Episodul Tâncăbeşti apasă asupra noastră cu greutatea momentului de ruptură între veacuri, dar beţia şi hipnoza vieţuirii lumeşti ne împiedică să simţim deplin acest lucru acum.
Tăierea Troiţei Căpitanului şi înlocuirea crucii cu peria murdară de fecale este o agresiune simbolică de dimensiune istorică.
Violenţa semnificaţiilor dezumanizante o trece din planul abstract în cel material, dovadă că cei mai mulţi dintre noi o resimţim mai mult ca o Rănire în inimă decât ca ofensă adusă valorilor creştine sau naţionale.
Chiar şi cei mai amorţiţi dintre creştini înţeleg că această profanare a Troiţei este un incident spiritual corespospondent, de exemplu, în plan politic, cu episodul anulării alegerilor prezidenţiale. Aici, corespondenţa nu se referă la gravitate sau la şoc, ci la natura rupturii realităţilor politice şi sociale de ordin primar.
Tăcerea autorităţilor şi, mai ales, Tăcerea administraţiei bisericeşti (altfel foarte promptă în comunicarea pe teme sociale cu miză mediatică) reprezintă poziţionări strategice, nu opţiuni de comunicare publică în fotonegativ.
O atare poziţionare strategică reprezintă o acuzaţie implicită împotriva victimei şi o complicitate directă cu agresorul. E limpede că victima merită ce i se întâmplă!
Muţenia oficială, necondamnarea gestului culpabil, lipsa de empatie cu cei aflaţi în suferinţă morală, aşteptarea ca vacarmul zilei să acopere tânguirea celor deja marginalizaţi şi consideraţi nedemni de a primi atenţia legitimatoare a Autorităţii, toate acestea nu sunt nepriceperi sau neputinţe de moment, ci sunt alegeri ordonatoare.
Lovitura ce ne-a fost dată urmăreşte zdrobirea noastră morală şi împingerea suflului colectiv înapoi în spasme şi apnee totalitare. Ideea comunicată de unii reprezentanţi ai mişcării naţionaliste privitor la reconstituirea sculpturii şi soclului troiţei profanate dovedeşte o neînţelegere a caracterului vătămării.
O reconstituire strict materială reprezintă o formă inconştientă de conservare a rănirii simbolice. Iar Rănirea de la Tâncăbeşti este una de cea mai mare adâncime posibilă!
Dacă îi vom supravieţui, o vom face prin două bătăi concomitente de aripi naţionale:
– prin preschimbarea artefactului material reprezentat de troiţa de lemn tare şi,
– prin transfigurarea spirituală a suferinţei morale arzătoare.
Preschimbarea troiţei trebuie să fie nu doar de ordine de scară – mai mare, mai frumoasă, mai scumpă, mai impozantă, ci în ordine de fire: mai esenţială, mai grăitoare, mai hrănitoare. Nu o troiţă mai mare, nu doar un alt monument mai trainic, ci o mişcare a noastră pe calea ctitoriei de troiţe ca faptă mântuitoare în plan comunitar.
Nu propun o politică uzurpatoare de însemne şi recuzită bisericească, ci împreună-făptuire şi împreună-vindecare în spaţiul comunitar prin faptă ctitoricească.
Repudierea agresiunii împotriva troiţelor -mai întâi dezafectarea troiţei ridicată de Eugen Sechila, acum profanarea troiţei de la Tâncăbeşti, trebuie să primească un răspuns nu confruntaţional, ci conciliant în duh autentic ortodox, dar deplin material şi deplin expresiv în grilă simbolică. Mai marii noştri trebuie să găsească curajul şi credinţa de a ne convoca la o asemenea lucrare!
Transfigurarea spirituală trebuie să împlinească acest efort ctitoricesc, fie că vom vorbi despre troiţa reconstituită sau despre un alt monument, ori că poate va îngădui Domnul să avem parte de alte mii de troiţe ridicate pe plaiurile româneşti.
Transfigurarea spirituală înseamnă şi reînnoirea râvnei, bucuria mărturisirii, pregustarea raiului, prietenia sfinţilor. Or, pentru fiecare troiţă am putea avea un hram de Sfânt prieten, un hram de Sfânt bunic, un hram de Sfânt deţinut, un hram de Sfânt erou, un hram de Sfânt Mucenic, în toate Sfinţenie aflând, iar nu politică, nu ideologie, nu partizanat. Suplini-vom astfel muţenia administraţiilor nu doar în privinţa troiţei, ci şi a canonizărilor.
Să ne ajute Domnul să găsim o astfel de cale de a ieşi din bezna nopţii acestui veac spre Învierea neamului românesc!
Deja ne-am obișnuit noi, creștinii ortodocși mai ales, să ne fie batjocorită credința în diferite feluri și la diferite nivele. Ura față de Hristos este o neputință care greu poate fi înăbușită de cei depărtați de Dumnezeu. Adevărul evanghelic este insuportabil pentru conștiința lor, scoate sufletul din ei, așa cum se exprimau oarecând și iudeii în fața Mântuitorului (In. 10, 24).
Însă noi ne asumăm această postură. Nu ne răzbunăm, nu dorim răul celor ce ne fac rău, nu ripostăm ca musulmanii la adresa hulitorilor. Dumnezeu este mai presus de orice ofensă adusă la adresa Lui. Însă nici nu ar trebui să fim pasivi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ci ne arătăm curajul de a fi de partea lui Hristos, Care îndură cu răbdare și dragoste prigonirile asupra Lui. Important este nu a îndepărta ofensele și pe cei care le aduc, ci a le respinge și a le vădi ca fiind mincinoase. Demnitatea este cea atinsă, credința ne este pusă la încercare, nu orgoliul. Insultele oricum nu au putere asupra slavei lui Dumnezeu, dar important este a nu le da noi putere prin reacții greșite de indiferență sau de oțărâre ofensată.
Conținutul anti-creștin al festivității de deschidere a JO
Deși nu am urmărit și nici nu m-a interesat măcar să văd ceremonia de începere a Jocurilor Olimpice, anumite scene hulitoare au devenit deja cunoscute și criticate la scenă deschisă. Este vorba de cel puțin 3 secvențe: (1) parodierea blasfemiatoare a Cinei de Taină, (2) imaginea unui călăreț pe cal alb, ce reprezintă, de fapt, pe Hristos biruitor din Apocalipsă (19, 11-13), Cuvântul lui Dumnezeu și (3) vițelul ca idol ce face trimitere la zeul turnat de evrei cât a fost Moise pe munte să primească tablele Legii. Acestea aduc atingere explicită valorilor creștine, deși există numeroase alte reprezentări de demoni, spirite rele și simboluri indecente, pentru care spectacolul ar fi trebuit interzis copiilor. De altfel, chiar coregraful Jolly a declarat că „ideea a fost să fie făcută o sărbătoare păgână mare legată de zeii Olimpului”.
Într-un fel și în mod surprinzător, este justificată reprezentarea zeităților păgâne, de vreme ce Jocurile Olimpice sunt legate de un eveniment din antichitate dedicat lui Zeus. Ba chiar reînvierea lor a avut loc tot sub auspicii păgâne și idolatre, prin contribuția unor francezi descendenți și reprezentanți ai Revoluției Franceze, care s-a vrut nu doar eliberatoare de sub auspiciile creștinismului, ci și să introducă lumea în mediul misticii păgâne a zeităților de odinioară. Sportul se poate organiza și în alte forme, dar esențial a fost să fie pus sub patronajul gândirii idolatre și hedoniste.
Dacă oarecând creștinismul a stins flacăra păgânismului mai ales în Imperiul Roman (Bizantin), acum asistăm la o reinversare a cursului lucrurilor. Împăratul Teodosie cel Mare a oprit Jocurile Olimpice în anul 393, care se țineau cam din anul 776 î.H., iar de o sută de ani revenim la tradițiile idolatre.
Nu sunt un cunoscător al acestor detalii, dar cred că aceasta este prima festivitate de anvergură în care creștinismul este insultat „artistic”, nu doar contracarat prin tot felul de imagini ale spiritelor rele și demonice.
Dintre toate, batjocorirea Cinei de Taină a fost cea mai vizibilă și ușor de recunoscut. Locul Mântuitorului și al apostolilor Săi a fost luat de persoane trans-gender. Atingerea vizeză îndeosebi cultele care pun preț pe Împărtășanie (instituită la Cina de Taină), dintre care catolicii s-au simțit cei mai vizați, dar ortodocșii sunt cel puțin la fel de atinși. În plus, scena nu parodiază tabloul lui Da Vinci musai, ci icoana Cinei, care are un loc important în pictura ortodoxă. Taina centrală a credinței este lovită, anume prezența lui Hristos în Sfânta Împărtășanie. Este un semn că lumea necurată știe cu Cine și cu ce se luptă.
Pentru a întregi tabloul, trebuie punctat faptul că spectacolul acesta are conotații politice și culturale puternice, mai ales că președintele francez Macron a lăudat public spectacolul. Este un soi de declarație de război a Occidentului la adresa tradiționaliștilor, creștinilor și țărilor conservatoare. Dar și o etalare a forțelor și scopurilor care stau în spatele progresismului apusean. Războaiele din Ucraina și Palestina sunt doar două zone de războaie armate care reliefează apăsat cât de puternic este acest conflict ideologic răspândit în multe alte sfere ale societății.
Scuzele penibile ale organizatorilor
La presiunea oarecum neașteptată a numeroase personalități, organizatorii au dat cumva înapoi. Au retras filmul cu toată festivitatea de pe canalele de internet unde putea fi vizionat. Ba chiar și-au cerut un soi de scuze.
De fapt, chiar scuzele sunt cele care mi-au atras atenția asupra acestui eveniment care a trecut fără să-i fi dat atenție prea multă inițial. La o conferință de presă, purtătoarea de cuvânt a declarat: „În mod clar nu a existat niciodată vreo intenție să arătăm dispreț față de orice grupare religioasă. (Ceremonia de deschidere) a încercat să sărbătorească toleranța comunitară. Credem că această ambiție a fost atinsă. Dacă unii oameni s-au simțit ofensați, ne pare tare rău”.
Deși unora aceste cuvinte le-au părut a părere de rău și retractare a mesajului, mie îmi par o continuare a insultei. Ca și cum se dorește promovarea toleranței la adresa răului și cine se simte ofensat ne pare rău de el că nu a înțeles și nu-și calcă pe inimă să se lase insultat în credințele sale religioase. Practic, nu există nici o mea culpa.
Critici din partea Bisericii
Trec peste faptul că unii reprezentanți ai catolicilor au adus critici la adresa mesajului ofensator al ceremoniei, deși nu știu dacă Papa a făcut declarații pe acest subiect, pentru a ajunge la unele reacții ale ortodocșilor.
În peisajul românesc remarc emisiunea la care a participat Pr. Ciprian Mega, în care a scos în evidență, spre exemplu, faptul că pictura lui Da Vinci cu Cina cea de Taină este practic începutul decadenței, dusă la o măsură mai mare de organizatorii Jocurilor Olimpice de la Paris de anul acesta.
Se pare că și anumiți sponsori ai evenimentului au protestat și s-au disociat de mesajul insultător. Ba au existat și personalități care au criticat evenimentul fără să fie creștini, din solidaritate și bun simț.
Reacția creștină la astfel de insulte
Dincolo de toate detaliile, fiecare suntem vizați de acest mesaj. Ne ascundem, suntem indiferenți, ne enervăm sau reacționăm cu demnitate și fără rușinare de credința ortodoxă?
Atitudinea corectă nu mi se pare de a cere sportivilor participanți să boicoteze și să se retragă de la aceste Jocuri. E doar o opinie. Festivitatea de deschidere nu reprezintă o platformă program a evenimentului, cum era în antichitate dedicarea întregului concurs zeilor, ci doar o inserție ce ar trebui criticată serios. Spre exemplu, sârbul Novak Djokovic și-a scos și afișat ostentativ crucea de la gât parcă în semn de protest față de drăciile din debut, fapt ce a stârnit reacția favorabilă a publicului. Se va vedea dacă vor fi puse presiuni asupra lui, așa cum s-a procedat cu alți sportivi care au ales să fie mai dezinvolți și să-și pună o imagine cu Hristos pe surf-ul cu care concurau. Însă mai trebuie ținut cont și de faptul că organizatorii au retras filmul din mediul online și nu și-au asumat deschis ofensarea valorilor creștine, fapt ce este un pas înapoi sau măcar un semn că sentimentele creștine nu sunt excluse de la această ediție.
Desigur că nu este exclusă boicotarea, însă nu în scopul de a induce acceptarea creștinismului la acest eveniment sportiv. Dar remarci critice ar fi bine-venite din partea celor implicați, care au conștiință ortodoxă fermă. Așa cum creștinii din timpurile primare au trăit în societatea păgână fără să se retragă din ea, dar au mărturisit credința când era momentul, la fel consider că e situația și acum. Mai rămâne puțin până să ne fie impusă tuturor supunerea în fața zeităților din spatele mai-marilor lumii, în final foarte probabil lui Antihrist în persoană.
Mai degrabă, acesta este un prilej pentru a ne reconsidera perspectiva asupra societății actuale și a vedea cât de profund anti-creștină a ajuns să fie. Nu în majoritatea ei, ci prin cei care o conduc și impun direcția, o minoritate puternică, furibundă și discretă, care acționează tot mai la vedere prin diferiți interpuși, cum sunt coregrafii în cauză.
De fapt, lecția și reacția în urma acestui scandal ar fi că avem conducători care sunt animați de idealuri oculte, păgâne și anti-creștine și care încep să se manifeste deschis ca atare. În societatea progresistă actuală creștinismul nu mai are vocația de a da tonul, ci ar trebui să-și recapete sarea care să-i dea gust și vigoare. Nu este încă zdrobit, dar nici în stare să dilueze puterile demonice din lume.
