Sunt (departe de a fi) lepădare de Hristos vaccinarea și pașaportul „anti-covid”?

Viața între rugăciunea către Dumnezeu și codul QR de trecere (Foto: Beaconstac.blog)

De la șocul închiderii bisericilor (chiar și de Paști) am ajuns acum să ni se impună să trăim o viață aseptică, din care a fost extrasă morala, dragostea și aproape orice valoare mai înaltă și nobilă. Totul sub amenințarea închiderii, sancționării și suprimării libertăților pentru a păstra intactă existența la nivel de supraviețuire. Are de spus Biserica ceva pe această temă? Se supune limitărilor biologe sau îndrăznește să cultive viața veșnică prin cruce și sfințenie?

Schimbarea aceasta dramatică în societatea adusă de pandemie se manifestă efectiv acum prin vaccinare și, în ultimă instanță, prin deținerea certificatului, pașaportului verde sau cum se va numi. Evident, poziționarea fiecărui cetățean se manifestă prin acceptarea sau respingerea acestor două acțiuni. De aceea această hotărâre are o mare greutate și miză. În plus, contează foarte mult și care este justificarea din spate.

Oricine poate constata cât de puternic contrastează ideologia covid cu principiile Evangheliei. Dacă Hristos ne cere să renunțăm la tot, la averi și la trup de dragul sufletului, pentru a dobândi cerul, la polul opus, cerințele așa-zis sanitare de imunizare forțată ne impun să sacrificăm cumpărăturile, locul de muncă, ba și eventual mersul la slujbă pentru himera luptei împotriva unui virus. Ca și cum nu putem să acționăm medical din postura de oameni raționali, ci doar reduși la aspectul nostru biologic.

S-a scris suficient de mult despre faptul că restricțiile nu sunt proporționale, sunt neconstituționale, ascund minciuni în spatele declarațiilor contradictorii ale autorităților din România și de la nivel internațional. Vaccinurile nu sunt suficient testate, este evident că nu protejează în totalitate, ba chiar nu prea pot fi numite vaccinuri, ci terapii genice, sunt achiziționate prin contracte dubioase. Pagubele economice, culturale, educaționale, sociale sunt mult mai mari decât folosul carantinărilor parțiale. Discursul panicard pur și simplu nu este justificat. În mod evident, orice om întreg la minte poate observa că nu avem de-a face cu o grijă sanitară, ci cu un control social de proporții și cu o perspectivă îngrijorătoare spre dictatură.

Reacția omului de rând este să se supună tăvălugului pentru a putea supraviețui. Tendința este de a se descurca să aibă la îndemână permisul de trecere, să-și poată desfășura activitatea, deși știe, simte foarte clar că nu e vorba de un act medical la mijloc. Dar se supune minciunii pentru a-și asigura libertatea de mișcare.

Totuși avem și instincte mai înalte de atât. Trebuie să ne problematizăm, să gândim ce cale alegem, ce implicații au faptele noastre.

În mod evident, nu este vorba de o lepădare de credință prin primirea vaccinului sau a pașaportului covid pentru că nu sunt implicații religioase clare stipulate. Dar există conotații spirituale și morale serioase. Ba chiar ne putem aștepta la o escaladare a evenimentelor după felul cum merg lucrurile și după cum au proorocit Sfinții Bisericii. Controlul total asupra cumpărăturilor și acceptarea unei noi religii nu ar fi deloc o surpriză dacă sunt luate în considerare pregătirile pe care le vedem spre o uniformizare mondială pe toate planurile, inclusiv religios.

Nici nu putem spune că prin vaccinuri vom fi controlați mental, spiritual, ni se va schimba ADN-ul și ne va fi anulat liberul arbitru. Este posibil să existe substanțe străine care să îmbolnăvească, să ne atace duhovnicește, dar nu știm acest lucru. Iar cel mai important aspect este că sufletul nostru devine vulnerabil prin greșelile noastre conștiente, nu prin otrăvuri de orice fel. Hristos ne poate păzi de ele prin credința noastră.

În schimb, cel mai discutabil aspect este al înregimentării noastre benevole într-o ordine mincinoasă, tiranică, într-o dictatură de proporții colosale. Se dorește actul nostru de fidelizare prin care să legitimăm un regim și un sistem totalitar cu perspective sumbre nebănuite.

Principiile legale în vigoare au evoluat sub presiunea învățăturii creștine până la dreptul roman de factură bizantină și ele permit supunerea noastră față de autorități fără probleme de conștiință. Însă noile legi și decrete la care am asistat până de curând și care urmează să fie votate sunt de cu totul altă factură. Nu mai este pus în centru individul, ci statul, care devine un fel de dumnezeu pe pământ, gata să dispună de viața tuturor. Însă această perspectivă contrazice principiile evanghelice enunțate de Însuși Hristos, adică să dăm Cezarului înapoi cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale Lui (Mt. 22: 21), după cum a scris bine recent despre acest subiect și Pr. Mihai Valica.

Mai pe larg se exprimă Sf. Iustin Popovici în cartea sa, Biserica și statul. Poziția sa ar putea fi rezumată în câteva cuvinte astfel: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni (Fapte 5: 29). Această maximă este sufletul şi inima însăşi a Bisericii Ortodoxe. Iată Evanghelia ei. … Trebuie să ascultăm de oameni cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor Lui. Dar, când oamenii se ridică împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor dumnezeieşti, Biserica trebuie să se împotrivească şi să stea împotrivă. Dacă ea nu procedează astfel, ce Biserică mai e şi asta? … Când stăpânirile devin periculoase pentru faptele bune, când stăpânirile prigonesc binele dumnezeiesc şi, mai mult decât toate, binele şi atotbinele acestei lumi – pe Iisus Hristos, iar prin aceasta Biserica Sa, atunci acestor stăpâniri nu se cuvine să ne supunem, nici să le ascultăm. Creştinul trebuie să se lupte cu ele şi să se lupte anume prin binecuvântatele mijloace evanghelice. Niciodată creştinul să nu îndrăznească să se supună mai degrabă oamenilor decât lui Dumnezeu”.

Cele de mai sus sunt valabile prin faptul că orânduirea statală de astăzi prigonește binele, faptele creștine, libertatea, produce minciună, manipulare, reduce cadrele sociale la o condiție pământească. Este adevărat că deocamdată nu a fost prigonită Biserica, nu a fost cerută o lepădare de credință și nu s-a cerut lepădarea de Dumnezeu. Avem frica să nu se ajungă acolo pentru că ateismul din ultimul veac nu a pierit, dar nu putem invoca un pericol viitor pentru decizii actuale. De aceea motivul și limita în care respingem și criticăm după datorie acțiunile statului sunt modul său intruziv prin care limitează viața spirituală, moralitatea și viziunea socială sănătoasă.

În condițiile în care Biserica nu dă îndrumări clare, sarcina care cade pe umerii duhovnicilor este mare. Poate ar fi și mai grea dacă se va ajunge ca în perioada comunistă, când conducerea bisericească pactiza cu statul ateu în loc să conviețuiască după limitele evanghelice.

Ce îndrumări pot primi credincioșii la nivel duhovnicesc? Există o interdicție transmisă ierarhilor și clericilor în general de a exprima opinii publice. Cu toate acestea măcar doi ierarhi au avut curajul să critice restricțiile prin pașaportul sanitar, IPS Teodosie și, de curând, PS Iustin de Maramureș. Desigur că există și alți episcopi, din alte Biserici Locale, precum Mitr. Longhin de Bănceni și ierarhia Bisericii Ucrainene canonice în general, sau părinți care și-au luat în serios îndatoririle pastorale, cum e Pr. Ciprian Mega. Acestea sunt câteva exemple din puținele care există și pe care le recomand.

La nivel de credincioși, este destul de evident că trebuie să ne împotrivim, să nu primim vaccinul pe considerente sociale pentru a avea acces în mall sau pe aiurea, să nu folosim pașaportul covidist, să ne împotrivim și să cerem să nu fie adoptate legi neconstituționale dictatoriale și progresiste. Facem aceasta pentru a nu participa și a nu valida un mare și uriaș păcat, un regim și un stil de viață distructiv. Stă pe umerii fiecăruia. Cum ne vom duce viața și cum să luăm atitudine concret este o chestiune personală ce trebuie discutată cu duhovnicul. Pot interveni situații extreme care să permită folosirea codului QR generat de pașaport, este de văzut acest aspect pentru că nu e vorba de lepădare. Dar consider că cine nu depune o împotrivire serioasă și drastică, până la ultima limită față de noua ordine covid trebuie oprit de la împărtășanie până își revine în simțiri. Acest lucru l-a recomandat și Pr. Teodor Zisis.

Desigur că nu trebuie să disprețuim pe cei vaccinați, mai ales dacă au făcut aceasta din convingeri strict medicale. Ar fi un păcat să împărțim pe oameni în două categorii, să-i urâm.

Pe de altă parte, ziua în care criteriile de departajare a oamenilor nu vor fi doar sanitare sau sociale, ci și religioase nu pare a fi departe. O uniformizare religioasă, construită prin ecumenism, este în pregătire. Și ea va fi impusă tot prin constrângeri asemănătoare, după cum se procedează deja prin trădări bisericești de culise și prin presiuni politice și șantaj de orice natură.

Până la lepădarea de credință și vremurile apocaliptice, care nu par a fi departe, avem de luptat cu dezordinea morală și socială care deja se instaurează.

Translate page >>