Thasos, frumoasa insulă din Egeea de Nord, insulă verde la propriu vorbind, va primi la începutul lui septembrie pe Patriarhul „verde” între ghilimele Bartolomeu, care este unul dintre protagoniștii de pe mapamond ai Noii Ordini Mondiale alături de elita celor puternici ai pământului, pentru a idolatriza protejarea mediului înconjurător prin mișcarea ecologică foarte renumită. Au uitat sau au pus pe planul doi «atotputernicii» neputincioși pe Creatorul și Proniatorul a toate, Care poate El Singur într-o fracțiune de secundă să mântuiască sau să întoarcă la planul Său mântuitor creația.
De aceea, ar fi fost un lucru de așteptat lumește, nu duhovnicește, dacă Mitropolitul Ștefan de Filipi l-ar fi chemat pe Patriarhul „verde” în insula verde pentru a-l cinsti pentru cele pe care le spune și le face pentru protejarea mediului natural. Totuși am scris și am spus de multe ori[1] că lucrul principal al tuturor clericilor, dar și al credincioșilor este întâi protejarea mediului duhovnicesc de murdărie și de întinarea răului și a păcatului în toate manifestările lor: de la ateism și idolatrie, de la erezii și schisme până la devierile trupești și restul păcatelor trupești și sufletești, de la ceea ce constituie abaterea de la dogma ortodoxă și morala ortodoxă.
Lumea, zidirea nu are existență și valoare independente. A fost creată de Dumnezeu ca să slujească pe om în feluritele lui nevoi. Mântuirea omului, și nu a lumii este scopul final al iconomiei divine. Atribuirea unei valori lumii fără legătură cu Dumnezeu, Care a creat-o „bună foarte”, și cu omul, pentru care a fost creată, conduce la un nou fel de idolatrie. Prin urmare, cei care se îngrijesc de mântuirea lumii în aceeași clipă în care Dumnezeu Creatorul și nevoile duhovnicești ale omului sunt marginalizate sau ignorate total, vin în contradicție flagrantă cu învățătura lui Hristos potrivit căreia omul nu se folosește deloc „dacă va câștiga lumea toată și-și va păgubi sufletul” (Mc. 8, 36) și cad sub judecata Apostolului Pavel față de idolatri, care „au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună și au cinstit și au slujit zidirii în locul Ziditorului» (Rom. 1, 25).
Există o legătură directă între starea duhovnicească a omului și starea lumii. Lumea este influențată de comportamentul omului, pe care îl urmează pe urmele lui, adaptându-se la alegerile lui. Supusă și ascultătoare în fața oamenilor virtuoși și sfinți, se opune oamenilor atei, pătimași și răi, care au pierdut starea bună duhovnicească și echilibrul. Problema ecologică este o problemă duhovnicească. Dezastrul mediului natural se datorează dezastrului sufletului omului, depărtării de Dumnezeu și încălcării poruncilor Lui. Deteriorarea și întinarea sunt consecințe ale întinării și deteriorării duhovnicești.
2. Ce aduc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul și cei împreună cu el? – O altă Evanghelie
Această întinare și deteriorare duhovnicească o iau și o duc cu ei în Kavala și Thasos Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Ieronim și, întâi de toate, mitropolitul schismatico-eretic Epifanie al Kievului, evident chemați de păstorul regiunii, Mitropolitul Ștefan de Filipi, Neapole și Thasos, provocând indignarea îndreptățită și sminteala părții sănătoase a turmei ortodoxe, care cere să fie anulate aceste manifestări, având susținere aghiorită și panelenă. Păstorii, în loc să păstorească turma, o expun la primejdii pe care ei înșiși le provoacă. Și, deoarece credincioșii rămân nepăstoriți, se păstoresc singuri ca oi cuvântătoare și se străduiesc în mod lăudabil să-i trezească pe păstori prin scrisori, proteste și semnături. Mai mult îi păstorește turma pe păstori, lucru desigur greu realizabil, dar cel puțin se salvează de uneltirile pastorale. Păstorii sunt nepăstoriți.
Ce aduc cu ei Patriarhul Bartolomeu și suita lui în locurile sfințite din Filipi, a primei Biserici creștine din Europa, pe care a întemeiat-o Apostolul Pavel, și în Thasos a celor șase Sfinți? Dacă m-aș fi apucat să compar cele spuse și făcute de vizitatori cu învățătura, ostenelile și mucenicia Apostolului Pavel, aș fi scris o carte întreagă. Urmașii de astăzi doar cu numele ai Apostolului Pavel nu au lăsat nimic vertical din cele pe care le-au predat Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți. S-ar potrivi absolut pentru filipenii, kavalioții și thasioții de astăzi și în principal pentru conducerea lor duhovnicească ceea ce scrie Apostolul Pavel către galateni. Le scrie: „Mă minunez cât de repede ați trecut de la Evanghelia lui Hristos la o altă Evanghelie, urmând pe unii care denaturează Evanghelia. Dar, chiar dacă eu însumi sau un înger din cer vă propovăduiește altă Evanghelie, diferită de ceea ce v-am propovăduit, să ie anatema. Și consideră atât de primejdioasă această schimbare a învățăturii evanghelice, încât reia anatematizarea a doua oară[2].
a) Au dat ereziilor caracter bisericesc
Este nevoie de mult timp și spațiu pentru a prezenta această altă Evanghelie pe care o propovăduiesc astăzi cei cu panerezia ecumenismului cu fruntașul Patriarh Ecumenic. Vom menționa revelator cele mai importante inovații. Evanghelia și predania patristică condamnă ereziile și schismele și Biserica Ortodoxă a făcut aceasta de veacuri, cuprinzând în erezii și papismul și protestantismul. Pseudo-Sinodul din Colimbari, Creta (2016), cu care se fălește și se autoadmiră Patriarhul Bartolomeu, fiind de acord și Arhiepiscopul Ieronim, a numit și a făcut ereziile biserici[3]. Nici măcar o dată în textele pretinsului «Sfânt și Mare Sinod» nu există cuvântul erezie. Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească a Simbolului de credință nu mai este delimitată în granițele Bisericii Ortodoxe, ci cuprinde și ereziile. Cei care au primit botezul creștin, de oricine ar aparține, sunt membri ai Bisericii, potrivit teologiei baptismale a Mitropolitului Ioannis Ziziulas de Pergam. De aceea au anulat și anatemele pe care le citeam în Duminica Ortodoxiei împotriva ereticilor.
b) Vor să consolideze schisma ucraineană
Deși nădăjduiam că la Pseudo-Sinod va fi tămăduită schisma vechiului calendar, care împarte, dezbină și rănește până astăzi unitatea credincioșilor, provocată și aceasta de Fanar prin Patriarhul mason Meletie Metaxakis, a fost tăiată neașteptat dintre temele Sinodului și a rămas netămăduită ca să urmeze imediat după aceea schisma a doua mai rea, cea ucraineană, iarăși cu răspunderea Fanarului și a promotorului Patriarh Bartolomeu. Constantinopolul a intervenit, fără să aibă dreptul și competența canonică, în granițele altei jurisdicții bisericești, a săvârșit fapta grea canonică și nepermisă de a pătrunde într-un teritoriu străin, în teritoriul bisericesc al Bisericii Rusiei, a ignorat pe Mitropolitul canonic cuviincios Onufrie al Kievului și a acordat autocefalie Pseudo-Mitropolitului Epifanie Dumenko, schismatic condamnat de Biserica Rusiei și pentru mulți nehirotonit, cel pe care aduce cu sine Bartolomeu, pe care l-a invitat în Kavala și Thasos Mitropolitul Ștefan cel supus Patriarhului.
Nu ne vom lungi mult cu schisma ucraineană pentru că am scris o carte aparte[4], care este ascunsă bibliografic de trestiile patriarhale aranjate, precum și cartea excelentă a părintelui Anastasios Gotsopulos[5], care face un tablou istoric și canonic foarte precis despre cui aparține bisericește Ucraina, precum și despre proveniența schismaticilor lui Epifanie, care brusc apare drept Întâistătător al unei Biserici Locale, unde există alt Întâistătător pentru că astfel voia papa Răsăritului, Patriarhul Bartolomeu, care nu mai este «primul între egali» (primus inter pares) cu care trebuie să decidă sinodal potrivit tradiției evanghelice și patristice de veacuri, ci «primul fără egal» (primus sine paribus), după noua ecleziologie a Fanarului, după cum a exprimat-o Arhiepiscopul din Americii Elpidofor din Bursa (oraș turcesc, n.n.). El însuși a trecut și mai departe de papa în consolidarea primatului Patriarhului, pentru că, în timp ce papistașii îndreptățesc primatul sprijinindu-se pe faptul că este urmaș al lui Petru, primul dintre Apostoli, Elpidofor ridică primatul la Sfânta Treime, la monarhia Tatălui[6], lucru care i-a uimit chiar și pe papistași prin obrăznicia lui teologică.
c) Au lărgit schisma ucraineană. Din locală la devenit panortodoxă
Recunoașterea și înălțarea lui Epifanie necanonice ilicite, antisinodale și neortodoxe ca Întâistătător al Bisericii Ucrainei în loc să tămăduiască schisma, după cum socotea Patriarhul Bartolomeu, a întărit-o cu persecuțiile pe care le exercită Epifanie împotriva Bisericii canonice a lui Onufrie prin concursul conducătorilor statali[7]. Dar a și lărgit-o și lățit-o pentru că a făcut-o panortodoxă din locală. Deja Biserica Rusă a întrerupt comuniunea cu patru Biserici din paisprezece, care au recunoscut pe Epifanie, cu Constantinopol, Alexandria, Cipru, Grecia, care sunt, din păcate, toate grecofone. Ca să susțină pe Patriarhul grec, pe Patriarhul neamului, au căzut în erezia condamnată în 1872 a etnofiletismului și au devenit stâlpi ai schismei ucrainene din stâlpi ai ortodoxiei. De ce se plânge Patriarhul Alexandriei de intruziunea Moscovei în Africa, de vreme ce el însuși a îndreptățit intruziunea Constantinopolului în Ucraina și a recunoscut pe Epifanie în ciuda jurămintelor cu lacrimi și a asigurărilor de iubire pe care le făcuse puțin înainte către Onufrie? Totuși majoritatea covârșitoare a ortodocșilor ca populație și ca număr de Biserici, nu au recunoscut pe Epifanie și se întreabă în final cum să fie reglementată noua schismă pe care a provocat-o Fanarul la instigarea americanilor pe motive geopolitice. Nici una din cele zece Biserici Ortodoxe nu va chema pe schismaticul Epifanie Întâistătător de Biserică la rugăciunile și la slujbele în comun, nici Antiohia, nici Ierusalimul, nici Rusia, nici Serbia, nici România, nici Bulgaria, nici Georgia, nici Polonia, nici Albania lui Anastasie, care a scăpat de etnofiletismul celorlalți grecofoni, nici Cehia și Slovacia. Și desigur că nici nu vor trimite nici un reprezentant la manifestările festive din Kavala și Thasos ca să slujească împreună cu Epifanie. Acesta este și motivul pentru care nu au fost chemați reprezentanți ai altor Biserici Ortodoxe. Dacă Filipi voia cu adevărat să cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, a căror adunare este prăznuită pentru prima dată, după cum scrie în program, de ce nu au chemat reprezentanți cel puțin dintre Bisericile Ortodoxe vecine, Serbia, Bulgaria, România, Albania, ci numai pe schismaticul Epifanie din îndepărtata Ucraină? Pentru că a cunoscut că pur și simplu nu vor veni dacă participă Epifanie, deoarece nu-i cinstește, ci-i necinstește pe Sfinți prin participarea schismaticilor.
d) Pentru care motive a fost chemat schismaticul Epifanie în Kavala și Thasos
Și oare de ce a fost chemat Epifanie la aceste manifestări festive, și nu alți reprezentanți ortodocși? Deja am expus primul motiv, care ar fi trebuit să fie valabil și pentru Mitropolitul de Filipi. Pentru că pur și simplu ceilalți ortodocși ar respinge în față chemarea deoarece comuniunea cu schismaticii și excomunicații îl face, potrivit sfintelor canoane, excomunicat și pe cel care are comuniune cu schismaticii. Nu știe asta Patriarhul, Arhiepiscopul și Mitropolitul local? Desigur că știu, dar nu mai iau în calcul sfintele canoane, care au fost valabile, potrivit lor, în alte epoci, după cum socotește din primii săi ani de arhierie Patriarhul Bartolomeu și după cum se străduiește de ceva ani să ne convingă «Academia de Studii Teologice» din Sfânta Mitropolie a Dimitriadei, iubită de Patriarh și de Arhiepiscop, prin dezvoltarea «teologiei post-patristice» hulitoare. Al doilea motiv constă în faptul că împlinesc o misiune stabilită de dinainte, pe care nu știm din ce motive s-au legat să o ducă la final, uitând că mai presus de toate este Dumnezeu cel atoatevăzător, Care zdrobește pe cei puternici cu braț puternic. Cu îndrumarea mai concludentă a Ministerului de Externe al Americii[8], acești noi cruciați ai Occidentului plănuiesc și împlinesc nu numai desprinderea politică a Ucrainei de Rusia, ci și pe cea bisericească pentru ca Biserica puternică a Rusiei să fie slăbită prin autocefalia ucrainenilor de sub Epifanie, lucru care slujește și Fanarului, care înfruntă rău și fără motiv antagonic Moscova, fiind influențat de calomniile apusene, care urmăresc în final prin dezbinări și schisme dintre ortodocși să slăbească Ortodoxia, adică adevărata Biserică a lui Hristos, care constituie singurul scop al Satanei și al organelor lui. Deci, deoarece ai noștri au acceptat acest plan occidental, care nu merge cum au vrut pentru că majoritatea zdrobitoare a Bisericilor Locale autocefale, zece din paisprezece, după cum am menționat mai sus, nu au recunoscut pe Epifanie, caută să găsească prilejuri să evidențieze și să legalizeze schisma ucraineană și un astfel de prilej l-au plăsmuit și pregătit prin manifestările din Kavala și Thasos, ca liderii politici neinformați și indiferenți față de cele bisericești și poporul neinstruit, sub pretextul cinstirii Sfinților din Thasos, să-l cinstească pe schismaticul «Mitropolit» Epifanie al Kievului, excomunicat pentru aproape toți ortodocșii. Și al treilea motiv, la fel de important, care l-a îmboldit pe Patriarhul Bartolomeu spre crearea și promovarea «autocefalului» Epifanie este aplicarea și acceptarea în practică nu a primatului de onoare, pe care toți îl recunosc, ci al primatului inacceptabil de putere, după modelul papal, pe baza căruia și contrar sfintelor canoane și tradiției sinodale neîntrerupte, nu poate intervină ca un monarh absolut în afara granițelor jurisdicției lui în jurisdicții străine și ale altora, ca să restabilească pe schismaticii pe care i-au condamnat alții și să repartizeze autocefalii în mod arbitrar și tiranic. Cunosc acestea conducătorii noștri politici și președintele Republicii, care vor încadra manifestările festive nu ca să-i cinstească pe Apostolul Pavel și pe cei șase Sfinți din Thasos, ci pe schismaticul Epifanie, rod al acțiunilor antisinodale, monarhice, dictatoriale ale Patriarhului Bartolomeu? Regimul sinodal al Bisericii Ortodoxe, întemeiat de la Dumnezeu, a completat regimul democratic al străvechii Atene.
e) Acceptarea vădită și izbitoare a altei Evanghelii. Anulează pe Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc
Acceptarea cea mai izbitoare și foarte nimerită a altei Evanghelii, pe care o vom dezvolta mai pe larg într-un viitor articol, este abordarea tăcută și resemnată din partea celor doi Întâistătători, Bartolomeu și Ieronim, ceea ce înseamnă concesie, a lucrurilor nemaiauzite și hulitoare pe care le-au spus și le-au săvârșit doi colaboratori ai lor apropiați despre homosexualitate, păcatul extrem și cel mai degradant după Sfânta Scriptură și Părinții Bisericii. Ne referim la Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, care a trâmbițat festiv căsătoria a doi homosexuali, „familia a doi bărbați lumești, pe ai căror copii înfiați de la o mamă surogat i-a botezat în Sfânta Mitropolie de Vulas și Vuliagmeni, ca să ne aducă din America «civilizată» în Grecia subdezvoltată gunoaiele duhovnicești pe care papistașii și protestanții nu doar că nu le-au curățat, ci le-au și băgat în curtea lor. Nu ignorăm faptul că aceasta se petrece acum și în curtea noastră. Patriarhul Bartolomeu nu numai că nu a făcut un tribunal sinodal, cum ar fi trebuit să fi făcut sau cel puțin să ceară explicații și iertare din partea lui Elpidofor, ci l-a admirat ca membru al suitei patriarhale la conslujirea patriarhală din Sfânta Mănăstire istorică a Maicii Domnului Sumela, pe 15 august, în Pontul martiric de neuitat. Aceleași lucruri sunt valabile și pentru cele făptuite de colaboratorul apropiat al Arhiepiscopului Ieronim, Mitropolitul Gavriil de Nea Ionia, care au provocat o mulțime de proteste și reacții, parte din care le-am publicat în penultimul număr din «Theodromia»[9].
[…]
Deoarece este vorba despre Apostolul Pavel, pe care chipurile îl cinstesc în Kavala, deși îi anulează învățătura sau nu o apără, vom prezenta numai cele pe care le spune în primul capitol din epistola Către Romani ca să arate limpede printre altele și faptul că într-adevăr Întâistătătorii aduc cu ei în Kavala o altă Evanghelie. Întemeietorul Bisericii din Filipi, cerescul Apostol, apreciază că propagarea homosexualității printre idolatri se datorează faptului că, deși susțineau că sunt înțelepți, s-au întunecat și au devenit fără de minte. Pentru că, în timp ce Dumnezeu Și-a făcut simțită prezența și era cunoscut din minunile creației, ei au schimbat slava lui Dumnezeu cu slujirea oamenilor morți, a păsărilor, patrupedelor și târâtoarelor. De aceea a și permis Dumnezeu să fie robiți de poftele lor și de patimile necurate ca să-și necinstească prin ele trupurile. Femeile au înlocuit legătura naturală cu cea împotriva firii. Același lucru și bărbații, au lăsat legătura naturală cu femeia și s-au aprins de o patimă violentă unul față de altul. Bărbați cu bărbați săvârșesc necuviința și astfel, din cauza acestei amăgiri, primesc răsplata potrivită, necinstindu-și trupurile lor: «De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor inimilor lor spre necurăție ca să-și necinstească trupurile între ei. Unii au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu minciuna și au venerat și au slujit zidirii în locul Ziditorului, Care este binecuvântat în veci, amin. De aceea i-a dat Dumnezeu patimilor de necinste, căci femeile au schimbat trebuința firească în cea peste fire, la fel și bărbații, lăsând trebuința firească a părții femeiești, s-au aprins de poftele lor între ei, bărbat cu bărbat săvârșind necuviința și primindu-și răsplata cuvenită în ei pentru amăgirea lor» (Rom. 1, 18-27).
Epilog
Printre cei șase Sfinți din Thasos este cuprins și Sfântul Nou Mucenic Ioan, care a mucenicit în Constantinopol pe 20 decembrie în anul 1652. Provenea din Maries, Thasos. A mers în Cetate în vârstă de paisprezece ani ca să învețe croitoria la un meșteșugar creștin și a primit mucenicia anul următor, tânăr copil, în vârstă de cincisprezece ani. De ce a mucenicit și și-a dat viața la o vârstă așa de tânără? Pentru că a refuzat să devină musulman, deoarece credea drept și astfel credem toți drept că numai Hristos mântuiește, în timp ce în celelalte religii, erezii și schisme nu există mântuire. Acum au schimbat și această Evanghelie. A schimbat-o Patriarhul Atenagora, a validat-o Patriarhul Bartolomeu în multe cazuri, împărțind «sfântul» Coran ca dar și recomandând copiilor evrei să rămână în credința lor pentru că chipurile cele trei religii monoteiste, creștinismul, iudaismul și islamul credem în Același Dumnezeu. A pregătit mai ales în anul 2000 Patriarhia Ecumenică pentru începerea mileniului trei ca o perioadă de pan-religie, ecumenism inter-creștin și inter-religios, un timbru pe cheltuiala statului grec pe care sunt înfățișați șezând în jurul unei mese, după modelul Sfintei Treimi la găzduirea lui Avraam, un cleric creștin, un evreu și un hoge musulman, având în mâini cele trei cărți «sfinte», Biblia ebraică, Evanghelia creștină și Coranul, pe care le etalează la el pe masă inspiratorul timbrului de hulire a Treimii[10].
Prin urmare, au fost fără de minte și fanatici toți Sfinții Noi Mucenici, care s-au exprimat de cele mai multe ori foarte depreciator față de Mohamed și învățătura lui pentru că credeau că numai Hristos mântuiește? Ne-a amintit toate acestea pentru că sunt fără de minte cei care cred în exclusivitatea mântuirii prin Hristos și iarăși Arhiepiscopul Elpidofor al Americii, continuator al noii teologii a noului Fanar, care nu are nici o legătură cu Marea cu adevărat Biserică a Constantinopolului, care a mărit Ortodoxia până în secolul al XIX-lea. A zis Elpidofor: «Cnd înalți o religie peste toate celelalte, este ca și cum ai decide că există numai o cărare care conduce spre vârful muntelui. Dar adevărul este că nu poți să vezi miile de cărări care conduc în aceeași direcție pentru că te înconjori de stânci de prejudecată care îți împiedică vederea»…!!![11]
Cum să nu pună cineva multe semne de mirare când citește această poziție a unui creștin și mai ales ierarh «ortodox»? Minte Hristos, Care învață că El Singur este lumina lumii, adevărul și viața[12], «lumina cea adevărată, care luminează pe tot omul ce vine în lume», după Evanghelistul Ioan (1, 9)? Minte Biserica atunci când cântă la fiecare Liturghie: «am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Treimi închinându-ne»? Au avut preconcepții cei doi Apostoli iudei, Petru și Ioan, printr-o vedere duhovnicească problematică când, în fața liderilor care îi prigoneau, de o altă religie, iudaică, când au răspuns cu îndrăzneală că nu există alte cărări care conduc la Adevăr și la mântuire decât numai calea lui Hristos? «Și nu este mântuirea în altcineva; căci nu este alt nume sub cer dat oamenilor prin care trebuie să ne mântuim» (Fapte 4, 12). Să recitească minunata cuvântare a Întâiului Mucenic Ștefan, al cărui nume îl poartă Mitropolitul de Filipi, toți cei ce țin la ecumenismul inter-religios ca să perceapă faptul că Sfântul Ștefan a fost omorât cu pietre pentru că nu a urmat cărarea iudaismului și a mustrat cu minunată cutezanță preoțimea iudaică, la fel ca și toți Sfinții Mucenici și Noi Mucenici ai Bisericii și tot corul Sfinților și, printre alții, și cei șase Sfinți din Thasos și, înainte de toate, Apostolul Pavel, pe care chipurile îi cinstește Sfânta Mitropolie de Filipi prin prezența Patriarhului Bartolomeu, ocrotitorul și patronul Arhiepiscopului Elpidofor și al schismaticului Epifanie, precum și prin prezența Arhiepiscopului Ieronim, ocrotitorul și patronul Mitropolitului Gavriile de N. Ionia.
Totuși, chiar dacă va permite Dumnezeu să aibă loc sărbătorile antiortodoxe, cu prezențe ecumeniste, neoidolatre, schismatice, inter-religioase și de alt fel, bogăția Apostolului Pavel și a celor șase Sfinți din Thasos va rămâne neatinsă. Pe noi toți, care reacționăm, următori ai Sfinților Părinți, ne definește absolut versul din sinaxarul scurt al Noului Mucenic Ioan din Thasos:
Devine solemn acum Thasosul, patria dragă, îmbogățindu-se cu un mucenic; o, bogăție străină![13]
Manifestările festive nu îmbogățesc nici Kavala, nici Thasosul pentru că sunt opuse vieții și învățăturii Apostolului Pavel, celor șase Sfinți din Thasos, dar și tuturor Sfinților. Au fost organizate cu pretext pentru a promova pe Mitropolitul schismatic Epifanie, pe care nu-l recunoaște majoritatea covârșitoare a ortodocșilor, ca să pregătească prin el și prin uniții din Ucraina unirea noastră cu papa. Trebuie să-l vedem ca să ne obișnuim cu el.
[1]Vezi de ex.: Protoprezbiter Teodor Zisis, Ortodoxie și Ecologie, Θεσσαλονίκη 1994, Σειρά «Καιρός». Același lucru și în cartea noastră, Capete morale, Θεσσαλονίκη 20142, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον», pag. 25-37. În aceeași carte studiile noastre: «Răul natural și moral în legătură cu problema ecologică», pag. 13-23 și «Oligarhia simplă. Răspuns grec-ortodox la criza socială și ecologică», pag. 39-57.
[2] Gal. 1, 6-9: „Mă minunez că așa degrab ați trecut de la Cel Care v-a chemat pe voi prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie, care nu este alta decât că sunt unii care vă tulbură și vor să răstălmăcească Evanghelia lui Hristos. Dar, chiar dacă eu sau înger din cer vă bine-vestește altceva decât v-am bine-vestit, să fie anatema. După cum v-am zis înainte, vă spun iarăși: dacă vă bine-vestește cineva altceva decât ați primit, să fie anatema”.
[3] Despre mulțimea reacțiilor și a problemelor pe care le-a provocat Pseudo-Sinodul am publicat o mulțime de studii ale clericilor, monahilor și mirenilor în două numere duble ale periodicului Theodromia din 1-2 (ianuarie-iunie 2016), p. 1-352 și 3-4 (iulie-decembrie 2016), p. 353-704. Studiile noastre corespondente le-am publicat în cărțile: Sfântul și Marele Sinod. Trebuie să nădăjduim sau să deznădăjduim?, Tesalonic, 2016, Editura «Τό Παλίμψηστον», și După «sinodul» din Creta. Întreruperea pomenirii și prigonirea mea judiciară, Tesalonic 2017, Editura «Τό Παλίμψηστον».
[4]Πρωτοπρεσβύτερος Θόδωρος Ζήσης, Τό Οὐκρανικό Αὐτοκέφαλο. Ἀντικανονική καί διαιρετική εἰσπήδηση τῆς Κωνσταντινούπολης, Θεσσαλονίκη 2018, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον». A fost tradusă în rusește și bulgărește (și urmează să fie publicată și în românește).
[6] Vezi mai mult la: Μοναχός Σεραφείμ Ζήσης, «Ἡ ἐνδοτριακή μοναρχία τοῦ Πατρός καί ὁ καινοφανής μονάρχης τῆς φαναριωτικῆς ἐκκλησιολογίας», Θεοδρομία 21 (2019) 313-368. În acest număr dublu sunt publicate referatele Simpozionului care a avut loc la Tesalonic (sâmbătă, 22 iunie 2019) cu tema generală «Autocefalia ucraineană și noua ecleziologie a Fanarului».
[8] Vezi: Haralambos Minaoglu, «Fanarul ca pion al politicii americane: Consecințe geopolitice ale schismei ucrainene», Referat la Simpozionul de la nota 8, Θεοδρομία 21 (2019) 369-377. În același număr al nostru este textul nostru mic (p. 165-167) cu titlul: «Δυτικοί Σταυροφόροι ἐναντίον τῆς Ὀρθόδοξης Ρωσίας. Μέ συμμάχους Ὀρθοδόξους». Un text mai nou și mai extins ne-a fost publicat recent pe internet cu titlul: «„Cruciații” occidentali împotriva Rusiei ortodoxe. Aceiași au dizolvat și Bizanțul ortodox. Scopul este Biserica Ortodoxă» și în Θεοδρομία 24 (2022) 5-17. A se vedea, de asemenea: Monahul Serafim Zisis, «Patriarhul Atenagora I, politica SUA și Ucraina de astăzi», Θεοδρομία 20 (2018) 454-499. De asemenea:Pavel Serafim, Patriarhia Ecumenică în vâltoarea războiului rece. Alegerea Patriarhului Atenagora (1948), Editura Μπαρμπουνάκη, Θεσσαλονίκη 2017.
[10] A se vedea mai multe la: Protoprezbiter Teodor Zisis, Întâlniri inter-religioase. Tăgăduirea Evangheliei și atacarea Sfinților Mucenici, Θεσσαλονίκη 2003, Ἐκδόσεις «Τό Παλίμψηστον».
[11] A se vedea paginile de internet ΤΑΣ ΘΥΡΑΣ (26-7-2022) și ΑΚΤΙΝΕΣ (28-7-2022).
[12] In. 8, 12: «Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții». In. 14, 6: «Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine».
[13] A se vedea Sinaxarul Noilor Mucenici, Ἐκδόσεις «Ὀρθόδοξος Κυψέλη», Θεσσαλονίκη 1989, p. 193-194 șiCuv. Nicodim Aghioritul, Noul Martirologiu, Editura Οἶκος «Ἀστήρ», Ἀλ. καί Ε. Παπαδημητρίου, Ἀθῆναι 1961, p. 71-72.
Credincioși ucraineni care au întâmpinat cu rugăciune prezența nedorită a Patriarhului Bartolomeu (Foto: UJO)
Conflictul intern dureros din sânul Bisericii Ortodoxe produs de Constantinopolul ruină tinde să ajungă la apogeu. Folosind un prilej politic, anume aniversarea a 30 de ani de la independența Ucrainei, Patriarhul Bartolomeu face zilele acestea o vizită „prietenoasă” prin care vrea să confirme pe schismaticii lui Epifanie, dar reușește să sfideze pe ortodocșii autentici din această țară.
Chiar dacă abia pe 24 august are loc evenimentul la care a fost invitat de autoritățile statului, slujba ținută duminică (22 august) a fost un moment important. Slujirea împreună cu schismaticii și neglijarea ierarhiei canonice din acest teritoriu arată un comportament total opus unui păstor adevărat. În loc să îngrijească grâul, a favorizat neghina, spinii și mărăcinii; în locul înțelegerii, păcii și adevărului, a fost aleasă sfidarea, dezbinarea și violența. Atunci când Patriarhul se face că nu vede agresiunile asupra bisericilor și credincioșilor ortodocși comise de către schismatici, ba chiar îi sprijină pe cei din urmă, când refuză dialogul și impune propriile falsuri, când întregul său comportament este unul diplomatic, nu pastoral, nu putem decât să iubim și să apreciem mai mult credința martirică a ortodocșilor ucraineni.
Contrastul dintre impozanța lumească a fanarioților și răbdarea miilor de credincioși care își manifestă indignarea pentru trădările de care au parte a fost ilustrat de jurnaliștii ortodocși, care au relatat evenimentele.
În predica ținută la finalul slujbei, Patriarhul Ecumenic a exprimat același punct de vedere papist ca până acum. Ba chiar discursul de până acum a fost îmbogățit cu o nouă ideea, anume că niciodată ucrainenii nu au acceptat să fie integrați în Biserica Rusă și să se desprindă de cea a Constantinopolului. Iar Patriarhia Ecumenică nu a avut decât să „nădăjduiască în tăcere și cu rugăciune din inimă la îndreptarea lucrurilor”.
Dispoziția spre dialog cu Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană nedreptățită de el este condiționată de recunoașterea acțiunilor și a privilegiilor sale pretinse. „Suntem gata, ca Biserică Mamă, să ascultăm problemele, să odihnim gândurile, să tămăduim neliniștile, să cicatrizăm rănile fiecăruia dintre fiii noștri, cu harul lui Dumnezeu, totuși mereu în limitele tradiției bisericești sfințite (așa cum sunt văzute din Fanar)”. Practic, dialogul este acceptat doar în stare de înfrângere, când nu ar mai fi nevoie de el; este echivalat în mod samavolnic cu supunerea. Bineînțeles că presiunile sale nu s-au limitat doar la ucraineni, ci au vizat și Bisericile autocefale, care nu ar putea merge pe alt drum spre unitate.
Acesta a mai afirmat că Fanarul „a fost la început un paznic de încredere pentru binele Bisericii și, deși în vremea lui de înflorire și putere numerică ar fi putut introduce și stabili o formă piramidală în structura Bisericii Ortodoxe de Răsărit, a respins această idee cu dezgust și nu s-a abătut nici de la ecleziologia transmisă până la el, nici de la sistemul Pentarhiei stabilit și sfințit de Sinoade”.
În acest timp, Patriarhul Ecumenic a avut inițiativa să organizeze o întâlnire cu capul greco-catolicilor, Sviatoslav Șevciuc. Acesta și-a exprimat impresia că Patriarhul „nu a venit numai pentru ortodocși, ci pentru toți, indiferent de etnie și credință”. Ca răspuns pentru gestul Patriarhului fanariot de a-i oferi un engolpion, reprezentatnul greco-catolic a comentat: „Pentru mine personal, este un semn că Biserica Mamă își întâmpină fiica sa cu atenție și noi întâmpinăm Biserica Mamă cu respect. Să iei un engolpion din mâinile Patriarhului este un semn de recunoaștere a vredniciei episcopale nu doar pentru mine, ci pentru Biserica noastră”. De cealaltă parte, Patriarhul Bartolomeu a afirmat că „dialogul este un mijloc prin care suntem chemați să ne rezolvăm diferențele, să promovăm rezistența (resilience), să luptăm împotriva violenței și intoleranței, să construim pacea și armonia, solidaritatea și cooperarea… Această mișcare de apropiere și împăcare în lumea noastră este clar confirmată de implicarea creștinilor în dialogul ecumenic… Noi credem ferm în puterea unui dialog autentic, în care nu există perdanți”.
Se poate spune că vizita Patriarhului în Ucraina a arătat un asalt politic, o prezență ecumenistă neortodoxă, anticanonică, ce și-a dori să înfrângă credința majoritară a unui popor prin mijloace politice. Deocamdată nici măcar conducătorii oficiali ucraineni nu au fost convinși să se alieze public unui asemenea demers.
Portalul Doxologia anunță că va prelua în Duminica Ortodoxiei o conferință online organizată de către site-ul Pemptousia. Tema este „Mesajul ortodoxiei către omul modern (sau către vremurile noastre)”. Nimic spectaculos până aici decât faptul că nu există o trimitere la un anunț oficial, ci pare a fi o înțelege a casei, o cooperare și implicare directă din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Au mai fost difuzate dialoguri ale Starețului de la Vatopedi, spre exemplu, pe această platformă în parteneriat cu Pemptousia, doar că asumate mult mai clar ca o colaborare oficială.
Însă invitații sunt: în primul rând, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, apoi Înaltpreasfințitul Mitropolit Ierótheos Vlachos, arhimandritul Zaharia Zaharou de la Essex, starețul Efrem Vatopedinul și prof. Georgios Mantzaridis din Grecia. Este prima conferință/dialog cu publicul la care participă Patriarhul Bartolomeu, din câte pot eu să-mi dau seama. Aceasta arată tendința de a se apropia de public, de a ieși din postura sa autoritară, dar desprinsă, deconectată de credincioși și nevoile lor reale. Probabil mai ales din cauza faptului că acțiunile sale mai ales din Ucraina au avut de suferit, nu au avut un impact bisericesc în rândul mirenilor în dauna mesajului mult mai viu și autentic al Bisericii Ruse și Ucrainene canonice.
Din nefericire, chiar și interviurile din ultima vreme pe care Patriarhul le-a oferit nu au arătat, nu au avut darul de a dezvălui o față mai umană, mai creștină a sa, ci una definită de priorități politice abstracte și lipsite de spiritul adevărului de credință. Acum, contactul direct cu publicul e posibil să fie diferit, dar pare tot o strategie de imagine, îndulcită de asocierea cu unele figuri cu priză la oameni, cum sunt ceilalți invitați.
Este curioasă, de asemenea, și alăturarea celorlalți vorbitori. Este știut faptul că Mitropolitul Ierotheos este un apologet al schismei ucrainene și apărător al intereselor Fanarului și elenismului; deci nu este chiar o surpriză participarea lui. Chiar și ceilalți doi părinți, Starețul Efrem și Arhimandritul Zaharia, sunt apărători ai poziției oficiale a Patriarhiei Ecumenice, mai ales pe tema ecumenismului semnat la Sinodul din Creta. Totuși sunt din alt registru și corul pe care-l formează este unul care sugerează că se urmărește o reclamă făcută șefului din Fanar.
Deși titlul conferinței nu se referă la problema arzătoare a schismei din Ucraina, e de așteptat că nu va fi evitată. Însă ar fi interesant să fie întrebat despre aceasta îndeosebi Starețul Efrem sau măcar cineva cât mai neutru dintre vorbitori, ce atitudine va avea în imediata vecinătate a Patriarhului.
Bineînțeles că există și multe alte frământări la ordinea zilei în viața credincioșilor, mai ales cum este cea a interzicerii slujbelor în pandemie. La noi, în România, deși Paștile de anul trecut a fost compromis, totuși a fost mai multă libertate, dar în Grecia și în alte țări din diaspora au fost impuse restricții mult mai severe. Mulți credincioși sunt smintiți și dezamăgiți de impasibilitatea păstorilor, care cedează atât de ușor la trăirea credinței și la legătura vie cu Dumnezeu reprezentată prin Sfânta Liturghie și toate celelalte laude. Sau, iarăși, mai interesează pe cineva de ce s-au vaccinat contra covid unii ierarhi, dintre care primul a fost IPS Ierotheos, ca mesaj de încredere adresat populației?
Nu pot să spun decât că stârnește mare interes, dar mai ales îngrijorare care va fi mesajul ortodoxiei pentru omul contemporan din gura celor invitați la conferința căreia i se face reclamă deja. Va fi unul bazat pe tradiția sfântă a Bisericii sau unul de imagine, de remodelare a legăturii cu Dumnezeu după interese omenești, o directivă a actualei conduceri ce se vrea pentru toată lumea ortodoxă?
Patriarhul Bartolomeu alături de Președintele SUA, Joe Biden Sursă foto: Iefimerida.gr
Când am citit în grecește la începutul anului interviul acordat de Patriarhul Bartolomeu, am rămas bulversat de atitudinea de sfidare mascată, de pervertire a creștinismului în esența lui. Am vrut să scot în evidență într-un articol acest lucru, dar, până la urmă, nu am făcut-o, mai ales că nici alte publicații străine nu i-au acordat atenție. Deși nu spune lucruri noi, totuși tonul, înstrăinarea pe care o afișează față de tradiția ortodoxă este revelatoare.
După ce am descoperit că interviul cu pricina a fost tradus în românește și este difuzat de revista Lumea credinței, am simțit că subiectul nu merită trecut cu vederea. Mai ales că introducerea făcută de editorii români este una pozitivă, deși scurtă. Impresia este că se face o popularizare în rândul credincioșilor a ideilor și mentalității fanariote progresiste. O eventuală educare a percepției poporului credincios ar face mai ușoară implementarea politicii Constantinopolului dacă legile bisericești tot nu-i sunt favorabile. Socialul poate juca acest rol cum a făcut-o și în chestiunea ecumenismului. Cu cât sunt mai puțini oameni care cunosc tradiția autentică a Bisericii și mai mulți cei care se conduc după idei seculare, cu atât mai mică este rezistența la alterarea predaniei, a etosului și a comorilor Ortodoxiei. Cu atât mai ușor bate vântul schimbării.
Chiar discursul Patriarhului Ecumenic este unul propagandistic, fără idei de forță, fără temeiuri canonice, fără referințe clare, doar generează impresia că ar avea dreptate prin impozanța pe care o afișează. Mai rău, se folosește de victimizare, ca și cum el ar fi cel nedreptățit. Această atitudine este numită în introducerea românească drept „deschidere a inimii”. Poate ar fi fost mai potrivit să-și păzească inima și faptele de acțiuni și intervenții viciate, poate ar fi bine să ne păstrăm luciditatea în fața unor minciuni sfruntate spuse de la o așa înălțime a autorității.
Două subiecte dureroase sunt abordate într-un mod cu totul întristător de Patriarh: pandemia și schisma din Ucraina.
Pandemia
Tema pandemiei este tratată într-un mod progresist desăvârșit: o prezentare deformată a realității și un atac manipulator asupra celorlalți, asupra dușmanilor de clasă, care sunt niște indiferenți și lipsiți de dragoste și compasiune față de semenii lor. Aceasta ca și cum asistăm la o situație în care suntem „șocați de suferințele a nenumărați semeni de-ai noștri și suntem impresionați de sacrificiul de sine al medicilor”. Această descriere se potrivește mai degrabă epidemiei de ciumă sau holeră, cu zeci de mii de morți pe noapte. Totuși situația în realitate nu este chiar așa. Există bolnavi și morți, dar nu la cote extreme. În plus, restricțiile au creat și continuă să creeze multe probleme economice, culturale, sociale și religioase. Deci există mai mulți oameni afectați, nu doar cei infectați cu virusul corona. Lipsa de preocupare pentru celelalte categorii de oameni nu este tot indiferență, poate mai calculată și mai rece, insidioasă și vătămătoare?
A spune că respingerea măștii vine din „moartea dragostei între oameni” mi se pare absolut exagerat. Poate sunt unii care chiar iau în calcul considerente științifice și practice; e greu să cataloghezi refuzul măștii ca un dispreț față de suferința altora, este o acuzație ridicolă. La fel este și afirmația că perspectivele deschise de știință sunt nu doar de bun augur, ci „un dar din cer”. Pur și simplu cerul sau raiul este pe o altă treaptă. De fapt, asistăm la o reinventare a principiilor morale creștine pe baze pământești și chiar pe ideologii moderniste și progresiste, așa-zis științifice, nu pe jertfa și învățătura lui Hristos.
Teoria din vara anului trecut că restricțiile nu afectează Biserica, ci protejează pe credincioși este reluată și în acest interviu. La fel, este o declarație fără explicație, tendențioasă. De parcă bolnavii au nevoie doar de asistență medicală, nu și de libertate religioasă, de posibilitatea să se roage și să ia parte la cultul Bisericii pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu. Asta fără a mai intra în detalii care vădesc disproporționalitatea și intruziunea în rânduiala ortodoxă. Spre exemplu, de curând în Grecia statul a interzis slujbele de Bobotează după ce anterior anunțase că le permite. Sfântul Sinod a trecut peste aceste dispoziții și a dispus oficierea sfințirii mari a apei. Bisericile abia de curând sunt deschise după o perioadă de două luni. Asta pentru a aduce în discuție evenimente care nu sunt din România.
Disponibilitatea de a se vaccina este iarăși propagandistică în condițiile în care nu se cunoaște nici măcar eficacitatea vaccinului împotriva răspândirii virusului.
Schisma ucraineană
Dar cel mai dureros subiect este cel al schismei provocată în Ucraina și în toată lumea ortodoxă. Aici sunt reluate aceleași idei ale propagandei fanariote fără o minimă documentare a lor.
Este interesantă confuzia indusă în privința identității „ortodocșilor ucraineni”, care au cerut, pe de o parte, autocefalia, pe de altă parte sunt ținta unor atacuri extremiste. Adevărul este că ortodocșii canonici de sub vlădica Onufrie nu au cerut autocefalie, ci schismaticii rupți de Ortodoxie și recunoscuți ca atare de toate Bisericile Locale. Iar condamnarea abuzurilor și a răpirilor de biserici este una ipocrită pentru că este doar formală, fără o intervenție reală, binefăcătoare; asta pe lângă faptul că nu spune deschis că prigonitorii sunt tocmai cei cărora le-a acordat autocefalie, iar cei persecutați sunt creștinii canonici, pe care el îi disprețuiește ca un „bun” păstor.
Imaginea creată este aceea că intervenția Fanarului a fost pentru a repara nedreptatea față de milioane de ortodocși ucraineni care se aflau în afara Bisericii „fără vina lor”, și nu pe considerente politice. Aceasta s-a făcut pe baza practicii ecleziale, după cum a fost acordată autocefalie în trecut altor nouă Biserici Locale. Acest drept ar ține de „însăși structura Ortodoxiei”. De aceea situația actuală nu este una de schismă, ci este vorba doar de o acțiune a Patriarhiei Moscovei de a rupe comuniunea cu unele Biserici. Asta după ce „timp de trei decenii a închis ochii de bună voie și în mod ostentativ față de situația tragică din Ucraina”. Singura soluție este recunoașterea autocefaliei ucrainene de către toate Bisericile, fără întâlniri pan-ortodoxe și interminabile interviuri pe această temă. De ce? Pentru că aceasta ar fi „Eclesiologia Ortodoxă” și el, Patriarhul Ecumenic, nu poate permite ca ea să fie sacrificată pe altarul unor interese mărunte. Nu e vorba de papism la mijloc, ci de responsabilități consemnate în istoria bisericească, în teologia și canoanele ortodoxe. Renunțarea la această doctrină ar însemna o cedare spre federalizarea Bisericii Ortodoxe pe model protestant, iar rușii urmăresc, de fapt, preluarea autorității pe care o are în prezent Fanarul.
Desigur, acest discurs este profund mincinos în mai toate aspectele lui și a fost combătut de multe ori. Refuzul unei dezbateri la nivel pan-ortodox este elocvent și indică șubrezenia poziției în fața unei cercetări oneste și serioase. Realitatea este că schismaticii care au primit falsa autocefalie, ambele facțiuni, au fost condamnați pe drept și legitim în trecut, iar Patriarhia Ecumenică nu avea nici un drept și nici un temei să-i primească înapoi mai ales fără o pocăință din partea lor. Fanarul a acordat autocefalie mai multor Biserici, dar nu unilateral, ci cu acordul scris sau tacit al celorlalte Biserici Locale și pentru acele țări care făcuseră parte din jurisdicția sa. Este omis voit exemplul Patriarhiei Georgiei, care și-a primit autocefalia de la Patriarhia Antiohiei undeva în sec. al X-lea. De asemenea, pentru că nu există, nu este menționat nici un canon sau text patristic care să expună învățătura despre vreun primat de putere, nu doar onorific. Întotdeauna problemele s-au rezolvat în Ortodoxie sinodal, iar refuzul unei astfel de abordări este o înfruntare vădită și o trădare a ecleziologiei ortodoxe mai degrabă decât negarea pretinselor drepturi ale Patriarhiei Ecumenice. Iar acuzația de protestantism este ridicolă pentru că acesta nu constă în federalizare, ci în refuzarea oricărei autorități clericale și atomizarea credincioșilor, care sunt lăsați de capul lor, singuri cu Dumnezeu, fără ierarhie sacerdotală. Diferența este uriașă. De fapt, în Ortodoxie frățietatea se manifestă tocmai în sinodalitate, în organizarea ierarhică și totodată independentă pe teritorii episcopale, care sunt reunite în mitropolii și patriarhii pe criterii administrative, care iau în considerare circumstanțele sociale. De aceea, de cele mai multe ori, organizarea bisericească se pliază pe cea politică, dar nu se suprapune automat și total.
Unul dintre cei mai nocivi și mai trădători Patriarhi
Însă ceea ce frapează sunt cuvintele cu care refuză discutarea schismei ucrainene și termenii în care-și susține părerea. Este vorba de o îndârjire maximă, fermă, indiscutabilă și nenegociabilă. Practic, este o atitudine fățiș eretică și sfidătoare, care nu face decât rău dacă este tolerată mult în sânul Bisericii și nu sunt luate măsuri la nivel sinodal pan-ortodox față de această poziție.
Concret, persistența în greșeală este exprimată în aceste cuvinte: „În calitate de Patriarh Ecumenic, nu pot permite ca Ecleziologia Ortodoxă să fie sacrificată (modificată) pe altarul intereselor mărunte. Nu am dreptul să fac nici un singur pas înapoi. Nu folosește la nimic curtoazia, atunci când sunt puse în primejdie Teologia, rânduiala (ordinea) și Sfânta Tradiție a Bisericii noastre. Cuvântul Adevărului „este mai ascuțit decât orice cuțit”. O mărturisește istoria, izvoarele, documentele și evenimentele. O alterează banii, intimidările, propaganda și visurile unei nopți de vară. Ei bine, asta nu! Să stăm bine!”. Așadar nu există loc de cedări, nici un pas îndărăt, nici o curtoazie.
Sfidarea aceasta este pur și simplu de factură papistă. Este apogeul parcursului pe care l-a avut Patriarhia Ecumenică în ultimul secol. Dependența ei de puteri străine pentru supraviețuirea pe teritoriul ostil al Turciei este o slăbiciune care a dus-o pe căi ecumeniste neortodoxe. Rugăciunile și apropierile de catolici, evrei și chiar musulmani au smintit și pus răbdarea ortodocșilor la mare încercare. A existat o toleranță mare până acum, dar ea este speculată de Fanar pentru a merge mai departe, pentru a influența întreaga Ortodoxie și a o direcționa pe căi și direcții străine. Puterea politică a SUA se folosește destul de evident de ea ca agent și devine de nesuportat.
Noi, ca români, trebuie să fim conștienți de situația de ansamblu a Ortodoxiei și să ne poziționăm corect. Deocamdată nu ne atinge direct răul, dar sunt exercitate presiuni asupra tuturor Bisericilor Locale să recunoască falsa autocefalie; noi nu suntem trecuți cu vederea. De aceea este cel puțin curioasă publicarea acestui interviu de către revista Lumea credinței. Ortodoxia este străină de progresismul afișat de Fanar și trebuie să rămână așa, nu să inducă acest duh în mentalul credincioșilor. Lupta cu lumea pentru dobândirea mântuirii este mult mai serioasă și dură decât dulcegăriile și falsitățile la care apelează Patriarhul Bartolomeu.
Tocmai pentru că prin definiție Biserica este un organism apolitic, nu din lumea aceasta, este un mare deserviciu să fie pusă în slujba unor interese pământești, naționaliste sau chiar geo-politice. Schisma provocată de așa-zisa autocefalie din Ucraina a fost provocată de intervenția factorilor politici, dar ea trebui tranșată conform mizelor bisericești puse în joc. Împletirea între politic și ecleziastic este normală și inevitabilă, dar ar trebui să existe și o demarcare clară între cele două.
Într-o postare pe pagina sa de FaceBook, domnul Daniel Gheorghe, un deputat cunoscut pentru pozițiile sale conservatoare și naționaliste, face unele aprecieri pe subiectul schismei bisericești din Ucraina de pe poziții anti-rusești și pro-Constantinopol, pornind de la declarațiile recente ale Ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Pe considerentul că la mijloc sunt interese rusești politice în Ucraina, politicianul nostru declară: „În calitate de Român Ortodox resping categoric toate aceste manevre rusești care fac mare rău Ortodoxiei și sunt solidar deplin fraților noștri din Patriarhia de Constantinopol!”.
În esență, în postarea sa, Daniel Gheorghe critică Rusia de astăzi, care ar fi o continuare a regimului comunist de odinioară, pentru faptul că se implică în problemele Bisericii Ortodoxe, făcând un mare deserviciu prin criticile aduse „liderului spiritual al ortodocșilor din întreaga lume”. Este evident că credința joacă un rol important pentru Moscova în ce privește interesele sale de putere în regiune; totuși acestea nu sunt atât de intruzive și nefaste pentru „moștenirea lui Hristos, Fiul Lui Dumnezeu care s-a jertfit pentru noi, pentru Credința trăită curat și pentru legământul istoric păstrat de la Sfinții Apostoli, de la Sfinții Părinți și de la întreg așezământul civilizației și culturii romano-bizantin” pe cât sunt jocurile americane făcute prin Patriarhul de Constantinopol.
Întâlnirea de o zi cu Patriarhul Bartolomeu la București cu ocazia sfințirii Catedralei nu are cum să-l fi încredințat pe domnul deputat despre acesta că ar fi „un mare prieten al ortodoxiei românești și un om care înțelege cu adevărat esența învățăturii noastre străvechi”. Există multe alte fapte publice și notorii care dau dovadă despre contrariu. Dimpotrivă, se poate spune că acesta este unul dintre cei mai nocivi ierarhi pe care îi are Biserica. Numai apărător și cunoscător al Ortodoxiei nu demonstrează că ar fi prin numeroasele sale fapte smintitoare de rugăciuni în comun cu alte credințe și religii și prin conflictul pe care-l întreține în Ucraina.
„Avem o legătură duhovnicească, pe care se străduiesc să o submineze într-un mod energic înșiși camarazii noștri americani, care l-au silit pe Patriarhul Ecumenic să se îndrepte în direcția schismei, a subminării tradițiilor străvechi ale creștinismului ortodox, să fie urmată linia care se numește în Ortodoxie «papism», un papism nou, care a fost respins mereu de o mie și mai bine de ani în Ortodoxia Răsăriteană. Nu este o întâmplare că în lumea ortodoxă nu există un echivalent al Papei de la Roma.
Există Patriarhul Ecumenic, căruia i-a fost acordată până de curând cinstea primului între egali. Cu toate acestea, după constrângerea grosolană, rău ascunsă sau mai degrabă neascunsă deloc a Washington-ului, a urmat calea schismei în Ucraina, a creat o Biserică-marionetă, chipurile numită a Ucrainei, desigur că a amăgit această «Biserică» forfecându-i drepturile pe care i le-a promis și acum se sârguiesc energic împreună cu americanii să influențeze celelalte Biserici Ortodoxe, printre altele Biserica Ortodoxă Greacă, pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului, așa încât să treacă și ceilalți la direcția acestor acțiuni de subminare și anticanonice față de Ortodoxia Răsăriteană.
Cred că deja a condus la schismă în Biserica Ciprului «cutia Pandorei», pe care a deschis-o Bartolomeu, la agitație în alte Biserici Ortodoxe, «misiunea» pe care i-au pregătit-o americanii lui Bartolomeu și nu se ascund că lucrează activ împreună cu el sub deviza «libertății religioase sau de credință», misiunea lui Bartolomeu este să îngroape înrâurirea Ortodoxiei în lumea contemporană. Altă explicație nu pot să văd pentru acțiunile acestui om.”
Oricât de dur ar fi limbajul folosit, sunt exprimate adevăruri incontestabile. Atât politic, cât și bisericește, cel puțin de data aceasta are dreptate diplomatul rus.
În primul rând, el face referire la fapte concrete, la o interferență cruntă în viața bisericească a majorității ucrainenilor. Și nu vorbim doar la nivel de dogmă și instituții, ci de agresiuni și scandaluri puternice împânzite peste tot. Foarte multe lăcașuri de cult au fost acaparate, clerici hărțuiți, bătuți și chiar omorâți. Situația este dramatică pentru întreaga Ortodoxie, dar îndeosebi pentru credincioșii simpli ortodocși ucraineni care trebuie să se apere mereu de atacurile orchestrate naționaliștilor. Există nenumărate relatări despre astfel de cazuri, care nu s-au oprit nici până în ziua de astăzi de un an încoace.
Un alt aspect important, Patriarhul Ecumenic nu poate fi considerat nicicum conducătorul întregii Ortodoxii. Biserica are conștiința că nu are un astfel de cap pământesc, ci capul ei este Însuși Hristos, Care o conduce nevăzut, dar mai bine ca orice om văzut. Cârmuirea ei este de altă natură, una duhovnicească, făcută de Duhul Sfânt prin insuflarea care o dă clerului și aleșilor lui Dumnezeu. Așadar înfruntarea pretențiilor supremațiste ale Patriarhului Bartolomeu sunt nimerite, nicidecum o jignire la adresa Bisericii.
Cât despre raportul dintre interesele naționale și credința ortodoxă, acesta rămâne în parametri normali atâta timp cât nu este modificată învățătura și spiritualitatea pentru a sluji unor scopuri pământești. Biserica însuflețește popoarele care îmbrățișează credința, le dă o identitate. Acest lucru s-a întâmplat cu multe nații, printre care și cu noi, românii. Nu e nimic rău în asta. Doar să nu fie adaptată și pervertită pentru a se potrivi poporului, ci pentru a-l ridica la Dumnezeu.
În situația de acum, Ortodoxia este o parte constituentă a slavismului înțeles în limite normale, etnice. Așa cum a fost sufletul imperiului bizantin și cum a ridicat capitala lui, Constantinopolul, în cinste, așa s-a întâmplat în mare măsură și cu Moscova. Problema intervine când credința este instrumentată pentru a cuceri și controla politic o regiune sau o situație politică. Acest lucru îl face clar astăzi Fanarul, care slujește Statelor Unite de mai bine de jumătate de veac prin ecumenism, iar acum și prin neo-papismul prin care aduce o grozavă schismă.
Moștenirea lui Hristos și credința apostolilor moștenită prin tradiție nu a cunoscut niciodată un primat în persoana vreunui Patriarh. Fiecare Biserică autocefală este independentă și se organizează autonom. Arealul ei este definit de canonul 34 apostolic prin gruparea „episcopilor fiecărui neam” în jurul unui Întâistătător (Patriarh), care este egal, nu superior celorlalți. Acest lucru se vede astăzi în populația slavă, care se întinde pe un teritoriu mai larg decât Rusia și cuprinde, printre altele, și Ucraina. Este limpede că există o populație ucraineană naționalistă aici, care dorește independență ecleziastică, dar este prea mică în raport cu Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană și folosește mijloace neortodoxe, care nu dau mărturie de intenții bune, ci străine și dezbinătoare. Etosul ucrainean naționalist este îmbibat de spiritul (greco-)catolic. În plus, schismaticii aceștia s-au format prin acțiuni necanonice, condamnate la nivel pan-ortodox. Așadar metodele lor eronate nu pot fi validate de Constantinopol cu atât mai puțin cu cât Fanarul însuși adaugă la ele pretenții papiste. În plus, ortodocșii canonici de pe acest teritoriu sunt fideli Kievului slav de odinioară, leagănul Bisericii Ruse.
După cum am mai scris despre istoria întemeierii și despre poziția Patriarhiei Ruse, chiar dacă există și elemente criticabile în care slavismul a folosit Ortodoxia de-a lungul vremii, totuși în esență trebuie să-i recunoaștem meritele și nu avem ce să reproșăm Moscovei pe tema schismei ucrainene.
Din nefericire, poziționarea deputatului Daniel Gheorghe este atât de neortodoxă și politizată, încât stârnește indignare și reprobare din partea oricărui credincios fidel tradiției apostolice. Ea nu vădește decât o aliniere la politica progresistă dusă atât de Constantinopol, cât și de aripa interesele americanizate de la noi din țară. Păcat de o astfel de tendință, care trădează neînțelegere a cursului Bisericii.
„A luat la cunoștință de Scrisoarea din 17-5-2020 a SS Patriarhul Ecumenic Bartolomeu cu privire la subiectul unei căi comune în înfruntarea pastorală a modului de administrare consfințit al dumnezeieștii Împărtășanii, precum și de Scrisoarea din 19-5-2020 a PF Patriarh Daniel al României pe aceeași temă.
Sinodul Permanent a decis unanim să trimită Scrisori Sinodale corespunzătoare de răspuns, în care va fi înfățișat din nou faptul că Biserica Greciei rămâne în încredințarea dogmatică și teologică exprimată de la început că «Taina Sfântă a dumnezeieștii Euharistii rămâne de nenegociat, după cum ne-a fost predată de învățătura din Tradiția Ortodoxă și a Sfinților Părinți ai Sfintei noastre Biserici», precum și că «procedura administrării dumnezeieștii Împărtășanii credincioșilor rămâne precum este și după cum ne-a fost predată de Sfinții Părinți și de Sfânta noastră Tradiție».”
Totodată, a „decis să reamintească pliromei creștine că «[tehnica] Yoga» „reprezintă un capitol de bază al religiei hinduse și dispune de o felurime de școli, ramuri, aplicații și rânduieli și nu constituie un «fel de gimnastică»”. Cu alte cuvinte, este de evitat această practică și sincretismul în general.
Pe lângă faptul că este denunțată Uniunea Misionară Grecească ca fiind o mișcare de prozelitism neoprotestant, „a recomandat printr-o Notiță Enciclică Preasfințiților Mitropoliți și sfântului cler al Bisericii Greciei să se abțină de la orice manifestare care este organizată de organizațiile Rotary și Lions deoarece nu se limitează doar la manifestări sociale, ci se extind și la activități cu caracter religios, de vreme ce dispun de un ritual de ceremonie de admiterea noilor membri și stabilesc rugăciune care se adresează nedogmatic unui dumnezeu cu înțelesul general al termenului, și nu conform credinței noastre ortodoxe.
Ορθοδοξία.info a prezentat în exclusivitate textul prin care Patriarhul Teofil al Ierusalimului a adresat propunerea celorlalți Întâistătători de Biserici de a participa la o consfătuire panortodoxă cu privire la schisma ucraineană. Site-ul menționat aduce critici neîntemeiate, pornite de la premiza că limba folosită este engleza, prin care s-ar evita termenii de Sinaxă sau Sinod și, totodată, s-ar eschiva de a cădea sub incidența canoanelor bisericești, fără a menționa care sunt acele canoane. De altfel, aceasta este o discuție aparte, despre cine poate convoca o astfel de consfătuire, neexistând canoane sau norme clare în această privință.
Redăm traducerea
în românește a textului scrisorii oficiale:
Dragă frate în Hristos (Patriarh Bartolomeu),
Vă salutăm
călduros de la Sfântul Mormânt al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
De-a lungul
secolelor, Patriarhia de Ierusalim a funcționat pentru a menține unitatea ortodoxă la Locurile Sfinte, adesea
în fața unor provocări mari și întotdeauna asigurându-se, prin harul lui Dumnezeu,
că diversitatea cuvenită își găsește o unitate adâncă și statornică în credința
noastră comună.
Simțim că ar fi
de o importanță deosebită, prin orice efort menit spre împăcare și pace, ca
împreună să ne silim spre și să susținem intens unitatea noastră ortodoxă;
pentru că este de o importanță profundă nu doar pentru noi înșine, ci ca
martori vii pentru lume.
Supunându-ne
sfintelor canoane ale Bisericii, respectăm și susținem rolul, poziția și
statutul Patriarhiei Ecumenice și privilegiul de onoare al Sanctității Voastre,
frate drag în Hristos. Suferința noastră este pentru criza prin care trece
Biserica noastră Ortodoxă, pentru a nu o adânci mai tare; și astfel, sincera
noastră considerație este cea care pune la dispoziție pentru Sanctitatea
Voastră și pentru restul fraților noștri Întâistătători ai Bisericii Ortodoxe
locația și abilitatea de a convoca și aduna în duhul iubirii frățești și al
prieteniei – koinonia=comuniunii – astfel încât să existe o sfătuire laolaltă
pentru păstrarea unității noastre în comuniune euharistică.
După cum a jucat
roluri asemănătoare în trecut și în timpul diferitelor stăpâniri de-a lungul
istoriei creștine, Patriarhia de Ierusalim, paznic al Bisericii Învierii și al
Mormântului Domnului nostru Iisus Hristos, așează un pod pentru Bisericile sale
surori Ortodoxe pentru a merge și a sta împreună în aceste timpuri foarte
încercate.
În acest context
de rugăciune ne deschidem casa în Regatul Hașemit al Iordaniei pentru a găzdui
această „întrunire frățească în dragoste”. Dorim ca Atotputernicul Domn să ne
acorde capacitatea de a ne aduna, la sfârșitul lunii februarie și înainte de a
începe Sfântul Post, așa încât împreună să putem fi martori pentru Biserică și pentru
lume ai unității Bisericii Ortodoxe și ai credinței noastre ortodoxe.
După cum S-a
rugat Însuși Domnul nostru Iisus Hristos pentru ucenicii Săi:
„Părinte,… Îți
cer… ca ei să fie una. Precum Tu, Părinte, ești în Mine și Eu în Tine, să fie
și ei în Noi, așa încât lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Slava pe care Mi-ai
dat-o le-am dat-o lor ca ei să fie una, după cum Noi suntem una, Eu în ei și Tu
în Mine, ca ei să devină deplin una, ca lumea să cunoască faptul că Tu M-ai
trimis și i-am iubit după cum Tu M-ai iubit” (In. 17:20-23).
Cu frățească dragoste în Domnul Iisus Hristos întrupat,
Patriarhul Bartolomeu se află în vizită de sâmbătă în Sfântul Munte. Curios este că înaintea sa a mers în peninsulă Consulul General al SUA, lucru ce întregește șirul de mărturii că există o serie de presiuni politice asupra mediului bisericesc, îndeosebi cel grecesc, pentru a fi recunoscută autocefalia acordată schismaticilor ucraineni. Este explicabilă această presiune prin prisma opoziției Rusiei față de interesele geopolitice americane, dar mai ales față de emancipările culturale legate îndeosebi de LGBT și alte subiecte religioase în general.
„O mare dezinformare predomină despre vizita Patriarhului în Sfântul Munte. Se prezintă pe diferite pagini de internet că chipurile «Sfântului Munte în bloc l-a primit pe Patriarhul Bartolomeu». Adevărul este complet diferit: Sfânta Chinotită a celor 20 de Sfinte Mănăstiri nu a acceptat convocarea Mănăstirii Xenofont de a lua parte la slujirea patriarhală din chiriacon (biserica mare a Mănăstirii), unde Patriarhul a pomenit pe Epifanie. Au slujit împreună numai 7 egumeni de Mănăstiri (Vatopedi, Hilandar, Dionisiu, Simonos Petra, Iviru, Stavronichita și Pantocrator), cu toate că Mănăstirea a chemat pe toți egumenii într-un efort de a arăta că tot Sfântul Munte este aici. La primirea Patriarhului la Careia au lipsit egumenii Mănăstirilor Caracalu, Xeropotamu, Sfântul Pavel și Constamonitu. Mai ales Mănăstirea Constamonitu nu a trimis nici un delegat. Cu toate acestea, paginile de internet scriu: «Sfântul Munte l-a primit în bloc pe Patriarhul Bartolomeu și cele 20 de Mănăstiri au fost de față». Dimpotrivă, au fost prezenți 100 de polițiști cu câini antrenați.”
Implicațiile recunoașterii unui primat în Ortodoxie sunt multe. O dovadă elocventă este situația în care se află Biserica Locală a Ținuturilor Cehe și Slovaciei, care încă suferă de pe urma pretențiilor de supremație a Constantinopolului. Mentalitățile străine de duhul evanghelic aduc o destabilizare imensă în Biserică, ce o afectează de la vlădică până la opincă. Prezentarea de mai jos este un caz ce ar trebui să convingă pe toți că este imperios necesară o soluționare clară a poziției de întâietate a Patriarhiei Ecumenice față de celelalte Biserici Locale. Din nefericire, nu doar autocefalia Bisericii Cehe este afectată de această atitudine autoritară.
În prezent, suntem martorii dorinței Patriarhiei Ecumenice de a influența procesul ecleziastic ce are loc în Ucraina, a cărei Biserică este recunoscută universal drept teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta nu este prima dată când Constantinopolul a încercat să intervină în treburile altor Biserici Autocefale. Acum câțiva ani în urmă, a fost o încercare similară cu privire la Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia.
În rândurile ce urmează,
voi încerca să fac un tablou al situației din punctul de vedere al unui martor
care în toată această perioadă a fost un membru al Sinodului Eparhial al
Episcopiei Ortodoxe de Praga, lucrând în majoritatea timpului în administrația
bisericească. Aș dori să accentuez că vorbesc despre punctul meu de vedere
personal, absolut neoficial și nu vreau să jignesc, să defaim sau să acuz pe
cineva.
Înainte de toate, câteva
cuvinte despre formarea Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe:
Istoria Bisericii noastre Locale
Credința ortodoxă
ne-a fost adusă de Sfinții Chiril și Metodie în 863 de la Constantinopol. În
orice caz, nu a fost vorba să fi trimis un episcop, ci s-a întâmplat că
Biserica a fost întemeiată aici deja în 869, când Sf. Metodie a fost hirotonit
Arhiepiscop de Moravia de către Papa încă ortodox Adrian II al Romei. Astfel,
mama dintâi a Bisericii noastre Locale a fost Biserica Romei. Oricum, având în vedere
intrigile clerului latin și presiunea politică a francilor, după moartea
Arhiepiscopului în 886, ucenicii Sf. Metodie au fost scoși din Moravia. În
ciuda acestui fapt, credința ortodoxă și cultul slav a existat în ținuturile
cehe până la sfârșitul secolului al XI-lea, când, în 1096, Mănăstirea slavă Sázava a fost împrăștiată, unde erau păstrate moaștele
Sfinților Mucenici Boris și Gleb. Ortodoxia a dispărut din ținuturile cehe mai
multe secole…
Abia în 1874 a fost
posibil ca slujbele ortodoxe să reînvie în Praga, în Biserica Sf. Nicolae din piața
Staromestskaya. Preoții care au slujit în această biserică și în alte trei
biserici din orașe-stațiuni din vestul Cehiei au aparținut Bisericii Moscovei.
În același timp, guvernul austriac a refuzat să întemeieze o parohie ortodoxă
în Praga și, din punctul de vedere al înregistrării parohiei, ortodoxia cehă a
aparținut parohiei sârbe din Viena. S-au iscat „tratative ortodoxe” în jurul
bisericii Sf. Nicolae, care au strâns sute de credincioși cehi.
În 1918, după reapariția
Republicii Cehe, o mișcare a început să creeze Biserica Ortodoxă Locală. În
fruntea grupului, care a apărut din tratativele ortodoxe, a fost Arhimandritul
Savatie (Vrabeț). În același timp, în 1920, a fost formată Biserica națională a
Cehoslovaciei, care număra câteva sute de mii de membri și a negociat cu
Biserica Sârbă în privința primirii Ortodoxiei. Într-un final, asociația a
adoptat o cale foarte diferită, liberală. Doar Episcopul Gorazd (Pavlik), hirotonit
în Belgrad, și câteva sute de credincioși au rămas fideli Ortodoxiei.
Comunitatea condusă de el era, bineînțeles, sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe
Sârbe.
Acesta a fost unul
din motivele pentru care Belgradul, în ciuda cererilor repetate ale lui
Savatie, a refuzat nu doar să-l recunoască, ci și să-l hirotonească episcop.
Drept aceea, Savatie s-a îndreptat spre Constantinopol, ca singura scăpare, cu
cererea de a fi hirotonit. Pe 4 martie 1923, Patriarhul Meletie IV al
Constantinopolului nu doar că l-a hirotonit, ci l-a și desemnat Arhiepiscop al
recent înființatei Biserici Ortodoxe a Cehoslovaciei sub jurisdicția
Patriarhiei Ecumenice. După întoarcerea lui acasă, a intervenit o dispută între
Savatie și Gorazd despre cine să conducă Ortodoxia cehă (și moravă), în care,
destul de repede, mulțumită sprijinului majorității credincioșilor, vlădica Gorazd
a fost în stare să obțină victoria. El a fost cel care a creat Biserica din
Republica Cehă și Moravia sub jurisdicția sârbă în perioada interbelică.
Astfel, Biserica Sârbă a devenit a doua Biserică Mamă a Bisericii noastre
Locale. În 1942 vlădica Gorazd a fost condamnat la moarte pentru că ar fi
ajutat rezistența anti-fascistă și a primit cununa muceniciei. Este cinstit ca
Sfânt astăzi.
După înfrângerea sa,
vlădica Savatie s-a retras în singurătate și practic nu a mai participat la
viața Bisericii. A fost închis într-un lagăr de concentrare în timpul ocupației
și a murit în 1959 în Praga, uitat aproape de toți. Tomosul pentru crearea
Bisericii Autonome a Cehoslovaciei, pe care l-a primit în Constantinopol, a
rămas doar literă moartă.
În timpul ocupației,
Biserica lui Gorazd a fost dizolvată oficial și (din nou) s-a împrăștiat. În
anii grei care au urmat sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, Biserica
a reînviat sub jurisdicția Patriarhiei de Moscova, care, într-un final, i-a
acordat autocefalia în 1951, ale cărei teritorii includeau nu doar ținuturile
istorice cehe, unde a activat mai înainte Biserica lui Gorazd, ci și Slovacia.
Astfel, Moscova a devenit a treia Biserică Mamă pentru noi. O problemă aparte a
acelei vremi a fost că Biserica avea atunci câteva sute de mii de membri pe hârtie,
dar marea majoritate a lor era reprezentată de populația uniată, reuniți cu
Ortodoxia în Slovacia de Est. Când activitatea Bisericii Greco-Catolice a
primit permisiunea de a se relua în 1968, atunci doar aproape 100.000 de oameni
au rămas printre membrii Bisericii Ortodoxe din Cehoslovacia. În ciuda acestui
fapt, acordarea autocefaliei a făcut posibilă dezvoltarea pe viitor a Bisericii
noastre Ortodoxe Locale.
Emiterea Tomosului de la Constantinopol
Și acum ne mutăm
de la vremurile străvechi la istoria mult mai recentă. Constantinopolul,
bineînțeles, nu a recunoscut niciodată acordarea autocefaliei de către Moscova
Bisericii cehoslovace. După căderea regimului comunist în 1989, Biserica
Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia a început să caute să dreagă relațiile
cu Patriarhia de Constantinopol și să-și câștige recunoașterea autocefaliei.
Aceste eforturi au culminat în 1998 cu publicarea unui Tomos Patriarhal și
Sinodal prin care Constantinopolul recunoștea autocefalia noastră.
Biserica cehoslovacă a
sperat că noul Tomos va aduce o atmosferă de duh frățesc sau, cel puțin,
părintesc și dragoste reciprocă și doar va ratifica situația care deja exista
efectiv de câteva decenii. Probabil că ar fi fost așa dacă Patriarhul de
Constantinopol nu și-ar fi stricat reputația. Biserica a primit un document cu
un conținut complet diferit și răsunător. Iată câteva extrase din Tomos, dar cititorul
poate să-și facă o imagine:
Din introducere
(accentuarea autorului):
Sfânta noastră Biserică a lui Hristos, care are încredințată grija tuturor Bisericilor lui Dumnezeu și care nu lasă niciodată singuri pe vreunul din copiii ei fără protecție și niciodată nu îngăduie nimănui altcuiva să facă ceva ce nu are dreptul să facă și care, ca o Biserică vie – care trăiește viața Vieții de sus, manifestată prin învierea Domnului din morți – purtându-și slujirea, a dat în 1923 cinstea autonomiei prin emiterea unui Tomos Patriarhal și Sinodal Sfintei Biserici din Ținuturile Cehe și Slovacia, care trăiește într-un stat liber, suveran și liber, în ciuda faptului că această Biserică este mică. Din acea vreme până astăzi, Biserica Ortodoxă Locală din Ținuturile Cehe și Slovacia a existat în ciuda unor acțiuni ale ei necanonice, pe care le iertăm în tăcere, știind că orice este făcut necanonic, nu pe baza regulilor și tradițiilor Bisericii Ortodoxe, una, sfântă este lipsit de putere de la sine, este nevalid și nu va fi aprobat nici chiar până la sfârșitul veacurilor.
Astfel, actul
întemeietor al Bisericii Locale ar trebui considerat în viitor că este Tomosul
de la Constantinopol din 1923, care nu a fost niciodată viabil și Biserica nu
s-a bizuit niciodată pe el. toate tradițiile Bisericii lui Gorazd, inclusiv
suferința ei în perioada ocupației naziste și tradițiile ei de după 1945, ar
trebui să fie date uitării. Indiferent ce s-a întâmplat în această perioadă,
totul este necanonic și Constantinopolul poate pune sub semnul întrebării
oricând.
Tomosul continuă mai
departe:
D. Diaconii și preoții sunt sub jurisdicția tribunalelor de nivelul doi, episcopii – sub cele de primul nivel și sunt, potrivit sfintelor canoane, în toate privințele datoriilor lor, sub jurisdicția tribunalelor stabilite canonic, la lucrările cărora sunt invitați, prin înțelegere cu Patriarhul Ecumenic, ierarhi exclusiv din jurisdicția Bisericii Mamă, adică Tronul Ecumenic.
G. Ca semn al unității duhovnicești cu Biserica Mamă, Biserica din Ținuturile Cehe și Slovacia primește Sfântul Mir de la Patriarhia Ecumenică.
H. Prima și cea mai importantă menire a Sfântului Sinod este de a supraveghea curăția credinței ortodoxe și comuniunea în Duhul Sfânt cu Patriarhia Ecumenică și cu celelalte Biserici Ortodoxe. În același timp, este obligat să apeleze, în eventualitatea unei neglijențe, nu doar la Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, ci la Sinodul mai mare, lărgit, convocat în acest scop prin grija Patriarhiei Ecumenice și prin inițiativa celei din urmă.
I. Cât privește temele generale și chestiunile cu caracter bisericesc, dincolo de posibilitățile Bisericilor Ortodoxe Locale, Preafericitul Arhiepiscop de Praga și a toate Ținuturile Cehe și Slovacia are dreptul, de asemenea, să apeleze la Sfântul nostru Tron Patriarhal Ecumenic, care este în comuniune cu toți episcopii ortodocși, drept învățând cuvântul adevărului. Patriarhia Ecumenică va cere Bisericilor surori opiniile și pozițiile lor.[1]
În principiu, Tomosul dă
independență Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, dar, în
același timp, în cazurile de judecată cu asupra episcopilor și în chestiuni
larg-bisericești o pune în dependență completă față de Patriarhia Ecumenică.
Manifestarea exterioară a acestei situații este obligația de a primi Sfântul Mir
de la Patriarhia Ecumenică.
Astfel, Constantinopolul
a devenit deja a patra Biserică Mamă a noastră. Oricum, Biserica noastră,
independentă până astăzi, care era într-o poziție de a-și rezolva singură
treburile administrative, prin primirea Tomosului a devenit Biserică
subordonată Constantinopolului în chestiuni esențiale și, mai mult, trebuie să
apere interesele și pozițiile Patriarhiei Ecumenice la întrunirile largi
bisericești.
Nu e de mirare că
Biserica noastră nu a știut ce să facă cu Tomosul și nu l-a adoptat niciodată.
Toți, îmi pare, sperau să fie mulțumit Constantinopolul cu emiterea lui și că
în viitor totul va rămâne ca înainte.
Evenimentele din 2013
Cincisprezece ani
după confirmarea autocefaliei în 1998, într-adevăr nu s-a întâmplat nimic. În
orice caz, cu primul prilej, Patriarhia de Constantinopol s-a dat pe față și a
început să-și ceară drepturile. Această ocazie a intervenit în 2013, după
demisia Mitropolitului Hristofor (Pulec). Au început discuții apoi despre
alegerea noului Arhiepiscop pentru Scaunul vacant de Praga. În ciuda faptului
că, potrivit statutului nostru, la vremea aceea nici Arhiepiscopul de Praga,
nici cel de Prešov nu puteau fi aleși ca Întâistătători ai Bisericii (și, după
o lege nescrisă la vremea aceea, ierarhul slovac [Prešov] era următorul în
ordine), din punctul de vedere al Constantinopolului, doar Arhiepiscopul de
Praga putea fi ales drept cap al întregii Biserici. În acest sens, Patriarhia
de Constantinopol a fost foarte interesată de ocuparea Scaunului de Praga.
În această situație
agravată, unul din posibilii candidați pentru alegerea de Arhiepiscop de Praga
– Arhiepiscopul Simeon de Olomuc-Brno și Locum
Tenens al Tronului mitropolitan ca fiind ales de Sinodul Bisericii
Ținuturilor Cehe și Slovaciei – a făcut apel la Patriarhia de Constantinopol pentru
ajutor. Intruziunea Constantinopolului în viața Bisericii Ținuturilor Cehe și
Slovaciei datează de la acest moment. Baza pentru negocieri era, bineînțeles, Tomosul
din 1998.
În 19 octombrie 2013, s-a
ținut a doua întrunire eparhială a Episcopiei de Praga, la care trebuia să fie
ales, după prima întâlnire eparhială fără succes, potrivit statutului Bisericii
noastre Ortodoxe Locale, un nou Arhiepiscop de Praga (era necesară o majoritate
de două treimi din delegații prezenți – clerici și mireni aleși după parohii
individuale – pentru alegerea episcopului). Erau doi candidați pentru post: Vlădica
Gheorghe (Stransky) de Košice-Mihalovce și Arhimandritul Dorotei (Raptsun). Reprezentantul
Patriarhiei de Constantinopol, Mitropolitul Emanuel de Franța, a venit la
întâlnire ca oaspete.
Chiar înainte de
alegere, Vlădica Emanuel a cerut cuvântul. Toți din biserică se așteptau la un
salut de încurajare părintească. Dar, în schimb, Mitropolitul a avut unele
cuvinte dure: Patriarhia de Constantinopol nu ar recunoaște alegerea nici unuia
dintre candidații propuși – Vlădica Gheorghe din cauză că apăruseră unele bârfe
despre el online și Păr. Dorotei din cauză că fusese tuns ca monah doar cu o
lună sau două înainte.
Trebuie subliniat că amândoi
candidații fuseseră recunoscuți anterior drept competenți canonic de Sfântul
Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe Locale (condus de Mitropolitul interimar
Simeon) și aceasta, bineînțeles, era o condiție necesară pentru nominalizarea
candidaturii lor.
Ca martor al acestor
evenimente, trebuie să adaug faptul că acuzațiile la adresa Vlădicăi Gheorghe (prea
dezgustătoare pentru a scrie despre asta aici) erau publicate pe unul sau două
site-uri care au fost create special în această perioadă de criză bisericească
și autorii lor erau în stare să spună orice. Nu doar eu, ci alții, care-l
cunoșteau personal pe Vlădica Gheorghe, nu au crezut niciodată aceste zvonuri,
care nu aveau nici o urmă de dovezi. În orice caz, în perioada alegerii,
Patriarhia de Constantinopol a considerat aceste motive suficient de
concludente pentru a refuza să-l recunoască pe Vlădica Gheorghe în caz că va fi
ales, fără alte proceduri suplimentare.
Într-adevăr,
Arhimandritul Dorotei fusese tuns ca monah nu cu mult înainte, după divorțul (pe
care Vlădica Emanuel nu l-a indicat ca un punct de restricție), dar vorbim
despre un preot vrednic cu mulți ani de slujire – unul dintre cei mai buni din
eparhia noastră.
Discursul
Mitropolitului Emanuel a șocat total pe delegații prezenți, laici și mireni,
torpilând întreaga adunare. Alegerea a început într-o atmosferă atât de
inadecvată și nici unul dintre candidați nu a primit cele două treimi din
voturi necesare. Toate astea au condus la confuzia ulterioară din Biserica
noastră Locală.
Următoarea intervenție a
Constantinopolului nu a durat mult până să vină. A fost o întâlnire a Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovaciei în Praga, în
decembrie 2013. A fost condusă de Arhiepiscopul Simeon de Olomuc-Brno ca Locum Tenens al Tronului mitropolitan.
Printre membri a fost Arhiepiscopul Rostislav de Prešov, Arhiepiscopul Gheorghe
de Košice-Mihalovce și Episcopul Vicar de Moravia, Ioachim de Hodonin. Scaunul
Arhiepiscopal de Praga era încă vacant.
Vlădica Simeon, ca Locum Tenens, a invitat doi episcopi din
Patriarhia de Constantinopol la întâlnire: Mitropolitul Emanuel, menționat
înainte, și Mitropolitul Arsenie de Austria. Cu ajutorul lor, a încercat să-și
pună în practică planurile. Vlădica Ioachim a primit o notificare scrisă de concediere
și a fost exclus din Sinod, iar Vlădica Gheorghe a fost amenințat cu acțiuni în
judecată bisericească (pentru bârfele menționate anterior de pe internet). Judecata,
dacă ar fi ajuns să fie întreprinsă, s-ar fi ținut fără îndoială în duhul
Tomosului, cu participarea unor judecători din partea Patriarhiei de
Constantinopol.
Dar, în final,
întâlnirea a luat o turnură neașteptată pentru unii. A ajuns Mitropolitul Ilarion,
de la Patriarhia Moscovei, pe care-l invitaseră cei trei episcopi rămași,
conștienți de participarea delegaților de la Constantinopol și în anticiparea a
ceea ce urma să se întâmple. Vlădica Ilarion s-a pus de acord repede cu
reprezentanții Constantinopolului ca nici o parte să nu intervină în întâlnirea
Sinodului și să dea șansa Bisericii noastre autocefale să-și rezolve singură
treburile. Drept rezultat, Arhiepiscopul Simeon a fost scos de pe postul de Locum Tenens de Sinod și a fost ales în
locul său Arhiepiscopul Rostislav de Prešov. În orice caz, Vlădica Simeon nu a
recunoscut că această decizie a fost în acord cu statutul și a continuat să se
prezinte ca Locum Tenens.
S-a adus lumină în rolul
Patriarhiei de Constantinopol, care a intervenit în acest caz la cererea
Arhiepiscopului Simeon, prin scrisoarea Patriarhului Bartolomeu către Vlădica
Simeon din 23/12/2013 (protocol Nr. 1127), care, printre altele, spune
următoarele (sublinierea autorului):
De aceea, Modestia noastră și-a trimis Exarhul, pe Preasfințitul Emanuel de Franța, pe baza unei invitații formale potrivit articolului 9 al Tomosului de autocefalie, exprimată în scrisoarea Preasfinției Voastre din 10 octombrie, cu autoritatea de Locum Tenens, în care îndreptățiți să „se completeze numărul episcopilor membri ai Sfântului Sinod al Bisericii voastre”, așa încât deciziile adoptate de Sinod să îndeplinească cerințele sfintelor canoane ale Bisericii noastre Ortodoxe. O astfel de decizie, care privea înlocuirea Scaunului vacant din Praga, ce s-a dovedit ulterior a fi imposibilă, de vreme ce candidații propuși pentru această poziție nu au întrunit cerințele expuse de sfintele canoane, după cum a informat Mitropolitul Emanuel al Franței în lungul și detaliatul său raport.
Frate drag, mărturisim că Biserica mamă a fost dezamăgită de evoluția neașteptată și neadecvată a situației. Cu toate acestea, a continuat să-și arate interesul conștiincios și binevoitor și a răspuns din nou la invitația exprimată în scrisoarea Eminenței Voastre din 22 octombrie 2013 și a trimis, la propunerea și decizia Sinodului, pe frații noștri – ÎPS Mitropolit Emanuel al Franței și Arsenie de Austria – ca observatori și consilieri care au luat parte la întâlnirea Sfântului Sinod al Preasfintei Biserici din Ținuturile Cehe și Slovacia care a avut loc pe 9 decembrie 2013, unde, în timpul sesiunii sinodale, au fost surprinși să afle că reprezentanții Preasfintei Biserici Ruse, care au apărut acolo fără invitație – și suntem interesați pe ce bază canonică (la urma urmei, de ce nu au fost invitați reprezentanți din alte Biserici Ortodoxe?) – despre care ne-au relatat reprezentanții noștri menționați mai sus.
IPS Voastră va fi desigur de acord că aceste evenimente, care nu pot fi descrise altfel, conțin dovada unei funcționări nesănătoase a sistemului sinodal și a unui regim discreționar al Bisericii Ortodoxe Locale autocefale. Acest fapt ridică diferite întrebări printre canoniștii, teologii și ierarhii instruiți și îi duce la concluzia că autocefalia Bisericii voastre Locale trece printr-o criză, întrucât criteriile canonice relevante nu sunt îndeplinite, unul dintre cele mai de bază, concret: abilitatea Bisericii autocefale de a se guverna prin proprii săi ierarhi, care ar trebui să fie maturi și în stare să recunoască în mod canonic pe membrii săi drept egali și, de asemenea, să recunoască pe Întâistătătorul și primul său Ierarh din mijlocul ei. Aceasta aduce Biserica mamă în situația disperată de a căuta alte mijloace de a rezolva această situație ilegală, care are deja loc și crește constant, atât în conformitate cu sfintele canoane, cât i cu tradiția confirmată istoric a Bisericii.
Concluzia logică a
acestei stări de fapt a fost că Patriarhia de Constantinopol nu doar că nu a
recunoscut îndepărtarea Vlădicăi Simeon din poziția sa, ci a continuat să-l
considere Locum Tenens și nici nu a recunoscut alegerea ulterioară a
Arhiepiscopului Rostislav drept Mitropolit, care a avut loc în Sinodul
Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovacia pe 11 ianuarie 2014 în
Prešov. Toate acestea au condus la o schismă de facto în Biserică ce s-a
împrăștiat în principal în eparhia Olomuc-Brno și, într-un grad mai mic, în
eparhia de Praga.
Într-un final,
Patriarhia de Constantinopol a pus sub semnul întrebării poziția canonică a
Bisericii noastre Locale, nerecunoscând în aprilie alegerea Mitropolitului
Rostislav.
Mesajul oficial al Patriarhiei
de Constantinopol:
Cu privire la Biserica Ortodoxă autocefală din Ținuturile Cehe și Slovacia, Patriarhia Ecumenică a ajuns la o înțelegere astăzi și declară următoarele:
I. Alegerea noului Întâistătător al Bisericii, ca urmare a vacantării Scaunului de Arhiepiscopul Hristofor, a avut loc fără recunoașterea Patriarhiei Ecumenice și a altor Biserici Ortodoxe din cauza recunoașterii unor acțiuni necanonice în ținerea acestei alegeri.
II. Din acest motiv, orice acțiune succesivă susținută de această Biserică, pornind de la ultima alegere a ierarhiei acestei Biserici, este necanonică și nerecunoscută de Patriarhia Ecumenică.
III. Patriarhia Ecumenică, fiind Biserica Mamă a acestei Biserici, este gata să contribuie la rezolvarea situației triste care a apărut acolo și invită toate părțile prezente să continue aceste negocieri cu Biserica Mamă pentru a găsi o rezolvare potrivită și pentru a preveni orice acțiuni care ar putea complica mai departe situația prezentă mai degrabă regretabilă din această Biserică.
Patriarhia Ecumenică, 1 aprilie 2014
Înregistrată de șeful Secretariatului Sfântului Sinod
Patriarhul Bartolomeu
chiar a trimis personal o scrisoare Ministrului Culturii din Republica Cehă
pentru a împiedica statul să-l recunoască pe Arhiepiscopul Ioachim de Praga,
desemnat de Sfântul Sinod. În final, Ministerul nu l-a recunoscut pe Vlădica
Ioachim, provocând prin aceasta probleme imense în Biserică.
Consulatul General al
Republicii Cehe din Istanbul, nr. de înregistrare 336/2014
Ministerul Culturii
CR, nr. de înregistrare 24399/2014
Excelenței Sale
Daniel German, Ministrul Culturii din Republica Cehă
Excelența Voastră,
Cu un sentiment de adâncă tristețe și de mare îngrijorare, Vă adresăm acest mesaj patriarhal și am dori să vă informăm confidențial despre situația tristă în care Biserica noastră fiică, Biserica Ortodoxă autocefală din Ținuturile Cehe și Slovacia, se găsește, prin care este amenințată canonicitatea Ortodoxiei din ținutul Vostru și frica teribilă de schismă a devenit o realitate palpabilă.
…
Drept aceea, noi, ca membri ai Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice, am emis comunicatul atașat din 1 aprilie 2014, care spune că Primul Tron al Bisericii Ortodoxe, care este și Biserica Bisericii Locale de aici, împreună cu zece alte Biserici Ortodoxe autocefale canonice, în afară de Patriarhiile Moscovei și Antiohiei și Biserica Ortodoxă a Poloniei, nu recunoaște pe „Întâistătătorul” nou ales din cauza acțiunilor necanonice din timpul alegerii sale. Drept aceea, nu recunoaștem acțiunile pe care Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și Slovacia le numește „canonice”. Am dori să remarcăm faptul că „Întâistătătorul” zisei Biserici nu a fost invitat la Sinaxa capilor Bisericilor Ortodoxe la începutul lui martie. Excluderea sa din Sinaxă ilustrează evident seriozitatea întregii afaceri, de vreme ce „Întâistătătorul” este prin aceasta izolat de restul lumii ortodoxe.
…
Aceste acțiuni necanonice și imorale din partea ierarhilor Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, care-i guvernează astăzi treburile, au întristat profund Patriarhia Ecumenică și pe noi personal. Iresponsabilitatea, lipsa de cugetare și lipsa de prudență și moralitate bisericească în administrarea unei Biserici Locale strică unitatea întregii Biserici Ortodoxe. În ciuda faptului că provoacă durere, Patriarhia Ecumenică va considera necanonice viitoarele acțiuni ale Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia până la găsirea unei rezolvări canonice. Credem că organismele civile ale țării Voastre vor luat în considerare această situație când va luat decizii cu privire la recunoașterea organismelor bisericești de către stat.
Schisma din Biserica Ceho-Slovacă
(care a fost cauzată în mare parte de acțiunile Patriarhiei de Constantinopol)
au dat acelei Patriarhii prilejul de a acționa ca un judecător între cele două
părți. A avut loc un număr de negocieri de-a lungul timpului, la care
Patriarhul Bartolomeu și ierarhii săi au acționat, în principiu, ca judecători.
Este o evidență faptul că partida reprezentată de Mitropolitul Rostislav, inclusiv
majoritatea Bisericii noastre Locale, nu a fost niciodată de acord cu această
ambiție a Constantinopolului; în orice caz, a luat parte la negocieri, depunând
toate eforturile pentru a atinge un armistițiu și unificare și pentru a apăra
autocefalia noastră printr-o poziție clară.
Primele negocieri s-au
ținut la 1 martie 2014 în Constantinopol, fără rezultat. Unele modificări au
apărut în perioada următoare printre care cea mai importantă a fost excluderea
Vlădicăi Ioachim din Scaunul de Praga, cu alegerea ulterioară a Starețului
Mihail (Dandar) în acest scaun. A fost recunoscut de stat. Oricum, aceasta nu a
rezolvat problema schismei bisericești din Biserica noastră Locală.
Relația cu
Constantinopolul s-a deteriorat chiar mai tare după ce au intrat în posesia
unor înregistrări în secret ale unor declarații neprotocolare ale
Mitropolitului Rostislav, aruncate în înfierbântarea indignării la o întâlnire
neoficială, pe seama Patriarhiei de Constantinopol. Pe 25 august 2015
Patriarhul Bartolomeu a trimis o scrisoare „către Secretariatul Central al
Sfintei Biserici Ortodoxe autocefale din Ținuturile Cehe și Slovacia” (nr. de protocol
836), în care, printre altele, scrie:
De aceea vă aduc în atenție astăzi evenimentele menționate mai sus, despre care au fost informate și Sfintele Biserici Ortodoxe Locale, că Patriarhia Ecumenică nu mai poate arăta milostivire (iconomie) bisericească în rezolvarea chestiunilor care s-au adunat în Biserica Ținuturilor Cehe și Slovaciei, cu privire la alegerea Întâistătătorului ei. Drept aceea, cerem urgent ca Sfântul Sinod să convoace o întrunire a clericilor și laicilor Bisericii Ortodoxe autocefale unite din Ținuturile Cehe și Slovacia, conștientă de distrugerea spre care o îndreaptă cârmaciul Bisericii lor Locale, astfel încât să reconsidere în general problema în lumina anulării (terminării validității) alegerii – fără succes, necanonice și nerecunoscute de întreaga lume ortodoxă – a Mitropolitului Rostislav menționat mai sus în postul de Întâistătător al acestei Biserici și să treacă la alegerea unui nou Întâistătător în conformitate cu decretele Tomosului Patriarhal din 1998 și cu statutul existent al Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia. (Nota autorului: Deși documentul vorbește despre „Mitropolitul” Rostislav, potrivit terminologiei grecești, are în minte titlul de Episcop de Prešov, în orice caz, nu de cap al întregii Biserici Locale).
Se părea că orice cale
spre un armistițiu era blocată, după cum scria Patriarhul Bartolomeu în
scrisoarea sa. În orice caz, în această perioadă au atins apogeul discuțiile
inter-bisericești din ajunul Marelui Sinod Pan-Ortodox din Creta.
Neparticiparea uneia din Bisericile Locale la discuții ar fi putut complica
pregătirea lui. Biserica Ortodoxă Rusă a adoptat o poziție clară în vremea
aceea, că Sinodul nu putea să fie ținut fără participarea vreuneia din
Bisericile Ortodoxe Locale. În final, Constantinopolul a decis să dea un pas
înapoi cumva de la declarațiile sale radicale și a promis să aplaneze pașnic
chestiunea.
În această privință,
următoarea întâlnire a ambelor părți a fost ținută în Constantinopol pe 12
ianuarie 2016, unde au ajuns în sfârșit la o înțelegere, care este compromisul
actual, dar în perspectiva viitorului ar putea fi o victorie a Patriarhiei de
Constantinopol. Protocolul negocierilor este dat mai jos (accentuarea
autorului):
Practikon (Protocolul
întâlnirii)
Pe 12 ianuarie 2016, la Patriarhie, sub președinția IPS Mitropolit Ioan de Pergam și cu participarea IPS Mitropolit Maxim de Silivria și a Arhimandritului Bartolomeu (Samaras), Secretarul General al Sfântului Sinod, s-a ținut o întâlnire a comisiei speciale, care s-a întâlnit separat cu fiecare parte separat la instrucțiunile Sinodului și apoi cu cele două delegații autorizate ale părților aflate în conflict ale Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, conduse de IPS Arhiepiscop Mihail de Praga[2], reprezentantul IPS Arhiepiscop Simeon de Olomuc-Brno, și IPS Arhiepiscop Gheorghe de Košice-Mihalovce, reprezentantul IPS Arhiepiscop Rostislav de Prešov. Scopul întâlnirii a fost de a găsi o soluție la problemele care necăjesc această Biserică în recunoașterea alegerii anterioare a IPS Rostislav ca Mitropolit al ei, care, pentru motive canonice bine cunoscute, nu a fost recunoscut de Patriarhia Ecumenică și alte Biserici Ortodoxe, precum și de prima din părțile conflictuale menționate mai sus, care a informat Patriarhia Ecumenică despre ea.
După un schimb de opinii între membrii Comisiei Patriarhale și delegațiile menționate mai sus, s-a decis că, pe baza iconomiei, recunoașterea alegerii IPS Rostislav de Prešov ca Întâistătător al acestei Biserici este posibilă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
1. IPS Arhiepiscop Rostislav de Prešov va cere public iertare pentru remarcile indecente și insultătoare făcute la adresa Patriarhiei Ecumenice – Biserica mamă a Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia, de la care a primit credința creștină și față de persoana onorabilă a Patriarhului Ecumenic și față de Bisericile Ortodoxe vorbitoare de limba greacă.
2.Ambele părți aflate în conflict ale Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia consideră că doar Tomosul Patriarhal și Sinodal emis în 1998 de Patriarhia Ecumenică este valid cu privire la declararea și binecuvântarea autocefaliei acestei Biserici (nr. de protocol 1058, 27 august 1998).
3.Va fi creată comisie comună a delegațiilor Patriarhiei Ecumenice și a Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia (cu participarea reprezentanților ambelor părți separate de până acum), a cărei sarcină va fi să adapteze articolele Statutului în conformitate cu prevederile Tomosului Patriarhal și Sinodal menționat mai sus, emis în 1998, și să impementeze în Statut Tomosul, documentul fondator al Bisericii autocefale din Ținuturile Cehe și Slovacia, și să revizuiască în general Statutul pe baza sfintelor canoane, cu scopul de a asigura unitatea și o viață normală ecleziastică în această Biserică.
4. IPS Mitropolit Simeon de Olomuc-Brno va fi recunoscut legal drept Mitropolitul canonic al Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia, exercitându-și liber toate drepturile în eparhia sa și în Sfântul Sinod al Bisericii din Ținuturile Cehe și Slovacia, care decurg din sfintele canoane și din Statutul acestei Biserici.
5. Pe baza iconomiei, prin crearea unui precedent canonic, Ieromonahul Mihail (Dandar) și Arhimandritul Isaia (Slaninka) vor fi recunoscuți drept ierarhi canonici, primul ca Arhiepiscop de Praga și ultimul ca Episcop Vicar pentru Mitropolitul de Olomuc-Brno, cu titlul de Episcop de Šumperk.
6. Ambele grupări își asumă datoria în fața lui Dumnezeu și a Bisericii mamă să respecte și să urmeze cele declarate mai sus fără abatere, să respecte poziția și slujirea în Biserică a tuturor clericilor și monahilor ce aparțin ambelor părți menționate anterior, fără să facă pași care ar putea încălca mai departe unitatea Bisericii Ortodoxe din Ținuturile Cehe și Slovacia și să restabilească clerul și monahii concediați în perioada conflictului de pe pozițiile anterioare.
Mulțumită acestui
compromis, Constantinopolul a recunoscut pe Mitropolitul Rostislav ca
Întâistătător al Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovacia și a fost în
stare să ia parte imediat la întâlnirea din ajunul Sinaxei care, la invitația
Patriarhului Bartolomeu, a avut loc în Elveția, la Chambésy, pe 21-28 ianuarie
2016. O delegație din partea Bisericii noastre Locale a luat parte ulterior la
Sinodul Pan-Ortodox din Creta.
Datorită acesteia, a
fost posibilă calmarea schismei în Biserica noastră, deși o neînțelegere
continuă încă și în eparhia de Olomuc-Brno există preoți care au fost alungați
din slujirea lor pentru loialitatea față de Sfântul Sinod, care, contrar
înțelegerilor, nu au fost primiți înapoi în slujirea lor. Același lucru este
valabil pentru obștea de surori a Mănăstirii din Vilémov.
Principalul lucru pe
care a reușit să-l câștige Constantinopolul a fost înțelegerea asupra
armonizării prevederilor din Tomosul din 1998 cu Statutul Bisericii Ortodoxe
din Ținuturile Cehe și Slovacia. Proiectul de a încorpora Tomosul a fost
aprobat la întâlnirea comună din Constantinopol din 14 aprilie 2016. Acum, în
spiritul Tomosului, Biserica noastră autocefală este obligată să ceară punctul
de vedere al Constantinopolului pe o serie de chestiuni, procesele asupra
episcopilor trebuie să se deruleze cu participarea ierarhilor
Constantinopolului și episcopii pot face apel la Constantinopol. Unele
prevederi asigură posibilitatea, în situația unei probleme în Biserica Locală,
ca Patriarhia Ecumenică să intervină activ în viața Bisericii Locale.
Autocefalia Bisericii noastre a devenit în mare parte doar o iluzie. Doar
Consiliul întregii Biserici Ceho-Slovace, condus de Sfântul Sinod poate aproba
amendamentele la Statut, dar Consiliul nici măcar nu s-a întrunit de atunci și
nici nu sunt planuri să fie convocat. Din 2016, foarte puțin s-a făcut cu
privire la armonizarea dintre Tomos și Statut.
În concluzie, cu
permisiunea dumneavoastră, îmi permit să recapitulez rezultatele, care nu
pretind să fie obiective.
În primul rând, în 1998,
Patriarhia de Constantinopol a profitat de situația când Biserica Ortodoxă din
Ținuturile Cehe și Slovacia a venit la ea cu smerenie și dragoste, sperând să
rezolve dezacordul ei canonic și a cerut recunoașterea
autocefaliei ei. Patriarhia i-a dat un Tomos care, oricum, sub acoperirea
independenței, a urma să conducă la subjugarea Bisericii noastre Locale față de
Constantinopol. Cred și sper că Patriarhia de Constantinopol a fost condusă
atunci doar de grija și protecția tinerei și relativ micii Biserici din fosta
Cehoslovacie. Biserica noastră nu a aprobat acest Tomos și nu l-a pus în acord
cu Statutul deoarece știa foarte bine că ar însemna pierderea independenței și
negarea tradiției ei existente, creată de Sfântul Nou Mucenic Gorazd.
Într-un moment de
confuzie după demiterea Mitropolitului Hristofor în 2013, Constantinopolul a
avut prilejul să introducă prevederile Tomosului său în Statutul Bisericii
noastre Locale prin care dobândea controlul asupra ei. Și, chiar dacă în acest
caz era condusă de intenții bune, apoi totul s-a întâmplat într-un sens cu
totul opus. Dezbinarea Bisericii noastre Locale a intervenit când într-adevăr dușmanii omului vor fi casnicii lui (Mt.
10:36). Biserica noastră va purta consecințele acestei schisme multe decenii.
Dacă Patriarhiei de Constantinopol i-a păsat cu adevărat de Biserica noastră
Locală cu intenții bune, atunci în acest timp eforturile ei au dat greș. Dacă a
căutat altceva, ceea ce este foarte posibil, atunci a reușit cu prețul prăbușirii
uneia dintre Bisericile Locale. Fie să întregească fiecare tabloul pentru sine însuși
cu ajutorul lui Dumnezeu cum a fost în realitate.
Dacă au rănit pe cineva cuvintele
mele, îmi cer iertare dinainte. Îmi păstrez respectul pentru orice persoană și creștin
ortodox și, mai presus de toate, față de cinstiții episcopi care poartă sarcina
slujirii pastorale încredințată lor de Domnul Iisus Hristos.
Doctor în Teologie, Jakub Jiří Jukl Membru al Sinodului Eparhial din Praga Tradus în engleză de Jesse Dominick, apoi în românește de Ierom. Lavrentie Carp
„Biserica Ortodoxă Rusă, în persoana Patriarhului
Alexei al Moscovei și a toată Rusia și întregul Sfânt Sinod al Episcopilor, pe
considerentul petiției Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Cehoslovacia,
acordă acestei Biserici, care a fost până acum Exarhat al Patriarhiei Moscovei,
autocefalie.
Cu o singură inimă, Biserica Ortodoxă Rusă se
roagă Păstorului ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, să acorde binecuvântarea
Sa dumnezeiască surorii mai tinere în familia Bisericilor Ortodoxe autocefale,
Biserica Cehoslovaciei, și să o încununeze cu slavă veșnică.
ALEXEI, PATRIARH AL MOSCOVEI ȘI A TOATĂ RUSIA
11.23.1951” – Trad.
[2] Aici și mai departe traducem titlurile
potrivit obiceiului cehoslovac, care diferă de originalul grec deoarece în
Grecia capul unei Biserici Locale este „Arhiepiscopul” și episcopul conducător
al fiecărei localități este un „Mitropolit”.
Într-un interviu acordat Marinei Zioziu pentru ziarul grecesc Ethnos, Patriarhul-Papă al Alexandriei, Teodor al II-lea, și-a exprimat părerea despre situația din Ucraina și a dat detalii, printre altele, despre acțiunile care sunt întreprinse pentru rezolvarea conflictului. Iată ce a afirmat pe această temă:
„Pe 18 aprilie v-ați întâlnit în Cipru cu Întâistătătorii Bisericilor Antiohiei, Ierusalimului și Ciprului la convocarea Arhiepiscopului Ciprului, Hrisostom. Una din temele pe care le-ați discutat a fost și autocefalia în Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Puteți să împărtășiți cu noi gândurile și poziția pe care o va ține Arhiepiscopia Alexandriei pe această chestiune?
M-am născut în Grecia, în Creta, respect și iubesc pe Sanctitatea Sa, Patriarhul nostru Ecumenic Bartolomeu pentru că mi-a făcut cunoștință cu Criticopulos (fotbalist grec, n.n.) în Spili în 1978 și în principal marele dar pe care mi l-a făcut la Marele Sinod din Creta a fost să vină să vadă în Micrasiatissa pe mama mea acasă.
Am trăit în Ucraina, am trăit durerea și schisma Bisericii din Ucraina. Totuși știu foarte bine și Biserica Rusă pentru că am trăit în sânul ei zece ani întregi și Patriarhia Alexandriei legături emoționante cu ea.
Dacă există mănăstirile noastre, bisericile noastre, este prin rublele pe care le-au dat țarii Rusiei în epoca aceea.
Toate au fost înnoite cu banii marilor boieri din pământul rusesc. Legăturile Patriarhiei Alexandriei cu Biserica Rusă sunt mari și nu pot fi stinse.
Totuși avem aproape de noi această uriașă problemă a autocefaliei, care a fost cedată și avea dreptul să o cedeze Patriarhul Ecumenic Bartolomeu.
Desigur, nu avem nici o obiecție să ia autocefalie orice Biserică. Cu toate acestea, ceea ce a scindat Bisericile sunt oamenii care au luat autocefalia și vedem acum că deja Filaret (Patriarhul onorific de Kiev) convoacă Sinod pentru ca să anuleze deciziile Consiliului Unirii.
Deci astfel am zis cei trei Întâistătători cu pricepere și rugăciune către fratele nostru, Arhiepiscopul de Cipru, care a făcut deja o călătorie în Ungaria, Serbia, România și a vorbit cu Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe despre situația bisericească din Ucraina să se întâlnească cu Patriarhul Ecumenic. Arhiepiscopul de Cipru este un ierarh înțelept, are bunătate și iubește Biserica.
Există soluții pentru toate problemele. Patriarhul nostru Ecumenic Bartolomeu este Patriarhul romeității, pe care îl cinstim toți și-l iubim. Nu uităm că subiectul acesta nu este dogmatic. În chestiunea autocefaliei există soluție.
Arhiepiscopul Ciprului va stărui să ceară din partea Sanctității Sale să întâi o întâlnire între Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Moscovei, pentru că pe cei doi Întâistătători îi leagă o prietenie adâncă și după aceea vom face o întâlnire neoficială toți Întâistătătorii ca fie acceptat de toți ceea ce va reieși. Epoca noastră are atâtea probleme și nu ne permitem luxul să fim scindați.
Arhiepiscopul Ciprului va stărui să ceară din partea Sanctității Sale să întâi o întâlnire între Patriarhul Ecumenic și Patriarhul Moscovei, pentru că pe cei doi Întâistătători îi leagă o prietenie adâncă și după aceea vom face o întâlnire neoficială toți Întâistătătorii ca fie acceptat de toți ceea ce va reieși. Epoca noastră are atâtea probleme și nu ne permitem luxul să fim scindați.
Arhiepiscopul Ciprului va face acest efort, în timp ce ne vom găsi din nou în scurt timp la Nicosia împreună cu Întâistătătorii Bisericilor Antiohiei și Ierusalimului. Pentru noi, Patriarhiile străvechi de Alexandria, Antiohia și Ierusalim, Biserica Ciprului a fost un punct de referință.
Arhiepiscopul Hrisostom de Cipru ne-a dat metoace, biserici și locuri ca să avem fiecare o delegație și să putem să ne întâlnim. Cred că se poate găsi soluție. Pur și simplu să lase fiecare cele personale de-o parte și să vedem dincolo de toate interesul Bisericii.
Nota noastră: Declarațiile din acest interviu sunt foarte interesante și descoperă o perspectivă neașteptată. Deși există o străduință în sensul rezolvării schismei din Ucraina, Întâistătătorii implicați (din Cipru, Alexandria, Antiohia și Ierusalim) par să aibă un rol de arbitri pe criteriul unei păci lumești, nu duhovnicești. Se observă un stil de negociere, nu de rezolvare după voia lui Dumnezeu și după normele canonice ale Bisericii.
O importanță foarte mare, de altfel chiar subliniată, o joacă apartenența etnică, nu bisericească. Patriarhii greci se vor susține între ei. Desigur, asta rămâne de văzut până la capăt, pentru că măcar este invocată greșeala de a fi acordată autocefalia unor schismatici.
Dacă se va ajunge la un compromis în care Constantinpolul să iasă basma curată și recunoscut ca primat al Ortodoxiei, este posibil ca problema ucraineană să ducă la o problemă majoră, similară cu cea din Creta, adică acceptarea papismului de nuanță orientală.
Deși popoarele slave (rușii, sârbii și bulgarii) este posibil să se coalizeze tot pe criterii etnice, totuși au argumente canonice solide. Unul dintre ele este acela că Georgiei i-a fost acordat statutul de Patriarhie de către Antiohia, după cum menționează canonistul Balsamon (sec. XI). Acest fapt anulează efectiv primatul pretins al Constantinopolului în Ortodoxie și dreptul exclusiv de a recunoaște drept autocefale Bisericile Locale.
Din păcate, credința ortodoxă ajunge tot mai mult o religie pământească, la discreția influenței puternicilor pământului. Mai există și teologi care țin mai mult la Hristos decât la naționalitate, cum ar fi Protopr. Prof. Teodor Zisis și Protopr. Nicoale Manolis, care vor organiza o manifestare cu tema: Autocefalia ucraineană și noua ecleziologie a Fanarului. În afara celor care au întrerupt pomenirea ierarhilor semnatari în Creta, ar fi de remarcat poziția a 12 Chilii din Sfântul Munte în apărarea Bisericii de intruziunea Constantinopolului. În rest, tot mai puține voci care au curajul mărturisirii și care să favorizeze prin pozițiile lor luarea unor decizii corecte.
Biserica Rusă devine tot mai izolată și atacată de puterile politice din cauza apărării dreptei credințe. Probabil nu atât conducătorii ei oficiali, sinodalii, au acest merit, cât evlavia poporului de rând. Ierarhii ruși sunt la fel de implicați în manifestări ecumeniste și în ambiții de putere ca și ceilalți. În schimb, credința oamenilor de rând este cea care nu îngăduie trădări mari. Din acest exemplu ar trebui să învățăm toți că este importantă atitudinea fiecăruia dintre noi, oricât de neînsemnați am fi sau ni s-ar părea că suntem.
