Unele cuvinte de pe urmă ale Starețului Sampson Sievers către fiii săi duhovniceşti adunaţi la el:

Slăbesc tot mai tare… Să nu-i judecaţi niciodată [pe eterodocşi]. Ei nu cunosc această bogăţie pe care voi şi eu o cunoaştem, această bogăţie nesfârşită… pe care ni s-a dăruit s-o cunoaştem – a fi ortodox, şi nu eretic… Îi cer iertare Patriarhului pentru tot ce am făcut necugetat şi din voie proprie… vreau să fiu cinstit… acestei despărţiri de trup… pe durata perioadei de până la A Doua Venire şi a celei de a treia perioade – veşnicia. După veşnicie, ce este viaţa pământească? Nimeni nu poate să ajungă la deplinătatea veşniciei.

… este cuviincioasă înfăţişarea mea? Sunteţi trişti că v-am ţinut aşa de mult? Nu v-am smintit?

Nu, suntem fericiţi…

Sunt ceea ce sunt!

Nu avem nevoie de altul, nici de un sfânt, nici de un păcătos. Sunteţi ceea ce sunteţi. Sunteţi tocmai ceea ce avem nevoie!

N-am fost niciodată un sfânt.

Avem nevoie chiar de ceea ce sunteţi, Părinte, n-avem nevoie de nimic altceva!

Mi-e greu să respir…

Slava noastră e veşnicia!

Umilinţa! Nimic nu e mai important ca umilinţa şi lacrimile. Înveţi – eşti monah.

Să vă ducem trupul la Zhirnovitry, dacă ne primesc?

Pentru ce?

Ce vreţi să spuneţi, Părinte?

Înmormântează-mă lângă părinţii tăi.

Părinte, ce ziceţi de Peşterile din Pskov*?

Prea multă cinste… prea multă cinste…

Oriunde sunteţi… la muncă sau oriunde, totdeauna să vă aduceţi aminte că cea mai mare garanţie a mântuirii noastre suntem noi înşine. Viaţa altuia nu e treaba noastră. Să-i lăsăm să facă ce vor! Să-i dezvinovăţim, să-i îndreptăţim, să ne aducem aminte totdeauna… că sunt oameni sărmani, că nu i-a învăţat nimeni, nimeni, aşa-i?

Spuneţi lui ___ că ne vom vedea unul cu altul la Judecata din urmă. Să se uite la mine fără frică, pentru că mi-a provocat o mare suferinţã, o mare răbdare, o mare umilinţã şi toate spre mântuirea mea veşnică. Dacă m-am plâns cuiva de ea din lipsă de răbdare, din milă de sine, îi cer iertare ei…

*             *           *

La 4:20 după-amiaza, pe 24 august 1979 Stareţului Sampson i s-a dăruit cea mai mare dorinţã a sa – o adormire creştină.

O fiică duhovnicească de-a sa ţinea totdeauna mese de pomenire pentru Părintele în oraşul ei, adunând laolaltă pe toţi prietenii ei. Părintele i-a apărut în vis şi i-a dat următoarele indicaţii:

1. Să nu iroseşti timpul de la ceilalţi oameni şi să nu-ţi pierzi timpul tău propriu. Fiecare minut ar trebui să fie dedicat slujirii Domnului pentru că acest timp este cel care a dobândit veşnicia.

2. Să mă asculţi fără deosebire, să slujeşti oamenilor şi în mintea ta să fii totdeauna cu Domnul. Eu sunt o pildă a voii lui Dumnezeu.

3. Tu crezi că vei câştiga mila mea prin mese de pomenire – gândeşti greşit. Eu cer o strictă împlinire a tuturor rânduielilor şi făgăduinţelor pe care le-ai dat.

4. Tu eşti cu inima deschisă. Ai nevoie să-ţi ascunzi toate mişcările emoţionale de toţi. Să ai luare aminte şi să-ţi curăţi inima de toată necurăţia, aşa ca să poţi agonisi Duhul Sfânt în inima ta.

5. Nu există întoarcere înapoi. Fii tare în orice problemă duhovnicească, să slujeşti numai Domnului în fiecare minut în gând, cuvânt şi faptă! Biografia Stareţului Sampson se încheie cu culegere de cuvinte de neuitat spuse către fiii săi duhovniceşti: „Pot să vă descopăr doar a opta parte din taina vieţii duhovniceşti. Nu puteţi auzi mai mult decât atât”.


* Adică să fie înmormântat în peşterile de la Mănăstirea Peşterile Pskov, unde trăise înainte Stareţul Sampson.