Patriarhul Chiril al Moscovei face apel la pace în Ucraina

Imagine: Romfea.gr

Romfea.gr: Patriarhul Moscovei: „Să lucrăm la restabilirea păcii în Ucraina”

Astăzi, 17 mai 2022, Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor, a programat o intervenție pentru restabilirea păcii în Ucraina. Vorbind de la altarul Consiliului  Federal, a cerut să se facă imediat acțiuni pentru restabilirea vieții pașnice în centura operațiunii speciale militare.

„În ciuda faptului că ostilitățile încă nu s-au încheiat, este indispensabil să lucrăm pentru restabilirea vieții pașnice în Ucraina și Donbas. Sunt încredințat că rugăciunile noastre vor fi ascultate și va domni o pace mult așteptată și durabilă”, a accentuat Patriarhul Chiril.

De asemenea, Patriarhul a adăugat: „Nu am nici cea mai mică îndoială că Rusia va depune eforturile necesare pentru crearea acestei vieți pașnice în care principiul de bază va fi păstrarea unității dintre popoare, pe baza înțelegerii reciproce”.

Chiril a mai cerut de la ambele părți să respecte dreptul internațional al omului în regiunile unde există ostilități. „Încă și în împrejurările unor confruntări armate, omul trebuie să păzească demnitatea celuilalt și să se îngrijească de demnitatea oamenilor din jurul său” – a subliniat în alt punct Patriarhul Moscovei.

În final, Întâistătătorul Bisericii Rusiei a cerut ajutorul populației necombatante, respectarea celor capturați și răniți și evitarea pe cât posibil a vărsărilor de sânge.

Enciclica Patriarhală din 1902: zorii ecumenismului în Ortodoxie. Răspunsul Bisericilor Ortodoxe de atunci, inclusiv al celei Române

Schimbul de opinii între Bisericile autocefale inițiat de Patriarhia Ecumenică pe tema ecumenismului vădește nu doar reticența față de subiectul fals al unității creștine, dar și impunerea lui de către Fanar. Nu doar Enciclica din 1902 este importantă, ci și răspunsul celorlalte Biserici și concluzia ultimă forțată a Patriarhiei Ecumenice. Demn de laudă este răspunsul Bisericii Române, poate cel mai corect dintre toate.

Pentru traducerea textului m-am folosit și versiunea lui în engleză, pe lângă ediția oficială în grecește.

Ecumenismul caraghios cu oi neascultătoare (Imagine: Ecclesio)

Enciclică Patriarhală și Sinodală (1902)

Preafericiților și Preasfințiților Patriarhi ai Alexandriei și Ierusalimului și ai Preasfintelor Biserici autocefale surori în Hristos care sunt în Cipru, Rusia, Grecia, România, Serbia și Muntenegru.

În cinstitele scrisori irenice pe care ni le-au trimis ca răspuns Preasfințiții Întâistătători ai cinstitelor Biserici Ortodoxe autocefale la anunțul nostru despre alegerea noastră cu bună-voința lui Dumnezeu și ridicarea pe Tronul Ecumenic preasfânt, apostolic și patriarhal am văzut bucuroși legătura duhovnicească străveche și nesfărâmată, care se manifestă cu toată sârguința și cu deplină căldură, cuvintele de dragoste evanghelică exprimate cu foarte mare ardoare și rugăciunile fierbinți înălțate către Dumnezeu pentru această străveche Sfântă și Mare Biserică a lui Hristos, soră a lor foarte sârguincioasă în credință și dragoste.

Această înfățișare armonioasă ca într-un horă sfântă a fraților în Hristos care se roagă împreună, care a străpuns sufletul nostru, ne-a încălzit și mai tare spre o comuniune efectivă mai continuă și a trezit în noi nădejdi mai bune pentru o cultivare mai productivă a relațiilor reciproce dintre Bisericile de aceeași credință pentru o rodire cucernică mai strălucitoare și mai abundentă. Am primit și am strâns la piept ca fiind pline de intenții bune asigurările frățești pure ale Preasfintelor Biserici, între care este preasfânta soră care deține întâietatea printre Bisericile din statele ortodoxe, spunem despre Biserica Ortodoxă a toată Rusia, ne-a umplut de multă mângâiere când ne-a adresat și ne-a încredințat acestea:
„Apelul vostru la pace și dragoste frățească și la comuniune vie reciprocă, adresat nouă și celorlalte Biserici autocefale, va găsi ecou și simpatie în inimile tuturor creștinilor ortodocși, care sunt dedicați sincer maicii lor, Biserica. Sfintele Biserici Locale ale lui Dumnezeu, despărțite prin istoria și diferențele de limbă și etnie, vor găsi unitatea lor în dragostea reciprocă, iar în comuniunea strânsă întreolaltă vor găsi curaj și extrag putere pentru propășirea în credință și cunoașterea lui Dumnezeu, resping metodele ostilității și propovăduiesc universalitatea Evangheliei.” – Acest duh de dragoste frățească și de unitate, care se revarsă din izvorul dumnezeiesc al Evangheliei, respiră viu prin cuvintele și înțelesurile asemănătoare din cinstitele scrisori ale tuturor celorlalte Biserici surori, transmițându-ne cu adevărat curaj și putere și ne oferă prilejuri binecuvântate, după obiceiul din vechime de bun augur al saluturilor de dragoste și frățietate, să cerem de fiecare dată și opinia lor experimentată pentru unele chestiuni asupra cărora studiul și judecata în comun ar putea fi considerate nimerite de către Biserici, dar totodată și completarea lucrurilor bune spre folosul comun al Bisericii întregi și a celor în parte, al căror cap este Hristos.

Așadar, întăriți de acest sprijin frățesc și având în minte îndemnul Apostolului Pavel către corinteni și către toți care au crezut în Hristos din toate veacurile: «Vă îndemn, fraților, în numele Domnului nostru Iisus Hristos să vorbiți toți același lucru și să nu fie între voi schisme, să fiți împliniți în același gând și în aceeași părere» , am socotit să propunem Sfântului Sinod din jurul vostru spre cercetare un studiu pe care noi l-am judecat a fi cuviincios și sfânt, vrednic de atenție și seriozitate, dacă se arată așa. Sfânta noastră mare Biserică a lui Hristos consideră oportun să ceară un schimb de opinii cu Preasfintele Patriarhii și cu Preasfințiții președinți ai Bisericilor autocefale asupra unor subiecte de esență și calitate religioasă, general vorbind, de mare însemnătate și importanță, a căror rezumat, pentru o expunere mai clară și o studiere mai facilă l-am făcut cunoscut fraților sinodali în Hristos preacinstiți și preadoriți care sunt în jurul nostru.

Așadar, după studiul și cercetarea făcute cu atenție, au fost de acord, având rezoluția unanimă sinodală a fraților sfinți arhierei foarte iubiți și preadoriți care sunt în jurul nostru în Duhul Sfânt, dar conformându-se și obiceiului care stăpânește în Biserica străveche, potrivit căruia episcopii care erau în fruntea Bisericii cu iubire de Dumnezeu își împărtășeau unii altora nedumeririle și soluționările acestora prin gramate/scrisori, luând aminte cu grijă și cu iubire frățească să caute o cugetare comună în cuvinte și fapte, purcedem la descrierea întrebărilor validate sinodal, fără să ridicăm chestiuni noi, ci punând înainte pe cele supuse studierii comune de ceva timp spre luminarea reciprocă a Sfintelor Biserici Ortodoxe Locale ale lui Dumnezeu. Acestea, având în tot cazul dispoziții asemănătoare pentru folosul comun, suntem încredințați, vor accepta cu plăcere și vor judeca să găsească oportun ciclul de comunicare duhovnicească spre cercetarea care se vădește nu numai în cursul lucrurilor, ci care este impusă și de chemarea cu care am fost chemați toți în Hristos, care, cu bună-voința și harul lui Dumnezeu, suntem rânduiți spre cârmuirea Sfintelor Lui Biserici pentru a lua seama de ele și a ne îngriji după datorie de mântuirea tuturor. Căci este o necesitate, într-adevăr, pentru cei rânduiți de sus spre chivernisirea duhovnicească a credincioșilor și un mare folos pentru pliroma creștină îngrijirea ca cel mai de preț capitol al dragostei să fie întărit ca să aducă mai multe roade după voia sfântă a Domnului. De aceea ne-am gândit ce pare venerabililor întâi-stătători ai Preasfintelor Biserici autocefale că ar trebui cercetat mai întâi, ce ar fi fost de folos să se facă, dar nu s-a făcut și ce este de cuviință și posibil să se facă de acum pentru întrunirea popoarelor ortodoxe în unitatea credinței și în dragostea și gândirea comună unii față de alții și ce trebuie făcut după acestea spre întărirea sfintei și ortodoxei noastre credințe și spre apărarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici împotriva duhului acestui veac, care se ridică împotrivă.

Lucru plăcut lui Dumnezeu și evanghelic mai este și faptul de a cerceta părerile Preasfintelor Biserici autocefale despre relațiile noastre din prezent și viitor cu cele două mari vlăstare ale creștinismului, adică Biserica Apuseană și a protestanților. Și este cunoscut că unirea lor și a tuturor celor ce cred în Hristos cu noi în credința ortodoxă constituie subiect de rugăciune și cerere constante în Biserica noastră și dorința bine-credincioasă și din inimă a oricărui creștin autentic care se ține de învățătura evanghelică a unității. Dar nu ignorăm totodată faptul că această dorință se lovește de persistența neclintită a acestor Biserici în doctrine pe care stând ca pe o bază solidificată cu trecerea timpului, par să nu fie deloc dispuși spre calea unității, lucruri care sunt arătate de adevărul evanghelic și istoric, sau manifestă ardoare, dar în termeni și pe baze pe care înțelegerea și comuniunea dogmatică dorită se dovedesc a fi inacceptabile pentru noi. De asemenea, este de prisos a spune pentru cei cunoscători că Biserica sfântă, sobornicească/catolică și apostolească, cea întemeiată pe temelia Apostolilor și întărită de dumnezeieștii și purtătorii de Dumnezeu Părinți la Sinoadele Ecumenice, care are cap pe Însuși Arhipăstorul Hristos și care este stâlp și temelie a adevărului și trup al lui Hristos, potrivit Apostolului de Dumnezeu inspirat și urcat la cer, Biserica sfântă menționată este una în faptă prin identitatea credinței și prin similitudinea valorilor morale și a obiceiurilor la unison (sinodal) prin deciziile celor șapte Sinoade Ecumenice și este datoare să fie una, nu multe și diferite între ele în privința dogmelor și a normelor fundamentale de guvernare bisericească. Dar dacă, precum în orice lucru cu neputință la oameni, dar cu putință la Dumnezeu, încă nu se poate nădăjdui la unirea tuturor ca fiind posibilă cândva, când venirea dumnezeiescului har conlucrează și oamenii sunt îndreptați pe cărările dragostei și păcii evanghelice, prin urmare trebuie luată în considerare și avută preocuparea, pe cât este posibil, cum ar fi cu putință să netezim calea acum colțuroasă care duce la un astfel de final și să găsim puncte de întâlnire și de contact sau chiar și unele atitudini permise de a trece cu vederea până la finalizarea în timp a întregului fapt, prin care se va împlini spre bucuria și folosul comun cuvântul Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos despre o turmă și un Păstor. De aceea, presupunând că va fi bine-primită preasfinților frați propunerea unei astfel de examinări, punem înainte cu curaj această întrebare frățească: dacă este judecată a fi oportună acum o sondare preliminară despre aceasta pentru a pregăti un teren neted pentru apropierea reciprocă prietenească și să se determine bazele, măsurile și mijloacele judecate drept cele mai bune de comun acord între membrii Bisericii noastre Ortodoxe generale.

În conexiune cu unitatea creștină sunt puse înainte și cele despre creștinii occidentali care s-au detașat nu demult de Biserica Romană, care și-au luat denumirea de vechi-catolici și spun că acceptă cele dogmatizate de Biserica nedespărțită de până aproape în secolul al IX-lea și rânduielile celor șapte Sfinte și cinstite Sinoade Ecumenice și se proclamă pe ei înșiși ca fiind deja în Biserica Ortodoxă generală și cer unirea și comuniunea cu ea ca pe un lucru rămas pentru o reglare formală. Și este lăudabil cu totul zelul fierbinte al acestor creștini iubitori de Dumnezeu pentru adevărul creștin și pentru dragostea evanghelică de care se arată că sunt plini în lupta lor bună. Sunt cunoscute lumii creștine decretele și actele conferințelor lor, precum și învățătura dogmatică și liturgică din cărțile lor reprezentative.

Dar încă nu prevalează în opinia noastră ceva clar și general despre mărturisirea lor de credință proferată, ci sunt judecate diferit cele despre aceasta de către bărbații noștri bisericești, fie care cunosc starea lor de aproape, fie care le-au studiat de departe. Unii dintre ei se pronunță despre această mărturisire că este încă departe în esență în punctele dogmatice de ortodoxia deplină, iar alții, dimpotrivă, o judecă drept neavând diferențe esențiale care împiedică unitatea credinței și comuniunea bisericească, numai cât nu conține acceptarea a toată învățătura și tradiția ortodoxă sănătoasă. Am socotit a fi bine să cerem opinia bine-credincioasă și iubitoare de frați a Preasfintelor Biserici de aceeași credință și despre această preocupare importantă, dacă li s-ar părea oportun și în ce mod ar da un sfat bun și acceptabil să fie facilitată realizarea dorinței de unire deplină cu noi a creștinilor despre care este vorba ca o pârgă de bun augur pentru unitatea nădăjduită și dorită a creștinătății mondiale.

Socotim că sunt vrednice de nu mai puțină atenție cele spuse și scrise deja de ceva timp despre calendarul comun, printre care îndeosebi sistemele propuse de reformare a calendarului iulian, care domnește în Biserica Ortodoxă, sau acceptarea celui gregorian, acela fiind mai defectuos științific, iar acesta mai precis, luând noi în calcul și mutarea pascaliei noastre bisericești ca o consecință necesară. Vedem că și în studiile pe acest subiect sunt împărțite opiniile care domnesc la ortodocșii noștri care au făcut investigații de specialitate. Unii dintre ei consideră că ceea ce ni s-a predat de demult este singurul lucru potrivit în Biserică pentru că este predanie patristică și ceva validat bisericește de la început/de sus și mai puțin necesară reformarea lui, ba chiar cred că trebuie mai degrabă evitată din motive pe care le detaliază. Alții se dovedesc apărători ai calendarului occidentalilor și ai introducerii lui la noi, punând înainte precizia măsurării timpului cât mai deplină cu putință sau chiar și folosirea nouă a unuia similar. Pledează pentru ei, după cum se pare, și cei din Biserica de Apus probabil în așteptarea foloaselor religioase admisibile după perspectiva lor proprie. Astfel, fiind intensificată dezbaterea în zilele noastre, sunt propuse cu perseverență de ambele părți susțineri felurite și vrednice de considerație, care se referă la știință și la religie în același timp, prin care în unele din țările ortodoxe se vădește o înclinație spre acceptarea opiniei despre schimbarea calendarului nostru sau o reformare a lui. Ni se pare util, de asemenea, pentru că această chestiune are o semnificație bisericească evidentă împreună cu forma științifică, să facă schimb Sfintele Biserici Ortodoxe între ele de comunicate aferente ca să se formeze în ele și despre acest subiect un cuget comun, o opinie și o decizie a Bisericii Ortodoxe generale, căreia i s-a pus deoparte atributul de a judeca și a găsirea, la nevoie, un mod de a combina pe cât posibil precizia științifică aferentă căutată cu păzirea dorită a limitelor bisericești consacrate.

Așadar Marea noastră Biserică a lui Hristos, judecând că acest schimb de percepții despre punctele expuse mai înainte este o manifestare palpabilă a comuniunii duhovnicești și practice și o păzire cuprinzătoare a unității în toate chestiunile comune cu cea mai mare eficacitate, nutrește nădejdi bune că grija frățească a ei și îndemnul care împinge la un final cuvios și evanghelic vor avea ecou de simpatie în inimile venerabililor frați în Hristos și va găsi o iubire de frați aprobatoare din partea lor pentru a comunica opinia fiecăruia dintre cei care conduc cu iubire de Dumnezeu Bisericile. Mai cugetăm că, dimpreună cu folosul comun nădăjduit din comunicările reciproce, se va da din nou lumii o mărturie despre puterea morală viguroasă care există în Sfânta Biserică Ortodoxă a lui Hristos, al cărei izvor este adevărul care a fost transmis în mod neschimbat și al cărei reazem tare este unitatea nezdruncinată a Bisericilor Locale între ele. Cu astfel de speranțe și încredere, pe care le sprijinim pe râvna dumnezeiască pentru reputația și starea bună a Sfintelor lui Dumnezeu Biserici din partea venerabililor întâistătători care le conduc și a Preasfintelor Sinoade, ne rugăm din străfundul inimii către Domnul să mântuiască și să acopere sub scutul Său tot ansamblul/pliroma credincioșilor ortodocși și să dăruiască viață fericită, sănătate și zile îndelungate Preafericirii și Preasfinției Voastre, care sunteți mult iubit și mult îndrăgit de noi.

12 iunie 1902

†Ioachim de Constantinopol

Ioachim de Efes
Natanael de Prusa
Alexandru de Neocesareea
Vasile de Smirna
Constantin de Hios
Policarp de Varna
Ioachim de Xanti
Nicodim de Vodena
Nichifor de Litița
Tarasie de Heliupolis
Ieronim de Kalliupoli


Răspunsul a venit din partea mai multor Biserici autocefale (Patriarhia de Ierusalim, Biserica Rusiei, Biserica Greciei, Biserica României, Biserica Serbiei, Biserica Muntenegrului), din care facem un rezumat pentru fiecare:

Patriarhia Ierusalimului (5 iunie 193): Consideră că nu este o necesitate dialogul cu creștinii occidentali și există la mijloc pericolul prozelitismului. Oricât s-ar strădui teologii eretici spre unire, s-ar ruga și ar visa-o, nu o vor atinge. Dar „este posibil ca Bisericile despărțite prin dogme și norme bisericești să petreacă în dragoste creștină și în respect reciproc și în apreciere una ață de alta până când va veni plinirea vremurilor și va răsări ziua dorită a unirii, în care toți se vor veseli și se vor bucura, doar că și acest fapt este pus la îndoială prozelitismul, această mare sminteală din creștinism”. Păstorii Bisericilor își doresc și se roagă să se unească Bisericile despărțite, dar nu se vor depărta de păzirea dogmelor și așezămintelor lor.

Pe lângă vechii catolici, și anglicanii prezintă interes de a avea un dialog cu ei. Însă trebuie știut că, la o examinare atentă, există diferențe mari care ne despart. Apropierea și chiar unirea cu ei sunt posibile, ba chiar necesare, iar acest lucru ar putea fi ușurat de formarea unor comisii de teologi din toate Bisericile Ortodoxe care să pună bazele corecte unei asemenea uniri. Aceștia ar putea redacta o mărturisire ortodoxă de credință mai desăvârșită și să emită o soluționare a problemei canonicității ierarhiei anglicanilor.

În ce privește calendarul, o reformare a lui ar fi spre vătămarea Ortodoxiei pentru că există un atac al prozelitismului catolic și protestant. Dacă popoarele apusene ar conștientiza sminteala prozelitismului și ar renunța la ea, atunci s-ar putea apela la un calendar mai precis. Totuși ar exista impedimentul să fie încălcat canonul apostolic care interzice sărbătorirea Paștelui „cu iudeii înainte de echinocțiul de primăvară”. Însă, dacă motivele morale care au impus această măsură ar fi nu ar mai fi în vigoare, atunci nu ar exista nici un impediment dogmatic să fie pus în rânduială calendarul cu măsurătorile științifice.


Biserica Rusiei (28 februarie 19003): În privința relațiilor cu cele două „vlăstare ale creștinismului”, se fac rugăciuni ca ei să vină la cunoștința adevărului și „să se întoarcă în sânul Sfintei Biserici sobornicești și apostolice la Păstorul lor unic”. Pe temeiul sincerității credinței lor în Sfânta Treime, este acceptat botezul lor și clericii latini sunt primiți în rangul lor, cinstind succesiunea apostolică a ierarhiei lor, ca și pe copți, armeni, nestorieni. Totuși grija mare nu este atât pentru înlesnirea unirii cu ei, cât mai ales pentru apărarea ortodocșilor de atacurile și momelile latinilor și protestanților. Cea mai afectată este aristocrația rusă. Prozelitismul față de ruși este visul de veacuri al papismului. Oricât de seducătoare ar fi cuvintele pașnice de unire, catolicii nu trebuie crezuți și nici trecute cu vederea toate eforturile și cheltuielile și ordinele pe care le folosesc pentru a subjuga credința rușilor. Pe de altă parte, protestanții au concepție foarte exterioară despre viața bisericească și urmăresc în tot chipul să slăbească credința ortodocșilor ruși în sfințenia Bisericii mai rău decât latinii. Anglicanii sunt dați ca exemplu diferit, fiind sinceri în raportarea lor, fără dușmănie, dar departe de dreapta credință. În plus, dorința lor de unire ar trebui împărtășită de toți, nu doar de o parte dintre ei (High Church). Vechii catolici au o râvnă bună pentru adevăr și există o cooperare cu ei, fiind înființată o comisie în Petrupolis. Dar o unire reală a fost contant amânată și noua generație a pierdut viața bisericească, este lumească și greu se pot stabili legături concrete. Aceștia trebuie convinși că doar Biserica Ortodoxă este depozitarul adevărului și, dacă vor să se mântuiască, trebuie să vină la ea.

Calendarul este studiat de o comisie specială din ordinul țarului, formată din specialiști din multe discipline, care nu au ajuns deocamdată la o concluzie. Introducerea calendarului nou doar la nivelul societății nu este socotită de bun augur pentru că ar trebui alcătuite calendare care să indice sărbătorile bisericești pe vechi, cum se întâmplă în Japonia. Mai mult, învățații ruși consideră că este mai practic calendarul iulian decât cel gregorian, ceea ce-i face rezervați și pe conducătorii bisericești față de schimbarea pascaliei și a tuturor sărbătorilor bisericești.

În final, este semnalat faptul că există alte comunități de creștini care sunt mai dispuși să vină la credința ortodoxă, cum sunt copții, nestorienii, copții ș.a.


Biserica Greciei (14 iulie 1903): Chestiunea unirii generale a Bisericilor este nepotrivită în circumstanțele prezentului de atunci pentru că au fost multe încercări care s-au lovit de impedimente de netrecut și au dus la mai mare tulburare decât pace. În ce privește pe cei autodenumiți vechi catolici, aceștia nu doar că au diferențe majore în dogme față de ortodocși, dar nici între ei nu au unitate și același cuget.

Adaptarea calendarului depinde mult de condițiile naționale și sociale. Este o chestiune care ține mai mult de astronomi, iar bisericește contează sărbătorile. Drept aceea, „dacă toate Bisericile Locale de Răsărit sunt convinse că împrejurările națiilor diferitelor Biserici Ortodoxe sunt potrivite pentru reformarea calendarului fără tulburarea conștiințelor religioase ale celor mai simpli, care nu pot să discearnă dogme și chestiunile liturgice de chestiunile astronomice, acestea pot să întreprindă reformarea calendarului de acum prin consens între ele și cu guvernul fiecăreia…”.


Biserica României: Biserica este datoare să păzească adevărul de credință, dar și toate învățăturile secundare. Ea îi povățuiește și pe cei rătăciți să revină la calea adevărată. Întoarcerea lor este dovada că Biserica crește și se întărește doar pe temelia pusă, care este Hristos. „Deci unde este Păstorul adevărat, acolo este și va fi și turma Lui; și unde este Capul, acolo și nu în altă parte va fi și trupul.” Cei care nu au ascultat glasul Păstorului să rămână în turma Lui au pierdut dreapta judecată a blândului Stăpân și au parte de multe nenorociri, dar Biserica îi cheamă înapoi, ea fiind păstrătoarea învățăturii adevărate. Este cunoscută istoria până la dezbinarea dintre Biserica de Răsărit și cea de Apus, provocată de cea din urmă. La fel, sunt știute și fazele prin care a trecut „biserica romano-catolică” până ce s-au scindat protestanții și și-au pus fiecare o altă temelie, diferită de cea ortodoxă. De atunci fiecare din aceștia urmăresc să stăpânească Biserica Domnului (Ortodoxă). Drept urmare, noi nu putem să trecem cu vederea nici măcar o silabă din învățătura de credință, nici nu avem vreun punct de întâlnire cu ei. „Calea Sfintei Biserici Ortodoxe este foarte netedă și fără nici o împiedicare. Nu este nevoie să o facă cineva mai curată decât este.” Dacă vrea cineva să vină pe această cale, noi le-o arătăm, dar „nu primim propuneri cât privește modul de intrare, pentru că ea este credința sinceră” primită de la Domnul Iisus prin ucenicii Lui și dogmatizată în cele șapte Sinoade. Dacă eterodocșii pun condiții cum să fie primiți, atunci trebuie să ne apărăm credința, știind că Domnul este puternic să bage pe alții în împărăție în locul fiilor nevrednici de masa Mirelui ceresc și apoi să le deschidă și lor mintea și inima ca să fie primiți cu smerenie în turma Păstorului.

Vechii catolici nu pot fi primiți prin concesii, ci prin pocăință. Ei, după despărțirea de Biserica Romei, și-au introdus reforme inacceptabile, cum ar fi anularea spovedaniei și a posturilor. Au făcut și tot felul de acorduri cu anglicanii la Bonn în 1874 și 1875 și la Lucerne în 1892 și negociază credința. Ortodoxia nu recunoaște nici o mărturisire schimbătoare în afară de cea care conține adevărul ei dogmatic și moral.

Calendarul ar trebui să rămână neschimbat pentru că nu se poate să nu se aducă atingere rânduielilor canonice. Dacă Dumnezeu vrea altceva, ne luminează prin Sfântul Duh ce să vrem și ce să facem.


Biserica Serbiei (6 iunie 1903): Biserica Ortodoxă nu este răspunzătoare pentru împărțirea Bisericii întemeiată de Mântuitorul, ci este suficient să se îngrijească să oprească fenomenelor smintitoare. Unul este Izbăvitorul neamului omenesc și una este Biserica Lui, iar cei care au introdus dogma Filioque au deschis o fâșie mare spre tot mai multe rătăciri la mijlocul sec. al IX-lea și deplin în sec. al XI-lea. Pe vechii catolici care se întorc trebuie să-i primim cu o dragoste care să nu fie mai mare decât cea față de Domnul Iisus Hristos. Trebuie să păzim neatinse toate dogmele pe care le-am ținut până acum. Nu putem să le cerem să lepede toate obiceiurile lor bisericești care nu vatămă învățătura dreaptă, dar să fie primiți prin acceptul sinodal al tuturor Bisericilor autocefale.

Calendarul iulian și cel gregorian sunt deficitare și cel mai bun este cel propus de Maxim Terpkovici atât în ce privește calcularea anului, cât și pe partea religioasă.


Biserica Muntenegrului (23 aprilie 1902?): Ar trebui convocat un Sinod general al episcopilor ortodocși pentru o mai bună relație între ei, dar separările statale sunt o piedică de netrecut. Dar sunt folositoare aceste comunicări. Biserica Muntenegrului, împreună cu toate celelalte Biserici Ortodoxe, se roagă pentru întoarcerea celor ce au fost cândva fii ai sfintei Biserici și oi duhovnicești și să ajungă la cunoașterea adevărului și să revină sub aripile Bisericii sobornicești. Este recunoscut botezul unora și al altora pe baza sincerității credinței lor, dar și succesiunea apostolică a latinilor. La fel procedează cu toți copții, armenii și nestorienii și care nu au pierdut succesiunea apostolică. În ciuda acestei dispoziții îngăduitoare, este nevoie mai ales de multă vigilență la atacurile latinilor și protestanților. Este știută din istorie dorința latinilor de a subjuga Ortodoxia chiar și în Serbia, Bosnia și Herțegovina prin înființarea de școli, misiuni și ordine monahale prozelitiste. Oricât de dulci ar fi cuvintele lor, trebuie avută mare grijă la vătămarea pe care o pot produce. La fel, și protestanții îi consideră idolatri și rătăciți pe ortodocși și produc pagubă prin învățăturile lor, de care trebuie ferită turma credincioșilor cu mare atenție. Cu totul altfel sunt anglicanii; drept urmare, trebuie manifestată deschidere față de ei și să li se arate dogmele păstrate curat doar în Biserica Ortodoxă. Vechilor catolici trebuie să li se arate că adevărul este doar în Biserica Ortodoxă ca ei, în căutarea lor îndreptată spre cele trei mari direcții creștine, să aleagă dreapta credință și să vină în turma cea adevărată.

În privința îndreptării calendarului, e un subiect dezbătut în toate țările ortodoxe și Mitropolitul Mihail al Serbiei a făcut deja o propunere Patriarhului Ecumenic. La fel, există și în Rusia o comisie pe această temă. Dar nu este ușor de ajuns la o concluzie finală acceptabilă pentru că este sensibilă schimbarea pascaliei și a praznicelor mișcătoare. Istoria arată că diferitele schimbări au provocat neplăceri. De aceea rămâne opinia că este mai bun calendarul iulian.


Răspunsul final al Patriarhiei Ecumenice (16 mai 1904): Mulțumiri pentru răspunsul Bisericilor autocefale din Ierusalim, Rusia, Grecia, România, Serbia, dar și Bisericii din Muntenegru. Alexandria, Antiohia și Ciprul nu au trimis o scrisoare de răspuns din cauza condițiilor vitrege.

Bisericile Ortodoxe se află sub asaltul unei ideologii lumești și se dorește fărâmițarea și dezbinarea lor și îndepărtarea lor de tradiția și canoanele apostolice. Acest duh străin amenință pacea Bisericii și este pământesc. Cum să nu fie drept să fie păstrate tradițiile ecumenice și patristice, puse pe temelia apostolică și păstrate cu sânge mucenicesc? Trebuie evitată orice abatere și să nu se apeleze la metode care distrug tradiția de veacuri.

Având în vedere dezbinările produse de erezii, este adevărat că trebuie multă vigilență în păzirea turmei ortodoxe, dar și rugăciune pentru unirea tuturor celor depărtați, gândindu-ne că ei cred în numele Domnului Iisus Hristos și nădăjduiesc să se mântuiască prin harul lui Dumnezeu. Nu ar păcătui cineva dacă vorbește cineva de apropierea creștinilor din Apus de Biserica Ortodoxă, în ciuda diferențelor de învățătură. Pentru a nu fi indiferenți față de eterodocși (vechii catolici), ci urmărind unirea bisericească, nu trebuie să-i nedreptățim, judecându-i după zvonuri; ar trebui să li se ceară o mărturisire clară oficială, emisă de episcopi și sinod. La fel trebuie tratați cu bună dispoziție și anglicanii.

Există diferențe de abordare față de botez și preoție în Bisericile Ortodoxe și trebuie curățat cugetul comun potrivit rânduielilor Bisericii Ecumenice. acest aspect ar trebui comunicat și studiat în răstimp de trei ani, apoi să se adune laolaltă teologi trimiși de Sfintele Biserici și să fie comunicată tuturor rezoluția.

În privința calendarului, avem predania de a prăznui Învierea în prima duminică după lună plină de după echinocțiul de primăvară. Dar calendarul sărbătorilor mișcătoare este bine să fie mai în acord cu anul tropic.

Precizări ale Sinodului Bisericii Ruse referitoare la crearea Exarhatului din Africa

Tratative între Patriarhii Teodor și Chiril, însoțiți de suita lor, înainte de a intra în conflictul ucrainean (Foto: Hilarion)

Patriarchia.ru: Declarația Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 28 ianuarie 2022

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au citit Comunicatul Sfântului Sinod al Patriarhiei de Alexandria cu privire la întemeierea Exarhatului din Africa de către Biserica Ortodoxă Rusă, publicat pe 12 ianuarie 2022.

Sfântul sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse consideră necesar să răspundă încercărilor făcute în acel document de a distorsiona adevăratele motive și împrejurările întemeierii Exarhatului.

Decizia Patriarhiei Moscovei este explicată în Comunicat ca decurgând „din faptul recunoașterii autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei de către Preafericitul Teodor al II-lea, Papă și Patriarh al Alexandriei și a toată Africa”.

Afirmația de acest fel se întemeiază pe o poziție evident mincinoasă pentru că Biserica Ortodoxă Ucraineană, așa cum a existat, tot astfel urmează să existe până astăzi ca o parte autonomă în administrație a Bisericii Ortodoxe Ruse. Nu a cerut și nu a primit nici o autocefalie Biserica Ucraineană. Dimpotrivă, a respins categoric procedura de acordarea a așa-zisului Tomos de autocefalie impus ei din afară și prin susținerea conducătorilor politici de atunci ai țării și al schismaticilor. Acestea au fost menționate repetat și public în declarațiile oficiale ale Sinodului Ierarhiei și ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în cuvântările ierarhilor, ale clericilor, ale monahilor și ale mirenilor ei, a căror majoritate covârșitoare au dorit și doresc păstreze unitatea cu Patriarhia Moscovei.

Așa-zisa autocefalie a fost acordată de Patriarhia de Constantinopol nu Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice – cea mai mare confesiune din Ucraina, care numără 108 episcopi, 12.381 parohii, 12.513 clerici, 260 sfinte mănăstiri și 4.630 monahi – ci unei grupări de schismatici, care s-au rupt de ea și urmează să o războiască. Tocmai pe baza acestor indivizi, care nu dispun de hirotonie validă și de harul preoției, și a celor de un cuget cu ei, Patriarhia Constantinopolului a constituit prin încălcarea canoanelor o „biserică autocefală”. Tocmai această structură schismatică, care este lipsită de har, a primit-o în comuniune Preafericitul Patriarh Teodor al Alexandriei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei semnalează cu tristețe schimbarea ecleziologiei ortodoxe, care a fost manifestată prin materializarea scenariului așa-zisei autocefalii ucrainene. Totuși schimbarea aceasta nu a fost comisă de Biserica Rusă, cum susține Comunicatul Sinodului Bisericii Alexandriei. Se regăsește în acțiunile Patriarhiei de Constantinopol, care a comis o intruziune ilegală în Ucraina, precum și în declarațiile reprezentanților ei înalți. eforturile de desemnare a unui Întâistătător primat în diptice ca „primul fără egali” în Biserica Ortodoxă, care chipurile deține dreptul exclusiv după judecata lui să acorde și să ridice autocefalii, să rupă segmente din Bisericile Locale, să revoce unilateral documente istorice de mai bine de trei sute de ani, să anuleze abuziv decizii disciplinare ale Sfintelor Sinoade ale altor Biserici autocefale, să „repună” abuziv în preoție persoane care niciodată nu au avut-o, constituie o apostazie evidentă de la învățătura despre Biserică a Sfinților Părinți și de la tradiția ortodoxă străveche.

Membrii Sfântului Sinod își amintesc cuvântările Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe a Alexandriei pentru Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina în sânul Patriarhiei Moscovei, fiind cuprinse declarațiile Preafericitului Patriarh Teodor, pe care le-a susținut în mod repetat în trecut până de curând. După cum dădea mărturie Preafericirea Sa în 2016 în unul din interviurile sale, mereu a urmat o „asemenea poziție, că Biserica Ucraineană constituie o parte indivizibilă a Bisericii Ortodoxe Ruse”. În 2018, când a vizitat Odessa, Întâistătătorul Patriarhiei Alexandriei a îndemnat pe credincioși să rămână dedicați „Bisericii canonice a Ucrainei de sub Preafericitul Mitropolit Onufrie”.

Totuși, pe 8 noiembrie 2019, Preafericitul Patriarh Teodor brusc a declarat că recunoaște gruparea schismatică ucraineană, a început să-l pomenească pe conducătorul ei la sfintele slujbe și, pe 13 august 2021, la primit în comuniune euharistică directă.

După cum este cunoscut, recunoașterea structurii schismatice din Ucraina de către Preafericitul Patriarh Teodor nu a fost primită printre alții nici în propria Biserică Ortodoxă a Alexandriei. Mulți clerici ai ei s-au poziționat public pentru Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană, și-au declarat dezacordul față de decizia evident ilegală a Întâistătătorului lor și nu au dorit să se supună canonic aceluia care a urmat calea schismei.

Doi ani Biserica Rusă nu a răspuns cererilor clericilor africani pe care le-a primit, ci a așteptat cu răbdare ca Preafericitul Patriarh Teodor să-și schimbe decizia. Totuși, în perioada care a trecut, Preafericitul nu s-a mărginit numai la pomenirea în dipticele Întâistătătorilor ortodocși a căpeteniei uneia dintre grupările schismatice ucrainene, ci l-a primit în comuniune euharistică pe el și pe alți „ierarhi” ai acestei structuri. Aceste fapte grozave au convins Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse despre nevoia de a răspunde cererilor care i-au fost depuse și, în aceste condiții excepționale, să întemeieze Exarhatul Patriarhal în Africa.

Această decizie care nu este deloc ușoară, care a fost luată în regimul recunoașterii schismaticilor ucraineni de către Patriarhia Alexandriei în nici un chip nu constituie expresia unei revendicări a teritoriului canonic al Bisericii străvechi a Alexandriei, ci urmărește unicul scop de a oferi acoperire canonică acelor clerici ortodocși din Africa ce nu doresc să participe la legiferarea schismei.

Îndemnăm pe Preafericitul Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa și pe ierarhii Preasfintei Biserici a Alexandriei să ridice susținerea lor față de schismă și să revină la calea canonică pentru a păzi unitatea Sfintei Ortodoxii.

Precizările făcute de Sinodul Patriarhiei Ruse cu privire la formarea Exarhatului din Africa sunt bine-venite și corecte, lămuresc unele aspecte care ar fi trebuit clarificate chiar în decizia patriarhală de înființare a structurii în discuție, și anume: cauza discordiei rezidă într-o învățătură eretică, primatul papist, Exarhatul înființat are caracter temporar și condiționat și nu reprezintă o pretenție jurisdicțională, o intruziune permanentă, ci doar o formă de acoperire canonică pentru clericii din Africa, de apărare a învățăturii și ordinii ortodoxe.

Chiar și așa, persistă lipsa referirii la canoane sau rânduieli și temeiuri patristice concrete care permită această acțiune a rușilor, ce ar putea fi ușor interpretată drept o agresiune jurisdicțională. O justificare temeinică ar pune în discuție mai limpede atât abaterile grave doctrinare comise de Fanar și diviziunile din cadrul Bisericii Ortodoxe produse, cât și soluționarea lor prin convocarea unui Sinod Panortodox.

O abordare pertinentă a subiectului a fost realizată deja, cu rezerva că este părtinitoare pro-rusă și ascunde lacunele deciziei Moscovei în loc să le penalizeze. Extragem mai jos doar detaliile canonice și dogmatice ale problemei, cu toate că sunt foarte interesante și celelalte aspecte de politică bisericească tratate:

UJO: Exarhatul rus în Africa: religie și geopolitică

Ce spun canoanele

Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a încălcat sfintele canoane pășind pe teritoriul canonic al unei alte Biserici Autocefale și creând acolo o ierarhie paralelă? Susținătorii Fanarului/ BOaU/ Patriarhiei Alexandriei în publicațiile lor spun fără echivoc că da și, mai mult, a creat o schismă în Africa. Dar orice persoană de bun simț poate vedea că actul BORu este doar o reacție la schisma reală pe care Fanarul a creat-o în 2018 prin legalizarea schismaticilor ucraineni pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În același timp, la momentul invaziei Patriarhiei Constantinopolului, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu se afla în schismă cu Biserica Ortodoxă, nu a fost acuzată de erezie și nu s-a întinat cu fapte sau decizii necuviincioase. Când ierarhia BORu a avertizat Fanarul că, intervenind în Ucraina, va deschide „cutia Pandorei”, nimeni nu a vrut să o asculte.

În cazul creării Exarhatului Rus în Africa, situația este fundamental diferită: Patriarhia Alexandriei, prin recunoașterea BOaU, a deviat în schismă. Hotărârea Sfântului Sinod al BORu din 29 decembrie 2021 spune: „Ca urmare a căderii în schismă a Patriarhului Teodor al Alexandriei, pomenirii la Sfânta Liturghie a conducătorului așa numitei „Biserici Ortodoxe a Ucrainei” la 8 noiembrie 2019 printre Întâistătătorii Bisericilor Autocefale, recunoașterii grupării schismatice menționate și coliturghisirea cu conducătorul acesteia la 13 august 2021, o parte a clerului Patriarhiei Alexandriei, după ce și-a declarat dezacordul cu poziția Întâistătătorului lor, s-a adresat Patriarhului Chiril al Moscovei și al întregii Rusii cu cererea să fie acceptați în sânul Bisericii Ortodoxe Ruse”. Adică la momentul creării Exarhatului Patriarhal Rus în Africa, Patriarhia Alexandriei se afla deja în schismă.

Am putea spune că BORu a acționat absolut canonic în această situație, la fel ca clericii africani, care s-au desprins de comuniunea cu patriarhul lor pentru a se alătura BORu. Dar nu totul este atât de simplu și lipsit de ambiguitate.

Există Canonul 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, care prescrie ca clericii să se desprindă de episcopii lor în cazul în care aceștia din urmă deviază la erezie: „Dar cel care, din cauza unor erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau părinții Bisericii, se desparte de comuniunea cu Întâistătătorul său pentru că el predică public erezia și fățiș o mărturisește în Biserică, astfel de persoane nu numai că nu sunt supuse pedepsei canonice pentru că s-au îndepărtat de comuniunea cu așa-zisul episcop înainte de o clarificare sinodicală, dar ei vor fi considerați vrednici de cinstea cuvenită în rândul ortodocșilor. Căci ei nu au condamnat un episcop adevărat, dar episcopi mincinoși și învățători mincinoși și nu au fragmentat unitatea Bisericii prin schismă, ci de schisme și dezbinări au căutat cu stăruință să elibereaze Biserica”.

Acest canon a fost citat ca argument de către ierarhii și țarii ruși când, fără binecuvântarea Patriarhului Constantinopolului, ei l-au ales în mod independent pe episcopul Iona de Reazan ca mitropolit al Kievului și al întregii Rusii la Sinodul Local din 1448 (de fapt, au proclamat autonomia Bisericii). Rușii au decis atunci să facă acest lucru deoarece Patriarhia Constantinopolului căzuse în erezie acceptând unitatea de la Florența în 1439.

Un detaliu istoric interesant – Mitropolitul Iona a devenit Întâistătătorul Bisericii nu numai în Cnezatul Moscovei, dar și în Mitropolia Kievului, care se afla sub stăpânirea Marelui Ducat al Lituaniei. Adică Biserica Rusă era atunci una în ambele state, dar a fost împărțită în două Mitropolii nu de Patriarhul Constantinopolului, ci… de Papa Calixt al III-lea la 15 octombrie 1458. Papa, conform Unirii de la Florența, se considera cap al Bisericii și credea că astfel de probleme țin tocmai de competența sa. Patriarhul uniat al Constantinopolului Grigorie al III-lea Mammas a crezut la fel și abia după decizia Papei l-a făcut pe Grigore Bulgarul „Mitropolit al Kievului, Lituaniei și Rusiei”.

Mai târziu, toată lumea a recunoscut această stare de lucruri, dar adevărul rămâne adevăr: Mitropolia Kievului a fost separată de cea Moscovei de un conducător absolut necanonic al Bisericii Catolice și a făcut parte din Patriarhia Constantinopolului până în 1686, când prin decizia Patriarhului Dionisie al IV-lea al Constantinopolului a fost realipită la Biserica Rusă, care la acel moment devenise deja patriarhie.

Totuși, aceasta este doar o remarcă istorică. Să revenim la aspectele canonice ale creării Exarhatului Rus în Africa.

Conform Canonului 15 al Sinodului I și II de la Constantinopol, clericii trebuie să întrerupă comuniunea cu episcopii lor dacă ei cad în erezie. Dar schisma și erezia nu sunt aceleași lucru. Canonul 1 al Sfântului Vasile cel Mare spune următoarele în legătură cu aceasta: „Vechile autorități <…> foloseau nume de erezii, de schisme și de adunări ilegale. Prin erezii ei au înțeles oameni care erau cu totul îndepărtați și înstrăinați de dogmele adevăratei credințe; prin schisme erau caracterizate persoanele care se desprindeau din motive ecleziastice și cauze care puteau avea o soluție; adunările ilegale neautorizate erau ținute de prezbiteri sau episcopi caterisiți sau de mireni neinstruiți”. Adică schisma este o împărțire a opiniilor asupra problemelor care pot fi vindecate și, spre deosebire de erezie, nu justifică crearea unei ierarhii paralele.

Înseamnă că BORu a acționat necanonic? Din nou, totul nu este atât de simplu. Cert este că toate acțiunile Fanarului în Ucraina – recunoașterea schismaticilor, crearea BOaU, „desființarea” Bisericii Ortodoxe Ucrainene  – nu sunt doar acțiuni schismatice, dar și manifestări ale unei erezii reale – erezia papismului la Constantinopol. Și toți cei care sunt de acord cu acțiunile Fanarului sunt, în primul rând, susținători ai ereziei. Până la urmă, Biserica mărturisește de la bun început că numai Iisus Hristos este Capul Bisericii. El exercită această conducere în mod direct și nu are nevoie de  „adjuncți”, „vicari” sau alți „executori” aici pe pământ. Aceasta este o problemă de principiu și nu presupune niciun compromis. Dezacordul asupra acestei probleme nu poate fi vindecat numai prin respingerea doctrinei false a vreunui ierarh care este capul Bisericii pe pământ sau, ca să spunem mai diplomatic, are autoritate exclusivă. Se poate spune că erezia papismului de la Constantinopol nu a fost încă condamnată de vreun Sinod, dar orice erezie a fost respinsă și condamnată de ierarhi individuali sau de Bisericile Autocefale chiar înainte de condamnarea oficială la Sinoadele Ecumenice.

Papismul de la Constantinopol a fost de fapt condamnat la Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse în 2008. Deși cuvântul „erezie” nu a fost menționat la acel moment, ci a fost înlocuit diplomatic cu sintagma „noua concepție eclesiologică”, conținutul acestei erezii era deja formulat și s-a notat că Biserica Ortodoxă Rusă a respins-o.

Textul Rezoluției Speciale sună astfel: „Sinodul își exprimă profunda îngrijorare față de tendințele <…> manifestate în declarațiile unor reprezentanți ai Sfintei Biserici din Constantinopol. Plecând de la o interpretare a Canonului 28 al celui de-a IV-a Sinod Ecumenic, neîmpărtășit de plenitudinea Bisericii Ortodoxe, acești ierarhi și teologi dezvoltă o nouă concepție eclesiologică care devine o provocare pentru unitatea pan-ortodoxă. Conform acestei concepții: a) doar Biserica Autocefală care este în comuniune cu Scaunul Constantinopolului este considerată că aparține Ortodoxiei Universale; b) Patriarhia Constantinopolului are jurisdicție exclusivă în toate țările în care este răspândită credința ortodoxă; c) în aceste țări numai Patriarhia Constantinopolului reprezintă opiniile și interesele Bisericilor Autocefale în fața autorităților publice; d) orice arhiereu sau cleric care slujește în afara teritoriului canonic al Bisericii sale Autocefale se află sub jurisdicția ecleziastică a Constantinopolului, chiar dacă el însuși nu își dă seama; e) Patriarhia Constantinopolului stabilește limitele geografice ale Bisericilor și, dacă opinia sa nu coincide cu opinia unei anumite Biserici în această privință, își poate stabili propria jurisdicție pe teritoriul acelei Biserici. <…> Această viziune a Patriarhiei Constantinopolului asupra propriilor drepturi și împuterniciri intră în contradicție acută cu tradiția canonică multiseculară pe care se sprijină existența Bisericii Ortodoxe Ruse și a celorlalte Biserici Autocefale”.

De ce Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse nu i-a dat numele de erezie? Pentru că era anul 2008, încă nu a avut loc invazia Fanarului în Ucraina și mai exista speranța că ierarhii de la Constantinopol își vor veni în fire și vor înțelege că se mișcă în direcția greșită.

Însă Arhimandritul Sofronie (Saharov), un ascet ortodox rus, un cleric al Patriarhiei Constantinopolului și un ucenic al Sfântului Siluan din Athos, a fost mai liber în declarațiile sale. În 1950, el a scris următoarele: „În prezent, în sânul Sfintei noastre Biserici există un mare pericol de a devia de la învățătura dogmatică. <…> Vă puteți întreba: Prin ce putem cunoaște această denaturare în prezent? Răspundem: la Constantinopol neo-papismul, care încearcă rapid să treacă de la faza teoretică la cea practică. <…> Trebuie oare să menționăm că această formă de papism este o erezie eclesiologică ca și papismul roman?”.

Se poate presupune că erezia papismului de la Constantinopol va fi numită erezie și condamnată la viitorul Sinod Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din 2022, iar apoi în așa-numitul format Amman de către primații și reprezentanții Bisericilor Autocefale care au hotărât că nu sunt de acord cu această erezie sub forma recunoașterii BOaU.

Pe baza celor expuse mai sus, se poate argumenta că BORu, după ce a creat Exarhatul Patriarhal în Africa, a procedat corect atât în ​​privința canoanelor, cât și a diplomației bisericești, deoarece o astfel de decizie ar fi putut fi luată aproape imediat după recunoașterea BOaU de Patriarhul Teodor al Alexandriei. Cu toate acestea, BORu a așteptat mai bine de doi ani și se poate presupune că în această perioadă au avut loc contacte informale la diferite niveluri pentru a explica ierarhilor alexandrini caracterul necanonic și neconstructiv a poziției lor.

Unirea cu catolicii: un deziderat al Bisericii Ruse în competiție cu Fanarul?

La Congresul care se desfășoară la Budapesta, delegatul Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion, a vorbit în deschidere despre Sfânta Euharistie în termeni clar ecumeniști. Acest gest stârnește nedumeriri și întrebări serioase. Conflictul cu Constantinopolul pare acum mai mult unul de natură politică decât dogmatic și canonic.

În condițiile în care Biserica Rusă a oprit participarea la manifestări comune cu Fanarul, lucru ce a dus la blocarea dialogurilor ecumeniste din 2019, iată că acum nu a ezitat să fie prezentă la Congresul din Ungaria, la care vine și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Nu doar că nu era nimerită această participare la forumuri străine de duhul Ortodoxiei, dar contravine chiar și cu propriile hotărâri și interese. Scopul urmărit, după cum am subliniat de mai multe ori în contextul intruziunii fanariote în Ucraina, trebuie să fie apărarea dreptei credințe, nu interesele pământești. Aceste aspecte au fost sesizate și de părinții mărturisitori din Grecia, care au publicat articolul de mai jos pe această temă.

O problemă delicată ridicată de afirmațiile Mitropolitului Ilarion este aceea a folosirii termenului de „Biserică”, folosit în mod confuz pentru a putea induce ideea de unire între ortodocși și catolici. Deși pare marginal pentru unii, acest mod de a teologhisi, ratificat și la Sinodul din Creta, nu este simplă retorică, ci un demers cu rezultate concrete și nefaste, anume sincretismul religios, amestecarea credințelor.

Mitr. Ilarion la Budapesta, 6 sept. 2021 (Foto: CNA)

Biserica Rusă la un pas înainte de Euharistia comună cu papistașii

În cateheza inaugurală la a 52-lea Congres Euharistic Internațional, care a avut loc pe 6 septembrie la Budapesta, Mitropolitul Ilarion a oferit o lecție mizerabilă despre Sfânta Euharistie Ortodoxă, prezentând-o ca pe o trambulină pentru unirea papistașilor și ortodocșilor în ciuda diferențelor dogmatice. Știrea care a circulat este că manifestarea va dura o săptămână și se va încheia cu Liturghia pe care o va săvârși Papa Francis în Piața Eroilor. În aceeași zi se va afla în țară și Patriarhul Bartolomeu.

A spus concret: «Catolicii și ortodocșii nu sunt uniți în Euharistie, dar sunt uniți în convingerea că în Pâinea și Vinul euharistic de după sfințirea Lor nu avem doar prezența simbolică a lui Hristos, ci prezența Lui deplină și reală».Într-un alt punct: «Ei (Sfinții) au atins ținta, în timp ce noi suntem pe drum. Dar calea spre mântuire este de negândit fără Euharistie. Nu există mântuire fără Biserică: aceasta este convingerea pe care noi toți o împărtășim, atât catolicii, cât și ortodocșii, chiar dacă localizăm Biserica într-un mod cumva diferit».
[…] «Dar Biserica este de neînțeles fără Euharistie. Prin urmare, chiar noimele Bisericii și ale Euharistiei și ale mântuirii sunt legate inseparabil în teologia noastră».
Mitropolitul Ilarion ne spune că putem să comparăm și, în final să unim Ortodoxia cu erezia pentru că în Pâinea și Vinul euharistic de după sfințirea Lor nu avem doar prezența simbolică a lui Hristos, ci prezența Lui deplină și reală. Pentru duhul luciferic al pan-religiei, prezența reală a Domnului nu există exclusiv și numai în Tainele Ortodoxiei, ci și în Tainele papismului.

Apoi Mitropolitul, când spune că împărtășim cu papistașii fraza «Nu există mântuire fără Biserică», se referă la «extra Ecclesiam nulla salus», adică nu există mântuire în afara Bisericii. Câte Biserici există pentru el: una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească sau multe, după cum a decis pseudo-Sinodul din Colimbari?

Desigur că se creează confuzie când Mitropolitul de Volokalamsk nu identifică sensul «Biserică» cu Biserica una, sfântă, sobornicească și apostolească, ci încalcă granițele ei stricte și îi cuprinde în ea și pe papistași. După ce a spus toate cele de mai sus, trage concluzia că, atâta timp cât Biserica este de neconceput fără Euharistie, prin urmare Ortodoxia și papismul pot să împartă aceeași Euharistie.

Intercalăm câteva puncte dintr-un articol mai vechi ca să ne amintim ce este Biserica romană:

… «De acum nu mai este nevoie de Sfântul Duh ca să conducă Biserica «la tot adevărul». Nu mai este nevoie de Sfânta Scriptură, nici de Sfânta Tradiție, pentru că mai este un dumnezeu pe pământ, cu putere să facă inutil și să proclame drept amăgitoare învățăturile Dumnezeului ceresc. Pe baza acestei infailibilități, Papa este singurul dreptar de credință și poate să exprime dogme noi chiar contrare normelor întregii Biserici, pe care toți credincioșii sunt datori să le primească ca să nu fie tăiați de la mântuire».

«Astfel, este același lucru Papa cu Biserica și Papa fără Biserică, adică Papa este totul și Biserica nu este nimic.»

Citind cuvintele Mitropolitului Ilarion, înțelegem că se desfășoară o luptă în curs pentru dominație între apărătorii panereziei ecumenismului din Rusia și Fanar. Este o nedumerire cum de consimt oamenii, în cazul concret Ierarhii ecumeniști din Rusia, să fie subordonați ai Papei. În afară de faptul că schimbă ecleziologia ortodoxă când se străduiesc să dea mărturie cu argumente teologice inexistente despre comuniunea euharistică viitoare, se nedreptățesc și pe ei înșiși. Pentru că ereticii nu fac nici o concesie de dragul unității. Dimpotrivă, rămân în rătăcirile lor, nu arată pic de pocăință și se străduiesc să atragă de partea lor pe acei neteologi pe care îi găsesc. Din păcate, pentru Mitropolitul Ilarion, subjugarea la primatul Papei este de dorit și canonic. Este vorba de o robie duhovnicească sau, mai exact, despre o înjosire duhovnicească reprobabilă în care este prinsă Biserica Rusiei.

Să nu râdem noi, oamenii, de o erezie condamnată de Sinoadele Părinților, care are ca piatră din capul unghiului pe Papa, nu pe Hristos, numai acela poate să o provoace. Cine știe cât este prețuită priveliștea unirii Adevărului Ortodoxiei cu ereziile sub conducerea Papei? Cine știe câți arginți face noua trădare a ecumeniștilor, încât pot să se facă egali pe ei înșiși cu ereticii, botezul nostru cu al lor? Singurul lucru sigur este că motivele care îi conduc pe arhierei ca Mitropolitul de Volokalamsk la astfel de poziționări provocatoare sunt clar demonice și nu au nici o legătură cu Duhul Sfânt, Care conduce acordul sobornicesc/catolic al Părinților Ortodoxiei.

Nu putem să nu semnalăm o contradicție. Biserica Rusiei a întrerupt pomenirea Patriarhului Bartolomeu și acum dorește să obțină comuniunea cu Papa. O, fiară fără șovăire a amăgirii!…

Fake news: Nu Biserica Rusă presează pe credincioși să se vaccineze contra covid-19, ci există doar declarații și poziționări neoficiale pe acest subiect

Sursă foto: Gulf News

Știrea de ieri că Biserica Rusă ar presa pe credincioși să se vaccineze este o manipulare. Declarațiile pe această temă făcute de Mitropolitul Ilarion, președintele Departamentului de Relații Externe, sunt opinii personale, nu exprimă poziția Patriarhiei de Moscova. În ciuda poziției sale înalte, ieșirea sa la un post de televiziune rusesc a fost una particulară, nu în calitate de purtător de cuvânt.

Foarte multe agenții de știri au colportat titlul tendențios că Biserica Rusă îi numește păcătoși pe cei care nu se vaccinează contra covid-19. Aceast este descisă ca fiind poziția Bisericii Ruse, dar sunt citate doar cuvintele dintr-o emisiune TV ale ierarhului menționat.

Declarațiile Mitr. Ilarion sunt, într-adevăr, răscolitoare. Într-o emisiune la postul național Russia 24, el a explicat că adesea mirenii vin să se mărturisească la el, pocăindu-se că nu s-au vaccinat. Ei se simt vinovați că ar fi infectat pe alții și unii chiar ar fi murit din această cauză. “Vin și spun: ‘Cum voi trăi cu asta acum?’. Și mi-e greu chiar și mie să le spun cum să ducă asta. Trebuie să recuperezi toată viața pentru păcatul comis. Păcatul este că te gândești la tine în loc să te gândești la ceilalți”, a spus Mitropolitul. “Suntem răspunzători – fiecare dintre noi – nu doar de noi înșine și nu doar de cei dragi ai noștri, ci și de cei care intră în contact cu noi.”

În lunile din urmă, Mitropolitul Ilarion a vorbit constant la TV despre nevoia de a respecta regulile și a lua măsuri de precauție pentru a evita infectarea. În luna iunie, ierarhul și-a arătat “atitudinea sa pozitivă” față de inițiativa guvernului de a face vaccinarea obligatorie pentru cei din serviciul public. “Bineînțeles, este de dorit să fie respectat principiul voluntariatului în raport cu vaccinările – principiu care a fost exprimat chiar de la început. Dar există și principiul responsabilității oamenilor pentru viața celorlalți”, a explicat el.

Așadar, în primul rând, declarațiile Mitropolitului sunt ridicole pentru că nu există o vinovăție concretă pentru care Biserica să ceară pocăință cuiva care nu s-a vaccinat. Apoi este cu atât mai absurd să vorbească de o povară a conștiinței pe toată viața. Este un discurs pur sentimental, lumesc, fără legătură cu morala Bisericii, cu poruncile lui Dumnezeu.

În România, sursă acestei știri este indicată ca fiind agenția Reuters. Mesajul preluat este că există foarte multe infectări și Biserica se implică, îi îndeamnă și îi ceartă pe oameni să se vaccineze, altfel săvârșesc un păcat major. Totuși cifrele vehiculate nu sunt contextualizate corect nici ca procent din populație, nici comparativ cu alte boli sau cauze de moarte cum ar fi accidentele rutiere curente, fumatul etc. În plus, nu se spune nici că vaccinul nu împiedică transmiterea bolii potrivit declarațiilor oficiale, valabile cel mai probabil și pentru tipurile de vaccinuri din Rusia, cel puțin Sputnik-V, pe bază de ARNm.

Pentru contextualizare, merită menționat că acum mai puțin de 2 săptămâni în urmă, starețul marii Mănăstiri rusești Valaam, Episcopul Pangratie, a încercat să facă obligatorie vaccinarea contra covid-19 pentru obște și pentru tot personalul auxiliar. În acest sens, a invocat ascultarea de stareț și ierarhie și a amenințat cu scoaterea din mănăstire și schiturile ei pe toți care se opun. Bineînțeles că această atitudine a creat opoziție, sminteală și uimire în rândul credincioșilor. Dar se pare că toată tulburarea s-a încheiat cu bine. Episcopul Sava, Administratorul-Șef al Patriarhiei Moscovei, de care depinde M-rea Valaam, a clarificat faptul că Patriarhul Chiril nu impune nimănui vaccinarea și el este cel care decide în această chestiune. Mai mult, măsurile obligatorii din zona Moscovei pentru lucrătorii publici nu sunt valabile pentru organizațiile religioase. Nici măcar Președintele Putin nu le agreează, dar ele ar putea fi impuse la nivel regional.

Concluzia reală este că, dimpotrivă, Biserica Rusă nu este adepta forțării oamenilor să se vaccineze, chiar se ferește de o astfel de poziționare oficială. Vocea unor ierarhi sau clerici individuali pur și simplu nu este reprezentativă, ci mai degrabă vedetistă, sentimentală, de impresie. Iar cei care le preiau fac un deserviciu Bisericii (Ruse) voit sau involuntar, mai ales prin folosirea unor expresii de genul: „puternica Biserică a Rusiei i-a mustrat pe ruși”. Parcă viața, mai ales cea bisericească, e mai mult decât un vaccin și boală; contează mai mult discernământul, onestitatea și îndeosebi ascultarea întru cunoștință de Dumnezeu, nu orbește și fără judecată. Vaccinarea în cauză comportă discuții mult mai documentate, serioase și bazate pe date sigure pentru că riscurile nu sunt mici, iar răspunderea morală este, de asemenea importantă.

Biserica Rusă înclină și ea, după cea Greacă, să accepte vaccinurile anti-covid, chiar dacă utilizează celule de fetuși la producerea lor

După cum semnalează portalul rusesc Pravoslavie, varianta în limba engleză, subiectul vaccinurilor anti-covid a fost tratat la o masă rotundă la Academia Duhovnicească Sretensky, pe 20 mai a.c., în cadrul unui seminar intitulat „Vaccinarea: probleme etice în lumina credinței ortodoxe”. Din păcate, rezoluția finală este foarte apropiată de poziția Bisericii Greciei tot de anul acesta, admițând în definitiv folosirea culturilor de celule de embrioni avortați.

Spre deosebire de Sinodul grecilor, participanții din Rusia, printre care au fost și ierarhi de seamă (membri ai Sinodului Permanent al Patriarhiei Ruse), au menționat și unele critici la adresa folosirii celulelor de fetuși. În acest sens, a fost citată o prevedere din Fundamentele Concepției Sociale a BORu, care consideră inacceptabilă „prelevarea și folosirea de țesuturi și organe de embrioni umani, avortați la diferite stadii de dezvoltare, pentru tentativa de a trata felurite boli” (XII.7). Cu toate acestea, verdictul final este în contradicție cu principiul enunțat mai sus. Concret, „participanții la masa rotundă, după ce au stabilit această chestiune, consideră că ar trebui ca industria farmaceutică să caute o posibilitate să folosească tehnologii care exclud utilizarea culturilor celulare menționate. Luând în considerare cele de mai sus, participanții la masa rotundă cred că în prezent, în absența unei alternative viabile, având în vedere amenințarea sănătății și a vieții oamenilor de către infecția cu virusul covid-19, o persoană ortodoxă care folosește un vaccin împotriva acestei boli, creat sau testat prin folosirea unei culturi celulare de embrioni, nu este implicată în păcatul avortului, în urma căruia a fost creată această cultură celulară. Dată fiind alegerea dintre un astfel de vaccin și un vaccin dezvoltat fără folosirea unei culturi celulare umane de embrioni, participanții la masa rotundă sunt în favoarea folosirii vaccinului din urmă ca fiind mai acceptabil din punct de vedere etic”.  La acestea adaugă apelul la o atitudine de respect față de alegerile oamenilor, atât în favoarea folosirii vaccinurilor în discuție, cât și împotrivă. În fine, discuția despre aspectele morale cu privire la folosirea culturilor crescute din celule de embrioni umani trebuie continuată.

În cadrul discuțiilor, a fost amintit faptul că Biserica nu este împotriva vaccinurilor, ci chiar a sprijinit vaccinarea împotriva variolei în 1804. De asemenea, a fost subliniată libertatea de alegere a fiecărui individ în parte pe baza „credințelor, înțelegerii și experienței de viață personale”. De aceea, este necesară o „discuție largă specializată și publică pe aceste chestiuni și o examinare corectă a medicamentelor folosite pentru posibile efecte adverse, inclusiv cele pe termen lung, ca și o autentificare a acestor medicamente. Este la fel de important să fie informați deplin și cuprinzător oamenii care iau propriile decizii cu privire la vaccinare în privința gradului de necesitate și a posibilelor consecințe”. Trebuie avut în vedere că nu intră în sarcina și competența Bisericii să stabilească riscul efectelor adverse ale medicamentelor.

Este de remarcat și faptul că „infecția cu virusul covid-19 a luat viața a mulți oameni și a adus o dezordine semnificativă în viețile oamenilor”. Din această cauză, merită respect efortul oamenilor de știință și al medicilor care au depus eforturi să fie depășită boala și prevenită.

Concepția că vaccinarea echivalează cu „acceptarea însemnării lui Antihrist” este una eronată, ca și teoriile conspiraționiste despre ciparea oamenilor în secret prin vaccinuri.

Nota noastră: Este superioară dezbaterea din Rusia față de cea realizată de Comisia sinodală din Grecia. Totuși nu pot fi trecute cu vederea contradicțiile evidente legate îndeosebi de etica folosirii celulelor de fetuși avortați în fabricarea vaccinurilor. Chiar dacă mai multe alte medicamente apelează la aceste proceduri, ele nu pot fi justificate de nici un fel de către Biserică. Atâta vreme cât este inacceptabilă folosirea celulelor sau organelor provenite de la fetuși, este de neînțeles cum nu este implicat cineva în păcatul avortului. Evident că nu este același lucru cu avortarea în sine, dar are nuanțe și implicații înfricoșătoare. Participarea la un păcat nu constă doar în săvârșirea lui, ci și în încurajarea și cauționarea lui. Atunci când este cultivat avortul, el este săvârșit la o scară mare, cu efecte devastatoare greu de imaginat. Desigur că nu poate fi dezvinovățit total cel care-și face vaccinul dezvoltat prin folosirea celulelor de fetuși. Dar mai ales cei care fac declarații publice, îndeosebi din partea Bisericii și pe probleme de natură etică, au o responsabilitate mult mai mare.

Ar trebui insistat asupra faptului că evaluarea morală a vaccinurilor anti-covid ar trebui făcută mai mult dintr-o perspectivă a păcătuirii, nu utilitaristă. Chiar dacă ar câștiga omul lumea toată sau numai sănătatea proprie, ce-i folosește dacă-și pierde sufletul prin păcate? Este mai de folos în fața lui Dumnezeu a fi măturat de interesele cinice ale societății decât ros de conștiință. Mai ales că virusul corona nu este atât de fatal încât să impună decizii radicale. Discuția ar trebui purtată mai ales pe raportul dintre efectele negative ale restricțiilor excesive în viața omenirii și cele generate de boală. În termeni ortodocși, este necesară o evaluare cu adevărat morală, neinfluențată de presiunea industriei farmaceutice, ci în frica lui Dumnezeu.

Nu în ultimul rând, nu trebuie uitat că există și episcopi ortodocși care nu sunt de acord cu vaccinul tocmai pe motivele în discuție. Printre aceștia, se numără Mitropolitul cipriot Neofit de Morfu și Mitropolitul grec Serafim de Kithire.

Deschiderea bisericilor preconizată în Grecia, mai puțin în Moscova. Situație neclară în Cipru

Arhiepiscopul Ieronim al Atenei

În situația în care întrunirile sunt îngreunate din cauza regimului de epidemie, Arhiepiscopul Atenei a trimis o scrisoare către Primul Ministru al Greciei pe tema deschiderii bisericilor. Despre aceasta purtătorul de cuvânt al Sinodului grec, Mitropolitul Ierotheos, a dat unele detalii: „Preafericitul a trimis scrisoarea miercurea trecută, adică pe 22 aprilie, și nu are legătură cu faptele care s-au ivit între timp. A fost trimisă această scrisoare către Primul Ministru și a fost comunicată către șase destinatari. Această scrisoare a fost trimisă prin mandatare și autorizare sinodală. Așteaptă răspuns de la Primul Ministru și spun aceasta pentru că s-a scurs informația că scrisoarea a fost trimisă Ministrului Educației. Da, a fost și Ministrul Educației printre destinatari, dar scrisoarea a fost trimisă către Primul Ministru”. De asemenea, Preasfințitul, cu privire la cuprinsul scrisorii, a accentuat că scrisoarea nu este aspră, ci realistă, prin ea Preafericitul este de acord cu Primul Ministru pentru lucrul pe care l-a împlinit până acum și în continuare se referă la eforturile pe care le-a făcut Biserica pentru a contribui la truda aceasta titanică a statului pe tema coronavirusului, pe lângă faptul că Biserica a înfruntat dificultăți interne și externe, chiar și presiuni. Și, la final, încheie că trebuie să fie deschise bisericile în scopul întoarcerii treptate la normalitate.

Pe 24 aprilie a trimis o scrisoare către guvern și Sinodul Bisericii din Creta, care este o Mitropolie organizată în cadrul Bisericii Greciei. Episcopii cretani au cerut repunerea în funcțiune a bisericilor cu stabilirea unor măsuri de prevenție contra coronavirusului.

Ca reacție la un concert mobil susținut în Atena sâmbătă, 25 aprilie, Mitropolitul Teoclit de Stagona a amenințat că va deschide bisericile în replică la acțiunea Primului Ministru de a participa la acel concert în mijlocul oamenilor.

Urmarea acestor evenimente a fost că Primul Ministru al Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a anunțat ieri (28 aprilie) deschiderea treptată în curând a lăcașurilor de cult:  „Din 4 mai bisericile vor fi deschise pentru închinare individuală și de duminică, 17 mai, credincioșii vor putea să participe și la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe, totuși mereu cu reguli stricte care vor fi convenite cu Sfântul Sinod și cu comunitatea științifică”.

*          *          *

În același timp, în Rusia bisericile vor rămâne închise credincioșilor din Moscova și din împrejurimi, slujbele fiind săvârșite doar de clerici. Patriarhia a anunțat că această situație va mai dura pe termen nedelimitat.

Este de notat că există mai multe cazuri raportate de îmbolnăviri ale clerului din această țară. Chiar și situații în care unii Episcopi au decedat de coronavirus, cum este cazul Episcopului Veniamin de Zeleznogorsk și Logofsk. Acesta a murit sâmbătă, 25 aprilie, după o pneumonie acută. A fost tratat într-o clinică din Kursk după ce fusese testat pozitiv de covid-19. Culmea este că el este cel care se poziționase negativ pe tema coronavirusului și declarase anterior că virusul este o lucrare a diavolului și, dacă nu vrea Dumnezeu, nu va muri nimeni.

*          *          *

În Cipru, pe lângă cererea adresată de Mitropolitul Atanasie de Limassol de convocare a Sinodului pentru a fi luată în discuție situația actuală a Bisericii cu adoptarea unor hotărâri clare, Arhiepiscopul Hrisostom a făcut unele declarații interesante pe această temă către ΚΥΠΕ (Agenția Cipriotă de Știri). Printre altele, acesta a spus:

„Scopul nostru, busola și etalonul acțiunilor noastre sunt interesul înțeles bine al turmei noastre.

Biserica Ciprului are o conducere, care păstrează raporturi foarte bune cu Președintele și Guvernul și conlucrarea lor este normală.

A făcut apel ca medicii care au cerut Președintelui să deschidă imediat bisericile cu măsuri de precauție „să-și facă meseria lor”, punctând că nu este nevoie să se amestece în treburile Bisericii. „Ar fi trebuit să abordeze întâi și-întâi conducerea Bisericii, pe Arhiepiscop și să asculte intențiile lui. Și, dacă nu ar fi fost de acord cu cele ce le-ar fi spus, atunci să se ridice”. El a apreciat că Biserica are conducerea ei care vorbește cu Președintele și Guvernul, care nu se vor luat după diferite sentimente înflăcărate ale unora, nici nu va urma reguli laice.

Guvernul are consilierii săi și va decide și Biserica Ciprului, la rândul ei, va aborda pe Președinte și-și va exprima ideile ei.

Biserica nu va fi influențată de «binevoitori» care au ca scop autopromovarea, exploatând subiectele Bisericii. Scopul său este interesul înțeles bine al turmei sale și al lumii pe care o slujește Biserica.

Arhiepiscopul a transmis un mesaj clar că nu vom merge să facem orice și să fie readus coronavirusul și mâine să fie acuzată Biserica de faptul că ea a dat încredințare de reluarea activității bisericilor cu consecința că începe să apară încă o dată din nou virusul. „Și, în loc să se întoarcă poporul la lucrurile sale și la ritmul corect, să facem înmormântări în popor”, subliniind că Biserica nu dorește așa ceva.

De asemenea, a transmis mesajul că nu trebuie să fie forțat nimeni, accentuând faptul că va veni ceasul când va vizita pe Președinte și va vorbi cu el. Vom face ceea ce este în interesul poporului și Biserica nu se va comporta ca o gloată. „Ne vom comporta ca oameni responsabili pentru binele poporului nostru, care ne-a rânduit să-l slujim.”

Este de amintit că Arhiepiscopul se va întoarce mâine la Nicosia.

Deși nu ne privesc direct pe noi, totuși declarațiile de mai sus pot fi considerate o mostră de ipocrizie și aroganță prin care este disprețuită opinia credincioșilor și impusă una oficială, fără fundament real în practica Bisericii.

Chiar și așa, într-un alt interviu către Cyprus Times, Arhiepiscopul Hrisostom s-a referit și la deschiderea treptată a bisericilor. Acesta a declarat: „Gândul nostru este să poată veni un număr de credincioși pentru slujbe la biserici, avânt totuși o distanță de 10 metri păstrați unul de altul. … Într-o zi să meargă unii și în altă zi alții”.

Există intenția atât din partea Arhiepiscopului, cât și a Președintelui să aibă loc un comunicat pe tema deschiderii bisericilor.

Biserica Rusă va rupe comuniunea DOAR cu Arhiepiscopul Greciei și cu cei care vor recunoaște pe schismaticii ucraineni

Redăm mai jos Declarația Sinodului Bisericii Ruse din data de 17 octombrie a.c., tradusă după două versiuni, grecească și engleză.

Pe 17 octombrie 2019 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei, care s-a adunat în ședință, a adoptat o declarație cu privire la situația care s-a format în Biserica Ortodoxă a Greciei după desfășurarea întrunirii extraordinare a Sfântului Sinod al Ierarhiei pe 12 octombrie 2019 despre problema bisericească ucraineană (proces verbal nr. 125).
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei au luat la cunoștință actele postate pe mijloacele de informare în masă ale întrunirii Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Ortodoxe a Greciei din 12 octombrie 2019 și îndeosebi Comunicatul Sinodului și Referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia pe tema «Autocefalia Bisericii Ucrainene», prin care propune «recunoașterea… autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Republicii independente Ucraina».
Câtă vreme Biserica Ortodoxă Ucraineană autonomă de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului și a toată Ucraina, cu 95 de arhierei, mai mult de 12 mii de parohii, mai mult de 250 de mănăstiri și zeci de milioane de credincioși rămâne unită canonic cu Biserica Ortodoxă a Rusiei și nici nu a cerut autocefalia de la cineva, este vorba evident despre recunoașterea facțiunile schismatice din țară.
Mai devreme Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol a procedat la declarații repetate despre recunoașterea Mitropolitului Onufrie al Kievului și a toată Ucraina drept singurul Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Ucraina (ultima astfel de declarație a fost făcută în auzul tuturor în Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe din ianuarie 2016). Cu toate acestea, la sfârșitul anului 2018 Patriarhul Bartolomeu, contrar ultimelor declarații și fără să fie competent canonic, fără pocăință și dezavuarea schismei, «a restabilit» pe cei caterisiți, anatematizați sau care nu au avut niciodată hirotonie canonică, ba nici continuitatea apostolică tipiconală. Drept cap al noii structuri a fost ridicat un om cu «hirotonie» de la Filaret Denișenko, fost Mitropolit al Kievului, caterisit și excomunicat din Biserică. Cel din urmă a fost și el «restabilit» «în vrednicia arhierească» de către Patriarhul Constantinopolului, dar imediat după aceea a plecat din «biserica» abia alcătuită, comunicând reînființarea facțiunii sale schismatice mai vechi, pe care o definește drept «Patriarhia de Kiev».
Biserica Ortodoxă a Rusiei a informat în repetate rânduri pe conducătorii bisericești ai Bisericii Ortodoxe ai Greciei despre poziția dificilă în care a intrat Biserica Ortodoxă a Ucraineană după legiferarea necanonică a schismei ucrainene de către Constantinopol, precum și despre violența și persecuțiile pe care le-au declanșat în detrimentul fiilor credincioși ai săi foștii conducători ai Ucrainei. Pe 9 octombrie, la puține zile înainte de amintita întrunire extraordinară a Ierarhiei, Patriarhul Chiril al Moscovei și al tuturor rușilor a trimis o Scrisoare către Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia cu îndemnul să se abțină de la acțiuni unilaterale și să nu procedeze la «decizii pripite până când Sfântul Duh nu îi va aduna pe toți Întâistătătorii Sfintelor lui Dumnezeu Biserici și îi va înțelepți să găsească o rezolvare prin eforturi comune în numele întregii Biserici sfinte, sobornicești/universale și apostolice, prin care să fie odihniți toți și care să constituie depășirea crizei prezente».
Provoacă supărare faptul că Preafericitul Arhiepiscop Ieronim motivează nevoia unei recunoașteri pripite și unilaterale a comunității schismatice printr-un șir de argumentări greșite și mincinoase, care au fost combătute în mod repetat nu numai de ierarhi, cercetători și teologi ai Bisericii Ortodoxe a Rusiei, ci și de către destui arhierei, preoți și teologi renumiți ai Bisericii Ortodoxe a Greciei.
Nu răspunde realității teza Preafericitului Arhiepiscop Ieronim că «Biserica Ortodoxă a Ucrainei… a rămas întotdeauna în jurisdicția canonică bisericească a Bisericii Mamă, Patriarhia Ecumenică». În anul 1686, prin Scrisorile Sanctității Sale, Patriarhul Dionisie al Constantinopolului și ale Sfântului sinod al Bisericii de Constantinopol, Mitropolia de Kiev a fost supusă în jurisdicția Patriarhiei de Moscova. Mai bine e 300 de ani toată Ortodoxia, fiind cuprinsă și Biserica Ortodoxă a Greciei, a recunoscut jurisdicția canonică a Patriarhiei de Moscova asupra Mitropoliei de Kiev. Totodată, conform sfintelor canoane ale Bisericii, pentru diferențe jurisdicționale, este în vigoare prescripția de 30 de ani (canonul 25 al Sinodului trulan).
Toate cele de mai sus au fost ignorate de către cele două Comisii ale Bisericii Ortodoxe a Greciei, cărora le-a fost încredințată cercetarea problemei bisericești ucrainene. În concluziile lor, Comisiile, potrivit Mitropolitului Serafim de Kitire și Antikitire, «neglijează tradiția vie a dependenței de aproape 300 de ani a Mitropoliei de Kiev și a toată Ucraina față de Patriarhia Rusiei. De altfel, această realitate este ilustrată în toate dipticele Bisericii Greciei până chiar de anul trecut. Trec cu vederea poate faptul că Patriarhul Ecumenic de acum Bartolomeu, prin Scrisori Patriarhale (1992 și 1997) recunoaște jurisdicția canonică a Patriarhiei Moscovei asupra Sfintei Mitropolii de Kiev și respectarea pedepselor canonice impuse clericilor caterisiți și schismatici, acum curățați și restabiliți».
Nu răspunde realității nici susținerea Preafericitului Arhiepiscop Ieronim că chipurile, «deoarece Patriarhia Moscovei a lipsit de la lucrările Sinodului din Creta din 2016, nu s-a dat posibilitatea cercetării subiectului acordării autocefaliei». În realitate, subiectul autocefaliei a fost exclus de pe Ordinea de zi a Sinodului mult mai devreme după insistența Patriarhului Bartolomeu. Acum este vizibil cu ochiul liber motivul mișcării de mai sus. De altfel, la ședințele Comisiei Pregătitoare inter-ortodoxe din anii 1993 și 2009, delegații tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale au concluzionat în acord cu privire la rânduiala acordării autocefaliei, care prevede: a) consimțământul Sinodului Local al Bisericii Mamă suverană ca parte din ea să primească autocefalia, b) asigurarea din partea Patriarhului Ecumenic a încuviințării tuturor Bisericilor Ortodoxe Locale, care se exprimă în consens de către Sinoadele lor, c) prin consimțământul Bisericii Mamă și încuviințare panortodoxă este proclamată oficial autocefalia prin emiterea Tomosului, care «este semnat de către Patriarhul Ecumenic, dând mărturie în el prin semnăturile lor Preafericiții Întâistătători ai Preasfintelor Biserici Ortodoxe, fiind chemate la aceasta de către Patriarhul Ecumenic». Referitor la ultimul punct, nu a obținut un acord numai rânduiala semnăturilor Tomosului, dar aceasta nu anulează acordurile anterioare, care au fost atinse în restul punctelor. În Sinaxele Întâistătătorilor din anii 2014 și 2016, delegația Patriarhiei Moscovei, precum și delegații Bisericilor surori individuale, au insistat pe încadrarea temei autocefaliei pe Ordinea de zi a Sinodului. Biserica Rusă a primit în final excluderea acestei teme din Ordinea de zi a Sinodului numai când în ianuarie 2016 Patriarhul Bartolomeu, în prezența celorlalți Întâistătători, a încredințat că Preasfânta Biserică de Constantinopol nu are intenții să recurgă la orice acțiuni care să privească viața bisericească din Ucraina, nici la Sfântul și Marele sinod, nici după aceea.
Argumentările care sunt aranjate în referatul Preafericitului Arhiepiscop Ieronim, care au fost combătute și mai demult în repetate rânduri, urmează precis poziția Patriarhiei de Constantinopol. Totuși se ridică dubii cât participă pliroma Bisericii Ortodoxe a Greciei. Lipsa consensului în sânul ierarhiei Bisericii Greciei pe tema în discuție, precum și disprețuirea glasurilor celor care nu sunt de acord cu recunoașterea schismei ucrainene este dovedită de Mitropolitul Serafim de Kitire: «Au luat-o înainte cei doi Mitropoliți cărunți și venerabili, Serafim de Karistia și Gherman de Ilia, care au vorbit cu multă înțelepciune și pricepere despre chestiunea aceasta arzătoare, care au recunoscut că Patriarhul Ecumenic are dreptul canonic al acordării autocefaliei în anumite limite, dar și că împrejurarea de față este foarte critică și cere mare prudență și studiu și cercetare aprofundate, fără presiunea timpului, asupra acestui subiect. Pe această „lungime de undă” s-au mișcat și Mitropoliții Daniil de Kesariana, Nicolae de Mesogheea, Serafim de Pireu… și smerenia mea. Mitropoliții Andrei de Driinupolis și Cosma de Etolia nu au luat cuvântul, dar s-au aliat cu Arhiereii antevorbitori. Cei absenți, dar care s-au poziționat în scris, Simeon de Nea Smirni și Nectarie de Kerkira, au abordat cu aceeași dispoziție și din aceeași perspectivă această chestiune serioasă ucraineană».
În Scrisoarea sa către Sinodul Ierarhiei și către Preafericitul Președinte al ei, Mitropolitul Simeon de Nea Smirni semnalează că «autocefalia ucraineană și condițiile în care a fost acordată nu au nici o asemănare cu celelalte autocefalii care au fost acordate mai demult» de către Patriarhia de Constantinopol. Accentuează faptul că «recunoașterea în grabă… a schismaticilor și așa-numiților „autohirotoniți” – fiind evitată Biserica Locală canonică, dar și Patriarhia Moscovei, de către care au fost condamnați schismaticii – și acordarea autocefaliei noii structuri bisericești naște întrebări rezonabile și provoacă reacții». De asemenea, arată faptul inacceptabil canonic al existenței simultane «a două Biserici Locale paralele» în Ucraina și separația deja creată în «noua structură bisericească ce a primit autocefalia». Menționează imediat interesul marilor puteri geopolitice pentru acordarea forțată a «autocefaliei» schismaticilor. Comparând situația de astăzi a Ortodoxiei cu faptele marii schisme din 1054, cheamă ierarhia «să nu ne grăbim să luăm poziție». «Abordarea forțată și „pe genunchi” a chestiunii ne va expune și va implica Biserica noastră în peripeții. Este greșit să credem că o abordare de acest fel a temei constituie susținere față de Patriarhia Ecumenică».
Mitropolitul Nectarie de Kerkira, care nu a putut să fie prezent la întrunirea extraordinară a Sinodului Ierarhiei Bisericii sale, a adresat o Scrisoare către Sinod, unde cere «să amânăm luarea acestei decizii». Subliniază că nu crede că «este vremea adecvată să luăm o decizie în această chestiune spinoasă și deoarece condițiile geopolitice în zona mai largă nu sunt regulate, cu concluzia că orice decizie să fie probabil să provoace dificultăți țării noastre». Mai cheamă Biserica Greciei să facă «o tentativă să mijlocim» să înceapă un dialog între Patriarhiile de Constantinopol și Moscova.
Ca un expert în subiecte de drept bisericesc canonic, Mitropolitul Serafim de Pireu nu numai că a depus înaintea Sinodului un studiu amănunțit, unde a combătut convingător argumentarea referatului Întâistătătorului Bisericii Greciei, dar și prin intervențiile sale verbale a exprimat o critică severă față de așa-zisul „Sinod unionist” al schismaticilor. A accentuat că «așa-numitul „Sinod unionist” întrunit este și el nul pentru că a fost compus din persoane laice și î, de aceea, acordarea regimului de autocefalie acestei structuri „bisericești” inexistente devine nulă». A mai subliniat faptul că tentativele de îndreptățire a acestor «nereguli canonice» printr-o practică neuniformă canonică, «prin recursul la robia otomană a Bisericii» și la groaznica perioadă când unele dintre Bisericile Locale sfârșeau într-o dependență directă față de Patriarhul de Constantinopol, «trec sub tăcere rânduiala canonică a Bisericii Sfintelor Sinoade Ecumenice». «Am cerut din partea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei – spune Mitropolitul Serafim – convocarea unui Sinod Panortodox pentru soluționarea acestui subiect foarte anevoios, în care este implicată, din păcate, geopolitica și geostrategia prin acțiuni asupra tuturor Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Totodată am reproșat Comisiei sinodale pe relații inter-ortodoxe și inter-creștine că nu a prezentat nici un referat Sinodului permanent, Preafericitului Președinte și Ierarhiei Bisericii Greicei despre opiniile pe temă ale celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale și nici o evaluare preliminară a consecințelor probabile pentru unitatea Bisericii, pentru întreruperea comuniunii cu Biserica Rusiei și pentru recunoașterea de către ea a vechilor calendariști din Grecia. În același timp, am răspuns Președintelui Comisiei de drept canonic că Mitropolitul Onufrie nu avea nici o posibilitate să participe la așa-numitul „Sinod unionist” după cum nu ar fi putut participa Preafericitul Arhiepiscop Ieronim al Atenei cu autointitulatul „Arhiepiscop de Atena” Partenie Vezirea, diacon caterisit din Biserica Greciei».
Comunicatul întrunirii extraordinare a Ierarhiei a informat despre decizia care a fost luată în urma dezbaterii referatului în discuție. Totuși rămâne necunoscut cine anume a primit decizia și în ce formă. Un întreg șir de ierarhi demni au atras atenția Sinodului asupra situației critice a Ortodoxiei din lume, la prudență și studiu aprofundat al problemei fără forțare și presiuni din exterior. Unii Mitropoliți, chiar și cei care au fost absenți de la Sinod, au depus cererile lor scrise Sinodului pentru amânarea luării unei decizii.
Deciziile Sinodului Ierarhiei în Biserica Greciei sunt luate prin votarea tuturor sinodalilor. cu toate acestea, nu a fost efectuată votarea Ierarhiei nici pe subiectul recunoașterii facțiunilor schismatice ucrainene, dar nici chiar pe tema aprobării deciziilor Sinodului permanent.
Îndeosebi acestea le-a informat Mitropolitul Serafim de Kitire: «Deciziile sunt luate, după cum este cunoscut, în mediul nostru bisericesc prin votare: fie prin ridicarea mâinii, fie deschis, fie secret sau după întrebare către toți sinodalii. Pot să existe unele voci pentru autocefalie, dar a fost un număr important al acelora care susțin opinia contrară, dar și a celor care s-au raliat prin tăcere cu cei de-al doilea».
Nu există un text oficial cu acces deschis pe care să fi fost semnat de arhierei greci și care ar putea oricine să-l considere mărturie a unei decizii a unității sinodale a Bisericii Locale. Mai mult, a fost dată foarte pe scurt știrea Biserica Ortodoxă a Greciei a recunoscut chipurile autocefalia ucraineană, ceva ce nu conglăsuiește nici cu textul Comunicatului, dar nici cu pozițiile multor sinodali. Se ridică temeri serioase că a fost anulat în acest caz modul sinodal de luare a deciziilor, care este binecuvântat de cuvintele Sfinților Apostoli: «Părutu-s-a Sfântului Duh și nouă» (Fapte 15:28), precum și de istoria de mii de ani a Bisericii una, sfântă sobornicească/ universală și apostolească».
Dacă schisma ucraineană va fi recunoscută în fapt de către Biserica Ortodoxă a Greciei sau de Întâistătătorul ei – în forma conslujirilor, pomenirii liturgice a conducătorului schismei sau a trimiterii de scrisori oficiale către el – aceasta va constitui o mărturie tristă a adâncirii scindării în familia Bisericilor Ortodoxe Locale. Toată răspunderea scindării și-o va asuma Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol și acele puteri politice externe pentru care «a fost legiferată» schisma ucraineană. În loc să-și admită greșeala săvârșită și să se silească să o îndrepte printr-o consfătuire panortodoxă, Patriarhul Bartolomeu a blocat orice inițiativă de discuție în acest domeniu și de un an, conform multor martori, a exercitat o presiune fără precedent asupra ierarhilor Bisericii Greciei, cerându-le recunoașterea schismaticilor. A făcut declarații repetate referitoare la recunoașterea de către Biserica Greciei a pseudo-ierarhilor necanonici din Ucraina, ca o supoziție decisă dinainte, ca și cum nu ar fi vorba de o decizie independentă a Bisericii Locale Autocefale. Poziția Bisericii Greciei, care este limitată în esență în regimul ei de autocefalie, este complicată prin dubla jurisdicție a unei părți importante a ierarhiei ei, care depinde canonic de Constantinopol: de ex., a comunicat acestor ierarhi o scrisoare enciclică cu cererea să recunoască imediat nou creata structură pseudo-bisericească. Cei care s-au dovedit îndrăzneți și au mustrat public rătăcirile Constantinopolului, procedând la dezbateri cu el, au primit amenințări, li s-a cerut să le fie aplicate măsuri de convingere, au fost acuzați de trădare și lipsă de patriotism.
Provoacă durere faptul că prinosul istoric al poporului grec la transmiterea ortodoxiei este transformat în câștig politic vremelnic și susținere a unor interese geopolitice străine de Biserică. Totuși aceste abuzuri ale simțământului național nu vor fi încununate de succes. Nu vor putea să submineze unitatea credinței noastre, care a fost cumpărată cu sângele noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii noastre. Nu vor întrerupe unitatea tradiției noastre ascetice, care a fost formată prin nevoințele multor cuvioși părinți și râvnitori. Nu vor distruge veșnica prietenie a popoarelor grec și slav, care a fost cumpărată cu sângele soldaților ruși și forjate prin luptele comune pentru libertate ale poporului frate grec.
Apreciem comuniunea de rugăciune cu frații noștri din Biserica Ortodoxă a Greciei și vom păstra prin această relație vie, canonică și liturgică cu toți ierarhii și păstorii care s-au raliat deja și se vor ralia mai departe împotriva recunoașterii schismei ucrainene, cu toți care nu se vor contamina prin slujiri împreună cu pseudo-ierarhii schismatici, ci vor constitui exemplu de bărbăție creștină și statornicie în adevărul lui Hristos. Domnul să-i împuternicească în lupta lor mărturisitoare cu rugăciunile Sfinților Marcu al Efesului și Grigorie Palama, ale Cuviosului Maxim Mărturisitorul și ale tuturor Sfinților greci care au avut și au parte de evlavie în Sfânta Rusie.
În același timp, amintim că sfintele canoane condamnă pe cei care primesc în comuniune de rugăciune și ajung la conslujire cu cei caterisiți și excomunicați (10, 11, 12 apost., 5 Sin. I Ec., 2 Antiohia ș.a.). După acestea, întrerupem comuniunea de rugăciune și euharistică față de arhiereii Bisericii Greciei care au primit sau primesc într-o astfel de comuniune delegații comunităților ucrainene schismatice necanonice. La fel, nu dăm binecuvântare pentru călătorii de închinare în eparhiile care sunt păstorite de ierarhii în cauză. Informațiile aferente vor fi comunicate pe larg organelor de închinare și turistice ale țării, care constituie ținutul canonic al Bisericii noastre.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Rusiei autorizează pe Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril al Moscovei și a tuturor rușilor, să întrerupă pomenirea Preafericitului Arhiepiscop Ieronim al Atenei și a toată Grecia în cazul în care Întâistătătorul Bisericii Greciei începe să pomenească la sfintele slujbe pe conducătorul uneia dintre facțiunile schismatice ucrainene sau își asumă alte inițiative care vor da mărturie de recunoaștere făcută de el a schismei bisericești ucrainene.

Observațiile noastre: Textul Sinodului rusesc este unul foarte elaborat și respiră un aer bisericesc, bazându-se pe informații și temeiuri documentate, fără neclarități și ambiguități, cum am tot fost obișnuiți în ultima vreme de către comunicatele oficiale emise de diferite organisme ortodoxe.

1. În ce privește oprirea comuniunii, ea este decretată doar din momentul în care va deveni clar că a fost recunoscută structura bisericească din Ucraina de către greci. Aceasta este o hotărâre care dovedește limpezime, atenție și lipsă de hazardare, tocmai opusul a ceea ce s-a petrecut în Sinodul Greciei.
Într-adevăr, recunoașterea dreptului Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie de către Biserica Greciei nu presupune comuniunea cu așa-zișii autocefali ucraineni. Acest nu este definit ca fiind absolut sau exclusiv; nu implică faptul că alte Biserici autocefale nu au acest drept, ci numai Constantinopolul sau că el operează și în teritorii bisericești străine. De fapt, este chiar o perspectivă corectă faptul că Fanarul, ca orice altă Patriarhie, poate acorda autocefalie unei Biserici din jurisdicția sa. Continuarea firească este aceea că orice eventuală autocefalie va fi recunoscută de celelalte Biserici Locale. În orice caz, hotărârea Sinodului Ierarhiei grecești nu poate fi interpretată drept o acceptare în comuniune a schismaticilor ucraineni de către toată Biserica Greciei în ansamblul ei.
În plus, decizia controversată grecească nu a fost semnată de nici un ierarh; drept aceea ar fi incorect să fie tratați toți ca și cum ar fi responsabili pentru eventuala comuniune cu gruparea lui Epifanie.
Deci momentan nu există fapte care să dovedească această comuniune, deși pare iminentă zilele următoare, odată cu venirea Patriarhului Bartolomeu la Tesalonic, unde va sluji împreună cu Arhiepiscopul Ieronim special pentru a inaugura recunoașterea „Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” în Grecia. Până atunci, comuniunea cu grecii nu este ruptă de către ruși, ci abia în momentul în care va interveni explicit un semn de comuniune cu ucrainenii.

2. Prezentarea implicațiilor politice în criza ucraineană este una, iarăși, detașată. Fără polemici inutile, sunt aduse în atenție și validate referințele altora asupra intereselor geostategice. Nu există nici o respingere a acuzelor că rușii ar fi exercitat presiuni în favoarea lor în mediul bisericesc grecesc. Probabil pentru că nu au fost exprimate în Comunicatul oficial al Sinodului Ierarhiei și nici în alte luări de poziție publică demne de luat în seamă. În orice caz, întreruperea pomenirii cu Patriarhia Ecumenică și iminentă cu Biserica Greciei este un soi de presiune corectă, legală și responsabilă. Diferența se face prin mijloacele utilizate: politice și subversive pe de o parte/ bisericești și canonice pe de altă parte. Desigur că există destul de multe mize sociale și politice în această problematică spinoasă, însă corectitudinea nu este egală cu inacțiunea, ci cu respectarea prevederilor canonice bisericești și detașarea de interesele strict politice.

Ca un rezumat, decizia Sinodului rus este una echilibrată și fermă, capabilă să aducă roade bune în sufletele credincioșilor autentici, ierarhi sau popor de rând. Sperăm să inspire poziționări bune în rândul celorlalte Biserici Locale, printre care și BOR, și să conducă spre o refacere a unității zguduite a Bisericii prin susținerea ierarhilor și clericilor de bună credință. Bineînțeles, ne dorim ca orice eventual orgoliu sau ambiție deșartă din prezent sau viitor să fie înlăturate chiar și din sânul celor din Patriarhia Rusă.

Constantinopolul nu-și respectă nici propriile decizii în problema ucraineană

În contextul anunțat al dezbaterii problemei ucrainene în Sinodul mare (Ierarhia) al Bisericii Greciei, care se desfășoară săptămâna aceasta, Pr. Prof. Teodor Zisis a scris un text în care subliniază că decizia cea mai corectă este respectarea teritoriului bisericesc al Ucrainei, care aparține de Biserica Rusă, și neintervenția samavolnică a Constantinopolului. Această poziție a fost asumată de toate Bisericile recent, în 2014, printr-un document semnat de Întâistătătorii lor. Este uimitor cum acum Fanarul nu-și mai recunoaște nici propriile decizii nici măcar foarte vechi.
Redăm mai jos textul Pr. Teodor, în rezumat primele două subpuncte și în traducere ultimele două, care tratează subiectul în sine.

După câte se pare, Sinodul Ierarhiei din Grecia nu va aborda problematica ucraineană în această sesiune, fiind una foarte spinoasă și nu-și asumă o responsabilitate mai mare decât capacitățile ei.

Sinaxa Întâistătătorilor a decis în privința problemei ucrainene. Un document uitat

1. Argumentele suspendate ale Fanarului

Bazele canonice ale Bisericii au fost recunoscute și respectate de toate Bisericile Locale, inclusiv de Patriarhia Ecumenică până de curând. În consecință, toate au recunoscut caterisirile și afurisirile impuse schismaticilor din Ucraina de către Biserica Rusă și nici o altă Biserică autocefală nu a intervenit în teritoriul acesta pentru că este o jurisdicție străină. Doar de curând Fanarul a tulburat mersul lucrurilor prin acordarea unei autocefalii necanonice unor episcopi caterisiți și ignorând Biserica Ucraineană canonică. Pentru a justifica acest gest, teologii săi au inventat mai multe teze necanonice, dintre care cele mai importante sunt două: 1) că Ucraina constituie un teritoriu al Bisericii de Constantinopol și 2) că Patriarhul Ecumenic are dreptul la recurs, adică să judece prin apel orice decizie de pretutindeni în Ortodoxie, ca un alt papă. Nici una din acestea nu stă în picioare, fiind dovedite în diferite articole și luări de poziție.

2. De ce forțează Fanarul dreptul canonic?

De-a lungul veacurilor, Marea Biserică a Constantinopolului a susținut tradiția canonică și buna rânduială, drept pentru care i-a fost recunoscut primatul cinstei fără rezerve, adică rolul său coordonator și prezidarea întâlnirilor inter-ortodoxe. Doar că în ultimul veac și în prezent a început să forțeze canoanele și să urmărească îndeosebi o unire neîngăduită cu ereticii, care nu este precedată de o unire prealabilă în credința dreaptă. A inventat o teologie post-patristică prin care să eludeze canoanele și să impună un rol papist Patriarhului Ecumenic (primul fără egali, nu între egali) pentru a fi mai ușor de impus linia ecumenistă urmată, cum se întâmplă în catolicism. Acest lucru conduce la zguduirea locului său în Ortodoxie și la contestarea «întâietății onorifice» pentru că au fost transformate într-un «primat de putere», după model papal.
Cunoaștem cu toții presiunile puse de americani asupra Bisericii, îndeosebi asupra rușilor, care sunt mai puternici, pentru a se alinia la noua ordine mondială (religioasă). Existența unui Papă în Ortodoxie ar ușura acest demers, cum se întâmplă la catolici deja acest lucru. Dar modelul Bisericii este unul sinodal, nu monarhic, cum l-a răstălmăcit Apusul. Dar acestea nu constituie scopul articolului, ci deciziile luate nu de mult de toți Întâistătătorii Bisericilor Locale.

3. A fost uitată decizia Întâistătătorilor cu privire la problema ucraineană

„În principal dorim să arătăm, și prin alt element doveditor, un document, că Patriarhul Ecumenic, deși se fălește că în ultima vreme a întemeiat și a activat instituția necunoscută în istoria bisericească a «Sinaxei Întâistătătorilor», prin depoziții antisinodale papistașe, nu respectă nici cele pe care le decid Întâistătătorii și el însuși, după cum nu a respectat nici deciziile sinodale ale Bisericii Ruse cu privire la schismaticii din Ucraina, nici deciziile sinodale ale Bisericilor Locale în Pseudo-Sinodul din Creta pentru amânarea «Sinodului» sau pentru îmbunătățirea textelor presinodale, după cum nu s-a respectat nici pe sine, care a recunoscut anterior jurisdicția Bisericii Ruse asupra Ucrainei și pedepsele impuse schismaticilor și s-a angajat să nu se amestece.
Concret: Citind din nou zilele acestea «Mesajul» pe care l-a dat publicității «Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe», care s-a întrunit la Fanar între 6-9 martie 2014 și s-a ocupat cu teme care privesc Biserica, am văzut că, printre altele, s-a ocupat și cu tema ucraineană, pentru care au scris Întâistătătorii, sub președinția Patriarhului Bartolomeu, în paragraful 3 al «Mesajului­» comun următoarele: «Ne rugăm călduros pentru desfășurarea tratativelor de pace și pentru împăcarea prin rugăciune pentru ieșirea din criza care continuă în Ucraina. Condamnăm amenințările cu luarea cu forța a sfintelor mănăstiri și biserici și ne rugăm pentru întoarcerea fraților noștri, care se găsesc astăzi în afara comuniunii cu Sfânta Biserică».

Din «Mesaj» reies două chestiuni serioase. Întâi că schismaticii din Ucraina treceau sau amenințau să treacă la violențe și ocuparea sfintelor mănăstiri și biserici ale Bisericii canonice și, de asemenea, cel mai important, Întâistătătorii priveau drept soluție întoarcerea cu pocăință a schismaticilor la comuniunea cu Biserica cea canonică. Prin recunoașterea samavolnică și dezbinătoare a schismaticilor din partea Constantinopolului, nimic din acestea nu s-a întâmplat. Schismaticii au fost restabiliți fără pocăință și întoarcere și violențele împotriva Bisericii canonice continuă revigorate. Și, în locul unității, au crescut împărțirile între schismatici, de când «Patriarhul» Filaret de Kiev, conducătorul schismei, dar și al autocefaliei, nu recunoaște nici nu ascultă de noul «mitropolit» Epifanie, întâistătătorul bisericii «autocefale».

4. Soluția indicată. Să-și recunoască greșeala Constantinopolul și să se întoarcă schismaticii la Biserica cea canonică

Semnalarea acestei decizii a Întâistătătorilor explică și refuzul de a-i recunoaște pe schismatici drept biserică a Ucrainei canonică fără pocăință și întoarcerea la Biserica cea canonică din care s-au rupt. Nu există Biserica cea canonică? O vom ignora și o vom face să dispară? Vom îngădui în același loc mai multe jurisdicții, după cum se propune necanonic de către unii «specialiști» (unele detalii în Nota de la Scrisoarea Prof. Tselenghidis, n.n.), care, după ce au provocat confuzie și haos prin alte propuneri anterior, neîntemeiate și absurde, acum încep să perceapă schisma și să propună soluții și mai rele?
Ar fi o faptă de judecată dreaptă, dar și de smerenie dacă și-ar recunoaște Constantinopolul greșeala, văzând agravarea situației și dezbinările de mai departe, și ar lua de la început tratativele de pace prin participarea și altor Biserici Locale, ca un fel de Sinod mai mare. Nu fac numai persoanele greșeli, fac și Bisericile, după cum s-a arătat aceasta în istorie prin admiterea unor erezii sau provocarea unor schisme. Într-o situație similară, Sf. Grigorie Palama, referindu-se la Biserica Romei spune că este singura biserică ce nu-și recunoaște greșelile și nu vrea să se ridice din căderea ei, deși există multe Biserici care au căzut, dar s-au ridicat. Se aseamănă, spune, cu elefantul, care, din cauza greutății lui, de cade, nu poate să se ridice fără ajutor[1]. Biserica Greciei trebuie să ajute Noua Romă cea căzută în greșeală, de un veac de acum, prin noii Papi-Patriarhi, să-și recunoască greșeala și să se ridice, după cum au făcut toate celelalte Biserici Locale și să nu se întărească în căderea ei. Ar fi a doua Biserică după Roma care rămâne în greșeala ei și, ca elefantul, nu vrea să se ridice pentru că refuză egoist ajutorul celorlalți și face de capul său.”


[1] Despre purcederea Sfântului duh, Cuvântul al doilea, 2.

Reacții față de deciziile confuze ale sinodalilor greci pe tema autocefaliei ucrainene

După cum am remarcat într-un alt articol, deciziile Sinodului grec pe luna august cu privire la „autocefalii” ucraineni ridică semne de întrebare și induc multă confuzie cu privire la autoritatea cu care sunt investiți Întâistătătorii de Biserici autocefale. Problematic nu este doar dreptul Patriarhului de Constantinopol de a întemeia Biserici Autocefale, ci și așa-zisa prerogativă a Arhiepiscopului Greciei de a recunoaște structura bisericească ucraineană nou=înființată.

Biserica Rusă a reacționat prin purtătorul ei de cuvânt, Vladimir Legoida. Acesta acuză presiunea care se pune pe această chestiune, într-o declarație pe canalul Telegram:

Modul în care este dezbătut de Biserica Greciei subiectul „bisericii” schismatice dă mărturie firește despre ascuțimea (severitatea) fără precedent a acestei probleme, precum și de presiunea care se exercită.

El a mai adăugat că „Biserica Ortodoxă Rusă a arătat mereu că factorul cel mai important al acestei dezbateri trebuie să fie neliniștea pentru ucrainenii ortodocși, fiii Bisericii canonice, care sunt persecutați de unii radicaliști, ca rezultat al intervenției de la Fanar”.

Observațiile reprezentantului Bisericii Ruse sunt la obiect și ating atât mijloacele nepotrivite utilizate în scopul creării așa-zisei autocefalii ucrainene, cât și realitatea ignorată, dar evidentă, anume existența unei Biserici canonice pe teritoriul ucrainean, care nu poate fi trecută cu vederea. Nu avem de-a face cu un teritoriu necreștinat, ci cu unul în care există deja o Biserică Ortodoxă cu lungă istorie și tradiție.

Și în Grecia sunt exprimate indignări pe această temă.

1. Spiridon Zorbalas, membru al Comisiei antieretice al Mitropoliei din Patra, respinge public decizia Sinodului din două motive: „a) Patriarhia de Constantinopol nu are nici un drept absolut de a acorda autocefalie unei grupări schismatice dintr-o episcopie și spre paguba turmei/păstorului legitim și în timp ce această episcopie aparține unei alte (autoadministrate) Biserici (Patriarhia Moscovei). b) Întâistătătorul Bisericii Greciei nu are absolut nici un drept să se ocupe mai departe de un astfel de subiect, ba nici Sinodul permanent nu este autorizat să încredințeze așa ceva pentru că astfel de acțiuni contravin sinodalității Bisericii și creează condițiile unui primat «de tip papist»”.

2. Într-un alt articol de pe site-ul Katanixi.gr al Pr. Nicolae Manolis (apropiat de Pr. Teodor Zisis), sunt formulate și alte obiecții, printre care faptul că dreptul Patriarhului Ecumenic de a acorda autocefalie nu a fost întemeiat pe nici o referință canonică sau pe alte reglementări legale, iar subiectul este referit Ierarhiei de către Arhiepiscop, de parcă nu se putea face acest lucru prin votul sinodalilor. Se putea și se impunea convocarea Ierarhiei (Sinodul complet) în mod extraordinar pentru a dezbate problema ucraineană ca să nu mai fie dat răgaz schismaticilor să treiere în jurisdicția canonică ortodoxă din Ucraina.

Presa oficială bisericească de la noi (basilica.ro) a ales tăcerea pe marginea acestui subiect. Doar un singur articol cu privire la deciziile Sinodului grecesc din luna august, și acesta legat de canonizarea unui Părinte Ghervasie.

Translate page >>