Nevoia unor decizii neobișnuite și acoperirea canonică pentru Exarhatul rusesc din Africa

Mitropolitul Ilarion în Sinodul Bisericii Ruse (Foto: Orthodox Times)

După formarea unui Exarhat în Africa de către Patriarhia Rusă, au început să apară acuzele de schismă la adresa ei. Mutarea aceasta a fost una constrânsă de împrejurări și pentru a forța o soluționare a conflictului care roade Ortodoxia de mai bine de 3 ani prin schisma ucraineană. Asistăm la un război diplomatic și o tensionare a nervilor, un asalt al pretențiilor inovative fanariote asupra Bisericii, îndeosebi asupra Patriarhiei Moscovei. Problema este cum trebuie să sune un răspuns în duh ortodox și conform canoanelor pentru a aplana schisma și a rezolva disputa, nu pentru a o continua și, eventual, chiar adânci. Altfel spus, rușii trebuie să convingă de bunele lor intenții.

Un episod relevant, un instantaneu al controversei îl constituie interviul acordat pentru agenția RIA Novosti de Mitropolitul Ilarion, șeful Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei. Acesta a fost publicat pe 12 ianuarie, când a apărut decizia Sinodului alexandrin și la o zi după un Comunicat al Sinodului Patriarhiei Ecumenice.

Comunicatul emis pe data de 11 de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, întrunit într-o ședință permanentă pe luna ianuarie, este unul scurt, pe două puncte, al doilea făcând referire la înființarea Exarhatului din Africa:

„Făcându-se cercetare despre intruziunea anticanonică a Bisericii Ruse în jurisdicția străvechii Patriarhii de Alexandria, a fost exprimată unanim susținerea frățească față de ea a Tronului prim al Bisericii de Constantinopol, rezervându-și dreptul să facă tot ceea ce ține de el pentru restabilirea ordinii canonice pe continentul african.”

Răspunsul din partea Patriarhiei Ruse prin gura Mitr. Ilarion conține câteva precizări, care pot fi urmărite mai jos în traducere:

Înaltpreasfințite, cum puteți comenta declarațiile Patriarhiilor de Constantinopol și Alexandria, îndeosebi apelul de ‘a restabili ordinea canonică în Africa’?

– Patriarhia de Constantinopol trăiește într-o realitate paralelă pe care a creat-o prin acțiunile ei în Ucraina. Așteptăm să fie restabilită ordinea canonică în Ucraina și apoi va fi posibil să începem să discutăm restabilirea ordinii canonice în comunitatea din toată lumea ortodoxă. Felul cum a evoluat situația în Africa este o consecință directă a acțiunilor luate de Patriarhul Bartolomeu de Constantinopol de a legaliza schisma ucraineană, de a „restabili în rang” persoane care nu au avut niciodată hirotonie canonică.

În comunitatea ortodoxă mondială, din cauza acțiunilor Patriarhului de Constantinopol, unilaterale și ostile față de Biserica Ortodoxă Rusă, s-a creat o situație de haos canonic. În această situație, până ce va fi restabilită ordinea canonică în comunitatea ortodoxă mondială, până când Constantinopolul refuză să aibă un dialog și continuă un monolog prin folosirea unor rezoluții în stilul Roma locuta, cusa finita (Roma a vorbit, cauza s-a încheiat), Bisericile Ortodoxe sunt nevoite să continue să ia decizii neobișnuite.

– De ce a decis Biserica Ortodoxă Rusă să creeze un Exarhat în Africa?

– Sfântul Sinod al Bisericii noastre a luat o decizie de a forma un Exarhat al Africii nu pentru a submina misiunea Patriarhiei de Alexandria sau pentru a îndepărta unele parohii de ea. Biserica Rusă nu are nevoie de asta și nu este interesată de așa ceva. Nu avem vreun simțământ ostil față de Patriarhul Teodor sau față de vreun ierarh al Patriarhiei de Alexandria.

Dimpotrivă, am apreciat mereu sprijinul Ortodoxiei canonice din Ucraina, care a fost dat constant de Patriarhul Teodor până în 2018. Am căutat să dăm tot ajutorul posibil Patriarhiei de Alexandria și nu am creat parohiile noastre în teritoriile ei, deși mulți credincioși de limbă rusă, care trăiesc în diferite țări din Africa ne-au cerut să facem asta. Dar, după ce Patriarhul Teodor a început pomenirea liturgică a liderului schismatic și a intrat în con-slujire cu schismaticii, o situație fără precedent a fost creată cu rezultatul că clericii africani au refuzat să urmeze pe Patriarhul lor în recunoașterea schismei și au apelat la Patriarhul Moscovei. Nu ne-am grăbit să luăm o decizie și am așteptat doi ani. Oricum, pentru că atitudinea Patriarhului Teodor nu s-a schimbat și nici unul din ierarhii Patriarhiei de Alexandria nu și-a exprimat dezacordul cu această atitudine, am considerat că nu mai putem refuza pe clericii care au cerut Patriarhiei Moscovei să-i accepte în jurisdicția Bisericii Ruse pentru un singur motiv – același pe care l-am avut de a rupe comuniunea cu Patriarhul de Alexandria.

– Care va fi răspunsul Bisericii Ruse la declarațiile Patriarhiilor de Alexandria și Constantinopol?

– Erau așteptate, dar, de vreme ce nimeni nu ne-a întrebat, nu este implicat un răspuns. În viziunea mea, calea de a schimba declarații este mai degrabă fără sens și nepromițătoare. Fie ar trebui să negociem regulile comportamentului la nivel inter-ortodox, fie va rămâne pe cont propriu fiecare Biserică Locală și să ia decizii independente.

Recent, nevoia pentru un astfel de dialog la nivel pan-ortodox a fost amintită de Arhiepiscopul Anastasie al Albaniei, care a dedicat mulți ani din viața sa misiunii pe continentul african. (…) Potrivit lui, ‘afirmația că nu există schismă în Ortodoxie, ci doar neînțelegeri îmi amintește de teoria că nu există coronavirus’. Arhiepiscopul Anastasie sugerează că ‘ar trebui să discutăm modalitatea vindecării și aplicării vaccinului prescris de tradiția apostolică: este vorba de pace și împăcare’.

– Cei din Biserica Rusă sunteți gata de dialog cu toate Bisericile Locale pe problema schismei?

– Suntem mereu gata de dialog. Pentru a preveni o evoluție periculoasă a evenimentelor, Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril, a mers la Istanbul în august 2018 pentru a se întâlni cu Patriarhul Bartolomeu. L-am avertizat de consecințele periculoase și catastrofale ale acțiunilor posibile de a legaliza schisma din Ucraina. În mod regretabil, nu a fost de ajutor. Pentru a discuta problemele la nivel inter-ortodox, Preafericitul Patriarh Teofil al Ierusalimului a convocat în februarie 2020 o conferință la Amman și Sanctitatea Sa, Patriarhul Chiril, a luat parte la ea.

– Care este, în viziunea voastră, ieșirea din această criză?

– Modalitatea de a restabili unitatea și a vindeca rănile produse stă în întoarcerea la situația care era până în toamna lui 2018 – la situația când Bisericile Ortodoxe se consultau împreună și când, potrivit canoanelor, ‘primul’ nu făcea nimic fără acordul restului, în timp ce restul, conduși de ‘primul între egali’, luau decizii sinodal. Acum a apărut printre noi ‘primul fără egali’, în timp ce monologul a devenit un mod de comunicare în locul dialogului. Consecințele acestei tactici greșite sunt evidente.

Nota noastră: Situația Bisericii Ruse și a clericilor din Africa este una încolțită, fără ieșire, cauzată de agresiunea și intruziunea necanonică a Patriarhiei de Constantinopol. Pentru un ochi neavizat și la o examinare superficială, explicațiile oferite atât de Fanar, cât și de ruși par a fi plauzibile, rezonabile. Însă lucrurile trebuie nuanțate mai bine.

Chiar dacă în mod evident fanarioții sunt cei în greșeală, care provoacă tulburare și pagubă, rezolvarea nu constă în a face dreptate rușilor, ci în a restabili pacea și buna-stare a Bisericii în ansamblul ei, adică în a aplica dreptatea lui Hristos, Capul și Stăpânul ei. Altfel spus, acțiunile Moscovei nu trebuie să fie răzbunătoare, să nu provoace altă schismă și noi probleme.

Deși cea mai numeroasă dintre Bisericile Locale, Moscova nu reușește să pună în discuție și să rezolve schisma creată de Constantinopol; celelalte Biserici nu sunt dispuse să întrunească un Sinod. De aceea, și clericii din Africa nu au vreo instanță superioară la care să facă apel în cauza lor. Ei nu doresc să accepte decizia patriarhală de a valida recunoașterea schismaticilor și nu au de la cine să ceară protecție și ajutor. Cea mai îndreptățită soluție a fost să se îndrepte spre ruși, care sunt direct implicați și singurii care au o poziție fermă și corectă pe chestiunea în discuție.

Dacă problema ar fi doar de ordin administrativ (schismă), nu s-ar justifica întreruperea pomenirii și comuniunii, conform canoanelor 13-15 I-II. Oricât ar părea de ciudat, în această situație ar trebui ca Biserica Ortodoxă canonică din Ucraina pur și simplu să nu-i recunoască pe „autocefali”, ca și până acum, iar clericii africani să nu fie de acord cu decizia Patriarhiei lor și să-și exprime public opinia. Însă intervenția Fanarului are ca bază pretenții papiste, adică o viziune eretică despre Biserică, anti-sobornicească și anti-sinodală. De aceea este îndreptățită și chiar necesară reacția de rupere a comuniunii până la întrunirea unui Sinod Pan-Ortodox (conform canonului 31 apostolic, 15 I-II și 3 Sin III Ec.).

Dar înființarea unui Exarhat în Africa depășește aceste hotare, nu s-a rămas la ruperea comuniunii din partea preoților, ci aceștia au primit o protecție din partea Moscovei, fapt ce constituie o intruziune într-un teritoriu canonic străin. În situații de pace, aceste fapte sunt sancționate de o serie de canoane, cum ar fi: 35 apostolic, 6 Sin. I Ec., 2 Sin. II Ec., 8 Sin. III Ec., 19 Antiohia, 13 Cartagina și altele. Această acțiune este interzisă mai ales pentru că reprezintă o interferență într-o altă Patriarhie, adică la cel mai înalt nivel. Dacă ar fi fost vorba de un conflict între Episcopii din aceeași Patriarhie sau Mitropolie sau Biserică autocefală, rezolvarea ar fi fost mai ușoară pentru că ar fi fost Întâistătătorul lor (Patriarh, Arhiepiscop sau Mitropolit) care să facă dreptate. Însă acum nu există instanță mai înaltă decât Sinodul Pan-Ortodox sau Ecumenic.

Erezia papistă, în cazul acesta, când Bisericile refuză să o discute sinodal, ar fi putut fi tranșată de ruși prin convocarea unui Sinod la care să condamne definitiv și nominal Patriarhia Ecumenică și pe toți aderenții ei, ceea ce ar fi însemnat o nouă rupere nedorită, ca în 1054. O situație asemănătoare, când practic Sinodul unei Biserici Locale a fost considerat Sinod Ecumenic a avut loc pe vremea Sf. Maxim Mărturisitorul, la Lateran, în 649. Atunci au participat mulți episcopi apuseni și unul singur din Ierusalim, restul ierarhilor neparticipanți fiind monoteliți. Pe baza împărțirii clare între ortodocși și eretici monoteliți, acel Sinod a avut statut ecumenic. Însă, la intervenția imperială, papa Martin a fost arestat și exilat și decizia nu a putut fi aplicată, ci abia în 681 a fost proclamată învățătura ortodoxă la Sinodul VI Ecumenic.

În cazul în care nu există o hotărâre definitivă, adică Moscova nu a forțat separarea apelor printr-o condamnare definitivă, care ar fi împărțit Bisericile Locale între Fanar și ea, se pune problema cât de îndreptățită este intervenția ei în Africa.

În trecut, credincioșii din Constantinopol au apelat la Sf. Chiril al Alexandriei din cauza ereziei Patriarhului Nestorie, iar Sf. Vasile cel Mare chema în ajutor pe episcopii din Apus împotriva arienilor (ep. 90 și multe altele). Diferența față de situația de astăzi constă în faptul că acum sprijinul este acordat unor preoți, nu unor episcopi; în plus, ereticii de odinioară erau condamnați definitiv de Sinoade adunate împotriva lor, pe când acum există doar o sancționare prin ruperea comuniunii cu Patriarhul Teodor al Alexandriei de către Biserica Rusă.

Ca o paranteză importantă, este de remarcat că Mitr. Ilarion lasă de înțeles că dogmele Bisericii Ortodoxe și poziționarea Moscovei depind de atitudinea Constantinopolului și că, în lipsa ei, fiecare Biserică este forțată să acționeze independent. Sau vorbește chiar de o „negociere a comportamentului la nivel inter-ortodox”. Este surprinzătoare și înfricoșătoare ocolirea apărării cu orice preț a dreptei credințe. Totuși Biserica nu este o instituție lumească și cu reguli de funcționare negociabile.

Revenind, în cazul acestui vid legislativ, o sugestie ar fi ca Sinodul Bisericii Ruse să fi indicat precis motivele, condițiile și limitele acțiunii sale în Africa. Adică să indice și erezia papistă din pretențiile de primat ale Constantinopolului, care stau la baza schismei ucrainene, dar și caracterul provizoriu și regimul limitat al Exarhatului înființat în condiții de forță majoră pentru a oferi clericilor africani posibilitatea să-și trăiască nealterat credința ortodoxă și comunitățile lor să aibă continuitate prin eventuale hirotonii.

Așadar nu e vorba de decizii neobișnuite („non-standard”) pur și simplu, discreționare pe care să le ia Bisericile Locale, ci de conjunctură, pentru a conserva cât mai bine credința și viața bisericească acolo unde sunt amenințate. Oricum, situația este în dezbatere și ieșită din comun, dar și tragică prin lipsa de preocupare autentică față de valorile și principiile ortodoxe.

Crearea Exarhatului rusesc în Africa. Hotărârile Bisericilor Rusiei și Alexandriei și reacții aferente

Conflictul bisericesc dintre Patriarhia de Constantinopol și cea a Rusiei, creat prin recunoașterea schismaticilor ucraineni de către fanarioți, ia o amploare deosebită prin formarea de către Moscova a unui Exarhat în teritoriul canonic ce aparține de Patriarhia Alexandriei. Există semne că s-ar putea ajunge la o escaladare a situației în continuare, după decizia sinodală de ieri (12 ianuarie) a celor din Africa.

Înainte de hotărârea Patriarhiei Ruse de a înființa pe 29 decembrie Exarhatul african, exista o ruptură între ea și Alexandria. Aceasta fusese cauzată de recunoașterea schismaticilor ucraineni și pomenirea în diptice a Întâistătătorului lor, Epifanie Dumenko. Deocamdată doar Bisericile grecofone (Patriarhiile de Constantinopol și Alexandria, Biserica Greciei și cea a Ciprului) au recunoscut pe schismaticii ucraineni printr-o acțiune de solidarizare în jurul Fanarului.

Sediul Exarhatului de Sud din Johannesburg (Foto: UJO)

Romfea.gr: Exclusiv: Biserica Rusiei a creat un Exarhat Patriarhal al Africii:

În jurisdicția Bisericii Ortodoxe a Rusiei, au fost primiți astăzi, miercuri 29 decembrie 21, 102 clerici ai Patriarhiei Alexandriei din opt țări africane. Sfântul Sinod al Bisericii Ruse și-a declarat neputința pe mai departe de lepădare a clericilor Patriarhiei Alexandriei, care depus cereri să fie primiți în Patriarhia Moscovei.

De asemenea, informațiile se referă la faptul că Biserica Rusiei a decis crearea unui Exarhat Patriarhal în Africa, având titlul „Klinski”. Mitropolit de Klin și Exarh Patriarhal de Africa a fost desemnat Arhiepiscopul Leonidas de Erevan și Armenia, până de curând reprezentant al Secției Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei.

UJO: În Biserica Ortodoxă Rusă a fost format Exarhatul Patriarhal în Africa

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a examinat raportul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Leonid al Erevanului și Armeniei cu privire la cererile numeroși clerici din întreaga Africa care resping recunoașterea schismaticilor ucraineni de către Patriarhul Teodor al Alexandriei și prin urmare, doresc să treacă în subordinea Bisericii Ruse.

Printre deciziile luate la 29 decembrie 2021, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât să primească 102 clerici africani în jurisdicția sa la cererea acestora, relatează Patriarchia.ru. (…)

După ce patriarhul Teodor a coliturghisit cu Dumenko în luna august, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât că nu mai poate ignora cererile preoților.

Reacția imediată a Alexandriei a survenit chiar a doua zi:

UJO: Biserica Alexandriei este „profund mâhnită” pentru Exarhatul BORu în Africa

 În comunicatul Sfântului Sinod al Alexandriei se arată următoarele: „Vechea Patriarhie a Alexandriei își exprimă cea mai profundă mâhnire cu privire la decizia sinodală a Patriarhiei Ruse de a înființa un Exarhat în limitele canonice ale jurisdicției Bisericii Patriarhale din Alexandria, hotărâre luată în perioada sărbătoririi Nașterii lui Hristos și a Botezului Domnului, când se arată Hristos, Regelui lumii”.

Patriarhia Alexandriei a asigurat că „își va îndeplini în continuare îndatoririle pastorale față de turma care i-a fost încredințată de Dumnezeu, călăuzindu-se de tezaurul duhovnicesc al marilor Părinți greci ai Bisericii care, potrivit teologului contemporan rus și regretatului părinte Gheorghe Florovski, a lăsat o amprentă de neșters în teologia Ortodoxă și Biserică”.

Documentul mai prevede că „decizia Patriarhiei Ruse va fi discutată la viitoarea ședință a Sinodului Patriarhiei Alexandriei, la care se vor lua decizii corespunzătoare”.

După această decizie, au apărut unele comentarii și clarificări pe tema ridicată.

UJO: Biserica Rusă vorbește despre motivele creării Exarhatului său în Africa

Mitropolitul Ilarion, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ruse, a „susținut că „Noi nu am fi intrat în Africa dacă nu ar fi fost cererile persistente ale clerului african care s-a adresat nouă la scurt timp după ce Patriarhul Teodor al Alexandriei s-a alăturat schismei”. „Prima cerere de acest fel a fost făcută acum doi ani. Am așteptat cu răbdare. Am studiat apelurile clerului care a depus petițiile nouă. Am trimis diferite semnale Patriarhului Alexandriei că nu voiam să invadăm teritoriul Africii”. Și numai „când propunerile noastre au fost respinse, când Patriarhul de Alexandria a arătat că nu avea să-și schimbe poziția în privința Ucrainei, ce puteam face? De aceea, acum i-am acceptat pe aceia care au dorit să ni se afilieze”, a susținut șeful DECR ROC.

Foarte importante sunt discuțiile și perspectivele care se conturează în jurul acestei teme.

ΑΚΤΙΝΕΣ: Anastasie al Albaniei: Fisura din Ucraina în Africa

În continuare, africanii simpli vor fi chemați să vină la Ortodoxie de două Patriarhii Ortodoxe, fără să aibă comuniune sacramentală între ele. Sminteala și slăbirea mărturiei ortodoxe de la această acțiune dezbinătoare este evidentă. Este vorba despre o evoluție dureroasă. (…)

În noiembrie 2019 am trimis tuturor Întâistătătorilor ortodocși textul în care accentuam întâietatea absolută a datoriei de unitate, nevoia valorificarea dialogului, evitarea coalizărilor etnofiletiste, activarea urgentă a principiului sinodalității, pe care s-a bizuit mereu Biserica Ortodoxă. (…)

Această chemare îndurerată rămâne absolut actuală și astăzi.

Βήμα Ορθοδοξίας: Serafim de Pireu: Convocarea imediată a Sinodului Panortodox – Africa, Moscova și Fanarul!

Exarhatul Bisericii Ruse, care a fost anunțat anterior, se susține pe opinia greșită că Patriarhia Alexandriei a devenit schismatică prin pomenirea Mitropolitului Epifanie al Bisericii „Autocefale” a Ucrainei. (…) Prin urmare, acțiunea Bisericii Rusiei se susține pe o presupoziție greșită, pentru că nu poți să privești pe cineva și să-l declari schismatic fără constatarea și pedeapsa canonică pe care poate să o impună organul sinodal competent. (…)

Nu se pune în discuție dacă Patriarhia Ecumenică avea sau nu dreptul să acorde autocefalie Bisericii Ucrainei – desigur că avea acest drept – pentru că este Biserica primă ca scaun și până să fie decis alt mod de acordare a autocefaliei, Patriarhia Ecumenică are acest drept. Nu se pune problema dacă Patriarhia Ecumenică a dat bine sau rău autocefalia, ci subiectul este cui a dat-o, adică unui roi de oameni caterisiți, amăgitori, anatematizați, nehirotoniți. (…)

Se cere depășirea acestei crize imediat prin convocarea unui Sinod Panortodox.

La fel și Mitropolitul cipriot Isaia de Tamassos a vorbit despre necesitatea convocării unui Sinod Panortodox cu următoarea explicație: „Pe măsură ce evoluează această stare de confuzie și întrerupere a comuniunii între noi, ea distorsionează strident orice apărăm noi ca și creștini ortodocși și acum, dacă vom continua să mergem pe această cale, care nu duce nicăieri, vom transforma eventual Bisericile noastre în grupuri religioase închise”.

Chiar și în mediul rusesc sunt vehiculate teorii conform cărora Patriarhia Alexandriei a căzut din Biserică prin comuniunea cu schismaticii ucraineni, fapt ce justifică intervenția Moscovei în Africa.

Romfea.gr: Sfântul Sinod al Patriarhiei Alexandriei despre întemeierea Exarhatului African

Deja de doi ani, de la faptul recunoașterii de către Preafericitul Papă și Patriarh Teodor al II-lea al Alexandriei și a toată Africa a Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, am primit prin surprindere atacul și intruziunea necanonice și neobișnuite ale Bisericii Ruse prin metode neconforme cu practica și tradiția bisericească pe care au respectat-o toți predecesorii cinstiți ai Patriarhului Chiril al Rusiei, spre cumpărarea clericilor băștinași ai Patriarhiei noastre ca o impunere imediată de sancțiuni în oglindă și de constrângere și răzbunare în prelungire față de noi.

După anunțul din 29 decembrie 2021 al Patriarhiei Moscovei, avem deja decizii oficiale și declarații ale Bisericii Rusiei și interviuri ale membrilor ei despre întemeierea total necanonică a unui «Exarhat» pe baza dispozițiilor ei «regulamentare» interne, nu canonice, în interiorul Patriarhiei noastre, constituită din clerici care s-au îndepărtat singuri, care fie se află sub canonisire și alții de proveniență necunoscută, care se autocaracterizează drept ortodocși, dar care nu au aparținut niciodată de Patriarhia Alexandriei.

Prin aceste acțiuni, se constată efortul de înstrăinare de ecleziologia ortodoxă în mulți parametri distincți ai ei, dar în principal în chestiunea granițelor articulării administrative a structurilor Bisericii lui Hristos, cu punct de plecare depărtat de tradiția ortodoxă. Cu durere înțelegem că toate acestea decurg din rațiuni pătimașe și infectate cu «virusul etnofiletismului», condamnat de Sinodul din 1872. (…)

Sinodul Tronului Alexandriei, cu uimire îndurerată, protestează față de Patriarhul Rusiei și Sinodul din jurul lui. Cu uimire pentru că pentru noi, «care urmăm Sfinților noștri Părinți», granițele fiecărei Biserici Locale sunt clare, geografice și cartografiate de Sinoadele Ecumenice și vrednice de respect. Demonstrăm că în practică niciodată nu ne-am implicat în hotarele oricărei Biserici Locale surori, cu atât mai mult în ale Bisericii Rusești. (…)

Considerăm că prin aceste metode este forțată grosolan încă o dată esența credinței noastre ortodoxe și în câmpul sensibil al Misiunii din Africa, care «este hrănită» de noi «ca un prunc cu lapte, și nu cu hrană teologică tare», după expresia paulină, care constituie pentru noi regula și măsura care urmează lucrarea noastră apostolică.

Față de aceasta s-a decis ca:

Α) Să fie informat cinstita Patriarhie Ecumenică și Bisericile Locale prin Întâistătătorii lor prin scrisori patriarhale care vor fi trimise, care vor descrie încurcătura «infecțioasă» care a căzut asupra «fiilor noștri născuți în Hristos», credincioșii africani, cu consecința unor acțiuni vădite și nevăzute ale unor persoane desemnate de Biserica Rusă și

Β) Aplicarea credincioasă și imediată a pedepselor prevăzute de sfintele canoane bisericești pentru delicvenți.

Orthodoxia Info: EXCLUSIV: Sinaxa Întâistătătorilor și caterisiri pentru intruziunea rusească

Conform unor informații exclusive ale orthodoxia.info, imediat va fi trimisă o delegație la Patriarhia Ecumenică căreia i se va încredința o scrisoare patriarhală și sinodală de către Biserica Alexandriei, care îi va cere convocarea Sinaxei Întâistătătorilor cu singura temă intruziunea rusească în Africa.

La acest Sinod vor participa numai Întâistătătorii Patriarhiilor străvechi (Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim), precum și Arhiepiscopul Ciprului, adică Întâistătătorul singurei Biserici care a fost întemeiată de un Sinod Ecumenic în afară de Bisericile străvechi. (…)

Conform acelorași surse ale orthodoxia.info, decizia Sinodului privește caterisirea imediată a episcopului rus și a oricărui cleric ce intră și slujește în jurisdicția Patriarhiei Alexandriei, în timp ce sunt așteptate să existe și validări pe seama clericilor africani care nu se vor «repatria» în Biserica lor.

Nota noastră: Este absolut necesară convocarea unui Sinod Panortodox care să ia serios în discuție schisma aflată în desfășurare și care ia amploare. La acesta ar trebui să participe toate Bisericile Locale, nu doar unele selectiv, pe considerente exclusiviste.

Problema etnofiletismului domină acest conflict. Ea nu ține doar de conflictul intern din sânul Patriarhiei Ruse, care a provocat schisma ucraineană, ci se extinde la interferența grecească evidentă, formată ca un bloc compact din Bisericile elenofone.

Intervenția Patriarhiei Ruse în Africa mi se pare justificată, dar nu bine argumentată. Din această cauză, apar confuzii și chiar motivări greșite, cu caracter schismatic. Ar fi trebuit menționate canoanele care-i permit această mișcare și punctate limpede greșelile ce stau la baza recunoașterii schismaticilor ucraineni. Principalul argument ar trebui să fie acela că toată polemica pornește de la pretențiile papiste ale Constantinopolului, care sunt de factură eretică. Într-o situație disperată ca aceasta, Biserica Rusă este îndreptățită să ajute pe frații ortodocși din Africa să evite o erezie. Din nefericire, chiar și Mitropolitul Serafim de Pireu a ajuns acum să valideze pretențiile papale fanariote.

Mai trebuie menționat că dintotdeauna rușii au căutat o soluționare comună, sinodală, iar Constantinopolul a refuzat categoric orice dialog. Prin această mutare, nu prea mai există altă soluție decât o dezbatere panortodoxă, dar pe care se pare că Fanarul încearcă să o evite chiar și în aceste condiții.

Calea lui Hristos, nu doar adevărul Lui pentru a confrunta pe episcopii ecumeniști. Soluționarea sinodală (Pr. Peter Heers)

Catacombele Romei – simbolul rezistenței subterane în Biserică (Foto: Aleteia)

Un principiu fundamental în lupta pentru apărarea credinței în fața atacurilor eretice este acela că nu este suficient să fie susținut adevărul, ci să se facă asta într-un mod propriu Bisericii, patristic, după cum am mai scris. De altfel, învățătura Bisericii, fiind una mântuitoare, nu doar un set de reguli și concepte rigide și abstracte, presupune o legătură strânsă cu dragostea de aproapele, o înțelegere sobornicească a Evangheliei, de purtare a sarcinilor unii altora, nu un individualism păgubitor.

Părintele Peter Heers a atins tema înfruntării unei erezii noi propovăduite de un ierarh, așa cum este ecumenismul de astăzi, în mai multe ocazii. Fragmentul dintr-o prezentare amplă a serghianismului a devenit o expunere de sine stătătoare foarte utilă și înțeleaptă pentru a înțelege cum trebuie combătută o erezie nouă apărută în Biserică fără a provoca probleme în plus, care să agraveze situația în loc să o vindece. Mai jos este atât înregistrarea video, cât și traducerea în românește transcrisă după prezentării orale.

Abordarea patristică și canonică față de o Biserică Locală al cărei ierarh predică o erezie

Există mulți mărturisitori în Biserica din Grecia astăzi împotriva pan-ereziei ecumenismului; totuși eclesiologia care spune că trebuie să fii un nepomenitor sau trebuie să crezi în pierderea harului lui Dumnezeu într-o Biserică Locală nu este o ecleziologie ortodoxă. Nu admit pierderea harului lui Dumnezeu pentru o Biserică. Întotdeauna am susținut ceea ce canoanele și Părinții Bisericii au susținut, că oricine la multe nivele se îndepărtează de învățăturile Părinților, de poruncile și canoane, de exemplu, de la canoanele care interzic rugăciunea cu ereticii, și un ierarh merge și se roagă într-o biserică a unor eretici sau se roagă împreună cu ereticii, cade imediat din harul lui Dumnezeu prin această încălcare, oricum, și asta o spune Sf. Nicodim Aghioritul, nu eu, aplicarea acelui canon în viața bisericească încât acea persoană, ierarh sau preot care încalcă acele canoane, canonul spune că trebuie caterisit și excomunicat, acea aplicare trebuie să se petreacă în timp real, din partea unui Sinod. Trebuie să fie aplicat; nu se aplică de facto. Realitatea duhovnicească ce se întâmplă atunci când cineva este fără pocăință și se întoarce de la Dumnezeu în probleme de bază despre granițele Bisericii și doctrina Bisericii. Acest lucru este indiscutabil. Dacă se aplică și este activat, încât să devină o realitate în viața Bisericii, trebuie să se întâmple de fiecare dată de către un Sinod. Până să se întâmple asta, nu există o excludere a acelei persoane. Persoana pierde harul lui Dumnezeu, dar Biserica nu. Aceasta este învățătura Sfinților Părinți. Citiți pe Sf. Nicodim, citiți literatura canonică! Această distincție este prezentă.

Este o distincție pe care zelotiștii fără discernământ de dreapta nu o înțeleg. Ei cred că, dacă Serghie a luat poziție și a fost înșelat și a învățat amăgiri, de aceea toți de sub el, toți care sunt de acord cu el, oricine din cele patru colțuri ale Rusiei a pierdut harul lui Dumnezeu. Este un non-sens, nu a fost niciodată învățat așa ceva. Sf. Ioan de Shanghai nu a învățat asta. El spune că au fost mulți de felul conducătorilor bisericești în istoria Bisericii, spune clar într-o convorbire că da, ierarhii Macedonie, Nestorie, iconoclaștii au pierdut harul lui Dumnezeu, au căzut din Biserică, dar Bisericile nu. Bisericile s-au întors de-a lungul timpului de la erezie; au fost convocate Sinoade și Bisericile s-au întors. Bisericile nu au pierdut de facto imediat harul lui Dumnezeu pentru că o persoană, două, zece, douăzeci, cincizeci s-au îndepărtat de la Dumnezeu, nu contează. Trebuie să fie convocat un Sinod și să abordeze problema și să decidă. Acesta este glasul, vocea infailibilă a Bisericii este într-un Sinod. Vocea ta sau a mea sunt a mea sau a ta, nu a Bisericii până se pronunță un Sinod.

Există Sfinți care vorbesc. Consensul Părinților (consensus Patrum) este cel pe care-l urmăm absolut. Dar este confirmat în timp real de un Sinod, apoi devine activ și real pentru Biserici în acele locuri și timpuri. Până atunci, așteptăm un Sinod care să judece acțiunile lor, a oricărui Serghie sau urmaș al lui Serghie. Asta ar trebuie să fie în fruntea priorităților Bisericii, absolut dincolo pe primul loc, de orice erezie, orice –ism, orice secularism trebuie să se ocupe un Sinod. Aceasta este marea tragedie din viața Bisericii din ultima sută de ani. Părinții Bisericii au luptat împotriva ei și Biserica în general a avut această nevoie de boltă, presantă să avem convocat un Sinod, un Sinod adevărat. Până atunci, nu punem pe nimeni afară pentru că am decis noi că trebuie să fie dați afară, că am pus piciorul în prag și am decis să-i condamnăm. Acesta nu este modul patristic în care să abordăm o erezie. Nu rezolvă erezia, ci creează o mai mare dezbinare. Nu rezolvă problema.

Modul, metodologia Părinților este la fel de importantă ca adevărul Evangheliei. În aceste situații trebuie să urmezi calea lui Hristos, nu doar să spui adevărul lui Hristos. Și faptul că cei care s-au abătut de-a dreapta sau de-a stânga nu activează și nu urmează metodologia patristică a cauzat mai multe probleme, nu a rezolvat problemele pe care le-au creat aceste abateri, inovații, înșelăciuni care a fost introduse în Biserică.

Cu siguranță există posibilitatea de a deveni nepomenitor, după cum a făcut Pr. Teodor Zisis, după cum au făcut Bătrânii din Sfântul Munte în timpul lui Atenagora. Nu este exclusă posibilitatea, este o chestiune de discernământ.

Nu este impusă de sfintele canoane. Citiți canonul 15 al Sinodului I-II! În nici un caz nu se poate citit în canon ca o impunere, ci mai degrabă laudă pe cel care încetează pomenirea pentru este menită să conducă din nou la un Sinod. Acea nepomenire nu este un țel în sine, nu este sfârșitul problemei, nu este soluția problemei. E o metodologie care conduce la audierea în Sinod. Sinodul este convocat; episcopul care propovăduiește o erezie este chemat să dea seama și Părinții Bisericii reglementează. În felul acesta este rezolvată problema.

Nepomenitorul, dacă alege calea de a rezista ereziei pentru episcopul lui și numai pentru episcopul lui, potrivit canonului, care nu vorbește de alți episcopi, este posibil și e lăudat dacă face asta, dar nu este impus, nu există o implicație că trebuie să fie urmat. E o chestiune de discernământ. Dacă citiți canoanele Sf. Nicodim, e foarte clar despre asta. Chiar spune că, dacă se consideră că episcopul poate fi adus înapoi din amăgire, nu opri pomenirea (trimitere neidentificată, n.n.), spune. Deci este o chestiune de discernământ; cum abordezi și rezolvi slăbiciunea și boala ereziei. Deci nepomenirea nu e o poziție care trebuie să fie 100% certă. Dacă ai un episcop ortodox, care nu propovăduiește erezia, canonul nu-ți spune să oprești pomenirea, chiar dacă e în comuniune cu cei care învață erezia. Asta e viziunea canonică a Bisericii și, din păcate, cei de-a dreapta, fără discernământ, nu au urmat tradiția canonică, nu au urmat metodologia patristică și au creat mai multe probleme Bisericii și nu au dat o soluție. Una din marile dureri mari ale inimii este că tovarășii noștri împreună-luptători dintre zeloții de-a dreapta au devenit irelevanți și nu aduc o corectare a problemei pentru că nimeni, absolut nimeni din cei care propovăduiesc erezia astăzi în diferite Biserici acordă vreo atenție de orice fel celor care s-au rupt de tot și au format jurisdicții paralele. Patriarhul Bartolomeu sau orice alt Patriarh acordă zero atenție nu doar nepomenitori, ci, de fapt, care s-au despărțit și au devenit irelevanți în luptă.

Ei nu se aseamănă Sfinților Părinți din veacurile trecute. Sfinții Părinți au suferit, au fost exilați, au fost persecutați și, când a fost convocat un Sinod, acei eretici au fost chemați să dea seama. Dar, dacă este convocat un Sinod de către „adevărații ortodocși” de-a dreapta, nici un eretic nu va fi chemat să dea seama pentru că nici măcar nu sunt parte din realitatea problemei, a ereziei. Au devenit irelevanți în chestiune. Așa că nu se aseamănă cu Sinodul IV Ecumenic (spre exemplu), care l-a chemat pe Dioscor să dea seama. El învăța o erezie, nu era dubiu că învăța o erezie, Părinții știau că învăța o erezie. Ei nu s-au dus să descopere credința la Sinodul IV Ecumenic, s-au dus să condamne erezia. Dar l-au chemat să dea seama. Și toți cei care învață o erezie vor fi chemați să dea seama la un viitor Sinod.

Cu voia lui Dumnezeu, dacă nu intervine a Doua Venire, Biserica va avea (un Sinod) cu harul lui Dumnezeu. Și unde vor fi frații și surorile noastre care s-au separat de noi și au plecat și sunt irelevanți pentru toată dezbaterea? Nu vor fi luați în seamă. Vor fi chemați? Sper că vor fi chemați la Sinod; așa va fi corect de făcut. Dar vor fi chemați? Nu știu. Măcar vor veni dacă vor fi chemați? Sau ne vor considera pe noi, pe cei care luptă contra ereziei și care acum apelăm la un Sinod ca să se ocupe de erezie deja vânduți, condamnați și tot restul (etichetelor)? Aceasta este o problemă care nu era nevoie să fie creată dacă era urmată teologia, ecleziologia și metodologia patristică. Nu ar fi urmat aceste probleme în Biserică astăzi. Ar fi fost în Biserică o luptă mai mare împotriva ecumenismului și a serghianismului.”

Alte remarci desprinse din diferite alte prezentări întregesc subiectul confruntării unei erezii și rolul întreruperii comuniunii. Într-un material despre Starea Bisericii Ortodoxe astăzi, atunci când abordează subiectul stiliștilor care se declară ortodocși „adevărați/autentici”, Părintele Peter subliniază unele detalii importante care se potrivesc pentru contracararea unei erezii în general:

„A fi co-responsabili, a purta sarcinile unii altora, suntem co-responsabili pentru starea Bisericii, așa că, atunci când mă depărtez de comuniune și îi declar lipsiți de har, îi declar eretici pe toți fără discriminare nu mai port sarcina, nu mă mai lupt împreună cu ei. Și devin irelevant pentru luptă. Nu cred că Sfinții au fost vreodată irelevanți pentru luptă. De ce veneau să-l viziteze pe Sf. Maxim și, la urma urmei, îl implorau să intre în comuniune cu împăratul, cu Patriarhii? Pentru că a jucat un rol uriaș în întregul imperiu, din cauza influenței sale. Nu era irelevant. Nu s-a făcut irelevant. S-a luptat să obțină un Sinod de episcopi la un loc pentru a condamna erezia. Și asta s-au străduit ortodocșii în ultimii șapte sute de ani să apară un Sinod.

Doar într-un Sinod poate Biserică să răspundă definitiv la provocarea unei erezii sau inovații. Orice spun eu sau tu sau noi la un loc nu înseamnă nimic până nu se întrunește un Sinod. Și aceasta este credința ortodoxă. Ori de câte ori a fost depășită o erezie, s-a făcut într-un Sinod. Nu au fost zece sau cincisprezece oameni care să spună: „Noi acum suntem ortodocși, voi sunteți eretici”. Acesta nu este răspunsul ortodox patristic.

Aceste grupuri nu sunt ne-ortodocși, învață Ortodoxia, dar răspunsul lor nu este patristic și nu aduce în ultimă instanță un plus pentru depășirea ideilor sau doctrinelor eretice care sunt proclamate. Deci „adevărații” ortodocși, oriunde se găsesc, aș fi dorit să lupte împreună cu noi, aș dori să fim împreună. Cred că aduc un serviciu grozav ereziei pentru că se extrag pe ei înșiși din luptă. Dacă aș fi fost eu episcop care învață o erezie și oamenii care mi-ar face viața grea prin faptul că amintesc altora că eu învăț o erezie s-ar depărta din eparhia mea, aș fi supărat sau fericit? Aș fi fericit. Am terminat cu ei și merg mai departe cu treaba mea.

Așa că, metodologic, aceasta s-a dovedit a nu fi calea Sfinților din ultima sută de ani. Din nou, cred că Dumnezeu lucrează să despartă oile de țapi și vom vedea o restaurare a Ortodoxiei, sunt optimist. Cred că evenimentele vor fi de necrezut; vom vedea în următorii 3-4 ani. Și eu cred, pe baza Sfinților din zilele noastre, că vom vedea o restaurare a Ortodoxiei. Și, când va veni, mă rog la Dumnezeu ca toți frații și surorile noastre care sunt prin grupurile „adevărate și autentice” să vină și să se unească într-un trup și într-o credință din nou și să nu mai fim despărțiți. Deci nu sunt împotriva nici unuia dintre ei; la nivel personal, cred că sunt ortodocși în credință și ar trebui să fim împreună. Dar metodologia lor nu o văd ca pe una patristică.”

De asemenea, este relevant modul cum au înfruntat mărturisitorii din Biserica Rusă de la apariția bolșevismului trădarea lui Serghie, care a pactizat cu statul ateist. Aceștia au rupt comuniunea cu el, dar fără să-l considere în afara Bisericii până la o decizie sinodală viitoare. A existat un schimb intens de replici și reacții de rupere a comuniunii timp de cel puțin doi ani (după 1927, data celebrei declarații de loialitate față de statul comunist, echivalentă cu o erezie sau trădare a principiilor credinței). La rândul lui, Serghie nu înțelegea poziția Mitropolitului Sfânt Chiril al Kazanului, reproșându-i următoarele în prima scrisoare trimisă către acesta în 5/18 sept. 1929: «Fără să ne considerați schismatici sau lipsiți de har și, prin urmare, fără să aveți bazele permise pentru o schismă, totuși ați rupt comuniunea cu noi. Poate fi cineva de acord cu voi că provocați o schismă și rămâneți în pace cu Sfânta Biserică? Ați rupt comuniunea euharistică cu noi și, în același timp, nu considerați că ați provocat o schismă sau că noi suntem în afara Bisericii. O asemenea concepție este inacceptabilă pentru gândirea bisericească – este o încercare de a ține gheața pe un grătar înfierbântat». Practic, serghianiștii aveau aceeași neînțelegere a modului de funcționare a Bisericii ca și episcopii semnatari în Creta din zilele noastre. Temeiul folosit de mucenicii anti-comuniști de atunci a fost canonul 15 I-II, pe care îl comentează în contextul acelor dispute Pr. Peter Heers:

„Două lucruri trebuie să fie declarate din nou: este clar din canonul 15 că scopul nu este pur și simplu de a întrerupe pomenirea, de a întrerupe comuniune și a merge mai departe. Țelul canonului este de a conduce la un verdict sinodal. Este clar ce se vrea și este important. Verdictele sinodale sunt baza pentru poziționări. Au existat verdicte sinodale în trecut prin care au fost condamnate erezii și este evident unde va duce. S-a întâmplat înainte, deci va fi un verdict sinodal, trebuie să se întâmple, așa funcționează Biserica, sinodal. Deci va conduce într-acolo. Acesta este scopul pentru care este lăudată luarea de poziție (de întrerupere a pomenirii, n.n.), pentru că va conduce la asta și drept aceea va fi pace în Biserică pentru că va fi o decizie bazată pe credința ortodoxă. Deci, din nou, cei care întrerup pomenirea și comuniunea cu propriul lor episcop care învață o erezie în public și o promovează, care a fost deja condamnată, atunci acea persoană face asta de dragul unității Bisericii. Asta înseamnă că va conduce la o decizie sinodală. Acesta este scopul, nu un final în el însuși. Evident, altfel ar fi protestantism întru totul. Atunci oricine ar putea rupe comuniunea în stânga și-n dreapta, fără să conteze dacă avem un Sinod. Nu, vrem un Sinod. Noii Mucenici au cerut un Sinod, așa se rezolvă lucrurile.

Acum, întorcându-ne la Episcopul Serghie, de ce este incorectă analiza lui? De ce nu poate pricepe? Nu are în vedere acest canon sau, dacă-l are în minte, nu-l interpretează corect. El își spunea: ce fac eu nu poate fi recunoscut drept o erezie sau o amăgire condamnată de Părinți. La un anumit nivel, are dreptate, pentru că de fiecare dată este o nouă întrupare a unei poziții înșelate, este nouă. Deci are nevoie de o decizie sinodală. Aceasta va avea nevoie de o decizie sinodală. Dar poziția prin care ne separăm de voi, nu vă condamnăm pentru că nu suntem Sinod ca să vă condamnăm și să spunem că sunteți un eretic. Dar ne vom separa de voi pentru a proteja Biserica de înșelarea voastră. Și, de fapt, în acele zile era singura armă reală pe care o aveau. Nu puteau face mai mult din cauza comuniștilor. Deci rupeau comuniunea tocmai pentru a face ce pot, să pună capăt inovației și înșelării, uzurpării puterii și distorsionării ecleziologiei Bisericii. Totuși nu fac o judecată, nu declară: Ești în afara Bisericii, nu spun că se creează o schismă. Spun că trebui să se ajungă la un Sinod și trebuie să fie rezolvată problema. Este deplin în spiritul canonului. Aceasta este calea îngustă pe care o trasează canonul. Nu este un final în sine. Mitropolitul Chiril are dreptate și este în spiritul canonului pentru că țintește spre o decizie sinodală, urmărește o soluție în Sinod în final. Nu pronunță o judecată ca și cum el ar fi Sinodul și vocea infailibilă a Bisericii. Este o cale foarte dificilă. Observați că nu spune (canonul): trebuie să întrerupă comuniunea cu președintele. Spune „dacă”, cât despre cei care se sustrag de la un astfel de învățător eretic, ei sunt considerați vrednici de cinstire. Nu spune că trebuie să facă asta nicăieri în canon. Nu spune că va exista pedeapsă dacă nu fac asta. În majoritatea canoanelor, dacă nu faci ceva, există o pedeapsă. Pur și simplu îi laudă și îi protejează de o condamnare sinodală. Spune că aceste persoane nu ar trebuie condamnate, ci cinstite. Soluția acestei separări între cleric și ierarh va trebui să ajungă în fața unui Sinod. Deci acesta este duhul Bisericii și al canoanelor. De aceea Mitropolitul Chiril avea dreptate, iar Serghie nu avea, pentru că poziția lui era papistă. El decidea. Nu e ca și cum avem o separare între noi, hai să venim în Sinod și să rezolvăm asta. Nu face asta nicidecum.

Dacă astăzi unii procedează în același fel, dacă există unele Biserici Locale sau grupuri de ortodocși care fac același lucru, spunând: ești eretic, ești înșelat, ești condamnat și se ridică și pleacă… chiar dacă este o Biserică Locală, pentru că o Biserică Locală nu ar trebui să fie mulțumită cu propria ei decizie dacă este vorba de credință. Trebuie să o aducă în fața unei Biserici mai mari sau, în extrem, ar trebui să fie un Sinod Ecumenic. Deci nu ar trebui să existe această suficiență: noi am condamnat, am decis, am caterisit, s-a terminat. Nu este o decizie responsabilă, este una papistă, îndeosebi dacă ar veni din partea unui episcop sau a unei mici părți din ierarhia din Rusia. …

Unii oameni devin înfierbântați și acesta este un punct de dezbatere despre dacă ceva precum ecumenismul a fost deja condamnat în Sinod. Nu ca atare. Nu ca această întrupare a acestei înșelări, adică distorsionarea înțelegerii despre Biserica cea una, sfântă, sobornicească/catolică și apostolească, trupul lui Hristos, hula care pretinde că există două Biserici sau că există o Biserică plină de erezie, sau că există o Biserică parțială, sau toate tipurile de teorii pe care le avem, doi plămâni, același trup… Toate aceste teorii pe care încercăm să le trecem drept ortodoxe, aceste lucruri sunt noi. Asta înseamnă că nu știm dacă sunt erezii sau nu? Bineînțeles că știm că sunt erezii, Biserica a știut dintotdeauna. Chiar și înainte de Arie, știa că poziția ariană este una eretică. Totuși au avut nevoie să se adune în Sinod și să o condamne. Și, de fapt, s-a întâmplat de multe ori, nu doar o dată.

Avem ideea că deja e condamnată, nu trebuie să mergem într-un Sinod pentru a decide. Nu ai avea războiul și lupta și Sinodul, Sinoadele Locale, al doilea Sinod Ecumenic, care au revenit și au condamnat în esență aceeași poziție eretică. De aceea Biserica nu a privit Sinodul într-o manieră legalistă, ci ca o nevoie pentru oameni concreți, timp și spațiu concrete, de a afirma credința și a trasa granițele de dragul credincioșilor. Asta sunt deciziile sinodale, granițe. Avem nevoie de Sinod, de granițe, de discernământul acestor granițe pentru a confrunta erezia, pentru a sfârși o versiune aparte a acestei înșelări. Poate au fost alte versiuni ale acestei înșelări, nu-mi amintesc ceva care să fi fost clar împotriva ecleziologiei Bisericii în istorie ca astăzi. Bineînțeles, au fost multe provocări față de ecleziologie și putem merge înapoi și să vedem, dar în problema dacă a fost condamnată de Sfintele Sinoade sau de Părinți, e da și nu. A fost condamnată în esență, dar nu în particular. Trebuie să facem asta în timp și spațiu. Este esențial să ne întoarcem și să facem asta.

Deci o persoană care întrerupe pomenirea astăzi pentru ecumenism sau serghianism (cum a fost cazul în trecutul apropiat, n.n.) este corect să se opună ereziei, dar nu a fost condamnată încă. Este în ambele sensuri. Avem nevoie ca oamenii să ia poziție și să spună: Nu, este o înșelare, dacă episcopul lor propovăduiește asta. Totuși asta nu ar trebuie să fie un final în sine ca și cum ar fi fost deja decisă de Părinți și personalități din trecut. Pentru că este o versiune nouă, o manifestare nouă, care este fără precedent. E nevoie să fie condamnată în particular în zilele și epoca noastră.

Canonul 15 este un subiect adânc, dar trebuie să stabilim că duhul și scopul Sf. Chiril, care era o soluție sinodală, care nu era o abordare schismatică, nu era o abordare legalistă, pe care nu o înțelege Mitropolitul Serghie și o ratează și rămâne încurcat de atitudinea Sf. Chiril.”

Biserica Georgiană a fost îndemnată de către autoritățile ucrainene să recunoască autocefalia schismatică

Foto: Romfea.gr

Ρομφαία: Primul-Ministru al Ucrainei a propus Patriarhului Georgiei să recunoască BOaU

Informații cu privire la conținutul discuțiilor Primului Ministru al Ucrainei, Denis Smigal, cu Patriarhul Ilia al Georgiei în cadrul vizitei din 3 iunie la Tiflida au fost publicate pe pagina raskolam.net. Concret, în iunie, Primul-Ministru al Ucrainei a vizitat pe Patriarhul Catolicos Ilia al Georgiei, cu care a discutat un spectru larg de subiecte diferite.

Conform informațiilor pe care le invocă raskolam.net, conținutul real al întâlnirii a fost în final diferit și s-a referit la recunoașterea Bisericii Autocefale a Ucrainei. Primul-Ministru ucrainean a condus dezbaterea, făcând o incursiune istorică despre cele două țări, precum și conlucrări prevăzute la nivel internațional, în special întărirea pașilor comuni cu privire la grăbirea dobândirii integrării depline în UE și ΝΑΤΟ.

În continuare, dl. Smigal s-a referit la Biserica Autocefală a Ucrainei, spunând că a fost deja recunoscută de Patriarhia Alexandriei, de Biserica Greciei și de Biserica Ciprului. De asemenea, a oferit Patriarhului Georgiei și o scrisoare din partea Mitropolitului Epifanie, în care, în eventuala recunoaștere a BOaU va exista un vicariat georgian pentru diaspora Georgiei în Ucraina, după cum există deja o parohie românească.

Sursele raskolam.net menționează că Patriarhul Georgiei nu a părut să plece urechea la propunerile Prim-Ministrului ucrainean, ba nici nu a exprimat vreun interes.

Biserica Georgiei cunoaște caracterul fabricat al parohiei, precum și absența totală a comunităților georgiene și românești în interiorul Bisericii Autocefale a Ucrainei. În final, este de menționat că după întâlnirea pe care a avut-o Primul-Ministru ucrainean cu Patriarhul Ilia al Georgiei, Ministrul Culturii din Ucraina a declarat: „Întâlnirea a fost una importantă pentru recunoașterea BOaU de către Biserica Georgiei”.

Este de notat și faptul că Patriarhul Bartolomeu, la sfârșitul vizitei sale în Ucraina, a avut o întrevedere cu același Prim-Ministru Smigal, în cadrul căreia a accentuat importanța implementării „unor inițiative în care ambele părți sunt interesate”.

„Tomosul” realității bisericești, oferit de credincioșii ucraineni Patriarhului Bartolomeu

Nu doar starea de rugăciune a credincioșilor ca semn de protest față de prezența și acțiunile Patriarhului Bartolomeu în Ucraina au fost semnificative, ci și mesajul transmis de aceștia. O privire realistă asupra realității bisericești a fost înfățișată într-un Tomos simbolic oferit public (pe 21 august) Întâistătătorului fanariot.

Foto: UJO

UJO: Tomosul mirenilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhului Constantinopolului Bartolomeu I

Ați pășit pe povârnișurile Kievului, unde Sfântul Apostol Andrei Cel Întâi Chemat a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, îndeplinind porunca Mântuitorului Domnului nostru Iisus Hristos: „mergeți să învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și Fiul și Duhul Sfânt” (Matei 28, 9). Pentru a îndeplini această poruncă, sfântul cneaz de la Kiev Vladimir a botezat Rusia în urmă cu 1033 de ani. Pentru a îndeplini această poruncă, predecesorul Vostru, patriarhul Nicolae al II-lea Hrisoverg (sec. al X-lea), a trimis un episcop și presbiteri în țara noastră pentru a boteza și ilumina poporul.

Patriarhia Constantinopolului a adus credința ortodoxă în Țara Rusiei. Frații din Tesalonic deopotrivă cu apostolii Chiril și Metodiu au dăruit popoarelor slave Evanghelia în limba lor maternă. Mitropolitii greci din Kiev au purtat nevoințele apostolice și au adus închinare adevărata lui Dumnezeu în țara noastră. Sfântul Munte Athos l-a format pe strămoșul monahismului rus, cuviosul Antonie al Peșterilor, de la care au provenit toate mănăstirile din Ucraina contemporană, Rusia, Belarus și alte țări. Un alt predecesor al Vostru, Patriarhul Atanasie al III-lea Patellarius (sec. al XVII-lea), odihnește cu sfintele moaște în Harkov și este cunoscut la noi ca făcătorul de minuni Atanasie cel așezat în Lubensk. Sunt de nenumărat darurile duhovnicești pe care țara noastră le-a primit de la Constantinopol, pentru care poporul nostru va fi în vecie recunoscător poporului grec.

Dar ce ați adus Dumneavoastră personal în țara noastră, în Ucraina? I-ați recunoscut pe schismaticii excomunicați din Biserică și i-ați acceptat fără pocăință! Ați coliturgisit la Sfânta Liturghie cu persoane fără sfânta hirotonie! Le-ați acordat schismaticilor un Tomos de autocefalie defectă, pe care poporul ortodox din Ucraina nu l-au cerut! Ați adus dușmănie, ură și violență în țara noastră! În numele Vostru, militanții cu cruzime acaparează biserici, alungă familiile de preoți din casele parohiale, îi bat pe credincioși și săvârșesc alte nelegiuiri! Ucraina se spală cu lacrimi și sânge din cauza acțiunilor Dvs. în țara noastră!

Dar cel mai rău este că faceți toate acestea în cadrul afirmării noii erezii pe care Patriarhia Constantinopolului o răspândește în prezent. Este erezia papismului de la Constantinopol. V-ați declarat drept cap pământesc al Bisericii, „primul fără egali”, primat cu puteri speciale și exclusive. Și îi conduceți pe toți adepții Dvs. la unirea cu catolicii, așa cum ați declarat în repetate rânduri. Mulți dintre predecesorii Dvs. au luptat împotriva ereziei papismului atunci când Roma a fost infectată cu ea. Patriarhul Mihail I Cerularie (sec. XI) i-a excomunicat pe legații romani și în persoana lor, pe toți cei bolnavi de această erezie. Cuviosul Marcu al Efesului (sec. XV) ne-a învățat să nu facem compromisuri și să nu fim de acord cu erezia papismului. Mulți sfinți ierarhi și cuvioși, atât greci cât și slavi, prin viața și propovăduirea lor au mărturisit necesitatea păstrării purității credinței ortodoxe, pentru că fără aceasta nu poate exista mântuirea sufletului.

Deci, deoarece evlavioasă și ocrotita de Dumnezeu țara noastră Ucraina este întărită în Ortodoxie și este învățată să rămână credincioasă Evangheliei, noi respingem pretenția Dvs. de a fi capul pământesc al Bisericii și mărturisim că doar „Hristos este capul Bisericii, și El este Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23). Respingem posibilitatea unității cu Roma fără pocăința catolicilor de toate rătăcirile lor eretice.

Ați „desființat” Biserica Ortodoxă Ucraineană, noi îi rămânem credincioși! L-ați respins pe Preafericitul Onufrie, noi îl recunoaștem ca primat și arhipăstor al nostru! Mulțumită vouă, 144 de biserici au fost confiscate cu forța în țara noastră, dar construim altele noi alături de ele! Depunem mărturie în fața întregii lumi că Biserica Ortodoxă Ucraineană și Întâistătătorul ei, Preafericitul Mitropolit Onufrie, în pofida deciziilor Dvs., își îndeplinesc misiunea mântuitoare pe pământul nostru.

Și vă chemăm la pocăință pentru atentatul la conducerea Bisericii, care aparține numai Domnului nostru Iisus Hristos, pentru dorința de a vă uni cu catolicii, pentru recunoașterea schismaticilor ucraineni, pentru acapararea bisericilor noastre, pentru agresiunea credincioșilor, pentru dușmănia și ura pe care le-ați semănat pe pământul nostru!

Dar în cazul în care veți aduce o pocăință publică pentru toate acestea, noi, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, suntem gata să vă onorăm în continuare ca primat al Bisericii Ortodoxe din Constantinopol, primul în cinste printre primații egali, ca moștenitor al sfinților ierarhi care au strălucit pe tronul Constantinopolului și ca arhiereu al lui Dumnezeu.

Astfel, pentru păstrare permanentă, vă înmânăm acest Tomos, scris și oferit în orașul Kiev, mântuit de Dumnezeu, pentru îndreptarea și pocăința Voastră.

Anul două mii douăzeci și unu, 21 august.

Mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene”

Vizita neprimită de popor a Patriarhului Bartolomeu în Ucraina. Oferta unei desacralizări cu forța

Credincioși ucraineni care au întâmpinat cu rugăciune prezența nedorită a Patriarhului Bartolomeu (Foto: UJO)

Conflictul intern dureros din sânul Bisericii Ortodoxe produs de Constantinopolul ruină tinde să ajungă la apogeu. Folosind un prilej politic, anume aniversarea a 30 de ani de la independența Ucrainei, Patriarhul Bartolomeu face zilele acestea o vizită „prietenoasă” prin care vrea să confirme pe schismaticii lui Epifanie, dar reușește să sfideze pe ortodocșii autentici din această țară.

Chiar dacă abia pe 24 august are loc evenimentul la care a fost invitat de autoritățile statului, slujba ținută duminică (22 august) a fost un moment important. Slujirea împreună cu schismaticii și neglijarea ierarhiei canonice din acest teritoriu arată un comportament total opus unui păstor adevărat. În loc să îngrijească grâul, a favorizat neghina, spinii și mărăcinii; în locul înțelegerii, păcii și adevărului, a fost aleasă sfidarea, dezbinarea și violența. Atunci când Patriarhul se face că nu vede agresiunile asupra bisericilor și credincioșilor ortodocși comise de către schismatici, ba chiar îi sprijină pe cei din urmă, când refuză dialogul și impune propriile falsuri, când întregul său comportament este unul diplomatic, nu pastoral, nu putem decât să iubim și să apreciem mai mult credința martirică a ortodocșilor ucraineni.

Contrastul dintre impozanța lumească a fanarioților și răbdarea miilor de credincioși care își manifestă indignarea pentru trădările de care au parte a fost ilustrat de jurnaliștii ortodocși, care au relatat evenimentele.

Mai bine de 10.000 de credincioși s-au adunat să demonstreze că alegerea schismaticilor a fost una nefericită pentru că ignoră existența Bisericii Ortodoxe canonice. Bineînțeles că Patriarhul Ecumenic a evitat întâlnirea cu aceștia, cărora nu le poate da răspunsuri. Pentru aceasta, a intrat în clădirea Parlamentului pe poarta de serviciu. Pe tot parcursul vizitei sale, conducătorul fanariot este păzit de serviciile ucrainene, turcești și americane. Acest ultim aspect nu este o surpriză, fiind cunoscut faptul că el mereu este înconjurat de gărzi de corp, chiar și când vizitează Muntele Athos, spre exemplu. Motivarea că în felul acesta este prevenit orice atac din partea credincioșilor este un simplu pretext.

Este notabil faptul că la Liturghia patriarhală de duminică a fost prezent doar fostul președinte ucrainean Poroșenko, lipsind președintele actual Zelenski, primul-ministru și primarul orașului Kiev.

În predica ținută la finalul slujbei, Patriarhul Ecumenic a exprimat același punct de vedere papist ca până acum. Ba chiar discursul de până acum a fost îmbogățit cu o nouă ideea, anume că niciodată ucrainenii nu au acceptat să fie integrați în Biserica Rusă și să se desprindă de cea a Constantinopolului. Iar Patriarhia Ecumenică nu a avut decât să „nădăjduiască în tăcere și cu rugăciune din inimă la îndreptarea lucrurilor”.

Dispoziția spre dialog cu Biserica Ortodoxă canonică Ucraineană nedreptățită de el este condiționată de recunoașterea acțiunilor și a privilegiilor sale pretinse. „Suntem gata, ca Biserică Mamă, să ascultăm problemele, să odihnim gândurile, să tămăduim neliniștile, să cicatrizăm rănile fiecăruia dintre fiii noștri, cu harul lui Dumnezeu, totuși mereu în limitele tradiției bisericești sfințite (așa cum sunt văzute din Fanar)”. Practic, dialogul este acceptat doar în stare de înfrângere, când nu ar mai fi nevoie de el; este echivalat în mod samavolnic cu supunerea. Bineînțeles că presiunile sale nu s-au limitat doar la ucraineni, ci au vizat și Bisericile autocefale, care nu ar putea merge pe alt drum spre unitate.

Acesta a mai afirmat că Fanarul „a fost la început un paznic de încredere pentru binele Bisericii și, deși în vremea lui de înflorire și putere numerică ar fi putut introduce și stabili o formă piramidală în structura Bisericii Ortodoxe de Răsărit, a respins această idee cu dezgust și nu s-a abătut nici de la ecleziologia transmisă până la el, nici de la sistemul Pentarhiei stabilit și sfințit de Sinoade”.

Miercuri, la manifestările oficiale cu prilejul a 30 de ani de independență, a fost prezent Mitropolitul Onufrie al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care a ținut un discurs în fața Președintelui și a conducătorilor religioși ale celorlalte culte. După mărturia Mitr. Antonie, care l-a însoțit pe Mitropolit, prezența acestuia a fost condiționată în fața Consiliului Pan-ucrainean al Organizațiilor Bisericilor și Religiilor și a statului de lipsa Patriarhului Ecumenic, cerere care a fost satisfăcută de oficialități.

În acest timp, Patriarhul Ecumenic a avut inițiativa să organizeze o întâlnire cu capul greco-catolicilor, Sviatoslav Șevciuc. Acesta și-a exprimat impresia că Patriarhul „nu a venit numai pentru ortodocși, ci pentru toți, indiferent de etnie și credință”. Ca răspuns pentru gestul Patriarhului fanariot de a-i oferi un engolpion, reprezentatnul greco-catolic a comentat: „Pentru mine personal, este un semn că Biserica Mamă își întâmpină fiica sa cu atenție și noi întâmpinăm Biserica Mamă cu respect. Să iei un engolpion din mâinile Patriarhului este un semn de recunoaștere a vredniciei episcopale nu doar pentru mine, ci pentru Biserica noastră”. De cealaltă parte, Patriarhul Bartolomeu a afirmat că „dialogul este un mijloc prin care suntem chemați să ne rezolvăm diferențele, să promovăm rezistența (resilience), să luptăm împotriva violenței și intoleranței, să construim pacea și armonia, solidaritatea și cooperarea… Această mișcare de apropiere și împăcare în lumea noastră este clar confirmată de implicarea creștinilor în dialogul ecumenic… Noi credem ferm în puterea unui dialog autentic, în care nu există perdanți”.

Se poate spune că vizita Patriarhului în Ucraina a arătat un asalt politic, o prezență ecumenistă neortodoxă, anticanonică, ce și-a dori să înfrângă credința majoritară a unui popor prin mijloace politice. Deocamdată nici măcar conducătorii oficiali ucraineni nu au fost convinși să se alieze public unui asemenea demers.

M-rea Vatopedi se discreditează prin sprijinirea deplină a intruziunii Patriarhiei Ecumenice în Ucraina

Arhim. Nil în interviul pentru Eparhia de Odessa (Foto: Uniunea Jurnaliștilor Ortodocși)

Printr-un comunicat oficial, M-rea Vatopedi din Sfântul Munte Athos, s-a delimitat de afirmațiile Arhim. Nil, fost ucenic al Bătrânului Iosif Vatopedinul. Acesta a declarat, într-un interviu video publicat de Eparhia Odessei în data de 16 august, că Mitropolitul Onufrie al Bisericii Ortodoxe canonice a Ucrainei este un dar de la Dumnezeu și om providențial. De asemenea, a criticat intervenția Fanarului, cu toate că el însuși activează ca profesor de drept canonic în Italia sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Observațiile sale pe acest subiect sunt foarte tranșante și punctează forțarea notei pentru a obține acordul tuturor Bisericilor Locale, lucru ce a dus la acțiuni papiste pe alocuri, cum este cazul în Cipru.

Comunicatul Mănăstirii Vatopedi este unul corect politic, de afirmare a supunerii față de autoritatea lor ierarhică de la Constantinopol, ceea ce dovedește că interesele pământești primează în fața celor duhovnicești. Este mai important să se pună bine cu stăpânii fanarioți decât cu Stăpânul Hristos. De aceea condamnă declarațiile Arhim. Nil, deși nu era implicată Mănăstirea în mod vădit. În felul acesta, după multe alte atitudini mai puțin concludente, Vatopedi se raliază formal și total de partea cauzei schismatice din Ucraina.

În plus, acest mesaj public vine în contextul vizitei Patriarhului Bartolomeu în Ucraina zilele acestea, probabil pentru a-i oferi un sprijin în contextul puternicei contestări de care are parte din partea poporului ucrainean, care suferă atacuri violente asupra lăcașurilor de cult din partea schismaticilor sprijiniți de Fanar.

Textul comunicatului vatopedin:

„Prin prezenta Sfânta Preamare Mănăstire Vatopedi face cunoscut faptul că de o bună vreme monahul (de fapt, Arhimandrit, n.n.) Nil (în lume Gheorghe Barone) a fost șters din condica monahală a ei și, drept consecință, nu trebuie să folosească apelativul «Vatopedinul».

Declarațiile sale recente în cauză în presă, pe care le condamnăm, nu rezonează nicidecum cu opiniile și pozițiile Sfintei Mănăstiri, care funcționează, de altminteri, sub supravegherea duhovnicească a Sfântului Sinod al Cinstitei Patriarhii Ecumenice și sprijină și respectă întâietatea și acțiunile ei, regimul Bisericii Mamă a Constantinopolului și venerabila Persoană a SS Bartolomeu, Patriarh Ecumenic.

DIN PARTEA SFINTEI PREAMARII MĂNĂSTIRI VATOPEDI (18-8-2021)

Din nefericire, pe foarte multe subiecte contează mai mult faima bisericească decât corectitudinea canonică și așezarea duhovnicească. Însă aceste poziționări vatopedine îi discreditează profund și e bine să avem ochii deschiși ca să distingem pe adevărații învățători ai credinței de cei falși.

Doi Mitropoliți sunt puși sub acuzare pentru neascultare față de deciziile Sinodului Bisericii Greciei legate de schisma ucraineană și restricțiile covid-19

Conform informațiilor exclusive puse la dispoziție de Αγγελιαφορος, Mitropoliții Serafim de Kithire și Cosma de Etolia sunt cercetați și li se întocmește un dosar de către Comisia Sinodală pentru probleme dogmatice și canonice. Învinuirile aduse se referă la nesupunerea lor față de deciziile Sinodului pe tema ucraineană și restricțiile impuse de stat și Biserică pe motiv de covid-19 de Paști.

După cum am mai scris, se știa deja că cei doi Mitropoliți sunt cercetați pentru nerespectarea și respingerea măsurilor restrictive pentru slujba de Înviere de anul acesta. Noutatea constă în faptul că acuzațiile vizează și tema ucraineană. Există și alți ierarhi, cum ar fi Nectarie de Kerkira, care au sfidat pe față restricțiile sanitare și au slujit Duminică dimineață, nu în seara Sâmbetei Mari, dar nu sunt luați în colimator. Ba Mitropolitul menționat a fost vocal chiar și împotriva schismaticilor ucraineni. Dar probabil că nu atât de incomod.

Există o fotografie cu o parte din documentul Comisiei:

Acuzațiile aduse celor doi Mitropoliți sunt următoarele:

1) răspândirea de știri false;

2) instigarea credincioșilor la nesupunere față de recomandările Bisericii și ale statului într-un grad delictual și cu primejduirea sănătății publice;

3) rătăcire teologocă;

4) desconsiderarea conducerii lor bisericești superioare;

5) nesupunere;

6) smintirea foarte grea a credincioșilor.

Motivele invocate, care reies din fragmentul fotografiat, sunt că nu se supun deciziilor sinodale și-și depășesc atribuțiile primite prin hirotonie și provoacă și pe alte persoane la neascultare față de deciziile Bisericii. Apoi că denunță și acuză sistematic, prin scrisori care sunt publicate înainte de a fi citite de organele competente, Sinodul Permanent și Sinodul Ierarhiei că ar lua decizii ce contravin dogmelor Bisericii, fapt ce are ca rezultat primejduirea unității Bisericii Greciei cu Patriarhia Ecumenică pe subiecte de interes inter-ortodox și punerea la îndoială a prerogativelor canonice ale aceleia (pe subiectul ucrainean). Un alt argument este că ei provoacă sminteală credincioșilor și schismă în trupul euharistic.

Așadar, dacă până acum deciziile deviante au fost promovate prin sfidarea credincioșilor și a bunului simț, este foarte probabil ca de acum ierarhia grecească să treacă la persecuții tot mai fățișe. Pe de altă parte, se poate constata ce mare valoare are mărturisirea curajoasă a adevărului, fără de care apostazia de la credința dreaptă înaintează încet și sigur.

Conflict intern continuat în Biserica Ciprului pe tema schismei ucrainene. Aportul Bisericii Greciei prin punerea la zid a Mitropolitului Neofit de Morfu

Κατάνυξη.gr: Scrisoare a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei către Arhiepiscopul Ciprului: Opriți-l pe Mitropolitul de Morfu!

Sfântul Sinod Permanent, prin scrisoarea către Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului, și-a exprimat revendicarea pentru interferența Mitropolitului Neofit de Morfu în problemele interne ale Bisericii Greciei. Conform Stației de Radio al Ciprului, mesajul central al scrisorii este că predicile Mitropolitului de Morfu referitoare la proorocii, coronavirus și vaccinuri, precum și critica despre abordările și deciziile Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii Greciei smintesc și deturnează turma ei.

În plus, Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Greciei a cerut să facă recomandări Mitropolitului Neofit ca să se limiteze și să nu existe vreun amestec al său în problemele grecești, nici să intervină în «lucrarea ei duhovnicească». Arhiepiscopul Ciprului a citit scrisoarea în Ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului, care a avut loc pe 9 iunie 2021, în prezența Mitropolitului de Morfu și l-a îndemnat să oprească predicile în cauză. Ierarhul cipriot a menționat că, deoarece respectă pe Arhiepiscop și Sinodul, nu dorește să provoace probleme și nu-și propune să aibă o poziționare publică până în decembrie.

Se amintește că de Sâmbăta lui Lazăr, 24 aprilie 2021, Mitropolitul Neofit, în predica sa din timpul dumnezeieștii Liturghii, s-a pronunțat împotriva deciziei hulitoare a Sfântului Sinod Permanent al Bisericii Greciei cu privire la sărbătorirea slujbei de Înviere la ora 9 în seara de Sâmbăta Mare:

«Fac orice pot în diferite țări ca să nu fie prăznuirea Paștelui în ziua sau la ora care trebuie… Din păcate, în Grecia, chiar și arhiereii și Arhiepiscopul ei au fost de acord ca Paștele să fie și Liturghia e Paști când spunem Paștile, să fie la ora nouă (în seara de sâmbătă). Dacă încep la ora 9, la ora 11 va fi gata. Prin urmare, vor sărbători Paștile a doua zi, când Hristos Se găsea încă în iad. Vor să răstoarne legea prăznuirii Bisericii noastre Ortodoxe și există un plan să avem încet-încet un Paști mai întâi cu catolicii și apoi și cu evreii. Ca să conducă astfel poporul la o singură religie înainte de dictatura mondială».

În aceeași predică, ierarhul cipriot a remarcat manipularea bolii de coronavirus și înfricoșarea poporului, în timp ce în paralel se suna alarma pericolului cu privire la primejdia vaccinurilor care se află încă în faza de experimentare:

«Folosesc și boala, pe care o trăim cu adevărat toți și este consecința păcatelor noastre tuturor popoarelor și a tuturor oamenilor, o trag de păr iar și iar, poporul nostru este înfricoșat, măști simple, duble, triple mâine ne vor spune. Vaccinări cu vaccinuri care nu au fost probate, nici acțiunile lor, nici efectele adverse, nici influențele».

Mai mult, Sinodul și-a manifestat revendicarea chiar și pentru dezacordul pe care l-a exprimat Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului cu privire la decizia Bisericii Greciei despre săvârșirea slujbei de Înviere la ora nouă seara din Sâmbăta Mare. Ne amintim că în Duminica Floriilor, 25 aprilie 2021, Întâistătătorul Bisericii Ciprului a declarat: «Nu sunt de acord cu ceea ce au făcut în Grecia, Hristos a coborât trei zile în iad, nu două».

După o serie de decizii hulitoare și desacralizante ale Sfântului Sinod Permanent și după ce a declarat supunere deplină față de Cezar și puterile antihristice, administrația Bisericii Greciei se străduiește să închidă gura oricărui glas ortodox care o mustră și-i aduce critici. «Dragostea» ei părintească se exprimă prin facerea de dosare pentru ierarhii care reacționează la deciziile sale sau cu prigoniri ale preoților evlavioși care s-au silit să țină neștirbită credința din predanie. Mai mult, a venit ceasul ca îmbrățișarea ei părintească să «strângă» din dragoste și orice Ierarh din afara Bisericii Grecești care se exprimă ortodox și se opune sistemului antihristic al «Noului Regulament». Chiar și acesta dizolvă lucrurile sfinte și cuvioase ale credinței. Totuși ignoră că pe teme de credință nu există competență episcopală locală și nici nu constituie interferență în altă episcopie mustrarea încălcării sfintelor canoane?

Ca o luare de poziție față de această prigonire, este propusă pe internet strângerea de semnături pentru susținerea Mitropolitului Neofit.

Βήμα Ορθοδοξίας.gr: CIPRU: “Conflict intern” în sânul Bisericii  – “Incendiu” din Morfu pentru Noua Ordine și Ieronim

Se adâncește prăpastia în sânul Bisericii Ciprului între sinodali încât să nu pună piciorul la slujirea împreună care s-a ținut cu prilejul sfințirii catedralei în prezența și a Arhiepiscopului Ieronim al Atenei, păstrând astfel opoziția față de Arhiepiscopul Hrisostom după criza care s-a ivit când el însuși a pomenit pe Arhiepiscopul Epifanie al Kievului, (care viza chiar și refuzul comuniunii liturgice, n. theodosie).

După cum menționează philenews.com, din cei șapte sinodali care nu au fost de acord cu Arhiepiscopul în privința acțiunii lui de a pomeni pe Epifanie (aliniindu-se cu Patriarhul Ecumenic), la conslujire a luat parte numai episcopul vicar (horepiscopul) Porfirie de Neapole, care ține de Mitropolitul Atanasie de Limassol, dar în paralel este și ajutor al Arhiepiscopului Hrisostom la Arhiepiscopie. Este de remarcat că el s-a înrolat cu votul lui împotriva acțiunii Preafericitului de a-l pomeni pe Epifanie.

Merită să fie menționat, de asemenea, că data trecută când a fost observat fenomenul de a nu sluji împreună membrii Sfântului Sinod a fost în perioada în care au fost emise acuzații împotriva Mitropolitului Atanasie de Limassol pentru săvârșirea unor greșeli morale din auzite, pentru care a fost declarat nevinovat de un Sinod mai mare, care a fost convocat atunci.

Atunci, relațiile Arhiepiscopului de acum (care era Mitropolit de Pafos) cu Patriarhul Ecumenic erau zdruncinate, dar astăzi se consideră că se află la un nivel bun și aceasta se vede din alinierea Preafericitului cu decizia Patriarhului Ecumenic de a recunoaște pe Epifanie al Kievului, provocând opoziția Bisericii Rusiei, de care depindea în vechime Biserica Ucrainei (și de care ține și astăzi, n. theodosie).

Acest fapt a avut drept rezultat că șapte membri ai Sfântului Sinod, care au relații bune cu Biserica Rusiei, și-au separat poziția lor. Îndeosebi, au acuzat pe Arhiepiscopul Hrisostom că a acționat samavolnic și în lipsa lor, deși se angajase că nu va trece la orice mișcare fără decizia Sinodului.

Unul dintre sinodalii care au lipsit, dincolo de dezacordul față de problema ucraineană, a avut și un motiv concret să absenteze de la conslujire. Altul care a absentat, evident din motivul dezacordului său față de zisa problemă ucraineană, dar și din motivul ultimelor evenimente, a fost Mitropolitul Neofit de Morfu, poziția căruia pe tema pandemiei, dar și pe chestiuni de «proorocii» a fost criticată de Arhiepiscopul Ieronim al Atenei din partea Sfântului Sinod al Bisericii Greciei, cerând luarea de măsuri. Ieronim a considerat că Mitropolitul Neofit de Morfu, prin predicile sale, a intervenit și în problemele interne ale Bisericii Greciei.

Teologul Teodoros Kiriaku, de la care am cerut să comenteze absența celor șapte membri ai Sfântului Sinod de la conslujire, a menționat că, dacă ar da o explicație, aceasta ar putea să se concentreze pe poziția lor de a nu sluji împreună cu Arhiepiscopul Hrisostom, recunoscând indirect în acest mod și pe Arhiepiscopul Ucrainei, lucru cu care ei nu sunt de acord. Fie este de acord cu ei cineva, fie este în dezacord, reacția lor este consecventă cu scrisoarea pe care au trimis-o, exprimându-și dezacordul lor față de recunoaștere, a spus el. […]

Nota noastră: Pretențiile Sinodului Bisericii Greciei de a nu fi comentate deciziile sale legate de serbarea cu restricții a Învierii anul acesta constituie abuzuri. Orice temă de credință sau de principii liturgice poate fi luată în discuție de orice membru al altei Biserici, cu atât mai mult de către un ierarh. Prăznuirea Paștelui sâmbăta poate fi un exemplu rău pentru întreaga Ortodoxie și e normal să existe reacții. Nu e vorba de o problemă internă administrativă, ci de credința întregii Biserici. În felul acesta se impune o linie greșită tuturor în mod samavolnic. De data aceasta, sunt luați la țintă ierarhii, nu simpli mireni sau preoți. Se pare că asistăm la o epurare tot mai accentuată a liniei tradiționaliste pentru a fi impusă o modernizare nepermisă a credinței. În locul unei explicații datorate, avem de-a face cu o punere la punct foarte „părintească”, în același spirit cu cea asupra unor ierarhi greci, despre care am mai scris.

Este mare nevoie de ierarhi precum Neofit de Morfu, care să spună lucrurilor pe nume pe subiecte fierbinți, cum sunt: ecumenismul, schisma din Ucraina, „pandemia” de coronavirus, vaccinarea. Mai mult, este necesară și bine-venită și delimitarea prin refuzarea conslujirii din cauza schismei din Ucraina, așa cum procedează o serie de ierarhi ciprioți menționați în articol. Acestea nu sunt acțiuni de rupere și dezbinare, ci de combatere a rătăcirii, apostaziei de la credință și a separării de Hristos.

Biserica Sârbă pledează și ea, alături de Ierusalim și ruși, pentru continuarea dezbaterilor despre schisma ucraineană. Canoane și interese pământești

După ce Patriarhul Teofil al Ierusalimului a pus în discuție anul acesta reluarea întâlnirilor inter-ortodoxe pentru rezolvarea schismei din Ucraina, Patriarhia Rusă și-a exprimat și ea dorința și disponibilitatea la acest efort la o lună distanță.

UJO: BORu: Întâlnirile în „formatul Amman” reprezintă vocea sinodală a Bisericii

Biserica Ortodoxă caută modalități de a restabili mecanismele sinodalității, care au suferit din cauza deciziei unilaterale a unuia dintre primii ierarhi. Patriarhul Ierusalimului Teofil al III-lea, prin convocarea Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe la Amman, a devenit vocea sinodală a Bisericii. Acest lucru a fost declarat într-un interviu pentru RIA Novosti de către conducătorul Departamentului pentru Relații Bisericești Externe din cadrul Patriarhiei Moscovei (DRBE PM), Mitropolitul Ilarion (Alfeev) de Volokolamsk.

Mitropolitul Ilarion a spus că unii autori greci și-au exprimat nemulțumirea față de ideea unei întâlniri la Amman deoarece aceasta nu a fost convocată de Patriarhia Constantinopolului și au explicat lipsa de temei a revendicărilor. „În istoria și dreptul bisericesc canonic, astfel de întâlniri ale Primaților nu au fost limitate în niciun fel. În al doilea rând, există precedente când Sinoadele cu participarea altor Primați au fost convocate de Patriarhii Ierusalimului, și nu ai Constantinopolului”, a menționat Mitropolitul.

Părintele Mitropolit a reamintit de Sinoadele de la Ierusalim din anii 764 și 1443, precum și despre modul în care în anul 1522 la Ierusalim a fost destituit Mitropolitul Ioanichie de Sozopol, care a pus mâna pe Tronul de la Constantinopolul, iar în 1672 a fost condamnată mărturisirea protestantă a credinței sub numele Patriarhului Constantinopolului Chiril Lucaris.

Nu cu mult timp în urmă, și Biserica Serbiei și-a declarat, prin vocea Mitr. Irineu, dorința de a fi rezolvat conflictul ucrainean prin intermediul unor noi întâlniri în formatul de la Amman.

Foto: Romfea.gr

Romfea.gr: IPS Irineu de Baska: Sunt necesare discuțiile pentru a depăși schisma ucraineană

Mitropolitul Irineu de Baska a acordat un interviu ziarului „Politika” din Belgrad, în care s-a referit, printre altele, și la subiectul Ucraina, la primat și la rolul Patriarhului Ecumenic.

Fragmentul cu privire la tema ucraineană:

Se aud anunțuri din partea Bisericii Ortodoxe Ruse, dar și din partea Patriarhiei Ierusalimului că au loc reflecții despre o nouă întâlnire a reprezentanților Bisericilor Ortodoxe Locale cum a fost cea care a avut loc la Amman, la care a participat și Biserica Sârbă, și se face referire totodată și la aprecierea Moscovei că nu mai este indispensabilă convocarea de către Patriarhia Ecumenică a unor astfel de Sinaxe pentru că ea a pierdut poziția de prima între egali din cauza susținerii schismaticilor din Ucraina. Cum priviți aceste invitații, dar mai ales observația cu privire la Patriarhia Ecumenică?

Convorbirile despre depășirea problemei în cauză sunt necesare. Trebuie să se desfășoare la diferite nivele, adică discuții bilaterale și plurilaterale, iar cel mai profitabil și roditor nivel ar fi cel sobornicesc/catolic, adică panortodox.

Totuși consfătuirea panortodoxă asupra temei este refuzată în prezent de Patriarhul Constantinopolului deoarece, conform explicației lui, ca primul episcop din listă al Bisericii Ortodoxe, are dreptul într-un fel sau altul să lucreze independent și de sine stătător raportat la tema jurisdicției și autocefaliei Bisericilor Locale, fără să ia în calcul opinia lor, chiar și când ea constituie opinia majorității zdrobitoare sau absolute.

Oare nu sună cunoscut acest lucru? Din păcate, o astfel de retorică de pe coastele Bosforului seamănă covârșitor cu retorica malurile râului Tibru din Italia. „Noua Romă”, Constantinopolul, Capitala (de unde se până astăzi Țarigrad la slavi), astăzi Istanbul, se plasează cumva că este copia „Vechii Rome” în context bisericesc și copie a ediției papiste din al doilea mileniu al epocii creștine, pe care Biserica Ortodoxă, condusă mai ales de Patriarhia de Constantinopol, care este numită pe drept „Marea Biserică a lui Hristos”, nu a acceptat-o niciodată până acum, dar sunt încredințat că nici în viitor nu o va accepta.

Unii teologii ai Constantinopolului pledează mai mult pentru poziția că Sinoadele și Sinaxele panortodoxe sau chiar și inter-ortodoxe nu are dreptul nimeni să le convoace în afară de Patriarhul Ecumenic. Evident, această poziție nu este întemeiată nici pe teologia, nici pe istoria Bisericii.

Este cunoscut faptul că majoritatea Sinoadelor Ecumenice din trecut nu au fost convocate de fiecare Patriarh de Constantinopol, că la Sinoadele Ecumenice anumiți Papi ai Romei și anumiți Patriarhi de Constantinopol au fost condamnați pentru erezie sau credință rea.

Dacă Biserica de Constantinopol ar avea real jurisdicție ecumenică, care îi cuprinde pe toți, și monopol al convocării Sinoadelor mai mari și Ecumenice, niciodată nu ar fi fost convocat un astfel de Sinod, la care un Papă sau un Patriarh Ecumenic să stea pe banca acuzaților și mai ales nu pentru un delict disciplinar sau moral, ci pentru delictul dogmatic cel mai greu, pentru apostazia de la credința dreaptă.

De aceea Patriarhul Ierusalimului, pe baza prestigiului să de episcop al Sfintei Cetăți a Ierusalimului și al prestigiului Bisericii sale ca Biserica cea mai veche apostolică, ce păzește sfințeniile cele mai mari din Țara Sfântă, are puterea și dreptul să convoace pe ceilalți Patriarhi și pe restul Întâistătătorilor Bisericilor pentru depășirea problemelor care s-au ivit și pentru păzirea unității Bisericii, de vreme ce primul Patriarh din listă nu vrea să-i convoace.

La acest punct ne confruntăm cu întrebarea: care este firea primatului primului episcop din listă? Adică este vorba despre primatul de putere sau despre al cinstei de întâietate? Este Patriarhul Ecumenic primul ex se (de la sine), de jure divino (conform unui drept divin) sau prin voința Bisericii, bazată mai ales pe factori istorici, nu strict teologici? Este el mai presus de Sinodul episcopilor sau este președintele Sinodului, prin urmare membru al lui?

La toate aceste întrebări Biserica Ortodoxă are un singur răspuns, categoric și cu un singur înțeles: în Biserică nu există primat de putere; primul episcop prin cinste este ceea ce este prin voința Bisericii, care are ca punct de plecare motive istorice; în sfârșit, el nu domină Sinodul. Într-un sens, el este primus inter pares (primul între egali), în nici un caz primus sine paribus (primul fără egali), așa cum susține noua teorie neopapistă a anumitor teologi. Pe lângă toate cele spuse înainte, Arhiepiscopul Constantinopolului, Noua Romă, și Patriarh Ecumenic, după cum este titlul său deplin oficial, nu și-a pierdut poziția (status-ul) său de prim între egali, adică primatul de onoare.

Mai mult, nici nu poate să-l piardă decât la un nou Sinod Ecumenic câtă vreme, se înțelege, acest Sinod ia cumva o astfel de decizie. Acest primat l-a dobândit el prin decizia Sinodului II Ecumenic din Constantinopol în anul 381, al cărui al treilea canon stabilește: „Episcopul de Constantinopol să aibă întâietatea cinstei după episcopul Romei pentru că aceasta este Noua Romă”. Acest canon a fost validat și întărit prin canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic din Calcedon (451) după cum urmează: „…Stabilim și alegem despre întâietatea Preasfintei Biserici a Constantinopolului, Noua Romă. Căci Părinții au acordat întâietatea tronului Vechii Rome pentru cetatea aceea împărătească; și, fiind mișcați în această direcție, cei o sută cincizeci de episcopi iubitori de Dumnezeu au atribuit aceleași întâietăți tronului preasfânt al Noii Rome, judecând că cetatea cinstită cu împărat și senat este binecuvântat să se bucure de aceeași întâietate cu Vechea Romă împărătească și ca să fie mărită în faptă ca aceea în cele bisericești, fiind a doua după aceea”.

Astfel – pe baza datelor statale și politice (Noua Romă, cetatea împăratului și a senatului), și nu pe bază dogmatică, de ordin ecleziologic, după cum susțin opozanții noștri următori ai concepției romano-catolice oficiale despre primat – a fost recunoscută pentru o episcopie mică, ce avea sediul în orășelul Bizanț și este subordonată Mitropoliei de Heracleea, la cel mai înalt nivel, poziția de primă Biserică a Răsăritului, în timp ce primatul Romei a fost întins și asupra Noii Rome. În opinia și ideologia legislative statale a împărăției romane ambele cetăți erau considerate în esență două jumătăți ale aceleiași capitale.

Explicând sensul primatului în Biserică, pururea-pomenitul episcop Atanasie (Ieftici) scrie că primatul există în Biserică neîndoielnic și este trebuincios, pentru că există, numai că niciodată nu este îngăduit să vatăme plenitudinea generală a fiecărei Biserici Ortodoxe. Prin urmare primatul nu înseamnă putere asupra Bisericilor, ci un element esențial ale firii lor sobornicești/catolice.

Deci m-am străduit – nu știu cu cât succes – să prezint cititorilor Politika cât se poate mai simplu și într-un mod mai pe înțeles unele dimensiuni teologice cel puțin mai importante ale credinței noastre „în una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică”, acea credință în care noi înșine cumva nu credem, pentru că nu putem sau nu vrem, fiind împresurați de ceața slavei deșarte, a intereselor, a prejudecăților, a aspirațiilor geopolitice, prea puțin bisericești, și a altor idoli, să privim la lumina neînserată a adevărului dumnezeiesc, care singur poate să ne elibereze de tragicele noastre amăgiri și patimi.

Să rezum răspunsul meu la a doua parte a întrebări dumneavoastră! Regimul inferior nu poate să pună la îndoială, cu atât mai mult să anuleze deciziile celui mai înalt nivel. Acest cel mai înalt regim în Biserică este Sinodul Ecumenic sau, mai potrivit, Biserica însăși prin Sinodul Ecumenic sau general.

De aceea a eșuat Patriarhul Ecumenic prin intervenția lui necanonică în teritoriul canonic al Patriarhiei Moscovei, prin care a fost extinsă, adâncită și răspândită aproape în toată Ortodoxia, dar nu a pierdut primatul real și recunoscut de toate Bisericile Ortodoxe al cinstei și atribuțiile care decurg canonic din el. Totuși, din păcate, și-a pus în joc, mai mult sau mai puțin, în fața a multor ortodocși, valoarea și credibilitatea de care se bucura până atunci și din poziția lui și ca persoană.

Totodată, valoarea și credibilitatea poate să le redobândească, după convingerea mea adâncă, imediat – și nu numai să le dobândească, ci să le și crească neasemănat – dacă va comunica faptul că a fost o victimă atât a dezinformărilor schismaticilor ucraineni, cât și uneltirilor conducătorilor ucraineni și dacă va retrage în continuare recunoașterea așa-zisei Biserici Ortodoxe din Ucraina, va restabili unitatea Ortodoxiei și va încuraja dialogul tuturor cu toți. Un asemenea gest al său ar arăta tuturor în lume care este conținutul primatului conform concepției ortodoxe: este slujirea fără compromis pentru unitatea Bisericii, în timp ce Biserica primă are rolul însuflețirii, al mijlocirii și coordonării, și nu al emiterii izolate de ordine.

Domnul Hristos ne învață prin El Însuși și prin cuvintele Sale că cei care din alegerea lor și din dragoste sunt ultimii sunt așezați primii înaintea lui Dumnezeu, iar cei care se pun să fie cu orice preț primii ajung jalnic ultimii fără scăpare înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.

Ca unul din colaboratorii smeriți de mulți ani ai Sanctității Sale, Patriarhul Bartolomeu, la nivelul temelor inter-ortodoxe și pan-ortodoxe (împreună cu ceilalți și la nivelul depășirii schismei din Biserica Ortodoxă a Bulgariei la Marele Sinod pe care l-a prezidat la Sofia și a îndeplinit lucrarea mare și istorică a tămăduirii rănilor duhovnicești și a împăcării fraților) îmi iau curajul – poate cumva necuvenit, totuși în orice caz sincer, cu dragoste și evlavie față de persoana și slujirea sa – să închei printr-un strigăt către Dumnezeu și către însuși Patriarhul Ecumenic, o chemare să se ridice și acum, ca altădată, la înălțimea misiunii și răspunderii sale, să îndepărteze orice piatră de sminteală și orice piatră de poticnire și să șteargă orice lacrimă de durere din cauza schismei și orice pătimire cumplită din cauza violenței schismaticilor în Ucraina și nu numai în Ucraina. Dacă vrea, poate să facă aceasta.

Acest lucru să fie, să fie cu ajutorul lui Dumnezeu!

Cu toate că prezentarea și poziția exprimată de Mitropolitul Irineu este imbatabilă și profund ortodoxă, totuși mai există unele semne de întrebare. Sârbii apără oare ordinea canonică sau propriile interese? Atitudinea lor este una de conștiință sau dictată de dorința de a nu pierde și ei teritoriile canonice din Muntenegru și Macedonia de Nord? Desigur că aceste îngrijorări sunt justificate și firești, dar la fel de normală ar fi fost o reacție de apărare a credinței și în privința trădării ecumeniste în general și la Sinodul din Creta în particular. Documentele sinodale nu au fost semnate de majoritatea delegației sârbe, însă au fost recunoscute în Sinodul lor local național. O conștiință ortodoxă ar trebui să se manifeste în toate punctele sensibile care afectează Biserica, nu doar unde sunt lezate propriile interese. Altfel, care este credibilitatea acțiunilor întreprinse?

În sensul celor spuse, ar trebui să avem îngrijorări serioase cu privire la ortodoxia actualului Patriarh Porfirie al Serbiei, ucenic al Mitropolitului Irineu de Baska, dar care este și un ecumenist dovedit. Oare ordinea canonică ar trebui să depindă de interese politice sau național-bisericești? Oare Dumnezeu sprijină astfel de acțiuni și cât de eficiente sunt ele fără ajutorul Lui deplin? Din nefericire, poporul credincios este la mâna chiar și a conducătorilor săi bisericești, care de multe ori nu se ridică la înălțimea și credincioșia cerute.

Katanixi.gr: Patriarhul de acum Porfirie al Serbiei este opozant al autocefaliei ucrainene

De dorit ar fi fost să primim poziția Patriarhului Porfirie referitoare la autocefalia ucraineană ca născută din adâncul credinței. Totuși există un mare „dar”…

Pe aceeași linie cu predecesorul său, Irineu, se plasează și Patriarhul de acum Porfirie al Serbiei în legătură cu autocefalia ucraineană. Deja de anul trecut, ca Mitropolit de Zagreb, declarase într-un interviu că «schismaticii ucraineni nepocăiți nu sunt recunoscuți ca membri ai Bisericii și acest lucru urmează să fie valabil cât timp rămân în schismă». (…) În plus, și-a exprimat adânca durere pentru distrugerea unității Sfintei Biserici Ortodoxe Catolice/Sobornicești.

A rămas statornic față de această poziție și după alegerea sa pe tronul patriarhal, pentru că a declarat cu puține zile mai devreme la un canal central de televiziune RTS că se plasează de partea poziției Bisericii Ortodoxe Ruse cu referire la autocefalia din Ucraina și a accentuat că «acțiunile Patriarhiei Ecumenice nu sunt în acord cu tradiția Bisericii». A arătat în acest mod că rămâne neinfluențat, chiar dacă în ziua hirotoniei sale schismaticul Epifanie l-a felicitat, prin rețelele de socializare, pentru întronizarea sa.

Ar fi fost de dorit să primim această poziție a Patriarhului Porfirie cu privire la autocefalia ucraineană ca un rezultat și produs al credinței lui profunde și al ascultării de canoanele și dogmele credinței noastre. Totuși se întâmplă asta în practică sau ne aflăm în fața unei alte mișcări de strategie geopolitică în care sunt strecurate interese dispersate? (…)

Cine poate uita scena de coșmar și rușinoasă a sărutării mâinii Papei Francisc de către IPS Porfirie la Assisi în 2016? Înjosirea absolută și batjocorirea credinței noastre a fost împlinită în acea clipă, când Mitropolitul ortodox s-a închinat la conducătorul eretic al papismului și a primit binecuvântarea lui. Totuși Patriarhul de acum al Serbiei s-a străduit foarte obraznic să îndreptățească acest fapt, spunând că oarecum a făcut-o din motive personale. Mai ales a adăugat că a acționat în duhul Evangheliei! (…)

Cu toate acestea, relațiile admirabile cu papistașii s-au arătat și la slujba sa de întronizare, unde s-au aflat și reprezentanți ai bisericii papistașe. După cum era de așteptat, nu a lipsit în cuvântul său de întronizare să semnalizeze parcursul pe care-l va urma ca drum al păcii și unității cu toți oamenii și cu natura. A fost evident un discurs de întronizare adăpat din duhul ecumenismului, care lucrează înfocat pentru înscăunarea pan-religiei demonice pe pământ.

(…) Patriarhul Porfirie a spus că «misiunea Bisericii este să clădim pacea»! (…) Cât de tare se depărtează cuvintele lor (ale episcopilor contemporani) amăgitoare de cuvântul evanghelic: «Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; nu am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe om de tatăl său și pe fiică de mama sa și pe noră de soacră; și dușmanii omului vor fi casnicii lui». (Mat. 10, 34-36). Acestea înseamnă, conform tâlcuitorilor bisericești, că nu este posibil să fie împreună binele și rău, adevărul lui Hristos și minciuna diavolului.

Deci, după ce am prezentat mișcările și poziția PF Porfirie în legătură cu papistașii și Papa, se naște nesilit nedumerirea cum de este posibil să se opună cu vigoare autocefaliei ucrainene, invocând principii dogmatice și canoanele sfintei noastre credințe? Oare este credința unealta pe care o folosesc după bunul plac? Să nu fie! Evident ceea ce se întâmplă este o reacție a Bisericii Sârbe de frica recunoașterii probabile și de creare a Arhiepiscopiei Autocefale a Ohridei cu reședința la Skopje, precum și acordarea autocefaliei Muntenegrului.

În concluzie, PF Porfirie se străduiește să-și păzească propria casă, ca și predecesorul său, Irineu, mișcându-se desigur nu pe baza credinței și pentru credință, ci pe baza intereselor lumești, politice și de altă natură josnică.

Translate page >>