Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita, retras anul trecut din scaun din cauza vârstei înaintate, a uimit Grecia prin acțiunea sa temerară de a afurisi trei miniștri care au adus injurii și hule la...
Au fost lansate atacuri asupra celor care au îndrăznit să se împărtășească și să ofere Împărtășania. Din păcate, s-a ajuns la o indolență cruntă chiar și în popor și între credincioși. Că mântuirea este personală și fiecare trebuie să și-o asume, să lupte pentru ea, asta știm; dar de ce nu și împreună, ca Biserică autentică?
Imposibilitatea de a ne angaja în dialog unii cu alţii reprezintă cea mai importantă neputinţă pe care o trăieşte astăzi Biserica şi este cultivată de ierarhii noştri din cauza unui mod lumesc de a înţelege relaţiile de putere şi modalităţile de conservare a autorităţii.
Cred că se poate observa cu ochiul liber că, cel puțin până acum, prea puțin a fost lovită societatea de pandemie, de decese, cât mai mult de frică, isterie și măsuri nejustificate. Aceasta este...
Trebuie să fim vigilenți să ne formăm în duhul autentic al Bisericii, cu discernământ și prețuire a mântuirii, nu cu dispoziție greșită spre o gândire superstițioasă. Măcar pe viitor. De data aceasta cel care a pus la cale totul nu a avut intenții ascunse, dar ce vom face în fața minciunilor promovate de cei cu interese oculte sau aflați de-a dreptul într-o amăgire?
Mulți acum îndeamnă la solidaritate și strângerea rândurilor și la o mărturisire în fața ateilor progresiști, dar nu și în fața sinodalilor. Dar mie aceasta îmi aduce aminte de sfatul lui Caiafa. Dacă Hristos S-ar întoarce astăzi, ar fi răstignit din nou. De data aceasta este omorâtă, anulată prezența Lui în Potir. Nu de către arhiereii iudei de odinioară. Dar de către cine?
Am propria mea experienţă că tinerii serioşi sunt „obosiţi” de creştinism tocmai pentru că ei cred că este un „idealism” care în chip făţarnic nu trăieşte pentru „idealurile” sale; bineînţeles, ei nici nu cred în lumea cealaltă – dar tot ce ştiu e că nici „creştinii” nu cred. Să spunem lumii că noi credem „imposibilul”. Evanghelia exterioară a idealismului social este un simptom al acestei pierderi a credinţei.
Ne exprimăm întristarea că prin poziționările publice despre evitarea dumnezeieștii Împărtășanii, accentuând că această cea mai mare Taină a Bisericii Ortodoxe este absolut indispensabilă pentru viața duhovnicească și credincioșii nu este posibil să fie supuși lipsirii de ea.
Ar trebui să ieșim din situația ridicolă în care suntem împinși. Pentru asta este nevoie de o minimă tărie de caracter și verticalitate. Suntem puși serios la încercare: în Cine și în ce credem? De ce mergem la biserică și de ce ne împărtășim? Totuși ne expune înaintea lui Hristos în primul rând tăcerea asurzitoare, lipsa de reacție pe probleme arzătoare de credință.
Sunt luate în vizor și slujbele bisericești spre a fi permis accesul credincioșilor, acestea fiind oficiate afară. Este o veste bună dacă avem în vedere faptul că, până acum, ni se spunea că nu vor fi deschise lăcașurile de cult, dar reglementările ridică probleme serioase, fiind o intruziune în ritualul ortodox.