Credința noastră ortodoxă este o taină după înțelepciunea lui Dumnezeu. Noi trebuie să o primim cu încredințare, cu gând curat și cu cercetare atentă, după cum se vede și din câteva întâmplări sugestive din Pateric, pe care le redăm mai jos:
„A povestit Avva Daniil faranitul că a zis părintele nostru avva Arsenie pentru un schitiot că era mare cu faptele, dar prost la credință și greșea pentru prostimea lui și zicea că nu este cu adevărat Trupul lui Hristos pâinea pe care o luăm, ci închipuire. Și au auzit doi bătrâni că zisese acest cuvânt și, știindu-l că este mare la viețuire, au socotit că din nerăutate și prostime zice. Și au venit la el și i-au zis: Avvo, cuvânt de necrezut am auzit pentru oarecare cum că zice că pâinea din care ne împărtășim nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, ci este închipuire. Zis-a bătrânul: eu sunt cel ce am zis aceasta. Iar ei îl rugau, zicând: Nu ține așa, avvo, ci precum a învățat Biserica cea sobornicească. Pentru că noi credem că pâinea aceasta este Trupul lui Hristos cu adevărat și paharul este însuși Sângele lui Hristos cu adevărat, și nu închipuire. Ci precum întru început, țărână luând din pământ, a zidit pe om după chipul Său și nimeni nu poate zice că nu este chip al lui Dumnezeu, deși este neînțeles chipul, așa și pâine despre care a zis că este Trupul Meu așa credem că este cu adevărat Trupul lui Hristos. Iar bătrânul a zis: De nu mă voi încredința din lucru, nu am vestire în chip desăvârșit. Iar ei au răspuns: Să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămâna pentru taina aceasta și credem că Dumnezeu ne va descoperi nouă. Iar bătrânul cu bucurie a primit cuvântul și se ruga lui Dumnezeu și el, zicând: Doamne, Tu știi că nu din răutate sunt necredincios, ci ca să nu mă înșel întru neștiință. Descoperă-mi, Doamne Iisuse Hristoase! Mergând încă și bătrânii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu și ei, zicând: Doamne Iisuse Hristoase, descoperă bătrânului taina aceasta ca să creadă și să nu-și piardă osteneala sa! Și Dumnezeu a ascultat amândouă părțile. Și, împlinindu-se săptămâna, au venit ei duminică la biserică și au stat împreună numai ei câteștrei pe o rogojină, iar în mijloc era bătrânul. Și li s-au deschis lor ochii cei înțelegători. Iar când s-a pus pâinea pe Sfânta Masă, se arăta numai la câteștrei ca un prunc și, când întindea preotul să frângă pâinea, iată, îngerul Domnului s-a pogorât din cer având cuțit și a jertfit pe Prunc și a turnat sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăți mici, și îngerul tăia din Prunc bucățele mici. Și, când s-a apropiat să ia din cele sfinte, i s-a dat bătrânului carne și sânge. Și, văzând, s-a înfricoșat și a strigat, zicând: Cred, Doamne, că pâinea este Trupul Tău și paharul este Sângele Tău! Și îndată s-a făcut carnea din mâna lui pâine după taină. Și s-a împărtășit, mulțumind lui Dumnezeu. Și i-au zis lui bătrânii: Dumnezeu știe că firea omenească nu poate să mănânce carne crudă și pentru aceasta a prefăcut Trupul Său în pâine și Sângele Său în vin la cei ce primesc cu credință. Și au mulțumit lui Dumnezeu pentru bătrânul că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Și s-au dus câteștrei cu bucurie la chiliile lor.” (Avva Daniil, 7)
„Încă și alt frate cu aceleași gânduri luptându-se așa pentru Sfintele Taine ca și cel mai sus zis bătrân, îndoindu-se și necrezând, a fost luat de ceilalți frați la slujbă și povestea că a văzut unele ca acestea fiindcă frații cei ce îl luaseră pe el se rugau cu deadinsul ca să i se arate lui de la Dumnezeu adevărul lucrurilor, să lepede gândurile necredinței. Deci, după ce s-a sfârșit slujba, le-a povestit lor fratele zicând: După ce s-a citit Apostolul, îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfânta Evanghelie, am văzut acoperământul bisericii deschis și cerul văzându-se, iar pe diacon înconjurat de foc din toate părțile. Apoi, după ce s-au adus Darurile și s-au pus înainte, am văzut cerurile deschizându-se și peste dumnezeieștile Daruri foc pogorându-se și, după foc, mulțime de îngeri și în mijlocul lor un Prunc și alte două fețe a căror frumusețe nu este cu putință a o spune, căci era strălucirea lor ca fulgerul. Și îngerii aceia stăteau împrejurul mesei, iar Pruncul ședea pe masă. Și, după ce s-au apropiat preoții să frângă pâinile punerii înainte, am văzut cele două minunate fețe că s-au apropiat și au ținut mâinile și picioarele Pruncului și cu cuțitul pe care îl țineau au junghiat pe Prunc și Sângele Lui l-au turnat în pahar, apoi au tăiat bucățele Trupul Lui și L-au pus pe pâini. Și îndată s-au făcut pâinile Trup. Și, când s-au apropiat frații să se împărtășească, mi s-a dat mie trup curat și, neputând să mă împărtășesc cu el, plângeam. Și am auzit glas grăindu-mi în urechile mele: Omule, pentru ce nu te împărtășești? Nu este aceasta ceea ce ai cerut? Și eu am zis: Milostiv fii mie, Doamne, nu pot să mănânc trup. Și iarăși glasul a zis: Cunoaște, dar, că, de putea omul să se împărtășească cu trup, trup ai fi aflat, precum și tu ai aflat, dar nu poate să mănânce trup și, pentru aceasta, Domnul Dumnezeul nostru a rânduit pâini ale punerii înainte. Deci, de ai crezut, împărtășește-te și tu! Iar eu am zis: Cred, Doamne! Și, aceasta zicând eu, s-a făcut îndată Trupul pe care îl aveam în mâna mea pâine. Și, mulțumind lui Dumnezeu, m-am împărtășit. Iar după ce s-a sfârșit sfânta slujbă cea de taină, am văzut de asemenea acoperământul bisericii deschis și dumnezeieștile și cereștile puteri iarăși înălțând-se la ceruri. Acestea auzindu-le frații de la fratele cel ce povestea și umilindu-se pentru atâta dar al lui Hristos, s-au dus mulțumindu-I și slăvindu-L pe El.” (Avva Daniil, 8)
* * *
De menționat că practica liturgică s-a schimbat puțin față de vremurile primare în Biserică. Astăzi Sfânta Împărtășanie se dă de către preot cu lingurița Trupul îmbibat în Sânge. Pe vremea Sinodului VI Ecumenic (691) Pânea și Vinul se dădeau separat și era interzis prin canon să fie primite în vase de aur sau scumpe aduse de fiecare de acasă, ci în mână trebuia luată Pâinea (canonul 101). Introducerea linguriței este tocmai în spiritul canonului, ca să nu poată veni oricine cu vase făcute de el, ci totul să fie comun și simplu. Folosirea ei în Bizanț, mai puțin la Roma, este atestată de foarte multă vreme, la cel mult 150 de ani după canonul menționat.
După greșeala
monumentală din Comunicatul de ieri al Patriarhiei, astăzi apare și corectura
din condeiul PF Părinte Patriarh Daniel. Poate par cam pretențios, dar afirm de
la început că nu mă încălzește foarte mult această rectificare, care este
totuși bine-venită și apreciată ca atare.
Comunicatul
Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în
contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid
– 19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să
ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea
temerii populaţiei în faţa acestui fenomen.
Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care
se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se
împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă
comună.
Această atenţie acordată îndeosebi celor „mai slabi în credinţă” (cf. Romani
14, 1) a produs însă teamă în altă parte, mai precis în rândul unor clerici şi
credincioşi care consideră că o măsură excepţională şi temporară (iconomie), în
favoarea celor mai fricoşi şi mai slabi în credinţă, se poate transforma într-o
nouă regulă liturgică de împărtăşire euharistică a tuturor credincioşilor.
Pentru a depăşi polarizări şi polemici care slăbesc unitatea ortodoxă,
trebuie evitate judecăţile pripite şi trebuie să reafirmăm cu tărie credinţa
ortodoxă că Sfânta Euharistie nu este şi nu poate fi niciodată izvor de
îmbolnăvire şi de moarte, ci izvor de viaţă nouă în Hristos, de iertare a
păcatelor, de vindecare a sufletului şi a trupului.
De aceea, la strană se cântă în timpul împărtăşirii credincioşilor: „Trupul
lui Hristos primiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi”.
Prin urmare, regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din
acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată, iar preoţii vor explica tuturor
credincioşilor că această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici
pentru ei nu va fi un pericol.
Iar credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt
Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări
în credinţă şi a spori în comuniune bisericească.
De asemenea, în cazul sărutării sfintelor icoane, credincioşii care
au o credinţă vie şi puternică nu se tem că se vor îmbolnăvi, ci se bucură de
rugăciunea şi binecuvântarea Sfinţilor zugrăviţi pe icoane.
Întrucât credinţa uneşte libertatea cu iubirea, prin credinţă se exprimă în
mod liber iubirea oamenilor faţă de Dumnezeu şi faţă de Sfinţii Lui.
Din acest motiv, credincioşii ortodocşi sărută sfintele icoane şi se
împărtăşesc din Sfântul Potir în mod liber, nu pentru că ar fi obligaţi de
cineva să facă aceasta.
Prin urmare, slujitorii Sfintelor Altare vor îndemna pe toţi credincioşii să
se întărească în credinţă şi să cultive comuniunea euharistică în Biserică,
pentru a dobândi mântuirea, prin unirea cu Hristos-Domnul, Izvorul vieţii
veşnice (cf. Ioan 11, 25).
Dorim tuturor slujitorilor Sfintelor Altare şi tuturor credincioşilor
Bisericii Ortodoxe Române sănătate şi mântuire, precum şi mult ajutor de la
Dumnezeu în timpul Postului Sfintelor Paşti, ca înaintare spre lumina şi
bucuria Învierii!
Al vostru către Hristos-Domnul rugător,
† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
* * *
Nota noastră: După cum recomandam anterior și probabil că au sfătuit și alții și însăși situația cerea acest lucru, este bine că a apărut această repoziționare. Indicațiile oferite de această dată sunt cu totul contrare celor de ieri. Și e foarte bine. Probabil că un rol important a avut și reacția unui episcop, PS Ignatie al Hușilor, care a criticat indirect recomandările patriarhale, numind Euharistia „medicament al nemuririi, nu al muririi”.
Însă ceea ce
remarcăm este că mai există credință în popor. Dar la un nivel infim. Apar reacții
doar la lucrurile stridente și chiar contondente, care sar în ochi, sfidează
bunul simț, nu doar credința. Dar atitudini măcar la fel de curajoase din
partea clericilor și credincioșilor pe teme care sunt cel puțin la fel de
importante când vor apărea? Cât va mai profita Patriarhia de indolența
românilor în materie de credință? Până se va eroda de tot? Poate vor spune unii
că nu pot lua poziție pe probleme mai delicate. Dar pot să tacă vinovat atunci
când știu bine și văd că este asaltată și trădată credința ortodoxă? Adică nedumeririle
dogmatice și apropierea greșită de eretici ne putem face că nu o vedem?
Nu mă aștept la o schimbare adevărată în bine de
acum încolo fără o dârzenie și o tragere la rost a ierarhilor noștri și pe alte
probleme presante. Patriarhia nu se va opri din cinism; spun asta cu mâhnire și
cu o doză de curaj pe care l-aș dori și din partea mult mai multora. Măcar atât.
În mod normal, în situații de criză, Biserica
ajută îndeosebi cu rugăciuni și ajutorarea populației. Dacă virusul covid-19 ia
amploare, este normal să reacționăm de la vlădică la opincă. Însă este
discutabil ce măsuri ar trebui să fie luate în situația de acum, când nu există
încă date concrete de îmbolnăviri, ci mai mult o panică nejustificată pe
de-a-ntregul. În acest context, Patriarhia Română a dat un Comunicat
discutabil, care sună astfel:
„În contextul îngrijorării provocate de creșterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid–19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu strictețe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătății și de celelalte autorități abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor și a feței cu apăși săpun, acoperirea gurii și a nasului în caz de tuse și strănut, dezinfectarea obiectelor și suprafețelor frecvent utilizate etc.).
În acelaşi context temporar, din punct de vedere liturgic și duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări:
Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autoritățile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spațiul bisericii,
pentru a nu-i expune și pe alții la o posibilă îmbolnăvire. În acest
timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de
Radio Trinitas și TRINITAS TV;
Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtășirea din Sfântul Potir cu lingurița comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtășirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi,
care le poate fi oferită într-o linguriță adusă de acasă și folosită
exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta
Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin);
Menționăm că în Biserică Sfânta Împărtășanie se pregătește și se administrează totdeauna în condiții de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate.
Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar
sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria
casă;
Persoanelor care nu se pot împărtăși pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.
Toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepţionale
temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă Română, ca adaptare în
situaţie de epidemie.
Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toți credincioșii săi la rugăciune, calm şi speranţă, solidaritate și responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea și binecuvântarea Sa, deoarece, în primă şi ultimă instanţă, El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, iar sănătatea, viaţa şi mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credinţă, speranţă şi iubire.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române”
Așadar, pe fundalul este acela
al „îngrijorării”, nu al „riscului” real „de contaminare”, Patriarhia face
recomandări care în mod vădit vin de la presiunea unor necredincioși declarați.
Este vorba de Traian Berbeceanu și Andrei Caramitru, care au
cerut impetuos și lingușitor să fie închise bisericile, să nu mai fie
sărutate icoanele și să fie folosită linguriță de unică folosință pentru
administrarea „vinului sfințit”.
Revenind la comunicatul
Patriarhiei, acesta face recomandări care ridiculizează cultul ortodox de-a
dreptul și-l reduce la un ritual oarecare.
1.
Participarea la slujbe nu poate fi înlocuită de ascultarea sau vizionarea ei la
TV. Liturghia este rugăciune și nu poate fi făcută decât prin participare, prin
implicare. Pe când la radio sau televizor nu există fix ceea ce contează, anume
împărtășirea de Taină, de rugăciune. Este bună ascultarea predicii, este
benefică difuzarea slujbelor pentru cei bolnavi pentru familiarizare cât de cât,
dar nu înlocuiește. Cu atât mai mult cu cât pare și o reclamă la posturile
Trinitas, ceea ce nu cadrează cu un comunicat bisericesc pentru o situație care
se presupune că este de criză.
2. Se
îngăduie celor care au „teamă de îmbolnăvire” să folosească lingurițe de unică
folosință „în mode excepțional, în orice moment al zilei”, dar se pune o
presiune prea mare pe preoți de a administra Sfânta Împărtășanie astfel, la
discreția unor credincioși mai puțin credincioși. Însă cel mai important aspect
este acela că nu se justifică o astfel de recomandare. Sfintele Taine sunt
Trupul și Sângele lui Hristos și sunt luate cu această credință, nu din ritual
sec. Pe lângă aceasta, trebuie adăugat faptul că ele necesită o pregătire
duhovnicească anume. Sigur, pentru copii se presupune aceeași credință, nu un
simplu obicei care trebuie bifat.
Există nenumărate situații similare care se întâmplă
curent cu Sfânta Împărtășanie. Sunt împărtășiți foarte mulți bolnavi și preotul
folosește și el aceeași linguriță. Eu însumi am împărtășit oameni de genul
acesta și am consumat și eu Sfintele Taine după aceea. Ele sunt date tocmai
pentru sănătatea duhovnicească și sufletească pentru că au o putere
dumnezeiască, nu una firească, medicamentoasă. Câți oameni se împărtășesc
curent cu aceeași linguriță și nu pățesc nimic chiar și în condiții normale, când
totuși ar putea fi transmise diferite infecții! Dar Hristos nu infectează.
În acest sens există și o relatare despre Sf. Ioan
Maximovici că a consumat el ceea ce a vărsat pe treptele bisericii cineva care
se împărtășise și care era infectat cu turbare. Desigur, el a fost un om
deosebit, dar invită la reflecție și credință în Sfintele Taine.
Așadar Patriarhia cedează în materie de credință atunci
când este atacată, când ierarhii ar fi trebuit să fie primii care să cinstească
Împărtășania și să dea dovadă de fidelitate și mărturisire. Dar ajungem zile
când de ierarhii români trebuie mai mult să ne păzim decât să-i urmăm pentru că
urmăresc mai mult să nu cadă în ochii publicului desacralizat și modern decât
în ochii lui Dumnezeu.
3. Nu este nevoie să fie date sfaturi generale cum să fie cinstite icoanele
în caz de epidemie, mai ales că nu a întrebat cineva dintre credincioși în mod
deosebit. Este greu să se facă o igienizare „totală” a icoanelor încât să fim
protejați de viruși. Oare cum s-ar putea face asta? Totuși credința ne dictează
că preferăm să le cinstim decât să ne temem de îmbolnăvire. Sigur, nu este
exclusă cu totul evitarea sărutării icoanelor; fiecare are un nivel de sănătate
diferit, dar cea mai indicată este sănătatea dată de credință.
4. Împărtășania este slujită curat, dar nu igienic. Ca orice mâncare, ca
orice pâine (deși nu e simplă pâine). Cu atât mai mult putem vorbi de igienă
„totală”. Este prea tare înclinată balanța în favoarea igienei în detrimentul
credinței. Ca și cum normele acestei lumi sunt în stare să răstoarne pe cele
ale credinței.
5. Se poate observa ușor că este
urmată o linie adoptată și de Biserica Catolică în contextul de astăzi,
deși aceea este mai drastică, recomandând să fie evitată chiar și stropirea cu
aghiazmă și mersul la biserică. Nu e normal să fie urmat catolicismul în
direcția lui de desacralizare.
6. Mai există un aspect important: în situații de îmbolnăviri grave pacienții
tocmai că sunt împărtășiți pentru a se vindeca, pentru a fi ajutați. Există
superstiții pline de necredință că Împărtășanie este spre moarte și mulți o
evită. Dar ea este spre viață și sănătate și nu e normal să fie refuzată sau
administrată igienic pentru că ea este tocmai un remediu al bolilor prin
puterea harului lui Hristos.
În plus de toate, a fost declarată situație de urgență
pentru epidemie? Se justifică astfel de măsuri fără a se cunoaște informații
elementare despre covid-19? Nu se încadrează aceste dispoziții tocmai pe linia
sporirii neîntemeiate a isteriei în locul unor măsuri raționale?
Ierarhia reacționează cât se poate de prost și, cel mai rău, fără credință. Se naște întrebarea: Cum mai pot să ghideze credința poporului? Ce pildă dau în aceste condiții? Este mai importantă imaginea decât substanța Bisericii? Cum vom depăși presiunile tot mai crescânde și mai intruzive ale indiferentismului religios având de înfruntat chiar smintelile din interior?
Consider că Patriarhia ar putea reveni cu precizări și chiar rectificări în privința recomandărilor făcute în caz că dorește să aibă o atitudine pastorală autentică față de credincioșii ei, nu una supusă mofturilor celor care o atacă. Nu suntem niște nespălați, dar nici nu putem să ne lepădăm de Hristos nici în fața unei epidemii sau pericol real, cu atât mai mult în fața unei isterii fără „igienă”.
În data de 26
februarie 2020, a avut loc o reuniune a întâistătătorilor și a reprezentanților
Bisericilor Ortodoxe Locale în Amman, Iordania, pe tema principală a unității
și reconcilierii în Sfânta Ortodoxie. Participanții au înțeles neliniștea
Patriarhiei Ierusalimului în fața pericolului iminent al schismei în cadrul
comuniunii noastre ortodoxe.
La întâlnire au
participat delegați din: Biserica Ortodoxă a Ierusalimului condusă de
Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă
condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Kirill al Moscovei și al Întregii
Rusii, Biserica Ortodoxă Sârbă condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Irineu
al Serbiei, Biserica Ortodoxă Română condusă de Înaltpreasfințitul Părinte
Mitropolit Nifon al Târgoviștei, Biserica Ortodoxă Poloneză condusă de
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Abel de Lublin și Chełm și Biserica
Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia condusă de Preafericitul Părinte
Mitropolit Rastislav al Ținuturilor Cehe și al Slovaciei.
Participanții
și-au exprimat recunoștința față de Majestatea Sa Abdullah II, Regele Regatului
Hașemit al Iordaniei și Custodele Hașemit al Locurilor Sfinte creștine și
musulmane din Țara Sfântă, și față de poporul iordanian pentru facilitarea
găzduirii acestei întruniri în capitala lor, Amman, remarcând activitatea
extraordinară a Majestății Sale în promovarea dialogului interreligios la nivel
internațional.
Participanții
au mulțumit, de asemenea, Patriarhiei Ierusalimului și Preafericitului Părinte
Patriarh Teofil pentru toate eforturile neobosite menite să deschidă calea
dialogului și să aducă pe frați împreună în spiritul neprețuit al unității,
menționând că lumina care emană de la Ierusalim este un martor al acelui Oraș
Sfânt, care își afirmă continuu compoziția plurireligioasă şi multiculturală,
bucurându-se că, prin existența sa, este căminul cald pentru cele trei credințe
avraamice: creștinismul, iudaismul și islamul.
Delegațiile au
afirmat că această întrunire are intenția să consolideze legăturile fraterne
între frați și Bisericile lor, să promoveze legăturile păcii în Hristos între
ei, să pledeze pentru unitatea Bisericilor Ortodoxe și să reînnoiască dialogul
în speranța exprimată în rugăciune de a aduce reconcilierea acolo unde a
existat discordie.
În atmosfera de
dragoste frățească, participanții la întrunire au convenit că deciziile
referitoare la chestiuni de importanță la nivel ortodox, inclusiv acordarea
autocefaliei Bisericilor locale, ar trebui să fie finalizate într-un spirit de
dialog și unitate panortodoxă și prin consens panortodox.
În ceea ce
privește situația bisericească actuală din Ucraina, participanții au
recunoscut, de asemenea, că un dialog panortodox este necesar pentru vindecare
și reconciliere.
În chestiunea
referitoare la Macedonia de Nord, delegațiile au declarat că această problemă
trebuie soluționată prin dialog în cadrul Bisericii Ortodoxe Sârbe și cu
sprijin panortodox.
În ceea ce
privește Muntenegru, delegațiile participante au solicitat autorităților
competente să respecte și să păstreze dreptul fundamental de posesiune asupra
proprietății, inclusiv cel al Bisericii.
Delegațiile au
convenit că ar trebui să se întrunească frățește, de preferință înainte de
sfârșitul acestui an, pentru a consolida legăturile comuniunii în rugăciune și
dialog.
Participanții
speră că Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu bine cunoscutul său
primat de onoare (πρεσβεια τιμήs), se va alătura acestui dialog împreună cu
frații săi întâistătători.
Delegațiile au fost de acord cu îndemnul fratelui lor Patriarhul Teofil al III-lea de a organiza o rugăciune pentru lume, pentru încheierea războiului, a bolilor și a suferinței și pentru toți creștinii, precum și pentru unitatea Bisericii Ortodoxe. Această rugăciune va avea loc în Biserica Mamă, Biserica Învierii (Sfântul Mormânt) din Ierusalim, înaintea Sfântului Mormânt al lui Hristos, din care El a înviat și proclamă lumii pacea.
* * *
Nota noastră: Este puțin ciudat faptul că acest Comunicat a apărut inițial pe o sursă de informare partizană Patriarhiei Ecumenice, în timp ce alți jurnaliști erau informați că va fi emis mâine. A fost redactat în engleză, limbă de circulație internațională și neutră din perspectiva participanților. Poate fi consultat în varianta originală pe site-ul Patriarhiei Ierusalimului.
Patriarhia
Română a fost promptă cu traducerea și publicarea lui.
Ideile din
Comunicat sunt transparente spre o soluție sobornicească, nicidecum prin
hotărâri unilaterale ale Fanarului. Este practic exprimată încrederea că
dezbaterea onestă a subiectului va duce la decizii corecte și care să aducă
pace și unitate. Această direcție este una corectă, pentru că tot chinul din
Biserica Ortodoxă de astăzi vine în urma unor hotărâri luate sub presiuni ale
unor factori externi, fără o deliberare degajată asupra subiectelor.
Singura intervenție
concretă este apelul făcut autorităților din Muntenegru de a respecta statutul
Bisericii Ortodoxe Locale, condusă de IPS Mitropolit Amfilohie.
Simplul fapt că
s-au adunat și au discutat problemele stringente actuale fără coordonarea și
împotriva piedicilor puse de Patriarhul Bartolomeu este un mesaj de îmbărbătare
și îmbucurător că deciziile nu trebuie luate sub influența nimănui.
Sunt așteptate
de acum reacțiile Bisericilor neparticipante, îndeosebi ale Antiohiei, Bulgariei
și Georgiei, dar și a unor ierarhi individuali.
Ba chiar
trebuie privită cu interes reacția Patriarhiei Ecumenice, căreia i s-a aruncat
mănușa. până acum, ea a fost cea care a presat lucrurile, dând impresia că
acționează pașnic și condamnând acțiunile Bisericii Ruse de a opri comuniunea
cu ea ca pe unele ce și cum ar semăna dezbinare și ar veni din aroganță. Oare cum
va suferi sfidarea la adresa pretențiilor sale de întâietate de putere? Cum va
răspunde la chemarea la dialog, pace și unitate în cuget?
Deocamdată a
trimis astăzi o Scrisoare
de mustrare Patriarhului Ierusalimului, prezentată pe scurt de către OrthodoxTimes,
în care afișează o atitudine de reproș și mimează bunăvoință, dar trece cu
vederea că această întrunire de la Amman a fost convocată tocmai pentru că el
însuși a refuzat repetat și categoric să discute deschis problema ucraineană.
După cum s-a
preconizat, au fost prezente 6 Biserici Locale reprezentate prin
Întâistătătorii lor, cum au fost Patriarhiile Ierusalimului, Rusiei, Serbiei și
Biserica Cehiei și Slovaciei sau prin delegații desemnate, ca în cazul
românilor și sârbilor. Acest lucru este atestat de fotografia participanților,
de mai sus.
A fost prezent și
Mitropolitul Onufrie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, deși
aceasta nu este autocefală. Acesta
a declarat că decizia finală „încă nu a fost elaborată, va urma puțin mai
târziu, dar faptul că ne-am întâlnit, ne-am uitat unii la alții, am discutat
toate problemele este un pas important spre un rezultat bun”.
Informațiile
deocamdată sunt puține pe marginea dezbaterilor, care s-au purtat cu ușile
închise. Deși este un aspect criticat, este firesc să se deruleze astfel,
rezultatele fiind făcute cunoscute la final. Pentru a împiedica accesul intruziv
al presei, discuțiile au avut loc în diferite locații și etaje ale hotelului gazdă,
chiar cu ședințe paralele, după
câte se pare.
Patriarhul Chiril
al Moscovei a făcut unele remarci în adresarea sa către participanții la
întâlnire. „Arma eficientă a Bisericii împotriva înrobirii ei față de lume și
disoluția seculară este dragostea noastră frățească și unitatea, rugăciunea noastră
comună și luarea liberă a unor decizii în comun prin chibzuința sinodală a
Bisericii.” El a reafirmat intenția de a se ține mai multe întruniri de acest
fel pentru a se ajunge la o soluționare finală.
Mitropolitul sârb Irineu de Bačka
a făcut unele declarații interesante pe marginea întâlnirii într-un interviu
acordat site-ului „Ortodoxia
rusă în Marea Britanie și Europa Occidentală”. Acesta a spus, printre
altele, că „este bine cunoscut faptul că cele mai serioase chestiuni de
dezbinare din prezent sunt rezultatul acțiunilor Patriarhiei de Constantinopol,
care au dus relația lor cu restul lumii ortodoxe într-o stare delicată și care
relații clar nu pot continua într-o manieră deplină fără ca acele comportamente
și acțiuni să fie abordate. Așa că da, astfel de chestiuni vor fi în centrul
discuțiilor de la Amman”. Pe de altă parte este important de știut că, „în
vreme ce este adevărat că, la origini, situația prezentă a relației Patriarhiei
de Constantinopol cu restul lumii ortodoxe a început de la realități teritoriale
de incursiune jurisdicțională și o folosire greșită a autorității și puterii, ea
a escaladat direct pe tărâmul dogmei – al Tainelor, al naturii Bisericii”.
După cum am mai remarcat, deși Bisericile participante (6) sunt în minoritate ca pondere din totalul celor 14, totuși ele reprezintă aproximativ 80% din credincioșii ortodocși din lume. Ca să nu mai punem la socoteală că este posibil ca unele Biserici Locale, cum sunt cele din Bulgaria, Antiohia și Cipru, să nu fie chiar potrivnice din principiu acestei întâlniri și viziunii sobornicești în antiteză cu viziunea primațială-papistă promovată de Constantinopol.
Update: Conform agenției Ορθοδοξία.news, Comunicatul participanților a fost deja formulat în engleză și textul său a fost tradus neoficial și în greacă. În rezumat, sunt enumerate cele 6 Biserici participante și reprezentanții lor, sunt aduse mulțumiri Patriarhului Teofil pentru inițiativa de a găzdui aceste discuții și regelui Abdullah al Iordaniei pentru primire. Sunt menționate ca puncte de discuție problema ucraineană, precum și cele două similare din Macedonia și Muntenegru. Deși nu sunt stabilite soluții clare, s-a hotărât că rezolvarea acestor chestiuni se poate face doar prin dialog pan-ortodox, la care este așteptat și Patriarhul Ecumenic. Sunt adresate îndemnuri autorităților din Muntenegru să respecte drepturile la proprietate, inclusiv ale Bisericii. Problemele jurisdicționale din Muntenegru și Macedonia trebuie rezolvate de către Biserica Sârbă, în cadrul căreia sunt localizate, dar cu asistență pan-ortodoxă. Viitoarea întrunire este preconizată până la sfârșitul acestui an și trebuie să se desfășoare într-o atmosferă frățească. La final, este îndemnat și desemnat Patriarhul Teofil să înalțe către Hristos o rugăciune pentru unitatea Bisericii de la Sfântul Mormânt, din care a înviat.
În timp ce anunțul că
Biserica Bulgară nu va trimite reprezentanți la întâlnirea frățească de astăzi
din Amman a fost emisă “din partea cancelariei Sfântului Sinod” al Bisericii
Bulgare, nu a existat, de fapt, nici o discutare a problemei de către Sfântul
Sinod, a dezvăluit ieri Înaltpreasfințitul Mitropolit Gabriel de Loveci într-un
interviu acordat Postului de Radio Național bulgar.
Potrivit Mitr. Gabriel, cele două scrisori de invitare trimise de Preafericitul Patriarh Teofil al Ierusalimului către Preafericitul Patriarh Neofit al Bulgariei nu au fost nici măcar puse în atenția membrilor Sfântului Sinod, ci au fost trimise mai departe imediat Comisiei sinodale stabilite în toamna anului 2018 pentru a examina chestiunea ucraineană. Astfel, ierarhii Bisericii Bulgare au aflat doar din presă despre data întâlnirii de la Amman.
Deși Comisia, condusă de Mitropolitul Ciprian de Stara
Zagora, a fost creată cu aproape un an și jumătate în urmă, nu a existat nici o
declarație din partea Sinodului Bulgar pe problema ucraineană și nu este clar
dacă chestiunea a fost măcar discutată de Sinod în vreo măsură. În iunie anul
trecut, Mitr. Gabriel a dezvăluit că problema nu a fost luată încă în discuție
în profunzime de Sinod.
Mitr. Gabriel a remarcat, de asemenea, în
interviul de ieri că un grup de patru Mitropoliți au încercat să obțină punerea
pe agenda Sfântului sinod a chestiunii participării unei delegații bulgare la
întâlnirea frățească, dar aceasta nu a avut loc nicidecum.
Doar cu câteva zile înainte de întâlnirea de astăzi, când ar fi fost oricum dificil fizic să se întâlnească toți membrii Sinodului pe o astfel de notificare târzie, biroul Sinodului a vorbit cu episcopii la telefon, cei mai mulți dintre ei spunând că nu consideră că este necesar să trimită o delegație în Iordania. Astfel, problema nu a fost discutată sinodal și nu a existat nici o decizie a Sfântului Sinod conformă cu statutul Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Mitr. Gabriel însuși a susținut inițiativa
întâlnirii de la Amman, citând cuvintele Domnului: Pentru că unde sunt doi
sau trei adunați laolaltă în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.
(Mt. 18:20). În opinia sa, rămâne o posibilitate ca Bisericile Locale care nu
participă la întâlnirea de astăzi să se alăture procesului de discutare a
chestiunii ucrainene în viitor. […]
Împreună cu Mitropoliții Ioan de Varna și Daniil de Vidin, Mitr. Gabriel a presat Sinodul să convoace un Sinod Pan-ortodox la sesiunea din octombrie 2018, deși moțiunea nu a trecut. Cei trei ierarhi au emis o declarație câteva zile mai târziu, explicând considerațiile lor. […]
* * *
Nota noastră: Mitr. Gabriel face aceste dezvăluiri în contextul în
care sinodalitatea nu a funcționat corect între episcopii bulgari cu o tentă
vizibilă de a favoriza anumită decizie de neparticipare la întâlnirea de la
Amman. Aceasta indică un conflict între ierarhia superioară din țara vecină,
care nu poate fi gestionat decât prin manevre de culise, deși majoritari sunt
episcopii care nu au fost de acord cu participarea la întrunirea de la Amman. Aceasta
indică faptul că cei 4 minoritari au argumente mult mai solide și ar fi întors
rezultatul unei dezbateri oneste în favoarea opțiunilor lor. Adică decizia nu
este una conformă cu normele bisericești, ci se bazează pe nepregătirea,
dezinteresul și trădarea majorității sinodalilor bulgari. Bineînțeles că pot fi
bănuite diferite alte pârghii de influență.
Mitropolitul Gabriel
a fost unul din cei care au pledat activ și viguros împotriva participării la
Sinodul din Creta și la înfierarea deciziilor luate acolo. Dar se pare că linia
promovată de Patriarhul Neofit și de majoritatea ierarhilor nu este aceasta, ci
sunt mai deschiși spre o viziune diferită. Și, pentru a nu risca să apară noi
hotărâri incomode promovate de Mitr. Gabriel și de ceilalți episcopi
mărturisitori, cineva a avut grijă să dirijeze lucrurile încât să fie evitată
opinia lor.
Cert este că avem
nevoie de astfel de arhierei mărturisitori și înțelepți, cu curaj și dedicați
credinței și intereselor bisericești, nu străine.
Nu putem să nu
remarcăm încă o dată că un lucru similar s-a petrecut în Cipru, unde nu a fost
convocat un Sinod care să discute problema întâlnirii de la Amman și practic
Arhiepiscopul Hrisostom și-a impus părerea proprie într-o chestiune care ar fi
fost de competența Sinodului reunit. Mai ales că există câțiva Mitropoliți mărturisitori,
cum ar fi Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu, dar probabil că și Isaia de
Tamassos, care ar fi incomodat cel puțin și ar fi făcut de râs tirania
Arhiepiscopului cipriot, care a semnat în mai multe situații în locul unor
ierarhi din subordine (cum a fost cazul în Creta și la unele sesiuni ale
Sinodului Cipriot).
Cine se teme de adevăr și de o confruntare pe față a
lucrurilor?
Hotelul Fermont, locația întâlnirii inter-ortodoxe de la Amman
Conform informațiilor
agenției Romfea, întâlnirea delegațiilor Bisericilor Ortodoxe va avea loc
cu ușile închise pentru presă. Dezbaterile vor fi găzduite în sala de ședințe a
hotelului Fermont. Se pare că vor fi două sesiuni, dimineață până la amiază și
după-masă. Între cele două părți este programată o întrevedere cu regele
Iordaniei, Abdulah II. Seara, după încheierea celei de-a doua runde de
discuții, va fi emis un Comunicat oficial corespunzător.
„Merită menționat că Sinaxa
se desfășoară în mare secret, cu măsuri de securitate care sunt draconice.”
După
cum s-a anunțat anterior, astăzi au sosit la Amman delegațiile Bisericilor
Ortodoxe Locale. Există câteva relatări de presă cu privire la prezența
reprezentanților Bisericii Serbiei, Cehiei și Slovaciei, României și Poloniei. Toate
au fost întâmpinate de către Arhiepiscopul Hristofor, epitropul patriarhal al
Ierusalimului la Amman.
Biserica Sârbă a trimis o delegație condusă de Patriarhul Irineu, din care face parte și Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru și Irineu de Bačka și David de Kruševac.
Biserica Română este reprezentată de Mitropolitul Nifon, episcopul desemnat dintre sinodalii noștri pentru a se ocupa de relațiile externe, dimpreună cu alți clerici români.
Delegația română
Deși au existat speculații și
știri false emise de către site-uri afiliate Patriarhiei Ecumenice că Biserica
Poloneză este absentă, conform unor informații
exclusive oferite de agenția Romfea, aceasta a sosit astăzi în Ierusalim și
va ajunge mâine în Iordania. Ea este condusă de Arhiepiscopul Abel de Lublin.
Lista celor 6 Biserici este completată de Patriarhia Ierusalimului, gazda evenimentului, și Biserica Rusă, cea mai interesată de aceste discuții, care cuprinde în componența sa și Mitropolia Ucrainei, al cărei cap este Mitropolitul Onufrie.
Se pare că doar
canalul de televiziune de stat iordanian va avea dreptul exclusiv de a relata
asupra desfășurării întâlnirii. Unele grupuri de jurnaliști au fost scoase
afară din hotel, chiar și două din Rusia. Cele din urmă au încercat să filmeze
de pe acoperișul unei clădiri din partea opusă, dar au fost contracarate de
către poliție.
Programul va debuta cu o
rugăciune de început și o sesiune de dezbateri. Între orele 13 și 16 va avea
lor o întâlnire cu regele Abdullah II al Iordaniei, urmată de a doua parte a
discuțiilor până spre ora 20:30, când va fi pregătit un Comunicat de presă.
* * *
Deși este un Sinod la
nivel înalt și inter-ortodox, putem contata preferința de a fi numit întâlnire
și se evită să fie numit oficial Sinaxă. Bisericile organizatoare aleg o
comunicare corectă, care să nu atingă orgolii, cu menajamente. Mitropolitul Ilarion
de Volokalamsk, reprezentantul
relațiilor externe al Bisericii Ruse, a declarat că astfel de întruniri ar
trebui să fie mai dese și că întâlnirea de la Amman să fie un început. De
parcă asemenea consfătuiri au ajuns ceva ieșit din comun și bizare. Ca și cum
nu este normal să existe discuții și dialoguri inter-ortodoxe și ele ar leza orgolii,
nu ar stabili legături mai strânse. Cam aceasta a ajuns starea lumii ortodoxe
al nivel oficial, dar și de rând.
În special Constantinopolul
a contestat vehement dreptul altor Biserici Locale de a convoca întruniri inter
sau pan-ortodoxe, dar istoria
dovedește contrariul, după cum am
mai arătat acest lucru. Totuși este în firea Bisericii Ortodoxe
sobornicitatea sau universalitatea (catolicitatea) ca opusul primatului papal
și al centralizării conducerii. De fapt, probabil că în jurul acestor puncte se
învârt disputele pe această temă.
Așadar întâlnirile și
dezbaterea problemelor presante este și ar trebui acceptat ca un lucru firesc,
dincolo de contrele și disensiunile actuale din Ortodoxie între Biserici. Lipsa
dialogului ar însemna un dezastru vădit. De aceea, participarea Bisericii
Române nu poate fi considerată drept un pas sau calcul greșit.
În plus, nădăjduim și ne rugăm să apară propuneri și abordări cu adevărat în favoarea bunului mers al credinței ortodoxe. Bineînțeles, un alt aspect important este ca și Bisericile neparticipante să recunoască și să se implice activ la ducerea mai departe a propunerilor care vor fi emise mâine (în caz că vor fi de bun augur).
„La invitația amabilă pe care a primit-o anterior Preafericitul Patriarh Ioan X din partea Preafericitului Patriarh Teofil III al Ierusalimului de a participa la întâlnirea de consfătuire a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Amman – Iordania pe 25 a lunii curente, Biserica Antiohiei declară că nu va participa la întâlnirea în cauză.
Biserica Antiohiei percepe îngrijorarea Întâistătătorilor de Biserici și inițiativele lor la orice ar putea contribui la găsirea de soluții pentru criza gravă cu care se confruntă Biserica Ortodoxă astăzi. În orice caz, a decis să nu participe la această întâlnire pe baza informațiilor care au fost furnizate și a atenției ei de a evita orice crește divergența dintre frați și izolarea lor. Poziția ei nu înseamnă că nu este dispusă să aplice grabnic soluțiile necesare pentru motivele care au condus la întreruperea comuniunii dintre Biserica Antiohiei și Biserica Ierusalimului, chiar și după ce Biserica Antiohiei a arătat disponibilitate pentru orice facilitează aceste soluții.
Cu acest prilej, Biserica Antiohiei reia poziția ei fermă că «consensul unanim» dintre Biserici, întemeiat pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, este norma de bază în Biserica Ortodoxă în ce privește deciziile generale la nivel universal, precum și la soluționarea chestiunilor ieșite din comun. Își afirmă, de asemenea, efortul ei, prin comunicarea continuă cu Bisericile, în ceea ce produce o atmosferă de dragoste și o întoarcere la consultări reciproe, astfel încât să fie astfel fidelă mesajului de bucurie, pace și unitate, pe care Domnul nostru îl dorește de la Biserica Lui.
Biserica Antiohiei cheamă pe toți fiii ei să se alăture la rugăciune și lucru pentru pacea în Biserică și în toată lumea.”
* * *
Nota theodosie.ro: Din cele spuse se înțelege că motivul real al absentării Bisericii de Antiohia este conflictul cu Patriarhia Sionului. Probabil că mesajul împăciuitor al Patriarhului Teofil al Ierusalimului nu oferă suficiente garanții. Promisiunile exprimate pot ascunde, de fapt, amânări ce duc la nerezolvarea disputei asupra Qatarului. Este un conflict care durează de ceva vreme și provoacă indignări care, iată, duc la blocarea cooperării pe alte probleme stringente. De asemenea, reiese că sprijină demersurile Bisericii Ruse, deși nu va fi prezentă la discuțiile de la Amman.
Așa se face că Bisericile Ortodoxe Locale participante vor fi în număr de 6: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusă, Sârbă, Română, Poloneză și a Cehiei și Slovaciei. Dar, ca și pondere a credincioșilor, acestea reprezintă o mare majoritate. O serie de 5 Biserici de factură greacă au făcut bloc comun în a boicota întâlnirea: Patriarhia Ecumenică, principala vinovată pentru conflictul care se dorește discutat la Amman, Biserica Greciei, a Albaniei, a Ciprului și Patriarhia Alexandriei. La acestea se adaugă Patriarhia Georgiei, care probabil că nu dorește să se alieze cu Moscova din cauza disputelor jurisdicționale, Antiohiei și a Bulgariei. Dintre toate acestea, absența bulgarilor este destul de surprinzătoare pentru că au afinitate cu slavii (ruși și ucraineni) și sunt mai tradiționaliști, nu urmează linia ecumenistă feroce a Constantinopolului.
Unele din lucrurile punctate în
scrisoare este faptul că întrunirea de la Amman nu va fi o Sinaxă oficială, ci „o
întâlnire frățească ce va înnoi dialogul despre provocările pe care le întâmpină
comunitatea ortodoxă în această epocă critică”. Scopul avut în vedere este „să
fie cercetată metodologia pentru atingerea scopului comun al dialogului și
împăcării cu scopul de a fi păzită unitatea comunității noastre ortodoxe și,
chiar dacă această întrunire va conduce la dezbateri pe mai departe în viitor,
această întrunire va putea să compună de una singură o bază de lucru
pregătitoare”. Cei prezenți nu vor sluji împreună, ci vor participa în duh de
frățietate la o conlucrare și rugăciune în comun. Invitații vor fi întâmpinați la
Amman pe 25, vor participa la întrunire pe 26 și vor pleca pe 27 februarie. Patriarhia
Ierusalimului îi va găzdui pe invitați la hotelul Fairmont pe toată durata
șederii lor. Va avea loc și o întâlnire cu Majestatea Sa, regele Abdulah II al
Iordaniei.
În Sfântul
Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, care a fost întrunit astăzi, vineri, 21
februarie, de către Preafericitul Patriarh al Ierusalimului, kir Teofil, au
fost dezbătute diferite chestiuni, fiind cuprins și subiectul aflat în
suspensie cu Patriarhia Antiohiei cu privire la Qatar. A fost menționat faptul
că, de când cei doi Întâistătători s-au întâlnit la mijlocul anului trecut în
Cipru, se derulează un dialog între cele două Patriarhii cu referire la
subiect.
Patriarhul
Teofil a informat pe membrii Sinodului că în ultimele săptămâni s-a reușit
formularea câtorva perspective comune cu Antiohia pentru rezolvarea chestiunii,
în timp ce a fost exprimată speranța că vor exista dezbateri mai departe și că
se vor încheia cu o soluționare finală.
Preafericitul a spus că
Patriarhia Ierusalimului privește la întâlnirea iminentă a Întâistătătorilor Bisericilor
Ortodoxe de săptămâna viitoare la Amman, în Iordania, cu aspirația că dialogul
va fi continuat în scopul unității frățești. Este demn de remarcat că, după cum
a ajuns în mediile de informare, anumite Biserici vor trimite delegați la
întâlnirea în cauză.
Pe 21 februarie 2020, Sfântul
Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a publicat pe pagina sa
de internet un refuz oficial de a participa la Sinaxa Întâistătătorilor din
Iordania.
„Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Bulgare anunță că se abține de a veni la întâlnirea de mai sus și, în
consecință, nu va trimite reprezentanți la Amman, capitala Iordaniei”, sună
mesajul Sinodului. „Sfântul Sinod își exprimă dragostea frățească pentru
Preafericitul Patriarh Teofil III al Ierusalimului și respectul său adânc față
de Patriarhia Ierusalimului, apărătorul de milenii al Mormântului Domnului”.
* * *
Așadar se preconizează că vor
participa jumătate din Bisericile Locale: Ierusalim, Moscova, Serbia, România,
Cehia și Slovacia, Polonia, iar Antiohia cu probabilitate. Vor fi absente cu
siguranță Bisericile de Constantinopol, de Alexandria, Georgiană, Greacă, Bulgară,
a Ciprului și Albaneză. Această situație ilustrează criza prin care trece astăzi
chiar și la nivel oficial Ortodoxia, încât nici măcar dialog pe temele de
maximă importanță nu se poate purta cu ușurință. Totuși nădăjduim și ne rugăm
să apară și roade bune și să existe mai degrabă o abordare frontală și fără
compromisuri de credință decât o pace lipsită de Duhul lui Hristos.
Pacea este o taină şi nu se află decât în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos.
– Pacea e în suflete ori în lume, în istorie ori în veşnicie?
– Fiind în Hristos, ea e în toate şi prin toate.
– Poate exista o falsă pace lăuntrică?
– Patimile duc la o stare de împătimire care devine permanentă, dar nu e pace;
greşelile duc şi ele la o rătăcire ce se crede atotştiutoare, dar vine o clipă
a adevărului şi o astfel de stare dovedeşte o falsă pace; duhul rău poate să-1
îndrăcească pe om până la orbire, dar asta nu e pace, ci robie; eul, orgoliul,
tendinţa de dominare tind să ne înşele printr-o pace personală, lipsită de
Dumnezeu, dar omul va afla neapărat că e creatură şi nu poate afla pacea decât
la Dumnezeu.
– Poate exista pace lăuntrică fără războiul nevăzut?
– Cine nu luptă şi nu învinge patimile şi ignoranţa, acela nu cunoaşte
pacea.
– Ce este de fapt războiul nevăzut?
– Întoarce-te în tine însuţi şi vei vedea!
– Poate exista pace lăuntrică fără pace cu oamenii?
– Atâta vreme cât eşti vinovat faţă de oameni, cu voie şi fără voie, cu
ştiinţă şi fără ştiinţă, prin omisiune ori prin acţiune, nu poţi fi împăcat
nici cu Dumnezeu şi nici cu tine însuţi.
– Ce este pacea lăuntrică în Hristos?
– Este trăirea în Duhul Adevărului, împărăţia Duhului Sfânt în om. Ea necesită
discernerea duhurilor şi capacitatea de statornicire în Adevăr.
– Mi se pare greu de delimitat binele de rău.
– De aceea e omul om, om liber, om-împărat, ca să deosebească duhurile. Dacă
n-avem discernământ, nu suntem vrednici a fi oameni. Oamenii trebuie să fie
sfinţi.
– Pacea e în Lege ori în Har?
– În Har!
– Pacea, atât în inimile oamenilor, cât şi în lume, pare cu totul
instabilă!
– Pacea oamenilor depinde de măsura în care ei se găsesc în Duhul Adevărului,
este deci înainte de toate o problemă spirituală, chiar dacă ea se manifestă pe
plan politic, social, economic, cultural, educativ ori moral. Toate problemele
oamenilor sunt probleme de conştiinţă, iar conştiinţa nu-şi află pacea decât în
domeniul religiosului. Religiosul este fundamental în istorie.
– Valeriu, pacea este determinată de conştiinţă ori de putere?
– Este o greşeală a accepta pacea puterii fără adevăr. Nu se poate accepta pacea
robiei! Nu se poate accepta pacea răului! Satana îţi oferă puterea lui dacă i
te închini, dar toată puterea, în cer şi pe pământ, I-a fost dată lui Hristos,
deci creştinii nu pot primi pacea ispititoare a lui satan.
– Valeriu, pacea e luptă?
– Pacea izvorăşte din biruinţa binelui asupra răului, fie la nivelul
conştiinţei, fie la nivelul istoriei. Aici se află şi sensul războiului nevăzut
al asceţilor, şi sensul apocaliptic al istoriei.
– Deci pacea trebuie să fie în necontenită ofensivă?
– Pacea trebuie să fie în ofensivă şi mereu vigilentă. Pacea lui Dumnezeu a
coborât prin „ofensiva” întrupării Domnului Hristos şi prin „ofensiva” Duhului
Sfânt, ce va lucra în lume până la a doua venire a Lui. Creştinismul este
afirmare, căutare, cutezanţă, stăruinţă, muncă, luptă, putere de jertfa.
Creştinii nu vor accepta decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li
se vor cere.
– Pacea trebuie apărată?
– Unii apără pacea lui Dumnezeu, alţii apără pacea satanei. Dar puterea fiarei
apocaliptice va fi nimicită de puterea Mielului.
– Care sunt metodele de luptă creştine?
– În lupta de afirmare, creştinismul este spiritual şi deci liber. În
apărare, creştinii sunt obligaţi adesea să răspundă agresorului cu armele lui:
David a trebuit să-l ucidă pe Goliat, Sfântul Nestor l-a aruncat în suliţe pe
Lie şi a primit mucenicia.
– Suntem pentru pace ori pentru război?
– Există o pace mai nimicitoare decât orice război şi există un război aducător
de pace. Cercetaţi duhul care naşte evenimentele şi finalitatea pe care o
urmăresc ele şi aşa veţi şti ce este bine de făcut.
– Auzim mereu vorbindu-se despre pace!
– Fiecare putere propune pacea ei, dar toţi sunt ipocriţi, mascând sub noţiunea
vagă a păcii propria lor dominaţie.
– Ce-i lipseşte lumii creştine de azi: credinţa, adevărul ori puterea?
– În primul rând e o criză de credinţă; pe fondul ei lumea se situează în
afară de adevăr şi din această cauză Dumnezeu a luat puterea din mâinile
creştinilor.
– Cum să interpretăm puterea satanică a secolului nostru?
– Dincolo de explicaţiile istorice, sunt altele de structură şi în ultimă
instanţă sunt cele spirituale. Structurile lumii acesteia sunt
materialist-ateiste, forţele născute din Est tind să sfărâme planeta. Oamenii
sunt atât de posedaţi de putere, de materie şi de plăcere, încât se trăieşte
halucinant. Dezastrul este iminent, fie pe cale paşnică, fie pe cale militară,
din cauza duhului rău care stăpâneşte modul de viaţă al lumii moderne. Lumea are
nevoie de suferinţă pentru a se putea reorienta spiritual. Dumnezeu are căile
Sale de intervenţie în istorie. Noi nu participăm la acest dezastru, ci suntem
trecuţi pe sub tăvălugul lui nimicitor, căci noi mărturisim oamenilor Adevărul.
Dar oamenii de azi nu-l pot primi, căci din nou sunt fii ai satanei.
Despre libertate
– Este libertatea o emanaţie a răului?
– Nicidecum. Răul nu există ontologic (ontologie = teoria existenţei). În Dumnezeu
nu există rău. Răul este răstălmăcirea libertăţii cu care Ziditorul a înzestrat
pe oameni şi pe îngeri, creaturile Lui, cu conştiinţă liberă. Răul începe cu
orgoliul lui satan şi cu neascultarea omului.
– Respectă Dumnezeu libertatea omului?
– Prin atotştiinţa Sa, Dumnezeu a respectat ontologic libertatea omului,
căci în creaţie a prevăzut naşterea Fiului Său, iar prin atotbunătatea Sa,
Dumnezeu s-a făcut Om şi suferă împreună cu noi până ce se va mântui lumea.
Natura omului e liberă. Dar libertatea absolută nu e în creaţie, ci în Creator.
– Satana respectă libertatea omului?
– Satana nu cunoaşte lăuntrul omului, dar foloseşte toate mijloacele ca să-l
robească pe om, căci el însuşi este rob netrebnic. Nu există libertate în rău.
– Omul respectă libertatea omului?
– Prin egoism şi tendinţa de dominare, omul e lup pentru om; prin virtute
şi luminarea harului, omul e Hristos pentru om. Respectarea omului de către om
este o problemă a îndumnezeirii oamenilor.
– Ce este eliberarea omului?
– Omul trebuie să se elibereze de tirania păcatului, de tirania naturii, de
tirania semenilor săi, de tirania ignoranţei şi, până la urmă, să învingă
moartea, iar acestea le poate realiza doar prin Hristos.
– Dar robia ce este?
– Este opusul eliberării, adică robia faţă de patimi, faţă de legile
naturii, faţă de om, robia ignoranţei şi, în ultimă analiză, robia morţii.
– Se poate acorda libertate răului?
– Răul are libertate, dar oamenii trebuie să-şi apere libertatea lor,
demnitatea lor, integritatea lor, valorile lor, credinţa lor. Libertatea ce o
are răul nu e şi îndreptăţire la guvernare, el trebuie înfruntat şi eliminat
din lume.
– Poate exista o falsă libertate?
– Dacă poate exista un hristos mincinos, este firesc să existe şi o
libertate falsă. Ea poate fi spirituală, politică sau socială. Toate formele de
manifestare a libertăţii sunt valoroase numai în Adevăr.
– Care e raportul între libertate şi autoritate?
– În lumea noastră nu poate exista libertate fără autoritate şi nici
autoritate fără libertate. Aici ele se află într-un echilibru instabil, numai
în Dumnezeu sunt absolute.
– Care sunt criteriile de ordine ale conştiinţei libere?
– În primul rând poruncile lui Dumnezeu, apoi necesităţile naturale şi
vitale şi după aceea valorile consacrate de experienţa omenească şi legile
stabilite de oameni – dar toate acestea trebuie redefinite şi înţelese în
context.
– Care e autoritatea ce dă pondere libertăţii?
– Este evident că omul nu este creatorul şi stăpânul lumii şi al vieţii, că
omul singur nu are dreptul să fie stăpânul oamenilor. Numai omul aflat în
comuniune cu Dumnezeu, omul îndumnezeit are stăpânire peste lume şi intră în
comunitatea universală.
– Fiind oameni liberi şi nedesăvârşiţi, cum vezi problema infailibilităţii (desăvârşirii)
omului?
– La nivelul conştiinţei personale, omul este infailibil (desăvârşit) prin certitudinea
personală a adevărului, dar cu rezerva tocmai a lipsei sale de infailibilitate (desăvârşire).
Deci omul singur nu poate fi infailibil. Numai Hristos a fost Om infailibil.
– Ce este deci libertatea omului?
– E mediul în care se dezvoltă personalitatea umană, e condiţia responsabilităţii
umane şi mai este justificarea omului-împărat (care deosebeşte duhurile).
– Care e deosebirea între libertate şi libertăţi?
– Libertatea e condiţia, libertăţile sunt drepturi. Libertăţile definesc şi
totodată limitează libertatea. Libertatea e în duh, libertăţile sunt în literă.
– Care este condiţia universului în raport cu omul?
– Universul şi natura au fost concepute ca să corespundă libertăţii omului.
– Este un echilibru uimitor între forţe multiple. Universul material al
omului funcţionează la fel cu universul spiritual al omului şi amândouă conduc
pe om la Dumnezeu.
– Poate omul să-şi determine singur destinul?
– Ateii materialişti, obsedaţi de plăceri, de dorinţa de dominaţie şi
egoism, au creat civilizaţia modernă, care culminează în tehnicitate. Ei au
izolat natura umană şi au părăsit poruncile lui Dumnezeu. Încercarea lor de a
crea un rai pământesc şi senzual a dat însă greş. Natura se epuizează şi se
poluează, devenind improprie vieţii. Tehnica, la rândul ei, are mult mai mari
posibilităţi de distrugere decât de construcţie. La toate acestea se adaugă
răul cel mai rău: alienarea (tâmpirea) oamenilor. În aceste condiţii, adepţii antropocentrismului
(teorie conform căreia omul este centrul universului) modern nu se mai simt
stăpâni pe destinele lumii pe care ei înşişi au construit-o. Astfel, lumea
alienată, fără Dumnezeu, îşi află pedeapsa propriei ei răutăţi.
– Ce este libertatea în viziunea materialismului ateist?
– O farsă, un fel de manifestare a hristosului mincinos. Determinismul materialist
culminează în condiţionarea conştiinţei ca un complex de reflexe condiţionate, prin
care omul e terminat ca om, ca personalitate, căci nu mai are libertate şi nu
mai are sfinţenie în sine.
– Dar materalismul ateu foloseşte idei-forţă ca: libertate, comunism, egalitate,
dreptate, materie, popor, ştiinţă, etc.
– Spiritul şi viziunea materialismului ateu pervertesc toate valorile, căci
le pun în serviciul egoismului şi tiraniei. Este dovada că valorile umane nu
sunt absolute prin ele însele, ci preţuiesc în funcţie de duhul, sensul şi
măsura în care sunt folosite. Numai în Hristos totul e adevărat, bun şi
folositor. În afara Lui, totul este dezastru.
– Cum îşi poate afla omul împlinirea?
– Împlinirea omului este în comuniunea cu Duhul Sfânt. Duhul Sfânt e chemat
să aducă unitate în diversitate, să aducă ordine în istorie, să aducă sfinţenie
în viaţă. Sfinţenia nu e ceva serafic, nepământean şi ezoteric, ci e
deschiderea ce o face Hristos spre o lume trăită în Duhul Sfânt.
– Va primi lumea creştină a secolului 20 viziunea libertăţii creatoare şi mesianice?
– Evenimentele tragice prin care trece lumea modernă vor crea condiţiile reîntoarcerii la credinţă. Trebuie să revenim la Duhul Sfânt, la Evanghelie, la forţa apostolică. Avem datoria să strigăm cu toată puterea Adevărul, pocăinţa şi întoarcerea lumii la Dumnezeu. Creştinismul renaşte în cuptoarele de foc şi tortură ale materialismului ateu. Satana va pierde, prin chiar metodele sale de lucru, lumea pe care credea că o va câştiga. Hristos apare limpede ca Mântuitor, ca Mesia, şi va fi urmat cu credinţă de oameni.
Rămas-bun
Sângerând de răni adânci, De zile fără soare, De răni ascunse şi puroi, Cu oasele slabe şi moi, Stau ghemuit în pat şi mă gândesc Că în curând am să vă părăsesc, Prieteni dragi.
Nu plângeţi că mă duc de lângă voi Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi Cu hoţii în acelaşi cimitir, Căci crezul pentru care m-am jertfit Cerea o viață grea şi-o moarte de martir. Luându-L pe Iisus de Împărat, Năvalnic am intrat pe poarta strâmtă Luându-mă cu diavolul la trântă Şi ani de-a rându-ntr-una m-am luptat Să devin altul, Un erou, Om nou.
Şi-am vrut Neamul să-l mut De-aici, de jos, La Domnul Iisus Hristos. Nu vă-nfricaţi de cei ce-n temniţi vă închid Şi nici de cei ce trupul vi-l ucid. De Cel ce viaţa-ţi scoate din robie Şi fericirea-ţi dă în veşnicie, De El să-ţi fie frică, turmă mică.
Acum, când văd cât sunt de păcătos, De mic şi de neputincios, Că am nevoie multă de-ndurare, De dragoste, de milă, de iertare, Că numai Dumnezeu le poate toate Şi lumea din robie El o scoate, Devin copil supus, Sunt umilit Şi-s fericit.
Din cerul Tău înalt şi prea ales, Părinte, când mă vei lua la Tine, Prietenilor mei de pe pământ Redă-le, Tu, în alb veşmânt Un suflet care i-a iubit şi i-a-nţeles. (lipsește ultima strofă)
Fragmente din cartea Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, subcap. „Dialoguri cu Valeriu” și „Un om în care via Hristos – Valeriu Gafencu”.
