Sf. Nectarie, rodul Bisericii în mijlocul neghinelor clevetirilor clericilor

Sf. Nectarie și clevetirile clericilor

Sf. Nectarie este un Sfânt al răbdării pentru că a arătat o răbdare uimitoare în războiul pe care l-a receptat pe terenul Bisericii.

De când a devenit Episcop, a primit clevetiri mari și cutremurătoare din partea clericilor care-l sileau să plece din Alexandria Egiptului și, după ce a venit în Grecia, a primit același război, fiind clevetit din mediul Bisericii.

Sfântul Nectarie s-a născut pe 1 octombrie 1846 în Silivria Traciei și numele lui de botez a fost Anastasios Kefalas. Părinții lui erau săraci și bine-credincioși. Mama lui îi citea Sfânta Scriptură și Psaltirea. La vârsta mică de 14 ani a plecat la Constantinopol, unde a lucrat din greu. A devenit învățător în Hios, în ținutul Litio și a avut dorința să devină monah. Pe 7 noiembrie 1886 a devenit monah în Mănăstirea Nouă din Hios și a luat numele de Lazăr, în timp ce a primit numele de Nectarie când a fost hirotonit diacon.

Mai apoi s-a dus la Atena, unde Patriarhul Sofronie al Alexandriei l-a ajutat economic să studieze la Facultatea de Teologie și în continuare însuși Patriarhul Sofronie l-a luat la Alexandria, unde l-a hirotonit preot și mai apoi, pe 15 ianuarie 1889 l-a hirotonit Mitropolit de Pentapole. A activat ca predicator, secretar și Epitrop patriarhal al Patriarhiei Alexandriei în Cairo, în biserica Sf. Nicolae.

În ciuda vredniciilor pe care le-a primit, nu și-a pierdut smerenia, chiar și în vremea invidiei și pizmei pe care le-a primit din partea clericilor atât din Biserica Alexandriei, cât și din Biserica greacă. Războiul și clevetirea clericilor l-au redus la punctul sărăciei și nenorocirii, pentru că nu avea unde să stea, nu avea unde să slujească, nu avea unde să meargă, nu avea salariu, pentru că clevetirile au continuat și când a ajuns în Grecia din partea clericilor din Biserica Greciei.

La un punct a devenit cunoscut lumii și credincioșilor că aceste clevetiri ale Sf. Nectarie proveneau de la clericii Patriarhiei Alexandriei și de la clericii Bisericii Greciei, cu rezultatul că credincioșii s-au întors împotriva lor.

A fost director la Seminarul Bisericesc Rizareio din Atena, unde a scos ucenici sfinți precum Sf. Sava Kalimnio, Cuviosul Filothei Zervakos, Sf. Ghervasie Paraschevopulos, Sf. Amfilohie Mari din Patmos ș.a. Sf. Nectarie a cultivat sufletele tuturor elevilor să dorească sfințenia și dragostea pentru persoana lui Iisus Hristos. În 1904 a întemeiat Sfânta Mănăstire de maici Sfânta Treime în Eghina, cunoscută nouă tuturor, Sfânta Mănăstire a Sfântului Nectarie, unde a locuit acolo din 1908, după retragerea de la Seminarul Rizareio. A adormit pe 8 noiembrie 1920 și în 2020, anul acesta, prăznuim 100 de ani de la adormirea sa. A săvârșit multe minuni, înainte, dar și după moartea sa și a fost îngropat în Sfânta Mănăstire a Sfintei Treimi din Eghina.

Sf. Nectarie a trăit o viață mucenicească și o viață în sărăcie și totuși a răbdat toate, chiar și clevetirile. Nu a răspuns, nu a acuzat, nu a vânat pe nimeni, nu a pus pe nimeni în tribunal, nu a căutat dreptate decât numai dreptatea lui Dumnezeu.

Sfântul Nectarie, Episcopul Pentapolei, a urmat în toate viața lui Hristos și fără murmur ceasul muceniciei pe care a suferit-o. Este o pildă de urmat pentru noi toți. pildă de răbdare pentru noi când avem parte de clevetiri sau război. Cine rabdă până la sfârșit cu ajutorul lui Dumnezeu se învrednicește de sfințenia lui Dumnezeu și de împărăția cerurilor.

Învățături ale Sf. Paisie de la Neamț despre validitatea Tainelor clericilor rătăciți și cine îi poate condamna

Sf. Paisie Velicikovski s-a confruntat cu trei rătăciri majore din vremea lui: uniația, rascolnicii și cei ce huleau rugăciunea minții. Din modul cum a înfruntat aceste amăgiri reiese limpede cum socotea că trebuie înfruntate ereziile condamnate și rătăcirile încă neosândite de Biserică potrivit învățăturilor patristice, pe care le cunoștea foarte bine. Aceste aspecte sunt folositoare în zilele de acum și în confruntarea cu provocările ecumeniste.

Tainele clericilor ortodocși nesăvârșite după rânduială sunt valide

Răspunsul șase Către niște râvnitori robi ai lui Dumnezeu din Rusia (din cartea Sf. Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. 1, ed. Doxologia, p. 140-141):

Asemenea preoți (care mărturisesc, cunună și botează după Molitfelnicul vechi rascolnic) mai mult slujitori de oameni, cărora Dumnezeu le va risipi oasele ca unor părtinitori ai schismei fac păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu. Pentru că acei ce îngăduie samavolnicia oamenilor și îngăduie schisma împotriva rânduielilor bisericești, împotrivindu-se poruncii Sfintei Biserici, îndrăznesc să săvârșească Sfintele Taine după Trebnicul (Moltfelnicul) vechi, unii ca aceia, dacă din toată inima înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta nu se vor pocăi și de la o asemenea lucrare a lor potrivnică Sfintei Biserici nu se vor dezice, în ziua înfricoșătoarei judecăți a lui Dumnezeu vor fi rușinați și Dumnezeu îi va urgisi pe ei. Deci, dacă mai sus-zișii preoți sunt adevărați creștini și de arhiereu ortodox hirotonisiți și cărțile bisericești îndreptate cu credință și dragoste le primesc, atunci, dacă ei pentru mai sus arătata pricină, adică plăcerea samavolniciei omenești și altele, săvârșesc Tainele după Trebnicul vechi, atunci Sfintele Taine sunt Taine desăvârșite și întru aceasta nu aveți de ce să vă îndoiți. Iar acei ce ca niște ispititori ai multor suflete creștinești, de nu se vor pocăi, vor fi vinovați la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu. Iar dacă cineva, după cuvintele Domnului, va sminti pe vreunul dintre cei mai mici ce cred în El mai bine îi va fi lui să-și spânzure o piatră de moară de grumazul lui și să se arunce în adâncul mării (Mt. 18, 6). Iar cei ce smintesc pe mulți creștini ortodocși nu vor ajunge oare cu atât mai vârtos la înfricoșata judecată a lui Dumnezeu?

Se cuvine, dar, unor asemenea preoți, care de Sfânta Biserică sunt puși ca păstori și învățători ai turmei cuvântătoare a lui Hristos, care este poporul ortodox creștin, să i se supună întru totul ca adevăratei maicii lor pentru săvârșirea Sfintelor Taine, întrebuințând Trebnicul îndreptat, dar a nu săvârși Sfintele Taine, spre marea mâhnire și ispită a poporului creștin împotriva Bisericii, după Trebnicul vechi, care a fost lepădat de Biserică cu alte cărți vechi pentru nenumăratele greșeli din ele. …

Doar Patriarhul și episcopii pot blestema/excomunica pe eretici, nu și restul credincioșilor

Cap. 9 din Răspunsul Starețului Paisie către Starețul Atanasie (din cartea Sf. Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, II, Ed. Tipografia Centrală, p. 65-66):

Când a venit la Careia ucenicul tău Gherasim și s-a întâlnit cu Visarion și a început a-l năpăstui pe dânsul, grăind așa: „că tu mie mi-ai zis că grecii sunt rătăciți și nu știu ce fac”, Visarion, văzând o năpastă ca aceasta, de care nici în somn n-a visat, s-a însemnat cu semnul Crucii și a început a se îndrepta. Dar Gherasim, curmând cuvintele lui, a început, ca un ieșit din mintea sa, înfricoșat a-l afurisi pe Visarion și anatemei a-l da. Dar Visarion, văzând această nebunie a lui, a început către dânsul a grăi așa: „Nu, frate Gherasim, nu așa. Dacă ai fi și știut în mine sau în altul oarecare oarece eresuri noi, care până acuma n-au fost, dar însă până nu va fi de aceasta sobornicească întrebare, tu, fiind monah prost (simplu), nu ai putere pe unii ca aceștia noi eretici a-i afurisi fără de Patriarh și fără de vlădică. Iar dacă Patriarhul și vlădica, ispitindu-i pe acești noi eretici și, după întrebare, dacă vor petrece tot întru a lor neplecare și îi vor afurisi pe unii ca aceștia noi eretici, atunci fiind afurisiți de la Patriarhul și de la vlădica, se cuvine și fiecărui drept credincios creștin a-i afurisi”. Așa a zis fratele Visarion ucenicului tău Gherasim, dar nu așa precum el a clevetit ce a vru și încă a adăugat multe dintru al său cap deșert ce a vrut singur, care este aievea minciună. … Și iată așa iar v-ați sculat asupra noastră fără de nici o pricină.

Botezul uniaților (greco-catolicilor) nu este valid

Viața Cuviosului Stareț Paisie de Mitrofan, cap. 20 (din cartea Paisie de la Neamț, Autobiografia și Viețile unui stareț, Ed. Deisis, p. 263):

Pravoslavnica noastră Biserică cea mare a Răsăritului, cunoscând desăvârșit cum că papistașii cu totul au stricat Tainele Sfintei Biserici și mai vârtos a Botezului și a Preoției și acum urmează nevoia ca pe cei ce vin de subt stăpânirea Papii către pravoslavnica Biserică a Răsăritului nu cu Sfântul Mir, ca mai înainte, să-i primească, ci desăvârșit ca pe niște cu totul nebotezați să-i boteze. Deci, înștiințându-se de acest lucru și toți părinții Soborului și fiind cei mai mulți din Ardeal și din Țara Leșească (Polonia) și cunoscându-se pre sine și cum că au trebuință de Sfântul Botez, multă supărare îi făceau preacuviosului ca să-i boteze.

Iară el, știind că este multă vrăjmășie asupra pravoslavnicei Biserici pentru aceasta, de vreme ce ea ține întru sine piatra cea scumpă și neprețuită, amanetul pe care l-a luat de la Domnul nostru Iisus Hristos și îl păzește nestricat și integru, iară celelalte l-au pierdut și au rămas goale și sărace de o bogăție neprețuită ca aceasta și de aceea o zavistuiesc (căci darul bun totdeauna este zavistuit) și totdeauna se sârguiesc ca de-ar putea să o jefuiască și pre dânsa de acesta, întârzia a-i boteza. Însă mai pe urmă, încredințându-se desăvârșit cum că de nicăieri nu-i va veni nici o supărare pentru aceasta, a început a-i boteza. Dar foarte se necăjea cu aceia care au luat hirotonie, căci unii dintre dânșii cereau numai ca să se ungă cu Sfântul Mir, zicând că sunt botezați. Din care unii și până acum se află (zice părintele Isaac Dascălul) care pentru cinstea și slava vremelnică, ah, nenorocire, se lipsesc de cea veșnică. Pentru că turnarea niciodată nu se poate numi Botez. Și de aceea foarte tare greșesc împotriva canoanelor sfintelor pravile, împotriva dogmelor pravoslavnice și a Bisericii celei mari a Răsăritului toți cei ce se reazemă numai pe a lor socotință și nu primesc să se boteze ca să nu se scape de oareșicare cinstiri vremelnice. Și cu aceasta, după cum zice Sfântul Apostol Pavel, se lipsesc de slava cea dumnezeiască (Rom. 3, 23).

Deci Preacuviosul, după ce vedea că nici cu un fel de sfătuire nu se pleacă a se boteza vreunii din acei ce luaseră asupră-și hirotonii, apoi nu-i ocăra, nu-i prihănea, ci, alegându-le averea ce aduseseră pe lume ei și dăduseră obștii, după așezămintele Sfinților Părinți, le-o da înapoi și apoi, deacă voiau, mai ședeau în sobor, iară deacă nu, se duceau unde voiau. Iară preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de subt stăpânirea Papei săvârșea această mare Taină a Botezului fără de nici o împiedicare sau îndoire ca pre o prea de nevoie mântuire a omului.

Concluzii

Din situațiile de mai sus se înțelege că Sfântul Paisie considera:

1. că sunt valide Tainele bisericești săvârșite incorect de preoții ortodocși, dar spre paguba poporului și îndeosebi spre pierzarea lor la judecata lui Dumnezeu. Ele sunt lucrătoare pentru că slujitorii sunt membri deplini ai Bisericii Ortodoxe;

2. că nu pot fi condamnați de oricine cei ce născocesc erezii noi decât numai de ierarhie. Cei aflați în greșeală trebuie cercetați în Sinod și condamnați dacă se adeverește că au concepții greșite dogmatic și stăruie în ele;

3. că Tainele săvârșite de ereticii papistași, printre care sunt și uniații greco-catolici, sunt nule și cei ce vin la Ortodoxie din rândurile lor trebuie botezați pentru că sunt nesfințiți.

Aplicând aceste principii la erezia ecumenistă de astăzi, putem spune că Tainele săvârșite de clericii ortodocși cu mentalitate ecumenistă sunt valide, dar ei smintesc pe credincioșii care îi urmează și merg împreună spre pierzarea sufletească. Această situație trebuie îndreptată printr-un Sinod ortodox care să condamne învățătura greșită și să depună pe cei care stăruie în ea. Clericii simpli și credincioșii nu pot condamna ei singuri sau considera nelucrătoare Tainele preoților ecumeniști. Cel mult pot să se delimiteze de aceia prin întreruperea pomenirii sau altă modalitate eficientă pentru a ajuta la îndreptarea situației. Ereticii condamnați, inclusiv catolicii, nu au har și lucrare sfințitoare și nu trebuie avut comuniune de nici un fel cu ei.

Răspunsul a patru arhierei ciprioți către Patriarhul Ecumenic. „Avem dreptul să ne expunem părerile liber și fără teamă?”

Până acum, au mai fost patru ierarhi greci care au luat poziție pe tema autocefaliei problematice ucrainene, care au cerut convocarea unui Sinod Panortodox. Dar, până la urmă, au acceptat și s-au împăcat cu situația că Arhiepiscopul lor pomenește și recunoaște pe schismaticul Epifanie. De data aceasta, există tot patru episcopi ciprioți care iau atitudine fățișă împotriva aceluiași gest din Biserica lor. Totuși se poate observa mai mult curaj, demnitate și combativitate la cei de pe urmă în felul cum au ajuns să înfrunte chiar și pe Patriarhul Ecumenic, sursa dezbinării, nu doar pe Arhiepiscopul lor direct.

Problema principală este aceea că deciziile sunt luate despotic, fără o consultare reală, fără argumente concludente și fără a permite contestații, cu atât mai puțin să fie respinsă întemeiat orice obiecție. Sistemul de organizare al Bisericii Ortodoxe pune preț pe ierarhie, dar și pe sinodalitate, care ar trebui să ia în calcul nu doar opinia ierarhilor și clericilor, ci și a tuturor credincioșilor drept-slăvitori. Practic, cugetul ortodox ar trebui să fie vădit de unanimitatea și claritatea deciziilor luate mai ales pe teme dogmatice, dar și pe orice alt subiect administrativ. Întrebarea este dacă împotrivirea arhiereilor ciprioți poate constitui un început al restabilirii rânduielii firești statornicite din vremea apostolilor și ieșirea din papismul și despotismul care cuprinde tot mai mult Ortodoxia.

RĂSPUNS A PATRU ARHIEREI CĂTRE PATRIARHUL ECUMENIC BARTOLOMEU

Sanctitatea Voastră,

Ne exprimăm cu mult respect necazul nostru pentru referirea pe care ați făcut-o la noi, că dezacordul nostru cu decizia Preafericitului Întâistătător al Preasfintei Biserici a Ciprului cu privire la autocefalia Bisericii Ucrainei «descoperă nu sensibilitatea noastră față de ecleziologie, rânduiala canonică și unitatea Ortodoxiei, ci mai degrabă indiferența noastră față de ea din cauza altor oportunități».

Sanctitatea Voastră, ne exprimăm nedumerirea dacă avem în final acest drept, ca membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Autocefale a Ciprului, să ne expunem părerile liber și fără teamă, fie și dacă sunt chiar diametral opuse opiniilor altor frați ai noștri. Este drept și în acord cu tezaurul regimului sfânt sinodal, prin care sunt administrate toate Bisericile Ortodoxe Locale, dacă unii arhierei sinodali sunt în dezacord, să primească ocări și hărțuieli și exprimări provocatoare deoarece au alt punct de vedere pe un subiect față de Întâistătătorul lor? Sau, iarăși, este drept ca Sfântul Sinod să decidă în unanimitate absolută ceva pe o temă serioasă și deodată Întâistătătorul să desconsidere și să desființeze tot Sfântul Sinod și să acționeze cu totul diferit?

Unde stă atunci canonul 34 al sfinților apostoli, care spune: «Episcopii fiecărei nații trebuie să știe pe cel dintâi dintre ei și să-l considere drept cap și să nu facă nimic mai mult fără opinia aceluia… Dar nici acela (Întâistătătorul) să nu facă nimic fără opinia tuturor; căci așa va fi înțelegerea și va fi slăvit Dumnezeu prin Domnul în Sfântul Duh, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh».

Cât despre alte scopuri, pe care poate le slujim în cunoștință de cauză, considerăm că prezența și slujirea noastră de până acum în Preasfânta noastră Biserică ne dau mărturie despre calitatea slujirii noastre și conduita noastră fără cusur.

Referirea voastră că: «Autocefalia ucraineană constituie un fapt bisericesc încheiat și singura stare consecventă ecleziologic este recunoașterea și din partea celorlalți Întâistătători ortodocși, precum s-a întâmplat cu autocefalia tuturor celorlalte Biserici Ortodoxe surori mai noi de la aceea a Bisericii Rusiei și mai departe» nu ne găsește în acord, de vreme ce nici unul dintre Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe Locale nu a fost prezent la întronizarea lui Epifanie, ci chiar până astăzi l-au recunoscut numai două Biserici Locale. Oricum, și recunoașterea lui din partea Arhiepiscopului Ciprului constituie o faptă arbitrară și anticanonică.

Patriarhul Ecumenic de Constantinopol de oricând, ca Întâistătător al Primului Tron al Bisericii Ortodoxe Catolice/Sobornicești, este «primul între egali» (primus inter pares), o întâietate/primat care nu este «întâietate de autoritate/putere», ci «întâietate de răspundere și slujire» pentru unitatea, dreapta credință și dragostea Bisericii.

Patriarhul Ecumenic este și trebuie să fie mereu păzitorul de-a lungul timpului și garantul atât al rânduielii canonice, cât și al funcționării autentice a sistemului sinodal și ierarhic ortodox. Lucrarea proprie lui este întărirea Bisericilor Ortodoxe pe subiecte critice de interes inter-ortodox.

Am scris cele de mai sus cu responsabilitatea conștiinței noastre arhierești și a respectului nostru cuvenit față de cinstita noastră Patriarhie Ecumenică.

Mitropolitul Atanasie de Limassol
Mitropolitul Nichifor de Kikkos și Tiliria
Mitropolitul Isaia de Tamassos și Orini
Episcopul Nicolae al Amatundei

Nicosia, 4 noiembrie 2020

O nouă etapă a schismei „ucrainene”: Conflicte interne în Biserica Ciprului

Sinodul Bisericii Ciprului

Diviziunile și schisma provocate de acordarea „autocefaliei” unor grupări schismatice în Ucraina de către Patriarhia Ecumenică ating o nouă etapă. Dacă până acum a existat un conflict intern în Biserica Ucraineană și între diferite Biserici Locale care recunosc sau nu noua structură creată, acum apar tensiuni chiar și între episcopii unei Biserici autocefale, cum este cea a Ciprului.

Deocamdată, nu au existat ierarhi care să vocifereze în sânul Bisericii Greciei și al Patriarhiei Alexandriei, singurele care au recunoscut intervenția Constantinopolului în Ucraina. Însă nu este aceeași situație în Cipru după ce Arhiepiscopul a sfidat o decizie sinodală recentă și a pomenit pe Epifanie drept Întâistătător al Bisericii din Ucraina. În mod clar există o divergență între sinodali (nu se știe câți dintre ei) și conducătorul lor. Patru dintre ei chiar și-au exprimat dezacordul printr-un Comunicat public.

A urmat o escaladare a declaraților pe aceeași linie a doi dintre semnatarii scrisorii deschise. Mitropolitul Nichifor de Kikkos și Isaia de Tamassos au sugerat (primul) și chiar au exprimat deschis ideea (al doilea) că există o schismă blândă în sânul Bisericii Ciprului.

Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a făcut unele declarații de putere în cadrul unui interviu pentru «K». A explicat că a pomenit pe Epifanie fără să ceară aprobarea Sinodului pentru că nu avea rost să facă asta deoarece oricum ar fi făcut ce și-a pus în minte. Atunci mai bine să dea explicații post factum decât să creeze o ceartă inutilă în avans. A trimis doar o Scrisoare Patriarhului Ecumenic asupra intențiilor sale, în care își justifică poziția. Face referire la documentele prin care a fost cedat provizoriu teritoriul bisericesc al Ucrainei către Patriarhia Moscovei ca și cum ar fi clare, deși subiectul a fost evitat chiar de Constantinopol să fie dezbătut probabil din lipsă de dovezi. Sugerează că Patriarhia Ecumenică ar fi cerut revenirea la situația de dinainte de instaurarea comunismului (1917) după căderea acestuia, deși Kievul este parte a Bisericii Ruse cu mult înainte, din 1686. Din cauza agravării stării sale de sănătate (fiind operat de cancer), ceea ce nu-i permite ducerea mai departe a medierii între Patriarhii, s-a hotărât și a promis Patriarhului Ecumenic să-și manifeste poziția prin pomenirea lui Epifanie înainte de a fi prea târziu (să moară).

Întrebat dacă s-a gândit să se retragă, a precizat că a luat în calcul această variantă, dar simte că are îndatoriri și nu este cine să continue linia pe care o duce el însuși și s-ar crea conflicte grave dacă ar face asta.

Arhiepiscopul mai spune că nu a fost depusă nici o cerere din partea vreunui episcop de convocare a Sinodului pentru a fi discutat subiectul. În plus, îi acuză pe cei patru Mitropoliți care l-au înfruntat că fac schismă/parasinagogă, adică adunare separată schismatică, fapt care se pedepsește cu caterisirea. Ar fi trebuit să-l întrebe în particular și le-ar fi răspuns, dar egoismul nu i-a lăsat pe acești „băieței” să procedeze astfel. Chiar dacă Mitropolitul de Kikkos este în vârstă, totuși Isaia de Tamassos este tânăr și hirotonit de Arhiepiscop, deci se comportă rușinos.

Într-un răspuns scris amplu, Mitropolitul de Tamassos răspunde destul de bine acuzelor aduse. Acesta își începe textul astfel: „În Biserică orice proteste și dezacorduri trebuie exprimate decent și fără invective prin comentarii depreciative. Caracterizările pe seama arhiereilor de tipul «băieței», «se vor omorî dacă plec», «egoismul lor și iresponsabilitatea caracterului nu i-a lăsat» nu sunt în acord cu vrednicia înaltă de Întâistătător al Bisericii noastre”.

Hirotonia nu este făcută de Arhiepiscop, ci de Hristos în Duhul Sfânt și noul arhiereu este dator cu supunere față de Dumnezeu în primul rând, apoi față de Sinod și de Întâistătător dacă nu ies din legea divină. Așadar Mântuitorul este căpetenia oricărui episcop, care este egal în arhierie cu toți ceilalți și față de El este dator cu deplină ascultare. „Prin urmare, ascultarea episcopului nu este către persoane, ci către Biserică, al cărei Conducător este Iisus Hristos. Adică toți ascultă de conștiința lor arhierească. Este de la sine înțeles că trebuie să acorde respect oricărui Întâistătător, care, printre altele, hirotonește un arhiereu egal în hirotonie cu el, dar este primul între egali administrativ. În consecință, este imposibil ca arhiereul să fie legat și să se supună unor organe de stăpânire sau unor persoane care, conform opiniei lui, încalcă sfânta tradiție a Bisericii.”

Ierarhii au dreptul să se întâlnească liber și să discute orice problemă, doar să nu renege pe Întâistătător și Sinodul, căci atunci este facțiune aparte. Însă chiar Arhiepiscopul a încălcat canoanele și prevederile statutare ale Bisericii Ciprului, care prevăd că Întâistătătorul nu poate luat decizii singur pe teme dogmatice, canonice și de rânduială liturgică (art. 7, par. 1 și 2 din Statut).

În ultima parte a luării sale de poziție, Mitropolitul Isaia recunoaște singur că a făcut studii teologice la Moscova, trimis de Arhiepiscopul anterior Hrisostom I, la recomandarea starețului de atunci Nichifor de Kikkos (astăzi Mitropolit). Scopul avut în vedere a fost promovarea turismului, dar și grija pastorală pentru locuitorii ruși și slavofoni ai insulei sale. Pe baza acestui fapt nu poate fi acuzat, că a avut legături cu lumea rusă, nu poate fi acuzat că ar fi „comunist și dușman al poporului”.

Ca observație, în mod evident recunoașterea schismaticului Epifanie este o eroare canonică, totuși Arhiepiscopul Hrisostom II își justifică gestul în mod nonșalant și sfidător, chiar făcând apel la documente și situații care, de fapt, nu-i dau dreptate, dar sunt știute de foarte puțini. Există reacții din partea unor episcopi ciprioți, ceea ce este foarte bine și corect. Din păcate, argumentele nu mai au loc într-o astfel de dezbatere și asistăm la o impunere a unui punct de vedere pur și simplu, răstălmăcind sau rescriind după bunul plac legile bisericești.

Din păcate, puțini episcopi, printre care Mitropolitul Neofit de Morfu, mai țin la canoanele și învățăturile autentic ortodoxe ale Bisericii. Lucrul acesta este probat îndeosebi prin poziția față de Sinodul din Creta, care este originea tuturor relelor de astăzi. Schisma ucraineană este un subiect dureros, dar el trebuie tratat cu o conștiință curată, fără interese etnice sau de altă natură pământească.

Mitr. Neofit de Morfu: Problema sunt ierarhii Bisericii; cauza răului este Sinodul din Creta; Episcopul canonic al Ucrainei este Onufrie

În data de 28 octombrie Mitropolitul Neofit de Morfu a răspuns la mai multe întrebări adresate de credincioși în cadrul celei de-a 11-a Sinaxe duhovnicești de dialog cu IPS Sa. Subiectul cel mai arzător al momentului este problema ucraineană, după ce Arhiepiscopul Ciprului a pomenit pe Epifanie ca Întâistătător canonic al Bisericii Ucrainene autocefale. Pe lângă aceasta, Mitropolitul a făcut și câteva remarci severe cu privire la situația generală din Ortodoxie, acuzând Sinodul din Creta ca fiind pricina tuturor relelor actuale.

Pe când unii Episcopi ciprioți au reacționat mai vehement, Mitropolitul Neofit a ales să-și exprime părerea într-un cadru restrâns, răspunzând la unele întrebări ale credincioșilor din episcopia sa. A făcut aceasta pe un ton răspicat, dar nu vehement și nici incisiv, fără să provoace și să acuze, doar spunând adevărul. Intervențiile sale au fost remarcate de presa greacă și scoase în evidență două aspecte: Onufrie este Mitropolitul canonic de Kiev și Sinodul din Creta este cauza tuturor relelor pe care le trăim și le vom trăi.

În opinia sa, tulburările din lume (probleme politice, de mediu, sociale, divorțuri, droguri, boli incurabile, accidente, probleme psihiatrice și războaie pe alocuri, ba chiar și multe probleme interne bisericești) au o cauză și un prilej. Cauza este diavolul, care este urâtor de oameni și vrea să răzvrătească toate, să provoace credință puțină și să războiască viețuirea ortodoxă, dar mai există și un prilej puternic, care este reprezentat de „noi, arhiereii”, ca să intre duhul de răzvrătire, de îndoială și suspiciune. Folosindu-se de un citat dintr-o carte a sa editată de curând, Mitropolitul a adăugat: „În 2016 a fost Sinodul din Creta, în Colimbari, și de atunci plutim (colimbume) printre deciziile greșite de la Colimbari. Acolo, la Colimbari, care a fost decizia mare greșită? Că există și biserici neortodoxe, care sunt biserici…!! Nu credem în Biserica cea una, sfântă, catolică/sobornicească și apostolească, așa cum spunem în Crez.”. Apoi este redat un citat de la Părintele Ioannis Romanidis, în care este înfierată credința episcopilor, care nu este interesată de nevoință și pocăință, de tămăduirea patimilor, ci de amăgirile acestei lumi. Este interesantă și afirmația sa că „cei care au absentat, rușii și antiohienii și cei care au mai absentat, ar fi spus aceleași lucruri dacă ar fi fost prezenți. Motivele absenței lor nu au fost dogmatice. Când există apostazie, când există credință rea în episcopi, atunci există efecte în toți. Iar când există sfințenie chiar și într-un episcop sau patriarh, se sfințește tot locul”.

Pe tema ucraineană, Mitropolitul Neofit s-a exprimat la fel de clar. „În fiecare cetate există un episcop. Asta o spun sfintele canoane ale Sinoadelor Ecumenice. Nu pot exista doi episcopi într-o cetate precum nu pot exista doi tați într-o casă. … Mitropolitul canonic al Kievului, după părerea mea ca Mitropolit de Morfu, este, a fost și sper că va fi Onufrie. Pe el l-au recunoscut toate Bisericile Locale. … Se pare că, atunci când se amestecă politicienii în cele bisericești, conduc la Bisericile Locale la tulburări mari, dar și la schisme. Personal, cred că este o problemă greu de soluționat din moment ce Patriarhia Ecumenică, pentru motive clar geo-strategice, geo-politice la nivelul noii ordini mondiale, a recunoscut ca nou Întâistătător, deși până de curând l-a recunoscut pe Onufrie, care Onufrie aparține de Sinodul rusesc ortodox, l-a recunoscut pe altul, care provine dintr-o grupare schismatică, dintre care mulți sunt nehirotoniți, care înseamnă fără Duh Sfânt, adică pe Epifanie. Noi, Biserica Ciprului, am avut o neutralitate abilă în ultimul an. … Noi, ca Sinod, nu am luat poziție nici pentru unii, nici pentru alții, și am ales o neutralitate. Personal am spus că e mai bine să continuăm să spunem că Mitropolitul canonic este Onufrie; nu putem spune neutralitate, trebuie să existe un episcop.” La ultima ședință sinodală am hotărât să păstrăm o poziție de neutralitate, să fie evitate extremele. La ultima Liturghie, Arhiepiscopul a decis, pentru motive pe care le știe el, să pomenească deodată, spun unii, dar nu a fost chiar dintr-o dată,  fără o decizie a Sinodului. „Acum ce să facem? Unii spun să facem din nou Sinod, dar oricum se va face unul cândva, fie extraordinar, fie permanent. Și ce se va întâmpla? Dacă Arhiepiscopul va găsi o majoritate, înseamnă că, dintr-o dată, Epifanie a devenit episcop canonic deoarece a găsit o majoritate prielnică de moment în Biserica Ciprului? Sau Întâistătătorul pomenește pe oricine vrea, fără să întrebe Sinodul. Ortodoxia nu a fost obișnuită cu acest papism. Regimul ei este sinodalitatea.” Cu această mentalitate, că Întâistătătorul face orice vrea, ajungem ca următorul Arhiepiscop să recunoască pe Onufrie; astăzi este așa, mâine invers. Conform proorociilor, după război se va face pace și atunci se va întruni un Sinod Ecumenic care va rezolva toate. „Așteptarea mea personală este că problemele mari nu se rezolvă în Sinoade Locale, prin decizii individuale ale Întâistătătorilor, nici prin majorități prielnice, ci se soluționează prin Sinoade Panortodoxe Ecumenice, unde Duhul Sfânt va lumina pe unii Părinți purtători de Dumnezeu”, iar restul se vor baza pe tradiția sfântă patristică a Bisericii.

Așadar, după opinia Mitr. Neofit, problemele în Biserică sunt adânci, nu pot fi rezolvate în clipa de față, dar va veni și vremea potrivită la un viitor Sinod autentic. Însă trebuie completat că binele nu vine de la sine, ci în măsura în care îl lucrăm, îl sădim ca să ajungem și la roade. Altfel cădem în apocatastază, concepție care spune că toți se vor mântui, vor fi aduși la bine într-un final.

Pentru întregirea contextului, trebuie menționat că, în afară de scrisoarea celor patru Mitropoliți ciprioți, aceștia au mai făcut diferite afirmații, chiar referindu-se la o stare de schismă în interiorul Bisericii lor, nu doar între cele Locale. Arhiepiscopul Ciprului a trimis o scrisoare oficială Patriarhului Ecumenic prin care îl înștiințează despre decizia sa de a recunoaște pe Epifanie și structura sa bisericească, iar Patriarhia Rusă a adus în atenție poziția Întâistătătorului cipriot nu cu mult timp în urmă, contrară celei de acum. Drept răspuns, Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu există nici o contradicție și a pledat pentru „înființarea unui Exarhat la Kiev care să aparțină de Moscova sau chiar crearea unei insule care să aparțină de Biserica Rusă, ca să le amintească rădăcinile lor rusești”.

Patriarhul poate să problematizeze în sensul bun. Cu o voce se face primăvară?

Surprinzător, după ce Patriarhia a anunțat și a organizat „perfect” pelerinajul de sărbătoarea Sf. Dimitrie Basarabov în noile condiții „de maximă igienă”, PF Patriarh Daniel a atacat voalat pe guvernanții care țin Biserica la index. Nu este prima dată în această toamnă când se ridică împotrivă, dar, din nefericire, este cam singura voce din zona oficială ortodoxă.

Chiar miezul predicii de Sf. Dimitrie cel Nou a Patriarhului a fost că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit!.

„Lumea l-a cinstit pe Sfântul Dimitrie mai ales în anii grei ai comunismului, când Biserica era persecutată”.

„În toamna anului 1989, cu prilejul hramului Sfântului Dimitrie cel Nou, în 27 octombrie, autoritățile comuniste au interzis închinarea la sfintele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie motivând că în aceeași zi, în clădirea de alături, unde era sediul Marii Adunări Naționale, ar avea loc o ședință importantă. Astfel, patriarhul Teoctist a fost obligat să transfere racla de pe Dealul Mitropoliei, de la Catedrală, dar nu a dus-o prea departe, ci la Biserica Sf. Nicolae-Vlădica din apropiere”, a amintit PF Daniel.

„Această umilire a Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost răsplătită în sensul că peste câteva luni regimul comunist a căzut, iar în clădirea de alături a devenit Palatul Patriarhiei, în 27 octombrie în anul 2007. …

Prin aceasta vedem că „Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (Galateni 6:7).

„Fraților, Dumnezeu nu se lasă batjocorit”, a continuat Patriarhul. „El este îndelung-răbdător, dar este și drept. Mai întâi iubirea Sa milostivă copleșește dreptatea Sa. Dreptatea Sa se arată atunci când El dorește îndreptarea oamenilor, folosind uneori și medicamente amare, nu numai dulci pentru îndreptarea oamenilor și așa îngăduie ca ei să fie certați cu diferite încercări”.

Nu este vorba de o amenințare sau admonestare clară a conducerii politice a țării, ci de o răbufnire surprinzătoare, o atenționare care se dorește profetică. În mare parte și-a atins ținta pentru că a fost observată de mai toată țara, atât de politicieni, cât și de jurnaliști și credincioși. Ba chiar au apărut atacuri la adresa persoanei Patriarhului cu referire la dosarul său de la Securitate (care nu există sau a fost aflat) și alte ironii față de mesajul din predică.

În esență, pentru o predică și ca morală ce ar trebui trasă cu ocazia acestei mari sărbători, nu prea sunt lucruri care să fie reproșate decât că ar fi putut să fie spuse mai demult (măcar de la Paști) și mai clar.

Ideea că regimul comunist a căzut ca urmare a ofensei aduse Sfântului Dimitrie a fost exprimată prima dată public chiar cu o seară înainte la postul TV Trinitas de Arhim. Antim David. Acesta a descris mai multe momente istorice importante din cinstirea Sf. Dimitrie de-a lungul timpului și a subliniat legătura care s-a format tainic între poporul de rând și Cuvios. Oamenii se supărau sau se bucurau alături de Sfânt mai mult decât pentru durerile lor materiale. De aceea, în 1989, când a fost mutat pelerinajul de comuniști la biserica Sf. Nicolae-Vlădica, oamenii strigau la rând: „Nu-i mai răbda, Sfinte Dimitrie! Nu-i mai răbda!”. Și s-au dus (au căzut comuniștii) pentru că „Sf. Dimitrie nu rabdă lucrurile de genul acesta”.

Poate pentru unii e greu de înțeles, dar defăimarea la adresa lui Dumnezeu e mai grea decât împilarea poporului și e foarte posibil ca Revoluția din decembrie să fi fost bonul de plată, când s-a umplut paharul.

Nu poate fi negat faptul că Biserica a avut cozile ei de topor mai ales în rândurile reprezentanților săi oficiali, chiar Sfântul Sinod, care l-a lingușit pe Ceaușescu până în ultimele clipe. Totuși asta nu înseamnă că Dumnezeu nu poate lucra mai mult prin Sfinți și pentru credincioșii care alcătuiesc cu adevărat trupul lui Hristos, Biserica de pe pământ.

Așa stând lucrurile, trebuie remarcat că în aceste momente critice doar Patriarhul a avut ceva de spus, dar destul de izolat și puțin. Tot el „și-a exprimat speranța se va reveni asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iași” celor din afara orașului, în timp ce IPS Teofan, Mitropolitul locului, s-a arătat doar îndurerat și a acceptat resemnat restricțiile, îndemnând pe credincioși să se roage de la distanță.

Practic, Patriarhul a fost singurul care a cerut drepturile Bisericii la pelerinaj, deși evaziv și foarte pe departe, și tot el este cel care a criticat, tot la fel de ocolit, măsurile discriminatorii „sanitare” asupra credincioșilor pelerini. Iar aceasta în contrast cu obediența totală a instituției, care a acceptat toate restricțiile, ceea ce face ca predica sa să fie o surpriză. Aceasta cu atât mai mult dacă sunt avute în vedere mesajele docile transmise de purtătorul de cuvânt, Vasile Bănescu.

Culmea este că reprezentantul în cauză al Patriarhiei a validat toate măsurile impuse de autorități, le consideră acoperite medical și legal și respectarea „igienei” o vede drept o datorie firească. În plus, cei care contestă regimul medical în care ne aflăm constituie „grupuscule radicale, extremiste, care nu reprezintă Biserica”. Atunci apare întrebarea: De ce PF Patriarh a făcut aluzia cu pedepsirea celor care l-au batjocorit pe Sf. Dimitrie dacă nimic nu este în neregulă? Cine reprezintă Biserica: Patriarhul sau Bănescu sau… grupusculele „radicale”?

Nu există nici o îndoială că purtătorul de cuvânt vorbește ceea ce i se spune, ceea ce înseamnă că mesajul Patriarhiei este confuz și contradictoriu, fără lumina adevărului și a clarității. E nevoie ca toate vocile să aibă aceeași limbă (a lui Hristos).

Probabil că Dumnezeu mai vorbește câteodată prin gura arhiereului fără voia lui, nu știm. Deocamdată este de apreciat atitudinea Preafericitului, așa timidă cum e. Dar așteptăm o poziție mai coerentă a oficialilor Bisericii și mai demnă. Nu compromisul cu globaliștii este soluția, ci statornicia în apărarea valorilor de bază ortodoxe.

Dumnezeu poate lovi nu doar pe conducătorii politici, ci și pe cei bisericești pentru a-Și apăra poporul Său. Sau îi poate îndrepta pe cărări drepte. Doar să fim noi cât mai mulți credincioși, dar mai ales autentici.

Reacții prompte față de pomenirea necanonică a schismaticului Epifanie în Cipru. Patru ierarhi ciprioți și episcopi ruși iau poziție

În aceeași zi în care Arhiepiscopul Ciprului a pomenit samavolnic, fără acordul Sinodului, pe schismaticul Epifanie, patru episcopi ciprioți, Nichifor de Kikkos, Atanasie de Limassol, Isaia de Tamassos și Nicolae al Amatundei, au luat atitudine, trimițând un

Comunicat

Cu multă neliniște, dar și cu adânc necaz, am fost informați despre pomenirea lui Epifanie ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» de către PF Arhiepiscop Hrisostom al Ciprului astăzi, sâmbătă, 24 octombrie 2020, în timpul dumnezeieștii Liturghii în Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Hrisoriatisa, unde s-a făcut și hirotonia în episcop a Preasfințitului Episcop Pangratie de Arsinoe.

1. Fapta în cauză a Arhiepiscopului constituie o încălcare flagrantă a regimului sinodal, colectiv și democratic al Bisericii noastre Ortodoxe și a funcționării Bisericii Ortodoxe a Ciprului pe baza acestui sistem.

2. Subiectul acesta a fost pus de Preafericitul la recenta ședință a Sfântului Sinod și a fost luată atunci decizia să fie cercetat la altă ședință a lui cu scopul de a fi ascultate opiniile și pozițiile tuturor membrilor Sfântului Sinod și să fie luată o decizie sinodală pe această temă.

3. Promovarea lui Epifanie ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» de către Sanctitatea Sa, Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care s-a și făcut de curând (9 septembrie 2020 – probabil 6 ian. 2019, n.n.), a provocat trosnituri în unitatea Bisericii Ortodoxe și până astăzi numai Biserica Greciei și Patriarhia Alexandriei, pentru motive pe care le lăsăm acum, au recunoscut-o. Toate celelalte Biserici Ortodoxe Locale țin o poziție negativă pe subiect. [De semnalat aici că la «hirotonia» numitului Epifanie nu a fost prezent nici un delegat al Bisericilor Ortodoxe Locale, orice poate să însemne asta.]

4. Cel proclamat de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu drept «Întâistătător» al Bisericii Ucrainei nu are nicidecum hirotonie canonică și aceasta pentru că provine din grupări schismatice ale Bisericii Ucrainene. Dacă Patriarhul Ecumenic ar fi vrut cu adevărat să urmeze rânduiala canonică pentru acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainei, atunci trebuia să se îndrepte spre Mitropolitul canonic Onufrie al Kievului și să aibă pentru asta și acordul Patriarhiei Moscovei, de care aparține, precum și acordul celorlalți Întâistătători ortodocși locali.

5. Fapta Patriarhului Ecumenic Bartolomeu de a acorda «autocefalie» unor structuri schismatice din Biserica Ucraineană constituie o acțiune solitară, anticanonică și antibisericească în sensul că Biserica Ucrainei aparține de jurisdicția Patriarhiei Moscovei și constituie, după cum am menționat, o intervenție în jurisdicția Patriarhiei în cauză. Din cauza acestui fapt, Biserica Rusiei, ca reacție, a întrerupt comuniunea bisericească în mod îndreptățit cu Patriarhia Ecumenică, precum și cu Bisericile Greciei și Alexandriei.

6. Acordarea autocefaliei are noimă și putere, conform sfintelor canoane și practicii Bisericii noastre, numai dacă întrunește validarea Întâistătătorilor dinainte ai Bisericilor Ortodoxe Locale. În cazul de față, Patriarhul Ecumenic, în ciuda celor cuprinse în sfintele canoane și în tradiția bisericească și în contradicție cu declarațiile lui mai vechi, a lucrat în această privință solitar și unilateral. Și, din păcate, exemplul acesta l-a urmat și Întâistătătorul Bisericii Ciprului, desconsiderând și trecând cu vederea Sfântul Sinod din jurul lui.

7. Decizia Arhiepiscopului Ciprului de a pomeni ca «Întâistătător al Bisericii Ucrainene» pe Epifanie vine să îngreuneze și mai tare situația tensionată dintre Bisericile Ortodoxe, să întărească schisma care amenință Ortodoxia mondială și să integreze în mod nesăbuit și Biserica Ciprului în această atmosferă.

8. Facem apel la Preafericitul să treacă imediat la revocarea acestei fapte anticanonice și nevalide și, în același timp, îi rugăm pe toți Episcopii împreună cu noi ai Bisericii Ciprului ca să cerem convocarea extraordinară a Sfântului nostru Sinod pentru ca să fie luată o decizie potrivită pe această temă.

9. În final, suntem datori să accentuăm și momentul neprielnic al acestei fapte a Întâistătătorului nostru, având în vedere mai ales vremurile critice pe care le traversăm în ce privește subiectul nostru etnic, dar și acțiunile amenințătoare la care a trecut pofta expansivă turcească, amenințând cu exterminarea nației noastre.

Cele de mai sus le depunem cu bună credință, având încuviințarea conștiinței noastre arhierești și a nevoii noastre sfinte de a păzi rânduiala canonică și unitatea Bisericii pentru a evita păcatul de moarte al schismei, de vreme ce, după Sf. Ioan Gură de Aur, «nici sângele mucenicesc nu poate șterge acest păcat».

Nicosia, 24 octombrie 2020

Tot astăzi, Mitropolitul Antonie Pakanici, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a comentat cu precauție cele petrecute în Cipru: “Presa grecească a relatat că Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a pomenit pe Epifanie Dumenko, capul BOaU, la slujbă. Astfel, organizația religioasă sus-zisă se pare că a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Cipriotă.

În primul rând, este necesar să așteptăm confirmarea oficială sau respingerea informațiilor împrăștiate în mass-media. În al doilea rând, dacă, totuși informația aceasta corespunde realității, atunci ar trebui să fie subliniat faptul că ceea ce s-a întâmplat nu este poziția întregii Biserici Ortodoxe q Ciprului, care este reprezentată de Sinodul ei, ci doar de decizia unei persoane. Chiar dacă este vorba de Întâistătătorul ei, care eate înveatit cu putere.

În al treilea rând, este necesar să așteptăm răspunsul altor ierarhi ai Bisericii Cipriote la ceea ce s-a întâmplat și abia pe baza acestei reacții să facem o judecată relevantă a evenimentului.

În al patrulea rând, ar trebui remarcat că interesele politice și geopolitice continuă să interfereze în problemele Bisericii. Din păcate, victima unui asemenea proces este atât unitatea Ortodoxiei mondiale, cât și Biserici Ortodoxe individuale. Peste toate, unele decizii, fiind luate la dictarea puternicilor acestei lumi și a factorilor depărtați de credința în Dumnezeu, nu conduc la vindecarea schismei. Dimpotrivă, ele provoacă doar noi așchii. Dar asta va avea consecințe extrem de grave. Penteu că, așa cum a spus Sf. Ioan Gură de Aur, ‘a provoca scindări în Biserică nu e mai puțin rău decât a cădea în erezii…’”

Tot un reprezentant al Patriarhiei Ruse, de data aceasta direct de la Moscova, Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului de Relații Externe, a declarat mult mai tranșant pentru Agenția RIA NOVOSTI: «Ne pare foarte rău pentru acest fapt trist. Decizia o va lua Sfântul Sinod al Patriarhiei noastre». Mitropolitul consideră că, după toată probabilitatea, va fi oprită pomenirea Arhiepiscopului Ciprului de către Patriarhia Moscovei până vor fi lămurite toate aspectele. «A făcut-o la propria lui inițiativă sau cu co aimțământul Sfântului Sinod? Media grecească scrie că nu a existat conaimțământ…».

De dincolo de ocean, de la Arhiepiscopul Elpidoforos al Americii, care ține de Costantinopol, vine singura reacție de apreciere, fără mare valoare, de altfel. Acesta a scris: “O zi istorică în Biserica Ciprului, singura Biserică Autocefală a Sinoadelor Ecumenice. PF Arhiepiscop Hrisostom recunoaște Biseeica Ortodoxă a Ucrainei și-l pomenește pe PF Mitropolit Epifanie. Continuă slujirea Bisericii de către Patriarhia Ecumenică”.

Ca o remarcă proprie, Dumnezeu îi face pe cei potrivnici să acționeze clar necanonic pentru a putea înțelege oricine fărădelegea din spate. Chiar dacă au putere multă, trădarea se lucrează cu infatuare și sfidarea oricăror principii, parcă pentru a desconsidera dinadins. Însă fiecare va acționa în funcție de ce se teme: de lume sau de Dumnezeu.

Mitropolitul Atanasie a părăsit slujba la care a fost pomenit Epifanie. Arhiepiscopul Ciprului își justifică gestul ca fiind în folosul Ortodoxiei

Sinodul Bisericii Ciprului

La slujba de astăzi, când a fost hirotonit noul Episcop de Arsinoe, Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a pomenit pe Epifanie, recunoscând astfel autocefalia schismaticilor din Ucraina. Gestul acesta a fost făcut fără aprobarea prealabilă a Sinodului cipriot, cum ar fi fost neapărat necesar.

Ca reacție, Mitropolitul Atanasie de Limassol a părăsit slujba cu puțin înainte să se încheie hirotonia. Mitropolitul „nu și-a crezut urechilor când a auzit pe diacon pomenind în diptice pe Epifanie de Kiev. Fără să treacă multe minute, Atanasie a părăsit biserica înainte să se încheie hirotonia noului episcop, ca dovadă a protestului față de decizia personală a Preafericitului. Potrivit anturajului Mitropolitului, Înaltpreasfințitul nu a știut nimic până la acea oră despre decizia în cauză. Un Mitropolit al Bisericii Ciprului, comentând faptul pentru Romfea.gr, a făcut referire la sistemul papal, subliniind că noi nu vom recunoaște fapta Preafericitului”.

De partea cealaltă, „Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că acțiunea sa slujește Ortodoxia și Biserica Ciprului. Se poate să fie întoarsă pentru anumite persoane, dar ceea ce-l interesează pe el este Ortodoxia.

Astăzi a spus: «Am pomenit pe Epifanie, noul Întâistătător. De anul trecut am făcut cunoscut Patriarhului Ecumenic că noi vom ține o neutralitate și ne-am oferit să slujim Ortodoxia printre Întâistătătorii diferitelor Biserici autocefale». A vizitat pe Sanctitatea Sa în afara sediului său împreună cu Arhiepiscopul Albaniei și i-a cerut voie să viziteze pe Întâistătători și să le spună deciziile lui pentru că este și el însuși unul dintre Întâistătătorii care au reprezentat Biserica Ciprului la întrunirile pan-ortodoxe și cunoaște foarte mult mai bine decât alții situația.

Noi, a zis Preafericitul, am urmat mai mult de jumătate de veac toate negocierile astfel încât Ortodoxia să fie prezentată unitară în lumea noastră creștină, semnalând că cunoaște foarte bine cum să mânuiască toată tema. Întâistătătorul Bisericii Ciprului a amintit că, atunci când s-a ivit chestiunea, s-a oferit să mijlocească pentru că propunerea lui era să rămână neutru în confruntarea în cauză. A făcut câteva vizite cu capii Bisericilor Ortodoxe cu voia și a Patriarhului Ecumenic, totuși problemele pe care le-a avut cu piciorul și cu șira spinării l-au țintuit și nu a putut să continue aceste contacte.

Trebuia să iau poziție, a continuat, deși Sinodul nu a fost de acord cu el însuși, în timp ce a recunoscut că membrii Sinodului nu știau despre decizia de astăzi de a pomeni pe Epifanie al Ucrainei. Unui dintre sinodali a plecat spre finalul slujbei, a spus, menționând că, dacă era la poziția lui, ar fi plecat din clipa când a auzit pe Arhiepiscop, adică pe el însuși, că pomenește.

A mai spus că s-a mirat de răbdarea lui că nu a plecat în clipa aceea. Arhiepiscopul Ciprului a menționat că lucrarea aceasta a lui slujește mai întâi Ortodoxia și apoi Biserica Ciprului. A exprimat aprecierea că toți Întâistătătorii, fără să facă excepție Chiril, mărturisesc în sinea lor că este corect. A adăugat că, dacă vreun membru al Sinodului va cere să fie dezbătută toată chestiunea la nivelul sistemului statutar, va convoca Sinodul pentru că a trimis o scrisoare Patriarhului (Ecumenic) să o studieze, pe care o va analiza Sinodul.

A exprimat aprecierea că, dacă nu în unanimitate, cel puțin în majoritate, Sinodul va accepta cuprinsul epistolei către Patriarhul Ecumenic. Pentru că, așa cum a explicat, poziția lui slujește Biserica. Poate că nu slujește indivizi, dar slujește Biserica.

Preafericitul a menționat că nu a cerut votul poporului ca să devină Arhiepiscop ca să-și satisfacă o ambiție personală, adăugând că a ajuns la Arhiepiscopie ca să lucreze cinstit și să   intervină în treburile Bisericii”.

Nota noastră: Gestul Arhiepiscopului cipriot vine în contextul disputei stârnite de Patriarhia Ecumenică, după ce a ridicat în mod unilateral și necanonic pe schismaticii din Ucraina la rang de Biserică autocefală. Aceasta a produs multă vâlvă în Ortodoxie, iar Patriarhia Rusă a răspuns prin întreruperea comuniunii cu Fanarul. De partea Patriarhiei Ecumenice s-au raliat două Biserici Locale până acum, cea Greacă și Alexandria, cu care a rupt relațiile Moscova ulterior.

De fiecare dată au existat probleme în recunoașterea autocefaliei controversate. Arhiepiscopul Ieronim a pomenit cu de la sine putere pe Epifanie, apoi Sinodul grec nici până acum nu a votat hotărârea și există destui ierarhi care se opun; practic, există o decizie ilicită. Patriarhul Alexandriei a pomenit pe Epifanie tot fără acordul Sinodului african.

Acum, Arhiepiscopul Ciprului face același gest, dar are încredere în susținerea sinodalilor. Probabil că nu întâmplător a fost ales momentul, la hirotonia unui nou episcop, care marchează înclinarea balanței în favoarea lui. Au rămas cel puțin doi Mitropoliți potrivnici, Atanasie de Limassol și Neofit de Morfu, dintre care a reacționat doar primul până acum. Alt Mitropolit Isaia de Tamassos a contestat și el cândva recunoașterea „autocefalilor”, dar nu se știe cât de consecvent este pe această linie. Convingerile sale sunt ecumeniste, adept și susținător al Sinodului din Creta, deci nu are la bază o credință curată, dârză.

Este un moment de cumpănă pentru ierarhi ortodocși, mai ales cei din Cipru menționați, dar și pentru cei din restul Bisericilor Locale. Vor accepta decizia și comuniunea mai departe, așa cum au făcut ierarhii contestatari greci? Sau vor reacționa așa cum se cuvine, prin atitudine drastică și îndreptățită, neacceptând să rămână în comuniune cu cei ce trădează Ortodoxia?

Dincolo de aceste aspecte importante, este de remarcat și atitudinea cameleonică a Arhiepiscopului Ciprului, care a mimat neutralitatea, a încercat să-i influențeze și pe ceilalți Patriarhi, pentru ca mai apoi să-și dea arama pe față fără să clipească. Mai și justifică gestul său ca fiind în folosul Bisericii, când el este clar necanonic, dăunător și dezbinător. Jocurile acestea politice nu sunt în duhul lui Hristos, este clar asta.

Arhiepiscopul Ciprului l-a pomenit astăzi pe schismaticul Epifanie din Ucraina!

Directorul agenției de știri Romfea, Emilios Polighenis, scrie în exclusivitate că în această dimineață Arhiepiscopul Hrisostom, Întâistătătorul Bisericii Ciprului, l-a pomenit astăzi pe „Mitropolitul” schismatic Epifanie la slujbă:

„Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului l-a pomenit cu câteva minute în urmă (față de ora 9:30) pe Epifanie al Ucrainei. Arhiepiscopul Hrisostom l-a pomenit pentru prima dată pe Epifanie al Ucrainei în cursul hirotoniei noului Episcop de Arsinoe la Mănăstirea Hrisoraghitisi.

Biserica Ciprului devine de astăzi a treia care recunoaște Tomosul de autocefalie al Bisericii Ucrainei. Informații ale Romfea.gr menționează că Arhiepiscopul Ciprului a trecut la această mișcare fără acordul Sfântului Sinod.”

* * *

Este foarte surprinzătoare această schimbare a Arhiepiscopului după ce la început a fost inițiatorul unor dialoguri cu alți trei Întâistătători pe problema ucraineană. În decursul timpului, atitudinea sa a devenit tot mai clară în favoarea Patriarhiei de Constantinopol. Totuși în Cipru există câțiva ierarhi care se opun acestei recunoașteri a autocefaliei, printre care IPS Atanasie de Limassol, Isaia de Tamassos și Neofit de Morfu. Sunt așteptate reacțiile sinodalilor ciprioți, cum vor contracara această extindere a schismei și în țara lor.

Nu este de trecut nici acest aspect: faptul s-a consumat la hirotonia unui nou episcop, ceea ce înseamnă că au fost prezenți și alți ierarhi. Cine au fost aceia și cum au reacționat?

Pe de altă parte, este interesantă alegerea acestui moment, când peisajul religios este destul de tulburat cu alte probleme de factură ecumenistă, cu rugăciuni sincretiste, dar și de provocările aduse de restricțiile pe tema virusului corona.

Ortodoxia dăinuie prin mărturisire și trezvie. Câteva răspunsuri la confuziile perpetuate de Părintele Calistrat (Chifan)

Trădarea credinței se lucrează astăzi îndeosebi prin conducătorii bisericești, iar oamenilor de rând li se blochează contra-reacția, ei trebuie doar să fie înrolați. Însă există și preoți care consolidează direcția oficială prin discursul la firul ierbii, în termeni colocviali, pentru credinciosul de rând. Unul din ei este Părintele Calistrat (Chifan), care promovează o credință indiferentă și confuză, băbească sub masca respectării și păstrării tradiției, descrisă ca Ceaslov, Psaltire, Liturghier, rânduială.

Dar credința dreaptă a fost păstrată prin trăire curată și vigilentă și prin apărarea mărturisirii ortodoxe cu acrivie. A fost nevoie de precizări și distincții dogmatice, de formule clare, dezbateri și controverse pentru a păstra adevărul curat de orice infestare. Nu merge să luăm lucrurile în ușor. De aceea îmi propun să formulez aici câteva răspunsuri la cele afirmate de Părintele Calistrat într-o filmare recentă în direct cu titlul Un răspuns clar la toate acuzele legate de cip-uri, ecumenism, masonerie și multe altele, care o emisiune dintr-un ciclu regulat, săptămânal.

După cum reiese și din titlu, s-a dorit a fi dat un răspuns clar celor care îl acuză, fără a fi precizați cine sunt respectivii. În această situație ar fi trebuit să lămurească problematicile, nu doar să intre într-o polemică fără interlocutor. Problematica nepomenirii și a cipurilor este destul de complexă, s-a scris mult despre asta, s-au dezbătut aspecte importante și, de aceea, s-ar fi cuvenit o replică pe măsură, clară. Din păcate, nu pare să fi fost vorba despre așa ceva.

Subiectul întreruperii pomenirii

În primul rând, trebuie precizat că prin „nepomenire” se înțelege întreruperea pomenirii. Nu e ca și cum ne rupem arbitrar de episcop sau nu mai pomenim pe nimeni la slujbe, ci se rupe comuniunea liturgică cu arhiereul locului pentru erezia ecumenistă pe care o propovăduiește.

Părintele afirmă pe acest subiect: „Spune Pavel clar: cei ce vă despart de Biserică sau vă rup de ierarhie sunt ai demonului. Că nu există ierarhie fără Biserică și unde este Biserica este și Hristos și unde este Hristos este și episcopul, unde este episcopul este și chipul văzut al lui Hristos… spun ce spune Hristos: Legea pune arhierei oameni nevrednici” (min. 17:30).

În primul rând, Apostolul Pavel nu a susținut așa ceva. Există în Scriptură multe alte citate care spun chiar contrariul. Spre exemplu, Sf. Pavel spune: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evr. 13:7). Deci ascultarea se bazează pe corectitudinea credinței lor. Chiar și Mântuitorul ne cere să luăm aminte la proorocii și hristoșii mincinoși (Mc. 13:22), să ne păzim de ei. Toți apostolii au îndemnat să fugim de cei care au învățături străine.

În al doilea rând, nimeni nu îndeamnă să ieșim din Biserică, ci să nu acceptăm în sânul ei o erezie, anume ecumenismul. Distanțare de preoții care o propovăduiesc este bună și nu înseamnă rupere de Biserică. Da, există unele exagerări ale celor care nu vor să meargă la slujbele unde este pomenit episcopul, chiar dacă preotul este bun; aceștia fac un mare deserviciu și dau apă la moară unor astfel de acuze. Totuși aceste atitudini nu reprezintă principiul nepomenirii, care ar fi trebuit avut în vedere.

Cât despre argumentarea că unde este episcopul, acolo este și chipul văzut al lui Hristos, este foarte precară. Domnul este în Biserica Ortodoxă, dar nu lucrează pur și simplu spre mântuire prin orice cleric. Nu e vorba de Taine, ci de a da îndrumări corecte.

În fine, nicăieri în Scriptură nu se spune că Legea pune arhierei oameni nevrednici, cu atât mai puțin Hristos nu afirmă asta. Apostolul Pavel spune că „orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni… El poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi” (Evr. 5: 1-2). Nicidecum asta nu înseamnă că putem urma pe arhiereii netrebnici și să fim fără de vină.

Sinodul din Creta

Oamenii au fost învățați că de la Creta s-au vândut toate dogmele, s-au vândut toate adevărurile… tot circul ăsta a pornit de aici: că s-a folosit termenul de biserici. Nu există biserici, există culte sau confesiuni. Una singură este sfântă, sobornicească și apostolească Biserică… Noi nu stăm să jignim celelalte confesiuni pentru că ele sunt realități ale spațiului aparent (min. 18:35) Acolo, la ședințele de la Sinodul din Creta, s-a spus că „celelalte biserici”. Termenul este greșit a folosi mai multe biserici sub ce formă, că Hristos n-a întemeiat o mie de biserici, a întemeiat o singură Biserică la Crucea Învierii Sale, când a curs sânge și apă, Euharistie și Botez. (min. 36:05) La Sinodul de la Creta s-au discutat probleme administrative, nicidecum dogmatice sau canonice, nimeni n-a schimbat Crezul, n-a schimbat Liturghia. (min. 38:15)

La acel Sinod tâlhăresc a existat o abordare dogmatică în cel puțin un document, cel legat de relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine. Așadar, în ciuda pretențiilor că nu au fost atinse subiecte dogmatice, problematica ecleziologiei a fost pusă în discuție. Iar aici este vorba de un punct din Crez, cel legat de Biserica una, sfântă.

Implicațiile recunoașterii false că celelalte erezii formează Biserica lui Hristos sunt imense. Se produce o bulversare a adevărului de credință, a crezului ortodox. Așa că, în termenii credinciosului de rând, se poate spune că „s-au vândut toate dogmele”, nu e nici o exagerare.

Pe de o parte, chiar Părintele Calistrat recunoaște că e greșit faptul că a fost folosit termenul de biserici, dar îl apără spunând că „nu stăm să jignim celelalte confesiuni”. A spune adevărul despre noi ca Biserică nu este nici o jignire, cu atât mai puțin la adresa altora. Chiar și a-i numi eretici nu e un lucru rău, ci necesar. Așa au procedat Apostolii și toți Sfinții Părinți. Nu se poate renunța la această regulă sfântă din politețe. Altfel ajunge la contradicție, echivoc și confuzie.

Trădarea episcopilor în Creta

Eu n-am văzut vreun episcop să spună că există un alt adevăr de credință decât cel lăsat de Hristos. Că s-au angajat în acest Consiliu Ecumenic, trebuie să facă așa cum a făcut acel episcop de laudă, de cinste și demnitate, Mitropolitul Craiovei, a scris foarte frumos în procesul verbal: Cred întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică (Ortodoxă) și a semnat. A arătat că păstrează adevărul de credință chiar dacă a fost prezent la acea întrunire administrativă sau ce a fost ea. (min. 39:05)

Este adevărat că majoritatea episcopilor români nu s-au dezis de învățătura dogmatică ortodoxă deschis. Însă recunosc și Sinodul din Creta drept bun, ceea ce este o contradicție. Care este crezul lor? În plus de asta, există multe situații în care BOR a participat la manifestări ecumeniste sau a făcut declarații de factură ecumenistă. Există suficiente exemple la care Sinodul nostru nu a reacționat, nu s-a dezis de ele. Nu degeaba există temerea că se trădează credința, ci pentru că există multe fapte, nu doar documente scrise. Textele din Creta sunt doar pecetluirea demersurilor practice. Cât privește semnătura IPS Irineu, ea nu transmite un mesaj clar, ci mai mult o îngrijorare, care tocmai trădează carențele acelei semnături puse pe un text neortodox.

Ecumenismul și CMB

Acest ecumenism a apărut ca un fel de mișcare mondială. Și, bineînțeles, cel care a sesizat periculozitatea a fost Mitropolitul Antonie Plămădeală (care s-a întâlnit la Adunările ecumeniste cu papa Ioan Paul al II-lea)… La început acest Consiliu (al „Bisericilor”) a avut ideea de a nu se omorî (jigni) oamenii între ei… (min. 33:35)

A spune că cel care a sesizat răul ecumenismului a fost tocmai Mitropolitul Antonie Plămădeală denotă cel puțin ignoranță. Cum să fie trecut cu vederea Sf. Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Părintele Stăniloae și mulți alți Părinți contemporani? Asta pe lângă faptul că Mitropolitul în cauză chiar nu a luptat cu această erezie frontal.

Ecumenismul nu a apărut pentru a se înțelege oamenii între ei, ci pentru a uni credințele protestante. De la început a avut o idee malefică, de relativizare și chiar un scop politic. CMB nu este o organizație indiferentă, ci nocivă, întemeiată pe idei neortodoxe. Adunările sale periodice sunt un sincretism total religios. Nu putem fi indiferenți că suntem membri în acest Consiliu eretic.

Căsătoriile mixte

O problemă în care trebuie mai multă acrivie este problematica căsătoriilor mixte, unde la Sf. Ioan Gură de Aur scrie clar că mirii trebuie să fie de aceeași confesiune. … Tu, ca femeie, dacă ți-ai luat bărbat de altă confesiune, asumă-ți riscul și ascultă de bărbatul tău, cum spune Scriptura, și fii supusă bărbatului tău; dacă te lasă să-ți păstrezi religia e foarte bine. Iar dacă ți-ai luat soț ortodox tu, femeie de altă religie, la fel asumă-ți răspunderea și femeia să te asculte pe tine și să țină dreapta credință pentru că ești cap al femeii. (min. 40:00) În rest, când vii să-mi spui că eu trebuie să te cunun pe tine… Du-te și fă-ți cununia civilă și să ai actul de stat ca să ai copii legitimi… păstrați-vă religia dacă nu puteți renunța, iar dacă veți ajunge la bătrânețe la o concluzie, veți vedea voi, fie de-a stânga, fie de-a dreapta. Și atunci, la nevoie, veți face și cununia religioasă. Sau, dacă n-ați putut-o face, cel puțin trăiți în curățenie, ca să intrați curați în împărăția lui Dumnezeu și fiecare în rândul cetei sale, în religia în care crede el că i-a fost perfecțiunea pe care a păstrat-o și a menținut-o. Dar nu mă obliga pe mine să te cunun eu mixt. (min. 41:15)

Deși trebuie, într-adevăr, acrivie pe acest subiect, tocmai aceasta lipsește spusele Părintelui. Rigoarea ar cere atenție deosebită la cununiile mixte, nu relativizarea de mai sus.

Scriptura nu spune nicăieri ca cel sau cea care și-a luat soț de altă religie să-și asume riscul și să asculte de partea necredincioasă orice ar fi. Dimpotrivă, Apostolul Pavel dă un sfat personal, recunoaște că nu e o poruncă de la Domnul, ci îndeamnă: „Dacă un frate are o femeie necredincioasă, şi ea voieşte să vieţuiască cu el, să nu o lase” (1Cor. 7:12). Însă aceasta nu se referă la cei necăsătoriți și credincioși, ci la un om care s-a convertit la creștinism fiind deja căsătorit, după cum lasă să se înțeleagă asta câteva versete mai jos: „aşa cum l-a chemat Dumnezeu pe fiecare, astfel să umble” (1Cor. 7: 17). Această interpretare este întărită și de canonul 72 trulan, care interzice căsătoria cu eretici și chiar poruncește să fie desfăcută o astfel de cununie dacă s-ar fi făcut.

Este bine că nu acceptă cununiile mixte religioase, dar afirmația că se poate intra în împărăția lui Dumnezeu trăind în curățenie într-o căsătorie mixtă civilă este cel puțin riscantă. Alegerea soțului nu este o banalitate și nici credința pe care se întemeiază o astfel de uniune. Biserica nu forțează pe nimeni, dar nici nu poate face pe placul tuturor, admițând să legalizeze necredința cuiva.

Rigoarea mântuirii în Biserica Ortodoxă

Nu sunt ecumenist, nu susțin ecumenismul, nu voi blama niciodată problemele de genul acesta (Sinodul din Creta), nu le-am organizat eu, dar pe credincioșii mei i-am învățat un singur lucru: fraților, țineți-vă de duhovnic, de altar, de Biserica Ortodoxă, de Scriptură, Psaltire și Ceaslov, nu umblați aiurea. (min. 43:45) Prefer să fiu înșelat în ograda Bisericii, și nu pe coclauri cu talibanii care caută Biserică fără ierarhie, fără ascultare, fără rânduială, fără disciplină. (min. 52:30) Frate, ce-a spus Hristos? Porțile iadului nu vor birui Biserica în veacul veacului; căutați împărăția lui Dumnezeu și celelalte se vor adăuga vouă. Restul sunt povești… nu voi ieși din Biserica lui Hristos. (min. 56:20)

Viziunea aceasta triumfalistă nu este proprie Ortodoxiei. Ea nu dăinuie și nu biruiește porțile iadului de la sine, ci cu jertfă, cu atenție, cu osteneală. Nu are valoare prin formalismul ei, prin ziduri, slujbe, cărți, ritualuri, ci prin duhul și credința care le animă. Cei care caută adevărul nu sunt talibani, ci credincioși autentici, devotați lui Hristos. Biserica este stâlp și temelie a adevărului (1Tim. 3:15), este trup viu al lui Hristos, nu organizație moartă. Este o amăgire să credem că ne mântuim prin simpla apartenență indiferentă la Ortodoxie, că nu suntem în primejdie să ne pierdem sufletul chiar și în Biserică. Pur și simplu acesta nu este duhul evanghelic, ci cel mult o literă moartă, care ucide sufletește (2Cor. 3:6).

Închinarea în spațiile altor confesiuni

Întrebare: Sunt ortodox, dar mă simt mai bine când mă închin într-o biserică catolică. Răspuns: Depinde la ce se închină; dacă se închină la o icoană a Maicii Domnului nu e nici un păcat; dacă se închină la o icoană a Mântuitorului nu e nici un păcat; dacă zice un Paraclis nu e nici un păcat, dacă-și face crucea dreaptă, ortodoxă, nu e nici un păcat; dacă stă acolo și meditează în casa Domnului, nu e nici un păcat. Dar, dacă se duce și se spovedește la ei și se împărtășește la ei, atunci să vorbească cu cardinalul de acolo și să se țină de „Biserica” Catolică… Și eu m-am închinat în diverse biserici catolice și toate sunt închinate lui Dumnezeu, Care nu este catolic; Dumnezeu este Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului. Chiar și într-o moschee e valabil același lucru. (min. 1:15:30)

Aceste cuvinte sunt dezarmante. Aproape că nu mai merită comentarii. Cum să fie bisericile catolice închinate lui Dumnezeu în sensul adevărat al cuvântului? Sau moscheile musulmane. Nu putem folosi simboluri și elemente de cult străine pentru a ne închina lui Dumnezeu în mod ortodox, curat. Pentru a evita orice dubiu, canonul 65 apostolic interzice rugăciunea în sinagogi sau în lăcașurile ereticilor.

Curajul mărturisirii pus sub semnul întrebării

Eu, înainte de a lua o decizie (a întreruperii pomenirii), aș face așa: Doamne, dă-mi un semn din cer dacă-i bine ce gândesc eu. (min. 57:20)

Nu toți avem măsura aceasta să primim semne de la Dumnezeu. În plus, nu asta ne cere Domnul, ci să împlinim legea Lui. Cel necredincios nu e convins nici dacă ar învia morții, după cum face referire chiar și Părintele Calistrat în această emisiune la pilda bogatului nemilostiv. Important este a păzi poruncile lui Dumnezeu și legea bisericească. În acest sens, nu avem nevoie neapărată de descoperiri din cer, ci să citim corect. Ei bine, în emisiunea în discuție nu a fost nici o referire la canonul 15 I-II, care permite și laudă întreruperea pomenirii. Atunci cum să fie corectă ridicarea așa de sus a exigențelor, încât să avem nevoie de semne de sus, când ignorăm canoanele și nu vedem abaterile evidente ecumeniste?

Problema cipurilor

Povestea cu cipurile este un curent al Mănăstirii Petru Vodă în vremea când Părintele Iustin trăia, spre finalul vieții lui. (min. 2:50)

Adevărul este că s-a discutat acest subiect cu mult înainte chiar și de Părintele Iustin. Ultimii săi ani din viață au constituit apogeul cu ocazia introducerii pașapoartelor cu cip. Însă a fost și Sf. Paisie Aghioritul unul din cei care s-au luptat mult pe această temă. Există multe hotărâri sinodale ale Bisericilor Locale pe subiectul cipurilor. Deci nu este o noutate și nici ceva de ignorat.

Nu am găsit menționată în Sfânta Scriptură problema cipurilor, cuvântul cip nu l-am găsit. (min. 3:20)

Problema cipurilor este diferită de cuvântul cip. Ea se găsește în Scriptură, în Apocalipsă, dar nu și termenul în sine. Pecetea antihristică aduce foarte mult cu cipurile de astăzi. Nimeni nu a spus serios că cipurile sunt pecetea, dar există o problematizare în jurul lor pentru că reprezintă o intruziune gravă în libertatea individuală. Trebuie să fim în stare să discernem „semnele vremurilor” (Mt. 16:3), iar îndosarierea electronică este sau cel puțin pare a fi unul din acestea. Sunt prea multe implicații morale, religioase, sociale în controlul digital pentru a fi ignorate.

Pe de altă parte, este adevărat că așa trebuie să fie și lepădarea de Hristos: Te lepezi de Hristos, de harul Duhului Sfânt și de toată lucrarea Lui? Nu mă lepăd… Restul sunt povești (min. 10:28).

Observații generale. Contradicții

Dincolo de afirmațiile punctuale, o carență importantă este folosirea unor referințe exacte, care ar trebui și precizate. Cu toate că acuză pe ăștia care dau tot timpul citate din Sfinții Părinți fără nume, fără pagină, fără capitol… (min. 31:50), Părintele însuși face trimiteri imprecise și chiar greșite, după cum s-a văzut mai sus. Seriozitatea este o provocare care ar trebui asumată, să fie dezbătut subiectul nepomenirii, ecumenismului și al cipurilor în mod corespunzător, clar și cu argumente solide.

Se remarcă o predilecție spre Sfânta Scriptură și ignorarea scrierilor patristice și a canoanelor bisericești care aduce mult cu doctrina protestantă sola Scriptura. Nu poate fi catalogată drept greșită întreruperea pomenirii pentru că nu este menționată în Biblie, spre exemplu.

Iar un alt dubiu este ridicat de faptul că există multe contradicții în afirmațiile făcute în interviu. Pe de o parte Biserica este una, pe de alta nu-i jignim pe eretici, ci îi numim biserici. Sinodul a greșit, dar nu este rău. Se inflamează asupra mirenilor care-l apostrofează obraznic, dar le răspunde în doi peri și chiar zeflemitor. Această dublă măsură nu poate convinge cu adevărat.

Concluzie

Poziția Părintelui Calistrat este tipică pentru majoritatea conducătorilor bisericești români de astăzi. Se caracterizează prin lipsa de angajare într-un dialog real, cu provocările care intervin, pledează pentru o Biserică pur formală, în care credincioșii să se țină de ierarhie pur și simplu, indiferent de onestitatea acesteia. Se adresează oamenilor simpli, fără cunoștințe teologice de bază, care pot fi păcăliți de forma discursului, dar fără să-și dea seama de lipsa pe fond a argumentelor.

Adevărata provocare este cea în fața morții și a iadului, care caută să înghită Biserica, nu în fața celor care dărâmă zidurile ei. Poate n-or fi mulți cei care au preocupări serioase despre aceste subiecte și care nu se mulțumesc cu discursuri lozincarde, dar poate se găsește câte cineva care să înțeleagă profunzimea acestor probleme. Și poate chiar poate avea loc o discuție și o problematizare serioasă pe aceste teme fierbinți.

Paguba produsă prin confuziile în materie de credință nu este de ignorat, de aceea scopul este de a cultiva și câștiga inimi credincioase sau care măcar se tem de pierderea propriului lor suflet și sunt interesate să-l mântuiască.