – Mitropolit Lazăr de Simferopol și Crimeea;
Viktor Shinkarev – Arhiepiscop Paisie de Konstantynivka;
Ihor Yakovenko – Mitropolit Arsenie de Sviatogorsk, vicar al eparhiei Donețk, vicar al Lavrei Adormirea Maicii Domnului Sviatogorsk.
În funcție de evoluția războiului, deocamdată clericii din zonele cucerite de ruși nu sunt afectați, dar Mitropolitul Meletie de Cernăuți este cel mai lovit și, bineînțeles, credincioșii din această episcopie. În plus, se așteaptă să fie dispusă aceeași măsură pentru alți 6 clerici.
IPS Longhin – un critic curajos al schismaticilor, luat și el în vizor de autorități
Nici o Biserică Locală nu este până acum public alături de credincioșii ucraineni prigoniți
Deși această persecuție ar fi trebuit resimțită de toți ortodocșii de pretutindeni și ar fi trebuit să stârnească reacții și declarații de susținere din partea Bisericilor Locale, așa cum remarcă Episcopul Teodosie din Patriarhia Ierusalimului, acest lucru nu s-a petrecut până acum. Bineînțeles că nu este de așteptat să fie alături cei care i-au recunosct pe schismatici și practic validează prigonirea, dar nici pentru celelalte Patriarhii nu cântărește mai mult Hristos decât îngrădirile și interesele lumești politice.