Într-un articol recent, intitulat Bisericile autocefale
și regimul «Pentarhiei», IPS Ierotheos se ocupă din nou de partea teologică
a schismei din Ucraina. De altfel, chiar este o chestiune importantă, care
provoacă uimire. Însă mirarea și mai mare este că Mitropolitul face apologia
acțiunilor întreprinse de Patriarhia Ecumenică și afirmă că aceasta are un rol
central în raport cu celelalte Biserici Locale, având un statut de primat și
Biserică mamă, rol preluat după căderea Romei.
Partea interesantă este că poziția sa este una veche de cel puțin 17 ani, nu una de moment. Dovada constă în republicarea unui capitol, al cărui titlu este tocmai cel al articolului său, dintr-o carte din 2002 în care trata acest subiect. Așadar viziunea IPS Sale a fost exprimată chiar într-o perioadă grea a relațiilor dintre Patriarhia de Constantinopol și Biserica Greciei (după cum afirmă), când a scris și cartea Patriarhia Ecumenică și Biserica Greciei.
Ca un rezumat la textul acela vechi, la final
exprimă o serie de concluzii pe care le redăm în românește aici:
„Prima concluzie. Părinții Bisericii au reunit la Sinoadele Ecumenice, prin sfintele canoane, unitatea văzută a Bisericii, așa încât ea să fie una, sfântă, apostolică și catolică/sobornicească.
Astfel, a existat o dezvoltare și evoluție de la primele Biserici apostolice a organizării sistemului bisericesc, încât Părinții să treacă de la sistemul mitropolitan șa «prerogativele supra-mitropolitane», în continuare la sistemul patriarhal și în final la regimul Pentarhiei (cinci conduceri) Tronurilor.
A doua. Regimul sacru al Pentarhiei nu a funcționat în primul mileniu ca cinci capete independente, ca niște «căpitănii sau stăpâniri bisericești străine între ele» (Panaghiotis Trembelas), nici ca niște «kefalarhii (capi-conducători)» (Olivier Clement), ci «ca cele cinci simțuri ale unui cap numerotate, dar nu separate» (Balsamon), de vreme ce unul este capul Bisericii, Hristos. Termenul de Biserici Autocefale trebuie să fie înțeles ca Biserici auto administrate, și nu ca Biserici independente de toată Biserica. Primul tron era al vechii Rome și privilegii egale de cinste avea tronul Noii Rome – Constantinopolul.
A treia. Din sec. al XI-lea (1009), când Biserica Vechii Rome s-a îndepărtat de «Pentarhie», Biserica a funcționat ca tetrarhie (patru conduceri), când Biserica Noii Rome – Constantinopolul a devenit Biserică primă și a avut toate competențele Vechii Rome.
Episcopul Noii Rome și Patriarh Ecumenic a câștigat o vrednicie și o cinste deosebită pe parcursul împărăției romeice, dar și în perioada turcească, în sistemul etnarhiei (conducerii de nație) pe care a stabilit-o Mahomed Cuceritorul. Aceasta a influențat și modul în care a funcționat tetrarhia Tronurilor din Răsărit împreună cu Biserica Autocefală din Cipru.
A patra. Patriarhul Ecumenic a dat în sec. al XVI-lea (1589) vrednicia de Patriarhie Mitropoliei Moscovei și acest fapt a fost recunoscut de restul Patriarhilor din Răsărit (1590 și 1593). De asemenea, Patriarhul Ecumenic a acordat el singur mai apoi vrednicia și cinstea de Autocefalie și Patriarhie diferitor Biserici Locale și au fost recunoscute firește în practică de toate Bisericile pentru că toți Întâistătătorii participă la dumnezeieștile Liturghii și Sinoade, cu unele excepții.
A cincea. Biserica Moscovei, prin teoria «celei de a treia Rome», pe care a cultivat-o și a dezvoltat-o din sec. al XV-lea până astăzi, nu numai că subminează poziția Patriarhiei Ecumenice ca Prima în sistemul canonic al organizării Bisericii Ortodoxe, ci se auto propune în practică drept prima Biserică în putere și tărie, după cum se vede clar pe tema Ucrainei.
Dacă adaugă cineva că din sec. al XIX-lea încoace a fost dezvoltată o teologie deosebită, conform căreia teologia rusă este mai înaltă decât teologia patristică de până în sec. al XVIII-lea și decât teologia scolastică din secolele XI-XIII, atunci va pricepe bine că tema despre «a treia Romă» nu are substrat doar geopolitic, ci și bază teologică post-patristică.”
Desigur că textul său este mai elaborat decât
aceste concluzii, dar nu și cu argumente puternice. În fapt, nu sunt aduse
dovezi patristice aproape deloc, ci sunt citate teorii ale unor teologi
moderni, fără documentare istorică măcar. Unii dintre acești teoreticieni luați
de buni de către Mitr. Ierotheos, cum ar fi Mitr. Maxim al Sardelor, au primit o
critică solidă din partea unor teologi neutri. Iar alte teorii cu privire la sistemul mitropolitan și patriarhal, care ar
fi evoluat în timp, nu au acoperire istorică evidentă. În acest context, este greu
de evitat acuzația de bază post-patristică a teoriei pe care o susține chiar
IPS Sa.
Poate fi dat și un exemplu elocvent că viziunea
propusă de Mitr. Ierotheos este contrazisă de teologia patristică. Astfel,
înțelesul de Biserici independente a existat în Ortodoxie, după cum apare chiar
în Enciclica Patriarhilor din 1848,
în care se vorbește despre independența (ἀνεξαρτησία) Bisericilor: „Sinodul al IV-lea Ecumenic, pentru
a menţine independenţa Bisericilor cea hotărâtă de Sinodul al III-lea Ecumenic
(can. 8)…” (cap. 13). Așadar viziunea actuală a Patriarhiei Ecumenice nu este
mai veche de un secol și jumătate, când susținea tocmai contrariul.
Mai trebuie menționat că, într-adevăr, viziunea
Mitropolitului de Nafpaktos nu a fost ascunsă publicului românesc. Ea a
fost promovată încă din anul 2014 pe portalul Mănăstirii Vatopedi în limba
română în articolul Primatul
Patriarhiei Ecumenice, unde poate fi consultată mai pe larg.
Se pare că teologia ortodoxă este foarte încercată
în aceste vremuri, cu multe conflicte nerezolvate, chiar și cu implicații
politice, cum este situația din Ucraina, ca să nu mai pomenim de hotărârile
neelucidate nici până acum ale Sinodului din Creta.
Profesor emerit al Facultății de
Teologie din Tesalonic
Unitatea Bisericii sobornicești este
amenințată serios în această perioadă de acordarea necanonică a autocefaliei de
către Patriarhia Ecumenică părților schismatice ale ortodocșilor ucraineni prin
ignorarea Bisericii autonome a Ucrainei de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului,
care se supune istoric și canonic Bisericii Rusiei.
Kievul este maica, cristelnița rușilor ortodocși din
epoca în care Țarul (Cneazul) Vladimir, în 988, a fost botezat el însuși și
poporul rușilor în credința creștină prin acțiunile Bisericii de
Constantinopol. Timp de cinci veacuri Mitropolia de Kiev și a toată Rusia a
ținut nemijlocit de jurisdicția Constantinopolului. Cuceririle străine și influențele creștine apusene au
încercat de multe ori să spargă Mitropolia unitară, unitatea bisericească a
rușilor ortodocși și să creeze o a doua Mitropolie în ținutul Rusiei Mici,
Ucraina de astăzi, însă mereu a reacționat corect la această dezbinare Patriarhia
Ecumenică pentru că a întrezărit că desprinderea ținutului de trunchiul Ortodoxiei rusești, pe care o vizau
Roma papistașă și conducătorii papistași ai Poloniei și Lituaniei, ar fi
întărit uniația între ortodocși, adică unirea lor cu Roma și dependența lor de
jurisdicția Papei.
Concret, pentru
o perioadă de timp și în timp ce capitala rușilor s-a mutat în Nord, la început
la Vladimir și apoi definitiv la Moscova, Kievul nu a mai fost încadrat, din
motive politice și militare, în Biserica autocefală a Rusiei din 1448, ci a
rămas sub jurisdicția Constantinopolului și sub influențele catastrofale și
înrâuririle uniației și ale puterilor politice occidentale, care urmăreau
atunci, ca și astăzi, să-i taie pe locuitori de Rusia, cultivând sistematic simțământul
rusofobiei. Această despărțire a ortodocșilor ruși a fost tămăduită când
Mitropolia de Kiev a revenit în administrația bisericească unitară a
ortodocșilor ruși în 1686 prin actul patriarhal și sinodal al Patriarhiei
Ecumenice, care a trecut Mitropolia de Kiev în jurisdicția Bisericii Rusiei, de
care aparține de trei secole și jumătate (333 de ani), fără să se fi gândit
cineva până acum să se pună la îndoială această trecere și această jurisdicție.
Nu ne vom lungi
aici în alte analize istorice și canonice, care nu îndreptățesc intruziunea
Bisericii de Constantinopol într-un teritoriu al unei jurisdicții străine prin intervenția
dincolo de granițele sale în hotarele canonice ale altei Biserici autocefale. Acestea
devin de la sine înțeles prin citirea cărții noastre, «Autocefalia
ucraineană. Intruziune anticanonică și dezbinătoare a Constantinopolului», în
care sunt publicate trei articole ale noastre: a) Ucraina este teritoriu canonic
al Bisericii Rusiei, b) Autocefalia ucraineană. Ascunderea și răstălmăcirea
documentelor și c) Constantinopolul creează schisme. După cea calendaristică
vine cea ucraineană. Studiile acestea,
în afară de faptul că demonstrează răstălmăcirea documentelor pe care
întemeiază unii cercetători neatenți și înregimentați acțiunile Constantinopolului,
arată, de asemenea, că, de-a lungul timpului, Constantinopolul a fost pentru
jurisdicția unitară bisericească a rușilor și că separarea au urmărit-o Patriarhii
răi și interesați, care slujeau interese străine. Mai ales al treilea studiu sună
clopotul de alarmă prin aprecierea că, în final, Constantinopolul, în loc să
tămăduiască schisma pe care a creat-o în 1924 prin reforma calendaristică, a
creat acum o altă schismă prin acordarea anticanonică a autocefaliei
schismaticilor din Ucraina.
Schismaticii rămân
schismatici, cât timp nu s-au pocăit de schismă și cât timp continuă să-i
considere schismatici administrația bisericească care i-a tăiat din Biserică. Numai
aceasta, după sfintele canoane, poate să-i restabilească. Înainte de această
restabilire canonică, este în vigoare în continuare canonul 2 al Sinodului
Local din Antiohia, care impune scoaterea din comuniune a celor care au
comuniune cu cei scoși din comuniune. «Nu este îngăduit să aibă comuniune cu
cei neîmpărtășiți (scoși din comuniune), nici să fie primiți în altă Biserică
cei care nu se adună în altă Biserică. Iar dacă s-ar arăta cineva dintre
episcopi sau preoți sau diaconi sau cineva care are comuniune cu cei scoși din
comuniune de canon, să fie și acesta scos din comuniune ca unul care
bulversează canonul Bisericii».
Este un favor și un lucru vrednic de toată lauda că toate Bisericile autocefale refuză până acum să primească în comuniune pe schismaticii din Ucraina, pe care i-a restabilit anticanonic Constantinopolul și cărora le-a fost acordată autocefalia prin intruziune în jurisdicție străină. Deja am exprimat neliniștea noastră că etnofiletismul, adică patriotismul prost înțeles, va conduce unele conduceri grecești ale câtorva Biserici autocefale (Alexandria, Ierusalimul, Ciprul, Grecia și Albania)la susținerea acțiunilor anticanonice ale Patriarhului de Constantinopol. Lucrul acesta, deși nu s-a întâmplat până acum, urmează să fie promovat de puterile politice și bisericești care urmăresc slăbirea Ortodoxiei prin «dezbină și stăpânește». Cea mai slabă verigă se pare că este Biserica Greciei, al cărei Întâistătător tace și nu se manifestă, nici nu există până astăzi o decizie sinodală în afară că unii arhierei resping pseudo-autocefalia schismaticilor din Ucraina, precum și Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. Totuși există alții care deschid drumul recunoașterii, fie prin decizii, fie prin acțiuni. Este deja cunoscut că cele două Comisii Sinodale, cărora le-a încredințat Sfântul Sinod Permanent studierea subiectului, și-au dat acordul pentru recunoașterea autocefaliei, iar Mitropolitul de Nafpaktos susține prin scrisoarea sa către Arhiepiscop că nu există altă soluție canonică decât recunoașterea autocefaliei, poziție pe care am combătut-o prin publicația noastră pe internet, care a găsit o audiență mare, cu titlul: «Arhiepiscopul Ieronim fără ieșire pe tema ucraineană. Îi sare în ajutor Mitropolitul de Nafpaktos».
În pregătirea
recunoașterii se înscrie și hirotonia de către schismaticii din Ucraina a unui
cleric grec din Mitropolia de Dimitriada ca episcop de Olvia, precum și primirea
cu felicitări și acordarea cinstei «episcopului» de Olvia nou hirotonit scos
din comuniune după sfintele canoane de către Mitropolitul de Ftiotida.
Această acțiune
preliminară anticanonică și ascunsă a atins culmea prin prezența comună a
Arhiepiscopului Ieronim și a Mitropolitului schismatic Epifanie de Kiev la
Fanar pentru sărbătorirea Patriarhului Bartolomeu la vecernia patriarhală care
s-a săvârșit în Sfânta Mănăstire a Izvorului Tămăduirii din Balukli din
Constantinopol pe 10 iunie anul curent, unde s-au arătat așezați alături, în
împreună-rugăciune și salutându-se în biserică. Când a fost întrebat
Arhiepiscopul Ieronim despre scopul prezenței sale în Cetate, a spus: «Am
venit să urmăm Patriarhului nostru ca Dumnezeu să-i dea putere să continue
lucrarea sa binecuvântată». Totuși este lucrare binecuvântată susținerea
ereziilor în Colimbari și a schismaticilor în Ucraina?
Noi ne exprimăm
bucuria că va circula acum și în limba rusă cartea noastră despre autocefalia
ucraineană, nu numai ca să nu fim considerați toți grecii vinovați împreună de
poziția și starea etnofiletistă care se întrezărește, ci și ca să exprimăm pe
baza adevărului istoric și canonic tradiția noastră, starea noastră alături de
marele neam al rușilor, care a luat de a greci Ortodoxia, totuși a oferit în
continuare multe pentru păzirea, răspândirea, adâncirea și slava ei prin
mulțimea de Sfinți Cuvioși, Mărturisitori, Propovăduitori, Noi Mucenici,
Teologi și Dascăli, dar și nenumărați credincioși ortodocși evlavioși și bine
cinstitori.
Occidentul se
descreștinează, Rusia se reîncreștinează ortodox după vijelia comunistă. Grecia
urmează Occidentul descreștinat al Papismului și al Protestantismului.
A fost săvârșită cu deosebită strălucire în 10 iunie Vecernia Mare a Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba în Sfânta Mănăstire Izvorul Tămăduirii Valukli.
La Vecernia sărbătorii a slujit Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, care își serbează patronul său de nume.
Este de remarcat că pe parcursul Vecerniei au fost prezenți în împreună rugăciune Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia și Mitropolitul Epifanie al Bisericii Autocefale a Ucrainei.
În cuvântarea sa, Patriarhul și-a exprimat bucuria pentru prezența Arhiepiscopului Ierronim la Vecerniea onomastică și a mulțumit atât lui personal, cât și cinstitei sale suite.
De asemenea, Întâistătătorul Ortodoxiei a mulțumit Mitropolitului Epifanie pentru prezența sa, accentuând că „ne aflăm în epicentrul lucrărilor, deciziilor, schimbărilor noii articulări a lucrurilor ortodoxe, dar și al contestărilor, atacurilor, calomniilor, al marilor denaturări ale adevărului și ale realității. Noi răspundem: Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”.
„Preasfințite Epifanie al Kievului și a toată Ucraina, ați primit autocefalia de la Biserica mamă, Patriarhia Ecumenică, acesta a fost dreptul vostru să-l cereți și dreptul nostru exclusiv să vi-l acordăm”, a adăugat Patriarhul Ecumenic.
După terminarea Vecerniei, Mitropolitul Epifanie a oferit Arhiepiscopului Ieronim ca suvenir un engolpion arhieresc de la întronizarea sa.
La final, este de semnalat că Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și a toată Grecia, imediat după Vecernie, a plecat spre Atena.
Nota noastră: Am respectat în traducere textul știrii în grecește pentru a evidenția și faptul că această cunoscută agenție de știri, Romfea.gr, recunoaște calitatea de Episcop și chiar de Mitropolit primat a lui Epifanie, dar și statutul de „Întâistătător al Ortodoxiei” pentru Patriarhul Bartolomeu.
O altă cunoscută agenție de știri grecească, ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ, nu a relatat deloc conslujirea cu Epifanie, ci doar primirea călduroasă din partea Patriarhului și declarația de la sosirea în Constantinopol: „Venim astăzi, cu ocazia serbării Sanctității Sale, Patriarhul nostru, să-i urăm să-i dea Dumnezeu putere să continue lucrarea lui binecuvântată”. Arhiepiscopul avea planificată plecarea după Vecernie, pe când Epifanie a rămas la Liturghia de a doua zi pentru sărbătoarea propriu-zisă.
Portalul grecesc ΒΗΜΑ ΟΡΘΟΔΟΞΙΑΣ informează în exclusivitate că este iminentă o decizie a Bisericii Greciei de a recunoaște pe autocefalia necanonică pe care a acordat-o unilateral Patriarhia de Constantinopol unor schismatici din Ucraina. Pentru a se pronunța în această chestiune, Sinodul Ierarhiei Bisericii Greciei a mandatat două comisii care să cerceteze problema în cauză. Este vorba despre Comisia pe probleme dogmatice și canonice și Comisia pe relații inter-ortodoxe și inter-religioase.
„Cele două Comisii s-au întrunit în comun în data de 23 mai în Palatul Sinodal și au decis împreună să propună Sinodului permanent (Ierarhiei) recunoașterea Bisericii schismatice a Ucrainei.”
Motivația acestui verdict pare a fi una de natură strict politică, după cum au spus-o chiar membrii Comisiilor.
Din descrierea succintă a modului cum a decurs ședința rezultă că au fost luate în considerare doar argumentele susținătorilor Fanarului. Nu s-a dat importanță altor opinii, cum ar fi acelea exprimate de Arhiepiscopul Anastasie de Tirana, care au stârnit o oarecare controversă, sau faptul că nici o altă Biserică Locală nu a recunoscut gruparea bisericească din Ucraina până acum.
Portalul grecesc nu indică o sursă a informației sale, care pare să fie una confidențială, după cum rezultă din rândurile articolului:
„Firește că nici Tomosul nu prevede că Biserica Autocefală a Greci ar fi vasală Fanarului, nici că nu are propria ei decizie. De asemenea, Constituția prevede la art. 3 că este unită «dogmatic» cu Biserica de Constantinopol și «cu fiecare Biserică la fel Ortodoxă a lui Hristos» și că este evident AUTOCEFALĂ și, prin urmare, INDEPENDENTĂ.
Un alt membru, pentru ca să convingă în privința necesității de a fi acceptată decizia Patriarhului Ecumenic cu privire la Biserica din Ucraina, a amenințat că, dacă Biserica Greciei nu o adoptă, el îi va rupe Ținuturile Noi. Un cleric din membrii Comisiilor a punctat semnatarului acestor rânduri: «Nu ai înțeles că suntem vasali Bisericii Fanarului?». Evident că a fost ignorată de către clericul în cauză și de ceilalți membri ai Comisiilor învățătura Părinților Bisericii, după cum și sfintele canoane și practica de veacuri a Bisericii și au luat decizia să urmeze pe Patriarhul Ecumenic în lucrarea lui disperată.”
Pentru greci se deschide o perspectivă foarte sumbră chiar și la nivel de politică (bisericească). O eventuală rupere a comuniunii Moscovei cu grecii în urma recunoașterii „autocefalilor” nu ar avea urmări deloc faste nici pe plan economic și politic. În plus, se deschide perspectiva ca și alte Biserici slave să facă acest gest, care ar agrava situația și mai tare.
Din punctul nostru de vedere, decizia Comisiilor de a nu-și asuma nici o răspundere, ci a se bizui total pe Constantinopol este în consonanță perfectă cu pledoaria IPS Ierotheos Vlachos din Scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei, în care susține exact același punct de vedere. Nu putem să nu ne amintim și de întâlnirile sale de la Mănăstirea Vatopedi cu actualul ambasador al SUA din Grecia. Este foarte greu să nu fie observată influența politică în aceste decizii.
De asemenea, prof. Feidas susținea un punct de vedere diferit cu privire la acordarea autocefaliei în 1979 față de acum. Dacă odinioară afirma că Sinodul plenar al Bisericii Ortodoxe este cel în măsură să acorde autocefalia unei Biserici Locale sau aceasta se poate realiza prin acordul tacit al tuturor Bisericilor Autocefale, astăzi susține fervent dreptul exclusiv al Patriarhiei Ecumenice.
Încă nădăjduim că vor fi suficienți arhierei cu cuget ortodox în Sinodul Bisericii Greciei care să nu gândească în termeni politici, ci după principiile credinței evanghelice, care spune: „Unde nu mai este elin şi iudeu, tăiere împrejur şi netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos” (Col. 3,11).
Panorthodox Sinod anunță că Patriarhia Antiohiei a emis o Declarație prin care se dezice la nivel oficial de afirmațiile Episcopului Qais. Este de notat că aceasta a fost emisă pe Facebook, nu pe vreun canal oficial. Chiar și în aceste condiții, rămân la fel de interesante și cu greutate observațiile Vicarului antiohian. Declarația Patriarhiei siriene sună astfel:
„Centrul de Presă Ortodoxă Antiohian dorește să clarifice că declarațiile care au apărut recent în media internațională cu privire la poziția Bisericii Antiohiene pe chestiuni ortodoxe generale și îndeosebi despre chestiunea ucraineană și implicațiile ei reprezintă doar poziția celor care le dau. Centrul susține că orice declarație care nu este emisă de Centru nu expriă punctele de vedere ale Patriarhiei Antiohiene și ale Sfântului Sinod Antiohian și nu au nimic de-a face cu poziția Bisericii Antiohiei, în special când afectează autoritățile bisericești.”
Articol inițial:
După deciziile Sinodului rus, care a declarat că Patriarhia Ecumenică nu este în stare să rezolve conflictul bisericesc din Ucraina, un ierarh reprezentant al Patriarhiei de Antiohia, Episcopul Quais de Erzurum, vicarul Patriarhului Ioan, a declarat că este posibilă întrunirea unui Sinod pan-ortodox fără participarea Constantinopolului. Chiar a exprimat opinia că Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, ar putea fi caterisit. Această afirmație reprezintă o amenințare voalată și chiar o forțare pentru rezolvarea problemei ucrainiene. Probabil că nimeni nu-și dorește un astfel de deznodământ și este indicat să fie evitat. Totuși nu cu prețul schismei și ereziei de factură papistă și cu violențele care se înregistrează între Biserica Ucrainei și noua structură paralelă.
După deciziile Sinodului rus, care a declarat că Patriarhia Ecumenică nu este în stare să rezolve conflictul bisericesc din Ucraina, un ierarh reprezentant al Patriarhiei de Antiohia, Episcopul Quais de Erzurum, vicarul Patriarhului Ioan, a declarat că este posibilă întrunirea unui Sinod pan-ortodox fără participarea Constantinopolului. Chiar a exprimat opinia că Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, ar putea fi caterisit. Această afirmație reprezintă o amenințare voalată și chiar o forțare pentru rezolvarea problemei ucrainiene. Probabil că nimeni nu-și dorește un astfel de deznodământ și este indicat să fie evitat. Totuși nu cu prețul schismei și ereziei de factură papistă și cu violențele care se înregistrează între Biserica Ucrainei și noua structură paralelă.
Ep. Qais a vorbit cu agenţia rusă de presă Ria-Novosti în timpul prezenței sale în Moscova pentru o conferință internațională dedicată protejării drepturilor credincioșilor din Ucraina. Acesta a cerut națiunilor lumii să impună sancțiuni asupra Ucrainei dacă nu încetează violențele împotriva Bisericii canonice și dacă nu se înregistrează un progres în returnarea bisericilor acaparate ilegal.
“Noi recunoaștem cu respect pe Patriarhul de Constantinopol, dar astăzi problema este că Patriarhul de Constantinopol face o greșeală. Dacă toate Bisericile Ortodoxe adună un sinod fără acesta și decid să-l depună pe Întâistătătorul Constantinopolului, acest lucru este posibil“, a spus ierarhul antiohian.
După cum a explicat, când apare dorința de a strânge un sinod în lumea ortodoxă, atunci “fiecare Biserică stabilește în interiorul său și ajunge la o înțelegere asupra subiectului” și apoi “trimite o cerere către Patriarhul de Constantinopol” pentru a convoca un Sinod.
“În orice caz, aceasta nu e o regulă generală, inflexibilă“, a adăugat Preasfințitul. “Mai există o posibilitate: Orice Biserică are dreptul să ajungă la o înțelegere cu celelalte Biserici și să cheme un Sinod“, a explicat el.
În timp ce toate acestea rămân o posibilitate, Biserica Antiohiei speră că situația poate fi rezolvată pașnic, fără astfel de soluții radicale, a accentuat vicarul patriarhal. Oricum, Patriarhul Bartolomeu a respins deja explicit îndemnul Patriarhului Ioan de a convoca un Sinod pan-ortodox pentru a rezolva criza ucraineană.
“Așa încât Patriarhul de Constantinopol să-și reexamineze decizia, ca să se rezolve pașnic criza bisericească din Ucraina și ca schismaticii să se întoarcă în sânul Bisericii canonice“, a spus Episcopul Qais.
La sfârșitul lui 2016, Episcopul Qais, într-un interviu acordat Departamentului Sinodal al Educației al Bisericii Ucrainei, vorbind despre Preafericitul Mitropolit Onufrie al Kievului și a toată Ucraina, a spus: “Mitropolitul Onufrie este un om simplu, dar profund. Există o expresie celebră: ‘înger pământesc și om ceresc’ — asta este Vlădica Onufrie. Nu pot să adaug nimic în plus“.
Între timp, schismaticii se ceartă între ei, “Patriarhul onorific” Filaret cu “Mitropolitul primat” Epifanie. Dar acest subiect interesează mai mult pe cei din Ucraina.
Vizita Patriarhului Bartolomeu la Atena de zilele acestea a vizat și subiectul recunoașterii autocefaliei acordate de Constantinopol schismaticilor din Ucraina. De altfel, multe evenimente se desfășoară în această săptămână în jurul acestei probleme, atât în Grecia, cât și în Ucraina.
La întâlnirea dintre Arhiepiscopul Ieronim al Greciei și Patriarhul Bartolomeu de miercuri, 22 mai, a fost atins și subiectul Ucraina. Patriarhul a declarat, printre altele: „Am avut o comunicare bună și utilă cu Preafericitul frate Arhiepiscopul Ieronim. Este prima noastră întâlnire după unele supărări care au intervenit între noi. Acestea sunt omenești. Trebuie să avem puterea să le depășim și să continuăm spre binele Bisericii. Preafericitul a avut inițiativa frumoasă și frățească să mă invite la inaugurarea din Dilesi și aceasta este un prilej pentru revigorarea relațiilor noastre, după cum am scris și în scrisoarea de mlțumire când am primit invitația sa. Este omenește în viața persoanelor și a Bisericilor să intervină momente neplăcute, dar, pentru Biserica Greciei și pentru Patriarhia Ecumenică este în vigoare ceea ce spune poporul nostru, că sângele apă nu se face. Astfel, vom merge într-un gând și ca frați. Suntem responsabili în fața Bisericilor noastre și a poporului lui Dumnezeu. Am dezbătut toate subiectele, printre altele Preafericitul a avut bunătatea să mă informeze despre discuția de ieri seară cu Arhiepiscopul Ciprului. Am atins și subiectul bisericesc din Ucraina și alte subiecte care se referă la Bisericile noastre…”. Nu sunt precizate motivele și necazurile la care face referire, dar foarte posibil să fie cu privire la situația ucraineană. Din declarațiile Patriarhului rezultă că depune toate eforturile pentru a merge mai departe pe linia pe care a pornit și nu are în intenție să renunțe la proiectul demarat al autocefaliei kievene. Este interesat de demersurile pe care le are Arhiepiscopul Ciprului pe acest subiect pentru a-l putea contracara.
Întâlnirea de astăzi cu ambasadorul SUA în Grecia, Geoffrey Pyatt, confirmă planurile Fanarului de a căuta să impună mai departe ceea ce a început. Declarațiile ambasadorului sunt elocvente: „Am vorbit și despre rolul decisiv și important pe care îl joacă Patriarhul Ecumenic din postura de conducător religios într-o serie de alte chestiuni, în Orientul Mijlociu, bineînțeles, în Ucraina, unde vocea Sanctității Sale este atât de importantă și în toată lumea ortodoxă la scară mai largă”.
Între timp, în Ucraina, Sinodul noii structuri bisericești s-a întrunit astăzi și a fost semnată o declarație de fidelitate față de statutul BOdU, de la care s-a abținut „Patriarhul onorific” Filaret. Cu toate că Mitropolitul Franței, Emanuel, a avut o întrevedere cu el, nu a reușit să-l convingă să renunțe la criticile lui. Filaret denunță trei puncte din statutul adoptat în decembrie și dorește să revigoreze vechea Patriarhie a Kievului. Cele trei puncte sunt: diaspora ucraineană să treacă în subordinea Constantinopolului, mirul să fie primit de la Istanbul și Patriarhul Ecumenic să aibă dreptul să judece conflictele bisericești din Ucraina. Toate acestea îl fac să creadă că în fapt există o subordonare față de Fanar, și nu o autocefalie autentică. De aceea declară că nu ar fi acceptat Tomosul dacă ar fi cunoscut ce prevede el dinainte. Aceasta cu toate că până și în spațiul public au tot fost vehiculate informații despre implicațiile reale ale condițiilor autocefaliei.
De remarcat este că nici o Biserică Locală nu a recunoscut încă situația din Ucraina și nici nu sunt semne că se va întâmpla lucrul acesta. Cu toată stăruința Patriarhului Bartolomeu, Sinodul Bisericii Greciei a lăsat neatins subiectul Ucraina astăzi. Se pare că există încă o opoziție puternică printre sinodalii greci.
Se pare că există o împărțire în tabere diferite tot mai evidentă și mai disproporționată, Constantinopolul fiind tot mai izolat bisericește, dar ajutat de cercurile politice. Cei patru Întâistătători și întâlnirile inter-ortodoxe care se desfășoară arată o separare care se accentuează și afectează lumea ortodoxă la nivel major.
