Nimic sfânt în comunicatul Patriarhiei (Bănescu) pe tema situației credincioșilor români din Ucraina

Credincioși bucovineni care-și apără biserica să nu fie acaparată de schismatici (Imagine: Gândeste.org)

„Nu-L cunosc pe omul Acesta” pare a zice încă din prima propoziție Comunicatul Patriarhiei noastre despre românii din Ucraina enunțat prin gura d-lui Bănescu: „Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română”. Întregul text, preluat fragmentar de mai toate portalurile, este acesta:

„Preoții comunităților de etnie română din Ucraina nu aparțin de Patriarhia Română / BOR, ci în mod majoritar de Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă în comuniune cu BO Rusă. Există și o structură ecleziastică ortodoxă care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală. Patriarhia Moscovei nu a recunoscut ieșirea de sub jurisdicția ei a Bisericii din Ucraina, deci persistă încă la nivel local o ambiguitate care se va limpezi odată cu sfârșitul războiului. Sperăm ca acesta să devină posibil cât mai curând în condițiile împlinirii dreptății, întrucât pacea presupune dreptatea.

BOR a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina (păstrarea identității lingvistice, religioase și culturale). Realitatea din diaspora și din comunitățile românești din jurul granițelor este însă pretutindeni una care evoluează în funcție de mulți factori locali și socio-culturali. Esențială este păstrarea și cultivarea conștiinței creștine, fidelitatea față de adevărul de credință și de valorile morale rodite de acesta.

Situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată și agresată militar de aproape un an, a creat o realitate tragică, inclusiv în plan local bisericesc, o realitate socială la care românii de acolo, inclusiv preoții, au datoria de conștiință să se adecveze în mod înțelept creștin, onest și realist. Păstrându-și curată conștiința morală, patriotică și religioasă.

Rațiunea supremă a acestei adecvări o constituie adevărul obiectiv probat de crunta realitate imediată, neideologizată, nemanipulată de propaganda celor ce încearcă să justifice, inclusiv religios, războiul și crimele în masă. Această rațiune este cea autentic creștină, nu cea care contrazice Evanghelia lui Hristos în litera și în spiritul ei. Culmea cea mai înaltă a răului fiind crima”.

Mesajul transmis, dacă ar fi să fie descifrat din formulările contorsionate și corecte politic, ar fi că Patriarhia Română se delimitează de credincioșii etnici români din Ucraina pentru că ei „rămân” în comuniune cu rușii năvălitori. De fapt, ar trebui să se adecveze la „situația gravisimă în care se află acum Ucraina invadată” și să nu fie de partea celor care justifică războiul inclusiv prin argumente religioase, adică de partea rușilor.

În realitate, d-l Bănescu comite o serie de confuzii:

1. Biserica Ortodoxă Ucraineană nu este singura rămasă în comuniune cu BO Rusă, ci chiar și schismaticii din „structură ecleziastică ortodoxă care și-a declarat independența în relație cu Patriarhia Moscovei și care se manifestă ca autocefală” îl pomenesc în diptice, adică sunt în comuniune cu Patriarhul Chiril al Moscovei.

2. Nu doar structura condusă de Epifanie s-a delimitat de Biserica Rusă, ci și Mitropolia autonomă de sub PF Onufrie. Primii au făcut-o în mod schismatic, iar ceilalți și-au declarat independența în mod legitim în vara anului trecut, așteptând limpezirea tensiunilor pentru a fi puse toate aspectele în ordine.

3. Evanghelia nu se opune războiului din principiu și nu-l condamnă la modul absolut. Intrarea și motivațiile războiului țin de factorii politici și Biserica nu binecuvintează crimele, dar nici nu interzice înrolarea în armată. Amintim că există o pleiadă de Sfinți Mucenici care au făcut parte chiar din armata romană păgână, cum ar fi Sf. Gheorghe, Sfinții 40 de Mucenici, Sf. Teodor Stratilat și Teodor Tiron și mulți, mulți alții. Este adevărat că Patriarhul Chiril al Moscovei a făcut o serie de îndemnuri „jihadiste” incompatibile cu duhul ortodox, dar acestea nu pot fi puse pe seama întregii Biserici Ruse (pentru că nu sunt hotărâri sinodale, ci predici personale), cu atât mai puțin în cârca românilor noștri bucovineni.

Așadar îndemnul adresat românilor de acolo de a se „adecva” la realitatea războiului din Ucraina prin dezicerea de ruși este, de fapt, un reproș umilitor și nedrept. Aluzia ar fi că ei sunt în greșeală, fiind parte dintr-o structură care pactizează (este în comuniune) cu rușii, și ar trebui să îndrepte acest partizanat. Însă realitatea este că Biserica Ucraineană canonică nu-i susține pe ruși în nici un fel, ci cultivă simțul național de apărare a țării lor. Cu adevărat, putem spune că d-l Bănescu nu-i cunoaște la propriu pe românii noștri ortodocși din Ucraina, dar e grabnic să dea lecții și să se distanțeze de durerile și greutățile lor. Bineînțeles, condamnând sentențios războiul, dar nefiind alături de cei care suferă de pe urma lui.

Rămân și alte aluzii bulversante strecurate în comunicatul d-lui Bănescu. În primul paragraf, acesta își afirmă speranța că ambiguitatea jurisdicțională bisericească din Ucraina se va limpezi „cât mai curând în condițiile împlinirii dreptății”, adică prin recunoașterea celor care s-au desprins de ruși. În fapt, el justifică prin aceasta schisma pe care Patriarhia noastră încă nu a recunoscut-o. E de notat că nici portalul Basilica nu a păstrat în textul comunicatului această propoziție.

În aceste condiții, afirmarea seacă a faptului că „BOR a pledat și pledează firesc pentru respectarea drepturilor minorității românești din toate țările, nu doar din Ucraina” trece neobservată și nu produce nici un efect. De altfel, în condițiile presiunilor la care sunt supuși românii din Bucovina, este de neînțeles cum poate susține Patriarhia „firesc”, iar nu vehement și cu durere și compătimire creștine pe frații de dincolo de granița noastră politică. Este adevărat că Patriarhia precizează separat, la finalul articolul dedicat pe temă, că „este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român”, însă aceste deziderate sunt neclare în contextul bisericesc confuz din Ucraina, nepractice.

Unii, cum ar fi partidul AUR, vin cu un îndemn pompos: „Veniți, fraților, acasă! România este și casă voastră! Patriarhia Română trebuie să vă fie pavăză și voi trebuie să va înscrieți și să țineți de Patriarhia Română, dacă slujiți în ritul creștin ortodox!”. Oricât de frumos sună această chemare, ea este goală de conținut și vădește ignorarea normelor bisericești. Această „venire” nu poate interveni de la sine din inițiativa minorității române în momentul de față. Este adevărat că Patriarhia noastră are tot dreptul să revendice teritoriile bisericești din Basarabia și Cernăuți, dar pretențiile acestea trebuie susținute și promovate în mod înțelept, demn și calculat, nu provocator și samavolnic. Deocamdată, după cum se vede și din Comunicatul discutat, nici statul român, nici Biserica noastră nu-și manifestă atenția și interesul real față de aceste comunități.

De fapt, Patriarhia se spală pe mâini și se dezice de românii din Bucovina din cauza criticilor pe care le-a primit de la vlădica Longhin, Mitropolitul din Bănceni și stareț al Mănăstirii de acolo, care este vocea comunității noastre de pe acele meleaguri. Orgoliul rănit de mustrările față de trădările făcute la Sinodul din Creta îndeosebi nu sună bine în urechile fine ale BOR-ului care se aliniază altei politici decât a Stăpânului real al Bisericii, Care este Hristos. În logica lor, echilibristica politică este preferabilă mărturisirii drepte și curajoase a Evangheliei. Chiar dacă ar fi să fie strâmbat cuvântul Domnului, nu se va da înapoi nici de la aceasta purtătorul de cuvânt al Patriarhiei noastre. Ba chiar va lansa în culise și acuze false la adresa Mitr. Longhin că ar fi rus și omul rușilor, deși este român și apărătorul cel mai de seamă al comunității românești din zonă.

Dar, cu toate că tonul Patriarhiei este unul politic, discordant cu Evanghelia pentru a nu se pune rău cu puternicii pământului, consider că adevărații credincioși, pătrunși de adevărul sfânt de credință, vor susține în rugăciune și cu orice le stă lor în putere și din suflete curate pe frații noștri români din Bucovina ucraineană. Situația lor este surprinsă bine de cuvintele înțelepte alte Mitropolitului Longhin din interviul de mai jos, deși foarte probabil durerile lor sunt mai multe decât poate cineva să le exprime în câteva minute:

Biserica Ucraineană se delimitează de ajutorul Moscovei și preferă să se apere de persecuția statului în mod independent, fără implicații politice

Președintele Ucrainei față în față cu Mitr. Onufrie, pe care a ajuns să-l persecute (Imagine: UJO)

Orthochristian.com: Rusia face apel la o întrunire a NU (Națiunilor Unite) cu privire la Biserica Ucraineană, dar Biserica Ucraineană respinge apelul

Rusia a cerut prin reprezentantul ei permanent la NU, Vasili Nebenzia, o întâlnire specială a Consiliului de Securitate a NU pentru a discuta persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice.

„În această țară, prin concursul Occidentului colectiv, regimul Zelensky s-a transformat într-o dictatură autoritară, care este un obstacol important în sine pentru pace. Recent, persecuția dizidenților și a liderilor din opoziție a fost suplimentată cu dorința de distrugere a singurei Biserici canonice din Ucraina – Biserica Ortodoxă Ucraineană” relatează RIA-Novosti că a spus Nebeznia.

„Credem că această situație merită atenția deosebită a membrilor Consiliului de Securitate”, a spus reprexentantul Rusiei, avertizând asupra consecințelor serioase pentru pacea și securitatea regionale.

Nebenzia a mai spus despre Consiliul de Securitate că plănuiește să vorbească despre cum au supraviețuit civilii din Donbas sub bombardament din 2014 și care sunt speranțele și țelurile lor.

În orice caz, Biserica Ortodoxă Ucraineană, care s-a separat de Patriarhia Moscovei în mai, este nemulțumită de un asemenea apel care vine din partea Rusiei.

Departmentul pentru Relații Externe Bisericești al BOU a declarat ieri:

„A ajuns cunoscut din mass-media că reprezentantul permanent al Federației Ruse la NU, V. A. Nebenzia, a făcut un apel la o întâlnire separată a Consiliului de Securitate al NU pentru 17 ianuarie 2023 pentru aituația din jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

În această privință, vă informăm că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a trimis nici unui stat vreo cerere de asistență pentru protejarea drepturilor ei și, mai mult, unui stat care a comis un atac armat perfid asupra țării noastre. De asemenea, nu am autorizat pe nimeni din BORu-PM să vorbească din partea noastră la NU. Suntem îngrijorați că subiectul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este ridicat de structuri care nu au nimic de-a face cu noi. Facem apel la autoritățile rusești să nu vorbească pe seama Bisericii noastre pe platforme internaționale și să nu folosească factorul religios pentru scopurile lor politice.

În același timp, cerem autoritătilor noastre ucrainene să ducă o politică religioasă echilibrată, să asigure drepturi egale penteu toate organizațiile religioase, așa încât să nu dea statului agresor vreun motiv să folosească politica religioasă a statului nostru în propriile lor interese.

Instituțiile sinodale ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în limita competenței și capacităților lor disponibile, desfășoară activități în mod sistematic care urmăresc protejarea drepturilor și libertăților credincioșilor și organizațiilor religioase ale BOU, atât la nivel național, cât și internațional.”

Nota noastră: Biserica Ortodoxă Ucraineană are nevoie de atenția și protecția forurilor internaționale pentru că, la nivel intern, este discriminată și persecutată de autoritățile naționale. Dar ajutorul trebuie să fie în termenii respectării libertății religioase, fără conotații politice. Cu atât mai mult conotațiile pro-rusești, ale țării agresoare față de Ucraina, sunt străine de intențiile sale. Litigiul este de natura religioasă, nu politică, și așa trebuie asumat.

Credincioșii sunt ucraineni, chiar dacă fac parte din Patriarhia Rusă prin istoria comună bisericească. Pacea urmărită nu este una de factură politică, ci de bună rânduială duhovnicească. În acest sens, se pare că, cel puțin la momentul acesta, BOU se desprinde tot mai tare de Biserica Rusă și se afirmă tot mai mult ca fiind autocefală sau cu o autonomie lărgită, mai mare decât cea acordată de principiile actuale bisericești. Un exemplu de depășire a acestor delimitări este faptul că Mitropolitul Onufrie nu-l mai pomenește doar pe Patriarhul rus, ci pe toți ceilalți Întâistătători de Biserici. S-ar putea adăuga și alte aspecte, cum ar fi acela că Mitr. Onufrie cel mai probabil nu va mai participa la Sinodul patriarhal.

Foarte probabil atitudinea Patriarhului Rusiei a contribuit mult la această distanțare a Bisericii Ucrainene de o Moscovă care își vede doar interesele sale politice și pe front, nu și suferințele fraților lor din Ucraina. Greșeala implicării Întâistătătorului rus în politică nu trebuie repetată și de ucraineni.

Mare lucru este să fie dusă și păstrată mărturisirea de credință la nivel bisericesc, ferită de influența lumească a politicului de orice fel.

Persecuția care se intensifică asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Lavra Pecerska (Imagine: Dreamstime)

Privită ca o entitate străină în interiorul Ucrainei, prin care își exercită rușii influența, Biserica Ortodoxă din această țară a devenit ținta unei prigoane tot mai fățișe. Mai întâi a venit înființarea unei structuri bisericești de către Patriarhia Ecumenică la directivele SUA, compusă din schismaticii deja existenți. Deoarece nu au făcut o concurență reală și nu au reușit să atragă pe credincioși de partea lor nici cu forța, se trece la măsuri de exterminare a Bisericii canonice.

Dacă din ianuarie 2019, de la înființarea așa-zisei Biserici autocefale de către Fanar, nu s-a găsit suficientă susținere politică pentru proiectele de lege de desființare a Bisericii canonice, după declanșarea conflictului militar de anul trecut aceasta a devenit tot mai vulnerabilă. Măsurile prin care este lovită Biserica sunt luate de acum nu doar de către diferite autorități locale, ci tot mai mult de la centru.

Deposedarea Lavrei Peșterilor

La trecerea spre 2023, după ce președintele Zelenski a dat undă verde pentru demararea procesului de elaborare a unei legi de „redenumire” a BOU, prima lovitură a venit la cumpăna dintre ani, când Lavra Pecerska a fost luată la 1 ianuarie de către stat, care nu a mai prelungit contractul de concesionare.

Clădirile ei principale, partea de sus, se găsesc în administrarea statului, ca moștenire de la sovieticii care le-au confiscat în anii trecuți. Până acum, ele au fost date în folosință Bisericii, iar Lavra de jos, unde se găsesc peșterile, a fost cedată ei definitiv deja. Folosindu-se de această conjunctură și de contextul dat de război, autoritățile practic au luat Lavra.

Mai mult decât atât, schismaticii au anunțat prin conducătorul lor, Epifanie Dumenko, că vor sluji pe 7 ianuarie în biserica principală, de Nașterea Domnului pe stil vechi, cu toate că deja făcuse aceasta pe stil nou. Deși se părea că nu vor primi aprobare din partea statului, aceasta a venit în penultima zi, pe 5 ianuarie.

În mod evident, această slujire a schismaticilor este una simbolică, o victorie și acaparare a unui loc important, reședința Mitropolitului Onufrie. Deși oficialii statului vorbesc de o slujire prin rotație de acum încolo, monopolul Bisericii canonice să fie împărțit cu cea „ucraineană/națională”, este greu de crezut că va fi acceptabilă această variantă sau de găsit o soluție convenabilă după profanarea altarului de către schismatici (în mod repetat). Spre deosebire de locașurile din Țara Sfântă, unde slujesc în unele biserici alternativ ortodocșii cu ereticii, aici s-ar petrece acest lucru chiar pe același altar.

Mesajul președintelui din Ajunul Crăciunului

Într-un video postat pe Youtube pe 6 ianuarie, președintele Zelenski i-a felicitat pe ucraineni în Seara de Ajun și de Nașterea Domnului. Mesajul transmis este acela de unitate a familiei poporului ucrainean spre o victorie unică. Tradițiile cazacilor trebuie păstrate în ciuda condițiilor grele de luptă cu ocupanții. De aceea, urmând credința strămoșilor că în această zi se deschid cerurile și rugăciunea în acest moment către „puterile superioare” ajută la îndeplinirea visului de armonie, prosperitate, victorie și pace milenară.

Deși nu a participat la slujba din Lavra Pecerska, președintele și-a manifestat bucuria pentru prezența ucrainenilor la slujbă, „mulți oameni și mulți dintre soldați”. În plus, apreciază că a fost și va fi auzită o rugăciune sinceră pentru Ucraina în Lavră astăzi și că „nimeni nu-i va mai înstrăina pe ucraineni în Lavră”. Această afirmație împreună cu referința la realizarea unei dreptăți istorice duce cu gândul la eliminarea pe viitor a Bisericii canonice din Lavra Peșterilor cel puțin, deși schismaticii nu au personal bisericesc suficient care să o deservească.

Explulzarea unor înalți clerici din Ucraina

O altă măsură importantă împotriva Bisericii a fost retragerea cetățeniei mai multor clerici importanți, foarte mulți ierarhi.

A fost făcută publică pe surse o listă de 13 clerici, marea majoritate ierarhi, cărora li s-a luat cetățenia ucraineană prin decretul președintelui nr. 898 din 28 dec. 2022. Este de la sine înțeles că aceștia nu vor mai putea activa în funcțiile lor:

Anatoly Yeletskikh – Mitropolit Ionatan de Tulcin și Bratslav;

Sergiy Anitsoy – Vicar al Eparhiei de Tulcin, Episcop Serghie de Ladyzhyn;

Volodymyr Vinichenko – Arhiepiscopul Varsanufie de Novoazovsk (eparhia Donețk);

Viktor Hradomsky – Protoiereu Viktor, paroh al Bisericii Alexander Nevsky (Eparhia Odesa);

Mykolai Donenko – Episcop Vicar, Episcopul Nestor de Yalta;

Valentyn Yehorenko – Mitropolitul Meletie de Cernăuți și Bucovina;

Oleksiy Maslennikov – Mitropolit Iosif de Romny și Buryn (eparhia Romny);

Ivan Seredny – Mitropolit Irineu de Dnipropetrovsk și Pavlohrad;

Andriy Skobiola – Arhiepiscop Ambrozie de Volnovaha, vicar al eparhiei Donețk;

Oleksandr Taranov – Arhiepiscop Arcadie de Rovenky și Sverdlovsk;

Rostyslav Shvets – Mitropolit Lazăr de Simferopol și Crimeea;

Viktor Shinkarev – Arhiepiscop Paisie de Konstantynivka;

Ihor Yakovenko – Mitropolit Arsenie de Sviatogorsk, vicar al eparhiei Donețk, vicar al Lavrei Adormirea Maicii Domnului Sviatogorsk.

În funcție de evoluția războiului, deocamdată clericii din zonele cucerite de ruși nu sunt afectați, dar Mitropolitul Meletie de Cernăuți este cel mai lovit și, bineînțeles, credincioșii din această episcopie. În plus, se așteaptă să fie dispusă aceeași măsură pentru alți 6 clerici.

IPS Longhin – un critic curajos al schismaticilor, luat și el în vizor de autorități

Atât prin predici, cât și prin acțiuni concrete, un apărător al dreptei credințe, al Bisericii canonice și un opozant al abaterilor canonice și al schismaticilor s-a dovedit a fi IPS Mitropolit Longhin de Bănceni. Aflat într-un proces pentru că a îndrăznit să se roage pe stradă în procesiune, poziția sa este evidentă din predicile pe care le-a ținut, cele mai multe în limba română. Una dintre ele a fost promovată pe canalele de socializare de un boxer ucrainean campion, Lomacenko, pentru care acesta și-a atras amenințările naționaliștilor.

Redăm mai jos două din unltimele sale predici:

Nici o Biserică Locală nu este până acum public alături de credincioșii ucraineni prigoniți

Deși această persecuție ar fi trebuit resimțită de toți ortodocșii de pretutindeni și ar fi trebuit să stârnească reacții și declarații de susținere din partea Bisericilor Locale, așa cum remarcă Episcopul Teodosie din Patriarhia Ierusalimului, acest lucru nu s-a petrecut până acum. Bineînțeles că nu este de așteptat să fie alături cei care i-au recunosct pe schismatici și practic validează prigonirea, dar nici pentru celelalte Patriarhii nu cântărește mai mult Hristos decât îngrădirile și interesele lumești politice.

Doar Mitropolitul cipriot Neofit de Morfu a luat o poziție lăudabilă, după cum am semnalat deja.

Mitr. Neofit de Morfu preferă să nu fie prezent la întronizarea noului Arhiepiscop al Ciprului, ci să se roage din chilia sa pentru ortodocșii ucraineni greu încercați

Imagine: Βήμα Ορθοδοξίας

Mitropolia de Morfu: Comunicat despre neprezentarea Mitropolotului de Morfu la întromizarea Arhiepiscopului Gheorghe al Ciprului

Informăm pliroma bine-credincioasă a Bisericii Ciprului că IPS Mitropolit Neofit de Morfu ar fi vrut să fie prezent la slujba întronizării Preafericitului Arhiepiscop Gheorghe al Ciprului duminică, 08.01.2023, totuși preferă să rămână în chilia sa smerită, rugându-se atât pentru Preafericitul Arhiepiscop al Ciprului, cât și pentru Preafericitul Mitropolit aflat în încercare Onufrie al Kievului și a toată Ucraina.

Semnalăm pentru cei care nu cunosc că Egumenul Lavrei Peșterilor din Kiev, Mitropolitul Pavel de Visgorod și Ceenobâl, precum și sinodia sa sunt încercați în mod deosebit în aceste zile, sunt amenințați și persecutați de oștile Președintelui hazar Zelenski al Ucrainei. Deja a fost înjunghiat un preot ortodox al Bisericii canonice de Kiev.

După cum a făcut referire concret Mitropolitul menționat Pavel, din seara se 31 decembrie 2022 i s-a interzis Bisericii Ortodoxe canonice Ucrainene să săvârșească sfinte slujbe în Lavra «de sus», în biserică, în trapeza Mănăstirii și în biserica Adormirii Maicii Domnului, cu rezultat că este amenințată funcționarea faimoasei Lavre Pecerska din Kiev, care are un parcurs istoric sfințit de mai bine de un mileniu.

Să ne rugăm toți pentru buna întărire a Preafericitului Gheorghe al Ciprului, pentru luminare de sus și pentru vigoare în îndatoririle sale patorale multiple și pentru ajutor de la Dumnezeu Bisericii Ortodoxe Ucrainene zbuciumate în multe feluri.

Episcopia Mitropoliei de Morfu din Evrihu, 06.01.2023.

Nota noastră: Este foarte curajoasă această decizie a Mitropolitului Neofit de a nu fi prezent la întronizarea noului Arhiepiscop. Manifestă astfel o sfidare fățișă din solidaritate cu ortodocșii ucraineni încercați și persecutați de autoritățile locale și de schismaticii recunoscuți de Constantinopol.

Legătura directă dintre Arhiepiscopul Ciprului și problema ucraineană este aceea că acesta îl recunoaște și îl pomenește pe schismaticul Epifanie Dumenko în diptice. Chiar dacă această decizie a fost luată la nivel sinodal printr-un vot ciudat cu mult timp în urmă, actualul Arhiepiscop proaspăt ales este un continuator al politicii bisericești a precedentului Întâistătător. Mai mult, această absență induce ideea că însăși alegerea ca Arhiepiscop a Mitropolitului Gheorghe de Pafos, fost Secretar al Sinodului, a fost influențată de factori politici și de interese străine Ortodoxia autentică, adică de către Fanar și de diplomația americană în principal.

De notat că procedura de alegere a Ahiepiscopului în Cipru este diferită de a altor Biserici. Votul decisiv este al sinodalilor, dar cei trei candidații sunt desemnați de poporul credincios. Având în vedere popularitatea uriașă a Mitropolitului Atanasie de Limassol, acesta a obținut 33% din preferințele ortodocșilor ciprioți față de 18% cât au avut următorii doi, Gheorghe de Pafos și Isaia de Tamassos. Aceasta face ca alegerea Mitr. Gheorghe să fie o răsturnare flagrantă a votului popular zdobitor de partea Mitropolitului Atanasie. În plus, chiar și clasarea între primii trei a Mitropolitului Gheorghe este surprinzătoare, nu doar alegerea sa ca Întâistătător.

Cât privește situația Bisericii Ucrainene canonice, ea suportă un atac puternic în ultimul timp din partea statului și care se pare că se va intensifica în viitorul foarte apropiat. Pe lângă expulzarea ei din Lavra Pecerska începând din 1 ianuarie, se preconizează adoptarea unor legi de scoatere a în afara legii și de schimbare a denumirii pe motiv că ar fi subordonată Rusiei, care este stat agresor. Deja Președintele și-a dat avizul pentru redactarea legilor menționate.

Acțiunile schismaticilor sunt de o violență și nedreptate deosebite. Au acaparat numeroase locașuri de cult (care rămân goale din cauza lipsei de credincioși fideli structurii lui Epifanie Dumenko), au comis multe acte de violență asupra clericilor și credincioșilor (ultimul fiind înjunghierea unui preot din Vinnița, fapt menționat și în comunicatul Mitr. Neofit) și pretind să facă slujba de Nașterea Domnului (pe vechi, 7 ianuarie) în incinta Lavrei Peșterilor, din care a fost scoasă Biserica Ortodoxă canonică. Deși cel mai probabil autoritățile statului nu-și vor da acordul, oricum statutul Lavrei este deja în pericol și o împărțire a ei „echitabilă” este exclusă și inacceptabilă din cauza lipsei de comuniune euharistică dintre cele două entități. Disputa bisericească nu poate fi tranșată în termeni politici profani. Deja a fost exprimată dezaprobarea și indignarea din partea Bisericii canonice, care privește o astfel de slujire drept o „rușine națională”.

Revenind la gestul Mitr. Neofit, cred că este printre singurele opțiuni de manifestare a credinței curate în mijlocul unei Biserici Ortodoxe tot mai acaparate și controlate prin pârghii politice și subordonată intereselor lumești în locul celor veșnice trasate de Hristos. Fără acțiuni categorice și clare mai ales din partea episcopilor și preoților, oricât de bizare ar părea, deraierea se va instaura insurmontabil. Deja este foarte târziu.

Credincioșii greci se simt o familie solidară cu cei ucraineni, dincolo de trădările ierarhiei lor. Noi cu cine suntem?

Ακτίνες: La ultima Sfântă Liturghie din Lavra Peșterilor din Kiev, credincioșii Bisericii Ortodoxe prigonite cântă ”Hristos a înviat!” în noaprea de Anul Nou! (VIDEO)

Noi o ducem bine. Să vedem, totuși, cum o duc creștinii ortodocși din Ucraina cu responsabilitatea și a episcopilor noștri! Și, după ce vedem, să mergem să mulțumim „ierarhilor voinici” și pentru această realizare a lor!

«Și am zis rusului că îmi pare rău, dar suntem o familie cu Patriarhul. Cum voi lăsa familia ca să merg cu altcineva? Mă înrolez împreună cu Patriarhul [Ieronim al Atenei în ziarul Καθημερινή]

Iarăși, noi, creștinii ortodocși, ne înrolăm împreună cu frații ortodocși prigoniți, și nu cu Patriarhul persecutor Bartolomeu. FAMILIA noastră este TRUPUL LUI HRISTOS și MĂDULARELE/MEMBRII sunt FRAȚII noștri. Nu sunt familia noastră cluburile secrete și saloanele politicienilor, nici nu sunt frații noștri maimuțele lor, care se dau drept clerici!

…………………………………………………..

Credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene prigonite cântă Hristos a înviat! în ajunul Anului Nou 2022-2023 la ultima Sfântă Liturghie din Lavra Peșterilor din Kiev în Biserica Sfinților Antonie și Teodosie. Este pentru ei ceva ca un Acatist:

Nota noastră: Ierarhia Bisericii Greciei, prin recunoașterea formală a schismaticilor ucraineni, poartă o mare răspundere pentru persecutarea credincioșilor din Ucraina. La fel și sinodalii din Alexandria și mai ales din Cipru. Înainte de a fi un război armat, conflictul din țara vecină este unul religios și cultural. Ceea ce ne interesează cel mai mult, credincioșii ortodocși sunt prigoniți pentru credința lor fix ca în vremea comuniștilor ca „dușmani ai poporului” fără să atenteze cu ceva la siguranța statului, ba chiar luptând pe front mulți dintre ei. Vina lor este că țin credința dreaptă pe care o are și Moscova și nu recunosc pretențiile papiste ale Constantinopolului, nici acțiunile schismaticilor din Ucraina.

Putem înțelege motivațiile politice ale acestei prigoane, dar nu le putem accepta. În alte țări a fost aleasă conviețuirea pașnică a celor majoritari cu minoritățile etnice, nu eliminarea lor. Cu atât mai puțin poate fi primită excluderea din societate pe criterii religioase, nici măcar etnice. Biserica Ucraineană nu este dependentă de Rusia, așa cum este acuzată, ci doar are ca moștenire comună credința drept slăvitoare atât cu Moscova, cât și cu celelalte Biserici Locale. Singura ei „vină” este că nu acceptă intruziunea Fanarului și invențiile lui de primat papist.

Desigur că ierarhii români nu au aceeași răspundere ca cei din Bisericile care au intrat în comuniune cu gruparea lui Epifanie Dumenko, totuși au obligația morală să denunțe aceste persecuții nejustificate asupra Bisericii. Drept aceea, ca niște credincioși cu inimă sinceră așteptăm și cerem din partea ierarhiei române să fie alături și să sprijine pe frații ortodocși de peste graniță, mai ales că este afectată comunitatea noastră de români de acolo. Nu există poziție neutră: ori de partea credincioșilor, ori cu dictatele politice.

Patriarhia Bulgariei recunoaște provizoriu autocefalia Bisericii din Macedonia de Nord

Imagine: Romfea.gr

Patriarhia Bulgariei a luat hotărârea să recunoască autocefalia noii Biserici a Macedoniei de Nord printr-o decizie sinodală din data de 13 decembrie a.c.

După cum era de așteptat, ierarhia din Sofia și-a exprimat indirect dezacordul cu privire la atribuirea titulaturii „de Ahrida”, cetate a cărei istorie și-o revendică bulgarii. De aceea îl vor introduce provizoriu pe Arhiepiscopul Ștefan în diptice fără referire la Ahrida (Ohrida). Soluția este așteptată la nivel panortodox.

Un alt fapt interesant este că recunosc decizia sârbilor de acordare a autocefaliei, nu a Constantinopolului de restaurare a comuniunii. Prin aceasta înfruntă pretențiile de primat ale Fanarului.

De asemenea, este notabil faptul că Patriarhia noastră (Română) nu a luat nici o poziție în ședința sinodală din toamna acestui an.

Decizia integrală a bulgarilor a fost redată de portalul grecesc Ακτίνες:

„Sfântul Sinod a decis în consens că primește în comuniune euharistică Tomosul de autocefalie pe care l-a dat Patriarhia Serbiei Bisericii Republicii Macedonia de Nord. Până la emiterea unei decizii panortodoxe pe tema denumirii Bisericii Ortodoxe din Republica Macedoniei de Nord.

Sfântul Sinod adaugă următoarea formulă la dipticele Bisericii Ortodoxe din Bulgaria cu privire la menționarea ArhiepiscopuluiȘtefan drept „Arhiepiscop al Bisericii Republicii Macedonia de Nord.”

Amintim că grecii (Patriarhia de Constantinopol și Biserica Greciei) nu acceptă termenul de „Macedonia” sau un derivat al lui în denumirea noii Biserici Locale.

Schismo-erezia aflată în derulare în Ortodoxie pe subiectul autocefaliei

Tomosul „autocefaliei ucrainene” (Imagine: Ορθόδοξος Τύπος)

În ultima vreme ridicarea unei Biserici la rang de autocefală a devenit o problemă acută în Ortodoxie. Nu doar rușii sunt afectați, ci situația s-a întors și împotriva grecilor, care nu acceptă denumirea noii Biserici a Macedoniei de Nord îndeosebi din motive naționaliste. Publicația Presa Ortodoxă din Grecia a redactat un articol care portretizează situația în ansamblul ei:

Cuvânt despre autocefalie

Adesea auzim acum că se face vorbire despre „autocefaliile” Bisericilor Locale.

 • Începutul s-a făcut cu „autocefalia” ( a fost caracterizată drept „kakocefalie”) Ucrainei pe care a dat-o – în ciuda obiecțiilor serioase exprimate și continue – Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, făcând o intruziune în jurisdicția Patriarhiei Rusiei, de care voia să rupă Biserica a acestui stat mai nou.

 • Punând la încercare în continuare îngăduința Bisericilor Ortodoxe din lume, după Ucraina și în timp ce a lăsat să se înțeleagă puțin în declarații anterioare intențiile sale, Patriarhul Bartolomeu se pregătea să ofere autocefalie celor din Skopje (macedonenilor). Acolo i-a luat-o înainte și probabil l-a surprins – și nu numai – Patriarhia Serbiei, care a oferit autocefalie celor din Skopje.

 • A constituit o mirare în final autocefalia care a fost făcută cunoscută în această vreme, este autocefalia pe care a revendicat-o din proprie inițiativă Biserica Ortodoxă a Ucrainei, cea de sub Arhiepiscopul (Mitropolitul) canonic Onufrie.

 • Conform principiului enunțat din timpul Marelui Fotie și acceptat panortodox, că „există obiceiul ca cele bisericești să se preschimbe odată cu cele politice”, crearea unui nou stat îndreptățește și constituirea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Locale din el. Când Constantin cel Mare a inaugurat împărăția Constantinopolului, Biserica Bizanțului a constituit centrul ortodox puternic prin sine ca noua Romă și a primit același statut onorific ca vechea Romă.

Deci, cu aceste date s-a început și în zilele noastre să fie dezbătută proclamarea ca autocefale a Bisericilor statelor care s-au ivit prin ruperea din Iugoslavia și Uniunea Sovietică: Estonia, Letonia, Belarus, Ucraina, Skopje, Muntenegru.

Procedura prin care să fie acordată bisericește autocefalia, înainte de Colimbari, a constituit un subiect de lungi dezbateri în Conferințele presinodale, când a fost discutat subiectul autocefaliei. Toți au fost de acord că Biserica Ortodoxă Locală care dorește independența ei va depune o cerere Bisericii mamă de care aparținea până atunci. Biserica mamă, după ce o validează, transmite cererea și acordul ei Patriarhiei Ecumenice, care își asumă în mod coordonator să asigure consimțirea și a celorlalte Biserici. Dacă Biserica mamă refuză sau nu consimt toate Bisericile, procedura acordării autocefaliei se întrerupe. Proclamarea autocefaliei prin consimțirea tuturor o realizează Patriarhia Ecumenică pentru că este prima Biserică prin rang. Nu acordă singură autocefalia, ci sinodal, consimțit.

Totuși la cele trei „autocefalii” de mai sus modul acesta nu a avut loc. cererea este dreaptă, dar procedura convenită a fost eludată. Cei ce au acționat s-au mișcat anticanonic. Iar cea mai mare responsabilitate o poartă cel care a început, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care a deviat sau a încurajat și pe ceilalți să-l imite. Rădăcina răului este înțelegerea greșită cu totul a „prerogativelor”  drept „primat” și încălcarea adevăratei sinodalități.

Sunt încălcate cele convenite unanim; dar Patr. Bartolomeu anulează după Colimbari și încalcă chiar și propriile lui obligații recente; se mișcă samavolnic, imită pe Papa.

S-a făcut un început rău. Aude cineva? Va pune cineva frână acestui coborâș?

Observații: Tabloul complet al autocefaliilor revendicate la ora actuală este unul destul de complex, presiunea factorilor externi politici fiind una importantă. Războiul din Ucraina îndeosebi, dar și tensiunile anterioare lui joacă un rol determinant.

Cea mai controversată situație o reprezintă formarea de către Constantinopol a unei structuri bisericești în Ucraina prin intervenția într-un teritoriu străin, al Patriarhiei Moscovei. Pe lângă conotațiile schismatice ce țin de primirea fără pocăință a unor clerici caterisiți și revendicarea unei jurisdicții ce nu-i aparține, pretențiile de primat de putere agravează situația prin concepții eretice papistașe anti-sobornicești despre structura și organizarea Bisericii.

În privința macedonenilor, așa cum se remarcă în articol, procedura este sau pare a fi forțată. Aceștia au fost primiți în comuniune în mod canonic de către sârbi, dar recunoscuți drept autocefali fără un acord pan-ortodox prealabil. Pomenirea lor deja în diptice de unele Biserici Locale, cum ar fi sârbii și rușii, poate fi considerată o atitudine provizorie, prin care este manifestată comuniunea bisericească. De altfel, cam așa s-a întâmplat și cu alte Biserici devenite autocefale recent (cum ar fi Cehia și Slovacia, Polonia, Albania), a căror recunoaștere deplină s-a realizat în timp și prin forțarea notei, după negocieri și discuții tensionate.

O situație aparte o reprezintă Biserica Ucraineană de sub Mitr. Onufrie. Sinodul lor nu se declară autocefal, ci independent, un concept inovativ. Pe de altă parte, se comportă ca fiind autocefali, fapt dovedit prin recunoașterea macedonenilor, un atribut ce ține doar de Bisericile autocefale. Însă pe durata războiului din această țară nu ne putem aștepta la o rezolvare clară a situației, existând o presiune tot mai mare a autorităților de a scoate în afara legii Biserica aceasta canonică pentru legătura cu Patriarhia Rusă. Chiar zilele acestea Președintele Zelensky a semnat un decret de scoatere în afara legii, care urmează să fie dezbătut în Rada ucraineană. Greu de crezut că va fi pus în practică, dar presiuni reale există.

În general, se poate spune că toată această criză pornește de la atitudinea sfidătoare a Fanarului, care a blocat orice discuție pe subiect și insistă asupra pretențiilor sale papiste. Întreruperea comuniunii de către ruși cu cei care au recunoscut pe schismaticii ucraineni (Fanar, Alexandria, Grecia și Cipru) face ca situația actuală de ansamblu a Bisericii Ortodoxe să fie una de schismă internă oficială. În plus, după formarea unui Exarhat rusesc în Africa, s-a ajuns ca recent (22 nov. 2022) și Alexandria să întrerupă pomenirea rușilor. Acest fapt este cu atât mai grav cu cât nu e vorba de o ruptură a unor formațiuni minore separate și nici de greșeli reparabile, ci de un impas prelungit și extins între multe Biserici Locale, fără o procedură stabilită de urmat și fără a se întrezări posibilitatea unor discuții pe subiect măcar cum s-au început la Amman chiar înainte de „pandemie”.

Așadar avem o schismă gravă, marcată de ruperea comuniunii între diferite Biserici Locale și intrarea în comuniune cu schismatici condamnați, dar și de erezie de natură papistă susținută de Constantinopol și criticată de ruși în special.

Sf. Porfirie: Unirea nu se face prin a crede că toate religiile sunt la fel

Imagine: Dogma.gr

Dogma.gr: Sf. Porfirie: „Toate există, după cum scrie Scriptura”

Și diavolul există, și toate câte cum le spune Scriptura există. Și diavolul, și chinul, și toate. Omul a creat mulți dumnezei, și există foarte mulți dumnezei.

Chiar și destrăbălații înșiși, ateii cred în Dumnezeu, nu în cel adevărat, ci în trup, în patimi, în materie…, toți venerează ceva…

Ceea ce venerează cineva, aceluia slujește. Adică ești desfrânat, ești om al trupului, lucrezi pentru trup, pentru materie… Adevărul este în Ortodoxie… Există multe lumini, pe care le vede cineva și este impresionat, dar una efste lumina cea adevărată…. este de valoare să venereze cineva pe Singurul Dumnezeu adevărat, pe Domnul nostru Iisus Hristos…

Adevărurile lui Dumnezeu, după cum a spus cineva, sunt aceleași de la început. Nu există alte adevăruri, noi, deoarece lumea ar fi progresat și știința, iar oamenii au mers pe lună…

Numai religia lui Hristos unește și toți trebuie să ne rugăm să venim la ea. Astfel se va face unirea, nu prin a crede că toți suntem la fel și toate religiile sunt același lucru. Nu sunt același lucru… Mă rog ca Dumnezeu să vă dea luminare să înțelegeți că nu are legătură religia, Ortodoxia noastră, cu celelalte religii.

[Extras din cartea ΚΟΝΤΑ ΣΤΟ ΓΕΡΟΝΤΑ ΠΟΡΦΥΡΙΟ του πνευματικού του τέκνου Κων/νου Γιαννιτσιώτη (ALĂTURI DE BĂTRÂNUL PORFIRIE, scrisă de fiul său duhovnicesc, C-tin Iannitsiotis), εκδόσεως Ιερού Ησυχαστηρίου Η ΜΕΤΑΜΟΡΦΩΣΙΣ ΤΟΥ ΣΩΤΗΡΟΣ, Αθήναι 1995.]

Pecetea lui Hristos sau a lui Antihrist îi conduce pe oameni în orice epocă (Pr. Atanasie Mitilineos)

Pecetluirea, mai exact însemnarea oamenilor de către Antihrist este înțeleasă adesea doar din capitolul 13 din Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul și neglijează un alt pasaj foarte important despre același subiect. Este vorba despre cap. 20: 4: „Şi am văzut tronuri şi celor ce şedeau pe ele li s-a dat să facă judecată. Şi am văzut sufletele celor tăiaţi/decapitați pentru mărturia lui Iisus şi pentru cuvântul lui Dumnezeu, care nu s-au închinat fiarei, nici chipului ei şi care nu au primit semnul ei pe fruntea şi pe mâna lor. Şi ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos mii de ani”. Acest verset este explicat în detaliu de Părintele Atanasie Mitilineos în cuvântările sale exegetice pe marginea cărții Apocalipsa.

Redăm mai jos tâlcuirea Părintelui preluată din cartea a 5-a, intitulată: Revelation, The triumph of the Lamb (Biruința Mielului), confruntată și cu înregistrată audio din video-ul de mai jos:

Am trecut peste precizările frumoase, edificatoare și foarte clare despre sufletele celor cărora li s-a dat să șadă pe tronuri. Pe scurt, aceștia sunt apostolii, învățătorii, mucenicii și toți creștinii sfinți care au biruit asupra păcatului și duhurilor rele și domnesc împreună cu Hristos, judecă lumea prin exemplul lor și sunt vii până la Judecata finală și bineînțeles că și în împărăția cerurilor de apoi. Accentul pe faptele bune, nu pe o amprentare formală a trupului se poate vedea și în comentarea pasajului care ne interesează.

Cum vom înțelege cine au pecetea fiarei

Trebuie să mai remarcăm ceva la care vă rog să luați aminte în mod deosebit. În mod deosebit. Un lucru pe care l-am spus de multe ori în explicarea pe larg a Apocalipsei.

Deci o mai spun o dată. Că: „sufletele celor decapitați” (Apoc. 20: 4), adică este o observație primară și anacronică, ca să spunem așa cumva. Spune: cei care au fost decapitați, adică cei care au fost junghiați, cărora li s-a tăiat capul cu securea, adică mucenicia. Care sunt Sfinții Mucenici. Aceștia spune explicit textul că nu s-au închinat chipului fiarei, nici nu au luat însemnul pe fruntea sau pe mâna lor, pe care le-o punea Antihristul, fiara în epoca lui. Dar știm că asta nu este posibil pentru că Antihristul încă nu a sosit. Deci cum este această devansare? Cum s-a întâmplat? Pentru că Sfinții și Mucenicii au trăit din epoca lui Hristos continuu până în veci. Antihristul nu era. Deci cum s-au silit să nu se închine chipului lui și l-au negat? Asta vreau să vă spun.

Există amăgirea că mulți consideră că va veni Antihristul, vai, vai, ce vom face?  Iubiților, duhul Antihristului este răspândit. Este răspândit duhul Antihristului. Nu a spus Sfântul Evanghelist Ioan că ați auzit că vine Antihristul și deja există mulți antihriști în lume (1In. 2:18)? Cum va veni și deja există antihriști? Înseamnă că Antihristul vine ca o persoană concretă, dar înainte-mergătorii lui reprezintă duhul Antihristului, iar duhul Antihristului este orice mă îndepărtează de Evanghelia lui Hristos.

Mă îndepărtează moda? Este: Mă închin la chipul lui Antihrist. Mă îndepărtează lumea? Mă închin la chipul lui Antihrist. Primesc plăcerile acestei lumi? Mă închin la chipul lui Antihrist. Mă îndoiesc de firea omenească a lui Hristos? Mă închin la chipul lui Antihrist. Și, în acest timp, primim pe frunte și pe mână însemnul lui Antihrist. Vom putea să-i spunem unui om în stare avansată de demonizare: Fă-ți cruce! Imposibil. Își face cruce? Imposibil. De ce? Mâna i-a fost însemnată de diavol. Cum să-și facă cruce? Trupul i-a fost însemnat de diavol. Cum își va face cruce? Înțelegeți, iubiții mei?

Nu așteptați venirea lui Antihrist și să ziceți, cum fac mulți: „Să-mi închei viața și apoi Antihristul poate veni când îi place”. Antihristul este prezent. Duhul Antihristului este prezent. Va veni numai ca persoană concretă când va veni. Până atunci, el este prezent în înainte-mergătorii săi și în duhul lor și acest duh rău deja existent va fi întrupat în persoana lui Antihrist chiar la finalul istoriei. Asta e tot. Ați înțeles?

Aretas punctează: cum vom putea vedea precis însemnul lui Antihrist pe fața omului, pe frunte sau pe mână? Vă voi citi o parte din ce explică el despre faptul că Hristos îi însemnează pe următorii Săi iubitori de Dumnezeu: „Însemnatu-s-a peste noi lumina feței Tale, Doamne” (Ps. 4: 6) la fel cum Antihrist își pune pecetea lui pe păcătoșii necredincioși și nepocăiți (PG 106, 752B) Hristos pune un însemn, dar și Antihrist pune un însemn. Însemnul lui Hristos este că s-a însemnat peste noi lumina lui Hristos, semnul lui Hristos, lumina lui Hristos, adică cinstita Cruce. Căci cel care are pe față lumină, ca acei credincioși pe fața cărora există lumină sunt însemnați ca un semn distinctiv pentru cei iubitori de Dumnezeu. Așa și cei necredincioși sunt însemnați pe frunți. Fiți atenți la acest punct!

Vede cineva că evlavia o are ca pe ceva pe fața lui, înlăuntrul lui. Ceva. Fie că fața lui este plăcută sau nu, chipul lui trece printr-o schimbare dumnezeiască. Îngerii văd ceva mult mai mult decât putem noi vedea între noi. Sfinții pot să vadă acest „ceva mai mult”. De multe ori văd lumina slavei dumnezeiești.

Oamenii de rând contemporani cu Iisus nu au văzut slava pe înfățișarea lui Hristos, chiar dacă era mereu prezentă. Au văzut-o? Nu au văzut-o. Totuși exista. Când s-au dus să-L prindă pe Domnul în grădina Ghetsimani și s-au apropiat, înainte să treacă aceia la fapte, îi întreabă Domnul. Fiți atenți! Aici este firea umană a lui Hristos, să nu uităm. Îi întreabă Hristos: Pe Cine căutați? Pe Iisus Nazarineanul. Eu sunt. Abia au auzit: Eu sunt, au făcut un pas înapoi, spune Evanghelistul. S-au ridicat iarăși și au venit din nou aproape. V-am spus: Pe Cine căutați? Pe Iisus Nazarineanul (cf. In. 18: 4-8). Ce i-a făcut pe acești oameni să acționeze astfel? Erau străjeri înarmați cu săbii și ciomege care se apropiau de un om neînarmat, Care avea toată bunătatea să le spună că Eu sunt. În mod inexplicabil, în prezența conducătorilor lor, un număr de străjeri antrenați și-au pierdut inima și s-au dat înapoi de la un singur presupus nelegiuit. Care a fost cauza acestui comportament ciudat?

Cauza a fost acest ceva, acest ceva de pe fața Lui slava harului dumnezeiesc de pe fața lui Hristos. Ceea ce au Sfinții, ce au cei evlavioși, acel ceva. Este o schimbare care s-a imprimat pe fața lor din inimă. Și această schimbare este o încredințare că ai un om blând, pe fața căruia ca om s-a însemnat lumina lui Hristos. Cerem îndeosebi aceasta în rugăciunile noastre să se însemneze peste noi lumina feței Sale: „Hristoase, Care luminezi pe tot omul care vine în lume… să se însemneze peste noi lumina feței Tale”! … să se însemneze peste noi lumina feței Tale! Adică să se întipărească, să se imprime pe fruntea noastră, pe existența noastră lumina feței Tale!

Dimpotrivă, însemnul lui Antihrist pătrunde pe fața și întreaga existență a oamenilor necredincioși, nerușinați, fără de scrupule și morală, care aleg o viață de întuneric. Se vede pe fața lui că are pecetea lui Antihrist. Însemnul lui Antihrist devine mult mai evident și vizibil din cauza faptelor lor întunecate. Ca să fie mai vădit, mai arătat, mai clar celorlalți că au primit pecetea lui Antihrist, o vede cineva în faptele lor.

Iubiții mei, pecetea fie a lui Hristos, fie a lui Antihrist îi conduce pe oameni în epoca în care trăiesc. Deci să nu considerăm că va fi o stare viitoare. Este prezentă în orice clipă această stare și privește fiecare generație de credincioși. Este o înșelare să credem că este irelevant pentru noi pentru că Antihristul adevărat și final va veni în viitorul îndepărtat. Cred că au fost clare…

Oaia care urmează un păstor pierzător are parte de moarte

Subiectul responsabilității mirenilor, monahilor și păstoriților în general este unul de actualitate. Este adevărat că nu e ușor de găsit ierarhi și preoți de încredere, totuși această situație nu face să nu mai fie stricătoare de suflet căile pierzării și nici de urmat cei ce conduc pe ele. Este nevoie de mai mult interes și căutare mai sârguincioasă pentru a găsit răspunsuri, sfaturi și îndrumători potriviți. Pe lângă marea răspundere a povățuitorilor, dau socoteală și cei povățuiți pe cine ascultă pentru că sunt ființe cuvântătoare și se angajează în mod înțelegător să urmeze pe un duhovnic sau altul, o învățătură sau alta în marea de rătăciri și primejdii duhovnicești ce ne înconjoară. Acest lucru este valabil atât la nivel moral, cât și doctrinar.

Oile cuvântătoare se pot sălbătici (Imagine: Vatican in exile)

Există o sumedenie texte scripturistice care ne avertizează să nu urmăm pe orice învățător, dintre care redăm câteva:

„Lăsaţi-i pe ei; sunt călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Mt. 15: 14)

„Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoaște.” (Mt. 7: 15)

„Au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; și mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită” (2Pt. 2:1-2)

„Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos.” (Col. 2: 8)

„Eu (Pavel) ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma.” (Fapte 20: 29)

„Sluga aceea care a ştiut voia stăpânului şi nu s-a pregătit, nici n-a făcut după voia lui va fi bătută mult. Şi cea care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult mult i se va cere şi cui i s-a încredinţat mult mai mult i se va cere.” (Lc. 12: 47-48)

Constituțiile Apostolilor (cartea II, cap. XIX):

„Ascultaţi, episcopi, şi ascultaţi, laici, ce spune Dumnezeu: „Voi judeca între berbec şi berbec şi între oaie şi oaie” [Iz. 34, 17], iar păstorilor le spune: „Veţi fi judecaţi pentru neiscusinţa voastră şi pentru stricăciunea adusă oilor”, adică: „Voi judeca între episcop şi episcop, între laic şi laic, între stăpânitor şi stăpânitor.” Căci oile sunt cuvântătoare/raţionale şi berbecii la fel, nu necuvântătoare/neraţionale, ca laicul să nu spună niciodată: „Eu sunt oaie şi nu păstor.” Aşa cum oaia care nu urmează păstorului bun se expune lupilor spre stricăciune, tot aşa cea care urmează păstorului rău are evident drept consecinţă moartea, pentru că va fi mâncată. De aceea trebuie să fugim de păstorii care fac stricăciune.”

Sf. Ignatie Teoforul, Epistola către Efeseni, XVI (după PSB 1):

„Dacă sunt dați morții cei care cu trupul strică casa cuiva (1Cor. 6: 9-10, Lev. 20, 10, In. 8, 5), cu cât mai mult cel care strică, printr-o rea învățătură, credința lui Dumnezeu, pentru care Iisus Hristos a fost răstignit? Unul ca acesta, fiind întinat, va merge în focul cel nestins, la fel și cel care-l ascultă.” (Precizare: o altă versiune a textului original, redată de  Patrologia Graeca (vol. 5), este mai explicită, deși nu neapărat mai de încredere: „Dacă cei care strică casele omenești sunt osândiți la moarte, cu cât mai mult vor plăti la veșnica judecată cei care se apucă să corupă Biserica lui Hristos, pentru care a răbdat cruce și moarte Domnul Iisus, Fiul cel Unul-Născut al lui Dumnezeu? Cel care desconsideră învățătura Lui, după ce se îngrașă și se îngroașă, va încăpea în gheenă. La fel va fi chinuit și orice om care a luat discernământ de la Dumnezeu dacă a urmat unui păstor neexperimentat și a primit o slavă mincinoasă drept adevăr. Ce părtășie are lumina cu întunericul?”)

Îndrumările Sfinților Părinți pe această temă sunt rezumate în povețele Sf. Teofan Zăvorâtul, pe care le-am redat într-un articol mai vechi despre Nevoia de povățuire, pagubele îndrumătorilor falși și „ascultarea fără de povățuitor”.

Translate page >>