Este bine să se aducă critici extremismelor bisericești, însă ecumeniștii pare că nu sunt în stare să facă aceasta și propun cealaltă extremă, laxismul și amatorismul în ale credinței. În felul acesta, nu este criticat fundamentalismul religios, ci religiozitatea însăși și este subminată credința sub pretextul moderației și discernământului.
Răspunsul recent al Patriarhiei Române la apelul ambasadorului ucrainean de a recunoaște așa-zisa Biserică autocefală a Ucrainei este unul categoric și apăsat. Poate că o poziționare fără reproș ar fi trebuit să conțină condamnarea acțiunilor fanariote și a structurii din Ucraina.
După ce a fost scos abuziv din scaunul de Pafos și apoi i s-a cerut o Mărturisire de credință scrisă, Mitr. Tihic face acest lucru pentru a aplana conflictele. Dar oare acesta va fi efectul?
Cazul scoaterii din scaun a Mitropolitului Tihic va fi analizat luna viitoare (iulie) de către Patriarhia Ecumenică și o soluționare definitivă se așteaptă a fi luată de Sinodul cipriot în august. Pr. Teodor Zisis a făcut o analiză video pe subiect în ansamblu.
Una dintre cele mai perfide iluzii ale vremii noastre este încrederea, repetată ca o mantră, că adevărul ne va face liberi – ca și cum simpla expunere a crimelor, conspirațiilor și manipulărilor ne-ar absolvi automat de robia în care ne aflăm.
Formulăm un avertisment răspicat: această credință este o capcană, una pe care însăși Stuctura Ocultă o întreține și o alimentează cu cinism.
Să nu acceptăm ideea că „doar argumentele seculare au voie în spațiul public.” Aceasta este discriminare mascată. Dacă un liberal poate invoca „autonomia individului”, un creștin are dreptul să invoce voia lui Dumnezeu. Dacă un progresist poate cita filozofi, un credincios poate cita Sfânta Scriptura.
Prin seria de articole despre RoExit şi Europa am urmărit şi să combat aceste convingeri-parazit, nu pentru că nu ar exista fanatici religioşi sau persoane cu convingeri retrograde, ci pentru că sunt tipologii politice cultivate şi confecţionate anume pentru a împiedica evoluţiile civice şi politice care se revendică în mod direct de la afirmarea publică a credinţei.
Războaiele religioase au fost aşa etichetate ca să se ascundă imensa lor complexitate cauzală şi, mai ales, faptul că religia nu a reprezentat decât o mască pentru mize politice, economice, culturale care se menţin actuale chiar şi în acest moment.
Mulțumirea cu credința sinceră naturală este mai bună decât râvna nesocotită. Păzirea încordată de amăgiri dă posibilitatea Dumnezeului nevăzut să Se facă văzut în cuget chiar și împotriva voinței lui cu dragoste negrăită, cu pace adâncă și cu încredințarea că de față este Stăpânul cel bun, nu vreun amăgitor ucigaș de suflet.
Europa nu trebuie distrusă ci dezagregată. Trebuie dezvelită de schela artificială care o sufocă. Trebuie să respire din nou prin limbile ei, prin credințele ei, prin popoarele ei. Europa nu este o colonie internă. Nu este o piață. Nu este un ONG cu stele galbene. Europa este continentul luptelor pentru neatârnare, pentru lege dreaptă, pentru apărarea familiei și a gliei.
