Oftatul de sub unitatea bisericească demonică de astăzi

Interesul adevărat pentru unitatea Bisericii preocupă și pe unii mireni. Este cazul unui text scris cu năduf de cineva din Grecia despre situația specială și amăgitoare în care se găsește Biserica astăzi, îndeosebi ierarhia din țara sa, dar nu numai de acolo.

Imaγine: Ακτινες

Unitatea dumnezeiască și cea satanică

În ultimul timp, îndeosebi în ultima perioadă a așa-zisei „crize sanitare”, unii, în principal episcopi la început, și părinți-duhovnici de un cuget și imitatori ai lor în continuare, referă totul la unitatea corpului bisericesc. În clipa în care sfâșie prin faptele lor această unitate precisă, vorbesc continuu și „se neliniștesc” de unitate.

Unitatea corpului bisericesc firește că nu este o „reglementare administrativă, o realizare omenească”, deoarece nici Biserica nu este o grupare de oameni care conlucrează și sunt de un cuget pur și simplu de dragul unui scop pământesc bun. Biserica nu este religie (ritual), dar cu mult mai mult nu este organism, adunare, partid, pentru ca unitatea ei să depindă pur și simplu de înrolare, acceptarea pozițiilor, ascultare de superiori și aplicarea celor convenite. (Acestea sunt cunoscute tuturor și îmi cer iertare că le menționez, dar amintesc unele elemente ca să continuăm cu cele ce se petrec). Unitatea Bisericii este o taină înfricoșătoare care depășește și mintea, și rațiunea noastră („Taina aceea înfricoșătoare se împlinește mai presus de minte și de rațiune” Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, MISTAGOGIA, PG 91, 681 ) Din această perspectivă, nu are sens să ne spunem propriile noastre gânduri și opinii despre unitatea bisericească. Vom puncta puține de la Sfinții noștri (de asemenea cunoscute tuturor, după cum am spus mai sus) ca să putem înțelege cumva cam ce urmăresc urmașii de astăzi ai scaunelor bisericești și ai preoției lui Hristos când vorbesc despre unitate.

Nu poate exista cunoaștere a lui Dumnezeu și unitatea credinței fără ortodoxia în dogme și dragoste practică.

Căci atunci este adevărata unitate a credinței, atunci cunoaștem pe Fiul lui Dumnezeu, când suntem ortodocși și în dogme și ținem legătura dragostei. Căci Hristos este dragoste”. SF. TEOFILACT AL BULGARIEI, PG124, 1088

Este un lucru misterios și cum duc acum lucrurile la bun sfârșit conducătorii Bisericii noastre (înțeleg pe ecumeniștii care controlează deja administrația Bisericii) în timp ce de mai bine de 100 de ani desconsideră și răstălmăcesc dogmele credinței și arată o lipsă totală de dragoste față de ortodocși și eretici – în timp ce vorbesc și invocă în continuu dragostea și spun că lucrează pentru unitatea tuturor.

Oriunde se găsesc și stau, îi auzi că invocă vorba „ca să fie una” și înțeleg o sudură între ortodocși, eretici și orice altă credință, mod, alegere și deosebire (mă gândesc la diferențele religioase, nu că lipsesc și în celelalte și sexuale, după cum ne amintesc în continuu prin fapte și cuvinte) care va restabili unirea și unitatea tuturor, după cum spun ei.

Spun că astfel împlinesc porunca Domnului despre unitate. Numai că se pare că uită că aceasta nu este o poruncă pentru oameni. Este o rugăciune a lui Hristos către Dumnezeu Tatăl. Și cel mai important este faptul că această grijă nu se referă la lume, nici la modul, „cum”-ul, lumii, pentru că cele ale lui Dumnezeu nu se compară cu cele ale lumii. „Pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu” (In. 14, 27). Acest „cum” este esențial și „înfricoșător” și „mai presus de minte și de rațiune”. „Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, în Mine și Eu în Tine” (In. 17, 21). Aici este esențialul. Nu este pur și simplu unitate, o unitate vădită exterior, un acord, o supunere și ascultare frumoase, absolute și netulburate față de un centru văzut al deciziilor. Are importanță „cum”, care depășește orice minte și rațiune pentru că este un cum al Treimii. Pentru noi acesta nu poate fi țintă, plan, valoare, realizare exclusiv din lucrările noastre și din metodele noastre, din cauza firii lui. Deoarece este o condiție ca să propășim în dragoste, dar și sete a oricărui suflet, neaccesibil omenește, de aceea este un subiect de rugăciune și ajutor dumnezeiesc. Nu spune continuu preotul: „Unitatea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”? Cerem unitatea credinței. Nu o restabilim când impunem o supunere de tip stalinist față de un centru administrativ independent de ce spune și face acest centru. Fie preotul de parohie, fie episcopul, fie Sinodul unei Biserici, fie Patriarhul, fie chiar și Sinodul pragmatic al episcopilor (în contrapondere cu Pseudo-Sinodul Întâistătătorilor care a fost în Colimbari), dacă nu există cum-ul rugăciunii lui Iisus, fie și ca sete și luptă, din cauza nevredniciei noastre, toate sunt zadarnice, pe jumătate și extrem de primejdioase.

Aceleași lucruri și mai rele le constatăm când auzim că vorbesc despre unitatea pan-creștină și pregătesc cu tehnici iubiriste o monstruozitate ca un puzzle și colaj unde fiecare nucă din nucul (religios) este amestecată în sac cu Biserica una și singură a lui Hristos, sfânta ortodoxie a Părinților noștri și toate acestea constituie, pentru ei, unitate…

Propriul lor „cum” îl vedem toți ce calitate are. Vedeți „unitatea” pe care au adus-o în Ucraina și nu va trebui să vă gândiți mult la calitatea ei și la relația care poate să o aibă cu „cum”-ul unității lui Dumnezeu. Violența, măcelurile, dezbinările, scopurile și metodele politice, confuzia, schismele și desconsiderarea tuturor cu indiferență patriarhală. Vedeți „unitatea” care au provocat-o în corpul bisericesc prin abordările lor în criza de coronavirus și prin utilizarea lui de către creatorii ei.

Unitatea nu se impune stalinist și cu sila, nici nu se dobândește magic. Fac ce-mi spun, spun da la toate, fac toți asta și – bravo nouă! – am realizat unitatea. Ei spun asta, vor să impună asta. Mergi spre unitate pe cât mergi în sfințenia lui Hristos și în cunoașterea slavei neapropiate a lui Dumnezeu, dacă te lupți pentru ea cum trebuie și condiția indispensabilă pentru asta este conștiința protecției, ocrotirii și călăuzirii lui Dumnezeu prin sfinții Săi îngeri, nu simplu ascultarea față de ordinele oricărei papare (una spunem, alta facem; una învață Sfinții, alta învățăm noi) fără legătură dacă a fost cinstit cu vrednicia preoțească de Biserică. Dar nu spunem acestea în fiecare zi la Pavecerniță?

„Ocrotește-ne pe noi cu sfinții Tăi îngeri ca prin mijlocirea lor fiind păziți, să ajungem la unitatea credinței și la cunoașterea slavei Tale neapropiate.”

Aceleași lucruri le spune toți Sfinții Bisericii noastre. (Nu vreau să devin obositor, dar nu văd alt mod de a ne trezi puțin din moleșeala și pervertirea la care ne-au condus păstorii noștri și propria noastră lâncezeală (akedie). De aceea citez unele cuvinte patristice ca să vedem că cele pe care le spunem nu sunt opinii samavolnice ale unor neascultători pulverizați. Dimpotrivă, cele pe care le spun și le fac ei sunt opinii samavolnice ale religiozității după voia lor, pe care vor să o impună în Biserică).

Spune Sf. Grigorie de Nissa: „Unitatea credinței condiționează lupta și efortul omului de a se desăvârși în Hristos ca să ajungă la unitatea credinței și să nu rămână ca un prunc bătut de vântul oricărei învățături care se face prin vicleșugul și prin uneltirile amăgirii”.

«Trebuie pururea să te aduci la măsura bărbatului desăvârșit, după Apostol: Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la bărbatul desăvârșit, la măsura vârstei plinătății lui Hristos, ca să nu mai fim prunci, înviforați și purtați de orice vânt al învățăturii prin vicleșug spre uneltirea amăgirii” (PG 46 289 și TLG 8,1, 45).

Adică nu este o simplă așezare bună exterioară și conformare cu deciziile înainte-stătătorilor sau organelor ca să se arate o unitate exterioară, după cum se întâmplă în grupările de oameni pe care îi leagă o ideologie sau un scop comun. Este o creștere în Hristos, nu o înfășare și îngrijire de prunci religioși care refuză să confrunte realitatea și responsabilitățile lor, după cum spune Sfântul Paisie. La fel, este o regulă indispensabilă ca să nu fim bătuți de orice învățătură mincinoasă care se face prin răutate și suntem călăuziți spre amăgire, după cum se întâmplă astăzi, când mergem oriunde suflă (învață) cutare vlădică sau cutare propagandist new-age-ist neo-patristic…

Dar și unitatea este un subiect de alegere a omului, nu impunere de către alții sau de supunere față de alții.

„Om cu om devin una când se desăvârșesc în una prin alegere, după cum a zis Domnul, legătura firească cuprinzând unitatea cea din alegere” (Sf. Grigorie de Nyssa PG 45, 405).

Nu se face cu zorire și cu amenințări și pedepse și persecuții. Pentru că elementul de legătură care unește pe oameni este Însuși Sfântul Duh și numai Sfântul Duh.

„Ca toți să fie una, precum Tu, Părinte, în Mine și Eu în tine; ca și ei să fie una. Legătura acestei unități este slava; iar slavă este numit Duhul Sfânt (Sf. Grigorie de Nyssa, PG 44, 1117).
Fără El nu există unitate, nici nu sunt creștini (ai lui Hristos) cei care consideră astfel, chiar dacă sunt Patriarhi sau vlădici sau orice altceva.

Căci nu se pot uni altfel cei separați unii de alții dacă nu sunt altoiți prin unitatea Duhului; căci, dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (Sf. Grigorie de Nyssa, PG 44, 1320).

Și, deși spun asta Sfinții – nu o spune numai Sf. Grigorie de Nyssa, o spun toți, însă pe acestea le-am avut la îndemână și le-am prezentat – am ajuns astăzi în punctul ca vlădicii să spună public că „piatra de încercare a unității” este o persoană, un Patriarh sau Arhiepiscop. Și că cel care nu este plăcut lor și faptelor lor este în afara Bisericii și să se ridice să plece pentru că tulbură unitatea celorlalți!!!

Pot părea de necrezut toate acestea, dar ele sunt spuse public întocmai. Există o astfel de conștiință, o astfel de trăire a Bisericii, o astfel de relație cu Sfinții și cu învățătura lor. Desigur, și noi nu suntem deloc oameni și creștini buni, dar să nu facem și această discreditare și mizerie a noastră – ca să nu spun altceva – drapel și ideologie și să vrem să o impunem tuturor. Acest lucru l-a început diavolul și continuă temerar, fără schimbare și nepocăit și urmează cei ai lui. Cu adevărat, aici există unitate, dar demonică.

Să nu continuăm pentru această rușine și decădere se va spăla greu de pe noi, mădularele de astăzi ale Bisericii noastre. Din nefericire.

Să aterizăm în realitatea nenorocită în care trăim. Deci să ne silim să dibuim unitatea despre care vorbesc păstorii noștri și să vedem unde duce.

Ca să nu pierdem timpul, să sesizăm de la început că unitatea despre care vorbesc și se interesează nu are nici o legătură cu unitatea credinței, după cum este definită de Scripturi și de Părinți. Foarte simplu, conform cu locul de mai sus de la Sf. Teofilact al Bulgariei, oamenii care nu sunt ortodocși nici în dogme, nici nu au dragostea elementară pentru credincioși sau necredincioși nu au legătură cu adevărata unitate a credinței. Ei îi consideră pe ereticii cunoscuți de orice natură (papistași, protestanți, monofiziți șamd) de ani buni drept Biserici cu preoția lui Hristos, cu Taine și posibilitatea împărtășirii (după caz, desigur, îndeosebi cu infinitele „confesiuni” protestante). În ultimul timp au făcut și Pseudo-Sinodul din Colimbari ca să dea și validare sinodală acțiunilor și amăgirilor lor. Se roagă împreună, au legături, zidesc biserici de rugăciune comună cu orice eretic (Sf. Nicolae în New York) și orice nu corespunde cu credința Părinților și cu tradiția bisericească. Consider că latura „suntem ortodocși în dogme” este ușor de sesizat că nu există. Există cealaltă latură, „să ținem legătura dragostei”? Dragoste? Dragoste în Hristos? „După cum Tu, Părinte, în Mine și Eu în Tine”? Când nu numai că nu stau alături de frații episcopi, preoți și mireni prigoniți de statul satanist, ci și ei înșiși îi prigonesc. Când îi silesc pe oameni și în afara vieții lor să-și piardă sufletul. Când nu numai sunt indiferenți față de persecuție și pedepsele ilegale și iraționale la care sunt supuși grupuri de oameni, după cum fac sanitarii, ba îi și înjură de sus (declarații ale unor arhierei impozanți de tipul celui de Dodoni), trebuie să mai căutăm dacă există dragoste precum cea pe care o menționează Hristos și Sfinții?

Când sunt interesați de altceva și folosesc cuvântul „unitate”.

Vă amintiți că, în timp ce au trecut la demolarea credinței prin acțiunile lor un an, au început brusc să vorbească despre unitate. Cu cât a trecut vremea, s-a mărit presiunea din partea statului și cedarea din partea ierarhiei, problemele care totul promitea că se vor termina în scurt s-au mărit, atunci au început să se neliniștească de unitate. Spuneau că se temeau de schisme. Sunau logic pentru mulți. Era adevărat acest lucru? Este un lucru dat că nu-i interesează nici unitatea, nici vreo schismă. Faptele din Ucraina și poziția pe care au luat-o demonstrează asta. Chestiunea vechi-calendaristă și schisma din final, pe care ei înșiși au creat-o cu corespondență în acțiunile lor de astăzi și de care nu au fost niciodată interesați să o tămăduiască arată același lucru. Totuși o reacție generalizată a poporului credincios,, care probabil îi va trezi într-un anumit grad pe cei indiferenți sau confuzi ar fi fost o problemă nu pentru unitate, ci pentru imaginea lor, pentru autoritatea lor, pentru ceea ce vând patronilor lor. Deci au utilizat termenul „unitate” (să rămânem uniți, să nu primejduim unitatea) ca să înfricoșeze și să amăgească pe oamenii deja înfricoșați și amăgiți. Să-i învinuiască și de aceasta. Că sunt responsabili și de scindarea unității bisericești. Ei, care deja au dizolvat unitatea bisericească și conduc corpul credincioșilor spre apostazie indică primejdia scindării ca să țină poporul supus și fără reacție în planurile de astăzi și de mâine – și ele vor fi mai rele – pe care slujesc.

Greutatea pe care o dau termenului unitate este absoluta supunere și ascultare față de orice face și spune ierarhia. Oricine în orice mod nu ascultă de ceea ce stabilesc ei, chiar dacă este contrar cu ochiul liber față de fundamentele credinței pune în pericol „unitatea”, după ei. Nu o pun cei care lucrează cele străine și noi și interzise. Astfel ajungem la paranoia de a considera că unitatea credinței nu o rup cei care aduc în țară pe pseudo-episcopul Epifanie Dumenko și conslujesc și au legături cu el, ci cei care protestează pe drept.

Deoarece oricine poate să considere că toate acestea sunt teorii și idei și păreri neîntemeiate, în următorul articol (pentru că multa vorbire a făcut dezordonat acest text), cu Dumnezeu pe primul loc, voi prezenta exemple concrete din cele multe care se petrec în jurul nostru și sunt publicate de înșiși cei care le fac și le spun.

Gheorghios Tzanakis, Akrotiri Xania, 28 septembrie 2022

Sunt (departe de a fi) lepădare de Hristos vaccinarea și pașaportul „anti-covid”?

Viața între rugăciunea către Dumnezeu și codul QR de trecere (Foto: Beaconstac.blog)

De la șocul închiderii bisericilor (chiar și de Paști) am ajuns acum să ni se impună să trăim o viață aseptică, din care a fost extrasă morala, dragostea și aproape orice valoare mai înaltă și nobilă. Totul sub amenințarea închiderii, sancționării și suprimării libertăților pentru a păstra intactă existența la nivel de supraviețuire. Are de spus Biserica ceva pe această temă? Se supune limitărilor biologe sau îndrăznește să cultive viața veșnică prin cruce și sfințenie?

Schimbarea aceasta dramatică în societatea adusă de pandemie se manifestă efectiv acum prin vaccinare și, în ultimă instanță, prin deținerea certificatului, pașaportului verde sau cum se va numi. Evident, poziționarea fiecărui cetățean se manifestă prin acceptarea sau respingerea acestor două acțiuni. De aceea această hotărâre are o mare greutate și miză. În plus, contează foarte mult și care este justificarea din spate.

Oricine poate constata cât de puternic contrastează ideologia covid cu principiile Evangheliei. Dacă Hristos ne cere să renunțăm la tot, la averi și la trup de dragul sufletului, pentru a dobândi cerul, la polul opus, cerințele așa-zis sanitare de imunizare forțată ne impun să sacrificăm cumpărăturile, locul de muncă, ba și eventual mersul la slujbă pentru himera luptei împotriva unui virus. Ca și cum nu putem să acționăm medical din postura de oameni raționali, ci doar reduși la aspectul nostru biologic.

S-a scris suficient de mult despre faptul că restricțiile nu sunt proporționale, sunt neconstituționale, ascund minciuni în spatele declarațiilor contradictorii ale autorităților din România și de la nivel internațional. Vaccinurile nu sunt suficient testate, este evident că nu protejează în totalitate, ba chiar nu prea pot fi numite vaccinuri, ci terapii genice, sunt achiziționate prin contracte dubioase. Pagubele economice, culturale, educaționale, sociale sunt mult mai mari decât folosul carantinărilor parțiale. Discursul panicard pur și simplu nu este justificat. În mod evident, orice om întreg la minte poate observa că nu avem de-a face cu o grijă sanitară, ci cu un control social de proporții și cu o perspectivă îngrijorătoare spre dictatură.

Reacția omului de rând este să se supună tăvălugului pentru a putea supraviețui. Tendința este de a se descurca să aibă la îndemână permisul de trecere, să-și poată desfășura activitatea, deși știe, simte foarte clar că nu e vorba de un act medical la mijloc. Dar se supune minciunii pentru a-și asigura libertatea de mișcare.

Totuși avem și instincte mai înalte de atât. Trebuie să ne problematizăm, să gândim ce cale alegem, ce implicații au faptele noastre.

În mod evident, nu este vorba de o lepădare de credință prin primirea vaccinului sau a pașaportului covid pentru că nu sunt implicații religioase clare stipulate. Dar există conotații spirituale și morale serioase. Ba chiar ne putem aștepta la o escaladare a evenimentelor după felul cum merg lucrurile și după cum au proorocit Sfinții Bisericii. Controlul total asupra cumpărăturilor și acceptarea unei noi religii nu ar fi deloc o surpriză dacă sunt luate în considerare pregătirile pe care le vedem spre o uniformizare mondială pe toate planurile, inclusiv religios.

Nici nu putem spune că prin vaccinuri vom fi controlați mental, spiritual, ni se va schimba ADN-ul și ne va fi anulat liberul arbitru. Este posibil să existe substanțe străine care să îmbolnăvească, să ne atace duhovnicește, dar nu știm acest lucru. Iar cel mai important aspect este că sufletul nostru devine vulnerabil prin greșelile noastre conștiente, nu prin otrăvuri de orice fel. Hristos ne poate păzi de ele prin credința noastră.

În schimb, cel mai discutabil aspect este al înregimentării noastre benevole într-o ordine mincinoasă, tiranică, într-o dictatură de proporții colosale. Se dorește actul nostru de fidelizare prin care să legitimăm un regim și un sistem totalitar cu perspective sumbre nebănuite.

Principiile legale în vigoare au evoluat sub presiunea învățăturii creștine până la dreptul roman de factură bizantină și ele permit supunerea noastră față de autorități fără probleme de conștiință. Însă noile legi și decrete la care am asistat până de curând și care urmează să fie votate sunt de cu totul altă factură. Nu mai este pus în centru individul, ci statul, care devine un fel de dumnezeu pe pământ, gata să dispună de viața tuturor. Însă această perspectivă contrazice principiile evanghelice enunțate de Însuși Hristos, adică să dăm Cezarului înapoi cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale Lui (Mt. 22: 21), după cum a scris bine recent despre acest subiect și Pr. Mihai Valica.

Mai pe larg se exprimă Sf. Iustin Popovici în cartea sa, Biserica și statul. Poziția sa ar putea fi rezumată în câteva cuvinte astfel: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni (Fapte 5: 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei. … Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar, când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? … Când stăpânirile devin periculoase pentru faptele bune, când stăpânirile prigonesc binele dumnezeiesc şi, mai mult decât toate, binele şi atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpâniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creştinul trebuie să se lupte cu ele şi să se lupte anume prin binecuvântatele mijloace evanghelice. Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor decât lui Dumnezeu”.

Cele de mai sus sunt valabile prin faptul că orânduirea statală de astăzi prigonește binele, faptele creștine, libertatea, produce minciună, manipulare, reduce cadrele sociale la o condiție pământească. Este adevărat că deocamdată nu a fost prigonită Biserica, nu a fost cerută o lepădare de credință și nu s-a cerut lepădarea de Dumnezeu. Avem frica să nu se ajungă acolo pentru că ateismul din ultimul veac nu a pierit, dar nu putem invoca un pericol viitor pentru decizii actuale. De aceea motivul și limita în care respingem și criticăm după datorie acțiunile statului sunt modul său intruziv prin care limitează viața spirituală, moralitatea și viziunea socială sănătoasă.

În condițiile în care Biserica nu dă îndrumări clare, sarcina care cade pe umerii duhovnicilor este mare. Poate ar fi și mai grea dacă se va ajunge ca în perioada comunistă, când conducerea bisericească pactiza cu statul ateu în loc să conviețuiască după limitele evanghelice.

Ce îndrumări pot primi credincioșii la nivel duhovnicesc? Există o interdicție transmisă ierarhilor și clericilor în general de a exprima opinii publice. Cu toate acestea măcar doi ierarhi au avut curajul să critice restricțiile prin pașaportul sanitar, IPS Teodosie și, de curând, PS Iustin de Maramureș. Desigur că există și alți episcopi, din alte Biserici Locale, precum Mitr. Longhin de Bănceni și ierarhia Bisericii Ucrainene canonice în general, sau părinți care și-au luat în serios îndatoririle pastorale, cum e Pr. Ciprian Mega. Acestea sunt câteva exemple din puținele care există și pe care le recomand.

La nivel de credincioși, este destul de evident că trebuie să ne împotrivim, să nu primim vaccinul pe considerente sociale pentru a avea acces în mall sau pe aiurea, să nu folosim pașaportul covidist, să ne împotrivim și să cerem să nu fie adoptate legi neconstituționale dictatoriale și progresiste. Facem aceasta pentru a nu participa și a nu valida un mare și uriaș păcat, un regim și un stil de viață distructiv. Stă pe umerii fiecăruia. Cum ne vom duce viața și cum să luăm atitudine concret este o chestiune personală ce trebuie discutată cu duhovnicul. Pot interveni situații extreme care să permită folosirea codului QR generat de pașaport, este de văzut acest aspect pentru că nu e vorba de lepădare. Dar consider că cine nu depune o împotrivire serioasă și drastică, până la ultima limită față de noua ordine covid trebuie oprit de la împărtășanie până își revine în simțiri. Acest lucru l-a recomandat și Pr. Teodor Zisis.

Desigur că nu trebuie să disprețuim pe cei vaccinați, mai ales dacă au făcut aceasta din convingeri strict medicale. Ar fi un păcat să împărțim pe oameni în două categorii, să-i urâm.

Pe de altă parte, ziua în care criteriile de departajare a oamenilor nu vor fi doar sanitare sau sociale, ci și religioase nu pare a fi departe. O uniformizare religioasă, construită prin ecumenism, este în pregătire. Și ea va fi impusă tot prin constrângeri asemănătoare, după cum se procedează deja prin trădări bisericești de culise și prin presiuni politice și șantaj de orice natură.

Până la lepădarea de credință și vremurile apocaliptice, care nu par a fi departe, avem de luptat cu dezordinea morală și socială care deja se instaurează.

Biserica Greciei nu-și asumă controlarea credincioșilor care vin la slujbe

Sfântul Sinod al Bisericii Greciei a făcut astăzi unele precizări în legătură cu noile restricții ce tocmai intră în vigoare. Practic nu-și asumă sarcina trasată de guvern de a controla pe credincioșii din biserici dacă sunt vaccinați sau testați. Acest gest este unul de o opoziție minimală, care confirmă faptul că statul face presiuni asupra ierarhiei bisericești să se conformeze noilor măsuri și concepții despre societate în contextul îmbolnăvirilor de covid-19.

Romfea.gr: SSP: «Conformarea credincioșilor cu ordinul de guvern nu este posibil să fie controlată de Biserică»

Astăzi, 22 noiembrie 2021, s-a întrunit în regim de teleconferință, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei…

În ședința de astăzi Sfântul Sinod Permanent a cercetat datele care se formează prin noile măsuri care intră în vigoare în locurile de închinare la săvârșirea slujbelor religioase. După referatul Preafericitului Președinte și poziționarea tuturor Preasfințiților Ierarhi, a decis în unanimitate cele de mai jos:

Sfântul Sinod Permanent este alături cu toată inima de marele efort al guvernului grec de a nu se răspândi mai mult pandemia. Dar amintește că Biserica a fost ca un asistent al guvernului în acest efort prin cuvânt aprobativ și prin cuvânt de răspundere.

De asemenea, ia parte la marele efort din partea doctorilor și al cadrelor noastre medicale ca să înfrunte pandemia și stă alături atât practic, cât și moral, îndemnând pe toți să se vaccineze conform cu indicațiile comunității medicale, liber și neforțat.

Poziția statornică a Bisericii noastre este că alegerea vaccinului nu constituie o chestiune de dreaptă credință sau mărturisire, ci obiect de știință medicală și practică individuală și răspundere comunitară. Orice concepție contrară, chiar și a clericilor, nu reprezintă Biserica Greciei, care este administrată și se exprimă oficial numai prin Sfântul Sinod.

Cu referire la decizia guvernamentală din 72486/19.11.2021 (Β’ 5401), conform căreia credincioșii, când intră în sfintele biserici ca să participe la sfintele slujbe și să venereze pe adevăratul Dumnezeu, sunt datori să aibă certificatele prevăzute, consideră că nu este posibil să fie verificată conformarea credincioșilor cu decizia guvernamentală de către personalul angajat (paraclisieri) sau voluntar al sfintelor biserici, după cum nu are nici puterile, nici atribuțiile păzirii, nici autoritate publică (de ex. polițienească).

Rămâne statornic Notei sale circulare cu nr. 4766/2205/4.11.2021, prin care adresează din nou un apel clerului și poporului credincios să păzească precis măsurile de prevenție pentru evitarea răspândirii coronavirusului și îndeamnă părintește la înfăptuirea vaccinului indicat de comunitatea medicală ca măsură esențială de apărare împotriva pandemiei, în special conjunctura curentă pentru cei care sunt mai mari de 65 de ani, după cum și efectuarea controalelor de diagnosticare de către cei ce nu s-au vaccinat.

Se adresează simțului de răspundere și generozității sfințitului cler și al poporului credincios și îndeamnă:

1) să rămână indestructibil uniți sub acoperământul Bisericii mamă prin ascultarea de Sfântul Sinod și de Preasfințiții Păstori, evitând orice fel de separare și dihonie, pe care o urmăresc «sub pretext de bună-cinstire» persoanele care slujesc unor scopuri străine de firea Bisericii.

2) să urmeze neabătut indicațiile specialiștilor pentru înfruntarea răspândirii coronavirusului, purtând neapărat masca de protecție pe tot parcursul rămânerii lor în sfânta biserică și respectând distanțările prevăzute.

3) să înalțe rugăciune și cereri către Dumnezeu cel atotîndurat să întoarcă, să risipească și să îndepărteze boala coronavirusului pentru că pentru noi, creștinii, are valoare cuvântul adevărat și nedezmințit al Psalmistului David (Ps. 126,1): «Dacă nu va păzi Domnul cetatea, în zadar priveghează cel ce o păzește».

Guvernul grec impune testarea nevaccinaților care merg la biserică, folosindu-se de indicațiile Bisericii

Foto: Lifo.gr

Începând cu lunea viitoare (22 nov.), vor intra în vigoare noi restricții în Grecia, după cum a anunțat ieri seară Primul Ministru Kiriakos Mitsotakis. Printre acestea, se numără și obligarea credincioșilor care vin la slujbele bisericești să prezinte dovada vaccinării sau a efectuării unui test rapid.

După cum am mai scris pe această temă, Sinodul Bisericii Greciei a impus celor ce deservesc bisericile să fie vaccinați sau să se testeze periodic, pe când credincioșilor care participă la slujbe le-a recomandat doar să prezinte un test ca dovadă că nu sunt infectați în cazul celor nevaccinați. Acest mesaj-notă de informare a fost luat la presiunea presei scrise și audio-vizuale și a unor politicieni.

Însă presiunea aceasta a crescut în aceste zile, când guvernul a impus el însuși credincioșilor aceste măsuri, fără să le mai lase la nivel de instrucțiuni ale forurilor bisericești. Ba chiar Primul Ministru a invocat acea decizie sinodală ca bază a hotărârii guvernului său.

Un purtător de cuvânt al oficialităților, Ianis Iconomu, a făcut unele clarificări: „La biserici merg oameni de vârste care sunt vulnerabili față de coronavirus, fie s-au vaccinat și a trecut perioada în care au imunitate, fie sunt nevaccinați. Acolo, din prima clipă, în cooperare cu Sfântul Sinod, am spus că oamenii care merg înăuntru trebuie să fie pe cât posibil blindați. Deci am zis că se va cere test după indicația Sfântului Sinod și epitropii bisericii vor fi însărcinați să controleze această procedură și organele statului vor face și acolo de probă controale. Credincioșii vor fi datori să înțeleagă faptul că trebuie să se supună”.

Această evoluție a lucrurilor dovedește că a existat mereu o presiune a statului asupra ierarhiei bisericești în Grecia, iar cedările sunt speculate pentru a dărâma orice rezistență. Concesiile nu vor aduce o evadare, ci o slăbire și o înrăutățire a situației. Aceasta duce cu gândul la faptul că ținta finală, miza este una mai mare decât simpla docilizare a populației; urmează îngrădiri și intruziuni tot mai totalitare, o întoarcere la sclavagism sacru.

Robia lui Faraon și libertatea vaccinată

Sunteți gata pentru doza de vaccinare?? (Foto: The Sun)

Sclavagismul dă năvală peste noi mai tare decât ne putem da seama. În plus, cu nuanțe puternic idolatre. Nu mai suntem robii lui Dumnezeu și frați egali între noi și nici măcar hoinari sub cerul liber, ci devenim pioni într-un stat și ordine totalitare, la care ne înrolăm de bunăvoie. Sau suportăm consecințele marginalizării, repudierii și lipsirii de drepturi și libertăți.

Această situație amintește de una similară din trecutul îndepărtat, dar pilduitor. Cândva faraonul Egiptului și-a luat în robie propriul popor, folosind în avantajul său o situație specială, anume foametea de șapte ani care îi chinuia în acea vreme.

După cum relatează cartea Facerii din Vechiul Testament, pe scurt, faraonul a avut două vise pe care i le-a explicat Iosif, fiul lui Iacov/Israel, prin care Dumnezeu i-a prevestit că vor veni șapte ani de belșug urmați de alți șapte de mare foamete. În felul acesta, Iosif, care i-a tâlcuit visele, a fost pus mare dregător să adune recoltele din primii ani ca să ajungă pentru cei ce vor urma. Însă ce ne interesează este faptul că, după ce locuitorii din Egipt și Canaan și-au terminat aurul și averile, nu aveau cu ce să mai cumpere hrană. Atunci au zis: „Cumpără-ne pe pâine, pe noi cu pământurile noastre, şi vom fi robi lui Faraon noi şi pământurile noastre” (Fac. 47:19). Și faraonul a ajuns stăpăn peste trupurile și pământurile lor, încât erau datori să dea a cincea parte din recoltă toți, în afară de preoții egipteni, care erau hrăniți de la curtea imperială și nu au fost nevoiți să se vândă (Fac. 47:26). Această situație a durat cel puțin până la Moise, adică peste 400 de ani. Cel mai probabil a ținut cât a existat domnia faraonilor, până la cucerirea de către greci și romani.

Sub influența creștinismului, sclavia a dispărut, chiar dacă au rămas diferite forme de înrobire. Cert este că credința în Hristos nu este compatibilă cu sclavia. Toți suntem robi și fii ai lui Dumnezeu, iar oamenii între ei sunt datori să se poarte cu respect și dragoste și fără duh de stăpânire. Nici măcar dușmanii sau străinii nu trebuie tratați ca niște inferiori și nu este acceptabil să fie luați în robie.

Însă această mentalitate se pierde tot mai mult și revenim ușor la una sclavagistă modernă. Marea masă a populației este controlată tot mai mult de lideri selecți. Acest fapt se rasfrânge asupra locurilor de muncă, a controlării banilor, veniturilor. Vorbim de industria IT, pharma, armament, energie. Chiar și statele sunt supuse unor ordine exterioare, venite formal de la organisme internaționale, cum ar fi NATO, ONU, OMS, UE… Mijloacele de supraveghere bineînțeles că sunt moderne și la limita dintre ordine legală și lagăr.

Schimbarea majoră pe care o aduce pandemia de coronavirus și îndeosebi campania de vaccinare este că induce o supunere ritualică a populației înfricoșată de virus. Nu mai este vorba de deservirea oamenilor, ci de înrobirea lor prin constrângere, dar… benevolă. Cam cum s-au văndut egiptenii antici pentru pâine în cel mai bun caz.

De ce vorbesc despre înrobire? Pentru că certificatul verde care se introduce aduce cu sine o pierdere a libertății și o segregare nejustificată. Trebuie să acceptăm sănătatea vaccinată și nu avem voie să fim „bolnavi” decât departe de societate.

Impunerea unor măsuri de carantină severe este normală, ca în cazul leproșilor sau a altor boli molipsitoare. Însă procesul prin care statul român (sau european, sanitar-oms-ist, cine știe de unde vin dispozițiile?) este viciat. După cum a arătat Curtea de Apel București în motivarea anulării a trei hotărâri de guvern recente, statul ajunge să-și aroge drepturi discreţionare, virtual nelimitate, de a dispune practic de toate coordonatele vieţii individului. Mai în detaliu, dacă orice om este posesor al drepturilor și libertaților fundamentale prin naștere, în situația de astăzi structurile statale s-au comportat de ca și cum ele ar deține acele libertăți ale populației și dispun de ele după bunul plac, asigurându-le sau restrângându-le discreționar.

Da, este adevărat că statul trebuie să asigure sănătatea publică, dar nu cu forța, ci doar celor care apelează la el și fără să afecteze pe ceilalți decât dacă situația o cere. În cazul unei molime devastatoare, este firesc să fie restrâns dreptul la circulație, dar motivat, proporțional și temporar. Adică cel care ar trebui să argumenteze justețea acțiunilor este statul, nu cetățeanul să dovedească netemeinicia directivelor. Sunt folositoare măștile? De ce? Dar vaccinurile? În ce măsură? Carantinarea are efecte pozitive sau mai mult negative? Condiționarea deschiderii școlilor de vaccinarea a peste 60% din personal pe ce se bazează? Ori este virba de un abuz imens?

Surparea principiilor de drept, morale, sociale nu este vizibilă unui ochi indolent, pentru omul consumist. Nu se schimbă aproape nimic vizibil, dar se năruie structura și se va dărâma totul în viitor. Pentru un creștin, sunt mai importante vietuțile decât câștigul material. El acționează invers, nu pe o logică imediată. Doar că astăzi nu prea mai avem putere creștină ca să (ne) convingem de valoarea sufletului. Nici minunile Mântuitorului, nici ale Sfinților nu i-au convins pe toți, dar nici pe acelea nu le avem. Dar fără roada Duhului, fără a simți suflul de vjață în sufletul noatru, va fi greu să contrapunem ceva în fața provocării de a fi robi ai trupului în noul regim sanitar.

Este cumplită controlarea prin sistemul digital pentru că este încarcerat trupul. Dar mai sumbră este cedarea libertații sufletului, care se folosește la o adică de posibilitatea supravegherii totale de tip Big Brother.

Pe scurt, poate un creștin să renunțe la libertatea sa și să intre în logica sclavagistă vaccinistă prin folosirea certificatului verde? Evident că nu, chiar de-ar fi să facă sacrificii mari. Dar e nevoit să găsească puterea de a fi creștin.

Peste toate, se prefigurează un totalitarism și mai intruziv în cotloanele sufletelor. Deocamdată pare a fi o presiune de etapă până la uniformizarea la nivel religios, nu doar material-ideologic. Deja ecumenismul pavează drumul spre o religie mondială, iar majoritatea o aplaudă sau se face că nu vede și nu e pusă în pericol dreapta-credință. Preferă ceapa și cărnurile lui Faraon decât ieșirea din robia lui.

Ceea ce cerem și căutăm este să nu fie folosită vaccinarea (nu doar vaccinul în sine) pentru a produce segregare. Este nedrept. Certificatul verde este un cal troian care produce discriminare în societate în loc să faciliteze pur și simplu circulația internațională pentru doritori.

Grecia: Biserica cere clerului și credincioșilor nevaccinați să vină la slujbe cu un test covid; îndeamnă „părintește” ceea ce nici guvernul nu aplică

Presiunea politicului asupra Bisericii face ca aceasta să facă noi concesii. După ce s-a transformat în organ de propagandă vaccinistă, acum Sfântul Sinod Permanent (pe noiembrie) al Bisericii Greciei a hotărât să îndemne pe credincioși să aibă certificat verde la intrarea în biserici sau un test covid.

Arhiepiscopul Ieronim și mesajul „pastoral” de testare (Foto: Βήμα Ορθοδοξιας)

Într-o scurtă Notă enciclică emisă astăzi, se spune: „…vă facem cunoscut că Sfântul Sinod, în ședința lui menționată, a decis, în plus față de Enciclicele lui aferente, să vă adreseze un apel și prin voi către tot clerul, tagmele monahale și credinciosului popor, ca la venirea la sfintele biserici și la sfintele mănăstiri să fie respectate riguros toate măsurile de protecție pentru evitarea răspândirii virusului corona, îndemnându-vă părintește la facerea vaccinului recomandat de comunitatea medicală drept măsură esențială de protecție împotriva pandemiei, precum și efectuarea unui test de diagnostic (rapid test sau PCR) de către cei care încă nu s-au vaccinat.
De asemenea, amintim obligația efectuării pe propria cheltuială a două teste (test rapid sau PCR) săptămânal de către toți cei ce deservesc sfintele biserici (clerici, cântăreți, tineri șamd muncitori) care nu au ajuns la vaccinarea împotriva coronavirusului, precum și depunerea acestor rezultate la conducerea bisericească superioară în contextul respectării măsurilor sanitare prevăzute.
În concluzie, vă amintim și obligația Consiliilor și Sinaxelor Bisericești locale de a controla respectarea măsurilor în sfintele biserici și în sfintele mănăstiri.”

Presa greacă de factură bisericească a comentat negativ aceste noi măsuri. Portalul ΒήμαΟρθοδοξιας a descris în următoarele cuvinte situația:

„În același timp în care la SuperMarket și în mijloacele de transport în comun cetățenii intră fără test rapid, de ce să fie necesar să plătească 10 euro din buzunarul lor (test rapid) ca să vină la slujbe în bisericile care sunt nevoia existențială a credincioșilor?
De altfel, măsurile de distanțare și măștile sunt respectate cu pioșenie. Credincioșii arată respect absolut și înțelegere față de măsurile contra pandemiei. […]
Foarte puținii credincioși care vin la biserică se pare că vor deveni și mai puțini și mai ales prin decizia administrației Bisericii. În care altă pandemie au fost luate măsuri asemănătoare în biserici?
Sinodul a funcționat evident spasmodic sub presiunea politicului și al reporterilor TV, care, în interviul de ieri al Primului Ministru la postul MEGA, au încercat să pună presiune asupra bisericilor, care ar fi libere de covid! Credincioșii deja o amărăciune față de poziția competențelor guvernului, acum a venit placa de mormânt!”

Este de menționat că președintele partidului Syriza, Alexis Tsipras, a avut o convorbire cu Arhiepiscopul Ieronim. Sugestia lui de a introduce testul rapid la intrarea în biserici a fost susținută astfel: „În două cuvinte, Biserica propune ceea ce nu cutează să aplice guvernul”.

În contrast, un purtător de cuvânt al Patriarhiei Ruse, Vahtan Kipsitce, a declarat că „bisericile nu cer dovada vaccinării sau codul la intrare” pentru a nu produce dezbinare etnică în popor din această cauză. La fel, Biserica autonomă Ucraineană a spus și mai clar, prin purtătorul său de cuvânt, că este adepta voluntariatului în privința vaccinării.

Este de observat că presiunea înregimentării în noua realitate covidiană este una cu mănuși, dar fără ieșire. Nu e vorba de o obligare cu forța la vaccinare, ci de constrângere, de acceptare, de consimțământ benevol sau forțat de împrejurări. Nu mai este fiecare stăpân și liber să considere ce este mai important și prioritar pentru sine, ci statul (chiar și prin Biserică) îi dictează. Slujbele nu mai sunt de necesitate vitală, ci doar nevoile trupești alimentare. Ilegal, fără logică și argumente, doar ideologic.

Suntem conștienți că lumea de astăzi nu mai are pe Dumnezeu în frunte; cum trăim în ea?

Certificatul verde: însemnul unei noi ideologii inacceptabile pentru creștini

Green pass: noua identitate (Foto: Idealista.news)

Cu toate că realitatea de acum este mai sumbră decât previziunile inițiale pe care le-am făcut în legătură cu vaccinarea, este de preferat pe mai departe o atitudine ponderată și chibzuită, fără a aluneca în teorii conspiraționiste hazardate. Chiar și așa, introducerea certificatului verde constituie evident ușa spre o societate a fărădelegii și nonsensului, în care va fi greu de trăit ca și creștini.

Principalul motiv de îngrijorare nu este vaccinul în sine, ci obligativitatea lui prin certificate online cu coduri QR. Este libertatea oricui să decidă dacă se vaccinează sau nu, să își asume riscurile și beneficiile. Însă impunerea prin constrângere, în condițiile în care nu există justificări plauzibile, este în contradicție cu orice normă umană, este semnul unei ideologii inumane, tiranice și necruțătoare. La mijloc este o mare minciună, pe care nu o putem accepta pentru a nu valida un sistem nelegiuit.

Motivele pentru care vaccinarea nu poate fi obligatorie și nu este corect să producă discriminare sunt simple. Cei vaccinați se pot îmbolnăvi, pot face forme grave, chiar mor mulți dintre ei și, în plus, există efecte adverse și chiar decese sub altă formă decât infectarea cu coronavirus. Atâta vreme cât nu este o medicație sigură și nici eficientă, înseamnă că nu vorbim despre măsuri sanitare, ci politice, de control și inginerie socială. Dacă la toate acestea adăugăm informații confirmate că în țările cu rate mari de vaccinare cei mai afectați au fost tocmai cei injectați, perspectiva este chiar și mai sumbră, căci implică impunerea unei măsuri nocive de-a dreptul. În orice caz, o ruletă rusească mai grozavă decât vaccinurile normale de până acum nu poate fi folosită decât de conducători fără scrupule și o conștiință limpede nu are de ales decât să o evite. Mai rău de atât nu poate fi, nu mai este loc nici măcar pentru compromisuri acceptabile care ar putea fi făcute.

Discuția pe marginea subiectului vaccinării s-a purtat în mare măsură în emisiunea de la TVR1 de curând:

Cu toate că menirea acestei emisiuni este de a face acceptabil subiectul, concluzia logică a votului majoritar reflectă realitatea: majoritatea românilor (80%) resping vaccinarea și îndeosebi obligativitatea ei.

Frica de vaccin nu este justificată de teorii bizare despre conținutul lui, în care ar fi nanoparticule de grafen sau de nanoboți sau alte particule prin care să fim controlați mental, ci de anularea libertății umane. Chiar dacă tehnica vaccinurilor cu ARNm sau cu ADN ar fi una bună și revoluționară, tot nu ar fi acceptabilă dacă ar fi instrumentată pentru a se introduce un control și o discriminare a populației. Idolatrizarea sănătății în defavoarea sufletului și a oricăror altor valori spirituale și materiale nu are sens pentru un creștin autentic.

În momentul de față practic nu mai sunt respectate nici măcar legile civile, ci doar bunul simț și frica de boală. Dar, din păcate e vorba de o frică indusă artificial și de un bun simț imaginar, de pe urma căruia să profite cei lipsiți de scrupule. Deci nu avem de-a face doar cu măsuri greșite, ci cu o ideologie strâmbă, nu doar cu ilegalități, ci cu o reeducare în derulare.

Așa cum au rezistat martirii temnițelor comuniste, la fel va trebui să facem și noi. Unii de atunci s-au împotrivit până la capăt, alții au făcut compromisuri și s-au ridicat, iar alții au stat împotrivă cu îndârjire omenească, apoi au căzut definitiv, când le-a fost înfrântă rezistența. Aceste tipologii le prezintă I. Ianolide în subcapitolul Portrete din „reeducare” (p. 99 din cartea Întoarcerea la Hristos). Ceea ce a dat verticalitate a fost credința sinceră, puternică, nu râvna omenească. Iar aceasta constă în a fugi de păcat, a nu accepta părtășia cu fărădelegea pentru că vom da seama chiar și de faptele mărunte, cu atât mai mult de cele mari și grave. Iar cedarea în fața răului duce la căderi mari, tot mai adânci și nebănuite.

Atacurile perfide și presiunea asupra Bisericii sunt grăitoare. Spre exemplu, acuzele la adresa IPS Teodosie sunt meschine. Cel puțin probele din care să reiasă că el îndeamnă doar la refuzul vaccinării sunt neconcludente. Afirmațiile sale: „Aveți tot dreptul să alegeți. Nu trebuie să fiți obligați” sunt elocvente că se referă la cei care nu doresc vaccinul. Peste tot se vorbește despre vaccinare ca singura soluție în fața infectărilor și se încearcă închiderea gurii celor care se opun. În acest context, poziția IPS Sale de a fi prevăzători este cel puțin corectă și lăudabilă.

Provocarea care ne stă în față este minciuna generalizată, păcatul sistematizat, lipsa de principii clare. De acestea trebuie să fugim, nu de lipsurile și atacurile asupra trupului. Sufletul trebuie să-l ferim de păcate, nu trupul de prigoane sau de înlănțuiri închipuite prin nanoparticule, 5G, grafen sau alte amenințări neprobate. De aceea nu vaccinul este răul, ci certificatul verde. Iar atitudinea cea mai bună este de a-l refuza pe primul. Probabil că acesta este protestul nostru cel mai eficient față de țările unde s-au vaccinat majoritatea și acum sunt nevoiți să iasă în stradă cu succes în Franța, dar nu la fel în Italia deocamdată.

Virusarea credinței. Persistența IPS Ierotheos în poziția teologică pro-vaccinare

După ce într-o primă instanță Mitropolitul Ierotheos și-a manifestat deschis adeziunea la discursul vaccinist oficial printr-o circulară trimisă în propria Mitropolie, a urmat apoi o revenire pe acest subiect datorată criticilor care i-au fost adresate. De data aceasta, textul semnat este unul teologic și mai bine închegat. Din păcate, el atrage atenția în mod negativ, ca și Starețul Efrem de la Vatopedi, din cauza faptului că poziționarea lor produce sminteală, venind din partea unor figuri bisericești reprezentative (pentru Biserica Greacă și Sfântul Munte).

Acest nou text, intitulat Pandemii de felurite forme, aduce lămuriri suplimentare, deși afirmă că „unii întreabă despre subiecte la care deja s-a răspuns în textul pe care se presupune că l-au citit și-l judecă”. Cele șase subteme din cuprinsul răspunsului Mitr. Ierotheos sunt: 1. Ascultarea de Sinodul grec, 2. conducerea Bisericii prin Sinoade, chiar dacă acestea pot fi tâlhărești, 3. carantina din Vechiul Testament pentru lepră este un model pentru abordarea virusului de astăzi, 4. invocarea cuvintelor unor părinți sfinți este nepotrivită și sunt scoase din context, 5. măsurile restrictive sunt științifice și Biserica nu e normal să le conteste și 6. scopul pe care îl au în vedere clerul și credincioșii trebuie să fie dobândirea harului dumnezeiesc.

Scopul viețuirii creștine

Chiar dacă este cea din urmă temă abordată, scopul pe care trebuie să-l aibă în vedere orice credincios și păstorii Bisericii este cel mai important aspect al vieții creștine. În textul IPS Ierotheos se face vorbire despre păstorire în contrapondere, dar și în legătură cu teologia. Astfel, „teologia fără pastorație este gândire (simplă) și pastorația fără teologie este slujire lumească”. „Mulți clerici se ocupă (adesea) cu lucruri străine de misiunea lor. Scopul de bază al slujirii pastorale este să-i conducă pe oameni la Hristos prin Biserică, astfel încât să fie activată lucrarea sufletului lor și să fie reaprins harul botezului și al mirungerii, care există în adâncul inimii creștinilor. … Din nefericire, clericii de astăzi am lăsat această lucrare, care este «de mult preț înaintea lui Dumnezeu», acest «om ascuns în inimă­­» și ne ocupăm cu alte lucruri, care sunt exterioare, de detaliu și nu țin de veșnicie.”

Chiar dacă nu spune explicit, prezentarea vieții duhovnicești pe care o face Mitropolitul este o critică la adresa acelora din cadrul Bisericii care se opun măsurilor restrictive pandemice. Iar acest aspect devalorizează tot mesajul său, care este unul perfect valabil în sine. Se ajunge la o teologie despre harul lui Dumnezeu metodică, exactă, perfectă, dar idealizată, desprinsă de realitate. Este dat la o parte esențialul, anume că lucrarea dumnezeiască sălășluiește în inimile iubitoare de adevăr, sincere, care nu fac concesii cu lumea. Mai exact, este foarte bine să urmărim interiorizarea, rugăciunea și dobândirea harului lui Dumnezeu, dar nu ca un pretext pentru a ignora și a înghiți minciunile și batjocura la adresa Bisericii, manifestate prin închiderea lăcașurilor de cult, prin forțarea vaccinării, prin mutarea orei de săvârșire a slujbei Învierii, prin catalogarea Sfintelor Taine drept surse de infecție… Pentru a folosi cuvintele Scripturii, „nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte, însă, fiţi desăvârşiţi!” (Cor.14: 20). Sau, altfel spus, să fim înțelepți ca șerpii (Mt. 10: 16), adică să ne păzim mereu capul, care este credința, potrivit Avvei Dorotei.

Așadar este foarte adevărat că scopul demersurilor noastre, al viețuirii noastre, trebuie să fie apropierea de Dumnezeu, dobândirea harului, învierea lăuntrică. Însă nu putem transforma această lucrare într-o tehnică abstractă, aseptică, desprinsă de morală, de discernerea între bine și rău. Mai ales că de multe ori am fost îndemnați la rugăciune doar de fațadă, pentru a ni se induce inacțiunea, indolența, renunțarea la mărturisire.

Conducerea sinodală a Bisericii

O altă temă importantă este a modului cum este condusă Biserica. IPS Ierotheos absolutizează Sinodul grec și Sinoadele în general. El scrie: „Toți episcopii ne-am luat angajamentul înainte de hirotonie că vom asculta de Biserică: «Mă voi supune mereu și cu dragă inimă în cele bisericești și Sfântului Sinod ca instanță bisericească supremă». … Și, înainte de a primi administrarea Mitropoliei, am dat asigurarea că vom păzi legile statului”. În continuare apreciază că „argumentul dezbinării, că adică Sfântul Sinod dezbină pliroma Bisericii prin deciziile pe care le ia, este superficial. Prin aceasta se consideră că cei care invocă deciziile organismelor sinodale și ale organismelor mondiale de sănătate și ale altor centre mondiale dezbină poporul, în timp ce aceia care reacționează la astfel de decizii se luptă pentru unitatea Bisericii și a societății!!”.

Mai departe, vorbește și despre Sinoade la general, în decursul istoriei: „Ce să spun despre argumentele unora că și Sinoadele fac greșeli și se referă la Sinoade «tâlhărești» ? Desigur, există Sinoade care fac greșeli și aceasta se datorează membrilor care le compun. Sinodul este un regim harismatic, după cum se vede la primul Sinod Apostolic din Ierusalim, din anul 48 d.H.”.

„Dar subiectul este cine judecă dacă un Sinod a căzut în greșeli? Poate oricine, care nu a gustat lucrarea Sfântului Duh, care mai ales gândește politic, nu teologic, să decidă ca un Papă că Sinodul a făcut o greșeală și să spună că este eretic? Acest lucru se face sinodal, după cum vedem în toată istoria bisericească. De la Sinodul I Ecumenic (325) până la Sinodul II Ecumenic (381) au trecut 56 de ani cu lupte, au fost convocate aproape 30 de Sinoade care au alcătuit diferite «Simboluri» și în final Sinodul II Ecumenic a stabilit forma finală a «Simbolului de credință­­­». A trebuit în continuare să vină Sinodul III Ecumenic (431) ca să impună deciziile Sinoadelor I și II.”

Această perspectivă este una contorsionată și ilogică. Dacă fiecare Sinod trebuie să fie validat de un altul ulterior, atunci nu există nici o decizie definitivă și clară pentru că va trebui să fie, la rândul ei, recunoscută de un alt Sinod. În plus, referința istorică la Sinoadele dintre Primul și Al Doilea Sinod Ecumenic este un falsă. Acele multe Sinoade nu au alcătuit diferite mărturisiri de credință, ci unele contrare unele cu altele, ba chiar arienii eretici au anatematizat pe ortodocși și invers. Nu a fost vorba de o dezbatere, ci de o confruntare, care s-a încheiat la Sinodul II de la Constantinopol (381). În descrierea elegantă a patrologului S. Papadopoulos, „prin aceste sinoade, pozitive sau negative, au fost puse bazele practicii procedurii sinodale în Biserică… Prin hotărârile lor canonice au arătat, pozitiv sau negativ, structura Bisericii drept organism teantropic. … Majoritatea covârșitoare a sinoadelor au avut drept scop înlăturarea sau înlocuirea Sinodului de la Niceea”[1] și a credinței drepte semnate acolo. Fără a intra mai mult în amănunte, există mărturii de primă mână că acele Sinoade s-au condamnat între ele, nu au produs formule de mărturisire diferite, ci contrare, care se anulau unele pe altele. Scrierile Sf. Atanasie cel Mare din acea vreme sunt elocvente în acest sens, spre exemplu. Acea perioadă a fost una de lupte care au fost încordate, nu dezbateri și cooperare pentru a găsi exprimarea cea mai bună a credinței. Biserica a fost în pericol din cauza Sinoadelor tâlhărești și nu le consideră un factor pozitiv, ci le șterge din memoria ei. Sinodul II Ecumenic a fost mare nu pentru că a judecat pe cele dinaintea lui, ci pentru că a luat o hotărâre corectă, ziditoare, în acord cu Sinodul I de dinainte. Fiecare Sinod este validat de receptarea în Biserică, nu de un altul, după cum se spune în Enciclica Patriarhală din 1848: „La noi n’au putut niciodată nici Patriarhi, nici Sinoade să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul religiei este însuşi corpul Bisericii, adică poporul însuşi”.

Mitr. Ierotheos mută greșit atenția și confundă opoziția față de hotărârile sinodale greșite cu condamnarea lor oficială. Evident că un Sinod va fi osândi tot sinodal, dar asta nu exclude și nu interzice reacția poporului, ci chiar o presupune și o cere. În sprijinul ideilor sale, aduce alte mărturii istorice false, cum că Patriarhul Sofronie ar fi condamnat sinodal monotelismul. Acel Sinod adunat în Cipru s-a încheiat indecis, fără o hotărâre finală. Iar Sinodul de la Ferrara-Florența (1438/9), până să fie condamnat de cel din 1484, a fost repudiat de credincioși și chiar de Sf. Marcu al Efesului și mulți alți clerici, care sunt de lăudat și de urmat. A spune că nu trebuie să reacționăm față de hotărârile sinodale pentru că acestea pot fi anulate doar la același nivel înseamnă o răstălmăcire grosolană. Deciziile tâlhărești sunt respinse tocmai datorită reacției sănătoase a credincioșilor, iar lipsa ei ar duce la prelungirea agoniei.

Afirmațiile despre Sf. Sofronie și Sinodul de la Ferrara-Florența sunt la fel de eronate ca și aceea că „Sf. Maxim Mărturisitorul ne-a arătat modul cum să corectăm o decizie sinodală greșită, mai ales pe teme dogmatice, când s-a folosit de această structură a Bisericii pentru a combate deciziile greșite”. Până la convocarea, împreună cu Papa Martin a Sinodului de la Lateran, nu trebuie uitat că Sf. Maxim a combătut și s-a împotrivit ereziei, nu a așteptat să apară din senin o decizie corectă oficială.

Așadar nu trebuie să ridicăm deciziile sinodale pe un piedestal suprem, ci să le cinstim pe cele corecte și să le combatem pe cele tâlhărești. Reacția nu trebuie să fie „într-un mod papistaș, autarhic, autonom, antibisericesc”, e drept; nu anulăm nevoia unor decizii sinodale, dar ea este foarte utilă și necesară. Nu e corect să fie încadrată și caracterizată cu astfel de epitete depreciative orice opoziție, băgând la pachet și negând chiar și atitudinile sănătoase.

Restricțiile de astăzi au ecou în Vechiul Testament??

Pentru a da greutate mai mare cuvintelor Sf. Nicodim Aghioritul, invocate în Enciclica sa, Mitropolitul face apel la fel de incorect la măsurile de izolare aplicate leproșilor în Vechiul Testament. Sunt puerile afirmațiile de genul: „sunt prevăzute rânduieli conform cărora cei care erau bolnavi de lepră trebuiau să se depărteze nu numai de viața liturgică, ci și de societate” sau că „Hristos a tămăduit câțiva leproși, dar nu a izbăvit omenirea de lepră, lucru pe care l-a făcut prin oamenii de știință ai epocii noastre”. De fapt, leproșii nu erau excluși de la cult, ci pur și simplu dintre oameni, iar știința nu vin în continuarea vindecărilor Mântuitorului; e vorba de registre diferite: religios și medical.

De altfel, comparația între lepră și coronavirus este irelevantă. Virulența și modul de transmitere sunt absolut diferite. În plus, asimilarea măștii cu faptul că leprosul trebuia să aibă gura acoperită (Lev. 13: 45) este ridicolă pentru că avea capul descoperit, iar acoperământul din jurul gurii părea mai mult un semn de recunoaștere a leprosului care trăia în afara societății. Oare acest rol îl are masca în zilele noastre? La fel, nu are nici o legătură izolarea de astăzi cu cea a celui bănuit de boală timp de șapte zile până se va încredința preotul dacă e lepros sau nu.

Sunt foarte logice măsurile de carantinare câtă vreme sunt utile și vorbim de o boală foarte periculoasă care necesită izolare. Bineînțeles că și bisericile ar trebui supuse la un astfel de regim pentru a nu fi transformate în focare de infecție, dar în cazul în care se justifică, nu abuziv.

Cuvintele Sfinților nu pot fi invocate de oricine

Referirea la cuvintele Cuviosului Paisie Aghioritul este pe jumătate corectă. Într-adevăr, cuvintele sale nu pot fi invocate cu claritate în sprijinul ideii că vaccinurile de astăzi sunt rele.

Sf. Paisie a spus: „Au pecetluit tone de pești si-i urmăresc din satelit în ce mare sunt. Acum iarăși a apărut o boală, pentru care au aflat un vaccin care va fi obligatoriu și, ca să-l poată face cineva, îl vor pecetlui. … Îmi spune gândul că Antihrist cu acest sistem vrea să prindă toată lumea”. Aceste afirmații este greu să fie luate drept o proorocie pentru virusul de astăzi, ci mai degrabă ca un exemplu cum putem fi controlați. Nu știm dacă vaccinurile anti-covid sunt pentru urmărirea populației, dar în mod clar sunt periculoase pentru sănătate, sunt pentru control social, supunere oarbă, reeducare și discriminare. Au mai degrabă un efect social și cultural decât unul sanitar.

Cât privește argumentul că ucenici ai Sf. Paisie s-au vaccinat, acesta are o credibilitate redusă. În nici un caz nu știm dacă ar fi procedat Cuviosul la fel cu ucenicul său, Ierom. Paisie, duhovnicul Mănăstirii Sf. Ilarion, cu obștea maicilor de la Suroti, unde este mormântul Sf. Paisie, sau cu părintele Hristodul, biograful său. Nici măcar faptul că însuși Mitr. Ierotheos l-a cunoscut bine nu este un garant că știe mai sigur cum ar fi procedat astăzi.

În mod sigur cuvintele amintite mai sus ale Sf. Paisie sunt un semnal de alarmă că se poate introduce un control al populației chiar și prin vaccinuri. Din nefericire, nu este vorba doar despre o cipuire, ci de o reeducare și aliniere la un regim tiranic. Afectează mult mai direct sufletul decât prin intermediul unui semn în trup.

Știință și conspiraționism

Atitudinea față de dispozițiile medicale emise de organele competente este un subiect delicat. Afirmația că „Sfântul sinod trebuie să respecte deciziile specialiștilor pe teme medicale și să teologhisească pe teme de competența lui. Niciodată până acum nu a fost întrebată Biserica de către creștini, nici nu a luat decizii despre vaccinurile pe care le facem pentru diferite boli din fragedă vârstă…” este una absolut corectă. Însă există o contradicție flagrantă cu implicarea de astăzi a Sinodului grec de a recomanda vaccinarea (chiar și fără obligație), precum și cu poziția însuși Mitr. Ierotheos de a trimite o enciclică în eparhia sa în același scop.

Desigur că nu este de înțeles și nu poate fi acceptată „demonizarea științei” și „modul demonic de reacție al unor creștini, care leagă toate de Antihrist”. Dar nici implicarea oficială și neoficială a Bisericii în campania de vaccinare sau de impunere a unor restricții abuzive, la fel de demonice, chiar dacă au aparență mai plăcută.

Sfaturile Sf. Paisie sunt foarte utile și lămuritoare pentru a discerne atât atacul demonic din partea conducătorilor lumii, de înrobire față de viitorul Antihrist, cât și reacțiile exagerate, care trebuie temperate cu atitudinea corectă în Hristos. Un pasaj elocvent este acesta: „Părinte, vor putea impune pecetluirea cu sila? -“Politețea” lor nu va ajunge până acolo! Vor fi politicoși pentru că vor fi … europeni. Vor arăta că sunt la înălțime. Nu vor chinui pe oameni, dar omul nu va putea trăi dacă nu are pecetea. Vor spune: “Fără pecete vă chinuiți! Dacă ați fi primit-o, nu ați fi trăit așa de greu”. Nu vor putea folosi nici monezi de aur, nici dolari dacă vor avea. De aceea, dacă fiecare se va îngriji să trăiască de pe acum simplu, în cumpătare, va putea trăi în acei ani. Să aibă un ogoraș, să cultive grâu, cartofi. Să pună puțini măslini și atunci, cu vreun animal, cu vreo capră, cu puține găini va putea înfrunta nevoile familiei sale. Pentru că și provizii de ar face, nu-i vor folosi mult, deoarece alimentele nu țin mult, ci se strică repede. Firește, greul va dura puțin, trei-trei ani și jumătate”.

Concluzii

Viziunea Mitropolitului Ierotheos despre rolul credincioșilor în Biserică este una instituțională, cu argumente teologice precare și răstălmăciri istorice. Fără trimiteri precise, verificabile, ba chiar eronate, argumentele folosite cad în derizoriu. Din păcate, este un motiv în plus să fim atenți la duhul învățăturilor și îndrumărilor care ni se dau.

În discuție nu este doar problematica vaccinării și pandemiei în general, ci funcționarea corectă a Bisericii. Nu este de mirare că pe alte teme importante, cum este ecumenismul parafat în Creta sau schisma ucraineană, este instaurată o răceală și indiferență vinovate printre clerici și credincioși. Dacă nu conștientizăm că trebuie să fim într-o continuă ascultare și armonie cu tradiția sfântă a Bisericii transmisă până la noi, rămânem doar la nivelul conformării cu o ierarhie tot mai depărtată de principiile evanghelice autentice. Chiar dacă nu este vorba de greșeli directe ale Bisericii Române, suntem și noi conectați la Ortodoxia mondială, ba chiar avem scăderile noastre pe alte teme similare.


[1] Patrologie, vol. II/1, Ed. Bizantină, București, 2009, p. 33.

IPS Ierotheos își duce mai departe sarcina de teolog al noii normalități sanitare: „Cine infectează pe alții în pandemie este vinovat de ucidere”

Foto: Romfea.gr

Deja ne-am obișnuit ca Biserica să funcționeze ca o instituție, formal, emițând hotărâri care de multe ori sunt contrare Evangheliei sau transmit mesaje glaciale, fără duh. Însă o lovitură cruntă este dată când chiar reprezentanții ei mai tradiționaliști abandonează duhul isihast, de rugăciune, dogmatic și-l adaptează la un crez diferit, străin, cum este cel al imperativului vaccinării contra covid. Un astfel de caz este IPS Ierotheos, de altfel un teolog remarcabil, dar cu ieșiri foarte diferite în ultima vreme. Dar trebuie să fie probată, chiar pusă greu la încercare credința multora.

În Grecia se duce o campanie de promovare a vaccinării și a măsurilor de protecție împotriva coronavirului foarte intensă. Este implicată și Biserica. Însuși Sinodul Permanent a emis o decizie prin care îndeamnă la aceasta, deși nu impune. Mulți ar fi dorit obligativitatea, dar a rămas doar recomandarea „călduroasă” să ne încredem în onestitatea științei medicale. Pe de altă parte, există câțiva episcopi care se opun, au un discurs contrar, nu respectă toate regulile de protecție sau le evită, nu au făcut slujba Învierii seara la 9 în loc de miezul nopții. Nu sunt mulți aceștia, dar există. Din nefericire, se găsesc și ierarhi mărturisitori până nu demult, precum IPS Serafim de Pireu și IPS Ierotheos Vlachos, care să se înregimenteze în corul „apologeților plandemiei”. Nu doar că s-au vaccinat, ci chiar fac o apologie a diferitelor instrucțiuni oficiale, chiar dacă sunt străine și contrare duhului ortodox.

Ultimul text al IPS Ierotheos, o Enciclică adresată eparhiei pe care o conduce, intitulată Măsuri de protecție față de pandemia de coronavirus,  manipulează câteva aspecte corecte pentru a le prezenta greșit. Toți avem, mai mult sau mai puțin, acces la informații, dar rolul major al ierarhilor ca păstori de suflete ar trebui să fie acela de a adapta și interpreta corect regulile bisericești la situațiile concrete. Nu e suficient să avem o cârmă (Pidalion), ci și un cârmaci iscusit sau care măcar să nu răstălmăcească învățăturile și să ducă în eroare.

Ideile expuse de Mitropolitul Ierotheos sunt de conformare cu discursul oficial al supunerii la regulile sanitare deoarece „patria noastră și toată lumea sunt chinuite de mai mult de un an și jumătate de criza așa-numită sanitară, virusul sars-cov-2”. „Printre măsurile preventive a infecției și a bolii și poate dintre cele mai importante este și vaccinul, după cum se întâmplă și cu multe alte boli.” Apoi face referire la decizia sinodală din 13 ianuarie, prin care este recomandată vaccinarea, printre altele pentru că nu ar necesita „folosirea unor linii de culturi celulare” și la cea din 14 iulie. Prin urmare, „deoarece nu suntem un trup dezordonat, ci o „luptă (ostășire) bună” (1Tim. 1: 18) și trebuie să ascultăm de deciziile Sfântului Sinod”, trebuie să ne conformăm.

Concret, „trebuie să facem uz și de vaccin, în afară dacă doctorul decide altfel pentru noi”. „Totuși consider că este inacceptabil să fie abordat vaccinul împotriva coronavirusului cu argumente parateologice, oportunități politice și mentalități conspiraționiste. Una este dialogul științific și compararea științifică pentru îmbunătățirea mijloacelor de până acum de înfruntare a virusului prin organismele științifice, care este un lucru indicat, și alta este abordarea vaccinării cu opinii parateologice și conspiraționiste, care, din păcate, se transmit foarte rapid pe internet și creează confuzie printre creștini.” „Din nefericire, cele care se tipăresc uneori de către cercurile acestea fundamentaliste protestante (și orientale) în America sunt aduse și la oamenii Bisericii Ortodoxe fără să sesizeze ei că toate acestea sunt lipsite de bază teologică și conștiință bisericească. Este trist că mulți care au mentalitate anti-vaccinistă se disting prin lipsă de gândire teologică serioasă, conștiință bisericească și, în sfârșit, de argumente științifice serioase. Citesc cele ce se scriu contra vaccinurilor și mă uimesc de confuzia de gândire și scris… Și, după cum spun teologii experimentați, este ușor să se rătăcească cineva, dar dificil să scape de rătăcire.”

„Clericii suntem obligați să respectăm măsurile sanitare ca să nu fim cauză și prilej să se contamineze creștinii. Aș vrea să semnalez că Sf. Nicodim Aghioritul s-a pronunțat cel puțin de două ori, din câte cunosc, despre faptul că, dacă în vreme de pandemie creștinul nu ia aminte și devine cauză de moarte pentru ceilalți, va trebui să fie canonisit ca ucigaș. Concret, în Pidalion la nota de la canonul 86 apostolic (n.tr.: chiar dacă în edițiile românești nu există, versiunea grecească originală conține această referință) și în Exomologhitarion (Carte pentru mărturisire) despre porunca a șasea.” Sf. Nicodim scrie: „ca un ucigaș este condamnat și acel om care, în vreme de ciumă, după ce a aflat că este contaminat, se duce în case și în public și contamintează și pe alții și devine cauză de multe ucideri”. „Rețineți seriozitatea subiectului. Oricine, în vreme de pandemie, cum se întâmplă în epoca noastră, nu ia aminte și contaminează și pe alții este judecat cu certarea pentru ucidere! Un mijloc de bază pentru a ne proteja pe noi și pe alții este vaccinarea.

La acest text, portalul Romfea.gr a publicat și un răspuns al unui teolog, Gheorghios Pavlidis, în care sunt puse    șase întrebări retorice contra-argumentative, dar pe care nu le reluăm aici.

Se poate spune că sunt foarte juste aceste recomandări și insistențe cu amenințări voalate și denigrări la adresa opozanților, dar în vreme de pandemie autentică. Aplicarea la covid este cel puțin discutabilă dacă nu rău-voitoare din mai multe motive.

1. Nu se compară bolile molipsitoare cunoscute cu coronavirusul de astăzi, care este o răceală banală, dar care, este adevărat, poate degenera la unii și să aibă efecte grave asupra sănătății.

2. Nu trebuie să alunecăm într-o manie de a ne da peste cap ca să știm dacă suntem infectați ca să putem ieși sau nu în public. Este evident că oricine se îmbolnăvește, chiar și de o gripă banală, ar trebui să-i protejeze pe ceilalți, mai ales pe cei vulnerabili. Dar aceasta în limitele posibilităților. Canoanele bisericești înfierează indiferența și reaua intenție, nu infectările involuntare.

3. Recomandarea vaccinării este făcută cu o asemenea insistență, încât se deosebește foarte puțin de impunere și agresare. Asta în condițiile în care vaccinul nu produce imunizare și, evident, cel care se vaccinează și devine neatent poate fi chiar mai vinovat.

4. Există conspirații și exagerări pe marginea controlului mental cu ajutorul vaccinării, dar nu este onest să fie aruncate la coș toate observațiile de bun simț verificate științific care atestă faptul că există probleme serioase medicale care intervin în urma acestui proces. Atitudinea aceasta a oficialilor de la noi și de pretutindeni dă cel puțin de gândit și induce o reticență îndreptățită. Pentru că, pe lângă observațiile și studiile științifice, se vede cu ochiul liber că vaccinarea nu funcționează, ci dă roade contrare în țările cu cea mai mare acoperire, cum sunt Israel, Anglia și SUA. În plus, chiar argumentele expuse de autorități sunt contra-argumente.

5. Conștiința bisericească autentică nu înseamnă a ne încadra pur și simplu ca niște oi fără minte în limitele care ni se impun, ci să fim treji, veghetori și să păstrăm cugetul autentic al Bisericii mai ales în vremuri de cernere ca cele de acum. Au mai existat rătăciți și chiar Sinoade tâlhărești; nu putem să ne încredem pur și simplu în autoritățile formale bisericești. Ascultarea de superiori trebuie să se facă în duhul Evangheliei și pentru Hristos, nu ca față de un Cezar lumesc. Cu atât mai mult când cârmuitorii duhovnicești fac greșeli flagrante și cer supunere orbească, ce duce în groapă.

Pericolul cel mai mare îl constituie nu doar afectarea sănătății unora, ci ingineria socială și controlul maselor care se realizează prin vaccinare și impunerea unor pașapoarte verzi pentru libera circulație. Spectrul unei dictaturi tot mai profunde este vizibil și de netăgăduit. Nu numai libertatea trupului este îngrădită, ci se exercită și o presiune la nivel cultural și chiar religios. Concesii rușinoase a mai făcut Biserica la nivel oficial, dar, când sunt folosite vocile cu reputație duhovnicească, se ajunge la o dărâmare interioară. E nevoie de vigilență sporită și tărie de caracter/credință.

P.S.: Probabil că trimiterea unor astfel de Pastorale/Enciclice de către ierarhi, nu doar una generală din partea Sfântului Sinod, este un imperativ și o modă prin care se personalizează capt(ur)area atenției.

Nedreptatea continuă asupra Mitropoliților Serafim și Cosma, care sunt acuzați în Sinod (pe nedrept) de nesupunere

Mitropoliții Cosma de Etolia și Serafim de Kithire (Foto: Δόγμα)

În cadrul ședinței Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei pe luna august, au fost luate mai multe hotărâri, printre care cea mai așteptată este cea legată de Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia, care au protestat față de devansarea slujbei pascale de anul acesta, dar și față de hotărârile cu privire la recunoașterea schismaticilor ucraineni.

În această chestiune, fragmentul din hotărârea sinodală are următorul conținut :

„Luând sub observație referatul Comisiei Sinodale pentru chestiuni dogmatice și canonice cu privire la epistolele și celelalte acțiuni ale Înaltpreasfințiților Mitropoliți Cosma de Etolia și Akarnania și Serafim de Kithire și Antikithire și în urma deciziei ei din 15 iulie a.c., a primit pe Arhiereii în cauză pentru a prezenta explicații verbale cu referire la epistolele și celelalte acțiuni ale lor prin care au manifestat nesupunere și lipsă de respect față de decizia unanimă a organului colectiv de conducere al Bisericii Greciei cu privire la procedura extraordinară de săvârșire a sfintelor slujbe din cauza restricțiilor sanitare.

După ascultarea lor, a considerat insuficiente explicațiile prezentate și a cerut actualizarea din partea lor a făgăduințelor de la hirotonia în episcop și confirmarea lor pentru conformarea lor cu deciziile sinodale dintotdeauna.

După acestea, pentru că Înaltpreasfințiții Mitropoliți au refuzat să accepte propunerea SSP, a desemnat unanim – în baza art. 143 din Legea 5383/1932 «Despre tribunalele bisericești și procedura în fața lor» – drept anchetatori pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Ignatie de Dimitriada și Almiros pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Cosma de Etolia și Acarnania și pe Înaltpreasfințitul Mitropolit Antim de Alexandrupoli pentru Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim de Kithire și Antikithire.”

Practic, cei doi Mitropoliți vor fi cercetați mai departe de către alți doi, stabiliți prin decizie sinodală, pentru a fi demarată procedura anchetării lor în cadrul tribunalului bisericesc. Merită menționat faptul că unul dintre investigatori, Mitropolitul Ignatie de Dimitriada a trimis o circulară în eparhia sa, prin care adresează preoților „o chemare părintească și un îndemn ca cei care nu s-au vaccinat să o facă”. Pe de altă parte, deși nu îi obligă spre aceasta, îi pune pe cei nevaccinați să-și facă săptămânal un test rapid, al cărui rezultat să-l trimită vinerea pe mailul Mitropoliei pentru verificare. Așadar în mod vădit cenzorii celor „neascultători” au fost desemnați cei mai înfierbântați vacciniști. Asistăm la o punere la punct a „dezertorilor”, cărora li se amintește că făgăduința de la hirotonia întru arhiereu este de a se supune fără crâcnire deciziilor sinodale. Bineînțeles că nu este menționat faptul că acelea trebuie să fie conforme cu tradiția și învățătura ortodoxă de veacuri. Așadar chiar Sinodul este acaparat de un cerc de putere, care evident că nu poate fi imparțial măcar.

Dacă așa procedează cu cei de sus care ies din rând, ce va fi cu turma de jos? „Rugați, deci, pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său” (Mt. 9: 38), că „toți s-au abătut împreună…” (Ps. 13: 3).

Translate page >>