Scrisoare împăciuitoare a Mitr. Vladimir al Chișinăului catre Patriarhul nostru

de | 7 mart. 2024 | Mitropolia Basarabiei | 3 comentarii

Ieri a fost publicată pe site-ul oficial al Mitropoliei Chișinăului o scrisoare deschisă adresată PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de către Mitropolitul Vladimir. Pe lângă faptul că reproșul legat de primirea unor preoți din jurisdicția sa nu este foarte tăios, este notabil îndemnul la dialog și spre o împăcare în folosul credincioșilor din Basarabia:

Fără a nesocoti la propriu decizia recentă a Sinodului nostru și cea din 1992 de înființare a Mitropoliei Basarabiei, Mitr. Vladimir se arată supărat de modul cum sunt primiți preoții din jurisdicția sa. Despre unii scrie că au fost opriți de la slujire sau caterisiți pentru „grave abateri morale și incompatibilitate cu slujirea preoțească”, iar despre alții că nu au cerut carte canonică de plecare, pe care le-ar fi acordat-o.

După o serie de conflicte care s-au întețit între Episcopul Petru de Bălți și ceilalți doi, Vladimir Căntărean și Vichentie Moraru, primul se adresează la 30 iunie 1992 Patriarhiei Moscovei să i se facă dreptate. Nu a existat un răspuns imediat.

Este foarte posibil că s-a lovit de opacitate spre dialog, însă cel mai probabil este că se lovește și de reversul la ce a făcut IPSa de prin anii ’90, nu doar de influențe nefaste actuale. Nu știm detaliile de culise, totuși ar trebui să primeze imboldul spre împăcare și rezolvarea conflictului vechi de mai bine de 30 de ani.

Într-adevăr, este vorba de o rană sângerândă și cei mai afectați sunt credincioșii basarabeni. Luată în mare, această problemă a început oficial în 1812, când ținutul numit azi Basarabia a fost luat de Imperiul Țarist și organizată acolo oficial o structură bisericească în anul următor. De atunci, Biserica din această zonă a aparținut de Patriarhia Moscovei până astăzi în afara perioadei dintre 1918-1940 și o scurtă vreme în 1944, când a revenit la Biserica Ortodoxă Română. Chiar și după independența Rep. Moldova (1991), ea a continuat să funcționeze în cadrul Bisericii Ruse.

Așadar istoric și moral nu se poate contesta apartenența la Biserica Română, în ciuda perioadei rusești. Viața duhovnicească din Țările Române era bogată și superioară chiar celei din Rusia în sec. al XVIII-lea, după cum atestă Sf. Paisie Velicicovschi, care alege să vină aici din Poltava, apoi să se întoarcă la Dragomirna și Neamț din Sfântul Munte Athos. Practic, din acest ferment s-a desprins Biserica din Basarabia și l-a păstrat în Imperiul țarist. O revenire ar însemna un act de dreptate.

Pe de altă parte, canonic vorbind, se pare că Mitr. Vladimir este ierarh deplin în această zonă împreună cu tot Sinodul său. Aceasta înseamnă că nu poate exista aici și o altă Mitropolie, a Basarabiei, precum în organizarea necanonică a diasporei în zilele noastre. Apare astfel o schismă și un conflict greu de împăcat între dreptul istoric și cel canonic, între pretențiile morale și situația bisericească actuală.

Scurt istoric și aprecieri canonice

Se pare că noi ne-am resemnat bisericește/canonic de la Mitropolitul Veniamin Costachi (momentul 1812 al acaparării politice a Basarabiei) și am acceptat pierderea acestui teritoriu, neavând puterea să-l cerem efectiv înapoi. Sau probabil că granițele statale constituiau atunci un argument suficient de puternic pentru configurarea arealului ecleziastic și imposibilitatea de a păstori în afara principatului.

Ulterior, după revenirea în cadrul Patriarhiei Române în 1918, recunoscută și de ruși, după cum se poate citi în istoricul acceptat chiar și de Mitropolia Chișinăului, noi declarăm că nu am recunoscut trecerea din 1944 din nou în jurisdicția Moscovei. Totuși aceasta nu a însemnat ruperea comuniunii bisericești.

Din 1991 intervine conflictul care persistă și astăzi între pro-români și pro-ruși. La vremea respectivă existau trei arhierei, dintre care Petru de Bălți a pledat pentru revenirea la Patriarhia Română.

În urmărirea acelor evenimente am la îndemână doar o carte scrisă de Romeo Cemârtan, Biserica Ortodoxă Rusă în geopolitica regiinală – cazul Republicii Moldova, Chișinău, 2020, care preia informații din diferite surse, și istoricul de pe pagina oficială a Mitropoliei Basarabiei (alcătuit de prof. Ghe. Badea din Iași).

În 3 aprilie 1992, în toiul conflictului din Transnistria, un grup pro-românesc de 52 de deputați a înaintat un Memoriu către Patriarhii Alexei al II-lea și Teoctist de la Moscova și respectiv București. Se cerea un dialog urgent între cele două Patriarhii „în stare să refacă unitatea bisericească a poporului român și să așeze pe temeiurile firești raporturile interortodoxe româno-ruse”. Drept urmare Sinodul român se întrunește rapid pe 9 aprilie și emite un Comunicat în care este exprimată poziția sa față de problema în discuție, că nu a recunoscut niciodată desființarea Mitropoliei Basarabiei, dar și intenția spre un dialog cu partea rusă pentru repararea nedreptăților cauzate pe plan bisericesc românilor de o parte și de alta a Prutului de pactul Ribbentrop-Molotov.

Arhiepiscopul Vladimir a întrunit mai multe Adunări eparhiale în acel an se pare pentru a contracara „românismul”. Important este că la una din ele, la 8 septembrie, a decis destituirea Ep. Petru și mutarea lui în alt post pentru neascultare de ierarhul superior. Totuși această decizie este repinsă ca abuzivă pentru că la vremea aceea nu exista o relație de supunere ierarhică, ci toți depindeau direct de Moscova

În această conjunctură, Adunarea Eparhială din 14 septembrie a decis reînființarea Mitropoliei Basarabiei, având drept locțiitor de Mitropolit pe Ep. Petru. De data aceasta, a venit și răspunsul de la Moscova pe 5 octombrie printr-un decret care îl oprește de la slujire pe acesta și înființează Biserica Ortodoxă din Moldova. Totodată, este dat un răspuns Patriarhiei Române în care se argumentează dreptul rusesc de jurisdicție.

Pe 19 decembrie Sinodul român ia act cu binecuvântare de înființarea Mitropoliei Basarabiei autonomă și de stil vechi, cu sediul la Chișinău.

Guvernul din Republica Moldova a aprobat la 17 noiembrie 1993 înființarea Mitropoliei Moldovei dependentă de Moscova și a refuzat legalizarea celei a Basarabiei. Aceasta din urmă a intrat în legalitate după un șir lung de procese și o hotărâre  a CEDO a obligat statul să o recunoască, fapt care a survenit în data de 30 iulie 2002. În prezent este pe rol un dosar depus la CEDO în 7 mai 2004 pentru recunoașterea Mitropoliei Basarabiei drept succesoare de drept a Mitropoliei din 1944, nu doar istorică, spirituală și canonică. În acel moment se preconizează preluarea patrimoniului material confiscat și naționalizat de comuniști.

Având în vedere că atât Biserica Română, cât și cea Rusă invocă dreptul credincioșilor basarabeni de a alege cum să-și ducă viața bisericească, de care structură să aparțină, Scrisoarea din prezent a Mitr. Vladimir ar putea fi o bună punte spre pace. Resorturile din culise sunt cunoscute de cei în cauză, însă eu personal consider că dialogul este singura soluție viabilă. Atitudinea conflictuală este acceptabilă doar în măsura în care o parte se lovește de opacitatea celilalte și în acest mod urmărește deblocarea spre dialog și o soluție finală admisibilă pentru toți.

Actualmente, Mitropolia Chișinăului este mult mai numeroasă decât a Basarabiei. Aceasta reflectă într-o măsură nu categorică alegerea moldovenilor.

Observații finale

Deși înființarea și activitatea Mitropoliei Basarabiei este canonic o schismă, totuși consider că există circumstanțe atenuante. Se poate invoca lipsa unei deschideri sincere spre dialog a părții rusești și chiar violențe din partea „moldovenilor” contra „basarabenilor”. În atare situație, forțarea notei este de înțeles în anumite limite.

Interesele politice și orgoliile personale fac mai mult rău în această dispută, de orice parte ar fi. De aceea apreciez gestul Mitr. Vladimir de a căuta dialogul, dacă nu ascunde altceva.

Însă factorul cel mai important ar trebui să fie dreapta credință și păstrarea moralei creștine în societatea de azi. Sunt de înțeles și justificate implicațiile politice de conjunctură, dar cu condiția să nu fie primordiale acestea. Încadrarea românească în paradigma valorilor occidental-europene cam știrbește credibilitatea bisericească. Pe de altă parte, imperialismul rusesc și pretențiile nefondate asupra Basarabiei constituie o amenințare a dominației și utilizării Bisericii pentru interese de nivel politic.

Grea alegere între istorie și canonicitate, între europenizare și rusificare.

Folosirea canonului 15 I-II împotriva spiritului și literei lui. De data aceasta de Patriarhia noastră în Basarabia

de | 9 iul. 2023 | Întreruperea pomenirii | 9 comentarii

Imagine: Mitropolia Basarabiei

Parcă pentru a avea o dovadă în plus cât de ușor pot fi distorsionate legile bisericești, Patriarhia Română invocă abuziv canonul 15 I-II pentru a justifica atragerea credincioșilor din Mitropolia Chișinăului în cea a Basarabiei, din jurisdicția Rusiei în cea a României. Din nefericire, nu doar că a fost negat dreptul opririi pomenirii în anii trecuți celor care s-au opus ereziei ecumenismului semnată în Creta (2016), ci acum se trece la instrumentarea lui în scopuri pur politice și lumești.

Comunicatul emis de Mitropolia Basarabiei pe propriul site măcar nu a fost preluat, din fericire, de portalul oficial Basilica. Totuși mesajul inițial prin care se lansa chemarea de a părăsi Mitropolia Chișinăului a fost preluat de către Agenția Patriarhiei noastre. În plus, au fost comunicate cel puțin alte două evenimente care au legătură cu această manevră. Este vorba de comemorarea de către Episcopul Antonie a victimelor deportării comuniste și de întâlnirea Mitropolitului Petru cu noul Secretar de Stat pentru Culte din România. Fără a nega atrocitățile comise de comuniștii ruși, e greu de imaginat că ambele aceste manifestări nu sunt o instrumentare rece în scopuri geo-politice pentru viitor.

Divergențele de jurisdicție bisericească sunt complexe. Nici Mitropolia Chișinăului nu este convingătoare prin argumentul că au trecut mai mult de 30 de ani de când este păstorit de ruși teritoriul canonic al Rep. Moldova pentru că la bază a fost o intruziune și au existat plângeri la adresa lui. Opinia mea personală este că avem și noi partea noastră de dreptate, însă întregul tablou trebuie judecat nepărtinitor și luând în calcul toate datele problemei printr-o cercetare la nivel inter-ortodox. În nici un caz nu pot da dreptate Patriarhiei Române, care nu acționează bisericește, ci mânată de factori și scopuri pământești, politice și chiar străine nu doar de duhul evanghelic, ci și de etosul identitar românesc.

Problema principală este că Biserica trebuie să fie mai presus și în afara mizelor etnice. Poate și este bine să contribuie la formarea, pacea și civilizarea oricărui popor, dar fără să se angajeze în proiecte pământești și mai ales conflictuale. În orice caz, ea nu trebuie să-și piardă propria identitate și să nu se abată de la scopul ei ceresc prin nici o acțiune.

Instrumentarea canonului 15 I-II

Din păcate, justificarea părăsirii Mitropoliei Chișinăului se face în Comunicat aducând Moscovei acuzația că ar propaga „erezia războiului și omuciderii”. Însă aceasta este doar o găselniță pentru a folosi a doua parte a canonului 15 I-II în vederea întreruperii pomenirii unui episcop. Dar există o serie de nepotriviri serioase:

1. Canonul permite oprirea pomenirii și comuniunii cu un episcop, dar nu și trecerea în altă jurisdicție. Ci ar trebui așteptată și cerută o cercetare sinodală a greșelii ierarhului fără a schimba eparhia, cu atât mai mult Patriarhia.

2. Erezia de care se face vinovat arhiereul trebuie să fie specificată de Sinoade sau de Părinții Bisericii. Nu doar că nu există vreo erezie a războiului, dar se găsesc canoane care justifică participarea la război. Bineînțeles că derapajele Patriarhului rus Chiril cu privire la războiul din Ucraina sunt evidente, dar nu sunt erezii. Nici măcar Biserica Ucraineană nu a invocat vreo erezie pentru întreruperea pomenirii Întâistătătorului moscovit, ci s-au distanțat pur și simplu și caută independența bisericească. Ei ar fi fost mult mai îndreptățiți să facă acest lucru, dar nu l-au făcut, dând dovadă de cuget autentic bisericesc.

3. Mitropolia Moldovei este autonomă în cadrul Patriarhiei Ruse și nu este responsabilă de discursurile Patriarhului Chiril. Este ilogic să te desparți de niște episcopi pentru greșeala altui episcop superior lui. Cel mult s-ar putea recurge la întreruperea Patriarhului la slujbe (în Bisericile slave este pomenit acesta primul înaintea ierarhilor locali), deși este interzis acest lucru de prima parte a canonului 15.

Cuget bisericesc vs. securism

Dacă punem în oglindă felul cum au reacționat conducătorii noștri ierarhici față de cei care au întrerupt pomenirea lor după Sinodul din Creta cu îndemnurile de acum, se poate observa ușor că sunt ghidați de un duh lumesc și despotic, de ghetou. Important pentru ei este să nu le fie atacată autoritatea sau să aibă de profitat în urma denigrării altor ierarhi cu care intră în rivalități. Nici o clipă nu este pus în balanță interesul duhovnicesc, iar credința și adevărul revelat nu sunt norme sfinte, ci cantități negociabile și profitabile.

În ciuda acestor evidențe crude și dureroase, noi rămânem fideli Bisericii și îi recunoaștem drept arhierei canonici. În același timp, nu urmăm aluatului (sfaturilor și îndrumărilor) de tipul cărturarilor și fariseilor de odinioară, ci urmărim după putere îndreptarea situației. Criticarea acestor derapaje, oricât de incomodă ar fi ea, trebuie făcută de noi, oile cuvântătoare, pentru că ne supunem prin credință, nu dobitocește, ca să aflăm plata de la Hristos, nu mustrarea că am urmat învățători mincinoși.

Există interese naționale care pot justifica diferite acțiuni mai dure pe plan politic și social, dar acestea trebuie întreprinse de autoritățile laice, nu de Biserică. În plus, ar fi de dorit ca oricum să fie în duh evanghelic și în scopuri nobile, nu dictate de imperative străine. Basarabia este pământ românesc, sunt frați de-ai noștri, dar ar trebui să-i cucerim cu dezideratele strămoșilor noștri comuni. Ștefan cel Mare și Neagoe Basarab, ca să dau doar două exemple, nu cred că ar fi mândri cu valorile bisericești europenizate și progresiste de care se umple România și Biserica noastră și pe care dorim să le exportăm și altora „frățește”.

Doar mintea securistă scurtă a unor confrați chiar din Biserică pot să înghită problemele acestea în forma oficială. Însă acest comportament este departe de a fi numit dragoste de țară. Naționalismul autentic ar trebui să aibă la bază un set de valori serioase; în cazul nostru, acestea trebuie să fie profund creștine și jertfelnice, nu ieftine, profane și mișelești.

Escaladare conflictuală și eretică

Având în vedere precedentul schismei ucrainene, care a premers și a pregătit războiul de acolo, consider că trebuie multă chibzuință în abordarea problematicilor bisericești din Moldova de peste Prut. Viața bisericească nu se reduce la o conduită instituționată înregimentată. Ea consolidează o nație și o civilizație doar în măsura în care este fidelă Domnului Hristos prin jertfelnicie și dreptate sfântă; unește în măsura în care se păstrează în adevărul de credință; aduce pace în măsura în care urmează dragostea curată de aproapele, nu egoismul.

Eu personal nu-mi doresc un război pentru o cauză străină și cred că majoritatea sufletelor simple din România au aceeași simțire. Abaterea de la Dumnezeu prin erezie (ecumenism) într-acolo ne duce. Pacea formală de dragul minciunii nu poate avea alt sfârșit decât conflictul și destabilizarea. De aceea este nevoie de multă atenție și trezire din dormitarea indiferenței. Războiul cu credința, parafat și solidificat în Creta, se manifestă violent pentru că vine de la cel rău.

Nu doar că trebuie denunțată și respinsă această atitudine samavolnică a ierarhilor noștri în Rep. Moldova, ci ar trebui îndreptată și cauza primă, erezia ecumenistă. Nu merită canonul 15 să fie atât de tare răstălmăcit, încât să destabilizeze de două ori viața bisericească, împotriva menirii lui reale.

În încheiere și ca o concluzie, țin să subliniez încă o dată că duhul canoanelor bisericești provine din pacea lui Hristos mai presus de minte și de gând, ele sunt înțelese prin rugăciune cu trezvie și reprezintă un tezaur sfânt ce trebuie trăit și ferit de câinii și de porcii din noi și din afară.

Translate page >>