Dacă este să prăznuim cum se cuvine pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, aceasta o facem prin lupta împotriva ereziilor și neregulilor din ziua de astăzi precum au făcut aceia. Păstrarea credinței primite de la ei presupune și fuga de neghina pierzătoare a ereziilor și păcatelor ce subminează unitatea și sfințenia Bisericii.
Mărturisirea Mitropolitului Tihic și poziția pe care o va lua este un moment important, dar și o devoalare a duhului prigonitor al ierarhiei. Iar încercarea nu este doar pentru el, ci se dorește un pumn în gură oricărui cleric sau mirean care se va opune ecumenismului.
Faptele de homosexualitate în rândul ierarhiei superioare a Patriarhiei noastre ies la suprafață în ultima vreme. Consider că trebuie înfruntate nu prin ascunderea lor, ci delimitat de ele cu tact pentru că sunt fățișe, nu ascunse.
Trebuie ca cel ce se apropie de Trupul şi Sângele lui Hristos spre pomenirea Lui, Care a murit şi a înviat pentru noi, să se curăţească nu numai de toată întinăciunea trupului şi a duhului, ca să nu mănânce şi să bea spre osândă, ci să arate şi prin lucrare pomenirea Celui ce a murit şi a înviat pentru noi prin faptul că moare păcatului şi lumii şi sieşi şi trăieşte lui Dumnezeu în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Cu toate că teritoriul din Bucovina de dincolo de graniță a aparținut bisericește românilor și ar fi o reparație să fie trecut înapoi în componența Patriarhiei noastre, acest subiect ar trebui discutat și analizat teologic, nu prin politica faptului împlinit și nici prin încurajarea trădării de credință.
Atunci când se dedă practicii rugăciunii isihaste fără căinţa cerută şi fără ca rugăciunea să fie îndreptată întreagă spre Dumnezeu, atunci sufletul, dezbrăcat de orice reprezentare mentală, poate rămâne un timp în acest „întuneric al despuierii” fără a vedea pe Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu nu e în acest întuneric.
Mărturisirea prin oprirea pomenirii este o necesitate în momentul de față. Așadar este logic să apelăm la „armamentul cu care ne-au înzestrat Sfinții Părinți” și nu doar să „aruncăm câteva focuri de armă”. Însă este necesar ca folosirea acestei măsuri să fie făcută în duhul cel bun, nu din patimă și opoziție schismatică sau din îngustime la minte.
Este util a puncta că: 1. dogmele nu sunt teoretizări raționale, ci cugetări sfinte în care este ascuns Dumnezeu, 2. deformarea învățăturii de credință stă în strânsă legătură cu îmbolnăvirea sufletească, 3. morala fără de Dumnezeu nu este mântuitoare și 4. abaterea de la dreapta credință este capitală și a fost mereu sancționată prin excluderea din Biserică.
Intenția mea nu este nicidecum de a promova indiferența, ci de a calibra bine și sănătos lupta împotriva ecumenismului acutal din sânul Ortodoxiei. Nu mi se pare constructiv să fim conduși de frici și opinii mitologice și fanatice, ci de principii clare, dogmatice, canonice și patristice.
Cu toate că în Bucovina nu au fost înregistrate acaparări/transferări ale bisericilor de/către Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) schismatică în afara a două excepții, în ultimul timp s-a încercat schimbarea acestei situații. Așa se face că zilele trecute au existat încercări de ocupare a parohiei din Hliboka și a catedralei din Cernăuți, dar credincioșii locali s-au adunat și au ripostat.