Părinţii n-au cerut decât dreapta mărturisire a credinţei. Dacă, deci, cineva se arată hulind cu adevărat pe Hristos cu gura lui, trăind în afara Lui, acesta trebuie ocolit şi nu trebuie să te apropii de el. Dar trebuie să privim şi inima lui. Căci tot cel ce nu păzeşte poruncile lui Hristos este eretic. Şi, dacă omul nu crede în inima lui, cuvintele nu-i folosesc la nimic.
Din «Mesaj» reies două chestiuni serioase. Întâi că schismaticii din Ucraina treceau sau amenințau să treacă la violențe și ocuparea sfintelor mănăstiri și biserici ale Bisericii canonice și, de asemenea, cel mai important, Întâistătătorii priveau drept soluție întoarcerea cu pocăință a schismaticilor la comuniunea cu Biserica cea canonică.
Ortodoxul a luat părticica trimisă lui de către eretic, a fiert în faţa lui apă într-o oală şi a aruncat în ea părticica pe care a primit-o. Părticica s-a descompus îndată în fiertura oalei. A luat apoi o părticică din Sfânta Împărtăşanie a Bisericii Ortodoxe, a băgat-o în oală şi îndată apa fiartă din oală s-a răcit, iar Sfânta Împărtăşanie a rămas întreagă şi neudată. Această părticică a păstrat-o şi ne-a arătat-o şi nouă când am trecut pe la el.
Doi părinţi făceau cercetare despre Origen: de ce un înţelept ca acela a căzut în eres şi a pierit? … „Pentru ce huleşti bobul? El este înmuiat de 40 de zile. Origen n-a mâncat din acesta şi, intrând în mare, n-a putut să iasă dintr-însa, ci s-a înecat în adânc! Duceţi-vă de aici! Duceţi-vă, că veţi fi bătuţi!” Iar ei s-au dus, minunându-se de mai înainte-vederea stareţului; căci, mai înainte de întrebarea lor despre Origen, el le-a răspuns.
Ioan răspundea, zicând că nu este îngăduit împăratului, care este ales să aibă dreapta credință, ca să îndrăznească ceva contra celor dumnezeiești. Când acesta (Gaïna) a zis că și el trebuie să aibă o casă de rugăciune, marele Ioan i-a răspuns: «Orice casă a lui Dumnezeu îți este deschisă și nimeni nu te oprește să te rogi, dacă vrei». … Astfel, atitudinea demnă (virtutea) a reușit să rușineze și să minuneze chiar și pe dușmanii cei mai înverșunați.
Trei clerici greci au făcut un pelerinaj în Ucraina, unde au slujit împreună cu Mitropolitul Onufrie și cu alți ierarhi din Mitropolia canonică. Și-au exprimat solidaritatea față de poporul ucrainean ortodox prigonit de schismatici. Culmea este că această comuniune a fost denunțată de o Mitropolie grecească drept necanonică. Păstorii care nu mai au pe Hristos drept păstor duc turma într-o situație imposibilă.
Sunt elocvente și ziditoare exemplele date de Părinții și Sfinții Bisericii, prin care se arată limpede valoarea dogmelor ortodoxe. „Nu ţi s-a întîmplat să vorbeşti cu vreun episcop. Noi întru celelalte arătăm smerenie şi blândeţe, însă cînd cineva voieşte să ia de la noi pe Dumnezeu şi dreptatea Lui, apoi nu ne îngrijim de nici unul”.
Într-o zi un ieromonah a spus Starețului că, dacă toți vor face așa cum învață el, atunci vrăjmașii vor profita și răul va birui. În acea clipă, Starețul a rămas tăcut pentru că cel care i se împotrivise nu era în stare să primească cuvântul; dar, mai apoi, a zis – nu lui, ci altuia: «Oare DUHUL lui Hristos poate gândi cuiva de rău? Oare către aceasta suntem noi chemați de către Dumnezeu?».
Moderați și extremiști au fost mereu printre credincioși. Chiar și fariseii au fost fanatici și nu au putut primi învățătura lui Hristos. Însă un conflict emblematic între aceste categorii este cel marcat de reglementările canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) și linia monahilor studiți din sec. VIII-IX. Primul a fost formulat tocmai pentru a tempera și condamna rigorismele celor din urmă.
Zis-a un bătrân: Astăzi urmărim să ne sfințim cu puțină osteneală. A zis iarăși: Cu cât te ostenești mai mult, cu atât primești mai cu prisosință har și bucurie. Și a continuat. Putea să ne umple inima Dumnezeu cu atâta fericire și dragoste și iubire dumnezeiască, încât să cădem jos, neputând să o suportăm. Dar atunci am fi părăsit toate și ne-am fi închis în peșteri.