Hramul Cuvioasei Parascheva 2020: între Hristos și veliarii politici și bisericești

Anul acesta, în plină falsă (exagerată) pandemie, sărbătorirea Cuvioasei Parascheva la Iași a avut darul să scoată la lumină situația tragică a Bisericii Ortodoxe în România. Autoritățile intervin abuziv, Biserica le mulțumește și se supără și îi critică pe credincioșii care au protestat și au forțat intrarea tuturor oamenilor să se închine. Iar peste toate, restricțiile au fost impuse din nou seara pentru a bloca accesul celor veniți de departe pentru ca sfidarea să fie răspicat exprimată și transmisă.

Totul a pornit de la deciziile controversate și vădit ilegale de interzicere a accesului celor din afara municipiului Iași să se închine la moaștele Sfintei. Chiar și PF Patriarh Daniel a denunțat acest aspect de la începutul pelerinajului într-un comunicat oficial, în care a afirmat: „Măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu”. Însă s-a mulțumit să-și „exprime speranța… că se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași”, fără să întreprindă acțiuni clare de contestare publică a lor. Mitropolitul Teofan nici măcar acest lucru nu l-a făcut, ci doar a îndemnat „cu durere peste durere” la rugăciune, post și săvârșirea Sfintei Liturghii de departe, în contradicție evidentă cu sfaturile Sfântului Evanghelist Ioan: „Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind – păcat nu de moarte – să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela” (1In. 5: 16). Altfel spus, pe lângă rugăciune este nevoie și de acțiune pentru că păcatele mari nu pot fi vindecate doar prin atingerea harului, ci prin mustrare și atitudine clară.

Deși mulți credincioși și preoți s-au adunat să protesteze împotriva măsurilor abuzive vineri seara, 9 octombrie, în fața Mitropoliei, nu au primit sprijinul acesteia, ci chiar au fost criticați și descurajați. Aceasta în condițiile în care manifestarea nemulțumirii în stradă rămăsese ultima soluție.

De ziua Cuvioasei, pe 14 octombrie, Sfânta Liturghie a fost ținută în afara incintei mitropolitane, cu participarea restrânsă a 500 de oameni, dar cu numeroși credincioși adunați pe lângă perimetrul desemnat de Jandarmerie. Dintre cei de pe margine au început să apară huiduieli la sfârșitul slujbei, când Mitropolitul a anunțat că nu se poate împărtăși nimeni dintre cei prezenți. Acest moment a fost surprins și de televiziuni:

Momentul a fost folosit de către un grup de oameni mai înfierbântați, care au început să strige împotriva ierarhilor, a Sinodului din Creta, a purtării măștilor și restricțiilor. Aceștia s-au manifestat chiar și înainte de a începe slujba și susțineau că sunt „împreună cu Pompiliu Diplan și (iero)monahul Teodot Rogojină din Arhiepiscopia Tomisului”. Cel puțin domnul Diplan s-a dezis de modul lor de a se exprima și momentul ales. Din relatări ale celor prezenți, se pare că Ierom. Teodot (care nu este nepomenitor) a încurajat această situație. Cert este că nu a existat un grup de nepomenitori care să fi organizat acest moment, cel mult dacă ar fi fost câțiva printre cei prezenți.

În orice caz, oamenii din jur s-au delimitat de scandalagii și au încercat să fie atenți la slujbă. Abia după aceea au început protestele în toată amploarea lor, când au fost forțate intrările la racla Cuvioasei și cordonul de jandarmi a fost spart:

La minutul 7:00 din filmarea de mai sus se vede clar cum a fost forțată intrarea, iar jandarmii nu au opus o rezistență foarte îndârjită.

Această situație a dus la unele negocieri dintre comandantul jandarmilor și reprezentanți ai protestatarilor și s-a ajuns la soluția să fie lăsați toți credincioșii să se închine, fără restricții pentru cei din afara Iașului. Această soluție a fost justificată chiar și de Ministrul de Interne, Marcel Vela ca fiind „o decizie operativă pentru a salva o situaţie care putea degenera”.

Cu toate că forțarea cordonului de jandarmi nu este o soluție reală pentru ca să poată ajunge să se închine și cei din afara orașului Iași, totuși a fost o manifestare bună, fără urmări, fără violențe ulterioare, fără tulburări. Când reprezentanții laici și bisericești nu acționează potrivit obligațiilor lor și sfidează drepturile cetățenești și ale credincioșilor unii prin abuzuri, iar ceilalți tacit, atunci Dumnezeu a lucrat în modul acesta limitat, dar binevenit.

Însă această permisiune de a se închina toată lumea nu a durat mult, ci în jurul orei 22 a fost din nou restricționat accesul celor din afara orașului, moaștele Sfintei fiind introduse în catedrală. Practic, în final a tronat sfidarea și discriminarea pelerinilor.

Mulți și-au manifestat indignarea pentru modul cum a fost gestionată această situație. După ce s-a anunțat în media că accesul este permis tuturor, au venit numeroși oameni din afară pentru a se închina, dar la fața locului nu s-a mai putut. Corect ar fi fost măcar să fie anunțată din timp reintroducerea restricțiilor ca să fie evitată această situație.

Parcă pentru a salva imaginea și a păstra discursul oficial că Biserica acceptă toate restricțiile (chiar dacă nu-i convin), vinovații de serviciu pentru așa-zisele tulburări au fost găsiți nepomenitorii, după cum relatează Activenews. În articolul lor se afirmă că „Sfânta Liturghie a fost întinată de un grup de agitatori, așa numiții “nepomenitori”…”, iar „acestui grup organizat li s-au adăugat câțiva protestatari sinceri…”. Pe lângă faptul că informațiile nu au acoperire în realitate, sunt introduse multe alte idei securiste. Chipurile, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și mitropolitul ei, IPS Teofan, sunt ținta unor atacuri ale „serviciilor speciale moldovenești, ucrainene, respectiv rusești”. Altfel spus, acum s-a încercat discreditarea Mitropolitului prin manipulări, nu faptele lui sunt cele care-l acuză.

Culmea este că afirmațiile acestea sunt reluate și întărite pe baza unor declarații ale Pr. C-tin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei. Acesta a spus: „Vorbim de niște provocări ale unor oameni, care, repet, unii s-au desprins de Biserica Ortodoxă Română sau, unii care nu s-au desprins, dar care, prin maniera în care se manifestă arată că nu înțeleg ce înseamnă o sfântă slujbă”.

Însă există și dovezi că nu nepomenitorii au fost cei care au scandat în timpul slujbei, ci relatările celor de la Astradrom, menționate mai sus, sunt adevărate:

Mai trebuie menționat că agitațiile din timpul Liturghiei au fost nesemnificative. Protestele care au urmat după aceea sunt cele care au generat anularea restricțiilor pentru cetățeni din afara orașului. Cei mai mulți au respectat momentul liturgic.

Așadar oricine iese din frontul oficial al BOR este catalogat drept extremist, asociat cu nepomenitorii ca odinioară cu legionarii și exclus. Preoții trebuie să știe de frică și să nu se „rupă” de ierarhie, chiar dacă aceasta se desparte de Hristos, capul Bisericii. Chiar și cei care mai au tresăriri de conștiință trebuie să nu mărturisească, să se alinieze, să asculte mai mult de oameni decât de Dumnezeu, fie că e vorba de Cezar, fie de arhiereii fără cuget drept-credincios.

Mai există atitudini îndrăznețe, dar care împrumută chiar din stilul corect politic și docil al ierarhiei. Complicitatea și fatalismul ierarhiei sunt înfierate, dar cu delimitarea de nepomenitori: „nu îndemn la haiducisme, nici măcar la nesupunere civică (deși asta ar fi o opțiune legitimă, după părerea mea), nici nu justific „nepomenirea”, ci la un lucru simplu, elementar: NU MAI FACEȚI VOI, PĂSTORII, TREABA PERSECUTORULU”. Păi, este fix ce au făcut și episcopii în cazul pelerinajului de Sf. Parascheva, adică au vociferat, dar au înghițit. Articolul de mai sus induce fix aceeași atitudine de acceptare tacită prin denunțare, dar fără hotărâre, cu docilitate, supunere mai degrabă față de prigonitori decât față de Hristos.

Câteva precizări despre nepomenitori: Termenul se referă, de fapt, la clericii care au întrerupt comuniunea prin nepomenirea ierarhului superior, nu și la credincioși, pentru că cei din urmă nu au cum efectiv să oprească pomenirea. Dar sunt și ei asociați pentru că-i sprijină pe preoții care au recurs la această măsură. Atitudinea aceasta se bazează îndeosebi pe canonul 15 I-II, dar și pe cele anterioare, adică 13 și 14. În canonul 13 sunt menționați monahii și mirenii care îi urmează pe cei care au rupt comuniunea cu episcopii. Deci este limpede că nepomenitorii nu aveau cum să fie prezenți la Sfânta Liturghie oficiată de ierarhii români.

Ar trebui să fie limpede că doar măsuri drastice precum întreruperea pomenirii sunt eficiente în aceste momente. Orice delăsare și compromis nu fac decât să sprijine linia desacralizantă și apostată pe care o urmează conducătorii bisericești, care urmăresc marginalizarea ortodocșilor în cadrul BOR. Nu putem sluji la doi stăpâni, și lui Hristos, și lui Veliar.

PS: Au fost formulate unele observații cu privire la crucea folosită la Sfânta Liturghie din ziua Cuvioasei. Deși nu este o greșeală relevantă, clară, totuși e de bun simț să nu fi fost utilizat un obiect cu încărcături negative, parcă sfidând sensibilitățile unora. Există cruci mult mai în spirit ortodox care ar fi putut să fie folosite.

Vizita Papei Francisc – observații preliminare

Credința românilor la răscruce cu Vaticanul

Nu am urmărit îndeaproape etapele vizitei Papei Francisc, dar este evident că a avut un ecou în rândul populației prin mediatizarea excesivă și foarte bine calculată, chiar înainte de sosirea în România. Exprim aici câteva impresii pentru moment, care probabil vor trebui dezvoltate ulterior.

Faptul că autoritățile statului simt nevoia să aibă legături bune cu Vaticanul arată locul important pe care îl ocupă religia în ochii liderilor politici. Bineînțeles, o religiozitate privită și redusă la un simțământ naiv și vag, de emoție și simpatie populară, un opiu al poporului, prin care să fie indusă o mai mare toleranță, confuzie și obediență în rândul populației. Trebuie acceptate orice valori care promovează pacea, una cu care ne obișnuim tot mai mult, dar care maschează un război ascuns împotriva sufletelor, conștiințelor și chiar averilor noastre. Vizita „apostolică” a Papei într-un stat majoritar ortodox ca România nu poate avea decât scopul disoluției, spargerii unității care mai există la firul ierbii între oameni. Biserica națională trebuie marginalizată, arătată inferioară, supusă exteriorului. Pentru că valorile de afară trebuie să înlocuiască pe cele autohtone, ca să fim cuceriți tot mai temeinic, nu doar la nivel economic. Deja există un război de cucerire a sufletelor, a adeziunii la niște crezuri dezrădăcinate, nu doar de asuprire externă. Cum altfel poate fi explicată invitația Papei adresată de către autoritățile statului nostru în peisajul politic actual, când se încearcă din răsputeri supunerea totală a țării față de interese cu totul străine, chiar și culturale și religioase?

Despre prestația papei și zgomotul din jurul ei:

– a folosit în București Dacia Logan, dar forțele de ordine mobilizate au fost impresionante. În Iași a folosit papa-mobilul probabil din precauție față de „recalcitranții” din Moldova. Una peste alta, nu este chiar atât de smerit și apropiat de oameni pe cât ar dori să dea impresia, ci totul ține mai mult de imagine;

– deși inițial, prin februarie, s-a făcut vorbire de circa 300.000 de pelerini așteptați la slujbele oficiate de Papă, au fost prezenți mult mai puțini, nici pe departe jumătate. Cei mai mulți au fost ungurii la Șumuleu. Ba chiar în zilele imediat premergătoare nu a fost anunțat un număr la fel de mare, ci în jur de 50.000. Aceasta arată un interes manifestat într-o strategie de imagine pentru a umfla importanța și impactul. Cifra mare inițială trebuia să justifice pregătirile și emoția, apoi reducerea viza o revenire la realitate pentru a nu cădea în derizoriu și de mincinoși. În final, prezența oamenilor nu a arătat valul de simpatie așteptat, ca să fim sinceri. Dar va recunoaște presa oficială acest lucru? Evident că nu;

– slujba de la Blaj s-a ținut după ritualul bizantin, oficiată de greco-catolici, iar Crezul a fost rostit cu adaosul Filioque (Duhul Sfânt purcede și de la Fiul);

– Papa s-a străduit să transmită mesajul de unitate cu ortodocșii în puținele prilejuri pe care le-a avut, dar a mai spus că se află în România în calitate de pelerin. S-a reconciliat chiar și cu romii, cărora le-a cerut iertare. În lipsa unui mesaj de împăcare reală, a făcut uz de unul diplomatic, care să dea bine;

– bineînțeles, partea cea mai importantă a fost beatificarea celor 7 episcopi greco-catolici, un afront grosolan la adresa țării gazdă și cultului majoritar ortodox. După ce Papa Ioan-Paul II a adus cinstire „martirilor” greco-catolici la cimitir cu ocazia vizitei din 1999, acum s-a trecut la un alt nivel, mult mai evident. Se dorește o împăcare cu ortodocșii, dar în termeni catolici, poate chiar să devenim uniați.

Reacțiile și primirea oficialilor BOR, între corectitudine și slăbiciune:

– contrar așteptărilor pesimiste, Patriarhul a arătat că se poate să nu fie ecumenist. L-a primit pe Papa ca pe un pelerin, accentuând lucrul acesta și în discursul din catedrală, fără declarații împăciuitoare, ci chiar de detașare și delimitare;

– deși nu este chiar corect să fi fost primit papa în catedrală, lucrul acesta s-a întâmplat și la bulgari. Probabil că după aceea și catolicii au căutat o altă formulă, prin care să evite umilința de acolo. Iarăși, nu cred că a fost vorba de rugăciune în comun în catedrală, cel puțin nu explicită. Patriarhul chiar a făcut distincția: „Am acceptat propunerea părţii catolice să oferim Sanctității Voastre şi creştinilor catolici prezenţi aici în această Catedrală posibilitatea să rostească rugăciunea Tatăl nostru în limba latină şi să intoneze câteva cântări pascale catolice”. Cu alte cuvinte, e vorba de o curtoazie și atât. Prin asta a arătat că se poate să respecte linia ortodoxă. Desigur că ar fi putut evita cu totul întâlnirea, însă acest lucru nu cred că este posibil realmente, mai ales că nici alte Patriarhii (georgiană și bulgară) nu l-au făcut;

– față de comunicatul inițial al Patriarhiei, întâlnirea efectivă a fost mult mai cuminte. Rostirea rugăciunii „Tatăl nostru” de către catolici nu a fost prezentată ca fiind conformă cu practica din diaspora română (dialog sau cooperare de ordin cultural sau de altă natură), ci ca o gratitudine pentru lăcașurile oferite în Italia și alte țări din Occident. Diferența de la o zi la alta, de la comunicatul anterior și până la primirea oficială, este evidentă, ceea ce arată grija pentru detalii, dar și conștientizarea acestora. Mai mult, site-ul Basilica nu s-a axat zilele acestea pe vizita Papei, ci strict pe întâlnirea cu ierarhii ortodocși;

– totuși, după cum relatează alte site-uri, discuția din studioul Trinitas TV a avut un caracter eminamente ecumenist. Nu am urmărit și nici nu este disponibilă acea emisiune, dar impactul ei a fost maxim, la momentul transmisiunii în direct. Lucrul acesta nu poate fi trecut cu vederea dacă luăm în calcul faptul că nimic nu se mișcă fără știrea Patriarhului. Altfel spus, există o grijă de a nu da apă la moară „extremiștilor” și „răzvrătiților”, dar apropierea ecumenistă trebuie promovată în continuare. Rezerva afișată la primirea Papei nu pare a fi una spre normalizare, spre ieșirea din ecumenism, ci mai mult o fentă care nu dă încredere.

Cu ce rămânem?

Manifestările oficiale, ale papei, dar și ale ierarhilor noștri, nu reprezintă credința autentică, apostolică. Manierismul, iubirismul și entuziasmul nu sunt trăsături ale Evangheliei și crucii, nu țin de Duhul pe care Hristos a venit să-L arunce pe pământ. Ne mulțumim cu atitudinea formală care ni se prezintă, dar ar trebui să ne căutăm de suflet și ar trebui să urmărim ca Biserica Ortodoxă să fie o exponentă reală a dreptei credințe. Altfel, totul este ca o trădare dozată a ierrarhiei superioare față de credincioși, care pune o presiune ilogică pe fiecare dintre noi. În loc să genereze apropiere de Dumnezeu și repere de încredere, așa cum ar fi menirea ei, ierarhia induce confuzie sau ne determină la vigilență și precauție față de acțiunile ei pe cei care ne mai cunoaștem crezul. Arată că poate și ia aminte la acțiunile retractorilor și la potențialele reacții, dar încă nu a făcut nici un gest care să dovedească buna ei credință. Nu se poate doar cu jumătăți de măsură, care eventual să acopere trădările din spate, cea mai evidentă fiind cea de la Sinodul din Creta. După un derapaj de o asemena anvergură este datoare măcar cu o mărturisire și o poziție care să compenseze.

Poate va replica cineva că și pe vremea Bizanțului au existat limitări, că se impunea o conduită oficială, nu chiar „pescărească”. Totuși diferența evidentă, care este scăpată din vedere, este că atunci trădările erau trădări și mărturisirea credinței era lege. Și, cel mai important, au existat mereu ierarhi mărturisitori, de la Sf. Fotie la Sf. Iosif, care s-a opus unirii de la Lyon, până la Sf. Marcu Evghenicul, pentru a exemplifica doar pe cei din perioada târzie bizantină.

E de remarcat că Papa nu a vizitat niciodată Rusia. S-a întâlnit cu Patriarhul Chirile tocmai în Havana. O fi având Rusia alt statut în geopolitica actuală, în care jocurile credinței au un loc principal? Mai mult, se dorește ca noi, românii, să fim înscriși pe o anumită axă? Deocamdată speculații, dar nu chiar nefondate.

Este necesară o atitudine curată și mărturisitoare din partea fiecărui credincios și mai ales din partea preoților (care sunt foarte trădători și fricoși vis-a-vis de ecumenismul semnat în Creta). Victimizarea și înjurarea episcopilor nu cred că folosește la nimic, pentru că am fost preveniți chiar de Hristos că vor fi trădări de credință și sminteli la care va trebui să facem față, nu să fugim de ele și să ne temem. Dar, evident, Biserica are nevoie cel mai mult de episcopi sănătoși în credință, care încă nu se lasă văzuți în România. Eu personal apreciez atitudinea bună a Patriarhului, dar ca gest de etapă ce ar trebui confirmat pe viitor. Altfel, nu rămâne decât o păcăleală ieftină.

Nu în ultimul rând pasivitatea BOR este evidentă față de parcursul religios al Papei în România, deși a fost invitat doar ca șef de stat.

A doua şansă la viaţă

În 13 aprilie 2011 mă îndreptam spre şcoală, într-o maşină, împreună cu trei colegi şi, din cauza drumului umed, a lipsei de experienţă a şoferului, am suferit un accident grav în urma căruia eu şi un alt coleg am fost aproape de moarte. Am fost internat la Suceava, apoi s-a apelat la ajutorul doctorului Raed Arafat şi transferat la Iaşi cu elicopterul. La terapie intensivă am intrat în comă şi, în urma investigaţiilor, mi s-au dat doar 5% şanse de supravieţuire.

Doctorii au spus părinţilor că s-a făcut tot ce se putea din punct de vedere medical şi că doar o minune dumnezeiască putea interveni.

Disperaţi, părinţii mei au căzut în genunchi la racla Sfintei Cuvioase, rugându-se să mă readucă la viaţă.

După trei săptămâni de comă gradul IV, am fost operat la cap, iar când am început să dau primele semne de viaţă, au hotărât să mă opereze din nou la inelul cervical. După şase săptămâni de terapie intensivă, am mai stat într-un salon, sub observaţie, încă două luni.

Zilnic, părinţii mei se rugau Sfintei Cuvioase să-mi pot reveni, să fiu ca înainte.

Încet, încet îmi reveneam. Am fost transferat la Spitalul de Recuperare. A fost o perioadă când Dumnezeu ne+a încercat dragostea pe care I-o purtăm.

Ori de câte ori ajung la Iaşi, mereu vin la racla Sfintei şi-i mulţumesc pentru minunea săvârşită cu mine.

Ioan D., 21 ani, Suceava

Din: Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor (3), pag.79

S-a intensificat truda duhovnicească

Sunt profesoară de religie la un liceu. Într-o pauză am rămas în clasă. Lângă catedră, în banca ei, o elevă citea ceva din Scripturile Sfinte. Mirată, încântată, am intrat în discuţie cu ea. Mi-a povestit despre fratele ei căruia îi apăruse o excrescenţă la gură, care avansa rapid. Părinţii l-au dus la control medical şi i s-a făcut imediat programare pentru operaţie.

Credincioşi, părinţii au alergat imediat la sfânta biserică, la moaştele Preacuvioasei Parascheva, cu rugăciuni şi lacrimi, cu mare îngrijorare. Rugăciunea în familie a sporit cu acatiste, citirea Sfintelor Scripturi, cercetarea cărţilor sfinte.

S-au întors la Iaşi, la Sfânta noastră dragă, apoi la clinică pentru operaţia fixată. Din motive independente de voinţa lor, operaţia a fost amânată.

Întorşi acasă truda duhovnicească s-a intensificat. Casa lor s-a îmbogăţit cu acatiste şi cărţi duhovniceşti, s-a încălzit cu rugăciuni şi speranţe şi cu evlavie la Domnul şi la Sfânta Parascheva.

Când au revenit pentru intervenţia chirurgicală reprogramată, medicii au constatat că nu mai era necesară. Sfânta – dar minunat, de nepreţuit pentru poporul nostru, pentru Moldova şi oraşul Iaşi – coborâse mila Domnului peste această familie modestă, evlavioasă şi mult credincioasă, peste eleva mea al cărei chip emana o profundă duhovnicie.

Slavă Dumnezeului nostru în veci, pentru toate!

Florica B., Iaşi

Din: Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor (3)

Translate page >>