Moartea Părintelui Iustin, acum aproape 7 ani, a lăsat un gol, dar și o prețuire mai mare pentru ce a însemnat trăirea lui sfântă și contribuția la viețuirea creștină a altora. Chiar și simpla lui existență a fost și am resimțit-o și eu ca o stabilitate, încredere și reper. Toate acestea s-au dus odată cu plecarea sa, dar au rămas un chip și o scânteie de curaj și încredere, o credință în veșnicie molipsită de la cel care a trăit și absorbit în sine suferința la cel mai înalt nivel și a transmis mai departe învierea și dragostea pentru Dumnezeu și patrie.
Amintirea sa este cu atât mai vie cu cât ea nu ține de istorie, ci de veșnicie și de sfințenie. Prin Dumnezeu suntem încă alături, dar mai ales el de noi. Avem conștiința că Părintele este viu dincolo și prezent aici, că nu și-a uitat patria sa pământească și Biserica ce se află încă în lupta pentru mântuire, dar și responsabilitatea de a duce mai departe testamentul său nescris, dar mai răsunător decât un clopot în conștiințele noastre.
Să avem toți parte de binecuvântarea și rugăciunile lui și folos din cuvintele insuflate care izvorăsc din sufletul său măreț și din experiența neprețuită ca duhovnic al românilor de toate categoriile!
Încercăm să evocăm mai jos chipul său prin câteva filmări cu sfaturi și relatări de la și despre Părintele Iustin spre zidire și folos duhovnicesc. După cum se spune la un moment dat în primul video, îi putem ura și acum LA MULȚI ANI! în ziua în care s-a născut și să se păstreze ca o amintire vie și rodnică în sufletele noastre și să ne pomenească și pe noi în împărăția luminii neînserate!
O critică remarcabilă a declarațiilor recente ale Patriarhului Teodor al Alexandriei a fost emisă de Biroul Antieretic al Mitropoliei de Pireu. Aceasta a fost remarcată doar de către un site rusesc, anume Orthochristian. Este de apreciat, printre altele, și prezentarea corectă a situației actuale a Ortodoxiei, măcinată din interior de erezia ecumenistă mai distrugător decât orice altă erezie din istorie. Redăm mai jos traducerea Comunicatului emis de Mitropolia de Pireu.
După cum am accentuat și
altădată, panerezia ecumenismului avansează irezistibil, fără să apară până în
prezent vreo nădejde de reprimare și condamnare sinodală a ei.
Această erezie a ereziilor,
panerezie, după cum a numit-o Sfântul luminat de Dumnezeu Iustin Popovici,
ultimul înaintemergător al spurcatului Antihrist, după cum a numit-o
pururea-pomenitul Părinte Atanasie Mitilineos cel cu viețuire cuvioasă, vine să
anuleze singurul adevăr mântuitor al Bisericii lui Hristos și amenință să o
elimine în creuzetul demonic al sincretismului religios al ereziilor și
religiilor lumii.
Metodic și progresiv, erodează
conștiințele și reușește să domnească în marea și zdrobitoarea majoritate a
ierarhiei bisericești, a monahismului și a Teologiei academice sub pretextul
iubirii, al păcii și al reconcilierii. Scopul mai îndepărtat al său este
reconstruirea și consolidarea, în toate religiile contemporane, a dogmei de
bază a «Noii Ere a Vărsătorului», conform căreia putem să credem orice vrem,
ajunge să nu absolutizăm credința noastră, adică să nu revendicăm adevărul
absolut, care se găsește în toate credințele religioase.
Diavolul cel urâtor al binelui și
al omului, cel „ucigaș de oameni de la început” (In. 8:42), a reușit, în zilele
noastre tragice și eshatologice, să insufle conducătorilor bisericești
contemporani, dar și tuturor conducătorilor de religii, această amăgire
înfricoșătoare cu scopul de a lovi la țanc Sfânta noastră Biserică și să
anuleze, după cum crede cu naivitate, în întregime lucrarea ei izbăvitoare.
Amăgirile și ereziile au fost
și sunt marea problemă în Biserica noastră. Încă din timpurile apostolice a
început erodarea din interior a ei din partea amăgitorilor și ereticilor. Însuși Domnul a
avertizat pe ucenicii Săi în legătură cu acest pericol: „Vedeți, nu vă amăgiți! căci mulți vor veni
spunând că eu sunt Hristos; și pe mulți vor amăgi” (Lc. 21:8).
„Luați aminte la voi înșivă din
partea proorocilor mincinoși, care vin la voi în haine de oi, dar pe dinăuntru
sunt lupi răpitori; din roadele lor îi veți recunoaște… Nu poate pomul bun să
facă roade rele, nici pomul putred să facă roade bune” (Mt. 7:15-18).
Amăgitorii și ereticii sunt „furi și tâlhari” (cf. In. 10:1). Sunt „străinii”
pe care oile sunt chemate să nu-i urmeze, ci să fugă de ei (cf. In. 10:5). Sunt
aceia pentru care este valabil cuvântul înfricoșător al Său: „Vai vouă, că
încuiați împărăția cerurilor; căci voi nu intrați, nici pe cei ce intră nu-i
lăsați să intre” (Mt. 23:14).
În chip asemănător, și Sfinții
Apostoli, călcând pe urmele Domnului, ne-au avertizat despre acest pericol
înfricoșător. Apostolul Pavel, vorbind către preoții Bisericii din Efes, spune:
„Căci eu știu aceasta, că vor intra între voi, după plecarea mea, lupi grei,
care nu vor cruța turma; și dintre voi înșivă se vor ridica bărbați care vor
grăi lucruri răstălmăcite ca să tragă pe ucenici după ei” (Fapte 20:29-30). La fel, și Apostolul Petru
avertizează: „Aceasta cunoscând mai întâi, că vor veni în zilele de pe urmă
batjocoritori și unii care vor merge după propriile lor pofte” (2Pt. 3:3), ca
să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.
Semnalează într-un mod dramatic
că „…între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura erezii
pierzătoare și se vor lepăda de Stăpânul Care i-a cumpărat, adăugându-și
grabnică pierzanie… pentru care judecata de odinioară nu zăbovește și pierzania
lor nu dormitează” (2Pt. 2:1-3). Aici Apostolul, luminat de Sfântul Duh,
clarifică motivul pentru pierderea mântuirii din cauza amăgirilor și ereziilor,
ceea ce adepții de astăzi ecumenismului neagă și nu consideră erezia drept
cauză a catastrofei și pierderii mântuirii și cel mai rău: consideră și învață
provocator că erezia nu este ceva groaznic, ci «o abordare diferită a
adevărului», «o tradiție diferită»! mântuirea nu este «monopolul Bisericii
Ortodoxe», ci orice om poate să se mântuiască și în ereziile pe care le-au
recunoscut ca «Biserici»!
Cu uimire, dar și cu durere a
sufletului, încă o dată am fost informați de pe internet despre două noi derapaje
ale Preafericitului Patriarh Teodor al Alexandriei. Este vorba despre două noi declarații recente
antiortodoxe și proclamații ale sale, pentru care am considerat nimerit în
cazul de față să nu tăcem. Și aceasta pentru că proclamațiile în cauză nu se referă
la subiecte de altă natură, ci la subiecte de credință, despre care suntem toți
responsabili, de vreme ce comoara prețioasă a credinței nu este o proprietate
personală a episcopilor și a Întâistătătorilor, pe care pot să o mânuiască după
cum vor, ci o proprietate comună a noastră, a tuturor.
Prima se referă la întâlnirea sa
cu ereticul «patriarh» al copților Tawadros II la Cairo, de sărbătoarea
Teofaniei, (pe calendarul vechi). După cum s-a comunicat, declarația
Întâistătătorului pe tron al celei de-a doua Patriarhii în ordine a provocat o
mânie puternică și reacție din partea unei mari părți a corpului bisericesc.
Conform știrii de presă: «Nici măcar pretextele nu le mai țin unii care
administrează Ortodoxia! Ceea ce s-a spus ieri de către Patriarhul Alexandriei
este practic de neconceput. Adresându-se Patriarhului copt, i-a spus că «suntem
O Biserică».
Este a doua absurditate serioasă
a Patriarhului Teodor după recunoașterea samavolnică a noii biserici ucrainene,
care adâncește criza în Ortodoxia mondială. Concret, pe 20 ianuarie, Teodor II,
Papa și Patriarhul Alexandriei și a toată Africa, a vizitat pe Patriarhul
copților din Egipt, Tawadros II, cu scopul de a-i face urări de sărbătoarea
Teofaniei după calendarul iulian. Întâlnirea oficială a avut loc la reședința
Patriarhiei Copte din Alexandria, în prezența Epitropului Patriarhal,
Mitropolitul de Navkratia, Episcopul Gherman de Tamiateos, și a unor clerici ai
curții patriarhale.
Întâistătătorul alexandrin,
Teodor, s-a referit la acțiunea de misiune a Patriarhiei Alexandriei în Africa,
accentuând lucrarea importantă și dificilă pe care o îndeplinește pe marele
continent încercat african. ‘Bisericile noastre sunt o Biserică, cu Capul Iisus
Hristos. Grecia împreună cu Egiptul se luptă pentru pacea Libiei și cunoaște că
voi vă rugați, pentru că aveți o turmă acolo și țărâna este adăpată cu sângele
mucenicilor Bisericii Copte și acest sânge strigă după libertate și pace’» (Pagina
Πενταπόσταγμα).
Ne-am ocupat de PF Patriarh
Teodor și în trecut în comunicatul nostru mai vechi cu titlul «Referire la
declarațiile Preafericitului Patriarh și Papă al Alexandriei, Teodor al
II-lea». În comunicatul nostru, am comentat declarațiile sale la Întâlnirea
inter-creștină și inter-religioasă pe care a organizat-o «Comunitatea Sfântului
Egidios» cu titlul: «Curajul speranței», care a avut loc în BasilicadiSantaMariainTrastevere
de la Roma (30.9.2013). Proclamațiile și declarațiile pe care le-a făcut la vizita
aceea Preafericitul, atât în alocuțiunea sa către «Papa» Francisc I, cât și
după aceea și în fața celor prezenți la conciliabulul eretic
și panreligios de la Roma, au fost, fără îndoială, dincolo de orice limită
străine de învățătura și predania Bisericii Ortodoxe Catolice (sobornicești).
La întâlnirea recentă a sa cu Patriarhul Copt, ne-a întristat încă o dată,
pentru că, prin cele ce le-a proclamat, se pare că ignoră învățăturile
dogmatice de bază ale Bisericii noastre și deciziile fundamentale și insuflate
de Dumnezeu, cu valoare diacronică, ale Sinoadelor Ecumenice.
Copții, această comunitate
religioasă din Egipt și din alte țări învecinate, de altfel decentă, nobilă și
iubitoare de liniște, a fost tăiată din trupul unitar și indivizibil al
Bisericii pe la mijlocul sec. al V-lea d.H., când au adoptat înfricoșătoarea
erezie a monofizitismului, respingând deciziile Sfântului Sinod Ecumenic al
IV-lea de la Calcedon (451), care a condamnat monofizitismul, a excomunicat pe
cei care l-au inspirat și a definit dogma ortodoxă despre cele două firi ale
lui Hristos. Monofizitismul, în opoziție cu nestorianismul, care neagă firea
dumnezeiască a lui Hristos, a ajuns la negarea în esență a firii Lui omenești.
Patriarhul Dioscor al Alexandriei
a adoptat credința rea a lui Eutihie, susținând că firea dumnezeiască a lui
Hristos absorbit pe cea omenească, așa încât Hristos poartă numai o fire.
Desigur că aceasta are consecințe foarte serioase și distrugătoare pentru
mântuirea omului. Dacă Hristos nu a luat firea omenească și nu a unit-o
ipostatic cu firea Sa dumnezeiască, «fără amestecare, fără mutare, nedespărțit
și neîmpărțit», atunci nu este posibilă mântuirea omului, pentru că, după cum
accentuează Sfinții Părinți, «ceea ce nu a fost asumat [este] și netămăduit». Conform
cu definiția credinței de la Sinodul IV Ecumenic: «Urmând, așadar, Sfinților
Părinți, învățăm să mărturisim că Fiul și Domnul nostru Iisus Hristos este Unul
și Același în toate… în două firi… nefiind nicidecum desființată diferența
firilor pentru unire, ci fiind salvată mai degrabă proprietatea fiecărei firi…».
Drept consecință, afirmația PF Patriarh Teodor că așa-zicând «Bisericile
noastre sunt o Biserică, cu Capul Iisus Hristos» este dincolo de orice
învățătură greșită pentru că anulează în practică deciziile Sinodului IV, dar
și ale Sinoadelor Ecumenice următoare.
Pentru mai bine de 16 secole, în
ciuda eforturilor Bisericii noastre să readucă pe monofiziți la Ortodoxie, ei
persistă să rămână, din păcate, tăiați de ea, considerând că noi suntem
«eretici». În ciuda întâlnirilor și dialogurilor teologice din ultimii ani, adunarea
coptă rămâne nepocăită și neclintită în credințele ei rele. Aceasta
demonstrează foarte clar, între altele și din declarațiile Patriarhului copt
Șenuda III la Conferința a II-a a Comisiei mixte de la Anba Bishoy din Nitria,
la 20 iunie 1989: «Credem că Domnul Dumnezeu și Mântuitorul Iisus Hristos… a
unit dumnezeirea Lui cu omenitatea Lui neamestecat, fără mutare și neîmpărțit
și nu vorbim de două firi după unitatea aceasta tainică a Domnului nostru… ci
vorbim despre acea fire una, ceea ce înseamnă, după înțelegerea noastră, firea
Cuvântului întrupat» (revista Επίσκεψις. nr. 422, 1-7-1989, p. 9-10). Același
Șenuda III, în fața Comisiei Inter-creștine de odinioară de la Chambesy, a
declarat: «Cât privește Sinoadele Ecumenice, acceptăm pe primele trei dintre
ele… Negăm Sinodul de la Calcedon… Pot să spun complet deschis că toate
Bisericile Orientale nu pot să accepte Sinodul de la Calcedon… Aveți șapte
Sinoade Ecumenice. Dacă vă lipsește unul, nu aveți de pierdut multe
lucruri»(Mitr. Hrisostom Constantinidu de Mironos. Dialog…, în revista
«Θεολογία», Atena, 1980 vol. 51, p. 229)» (pagina de net Κατάνυξη)!
Ne întrebăm, PF Patriarh
Teodor, care trăiește de aproape comunitatea coptă, nu a studiat învățătura
dogmatică a Bisericii noastre și deciziile Sinoadelor Ecumenice? Oare nu a avut obligația, având în vedere
blestemele înfricoșătoare de la hirotonia lui, dar și calitatea sa de Patriarh,
să cheme pe «patriarhul» copt eretic să abandoneze rătăcirea lui și să se
înroleze în sânul Bisericii? Dacă el crede că «Bisericile noastre sunt o
Biserică, cu Capul Iisus Hristos», atunci de ce nu trece la Potirul comun și nu
cedează locul său unui tron patriarhal de Alexandria?
Totuși PF Teodor nu s-a mulțumit
doar cu cele ce le-a proclamat în mod greșit la întâlnirea de mai sus. A
trecut, din nefericire, și la altă declarație, chiar mai rea. După cum am fost
informați de pe internet, în ziua marii sărbători de Nașterea Domnului, în
biserica Sf. Nicolae din comunitatea grecească de la Cairo, a declarat oficial
că «Și în sfintele geamii este slujit Dumnezeu din Coran»! (v. pagina de
internet Κατάνυξις, unde există și video respectiv). Vine să ne amintească
declarațiile predecesorului său, Preafericitul Partenie, care considera că
Mahomed este «profet adevărat al unuia Dumnezeu» și Coranul este «sacru (ιερό)».
Poate să ne spună sincer, există o relație între Allah idolatru și Dumnezeu cel
treimic descoperit prin Hristos?
Poate fi identificată pe
«dumnezeul» cel însetat de sânge al Islamului cu Dumnezeul dragostei din
Evanghelie? Este posibil să fie considerat Coranul, care batjocorește pe
Hristos drept un «noroi» și pe Dumnezeul cel treimic drept «inexistent», cartea
prin excelență a urii și a dezastrului, drept text insuflat de Dumnezeu din
descoperirea și slujirea adevăratului Dumnezeu? Nu a citit niciodată cuvântul
insuflat al Scripturii că «mântuirea nu stă în nimeni altcineva; căci nici nu
este alt nume sub cer dat oamenilor prin care trebuie să ne mântuim» (Fapte 4:12).
Există descoperire dumnezeiască în afara lui Hristos? Numai groaza, decepția și
neliniștea poate să ne provoace astfel de declarații inacceptabile!
Încheind comentariul nostru,
accentuăm încă o dată robia catastrofală a multor persoane bisericești de frunte
(Patriarhi, Arhiepiscopi, Episcopi, Profesori de tologie șamd) în declinul ecumenist
care îi va conduce, fără îndoială, dacă nu se pocăiesc, cu precizie matematică,
la pierzanie veșnică. Ne întrebăm: Nu s-a găsit nici un conducător bisericesc să-l
mustre public? Oare Sfinții noștri Părinți au apelat la diplomații și iconomii pe
teme de credință ca să împace cele de neîmpăcat sau nu cumva s-au luptat cu consecvență
și statornicie, până la moarte, pentru mărturisirea de credință? Oare s-au silit
să fie consecvenți și cu Ortodoxia, dar, în același timp, să «se aibă bine» și cu
ereticii?
Conducătorii de astăzi, care cred
că pot să «joace la două capete», nu se gândesc la marea sminteală pe care o provoacă
în Biserică? Să sperăm că acest comunicat smerit al nostru va ajuta pe iubitul de
altfel și foarte cumsecade PF Patriarh Teodor să combată cele pe care le-a spus
și le-a făcut nepotrivit și neortodox până astăzi.
Textul de mai jos a fost scris acum mai bine de 2 ani, dar îl repostez aici pentru că nu mai poate fi accesat pe site-ul psaltirea.ro (care nu mai funcționează) și pentru că am făcut în alte articole trimitere la el, dar nu mai este disponibil. Este la fel de valabil și în prezent.
Mărturisirea credinței și osândirea ecumenismului ~ întreruperea pomenirii și evitarea schismei ~
«De va rămâne în voi ceea ce ați auzit de la început, veți rămâne și voi în Fiul și în Tatăl» (1Ioan 2,24)
Rămânând fermi pe poziția pe care am avut-o dintru început, continuăm pe toate căile să tragem un semnal de alarmă celor ce încă mai au o sensibilitate față de adevăr. În timp ce depunem eforturi pentru a păstra aprinsă candela dreptei credințe, care deja fumegă îngrijorător, ne întristăm de faptul că cele două direcții (erezia și schisma), care sfâșie unitatea Bisericii, se accentuează tot mai mult în lucrarea lor de a o stinge.
Deși era de datoria lor să păstreze intactă Ortodoxia la Sinodul din Creta, ierarhii din Biserica noastră nu suportă nici o mustrare de conștiință pentru greșeala făcută, își mențin linia amăgitoare a ecumenismului, ba, mai mult, încearcă să ne compromită prin acuze nefondate la adresa celor care luptă fățiș împotriva ecumenismului. Pe de altă parte, cei care ar trebui să se lupte la unison pentru apărarea Ortodoxiei se învrăjbesc tot mai mult între ei, derutând în fel și chip poporul lui Dumnezeu, având tendințe zelotiste, rupând comuniunea cu pliroma Bisericii, lucru ce va putea duce către schismă.
Reacția noastră imunitară împotriva ereziei ecumenismului, față de erorile dogmatice care sunt strecurate în trupul Bisericii, constă în:
– mărturisirea permanentă și cu tărie a adevărului de credință care spune: „Un Domn, o credință, un botez” (Ef. 4, 5), „una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică” (Crezul);
– osândirea ecumenismului ca erezie ecleziologică ce desființează granițele și identitatea Bisericii prin recunoașterea ereticilor ca membri ai ei, deschizând calea spre o panerezie (erezie generală);
– solicitarea adresată ierarhilor din Biserica Ortodoxă Română de a părăsi Consiliul Mondial al Bisericilor și mișcarea ecumenică în general;
– condamnarea evenimentului din Creta ca Sinod tâlhăresc;
– oprirea pomenirii episcopilor care au semnat în Creta documente ce conțin erezii.
Câteva din elementele ce demonstrează că acțiunea de oprire a pomenirii nu poate fi etichetată ca schismă sunt următoarele:
– pomenirea ierarhului nu înseamnă părtășie la credința lui personală, ci la cea primită de la Sfânta Biserică, pe care el a jurat la hirotonie să o păzească și să o propovăduiască. Acest lucru se evidențiază chiar în explicarea Sfintei Liturghii: Întâi pomenește, Doamne, pe arhiepiscopul nostru. Din aceasta se arată supunerea față de superior și că slujitorul este părtaș la credința și la predania acestui arhiereu pomenit și succesor al Tainelor, iar nu un inițiator nou sau născocitor al simbolurilor aduse/slujite de el (Patrologia Graeca 140, 460-461). Doar pomenirea unui episcop eretic (precum Papa) sau schismatic constituie adoptarea unor credințe și predanii străine;
– întreruperea pomenirii ierarhului nu constituie schismă, adică rupere de Sfânta Biserică, ci vizează tocmai consolidarea Bisericii în jurul lui Hristos, piatra ei de temelie, de pe care nici „porțile iadului nu o vor birui” (Mt. 16, 18);
– practica întreruperii pomenirii este veche în tradiția bisericească și este consemnată indirect de Canoanele 31 Apostolic și 15 al Sinodului I-II Constantinopol. Acestea nu prevăd obligativitatea opririi pomenirii ierarhului ce are abateri dogmatice, ci doar atestă faptul că această măsură nu poate fi sancționată canonic, ba este chiar lăudată;
– oprirea pomenirii nu este o rupere a comuniunii cu Sfânta Biserică, cu clericii, monahii și mirenii care au gândire ortodoxă și osândesc ecumenismul, chiar dacă n-au oprit pomenirea. Ea este o încercare de trezire a conștiinței episcopului, clerului și poporului. Clericii și credincioșii care au întrerupt pomenirea izolează erezia și se delimitează doar de cei cu cuget eretic, în schimb au comuniune liturgică cu aceia care, indiferent dacă pomenesc sau nu pe episcopul lor, nu primesc ecumenismul și Sinodul din Creta;
– afirmăm că doar un Sfânt Sinod are autoritatea să se pronunțe asupra situației de criză în care se află astăzi Sfânta Biserică. Doar un asemenea Sinod are competența să îi judece pe ierarhii care au semnat în Creta;
– nu-i catalogăm drept eretici la propriu (excomunicați) pe adepții ecumenismului (ierarhii semnatari în Creta și alți simpatizanți), ci doar ca propovăduitori în public și cu capul descoperit ai unei erezii;
– recunoaștem că sunt valide Sfintele Taine săvârșite în Biserica Ortodoxă Română. Ierarhii nefiind condamnați sinodal, Tainele săvârșite de ei sunt valide. Recomandăm însă poporului drept credincios să dea dovadă de discernământ duhovnicesc, să lupte împotriva ecumenismului și să participe la sfintele slujbe săvârșite de clericii care mărturisesc ortodox și nu impun erezia ecumenismului, chiar dacă au oprit sau nu pomenirea;
– nu pomenim alt ierarh, nu creăm structuri separate și nu înființăm biserici paralele, rămânând fii ai Bisericii Ortodoxe Române.
Considerăm că toată această situație ar fi fost evitată dacă ierarhii noștri ar fi avut o deschidere sinceră față de cei care le-au transmis din timp neliniștile lor față de documentele propuse dezbaterii și aprobate ulterior în Creta. Credem că nu este târziu nici acum ca sinodalii să se dezică de învățăturile greșite promovate prin Sinodul tâlhăresc din Creta printr-o mărturisire publică de credință, din care să fie clar pentru toți, clerici și mireni, că sunt în dreapta credință. Astfel ar da dovadă de maximă responsabilitate față de mântuirea păstoriților lor atât de tulburați de evenimentele care au zguduit Sfânta noastră Biserică.
Atragem atenția că cei care privesc cu indiferență la amploarea pe care o ia erezia ecumenismului prin adoptarea ei la Sinodul din Creta sau consideră drept schismă întreruperea pomenirii, cât și cei care se folosesc de această măsură într-un mod ce conduce la schismă se abat de la duhul Ortodoxiei, aflându-se luptători împotriva Duhului Sfânt. Ne rugăm ca Dumnezeu să izbăvească Biserica Sa din ghearele ereziei, de aceea considerăm că este fundamental ca toți cei cu cuget ortodox să păstrăm și să trăim adevărul de credință întru legătura păcii, folosindu-ne de oprirea pomenirii sau de alte mijloace de mărturisire.
Materialismul societății moderne este amestecat, în mod paradoxal, dar nu inexplicabil, cu o tendință spre explicații superstițioase. Omul modern, după ce-și pierde credința și reperele spirituale, constată că are nevoie de ajutor spiritual în necazurile pe care le întâmpină și în dilemele pe care le întâlnește în viață. În confuzia și neștiința sa în acest domeniu, este predispus să cadă pradă înșelărilor și înșelătorilor. Ezoterismul este, astfel, o capcană foarte periculoasă pentru societate, cu consecințe nefaste sufletești, dar chiar și trupești, fiind afectată în primul rând sănătatea mentală a celor prinși de acest curent.
Există destui „inițiați” chiar și în România care fac ravagii. MISA este doar fenomenul cel mai cunoscut, dar nu singular. Mulți alți „maeștri” speculează acest teren și predispozițiile oamenilor. De aceea este nevoie de o abordare mai serioasă a acestei chestiuni. Deocamdată redăm câteva sfaturi de bază și observații făcute din experiența sa ca duhovnic de Părintele Eftimie Mitra, pe care îl apreciem în mod deosebit. Ar trebui ca măcar toți credincioșii să cunoască cele expuse de Părintele pentru a nu-și pierde în mod tragic credința și sufletul.
Subiectele abordate cel puțin în părțile 2-4 sunt importante: autenticitatea textului Bibliei, reîncarnarea, invocarea manipulatoare a unor mari duhovnici, dacism „ezoteric”, superstiții, energii, sexualitatea exacerbată, „iubirea pozitivă”…