Eu nu sunt un tălmaci al teologiei. Nu sunt nici un vorbitor iscusit pentru a filozofa cu înțelepciune în astfel de vremuri. Nu sunt la curent cu grozava realitate în care ne aflăm nici pe departe ca un bun jurnalist. Nu sunt vreun bun lider vizionar peste curentul care ne îngenunchiază acum supraviețuirea. Nu sunt nici o persoană politică, socială, educațională de vreo mare importanță în societate.
Eu sunt doar un povestitor pentru copii și un artist. Înțelepciunea mea de viață cu care cunoașterea mă poate învrednici este Frumusețea. De aceea, nu vă voi scrie aceste cuvinte decât ca un simplu creator de povești. Dar îndrăznesc a vă scrie deoarece îmi este greu a tăcea. Așa cum un preot sau un cunoscător al Lui Dumnezeu va dori să vă vorbească din canoane și scripturi pentru a vă îndrepta și încuraja în această perioadă grea în care ne aflăm, așa cum un medic va avea reacția de a vă trata de răni sau boli, așa cum un profesor va dori să vă descopere științe de tot felul pentru a vă înțelepți, așa cum un bun judecător va dori să vă facă dreptate când sunteți nedreptățiți, așa cum un bun reporter va dori să vă aducă informațiile cele mai corecte, așa, ca mulți alții cu care putem interacționa, și un artist are reacția lui de a umple inimile celor din jur cu frumusețe. E un instinct, la fel precum instinctele celorlalți menționați mai sus. Și se dorește a fi dăruită și ea, frumusețea, atunci când începe a lipsi mai mult și oriunde va simți sufletul celui înzestrat că e nevoie.
Dar cu ce ne poate ajuta o poveste acum?
Iată cu ce: nu este oare viața fiecăruia dintre noi ca o poveste în mâinile Marelui Scriitor al veacurilor? Nu este oare Dumnezeu Cel care știe cum a fost începutul existenței noastre a fiecăruia și nu ne cunoaște El fiecare clipă pe care am traversat-o de atunci? Să nu ne mai cunoască El acum? De ce să ne fie teamă?
Nu există niciun erou al vreunei povești care să nu fi trebuit să treacă prin apă și prin foc pentru a câștiga în lupta în care s-a pornit.
Această perioadă care urmează va fi ca un cuptor de încercări și pentru noi. Suntem fiecare dintre noi personajul principal al unei povești personale și, totodată, suntem personaje secundare, episodice, colective, într-o poveste a unui erou comun pentru noi toți – Iisus Hristos.
Care erou să se fi plâns oare și să fi
vrut să nu aibă parte de cuptorul lui de încercări?
Eu am adunat mult fân, multă paie și multă trestie în inima mea. Acum, deci, în fața acestui viitor care se arată, nu pot să am altă stare decât de bucurie. Va fi absurd, va fi nebunesc. Dar numai bucurie pot să am. Câtă pleavă va găsi Domnul meu să scuture de pe haina mea de Nuntă! Vom suferi finaciar, vom suporta vremuri de sărăcie atât personală cât și la nivel de comunitate, de popor, de umanitate. Dar câte cămări ale sufletului meu nu se vor fi pustiit de har în toată vremea bună a vieții mele iar acum cum ar sta ele gata să fie umplute din plin în mai plin cu bogății cerești – cu dragoste de frați, cu rugăciune înlăcrimată, cu răbdare și îndelungă răbdare, cu nădejde, cu blândețe, cu smerenie, cu mulțumire bucuroasă pentru toate, cu înfrânare, cu hărnicie, cu dăruirea de sine – cu toate acestea și altele ca ele.
Cuptorul este cel care nu numai că arde ce este de ars în inima noastră dar îndrăznesc să cred că poate să și transforme fânul în aur. Ceea ce pănă ieri era lenevie în inima noastră, mâine va putea fi hărnicie, ceea ce ieri era egoism, mâine va fi dăruire, ceea ce este mândrie, poate deveni cea mai gingașă smerenie, ceea ce astăzi este întristare, mâine poate ajunge fericire. Aceasta este puterea cuptorului. Și aceasta putem învăța de la o poveste. Ne dăruim astăzi cu toată ființa noastră deschisă în fața încercării care dogorește înaintea noastră și, dacă ne lăsăm tot sufletul, toată dorirea inimii noastre și toata gălăgia gândurilor noastre în mâna lui Hristos – care nu este în altă parte decât acolo, în fața noastră, în mijlocul arzător al cuptorului, El, primul înaintea noastră – atunci nu se poate să nu ieșim apoi mai curați, mai curajoși, mai frumoși si mai eroi ca oricând. La final de această usturătoare perioadă, dacă o privim din perspectiva Scriitorului de Sus, vom putea vedea apoi viața cu alți ochi, mai buni, mai blânzi, mai smeriți, mai înțelepți și mult, mult mai sfințiți. Nu se poate altfel să vedem o altă față a lui Hristos decât dacă nu trecem biruitori printr-un cuptor care ne va învrednici pentru asta.
Cum deci, să ne întristăm acum?
Eu aceasta pot spune: să ne armăm, precum un luptător dornic de biruință, cu toate armele Duhului Sfânt, să ni le dorim, să alergăm către ele, și, în loc să alungăm din gândul nostru temători perioada care va urma, mai bine să ne grăbim să o traversăm ca o apă plină de bogății și de har în adâncurile ei, pregătită înaintea noastră de către nimeni altul decât de Hristos.
Poveștile pe care le-am scris și deprinderea cu această frumusețe a unei minunate narațiuni dumnezeiești la care se supune viața fiecăruia dintre noi le-am cules din propriile experiențe. Am avut bucuria de a trece printr-un prim cuptor, și-apoi printr-un altul, până am ajuns să înțeleg cum toate lucrurile se înlănțuiesc într-un fir de aur țesut de mâna Celui Bun, Celui atât de Înțelept și atât de Iscusit în a ne dărui fiecăruia cel mai frumos și bogat și potrivit final pe care îl putem primi, pentru fiecare capitol prin care trecem fiecare. Cum oare acum, când am intrat cu toții în acest episod mai îngreunat care tinde să ne tulbure pacea, să nu spun ce poate numai un povestitor să spună – dacă Însuși Dumnezeu e scriitorul, iar El e Bun, nespus de Bun, de ce să ne fie teamă?
Cald și Rece în jurul Lumii
Cald și Rece în jurul Lumii, ed. Signatura 2019
Prima mea carte se numește Cald și Rece în jurul Lumii. Primul contrast pe care l-am concretizat este cel al culorilor calde aflate în opoziție cu culorile reci. Culorile calde sunt culorile clasice ale focului: roșu, oranj, galben (și derivatele acestora). Culorile reci sunt celelalte rămase: albastru, verde, violet (și derivatele acestora). În artă, ca și în frumusețea naturală, aceste culori se armonizează prin alăturare, printr-o proporție compozițională echilibrată și prin potrivirea intensității fiecăreia astfel încât să se creeze o senzație continuă că partea caldă o susține și o introduce pe cea rece în scenă și vicerversa. Privirea ochilor trebuie să creeze un cerc continuu. Niciun detaliu din tablou să nu distrugă pe altul care urmează a fi observat, ci toate să premeargă armonios unul celuilalt și să își facă apoi loc în atenția noastră oculară într-o continuitate constantă. Și apoi, pentru că noi suntem niște privitori subiectivi, cu viață și cuget personal și intrinsec, ceea ce privim și este armonios își continuă mișcarea circulară, generatoare și regeneratoare în gândirea noastră. Și pentru că informația din fața noastră este de ordin senzorial, ceea ce primim se va duce mai repede în starea noastră subconștientă, în starea afectivă. Iată cât de importantă și puternică este arta. E ca un murmur al creației pe care rațiunea și știința nu îl poate cuprinde cu ușurință, dar prin simțuri și prin înțelegerea inimii ajungem la el. Și cuprinzându-l cu inima deschisă, descoperim acea Față blândă a lui Dumnezeu, în care Adevărul Lui nu ne mai pare greu sau dur, ci plin de un sens unficator a toate și ușor precum adierea unui vânt într-o zi dogoritoare de vară.
Această primă carte a fost un exercițiu și un experiment chiar nou, editorial și educațional vorbind. Imaginea primează iar textul a rămas pe plan secundar, fiind susținător al unei narațiuni vizuale. Importante sunt jocurile de opoziție din ilustrații. Ca să prezint o armonie cromatică prin care culorile calde reușesc să se armonizeze cu cele reci, am redat opoziții pe care le găsim în mod firesc în natură: ziua și noaptea, muntele și câmpia, apa și focul, Polul Pământului și Ecuatorul, starea de sus cu cea de jos, starea de aproape cu cea de departe și tot așa. Le-am asociat pe fiecare cu cromatica necesară pentru a le reda senzația autentică: câmpia e mai caldă decât muntele, deci e redată în culori calde iar muntele e ilustrat în culori reci, noaptea e mai rece decât ziua, și am evidențiat aceasta prin albastrul nopții, albul ghețarilor de la Poli emană o senzație mai albăstruie în comparație cu cremurile, oranjurile și galbenul ecuatorial, lucrurile îndepărtate tind să se piardă într-un albastru al orizontului în comparație cu cele apropiate care își pot păstra o tentă cromatică puternică și caldă, lucrurile care au o ușurătate materială se pot pierde în înaltul cerului și, astfel, tind să preia culoarea acestuia, ș.a.m.d. Cu fiecare nouă pagină, o nouă opoziție de stări este surprinsă. Însă ce au în comun este faptul că toate elementele, deși sunt opuse între ele dacă le alăturăm, sunt necesare pentru o bună supraviețuire a omului pe pământ. Textul, la rândul lui, ne oferă concluzia că trebuie să găsim o putere în noi să acceptăm ceea ce pe moment pare atât de diferit nouă înșine. Dacă acea opoziție nu este totuși împotriva firii și împotriva voii lui Dumnezeu, atunci se prea poate ca, chiar prin firile noastre opozante, să putem conlucra și să generăm lucruri frumoase împreună. Eu sunt tare și rece ca un munte, tu ești blând și deschis ca o câmpie. Eu sunt tăcut ca apa, tu ești vesel ca focul. Astăzi suntem aproape unul de celălalt, dar și despărțirea nu este chiar atât de evitabilă. Este un moment de pace, cum este și un moment de cernere. Și lista de interpretări ale stărilor de opoziție poate continua, și fiecare cititor va putea oferi interpretările lui. Ce este important de reținut din acest mic exercițiu literar și vizual este concluzia că trebuie să permitem și să acceptăm stările atât de diferite din viața noastră, pentru că toate, fie ele cât de opuse și chiar deranjante pe moment, totuși sunt pentru o maturizare sănătoasă și rodnică a noastră, atât fizică, cât și sufletească. Exact cum este această perioadă pe care o traversăm acum.
Deci, scrie, Doamne, voia Ta, căci robul Tău ascultă!
Cât de ușor paralizează totul în ziua de astăzi! Dar cât de mare e și amorțeala duhovnicească a creștinilor din Biserică!
După cum deja se știe și resimțim acest lucru, participarea credincioșilor la slujbele bisericești a fost sistată în foarte multe țări ortodoxe, precum și în majoritatea celor din Occident. Însă această stare nu este generalizată, ci există Biserici precum cea a Georgiei, Serbiei, Rusiei și Ucrainei, care nu au dispus implementarea acestor măsuri. Dar nici pericolul contaminării cu noul virus nu este foarte uniform prezentat și apar voci care susțin că închiderea oamenilor în casă este contraindicată. Deși ar trebui să existe niște îndrumări de încredere din partea ierarhiei, confuziile pe plan ecleziastic și medical cer lămuriri în plus pentru a ști cum să înfruntăm mai bine pericolul bolii, dar și cum să ne trăim credința în aceste condiții.
Aspectele bisericești
Deși toate Bisericile au exprimat destul de ferm ideea că nu se transmite vreo infecție prin Împărtășanie în comunicate oficiale, totuși există diferențe în ce privește primirea credincioșilor la slujbe în aceste zile. Patriarhia Română a subliniat corect, într-un articol foarte bun cu informații documentate științific, că Sfintele Taine nu sunt sursă de molipsire în mod paradoxal, iar foarte mulți alți episcopi au susținut intens același lucru, cu referințe la preoți care au îngrijit pe cei îmbolnăviți cu infecții contagioase și nu au pățit nimic, deși s-au împărtășit din același Potir.
Însă aceste poziționări declarative nu înseamnă nimic atunci când nu sunt transpuse în practică, atunci când oamenilor li se interzice participarea la slujbe. Și nu doar atât, ci mai ales atunci când li se permite și sunt îndemnați, prin purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, chiar și după atâtea discuții, să folosească lingurițe de unică folosință dacă le este frică să se împărtășească împreună cu ceilalți. Cine va mai pune bază pe cuvintele oficialilor Bisericii Române când faptele lor dovedesc tocmai contrariul, adică necredință, frică, conformism cu normele profanatoare ale lumii? Cine va urma cu încredere îndrumările emise de biroul Patriarhiei? În nici un caz cineva care caută răspunsuri mântuitoare, ci doar cei care se mulțumesc cu normele acestei lumi.
În contrast, pe lângă faptul că Patriarhia Georgiei și cea a Rusiei nu au oprit pe credincioși să participe la slujbe, precum nici Biserica Ucrainei canonică, la fel procedează și Biserica Serbiei, al cărei Sinod a anunțat că «Biserica nu se pune problema să întrerupă săvârșirea Sfintei Liturghii și nu va înceta să ofere dumnezeiasca Împărtășanie credincioșilor. Acestea sunt subiecte de nenegociat pentru că ele constituie baza credinței noastre în Dumnezeu». Dar chiar și Biserica Greciei a făcut o cerere către oficialități să se revină asupra deciziei de a fi oprit accesul credincioșilor la slujbe. În acest sens, a fost trimisă o scrisoare oficială semnată de către Secretarul Sfântului Sinod, în care se cere să fie îngăduită participarea la slujbe a credincioșilor și mersul la cimitire (care sunt locuri deschise).
O situație interesantă este cea din St. Petersburg, unde primarul a încercat să închidă bisericile, dar răspunsul Patriarhiei Ruse a fost că acest lucru nu intră în atribuțiile autorităților locale, ci poate avea loc doar printr-o lege federală.
Există și unele atitudini exagerate în sensul opus ale unora care consideră că spațiul liturgic este lipsit de orice pericol de contaminare. Personal nu împărtășesc acest punct de vedere pentru că s-au constatat multe îmbolnăviri de la frigul din biserică sau de molipsire cu răceli de la ceilalți credincioși, încât ar fi greu de negat această evidență. Cu toate acestea, cred că ar trebui să biruiască credința că Dumnezeu ne păzește de boală și când ne închinăm la icoanele publice și sărutăm mâna preotului.
Pericolul medical
reprezentat de coronavirus
Dar, dincolo de poziționările strict teologice teoretice și practice, pentru a ști cum să reacționăm trebuie să avem în vedere natura pericolului cu care ne confruntăm. Pe acest subiect există diferite opinii în ce privește abordarea epidemiei, a gravității bolii și a comparației cu celelalte gripe la care nu a existat o asemenea mobilizare. Nu putem să luăm atitudine coerentă decât față de lucruri despre care avem o imagine cât mai bine conturată.
Așadar este cert că există contaminare reală și victime numeroase în China și Italia îndeosebi, dar țările afectate încep să fie din ce în ce mai multe, cum ar fi Spania, Iran și Franța la un nivel ridicat. Este o problemă unificarea statisticilor pentru a avea o imagine reală asupra răspândirii virusului și a face comparații pertinente. Dacă în Italia este asociată pe criterii mai relaxate orice moarte cu coronavirusul, alte țări nu procedează la fel și apar discrepanțe și confuzii, ba chiar și panică. Multe țări cu sistemul medical deficitar raportează foarte puține cazuri. În acest context, avem de-a face mai mult cu o problemă a monitorizării decât a bolii în sine. În unele țări cifrele produc panică, iar în altele pot fi lacunare. Statistica pune pe masă un tablou neconcludent și manipulator.
O prezentare mai echilibrată a situației o face un virolog reputat german, doamna Karin Mölling. Printre ideile cele mai importante, se numără opinia că statul în casă nu este benefic, ci dăunător sănătății: „Interioarele sunt mult mai contagioase decât aerul proaspăt de afară. Carantina în fapt poate avea un impact negativ. … Avem nevoie de aer și soare, aerul diluează virușii iar soarele cu razele ultraviolete îi ucide. Dar nu carantină! Nu te infectezi pe străzi!”. Asta mai ales în zonele nepoluate. Deocamdată situația nu depășește, cel puțin în Germania, cifrele de îmbolnăviri cu gripă normală de acum 2 ani. „Este important să-i izolăm și să-i protejăm pe bătrâni. Apoi cât mai mult aer proaspăt și raze ultraviolete. Mai mult, deschideți grădinițele și școlile în loc de a arunca familiile în haos. Școlile sunt cele mai bune locuri de a-i aduna și de unde afli cum se transmite lanțul infecțios. Poți controla asta și poți reacționa.”
Ce-i drept, totul este în evoluție și există premizele pentru o agravare deosebită. Dar apar și suspiciuni multe cu privire la modul contorizării deceselor. Dacă cei mai mulți au murit cei în vârstă, de unde putem ști că nu au fost alte cauze ale morții? Graba de a le număra la cele cauzate de virus nu este de bun augur. Pentru a se decreta stare de urgență și de pandemie este nevoie de ceva mai mult, altfel e contraproductiv să fie oprită activitatea întregii societăți. La amenințarea reală a bolii se adaugă, astfel, efectele dezastruoase ale crizei economice și lipsurilor generate prin oprirea activității. Reacția aceasta de a bloca circulația este una panicoasă, nu chibzuită. Ea generează isterie și dezorientare, mai ales sau în ciuda faptului că este proclamată pe un ton foarte sigur. Lipsa informațiilor concludente duce la neîncredere și suspiciune, dar și la o stare de conflict social între oameni, care se bănuiesc și se feresc unii de alții.
Orice oprire a activităților sociale nu poate fi justificată decât de o rată foarte mare a mortalității, care paralizează totul. Fără a fi cinici, trebuie să recunoaștem că decesele oamenilor dintre noi, chiar dacă ar fi multe, nu pot face ca totul să se blocheze. Este irațional. Chiar și blocarea spitalelor nu e un motiv suficient. Trebuie luate unele măsuri de precauție, dar această supradimensionare exagerată dovedește lipsa de gândire sau un calcul malefic. Practic, sănătatea ajunge să îmbolnăvească la alt nivel.
Înfruntarea duhovnicească la nivel individual
Două pericole
majore ne pândesc: al bolii, la nivelul trupului, și al izolării, la nivelul
sufletului.
Boala ne pune în fața morții. Orice creștin ar trebui să fie familiar cu gândul la moarte. Acum este doar mai prezent, mai amenințător. În nici un caz disperarea nu este un răspuns potrivit, ci curajul, mărimea de suflet. Trebuie să ne protejăm sănătatea, mai ales cei în vârstă, dar și cei mai tineri. Trebuie să păstrăm o prevenție, o izolare a virusului încât să nu se infecteze mulți oameni, asta e clar. Măsurile de igienă individuală, dar și cele colective de distanțare în magazine sau în alte locuri aglomerate sunt nimerite și necesare. Totuși acestea nu trebuie făcute cu disperare, într-un mod riguros și inuman, instituțional, panicos.
Această amenințare ne amintește mai puternic că vom muri cândva, dar nu e nici o tragedie, nu se schimbă nimic în mod dramatic. Cei sănătoși au șanse foarte mari să nu pățească nimic mai mult decât o răceală, iar cei bolnavi grav și vârstnicii oricum au în față sfârșitul și nu este ceva nou. Ar trebui să fie folosită această situație pentru a crește în credință. Orice primejdie ne face să ne rugăm mai intens, să ne gândim mai atent la soarta noastră. Trebuie doar să o folosim conștient, să existe mobilizare duhovnicească. Panica este un semn al necredinței sau al lipsei de formare creștină.
Dar cei mai mulți se confruntă nu cu virusul, ci cu restricțiile de circulație și activitate. Apare lipsa de bani, alimente, diverse nevoi umane, care se agravează într-o societate blocată în casă. Unii părinți și duhovnici au comparat această conjunctură cu retragerea în liniște a călugărilor, de pe care ar trebui să beneficieze și să o folosească în avantajul lor toți astăzi. La prima vedere, așa este. Totuși aceste impresii nu arată decât lipsa de iscusință în lupta duhovnicească. Doar în aparență pustia este echivalentă cu închiderea de acum. În esență, există deosebiri importante. Prima este făcută de bună voie, pe când a doua în mod forțat; una este din credință, cealaltă din cauza impunerii statului; izolarea în singurătate este diferită de cea în casă, împreună cu familia și cu toți cunoscuții; dar cea mai importantă diferență este aceea dată de experiența duhovnicească a fiecăruia. Practic, este vorba de o diferență între pustiire și pustie. O retragere corectă la mănăstire sau la pustie vine dintr-un parcurs firesc, dintr-o înaintare în virtute, altfel este periculoasă. Adeseori Părinții Patericului avertizau asupra lipsei de discernământ a celor care plecau în pustie dintr-o abordare incorectă a luptei cu patimile. Cam același lucru se întâmplă acum. Cei mai mulți oameni nu sunt pregătiți duhovnicește (dar nici trupește) pentru această izolare și le este vătămătoare, trezește mai multă încordare și probleme. Dacă pustnicii adevărați se retrăgeau pentru a lepăda grijile pământești, oamenii izolați de acum nu pot renunța la ele, ci chiar se amplifică. Așadar este absurdă recomandarea la o mai mare introspecție în aceste zile ca și cum am fi cu toții la liniște și retragere. Dimpotrivă, este nevoie de o preocupare mai mare de problemele materiale care se măresc în aceste clipe. Este mai degrabă o situație asemănătoare cu a mucenicilor care așteptau cu rugăciune și pregătire ziua în care vor fi chinuiți pentru mărturisirea credinței.
Atenția trebuie îndreptată spre a fi depășită această situație de închidere și molimă într-un mod duhovnicesc, uman, înțelept, cu credință, nădejde, într-ajutorare, nu cu metode instituționale reci, care nu iau în calcul pe Dumnezeu, ci doar știința și care tratează pe oameni ca pe niște indivizi fără suflet, dotați doar cu trup supus bolii. Tocmai această abordare care se generalizează acum prin autoritățile statului ne lipsește de slujbe, de interacțiune, luptă mai degrabă să controleze populația decât virusul. Sub pretextul izolării bolii în cei contaminați, oamenii sunt puși la restricții, dar fără o noimă clară. Statul prinde puteri tot mai mari și mai înspăimântătoare prin care poate domina și anula libertățile individuale. În loc să trăim sub cerul liber, ajungem să ne desfășurăm viața sub umbrela instituțiilor omenești. Se naște întrebarea care este foarte pertinentă: Oare nu se va ajunge la restricționarea permanentă a libertăților după această epidemie, așa cum s-a procedat cu lupta inventată cu terorismul, în urma căreia acum toți suntem monitorizați prin pașapoarte, buletine biometrice și camere de supraveghere?
Pur și simplu autoritățile nu dau o dovadă clară că prin abordarea lor „științifică și medicală” stăpânesc situația, că iau în calcul toate aspectele vieții sociale, nu doar amenințarea virusului. Dar nici boala nu pare a fi dimensionată corect, lucid și folositor. Asta nu înseamnă că trebuie să ne revoltăm împotriva statului și să ne lăsăm pradă teoriilor conspiraționiste foarte răspândite acum; dimpotrivă. Ci doar să conștientizăm care este realitatea și să o înfruntăm duhovnicește. Nu ne putem împotrivi decât în mică măsură, prin rugăciune și trăire cât mai autentic creștină. Dumnezeu lucrează mai mult decât orice activism, fără să însemne că noi nu trebuie să facem nimic, ci să acționăm în duh de rugăciune și smerenie, să fim un soi de Lot care nu s-a amestecat cu obiceiurile celor din Sodoma sau ca o sare a pământului care nu și-a pierdut gustul, adică nu s-a adaptat la comportamentul imoral și necredincios al societății din jur.
În aceste zile, când a fost interzis practic cultul Bisericii, nu e normal să acceptăm pasiv acest lucru. Este o dovadă că lumea merge în contra lui Dumnezeu. Erezia ecumenistă de multă vreme și schisma ucraineană mai recent sunt răbufniri ale apostaziei care macină pe interior și care provoacă mai multă descreștinare. Nimeni sau foarte puțini au reacționat la aceste fenomene, la fel se întâmplă și cu interzicerea slujbelor. Mulți au spus că vor reacționa când vor vedea schimbări la biserică, dar nu s-au gândit că vor fi mascate și că vor fi păcăliți mereu din cădere în cădere. Desigur, vom atinge noi trepte ale lepădării de Dumnezeu și tot cei care apără credința vor fi prezentați ca fiind vinovați. Oare dintr-o gândire duhovnicească?
Acum nu sunt necesare rugăciuni formale, magice, deznădăjduite sau apatice, care să fie făcute cu scopul de a fi scăpați doar de boală, ci se cere o stare de prezență din care să rodească o rugăciune vie, intensă, curată, izvorâtă din credință puternică și lucidă. Trebuie să cerem ca oamenii de la conducere, dar și cei de rând să primească luminare de la Dumnezeu, să aibă pace în suflet, discernământ, răbdare și nădejde, să abordeze corect problemele cu care ne confruntăm, să ne pocăim de starea în care am ajuns din cauza păcatelor. În felul acesta va interveni rezolvarea. Bineînțeles că în primul rând ne rugăm să dobândim noi înșine pace lăuntrică în mijlocul acestei frământări. După cum recomanda Mitropolitul Neofit, citirea Vieților Sfinților și a cărților duhovnicești este de mare folos. Rugăciunea și apropierea de Dumnezeu nu poate interveni fără o cugetare și o viziune formate corect pentru că din gândul la El vine frica, dragostea, căutarea, preocuparea cea bună și întoarcerea spre Hristos.
Însuși Hristos a spus să nu se tulbure cei ai Săi când vor auzi de războaie și de molime și alte calamități (Mt. 24:6-7). Frica cea mare și îngrijorarea presantă este cum vom da răspuns pentru faptele noastre în fața lui Dumnezeu, cum așteptăm și ne pregătim pentru ziua cea mare a întâlnirii cu El la dreapta judecată. Această preocupare ne va ține în mâinile Lui și ne va păzi cu bine de toate primejdiile vieții și pericolele acestei tulburări care a cuprins lumea la un asemenea nivel.
Recomandările Mitropolitului cipriot Neofit de Morfu către cei din episcopia sa sunt o sursă foarte bună de inspirație pentru toți ortodocșii din toate țările, care trăiesc în condiții asemănătoare, impuse de restricționările provocate de coronavirus. Desigur că nu sunt aplicabile întru totul, dar ar putea constitui o inspirație și pentru parohii, cum să se organizeze pentru a aduce pe cât posibil pe Dumnezeu în sufletele tuturor. Rămân probleme serioase nerezolvate, legate de spovedirea și împărtășirea eventual a credincioșilor care nu sunt bolnavi, dar care au nevoie acută în acest Post Mare de dezlegările duhovnicilor și puterea Tainelor. În situația de acum, când panica bântuie mai mult decât boala, trezvia și rugăciunea sunt necesare pentru a rămâne lucizi, sănătoși și nezdruncinați de tulburări sufletești.
Către pliroma creștină a Sfintei noastre Mitropolii din
Morfu
Copii iubiți în Domnul,
Conform cu noile date care s-au ivit prin Decretul prezidențial din 23 martie 2020, cu prilejul epidemiei maladive de coronavirus, vă adresăm părintește următoarele: Pe baza prevederilor Decretului prezidențial de mai sus, avem putința săvârșirii slujbelor și îndeosebi a dumnezeieștii Liturghii în biserici, dar cu prezența celor necesari la extrem pentru aceasta. Deci slujbele noastre, în perioada cât sunt în vigoare prevederile acestui decret, se vor săvârși toate în biserici de către cei ce au permisiune pentru aceasta, adică preoți, ierodiaconi, cântăreți și paraclisieri.
Bisericile vor rămâne închise de-a lungul slujbelor în intervalul acesta. Credincioșii care doresc pot să comunice telefonic sau prin mesaje cu preoții, ierodiaconii, cântăreții sau paraclisierii parohiei lor și să le ceară să primească «cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste» și acasă dumnezeiasca Împărtășanie sau ulei de la Sf. Maslu, aghiazmă mică (care va fi săvârșită și în duminica următoare și în Sâmbăta lui Lazăr) și anafură. De praznice se vor trimite acasă colivă și părticele, după rânduiala Bisericii Ciprului. Pentru pomeniri și sărbători, preoții fiecărei comunități vor pregăti o farfurie de colivă festivă (dacă au sărbători) și una pentru morți (dacă este pomenire). Aceasta va constitui responsabilitatea fiecărui preot de la noi. Mai departe, cei care doresc pot să-l informeze pe preotul lor și să ofere de acasă una în dar.
Cât privește săvârșirea pomenirilor, sărbătorilor sau paracliselor în acest interval, credincioșii să comunice cu preotul sau cu epitropul parohiei lor ca să fie scrise numele lor corespunzătoare. La finalul acestui text vom pune telefoanele preoților Mitropoliei noastre din comunitate.
Copii iubiți în Domnul,
În această împrejurare, pe care a îngăduit-o Dumnezeu pentru păcatele noastre, să avem în minte faptul că morțile, necazurile, durerea nu sunt pedepse, ci prilejuri de pocăință. Dacă nu vom urmări să valorificăm duhovnicește acest prilej, ne chinuim singuri cu frică, panică, nesiguranță. Și, cum spun cei de odinioară cu multă înțelepciune, «frica poartă munca (pedeapsa)». Și noi înșine ne provocăm teama, nu Dumnezeul dragostei și al dreptății.
În afară de cele de mai sus, ca să agonisim darul dragostei desăvârșite, care «scoate afară frica», după Evanghelistul Ioan Teologul, recomandăm părintește, în acest interval, când veți fi circumscriși în casă, să fiți și rugători. Ajută mult ca să deschidem în ceasurile dificile frecvențele cerului. Deci vă recomandăm să citiți zilnic Psaltirea (Psalmii lui David), să citiți Viețile Sfinților, mai ales ale Sfinților contemporani din secolul 20, a căror viață este mai aproape de viața noastră. Viețile Sfinților Paisie, Porfirie, Iacov, Antim cel din Hios, Nichifor cel lepros, Eumenie, Gheorghe Carslidis, Gherman al Stavrovuniei ș.a. De asemenea, ajută mult să citiți sau să ascultați de pe internet acatiste sau paraclise ale Maicii Domnului și ale Cinstitei Cruci.
Deoarece oamenii contemporani au aflat cele scurte și fără multă osteneală, mai recomandăm din experiența noastră și următoarele rugăciuni scurte:
«Mare este numele Sfintei Treimi. Preasfântă Născătoare de
Dumnezeu, acoperă-ne!»
«Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne!»
«Cruce a lui Hristos preasfântă, mântuiește-ne cu puterea
ta!»
«Mare Arhanghele al Domnului Mihaile, acoperă-ne pe noi!»
«Mare Arhanghele al Domnului Gavriile, luminează-ne pe
noi!»
«Sfinte al lui Dumnezeu Nichifor, mijlocește pentru noi!»
În locul Sfântului Nichifor puteți invoca orice Sfânt doriți. De asemenea, să vă rugați pentru ceilalți semeni ai noștri din toată lumea. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește pe robii Tăi și spunem prenumele și continuăm cu Doamne Iisuse Hristoase miluiește pe robii Tăi. De asemenea, spunem Doamne Iisuse Hristoase, miluiește toată lumea Ta. Și la final pentru cei adormiți să ne rugăm Biruitorului morții: Doamne Iisuse Hristoase, odihnește pe robii Tăi spunem prenumele celor adormiți ai noștri la început și repetăm rugăciunea pentru odihna lor.
Iubiții mei, încercarea aceasta este mare prilej pentru noi toți. Să deschidem inima noastră și sufletul nostru spre pocăință și rugăciune! Și Dumnezeul nostru Treimic ne va curăța în acest mod de microbii duhovnicești și trupești. Și va săvârși ceva încântător. După cum mi-a spus un om al lui Dumnezeu, este bună pentru înălțarea sufletească și această zăvorâre fără de voie, care îi conduce poate pe unii la necaz și mâhnire, spun că este bine, împreună cu rugăciunile pe care le-am menționat înainte, să ascultați și un cântec tradițional sau chiar și laic. Este și acest un medicament sufletesc pentru identitatea noastră grecească.
Și nu uitați rugăciunea pe care am menționat-o și altă dată: «Hristoase al meu, dă-mi răbdarea și credința Sfinților!». Astfel, fiecare familie poate să arate casa ei drept o «biserică de acasă», pentru că nici o inconveniență nu poate și nu trebuie să ne despartă de Hristos, cu harul și puterea Lui.
În încheiere, problema cea mai mare nu este în prezent transmiterea bolii, ci frica, panica și uitatul la televizor. Frica și tele-mania nu pleacă prin decrete prezidențiale, nici prin scrisori arhierești. Acestea se diminuează la început și apoi pleacă atunci când începem să ne pocăim pentru patimile și greșelile noastre personale și să cerem de la Duhul Sfânt cu durerea inimii: DUHULE SFINTE, DUHUL ADEVĂRULUI, CURĂȚEȘTE-NE DE TOATĂ ÎNTINĂCIUNEA!
Cu multe rugăciuni și dragoste în Hristos,
MITROPOLITUL + NEOFIT DE MORFU
Reședința episcopală, 24.03.2020
Pentru a întregi puțin tabloul, pentru cititorii români, amintim că Mitropolitul Neofit nu a oprit săvârșirea slujbelor în biserici, deși s-a dat această directivă de la centru, de la Arhiepiscopul Hrisostom. Acum, când statul a impus încetarea lor, respectă această restricție. La noi s-a întâmplat cumva invers: deși ordonanța militară nr. 2 nu prevedea interdicția săvârșirii slujbelor afară, Patriarhia s-a „autosesizat” și a „interpretat” intenția din spate și s-a conformat unei legi nescrise. Practic, Biserica a oprit slujbele cu de la sine putere și cu acordul tacit al statului. Este nevoie de rugăciune trează ca Dumnezeu să ne păzească de vrăjmașii dinafară și dinăuntru.
1. În primul rând, Patriarhia Română a priceput cel mai „bine” ordinul militar nr. 2, detectând o interdicție a slujbelor săvârșite afară chiar și acolo unde nu o sesizează nimeni. Cu toate că a susținut în mod corect săvârșirea lor în duminica ce tocmai a trecut printr-un Comunicat oportun, dar care insinua posibilitatea încetării lor, apoi s-a dovedit mai zeloasă chiar și decât autoritățile în oprirea lor în mod paradoxal. Apoi a urmat un alt Comunicat, care nici nu merită să fie redat, în care se spune nu foarte explicit că slujbele nu se mai pot săvârși afară, așa cum este prevăzut în ordonanțele actuale. Practic, Patriarhia este cea care interzice accesul credincioșilor, nu statul. Oare mai miră pe cineva?
Aceasta în contextul în care unele asociații și site-uri deja afirmau documentat că nu sunt interzise slujbele în aer liber. Practic, Patriarhia ia decizii de o așa importanță în ciuda credincioșilor și mai abitir decât statul fără să aibă măcar girul Sinodului. Nu se poate spune decât că, într-un anume fel, chiar ierarhii noștri tăgăduiesc Învierea, preferând viața de aici.
2. În Grecia, în schimb, deși autoritățile sunt mult mai drastice decât la noi, se găsesc ierarhi curajoși care să ceară revenirea asupra deciziilor și permiterea săvârșirii slujbelor. Un astfel de arhiereu este Nicolae de Mesogheia, care a afirmat, în plus, într-o Enciclică adresată clericilor din eparhia sa, că Sinodul Bisericii Greciei a depus o cerere de modificare a situației actuale de interdicție a slujbelor cu participarea poporului. La aceasta se adaugă și protestul Sfântului Munte, după cum am menționat într-un articol anterior. Lăudabile aceste inițiative, deși situația per ansamblu nu este nici pe departe una mărturisitoare nici la greci.
3. În fine, o atitudine lăudabilă se înregistrează la georgieni. Nu doar că Sinodul lor a permis săvârșirea neschimbată a tipicului bisericesc chiar și în condițiile de epidemie actuală, dar și credincioșii s-au conformat și au venit la Liturghie, respectând păstrarea unei distanțe de protecție între ei, după cum se poate vedea în pozele de mai jos, atât în interiorul, cât și în exteriorul bisericii. Se pot găsi soluții unde există voință spre bine. Desigur că același lucru se poate spune, din păcate, și când există voință spre rău.
Sfântul Sinod Episcopal al Bisericii Ortodoxe Georgiene
După salutare, Sanctitatea Sa a vorbit de problema pandemiei COVID-19 răspândită în toată lumea. El a spus că fără Dumnezeu nimic nu se întâmplă. Conducerea țării a adoptat, în situația creată, toate măsurile necesare pentru a preveni răspândirea rapidă a virusului. Noi avem responsabilitate mare pentru a lua o decizie corectă. Patriarhul a cerut întregului cler să participe în mod activ la discutarea problemei actuale.
Mitropoliții au citit raporturile pregătite. După citirea textelor, la discuție au luat parte toți mitropoliții, unde a fost confirmat ca omenirea se confrunta cu multiple probleme.
Noul virus a pus omenirea în fața unei mari sarcini, care necesită un răspuns.
În primul rând, noi trebuie să înțelegem cauzele duhovnicești ale problemei.
Marea cauză a problemei este îndepărtarea omenirii de Dumnezeu. Încercarea nu este întâmplătoare, ci este îngăduită de Domnul. Este dată ca omul să conștientizeze mai bine și, cu ajutorul Bisericii, recunoscând toată firea păcatului în sine, care distruge și sufletul, și trupul, să se întoarcă la pocăință.
Noi, slujitorii Bisericii, nu fugim de încercări și nu ne temem de ele, ci le primim cu smerenie și căutăm căile de a le rezolva.
În astfel de situații, dar îndeosebi în timpul Postului Mare, credincioșii se dedică mai profund postului și rugăciunii.
La cazul dat, în societate au apărut întrebări: în ce măsură poate să prezinte un pericol adunarea oamenilor la biserici în timpul slujbelor?
TOATE TAINELE BISERICII SUNT PREZENȚA SFÂNTULUI DUH! LOCUL PREZENȚEI SFÂNTULUI DUH ESTE BISERICA! EUHARISTIA ESTE COMPONENTA PRINCIPALĂ A VIEȚII CREȘTINEȘTI!
Prin Euharistie
ne unim cu Hristos și unul cu celălalt. Sfânta Împărtășanie este sănătatea
trupului și sufletului pentru cei ce se împărtășesc cu credință.
Sanctitatea Sa, Ilia al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Georgiene
Tocmai din acest motiv, chiar pentru slujitorii Bisericii, orice îndoială în Taina Euharistiei, cum ar fi refuzul linguriței la împărtășire ca o posibilă sursă a infectării, este absolut inacceptabilă.
În situația dată, Sfântul Sinod consideră justificate următoarele recomandări: în toate bisericile și mănăstirile, toate slujbele se vor săvârși după Tipicul Postului și după toate canoanele bisericești. Este de dorit ca pe biserici sa fie instalate boxe pentru ca enoriașii să aibă posibilitatea de a participa la slujbe în curte.
Pentru primirea căldurii după Împărtășanie pot fi folosite diferite vase, cum ar fi paharele de plastic.
Pentru persoanele mai vulnerabile, cum ar fi oamenii în vârstă, oamenii cu imunitatea scăzută sau cu boli cronice sau cei care se află deja în carantină ori auto-izolare sau cei care au fost deja confirmați că sunt infectați, la cerere, preoții le vor oficia slujbe la domiciliu. Pentru aceasta clerul va primi recomandări suplimentare.
Trebuie să apreciem munca tuturor unităților guvernamentale și în mod special a lucrătorilor din domeniul sănătății, pentru eforturile făcute cu profesionalism calificat.
Sfântul Sinod îndeamnă pe toți credincioșii să ia în considerare recomandărilor medicilor și ale Guvernului.
Să ne protejăm unii pe alții și să fim grijulii față de sănătatea celor din jur. Un rol deosebit în această situație îl joacă bunătatea și susținerea reciprocă. Acestea vor servi drept indicator al credinței și demnității.
Pentru situația complicată din țară, citiți în fiecare zi un capitol din Evanghelie și rugăciunile: „Tatăl nostru…”, „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucura-te…” și „Ușa milostivirii deschide-o nouă…”, cu o rugăciune comună adresată Domnului pentru Georgia și pentru întreaga lume.
De asemenea, centrele medicale ale Patriarhiei sunt pregătite să acorde ajutorul necesar în caz de necesitate.
De-a lungul secolelor, am trecut prin multe încercări: războaie, dezastre naturale, epidemii.
Credem profund în mila lui Dumnezeu și în mijlocirea Preasfintei Fecioarei Maria că vom trece peste aceste încercări și cu dragoste reciprocă vom întâmpina Praznicul luminat al Învierii Domnului.
„Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieții mele, de cine mă voi înfricoșa”?( Psalmul 26)
Fie ca
binecuvântarea Domnului să fie peste Georgia și peste toată lumea!
Dată fiind zarva nejustificată, nedreaptă și artificială de ieri atât în
mass-media, cât și pe internet pe seama clericilor Sfintei noastre Mitropolii
și în principal a Episcopului nostru, facem cunoscut poporului kithirean că de
astăzi, cu cea mai adâncă durere, bisericile noastre încetează orice slujire
sacră. Cu toate că acest lucru este potrivnic Tradiției noastre Ortodoxe de
multe veacuri, care a recomandat rugăciuni întinse de toată noaptea, procesiuni
și sfinte Liturghii.
La ceasurile sfintelor Liturghii și ale sfintelor slujbe
va fi prezent numai preotul care se roagă, în timp ce ușile bisericilor vor
rămâne deschise.
Deoarece am fost acuzați de neascultarea și încălcarea legii și de
indiferență și nepăsare față de frații noștri care se primejduiesc de
coronavirus și ca scăpare de smintirea conștiinței pliromei creștine, declarăm
că nu am încetat nici o clipă să ne rugăm și să fim de partea semenilor noștri afectați
cu precădere în activitatea slujitoare sporită.
Îndeosebi pentru măsurile de prevenție ale pandemiei neașteptate care s-a
ivit, Biserica noastră locală a luat foarte devreme măsurile indicate pentru evitarea
aglomerației: suspendarea catehezelor, închiderea ședințelor Școlii Părinților,
suspendarea sinaxelor eparhiale de studiu al Sfintei Scripturi, limitarea
slujbelor bisericești secundare șamd. Oare la fel de devreme au fost păzite
normele de control al celor ce intră pe insula noastră din Italia și din alte
țări? Numai Biserica Locală va fi vinovată pentru un eventual caz?
Judecăm drept indispensabil pentru cea mai bună informare a voastră să
semnalăm, de asemenea, înverșunarea diverșilor acuzatori ai noștri care a ajuns
până la punctul de a fi contestată chiar și grija și dragostea noastră pentru
frații noștri aflați în
dificultate (de ex., funcționarea cu succes de 18 ani a Grupării de îngrijiri sociale a
voluntarilor și a Trezoreriei Generale Caritabile ale Sfintei noastre
Mitropolii).
Ne dorim să avem putere bună în această luptă a noastră duhovnicească neprevăzută și ieșire grabnică împreună cu Dumnezeu din această criză!
* * *
Pentru a înțelege acest comunicat, trebuie precizat că Mitropolitul
Serafim a fost arestat de Poliție zilele trecute pe motiv că a slujit
Acatistul în biserică în prezența credincioșilor. Se pare că a fost eliberat,
între timp.
În contextul
interzicerii participării oamenilor la cultul Bisericii în Grecia, încep să
apară și mai multe voci care critică această decizie. Astfel, Sfânta
Chinotită a Sfântului Munte, după ce-și manifestă solidaritatea cu poporul,
cu guvernul și cu toți care se luptă zilnic cu virusul, „exprimă necazul
Părinților Aghioriți față de interdicția nediscriminatorie generală a cultului
creștin ortodox și mai ales într-o perioadă în care poporul are nevoie mai mult
ca niciodată să alerge la Dumnezeu”.
De asemenea, Mitropolitul
Nicolae de Mesogheia a afirmat: „Faptul că guvernul a împiedicat cultul în
toiul a toată situația dificilă, totuși a dat din fericire unele ieșiri ca să
poată fi săvârșită Sfânta Liturghie, este ceva ce trebuie câte puțin să fie îndreptat
și cumva să fie modificat. Sănătatea publică este un bun foarte prețios, dar și
comuniunea cu Dumnezeu și mulțumirea lui Dumnezeu, care se împlinește în
bisericile noastre prin Sfânta Liturghie, este un lucru necesar”. Mitropolitul mai
precizează că este utilă transmisia în direct a slujbelor, dar nu este
suficientă. Musulmanii au înlocuit pe hogea cu o casetă, însă „la noi Liturghia
nu poate fi înlocuită cu o casetă”.
În acest context, în care bisericile sunt închise fără precedent, inclusiv accesul în Sfântul Munte la dispoziția Fanarului, Patriarhul Bartolomeu adresează mesaje de încurajare și încredințarea în puterea Crucii, care este cinstită astăzi în a treia Duminică din Postul Mare. Totuși aceste urări sună foarte ciudat în contextul în care domină și dictează teama de a se aduna poporul laolaltă pentru a se închina Crucii. Oare ce pretenții putem avea de la Dumnezeu când nu arătăm nici măcar cel mai mic gest de cinstire și de curaj? Ce-i drept, Patriarhul Bartolomeu a transmis o urare simplă după Sfânta Liturghie slujită astăzi cu ușile închise: „Dumnezeu să protejeze, cu puterea și cu harul cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, pe toți oamenii, în toată lumea de pericolul pandemiei de coronavirus, care stă deasupra”. În plus, Patriarhul a trimis o scrisoare de compasiune „frățească” Papei și Președintelui Italiei pentru situația tragică a țării. Cu o astfel de preocupare mai mare față de catolici și frică de permite cinstirea Crucii în această Duminică special dedicată ei, semnalul nu pare a fi unul foarte plin de credință în Dumnezeu, ci mai degrabă de eschivare, de amabilitate seacă și calcule lumești.
Este preferabilă atitudinea curajoasă a Mitropolitului Serafim decât diplomația fariseică a înhăitării cu lumea ateistă contemporană.
Biserica Ortodoxă Georgiei a decis să nu urmeze indicațiile medicilor și ale reprezentanților altor religii.
După o discuție de șapte ore în spatele ușilor închise, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene a decis să nu facă modificări la slujbele și ritualurile bisericii. Pandemia coronavirusului, în opinia iararhilor, nu este o bază suficientă pentru schimbarea tradițiilor vechi de secole și cu atât mai mult pentru oprirea prezenței la slujbe. Poziția Patriarhiei a fost exprimată de secretarul de presă al Întâistătătorului BOG Andrei Dzhagmaidze.
Mai mult, în ceea ce privește decizia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu privind încetarea temporară a serviciilor divine, potrivit unui membru al Sfântului Sinod, Mitropolitul de Ahalkalak și Kumuroy Nikolos (Pachuashvili), Biserica Ortodoxă a Georgiei nu este obligată să urmeze alte decizii decât cele proprii. Acesta este principiul autocefaliei, a menționat episcopul Nikolos :
„Biserica Ortodoxă Georgiană este o biserică locală și suntem toți membri ai unei singure Familii Ortodoxe. Autocefalia înseamnă însă că, în interiorul Bisericii noastre, adică pe teritoriul nostru, luăm toate deciziile în mod independent. Prin urmare, nu vom comenta acțiunile altor biserici, deoarece acest lucru se aplică teritoriilor lor. Ele sunt acceptate pe baza situației specifice, la fața locului și nu vom fi de acord cu nimeni în prealabil. Așa am decis. ”
Decizia a fost luată în ciuda faptului că șeful Centrului pentru controlul bolilor, Amiran Gamkrelidze, s-a întâlnit cu membrii Sinodului cu o zi înainte . Potrivit acestuia, el a adus ierarhilor Bisericii informații despre situația ivită, odată cu răspândirea coronavirusului și a precizat că adunarea unui număr mare de oameni în interior este extrem de periculoasă:
„Ieri, am participat personal la o întâlnire pe această temă cu membrii Sinodului, cu Sanctitatea Sa. Și am împărtășit recomandările noastre cu privire la sănătatea cetățenilor noștri. Aceasta este, în primul rând, igiena și menținerea distanței – acestea sunt principalele noastre arme în lupta împotriva virusului. Patriarhia și-a exprimat intenția de a urma cât mai mult recomandările medicilor. ”
Cu toate acestea, Mitropolitul Nikolas consideră că spațiul din catedrale este suficient pentru ca enoriașii să se simtă în siguranță:
„Nu există nici un dezacord în Sinod sau vreun dubiu cu privire la faptul că infecția poate fi transmisă prin lingurița de comuniune. Despre așa ceva nici nu poate fi vorba! Prin urmare, indiferent de ce se întâmplă, nu poate exista nicio schimbare. În ceea ce privește problema cultului, recomandările noastre sunt să urmăm recomandările Ministerului Sănătății. Dar nu putem interzice credincioșilor să asiste la slujbe. Chiar dacă am fi spus acest lucru, credincioșii adevărați nu l-ar fi acceptat niciodată. Există suficient spațiu în catedrale pentru ca oamenii să-și păstreze distanța; și încă ceva ce este legat de anumite sume de bani: s-a propus instalarea sistemelor audio în toate parohiile, ceea ce le-ar permite enoriașilor să asculte serviciile în aer liber. “
În timp ce Biserica Ortodoxă a Georgiei insistă că, credința va proteja turma mult mai bine decât urmând recomandările medicilor, Consiliul musulman al Georgiei, dimpotrivă, a decis să urmeze sfaturile epidemiologilor.
Începând de astăzi, slujbele publice în moschei au fost întrerupte în toată țara. În special, rugăciunile tradiționale de vineri au fost anulate.
„Îi îndemnăm pe musulmanii care trăiesc în Georgia să rămână calmi, optimiști și să nu intre în panică, să respecte pe deplin recomandările date de autoritățile sanitare și să creadă în Atotputernicul Dumnezeu”, se arată în declarația oficială a Oficiului Musulmanilor din Georgia.
În același timp, moscheile rămân deschise celor care intenționează să facă rugăciuni individuale.
Muftiul din Georgia de Est Yasin Aliyev a menționat că enoriașii au reacționat calm la decizie:
„Celor care vin, le spunem că este închis din cauza virusului . Spunem să se întoarcă acasă și să se roage acasă. ”
În comunitatea de experți, decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Georgiene nu a fost o surprinză. După cum a menționat teologul Gocha Mirtskhulava , judecând după faptul că în cursul discuțiilor de astăzi, niciunul dintre ierarhii Bisericii, nici măcar nu intenționa să ridice problema efectuării unor modificări temporare ale practicii liturgice, așteptarea oricăror concesii serioase din partea BOG nu e reală.
Unii observatori subliniază faptul că: prin decizia de astăzi, Patriarhia Georgiei a pus în pericol sănătatea și viața enoriașilor săi, deoarece majoritatea credincioșilor din Georgia au încredere în preoți mai mult decât în medici.
La întoarcerea de la plimbare, în Lavră am întâlnit-o pe maica Elena din Georgia. A privit spre mine și s-a apropiat să ia binecuvântare. După care am întrebat-o: – Maica Elena, luați binecuvântare nu vă temeți de corona? – Nu, așa ceva, nuu… Acum a fost întâlnirea Sinodului la noi în Georgia și toți episcopii au hotărât ca la noi să nu se schimbe nimic… – Ce înseamnă că nu se schimbă nimic? – A rămas totul cum a și fost: Sfânta Împărtășanie ca și până acum, slujbele Bisericii la fel… A fost interzis doar traficul, mergem pe jos până la biserică.
Molima care bântuie acum ne pune într-o postură delicată. Boala este încă necunoscută, reacțiile statului, dar și ale populației sunt în lipsă de informații complete, iar credința noastră se scaldă adesea în această mare a confuziilor. Este foarte important să fie clarificate întâi efectele bolii și modul ei de acțiune, dar, în orice caz, cele ce țin de credință ar trebui să fie mai presus de instabilitățile pământești. Fiecare caută lămuriri încă, dar deocamdată trebuie să ne ținem de ce știm cel mai sigur: pentru orice creștin există viață veșnică dincolo de aceasta trecătoare și ne luptăm să o dobândim pe aceea.
Care este situația cu care
ne confruntăm
Mai întâi trebuie să știm că boala este reală, creează victime din rândul
tuturor oamenilor, nimeni nu este cu totul ferit. Nici vârsta, nici imunitatea
bună, nici păzirea de contaminare (care nu poate fi totală) nu ne pot apăra cu
certitudine. Pe de altă parte, avem de-a face cu o viroză la care rata de
însănătoșire este foarte mare. Așadar pericolul nu este imens, dar există. În fața
lui autoritățile încearcă să drămuiască lucrurile, adică să gestioneze cât mai
bine situația încât să nu se aglomereze spitalele, ci infectarea măcar să nu
fie în masă și concomitentă pentru că ar îngreuna îngrijirea bolnavilor într-un
număr foarte mare.
Este bine intenționată această abordare și nu o putem contesta, totuși mai există destule necunoscute. Cât timp putem susține economic, cultural, educațional, religios o astfel de stare de urgență ? Dacă e vorba de un răstimp scurt, de maxim o lună-două, putem face acest efort. Dar se sugerează că perioada va fi mult mai mare, cu termen încă neștiut. Trebuie avute în vedere și pierderile de altă natură decât cele cauzate de boală.
Rolul și locul Bisericii
La aceste întrebări de mai sus așteptăm să ne dumirim ce răspuns vom da. Până atunci, frământarea noastră este dacă putem pune credința pe pauză. Nu doar mersul la biserică este o problemă spinoasă, deja reglementat de normele stării de urgență, ci și alte aspecte, cum sunt îndeosebi cele legate de împărtășire, mai ales că suntem în Postul Mare.
Acum adunările în spații închise sunt interzise, inclusiv slujbele religioase.
Iar cele din aer liber trebuie să se desfășoare cu o distanță de cel puțin un
metru între participanți. Este evident că slujbele nu vor putea fi ținute
respectând riguros aceste reglementări. Ar însemna că oamenii să stea afară
într-un pătrat de 9/9 m aproximativ în cel mai bun caz. Dar se poate încerca și
acest lucru, care presupune și o probă a credinței celor ce participă.
Desigur că oricine se poate molipsi atunci când vine la biserică, nu-l protejează Dumnezeu de boală în spațiul liturgic. Iar aceasta poate duce la moarte trupească. Dar trebuie pus în balanță folosul și paguba. Putem pierde sănătatea sau chiar și viața, dar ne putem păstra și zidi sufletul în aceste condiții. Fiecare alege în funcție de ce prețuiește mai mult; acolo îi va fi și inima lui: la Dumnezeu în cadrul slujbei sau la lucrurile și fricile trupului. În plus de asta, apare și obstacolul autorităților, care este posibil să intervină și să facă șicane.
Condițiile acestea dificile vor aduce diferite abordări. Deja există voci care îndeamnă la acceptarea opririi slujbelor, după cum se întâmplă în Grecia. Și nu doar cei necredincioși fac asta, ci și arhiereii, dar și unii duhovnici cu renume. Așadar, opreliștile de mai sus fac problematică organizarea efectivă a slujbelor de către cler, nu doar participarea credincioșilor.
Cert este că renunțarea la rugăciune, fie ea și doar sub aspect cultic, este o tăgăduire a lui Dumnezeu, a credinței noastre. Slujbele nu pot fi înlocuite cu rugăciunile de acasă. Acest lucru este știut și a fost afirmat adeseori. Ele sunt mai mult decât rugăciune, sunt forma noastră de mărturisire și apropiere de Hristos. Chiar dacă există situații când putem renunța la mersul la biserică, totuși trebuie să existe motive întemeiate pentru aceasta. Cei bolnavi sau foarte vulnerabili, cum sunt bătrânii, au o justificare (dar și o cunună mai mare dacă fac o jertfă să vină la slujbă), dar ceilalți nu au nici o justificare validă. Pentru că singurul motiv de a veni la biserică (și pe timp de pace și sănătate) este viața veșnică, grija de suflet, frica de Dumnezeu și pregătirea pentru viața viitoare. Pe timp de boală aceste principii sunt neschimbate sau chiar mai stringente.
Faptul că statul interzice slujbele este o dovadă că este ateu, fără de Dumnezeu. Dar nici nu putem cere prea mult, ci doar conștientizăm o dată în plus că nu îi datorăm totul, ci doar limita pusă de Hristos: „Dați înapoi Cezarului cele ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu” (Mt. 22:21). Poate că uităm că suntem datori să participăm la viața socială cu măsură. Pusă problema mai matematic, avem obligația să sprijinim activitatea din sistemul de sănătate și să nu-l aglomerăm, ținând sub control, pe cât posibil, evoluția contaminărilor. Totuși avem datoria de a da lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu, adică sufletul, duhul și inima noastră, precum și trupul, adică prezența la biserică și lucrarea mântuirii.
Nu suntem animale, ca să ne preocupăm doar de trup, ci avem și suflet. Iar dovada credinței noastre este grija de suflet mai mult decât de trup. Aceasta nu înseamnă a neglija sănătatea, ci a nu pune în primejdie mântuirea sufletului, pentru că acesta primează. De multe ori, este necesară jertfirea sănătății și chiar a vieții trupului, cum au făcut-o în cazuri extreme mucenicii.
Comunicate oficiale
Sinoadele mai multor Biserici Locale au dat îndrumări speciale cu privire la situația creată de virus. Nu doar Grecia și Cipru au dispus oprirea slujbelor oficiate cu participarea credincioșilor, ci și Constantinopolul. Justificarea constă în aplicarea măsurilor trasate de organele statului și combaterea împrăștierii virusului.
Chiar dacă Sinodul
Bisericii Ruse a luat hotărârea ca slujbele să nu fie oprite, totuși a dat
unele recomandări de prevenție care sfidează credința în Sfânta Împărtășanie. Astfel,
lingurița trebuie ștearsă după fiecare om și dezinfectată în spirt (deși nu se
știe cât de eficientă este această manevră pentru îndepărtarea virusului), iar
anafura să fie împărțită cu mănuși igienice. Aceste proceduri sunt echivalentul
folosirii mai multor lingurițe și tot nu garantează evitarea contaminării. Practic,
împărtășirea ar trebui să țină de suflet și de credință, nu de igienă aseptică.
Deși se face referire la o specificație din Pidalion a Sf. Nicodim Aghioritul
cu privire la împărtășirea în caz de ciumă, ea nu este riguroasă. Într-o notă
de subsol, Sfântul scrie că nu este permisă darea Sfintei Pâini pusă în
struguri, ci în vase sfințite din care să fie luată de bolnavi sau de ciocli cu
o linguriță. Acestea sunt spălate apoi în oțet. Existența cioclilor (persoane
imune la boală) presupune o carantină deosebită și imposibilitatea de a se
apropia preoții. Chiar și în aceste condiții, nu este corectă împărtășirea
decât din vase sfințite, care sunt curățate cu oțet după aceea. Dar acest
procedeu este urmat pentru cei deja bolnavi, nu pentru toată lumea.
Dar notabilă este recomandarea
Sinodului Bisericii Ucrainene de a fi continuate slujbele în aer liber dacă
depășesc 10 persoane, conform dispozițiilor organelor de stat. Trebuie păstrată
igiena în biserici, dar ritualul de împărtășire rămâne neschimbat, afară de
băutura de după primirea Tainelor, care trebuie primită în pahare de unică
folosință.
Sinodul Bisericii Sârbe a emis un comunicat în care își exprimă sprijinul pentru cei care luptă contra bolii și condoleanțe familiilor, rudelor și prietenilor celor decedați și reafirmă că „oferă credincioșilor ei unicul remediu pentru nemurire, Sfânta Împărtășanie, precum și binecuvântarea Sfintelor ei Taine și a întregii comori sacramentale”.
În România rămân în vigoare
dispozițiile pentru cei slabi în credință?
Din păcate, subiectul lingurițelor de unică folosință nu a fost rezolvat cum se cuvine. Conform intervenției purtătorului de cuvânt al Patriarhiei (în emisiunea Universul Credinței), recomandările inițiale ale Patriarhiei Române au fost date pentru cei „slabi în credință”, deci ele rămân în vigoare pentru a fi aplicate în cazul unor astfel de oameni. Mai mult, sunt aduse acuzații și persiflări la adresa celor „tari în credință”, care pot ajunge la „rigori vecine cu idolatrizarea linguriței și chiar a Sfintei Împărtășanii”. Aceste concepții sfidează credința că Împărtășania este o Taină care nu funcționează ca o simplă mâncare, ci este Însuși Trupul lui Hristos, de la care nu s-a molipsit nimeni până acum de boli. De aceea se și impune o examinare a celor care se apropie de Potir pentru a se împărtăși cu credința în viața veșnică, cu pregătirea cuvenită, nu pentru vreo utilitate pământească. Este un subiect dureros, care nu merită tratat mai mult acum, dar care vădește alte îngrijorări ce încă nu sunt rezolvate cu privire la păstrarea nealterată a credinței de către sinodali.
Există diferite atacuri la adresa împărtășirii din linguriță din partea opiniei publice de la noi și din străinătate (pentru diaspora). Dar oare poate Biserica să se adapteze la pretențiile lor fără să fie afectată puterea credinței? Parcă prea ne-am obișnuit cu lumea și legile ei și se uită ușor faptul că Evanghelia chiar nu este din lumea aceasta și insuflă în om viața și lumina harului, ceva palpabil și real, chiar dacă nevăzut. Putem rămâne la forme moarte din conformism și frică de oprobiul societății?
Îmbărbătări duhovnicești
Nu poate fi trecută cu vederea suferința multora, care sunt bolnavi sau care au apropiați ce au murit. Frica de a participa la slujbele Bisericii este justificată; de multe ori ne împinge să ne rugăm chiar mai mult. Evident că cei îmbolnăviți vor trebui să evite contactul cu ceilalți, chiar și în lăcașurile de cult. Rugăciunea de acasă este necesară și ancorarea în ajutorul pe care îl primim de la Dumnezeu este stringent. Panica și isteria nu aduc nici un folos, cu atât mai puțin difuzarea a tot felul de știri neverificate, care se înmulțesc acum.
Un cuvânt de mare folos duhovnicesc a fost adresat de către IPS Mitropolit Atanasie de Limassol, în care îndeamnă la credință puternică și conștientizarea condiției noastre muritoare și totodată nemuritoare. Cel mai mare sprijin vine din slujbele săvârșite de Biserică, inclusiv Sfântul Maslu. Parcă o astfel de abordare insuflă mai multă încredere din bărbăția unor astfel de ierarhi.
Este de remarcat că există poziții diferite în cadrul Ortodoxiei, chiar antagonice, dar cumva consecvente. Cei care au aprobat ecumenismul în Creta și pretențiile papiste ale Fanarului îndeamnă și acum la respectarea mai mult a Cezarului decât a lui Dumnezeu, pe când cei drept credincioși se încred mai degrabă în respectarea neabătută a rânduielii liturgice consacrate pe lângă mijloacele de prevenție umană. Altfel spus, ereziile ascund necredință, care se vădește și chiar crește cu timpul. Oare ce ne poate trezi din somnul necredinței?
Cu înțelegere, dar și cu responsabilitate, consider că trebuie să ne asumăm
cu cutremur viața, moartea, dar și viața veșnică. Poate chiar în văzul
dezaprobator al lumii.
Prefacerea societăţii româneşti are loc în ritm alert: ieri dimineaţă a fost sugerată majorarea pedepselor penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor infectocontagioase, ieri noapte a fost adoptată.
Majorarea este substanţială: de la o limită de 2 ani am ajuns la o pedepasă maximă de 15 ani de închisoare!
Sporirea pragului sancţionator la limita de 5 ani aduce această infracţiune în categoria celor pentru care pot fi dispuse măsuri preventive. Este de aşteptat să explodeze numărul dosarelor penale în care se dispune arestul la domiciliu şi arestul preventiv în centre speciale de detenţie. Ceea ce era previzibil la data instituirii stării de urgenţă devine posibil prin efectul modificărilor de lege penală care au fost adoptate ieri noapte.
Coronavirusul va fi
combătut cu cătuşe?
Schimbarea normelor penale şi operaţionalizarea acestora pe
seama măsurilor preventive modifică substanţial regimul civic din societatea
românească, sporeşte capitalul autoritar al statului care poate sancţiona în
modalitatea cea mai dură posibil pe orice persoană care nu respectă
dispoziţiile emise de un factor de autoritate. Aceasta în condiţiile în care
măsurile preventive se adoptă fără a fi cercetat fondul acuzaţiei, ci numai „dacă din probe rezultă suspiciunea
rezonabilă” (art. 223
alin.(2) Codul de procedură penală).
Oare împărtăşirea credincioşilor cu o singură linguriţă este suspiciune rezonabilă pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor infectocontagioase, prevăzută de art. 352 Codul penal? Dar organizarea serviciului religios cu nerespectarea distanţierii la un metru? Dar desfăşurarea slujbelor pentru 101 credincioşi?
Toate acestea au loc în condiţiile în care statul nu a făcut
proba eficacităţii demersurilor sale, a caracterului rezonabil şi proporţional
al intervenţiei sale şi a viabilităţii politicilor pe care doreşte să le adopte.
Ceea ce este cert este că regimul
drepturilor cetăţeneşti a fost drastic alterat pe fondul de panică generalizată,
aceasta fiind singura certitudine pe care o avem deocamdată.
Preluăm un articol din G4media, care pretinde că informaţia publicată este confirmată de surse multiple, cu menţiunea că noile dispoziţii penale nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial şi că vom actualiza acest articol de îndată ce va fi posibil.
UPDATE: Guvernul a modificat în noaptea de miercuri spre joi Codul penal prin Ordonanță de urgență, înăsprind semnificativ pedepsele pentru zădărnicirea combaterii bolilor, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.
Potrivit noilor prevederi, pedepsele cu închisoarea cresc astfel:
de la 1 la 5 ani pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase dacă a pus în pericol sănătatea, integritatea sau viața uneia sau mai multor persoane sau a creat un pericol cu privire la răspândirea unei boli infectocontagioase:
de la 1 la 5 ani pentru misiunea de a divulga autorităților competente în prevenirea, combaterea și tratarea bolilor infectocontagioase a unor informații esențiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană suspectă sau confirmată ca fiind infectată cu o boală infectocontagioasă, precum și orice alte informații necesare efectuării anchetelor epidemiologice
de la 5 la 15 ani dacă faptele prevăzute mai sus au avut drept rezultat moartea victimei.
Știrea inițială:
Guvernul a discutat, miercuri noapte, majorarea pedepselor, printr-o modificare adusă prin OUG Codului Penal, în cazul infracțiunilor de zădărnicire a combaterii bolilor și fals în declarații, dar nu este clar dacă măsura a fost adoptată sau nu, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale.
Măsura a fost luată după ce s-au înregistrat mai multe cazuri de fugă din spital a unor persoane infectate cu coronavirus, de persoane care nu au respectat măsurile de izolare sau care nu au declarat la intrarea în țară că vin din zonele roșii.
Ministerul Justiției a propus înăsprirea pedepselor, astfel că dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani. Dacă s-a produs vătămarea corporală pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani iar dacă fapta este săvârșită prin cultă fapta se pedepsește de la 6 luni la 3 ani cu amendă.
Guvernul a anunțat înaintea ședinței de mieruri că are pe ordinea de zi un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, dar nu este clar până la momentul difuzării acestei știri dacă propunerile au fost adoptate, însă ele au fost discutată în timpul ședinței care s-a prelungit mult după miezul nopții, potrivit surselor G4Media.ro
Ce prevede textul vechi
Articolul 352 din Codul Penal:
(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.
În ce privește falsul în declarații, articolul 326 din Codul Penal prevede în prezent doar închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă. Și în acest caz pedeapsa s-a majorat la închisoare de la 6 luni la doi ani sau amendă și s-a întrodus, suplimentar, un alineat care prevede că dacă se ascunde existența unui risc privind infectarea cu o boală contagioasă, falsul în declarații se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau amendă.
Amintim că trei senatori liberali au preluat initiațiva asociației procurorilor (AMASP), care a propus înăsprirea pedepselor în cazul infracțiunilor de zădărnicire în combaterea bolilor.
În condițiile în care noul virus este unul nou, ale cărui simptome și patologii nu sunt cunoscute și generează o imensă panică, o serie de informații cât mai bine documentate sunt necesare pentru a ști cum să reacționăm cât mai eficient sanitar, dar și psihologic. O sursă de informare serioasă este doamna dr. Olga Simionescu. Redăm mai jos un interviu realizat de Marius Tucă în data de 16 martie, cu câteva idei spicuite pe scurt. Acestea sunt dezvoltări ale unui articol de prezentare, pe care îl preluăm la final.
Pe lângă problemele sanitare, foarte importante sunt și cele economice, culturale, religioase, educaționale, care nu trebuie neglijate, cum vedem că se întâmplă deocamdată. Nu putem trata boala ca și cum am fi niște animale, ci în toată complexitatea factorilor sociali umani. Așteptăm o abordare mai serioasă din partea guvernului nostru și chiar la nivel mondial. În acest sens, metoda adoptată de englezi nu pare deloc falimentară.
Rezumat:
– virusul corona nu este unul necunoscut în rândul medicilor; este știut încă din 1960. Se transmite de la animale și păsări și a fost celebru în anii 2002 și 2012;
– însă virusul
descoperit în Wuhan la sfârșitul lui 2019 este unul diferit, care a făcut
inițial 131 de victime mortale cu pneumonii mortale;
– s-au îndeplinit
criteriile de declarare a pandemiei, adică peste 100.000 de cazuri în peste 100
de țări;
– ce nu se știe
este de ce unii oameni fac forme ușoare asimptomatice, iar alții forme severe;
– panica este
dăunătoare, fiind generalizată nu doar la noi în țară;
– cum se
transmite: de la persoane infectate prin picături Pfluge (nazale), aerosoli
(particule aflate în aer), pe suprafețe;
– virusul este
caracterizat de o diseminare extraordinară, fapt ce alimentează teoria că este
unul de laborator;
– nu trebuie să
atingem fața, pentru că ochii, gura și nasul sunt căile de infectare și este
necesară igiena, spălatul pe mâini;
– și masca simplă
protejează dacă nu stăm în apropierea persoanelor cu simptome de infecții
respiratorii. E mai mult decât nimic;
– distanța de
protecție față de persoane este de 90 de cm;
– este bine ca
mâncarea să fie prelucrată termic pentru că virusul nu iubește căldura;
– există diverse
teorii despre mutațiile virusului, care-l fac mai slab sau să aibă anumite
particularități. Mai există și alți factori care influențează forma agresivă
(L) sau slabă (S), cum ar fi vârsta și comorbiditățile, probleme de apărare imunitară
și teoria receptorului de ECA2 (min. 14-16);
– în România se
pare că a ajuns virusul mai slab;
– în Italia este
posibil să fie o populație îmbătrânită și zona Lombardia nu a fost izolată
rapid;
– există diferite
teorii ale conspirației cum a apărut virusul, dar acum trebuie să vedem cum să
scăpăm de el;
– există foarte
multe implicații negative economice serioase;
– există două
metode de abordare: prin carantină și cel englez mai detașat. Se spune că
serviciul imunolog englez este unul dintre cele mai bune. Bătrânii de peste 70
de ani sunt sfătuiți să stea în casă. Se permite circulația mai mult pentru a
se evita panica decât pentru a se imuniza oamenii;
– există
suficiente teste? Sunt știri că vor fi implicate și companii private care vor
sprijini în acest sens. Testele trebuie făcute doar în medii autorizate;
– preconizări:
vârful va fi în aprilie, vor fi și decese; în câteva luni lucrurile se vor
liniști;
– teoria S și L
este a chinezilor și este controversată;
– pentru
dezinfectare este nevoie de biocid, nu este suficient spirtul/alcoolul;
– să ne rugăm
pentru că nu totul ține de om;
– spălarea
fructelor și alimentelor care nu pot fi încălzite scade riscul contaminării;
– teoretic se
poate transmite prin intermediul banilor;
– teorii ale
conspirației, că a fost totul pregătit (min. 34);
Ce cred eu despre Corona virus (răspuns la telefoane):
1. Este un virus cu ARN, din familia virusurilor Corona cunoscute încă din 1960, la oameni și animale (păsări, mamifere). Se numește „noul corona” fiindcă au mai fost infecții cunoscute în 2002 (SARS-CoV) și în 2012 (MERS-CoV). Noul Corona Virus are simbolul SARS-CoV-2 și determină boala COVID-19. El a început în Wuhan în 2019, decembrie și s-a răspândit în întreaga lume. 2. Fiind virus cu ARN (beta corona virus), face mutații, parte naturală a ciclului celular, astfel că există două serotipuri principale: L agresiv, cu diseminare rapidă și S mai blând, cel clasic. Deși virusul poate afecta orice populație, se pare că în Wuhan (de unde a pornit) și în Italia a fost serotipul L, iar în România serotipul S. Aceasta este legată de susceptibilitatea genetică a populației, virusul nou corona intrând în celulă omului prin receptorul ACE2 (enzima de conversie a angiotensinei). Există contestatari ai teoriei mutationale, inclusiv o voce de la Yale, pe motiv că din lanțul lung de nucleotide (30000) doar câteva ar fi afectate. Însă eu cred că formele diferite de boală nu țîn doar de imunitatea individului, ci și de aceste două tulpini. 3. OMS a declarat deja pandemie, adică o epidemie întinsă pe multe țări. Asta nu trebuie să însemne panică a populației, ci doar atenție și măsuri sporite de protecție și protocoale de testare, transport, măsuri epidemiologice și tratament. 4. Noul corona virus se transmite prin picături Pfluge, particule virale, aerosoli, contact cu suprafețe infectate. Alcoolul sanitar nu este suficient și nici clorhexidină. Sunt necesare substanțe biocide, pe baza de alcool. Trebuie evitate aglomerările, mijloacele de transport în comun, strangerile de mâna 5. Masca protejează și este imperativ să ne spălăm pe mâini cu apă și săpun minimum 20 de secunde odată, de mai multe ori. 6. Mâncarea trebuie prelucrată termic. 7. Există formă ușoare, medii, severe ale bolii, în funcție de serotip și de răspunsul imun al pacientului infectat. Sunt mai grav interesați vârstnicii și mai puțin interesați copiii. 8. Transmiterea mult mai rapidă decât a virusului gripal a alimentat teoria că noul coronavirus este fabricat în laborator în scopuri de armă biologică și că a fost scăpat de sub control. 9. Există consecințe economice semnificative (linii aeriene au dat faliment, a scăzut bitcoin-ul, turismul în multe țări a fost lichidat, bursele s-au prăbușit), iar lipsa de la serviciu a oamenilor, chiar și cu home working, va avea urmări. 10. S-a instituit panică în populații din numeroase țări, întreținută de TV în principal, dar și de altele din media (emisiunile au înfulecat hulpav din subiect), precum și de frica oamenilor de boli. 11. Mulți „oameni de bine” vor intermedia teste, vor propune vindecări, vor specula prețul la măști și consumabile. 12. Un vaccin va fi disponibil în cel mai devreme un an, restul este fantezie pură. 13. În România, medicii priviți sunt acum priviți ambivalent (pe de o parte sunt toți corupți, fără afect, autosuficienți, dar și necesari, iată, în perioade de restriște); personalul medical instruit rămâne „umărul principal” în tratarea bolii. Și generalizarea referitoare la corupție și la celelalte face parte din preconcepțiile unora care cu siguranță n-ar fi stat vreodată să învețe toată viață, însă se uită cu jind/ invidie la alții care muncesc până cad. 14. Medicii de la Matei Balș sunt excepționali. Spitalul „Colentina” este lipit de „Matei Balș” și am lucrat împreună mult. Geniali. 15. Testarea se face doar la cei veniți din ariile de incidența crescută, precum și la pacienții simptomatici. Simptomele (tușe, febra, astenie, dureri musculare) nu diferă mult de cele ale gripei sau rhinovirusurilor. 16. ISU merge perfect, de multă vreme. DSP s-a profesionalizat. Interviul nereușit de la Timiș nu se pune. 17. Pentru cei care am trăit în comunism o perioada, calmul este un element dobândit (nu ne facem acum provizii, căci stăteam la coadă la carnea de porc de 37 lei 50 cu orele și o dramuiam). Este multă manipulare și histrionismul dâmbovițean înflorește. La ele se adaugă și sindromul ipohondriac accentuat mai ales la bărbații români. 18. Învățatul de al distanță (e-learning) când școlile sunt închise pare să fie singură soluție că să nu se înghețe anul școlar/ universitar. It’s more than nothing. 19. Totul se va scumpi după. Avioanele, vacanțele, alimentele. Lumea se va urgisi. 20. Sunt sigură că noi vom trece cu fruntea sus și nu trebuie să ne speriem. Cel mai rău scenariu poate fi să ne infectăm, însă cu siguranță vom scăpa”, a scris Olga Simionescu pe contul său de Facebook.
Un alt interviu interesant, util și cu greutatea unui medic de specialitate este cel de mai jos, realizat cu dr. Adriana Pistol, în care se spune, printre altele, că starea de carantină nu trebuie să dureze foarte mult și că metoda englezilor este posibil să fie mai bună. Și, lucru foarte important, atrage atenția asupra riscurilor economice și de altă natură foarte mari, care nu trebuie neglijate:
